UNIVERSITATEA “ANDREI SAGUNA”

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE
SPECIALIZARE – PSIHOLOGIE
ANUL DE STUDIU: I
SEM. II

PSIHOGENETICĂ
(SUPORT DE CURS)

Lect.univ.dr. GEORGETA COZARU

- 2010 -

1
 GENETICA UMANĂ – DISCIPLINĂ FUNDAMENTALĂ,
CLINICĂ ŞI MEDICO-SOCIALĂ

 Genetica umană studiază ereditatea şi variabilitatea fiinţelor umane.

 Ereditatea este proprietatea unui individ de a transmite la urmaşi caracterele sale
personale precum şi cele ale speciei căreia îi aparţine.
 Variabilitatea reprezintă fenomenele care produc diferenţele genetice dintre indivizii
unei populaţii, precum şi între populaţii diferite.

 Ea este o ştiinţă fundamentală şi aplicativă, care are un rol major în teoria şi practica medicală.
Definiţii
 a). Genetica umană este o disciplină fundamentală:
 studiază structurile, mecanismele şi legile de bază ale stocării, transmiterii şi expresiei
informaţiei ereditare pentru formarea, dezvoltarea şi funcţionarea organismului uman.

 b). Genetica umană este şi o disciplină clinică:

 studiază relaţia dintre ereditate şi boală rolul mutaţiilor în producerea bolilor sau
predispoziţiei la boală.
 se cunosc peste 10.000 de boli determinate sau condiţionate genetic;
 afectează 5-8% din nou-născuţi;
 ele au o mare diversitate şi se regăsesc în aproape toate specialităţile medicale.
 c) Genetica medicală –
 este o specialitate clinică distinctă
 se ocupă de diagnosticul şi îngrijirea pacienţilor cu boli genetice precum şi de familiile
lor:

 prin sfat genetic,

 diagnostic prenatal,

 screening neonatal sau

 diagnostic presimptomatic.
 d) PSIHOGENETICA - ştiinţa care studiază trăsăturile de personalitate umană
(comportament, temperament) şi de fenotip intelectual (inteligenţă, gândire, memorie) rezultate
din procesul interacţiunii dintre zestrea ereditară şi condiţiile specifice de mediu în care trăieşte
şi activează individul uman.
 Genetica comportamentului - studiază relaţia dintre ereditate şi comportament
(coeficient de inteligenţă, tulburări psihice, tulburări de integrare socială),
 Studiul gemenilor (monozigoţi şi dizigoţi)
 Studiul adoptiilor
 Anchete familiale – arborii genealogici
- Frecv. tulb. psihice în populaţie
- Concentraţia familială a tulb. psihice/RM,
- Relaţia dintre anomaliile cz.- inteligenţă/
comportament

2
 INDIVIDUALITATEA GENETICĂ

Zigot - set diploid = 46 de cromosomi

Sexul genetic: XX sau XY

23 perechi de cromosomi omologi - identici ca mărime, formă şi conţinut genetic, dar diferiţi ca
origine, unul matern şi altul patern

Zigotul reuneşte în nucleu genele parentale din gameţi într-o combinaţie nouă,unică şi constantă
denumită individualitate genetică sau genotip.

INDIVIDUALITATEA BIOLOGICĂ

3
Importanţa conceptului de individualitate genetică şi biologică

In medicină, individualitatea biologică a fiecărei persoane explică:

 diferenţele de răspuns ale fiecărui organism la agresiunile mediului şi, deci, vulnerabilitatea
diferită a oamenilor la îmbolnăvire;
 determinismul bolilor comune, prin interacţiunea dintre structura genetică a unui individ (ce
determină o anumită predispoziţie la boală) şi factorii agresivi din mediu;
 manifestările variabile şi gravitatea diferită ale aceleiaşi boli la pacienţi diferiţi;
 răspunsul diferit, particular, la acelaşi tratament aplicat unor bolnavi diferiţi, suferind de
aceeaşi boală.

"Nu există tratamente general valabile pentru o boală ci terapii adaptate la bolnavi", în
funcţie de capacitatea lor de metabolizare a unui medicament.
 Aforismul mai vechi "nu există boli ci numai bolnavi" capătă astfel o explicaţie corectă,
eminamente genetică, şi determină acţiuni precise şi individualizate în diagnosticul şi
tratamentul bolnavilor şi, mai ales, în profilaxia bolilor.

 În acest ultim domeniu, se ajunge la o prevenţie personalizată şi la o medicină predictivă: în

funcţie de expresia unor elemente ale structurii genetice individuale, moştenită de la părinţi, se
va putea stabili ce riscuri de îmbolnăvire are o anumită persoană.
In viaţa socială:
- diversitatea genetică
- diversitatea socio-culturală

Oamenii sunt diferiţi şi aceasta le permite să aibă fiecare un rol social util şi să se completeze
armonios în societate.
Diferiţi nu înseamnă însă şi inegali.

"Egalitatea este un concept moral care a fost inventat tocmai pentru că fiinţele umane nu sunt
identice" (F.Jacob).

GENETICA - ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

 EREDITATEA - proprietatea unui individ de a transmite la urmaşi caracterele sale personale

precum şi cele ale speciei căreia îi aparţine.

4
 Unitatea structurală a ADN - Deoxiribonucleotidul:

 glucid cu cinci atomi de carbon (pentoză = D-2 deoxiriboza)

 bază azotată
 purinică - adenina (A), guanina (G)
 pirimidinică - timina (T), citozina (C);
 grup fosfat - unite prin legături covalente (puternice)

PENTOZA + BAZA AZOTATĂ = NUCLEOZID

NUCLEOZID + GRUPUL FOSFAT = NUCLEOTID

5
GENA
 unitatea de informaţie ereditară
 succesiune specifică de codoni

• un segment de ADN care determină un anumit caracter

(determină ordinea aminoacizilor într-un polipeptid si funcţia lui)

GENA PROTEINA

DOGMA CENTRALA A GENETICII

RELAŢIILE DINTRE STRUCTURA ŞI FUNCŢIILE ADN

 să stocheze o cantitate mare de informaţie, într-o formă stabilă, dar uşor de exprimat;
 să reproducă informaţia, deci să o transmită cu mare fidelitate de la o generaţie la alta,
eventual să o "repare" corect, dacă se produce o leziune;
 să exprime informaţia genetică prin sinteza unor proteine specifice;
 să fie capabil de variaţie.

ADN molecula esenţială a vieţii

6
 GENOMUL UMAN
 Genom a fost creat (Winkler, 1920) pentru a denumi setul haploid de cromosomi din gameţii
eucariotelor.

 Ulterior el a fost folosit pentru a desemna ansamblul genelor unui organism dar descoperirea
ADN necodant, diferitelor clase de ADN repetitiv şi altor elemente de „anatomie”, au dus la
semnificaţia actuală a genomului:
ANSAMBLUL COMPLEX AL SECVENŢELOR DE ADN A UNUI INDIVID SAU SPECII
 Cantitatea totală de ADN - celulele umane diploide
 7 picograme
 3,5 picograme per genom haploid (gameti)
 ceea ce corespunde teoretic la circa 3,3 miliarde de perechi de baze (pb).

 Mărimea genomului haploid este constantă la fiecare specie - C.

 Ea prezintă evident variaţii în cursul ciclului celular: 2C la sfârşitul diviziunii şi faza G1, 4C
după replicarea ADN în faza S şi în G2.
 Mărimea totală estimată a genomului uman - 3,2 Gb (gigabaze = miliarde de baze);

 din acestea 2,95 Gb reprezintă eucromatina, segmentul „funcţional” al genomului,

 iar restul heterocromatina inactivă.

 secvenţele codante reprezintă mai puţin de 5% din genom

 iar numărul prognozat de gene este cuprins între 30.000 şi 35.000
CLASIFICARE:
 genom nuclear complex, ce conţine marea majoritate a ADN-ului celular (3,2 Gb)

 genom mitocondrial simplu şi mic (16,6 Kb).

GENOMUL NUCLEAR
 Nucleul celulelor umane conţine peste 99 % din ADN celular.
 Fragmentată în 24 de tipuri distincte de molecule lineare de ADN care, prin asociere cu
proteine histonice şi nehistonice, formează cromosomii:
 22 de tipuri distincte de autosomi
 şi doi cromosomi sexuali, X şi Y
 mărimea lor variază
 structura lor este neuniformă, prin compoziţie nucleotodică şi densitate de
gene, producând un model caracteristic de benzi, colorate şi necolorate,
pentru fiecare cromosom.
GENOMUL MITOCONDRIAL
 Genomul mitocondrial este definit printr-un singur tip de ADN circular, bicatenar format din
16.569 pb.

