S caţad eev alo are a m odţficăriloresjstenţiale . ,.....

• •
■ (elaborată de Holmes şi Rahe» #167) :„
Unpactul,'.
J fc ■ jEvtttisietrtul indicele. - .
■-/ . '' • ■
dejtfeetare.

" l ';Decesul partenerului (soţ, soţie) 1 0 0 '

2 Divorţul 73
3 Separarea m aritală 65
4 Detenţia (închisoarea) 63
5 Decesul unui membru din fam ilie 63
6 Accident sau boală personală . 53
7 Căsătoria 50
8 Concedierea (şomajul) 47
9 Reconcilierea m aritală 45
40,: Pensionarea 45
11 Boala unui mem bru al fam iliei . 44
12 Sarcina (graviditatea) * 40
13 D ificultăţi sexuale 39
14 A pariţia unui nou. m em bru al fam iliei (naşterea unui copil) 39
15 Modificări ale posibilităţilor financiare 38
16 Decesul unui prieten apropiat 37
17 ‘ Schimbarea tehnologiei
18 Discuţii cu partenerul (soţ, soţie) fs*
19 Schimbarea răspunderilor profesionale 29
20 Plecarea copiilor (fiu, fiică) din casa părintească 2a
21 D ificultăţi cu socrii 29
22 Realizări personale rem areâbil4 28
23 Partenerul începe ori sfirşeşte activitatea profesională 26
24 Începutul ş) sfîrşitul studlilttr .* K - • 26
29 Schim bări In condiţiile de locuit 25
26 Schim bări profesionale (orar, condiţii etc.) 20
27 Schimbarea dom iciliului 20
28 Schimbări în activitatea şcolară (universitară) 20
29 Schim bări în m odul de petrecere a tim pului lib er 19
30 Schim bări in activităţile sociale 18
31 Schim bări In obiceiurile de a dorm i 16
32 Schim bări In obiceiurile de a m inca 15
33 Concediul (vacanţa) 13
34 încălcări m inore ale legii . 11
3.3.3. CELE MAI FRECVENTE SITUAŢII PSIHOTRAUMAŢEANTE
După Şt. Nica-Udangiu şi Lidia Nica-Udangiu (1985) cele mai frec­
vente situaţii psihotraumatizante sînt:
a) decesul unor persoane dragi, apropiate: decesul copiilor, dece­
sul soţului, logodnicului, iubitului; decesul părinţilor decesul fraţilor
sau al surorilor; decesul bunicilor; decesul altor rude; decesul unor prie­
teni, colegi, vecini eto.;
b) situaţia de îmbolnăvire a propriei persoană:
— traume psihice legate de diferite infirm ităţi: pierderea vederii, a
auzului, mutilarea facială şi alte m utilări, diferite am putaţii (în special a
membrelor inferioare), diferite paralizii (paraplegie, hem iplegie) etc.;
— traume legate de un accident rutier sau de alte accidente;
trauifce legate de o boală venerică (sifilis, blenoragie) ori de tea­
ma unei asemenea boli (în cazul unor relaţii sexuale cu persoane puţin
cunoscute sau situaţia de contact cu persoane declarate bolnave);
 rr- traume JLegate de unele bo!i sematic0tjgrave (tum ori m aligne, len<-.
cem ie etc.) sau de teama de a avea o astfel de afecţiune (de exem plu,
teama de neoplazie la fem eile cu noduli manieri);. . vi
c) infirmităţi, boli grave (somatice sau psihice) la persoanele dragi,
apropiate:
— copii cu infirm ităţi fizice (copil orb, surdomut, cu deformări cor­
porale, handicapat motor etc.), cu b eli somatice grave (copil diabetic, copil
hem ofil,. copil cardiac, copil leucemie etc.), cu boli neuropşihice (copil
oligofren^copil o i a u M ^ infantiţlt cppil epileptic) etc.;
, — partener alcoolic, toxicoman sau cu boli psihice grave;
— partener cu boli somatice cronice (diferite neoplazii, hemiplegii
sau paraplegii etc.); ; ,
— părinţi, fraţi şi alte rude cu infirm itate, boli somatice sau boli
psihice grave;
d) 'eşecuri ocupaţionale:
— pierderea anului şcolar sau universitar;
— pierderea exam enului de admitere la o formă de învăţămînt do­
