Adaptare Supravieţuire Vârsta de Stilul de parentare

sau dezvoltare
performare
Creativ – Visător Supravieţuire 0 – 18 luni Nesigur
(Schizoid)
Şarmant – Manipulator Supravieţuire 0 – 18 luni Anticipativ
(Antisocial)
Genial – Sceptic Supravieţuire 0 – 18 luni Inconsistent
(Paranoid)
Jucăuş – încăpăţânat De performare 18 – 36 luni Supra-control (luptă cu
(Pasiv – Agresiv) copilul)
Responsabil – De performare 3 – 6 ani Accentuează importanţa
Dependent de muncă reuşitei
(Obsesiv – Compulsiv)
Entuziast – De performare 3 – 6 ani Accentuează importanţa
Suprareactiv faptului de a-i face
(Histrionic) fericiţi pe ceilalţi

1
Analiza structurală a celor şase adaptări de personalitate
Structura personalităţii fiecărei adaptări poate fi diagramată folosind conceptele
de stare a eului, contaminare şi excludere. Aceste diagrame ne ajută să înţelegem
cum funcţionează adaptările, care sunt principalele obiective în tratament, şi de ce
„uşile” terapeutice se află în ordinea în care se află. (Vă veţi aminti din capitolul 1
că cele trei „uşi” sunt zonele gândirii, sentimentelor sau comportamentului).
În secţiunile următoare, pentru fiecare din cele şase adaptări, vom începe
printr-un scurt rezumat al informaţiilor legate de dezvoltare din capitolul
precedent. Vom discuta apoi despre cum aceste lucruri duc la structura tipică e
personalităţii care disting adaptarea.

Entuziast – suprareactiv (histrionic)

Adaptarea histrionică se dezvoltă în stadiul oedipian al dezvoltării (vârsta 4-6 ani)
şi implică probleme nerezolvate din acea perioadă. Bărbaţii cu această adaptare
adesea jucau rolul de confidentul şi companionul mamei, în timp ce femeile erau
micile prinţese ale tatălui. Cu toţii au primit multă atenţie pentru că erau drăguţi şi
distractivi. Valoarea principală pe care au experimentat-o a fost să-l facă pe
părintele de sex opus fericit şi binedispus. În acest proces, au învăţat să fie atenţi
emoţional la ceilalţi. Drept urmare, o mare parte a energiei lor este investită în a le
face celorlalţi plăcere.
În această adaptare, starea eului de Adult este contaminată de starea eului de
copil (figura 3.8). Histrionicii, aşa cum au învăţat s-o facă în copilărie, abordează
lumea în principal prin sentimente. Aceasta este zona în care investesc cea mai
mare cantitate de energie, uşa lor deschisă. Adesea confundă ceea ce simt cu

2
realitatea. Adultul este adesea folosit în serviciul Copilului – pentru căutarea de
dovezi că ceea ce simt este adevărat.
Copii fiind, gândirea le era adesea desconsiderată. Când au început să
gândească li se spunea adesea „să nu-şi bată căpşoarele alea drăguţe cu asta”; drept
rezultat, sunt deseori nesiguri pe gândirea lor, şi se vor eschiva spunând
„bănuiesc…”.
Prin urmare, zona ţintă pentru creştere şi schimbare pentru histrionici este
gândirea. Folosirea gândirii îi ajută să-şi decontamineze Adultul de credinţele
Copilului.
Din moment ce ei trebuiau să-i mulţumească pe alţii pentru a fi OK,
histrionicii au cele mai mari defense în zona comportamentului; de aceea
comportamentul este pentru ei zona capcană. Dacă cineva le critică
comportamentul, vor crede că nu sunt OK, din moment ce ei cred că este datoria
lor personală să-i facă pe toţi din jurul lor fericiţi.
Fig 3.8

Responsabil – dependent de muncă (obsesiv – compulsiv)