 Fiecare celulă umană conţine câteva mii de copii ale ADN mitocondrial (ADNmt) şi de aceea
cantitatea lui totală, raportată la ADN unei celule somatice, poate reprezenta până la 0.5%.

 Secvenţa sa nucleotidică a fost complet descifrată (Anderso et al, 1981) şi se caracterizează

printr-o mare densitate de secvenţe codante.

 Genomul mitocondrial este extrem de compact: circa 93% din ADN esre format din secvenţe
codante ce formează 37 de gene.

 În cursul diviziunilor celulare mitotice, moleculele de ADN mitocondrial ale celulei iniţiale
segregă la întâmplare în celulele fiice.

7
  Trebuie subliniat că genomul mitocondrial al zigotului provine exclusiv de la ovul, deci de la
mamă, fapt ce determină un tip particular de transmitere maternală a genelor mitocondriale: de
la mamă la toţi copiii săi.
 Cromosomii reprezintă substratul morfologic al eredităţii;
 ei sunt organite permanente ale nucleului dar vizibile numai în diviziune. N
 numărul şi forma cromosomilor sunt elemente caracteristice fiecărei specii.
 la om, în celulele somatice sunt 46 de cromosomi (2n = număr diploid);
 în celulele sexuale mature (gameţi) numărul de cromosomi este redus, prin meioză, la
23 de cromosomi (n = număr haploid).

 Termenul de genom uman este folosit, în prezent, pentru a descrie totalitatea informaţiei
genetice din celulele umane. El este alcătuit dintr-un genom nuclear şi un genom mitocondrial.
Pentru a face distincţia dintre genomul celulelor somatice şi al gameţilor se mai folosesc
termenii de genom diploid şi genom haploid.

Cromatina şi cromosomii sunt două modalităţi diferite de organizare morfofuncţională a

materialului genetic, în interfază şi diviziune.

CROMATINA

 Asocierea - ADN + proteine = cromatină.

 Două tipuri morfo-funcţionale distincte:

 EUCROMATINA

 HETEROCROMATINA

CROMATINA SEXUALĂ
 Este - heterocromatină cu particularităţi morfologice bine definite:

1. stabilirea numărului de cromosomilor sexuali:

 determinarea sexului genetic (XX sau XY)

1. anomaliile numerice ale cromosomilor sexuali

 La sexul feminin (46,XX):

 inactivarea unuia din cei doi cromosomi X
 cromatină X = corpuscul Barr = apendice sexual
 frotiuri realizate cu celulele diferitelor mucoase (mucoasa bucală)
 pe frotiuri de sânge (în polimorfonuclearele neutrofile)
 în bulbul pilos
 în celule amniotice
 celule obţinute prin biopsia diferitelor organe
 La sexul masculin (46,XY):
 heterocromatina braţului lung al cromosomului Y;
 corpusculul F = cromatina Y

8
  se vizualizează la microscopul în fluorescenţă prin afinitatea particulară pentru diferite
substanţe fluorescente (în special quinacrină);

MORFOLOGIA CROMOSOMILOR UMANI

Numărul şi morfologia cromosomilor

sunt elemente caracteristice pentru fiecare specie!

 La om:
 celulele somatice → diploide = 46 de cromosomi
 gameţi → haploide = 23 de cromosomi

 După fecundare → la zigot, se reface numărul diploid şi se formează 23 perechi de

cromosomi omologi:
 identici ca mărime
 formă
 conţinut genic
 dar diferiţi ca origine!
 22 perechi de cromosomi identice la cele două sexe: autosomi (1 - 22);
 o pereche diferă la cele două sexe - cromosomi sexuali – gonosomi (X, Y)
 cromatidele
 centromerul
 telomerele
 După poziţia centromerului:
 metacentrici - centromerul în la mijlocul cromosomului şi braţele aproximativ egale
 submetacentrici - cu centromerul în afara zonei centrale şi braţele de lungimi diferite
 acrocentrici - centromerul spre un capăt al cromosomului

FUNCŢII
1. transportă materialul genetic de la părinţi (prin gameţi) la descendenţi, precum şi de la o
celulă "mamă" la celulele "fiice" în cursul multiplicării celulare
2. realizează amestecul materialulului ereditar între generaţii succesive, prin procesele de
recombinare ce au loc în meioză

CLASIFICAREA ŞI NOMENCLATURA CROMOSOMILOR UMANI

CROMOSOMI Metacentrici Submetacentrici Acrocentrici

mari A (1-3)* B (4-5) -
mijlocii E (16) C (6-12,X) D (13-15)
mici F (19-20) E (17-18) G (21-22,Y)

9
10
  46, XX - cariotip normal feminin

 46, XY - cariotip normal masculin

GENA - UNITATE DE STRUCTURĂ A MATERIALULUI GENETIC

 GENA - reprezintă un segment de cromosom, precis delimitat, continuu (indivizibil), care

determină un anumit caracter fenotipic.
 Genele alele (normale - N sau anormale - A) ce ocupă loci omologi pot fi:
NN sau AA
 identice - homozigot
nn sau aa
Na
 diferite - heterozigot
An

 la bărbaţii XY - hemizigot
Dominant, codominant şi recesiv
 Gena şi caracterul care se manifestă la heterozigoţi sunt numite dominante şi se notează de
obicei cu majuscule.

 Gena care nu se manifestă fenotipic la heterozigoţi şi se exprimă numai în stare homozigotă se

numeşte recesivă şi se notează de obicei cu literă mică.

 NN; Na; nn;

 AA; An; aa;

 Ambele gene alele se manifestă fenotipic la heterozigoţi şi vor fi codominante.

 genotipurile Ao, Bo şi AB determină fenotipurile sau grupele sanguine A, B şi respectiv
AB.

DETERMINISMUL CARACTERELOR FENOTIPICE

 FENOTIPUL - suma însuşirilor morfologice, fiziologice, biochimice şi de comportament

rezultate în urma interacţiunii genotipului cu mediul.

 C1: Fenotipul nu reflecta direct → genotipul, deoarece anumite gene alele sunt mascate de
prezenta altora, alelele dominante.

 C2: Fenotipul este modificat continuu de efectele mediului (cum ar fi oprirea cresterii din cauza
hranei sarace in substante nutritive).
 În funcţie de ponderea celor doi factori cauzali se pot deosebi teoretic trei categorii de
caractere:
 caractere pur ereditare;
 caractere determinate de interacţiunea ereditate – mediu – plurifactoriale
(multifactoriale);
 caractere pur ecologice (neereditare).

1. CARACTERE FENOTIPICE PUR EREDITARE

 Caracterele pur ereditare sunt determinate exclusiv de structura genetică (normală sau
modificată) - deci de către genotip.

11
  Caracterele pur ereditare sunt de trei feluri:

 caractere de specie,

 caractere ereditare normale,

 caractere anormale / boli genetice.

 a). Caracterele de specie - strict genetice:
 fiecare specie are o anumită structură genetică, ordonată într-un set fix şi caracteristic
de cromosomi, cu o anumită morfologie.

 b). Caracterele ereditare normale sunt determinate:

 monogenic – determinate de o pereche de gene alele
 transmise mendelian – respecta legile lui Mendel (AD, AR / GD, GR)

 Ex.: diferite sisteme grupale:

 grupele sanguine (ABO, Rh, MN, etc.)
 serice (haptoglobine, transferine, ş.a.)
 enzimatice (fosfatază acidă,etc.)
 tisulare (antigenele HLA)
 Marea majoritate a acestor sisteme sunt polimorfice, găsindu-se în populaţie în mai multe
variante (de ex.., grupele A, B, AB şi O pentru sistemul ABO);

>30 sisteme polimorfice

şi de variante în fiecare sistem
INDIVID - o combinaţie specifică de variante = UNICAT BIOLOGIC!!!

 Studiul caracterelor ereditare normale:

 importanţă teoretică:
 pentru localizarea (cartografierea) genelor pe cromosomi;
 explicarea unor fenomene genetice (inclusiv a transmiterii mendeliene);

 valoare practică deosebită în:

 identificarea persoanelor,
 expertiza paternităţii şi filiaţiei,
 transfuzii şi transplante,
 diagnosticul diferenţial al gemenilor monozigoţi (MZ) şi dizigoţi (DZ),
 identificarea persoanelor vulnerabile la diferite îmbolnăviri
 c). Caracterele ereditare anormale sunt prezente numai la unii indivizi!
 Ele sunt produse de mutaţii şi reprezentate:
 bolile cromosomice
 bolile monogenice
 bolile mitocondriale

BOLILE CROMOSOMICE

 Sunt produse prin:

 adiţia (trisomie)
 sau pierderea (monosomie) - unui cromosom întreg sau a unei părţi din cromosom
 Ex.: sindromul Down - trisomia 21; sindromul Turner - monosomia X

12
 BOLILE MONOGENICE

 Sunt produse de mutaţia unei gene cu efect major:

 anomalii ale unor proteine de structură (hemoglobină, colagen, factori de coagulare,
etc.)
 enzime (erori înnăscute de metabolism: galactozemie, fenilcetonurie, MPZ etc.).

