.I.

O veche legendă indiană povesteşte că un viteaz a găsit într-o zi un ou de

vultur şi l-a depus în cuibul unor găini de câmp. Micul vultur s-a născut în mijlocul unei

grămezi de pui de găină de câmp şi a crescut cu ei.

Toată viaţa sa vulturul a făcut ceea ce face o găină de câmp în mod normal:

căută în pământ insecte şi hrană, cotcodăcea în acelaşi fel ca şi o găină, iar când

zbura, o făcea într-un nor de pene, aproape, la câţiva metri de pământ. După toate,

astfel zboară găinile de câmp.

Anii trecură şi vulturul a îmbătrânit. Într-o zi, el a văzut o pasăre magnifică

zburând în cerul fără nori. Ridicându-se cu graţie, el profita de curenţii de aer

ascendenţi, aproape că nici nu-şi mişca marile aripi, magnifice, aurite.

„Ce pasăre splendidă! - spuse vulturul vecinilor săi - Ce este?”

„Un vultur, regele păsărilor!”, cotcodăci vecina sa. „Dar nu-ţi foloseşte la nimic

să te gândeşti de două ori. Tu nu vei fi niciodată un vultur!”

Şi astfel, vulturul nu s-a gândit niciodată de două ori.

A murit crezând că era o găină de câmp.

 Poveste tibetana

Mergi, rămâi calm în mijlocul zgomotului şi al nerăbdării şi aminteşte-ţi de pacea

care provine din linişte. Dacă poţi, fără să renunţi, fii în buni termeni cu toată lumea.
Spune ceea ce gândeşti, clar, simplu, şi ascultă-i pe ceilalţi, chiar şi pe proşti şi
ignoranţi; au şi ei ceva de spus.
Evită oamenii vulgari şi violenţi, căci nu sunt decât nelinişte pentru spirit. Când
te compari cu ceilalţi poţi să devii orgolios sau acru, dar să ştii că aici va exista
întotdeauna cineva mai mare sau mai mic decât tine.
Fii mândru de ceea ce ai făcut şi de ceea ce vrei să faci. Iubeşte-ţi meseria,
chiar dacă este umilă. Este un bun preţios în epoca noastră neliniştită.
Fii prudent, în lumea farselor, căci ţi se pot juca farse urâte, dar aceasta să nu
te facă să devii orb. Mulţi oameni luptă pentru un ideal şi peste tot pe pământ se
moare pentru lucrul în care se crede.
Fii tu însuţi, mai ales în afectele tale. Să fugi de cinismul în dragoste, căci este
un semn de secetă a inimii şi de nemulţumire. Iar vârsta să-ţi aducă înţelepciune şi
să-ţi dea bucuria de a avea tineri în jurul tău.
Fii puternic pentru a face faţă nefericirilor din viaţă. Dar nu te distruge cu
imaginaţia ta. Multe din frici iau naştere din oboseală şi singurătate.
Şi, în ciuda disciplinei pe care ţi-o impui, fii bun cu tine însuţi. Eşti un copil al
universului şi la fel ca şi copacii şi stelele, ai dreptul să fii aici.
Chiar dacă aceasta nu este clar în tine, trebuie să fii sigur că totul se întâmplă
în univers cum este scris. În consecinţă, fii în pace cu Dumnezeul tău, oricare ar fi
imaginea ta despre el, şi prin munca ta şi aspiraţiile tale, în mijlocul confuziei vieţii, să
fii în pace cu sufletul tău.
Spune-ţi că în ciuda lucrurilor false, a ingratitudinilor şi a visurilor sfărâmate,
lumea este totuşi minunată.
Fii prudent şi încearcă să fii fericit.
 .I. .I. .I.

