O CLASIFICARE A OAMENILOR

Neculai Stanciu, Buzău

Titlul pentru o lucrare trebuie să fie ca adresa pentru o scrisoare. Dar cui i se adresează atunci
titlul - O clasificare a oamenilor? Oare cine anume e interesat de - O clasificare a oamenilor?
Răspunsul mi se pare vădit (evident, clar, irefutabil): oricine - orice om care vrea să afle în ce clasă
a speciei umane a fost ’’aruncat’’.

O clasificare cvasimatematică a oamenilor

 La intrarea în viaţă orice om se află în origine, i.e. în punctul O(0,0) . Din acest punct zarurile
sunt aruncate în sistemul de coordonate cartezian al lumii.
Ox (Ox)  avantajele (dezavantajele) pe care le dobândeşte un om ca o consecinţă a
propriilor acţiuni;
Oy (Oy )  avantajele (dezavantajele) pe care altă persoană sau grup de persoane le obţin ca o
consecinţă a acţiunilor unui om.
Pentru a înţelege mai bine clasificarea făcută voi apela la îndrăgitele personaje ale desenelor
animate Tom şi Jerry.

I. I  oamenii inteligenţi (deştepţi, înţelepţi, spirituali) aparţin cadranului I; I (,) .

Tom este inteligent dacă prin acţiunea sa atât el cât şi Jerry câştigă.
Tom este un inteligent echilibrat dacă prin fapta sa el câştigă x lei iar Jerry câştigă y lei, a.î.
x  y ,i.e. m(xOI )  m(yOI )  45 . Cu cât punctul I este mai departe de origine pe semidreapta
0

(OI cu atât omul este mai inteligent.

Aceşti oameni sunt excepţia care, prin fapta lor s-a născut pentru toţi ceilalţi o regulă (FB a fost
inventat de un individ, dar a devenit pentru mulţi regula socializării). Raportaţi la scara societăţăii
umane ei sunt raporul dintre cei ’’puţini’’ şi cei ’’mulţi’’. În societatea nostră s-a pierdut respectul
pentru elite (’’cei puţini’’) fiind elogiată mediocritatea (’’cei mulţi’’). Oamenii inteligenţi sunt
excepţia iar fapta lor este regula. Fibonacci = ’’excepţia’’ care a instituit ’’regula’’ = sistemul
de numeraţie indo-arab. Printr-o acţiune a omului inteligent câştigă toată lumea. Roata este folosită
de toţi. Mozart nu a compus operele doar pentru el. Un popor este superior altuia, atunci când
reuşeşte să aibă un număr mare de indivizi excepţionali şi care-i onorează ca atare.
Oamenii non-inteligenţi sunt oameni manipulabili; aceştia nu gândesc cu mintea lor - gândesc
în ’’turmă’’ – gândesc cu mintea altora.
’’Omul orgolios trebuie suspectat că nu stăpâneşte destulă ştiinţă, – căci adevărata ştiinţă îl
duce pe om la modestie: îi dă într-adevăr încredere în puterile spiritului. Dar în acelaşi timp îi dă
şi conştiinţa că niciodată nu ştie îndeajuns’’ (Leonardo da Vinci)
Budda credea că oamenii devin mai înţelepţi prin iluminare (prin meditaţie) adică prin disciplina
şi controlul minţii care, are la bază suferinţa.
„Există trei metode de a deveni înţelept: meditaţia - care e cea mai nobilă, imitaţia - care e cea
mai simplă, experienţa - care e cea mai amară.“ (Confucius).
Un popor needucat este un popor cu un procent mic de oameni din clasa I , deci este un popor
sărac, aşadar coruptibil şi prin urmare manipulabil.
 II. B  oamenii buni (amabili, darnici, generoşi, altruişti, filantropi) se află în cadranul
II; B(,) .
Tom este bun dacă printr-o decizie a sa Jerry câştigă ( y  0 ) iar el pierde ( x  0 ).

Tom este bun şi echilibrat dacă Jerry câştigă y lei iar el pierde x lei, cu x  y , i.e.
m(xOB)  m(yOB)  450 . Potenţialul de bunătate variază în funcţie de poziţia punctului B
pe semidreapta (OB .

