Tema 1.

Antropologia, obiectul ei de studiu și etapele de constituire

Obiective de referință:
- Să definească obiectul de studiu al antropologiei și al istoriei antropologiei.
- Să identifice coraportul dintre antropologia generală și antropologiile particulare și
etapele de dezvoltare ale antropologiei ca știință.
- Să aprecieze aportul gânditorilor din perioada antică, renascentistă și modernă la dezvoltarea
antropologiei.

Unități de conținut:
1. Precursori ai antopologiei în antichitate (Herodot, Aristotel etc.), epoca renașterii
și epoca modernă (M.Montaigne,T.Hobbes, G.Vico, Ch.L.Montesquieu etc.)
2. Societățile „superioare” și cele „inferioare” în perioada contemporană
3. E. Tylor, Anthropology
4. James Frazer, Creanga de Aur

Desfășurarea seminarului:

Precursori ai antopologiei în antichitate (Herodot, Aristotel etc.), epoca renașterii și epoca

modernă (M.Montaigne,T.Hobbes, G.Vico, Ch.L.Montesquieu etc.)

Începuturile primei etape a dezvoltării antropologiei au fost în mod tradițional asociate cu

scrierile antice ale lui Herodot, de acum aproape 2500 de ani. Asemenea lui Gheorghiță Geană,
apreciez că textele lui Herodot trebuie încadrate într-o etapă pre-conceptuală îndelungată, care
se încheie abia în secolul XIX. În lucrările filosofice, istorice și literare din această etapă au
apărut o serie de „predicate a ceea ce înțelegem în prezent prin antropologie, însă acest lucru s-a
întâmplat disparat și mai mult sau mai puțin aleator” (Geană, 1995). Indiferent cât de profunde
au fost respectivele „predicate” sau caracteristici, ele nu au putut constitui un substitut pentru
pattern-ul care alcătuiește conceptul modern de antropologie.
Interesat de variațiile umane, Herodot a descris în detaliu popoarele „barbare” din nordul și
estul Greciei continentale. El a realizat totodată comparații între obiceiurile și credințele
religioase ale „barbarilor și cele ale cetățenilor atenieni. De pildă, Herodot îi amintește în Istorii
pe geți ca fiind „cei mai bărbați și mai drepți dintre traci” (Herodot, Istorii, IV, 93).
Sofiștii au fost la rândul lor preocupați de variația umană, fiind considerați primii
„relativiști” de antropologi ca Thomas H. Eriksen, pentru că susțineau imposibilitatea existenței
adevărului absolut. Astfel, în concepția sofiștilor, adevărul era determinat contextual. Modul în
care Herodot și sofiștii au abordat variația culturală nu poate fi considerat „științific”, pentru că
„lui Herodot îi lipsea teoria, iar sofiștilor le lipsea materialul empiric” (Eriksen și Nielsen, 2001,
10). Însă, Herodot are meritul de a fi formulat pentru prima dată unele din problemele
antropologiei contemporane cu privire la comparațiile interculturale și la desfășurarea pe termen
lung a proceselor sociale și culturale.
Descrierile popoarelor celtice și germanice, consemnate de istoricul și politicianul roman
Publius Cornelius Tacitus în Agricola și Germania, pot fi considerate unele din primele scrieri
etnografice. În pofida faptului că lucrarea Germania a fost pierdută până în secolul XIV, scrierile
lui Tacitus au oferit descrieri atât ale triburilor celtice din Britania cât și a celor germanice de la
nord de Rin și Dunăre. În Agricola, Tacitus face o serie de excursie la Britannia, inspirate din
memoriile socrului său, generalul Gnaeus Julius Agricola. În Germania, Tacitus începe prin a
descrie regiunile, legile și obiceiurile triburilor germanice. În partea a doua a lucrării, prezintă
particularitățile fiecărui trib, începând cu cele care se învecinau teritoriile romane și încheind cu