 Aceste mutaţii se transmit în succesiunea generaţiilor după tipul mendelian:

 autosomal dominant (de ex., hipercolesterolemie familială),
 autosomal recesiv (de ex. fibroza chistică)
 sau legat de X (de ex. hemofilia).

BOLILE MITOCONDRIALE

 Sunt un tip particular de boli monogenice produse de mutaţii în genomul mitocondrial:

 afectează producerea de energie în muşchi şi nervi;
 ele au un rol important în îmbătrânirea celulară.

 Bolile mitocondriale se moştenesc într-un mod particular:

 de la mamă la toţi copii, dar băieţii afectaţi nu transmit boala!

TRANSMITEREA INFORMAŢIEI GENETICE

DE LA PĂRINŢI LA DESCENDENŢI

 Transmiterea informaţiei genetice în succesiunea generaţiilor de organisme este un proces

complex care se desfăşoară în două etape:

GAMETOGENEZA
 Gametogeneza are loc în gonade, prin MEIOZĂ - un tip special de diviziune - care asigură
transmiterea informaţiei genetice la generaţia următoare şi îndeplineşte două funcţii majore:

 Reduce la jumătate (n) numărul de cromosomi

13
  Creează diversitatea genetică meioza este principala sursă de variabilitate genetică.
CARACTERELE GENERALE ALE MEIOZEI
 Meioza este un proces complex care se realizează prin două diviziuni succesive:

 meioza I = diviziunea meiotică primară, heterotipică, reducţională

 şi

 meioza II = diviziunea meiotică secundară, homotipică, ecuaţională, neseparate de

interfază, deci ADN se replică numai o singură dată.
MEIOZA I
 Este o formă specială de diviziune celulară, unică şi foarte complexă, cu o durată lungă, în
special la organismele feminine. Prezintă patru etape:
 profaza I
 metafaza I
 anafaza I
 telofaza I
 În final, prin reorganizarea nucleilor şi separarea celulelor rezultate apar patru celule haploide,
care prin maturare se transformă în gameţi fecundabili.

 Gameţii rezultaţi nu sunt identici, fiecare are o altă combinaţie de gene datorită fenomenelor de
crossing-over şi segregare independentă a cromosomilor.

PARTICULARITĂŢILE GAMETOGENEZEI LA BĂRBAT ŞI FEMEIE

 Meioza prezintă o serie de particularităţi la cele două sexe, legate de cronologia, desfăşurarea şi
finalitatea ei.
 la bărbat se formează în final patru spermatozoizi,
 în timp ce la femeie, prin eliminarea globulilor polari, rezultă doar un ovul.
Gametogeneza masculină
 Spermatogeneza:
 începe la pubertate (sub acţiunea FSH şi LH) şi
 continuă toată viaţa adultă.

 Fiecare spermatocit primar diploid va produce prin meioza I două spermatocite secundare
haploide, care după ce parcurg meioza II dau naştere la patru spermatide; ele se vor
diferenţia în spermatozoizi, de două feluri: jumătate au un cromosom X, iar jumătate au un
cromosom Y.
 - durează aproximativ 64 de zile, indiferent de vârstă;

 deci meioza masculină este un proces rapid iar bărbatul este totdeauna „tânăr” prin gameţii săi.

 meioza masculină este un proces intens, 1 ml de spermă conţinând în mod normal circa 70 de
milioane de spermatozoizi.

 acest proces este autoreglabil, căci odată declanşat el se autoîntreţine ritmic, ca „o reacţie în
lanţ”, nefiind condiţionat de factori externi;

 dar meioza masculină este sensibilă la acţiunea factorilor de mediu (poziţia intra-abdominală în
criptorhidie, temperatura ridicată, ischemia) care pot reduce eficenţa spermatogenezei.
 Ţinând cont de faptul că numai un singur spermatozoid este fecundant, am putea aprecia că
gametogeneza masculină este „neeconomică” şi prin aceasta, lipsită de sens biologic („natura
nu face risipă”).

14
  În realitate numărul enorm de spermatozoizi realizează o populaţie considerabilă în care
şansele de realizare a unui fenomen sunt teoretic egale cu cele de realizare a fenomenului
contrar. Aşadar, şansele unui spermatozoid cu X de a fecunda un ovul cu X şi a da un zigot XX
sunt egale cu şansele unui spermatozoid cu Y de a se uni cu un ovul cu X şi de a forma un ou
XY. În felul acesta proporţia sexelor la naştere este aproape 1:1.

Gametogeneza feminină
 La femeie ovogeneza începe prenatal şi este discontinuă:
 în luna a III-a de viaţă intrauterină ovogoniile înep să se dividă şi se transformă în
ovocit primare;

 în luna VIII-a ovogoniile dispar aproape complet deoarece s-au diferenţiat în ovocite.

 „capitalul” de ovocite al ovarului este limitat (la naştere există circa 2 milioane de
ovocite în fiecare ovar iar la pubertate mai putin de 200.000).
 Ovocitele primare au câteva particularităţi ce le deosebesc de spermatocite:
 încep imediat meioza I (luna III-a IU) dar nu depăşesc stadiul de leptoten, fiind
blocate într-o „fază de aşteptare” numită dictioten; ele rămân în această fază mulţi ani,
până la ovulaţie.
 după pubertate, sub acţiunea LH hipofizar, cîteva ovocite îşi încep lunar maturarea dar
de regulă numai unul singur (maximum două) termină meioza I, formând două celule
haploide inegale (datorită poziţiei excentrice a nucleului):
 ovocitul II (care preia aproape toată citoplasma ovocitului I) şi
 primul globul polar.
 Meioza II începe imediat dar este oprită în metafaza II şi nu se reia decît dacă s-a
produs fecundarea. Atunci are loc expulzia celui de al doilea globul polar.
 Devine evident că meioza la femeie este un proces discontinuu şi condiţionat de factori externi
(FSH şi LH, ovulaţia, fecundarea).
 La femeie, prin meioză, dintr-un ovocit I rezultă o singură celulă sexuală matură, aptă de
fecundare (şi trei globule polare, care vor degenera).
 Toate ovocitele vor avea un cromosom X.
 Ritmul lent al ovogenezei - gametogeneza feminină este puţin intensă: în cursul perioadei
reproductive (de numai 30 ani, deoarece meioza feminină se opreşte definitiv la menopauză) se
maturează numai 300-400 ovocite.

 odată cu creşterea vârstei reproductive, mai ales după 35 de ani, se produc mai frecvent
accidente de distribuţie a cromosomilor rezultând gameţi cu anomalii cromosomice de număr
care, după fecundare, vor produce zigoţi anormali.

 Aceste erori sunt determinate de particularităţile meiozei la femeie şi în special de faptul că

meioza este discontinuă, necesită intervenţia unor factori externi iar ovocitele...”au vârsta
femeii”.

FECUNDAREA

 FECUNDARE = unirea celor doi gameţi, ovulul şi spermatozoidul, şi formarea zigotului

(celula ou), din care se va dezvolta un nou organism.
 În felul acesta, părinţii transmit, prin gameţi, „zestrea” lor ereditară viitorilor descendenţi.
 Fecundarea este un fenomen complex, cu anumite caracteristici:
 la om fecundarea este monospermică: pătrunderea unui singur spermatozoid în ovul
determină o serie de evenimente biochimice ce împiedică intrarea altor spermatozoizi.
 se finalizează meioza II a ovocitului, eliminându-se al doilea globul polar.

15
  Setul de cromosomi ce ramâne în ovocit formează pronucleul feminin.
 În cursul fecundării au loc mai multe evenimente genetice:
 prin fuziunea celor doi gameţi haploizi (n=23) se reface numărul diploid de cromosomi,
caracteristic speciei umane (2n=46).
 începând cu zigotul, toate celulele somatice vor avea cromosomii în perechi de
omologi, identici ca morfologie şi structură genetică dar diferiţi ca origine.