Printr-o decizie a omului bun ceilalţi sunt în beneficiu iar el e în pagubă ( x  0 ) sau x  0 .
Dacă vrei cu adevărat să ajuţi pe cineva, vei găsi o soluţie, dacă nu, vei găsi o scuză!
Generozitatea sau altruismul îi fac pe oameni mai fericiţi deoarece creşte nivelul de oxitocină iar
această creştere a oxitocinei nu doar că iţi dă o stare de bine (de fericire) ci s-a observat şi că reduce
nivelul stresului.
Confucius credea că oamenii devin mai buni prin educaţie care, are la bază munca grea.
’’Cel mai mare dar în viață – generozitatea’’ (Budda).
’’Cel mai mare confort în viață –faptele bune’’(Budda).
Cei mai mulţi oameni cu caracter se găsesc printre oamenii buni.
’’Caracterul fără inteligenţă valorează mult dar inteligenţa fără caracter nu valorează nimic’’
(Cicero). Caracterul omului reprezintă etica = valorile universale = valorile eterne.
Omul universal – cel din trecut, prezent şi viitor - este cel care nu ucide, nu fură, nu minte, care
cunoaşte compasiunea şi care, dacă greşeşte cunoaşte căinţa ([2]). Orice mare creator are în spatele
operei sale talentul, cultura şi un caracter (temelia gândirii pe cont propriu). Cultura se obţine prin
cultivarea minţii omului cu ajutorul maeştrilor care, se poate face, în funcţie de terenul pe care
cade sămânţa (lângă drum, în locuri stâncoase, între spini sau pe teren roditor), în bine sau în rău.
 III. P  oamenii proşti (imbecilii, nătărăii, nerozii, ignoranţii) se găsesc în cadranul III ;
P(,) .

Tom este prost dacă printr-o faptă a sa atât el cât şi Jerry pierd.

Tom este un prost echilibrat dacă el pierde x lei iar Jerry pierde y lei, a.î. x  y , i.e.
m(xOP)  m(y OP)  45 0 .
Potenţialul dăunător al prostului variază în funcţie de poziţia punctului P pe semidreapta (OP .

’’Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească, şi încă nu sunt sigur de
primul’’ (Albert Einstein).
 ’’Toți suntem genii. Însă dacă judecăm un pește după abilitatea sa de a se urca în copaci, el va
trăi toată viața cu impresia că este prost’’ (Albert Einstein).
Într-o mulţime de oameni proşti poţi găsi şi oameni inteligenţi dar într-un grup de oameni
inteligenţi nu poţi găsi proşti - deoarece inteligenţa nu se poate mima.
’’Cea mai mare prostie din viața omului – minciuna’’ (Budda).

IV. R  oamenii răi (răufăcătorii, ticăloşii, bandiţii) sunt în cadranul IV; R(,) .
Tom este rău dacă prin acţiunea sa el câştigă iar Jerry pierde.

Tom este rău dar echilibrat dacă el câştigă x lei în timp ce Jerry pierde y lei, unde x  y , i.e.
m(xOR)  m(y OR)  450 . Nivelul de răutate al unui ticălos se calculeză în funcţie de poziţia
punctului R pe semidreapta (OR .

Întocmai ca în Pilda semănătorului (Matei, 13, 3-9), deoarece există spini şi natură stâncoasă, în
care valorile eterne nu produc roade există pe lume răutate
Popoarele cu educaţia foarte jos au un procent ridicat de răufăcători.
’’Răul nu există ca lucru în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu! Este exact ca şi
întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu! Nu Dumnezeu
a creat răul! Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu!
Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există
lumină’’ (Albert Einstein).
’’Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic’’ ( Edmund Burke).

 I R  oameni inteligenţi-răi (inteligenţi cu înclinaţii spre răutate); I R  Int (xOI ) .

Tom câştigă x lei iar Jerry câştigă y lei, x  y .

Ex. Un samsar care plăteşte preţul corect şi revinde mai scump. Se fac bani buni din afacerile cu
terenuri: se cumpără cu 2.000-4.000 de euro/hectarul şi apoi se revinde cu 4.000-6.000 euro,
potrivit site-urilor de anunţuri.
’’Orgoliul şi ignoranţa dau naştere urii şi răutăţii, aşa după cum, dimpotrivă, înţelegerea şi
cunoaşterea dau naştere iubirii şi creaţiei’’ (Leonardo da Vinci).

 I B  oamenii inteligenţi cu tendinţe spre bunătate; I B  Int (yOI ) .

Tom câştigă x lei iar Jerry câştigă y lei, x  y .

Ex. Proprietarul unui magazin alimentar care are un profit mai mic decât producătorul bunului
respectiv.

 BI  oamenii buni-inteligenţi; BI  Int(yOB) sau BI (0, y) .

Tom pierde x lei iar Jerry câştigă y lei, x  y .

Ex. Aici intră oamenii care fac donaţii (vezi - un leu pentru Ateneu).

 BP  oameni buni-proşti; BP  Int (xOB) sau BP ( x,0) .

Tom pierde x lei iar Jerry câştigă y lei, x  y .

Ex. Cineva care face muncă de voluntariat (muncă ’’patriotică’’).

 PB  oameni proşti-buni; PB  Int (xOP) sau PB ( x,0) .