rită (eşec la prima sau la a doua, treaptă a şcolii medii, eşec la admiterea
la facultate); '
— pierderea examenului de absolvire a unei şcoli (de exemplu, exa­
menul de bacalaureat) sau facultăţi (examenul de stat);
— pierderea altbr examene sad Concursuri (sportive, artistice etc.);
— pierderea concursurilor pentru obţinerea unor funcţii şi grade pro­
fesionale; '
— lipsa de reâlizare a aspiraţiilor profesionale;
e) greşeli şi eroripsihotraumatizante: , '
— greşeli şcolare sau universitare sancţionate sever (exmatricula­
re etc.);
— greşeli profesionale sancţionate de legile morale, administrative
sau penale;
— opţiune şcolară, universitară, profesională greşită, adică alegerea
greşită a drumului profesional (fără a ţine seama de vocaţie, înclinaţii, ta­
lent, aptitudini);
— alegerea greşită a partenerului (impus de părinţi etc.);
traume legate de o sarcină nelegitim ă (trauma apare uneori şi la
partenerul masculin im plicat în tr-oastfel de situaţie);
— greşeli judiciare (situaţia de nevinovat într-o anchetă penală sau
într-un proces juridic) etc.; ' "
f) absenţa unui mediu familial şi profesional echilibrat: ;ţ
— situaţii conflictuale în familia parentală (divorţul părinţilor, cer­
turi frecvenţe între părinţi, părinţi brutalţ sau lipsiţi de afectivitate etc.);
.» — situaţii con flictu a lem fam ilia proprie (situaţia de divorţ, neîn­
ţelegeri cu partenerul, paiţtenş*| infidel etc;).
— situaţii conflictuale cu fam ilia parentală (de exemplu, atitudine
negativă a părinţilor faţă de prietenul aleş şi dezacordul la contractarea
căsătoriei);
....— condiţii de locuit împreună cu părinţii sau socrii cu discuţii frec­
vente şi neînţelegeri cu aceştia;
— situaţii conflictuale la locul de muncă (lipsa de obiectivitate a pro­
fesorilor în acordarea notelor, lipsa de obiectivitate a conducerii institu-
 {iilor în aprecierea a ctiv ită ţi profesionale, situaţii eonflictual* cu eole-
gii etc.); ^ "' ............... ‘
g) pierderi afective ? )riaterialti sau alte piertiefi:
—- despărţire de prietenul apropiat (iubit), situaţia de abandonat,
despărţire prin ceartă etc.;
0 — divorţ11!;
u — pierderea copiilor îrrtrIunl’proces de divorţ;
J' i ■—- pierderea unor obiecte preţioase ori a ;unor sume mari de bani;
— situaţia de siluire (violare) cu pierderea virginităţii;
. h ) traume legate deCalamităţi naturale şi de alte dezastre şi acci­
dente:
— inundaţii;
— cutremure de pămînt;
— alunecări de teren;
— erupţii vulcanice;
—- tornade; «
— mari incendii;
— sţ'tuaţia de război;
— accidente de avion;
—„ accidente de cale ferată etc.;
i) alte diferite schimbări ce afectează viaţa omului:
—- trecerea de acasă la grădiniţă ori de acasă la şcoală;
— trecerea de la o treaptă de învăţămînt la o altă treaptă;
— schimbarea şcolii, schimbarea centrului universitar;
— schimbarea locuinţei (mai ales în situaţia de demolare);
— schimbarea reşedinţei, mutarea de la sat la oraş ori de la oraş la
ţară, mutarea din provincie în capitală sau din capitală în provincie;
— navetismul;
— emigrarea;
—• schimbările tehnologice rapide (industrializare rapidă, automati­
zare rapidă);
— schimbarea responsabilităţii profesionale (prin retrogradare ori
prin avansare); '
y—.schimbări în viaţa personală: căsătoria, apariţia copiilor (statutul
de mamă sau de tată), apariţia nepoţilor (statutul de bunic), pensionarea
(de boală o r | de yîrstă);
— schimbări legate de ciclurile biopsihosociale: pubertate, meno­
pauză etc/
 U i SFATUL* GENETIC