 În momentul fecundării, genele parentale din cromosomii gameţilor formează o structură nouă,
total diferită de a părinţilor, unică şi constantă; ea determină individualitatea genetică a
organismului.

 Contribuţia părinţilor la ereditatea copiilor nu este perfect egală deoarece ADN mitocondrial
provine exclusiv de la mama, prin mitocondriile din citoplasma ovulului.
 În al doilea rând, în momentul fecundării se stabileşte sexul genetic XX sau XY al viitorului
organism, prin asortarea cromosomilor sexuali din gameţi.

 !numărul foarte mare de spermatozoizi lansat în cursul unui raport sexual fecundant
asigură condiţiile statistice care oferă celor două tipuri de spermatozoizi şanse egale de
fecundare; de aceea raportul sexelor la naştere este aproape 1:1.
 În realitate, studiile sexului genetic la fetuşi au arătat o uşoară predominenţă a sexului masculin
(120 fetuşi masculini la 100 feminini, deci 54,5%); o explicaţie posibilă ar fi mobilitatea mai
mare a spermatozoizilor cu Y, care ajung mai frecvent la „ţintă”.
 Diferenţele se mai reduc la naştere (51,5%) şi se pare că se anulează la pubertate, pentru ca în a
treia decadă de viaţă raportul să fie favorabil sexului feminin.

 Această „dinamică” nu este clar explicată; o ipoteză susţine că sexul feminin este „mai
rezistent” la agresiunile externe deoarece are un cromosom X în plus, care nu ar fi total
inactivat
 În cursul fecundării se pot produce o serie de devieri de la mecanismul sau rezultatul procesului
normal de fecundare.
 Există astfel posibilitatea rară a unei duble fecundări atunci când ovarul eliberează în
momentul ovulaţiei două ovule.
 prin fecundarea lor individuală - gemenii dizigoţi
 sau se pot uni într-o singură masă embrionară ce va produce un singur individ cu două
componente genetice distincte ca origine („doi indivizi într-unul singur”) = himeră
(după monstrul din mitologia greacă care avea cap de leu, corp de capră şi coadă de
balaur).
 dacă zigoţii vor avea acelaşi sex genetic se realizează o sexualizare normală şi
numai studiul unor caractere ereditare normale (grupe sanguine, serice etc) va
evidenţia existenţa unei duble populaţii celulare.
 dacă zigoţii care s-au unit aveau sexe genetice diferite, se realizează o
constituţie genetică XX/XY care va produce o tulburare de sexualizare, numită
hermafroditism adevărat.
 O altă anomalie de fecundare este dispermia, situaţia foarte rară în care un ovul este fecundat
de către doi spermatozoizi.
 Rezultă un zigot triploid (3n).
 Evoluţia unui zigot triploid va depinde de originea setului haploid suplimentar:
 dacă este de provenienţă maternă (diginie) atunci dezvoltarea embrionară este sever
întârziată, placenta este mică şi fibrotică iar embrionul este avortat precoce;
 dacă este de origine paternă (diandrie) se va forma o placentă anormală, mare şi
polichistică, cu un embrion slab dezvoltat (molă hidatiformă parţială)

16
 TRANSMITEREA CARACTERELOR MONOGENICE

Caracterele monogenice sunt cele mai simple caractere genetice a căror prezenţă sau absenţă
depinde de alelele, normale sau mutante, ale unui singur locus, situat pe autosomi sau pe
cromosomul X.

Desigur,manifestarea caracterului poate depinde şi de alţi factori, genetici sau de mediu, dar
genele respective sunt necesare şi suficiente pentru exprimarea caracterului.

Ele au efecte mari şi se conformează în mod obişnuit principiului “o genă → o proteină → un

caracter”.
Se cunosc peste 10.000 de caractere mendeliene, normale sau patologice.

Bolile monogenice sunt caracterizate prin modul lor de transmitere în familie, stabilit în urma
unei anamneze (istoric) familiale şi reprezentat grafic (cu ajutorul unor simboluri standard), sub
forma unui arbore genealogic.
Modelul de transmitere ereditară a unui caracter monogenic în familie depinde de doi factori:
 localizarea genei pe un autosom (caracter autosomal) sau pe cromosomii sexuali, X
sau Y (caracter legat de X sau de Y);
 fenotipul dominant sau recesiv determinat de genă.

Astfel există cinci modele de bază pentru transmiterea monogenică:

 autosomal dominant (AD),
 autosomal recesiv (AR),
 recesiv-legat de X (RLX),
 dominant-legat de X (DLX) şi
 legat de Y (LY).
TRANSMITEREA AUTOSOMAL DOMINANTĂ
Mai mult de 50% din caracterele mendeliene sunt transmise autsomal dominant (AD), iar bolile
AD afectează, la diverse vârste, circa 20 din 1000 de nou născuţi.
caracterul este determinat de o pereche de gene alele, situată în loci omologi, pe unul dintre
autosomi;
una din genele alele suferă o mutaţie (A) şi se manifestă fenotipic (clinic) la heterozigoţi (A/n),
deoarece alela normală (n) este insuficientă pentru a compensa efectul alelei mutante.
TRANSMITEREA AUTOSOMAL RECESIVĂ
Circa 1/3 din caracterele monogenice sunt transmise autosomal recesiv (AR).
O genă recesivă îşi exercită efectul numai în stare homozigotă (a/a), întrucât în stare
heterozigotă (N/a) boala nu apare deoarece efectul alelei normale (N) este suficient pentru
realizarea funcţiei, cu toate că alela mutantă (a) produce o reducere a funcţiei controlată de
locusul respectiv.
Pentru a se realiza starea homozigotă individul bolnav primeşte o genă mutantă de la fiecare
din părinţii săi.
TRANSMITEREA LEGATĂ DE SEX
Transmiterea legată de sex se referă la ereditatea genelor situate pe cromosomii sexuali.
După cum ştim deja, cromosomii X şi Y au morfologie, gene, roluri şi distribuţie diferită la cele
două sexe.
 Prima diferenţă majoră
dimensiunea şi numărul redus de gene al cromososomului Y (aproape 2/3 din Yq
este reprezentat de ADN înalt repetitiv, inactiv genetic).
17
 marea majoritate a genelor sunt implicate în determinismul sau controlul unor
caractere sexuale, specific masculine, şi nu au alele omologe pe X.
cromosomul X (cu peste 1100 de gene) are gene de sexualizare dar şi gene
nesexuale.
 O a doua diferenţă majoră este reprezentată de faptul că genele de pe X se vor găsi la
organismele feminine (XX) în doză dublă (homozigote sau heterozigote) în timp ce la
bărbaţi (XY) vor fi în doză unică (hemizigot).
TRANSMITEREA LEGATĂ DE Y (HOLANDRICĂ)
Un caracter legat de Y se transmite de la tată, prin cromosomulY, la toţi fii săi.
TRANSMITEREA LEGATĂ DE X
Pe cromosomul X au fost localizate peste 1100 de gene din care circa 50% se asociază cu
fenotipuri anormale.
Mutaţia genei se exprimă la bărbat (hemizigot) indiferent dacă manifestarea ei fenotipică este
dominantă sau recesivă.

EREDITATEA POLIGENICĂ ȘI MULTIFACTRIALĂ

Numeroase caractere normale şi anormale sunt prezente la mai mulţi indivizi dintr-o familie (desi nu
sunt determinate monogenic!) = agregare familială

STABILIREA NATURII GENETICE A UNUI CARACTER FAMILIAL NON-MENDELIAN

 Stabilirea naturii genetice a unui caracter familial non-mendelian, care ar putea fi un caracter
multifactorial, se realizează prin trei metode esenţiale:
 determinarea şi măsurarea agregării familiale
 studiul gemenilor
 studiile de adopţie
a). Măsurarea agregării familiale
Cea mai directă metodă pentru evidenţierea unui determinism genetic este să stabilim că un anumit
caracter normal/boală este familial = se manifestă la mai mulţi membri din familie.
 Gradul de agregare familială poate fi măsurat prin compararea frecvenţei caracterului / bolii la
rudele unei persoane afectate (proband) cu frecvenţa în populaţia generală.

 Rata riscului relativ (λr) = raportul dintre prevalenţa bolii la rudele unei persoane
afectate şi prevalenţa bolii în populaţia generală.
b) Studiul gemenilor
 Pentru evaluarea rolului eredităţii şi mediului la om, gemenii sunt subiecţi ideali, adevărate
“experimente naturale”.

 Frecvenţa naşterilor gemelare = 0,5 – 2 %.