Tom pierde x lei iar Jerry pierde y lei, x  y .

Ex. Cineva care fură şi este prins dar, paguba nu mai poate fi recuperată.

 PR  oamenii proşti -răi; PR  Int (y OP) sau PR (0, y) .

Tom pierde x lei iar Jerry pierde y lei, x  y .

Ex. Cineva care face o reclamaţie şefului catedrei de matematică din care face parte.
 RP  oameni răi-proşti; RP  Int (y OR) .

Tom câştigă x lei iar Jerry pierde y lei, x  y .

Ex. În această categorie intră tâlharii şi criminalii care nu câştigă mai nimic de pe urma atrocităţii
comise, adică x  0 (câştigul este aproape zero), y   sau y   (răul făcut este infinit).

 RI  oameni răi-inteligenţi (răutate cultă); RI  Int (xOR) sau RI (x,0) .

Tom câştigă x lei iar Jerry pierde y lei, x  y .

Ex. Cineva care a furat o maşină şi a vândut-o dublu.

Ca o concluzie - se observă că bunătatea şi prostia sunt vecine (în ambele cazuri omul care ia
decizia pierde), la fel inteligenţa şi răutatea (în ambele situaţii consecinţa propriilor acţiuni este
beneficiul), bunătatea şi inteligenţa respectiv răutatea şi prostia. Prin dialog, educaţie, meditaţie
(reflectare, cugetare adâncă, reflecţie, concentrare mentală sau spirituală) sau iubire - bunătatea,
răutatea şi inteligenţa se pot corija (corecta, retuşa, îndrepta, repara). ’’Împotriva prostiei, chiar şi
zeii luptă în zadar’’ (Friedrich von Schiller).
Remarcă. România se află astăzi într-o situaţie catastrofală. Responsabili pentru această
situaţie sunt toţi (I, B, P şi R).
P = toate acţiunile lor împiedică fericirea şi progresul omenirii;
R = ’’Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – niciun proiect naţional.
A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând
al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii,
ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti
în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, ’’nu vor ajunge
blestemele’’ pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de
afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn. Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura
’’opera’’ nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea
viguroasă a spiritului civic. Clasa politica din România este întocmai ca un răufacător sigur de
impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste
ca în Grecia – leagănul democraţiei – sunt de neimaginat în România’’;
B = ’’o turmă de oi care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire
de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru)’’;
I = ’’O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de
cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca
paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii
guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1
Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării
României Mari?’’
Ăsta e marele nostru blestem:
B & I = ’’o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau
pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei’’
 ’’Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din aceasta lume de hoţie, ticăloşie şi
nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum
nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e
oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor.
(4 ianuarie 2011)’’
Academician Florin Constantiniu
Florin Constantiniu a fost un istoric român, membru corespondent al Academiei Române.
În anul 2006 a fost ales membru titular al Academiei Române. A fost cercetător științific
principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.
Născut: 8 aprilie 1933, București
Decedat: 14 aprilie 2012, București
 Legile prostiei umane

Conform [1] legile prostiei omeneşti sunt:

L1. Numărul proştilor este mereu subestimat de toată lumea.
Toţi suntem proşti câteodată: vorbim prostii, facem prostii, ne purtăm prosteşte, votăm prosteşte,
râdem ca proştii, ne uităm ca proştii, dansăm ca proştii, etc.
’’Omul e prost – fenomenal de prost’’ (Feodor Dostoievski)
L2. Procentul proştilor este constant.
Prostia este ereditară, i.e. unii oameni se nasc proşti. Procentul de proşti este reglat de natură aşa
cum de exemplu este reglat raportul dintre femei şi bărbaţi. Procentul de proşti din categoria
muncitorilor este acelaşi cu procentul de proşti din categoria profesorilor sau categoria medicilor,
sau magistraţilor sau chiar a laureaţilor ai premiului Nobel. Toate ţările au acelaşi procent de proşti
numai că în ţările avansate creşte procentul oamenilor inteligenţi iar în ţările aflate în declin creşte
procentul oamenilor răi.
L3. Un prost este un individ care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi fără a
câştiga nimic în schimb, uneori chiar suferind pierderi de pe urma acţiunilor sale.
L4. Non-proştii subestimează influenţa negativă a proştilor şi uită că a avea de-a face şi/sau a
te asocia cu proştii este o mare greşeală.
L5. Prostul este cel mai periculos tip de persoană.
Prostul este imprevizibil, acţiunile sale fac apărarea şi contraatacul imposibile (prostul se comportă
ca o ţintă mişcătoare).
Un om prost este mai periculos decât un om rău. Prostul deţine cea mai puternică şi întunecată
forţă care împiedică fericirea şi progresul omenirii. Prostul trebuie să-ţi fie ţie indiferent, adică -
să nu vorbeşti cu el, să nu stai la masa cu el, să nu te asociezi cu el, să nu intri în cârdăşie cu el, să
nu faci afaceri cu el.
 Excepţiile umane
B R (buni cu episoade de răutate), R B (răi cu accente de bunătate) sau I P (inteligenţi dar

câteodată foarte proşti) respectiv PI (proşti dar foarte rar inteligenţi).

