Editorial

În prezentul număr al Jurnalului Plērōma supunem atenției cititorilor noștri o parte din referatele
înscrise în programul simpozionului „Reforma protestantă. Istorie, receptare și influențe”
organizat la Institutul Teologic Penticostal în perioada 18-19 mai 2017. Pe lângă aceste referate,
includem în volum un articol-document care vizează o etapă recentă a spațiului protestant
românesc, anume vizita la București a lui Benjamin Barker, agentul Societății Biblice Britanice în
Levant, în perioada 1821-1859.
Primul articol din cuprinsul acestui număr ‒ „Cor ad cor loquitur: acronimul TULIP în
opera lui John Wycliffe” ‒ caută precedente ale ideilor fundamentele ale calvinismului în opera
unui pre-reformator care a influențat decisiv mișcarea lui Jan Hus și Reforma protestantă în
general. Autorul articolului, Fănel Șuteu, demonstrează că pot fi identificate în gândirea lui John
Wycliffe anumite declarații teologice care seamănă cu principiile care formează celebrul acronim
TULIP, asupra căreia s-au purtat dezbateri intense între calviniști și arminieni.
Mai strâns circumscrise Reformei clasice, în expresia ei magisterială, sunt articolele
dedicate înțelegerii felului în care au comentat Scriptura Martin Luther și Jean Calvin, figurile cele
mai influente ale eșichierului protestant. În articolul său, conf. univ. dr. Ciprian Terinte evaluează
metodele exegetice ale celor doi teologi, pornind de la comentariile lor la Epistola către Romani.
Cealaltă contribuție din aceeași sferă tematică îi are ca autori pe drd. Dumitru Piscuc și pe conf.
univ. dr. Emanuel Conțac, care se concentrează asupra unei expresii din Epistolele Pastorale ‒
„bărbatul unei singure soții” ‒ ce a jucat un rol important în configurarea teologiei despre căsătorie
și celibat atât în spațiul apusean, cât și în cel răsăritean. Din ambele studii rezultă cu prisosință că
între Luther și Calvin există deosebiri importante atât în ce privește metodele, cât și în ce privește
rezultatele exegetice obținute. Și dacă facem abstracție de scopul diferit al textelor lor
(comentariile lui Luther la Romani, respectiv Epistolele Pastorale sunt de fapt notițe după
prelegerile ținute de acesta în mediul universitar, în vreme ce comentariile lui Calvin au fost atent
pregătite pentru publicare), devine evident că Luther și Calvin se apropie de text cu ochelari
diferiți, drept care ajung la interpretări diferite. De asemenea, analiza scoate în evidență și faptul
că cei doi autori scriu „în game” diferite. Luther presară multă ironie în analiza sa, în vreme ce
Calvin este mult mai sobru și mai puțin incisiv. Totuși, în scriitura ambilor se poate identifica atât
o importantă componentă pastorală, cât și dorința de a face textul relevant pentru contemporani.
 În articolul său, lector univ. dr. Dragoș Ștefănică se oprește asupra unui subiect de interes
pentru spațiul penticostal: Doctrina despre darurile Duhului Sfânt în teologia lui Jean Calvin.
Autorul încearcă să descopere care a fost viziunea reformatorului asupra naturii, primirii, folosirii
și manifestării darurilor duhovnicești, precum și să stabilească dacă, în înțelegerea lui J. Calvin,
acestea continuă se fie prezente în Biserică, sau dacă, dimpotrivă, vremea lor a apus după
încheierea perioadei Bisericii Primare.
O altă secțiune importantă a numărului de față cuprinde articole de factură istorică. În
studiul care deschide această parte, lector univ. dr. Ciprian Simuț descrie panorama politică și
religioasă a Transilvaniei, reliefând relația dintre confesiunile principale, precum și contribuția
fiecărui principe transilvan la schimbarea climatului religios din Principat.
Conf. univ. dr. Emanuel Conțac aduce la lumină o scrisoare inedită, expediată de Benjamin
Barker din capitala Țării Românești, la 20 septembrie 1835. Deși cunoscut specialiștilor de multă
vreme, documentul ‒ o mărturie importantă despre eforturile care au dus la publicarea Noului
Testament de la Smirna ‒ nu a fost publicat integral până în prezent. Întrucât ampla scrisoare a
agentului SBB reprezintă o fereastră importantă spre realitățile din anii de început ai domniei
regulamentare în Muntenia, am considerat oportună includerea ei în colecția de articole dedicate
Reformei protestante.
Articolul istoricului Ciprian Bălăban, care încheie și rotunjește numărul curent, îl are în
centru pe pastorul luteran Richard Wurmbrand, a cărui activitate a fost intens monitorizată de
Securitatea comunistă. Autorul articolului descrie succint activitatea lui Wurmbrand ca ilegalist
comunist, identificând resorturile care l-au făcut pe viitorul pastor să abandoneze crezul său
comunist și să devină un critic redutabil al regimului totalitar instalat în România după al Doilea
Război Mondial. Personalitate cu amplă vocație ecumenică și cu o receptare pe măsură în aproape
toate confesiunile protestante din România, Richard Wurmbrand a întrupat în mod convingător
spiritul reformei protestante, care a folosit Scriptura pentru a contesta vehement și radical
pretențiile absolutiste ale unor oameni cu instincte politice și religioase totalitare.
Sperăm că materialele prezentate succint mai sus, alături de recenziile de la finalul
volumului, vor contribui la îmbogățirea teologică și spirituală a cititorilor noștri.