Într-o zi, un bătrân profesor de la Şcoala Naţională De Administraţie Publică a

fost angajat pentru a face un stagiu de perfecţionare despre planificarea eficace a
timpului unui grup de vreo 15 directori de mari întreprinderi nord-americane.
Cursul constituia unul dintre cele cinci ateliere din ziua lor de perfecţionare.
Bătrânul profesor nu avea decât o oră pentru a-şi transmite informaţia. În picioare, în
faţa acestui grup de elită, care era gata să noteze tot ceea ce expertul avea să le
spună, bătrânul profesor îi privi unul câte unul, lent, şi apoi le spuse:
- Vom face o experienţă.
De sub masa care îi despărţea de elevii săi, bătrânul profesor a scos un imens vas de
sticlă, de mai mult de patru litri, pe care-l aşeză cu delicateţe în faţa lui. Apoi, a scos
vreo douăsprezece pietre aproximativ de mărimea mingilor de tenis şi apoi le-a
aşezat cu delicateţe una câte una în vasul mare. Când vasul a fost plin până la
margini, şi când nu mai era posibilă să se adauge încă o piatră, el a ridicat lent ochii
spre elevii săi şi a întrebat:
- Vasul este plin?
Toţi răspunseră:
- Da.
Aşteptă câteva secunde şi apoi adăugă:
- Într-adevăr?
Atunci se aplecă din nou şi a scos de sub masă un recipient umplut cu pietriş. Cu
aceeaşi minuţiozitate, a vărsat acest pietriş peste pietrele mari, apoi a amestecat uşor
vasul. Bucăţile de pietriş s-au infiltrat între pietrele mari până la fundul vasului.
Bătrânul profesor ridică din nou încet ochii către auditoriul său şi repetă
întrebarea:
- Vasul este plin?
De această dată, elevii săi excelenţi au început să-i înţeleagă jocul. Unul dintre ei
răspunse:
- Probabil nu.
- Bine, a răspuns bătrânul profesor.
S-a aplecat din nou şi de această dată a scos de sub masă un sac cu nisip. Cu
atenţie, el a vărsat nisipul în vas. Nisipul urma să umple spaţiile dintre pietrele mari şi
pietriş. Încă o dată, el îi întrebă:
- Vasul este plin?
De această dată, fără a ezita şi toţi în cor, excelenţii săi elevi răspunseră:
- Nu.
- Bine, a răspuns profesorul.
Şi cum se aşteptau toţi elevii, el luă o cană cu apă care era pe masă, şi a umplut
vasul până la marginea superioară. Bătrânul profesor ridică din nou ochii spre grup şi
întrebă:
- Care este marele adevăr pe care ni-l demonstrează această experienţă?
Nefiind nebun, cel mai îndrăzneţ dintre elevii săi, gândindu-se la subiectul cursului,
răspunse:
- Aceasta demonstrează că, chiar şi atunci când credem că agenda noastră
este complet plină, dacă vrem într-adevăr, putem găsi loc pentru mai multe
întâlniri, pentru mai multe lucruri de făcut.
- Nu! răspunse bătrânul profesor. Nu aceasta este! Marele adevăr pe care ni-l
demonstrează această experienţă este următorul: dacă nu aşezăm pietrele
mari prima dată în vas, nu vom mai putea niciodată să le facem pe toate să
intre.
O linişte profundă se instală în sală, fiecare conştientizând evidenţa vorbelor
sale.
Bătrânul profesor le spuse atunci:
- Care sunt pietrele mari din viaţa voastră? Sănătatea? Familia? Prietenii?
Realizarea visurilor? Să faceţi ceea ce vă place? Să învăţaţi? Să apăraţi o
cauză? Să vă relaxaţi? Să vă petreceţi timpul liber? Sau cu totul şi cu totul
altceva? Ceea ce trebuie să reţineţi este importanţa de a pune pietrele mari
pe primul plan în viaţa voastră. Dacă nu, riscaţi să nu reuşiţi în viaţă. Dacă
acordaţi prioritate lucrurilor nesemnificative, pietriş, nisip, vă veţi umple viaţa
de lucruri nesemnificative şi nu veţi mai avea suficient timp preţios pentru a
consacra elementelor importante din viaţa voastră.
 .I.V.