Omul îşi pierde calitatea de om atunci când intră în mulţime – îşi pierde onoarea (încrederea,
cinstea, corectitudinea, probitatea şi integritate morală, reputaţia, faima) demnitatea (autoritatea
morală, prestigiul, nobleţea), stima (respectul) şi cuvântul (corespondenţa dintre vorbă şi faptă).
Mulţimea l-a ucis pe Isus şi tot mulţimea l-a ucis şi pe Socrate. Mulţimea este răul şi minciuna.
Cine aflat singur cu Isus, ar avea curajul să-l scuipe? Dar de îndată ce intră în mulţime face acest
lucru.
Demonstraţie (Kierkegaard, Journal, tome II (1846-1849), NRF, Gallimard, Paris, 1954, pp.
152-153). ’’Mulţimea îl scuipa (Matei, 27-30). Te cutremuri de oroare […] te cuprinde groaza […]
întâmplarea asta, prin grozăvia ei, te-abate de la ale tale.- Dar ce-ar fi să-ţi imaginezi o clipă că ai
fost contemporan cu ea? Îndrăzneşte o clipă să-ţi închipui că ai fi avut curajul să-i iei apărarea lui
Cristos în mod deschis, să-i iei apărarea unui om insultat de privirile tuturor, pe care toţi îl
trădaseră, pe care mulţimea îl scuipa. Erai acolo. Poate că ţi se rupe sufletul văzând tot ce se
întâmplă, văzându-l chinuit. Numai că erai în mulţime! Departe de tine gândul de a lua parte la
acest sacrilegiu. Numai că vezi? Cei din preajma ta au observat de îndată că tu nu strigai cot la cot
cu ei. Pradă furiei animalice de care erau cuprinşi, cei de lângă tine te-au luat la întrebări – ai simţit
imediat că viaţa ta era în joc mai abitir decât dacă ai fi fost atacat de fiare – şi, cum în clipa aceea
nu erai sufleteşte pregătit să-ţi rişti viaţa, mai ales că era vorba de un om ca el, unul dispreţuit şi
urât de toţi, ai cedat, la rândul tău, ai început şi tu să-l acoperi de insulte. L-ai scuipat şi tu. […]
Cu-adevărat, nu există alt loc […] în care omul să poată fi mai lesne corupt… decât mulţimea’’.
Oare câţi dintre noi nu au făcut la fel şi au votat în turmă condamnarea (propusă de o minoritate
vizibilă şi guralivă mobilizată exemplar) unui prieten sau coleg?
Remarcă. Caracterul supus la presiunile vieţii se dovedeşte cel mai adesea fragil!
’’Omul cu adevărat bun e cel care ar fi putut fi rău şi n-a fost’’ (Nicolae Iorga).
’’Ştiinţa puţină îi face pe oameni prezumţioşi în timp ce ştiinţa multă îi face modeşti: aşa după
cum spicele goale îşi înalţă spre cer capetele lor trufaşe, în timp ce spicele pline se apleacă spre
pământ, muma lor’’ (Leonardo da Vinci)
„Proştii se plâng că nu sunt cunoscuţi de suficient de mulţi oameni. Înţelepţii se plâng că nu
cunosc suficient de mult oamenii.“ (Confucius).
’’Oamenii inteligenţi ating cote de prostie pe măsura inteligenţei lor’’ (Alexandru Paleologu)’’
’’Toţi suntem proşti, dar mai proşti ca oamenii inteligenţi, foarte rar…’’ (Andrei Pleşu).
’’Prostul nu cunoaşte om mai deştept ca el’’ (Montesquieu)
 Inclasabilii umanităţii