Prin sfat genetic '^e înţelege o acţiune medicală complexă care ate
rolul de a oferu inform aţii ştiinţifice reteritoare ia riscul de apariţie la
niembri unerialn& lira unei boiierediţare. Obiectivul prindpaFâl s£atu~
lu i1genetic este'sm bilirea*riscului de a avCa urmaşi handicapaţi genetic
(risc prospectiv). în cazul în care îh fam ilie s-a născut un copil cu V b6ală
genetibă, sfatul genetic trebuie să aprCcieze riscul de a mai naşte Mda un
" 'cu. aceeaşi tulburare (:
In orice fam ilie există U n n sc m inim :de a avea ţm copil
•pil cu tulburări
W
dliitre toţi genetică
Duca-Marinescu, 1977).
[enetic, în psihiatria,, este solicitai; de obicei, în următoarele
si
a) incinte de jcSsătorie; (
r — doi tineri boînaivi1jreftîicieare; doresp,să se căsătorească;
i *— un- ^ ţîten er sănătos care doreş^ aă se căsătoreasrii cu pn •flitul
bolnaT 'pşi^ ^ fT r)!1 ■-: ■■v i •? ■ ■
 —» doi tineri sănătoşi care doresc sâ se căsătorească.: ş l au Printre
rtide dăla sau m aim ulte persoane cu boli psihice; ■.
r~~r ' 1ă) după căsătorie: ., ■, . / 37».:
doi soţi cu multe tulburări psihice care doresc să dea naştere' unui_
COpih . '.v.rf ':.„r
un cuplu alcătuit dintr-un partener eu tulburări psihice ,şi altul
f ftrâ tulburări psihice şi care doresc să lase un descendent; . -• '= , ;
^— doi soţi sănătoşi care au un copil cu tulburări psihice;
— doTsoti care au alte rude cu boli psihice-etc. . • •
Sfatul genetic este un â^'m edicăr compieXîicare fenplică mai multe
etapei “ ,, <•' f -
stabilirea porectă a diagnosticului probandului; a
explorarea tam iiiei probandului (analiza pedigree-ului, ancheta fa­
m ilială, investigaţii clinice şi paraclinice genetice etc.);, ' i
— calcularea riscului de apariţie a bolii (riscul prospectiv ori risCUl
de.recurenţă^ a- a. ' 7 •• •
— comunicarea acestor date; farrâliei care a solicitat inform aţiile, i ;
Stabilirea exacta ă diâgnoSbdlllUl genetic ia cazurile „index*i(proî-
liahzi, cazurile pare[audeterm inat oonsultaţia' genetică) constituie ele^
mentul esenţia} pentru oferirea u n orin form a^ efitien te. ' *
' Sarcina medicului genetician nu este. iişoarâ' îfii Condiţiile în care, pe
de o parte, există peste 2 000 de boli cu. transmitere mendeleqnă, iar pe
de altă parte aceeaşi m ăladie poate lip rod u sa prin mecanisme genetice
diferite (mutaţiiLautosomale dominante o ii recesive, mutaţii legate d e sex),
prin factori negenetici ecologici R adiere, infecţii virotice, toxoplasmoză
etc.) ori prin interacţiunea dintre elem entele genetice şi cele negenetice
(exogene). Un centru de sfat genetic nu poate să fie înfiinţat decât acolo
unde există o dotare corespunzătoare, a tîf în privinţa personalului (me­
dici geneticieni, citogeneticieni, biochim işti, cadre m edii de asistenţă so­
cială), cît şi a mijloacelor m ateriale de Investigare: investigaţii citogene-
tice (determinarea cariotipuiui statidard şi prin tehnici de bandare, deter­
minarea cromatinei sexuale), investigaţii biochimice în sfiige şi urină (do>- ,
zări de glucide, lipide, de acizi organici, cromatografie dp acizi aminaţi,
dozări enzimatice, explorări imunologice), .explorări radidlogice, electro-
firiolp^oe (^EG, ^ G ) etc. “■ , r . ■
. Intrucît un medic genetician, oricîţ de mpe' pregătit ăr :i i , n ep o a te
să răspundă la toate tipurile de afecţiuni ereditare, fiecare specialitate
trebuie să-şi formeze consultanţii săi. •
Riscul genetic'prospectiv Sau căi de recurenţă în majoritatea bolilor
psihice (afecţiuni cu determinism m ultifactorial) se calculează pe baza tar
formaţiilor empirice (cifrele de risc furnizate de diferite cercetări).
Riscurile sînt diferentiate fa funcţie derq.
1) tipul bolii (schizofrenie, psihoză afectivă, lX>ligofrenie ete.); » ' ^
2) modalitatea de transmitere o bolii (poală cu transmitere m endelţr
ană de tipul ’ggre6î"Huntlhgton. boală Cli mâi m ulte modalităţi d e,trah#-
mitere, boaîă cu ereditateinultifactonâH 'Ţh" c a feiiîn t im plicate sisteţne
pOligenice cu gene minâre ce acţionează aditiv în interacţiune cu factorii
m ezelogi& i - * ■’.......■ f;' ■ A; .;:
: ,3) forrrm clim e# (psihoze afective/.unipplape sau bipolare, oligofrenie
specifică sau nespedifică etc.): <
 ^ 4) ^caruZ pTOband^ u i; ■:«
5) a debutat boalaprpbandului (Piwtescu- şi Ghristo-
dorescu, 1976). T * : •• •
, / In unele cazuri, în calcularea riscului genetic se utUizeaaă Şl inform a­
ţiile particulare furnizate de analiza pedigree-ului. M ult mai rar se apre-
