Plērōma anul XVIII nr.

1 (2016) 75‑97

Note exegetice și filologice

pe marginea Epistolei către galateni

Asist. univ. drd. Dragoș Ștefănică

Institutul Teologic Penticostal din București

Abstract
In this article we aim to study, exegetically and philologically, some of the difficult
words and phrases in the Epistle to the Galatians. As we shall see, the difficulty
has to do either with how certain terms in the original text should be understood,
or with how to translate the Greek text into Romanian. In our study we will pay
special attention to the translations made by Dumitru Cornilescu and published in
1921 and 1924, respectively, but we will also take into account other translations
from the Romanian biblical tradition.

Keywords: Bible translation, Galatians, Greek text, exegesis, Cornilescu transla‑

tions, Romanian biblical tradition.

Introducere
Procesul traducerii este, întotdeauna, unul dificil. În cazul traducerii Sfintei
Scripturi, dificultăţile sunt date, pe de o parte, de prezenţa diferitelor structuri
specifice limbii greceşti şi a unor termeni al căror înţeles este greu de stabilit,
iar pe de altă parte – de intervalul mare de timp scurs între momentul scrierii
textului original şi timpurile noastre. Nu în ultimul rând, dată fiind miza tra‑
ducerii textului sacru – redarea corectă a Cuvântului lui Dumnezeu –, munca
traducătorului devine și mai dificilă. În lucrarea de față ne propunem să anali‑
zăm trei dintre problemele de traducere din epistola către Galateni; vom studia
termenii și sintagmele dificile din punct de vedere exegetic, apoi vom urmări,
succint, istoria interpretării lor, iar în final vom compara traducerea realizată de

75
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

Cornilescu cu alte versiuni ale tradiției biblice românești. Totodată, ne dorim ca,
în urma întregului demers, să propunem o variantă de traducere proprie care să
surprindă mai bine (sperăm noi) sensul textului original.

1. Galateni 1:12: δι᾽ ἀποκαλύψεως Ἰησοῦ Χριστοῦ.

Problema pe care o pune traducerea versetului Gal. 1:12 o constituie sintagma
δι᾽ ἀποκαλύψεως Ἰησοῦ Χριστοῦ/. Aceasta poate fi înţeleasă fie ca genitiv su‑
biectiv, fie ca genitiv obiectiv. În primul caz, Hristos este agentul, cel care face
acţiunea, prin urmare revelaţia are ca scop prezentarea Evangheliei,1 pe o cale
supranaturală. În al doilea caz, cel al genitivului obiectiv, înţelesul ar fi acela că
Hristos îi este revelat lui Pavel (de către Dumnezeu, pe cale supranaturală), prin
urmare experienţa apostolului de pe drumul Damascului are ca scop întâlnirea
viitorului misionar cu Mântuitorul Hristos.2
Cu referire la acest verset, Witherington pune o întrebare care sintetizează
foarte bine problema: „este Hristos privit ca mediator al acestei revelaţii, sau
[însuşi] conţinutul ei?”3 Traducerile versetului în limbile moderne oscilează
între cele două variante. NIV traduce sintagma astfel: „I received it by revelation
from Jesus Christ”, caz în care Hristos este Cel care îi revelează lui Pavel tainele
Evanghelei, nu conţinutul revelaţiei; la fel, în NTR găsim expresia: „mi‑a fost
descoperită de Isus Hristos”. De cealaltă parte stau traducerile care lasă să se înţe‑
leagă faptul că Hristos este conţinutul revelaţiei, că revelarea este Hristos Însuşi.
Majoritatea versiunilor de limbă engleză şi română traduc în această manieră
(ESV, Cornil. 19244, Nitz. 1897, Segond 1910 etc.).
Prima poziţie (a genitivului subiectiv) a fost apărată de cercetători şi comen‑
tatori biblici încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, Marius Victorinus, în co‑
1
În acest caz, Evanghelia primită de Pavel înseamnă „veste bună” în adevăratul ei sens, adică
apostolului îi este comunicată o întreagă serie de învăţături divine.
2
Dacă aşa stau lucrurile, evanghelia, despre care Pavel spune că a primit‑o prin revelarea lui Isus
Hristos, înseamnă, de fapt, întâlnirea cu Hristos (fapt care îi va schimba viaţa şi direcţia sclujirii
sale), şi nu o prezentare detaliată a doctrinelor şi valorilor creştinismului.
3
Ben Witherington III, Grace In Galatia, Grand Rapids, Eerdmans, 1998, p. 92.
4
Cornil. 1921 este ambiguă atunci când traduce acest verset: „am primit‑o printr‑o des‑
coperire a lui Iisus Hristos”. Forţând puţin sensul, această expresie poate fi înţeleasă în ambele
moduri.

76
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

mentariul său la Epistola către Galateni, priveşte autoritatea Evangheliei lui Pavel
ca decurgând din faptul că Hristos i‑a revelat‑o; destinatarii trebuie să înţeleagă
mesajul sfânt în sensul lui spiritual, pentru că Evanghelia i‑a fost transmisă lui
Pavel prin Duhul Sfânt, de la Hristos Însuşi.5
Martin Luther consideră, la rândul său, că Pavel, pe drumul Damascului, „a
primit Evanghelia printr‑o revelare specială, direct de la Isus Hristos.”6 El res‑
pinge ideea conform căreia Anania l‑a învăţat pe apostol credinţa creştină, dar
nu explică şi modul în care a fost posibilă revelarea Evangheliei printr‑o experi‑
enţă ca cea trăită de Pavel.
Dintre cercetătorii moderni, îl vom aminti pe K. L. Boles, care este foarte
ferm atunci când susţine că versetul nu trebuie înţeles altfel decât că Hristos
însuşi îi revelează Evanghelia lui Pavel, pe o cale supranaturală.7 „Pavel reali‑
zează o opoziţie precisă – de la oameni sau de la Hristos – şi această opoziţie
ar fi pierdută dacă Hristos este conţinutul mesajului, în timp ce sursa mesajului
(Dumnezeu) nu este afirmată, ci mai degrabă sugerată.”8 Scot McKnight, care
îşi întocmeşte comentariul pornind de la NIV, vede în experienţa lui Pavel de
pe drumul Damascului (Fapte 9:1‑19) doar convertirea şi chemarea în slujire
a apostolului, nu şi momentul revelării Evangheliei pe care o va predica între
păgâni.9
A doua modalitate de traducere, la care ne aliniem, este cea conform căreia
5
Marius Victorinus, Commentary on Galatians, Stephen Andrew Cooper (ed.), New York,
Oxford University Press, 2005, p. 259.
6
Martin Luther, Galatians, The Crossway classic commentaries, Wheaton, Crossway Books,
1998, p. 57.
7
Supranaturalul evenimentului, la Boles, cuprinde două aspecte: pe de o parte vedenia însăşi,
iar pe de altă parte, modalitate prin care viitorul apostol primeşte întreaga informaţie despre
mântuire. Boles spune că „revelaţia indică spre o inculcare divină a cunoştinţelor în mintea lui
Pavel, nu un efort uman, failibil, de a memora şi înţelege o serie de lucruri. Dumnezeu a revelat;
Pavel a primit”. Concluziile la care ajunge comentatorul în finalul studiului său sunt, în par‑
te, fanteziste. Pentru el, garantul ortodoxiei îl reprezintă primirea doctrinelor printr‑un fel de
transă. Se pune, aşadar, întrebarea dacă învăţătura pe care ceilalţi apostoli au primit‑o în mod
„natural”, învăţând la picioarele lui Hristos, este inferioară celei primite de Pavel prin această
experienţă supranaturală. (vezi K. L. Boles, Galatians & Ephesians, The College Press NIV com‑
mentary, Joplin, College Press, 1993, ad loc. Gal. 1:12).
8
Boles, Galatians & Ephesians, ad loc. Gal. 1:12.
9
Scot McKnight, Galatians, The NIV Application Commentary, Grand Rapids, Zondervan,
1995, p. 64.

