Sunteți pe pagina 1din 80

Seria „MATEMATICĂ“

ANALIZĂ MATEMATICĂ
Calcul diferenţial
MATHEMATICAL ANALYSIS
Differential calculus

The present book is the first part of the cours of Mathematical


Analysis given by the author for many years at the Technical
University of Civil Engineering of Bucharest. It contains: Sequences
and Series of Numbers, Sequences and Series of Functions, Power
Series, Taylor’s Series, Metric Spaces, Normed and Hilbert Spaces,
Functions of Several Variables, Limits and Continuity, Partial
Derivatives, Differentiable Functions, Taylor’s Formula, Local
Extremum of a Function, Implicit Functions, Local Conditional
Extremum, Dependent Functions.
This list itself demonstrates that the book provides the engineering
disciplines with the necessary information of differential calculus of
functions with one and several variables.
We tried to offer the fundamental material concisely and without
distracting details. We focused on the presentation of basic ideas
of differential calculus in order to make it detailed and as
comprehensible as possible. The numerous examples also serve this
aim.
Besides students in tehnical faculties and those starting a
mathematics course, the book may be useful to engineers and
scientists who wish to refresh their knowledge about some aspects of
mathematics.

Lucrarea a fost realizată în cadrul Contractului de


Grant nr. 39643 / 11.08.1998, CNFIS, cod 54, acordat
de către Banca Mondială şi Guvernul României.
Prof. univ. dr. GAVRIIL PĂLTINEANU

ANALIZĂ
MATEMATICĂ
Calcul diferenţial

Seria „MATEMATICĂ“
4 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Editura AGIR
Bucureşti, 2002
ASOCIAŢIA GENERALĂ A INGINERILOR DIN ROMÂNIA
© EDITURA AGIR, 2002
Editură acreditată de C.N.C.S.I.S.

Toate drepturile pentru această ediţie


sunt rezervate editurii.

Adresa: Editura AGIR


Calea Victoriei, nr. 118, sector 1, 70179 Bucureşti
Telefon: 401-212 81 04; 401-212 81 06 (redacţie)
401-211 83 50 (difuzare)
Fax: 401-312 55 31; E-mail: office@agir.ro

Referent: prof. univ. dr. Gheorghe Bucur,


Facultatea de Matematică,
Universitatea Bucureşti

Redactor: ing. Adina NEGOIŢĂ


Coperta: Camelia BOGOI

Bun de tipar: 15.08.2002; Coli de tipar: 11,75


ISBN 973-8130-90-5

Imprimat în România
Prefaţă

Lucrarea se adresează studenţilor din anul întâi din


universităţile tehnice şi are la bază experienţa de peste 20 de ani a
autorului în predarea cursului de Analiză Matematică la Facultatea
de Construcţii Civile şi Industriale din Universitatea Tehnică de
Construcţii Bucureşti. Materialul prezentat corespunde programei
analitice din semestrul întâi şi este împărţit în patru capitole: Şiruri şi
serii de numere reale, Şiruri şi serii de funcţii reale, Spaţii metrice.
Spaţii normate şi Spaţii Hilbert, Calculul diferenţial al funcţiilor de
mai multe variabile.
În vasta ofertă de cursuri de Analiză Matematică de pe piaţa
cărţii din ţara noastră, diferenţa este dată de măsura în care se
păstrează un echilibru rezonabil între rigoare şi accesibilitate. Acesta
a fost criteriul de bază în scrierea acestui curs şi sperăm că, măcar
parţial, am reuşit acest lucru.

Bucureşti,
februarie 2002
G. Păltineanu
Cuprins

1. ŞIRURI ŞI SERII DE NUMERE REALE............................................................ 9


1.1. Numere reale.................................................................................................. 9
1.2. Şiruri de numere reale (complemente)......................................................... 16
1.3. Dreapta încheiată. Limitele extreme ale unui şir ......................................... 21
1.4. Serii numerice convergente şi divergente.................................................... 25
1.5. Serii cu termeni pozitivi............................................................................... 27
1.6. Criterii de convergenţă pentru serii cu termeni oarecare ............................. 39
1.7. Calculul aproximativ al sumei unor serii..................................................... 41
1.8. Serii absolut convergente............................................................................. 44
1.9. Operaţii cu serii convergente ....................................................................... 47

2. ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII REALE ........................................................... 49


2.1. Convergentă simplă (punctuală) şi convergenţă uniformă .......................... 49
2.2. Formula Taylor ............................................................................................ 60
2.3. Serii Taylor şi Mac Laurin........................................................................... 66
2.4. Serii de puteri............................................................................................... 71

3. SPAŢII METRICE. SPAŢII NORMATE. SPAŢII HILBERT .......................... 79


3.1. Spaţii metrice. Principiul contracţiei ........................................................... 79
3.2. Spaţii normate.............................................................................................. 87
3.3. Spaţii Hilbert................................................................................................ 88
3.4. Serii în spaţii normate.................................................................................. 92
3.5. Funcţii elementare Formulele lui Euler ....................................................... 96
3.6. Funcţii de matrice ........................................................................................ 99
3.7. Elemente de topologie în ϒn ...................................................................... 102
3.8. Limite de funcţii ........................................................................................ 112
3.9. Funcţii continue ......................................................................................... 118
3.10. Proprietăţile funcţiilor continue pe mulţimi compacte şi conexe ............ 122

4. CALCULUL DIFERENŢIAL AL FUNCŢIILOR DE MAI MULTE


VARIABILE..................................................................................................... 128
4.1. Derivate parţiale Diferenţiabilitate ............................................................ 128
4.2. Diferenţiabilitatea funcţiilor vectoriale. Matrice iacobiene ....................... 136
4.3. Diferenţiabilitatea funcţiilor compuse ....................................................... 138
4.4. Diferenţiala de ordinul întâi şi invarianţa formei sale ............................... 142
1. Şiruri şi serii de numere reale 9

4.5. Derivate parţiale de ordin superior. Diferenţiale de ordin superior ........... 144
4.6. Derivatele parţiale de ordinul doi ale funcţiilor compuse de două
variabile..................................................................................................... 150
4.7. Formula Taylor. Extremele funcţiilor de mai multe variabile ................... 152
4.8. Teorema de inversiune locală .................................................................... 158
4.9. Transformări regulate ................................................................................ 162
4.10. Funcţii implicite....................................................................................... 165
4.11. Funcţii dependente şi independente......................................................... 170
4.12. Extreme cu legături.................................................................................. 175
4.13. Schimbări de variabile ............................................................................. 180
4.14. Elemente de teoria câmpurilor................................................................. 182

BIBLIOGRAFIE................................................................................................... 188
1. Şiruri şi serii de numere reale

1.1. Numere reale

În cele ce urmează vom nota cu mulţimea numerelor naturale, adică


mulţimea
{0,1, 2,K, n,K} şi cu = \ {0}
*

Pe mulţimea numerelor naturale sunt definite două operaţii: adunarea (notată


cu +) şi înmulţirea (notată cu ⋅).
Deoarece elementele din * nu sunt simetrizabile nici faţă de adunare, nici
faţă de înmulţire, operaţiile de scădere şi împărţire nu sunt posibile în Ν. (Ν nu are
structură de grup nici faţă de adunare, nici faţă de înmulţire).
Pentru a face posibilă operaţia de scădere, la mulţimea numerelor naturale se
adaugă mulţimea numerelor negative şi se obţine astfel mulţimea numerelor întregi
= {K , − n,K , −2, −1,0,1, 2,K , n,K}
( , + , ⋅ ) este inel comutativ. Următoarea extensie a numerelor este mulţimea
numerelor raţionale , adică mulţimea numerelor de forma p q , unde p, q ∈ ,
q ≠ 0, p şi q prime între ele. În sunt definite cele patru operaţii aritmetice:
adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea (cu excepţia împărţirii la zero). Din
punct de vedere algebric ( , + , ⋅ ) este corp comutativ.
Încă din antichitate s-a observat că mulţimea numerelor raţionale nu este
suficient de bogată pentru a servi la exprimarea măsurii oricărei mărimi din natură.
Construcţii geometrice foarte simple se conduc la mărimi a căror măsură nu se
poate exprima cu ajutorul numerelor raţionale. Cel mai simplu exemplu este
diagonala unui pătrat de latură 1. Într-adevăr, conform teoremei lui Pitagora,
pătratul lungimii acestei diagonale este 2 şi este binecunoscut faptul că nu există
nici un număr raţional al cărui pătrat să fie egal cu 2. Este deci necesar să adăugăm
la mulţimea numerelor raţionale şi numere de altă natură, pe care le numim numere
iraţionale şi obţinem mulţimea numerelor reale ϒ.
Dacă primele extensii ale mulţimii numerelor naturale Ν şi anume şi , au
fost determinate de necesităţi algebrice, extensia de la la ϒ este determinată de
necesităţi topologice (de convergenţă). Mulţimea numerelor raţionale suferă de o
anumită "incompletitudine", deoarece, în această mulţime există şiruri monotone şi
1. Şiruri şi serii de numere reale 11

mărginite care nu au limită (în ). Vezi de exemplu şirul a0 = 1 ; a1 = 1,4 ;


a2 = 1, 41 ; a3 = 1,414 ; … a cărui limită este 2 ∉ . Prin crearea mulţimii
numerelor reale se înlătură acest "defect".
În ϒ, orice şir monoton şi mărginit are o limită. Nu ne propunem să
prezentăm aici construcţia numerelor reale. O să spunem numai că se poate
construi o mulţime ϒ care conţine corpul numerelor raţionale , pe care sunt
definite două operaţii, adunarea (notată cu +) şi înmulţirea (notată cu ⋅) şi o relaţie
de ordine (notată ≤) astfel încât ( , + , ⋅, ≤ ) este corp comutativ total ordonat, care
satisface în plus următoarele proprietăţi:
(P.A.) (Axioma lui Arhimede)
Pentru orice x ∈ ϒ şi orice y ∈ ϒ, y > 0 există n ∈ Ν astfel încât ny ≥ x.
(PC) (Axioma lui Cantor)
Dacă {an } şi {bn } sunt două şiruri de numere raţionale care au următoarele
proprietăţi:
1) a1 ≤ a2 ≤ K ≤ an K ≤ bn ≤ K ≤ b2 ≤ b1
2) lim ( bn − an ) = 0 *)
n→∞
atunci există c ∈ ϒ (unic) astfel încât an ≤ c ≤ bn , ∀ n ∈ Ν.
Prin urmare, din punct de vedere algebric, ϒ este grup abelian faţă de
adunare, având elementul neutru 0, iar ϒ \ {0} este grup abelian faţă de înmulţire,
având elementul neutru 1. În plus are loc proprietatea de distributivitate:
x ( y + z ) = xy + xz , ∀ x , y , z ∈ .
Relaţia de ordin "≤" este totală, adică pentru orice x, y ∈ ϒ avem sau x ≤ y
sau y ≤ x şi compatibilă cu structura algebrică:
x′ ≤ y′ şi x′′ ≤ y′′ atunci x′ + x′′ ≤ y′ + y′′
x ≤ y şi α ≥ 0 atunci αx ≤ αy
Din faptul că ϒ este corp comutativ total ordonat rezultă toate regulile de
calcul cu numere reale.

Observaţia 1.1.1. Axioma lui Arhimede este echivalentă cu următoarea


proprietate:
∀ x ∈ ϒ, ∃ [x] ∈ astfel încât [x] ≤ x < [x] + 1
([x] se numeşte partea întreagă a lui x).
Într-adevăr, dacă x ∈ , atunci [x] = x. Dacã x ∈ ϒ \ şi x > 0, atunci
considerând în axioma lui Arhimede y = 1, rezultă că există n ∈ Ν astfel încât
x < n. Fie n x cel mai mic număr natural mai mare ca x şi fie [x] = n x – 1. Se
verifică imediat că:
[x] ≤ x < [x] + 1.

*) *
∀ ε > 0, ∃ nε ∈ astfel încât bn − an < ε , ∀ n ≥ nε .
12 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Dacă x ∈ ϒ \ , x < 0, atunci [x] = – [–x] – 1.


⎡x⎤
Reciproc, fie x ∈ + şi y > 0. Dacă notăm cu n = ⎢ ⎥ + 1 , atunci
⎣ y⎦
x
ny > y= x.
y

Propoziţia 1.1.1. Pentru orice x, y ∈ ϒ în situaţia x < y există r ∈ astfel


încât
x < r < y.

Demonstraţie
1 * 1
Cazul 1: x = 0 < y. Deoarece → 0, există n0 ∈ astfel încât < y şi
n n0
1
alegem r = .
n0
1
Cazul 2: 0 < x < y. Fie a = ( y − x ) > 0 şi fie r1 ∈ cu proprietatea
2
0 < r1 < a .
⎛⎡ x ⎤ ⎞
Dacă notăm cu r = r1 ⎜ ⎢ ⎥ + 1 ⎟ , atunci r ∈ şi avem
⎜ r ⎟
⎝ ⎣ 1⎦ ⎠
⎛x ⎞ 1 1
r ≤ r1 ⎜ + 1 ⎟ = x + r1 < x + ( y − x ) = ( x + y ) < y .
⎝ r1 ⎠ 2 2
x
Pe de altă parte r > r1 ⋅ = x . Aşadar, r ∈ şi x < r < y.
r1
Cazul 3: x < 0 < y. Alegem r = 0.
Cazul 4: x < y < 0. Atunci ∃ r ∈ astfel încât –x > r > –y. Alegem
r = –r .