ciază riscul genetic pe baza „informaţiei modulare1* (în cazul unor boli
genetice cu transmitere mendeleană şi în situaţia în care se poate deter­
mina structura şi compoziţia genkă a ambilor părinţi, prin investigaţii
dtogenetice şi biochimice).
:*'• Prevalenta; şi inddehţa bolilbr ipsihice, prezentînd v a ria ţi de la o
regiune la alta şi de la o colectivitate la alta, sfatul genetic ai* trebui Să
se bazeze pe datele epidemiologice specifice fiecărei grupări pbpulaţionale.
Riscul genetic este considerat neglijabil între I şr 2%, mic între 3
şi 5%, m ijlociu între .6 şi 10»/#, mare între 11 şi 25% ş i foarte mare! peste
25% (Predescu şi Christodorescu, 1975).
Sfatul genetic im plică o acţiune de prognoză medicală. în prezent*
cunoştinţele noastre referitoare laugenetica bolilor psihice fiind lim itate,
riscurile'■'calculate-de iiai ăil UBCOBfia en t lmpurtiPit Ite’apruximaţfe. Me­
dicul acţionează ca un sfătuitor. El are datoria de a furniza inform aţiile
ştiinţifice într-o modalitate de a fi înţeles corect de către persoanele care
au solicitai consultaţia genetică; Medicul are însă dreptul de a decide ca
un judecător. Acceptarea sau neaccepferea riscurilor sîn t hotârîte numai
de gătre membri famlUel; "în"fUîBGţlg de lntenajete acesteia; dai*şh le situa»
ţia concretă;' MfedifiUl trebuie să ia parte la decizia părinţilor, dar hotărî*-
rea finală este a lor (Maximilian şi Duca-Marineseuj 1877)^ ; . '•••• a
 5. SINDROAMELE CONFUZIOtvJALE - URGENTE MIXTE
MEDICO-PSIHiATRlGE J
Sindroam ele:confuzionale au fost descrise înoă din antichitate sub nu­
m ele de „phrenitis" (febram inţii), iar mai tîrziu sub diferite denumiri:
demenţă acută (Esquirol, 1814), stupiditate. (Georget, 1820), torpoare cere­
brală, disnoia; (Korsakov), amentla (Mevnert,-1890V, sin/irpin cyngpn ar»nt
(Bonhoeffer, 1907) etc. Noţiunea de „confuzie mintală* a fost creată şi
utilizată, mal m ult de către autorii francezi. In literatura anglo-amerieană
se foloseşte de obicei termenul de ..delirium^ sau cel de „sindrom organic
cerebral acut* (ori sindrom psihoorgariic acut). A cest sindrom se caracteri­
zează, după Sand'ock (1976), prin trei trăsături principale:
— debut brusc, cu deteriorarea şi tulburarea rapidă a orientării me­
moriei, funcţiilor cognitive, capacităţii de judecată şi afectivităţii;
— tulburări de conştiinţă (deliriwh , stupor sau comă), asociate une^
ori cu reacţii psihotice sau nevrotice;
— sindromul este determinat de tulburări difuze ale funcţiilor cere­
brale, tulburări potenţial reversibile.,
După m odelul 'bolilor somatice („insuficienţă pulmonară*, „insufi­
cienţă cardiacă*, „insuficienţă hepatică* etc.) sindromul confuzional a
fost descris ca „o insuficienţă mintală acută globală, difuză, de obicei tran­
zitorie şi regresivă* (Michaux, 1970). Există două elem ente esenţiale' în
definirea sindroamelor confuzionale:
a) caracterul de deficit global al'funcţiilor psihice şi de suferinţă di­
fuză a creierului, cu tulburarea tuturor funcţiilor psihice şi somatice;
b) caracterul de reversibilitate al acestor tulburări, elem ent care
deosebeşte sindroamele confuzionale;de' sindroamele deficitare demenţiale.
Sindroamele confuzionale sînt deştul de frecvente, atît la bolnavii
internaţi în spitalele de psihiatrie, cît ^î la cei din alte secţii (boli infec-
ţioase, medicală, chirurgie, endocrinologie, geriatrie •etc.). Un sindrom
confuzional este în acelaşi timp o urjttnţă m şdicalâ^i' 6 urgenţă psihia­
trică (în unele cazuri este mai m ult medical decît psihiatric^ iar în alte
cazuri este mai m ult psihiatric decît medical). Hotărîrea de a interna bol­
navul într-o secţie de boli psihice sau în alte secţii se va lua în funcţie de
următoarele criterii:
— criteriul priorităţii urgenţei vitale: pcezenţa^unei- bofi somatice
grave, care pune în p erieolviaţa bomavultii ne vŞiPţţţenta spre serviciul
de terapie intensivă sau spre secţia medicală sau chirurgicală, care asigură
asistenţa de urgenţă;
 -r-criteriulpexiculozităţii;. un bolnav cu manifestări de periculozitate
(pentru e l sau faţă de. alţii) va fi tratat de obicei în secţia de psihiatrie;
— criteriutzorganicităţii: un b o M a v la o a resed ep istea iă unele cauze
organice (infecţioase, toxice, vasculare, tumorale, ■traumatice) va fi îndru­
mat; către acei® secţii în care se poate institui un tratament specifiG etio­
logic;:.^ 'li,...':. b.'îvr "*•'*i: : \