77
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

Hristos este conţinutul revelaţiei, nu Agentul, Cel care i‑o transmite lui Pavel. În
acest caz, textul spune: „prin descoperirea lui Isus Hristos” (Cornil. 1924) sau
„prin revelarea lui Isus Hristos” (traducere proprie); cf. „I received it through a
revelation of Jesus Christ” (ESV). În cele ce urmează vom motiva alegerea făcută
apelând la literatura de specialitate din domeniu.
William Hendriksen oferă o explicaţie detaliată acestei opţiuni de traduce‑
re şi înţelegere a sintagmei δι᾽ ἀποκαλύψεως Ἰησοῦ Χριστοῦ. În primul rând,
pentru a‑şi apăra autoritatea, Pavel declară că a primit Evanghelia printr‑o reve‑
lare directă a lui Hristos, la fel ca şi ceilalţi apostoli, recunoscuţi şi respectaţi de
galateni. Întrebarea la care răspunde Hendriksen vizează posibilitatea ca Evan‑
ghelia să‑i fie încredinţată apostolului printr‑o experienţă supranaturală. Proba‑
bil încercând să răspundă la aceeaşi întrebare, unii traducători au fost tentaţi să
considere revelaţia ca venind de la Hristos, cel mai probabil într‑o perioadă mai
lungă de timp, printr‑o părtăşie nemediată pe care Pavel a avut‑o cu Hristos. În
caz contrar, mărturia ar deveni neverosimilă, pe motiv că o învăţătură despre
mântuire atât de complexă nu putea fi însuşită de Pavel în timpul viziunii pe care
a avut‑o pe drumul Damascului – cel puţin descrierea evenimentului în cartea
Faptelor nu ne spune nimic despre primirea vreunei doctrine.
Hendriksen începe prin a afirma că, în ciuda teoriilor speculative referi‑
toare la posibilele contacte ale lui Saul din Tars cu Domnul Isus, în timpul cât
El a fost pe pământ, „rămâne adevărat faptul că, încă dinainte de convertirea
sa, Pavel trebuie să fi primit o mare parte din informaţiile despre Isus”.10 El a
auzit mărturia martirului Ştefan (Fapte 7:58), precum şi a celorlalţi creştini
pe care i‑a persecutat înainte de convertirea sa. Realităţile istorice despre Isus
nu‑i erau străine lui Pavel; ceea ce‑i lipsea era credinţa în aceste istorisiri care
vorbeau de învierea şi înălţarea la cer a Mântuitorului. Or, revelarea lui Hris‑
tos pe drumul spre Damasc i‑a suplinit această nevoie, el fiind acum convins
că Cel care‑i vorbea este Isus, ba mai mult, că El este în slavă, deci a înviat din‑
tre morţi. „atunci a fost momentul când totul s‑a schimbat... şi Pavel a primit
Evanghelia sa.”11 (s.a.)

10
William Hendriksen, New Testament Commentary, vol. 9: Exposition of Galatians, Grand
Rapids, Baker Book, 1971, p. 48.
11
Hendriksen, Galatians, p. 49.

78
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

F. F. Bruce este de părere că aici avem un genitiv obiectiv − ἀποκαλύψεως

Ἰησοῦ Χριστοῦ. De fapt, acest verset poate fi înţeles mai bine prin prisma v.
16, acolo unde este clar că Dumnezeu este Cel care Îl descoperă pe Fiul Său
în Pavel, dându‑i totodată misiunea de a vesti păgânilor vestea mântuirii prin
Hristos. Însă Bruce consideră că Evanghelia i‑a fost încredinţată lui Pavel în acea
împrejurare, de către Dumnezeu Tatăl, întrucât „Evanghelia şi Hristosul înălţat
erau două chestiuni inseparabile; amândouă i‑au fost revelate lui Pavel în acelaşi
moment. A predica Evanghelia (v. 11) însemna a‑L predica pe Hristos (v. 16)”.12
James Dunn ajunge la o concluzie asemănătoare: „Evanghelia nu este pur şi sim‑
plu «de la Hristos»; ea este Hristos”.13 Ceea ce îl diferenţiază de Bruce de ceilalți
comentatori este faptul că el vede în revelarea lui Hristos revelarea Evangheliei
înseşi; pentru el, Evanghelia şi Hristosul glorificat nu sunt două lucruri distincte,
chiar şi revelate simultan.
În concluzie, ne exprimăm opţiunea pentru traducerea expresiei greceşti prin
sintagma „prin revelarea lui Isus Hristos”, întrucât aceasta este posibilă din punct
de vedere gramatical, nu contravine învăţăturii mai largi a Bibliei, ci dimpotrivă,
reuşeşte să explice, poate cel mai bine, evenimentul de pe drumul Damascului,
atunci când Isus Hristos I S‑a revelat lui Saul din Tars, transformându‑i viaţa şi
schimbându‑i lucrarea.

2. Galateni 2:21: δικαιοσύνη

În cele ce urmează vom încerca o sinteză asupra înţelesurilor cuvântului grecesc
δικαιοσύνη14, care are numeroase ocurenţe în Sfintele Scripturi şi care a fost fo‑
losit cu referire la lucruri diferite de către traducătorii LXX, evanghelişti sau
apostolii‑scriitori ai N.T. Studiul nostru va viza mai ales sensurile cu care terme‑
nul este folosit în gândirea paulină, iar mai specific, înţelesurile lui δικαιοσύνη

12
F. F. Bruce, The Epistle to the Galatians, Grand Rapids, Paternoster / Eerdmans, 1982, p. 89.
13
James Dunn, The Epistle to the Galatians, London, Hendrickson, 1993, p. 54.
14
Pentru o înţelegere mai exactă a termenului ar fi binevenită o analiză a celorlale cuvinte
din familia lexicală a lui δικαιοσύνη: δίκη (dreptate, imparţialitate), δίκαιος (drept, just, co‑
rect), δικαιόω (a îndreptăţi/ a justifica), δικαίωμα (regulă, normă), δικαίωσις (justificare) sau
δικαιοκρισία (judecată dreaptă). Însă, având în vedere limitele acestui studiu, ne vom opri doar
asupra lui δικαιοσύνη, referirile la ceilalţi termeni fiind doar tangenţiale.

79
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

în Epistola către Galateni, întrucât o abordare complexă şi completă depăşeşte

scopul cercetării noastre.15
Δικαιοσύνη are 91 de ocurențe în N.T.; dintre acestea, 57 sunt numai în scri‑
erile lui Pavel, făcând parte, după cum lesne se poate observa, din lista „«cuvin‑
telor preferate» din scrisorile pauline [...], reprezentând unul dintre cele mai
importante concepte teologice”16 folosite de apostol. Trebuie să precizăm încă
de pe acum faptul că, la Pavel, δικαιοσύνη capătă noi valenţe, deosebite de sen‑
surile pe care termenul le‑a avut până la el. Pentru a observa mai bine acest lucru,
vom face o incursiune în istoria termenului, începând cu folosirea lui în cultura
grecească şi oprindu‑ne la epistolele pauline.
Întrebuinţarea seculară a lui δικαιοσύνη în Antichitatea grecească vizează
domeniile eticii şi justiţiei. Dacă în etică termenul desemnează fie o virtute ci‑
vică (legată de împlinirea cu scrupulozitate a îndatoririlor cetăţeneşti), fie una
dintre virtuţile de bază ale omului, în domeniul justiţiei el se referă la împărţirea
dreptăţii,17 mai exact – la împărțirea justă a acesteia.18
LXX foloseşte termenul ca omolog pentru ebraicul ṣeḏeq, pentru a se referi
la dreptatea lui Dumnezeu, care vine în ajutorul celor asupriţi şi care Îşi salvea‑
ză poporul pe baza legământului Său. În acelaşi timp, însă, LXX îl uzitează pe
δικαιοσύνη şi pentru a descrie dreptatea, corectitudinea omului, strâns legate, la
rândul lor, de păzirea adevărului (Înţelep. 5:6) şi de respectarea voii lui Dumne‑
zeu (Is. 5:7).19
15
Pentru un studiu complex asupra substantivului δικαιοσύνη și a verbului δικαιόω, vezi Ema‑
nuel Conțac, Determinări culturale și teologice în traducerea Noului Testament, Iași, Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2015, p. 261‑282.
16
EDNT, vol. 1, p. 326. Autorul articolului consideră că întrebuinţarea cuvântului de către
Pavel a influenţat, direct sau indirect, scrierile târzii ale N.T.
17
Aristotel (sec. IV î. Hr.), EN 5, 1, 8, 1129a: τὸ μὲν δίκαιον ἄρα τὸ νόμιμον καὶ τὸ ἴσον „corecti‑
tudinea constă în ceea ce este legitim şi cinstit”; Athenagoras (sec. II d. Hr.), 34:2: ἔστι δὲ δ. ἴσα
ἴσοις ἀμείβειν „corectitudinea înseamnă să răspunzi în acelaşi fel (cu aceeaşi monedă)”; Diogenes
Laertius (sec. III d. Hr.) 3, 79: δ. κρίσεως ἀρχὴ καὶ τέλος „corectitudinea este începutul şi sfârşitul
judecăţii.” (vezi BDAG, 2000, p. 247); Iosefus (sec. I d. Hr.) va folosi termenul pentru a se referi
atât la justiţia divină, cât şi la una dintre virtuţile umane, parte integrantă a evlaviei. (vezi TDNT,
p. 171).
18
TDNT, p. 171. Schneider oferă o listă a nuanţelor diferite pe care această virtute le are: „drep‑
tate, legalitate, onestitate, clauză corectă – în special corectitudine [...] dreptate ca iustitia distri‑
butiva, δικαιοσύνη ca o ἀρετή” (EDNT, vol. 1, p. 326).
19
TDNT, p.171