18
  În general se apreciază că 1/3 din toţi gemenii = MZ, iar 2/3 = DZ, din care 1/2 sunt de
acelaşi sex, 1/2 sunt de sex diferit.
 Gemenii monozigoţi (MZ) = au genotip identic şi pot creşte şi trăi împreună sau nu.
 Dacă vor trăi în condiţii de mediu diferite acestea vor fi responsabile de diferenţele în
apariţia bolilor în cursul vieţii lor.
 Gemenii dizigoţi (DZ) = permit măsurarea concordanţei bolilor la doi indivizi înrudiţi care
cresc şi trăiesc în acelaşi mediu dar care sunt diferiţi din punct de vedere genetic, proporţia de
gene comune fiind de 50%.
Gemenii monozigoţi
 Provin prin clivajul timpuriu în embriogeneză (în primele 14 zile după concepţie) al unui singur
zigot.

 Ei vor avea întotdeauna:

 acelaşi sex
 acelaşi genotip, exceptând:
 posibilele mutaţii somatice post-zigotice (mai frecvente în dezvoltarea celulelor
sistemului imun),
 numărul moleculelor de ADN mitocondrial sau modelul de inactivare a
cromosomului X (dacă sunt de sex feminin).
Gemenii dizigoţi
 se dezvoltă din două ovule diferite, fiecare dintre ele fertilizate de către un spermatozoid;
 au acelaşi sex sau sexe diferite (în proporţii egale)
 din punct de vedere genetic, sunt diferiţi sau tot atât de asemănători ca fraţii obişnuiţi,
având numai jumătate din alelele lor identice (se mai numesc şi gemeni fraterni).
 Studiile gemenilor sunt adesea folosite pentru a distinge trăsăturile multifactoriale de cele
monogenice sau de cele cauzate de factori negenetici:

 Deoarece gemenii monozigoţi au toate genele lor comune, ei vor fi 100% concordanţi
pentru transmiterea tuturor bolilor monogenice.

 Gemenii dizigoţi vor avea o concordanţă de 50% pentru trăsăturile dominante

monogenice şi de 25% pentru cele recesive.
 Concordanţa trăsăturilor multifactoriale este diferită după tipul de gemelaritate.
 Cu cât procentul de concordanţă la MZ este mai mare decât la DZ cu atât o componentă
genetică a bolii este mai pronunţată.
 Această observaţie este cu atât mai valabilă cu cât boala este manifestă la naştere
sau cât mai curând după naştere.
 Cu cât debutul este mai tardiv, cu atât posibilitatea intervenţiei unor factori de mediu
este mai mare.
 Heritabilitatea - exprimă cota de participare a eredităţii.

 este estimată prin gradul de asemănare dintre rude, exprimat în forma unui coeficient
de corelaţie.
 se bazează pe calcularea ratelor de concordanţă la gemenii MZ şi DZ; formula de calcul este:

Concordanţa la MZ – concordanţa la DZ
h2 = --------------------------------------------------
Concordanţa la DZ

Deci, cu cât heritabilitatea este mai mare, cu atât mai mare este contribuţia factorilor genetici la
realizarea caracterului respectiv.
Limitele studiilor gemenilor

19
  Studiul gemenilor este o metodă ideală pentru evaluarea rolului eredităţii şi mediului în
producerea unor boli, dar a adus puţine contribuţii majore în genetica umană.
 Există nu numai limite numerice (puţine cupluri disponibile) ci şi ştiinţifice.

c) Studiile de adopţie
 Studiul copiilor adoptaţi este probabil cea mai bună metodă pentru estimarea contribuţiei
factorilor genetici în determinismul bolilor multifactoriale.

 Studiul constă în compararea ratei unor îmbolnăviri la copiii adoptaţi ai unor părinţi afectaţi cu
rata de îmbolnăvire a unor copii adoptaţi ai unor părinţi neafectaţi.
 De exemplu, copiii adoptaţi ai unor părinţi schizofrenici, fac şi ei boala în proporţie de
8-10%, în timp ce copiii adoptaţi ai unor părinţi neafectaţi, dezvoltă boala numai în
proporţie de 1%.

 Dificultăţile studiilor de adopţie sunt reprezentate de lipsa frecventă a informaţiilor

despre familia biologică, combinată cu plasamentul selectiv al copiilor adoptaţi.

ANOMALIILE CONGENITALE

FRECVENŢA A.C.
variabilă funcţie de:
 tipul de anomalie
 zona geografică
 practici culturale (religioase, consangvinizare, etc)
 vârsta părinţilor
 acurateţea studiului
 2-5 % dintre n.n. manifestă o a.c. majoră (0,5-1,5% au 2 sau mai multe a.c.)
 5-10% dintre copiii până la 5 ani vor manifesta o a.c.
 » 50 % din decesele 0-1 an = a.c.

20
 MALFORMAŢII DISRUPŢII DEFORMAŢII DISPLAZII
 Izolate sau Localizate
asociate înIzolate (asimetrice)
Clinic Izolate
sindroame Asimetrice Generalizate
 Simetrice (simetrice)
Genetici
Mecanici Genetici
Factori  monogenic
Teratogeni  extrinseci  monogenic
cauzali  poligenic
 intrinseci  poligenic
 cromozomial
Perioada
Embrio-
lor dePreconcepţional Fetală Preconcepţional
fetală
acţiune
+++ → +
Severitate +++ Abordabile +/- +++ → +
chirurgical
Crescut (în
Risc monogenice) → scăzut
Virtual 0 Virtual 0 Crescut
recurenţă (poligenice şi
cromozomiale)

MALFORMAŢII MAJORE
Incidenţa la 10000 n.n. vii +
Sistem şi tip de m.c. morţi
(Emery, 1997)
CARDIO VASCULAR 100
DSV 25
DSA 10
PCA 10
Complex Fallot 10
21
SISTEM NERVOS CENTRAL 100
Anencefalia 10
Hidrocefalia 10
Microcefalia 10
Spina bifida lombo-sacrată 20
M.C. ale MEMBRELOR 80
APARAT DIGESTIV 40
Despicătura labio-palatină 15
Hernia diafragmatică 5
Atrezia de esofag 3
Imperforaţia anală 2
APARAT URO GENITAL 40

MALFORMAŢII MINORE
Incidenţa
Anomalia
(la 1000 nou-născuţi)
Pliu simian 24.9
Boltă palatină ogivală 17.8
Gropiţe sacrale adânci 12.2
Model primitiv al urechii 8.9
Mugure preauricular 5.3
Epicant 4.9
Hipertelorism 4.2
Clinodactilie 4.2
Mamelon supranumerar 2.2
Hernia ombilicală 2.2
Nevi pigmentari mari 2.2
Sindactilia parţială degete 2-3 picior 1.8

ANOMALII CROMOSOMIALE

 Anomaliile de număr sau structură neechilibrate determină:

 un fenotip anormal al embrionului – letal:
 produsul de concepţie eliminându-se ca avort spontan
 sau nou născut mort.

 Anomaliile de structură echilibrate deşi în marea lor majoritate nu modifică fenotipul

purtătorului pot produce tulburări de reproducere, prin:
 blocarea gametogenezei
 producerea unor gameţi anormali.
 Anomaliile autosomale sunt mai grave decât cele gonosomale, manifestându-se prin:
 tulburări de creştere,
 retard mintal,
 anomalii somatice (majore şi/sau minore);

 Anomaliile cromosomilor sexuali produc în special disgenezii gonadice - sterilitate.

22
BOLI CROMOSOMICE AUTOSOMALE

 Sunt numeroase - peste 100 de entităţi;

 Există numai trei anomalii complete şi omogene compatibile cu supravieţuirea:
 trisomia 21 (sindromul Down)
 trisomia 18 (sindromul Edwards)
 trisomia 13 (sindromul Patau)
 dezechilibrul genetic, indiferent de tip, determină o serie de „semne comune” (Opitz, 1981):
 tulburări de creştere prenatală şi postnatală,
 dismorfie facială
 anomalii congenitale majore multiple,
 displazii,
 dermatoglife anormale,
 retard mintal,
 tulburări ale funcţiei gonadale;

TRISOMIE 21 SINDROM LANGDON - DOWN

 Este cea mai frecventă şi cea mai bine cunoscută boală cromosomică.

 Incidenţa - 1:650 – 1:800 nou-născuţi vii;

 frecvenţa produşilor de concepţie cu trisomie 21 este însă mult mai mare (1 la 200) dar
circa ¾ sunt eliminaţi ca avorturi spontane.

 boala este mai frecventă la copiii de sex masculin, raportul sexelor fiind de 3 băieţi la 2
fete.