' 5 6. DEtllfelUM TREMENS (DELIRUL ALCOOLIC ACUT) - ••••>

URGENJĂ MEDICALĂ Şl PSIHIATRICĂ MAJORĂ
D elirul alcoolic acut (deliriiim tremens) constituie una dintre urgen­
ţele „vitale", deoarece fără On tratament intensiv, viaţa bolnavului este
în pericol (altă dată mortalitatea în delirium tremens era de 50—60«/o din
cazuri; deşi astăzi, procentul s-a redus la 2—8%, afecţiunea' continuă să
fie una .dintre cauzele cele mai frecvente de deces al bolnavilor cu afec­
ţiuni psihiatrice-s Clinic, delMumrul tremens este un sindrom confuzional
grav (deih? acut)VjcU'o simptomatologie nu^tă psihiatrică (stare confuziei
nală, agitaţie psihOmotorie, iluzii şi halucinaţii etc.) şi somatică (tremu-
r ă te i caracteristice, lente, generalizate şi continue, persistînd şi în timpul
somnului;; hipertermie, transpiraţie intensă, semne de deshidratare; limba
prăjită, polipnee, tahicardie etc.). Tratamentul se bazează pe corectarea
dezechilibrelor hidroelectrolitice şi m etabolice şiOpe instituirea unor psiho­
trope j'şedative ,(eficacitate deosebită avînd heminevrina, haloperidolul,
meprobamatul etc.):.In ţara noastră stările de delirium tremens se tratează
în secţiile d«; psihiatrie», însă în unele ţări .(Franţa) se preferă îngrijirea în
secţiile de terapie intensivă. .

7. APRECIEREA RISCULUI D t SINUCIDERE

, Depresia psihică reprezintă elem entul esenţial psihopatologic care
d^rjfm nă comportamentele âutoagresive. Depresia psihică este un sin­
drom care se întîlneşte atît în psihiatrie, cîţ şi în alte domenii ale medi­
cinii. Nu există boală psihică (s-a observat că psihozele monopplare. ma­
niacale n u şe în tîln e sc în practică) fără a oţfşerya episoade depresive.'D e
aşemeneă, orice boală organică poşte induce un sindrom depresiv. Deşi
„nu- există un criteriu absoliti ^ r e să. permită să se afirme că un anumit
bolnav se va sinucide sau nu" (Âyd, 1965), există unele elem ente prin care
se poate ţoŞtuşi aprecia riscul de suicid. Depresia.de tip psihotic (cu insom­
nie de liinpă durată, insomnie accentuată în a doua parte a nopţii, CU
scădere marcată în, greutate, cu inapetenţă, cu apatie accentuată jn cursul
primei pfcţi a-rifei. cu idei-dy iniituitate «Ântiir^nţe grave de autoacuzare,
idei de yinovâţie etc.) comportă cel ,m®l mare risc. A lte elem ente tre­
buie în consideraţie:.«Predispoziţia ereditară la sinucidere, tentative
de sinucidere anterioare, idei de suicid, exprimarea :intenţiei suicidare
prin cuvinte- acte. comportament: s e g u lmascuiin. alcoolismul, toxicoma­
nia, situaţia.- de celibatar, vîrsta înaintată, traiectoria existenţială cu un
lung şir de traump si -esecuri fgm*VTT în traume psihică
intense (situaţia de divorţ şi divorţat, situaţia de văduvie, sarcină nelegi*

m
 4.2.4. STRESUL P0STTRAUMAŢ1C.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC IN STRESUL l>OSTTRAUMATIC
/ , .......... ' ;
A Existenţa unor factori stresanţi care pot provoca aproape la ori­
cine simptome sem nificative de suferinţă (viol, atac, tortură, accident de
circulaţie, inundaţii, cutremure, incendii, bombardamente etc.; nu se re­
feră' la experienţele stresante comune: doliu simplu, o maladie cronică,
conflicte maritale ori profesionale).
B. Retrăirea traumei după cum demonstrează cel puţin unul din ur­
mătoarele simptome: .j
1) aduceri aminte dureroase ale evenim entului cu caracter repetatjv;
2) vise recurente ale evenim entului (coşmaruri);
3) acţiuni sau senzaţii bruşte cu teamă că evenim entele ar fi reapă­
rut, din cauza asocierii cu un stim ul ambiental sau ideativ.
C. „Paralizie psihică" sau „anestezie emoţională" ăpărîrtd la cîtva
tim p (de regulă repede) după traumă, m anifestîndiPse prin cel puţin unul
din următoarele simptome:
1) marcată diminuare a interesului pentru una sau mai m ulte acti­
vităţi importante (care anterior îi procurau plăcere);
2) sentim ente de înstrăinare sau detaşare de ceilalţi;
3) afecte reţinute.
D. Cel puţin două din următoarele simptome nu erau prezente îna­
inte de traumă:
1) stare de „hiperalertă" ori trăire exagerată;
2) tulburări de somn;
3) culpabilitate în legătură cu supravieţuirea cînd alţii nu au supra­
vieţuit ori în legătură cu comportamentul pe care l-a avut în scopul de
a supravieţui; ■"......... v
4) deteriorare amnezică sau tulburări de concentrare;
5) evitarea activităţilor care deşteaptă reamintirea evenim entului
traumatizant;
6) intensificarea simptorrfelor prin expunerea la evenim ente care
simbolizează sau se aseamănă cu elem entul traumatizant.
Cele două subtipuri de stresuri posttraumatice sînt stresul posttrau-
matic acut şi stresul posttraumatic cronic.
308.30. Stresul posttraumatic acut:
A. Debutul simptomelor în şase lu n i de la traumatism;:
B. Durata simptomelor sub şase luni. 1 '
309.81. Stresul posttraumatic cronic sautardiv.
Unul din următoarele semne sau ambele:
1) Durata simptomelor de şase luni sau mai mult;
Debutul simptomelor la cel puţin şase luni după traumatism.
*
4.3. TULBURĂRILE SOMATOFORME
4.3.1. SOMATIZAREA