80
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

Tradiţia iudaică intertestamentară păstrează înţelesurile cuvântului din peri‑

oada V. T, astfel încât δικαιοσύνη va desemna „dreptatea lui Dumnezeu” arătată
în salvarea aleşilor Lui, prin stârpirea păcatului şi restabilirea legământului făcut
cu poporul Său. „În cercurile cu orientare apocaliptică, dreptatea lui Dumnezeu
devine o expresie a judecăţii Sale eshatologice cu un dublu efect: răscumpărarea
şi justificarea celor credincioşi, precum şi condamnarea celor răi şi răzbunarea
asupra celor «nedrepţi».”20 Δικαιοσύνη este folosit de către rabinii epocii şi
pentru a desemna un „comportament uman” de dorit, bazat pe îndeplinirea ce‑
rinţelor Legii, accentul fiind pus pe milostenia faţă de cei nevoiaşi.21
În Noul Testament, ocurenţele lui δικαιοσύνη şi a termenilor din familia sa
lexicală sunt mult prea numeroase, aşa că le vom categorisi în funcţie de aparte‑
nenţa lor la scrieri pauline, respectiv non‑pauline în încercarea de a observa dacă
termenul are aceleaşi semnificații sau, dimpotrivă, desemnează lucruri diferite.
Pentru început, vom enumera sensurile22 pe care δικαιοσύνη le are în scrierile
non‑pauline, aşa cum ne sunt ele oferite de Kittel:

a. δικαιοσύνη ca judecată dreaptă şi normă.

b. δικαιοσύνη ca o conduită corectă înaintea lui Dumnezeu23.
20
EDNT, vol. 1, p. 328. Autorul este de părere că aceste concepţii, care aparțin iudaismului
intertestamentar, îi erau cunoscute lui Pavel încă din perioada instruirii religioase pe care a pri‑
mit‑o, însă apostolul va folosi înţelegerea iudaică a dreptăţii lui Dumnezeu (pe care el o mărgi‑
neşte la expresia‑cheie „o dreptate a lor înşişi”) (Rom. 10:3), pentru a face din ea ţinta atacului
din propria interpretare.
21
„Milostenia şi operele de caritate ajută în mod special. Judecata de pe urmă decide care dintre
merit şi greşeală este mai mare” (TDNT, p.172).
22
Schneider este de părere că, pentru o înţelegere mai profundă a sensurilor multiple ale lui
δικαιοσύνη, ar fi nevoie de o comparare a lui cu termeni sinonomici, respectiv antonimici. Con‑
cluzia la care ar duce un astfel de demers ar confirma „presupoziţia dublei dimensiuni a folosirii
lui δικαιοσύνη în N. T: concept teologico‑soteriologic major şi expresie a conduitei umane co‑
recte din punct de vedere etic”. (EDNT, vol. 1, p. 326).
23
Matei, Luca, Petru şi autorul cărţii Evrei îl folosesc pe δικαιοσύνη preponderent cu acest sens.
Ucenicul trebuie să facă ceea ce se cuvine, exemplul său fiind Hristos Însuşi, care a îndeplinit, în
activitatea Sa, „tot ce este drept” (Mat. 3:15). O diferenţă semnificativă apare la Ioan, pentru care
„dreptatea” nu mai este nici un dar de la Dumnezeu (ca în Mat. 6:33), nici nu se bazează pe ier‑
tare (aşa cum arată Petru), ci se leagă indisolubil de Hristos „cel credincios”, prin urmare „făcând
ceea ce este corect, în I Ioan 2:29, se arată ceea ce Hristos întruchipează ca δίκαιος. Substanţa este
dragostea reciprocă”. (TDNT, p.172)

81
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

δικαιοσύνη în Epistola lui Iacov poate ridica unele probleme; în cap.

c. 
2:23‑24 el pare să susţină obţinerea dreptăţii, înaintea lui Dumnezeu,
prin fapte lăudabile, aşa cum pare să fi stat lucrurile şi în cazul patriarhu‑
lui Avraam. Un studiu amănunţit al pasajului ne arată că, de fapt, aici se
combate o „ortodoxie moartă” care făcea o distincţie clară între credinţă
şi fapte. Credinţa adevărată, spune Iacov, se va reflecta în acţiunile pe care
credinciosul le va întreprinde.

În scrierile pauline, învăţătura despre δικαιοσύνη se conturează în jurul sin‑

tagmei δικαιοσύνη θεοῦ, care este pusă în opoziţie cu dreptatea, îndreptăţirea ce
vine ca urmare a eforturilor umane de a împlini Legea mozaică (Gal. 2:21: διὰ
νόμου δικαιοσύνη). Deşi aceasta din urmă este fără cusur, ea nu‑l poate îndreptă‑
ţi pe păcătos (după cum stipulează Rom. 10:3), întrucât păcătosul este incapabil
să împlinească toate preceptele care‑i sunt puse înainte. Prin urmare, mântuirea
devine posibilă doar „prin mila divină, nu în virtutea faptelor pe care le‑am fă‑
cut în dreptate”.24 În discuţia prezentă despre δικαιοσύνη θεοῦ ne vom limita la
a face doar câteva observaţii generale, urmând ca în a doua parte a studiului să‑i
surprindem înţelesurile cu ajutorul comentariilor de specialitate. Aşadar, vom
menţiona că sintagma nu trebuie interpretată ca un genitiv obiectiv, nici ca geni‑
tiv al originii (bazaţi pe Fil. 3: 9), ci ca genitiv subiectiv. „Dreptatea lui Dumne‑
zeu nu înseamnă dreptatea pe care individul o primeşte de la Dumnezeu şi care
este, prin urmare, validă înaintea lui Dumnezeu; mai degrabă, este vorba despre
dreptul pe care Dumnezeu îl are asupra individului şi pe care El l‑a arătat prin
acţiunea Sa asupra individului, atunci când Îşi exercită justiţia”.25 Această drepta‑
te se află în strânsă legătură cu iertarea pe care Dumnezeu o acordă păcătosului
prin credinţa în jertfa înlocuitoare a lui Hristos.
Δικαιοσύνη mai este privit, la Pavel, ca un „obiect al speranţei” – salvarea de
care credinciosul se bucură în prezent implică şi salvarea viitoare (Gal. 5:5). Nu
în ultimul rând, dreptatea are de‑a face cu puterea de a trăi o nouă viaţă. „Proce‑
sul mântuirii nu este unul închis. Este vorba despre o supunere care conduce la
dreptate. Rezultă, de aici, că îndreptăţirea nu este o stare sau o calitate.”26
24
TDNT, p.173.
25
EDNT, vol. 1, p. 328.
26
TDNT, p. 174; nu toţi cercetătorii sunt de acord cu această din urmă declaraţie. De fapt, ma‑