 În al doilea an de viaţă devine evidentă întârzierea de dezvoltare psiho-motorie:

 toate achiziţiile copilăriei se fac cu 2-3 ani mai târziu decât normal;
 mersul este mult timp nesigur,
 iar vorbirea relativ simplă.

23
  Copiii sunt însă liniştiţi, ascultători, au o personalitate atrăgătoare, iubesc anturajul, muzica,
veselia.

 Dar, din păcate, sindromul Down se asociază întotdeauna cu un retard mental care variază de
la sever la moderat (coeficientul de inteligenţă – QI – al persoanelor afectate variază între 20 şi
85) şi este asociat cu tulburări de limbaj.
 Un bolnav cu sindrom Down poate acumula un nivel maxim de cunoştinţe comparabil
cu cel al unui copil normal cu vârsta între 6 şi 8 ani şi nu este capabil de o viaţă
independentă.
Evoluţie şi prognostic
 În ultimii 30 de ani - rata de supravieţuire s-a îmbunătăţit semnificativ, iar speranţa de viaţă este
acum de circa 60 de ani.

 Între 5 şi 39 de ani mortalitatea - aprox. asemănătoare cu cea din populaţia generală; totuşi
morbiditatea este mai crescută:
 10-15% din pacienţii cu sindrom Down pot prezenta una din următoarele
probleme medicale
 epilepsie,
 tulburări vizuale (cataractă, glaucom, strabism),
 surditate,
 Hipotiroidie.
 După 40 de ani se instalează frecvent o demenţă senilă precoce şi mortalitatea creşte
semnificativ prin accidente vasculare.

 În ţările dezvoltate, rata de supravieţuire la 50 de ani este de 85% iar la 60 de ani este de numai
44%, adică jumătate din aceea a populaţiei generale.

TRISOMIE 18 SINDROM EDWARDS

 Incidenţă - 1/5000 - 8000 de naşteri, majoritatea cazurilor (80%) fiind de sex feminin;
 incidenţa la concepţie este mult mai mare dar aproximativ 95% dintre embrionii cu
trisomie 18 sunt eliminaţi prin avort.
 Nou-născutul:
 greutate mică pentru vârsta gestaţională,
 hipertonie (!)
 dismorfie cranio-facială evocatoare:
 cap alungit (dolicocefalie) cu occiput proeminent,
 frunte teşită,
 microretrognatism,
 urechi jos implantate şi hipoplazice ("urechi de faun").
 Degetele mâinii sunt strâns flectate şi încălecate într-un mod caracteristic: degetele 2 şi
5 acoperă degetele 3 şi 4;
 Unghiile sunt hipoplazice şi dermatoglifele anormale (exces de arcuri, pliu simian).
 Frecvent sunt prezente malformaţii congenitale grave:
 cardiace (90% dintre cazuri),
 renale,
 cerebrale,
 vertebrale.
Evoluţie şi prognostic
 Speranţa de viaţă este foarte mică, aproximativ 90% dintre copii murind în primele 6 luni de
viaţă datorită malformaţiilor viscerale grave.

24
  Doar 5% supravieţuiesc după vârsta de 1 an, dar prezintă o întârziere severă în dezvoltarea
psihomotorie.

TRISOMIE 13 SINDROM PATAU

 Incidenţă. - 1/10.000-20.000 de naşteri (Wylkie et al. 1994)

SIMPTOMATOLOGIE

 Nou-născutul –
 întârziere în creştere,
 microcefalie cu suturi larg deschise,
 aplazie cutanată în regiunea vertexului sau occiputului,
 frunte teşită,
 microftalmie /anoftalmie,
 colobom irian,
 despicături orofaciale,
 urechi malformate,
 pumnul strâns cu degetele încălecate,
 polidactilie postaxială la mâini şi/sau picioare.
 Aproape constant se întâlnesc malformaţii ale SNC (arhinencefalie sau
holoprosencefalie), ale cordului (80%) şi sistemului urogenital.
Evoluţie şi prognostic

 Malformaţiile viscerale multiple şi severe determină decesul a peste 50% din cazuri în prima
lună de viaţă.

 Doar 3% din bolnavi supravieţuiesc peste un an, având un retard mental sever.

 Supravieţuirea este mai mare în trisomiile parţiale 13q.

ANOMALII ALE CROMOSOMILOR SEXUALI

 Sunt printre cele mai frecvente boli genetice:

 incidenţă globală de 1 la 400 nou-născuţi de sex masculin şi
 1 la 650 nou născuţi de sex feminin (Robinson et al, 1998).

 Fenotipurile - mai puţin severe comparativ cu sindroamele autosomale (datorită inactivării

cromosomului x şi numărului mic de gene de pe cromosomul Y, fenomene ce reduc
consecinţele dezechilibrului cromosomic).
 dezvoltarea fizică şi psihică sunt de obicei relativ puţin afectate;

 în schimb anomaliile cromosomilor sexuali se asociază frecvent cu disgenezii gonadice şi

sterilitate.

MONOSOMIA X SINDROM TURNER

 Sindromul Turner = monosomia X, completă sau parţială, singura monosomie viabilă la specia
umană.

 Incidenţă:
 1/2500-1/3000 n.n. de sex feminin
SIMPTOMATOLOGIE
25
  poate fi identificat (în circa 2/3 din cazuri) la naştere sau prepubertar.

 1/3 din cazuri pot fi diagnosticate clinic în perioada neonatală prin următoarele semne
evocatoare:
 sex feminin,
 talie şi greutate (VG = N)
 limfedem pe faţa dorsală a mâinilor şi picioarelor,
 gât scurt,
 exces de piele pe ceafă
 pterygium coli
 distanţă intermamelonară mare
 Prepubertar - suspiciunea clinică = întârzieri majore de creştere, ce devine evidentă după 2-3
ani şi atinge (-3) DS faţă de medie la 10 ani.
 gât scurt, palmat,
 inserţia joasă a părului pe ceafă,
 torace lat cu mameloane îndepărtate.

 Postpubertar - triada:
 hipostatură,
 amenoree primară,
 caractere sexuale secundare feminine deficitare.
 În 30-40% - malformaţii congenitale renale sau cardiace (coarctaţie de aortă, prolaps de
valvă mitrală, bicuspidie aortică).

 Dermatoglifele anormale: triradius axial în poziţie distală (t’ sau t”) şi suma crestelor digitale
(SCD) mai mare decât media la sexul feminin.

 Inteligenţa este normală sau la limita inferioară a normalului, cu o scădere în special a

percepţiei spaţiale şi a capacităţii de abstractizare.

 Pacientele pot avea deficite auditive prin anomalii ale urechii interne.
Evoluţie şi prognostic

 În perioada copilăriei - au probleme deosebite cei cu malformaţii cardiace sau renale ce pot
face diferite complicaţii.

 Depistarea precoce - terapii eficace cu hormon de creştere şi, prepubertar, cu estrogeni.

 Risc crescut:
 tiroidite autoimune,
 HTA,
 obezitate
 DZ I.

 Inserţia socială este de obicei bună, iar viaţa de familie este posibilă.

SINDROM 47,XXY SINDROM KLINEFELTER

 Sindromul Klinefelter este consecinţa fenotipică a trisomiei gonosomale XXY sau a altor
polisomii XY;

26
  Incidenţă - > 1/1000 nou-născuţi de sex masculin (probabil 1/600), dar multe cazuri nu sunt
diagnosticate din cauza modificărilor fenotipice reduse.

 Reprezintă principala cauză de hipogonadism la bărbat!

SIMPTOMATOLOGIE

 Diagnosticul clinic - este posibil doar postpubertar.

 În copilărie sindromul Klinefelter poate fi suspectat:

 statura înalta,
 aspectul gracil,
 dificultăţi de adaptare şcolară.

 La pubertate - talia creşte, pe seama membrelor inferioare.

 Testiculii - mici fermi, nedureroşi la palpare – datorită disgeneziei gonadice (nedezvoltarea

celulelor germinale, hialinizarea tubilor seminiferi) şi determină absenţa spermatogenezei şi a
secreţiei de testosteron.
 În absenţa testosteronului, caracterele sexuale secundare sunt slab dezvoltate:
 pilozitatea facială, axilară şi tronculară - absente,
 pilozitatea pubiană = redusă,
 corpul = conformaţie de tip feminin,
 vocea - înaltă,
 adipozitate - dispoziţie tip ginoid.
 30% din cazuri apare ginecomastia.
 Sterilitatea - este primară şi definitivă!
 pacienţii cu această afecţiune = 10% din bărbaţii cu azoospermie!
 rareori - fertilitatea este păstrată (mozaic cromosomic), existând posibilitatea apariţiei
de descendenţi.

