Aloo, telefoanele!

De Ion Pribeagu

Fraţilor din Cilibia

Şi din toată Romania,
Cred probabil, c-aţi aflat
Cazul ce mi s-a întamplat
Vine-un ordin ca ciclonul
Şi-mi blochează telefonul.
Trece o lună, o suport,
Dar fără telefon sunt mort!

Dar cum sunt băiat deştept,

Nici o clipă nu aştept
Scrisul meu de-o săptămană
Il îndrept direct în mană
Lui Maioru’ Căpăţană
Care-i şef şi de bonton
Comandant la Telefon,
Şi cu multă-nfrigurare
Ii scriu oful ce mă doare:
„Prea distins amfitrion,
Nu sunt „Von”
Nu port spadă, nici cordon,
Nu port cioc, nici barbişon,
Nu beau vin fără sifon,
Nu sunt rudă cu…. pardon,
Nici cu Doctorul Parhon,
Nici cu Gala Galaction
Sunt un simplu Nea Ion

Am de toate; am palton,
Am plastron, am baston,
Am veston, am piston,
Murături într-un castron,
Am şi ţuică într-un bidon,
Am în curte-un lampion,
Am bomboane într-un carton,
Trei găini şi un clapon,
Cinci cutii de bulion,
Zece plăci de gramofon,
Doar un lucru nu am: Ton!
Nu am ton la telefon!

De aceea, cer pardon

Prea distins amfitrion
Că lansez acest balon,
Dar cum ştiu din lume – un zvon
Că eşti pururi de bonton
Şi mai eşti la telefon
Cel mai important pilon
Şi ţivil,
Şi cazon,
Fă-mi şi mie-un mic plocon,
Inţelege-al meu canon,
Haide, ajută-l pe Ion,
Pune mana pe buton
Şi repară-mi la maison,
Telefon!

Te-oi slăvi după dicton,

Şi-oi da sfoară din balcon,
Să se ducă-n lume zvon
Şi-n Paris şi-n Washington
Şi-în Saigon,
Şi-în Dijon
Şi-în Hebron,
Că de ziua mea plocon
Mi-ai pus ton, la telefon.
Te salut cu mult rezon
Respectuos:
Nea Ion