82
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

Traducătorii şi comentatorii biblici au oscilat între a înţelege, prin δικαιοσύνη,

dreptate, justificare/îndreptăţire sau neprihănire. Uneori graniţele dintre înţele‑
surile acestor cuvinte sunt şterse, aşa încât termenii sunt folosiţi arbitrar. O dis‑
tincţie între aceşti termeni (şi alţii asemănători) trebuie făcută, întrucât, în caz
contrar, doctrina paulină despre îndreptăţire poate fi înţeleasă greșit.
Ioan Hrisostomul, în comentariul său la Epistola către Galateni, foloseşte
termeni diferiţi atunci când se referă la actul prin care păcătosul este adus într‑o
stare după voia lui Dumnezeu. Astfel, el vorbeşte despre dreptatea care nu poate
veni din respectarea Legii, întrucât „moartea lui Hristos este o dovadă limpede a
incapacităţii Legii de a ne justifica (s.n.); iar dacă ea ne justifică, atunci moartea
Sa este superfluă.”27 El va accentua ideea că, despărţindu‑se de Lege, credincio‑
sul nu se separă de dreptate (engl. righteousness), ci, dimpotrivă, se apropie de
Hristos, singurul prin care poate beneficia de promisiunea binecuvântării, făcută
de Dumnezeu părintelui Avraam.
Marius Victorinus va folosi frecvent termenul dreptate în redarea lui
δικαιοσύνη.28 Totuşi, la fel ca Ioan Hrisostom, el nu rămâne fidel acestui ter‑
men. În acelaşi context, dreptate şi justificare vor fi folosiţi interschimbabil:
„dacă dreptatea se obţine prin Lege, Hristos a murit în zadar. Dacă Hristos
a murit datorită faptului că justificarea nu depinde de Lege, trebuie să‑L ur‑
mez doar pe Hristos.”29 S. A. Cooper, cel care a îngrijit opera comentatorului,
face o observaţie importantă: „Victorinus privea, în mod clar, iustitia ca pe
un echivalent al lui iustificatio în epistolele pauline [...] Victorinus schimbă
între ele cele două substantive, indicând prin aceasta că, în gândirea sa, ele sunt
sinonime.”30
Un accent deosebit pus pe căpătarea dreptăţii prin credinţa în jertfa lui
Hristos întâlnim şi la Luther. Ca mulţi alţi interpreţi biblici, şi el este interesat
mai degrabă să arate cum se poate ajunge la dreptatea cerută de Dumnezeu,

joritatea lor va arăta, pe baza numeroaselor dovezi, că îndreptăţirea are o latură legală evidentă.
27
P. Schaff, The Nicene and Post‑Nicene Fathers Vol. XIII, Oak Harbor, Logos Research Systems,
1997, p. 23.
28
Victorinus foloseşte, ca versiune a Bibliei, Vulgata, cea care‑l traduce pe δικαιοσύνη prin ter‑
menul iustitia, al cărui corespondent fidel în limba română este dreptate.
29
Victorinus, Galatians, p. 285.
30
Victorinus, Galatians, p. 285, n. 147.

83
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

mai puţin ce este/în ce constă această dreptate. Cu toate acestea, el oferă o de‑
finiţie a dreptăţii pentru care pledează: „Pavel vorbeşte despre dreptate, dar
nu despre dreptatea civilă […], ci el are în vedere dreptatea care ajută înain‑
tea lui Dumnezeu şi prin care noi suntem eliberaţi de Lege, păcat, moarte şi
toate relele şi prin care primim har, dreptate şi viaţă veşnică, iar în final deve‑
nim domni ai cerului şi ai pământului şi stăpâni peste toate celelalte creaturi.
Dreptatea nu se poate căpăta prin respectarea unei legi umane sau a Legii lui
Dumnezeu”.31 Am putea considera, sintetizând ceea ce spune Luther, că drept‑
atea desemnează acea condiţie sine qua non pentru mântuirea păcătosului32
(şi pentru primirea tuturor binecuvântărilor care decurg din ea), iar la această
stare de dreptate omul poate ajunge numai acceptând îndreptăţirea/ justifica‑
rea care se capătă prin credinţă. O înţelegere asemănătoare a chestiunii are şi
Calvin: „noi suntem justificaţi prin harul Său, nu prin fapte” pentru că, „dacă
am putea să producem o dreptate a noastră înşine”,33 moartea ispăşitoare a lui
Hristos ar fi golită de sens. Iarăşi se face distincţie între dreptate și justificare
(aceasta din urmă fiind privită ca proces prin care noi putem ajunge la drep‑
tate); cele două nu mai sunt două noţiuni interschimbabile, deşi se află într‑o
strânsă relaţie reciprocă.
William Hendriksen34 alege să traducă diferit substantivul δικαιοσύνη în
cele două ocurenţe ale sale din Galateni; astfel, în 2:21 el îl redă prin „justifica‑
re”, iar în 3:21 – prin „dreptate”. Însă comentatorul nu va acorda atenţie celor doi
termeni,35 el preferând o serie de concepte mai generale, cum ar fi „mântuirea
prin har” şi „mântuirea prin faptele Legii”; discuţia va fi purtată în jurul aces‑
tora. Nici F. F. Bruce nu va accentua în mod deosebit semnificaţiile diferiţilor
termeni folosiţi în traducerea lui δικαιοσύνη; el va pune chiar semnul egalităţii
31
Luther, Galatians, p. 114.
32
„căci nimeni nu poate obţine viaţa fără să fie, mai întâi, drept” (Luther, Galatians, p. 178).
33
J. Calvin, Calvinʼs Commentaries: Galatians (ediţie electronică), Logos Library System, Al‑
bany, Ages Software, 1998, ad loc. Gal. 2:21.
34
W. Hendriksen & S. J. Kistemaker, New Testament commentary : Exposition of Galatians, vol
VIII, Grand Rapids, Baker Book House, 2001, p. 107.
35
În comentarea versetului 16 din cap. 2, care conţine vb. δικαιόω, Hendriksen se referă clar la
procesul justificării, pe care îl delimitează de cel al sfinţirii: în timp ce justificarea ţine de impu‑
tare, în sensul că vina păcătosului care se pocăieşte îi este imputată lui Hristos, sfinţirea ţine de
transformarea reală a vieţii credinciosului.

84
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

între δικαιόω şi ζωοποιέω36, susţinând că „a fi justificat (prin credinţă) înseamnă

a primi viaţă (prin credinţă); δικαιοσύνη, care adesea înseamnă dreptatea care
duce la viaţă, poate deveni, în mod simplu, echivalentul «vieţii»”37. Cu toate
acestea, explicând la un moment dreptatea despre care se vorbeşte în text, co‑
mentatorul recunoaşte că ea se referă la „statutul de om drept pe care Dumnezeu
îl conferă credincioşilor”38 şi de care aceştia beneficiază în urma actului justifică‑
rii39. Această opinie îl apropie pe Bruce de Luther şi Calvin.
O distincţie clară între sensurile diferite ale lui δικαιοσύνη va face Longe‑
necker.40 El traduce termenul prin cuvântul dreptate în contextul 2: 15‑16,
subliniind faptul că substantivul evidenţiază sensul legal al vb. „a justifi‑
ca”, în timp ce în Gal. 2:17‑20 ar trebui să vedem sensul etic pe care îl are
δικαιοσύνη. Important este, în viziunea apostolului, să înţelegem că „nici în
ceea ce priveşte statutul, nici în ceea ce priveşte stilul de viaţă, creştinul nu
este dependent de Lege”41.
Din cele afirmate până acum, am putut observa că termenul δικαιοσύνη,
atât de frecvent folosit pe paginile Scripturii, poate avea diferite nuanţe,
de cele mai multe ori contextul în care este întâlnit ajutându‑ne să distin‑
gem între o semnificaţie sau alta. Cert este că, spre deosebire de accep‑
ţiunea vetero‑testamentară, acolo unde dreptatea descria fie o însuşire a
lui Dumnezeu, fie starea către care omul urca prin împlinirea cerinţelor
36
Aceeaşi idee apare şi la J. Dunn: „«dreptatea» descrie statutul pe care cineva, «înviat» (făcut
viu) prin Duhul, îl are, înaintea lui Dumnezeu; «a socoti drept» şi «a face viu» sunt două feţe
ale aceleiaşi monede” (Dunn, Galatians, p.193).
37
Bruce, Galatians, p. 147.
38
Bruce, Galatians, p. 180.
39
Opinii similare au şi alţi comentatori, cum ar fi: K. L. Boles sau G. W. Hansen care susţin că
dreptatea pe care omul trebuie să o aibă înaintea lui Dumnezeu este o stare, un statut nou, care se
poate obţine prin credinţă. (K. L. Boles, Galatians & Ephesians, ad loc. Gal. 2:21 respectiv G. W.
Hansen, Galatians. The IVP New Testament Commentary Series, Downers Grove, InterVarsity
Pres, 1994, ad loc. Gal. 2:19).
40
El nu este singurul care observă distincţia dintre înţelesul legal şi cel etic al termenului. Mai
înainte decât el, E. D. Burton face precizarea că în contextul primei ocurenţe a lui δικαιοσύνη
din Galateni (Gal. 2:21) ar trebui să vedem implicaţia etică a termenului, în timp ce în Gal.
2:16‑17 pe cea legală. (E. D. W. Burton, A critical and exegetical commentary on the Epistle to the
Galatians, New York, C. Scribner’s sons, 1920, p. 140)
41
R. N. Longenecker, Word Biblical Commentary : Galatians, vol. 41, Dallas, Word, 2002, p.
95.