Inclasabilii nu-s ca noi – apariţia lor e un miracol în sine. Aceştia sunt dincolo de epoca lor şi
dincolo de omenire – se află într-o lume fără egali - sunt nemăsurabili cu măsura umanului. Aici
intră cei care prin tot ce fac şi spun doresc repararea speciei umane. Reforma cu care aceştia vin
este uneori însoţită de un ’’gir divin’’ - ei înşişi sunt consideraţi divini. Proiectul cu care se prezintă
este mântuirea speciei umane.
’’Reformatorii omenirii’’ (vezi [2]) sunt: Isus, Moise, Socrate, Confucius şi Buddha
Shakymuni - geniile morale ale umanităţii. Ultimii trei gânditori au trăit cam în aceeaşi perioadă -
sec. V-VI î. Hr. Niciunul dintre cei cinci reformatori ai umanităţii nu a lăsat opere scrise.
Isus: cel mai formidabil personaj care a existat vreodată, cel care a încercat să ne dea alt chip
interior, cel care a încercat să creeze o nouă stare morală a omenirii, cel care a suferit cel mai mult
pentru felul în care arătăm noi oamenii. Isus e un miracol care iese din scara specie umane; este
dintr-o altă constelaţie.
Isus a vorbit în termeni metaforici: valorile=fericirile, metafora trupului=bunătatea, metafora
sângelui=iubirea, hrana= pâinile oferite (milă, iubire, bunătate) - este inepuizabilă, pâinea vieţii=o
colecţie de valori = smerit (respectuos, modest), blând (bun, paşnic, prietenos), milostiv (milos,
iertător,sensibil la suferinţele şi nenorocirile altora), luptător pentru dreptate şi adevăr, făuritor de
pace. Din ’’pâinea vieţii’’ = pâinea cea spre o fiinţă = pâinea spiritual = valorile morale care au în
centru iubirea te poţi hrăni toată viaţa; deoarece aceste valori se distribuie fără să se împartă (ca
un cântec, ca lumina soarelui, ca prietenia). Valorile oferite de Isus se pot consuma de către toţi
oamenii şi se regăsesc intacte; nu au vârtsă istorică şi se multiplică la infinit.
Isus se propune ca model, iar tu, trebuie să te mişti în viaţă avându-i purtarea sub ochi şi
poruncile (valorile morale) în suflet, deci să ai un comportament bazat pe un pumn de valori axate
pe bunătate şi iubire. Isus este o ’’excepţie care se propune pe sine ca regulă’’ deci un model care
nu poate fi generalizat dar, fără forţa acestui model omenirea s-ar pierde.
 Componentele omului

Omul are:
 Un chip exterior – care se vede – prin care ne recunoaştem şi ne identificăm în lume –
suntem înalţi sau scunzi, graşi sau slabi, tineri sau bătrâni, etc. Prin acest chip, care este o
mască, putem înşela sau induce în eroare putem lasăm impresia că suntem altceva decât
suntem; putem fi ipocriţi, duplicitari, escroci.
 Un chip interior = sufletul = caracterul nostru = felul nostru de a fi = partea care nu se vede
= componentele potrivit cărora reacţionăm când suntem puşi faţă în faţă cu viaţa. Conform
acestui chip - oamenii pot fi răi sau buni, drepţi sau părtinitori, adevăraţi sau falşi, etc.
Adevărata faţă e în nevăzut ’’Ce-ar fi să dezbrăcăm mai întâi sufletul’’ (Socrate). Aceasta
este partea reală - putem fi îngeri cu chip de diavol sau diavoli cu chip de înger. ’’Persoana
ta este sufletul tău’’ (Socrate). ’’Eu nu-mi schimb felul de viaţă, de-ar fi să mor şi de mai
multe ori’’ (Socrate). ’’Nu contează ce cred alţii despre mine ci cum mă judecă ruda mea
cea mai apropiată’’ (Socrate). Abu Abdullah Muhammad bin Musa al-Khwarizmi (Al
Horezmi) a fost întrebat de regele său persan ’’Care este valoarea matematică a omului?’’
iar el a răspuns: “Dacă omul are bun simt şi caracter = 1; dacă mai este şi frumos = 10;
dacă mai are şi bani = 100; dacă se mai trage dintr-un neam nobil = 1000; însă dacă dispare
simbolul bunului simt şi al caracterului, adică 1, rămân doar zerourile.”
 O minte - care la naştere este crudă, dar care prin ’’cultivare’’ putem să o facem chiar să se
’’coacă’’. Mintea se ’’reglează’’ prin dialog (Socrate), prin meditaţie (Budda), prin
educaţie (Confucius). Dialogul nu e cu putinţă cu: ’’posesorii adevărului’’, fanaticii, proştii
care se cred deştepţi, clerul de orice religie, comuniştii şi extrema dreaptă, mincinoşii
(inventar făcut de gânditorul Alexandru Dragomir).
Făcând minunea cu pâinile Isus sugerează un tip de hrană spirituală, un bun din care, oricât ai
consuma nu se epuizează în funcţie de numărul de oameni, deci, oricine acceptă o reconstrucţie a
sinelui poate primi ’’pâinea vieţii’’ pe care, la rândul lui, o poate da mai departe.
Totul depinde de cum cad zarurile pe tabla vieţii atunci când sunt aruncate la naşterea unui om.
Pentru restartare există totuşi o soluţie.
 Omul nou - soluţia oferită de Isus

Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea
(dar nu ca hoţii), şi i-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci
nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Drept răspuns,
Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea
Împărăţia lui Dumnezeu.” Nicodim i-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a
doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Isus i-a răspuns: ’’Nu te mira că ţi-am zis:
Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:5-7).
Naşterea din nou e regenerarea vieţii, cu o dispoziţie şi atitudine ’’sfântă’’; ea cuprinde întreg
caracterul, intelectul şi voinţa. Astfel fiecare păcătos, pentru a deveni un om nou, trebuie să fie
născut din nou. Prin puterea sa proprie, omul nu se poate naşte din nou, nu se poate schimba. Fără
naşterea din nou, toate încercările de a face fapte bune care să fie răsplătite, sunt falimentare, nu
pot da niciun rezultat bun. Prin naşterea firească, noi moştenim o fire păcătoasă, care dă roadele
păcatului. Suntem ca şi un pădureţ care nu poate să aducă roade bune. Oricât l-ai îngriji, tot poame
pădureţe ar aduce. Numai altoirea e ceea ce poate schimba firea. Pentru ca un ’’păcătos’’ să fie
născut din nou, el trebuie să se căiască şi să creadă în mântuirea sa. Naşterea din nou nu e o
îmbunătăţire a vieţii, ci schimbarea radicală a vieţii. Ea nu e schimbarea efectului, ci a cauzei
determinante; nu e curăţirea vieţii exterioare, ci a vieţii interioare. Naşterea din nou e a doua fire
în viaţa noastră după cum prin altoire pădureţul nu e stârpit, el continuă să existe însă fără să i se
dea posibilitatea de manifestare, tot aşa e şi cu naşterea din nou: firea veche e răstignită – pusă în
imposibilitatea de acţiune – iar firea nouă creşte şi aduce roadă bună. Calitatea altoiului e cu totul
deosebită de cea a pădureţului: în esenţa lemnului, în frunze şi în fructe. Aşa e şi cu cel născut din
nou.
În clipa de faţă uitându-ne la cum arătăm observăm că nu suntem în cel mai fericit caz, deci, e
loc în noi de ceva mai bun decât noi, ori asta înseamnă că noi nu suntem decât veriga mult căutată,
veriga lipsă între animale şi omul cu adevărat uman. În Apocalipsa 21:1-8 se spune că Dumnezeu
va crea ceruri noi şi un pământ nou pentru o lume nouă.
Este foarte mare nevoie de oameni noi. Voi și eu trebuie să fim unul din ei - oameni noi...
 Apendice

Pluridisciplinaritate (sau Multidisciplinaritate) – studiul obiectului unei discipline prin metode