Definiţia 1.1.1. O mulţime A se numeşte numărabilă dacă există o aplicaţie


bijectivă f : → A . Dacă notăm cu an = f ( n) , ∀ n ∈ Ν, rezultă că o mulţime
este numărabilă dacă elementele sale pot fi puse sub forma unui şir
A = {a1 , a2 ,K , an ,K}
Se observă uşor că o reuniune finită de mulţimi numărabile este de asemenea
o mulţime numărabilă.

Propoziţia 1.1.2. Mulţimea numerelor raţionale este numărabilă.

Demonstraţie
Elementele mulţimii + pot fi puse sub forma următorului tablou:
1. Şiruri şi serii de numere reale 13

1 2 3 4

1 1 1 1
1 2 3 4

2 2 2 2
1 2 3 4

3 3 3 3
1 2 3 4

4 4 4 4
…………………………………………

Urmând săgeţile, se observă că elementele mulţimii + se pot pune sub


forma unui şir
⎧1 2 1 1 2 3 4 ⎫
+ = ⎨ , , , , , , ,............⎬ ,
⎩1 1 2 3 2 1 1 ⎭
de unde rezultă cã + este numărabilă. În mod analog − este numărabilă. Cum
= + U − U {0} rezultă că mulţimea numerelor raţionale este numărabilă.

Propoziţia 1.1.3. Mulţimea [ 0,1] = { x ∈ : 0 ≤ x ≤ 1} nu este numărabilă.

Demonstraţie
Presupunem prin absurd că mulţimea [0, 1] este numărabilă, deci că
I = [ 0,1] = { x1 , x2 ,K , xn ,......} .
Împărţim intervalul I în trei intervale închise egale. Există cel puţin un
subinterval (dintre acestea) care nu-l conţine pe x1 . Notăm cu I1 acest interval.
Împărţim acum intervalul I1 în trei părţi egale. Există cel puţin un interval I 2 care
nu-l conţine pe x2 . Procedând în continuare în acest mod obţinem un şir de
intervale închise
I1 ⊃ I 2 ⊃ …⊃ I n ⊃ … cu proprietatea că xn ∉ I n .
1
Pe de altă parte observăm că lungimea intervalului I n este .
3n
Dacă notăm cu an , respectiv bn , extremităţile intervalului I n , obţinem două
şiruri de numere raţionale {an } , {bn } care îndeplinesc condiţiile din axioma lui

Cantor. Rezultă că există y ∈ ϒ astfel încât y ∈ I I n ⊂ I .
n =1
14 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Pe de altă parte este evident că y ≠ xn pentru orice n, deci y ∉ I. Am ajuns


astfel la o contradicţie.

Corolarul 1. Pentru orice a, b ∈ , a < b mulţimea [ a, b ] =


= { x ∈ ; a ≤ x ≤ b} nu este numărabilă.
Într-adevăr, mulţimile [ a , b ] şi [ 0,1] pot fi puse în corespondenţă bijectivă
prin funcţia f : [ 0,1] → [ a, b ] definită astfel:
f ( x) = a + ( b − a ) x

Corolarul 2. Pentru orice a , b ∈ , a < b există cel puţin un număr


iraţional z astfel încât a < z < b.

Demonstraţie
Mulţimea numerelor raţionale care aparţine intervalului ( a, b ) este
numărabilă, în timp ce mulţimea ( a, b ) este nenumărabilă. Dacă ( a, b ) ar fi
numărabilă atunci [ a , b ] = ( a , b ) ∪ {a , b} ar fi numărabilă, ceea ce este absurd.
Rezultă că există z ∈ ( a , b ) \ .
Din Propoziţia 1.1.1 şi 1.1.3 rezultă că între două numere reale se află o
infinitate de numere raţionale şi o infinitate de numere iraţionale.

Propoziţia 1.1.4. Dacă { xn } , { y n } sunt două şiruri de numere reale cu


proprietăţile:
1) x1 ≤ x2 ≤ K ≤ xn ≤ K ≤ yn ≤ K ≤ y2 ≤ y1 ;
2) lim ( y n − xn ) = 0 ,
n→∞
atunci există z ∈ ϒ (unic) astfel încât xn ≤ z ≤ yn , ∀ n ∈ .

Demonstraţie
Din Propoziţia 1.1 rezultă că pentru orice n ∈ Ν există an ∈ şi bn ∈
astfel încât
1 1
xn − < an < xn ≤ yn < bn < yn + . (1.1)
2n 2n
Observăm că şirul {an } poate fi ales crescător, iar şirul {bn } poate fi ales
descrescător. Într-adevăr, fie a1 , a2 ∈ astfel încât
1 1
x1 − < a1 < x1 şi x2 − < a2 < x2 .
2 22
1. Şiruri şi serii de numere reale 15

Dacă notăm cu a2 = max ( a1 , a2 ) şi ţinem seama că x1 ≤ x2 , rezultă


1
x2 − < a2 < x2 . Evident a2 ≥ a1 . În continuare se poate arăta prin inducţie
22
completă că şirul {an } este crescător. Analog se poate arăta cã {bn } poate fi ales
descrescător.
1
Deoarece 0 < bn − an < ( yn − xn ) + , rezultă că lim ( bn − an ) = 0 . Din
n −1 n→∞
2
axioma Cantor rezultă că există z ∈ ϒ, unic, astfel încât an ≤ z ≤ bn , ∀ n. Cum
{ xn } este crescător avem:
1 1
xn − ≤ xn + k − ≤ an + k ≤ z , ∀ k ∈ (1.2)
2n + k 2n + k
1
În continuare avem xn − z ≤ , ∀ k ∈ , de unde rezultă xn − z ≤ 0 şi deci
n+k
2
xn ≤ z , ∀ n . În mod asemănător se arată că z ≤ yn , ∀ n .

Observaţia 1.1.2. O mulţime de numere reale A se numeşte majorată


(minorată) dacã există b ∈ ϒ astfel încât x ≤ b ( x ≥ b ) , ∀ x ∈ A.
Numărul b se numeşte majorant (minorant). Este evident că dacă A admite
un majorant (minorant) atunci admite o infinitate de majoranţi (minoranţi). O
mulţime se numeşte mărginită dacă este majorată şi minorată.
Se numeşte marginea superioară (inferioară) a mulţimii A cel mai mic
majorant (cel mai mare minorant) al mulţimii A.
Marginea superioară a mulţimii A se notează cu supA, iar marginea
inferioară cu infA.

Teorema 1.1.1. Orice mulţime de numere reale majorată (minorată) are


margine superioară (inferioară).

Demonstraţie
Vom demonstra existenţa marginii superioare. Dacă mulţimea A e finită,
{ }
adică A = a1 , a2 ,K , a p , atunci evident sup A = max a1 , a2 ,K , a p .{ }
Fie A majorată şi infinită şi fie a, b ∈ astfel încât b este majorant pentru A,
iar a nu este majorant pentru A. Fie c mijlocul intervalului [a, b].
Dacă c este majorant pentru A, notăm cu [ a1 , b1 ] intervalul [ a, c ] , iar dacă c
nu este majorant pentru A notăm cu [ a1 , b1 ] intervalul [ c, b ] . Fie c2 mijlocul
intervalului [ a1, b1 ] . Procedând ca mai înainte, notăm cu [ a2 , b2 ] intervalul
16 ANALIZĂ MATEMATICĂ

[ a1, c2 ]
dacă c2 este majorant pentru A, respectiv intervalul [ c2 , b1 ] , dacă c2 nu
este majorant pentru A şi aşa mai departe.
Se obţin astfel două şiruri de numere raţionale {an } , {bn } cu următoarele
proprietăţi:
1) a1 ≤ a2 ≤ K ≤ an ≤ K ≤ bn ≤ K ≤ b2 ≤ b1
b−a
2) lim ( bn − an ) = lim =0
n→∞ n → ∞ 2n

3) pentru orice n ∈ * , bn este majorant, iar an


nu este majorant al mulţimii A.
Din axioma lui Cantor rezultă că există M ∈ astfel, an ≤ M ≤ bn ,
∀ n ∈ Ν. Observăm că M = supA. Într-adevăr, M este majorant pentru A, pentru că
în caz contrar, există x ∈ A astfel încât M < x. Deoarece lim ( bn − an ) = 0, există
n→∞
*
n0 ∈ cu proprietatea bn0 − an0 < x − M .

( )
În continuare avem bn0 < x + an0 − M ≤ x , ceea ce contrazice faptul că
bn0 este majorant pentru A. Arătăm acum că M este cel mai mic majorant al
mulţimii A. Să presupunem prin absurd că există M' < M, M' majorant pentru A. Fie
n1 ∈ * astfel încât bn1 − an1 < M − M ′ . Mai departe avem:

( )
an1 > M ′ + bn1 − M ≥ M ′
de unde rezultă cã an1 este majorant pentru A. Am ajuns astfel la o contradicţie. În
concluzie, M este cel mai mic majorant al mulţimii A, deci marginea superioară a
mulţimii A. Demonstraţia existenţei marginii inferioare este analogă.

Observaţia 1.1.3. M ∈ ϒ este marginea superioară a mulţimii A dacă şi


numai dacă
1) x ≤ M , ∀ x ∈ A
2) ∀ ε > 0, ∃ xε ∈ A astfel încât M − ε < xε .
Într-adevăr, dacă M = supA, atunci M este majorant pentru A, de unde
rezultă 1). Deoarece M este cel mai mic majorant al mulţimii A, rezultă că
∀ ε > 0, M – ε nu este majorant pentru A, deci ∃ xε > M − ε . Fie acum M ∈ ϒ cu
proprietăţile 1) şi 2). Din 1) rezultă cã M este majorant pentru A. Fie M ′ < M şi fie
ε = M − M ′ > 0 . Din 2) rezultă că există xε ∈ A astfel încât xε > M − ε = M ′ . Prin
urmare M' nu este majorant pentru A şi deci M = supA.
1. Şiruri şi serii de numere reale 17

1.2. Şiruri de numere reale (complemente)

Reamintim că un şir de numere reale { an } se numeşte convergent (are


limită finită) dacă există l ∈ ϒ astfel încât ∀ ε > 0, ∃ un rang nε ∈ astfel încât
∀ n ≥ nε avem an − l < ε .

Definiţia 1.2.1. Fie {an } un şir de numere reale şi k1 < k2 < K < kn < K un
şir strict crescător de numere naturale. Şirul akn { } se numeşte subşir al şirului
{an } .În particular şirul iniţial {an } poate fi privit ca un subşir al său (cazul
kn = n ).
Dacă şirul {an } este convergent şi are limita l, atunci orice subşir al său este
convergent şi are limita l. (Afirmaţia rezultă imediat din Observaţia n ≤ kn ).

Lema 1.2.1. (Cesàro). Orice şir mărginit de numere reale conţine un subşir
convergent.

Demonstraţie
Fie { xn } un şir de numere reale mărginit. Atunci există a, b∈ astfel încât
a < xn < b , ∀ n ∈ Ν. Fie c mijlocul intervalului [a, b]. Cel puţin unul din
intervalele [a, c], [c, b] conţine o infinitate de termeni ai şirului { xn } .
Presupunem că [a, c] are această proprietate. Atunci notăm a1 = a şi b1 = c .
Fie c1 mijlocul intervalului [ a1 , b1 ] . Cel puţin unul din intervalele [ a1 , c1 ] , [ c1 , b1 ]
conţine o infinitate de termeni ai şirului { xn } . Să presupunem că [ c1 , b1 ] are
această proprietate. Atunci notăm a2 = c1 , b2 = b1 şi aşa mai departe. Se obţin astfel
două şiruri de numere raţionale {an } , {bn } cu proprietăţile:
1) a1 ≤ a2 ≤ K ≤ an ≤ K ≤ bn ≤ K ≤ b2 ≤ b1
b−a
2) lim ( bn − an ) = lim =0.
n →∞ n→∞ 2 n
3) ∀ n ∈ Ν, intervalul [ an , bn ] conţine o infinitate de termeni ai şirului { xn } .
Din axioma lui Cantor rezultă că există x ∈ ϒ astfel încât an ≤ x ≤ bn ,
∀ n ∈ Ν.
Alegem k1 ∈ * astfel încât xk1 ∈ [ a1, b1 ] . Deoarece [ a2 , b2 ] conţine o
infinitate de termeni ai şirului { xn } , există k2 ∈ * , k2 > k1 astfel încât
xk2 ∈ [ a2 , b2 ] .
Procedând în continuare în mod asemănător rezultă că există un şir strict
crescător de numere naturale
18 ANALIZĂ MATEMATICĂ

k1 < k2 < K < kn < K astfel încât xkn ∈ [ an , bn ] ∀ n ∈ Ν.

Deoarece xkn − x ≤ bn − an =
b−a
2n
{ } converge la x.
rezultă că xkn

Definiţia 1.2.2. Un şir de numere reale { xn } se numeşte fundamental


(Cauchy) dacă ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât ∀ m, n ≥ nε avem xm − xn < ε .
Notând cu p = m – n (dacă m > n), respectiv p = n – m (dacă m < n) obţinem
următoarea definiţie echivalentă: { xn } este fundamental dacă ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ *
astfel încât ∀ n ≥ nε şi ∀ p ∈ * avem xn + p − xn < ε .