85
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

Legii, N.T, şi în special scrierile pauline, dau termenului noi valenţe, noi
semnificaţii. Δικαιοσύνη se va referi la acţiunea legală de îndreptăţire a
păcătosului prin jertfa înlocuitoare a lui Hristos, acțiune prin care el pri‑
meşte o nouă stare, un nou statut; dar δικαιοσύνη va avea conotaţii etice,
ca în cazul Gal. 2: 17‑21.
Traducerile moderne oferă diferite posibilităţi de redare a termenului în
discuţie şi a cuvintelor din familia lui lexicală. Cele mai multe reuşesc să sur‑
prindă bine ideea de acţiune legală prin care păcătosul este îndreptăţit, nu
pentru meritele sale, ci în numele jertfei lui Hristos. Sfinţirea, care se referă
la un alt proces spiritual, nu ar trebui confundată cu justificarea/îndreptăţi‑
rea. Dintre traducerile străine vom oferi câteva exemple, luând în considerare
cele două ocurenţe ale lui δικαιοσύνη în Galateni (2:21 și 3:21). Astfel, NIV
propune varianta „I do not set aside the grace of God, for if righteousness
could be gained through the law, Christ died for nothing!” şi respectiv „or if a
law had been given that could impart life, then righteousness would certainly
have come by the law”. ESV oferă o traducere parţial diferită „I do not nullify
the grace of God, for if justification42 were through the law, then Christ died
for no purpose”; „For if a law had been given that could impart life, then ri‑
ghteousness would certainly have come by the law”. Dintre traducerile în lb.
franceză vom aminti BFC: „si cʼest au moyen de la loi que lʼon peut être rendu
juste aux yeux de Dieu, alors le Christ est mort pour rien.”; „Si une loi avait été
donnée qui puisse procurer la vraie vie aux hommes, alors lʼhomme pourrait
être rendu juste aux yeux de Dieu par le moyen de la loi” şi traducerea Segond
1910: „car si la justice sʼobtient par la loi, Christ est donc mort en vain”, re‑
spectiv „Sʼil eût été donné une loi qui pût procurer la vie, la justice viendrait
réellement de la loi”.

Traducerile româneşti, cu câteva excepţii, folosesc termenul dreptate ca echi‑

valent al grecescului δικαιοσύνη. Redăm, mai jos, opţiunile traducerilor repre‑
zentative pentru lb. română.

42
Termenul justificare redă mai fidel grecescul δικαίωσις, care nu se găseşte, însă, în Galateni (îl
întâlnim în Rom. 4:25; 5:18). (Vezi Maurice Carrez, François Morel, Dicţionar grec‑român al
Noului Testament, București, SBIR, 1998, p. 81).

86
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

Referința
Gal. 2:21 Gal. 3:21
Versiunea
„că să e dereptatea pren „adevărat din leage are fi
N.T. 1648
leage” dereptatea”
„dacă e pren Leage direp‑ „cu adevărat den Leage
Biblia 1688
tatea” ar fi direptatea”
„că de easte dreptate prin „adevărat din Leage ar fi
Micu
Leage” dreptatea”
„căcĭ daca prin lege vine „cu adevěrat îndreptăţi‑
Nitz. 1897
îndreptăţire” rea ar fi din lege”
„dacă dreptatea vine prin „dreptatea ar veni din
Radu‑Gal. 1938
lege” lege”
„dacă starea omului după „starea omului după voia
Cornil. 1921 voia lui Dumnezeu se capă‑ lui Dumnezeu ar veni
tă prin Lege” din Lege”
„dacă neprihănirea se capă‑ „neprihănirea ar veni din
Cornil. 1924
tă prin Lege” Lege”
„dacă dreptatea se primeşte „dreptatea ar fi venit
NTR
prin Lege” prin Lege”

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, cuvântul dreptatea a pre‑
valat, fiind o traducere reuşită a lui δικαιοσύνη. Deosebite sunt versiunile Nitz.
1897 şi traducerile lui Cornilescu. În cazul primeia, diferenţa nu este foarte
mare, deşi îndreptăţirea reprezintă acţiunea prin care cineva este făcut drept,
nu starea de dreptate în sine. O problemă mai delicată ridică traducerile lui D.
Cornilescu. Varianta din 1921 este de nedorit din cauza expresiei complexe me‑
nite să redea un singur cuvânt din lb. greacă (respectiv „starea omului după voia
lui Dumnezeu”) – deşi sensul se păstrează nealterat (se menţine ideea de stare,
statut la care se referă δικαιοσύνη).
Versiunea din 1924 remediază neajunsul celei din 1921, în schimb pune o
altă dificultate cititorului: alegerea cuvântului neprihănire nu este cea mai fe‑
ricită. Neprihănirea reprezintă o „calitate a ceea ce este fără prihană, fără păcat,

87
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

fără vină, pur; curăţenie, puritate.”43 Or, toate acestea au de‑a face mai degrabă
cu schimbarea lăuntrică a omului, schimbare făcută prin procesul sfinţirii. Nu se
regăseşte, în acest caz, ideea de stare de dreptate, pe care omul nu o merită (pen‑
tru că nu poate ajunge la ea ducând o viaţă castă/ fără prihană/ în nevinovăţie).
Având în vedere acest aspect, vom opta pentru termenul dreptate, care s‑a bucu‑
rat de o largă trecere înaintea traducătorilor români şi străini, şi care reuşeşte să
surprindă mai bine ideea paulină, aceea a îndreptăţirii prin credinţă.

Galateni 3:1: βασκαίνω

În cele ce urmeză ne vom ocupa de traducerea primului verset din Gala‑
teni 3: Ὦ ἀνόητοι Γαλάται, τίς ὑμᾶς ἐβάσκανεν, οἷς κατ᾽ ὀφθαλμοὺς Ἰησοῦς
Χριστὸς προεγράφη ἐσταυρωμένος; Atenţia noastră se va îndrepta, pentru în‑
ceput, asupra traducerii verbului βασκαίνω, care, încă din perioada patristică,
a cunoscut diverse interpretări, fiind tradus prin „a fermeca”, „a fascina” sau „a
deochea”; apoi, vom face câteva observaţii asupra lecţiunii „ca să nu ascultaţi de
adevăr”, pe care o regăsim atât în unele traduceri străine, cât şi în cele mai multe
traduceri româneşti.
Deşi cele trei soluţii propuse pentru echivalarea verbului în traduceri diferite
sunt înrudite întrucâtva, ele au fost înţelese diferit de‑a lungul timpului, iar în
cele ce urmează vom observa liniile generale de interpretare în scrierile diverşilor
comentatori, urmând ca în final să prezentăm echivalentul pentru care optăm şi
argumentele care îl susţin.
βασκαίνω apare doar în acest loc în întreg Noul Testament, în schimb apare
în Septuaginta, în versete ca Deut. 28:54, 56; Sir. 14:6, 8. Conform informaţiei
din Kittel, „în LXX el înseamnă numai «a fi răuvoitor faţă de» (chiar şi în
Deut. 28:54, 56; o altă singură ocurenţă se găseşte în Sir. 14: 6, 8)”.44 Alte sensuri
oferite de Kittel sunt „a vrăji”, „a insulta” şi „a invidia”. De notat, totuşi, că ter‑
menul „nu este folosit niciodată pentru a desemna alte feluri de vrăjitorii, care ar
implica dobândirea, prin incantaţie, a unor puteri magice. Puterea magică a unui
βάσκανος stă, întotdeauna, în privirea sau atingerea lui.45” BDAG propune două
43
DLR, tomul X, s.v. „neprihănire”.
44
G. Delling, βασκαίνω, în TDNT, p. 595.
45
Delling, βασκαίνω, p. 595.