 Dezvoltarea intelectuală - aproape normală, IQ = la limita inferioară a normalului / peste

aceasta.
 70% din pacienţii cu sindrom Klinefelter prezintă tulburări de învăţare, determinate de
dislexie.
 deficitul intelectual este corelat cu prezenţa unui număr crescut de cromosomi X.

 Inserţia socială este de obicei dificilă.

Evoluţie şi prognostic

 Speranţa de viaţă este normală.

 Pot apărea probleme de adaptare socială şi tulburări de comportament.

RETARDUL MINTAL DE CAUZĂ GENETICĂ

RM – perturbare semnificativă a abilităţilor cognitive şi adaptative, cu debut sub 18 ani (DSM - 1994)

 QI < 70;
 Funcţie cognitivă semnificativ ↓ + limitări în 2/> din:
 Abilităţi sociale;
 Capacitatea de a trăi în comunitate;
 Comunicare;
 Independentă la domiciliu;
27
  Sănătate;
 Autoîngrijire;
 Muncă;
 Activităţi distractive;
 Retard al dezvoltării: pentru copii < 5 ani;

 Retard global al dezvoltării: întârziere semnificativă în 2/ > din domeniile:

 Cognitiv;
 Vorbire/ limbaj;
 Abilităţi motorii grosiere/ fine;
 Abilităţi sociale/ personale;
 Activităţi zilnice.
 Prevalenţa: 1 – 3%;
 retard mintal uşor de 7-10 x mai frecvent decât cel moderat/ sever;

 Evaluarea presupune strângerea de informaţii de la specialişti (educator, psiholog, medic) +

părinţi;

 Clasificare:
 Uşor (QI = 50 - 70) – 85%;
 Moderat (QI = 35 - 50) – 10%;
 Sever (QI = 20 - 35);
 Profund (QI <20).
 RM uşor:
o Factori de mediu – 75-90% (sociali !);
o Factori genetici – 10-25%;

 RM sever:
o Factori de mediu – 50%;
o Factori genetici – 50% (boli monogenice/ multifactoriale/ anomalii cromozomiale).

RM uşor – Sdr. Alcool fetal

 ← consum alcool în primul trimestru;

 Semne:
 Microcefalie;
 Facies caracteristic;
 Malformaţii cord;
 Hiperactivitate cu deficit de atenţie;

RM moderat/ sever – cauze genetice

 Anomalii cromozomice:
 De număr: trisomia 21, 13, 18, Klinefelter;
 De structură:
• Deleţii: 4p-, 5p-;
• Microdeleţii: Sdr Williams, Prader Willi, Angelman;
• Rearanjamente subtelomerice;

 Boli monogenice: AD/ AR/ LX

 RM legat de X: Sdr X fragil;
 Boli metabolice: Sdr Lesch Nyhan, Menkes.

28
  Cauze poligenice;

 Boli mitocondriale

Sdr. cu personalitate particulară

 Down: liniştit, simţ artistic;

 47, XYY: criminal;

 Williams: “cocktail party”;

 X fragil: elemente autiste;

 Lesch Nyhan: automutilare;

 Alcool fetal: hiperactivitate cu deficit de atenţie.

Management
 Anamneză personală (pre + postnatală; dezvoltare; şcolarizare);
 Anamneză familială → arbore genealogic (minim 3 generaţii; aprecierea
dezvoltării la toţi cei afectaţi);
 Măsurători;
 Examen clinic atent;
 Investigaţii în echipă (examene clinice; RMN; EEG; screening metabolic);
 Teste genetice;
 Diagnostic;
 Reevaluare periodică.

PERSONALITATEA ŞI TULBURĂRILE DE PERSONALITATE

Personalitatea - este structurarea, mai mult sau mai putin stabilă a caracterului, intelectului si
aspectelor fizice ale persoanei care determina adaptarea unica a acestuia la mediu (Eysenck ).
 este principala diferenta dintre indivizi, reprezentand profilul general sau o combinatie de
caracteristici psihologice ce influenteaza modul in care acea persoana reactioneaza si
interactioneaza cu celelalte persoane sau cu mediul.
 cuprinde cinci determinanţi cheie, iar un individ îşi exprimă fiecare determinant într-o măsură
mai mare sau mai mică, formând o personalitate unică.
 Temperamentul - este în principal predispoziţia înnăscută, genetică la o stare emoţională.
 are un impact asupra felului în care un caracter evoluează - poate influenţa felul
mediului pe care un individ îl alege pentru el ;
 reprezintă baza psihofiziologică a caracterului şi premisa aptitudinilor;
 Caracterul - este elementul evolutiv al personalităţii, forjat în focul evenimentelor vieţii
dinăuntrul şi din afara familiei.
 Fructificarea potenţialităţilor ereditare este mijlocită de mediu şi de modalităţile de organizare a
activităţii celui care se dezvoltă. Astfel:
 în fazele de început ale dezvoltării - acţiunea factorilor ereditari este mai pregnantă
şi efectele ei mai uşor vizibile;
 la vârste mai târzii, influenţa lor devine mai puţin evidentă, ea contopindu-se cu
experienţa deja achizitionată.
Baza genetică a personalităţii
29
 Studiul gemenilor:
 cca 50% din trăsăturile de personalitate care au putut fi evaluate prin teste au fost
concordante la gemeni identici (Mz), chiar dacă aceşti gemeni nu au avut un mediu
comun.
 aceste trăsături comune = sunt rezultatul expresiei unor gene comune, ceea ce
reprezintă o dovadă uimitoare a eredităţii trăsăturilor de personalitate.
 gemenii identici crescuţi împreună nu erau mai similari în ceea ce privesc trăsăturile de
personalitate decât cei crescuţi separat, dovadă convingătoare a capacităţii genelor de a
determina personalitatea.
 poate chiar însemna că “mediul comun” al gemenilor nu este chiar aşa de
important în modelarea personalităţii.
 Testarea:
 intereselor ocupaţionale, vocaţionale şi generale - sunt ereditare 80% în total.
 Au existat diferenţe semnificative între gemenii identici crescuţi împreună şi
gemenii identici crescuţi separat, fapt ce confirmă că rolul mediului este destul
de mare în determinarea intereselor.

 atitudini sociale - cca 40% ereditare;

 coeficientul de inteligenţă - 69% ereditar

GENETICA TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE

 DSM IV defineşte tulburările de personalitate ca reprezentând:

 un model stabil al experienţei individuale şi comportamentului ce deviază în mod vădit
de la expectanţele grupului socio-cultural al individului pentru care este cronic şi
inflexibil, debutează în prima tinereţe sau adolescenţă, este stabil în timp şi conduce la
disfuncţionalitate sau incapacitate.
 Tulburările de personalitate sunt grupate în trei categorii care reunesc caracteristicile clinice
comune:
30
  Categoria 1:
 personalitate paranoidă,
 personalitate schizoidă
 personalitate schizotipală.
 Categoria 2 este formată din 4 tipuri:
 personalitate antisocială
 personalitate border-line (de graniţă)
 personalitate histrionică
 personalitate narcisistă
Categoria 3 cuprinde:
 personalitate obsesiv-compulsivă
 personalitate evitantă
 personalitate dependentă

 Narcisismul – H = 64%
 nevoia de adulare constantă şi aprobare,
 activitate imaginativă privind succese nelimitate, putere şi strălucire intelectuală.
 pretind atenţie din partea celorlalţi, dar acordă, în schimb, puţină căldură.
 îi exploatează pe ceilalţi, cer favoruri pe care ei însă nu le oferă.

 Problemele de identitate – H = 60%

 simţăminte cronice de nulitate / deşertăciune,
 autodispreţ şi pesimism.

 Tulburarea personalităţii de tip evitant (evitare socială, personalitate evitantă, anxioasă) – H

= 57%
 sunt tot timpul anxioşi,
 sunt stânjeniţi în societate, temându-se de critici sau dezaprobare,
 frică socială sau timiditate, combinată cu o nevoie mică de asociere,
 au puţini prieteni apropiaţi şi evită obligaţiile sociale;
 frică de suferinţă interpersonală.

Tulburări de personalitate
31
  Dintre cele 10 tipuri de tulburări de personalitate menţionate in DSM – IV numai
patru dintre ele au fost frecvent obiectul cercetărilor genetice:

 tulburările schizotipale
 obsesiv – compulsive
 de graniţă (border-line)
 antisociale

Tulburările de personalitate schizotipală

 implică simptome mai puţin intense de schizofrenie, şi la fel ca şi schizofrenia, sunt ereditare.
 Se caracterizează prin:
 anxietate socială,
 incapacitate de a avea prietenii apropiate,
 comportament excentric,
 ciudăţenii de limbaj (de exemplu un limbaj în termeni vagi şi excesiv de abstract)
 afectivitatea neadecvată,
 suspiciozitate,
 idei ciudate (de exemplu, idei despre telepatie şi prezicerea viitorului care nu sunt
normale pentru cultura respectivă).