triburile din apropierea Mării Baltice. Descrierile realizate de Tacitus cuprind comparații
implicite între credințele religioase, organizarea și obiceiurile triburilor celtice sau germanice și
cele ale contemporanilor săi romani. Însă, este necesar să subliniez că textele sale nu sunt
prezentate comparații explicite între Roma și teritoriul denumit cu o anumită doză de ambiguitate
„Germania”. Sursele lui Tacitus sunt cel mai bun caz indirect. El nu a călătorit niciodată în
teritoriile ocupate de germani. O serie de inconsistențe istorice i-au determinat pe unii istorici să
creadă că Tacitus s-a inspirat din scrierile lui Pliniu cel Bătrân, Diodorus Siculus Strabon și
Posidonius.
Un precursor al științelor sociale, ale căror scrieri sunt mult mai apropiate de consemnările
etnografilor, antropologilor și sociologilor moderni, este savantul tunisian Ibn Khaldun.
Capodopera sa Muqaddimah a fost srisă după 1375. Lucrarea conține informații amănunțite
referitoare șa educația, politica, economia și legislația din acea vreme. Însă, dincolo de bogăția
datelor oferite, principala realizare a lui Ibn Khaldun este cadrul teoretic, pe care l-a conceput
independent de orice sistem religios. În acest cadru, Ibn Khaldun evidențiază că diferitele forme
ale coeziunii sociale reprezintă variabile-cheie în explicarea schimbării sociale și a ascensiunii la
putere a diferitelor grupuri de interese.
Natura umanp și variația culturală au stârnit în Europa interesul savanților începând cu
secolul XV, ca urmare a noiii libertăți intelectuale datorate Renașterii și marilor descoperiri
geografice. Intelectuali occidentali ca Michel de Montaigne, Thomas Hobbes și Giambattisto
Vico au fost primii gânditori care au încercat să ofere explicații cu privire la istoria culturală a
popoarelor de pe mapamond și la variabilitatea culturală.
În secolul al XVIII-lea au fost dezvoltate o pleiadă de teorii referitoare la natura umană,
filosofii morale și teorii sociale, care implicau un grad ridicat de înțelegere a diferențelor
culturale profunde care divizau umanitatea. Cei mai importanți reprezentanți ai iluminismului
socțian, David Hume și Adam Smith, au susținut că experiența este singura sursă de cunoaștere
validă. Filosofia lui Hume a ninfluențat în mod hotărâtor dezvoltarea utlerioară a științelor
sociale „ai căror pioneri nu aveau încredere în rațiune și speculații”, preferând să călătorească pe
glob pentru a obține experiențe nemijlocite, prin intermediul simțurilor.
Numeroși alți filosofi iluminiști au contribuit în mod semnificativ la demararea studiilor
comparative ale culturilor de pe mapamod. De pildă, capodopera lui Charles-Louis de Secondat,
Baron de Montesquieu, intitulată Lettres persanes este o tentativă de a descrie societatea
franceză prin intermediul corespondenței imaginare a doi nobili persani, Usbek și Rica, aflați în
călătorie prin Franța. În „scrisorile” adresate prietenilor, cei doi comentează numeroase aspecte
ale societății occidentale și mai ales ale celei franceze. Considerată de critici o satiră a societății
franceze de la începutul secolului XVIII, lucrarea lui Montesquieu reprezintă una din primele
încercări de a extinde metodele comparative de clasificare specifice acelei perioade formelor de
organizare sociopolitice.

Sursa:
https://books.google.md/books?id=lx_5BwAAQBAJ&pg=PA32&lpg=PA32&dq=domeniile+ant
ropologiei&source=bl&ots=7oY_114tU5&sig=cI8xi20CZeYloOTweAo_tUtL3o0&hl=ro-
MD&sa=X&ved=2ahUKEwjyl9ewm7XdAhVNCuwKHX9oDHYQ6AEwCHoECAMQAQ#v=one
page&q=domeniile%20antropologiei&f=false