Somatizarea („somatisation disorder", cod 300.81), corespunde unor

forme de isterie (sindrom Briquet); alte cazuri, după noi, sînt echivalente
cu formele clasice cenestopate ale neurasteniei. Criterii de diagnostic:
 A. Un istoric de „simptome somatice44 cu o durată de mai m ulţi ani,
începînd înainte de etatea de 30 de ani; ~ ■
B. Acuzarea a cel puţin 14 simptome de către fem ei şi cel puţin 12
de către bărbaţi, din cele 37 pe care le menţionăm (sîirt considerate pre­
zente acele simptome despre care insul relatează că îi modifică modul
de viaţă şi îl determină să ia m edicam ente-sau să consulte un medic):
Simptome pseudoneurologice:
1) dificultate în deglutiţie
2) surditate
3) pierderea vocii
- 4) vedere dublă
5) întunecarea v ed erii' '
6) oecitate
7) leşin sau pierderea cunoştinţei
, ,8) tulburarea memoriei
*19) convulsii
10) tulburarea m ersului
11) paralizie
12) slăbiciune musculară
13) retenţie urinară
14) dificultate în m icţiune
Simptome gastrointestincde:
15) dureri abdominale (de scurtă durată)
16) greţuri
17) vărsături (altele decît în curşul sarcinii)
18) balonare (gaze)
19) intoleranţă la o varietate de alim ente
20) diaree
Simptome feminine legate de funfcţiâ de reproducere:
21) m enstruaţie dureroasă
! 22) m enstruaţie neregulată
23) menoragie (pierderea a unei m ari cantităţi de sînge la m enstruaţie)
24) vărsături severe în tim pul sarcinii ori care determ ină spitalizare
în tim pul sarcinii.
Simptome psihosexuale:
25) indiferenţă sexuală .. .
26) lipsă de plăcere în tim pul actului sexual ,
27) durere în tim pul actului sexual
Dureri:
28) durere în spate (rahialgii)
29) durere în articulaţii (artralgii)
30) dureri în extrem ităţi ‘
31) dureri în aria genitală (altele decît în tim pul actului sexual)
32) dureri la micţiune •, ,
33) alte dureri (excluzînd cefaleea)
Simptome cardiopulmonare:
34) palpitaţii
35) precof’dialgii (dureri în piept)
36) tulburarea respiraţiei
37) ameţeli
 Conversiunea (cod 30(/.ll), după ciim este definită în D .S.M .IÎI,esţe
o entitate relativ rară (definiţia im plică mecanisme specifice pentru a
o explica).
Criteriile de diagnostic:
A. Tulburarea predominantă este <o pierdere sau alterare în activita­
tea somatică (sugerînd o maladie somatică).
B. Factorii psihologici sînt consideraţi a fi etiologic im plicaţi în apa­
riţia simptomelor, după cum demonstrează următoarele sem n e:.
1) există o relaţie temporală între un stim ul ambiental (care evident
este în legătură cu un con flict sau cu o necesitate psihologică) şi apariţia
şau exacerbarea simptomului;
2) simptomul perm ite insului să evite o activitate care este detrim en-
tală pentru el; . i
3) simptomul permite insului, să' obţină ajutorul ambianţei, ceea ce
altfel nu ar fi .-posibil, . ,f. ..
C. Şimptomele nu se află sub control voluntar.
D. Şimptomele nu pot fi explicate (după investigaţii adecvate) printr-o
tulburare somatică cunoscută săli im mecanism fiziopatologic cunoscut.
E. Şimptomele nu se lim itează la durere sau la tulburare în activita­
tea sexuală.
F. Şimptomele nu se datoresc somatizării sau schizofreniei.

4.3.3. IPOHONDRIA (NEVROZA IPOHONDRIACA)

Ipohondria (cod 300.70) are următoarele criterii de diagnostic:

A. Tulburarea predominantă este o interpretare fantezistă a unor
sem ne sau senzaţii somatice anormale, ducînd la preocupări în legătură
cu teama sau credinţa că ar avea o maladie gravă.
B. Examinarea medicală nu susţine diagnosticul unei maladii soma­
tice eare ăr putea-să expliee simptomatologia.
C. Teama sau credinţa fantezistă că ar avea o maladie persistă cu
toate asigurările medicale, cauzînd deteriorarea activităţii sociale şi pro­
fesionale. . ,
D. Şimptomele nu sînt determinate de alte tulburări psihice (cum
ar fi schizofrenia, tulburările afective dri sornatizarea).

