DE CE?

MĂ-NTREB…
de Ion Văcaru

De ce? mă‐ntreb. Mă‐ntreb, de ce
Tolerăm o lume strâmbă şi rapace
De tirani, când o ştim prea bine.
Că‐n urma lor rămân doar ruine?

De ce stăm tăcuți, supuşi deoparte
Când totul între hoți se‐mparte
Călcând legi şi bunul simț sfidând?…
De ce‐i răbdăm? Şi până când?

De ce ne ducem crucea în sclavie
Făr‐a vede că suntem COLONIE,
Că TIRANII, ce‐au ajuns bogați,
Ne cer să fim la curtea lor argați?

De ce, azi, tăcem uitând ce‐am fost,
Că prin milenii ne găsisăm rost
Ducând destinul într‐un Ev curat?…
De ce, Române, toate le‐ai uitat?

De ce tăcem când se putea, în fine,
Să fim stăpânii vecului ce vine,
Să ne‐admirăm triumful împlinirii,
Să pornim pe drumul dezrobirii?
De ce, NOI, ce‐am fost cândva, odată
O Țară demnă, liberă, bogată
Stăm aplecați cu frumtea în țărână
Şi trăim în veşnică minciună?

Române!! Dă glas pornirilor curate
Şi, TU, fă‐ți în Țara ta DREPTATE !
Fi demn! Şi nu‐ți privi cu nepăsare
ȚARA, ce‐o țin TIRANII sub teroare