Sunteți pe pagina 1din 2

Civilizatia si barbaria. (De la forme nestatale la forme statele).

Ultima a barbariei este ginta, cu referire la pieile-roșii din America,


așa-numiții indieni, unde se regăsește orânduirea gentilică dezvoltată. Orânduirea
gentilică este înțeleasă însuși prin capacitatea ei de a nu lăsa loc dominației și aservirii.
În cadrul acesteia nu se fac distincții între datorii și drepturi, nu reprezintă un
cadru scindat al tribului și a ginții în clase diferite, acest lucru ținând de baza
economică.

Diviziunea muncii se produce între cele două sexe și este văzută ca o


caracteristică naturală, bărbatul duce războiul, vânează, asigură hrana, iar femeia se
ocupa de treburile gospodarești, fiecare are un sanctuar propriu, barbatul- pădurea;
femeia- casa.

Putem vorbi despre trei mari diviziuni sociale ale muncii:

In primul rand, prima diviziune este reprezentata de triburile de pastori.


Produceau mai mult decât barbarii, acest lucru ducând la un schimb de produse în
mod regulat iar în cadrul acestui concept nu putea lua naștere un alt fel de schimb
decât acela din cadrul tribului. Prima mare diviziune socială a muncii s-a dezvoltat
odată cu sclavia, împărțind societatea în clase: stăpâni și sclavi; exploatatori și
exploatați. Diviziunea muncii în familie se produce pe baza diviziunii proprietății
dintre bărbat și femeie, bărbatul fiind centrul dominant, chiar și în casă în interiorul
teritoriului femeii, munca acesteia fiind inegală cu cea pe care o parcurgea bărbatul.
Dominația femeii va surveni doar în cazul marii industrii moderne, inițiând femeia în
munca și productivitatea socială.

In al doilea rand, a doua mare a diviziune a muncii se produce când meșteșugul


se desparte de agricultură, creșterea producției și a producțivității muncii se leagă
implicit de sclavie ca o parte esențială a sistemului social și ca forță de muncă care să
facă față producției din ce în ce mai mari.

În ceea ce privește metalele nobile acestea capătă caracterul de marfă-bani, însă


metalul nu este bătut monedă, fiind folosit la schimb doar în funcție de greutatea
acestuia. În acest moment se trece de la deosebirea dintre om liber și sclav, la
distinctia dintre bogat și sărac, apărând o nouă împărțire a societății în clase.

Nu in ultimul rand, cea de a treia diviziune a muncii dă naștere clasei de


negustori, ce nu participa la producție dar care subordonează economia și pe
producători exploatându-I. odată cu negustorimea a apărut și moneda bătută, și
totodată aceasta devine un mijloc de dominație a celui care nu produce asupra
producătorului. Apare și avuția proprietății funciare pe lângă cea a banilor, ca drept
de posesiune individuală a pământului, inițial acestea erau ale triburilor sau ginților,
dar acum sunt posesiuni de drept și proprietate ereditară, iar posesiunea pământurilor
înseamnă și dreptul de a-l înstrăina.

Prin diviziunea muncii și scindarea societății în clase, această orânduire lasă loc
statului. Statul nu este o formă impusă societății ci este o treaptă de dezvoltare, iese
din societate dar se situează deasupra ei, îndepărtându-se tot mai mult de baza socială.
Acesta împarte supușii pe baze teritoriale, oamenii devenind nobili, teritoriu
rămânând la fel ca în orânduirea gentilică, organizând cetățenii după domiciliul
acestora. In interiorul acestuia este instituita forta publica care nu se identifică cu
populația și este însăși o forță armată, este necesară deoarece odată ce societatea este
scindată în clase armata de sine stătătoare a populației devine imposibilă, pe lângă
arme ea posedă și caracteristici ale coerciției (închisori, instituții). Această forță
publică este întrețiunută prin impozite, care sunt colectate de la cetățeni „statul emite
polite asupra viitorului, contracteaza datorii,datorii publice.” .