Lema 1.2.2. Orice şir fundamental este mărginit.

Demonstraţie
Fie { xn } un şir fundamental. Pentru ε = 1 există n1 ∈ * astfel încât
xn + p − xn < 1 , ∀ n ≥ n1 , ∀ p ∈ * .
Pentru n = n1 rezultă
*
xn1+ p − xn1 < 1 , ∀ p ∈ , deci

xn1 − 1 < xn1 + p < xn1 + 1 , ∀ p ∈ * .


Dacă notăm cu
{ } {
a = min x1,K, xn1−1, xn1 − 1 şi cu b = max x1,K, xn1−1 , xn1 + 1 }
atunci a ≤ xn ≤ b , ∀ n ∈ Ν.

Teorema 1.2.1. (Criteriul general de convergenţă al lui Cauchy)


Condiţia necesară şi suficientă ca un şir de numere reale să fie convergent
este să fie fundamental.

Demonstraţie
Necesitatea. Fie { xn } un şir convergent, având limita l ∈ ϒ. Pentru ∀ ε > 0,
ε ε
∃ nε ∈ * astfel încât xn − l < , ∀ n ≥ nε . Dacă m ≥ nε , atunci xm − l < şi
2 2
ε ε
mai departe xm − xn = ( xm − l ) + ( l − xn ) ≤ xm − l + xn − l < + = ε . Aşadar,
2 2
∀ n, m ≥ nε avem xm − xn < ε, deci { xn } este fundamental.
Suficienţa. Fie { xn } un şir fundamental. Pentru ∀ ε > 0, ∃ nε′ ∈ * astfel
încât ∀ n, m ≥ nε′ avem:
1. Şiruri şi serii de numere reale 19

ε
xn − xm < (1.3)
2
Pe de altă parte, din Lema 1.2.2. rezultă că şirul { xn } este mărginit, iar din
Lema 1.2.1, că admite un subşir xkn convergent. Fie l = lim xkn şi fie nε′′ ∈ *
n→∞
astfel încât:
ε
, ∀ n ≥ nε′′ .
xkn − l < (1.4)
2
Dacă nε = max ( nε′ , nε′′ ) şi n ≥ nε , atunci din (1.3) şi (1.4) rezultă:
ε ε
xn − l = xn − xkn + xkn − l ≤ xn − xkn + xkn − l < + = ε .
2 2
Aşadar, xn − l < ε pentru orice n ≥ nε , deci { xn } este convergent şi are limita l.
Criteriul general de convergenţă al lui Cauchy stabileşte că pentru şirurile de
numere reale noţiunile de şir convergent şi şir fundamental sunt echivalente. Prin
urmare, este suficient să verificăm pentru un şir că este fundamental (deci o
condiţie mai slabă) ca să tragem concluzia că este convergent.

Exemplu: Să se studieze convergenţa şirului cu termenul general


cos x cos 2 x cos nx
an = + +K+ (x ∈ ϒ oarecare fixat). Verificăm că şirul {an }
2
2 2 2n
este fundamental. Într-adevăr avem:
cos ( n + 1) x cos ( n + p ) x 1 1
an + p − an = +K+ ≤ +K + =
n +1 n+ p n +1 n+ p
2 2 2 2
1
1− p
1 2 < 1 , p∈ *.
= ⋅
2 n+1 1 2n
1−
2
1
Deoarece lim = 0, rezultă că ∀ ε>0, nε ∈ * astfel încât
n→∞ n
2
1
an + p − an < < ε , ∀ n ≥ nε şi ∀ p ∈ * . Aşadar, şirul {an } este fundamental
n
2
şi deci convergent.
Datorită importanţei deosebite pentru analiza matematică a criteriului
general de convergenţă al lui Cauchy, prezentăm în continuare o altă demonstraţie
a sa, mai precis a implicaţiei: orice şir fundamental este convergent.
1
Fie { xn } un şir fundamental. Pentru Fie ε = există nk ∈ * astfel încât
k
2
20 ANALIZĂ MATEMATICĂ

1
xn − xm < , ∀ n, m ≥ nk . (1.5)
2k
În particular avem:
1
xn − xnk < , n ≥ nk . (1.6)
2k
1
Pentru ε = există nk +1 ∈ * astfel încât
k +1
2
1
xn − xm < , ∀ n, m ≥ nk +1 . (1.7)
k +1
2
Dacă alegem nk +1 > max ( nk , nk +1 ) , atunci
1
nk +1 > nk şi xnk +1 − xnk < .
2k
Prin urmare dacă { xn } este fundamental, există un subşir al său xnk { } cu proprietatea:
1 1
xnk − < xnk +1 < xnk + , ∀ k ∈ Ν. (1.8)
k
2 2k
1 1
Dacă notăm cu ak = xnk − şi bk = xnk + atunci şirurile {ak } şi
k −1 k −1
2 2
{bk } satisfac condiţiile Propoziţiei 1.1.4. Într-adevăr, ţinând seama de (1.8) avem:
1 1 1 1 1
ak +1 − ak = xnk +1 − xnk − + >− − + =0
k k −1 k k k −1
2 2 2 2 2
1 1 1 1 1
bk +1 − bk = xnk +1 − xnk + + < + − =0
k k −1 k k k −1
2 2 2 2 2
1
bk − ak = → 0 pentru k → ∞.
k −2
2
Prin urmare, există x ∈ ϒ astfel încât
1 1
xnk − = ak ≤ x ≤ bk = xnk + , ∀ k ∈ Ν. (1.9)
k −1 k −1
2 2
Din (1.8) şi (1.9) rezultă
3
xnk +1 − x < , ∀ k ∈ Ν. (1.10)
2k
Aşadar, subşirul xnk { } este convergent şi are limita x. Fie ε > 0 şi nε′ ∈ *
astfel încât
ε
xnk − x < , ∀ k ≥ nε′ . (1.11)
2
Fie nε′′ ∈ * astfel încât
1. Şiruri şi serii de numere reale 21

ε
xm − xn < , ∀ m, n ≥ nε′′ (1.12)
2
Dacă notăm cu nε = max ( nε′ , nε′′ ) , atunci din (11) şi (12), pentru n ≥ nε avem:
ε ε
xn − x ≤ xn − xnk + xnk − x < + =ε,
2 2
de unde rezultă că { xn } converge la x.

Teorema 1.2.2. Orice şir monoton şi mărginit este convergent.

Demonstraţie
Fie { xn } un şir monoton crescător şi mărginit. Deoarece mulţimea
{ xn ; n ∈ } este majorată, din Teorema 1.1.1. rezultă că există M = sup { xn ; n ∈ }.
Din Observaţia 1.1.2. rezultă că xn ≤ M , ∀ n ∈ Ν şi ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ astfel încât
M − ε < xnε . Deoarece şirul { xn } este monoton crescător, rezultă xn ≥ xnε ,
∀ n ≥ nε .
Prin urmare, pentru orice n ≥ nε avem:
M − ε < xn ≤ M ≤ M + ε , adică xn − M < ε , (1.13)
de unde rezultă că { xn } este convergent şi are limita M.
Cel mai cunoscut exemplu de aplicaţie a Teoremei 1.2.2. este şirul
n
⎛ 1⎞
an = ⎜1 + ⎟ . Se ştie din liceu că acest şir este monoton crescător şi mărginit
⎝ n⎠
n
⎛ 1⎞
( 2 ≤ an < 3 , ∀ n ∈ Ν). Limita sa se notează cu e. Deci e = lim ⎜1 + ⎟ . Despre
n→∞ ⎝ n⎠
numărul e se poate arăta că este iraţional şi valoarea sa este aproximativ egală cu
e ≈ 2,71828.
În continuare prezentăm o altă aplicaţie interesantă a Teoremei 1.1.1.

Exemplu. Fie şirul cu termenul general


1 1 1
an = 1 + + + K + − ln n .
2 3 n
Vom arăta că acest şir este monoton descrescător şi mărginit. Pentru aceasta
folosim următoarea inegalitate cunoscută din liceu
ln (1 + x ) < x , ∀ x > –1, x ≠ 0. (1.14)
Într-adevăr,
1 n 1 ⎛ 1 ⎞ 1 1
an+1 − an = + ln = + ln ⎜1 − ⎟< − = 0 , ∀ n∈ * .
n +1 n +1 n +1 ⎝ n +1⎠ n +1 n +1
Aşadar an +1 < an , ∀ n ≥ 1 .
22 ANALIZĂ MATEMATICĂ

1 ⎛ 1⎞ n +1
Pe de altă parte, deoarece > ln ⎜1 + ⎟ = ln , vom avea:
n ⎝ n⎠ n
1 1 1 2 3 n +1
an = 1 + + + K + − ln n > ln + ln + K + ln − ln n =
2 3 n 1 2 n
2 3 4 n +1
= ln ⋅ ⋅ K − ln n = ln ( n + 1) − ln n > 0 ⇒ an > 0 , ∀ n ≥ 1.
1 2 3 n
Rezultă că şirul {an } este convergent. Limita sa se notează cu C şi se numeşte
constanta lui Euler şi este aproximativ egală cu 0,5772156.
⎛ 1 1 1 ⎞
Dacă notăm cu ε n = ⎜1 + + + K + − ln n ⎟ − C , atunci {ε n } este un şir
⎝ 2 3 n ⎠
de numere pozitive, descrescător, cu lim ε n = 0 . Rezultă următoarea identitate:
n→∞
1 1 1
1+ + + K + = ln n + C + ε n , (1.15)
2 3 n
care se dovedeşte utilă în aplicaţii şi va fi folosită mai departe.

1.3. Dreapta încheiată. Limitele extreme ale unui şir

Reamintim că prin dreapta încheiată se înţelege mulţimea = U {−∞; ∞} .


Pe mulţimea se consideră relaţia de ordine obţinută prin prelungirea relaţiei de
ordine de pe ϒ astfel:
− ∞ < ∞ , −∞ < x şi x < ∞ , ∀ x ∈ϒ.
În felul acesta este o mulţime ordonată.
Dacă A ⊂ ϒ este o mulţime nevidă care nu este majorată, definim supA =
= +∞. În mod analog, dacă A nu este minorată definim infA = –∞. Cu această
convenţie, orice mulţime de numere reale este mărginită în . Operaţiile algebrice
de pe ϒ se extind pe , fără însă să fie peste tot definite şi anume:
∞ + x = ∞ , ∀ x ∈ , x ≠ –∞
−∞ + x = −∞ , ∀ x ∈ , x ≠ ∞
(
⎧ ∞ daca x > 0
∞x = ⎨ ( , x∈ .
⎩ −∞ daca x < 0

Definiţia 1.3.1. Un şir de numere reale { xn } are limita ∞ (respectiv –∞)


dacă ∀ ε ∈ ϒ, ∃ nε ∈ astfel încât xn > ε (respectiv xn < ε ), ∀ n ≥ nε .
Se folosesc notaţiile: lim xn = ∞ (respectiv lim xn = −∞ ).
n→∞ n→∞
Propoziţia 1.3.1. Orice şir monoton de numere reale are limită în . Orice
şir de numere reale conţine un subşir care are limită în .
1. Şiruri şi serii de numere reale 23

Demonstraţie
Fie { xn } un şir monoton crescător de numere reale. Dacă { xn } este mărginit
superior, atunci { xn } este convergent, deci are limită finită. (Teorema 1.2.2.)
Dacă { xn } nu este mărginit superior, atunci pentru ∀ ε ∈ ϒ, ∃ xnε > ε . Cum { xn }
este crescător vom avea xn > ε , ∀ n ≥ nε , deci lim xn = +∞ . Dacă { xn } este
n→∞
descrescător se procedează în mod analog.
Fie acum { xn } un şir de numere reale oarecare. Dacă { xn } este mărginit,
atunci din Lema Cesàro rezultă că există un subşir {xnk } convergent. Să
presupunem că { xn } nu este mărginit (de exemplu nu este mărginit superior). Vom
arăta în acest caz că există un subşir care are limita +∞. Într-adevăr, există o
infinitate de termeni ai şirului mai mari ca 1. Fie xk1 > 1 . De asemenea, există o
infinitate de termeni ai şirului mai mari ca 2. Atunci putem alege k2 > k1 astfel
încât xk2 > 2 . Construim astfel prin inducţie un şir strict crescător de numere
naturale {kn } cu proprietatea xkn > n . Rezultă lim xkn = ∞.
n→∞

Definiţia 1.3.2. Fie { xn } un şir de numere reale şi a ∈ . Spunem că a


este punct limită pentru şirul { xn } dacă există un subşir {xkn } astfel încât
a = lim xkn .
n→∞

Observaţia 1.3.1. Dacă un şir are limită, atunci acest şir are un singur punct
limită care coincide cu limita sa.

Exemple
n
1) Şirul xn = ( −1) are două puncte limită –1 şi 1.
n
2) Şirul xn = n( ) are două puncte limită 0 şi ∞.
−1

3) Şirul xn = n are un singur punct limită ∞.