88
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

sensuri de bază pentru termenul grecesc; un prim sens este acela de „exercitare a
unei influenţe malefice prin intermediul ochiului, a vrăji”,46 în timp ce al doilea
– „a fi iritat de ceva; invidie”47.
Interpretările date acestui verset au cunoscut trei direcţii majore, pe care le
vom analiza mai jos. Aşadar, unii cercetători au considerat că βασκαίνω ar trebui
tradus prin „a invidia”, iar alţii au spus că, în text, avem de‑a face cu o exprimare
pur metaforică; a treia interpretare susţine că Pavel s‑a referit efectiv la o influen‑
ţă ocultă, demonică, ce a operat asupra galatenilor, determinându‑i să se întoarcă
de la credinţa adevărată, propovăduită de apostol.
Vasile Mihoc arată că „în greaca clasică şi elenistică acest verb face referire
întotdeauna la o acţiune magică, demoniacă sau la acţiunea malefică a «ochiului
rău».”48 Se pare că Ioan Hrisostom a avut această accepţiune în minte atunci
când interpretează acest verset, numai că la el „ochiul rău” este un „ochi invi‑
dios”, care, văzând buna conduită de mai înainte a credincioşilor din Galatia,
ajunge să îi privească cu invidie.49 Comentatorul sugerează că Pavel încercă să‑şi
tempereze dojana (bine‑meritată de destinatari, de altfel), folosindu‑se de un
motiv de laudă; el nu‑i mustră pentru că s‑au lăsat seduşi, clătinaţi în credinţa
lor sau impresionaţi de cuvântări filosofice, ci spune că tocmai „buna lor condu‑
ită de mai‑nainte a stârnit gelozie”, prin urmare, „situaţia prezentă a apărut din
ura de moarte a unui demon, a cărui respiraţie le‑a suflat starea lor prosperă”50.
Totuşi, Hrisostom nu consideră că o privire a ochiului uman, fie ea şi invidioasă,
poate avea efecte ca cele descrise în Galateni: „el [Pavel] vorbeşte în acest fel nu
ca şi cum invidia ar avea vreo putere intrinsecă, ci însemnând că învăţătorii aces‑
tor doctrine au acţionat din motive de invidie”.51
Intenţia apostolului ar fi să‑i demaşte pe cei care, privindu‑i cu invidie pe ga‑
46
BDAG, p. 171. Cu acest sens îl găsim pe βασκαίνω La autori precum Aristotel (sec. IV î. Hr.),
Theocritus (sec. III î. Hr.), Diodorus Siculus (sec. I î. Hr), sau în scrierea pseudoepigrafă Testa‑
mentul lui Solomon (sec. I, II d. Hr).
47
Dintre autorii antici care folosesc termenul cu această accepţie, îi amintim pe Demostene
(sec. IV î. Hr), Teocrit, mai sus amintit şi Iosefus (sec. I d. Hr.).
48
Vasile Mihoc, Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni. Studiu introductive, traducere şi
comentariu, Bucureşti, I.B.M.R al B.O.R, 1983, p. 107
49
Mihoc, Galateni, p. 107.
50
Schaff, The Nicene and Post‑Nicene Fathers, p. 24.
51
Schaff, The Nicene and Post‑Nicene Fathers, p. 24.

89
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

lateni, ajung să îi conducă în rătăcire. Printre comentatorii moderni care susțin

această perspectivă se numără și James Dunn, care afirmă că întrebarea lui Pavel
„poate reflecta retorica din timpul său”52, dar în orice caz ea nu lasă posibilitatea
de a se înţelege că ceilalţi misionari din Galatia practicau vrăjitoria. El subliniază
celălalt sens al verbului, găsit în LXX, și anume „a pizmui”, ajungând în final la
concluzia că „ceilalţi misionari din Galatia trebuie să fi invidiat experienţa cu
Duhul a galatenilor, Duh pe care aceştia din urmă L‑au primit fără niciun anga‑
jament din partea lor de a face lucrările Legii”.53
O a doua interpretare (probabil cea mai răspândită) este cea conform că‑
reia galatenii au fost fascinaţi, seduşi de falşii învăţători, care voiau să‑i aducă
sub jugul robiei Legii mozaice. Marius Victorinus spune că asupra galatenilor
a fost aruncată o vrajă, făcând totodată observaţia că „oamenii nu suferă în
urma unei vrăji decât dacă fac, cu fermitate, un lucru bun, ca abia mai apoi să
ajungă sub năpastă prin acţiunile unor oameni duşmănoşi şi invidioşi.”54 Ei Îl
primiseră pe Hristos şi îşi puseseră nădejdea în promisiunile lui Dumnezeu,
dar acum, luând seama la învăţăturile iudaizatorilor, dau dovadă de prostie;
după cum Hristos a fost răstignit de către iudei, aşa se întâmplă şi cu ei, pentru
că acceptă falsa învăţătură: „iudeii care v‑au convins să urmaţi iudaismul v‑au
făcut şi vouă ce I‑au făcut lui Hristos atunci când L‑au pus pe cruce. Astfel,
prin convingerea de a accepta învăţătura iudaismului, ei L‑au răstignit, de ase‑
menea, pe Hristos între voi”.55 Această din urmă observaţie a comentatorului
nu pare să‑şi aibă fundament în afirmaţiile lui Pavel, dar ea accentuează gravi‑
tatea hotărârii galatenilor de a se întoarce spre iudaism şi descoperă identitatea
„vrăjii” de care vorbeşte Victorinus: nu una propriu‑zisă, ci căderea în neascul‑
tare. Nici Hendriksen nu este de‑acord cu o înţelegere literală a termenului,
de vreme ce „nici în greacă, nici în engleza modernă termenul «a vrăji, a fer‑
meca» nu se referă întotdeauna la «farmec, vrajă»”.56 Pavel, punând această
întrebare, nu se gândeşte la un vrăjitor care aruncă o privire rea, menită să‑i de‑
oache pe credincioşi, ci se referă mai degrabă la „un iudaizator care a aruncat
52
Dunn, Galatians, p. 151.
53
Dunn, Galatians, p. 152.
54
Victorinus, Galatians, p. 285.
55
Victorinus, Galatians, p. 286.
56
Hendriksen, Galatians, p. 112.

90
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

o vrajă asupra lor nu cu ajutorul ochiului său, ci prin intermediul cuvintelor, a

învăţăturii sale (s.a.)”57.
Printre alţi comentatori care susţin că este vorba de o simplă fascinare a ga‑
latenilor se numără şi Alan Cole, care este de părere că falşi reprezentanţi ai Bi‑
sericii din Ierusalim i‑au fascinat pe credincioşii simpli ai Galatiei,58 sau Heiko
Krimmer, care spune că „fraţii mincinoşi, care‑şi fac de cap în Galatia, exercită
o vrajă asupra bisericilor. Ei le‑au fascinat şi le‑au amăgit cu mesajul lor”.59 John
Stott merge mai departe în această direcţie, considerând că întrebarea lui Pavel
„este parţial retorică, deoarece el cunoştea foarte bine activitatea învăţătorilor
falşi.”60 El nu este interesat să afle, în adevăratul sens al cuvântului, o persoană
care i‑a dus în eroare pe destinatarii epistolei, conştient fiind că în spatele erorii
stă ascuns Diavolul, Tatăl minciunii (Ioan 8:44). Probabil cel mai puţin literal
înţelege J. Vernon McGee întrebarea lui Pavel, pe care el o parafrazează prin cu‑
vintele: „ce‑i cu voi?”,61 ignorând orice fel de implicaţie malefică pe care cineva
sau ceva ar fi putut s‑o aibă asupra galatenilor.
A treia şi ultima interpretare de care ne vom ocupa aparţine acelor comen‑
tatori care iau afirmaţia lui Pavel într‑un mod mai literal, considerând că asupra
galatenilor s‑a exercitat o influenţă diabolică, care i‑a determinat să renunţe la
harul şi libertatea pe care aceștia le primiseră în Hristos şi să accepte jugul Le‑
gii mozaice. Martin Luther este foarte ferm atunci când comentează acest pa‑
saj, afirmând că aici Pavel vorbeşte, într‑adevăr, despre deochi. „Pavel nu neagă
faptul că farmecul există şi că este posibil; pentru că mai târziu, în al cincilea
capitol (v. 20) el numeşte vrăjitoria, care este acelaşi lucru cu farmecul, printre
roadele firii pământeşti. Prin aceasta el dovedeşte că farmecul şi vrăjitoria există
şi sunt posibile”62. Acestea sunt lucrările Diavolului, care există într‑adevăr şi
care „domneşte peste întreaga lume”.