Adaptarea obsesiv – compulsivă se dezvoltă la finalul stadiului anal al dezvoltării
şi la debutul stadiului oedipian (4-5 ani), când accentul major cădea nu pe ce face
copilul, ci dacă o face bine. În ce priveşte această adaptare, adesea era accentuată
perfecţiunea. Indivizii care au dezvoltat această adaptare erau nevoiţi să fie
„băieţei” sau „fetiţe” bune. Erau lăudaţi pentru că erau copii-model. Au învăţat să
echivaleze valoarea şi meritul cu aprobarea mamei sau a tatălui; drept rezultat,
investesc multă energie în a fi cetăţeni model şi-n a face lucrurile bine.
În diagrama structurii personalităţii Obsesiv-compulsivului, starea eului de
Adult este contaminată de Părinte (Figura 3.9). sunt mânaţi de „ar trebui” şi „n-ar
trebui” ale Părintelui.
3
 Investesc cea mai mare cantitate de energie în gândire – uşa deschisă – însă
este gândire contaminată. Adultul este folosit în serviciul Părintelui pentru a căuta
dovezi că ceea ce au învăţat de la părinţi este adevărat. Devin prea responsabili şi
conştiincioşi; rezultatul este că adesea nevoile Copilului sunt neîmplinite. Învaţă să
se grăbească şi să crească repede şi să-şi asume responsabilităţi de adult, renunţând
la copilărie mult prea devreme. Au fost întotdeauna siliţi să facă mai mult sau mai
bine decât oricine altcineva.
Sentimentele reprezintă uşa ţintă pentru dezvoltare şi schimbare; intrând în
contact cu sentimentele, încep să-şi dea seama cât de opresiv este Părintele lor
intern şi câte nevoi nesatisfăcute are Copilul lor drept rezultat. Această
conştientizare îi ajută să-şi decontamineze Adultul de starea eului de Părinte şi-i
motivează să investească mai multă energie în starea eului de Copil pentru a se
relaxa şi a se distra.
Din moment ce ei trebuia să fie perfecţi pentru a fi OK, obsesiv -
compulsivii vor avea cele mai mari defense în zona comportamentului, acesta fiind
deci uşa capcană. Dacă cineva le critică comportamentul se simt ne-OK, din
moment ce ei trebuie să facă totul bine.
Fig 3.9
Strălucit – Sceptic (Paranoid)
Adaptarea Paranoidă se dezvoltă în timpul stadiului oral al dezvoltării (0 – 18 luni)
în care cea mai mare problemă a copilului este cum să supravieţuiască atunci când
încrederea îi este înşelată, adică când copilul nu se mai poate baza pe mediu pentru
îndeplinirea nevoilor. Persoana care a dezvoltat o adaptare paranoidă a învăţat să
fie foarte atentă la tot ce se petrece în jurul ei, pentru a încerca să evite vreo
surpriză. Părinţii sau alte persoane din mediul lor erau adesea imprevizibili şi erau
deseori luaţi prin surprindere. Acum se aşteaptă la acelaşi tip de comportament.

4
Cred că dacă vor controla atât comportamentul lor, cât şi pe al celorlalţi, vor fi OK.
Drept urmare, investesc multă energie în a fi atenţi.
Diagrama structurii personalităţii paranoizilor arată Adultul contaminat de
credinţele Părintelui şi Copilul exclus (Figura 3.10). părintele lor tinde să fie rigid
în expectaţiile sale legate de un comportament corect. Paranoizii încearcă să facă
totul în aşa manieră încât nimeni să nu poată găsi vreo greşeală. Din moment ce
comportamentul şi sentimentele copilăreşti sunt spontane şi imprevizibile, ele sunt
excluse.
Gândirea este uşa deschisă, zona în care investesc cea mai multă energie.
Totuşi, gândirea le este contaminată de un Părinte rigid care se aşteaptă ca ei să fie
perfecţi şi să fie puternici. Caută dovezi pentru a justifica faptul că sunt mereu în
gardă cu privire la ceilalţi oameni sau situaţii, văzându-i adesea ca periculoşi.
Drept rezultat ei sunt mereu încordaţi şi le e teamă să se relaxeze şi să se simtă
bine.
Uşa ţintă pentru paranoizi sunt sentimentele. Pe măsură ce-şi verifică
percepţiile şi descoperă că lucrurile nu sunt atât de riscante cum păreau iniţial, vor
decontamina Adultul de starea eului de Părinte şi vor începe să se relaxeze şi-şi vor
da voie să fie mai deschişi către sentimente. Faptul că simt îi ajută să se destindă şi
să renunţe la o parte din rigiditate. Pe măsură ce fac asta, îşi recapătă abilitatea de a
se juca şi de a nu mai fi atât de serioşi tot timpul.
Având în vedere cât de atenţi au trebuit să fie când erau copii pentru a
supravieţui, comportamentul este zona-capcană pentru paranoizi. Se presupunea că
ei sunt puternici şi perfecţi, în nici un caz jucăuşi sau copilăroşi. Drept rezultat, ei
echivalează critica cu ruşinea şi umilinţa, din moment ce comportamentul lor
trebuia să fie mai presus de orice reproş.