aparţinând mai multor discipline. Pluridisciplinaritatea rămâne între graniţele disciplinare, pe când
transdisciplinaritatea caută şi ceea ce se află între şi dincolo de ele. Pluridisciplinaritatea
(multidisciplinaritatea) se referă la situaţia în care o temă aparţinând unui anumit domeniu este
supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, acestea din urmă menţinându-şi nealterată
strucura şi rămînînd independente unele în raport cu celelalte. Obiectele de studiu contribuie,
fiecare în funcţie de propriul specific, la clarificarea temei investigate. La acest nivel vorbim de o
corelare a demersurilor mai multor discipline în vederea clarificării unei probleme din cât mai
multe unghiuri de vedere. La acest nivel, în cadrul acestei abordări, procesele de integrare
curriculară se situează în special la nivelul conţinuturilor, al cunoştinţelor. De aceea, cele mai
frecvente demersuri au loc între discipline înrudite (care provin, de exemplu, din aceeaşi arie
curriculară) sau care devin înrudite datorită temei.
Interdisciplinaritate – transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta, prin care se pot crea noi
discipline. Interdisciplinaritatea multiplică graniţele disciplinare, pe când transdisciplinaritatea le
transgresează. Interdisciplinaritatea. Dacă în cazul pluridisciplinarităţii vorbim de o ,,corelare” a
eforturilor şi a potenţialităţilor diferitelor discipline pentru a oferi o perspectivă cât mai completă
asupra obiectivului investigat, interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii
disciplinare. În abordarea interdisciplinară încep să fie ignorate limitele stricte ale disciplinelor,
căutându-se teme comune diferitelor obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de
învăţare de grad mai înalt, a competenţelor transversale, considerate cruciale pentru succesul în
societatea contemporană. Între acestea se numără şi luarea de decizii, rezolvarea de probleme,
însuşirea metodelor şi tehnicilor de învăţare eficientă, antreprenoriatul etc. Principiul organizator
nu mai este de regulă conţinutul, mult prea ancorat în graniţele disciplinare, ci se trece la centrarea
pe aşa-numitele competenţe transversale. Aici, conţinutul şi procedurile disciplinelor individuale
sunt depăşite; de exemplu, luarea de decizii şi rezolvarea de probleme implică aceleaşi principii,
indiferent de discipline.
Transdisciplinaritatea privește - așa cum indică prefixul trans - ceea ce se află în același timp
și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei
este înțelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoașterii.
Trandisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculum-ului, mergînd
adesea pînă la fuziune. Fuziunea este, aşadar faza cea mai complexă şi mai radicală a integrării.
Adoptarea de tip trandisciplinar tinde progresiv către o ,,decompartimentare” completă a obiectelor
de studiu implicate. Abordarea integrată a curriculum-ului specifică trandiscilpinarităţii este
centrată pe ,,viaţa reală”, pe problemele importante, semnificative, aşa cum apar ele în context
cotidian şi aşa cum afectează vieţile diverselor categorii de oameni. Conţinuturile şi competenţele
se integrează în jurul unor probleme. Întrebarea care orientează demersul trandisciplinar este Cum
îi putem învăţa pe elevi să fie buni cetăţeni în viitor? Achiziţiile învăţării au sens doar prin
contribuţia lor la succesul personal şi social al tinerilor în contexte culturale şi sociale concrete.
Ca instrument pentru determinarea cadrului conceptual, este propusă reţeaua transdisciplinară.
Disciplinele formale clasice îşi pierd capacitatea de a dicta modul de derulare a instruirii şi modelul
de proiectare curriculară. Cunoaşterea pe care o dobândeşte individual este situată într-un anumit
context social, economic, politic şi cultural. Cele trei abordări pot fi privite ca stadii ale integrării
curriculum-ului şi ca etape în proiectarea de curriculum integrat. Se merge de la progresiv, de la
varianta cea mai apropiată de modelul disciplinar (multidisciplinaritatea) până la disoluţia totală
a barierelor disciplinare (transdisciplinaritatea).
Transdisciplinaritatea este un dialog dintre ştiinţe, filozofie şi religie.
’’Ceea ce m-a făcut să plec a fost minciuna, care se instalase peste tot. Era clar că, dacă rămân,
voi fi obligat să mint, ceea ce structural nu puteam. Deci mi-am luat valiza, cu diplomele ascunse
printre cămăşi, nu cunoşteam în Franţa pe nimeni, dar eram decis să dorm sub podurile Parisului
dacă e nevoie. M-am întors după 2 5 de ani, în 1993, aşteptând să văd o mare explozie de bucurie,
şi am găsit oameni cu privirile în pământ! Între timp lucrurile au evoluat, fireşte, dar comunismul,
cred acum, a reuşit într-un fel: nu economic, nu politic, dar a reuşit în planul „Omul Nou’’. Îl
regăsesc acum — în 2010! — ascuns în structurile subconştiente. E acolo! Veghează! Chiar în
oamenii evoluaţi. Chiar în tinerii care nu au trăit sub comunsim şi care mi se par mai „răi’’ decât
cei pe care îi cunoşteam înainte de plecare. Soţia mea, care e psihanalist, mi-a atras atenţia că
tinerii au trăit în anumite familii... Cred că o adevărată democraţie în România se va stabili când
va dispărea acest Om Nou’’ (Basarab Nicolescu)
’’Eu cred că lucrul esenţial pe lumea asta nu e gloria, nu e recunoaşterea socială, ci găsirea
propriului loc pe acest Pământ. Şi cred că, spre sfârşitul acestei vieţi destul de lungi, am găsit acest
loc. Restul îl privesc ca pe un spectacol’’(Basarab Nicolescu)
Citatele următoare aparţin tot lui Basarab Nicolescu – părintele transdisciplinarităţii.
’’Din negura timpurilor, totul a fost spus şi scris despre divinitate şi divinităţi, despre
Dumnezeu şi zei, despre prezenţa şi absenţa lor, despre exis­tenţa şi inexistenţa lor. De ce ne sileşte
Natura să luăm totul de la capăt în fiecare clipă?’’
’’Nu există probă a existenţei lui Dumnezeu. El este însăşi Evidenţa Absolută’’
’’Ce este Dumnezeu? – se întreabă un copil uitîndu-se în oglindă. Propria lui privire îi răspunde.
Ce este Natura? – întreabă un fizician privindu-şi ecuaţiile. Simbolurile matematice îi răspund. Ce
este omul? – se întreabă omul contemplîndu-şi imensa putere asupra planetei. Aici nu mai există
răspuns’’
’’Lumea este sau împărăţia morţii, sau împărăţia afectivităţii. Atunci cînd orgasmul afectivităţii
va cutremura lumea, lumea se va naşte’’
’’Între Nimic şi Tot – propria noastră viaţă’’
’’Teologica este ştiinţa orgasmului divin’’
 ’’Diavolul este cel mai mare aliat al lui Dumnezeu în marele joc al maieuticii. „Diabolos”
înseamnă „cel care desparte”. De aceea Marele Separator este atît de folositor pentru unitatea
lumii’’
’’Diavolul este o necesitate cosmică: imensă centrală energetică a dezordinii, graţie căreia
ordinea poate fi creată’’
’’Ciudat ternar: Dumnezeu, Diavolul, Omul. Rolul său cosmic este o buclă energetică: de la
ignorarea Nimicului către cunoaşterea Nimicului’’
’’Grandomania universului generează galaxie după galaxie, fără o utilitate aparentă.
Grandomania oamenilor generează fantasme după fantasme, tot atît de puţin economice. Trebuie
oare să conchidem că planeta noastră este produsul unei fantasme ?’’
’’Să distingem orgasmul divin de orgasmul cosmic. Presiunea orgasmului cosmic – apariţia
universului nostru – este urmată de depresiunea cosmică – apariţia omului. Orgasmul divin este
eternă geneză a pluralităţii cosmosurilor’’
’’ Arheologii universului încearcă să reconstituie orgasmul divin plecînd de la relicve. Ca şi
orbii care descriu un elefant alb pipăindu-i diferitele părţi ale corpului’’
’’Cunoaşterea ştiinţifică – descriere minuţioasă a orgasmului lui Dumnezeu; cunoaşterea
interioară – a te lăsa penetrat de Dumnezeu. Cunoaşterea poetică – celebrarrea orgasmului lui
Dumnezeu’’
’’Dumnezeu este un dumnezeu al ordinii, spunea Jakob Boehme. Un dumnezeu care joacă
zaruri, un dumnezeu care mînuieşte dezordinea pentru a crea ordinea. Dumnezeul care joacă zaruri
este dumnezeul maieuticii’’
’’În fond, religiile din toate timpurile au încercat să găsească cheia uneia şi aceleiaşi enigme:
cum de o lumină atît de înaltă a putut să se refugieze într-o asemenea putreziciune? Dar nu există
cheie pentru că nu există enigmă’’
’’Din orgasm în orgasm energetic, Dumnezeu se naşte’’