57
Hendriksen, Galatians, p. 112.
58
Alan Cole, The Epistle to the Galatians, Grand Rapids, Erdmans, 1971, p. 88.
59
Heiko Krimmer, Epistola către galateni, Korntal, Lumina Lumii, 2001, p. 64.
60
John Stott, Galateni, Cluj Napoca, Logos, 2001, p. 76.
61
J. Vernon McGee, Commentary on Galatians, Thru the Bible Radio Network, Pasadena, s.a.,
ad loc. Gal. 3:16.
62
Martin Luther, Commentary on Galatians, Oak Harbor, Logos Research Systems, 1997, ad
loc. Gal. 3:2.

91
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

Chiar dacă suntem de acord cu Luther în privinţa existenţei practicilor ocul‑

te şi a demonilor din spatele lor, nu putem considera că intenţia lui Pavel este de
a demonstra puterea acestora, prin aceea că i‑au determinat pe galateni să pără‑
sească adevărul, nici măcar că gândul paulin este de a afirma existenţa vrăjitorilor
şi a vrăjitoriei. Cu siguranţă că iudaizatorii au propovăduit o doctrină falsă, o
minciună, intrând automat sub stăpânirea şi controlul „tatălui minciunii”, Dia‑
volul (Ioan 8:44), care în această luptă foloseşte orice mijloace pe care le are la
îndemână pentru a‑i distruge pe credincioşi (1 Pet. 5:8): în acest sens putem vor‑
bi de influenţă malefică. Vasile Mihoc sintetizează bine această idee: „credincio‑
şii galateni au fost fermecaţi de puterea obscură a minciunii, fiind inconştienţi
de pericolul spre care se îndreaptă”.63 F. F. Bruce propune traducerea: „cine v‑a
hipnotizat?”,64 afirmând că galatenii se comportau într‑un mod atât de ciudat,
încât stârneau bănuiala că cineva le‑a pus vrăji. Bruce nu‑şi continuă ideea, nu
ne ajută să înţelegem în ce sens ia aceste cuvinte, dar din propria‑i traducere
înţelegem că este de acord cu un soi de influenţă supranaturală şi malefică, ce a
acţionat asupra galatenilor.
Concluzionând studiul nostru de până acum, trebuie să recunoaştem că sen‑
sul pe care acest verb îl avea în vremea în care apostolul Pavel îşi scrie epistola
era acela de „a pune vrăji”, „a deochea”, „a avea o influenţă malefică asupra cuiva”.
Suntem de acord cu teologii care susţin că Pavel nu a crezut efectiv într‑o acţiune
ocultă de influenţare a credinţei galatenilor, dar considerăm că a clarifica această
chestiune ţine mai mult de interpretarea cuvântului în sine, nu de traducere.
Prin urmare, întâlnirea acestui cuvânt la Pavel (de altfel, numai aici în întreg
Noul Testament) nu trebuie să ne determine să‑l redăm infidel, condiţionat te‑
ologic, ci mai degrabă să‑i alăturăm o tâlcuire temeinică şi corectă teologic. Este
posibil ca inserarea acestui verb într‑un astfel de context să contribuie, aşa cum
spunea Dunn, la realizarea unei figuri retorice specifice vremii, scopul fiind acela
de „a critica aspru sau de a‑i demoniza pe oponenţii retorici”,65 sau, cum spu‑
nea Betz, de „a‑i caracteriza pe oponenţi şi strategiile lor sofiste”.66 Dacă lucrul
acesta este adevărat, a‑l traduce pe βασκαίνω într‑o manieră greşită ar însemna
63
Mihoc, Galateni, p. 107.
64
Bruce, Galatians, p. 148.
65
Witherington III, Grace in Galatia, p. 204.
66
H. D. Betz apud James Dunn, Galatians, p. 151.

92
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

ştirbirea sau chiar suprimarea acestei intenţii a apostolului. Oricum, redarea lui
prin „a fermeca”, un cuvânt care creează în mintea cititorilor o imagine mentală
diferită de intenţia scriitorului sacru, este o alegere neinspirată. Citind întreba‑
rea „cine v‑a fermecat pe voi?”, cititorul neavizat poate înţelege că iudaizatorii,
având un şarm deosebit, o oratorie perfectă sau poate chiar idei convingătoare,
i‑au uimit/încântat pe galateni, determinându‑i să‑şi schimbe crezul. În niciun
caz ideea biblică nu este aceasta.
În tradiţia biblică românească, primul echivalent pentru verbul βασκαίνω a
fost „a amăgi”, folosit de Nt. 1648 şi reluat apoi de Micu. Bibl. 1688, urmată
de Filotei, foloseşte „a zavistui”, privilegiind celălalt sens al termenului original
grecesc, care trimite la invidie. Prima versiune care foloseşte verbul „a fermeca”
este Bibl. 1874 (urmată de Radu‑Gal. 1938, Cornil. 1921, Cornil. 1924,
NTR) sau „a diochia”, utilizat de Nitz. 1897. Dacă această ultimă variantă redă
destul de fidel înţelesul grecescului βασκαίνω, echivalentul „a fermeca” ridică,
după cum anticipam mai sus, probleme de înţelegere, întrucât el are înţelesuri
ca: „a încânta”, „a desfăta”, „a atrage”, „a ademeni”, şi numai ca sens secundar con‑
ţine ideea de vrajă, de acţiune malefică67. Mai mult, această a doua accepţiune a
termenului apare cu precădere în basme sau superstiţii arhaice, aparţinând, aşa‑
dar unui registru stilistic arhaic, puţin sau deloc cunoscut vorbitorilor contem‑
porani de limbă română. Prin urmare, optăm pentru traducerea lui βασκαίνω
prin „a deochea”, cuvânt ce are înţelesurile: „a dăuna sănătății sau succesului,
bunăstării etc. cuiva printr‑o privire răutăcioasă, invidioasă sau mirată, (fals)
admirativă.”68
Într‑o ultimă fază de analiză a versetului Gal. 3:1, ne vom ocupa de adaosul
τῇ ἀληθείᾳ μὴ πείθεσθαι, lecţiune care apare în diverse manuscrise, şi, în tra‑
ducere, în unele versiuni ale Scripturii, româneşti sau străine.69 Witherington
observă că multe manuscrise şi versiuni, printre care C, D, K, L, P (la care se

67
Aceasta este situația termenului potrivit normelor actuale (vezi DEX, p. 375); însă la înce‑
putul sec. XX, când a fost publicat tomul VI al Dicționarului Limbii Române, sensul uzual al
termenului „a fermeca” era: „a exercita asupra cuiva (uneori chiar asupra sa), cu farmece, adică
prin mijloace tainice, o influență supranaturală, cu scopul de a‑i da înfățișarea sau a‑i produce
starea trupească ori sufletească dorită.” (DLR, Tomul VI, s.v. „fermeca”)
68
DLR, tom III, p. 430.
69
Dintre traducerile în limba engleză amintim KJV 1611, GNV 1599, sau DRA 1899.