Creativ – Visător (schizoid)

5
Adaptarea schizoidă se dezvoltă în timpul stadiului oral de dezvoltare (0-18 luni) şi
este un răspuns de tipul doi la întrebarea cum să supravieţuieşti când încrederea
este încălcată. Din moment ce părinţii lor păreau copleşiţi sau preocupaţi,
schizoizii au învăţat să fie suportivi prin a nu le cere nimic. Au decis să aibă grijă
de ei retrăgându-se în fantezii. Erau lăudaţi pentru că erau bebeluşi „cuminţi” care
nu plângeau mult. Drept urmare, au investit multă energie în a nu le crea probleme
altora.
Diagrama structurii personalităţii (figura 3.11) arată Adultul contaminat atât
de Părinte, cât şi de Copil. Ei tind să fie autocritici din Părinte, se simt supăraţi în
Copil, apoi se retrag pentru a se îndepărta de sentimente negative (în diagramă,
simbolizăm critica din Părinte prin săgeata curbă, retragerea Copilului prin săgeata
dreaptă). Cu cât se retrag mai mult, cu atât mai mult se critică; cu cât se critică mai
mult, cu atât mai mult se retrag. Rezultatul este că se simt rău şi blocaţi în aceste
sentimente negative.
Comportamentul este zona în care investesc cea mai mare cantitate de
energie, uşa deschisă. Comportamentul pe care îl folosesc este pasivitate retrasă.
Se pun singuri în umbră şi tind să rămână în fundal. Gândirea este uşa ţintă;
aceasta îi ajută să decontamineze Adultul atât de starea eului de Părinte, cât şi de
cea de Copil. Au nevoie de expectaţii solide pentru a-şi împărtăşi gândurile cu voce
tare, şi de a acţiona pentru a-şi satisface nevoile.
Uşa capcană pentru schizoizi sunt sentimentele. Se simt rău şi se blochează
în aceste sentimente negative crezând că este ceva în neregulă cu ei pentru că se
simt rău. Sunt supăraţi şi nu ştiu ce să facă, din moment ei „trebuie” să ignore ceea
ce simt.

Jucăuş – încăpăţânat (Pasiv – Agresiv)

6
Adaptarea Pasiv-agresivă se dezvoltă în timpul stadiului anal al dezvoltării (2-3
ani) şi reprezintă o încercare de menţinere a autonomiei ca răspuns la un
comportament de control exagerat din partea părinţilor. Părinţii adesea fac
parentarea din poziţia „este ca mine sau deloc”. Răspunsul copilului este „în nici
un caz!”. Rezultatul este o luptă pentru putere în care nimeni nu câştigă. Concluzia
copilului este „trebuie să te zbaţi pentru a supravieţui”. Copilul primeşte cea mai
multă atenţie în conflictele cu părinţii. Drept urmare, pasiv-agresivii investesc
foarte multă energie în agitaţie.
Structura personalităţii pasiv-agresivului (Figura 3.12) arată Adultul
contaminat atât de Părinte, cât şi de Copil. Sunt critici la adresa comportamentului
lor din Părinte şi apoi ripostează din Copil. Lupta pentru putere care odată s-a dat
între ei şi părinţi acu se dă intern între starea eului de Părinte şi cea de Copil (acest
lucru este simbolizat pe diagrama prin cele două săgeţi curbe).
Comportamentul este zona în care investesc cea mai mare cantitate de
energie, uşa deschisă. Tipul de comportament pe care-l folosesc este agresivitatea
pasivă. Mai degrabă se smiorcăie şi se plâng pentru a-i determina pe alţii să facă
ceva decât să acţioneze direct pentru a rezolva problema ei înşişi.
Sentimentele sunt zona ţintă pentru pasiv-agresivi. Experienţa de a fi mereu
într-o luptă pentru putere este dureroasă. Pe măsură ce pasiv-agresivii îşi dau voie
să simtă durerea şi să plângă faptul că părinţii nu cooperau în a le satisface nevoile,
îşi vor decontamina Adultul atât de Părinte, cât şi de Copil, vor începe să renunţe la
luptele pentru putere şi vor căuta oameni care sunt dispuşi să coopereze cu ei.
Din moment ce luptele pentru putere implică foarte mult răspunsuri şi
argumente „da, dar” şi luări de poziţie „totul sau nimic”, gândirea este uşa
capcană pentru pasiv-agresivi. Încearcă din greu să-şi dea seama ce au de făcut,
însă sfârşesc simţindu-se „rău dacă o fac, rău daca n-o fac”.