4) Şirul xn =
( −1)n are un singur punct limită 0.
n

Teorema 1.3.1. Pentru orice şir de numere reale { xn } există un cel mai mic
punct limită (finit sau nu) şi un cel mai mare punct limită (finit sau nu).
Demonstraţie
24 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Dacă { xn } nu este majorat, atunci din Propoziţia 1.3.1. rezultă că există un


subşir care are limita +∞. Aşadar, +∞ este punct limită şi evident este cel mai mare.
Să presupunem acum că şirul { xn } este majorat şi să notăm cu A mulţimea
punctelor sale limită finite. Dacă A este vidă, atunci din Lema Cesàro rezultă cã
{ xn } nu este mărginit inferior. În această situaţie –∞ este singurul punct limită şi
deci şi cel mai mare. Să presupunem acum A ≠ φ. Cum { xn } este majorat, rezultă
că şi A este majorată, deci există supA ∈ ϒ (Teorema 1.1.1.). Să observăm însă că
α = supA ∈ A. Într-adevăr, din definiţia marginii superioare rezultă că ∀ p ∈ *
1
există a p ∈ A astfel încât α − < a p ≤ α .
p
Pe de altă parte, pentru a p există un subşir al şirului { xn } convergent la
a p . Aşadar, pentru a1 există xk1 astfel încât xk1 − a1 < 1 . Pentru a2 există xk2 ,
1
k2 > k1 astfel încât xk2 − a2 < .
2
Prin inducţie construim un şir de numere naturale k1 < k2 < K < kn < K cu
1
proprietatea xk p − a p < . Din inegalitatea
p
1 1 2
xk p − α ≤ xk p − a p + a p − α < + =
p p p
rezultă xk p →α. Aşadar, α = supA este punct limită al şirului { xn } şi evident, este
cel mai mare. Existenţa celui mai mic punct limită se dovedeşte în mod asemănător.

Definiţia 1.3.3. Cel mai mic punct limită al unui şir se numeşte limita
inferioară a şirului şi se notează cu lim inf xn sau lim xn . Cel mai mare punct
n→∞ n→∞
limită al şirului se numeşte limita superioară a şirului şi se notează cu lim sup xn
n→∞
sau lim xn .
n→∞

Observaţia 1.3.2. Din Teorema 1.3.1 rezultă că orice şir de numere reale are
limită superioară şi limită inferioară (deşi poate să nu aibă limită). Fie
L = lim sup xn şi l = lim inf xn . Limita superioară L, când este finită, este
n→∞ n→∞
caracterizată de proprietăţile:
a) Pentru orice a < L există o infinitate de termeni ai şirului mai mari ca a.
b) Pentru orice b > L există un număr finit de termeni ai şirului mai mari
ca b.
1. Şiruri şi serii de numere reale 25

În mod analog, limita inferioară l, când este finită, este caracterizată de


proprietăţile:
a) Pentru orice a < l există un număr finit de termeni ai şirului mai mici
ca a.
b) Pentru orice b > l există o infinitate de termeni ai şirului mai mici ca b.
Într-adevăr, să justificăm afirmaţia în cazul limitei superioare L. Din a) şi b)
rezultă cã ∀ n ∈ * există o infinitate de termeni ai şirului în intervalul
⎛ 1 1⎞
⎜ L − , L + ⎟ . Se poate construi prin inducţie un şir strict crescător de numere
⎝ n n⎠
⎛ 1 1⎞ 2
naturale {kn } astfel încât xkn ∈ ⎜ L − , L + ⎟ . Rezultă xkn − L < şi deci
⎝ n n⎠ n
xkn → L . Aşadar, L este punct limită al şirului. Din proprietatea b) rezultă cã L
este cel mai mare punct limită al şirului.
Am făcut mai înainte observaţia că orice mulţime de numere reale este
mărginită în . În particular, orice şir de numere reale, este mărginit în . Fie
m = inf { xn ; n ∈ } şi M = sup { xn ; n ∈ } . Următoarele inegalităţi sunt evidente:
−∞ ≤ m ≤ l ≤ L ≤ M ≤ +∞ .

n n
Exemplu. Fie şirul xn =
( −1)
+
1 + ( −1)
. Observăm că
n 2
⎧ 1 (
⎪⎪ − n daca n este impar
xn = ⎨
⎪ 1 + 1 daca( n este par.
⎪⎩ n
Aşadar, şirul conţine două subşiruri convergente care au limitele 0, respectiv 1.
Rezultă că l = 0 şi L = 1.
⎧ 1⎫
Subşirul ⎨− ⎬ este crescător, deci –1 este cel mai mic termen al său, iar
⎩ n⎭
⎧1 ⎫
subşirul ⎨ + 1⎬ este descrescător, deci cel mai mare termen al său este 2. Rezultă
⎩n ⎭
m = –1, M = 2.
Aşadar, avem: m = –1 < l = 0 < L = 1 < M = 2.

Propoziţia 1.3.2. Condiţia necesară şi suficientă ca un şir sã aibă limită


(finită sau nu) este ca L = lim sup an = lim inf an = l .

Demonstraţie
26 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Necesitatea. Dacă şirul are limită, atunci şirul are un singur punct limită,
care coincide cu limita sa. Rezultă L = l = lim xn .
n→∞
Suficienţa. Să presupunem că L = l = a ∈ . Din Observaţia 1.3.2. rezultă
∀ ε > 0, în intervalul ( a − ε, a + ε ) se află o infinitate de termeni ai şirului, iar în
afara acestui interval, se află un număr finit de termeni ai şirului. Rezultă
a = lim xn . Dacă L = l = a = +∞ atunci lim xn = +∞ , iar dacă L = l = a = −∞
n→∞ n→∞
atunci lim xn = −∞ .
n→∞

1.4. Serii numerice convergente şi divergente

Fie {un } un şir de numere reale. Asociem acestui şir următorul şir:
s1 = u1
s2 = u1 + u2
KKKKKKKKK
sn = u1 + u2 + K + un
KKKKKKKKK

Definiţia 1.4.1. Perechea ({un } ,{sn }) se numeşte serie definită de şirul {un }
şi se notează cu

∑ un sau u1 + u2 + K + un + K (1.16)
n =1
Elementele şirului {un } se numesc termenii seriei, iar şirul {sn } se numeşte
şirul sumelor parţiale. Seria (1.16) se numeşte convergentă dacă şirul sumelor
parţiale {sn } este convergent; limita s = lim sn se numeşte suma seriei şi se
n→∞
obişnuieşte să se scrie:

s = ∑ un (1.17)
n=1
Dacă şirul sumelor parţiale {sn } este divergent (nu are limită sau are limită
infinită) spunem că seria (1.17) este divergentă.

Exemple
1. Seria geometrică
a + aq + aq 2 + K + aq n + K
1. Şiruri şi serii de numere reale 27

1 − qn
Suma parţială sn = a + aq + aq 2 + K + aq n−1 = a pentru q ≠ 1.
1− q
a
Dacă q < 1 , atunci lim q n = 0 şi deci există lim sn = . Prin urmare,
n→∞ n→∞ 1− q
a
dacă q < 1 seria geometrică este convergentă şi suma sa este s = .
1− q
Dacă q = 1, atunci sn = n ⋅ a şi lim sn = ±∞ .
n→∞
(
⎧ a daca n este impar
Dacă q = –1, atunci sn = ⎨ (
⎩0 daca n este par.
Şirul {sn } nu are limită în acest caz.

Dacă q > 1, atunci lim q n = +∞ şi deci lim sn = ±∞ .


n→∞ n→∞

Dacă q < –1, atunci şirul q n { } nu are limită şi deci şirul {sn } nu are
limită.
În concluzie, pentru q ≥ 1 seria geometrică este divergentă.

2. Seria armonică
1 1 1
1+ + +K+ +K
2 3 n
1 1 1
Suma parţială sn = 1 + + + K + = ln n + C + ε n unde lim εn = 0 (vezi
2 3 n n→∞
subcap. 1.2, formula (1.15)). Rezultă lim sn = +∞ , deci seria armonică este divergentă.
n→∞


Propoziţia 1.4.1. Dacă seria ∑ un este convergentă, atunci lim un = 0 .
n→∞
n =1

Demonstraţie
Fie s = lim sn . Deoarece un = sn − sn −1 , rezultă lim un = s − s = 0 .
n→∞ n→∞
Afirmaţia reciprocă nu este în general adevărată. Există serii divergente cu
proprietatea lim un = 0 (de exemplu seria armonică).
n→∞
Din Propoziţia 1.4.1 rezultă următoarea observaţie utilă în aplicaţii:
28 ANALIZĂ MATEMATICĂ


Observaţia 1.4.1. Dacă lim un ≠ 0, atunci seria
n→∞
∑ un este divergentă.
n =1

∞ ( ) este divergentă, deoarece


ln 2 + e 3n
Exemplu: Seria ∑
n =1 ln ( 3 + e )
2n

ln e3n (1 + 2 e −3n ) 3n + ln (1 + 2 e −3n ) 3


lim un = lim = lim = ≠ 0.
n→∞
(
n→∞ ln e 2 n 1 + 3 e −2 n
) (
n→∞ 2n + ln 1 + 3 e −2 n
) 2
Teorema 1.4.1. (Criteriul general de convergenţă al lui Cauchy)

Condiţia necesară şi suficientă ca seria ∑ un să fie convergentă este ca
n =1
*
pentru ∀ ε > 0 să existe nε ∈ , astfel încât pentru ∀ n ≥ nε şi ∀ p ∈ * să
avem un +1 + un + 2 + K + un + p < ε .

Demonstraţie

Seria ∑ un este convergentă dacă şi numai dacă şirul sumelor parţiale {sn }
n =1
este convergent. Din Teorema 1.2.1 rezultă că {sn } este convergent dacă şi numai
dacă {sn } este fundamental, deci dacă ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât
sn + p − sn = un +1 + un + 2 + K un + p < ε , ∀ n ≥ nε şi ∀ p ∈ * .

Observaţia 1.4.2. Natura unei serii nu se schimbă, dacă schimbăm valorile


unui număr finit de termeni ai săi (în particular, dacă îi suprimăm).
Într-adevăr, dacă {sn } este şirul sumelor parţiale al seriei iniţiale,
atunci şirul sumelor parţiale ale noii serii, este de forma {sn + c} (începând de la
un anumit rang), unde c este un număr constant.

1.5. Serii cu termeni pozitivi

Seriile cu termeni pozitivi sunt seriile în care toţi termenii sunt strict pozitivi
( un > 0 , ∀ n ∈ Ν). Locul special pe care îl ocupă aceste serii printre seriile
numerice este pus în evidenţă de următoarea teoremă:
1. Şiruri şi serii de numere reale 29

Teorema 1.5.1. Condiţia necesară şi suficientă ca o serie de termeni pozitivi


să fie convergentă este ca şirul sumelor parţiale să fie mărginit.
Demonstraţie
Dacă seria este convergentă, atunci şirul sumelor parţiale este convergent şi
deci mărginit.
Condiţia este şi suficientă, pentru că şirul sumelor parţiale al unei serii cu
termeni pozitivi este monoton crescător şi dacă este în plus şi mărginit, rezultă că
este convergent (Teorema 1.2.1.).

Teorema 1.5.2. (Criteriul I de comparaţie)


∞ ∞
Fie ∑ un şi ∑ vn două serii cu termeni pozitivi. Presupunem că există
n =1 n =1
k ∈ * astfel încât
un ≤ vn , ∀ n ≥ k (1.18)
∞ ∞
Atunci: a) Dacă seria ∑ vn converge, rezultă că şi seria ∑ un converge.
n =1 n =1
∞ ∞
b) Dacă seria ∑ un diverge, rezultă că şi seria ∑ vn diverge.
n =1 n =1

Demonstraţie
Din Observaţia 1.4.2 rezultă că, suprimând eventual primii k – 1 termeni din
cele două serii, putem presupune că un ≤ vn , ∀ n ∈ * . Dacă notăm cu sn =
= u1 + u2 + K + un şi cu σ n = v1 + v2 + K + vn , atunci din (1.18) rezultă sn ≤ σ n ,
∀ n∈ * .

Dacă ∑ vn este convergentă, atunci {σn } este mărginit deci şi {sn } va fi
n =1

mărginit. Din Teorema 1.5.1 rezultă că ∑ un este convergentă.
n =1

b) Dacă ∑ un este divergentă, atunci lim sn = ∞ şi deci lim σn = ∞.
n→∞ n→∞
n =1

Rezultă că seria ∑ vn este divergentă.
n =1

Observaţia 1.5.1. În enunţul teoremei precedente inegalitatea (1.18) poate fi


înlocuită cu inegalitatea
30 ANALIZĂ MATEMATICĂ

un ≤ c ⋅ vn , ∀ n ≥ k , (1.18')
unde c este un număr constant strict pozitiv.
∞ ∞
Într-adevăr, natura seriilor ∑ vn şi ∑ ( c ⋅ vn ) este evident aceeaşi.
n =1 n =1

Teorema 1.5.3. (Criteriul de condensare al lui Cauchy)



Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi cu proprietatea că şirul {un } este
n =1
∞ ∞
descrescător. Atunci seriile ∑ un şi ∑ 2 n ⋅ u2n au aceeaşi natură.
n =1 n =1

Demonstraţie
Fie k ∈ * cu proprietatea n < 2k .
Deoarece {un } este un şir descrescător de numere pozitive avem:

sn = u1 + K + un ≤ u 1 + K + u k = u1 + ( u2 + u3 ) + K + u k −1 + K + u k
2 −1 2 2 −1
≤ ( )
≤ u1 + 2u2 + K + 2k −1 u = u1 + σ
2k −1 2k −1

(cu σ n notăm şirul sumelor parţiale al seriei ∑ 2n ⋅ u2n ).
n =1

Dacă seria ∑ 2 n ⋅ u2n este convergentă şi are suma σ, rezultă sn < u1 + σ ,
n =1

∀ n ∈ * şi deci seria ∑ un este convergentă.
n =1

Pe de altă parte, dacă n ≥ 2k vom avea:


sn = u1 + K + un ≥ u 1 + K + u k = u1 + u2 + ( u3 + u4 ) + K + u k −1 + K + u k ≥
2 2 2 ( )
1
2 2
1
2 2(
≥ u1 + u2 + 2u4 + K + 2k −1u k = u1 + 2u2 + 22 u 2 + K + 2k u k =
2 )
1
= u1 + σ k .
2 2 ( )
1. Şiruri şi serii de numere reale 31


Dacă seria ∑ 2 n ⋅ u2n diverge, rezultă lim σ
k→∞ 2
k = ∞ şi deci lim sn = ∞ .
n→∞
n =1

Aşadar, seria ∑ un este divergentă.
n =1
Exemple
1. Seria armonică generalizată

1
Considerăm seria ∑
, α > 0, numită seria armonică generalizată.
nα n =1
Deoarece α > 0, termenii seriei descresc şi se poate aplica Teorema 1.5.3.
∞ ∞
∑2 (
1 n 1−α )
Rezultă că seria ∑ α
are aceeaşi natură cu seria , care este o serie
n =1 n n =1
geometrică, cu raţia q = 21−α .