93
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

adaugă Textus Receptus) adaugă τῇ ἀληθείᾳ μὴ πείθεσθαι, propunând tradu‑

cerea „ca să nu fiţi convinşi de adevăr”,70 traducere ce ar surprinde foarte bine
sensul metaforic al verbului βασκαίνω, mai sus analizat. Mihoc arată că şi une‑
le traduceri timpurii ale epistolei conţin această sintagmă, printre care cea go‑
tică sau cea etiopiană.71 F. F. Bruce este de părere că expresia a fost introdusă
în text sub influenţa textului asemănător din cap. 5:7, unde găsim formularea:
Ἐτρέχετε καλῶς· τίς ὑμᾶς ἐνέκοψεν [τῇ] ἀληθείᾳ μὴ πείθεσθαι; Această ex‑
plicaţie, întâlnită la mai mulţi comentatori biblici, este una destul de convingă‑
toare; tocmai încercând, într‑un fel, să nuanţeze ideea pe care Pavel ar fi vrut s‑o
transmită folosind verbul βασκαίνω, diferiţi copişti, excluzând posibilitatea ca
apostolul să fi crezut efectiv într‑o vrajă, au introdus sintagma pentru a îndrepta
înţelegerea cititorilor spre sensul metaforic al verbului72. Ţinând cont de toate
aceste aspecte, traducerile moderne, interesate de fidelitatea în raport cu textul
primar, nu inserează expresia.
În tradiţia biblică românească, expresia apare începând cu cele mai vechi tra‑
duceri şi cunoaşte diverse echivalări: Nt. 1648: „să nu îngăduiţi dereptăţiei”;
Bibl. 1688: „ca adevărului să nu vă plecaţi”; Micu: „să nu vă plecaţi adevăru‑
lui”; Bibl. 1874: „ca să nu ascultaţi de adevěrǔ”. Prima versiune care semnalea‑
ză caracterul secundar al lecţiunii este Nitz. 1897 („ca să nu vă supuneţi ade‑
vărului”), în care termenii apar scrişi cu caractere italice. Lecţiunea apare şi la
Radu‑Gal, sub forma „să nu vă plecaţi adevărului”. Din perspectiva includerii
sau nu a acestei lecţiuni, versiunile Cornilescu nu sunt unitare: secvenţa apare
în Cornil. 1921 („să nu ascultaţi de adevăr”), dar este eliminată din Cornil.
1924 şi Cornil. 1931. Nu este lipsit de semnificaţie că sintagma nu se regăseşte
nici în Segond.

Concluzii
În studiul de față am încercat să clarificăm câțiva dintre termenii și expresiile di‑
ficile din Epistola către galateni. După cum am văzut, în unele cazuri dificultatea
este de natură exegetică, în timp ce, în alte cazuri, ea ține de interpretare și/sau
70
Witherington III, Grace in Galatia, p. 204.
71
Mihoc, Galateni, p. 107.
72
Witherington III, Grace in Galatia, p. 204.

94
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

de traducere. Considerăm că filologii și traducătorii biblici ar trebui să fie mereu

preocupați de stabilirea cât mai acurată a semnificației unor astfel de termeni
și sintagme din originalul grecesc și să încerce ca, în traducerea textului sacru,
să propună variante care să fie atât fidele exegetic, cât și actuale din punctul de
vedere al evoluției limbii în care traduc.

Bibliografie

1. Ediții ale Noului Testament și ale Bibliei

BFC= French Bible en français courant, Société biblique française, 1997.

Bibl. 1688 = Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a celei vechi şi a celei noao
lége (…), Bucureşti, 1688.
Corn. 1921 = Biblia sau Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, tra‑
dusă de D. Cornilescu, cu locuri paralele, Societatea Evanghelică Română,
1921
Corn. 1924 = Biblia sau Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, [trad.
D. Cornilescu], traducere nouă, cu trimeteri, Societatea Biblică pentru
Răspîndirea Bibliei în Anglia şi Străinătate, 1924.
ESV= English Standard Version, Wheaton, Good News Publishers, 2001.
Micu = Biblia, adică Dumnezeiasca Scriptură a legii vechi şi a ceii noao (…), Blaj,
1795.
Nitz. 1897 = Noul Aşezămênt tradus din limba originală greacă, sub domnia
M.S. Carol I. Regele Românii Archipăstor şi Mitropolit Primat fiind de a
doa oară D.D. Iosif Gheorghian, de Dr. N. Nitzulescu, Profesor la Facul‑
tatea de Teologie. Tipărit cu spesele Societăţii Biblice Britanice, Bucureşti,
1897.
NIV= The New International Version, Grand Rapids, International Bible Soci‑
ety, 1984.
Nt. 1648 = Noul Testament sau Împăcarea au leagea noao a lui Iisus Hristos,
Domnului nostru. Izvodit cu mare socotinţă, den izvod grecescu şi slove‑
nescu, pre limbă rumânească, cu îndemnarea şi porunca denpreună cu toată
cheltuiala a măriei sale Gheorghe Racoţi, craiul Ardealului. Tipăritu‑s‑au
întru a măriii sale tipografie, dentîiu noou, în Ardeal, în cetatea Belgradu‑

95
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

lui. Anii de la întruparea Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos

1848, luna lui ghenuariu 20 (ediţie modernă, Alba Iulia, 1988).
NTR 2007 = Biblia, Noua traducere în limba română, International Bible So‑
ciety, 2007.
Segond 1910 = La Sainte Bible qui comprend l’Ancien et le Nouveau Testament
traduits sur les textes originaux hébreu et grec par Louis Segond, Paris, [Bri‑
tish and Foreign Bible Society], 1910.

2. Lexicoane, dicționare

***DEX, ediţia a II‑a, Bucureşti, Univers enciclopedic, 1998.

BDAG = Danker, F. W. (ed.), A Greek English Lexicon of the New Testament and
Other Early Christian Literature, Chicago, University of Chicago Press,
2001.
DLR = Dicţionarul limbii române, ediţie anastatică în 19 vol., Bucureşti, Editu‑
ra Academiei Române, 2010.
EDNT = Horst, Balz şi Schneider, Gerhard, Exegetical Dictionary of the New
Testament, 3 vol. Grand Rapids, Eerdmans, 1990‑1993.
TDNT= G. Kittel, G. Friedrich & G. W. Bromiley (ed.), Theological dictionary
of the New Testament. Translation of: Theologisches Worterbuch zum Ne‑
uen Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1995.

3. Surse secundare

Boles, K. L., Galatians & Ephesians, The College Press NIV commentary, Jo‑
plin, College Press, 1993.
Bruce, F. F., The Epistle to the Galatians, Grand Rapids, Paternoster / Eerd‑
mans, 1982.
Burton, E. D. W., A critical and exegetical commentary on the Epistle to the
Galatians, New York, C. Scribner’s sons, 1920.
Calvin, Jean, Calvin’s Commentaries: Galatians, Logos Library System, Al‑
bany, Ages Software, 1998.
Carrez, Maurice şi Morel, François Dicţionar grec‑român al Noului Testa‑
ment, (), Bucureşti, SBIR, 1998.
Cole, Alan, The Epistle to the Galatians, Grand Rapids, Erdmans, 1971.
Conțac, Emanuel, Determinări culturale și teologice în traducerea Noului Testa‑
ment, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2015.

96
 Dragoș Ștefănică / Plērōma anul XVIII nr. 1 (2016) 75-97

Dunn, James, The Epistle to the Galatians, London, Hendrickson, 1993.

Hansen, G. W., Galatians, (The IVP New Testament Commentary Series),
Downers Grove, InterVarsity Press, 1994.
Hendriksen, W. & Kistemaker, S. J., New Testament commentary : Exposi‑
tion of Galatians, vol VIII, Grand Rapids, Baker Book House, 2001.
Hendriksen, William, New Testament Commentary, vol. 9: Exposition of Ga‑
latians, Grand Rapids, Baker Book, 1971.
Krimmer, Heiko, Epistola către galateni, Korntal, Lumina Lumii, 2001.
Longenecker, R. N., Galatians, Word Biblical Commentary, vol. 41, Dallas,
Word, 2002.
Luther, Martin, Galatians. The Crossway classic commentaries, Wheaton,
Crossway Books, 1998.
McGee, J. Vernon, Commentary on Galatians, Thru the Bible Radio Network,
Pasadena, s.a.
McKnight, Scot, Galatians, The NIV Application Commentary, Grand Ra‑
pids, Zondervan, 1995.
Mihoc, Vasile, Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni. Studiu introduc‑
tive, traducere şi comentariu, Bucureşti, I.B.M.R al B.O.R, 1983.
Schaff, P., The Nicene and Post‑Nicene Fathers Vol. XIII, Oak Harbor, Logos
Research Systems, 1997.
Stott, John, Galateni, Cluj Napoca, Logos, 2001.
Victorinus, Marius, Commentary on Galatians ( Stephen Andrew Cooper
ed.), New York, Oxford University Press, 2005.
Witherington III, Ben, Grace In Galatia, Grand Rapids, Eerdmans, 1998.

97