Banii pot cumpăra plăcerea, dar nu dragostea.

Putem cumpăra un spectacol, dar nu bucuria.

Putem cumpăra un sclav, dar nu un prieten.

Putem cumpăra o femeie, dar nu o soţie.

Putem cumpăra o casă, dar nu un cămin.

Putem cumpăra un aliment, dar nu pofta de mâncare.

Putem cumpăra medicamente, dar nu sănătate.

Putem cumpăra diplome, dar nu cultură.

Putem cumpăra paznici, dar nu securitate.

Putem cumpăra cărţi, dar nu inteligenţă.

Putem cumpăra tranchilizante, dar nu linişte.

Putem cumpăra indulgenţă, dar nu iertare.

Putem cumpăra pământul, dar nu cerul.

Nu trebuie să regreţi ceea ce nu poţi repara.

Progresul este imposibil fără schimbare şi cei care nu-şi pot schimba părerea

nu pot nici să schimbe lumea, nici să se schimbe pe ei înşişi.

 .V.

33% din populaţia mondială este formată din creştini, care sunt convinşi că

singura adevărată religie este creştinismul.

25% din populaţia mondială este formată din musulmani, care sunt convinşi că

singura adevărată religie este islamul.

14% din populaţia mondială este formată din hinduşi, care sunt convinşi că

singura adevărată religie este hinduismul.

Şi aceste 72 procente din populaţia mondială ar fi puse în dificultate când ar

dori să-i convingă pe cei 4% budişti că ei se înşeală şi că trebuie să-şi schimbe

credinţa.

Aşa se întâmplă cu majoritatea religiilor. Ele trebuie să fie considerate drept

opinii, căci nimeni nu poate hotărî care credinţă este cea bună până în momentul în

care moare şi găseşte răspunsul singur.

Forţa nu va schimba nimic, violenţa nu va schimba nimic, nici terorismul nu va

schimba nimic din acestea. Nimeni nu s-a întors pe pământ ca să ne spună ce se

întâmplă de cealaltă parte şi este mai bine astfel. Aceasta ne permite să respectăm

fiecare credinţă, oricât de îndepărtată ar fi ea de propriile noastre păreri şi credinţe.

Duşmanul care trebuie doborât nu este nici Occidentul, nici Orientul, nici

Orientul de Mijloc, nici Extremul Orient. Duşmanul este intoleranţa cu formele ei

oricare ar fi acestea.
 .V.I.

Un conferenţiar bine cunoscut îşi începe seminarul ţinând în mână sus o

bancnotă de 50 euro. Şi întreabă pe oameni:

„Cine vrea să aibă această bancnotă?”

Mâinile încep să se ridice şi atunci el spune:

„Voi da această bancnotă de 50 euro unuia dintre voi, dar lăsaţi-mă mai înainte

să fac ceva cu ea.” El şifonează bancnota cu forţă şi întreabă:

„Mai vreţi această bancnotă?”

Mâinile continuară să se ridice.

„Bine, de acord. Dar ce se va întâmpla dacă fac aceasta?” El aruncă bancnota

şifonată pe jos şi sare cu amândouă picioarele deasupra, strivind-o pe cât posibil şi

acoperind-o cu praful de pe podea. Apoi îi întreabă:

„Cine mai vrea această bancnotă?”

În mod evident, mâinile continuară să se ridice.

„Prietenii mei, tocmai aţi învăţat o lecţie! Puţin contează ce fac cu această

bancnotă, o vreţi în continuare, pentru că valoarea sa nu s-a schimbat. Ea valorează

în continuare 50 de euro. Atunci gândiţi-vă la voi, la viaţa voastră. De multe ori în

viaţa voastră veţi fi şifonaţi, respinşi, murdăriţi de oameni sau de evenimente. Veţi

avea impresia că nu mai valoraţi nimic, dar în realitate valoarea voastră nu se va fi

schimbat în ochii oamenilor care vă iubesc. Valoarea unei persoane nu ţine de ceea

ce a făcut sau nu. Veţi putea întotdeauna să reîncepeţi şi să vă atingeţi obiectivele,

deoarece valoarea intrinsecă a dumneavoastră este întotdeauna intactă!”