Dacă α ≤ 1 , atunci q ≥ 1 şi ∑ qn diverge.
n =1

Dacă α > 1, atunci q < 1 şi ∑ qn converge.
n =1
În particular, pentru α = 1 obţinem o nouă demonstraţie a faptului că seria

1
armonică ∑ este divergentă.
n =1 n

1
2. Seria ∑ , unde a > 1 este convergentă pentru α > 1 şi
α
n = 2 n ( log a n )
divergentă pentru 0 ≤ α ≤ 1.
Într-adevăr, din Teorema 1.5.3 rezultă că această serie are aceeaşi natură cu
seria
∞ ∞ ∞
2n 1 1 1
∑ n = ∑ = ∑ .
( )
α α α α
n = 2 2 log 2n n = 2 ( n ⋅ log a 2 ) ( log a 2 ) n= 2 n
a
Aşadar, seria dată are aceeaşi natură cu seria armonică generalizată.

Teorema 1.5.4. (Criteriul II de comparaţie)


∞ ∞
Fie ∑ un şi ∑ vn două serii cu termeni pozitivi. Presupunem că există
n =1 n =1
k ∈ * astfel încât
un+1 vn+1
≤ , ∀ n≥k. (1.19)
un vn
32 ANALIZĂ MATEMATICĂ

∞ ∞
Atunci: a) Dacă seria ∑ vn converge, rezultă că şi seria ∑ un converge.
n =1 n =1
∞ ∞
b) Dacă seria ∑ un diverge, rezultă că şi seria ∑ vn diverge.
n =1 n =1
Demonstraţie
Din Observaţia 1.4.2 rezultă că putem presupune că inegalitatea (1.19) are
loc pentru orice n ∈ * .
u u
Aşadar avem n+1 ≤ n , ∀ n ∈ * şi mai departe
vn+1 vn
un un−1 u u u
≤ ≤ K ≤ 2 ≤ 1 , de unde rezultă un ≤ 1 ⋅ vn , ∀ n ∈ Ν.
vn vn−1 v2 v1 v1
Afirmaţiile din enunţ rezultă acum din Teorema 1.5.2 (Observaţia 1.5.1).

Teorema 1.5.5. (Criteriul III de comparaţie)


∞ ∞
Fie ∑ un şi ∑ vn două serii cu termeni pozitivi cu proprietatea:
n =1 n =1
u u
0 < lim n ≤ lim n < +∞ . (1.20)
vn vn
Atunci cele două serii au aceeaşi natură.

Demonstraţie
Fie a, b ∈ ϒ astfel încât
u u
0 < a < lim n ≤ lim n < b .
vn vn
Din Observaţia 1.3.2 rezultă că numai un număr finit de termeni ai şirului
⎧ un ⎫ *
⎨ ⎬ sunt mai mici ca a sau mai mari ca b. Prin urmare există k ∈ astfel încât
v
⎩ n⎭
u
a < n < b , pentru orice n ≥ k . (1.21)
vn
Cum vn > 0 , mai departe avem:
avn < un < bvn .
Afirmaţia rezultă acum din Teorema 1.5.2.
1. Şiruri şi serii de numere reale 33

∞ ∞
Corolar. Fie ∑ un şi ∑ vn două serii cu termeni pozitivi cu proprietatea
n =1 n =1
u
că există lim n şi
n→∞ vn
u
0 < lim n < +∞ . (1.22)
n→∞ vn
Atunci cele două serii au aceeaşi natură.
Demonstraţie
Afirmaţia rezultă din Teorema 1.5.5 şi Propoziţia 1.3.2.

∞ 1 1
1
Exemplu. Să se afle natura seriei ∑ n
. Fie un =
n
şi vn =
n
.
n=2 n⋅ n n n
u ∞
1
Deoarece lim n n = 1 rezultă lim n = 1 . Cum seria ∑ este divergentă,
n→∞ n→1 vn n=2 n

1
rezultă că şi seria ∑ este divergentă.
n
n =1 n ⋅ n

Teorema 1.5.6. (Criteriul rădăcinii al lui Cauchy)



Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi.
n =1
a) Dacă există 0 < α < 1 şi k ∈ * astfel încât
n
un ≤ α , ∀ n ≥ k , (1.23)

atunci seria ∑ un este convergentă.
n =1
b) Dacă pentru o infinitate de termeni avem
n
un ≥ 1 , (1.24)

atunci seria ∑ un este divergentă.
n =1

Demonstraţie
34 ANALIZĂ MATEMATICĂ


Din (1.23) rezultă un ≤ α n , ∀ n ≥ k . Deoarece seria ∑ αn este convergentă,
n=1
fiind o serie geometrică cu raţia q = α < 1 , din Teorema 1.5.2 rezultă că seria

∑ un este convergentă.
n =1
Din (1.24) rezultă un ≥ 1 pentru o infinitate de termeni şi deci că şirul {un }

nu converge la 0. Din Observaţia 1.4.1 rezultă că seria ∑ un este divergentă.
n =1


Corolarul 1. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi şi fie L = lim n un . Dacă
n =1
L < 1 seria este convergentă, iar dacă L > 1 seria este divergentă.
Demonstraţie
a) Fie L < α < 1. Din definiţia limitei superioare rezultă că există un număr
finit de termeni ai şirului n un mai mari ca α. Aşadar există k ∈ * astfel încât
n
un ≤ α , ∀ n ≥ k . Afirmaţia rezultă acum din Teorema 1.5.6.

b) Dacă L > 1, atunci există o infinitate de termeni ai şirului n un { } mai


mari ca 1, deci seria este divergentă (vezi Teorema 1.5.6).


Corolarul 2. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi cu proprietatea că există
n =1
n
l = lim un . Dacă l < 1 seria este convergentă, iar dacă l > 1 seria este
n→∞
divergentă.

Demonstraţie
Afirmaţia rezultă din Corolarul 1 şi Propoziţia 1.3.2.

Exemple

n ⎤n
1. Să se afle natura seriei ∑ ⎢⎣⎡ 2 + ( −1) n
⎥⎦ ⋅ a , a > 0. Dacă notăm cu
n =1
n ⎤n n
un = ⎡⎢ 2 + ( −1) ⎥ ⋅ a n , atunci lim n un = lim ⎡⎢ 2 + ( −1) ⎤⎥ ⋅ a = 3a . Prin urmare,
n
⎣ ⎦ ⎣ ⎦
1. Şiruri şi serii de numere reale 35

1 1
din Corolarul 2 rezultă că dacă a < seria este convergentă, iar dacă a > seria
3 3
este divergentă.
1 ⎧1 (
Dacă a = atunci un = ⎪ daca n este impar
3 n
⎨3
⎪1 (
⎩ daca n este par.

Seria este divergentă deoarece un → 0 .



n2 n
2. Să se afle natura seriei ∑ n
. Deoarece lim
n→∞
n2 = 1 rezultă
n =1 ⎛ 1⎞
⎜3 + ⎟
⎝ n⎠
1
lim n un = < 1 .
n→∞ 3
Din Corolarul 1 rezultă că seria este convergentă.
Teorema 1.5.7. (Criteriul raportului al lui D'Alembert)

Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi.
n =1
a) Dacă există 0 < α < 1 şi k ∈ * astfel încât
un+1
≤α, ∀ n≥k , (1.25)
un

atunci seria ∑ un este convergentă.
n =1
b) Dacă există k ∈ * astfel încât
un+1
≥ 1, ∀ n ≥ k , (1.26)
un

atunci seria ∑ un este divergentă.
n =1

Demonstraţie
Suprimând eventual un număr finit de termeni ai seriei, putem presupune că
inegalitatea (1.25) are loc pentru orice n ∈ * . Aşadar, avem:
un +1 ≤ α ⋅ un , ∀ n ≥ 1 (1.25')
Dând succesiv lui n valorile 1, 2, 3, … din (1.25') rezultă
un ≤ αn −1u1 , ∀ n ∈ * .
36 ANALIZĂ MATEMATICĂ


Deoarece seria ∑ αn −1u1 este convergentă, fiind o serie geometrică cu raţia
n =1

q = α < 1 , din Teorema 1.5.2 rezultă că seria ∑ un este convergentă.
n =1
Din (1.26) rezultă 0 < un ≤ un +1 , ∀ n ≥ k . Aşadar, în acest caz, şirul {un }
este crescător (începând de la un anumit rang) şi deci termenul său general nu

converge la 0. Din Observaţia 1.4.1 rezultă că seria ∑ un este divergentă.
n =1


Corolarul 1. O serie cu termeni pozitivi ∑ un este convergentă dacă
n =1
u u
lim n +1 < 1 şi divergentă dacă lim n +1 > 1 .
un un
Demonstraţie
u
Fie L = lim n +1 < 1 şi L < α < 1. Din definiţia limitei superioare rezultă că
un
⎧u ⎫
numai un număr finit de termeni ai şirului ⎨ n +1 ⎬ sunt mai mari ca α. Aşadar, există
⎩ un ⎭

u
k ∈ * astfel încât n +1 ≤ α < 1 , ∀ n ≥ k . Din Teorema 1.5.7 rezultă că seria ∑ un
un n =1
este convergentă.
u
Fie l = lim n +1 > 1 . Din definiţia limitei inferioare rezultă că numai un număr
un
⎧u ⎫
finit de termeni ai şirului ⎨ n +1 ⎬ sunt mai mici ca 1. Aşadar, există k ∈ * astfel
⎩ un ⎭

u
încât n +1 ≥ 1 , ∀ n ≥ k . Din Teorema 1.5.7 rezultă că seria ∑ un este divergentă.
un n =1


Corolarul 2. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi cu proprietatea că există
n =1
un +1
l = lim . Dacă l < 1 seria este convergentă, iar dacă l > 1 seria este divergentă.
n →∞ un

Demonstraţie
1. Şiruri şi serii de numere reale 37

Afirmaţia rezultă din Corolarul 1 şi Propoziţia 1.3.2.


an un +1
Exemplu. Să se afle natura seriei ∑ n ! , a > 0. Deoarece nlim
→∞ u
=
n =1 n
a
= lim = 0 < 1 , rezultă că seria este convergentă, ∀ a > 0.
n →∞ n + 1

Teorema 1.5.8. (Criteriul Raabe-Duhamel)



Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi.
n =1
a) Dacă există α > 1 şi k ∈ * astfel încât
⎛ u ⎞
n ⎜ n − 1⎟ ≥ α , ∀ n ≥ k , (1.27)
⎝ un +1 ⎠

atunci seria ∑ un converge.
n =1
b) Dacă există k ∈ * astfel încât
⎛ u ⎞
n ⎜ n − 1⎟ ≤ 1 , ∀ n ≥ k , (1.28)
⎝ un +1 ⎠

atunci seria ∑ un diverge.
n =1

Demonstraţie
a) Suprimând eventual un număr finit de termeni ai seriei, putem presupune
că inegalitatea (1.27) are loc pentru orice n ∈ * , aşadar avem
nun − nun +1 ≥ α un +1 , ∀ n ≥ 1 (1.27')
Dând lui n succesiv valoarea 1,2,3,… în (1.27') rezultă:
u1 − u2 ≥ αu2
2u2 − 2u3 ≥ αu3
3u3 − 3u4 ≥ αu4
KKKKKKKK
nun − nun +1 ≥ αun+1
Notând cu sn = u1 + u2 + K + un şi adunând inegalităţile de mai sus obţinem:
sn ≥ α ( sn − u1 + un +1 ) > α ( sn − u1 )
αu1
şi mai departe sn ≤ , ∀ n∈ *.
α −1
38 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Aşadar, şirul sumelor parţiale este mărginit. Din Teorema 1.5.1 rezultă că

seria ∑ un este convergentă.
n =1
b) Din inegalitatea (1.28) rezultă
1
u
nun ≤ ( n + 1) un +1 şi mai departe n + 1 ≤ n +1 , ∀ n ≥ k .
1 un
n
∞ ∞
1
Deoarece seria ∑n este divergentă, din Teorema 1.5.4 rezultă că seria ∑ un
n =1 n =1
este divergentă.