S 4.4. TULBURĂRILE DISOCIATIVE

(NEVROZE ISTERICĂ TIPUL DISOCIATIV)
Se caracterizează prin: alterare bruscă şi temporară a funcţiilor in -
tegrative normale ale conştiinţei, identităţii sau comportamentului motor.
In această categorie sînt incluse:
— amnezia psihogenă (cod 300.12)f adică incapacitatea bruscă de a-şi
reaminti (de a evoca) unele date personale importante (depăşind uitările
■obişnuite), incapacitate care nu este provocată de o tulburare organică;
— fuga psihogenă (codi300.13), părăsirea bruscă şi inopinată a casei
ori a locului de muncă, însoţită de asumarea (parţială ori completă) a
unei noi identităţi şi de amnezia evenimentelor;
 — depersonalizarea (cod 300.60), excluzînd stările de depersonalizare
din schizofrenie, tulburări afective, tulburări anxioase, epilepsie sau di­
verse boli organice.
 2 2 , PSIHOCHmURGIA

Psihochirurgiâţ; ramură de interferenţă a neurochirurgiei cu psihia­

tria, ; a urm ărit să ‘ realizeze tratam entul unot afecţiuni psihice per baza
unor tehnici chirurgicale. I^-imele operaţii pe- creier la bolnavii psihici
au fost realizate de psihiatrul elvCţ4ânf Gottlieb Burckhardt (1836—1907).
Fără o form aţie chirurgicală particulară, el a efectuat prima topectomie
la 29 decembrie 1888, la o bolnavă de 54 de ani cu halucinaţii şi stări
im pulsive (topectomie==«xcizarea unor-'zone ale cortexului cerebral, ex­
tirparea substanţei cenuşii în unele regiuni). In totalitate, a operat 6 bol­
navi, dintre care la 4 a înregistrat o ameliorare, unul s-a sinucis şi altul
a decedat posjoperator (Poştei şi Quetel, 1983). Fondatorul psihochirur-
giei este considerat, însă, neurologul portughez Ega£ Monitz (1874—1955),
laureat al Prem iului Nobel, în 1949. El este realizatorul arteriografiei
(vizualizarea vaselor creierului prin soluţii radioopace ale unor săruri
de iod), metodă de investigare prin care se evidenţiază anevrism ele (di-
lataţjile) şi trombozele (astupările) vaselor cerebrale, pe de o parte şi
diverse formaţiuni tumorale, pe de altă parte. In urma Gongresului in­
ternaţional d e.la Ecindra din 1935, unde s-a discutat fiziopatologia lobi­
lor frontali şi raporturile lor cu procesele emoţionale, Monitz concepe
leucotomia frontală (secţionarea substanţei albe a lobului prefrontal, în -
trerupînd o parte din conexiunile, lobului frontal cU talamusul). La in i­
ţiativa sa, prima intervenţie de acest tip este efectuată de neurochirur­
gul P. Almeida Lima (împreună cu care Eg*s Monitz u^publicat în 1936
volum ul „Tentative* .operatorii în tratam entul unor psihoze*). ;
In 1937, Flaraberti imaginează leucotomia. transorbitală, iar în 1942,
Freeman şi W<atts realizează lobotomia, secţionînd toate fibrele talam o-
frontale şi izolînd lobul prefrontal de structurile encefalice centrale.
Topectomia (rezecşarea unor arii corticale) a fost preluată ş i pusă la
punct de Pool, Le Beau, Scoville (citaţi de T. Hotico, 1979). înaintea revo­
luţiei psihofarmacologice, intervenţiile psihochirurgicale au cunoscut o
largă răspîndire, fiind utilizate în schizofrenie, psihoze afective, sindroa-
me haludnator-paranoide şi nevroze obsesivo-fobice. In prezent psihochi-
rurgiat « fost abandonată. în majoritatea ţărilor (inclusiv în ţara noastră,
undfriteînncWe psihwhîriU’gicale aui fost rar utilizate), deoarece rezulta­
tele ei sînt inferioare celor obţinute prin terapia, teologică modernă, iar
accidentele şi com plicaţiile sînt frecvenţe (m ortalitatea. ridicată d e 1-r-
6®/o, apariţia frecvşntă a crizelor epileptice^ în 12—14*/i» din cazuri, insta­
larea unor d eiideiiţe intelectuale şi a unor modmcări grave de persona­
litate). ' „ ;