7
Şarmant – manipulativ (antisocial)
Adaptarea şarmant - manipulativă sau antisocială se dezvoltă în timpul stadiului
oral de dezvoltare (0-18 luni) şi este un răspuns de tipul trei la problema
supravieţuirii când încrederea este încălcată. Problema de bază este abandonul. Se
simt ca şi cum li s-ar fi jucat o farsă crudă. Au fost aduşi pe lume sub pretextul că
sunt iubiţi şi preţuiţi şi apoi lăsaţi să supravieţuiască singuri. Au decis să
supravieţuiască în ciuda abandonului şi să se răzbune făcându-i pe ceilalţi să arate
prosteşte. Fac acest lucru intimidând sau seducându-i pe ceilalţi. Primesc foarte
multă atenţie pentru teatrul pe care îl fac. Antisocialii investesc multă energie în a
fi mai deştepţi decât ceilalţi.
Diagrama structurii personalităţii antisocialilor (Figura 3.13), Adultul este
contaminat de starea eului de Copil, iar starea eului de Părinte este exclusă.
Gândesc mai degrabă din Adultul intuitiv, creativ din Copil (Micul Profesor) decât
din starea eului de Adult matur. Îşi folosesc gândirea pentru a fi mai isteţi şi pentru
a face haz de ceilalţi doar în situaţia prezentă, fără să rezolve problemele sau să
analizeze consecinţele pe termen lung. Din moment ce normele şi valorile
Părintelui adesea îi încurcă în a obţine ce-şi doresc, îl exclud pur şi simplu.
Frecvent, antisocialii iau o decizie cam pe la vârsta de 5 sau 6 ani că nu pot avea
încredere în ce le spun părinţii aşa încât decid să excludă informaţie din Părinte.
Privesc informaţia din Părinte doar ca pe un mod în care părinţii au încercat să-i
manipuleze.
Investesc cea mai multă energie în comportament, care reprezintă uşa
deschisă. Comportamentul pe care îl folosesc este agresiune activă, pentru a
încerca să-i intimideze pe ceilalţi şi a obţine un avantaj.
Sentimentele sunt uşa ţintă pentru antisociali. Abandonul pe care l-au
experimentat în copilărie a fost dureros. Încearcă să evite să se mai afle vreodată
într-o poziţie atât de vulnerabilă. Pe măsură ce-şi dau voie să experimenteze cu
8
sentimentele şi să ţină doliu pentru abandonul pe care l-au simţit, îşi
decontaminează starea eului de Adult de cea de Copil, învaţă să aibă din nou
încredere, formează ataşamente adevărate şi reintră în rasa umană.
Din moment ce antisocialii încearcă mereu să fie cei mai isteţi, gândirea este
zona capcană pentru ei. Încearcă să-şi satisfacă nevoile fiind ingenioşi, păcălind şi
manipulându-i pe ceilalţi. De multe ori, aceste tertipuri le aduc ce-şi doresc – pe
termen scurt. Pe termen lung, însă, celorlalţi începe să le displacă aceste manipulări
şi se îndepărtează. Vor experimenta abandonul din nou, ceea ce le justifică mai
departe credinţa că pur şi simplu nu pot avea încredere în nimeni pentru a le fi
aproape.

Rezumat
Adaptările pe care indivizii le fac pentru a supravieţui şi pentru a satisface
expectaţiile familiei de origine rezultă în tipuri specifice de structuri de
personalitate. Folosind conceptele de stări ale eului, analiză structurală,
contaminare şi excludere, structurile de personalitate care rezultă pot fi diagramate.
Aceste diagrame oferă informaţii folositoare în legătură cu modul de funcţionare al
acestor structuri, cu problemele principale pentru fiecare adaptare, şi de ce „uşile”
de contact se află în ordinea respectivă.
În capitolul următor vom continua povestea dezvoltării copilului şi vom descrie
cum anume persoana duce deciziile din copilărie în viaţa adultă. Vom avea în
considerare, pentru fiecare adaptare, tiparul de tendinţe pe care Eric Berne l-a
numit scenariu de viaţă.