Corolarul 1. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi.
n =1
⎛ u ⎞ ∞
a) Dacă l = lim n ⎜ n − 1 ⎟ > 1 , seria ∑ un este convergentă.
⎝ un +1 ⎠ n =1
⎛ u ⎞ ∞
b) Dacă L = lim n ⎜ n − 1 ⎟ < 1 , seria ∑ un divergentă.
⎝ un +1 ⎠ n =1

Demonstraţie
a) Fie l > α > 1. Din definiţia limitei inferioare rezultă că există k ∈ * astfel
⎛ u ⎞
încât: n ⎜ n − 1 ⎟ ≥ α , ∀ n ≥ k . Afirmaţia rezultă acum din Teorema 1.5.8.
⎝ un +1 ⎠
b) Fie L < 1. Din definiţia limitei superioare rezultă că există k ∈ * astfel
⎛ u ⎞
încât: n ⎜ n − 1 ⎟ ≤ 1 , ∀ n ≥ k . Afirmaţia rezultă din Teorema 1.5.8.
⎝ un +1 ⎠

Corolarul 2. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi cu proprietatea că există
n =1
⎛ u ⎞ ∞ ∞
lim n ⎜ n − 1 ⎟ . Dacă l > 1 seria ∑ un converge, iar dacă l < 1 seria ∑ un
n →∞ ⎝ un +1 ⎠ n =1 n =1
diverge.

Demonstraţie
Afirmaţia rezultă din Corolarul 1 şi Propoziţia 1.3.2.

Exemplu: Să se afle natura seriei


1. Şiruri şi serii de numere reale 39

∞ 1 ⋅ 3 ⋅ 5KK ( 2n − 1) 1
∑ 2 ⋅ 4 ⋅ 6 KK ( 2 n )

2 n + 1
.
n =1
Dacă notăm cu un termenul general al seriei, atunci
⎛ u ⎞ ⎡ ( 2n + 2 )( 2n + 3) ⎤ 6n 2 + 5n 3
lim n ⎜ n − 1 ⎟ = lim n ⎢ − 1⎥ = lim = >1.
n →∞ ⎝ un +1 ⎠ n →∞ ⎢⎣ ( 2n + 1)2 ⎥⎦ n →∞ ( 2n + 1)2 2
Din Corolarul 2 rezultă că seria este convergentă.

Teorema 1.5.9. (Criteriul logaritmic al lui Cauchy)



Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi.
n =1
a) Dacă există α > 1 şi k ∈ * astfel încât:
1
ln
un
≥ α , ∀ n > k, (1.29)
ln n

atunci seria ∑ un este convergentă.
n =1
b) Dacă există k ∈ * astfel încât:
1
ln
un
≤1, ∀ n ≥ k , (1.30)
ln n

atunci seria ∑ un este divergentă.
n =1

Demonstraţie
1
a) Din (1.29) rezultă ln ≥ α ln n = ln n α . Deoarece funcţia f = ln este
un
1 1
crescătoare, rezultă ≥ n α şi mai departe un ≤ α , ∀ n ≥ k .
un n

1
Cum seria ∑ α este convergentă pentru α > 1, din Teorema 1.5.2 rezultă
n =1 n

că şi seria ∑ un este convergentă.
n =1
40 ANALIZĂ MATEMATICĂ

1 ∞
1
b) Din (1.30) rezultă un ≥ , ∀ n ≥ k . Cum seria ∑ este divergentă, din
n n =1 n

Teorema 1.5.2 rezultă că seria ∑ un este divergentă.
n =1


Corolarul 1. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi.
n =1
1
ln ∞
un
a) Dacă lim
ln n
> 1 , seria ∑ un converge.
n =1
1
ln ∞
un
b) Dacă lim
ln n
< 1 , seria ∑ un diverge.
n =1
Demonstraţia rezultă din Teorema 1.5.9 şi este asemănătoare cu demonstraţia
de la Corolarul 1, Teorema 1.5.8.

Corolarul 2. Fie ∑ un o serie cu termeni pozitivi pentru care există
n =1
1
ln
un
l = lim . Dacă l > 1 seria este convergentă, iar dacă l < 1 seria este divergentă.
n →∞ ln n
Demonstraţia rezultă din Corolarul 1 şi Propoziţia 1.3.2.


Exemplu: Să se afle natura seriei ∑ nln a , a > 0.
n =1
ln a
Dacă notăm cu un = n , atunci
1
ln
un
l = lim = − ln a .
n →∞ ln n
1
Dacă a < rezultă l > 1, deci seria este convergentă.
e
1
Dacă a > seria este divergentă.
e
∞ ∞
1 1
Dacă a = atunci ∑ un coincide cu seria armonică ∑ şi deci este
e n=1 n =1 n
divergentă.
1. Şiruri şi serii de numere reale 41

1.6. Criterii de convergenţă pentru serii cu termeni


oarecare

Vom considera acum serii de numere reale, în care termenii pot avea orice
semn. Cazul interesant este acela al seriilor care au o infinitate de termeni pozitivi
şi o infinitate de termeni negativi (O serie care are numai un număr finit de termeni
de acelaşi semn poate fi asimilată cu o serie cu termeni pozitivi).
Pentru astfel de serii avem deja un criteriu de convergenţă şi anume, criteriul
general de convergenţă al lui Cauchy (Teorema 1.4.1).
În continuare vom prezenta un criteriu care ne dă o condiţie suficientă pentru
convergenţa unei serii cu termeni oarecare.

Teorema 1.6.1. (Criteriul Abel-Dirichlet)


Fie {an } un şir descrescător de numere pozitive convergent la 0 şi fie seria

∑ vn cu proprietatea că şirul sumelor sale parţiale {sn } este mărginit. Atunci
n =1

seria ∑ an vn este convergentă.
n =1

Demonstraţie
Demonstraţia se bazează pe Teorema 1.4.1 (criteriul general de convergenţă
al lui Cauchy).
Prin ipoteză, există M > 0, astfel încât
sn < M, ∀ n ∈ * .
Observăm că, deoarece şirul {an } este descrescător, avem
*
ak − ak +1 = ak − ak +1 , ∀ k ∈ .

Dacă notăm cu cu {σn } şirul numerelor parţiale ale seriei ∑ an vn , atunci:
n =1

σn + p − σn = an +1vn +1 + an + 2vn + 2 + K + an + p vn + p =

(
= an +1 ( sn +1 − sn ) + an + 2 ( sn + 2 − sn +1 ) + K + an + p sn + p − sn + p −1 =)
= − an +1sn + ( an +1 − an + 2 ) sn +1 + K + ( an + p −1 − an + p ) sn + p −1 + an + p sn + p ≤

≤ an +1 sn + ( an +1 − an + 2 ) sn +1 + K + ( an + p −1 − an + p ) sn + p −1 + an + p sn + p ≤

≤ M ( an +1 + an +1 − an + 2 + K + an + p −1 − an + p + an + p ) = 2 M an +1 .

Aşadar, pentru orice n şi p ∈ * avem:


42 ANALIZĂ MATEMATICĂ

σn + p − σn ≤ 2 M an +1 . (1.31)
ε
Deoarece lim an = 0 , pentru ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât an < ,
n →∞ 2M
∀ n ≥ nε .
Dacă în inegalitatea (1) considerăm n ≥ nε obţinem
ε
σn + p − σn ≤ 2 M = ε , ∀ p∈ *.
2M

Din Teorema 1.4.1 rezultă că seria ∑ an vn este convergentă.
n =1

Exemplu: Să se afle natura seriei:



sin n cos n 2
∑ n
.
n =1
Deoarece
1
⎡sin n ( n + 1) − sin n ( n − 1)⎤⎦ ,
sin n cos n 2 =
2⎣
seria dată se mai poate scrie sub forma:

1
∑ ⎡⎣sin n ( n + 1) − sin ( n − 1) n ⎤⎦ .
n =1 2n
1
Fie an = şi vn = sin n ( n + 1) − sin ( n − 1) n . Se observă imediat că
2n
n
sn = ∑ vk = sin n ( n + 1) şi deci sn ≤ 1 , ∀ n ∈ Ν.
k =1
Din Teorema 1.6.1 rezultă că seria este convergentă.
Următorul criteriu de convergenţă se referă la serii alternate. Prin serie
alternată se înţelege o serie în care termenii sunt alternativ strict pozitivi sau strict
negativi. O serie alternată este deci de forma

n −1
∑ ( −1) un = u1 − u2 + u3 + KK , unde un > 0 , n ∈ * .
n =1

Teorema 1.6.2. (Criteriul lui Leibniz)



n −1
Orice serie alternată ∑ ( −1) un cu proprietatea că şirul {un } este
n =1
descrescător şi convergent la 0 este convergentă.
1. Şiruri şi serii de numere reale 43

Demonstraţie
Demonstraţia rezultă imediat din Teorema 1.6.1 dacă vom condidera an = un
n −1
şi vn = ( −1) .
n (
⎧ 1 daca n este impar
Într-adevăr an 0 şi sn = ∑ k ⎨0 daca( n este par .
v =
k =1 ⎩

Exemplu. Seria armonică alternată


1 1 1 n −1 1
1 − + − + K + ( −1) +K,
2 3 4 n
1
este convergentă deoarece un = 0.
n

1.7. Calculul aproximativ al sumei unor serii

Calculul exact al sumei unei serii convergente este posibil numai în cazuri
foarte particulare (de exemplu pentru seria geometrică). În general, acest lucru nu
este posibil şi de aceea se aproximează suma s a seriei, cu suma parţială sn .
Eroarea absolută care se face este rn = s − sn .
1. Cazul seriilor cu termeni pozitivi

Dacă seria ∑ un este cu termeni pozitivi, atunci un > 0 şi valoarea
n =1
aproximativă sn va fi mai mică decât valoarea exactă s.
a) Să presupunem că există m ∈ * şi 0 < α(m) < 1 astfel încât
un +1
≤ α( m) , ∀ n ≥ m . (1.32)
un
Atunci avem
α( m )
rm ≤ um . (1.33)
1 − α( m )

Într-adevăr, din (1.32) rezultă:


α( m )
rm = um +1 + um + 2 + K ≤ ⎡ α( m ) + α 2 ( m ) + K⎤ um = um .
⎣ ⎦ 1 − α( m )
44 ANALIZĂ MATEMATICĂ


1
Exemplu: Să se calculeze cu trei zecimale exacte suma seriei ∑ n!n .
n =1
un +1 n 1 1 1
Deoarece = 2
< ≤ pentru n ≥ m , putem lua α(m) =
un ( n + 1) n + 1 m + 1 m +1
α( m ) 1
şi vom pune condiţia ca um = 2
< 10−3 , de unde rezultă m ≥ 5 . Vom
1 − α( m ) m!m
aproxima deci suma seriei cu
1 1 1 1
s5 = 1 + + + + ≈ 1,3176 .
2!2 3!3 4!4 5!5
*
b) Presupunem că există m ∈ şi 0 < α(m) < 1 astfel încât
n
un ≤ α ( m ) < 1 , ∀ n ≥ m . (1.34)
Atunci avem
αm +1 ( m)
rm ≤ . (1.35)
1 − α( m)
Într-adevăr, din (1.34) rezultă
αm +1(m)
rm = um +1 + um + 2 + K ≤ αm +1(m) + αm + 2 (m) + K = .
1 − α(m)

1
Exemplu. Să se calculeze cu două zecimale exacte suma seriei ∑ nn .
n =1
1 1 1
Deoarece n un = ≤ pentru n ≥ m , putem lua α = α(m) = şi punem
n m m
condiţia
αm +1 1
= m < 10−2 ,
1 − α m ( m − 1)
de unde rezultă m ≥ 4 . Vom aproxima deci suma seriei cu
1 1 1
s4 = 1 + 2 + 3 + 4 ≈ 1,290 .
2 3 4

2. Cazul seriilor alternate



n −1
Fie ∑ ( −1) un o serie alternată care îndeplineşte condiţiile din criteriul
n =1
lui Leibniz ( un 0 ) . Vom arăta că eroarea absolută rn = s − sn < un +1 .
1. Şiruri şi serii de numere reale 45

Într-adevăr, deoarece {un } este descrescător, rezultă:


s2n = s2n − 2 + ( u2n −1 − u2n ) ≥ s2n − 2
s2n +1 = s2n −1 − ( u2n − u2n +1 ) ≤ s2n −1 .
Dacă notăm cu s suma seriei, atunci: s2n s iar s2n −1 s şi deci avem
următoarea situaţie
s2 < s4 < K < s2 n < K < s < K < s2 n +1 < K < s3 < s1 ,
de unde rezultă:
0 < s − s2 n < s2 n +1 − s2 n = u2 n +1 şi 0 < s2 n +1 − s < s2 n +1 − s2 n + 2 = u2 n + 2 .
Prin urmare, dacă aproximăm suma seriei cu o sumă parţială sn , eroarea
care se face este mai mică decât primul termen neglijat. Eroarea este prin lipsă dacă
n este par şi prin adaus dacă n este impar.