.V.I.I.
Un cărăuş de apă indian avea două ulcioare suspendate la cele două
extremităţi ale unei bucăţi de lemn, care lua forma umerilor săi. Unul dintre ulcioare
avea o fisură în timp ce celălalt conserva perfect toată apa de la izvor până la casa
stăpânului, în timp ce cealaltă pierdea aproape jumătate din preţioasa sa încărcătură
pe drum. Aceasta a durat doi ani, timp în care în fiecare zi cărăuşul nu ducea decât
un ulcior şi jumătate de apă la fiecare dintre drumurile sale.
Bineînţeles, ulciorul perfect era mândru de el, deoarece reuşea să
îndeplinească funcţia sa de la început până la sfârşit, fără greşeală.
Dar ulciorul deteriorat se simţea ruşinat de imperfecţia sa şi se simţea deprimat
pentru că nu reuşea să îndeplinească decât jumătate din ceea ce trebuia să fie
capabil să facă. După doi ani pe care i-a considera ca un eşec permanent, ulciorul
deteriorat s-a adresat cărăuşului în momentul în care acesta îl umplea la izvor:
„Mă simt vinovat şi te rog să mă ierţi!”
„De ce?” întrebă cărăuşul. „De ce ţi-e ruşine?”
„Nu am reuşit să duc decât jumătate din încărcătura mea de apă stăpânului
nostru timp de aceşti doi ani din cauza acestei fisuri care face ca apa să se prelingă.
Din vina mea, tu ai făcut toate aceste eforturi şi la sfârşit, tu nu duci stăpânului nostru
decât jumătate din apă. Nu obţii recunoştinţa completă a eforturilor tale!”, spuse
ulciorul fisurat.
Cărăuşul fu emoţionat de această confesiune şi, plin de compasiune, răspunse:
„Când ne întoarcem la casa stăpânului, vreau să priveşti florile minunate de pe
marginea drumului.”
Pe măsură ce înaintau pe drum, de-a lungul dealului, ulciorul fisurat a văzut flori
minunate scăldate de soare pe marginea drumului, şi aceasta îi creă o mare bucurie
în suflet. Dar la sfârşitul drumului, el se simţi în continuare la fel de rău pentru că
pierduse jumătate din apa sa. Cărăuşul îi spuse ulciorului:
„Realizezi că nu erau flori frumoase decât pe partea ta? Şi aproape nici una pe
partea ulciorului perfect? Şi acest lucru se datorează faptului că am ştiut dintotdeauna
că tu pierdeai din apă şi am profitat de aceasta. Am plantat seminţe de flori pe partea
ta de drum şi în fiecare zi tu le uzi, în permanenţă. Timp de doi ani am putut, datorită
ţie, să culeg flori minunate, care au decorat masa stăpânului. Fără tine niciodată nu
aş fi putut găsi flori atât de proaspete şi de graţioase.”
Morala istoriei: Toţi avem fisuri, răni, defecte. Toţi suntem ulcioare deteriorate.
Unii dintre noi sunt diminuaţi de bătrâneţe, alţii nu strălucesc prin inteligenţă, alţii sunt
prea înalţi, prea graşi, prea slabi; unii sunt cheli, alţii sunt diminuaţi fizic. Dar acestea
nu sunt decât fisuri, defecte în noi, care fac vieţile noastre să fie interesante şi
exaltante.
E mai bine să-i luăm pe ceilalţi aşa cum sunt şi să vedem ceea ce este bine şi
bun în ei. Există multe lucruri pozitive peste tot. Cei care sunt flexibili au norocul de a
nu putea fi deformaţi. Amintiţi-vă să apreciaţi toţi oamenii care fac parte din viaţa
voastră, oricât ar fi de diferiţi. Fără ei viaţa ar fi foarte tristă.