 Rezultatele pe gemeni, indică o influenţă genetică:

 relevând C.Mz = 33% şi C. Dz. = 4%
 Studiul genetic al tulburărilor de personalitate schizotipală se concentrează pe relaţia acestora
cu schizofrenia – s-a descoperit un exces de tulburări de personalitate schizotipale printre
rudele de gradul I ale schizofrenicilor.

 O sinteză a acestor studii a indicat un risc al tulburării de personalitate de:

 11% pentru rudele de gradul I ale schizofrenicilor
 şi de 2% în familiile – control sau de referinţă.

 Studii asupra adopţiei au jucat un rol important în a demonstra că tulburările de personalitate

schizotipale fac parte din spectrul genetic al schizofreniei.

Tulburările de personalitate obsesiv – compulsive

 par a fi o formă mai blândă de anxietate obsesiv – compulsivă (OCD) şi studii familiale oferă
un oarecare suport empiric pentru aceasta.

 Simptomele pentru OCD constau într-o secvenţă de comportamente stranii, pe când tulburarea
de personalitate are un caracter mai persistent, implicând o preocupare mai exagerată pentru
detalii banale care conduce la dificultăţi în luarea deciziilor şi realizarea obiectivelor.
Studii familiale indică faptul că trăsăturile obsesionale sunt mult mai comune (aproximativ 15%) la
rudele probandului (a celui afectat) cu tulburarea obsesiv – compulsivă decât în lotul de control (5%).

Tulburarea personalităţii de tip borderline (personalitate de graniţă)

 Tulburare de personalitate caracterizată prin:
 relaţii instabile,
 comportament impulsiv dăunător pentru persoană (ex: cheltuieli nesăbuite,
jocuri de noroc fără măsură, necontrolate, hoţii),
 dispoziţie fluctuantă,
 mânie fără motiv,
 ameninţări sau tentative de suicid repetate,
 nesiguranţă asupra propriei identităţi,
32
  plictiseală permanentă.

Tulburări de personalitate antisocială şi comportament criminal

 Mult mai multe cercetări genetice s-au concentrat asupra tulburărilor de personalitate
antisocială decât asupra altor asemenea tulburări.
 Ex.: a minţi, a fura, a înşela etc.
 Punctul extrem al acestui comportament este indiferenţa cronică faţă de ceilalţi sau de violare
a drepturilor lor.
 Căsătoria este adesea marcată de lipsa de preocupare pentru partener şi uneori de violenţă
fizică.
 Comportametul impulsiv, cuplat cu absenţa sentimentului de vinovăţie saua remuşcării, este
adesea asociat cu repetate încălcări ale legii.
 Astfel de infracţiuni încep în adolescenţă cu acte delicvente mărunte, minciuni şi vandalism;
mulţi dintre ei comit acte de violenţă sau de nepăsare grosolană.
 Comportamentul este accentuat sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.
 Acum un secol, când se aprecia că acest comportament provine de la o boală mintală, asemenea
indivizi au fost numiţi psihopaţi.

 Mai târziu au fost numiţi sociopaţi, odată cu afirmarea sociologiei ca ştinţă şi cu prezumţia că
acest comportament este cauzat de condiţiile sociale.

 Astăzi este recunoscut faptul că unele comportamente antisociale, deşi nu toate, sunt datorate
unor tulburări psihice care au fost numite tulburări de personalitate antisocială.
 Criteriul pentru aceste dereglări include o listă de activităţi ilegale sau antisociale începând de
la 15 ani şi până la maturitate, cum ar fi:
 iresponsabilitate,
 iritabilitate,
 agresivitate,
 nebunie şi
 nepăsare pentru adevăr.
 Este necesar să se facă distincţia între:
 tulburări comportamentale - se limitează la adolescenţă.
 şi comportament antisocial - persistă de-a lungul vieţii.

 ASP afectează în jur de 1% dintre femei şi 4% dintre bărbaţi, cu vârste între 13 şi 30 de ani.
 Studiile familiale arată că ASP prezintă o agregare familială, iar studiile despre adopţie au
descoperit că ASP este determinată mai degrabă de factori genetici decât de factori de mediu.

 Riscul pentru ASP:

33
  de 5 ori mai mare la bărbaţi - rude de gradul I, indiferent dacă au fost crescuţi
împreună sau au fost adoptaţi separat;
 de 10 ori mai mare la femei - această disproporţie în comparaţie cu bărbaţii,
releva faptul ca femeile trebuie să aibă influenţă genetică mai mare.

 La gemeni un chestionar de personalitate care apreciază simptomele comportamentului

antisocial a realizat corelaţii medii de 50% pentru gemenii identici şi 22% pentru cei fraternali.
 Studiile ASP a relevat relaţii genetice interesante şi cu alte tulburări în familiile cu antecedente
ASP:
 bărbaţii sunt supuşi unui risc mai mare pentru ASP şi abuz de droguri,
 femeile au de cele mai multe ori, tulburări somatice.

 De un interes particular este relaţia dintre ASP şi comportamentul criminal.

 De exemplu, două studii despre adopţie cu părinţi biologici având dosar criminal, relevă
un grad mai înalt de ASP la copiii lor, sugerând astfel că factorii genetici contribuie la
relaţia dintre ASP şi comportamentul criminal.

EREDITATEA COMBATIVITĂŢII / CRIMINALITĂŢII

 Combativitatea – este unul dintre impulsurile primare, comune omului şi animalelor.

 Cercetările de genetică gemelară – au demonstrat importanţa bazei ereditare (h2 = 80%)
comparativ cu factorul de mediu (h2 = 20%), în determinarea acestei trăsături de
personalitate = caracter interacţional complex, determinat deopotrivă de ereditate –
mediu.

 Manifestarea criminală – înţeleasă ca deviaţie, ca dezechilibru emotiv, caracterial –

predispoziţia ereditară este un factor puternic, dar nu trebuie nesocotită nici influenţa factorului
ambiental.
 Cercetări genetice şi evaluări personologice - s-au concentrat asupra relaţiei dintre
comportamentul criminal şi ASP:
 comportamentul criminal - este asociat doar în parte cu ASP:

 aproximativ 40% dintre criminalii bărbaţi şi 8% dintre femei pot fi diagnosticaţi

şi cu ASP.
 Dovada influenţei factorilor genetici la condamnările pentru săvârşirea unor crime a fost
descoperită la peste 1000 de perechi de gemeni, cu un rezultat general de 51% la gemenii
identici şi 30% la cei fraternali.

 În studiile asupra criminalităţii a 13 gemeni adulţi, cei identici sunt consecvent mai similari
decât cei fraternali.
 Studiile de adopţie sunt consistente în ceea ce priveşte ipoteza unor influenţe genetice
semnificative asupra comportamentului criminal, cu toate că ele subliniază mai puţine
influenţe genetice decât studiile despre gemeni.

 S-a emis ipoteza că studiile despre gemeni supraestimează efectele factorilor genetici,
pentru că gemenii identici au şanse mai mari să fie parteneri la o crimă.
 Dintre cei adoptaţi au fost expuşi unui risc mai mare de comportament criminal, cei a căror
părinţi fuseseră condamnaţi pentru crime, ceea ce demonstrează implicarea factorilor genetici.

 A fost descoperită de asemenea şi interacţiunea genotip – mediu.

 Părinţii adoptivi cu condamnări pentru crimă, nu şi-au influenţat fii adoptivi decât dacă
şi părinţii biologici ai acestora aveau astfel de condamnări.

34
  Cu alte cuvinte, cea mai mare rată a comportamentului criminal a fost găsită la copiii
adoptaţi care aveau ambii părinţi atât cei biologici cât şi cei adoptivi cu dosare penale.
 Atunci când crimele celor adoptaţi nu includ abuz al consumului de alcool, tatăl lor natural se
dovedeşte a fi predispus la un risc crescut pentru crime nonviolente.

 Din contră, atunci când crimele celor adoptaţi presupuneau şi abuz de alcool, tatăl lor natural se
dovedea a nu fi predispus la crime.

 Acestea dovedesc că factorii genetici contribuie la comportamentul criminal dar nu la acele

crime legate de abuzul de alcool care în general sunt crime mai violente.

35