Exemplu: Să se calculeze cu patru zecimale exacte suma seriei



n −1 1
∑ ( −1) nn
.
n =1
1
Conform celor de mai sus vom pune condiţia ca un +1 = n +1
< 10−4 ,
( n + 1)
de unde rezultă n ≥ 5 . Vom aproxima deci suma seriei cu
1 1 1 1
s5 = 1 + 2 + 3 + 4 + 5 ≈ 0,78345 .
2 3 4 5

1.8. Serii absolut convergente


Definiţia 1.8.1. O serie cu termeni oarecare ∑ un se numeşte absolut
n =1

convergentă, dacă seria ∑ un este convergentă.
n =1

Teorema 1.8.1. Orice serie absolut convergentă este convergentă.

Demonstraţie
46 ANALIZĂ MATEMATICĂ

∞ ∞
Fie ∑ un o serie absolut convergentă. Deoarece seria ∑ un este
n =1 n =1
convergentă, din criteriul general de convergenţă al lui Cauchy rezultă că ∀ ε > 0,
∃ nε ∈ * astfel încât
un +1 + un + 2 + K + un + p < ε , ∀ n ≥ nε , ∀ p ∈ * .
Pe de altă parte avem
un +1 + un + 2 + K + un + p ≤ un +1 + un + 2 + K + un + p < ε ,

pentru ∀ n ≥ nε şi ∀ p ∈ * .

Rezultă că seria ∑ un este convergentă în virtutea aceluiaşi criteriu.
n =1

Observaţia 1.8.1. Afirmaţia reciprocă nu este în general adevărată. Există


serii convergente care nu sunt absolut convergente.


n −1 1
Exemplu. Seria armonică alternată ∑ ( −1) n
este convergentă, dar nu
n =1
∞ ∞
1
este absolut convergentă, deoarece seria ∑ un = ∑n este divergentă.
n =1 n =1

Definiţia 1.8.2. O serie convergentă care nu este absolut convergentă


se numeşte semiconvergentă (sau condiţionat convergentă). Rezultă că seria
armonică alternată este semiconvergentă.
Una din proprietăţile cele mai importante ale unei sume finite de numere
reale este proprietatea de comutativitate, care constă în faptul că suma nu se
schimbă dacă schimbăm ordinea termenilor. Se pune în mod natural problema dacă
proprietatea aceasta se păstrează şi în cazul seriilor convergente. Răspunsul este în
general negativ.

Exemplu: Fie seria armonică alternată


1 1 1 1 1
1− + − +K+ − + ..... (1.36)
2 3 4 2n − 1 2n
Aşa cum am văzut, suma acestei serii este s = ln 2. Dacă notăm cu {sn } şirul
sumelor sale parţiale rezultă ln 2 = lim sn .
n →∞
Considerăm acum seria următoare:
1. Şiruri şi serii de numere reale 47

⎛ 1 1⎞ ⎛1 1 1⎞ ⎛ 1 1 1 ⎞
⎜1 − − ⎟ + ⎜ − − ⎟ + K + ⎜ − − ⎟ + ..... (1.37)
⎝ 2 4⎠ ⎝3 6 8⎠ ⎝ 2 n − 1 4n − 2 4 n ⎠
(obţinută din seria armonică alternată prin schimbarea ordinii termenilor). Dacă
notăm {σn } şirul sumelor parţiale ale acestei serii, rezultă:
n
⎛ 1 1 1 ⎞ n ⎛ 1 1 ⎞
σ3n = ∑ ⎜⎝ 2k − 1 4k − 2 4k ⎟⎠ = ∑ ⎜⎝ 4k − 2 − 4k ⎟⎠ =
− −
k =1 k =1
1 ⎛ 1 1 ⎞ 1
= ∑ ⎜ − ⎟ = s2n .
2 ⎝ 2k − 1 2k ⎠ 2
1
Aşadar avem: σ3n = s2n . Evident, avem şi relaţiile:
2
1 1
σ3n −1 = s2 n +
2 4n
1
σ3n − 2 = σ3n −1 + .
4n − 2
1
Deoarece lim sn = ln 2 rezultă că ∃ lim σn = ln 2 . Prin urmare seria (1.37),
n →∞ n →∞ 2
obţinută din seria (1.36) printr-o schimbare a ordinii termenilor este convergentă şi
1
are suma ln 2 .
2
Am arătat astfel că schimbând ordinea termenilor într-o serie semiconvergentă
suma sa se schimbă. Prezentăm în continuare, fără demonstraţie, următorul rezultat
datorat lui B. Riemann.

Teorema 1.8.2. Într-o serie semiconvergentă se poate schimba ordinea


termenilor astfel încât noua serie să aibă suma egală cu un număr dat dinainte sau
astfel încât seria să devină divergentă.
Din Teorema 1.8.2 rezultă că într-o serie semiconvergentă nu este permisă
schimbarea ordinii termenilor.
Definiţia 1.8.3. O serie convergentă care are proprietatea de comutativitate
(adică suma sa nu se schimbă dacă se schimbă ordinea termenilor) se numeşte
necondiţionat convergentă.

Teorema 1.8.3. (Cauchy). Orice serie absolut convergentă este necondiţionat


convergentă.

Demonstraţie

Considerăm seria absolut convergentă ∑ un şi notăm cu s suma sa.
n =1
48 ANALIZĂ MATEMATICĂ


Notăm cu σ suma seriei ∑ un .
n =1
Etapa I. Vom arăta că într-o serie absolut convergentă seriile formate cu
termenii pozitivi, respectiv negativi sunt convergente şi că suma seriei este egală cu
diferenţa sumelor acestor serii.

Fie {sn } şirul numerelor parţiale ale seriei ∑ un şi fie {σn } şirul sumelor
n =1

parţiale ale seriei ∑ un . Dacă notăm cu an suma termenilor pozitivi din sn şi cu −bn
n =1
suma termenilor negativi din sn rezultă: sn = an − bn , σ n = an + bn şi mai departe
1 1
an = ( σn + sn ) , bn = ( σn − sn ) .
2 2
Aşadar, avem:
1 1
a = lim an = ( σ + s ) ; b = lim bn = ( σ + s ) şi s = a − b .
n→∞ 2 n→∞ 2
Etapa II. Vom arăta că o serie cu termeni pozitivi convergentă este
necondiţionat convergentă.

Presupunem deci că un > 0 , ∀ n ∈ * . Fie seria ∑ u%n obţinută din seria
n =1

∑ un prin schimbarea ordinii termenilor. Evident u%n = ukn , kn ∈ * . Deoarece
n =1

s%n = u%1 + u%2 + K + u%n < s rezultă că seria ∑ u%n este convergentă şi suma sa s% ≤ s .
n =1

Pe de altă parte, putem presupune că seria iniţială ∑ un este obţinută din
n =1

seria ∑ u%n prin schimbarea ordinii termenilor, de unde rezultă s ≤ s% , deci s = s% .
n =1

Etapa III. Vom arăta că orice serie ∑ un absolut convergentă este
n =1
necondiţionat convergentă. Dacă notăm cu {un′ } termenii negativi şi cu {un′′ }
termenii negativi, atunci din prima parte a demonstraţiei rezultă:
∞ ∞
a = ∑ un′ , b = ∑ un′′ şi s = a − b .
n =1 n =1
1. Şiruri şi serii de numere reale 49


Orice schimbare a ordinii termenilor în seria ∑ un revine la schimbarea
n =1
∞ ∞
ordinii termenilor în seriile ∑ un′ , respectiv ∑ un′′ . Cum sumele acestor serii nu
n =1 n =1
se schimbă dacă se schimbă ordinea termenilor (aşa cum s-a demonstrat în etapa II)
rezultă că s% = a − b = s , şi cu aceasta teorema este demonstrată.

1.9. Operaţii cu serii convergente

∞ ∞
Teorema 1.9.1. Dacă seriile ∑ un şi ∑ vn sunt convergente şi au sumele
n =1 n =1

U, respectiv V atunci ∀ α, β ∈ ϒ seria ∑ ( αun + βvn ) este convergentă şi are
n =1
suma egală cu αU + βV .

Demonstraţie
Afirmaţia rezultă imediat din următoarea egalitate:
n n n
∑ ( αuk + βvk ) = α ∑ uk + β ∑ vk .
k =1 k =1 k =1
∞ ∞
Prin produsul a două serii ∑ un şi ∑ vn se înţelege orice serie de forma
n =1 n =1

∑ wn unde wn = uk vl , k , l ∈ * . Există deci o infinitate de pozibilităţi pentru a
n =1
înmulţi două serii. Dintre acestea, două tipuri de serie produs sunt mai des utilizate
şi anume:
u1v1 + ( u1v2 + u2v1 ) + K + ( u1vn + u2 vn−1 + K + un v1 ) + K (1.38)
u1v1 + ( u1v2 + u2 v2 + u2 v1 ) + K + ( u1vn + u2 vn + K
(1.39)
K + un vn + un vn −1 + K + un v1 ) + K
Produsul a două serii convergente nu este în general o serie convergentă.
50 ANALIZĂ MATEMATICĂ

∞ ∞
Teorema 1.9.2. Dacă seriile ∑ un şi ∑ vn sunt absolut convergente şi au
n =1 n =1
sumele U, respectiv V, atunci orice serie produs este absolut convergentă şi are
suma egală cu UV.

Demonstraţie

Fie ∑ uik v jk o serie produs oarecare. Deoarece
k =1
ui1 v j1 + ui2 v j2 + K + uin v jn ≤ ( u1 + K + um )( v1 + K + vm )
∞ ∞
unde m = max { i1 ,K, in ; j1 ,K , jn } şi seriile ∑ un , ∑ vn sunt convergente,
n =1 n =1

rezultă că seria ∑ uik v jk este absolut convergentă şi deci convergentă.
k =1
Deoarece seriile absolut convergente sunt necondiţionat convergente, rezultă

că suma seriei ∑ uik v jk este egală cu suma seriei produs de tipul (1.39).
k =1
Se observă însă imediat că suma parţială pn a seriei produs de tipul (1.39)
este egală cu:
pn = ( u1 + u2 + K + un )( v1 + v2 + K + vn ) .
Rezultă că suma oricărei serii produs va fi egală cu lim pn =UV şi cu
aceasta teorema este demonstrată.
2. Şiruri şi serii de funcţii reale

2.1. Convergenţă simplă (punctuală) şi convergenţă


uniformă

Fie E ⊂ ϒ şi { fn } un şir de funcţii definite pe E cu valori în ϒ. Fie de


asemenea f : E → ϒ.

Definiţia 2.1.1. Spunem că şirul de funcţii { fn } converge simplu (punctual)


pe mulţimea E la funcţia f, dacă ∀ x ∈ E, şirul de numere reale { f n ( x )} converge
s
la f ( x ) . Folosim notaţia f n ⎯⎯→ f . Evident, când se schimbă x, se schimbă
E
şi şirul { f n ( x )} . Rezultă că s
f n ⎯⎯→ f dacă ∀ x ∈ E şi ∀ ε > 0, ∃ un rang
E
n ( x , ε ) ∈ * astfel încât:
f n ( x ) − f ( x ) < ε , ∀ n ≥ n ( x, ε ) .

Exemplul 1. Fie f n ( x ) = x n , x ∈ [0, 1]. Dacă notăm cu


⎧0 pentru x ∈ [0,1) s
f ( x) = ⎨ , atunci f n ⎯⎯⎯ →f .
⎩1 pentru x = 1 [ 0,1]

Definiţia 2.1.2. Spunem că şirul de funcţii { fn } converge uniform pe


mulţimea E la funcţia f, dacă ε > 0, ∃ nε ∈ astfel încât:
f n ( x ) − f ( x ) < ε , ∀ n ≥ nε şi ∀ x ∈ E. (2.1)
u
Vom folosi notaţia f n ⎯⎯→ f .
E
Interpretarea geometrică a convergenţei uniforme este următoarea: pentru
∀ ε > 0, ∃ un rang nε ∈ * , astfel încât pentru ∀ n ≥ nε , graficul funcţiei f n este
cuprins între graficele funcţiilor f – ε şi f + ε.
52 ANALIZĂ MATEMATICĂ

y
f+ε

fn

f−ε

O x

Observaţia 2.1.1. În definiţia convergenţei uniforme este important faptul că


rangul nε , începând de la care are loc inegalitatea (1), depinde numai de ε şi nu

depinde de x. Dacă presupunem că funcţiile f şi f n , n ∈ * sunt mărginite pe


mulţimea E, atunci
u
f n ⎯⎯→ f dacă şi numai dacă lim ρ n = 0 ,
E n→∞

{
unde ρ n = sup f n ( x ) − f ( x ) , x ∈ E . }
Într-adevăr, afirmaţia rezultă imediat dacă observăm că inegalitatea
f n ( x ) − f ( x ) < ε , ∀ n ≥ nε şi ∀ x ∈ E
este echivalentă cu inegalitatea
{ }
sup f n ( x ) − f ( x ) ; x ∈ E < ε , ∀ n ≥ nε .

Observaţia 2.1.2. Este evident faptul că dacă un şir de funcţii este uniform
convergent pe o mulţime E, el este simplu convergent pe orice submulţime A ⊂ E.
Afirmaţia reciprocă nu este în general adevărată.
Într-adevăr, să considerăm din nou şirul de funcţii f n ( x ) = x n , x ∈ [0, 1] şi
funcţia
(
⎧0 daca x ∈ [0,1)
f ( x) = ⎨ (
⎩1 daca x = 1.
s
Am văzut că f n ⎯⎯⎯
→f .
[0,1]
Pe de altă parte se observă cu uşurinţă că
{ }
ρ n = sup f n ( x ) − f ( x ) ; x ∈ [ 0,1] = 1 , ∀ n ∈ * .