’’Cuvîntul „Dumnezeu” este prezent în cuvîntul „entuziasm”. A uita acest lucru este o dovada
de neglijenţă. Superb exemplu al prostituării cuvintelor’’
’’Există vreo comuniune mai înaltă decît aceea prin orgasmul divin? Orgasmul lui Dumnezeu
este o explozie poetică, big-bang al inexprimabilului’’
’’Atotputernicia lui Dumnezeu nu s-ar putea limita la un singur orgasm’’
’’Cunoaşterea este o co-naştere. Naşterea lui Dumnezeu şi naşterea omului’’
’’Ştefan Lupaşcu este acela care a introdus expresia „orgasmul” lui Dumnezeu. Unul dintre cele
mai frumoase vise lupasciene: un univers al stării T (T de la terţul inclus). Fiinţe, planete, sori,
galaxii, stele în starea T. Orgasmul cosmic permanent’’
’’Putem trimite rachete în spațiu cu logica binară și cu fizica clasică. Când ajungi la un domeniu
mai complex, ai nevoie de altă logică și altă fizică. Logica cuantică NU invalidează logica clasică,
ele conclucrează. Atâta doar că domeniul logicii clasice e mai restrâns. Asta are consecințe și pe
plan social, și politic, și etic’’
’’A demonstra pe Dumnezeu (Dumnezei) prin ştiinţă este o impostură, căci este vorba de o
confuzie a locurilor. A demonstra ştiinţa prin Dumnezeu (Dumnezei) este de asemenea o
impostură. Singura atitudine conformă legilor este căutarea asimptotică a Ştiinţei Ştiinţelor’’
Recunosc că de-a lungul timpului am încercat şi eu să găsesc răspunsuri la problemele
existenţiale, dar probabil că modul de funcţionare a minţii mele nu mi-a permis să ajung la o
concluzie clară. Dar exista oare cineva pe lumea asta care are aceste raspunsuri ... Doar referitor
la ultimul citat am o părere (care sunt sigur ca nu-i originală): ştiinţa este pentru minte, iar credinţa
este pentru suflet.
 Bibliografie şi Webografie

[1] Carlo M. Cipolla, Legile imbecilităţii umane, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014.
[2] G. Liiceanu, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Editura Humanitas, Bucureşti, 2016.
[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Basarab_Nicolescu