23. BOLNAVUL PSIH IC IN ISTORIA CHIRURGIEI

. Unele operaţii cruciale în istoria chirurgiei au jfost efectuate prin
„forţarea m îinii* iMor chirurgi îndrăzneţi de către o serie ^de bolnavi
psihici. Un astfel de exem plu este aşa-numita „operaţie a furculiţei*
efectuată în 1876 de chirdfgul francez Leon Labbă (1832—1916) la un
bolnav psihic (care înghiţise o furculiţă). Era primă dată dnd un chirurg
deschide cavitatea abdominală. Aşa cum relatează P. Gortez (1983) i-au
trebuit încă 11 ani Chirurgiei pînă cînd în 1687 chirurgul american Tho-
mas George Morton a executat prima âpendicectom ie eu Siieces. •>"
In zilele noastre am asistat la îndrăzneţele intervenţii de înlocuire a
inim ii (transplant sau cord artificial). Este posibil-ca a p a rte din bolnavii
care au solicitat operaţia (sau au acceptat-o) să fi prezentat o stare depre­
sivă cu comportament suicidar mascat. încă un exem plu în care bolnavii
psihici au contribuit la dezvoltarea chirurgiei.

BIBLIOGRAFIE

ÂBRAM H. — Psychiatry and surgery, în: „Comprehensive TextbooK of ^sychiatry

(sub red. FREEDMAN A., KAPLAN IL, SApOCK B.), ed. a Ii-a, Ed. Wil­
liam s and W ilkins, Baltim ore, 1975. '
ASHER R. — MGnchaUsen’s syndrome, Lancet, 1951, 1, 2, 339—341.
BARKER M. G. — Psychiatric illness after hysterectom y, Brit. med. J., 1968, 2,
91—95.
BIBB R., GUZE S. — H ysteria in a psychiatric hospital: th e signlficance of secon-
dary depression, Amer. J. Psychiat., 1972, 129, 224—228.
BLACHLY P. — Post-cafdiotom y delirium , Amer. J. Psychiat., 1964, 121, 371. *
BLISS E. şi colab. — Psychiatric com plication of m itral surgery» Arch. Neurol.
Psychiat., 1955, 74, 249. '
BORDELEAU J., MARTEL P. — Hysterectom ie et troubles psychiatriques, Union
M&L Canada, 1962, 91, 6, 602—606. /
BRAINBRD H., MARGEN S., CHATTON M. — Elem ente practice de diagnostic
şi tratam ent, Ed. M edicală, Bucureşti, 1967..
BROWNING J., H0USEWORTH J. — Development of new symptoma following
m edical and surgical treatm ent for duodenal ulcer, Psychosom. Med., 1953,
15, 328.
COHEN M. şi colab. — Excessive surgery in hysteria, J. Amer. med. Ass* 1953,
151, 12, 977—986.
CORDIER J. — Psychoses confusionnelles aprâs histărectom ie, A cta NeuroiL Psy­
chiat. belg., 1955, 55, 5, 416—429.
CORTEZ P. — Echivalenţe, Ed. Emlnescu, Bucureşti, 1983.
ORUSS R. şi colab. — A djustm ent to perm anent colostomy, Arch. Gen. Psychiat.,
1969, 20, 419.
DRUSS R. şi colab. — Psychologic response to colectomy, Arch. Gen. Psychiat„
1968, 18, 53.
EGBERT L. şi colab. — Reduction of postoperative pain by encouragement and
instruction of patient, N. Engl. J. Med., 1964, 279, 825.
EY H. — Anxiătă morbide, Etude no. 15 în: „Etudes psychiatriques* voi. III, Ed.
Desclăe de Brouver, Paris, 1950. ,
EWALT J. şi colab. — The phantom lim b, Psychosom. Med., 1947, 118, 9.
FERREY G. — Troubles psychiques et chirurgie, Encyclopădie m ădico-chirurgicale
(Paris), 37 677, A 10, 5 — 1977, 11—46. ,
FOX M. şi colab. — Psychosom Med., 1954, 16,186.
GHIŢESCU T. — Chirurgul, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică:, Bucureşti, 1977.
GOLSE J. — Six cas d’hystârâctom ie curatrice de troubles m entaux, Ann. m id.
Psychol., 1951, 2, 224—228.
HAYNAL A-, PASINI W. — Mădecine psychosomatique (chapitre 22: chirurgie,
A. Haynal), Ed. Masson, Paris, 1978.
HOTICO T, — Psihochirurgie, în: „Psihiatrie clinică. Ghid alfabetic* (sub red. AU­
RELIA SlRBU), Ed. D ada, Cluj-Napoca, 1979.
IONESCU G. — Psihosom atica, Ed. ştiinţifică şi endclopedică, Bucureşti, 1975.
IONESCU G. — Ce este psihopatologia? Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
_ 1979.
ISRAEL L„ GURFEIN L. — Le vieillissem ent de l’hystărique, EvoL psychiat., 1970,
35, 365—376.
JANET P. (POLOVY) — Psychological reactions to hysterectom y, Amer. J. Obst.
Gynecol., 1974, 118, 417.