Rezultă că ρ n → 1 ≠ 0 , deci, în virtutea Observaţiei 2.1.2, şirul de funcţii { fn } nu


converge uniform la f pe mulţimea [0, 1].
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 53

Teorema 2.1.1. Condiţia necesară şi suficientă ca un şir de funcţii { fn } să

convergă uniform pe mulţimea E la funcţia f este ca pentru ∀ ε > 0 să ∃ nε ∈ *


astfel încât f n+ p ( x ) − f n ( x ) < ε pentru ∀ x ∈ E, ∀ n ≥ nε şi ∀ p ∈ * .

Demonstraţie
u
Necesitatea. Dacă f n ⎯⎯→ f , atunci ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ astfel încât
E
ε
f n ( x) − f ( x) < , ∀ n ≥ nε , ∀ x ∈ E. Dacă p ∈ * , atunci cu atât mai mult rezultă:
2
ε
f n+ p ( x ) − f ( x ) < , ∀ n > nε şi ∀ x ∈ E.
2
În continuare avem:
ε ε
f n+ p ( x ) − f n ( x) ≤ f n+ p ( x) − f ( x ) + f ( x ) − f n ( x ) < + = ε
2 2
pentru orice n ≥ nε , ∀ p ∈ * şi ∀ x ∈ E.
Suficienţa. Din ipoteză rezultă că ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât
f n+ p ( x ) − f n ( x ) < ε , ∀ n ≥ nε , ∀ p ∈ * şi ∀ x ∈ E, (2.2)
Din (2.2) rezultă că pentru orice x ∈ E fixat, şirul de numere reale { f n ( x )}
este fundamental şi deci convergent, în virtutea criteriului general de convergenţă
al lui Cauchy. Dacă notăm cu f ( x ) = lim f n ( x ) şi trecem la limită după p în
n→∞
inegalitatea (2.2) obţinem:
u
f ( x ) − f n ( x ) < ε , ∀ n ≥ nε şi ∀ x ∈ E, deci f n ⎯⎯→ f .
E
Următoarea propoziţie stabileşte o condiţie suficientă ca un şir de funcţii să
conveargă uniform.

Propoziţia 2.1.1. Dacă există un şir de numere pozitive {an } cu


proprietatea lim an = 0 şi un rang n0 ∈ * , astfel încât:
n→∞
f n ( x ) − f ( x ) ≤ an , ∀ n ≥ n0 şi ∀ x ∈ E, (2.3)
u
atunci f n ⎯⎯→ f .
E

Demonstraţie
Din (3) rezultă ρn = sup{ f n ( x ) − f ( x ) ; x ∈ E} ≤ an , ∀ n ≥ n0 .
54 ANALIZĂ MATEMATICĂ

u
Cum an → 0 rezultă ρ n → 0 , deci f n ⎯⎯→ f în virtutea Observaţiei 2.1.1.
E
2n + sin nx
Exemplu. Fie f n ( x ) = , x ∈ ϒ şi fie f ( x ) = 2 , x ∈ ϒ. Observăm
n
că ∀ x ∈ ϒ avem:
sin nx 1
fn ( x) − f ( x) = ≤ →0.
n n
u
Rezultă f n ⎯⎯→ f.
E
În continuare, vom examina în ce condiţii o anumită proprietate comună
(continuitate, derivabilitate etc.) a termenilor unui şir de funcţii se transmite şi
limitei acestui şir. Observăm că, de regulă, convergenţa simplă este insuficientă
pentru realizarea acestui transfer.
Într-adevăr, reluând exemplul 1, constatăm că deşi funcţiile f n sunt
continue pe [0, 1], limita şirului nu este continuă în punctul x = 1.

u
Teorema 2.1.2. Dacă şirul de funcţii f n ⎯⎯→ f şi f n este continuă pe E
E
pentru orice n ∈ * , atunci f este continuă pe E.

Demonstraţie
Fie a ∈ E oarecare fixat. Pentru ∀ x ∈ E şi ∀ n ∈ * avem:
f ( x ) − f (a ) ≤ f ( x) − fn ( x ) + fn ( x) − fn (a ) + fn (a ) − f (a ) (2.4)
u ε
Deoarece f n ⎯⎯→ f , ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât f n ( t ) − f ( t ) < ,
E 3
∀ n ≥ nε , ∀ t ∈ E. Pe de altă parte, deoarece f n este continuă în x = a rezultă că
ε
∀ ε > 0, ∃ δε > 0 , astfel încât fn ( x) − fn (a ) < , ∀ x ∈ E cu proprietatea
3
x − a < δε .
Dacă în inegalitatea (2.4) presupunem n ≥ nε şi x − a < δ ε , rezultă
ε ε ε
f ( x) − f (a ) < + + = ε , deci f este continuă în x = a.
3 3 3

Observaţia 2.1.3. Dacă presupunem că x = a este punct de acumulare al


mulţimii E, atunci din Teorema 2.1.2 rezultă:
⎡ ⎤ ⎡ ⎤
lim lim f n ( x ) ⎥ = lim ⎢ lim f n ( x ) ⎥ .
x → a ⎢⎣ n →∞ ⎦ n →∞ ⎣ x → a ⎦
Într-adevăr, continuitatea lui f (respectiv f n ) în punctul x = a revine la:
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 55

lim f ( x ) = f ( a ) , respectiv lim f n ( x ) = f n ( a ) .


x→ a x→ a
Aşadar avem:
⎡ ⎤ ⎡ ⎤
lim ⎢ lim f n ( x ) ⎥ = lim f ( x ) = f ( a ) = lim f n ( a ) = lim ⎢ lim f n ( x ) ⎥ .
x → a ⎣ n →∞ ⎦ x→ a n →∞ n →∞ ⎣ x → a ⎦

Teorema 2.1.3. Dacă f n ⎯⎯⎯→ f şi f n este continuă pe [ a , b] pentru


u
[ a ,b ]
orice n ∈ * , atunci există lim ∫ f n ( x )dx = ∫ f ( x )dx = ∫ ⎡⎢ lim f n ( x ) ⎤⎥ dx .
b b b
n →∞ a a a ⎣ n →0 ⎦

Demonstraţie
Din Teorema 2.1.2 rezultă că f este continuă pe [ a , b] , deci că f este
integrabilă pe [ a , b] . În continuare avem:
b b b
∫a f n ( x )dx − ∫ f ( x )dx =
a ∫a ⎡⎣ f n ( x ) − f ( x ) ⎤⎦ dx ≤
b b
≤∫ f n ( x ) − f ( x ) dx ≤ ρ n ∫ dx = ( b − a ) ρ n .
a a
Cum ρn → 0 , rezultă că
b b
lim∫
n →∞ a
f n ( x )dx = ∫ f ( x )dx .
a
(2.5)

Teorema 2.1.4. Fie { f n } un şir de funcţii derivabile pe intervalul ( a, b ) , cu


proprietatea că şirul derivatelor { f n′ } este uniform convergent pe ( a, b ) . Dacă
şirul însuşi { f n } converge cel puţin într-un punct x0 ∈ ( a , b ) , atunci { f n }
converge uniform pe ( a, b ) la o funcţie f, care este derivabilă pe ( a, b ) şi ∀
x ∈ ( a, b ) avem:

⎛ ⎞′
lim f n′ ( x ) = f ′( x ) = ⎜ lim f n ⎟ ( x ) .
n →∞ ⎝ n →∞ ⎠

Demonstraţie
Pentru orice x ∈ E, ∀ n şi p ∈ * avem
f n + p ( x ) − f n ( x ) = f n + p ( x ) − f n + p ( x0 ) + f n + p ( x0 ) − f n ( x0 ) + f n ( x0 ) − f n ( x ) =

( fn + p − fn ) ( x ) − ( fn + p − f n ) ( x0 ) + f n + p ( x0 ) − fn ( x0 ) .
Din Teorema Lagrange rezultă că ∃ c între x0 şi x astfel încât:
( ) ( ) ( )
f n + p − f n ( x ) − f n + p − f n ( x0 ) = f n′ + p − f n′ ( c ) ( x − x0 ) .
Prin urmare avem:
56 ANALIZĂ MATEMATICĂ

f n + p ( x ) − f n ( x ) ≤ f n′ + p ( c ) − f n′ ( c ) x − x0 + f n + p ( x0 ) − f n ( x0 ) . (2.6)
Deoarece { f n′ } este uniform convergent pe [ a , b] rezultă că ∀ ε > 0, ∃
nε′ ∈ * astfel încât
ε
f n′ + p (t ) − f n′ (t ) < , ∀ n ≥ nε′ , ∀ t ∈ [ a , b] .
2 (b − a )

{ }
Pe de altă parte f n ( x0 ) este convergent, deci ∃ nε′′ ∈ * astfel încât
ε
f n + p ( x0 ) − f n ( x0 ) < , ∀ n ≥ nε′′ şi ∀ p ∈ * .
2
Fie nε = max ( nε′ , nε′′ ) .
Dacă în inegalitatea (2.6) considerăm n ≥ nε şi p ∈ * rezultă
ε ε
f n+ p ( x) − f n ( x) < ( b − a ) + = ε , ∀ x ∈ ( a, b ) .
2 (b − a ) 2
Din Teorema 2.1.1 rezultă că şirul { f n } este uniform convergent pe ( a, b ) .
Fie f = lim f n şi g = lim f n′ . Rămâne să arătăm că f este derivabilă în orice
n →∞ n→∞
punct x ∈ [ a , b] şi f ′( x ) = g ( x ) . Pentru aceasta să observăm că ∀ n, p ∈ * şi
∀ h ∈ ϒ astfel încât x + h ∈ ( a, b ) avem
fn + p ( x + h ) − fn + p ( x)
− g ( x) =
( ) (
fn + p − fn ( x + h ) − fn + p − fn ( x)
+
)
h h
⎡ f ( x + h ) − fn ( x) ⎤
+⎢ n − f n′ ( x ) ⎥ + [ f n′ ( x ) − g ( x )] .
⎣ h ⎦
Aplicând din nou Teorema Lagrange rezultă că ∃ c1 între x şi x + h astfel
încât
( fn + p − fn ) ( x + h ) − ( f n + p − f n ) ( x ) = ( f n′+ p − f n′ ) ( c1 ) h .
Aşadar, ∀ x ∈ E şi ∀ n, p ∈ * avem:
fn + p ( x + h ) − fn + p ( x)
− g ( x ) ≤ f n′ + p ( c1 ) − f n′ ( c1 ) +
h
(2.7)
f ( x + h ) − fn ( x)
+ n − f n′ ( x ) + f n′ ( x ) − g ( x ) .
h
u
Deoarece f n′+ p ⎯⎯⎯→ g , rezultă că ∀ ε > 0, ∃ n%ε ∈ * astfel încât
( a,b )
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 57

ε
f n′ + p ( c1 ) − f n′ ( c1 ) + f n′ ( x ) − g ( x ) < , ∀ n ≥ n%ε şi ∀ p ∈ * .
2
Pe de altă parte, deoarece
f ( x + h ) − fn ( x)
lim n = f n′ ( x ) ,
h →0 h
rezultă că ∃ δε > 0 astfel încât
fn ( x + h ) − fn ( x) ε
− f n′ ( x ) < , ∀ x ∈ E, ∀ h ∈ ϒ cu x + h ∈ E şi h < δε .
h 2
Dacă în inegalitatea (2.7) presupunem n ≥ n%ε , p ∈ * şi h < δε , rezultă:
fn + p ( x + h ) − fn + p ( x) ε ε
− g ( x) < + = ε . (2.8)
h 2 2
Trecând la limită după p în inegalitatea (2.8) obţinem:
f ( x + h ) − f ( x)
− g ( x ) < ε , ∀ x ∈ E, ∀ h ∈ ϒ cu x + h ∈ E şi h < δε ,
h
de unde rezultă că
f ( x + h ) − f ( x)
∃ lim = g ( x)
h →0 h
şi cu aceasta teorema este demonstrată.

Definiţia 2.1.3. Fie {un }n ≥1 un şir de funcţii reale definite pe mulţimea E ⊂ ϒ


n
şi fie {un }n ≥1 şirul sumelor parţiale asociat sn = ∑ uk . Perechea ({un },{sn }) se
k =1

numeşte serie de funcţii şi se notează cu ∑ un .
n =1
Seria se numeşte simplu convergentă (uniform convergentă) pe mulţimea
E0 ⊂ E dacă şirul sumelor parţiale {sn }n ≥1 este simplu convergent (uniform
convergent) pe E0 .
Cea mai mare submulţime A ⊂ E pe care seria este simplu convergentă se
numeşte mulţimea de convergenţă a seriei. Deci
⎧⎪ ∞
( ⎪⎫
A = ⎨ x0 ∈ E ; ∑ un ( x0 ) este convergenta ⎬ .
⎪⎩ n =1 ⎪⎭
Funcţia s : A → ϒ definită prin

s ( x ) = lim sn ( x ) =
n →∞
∑ un ( x ) , ∀ x∈A
n =1
se numeşte suma seriei şi se scrie
58 ANALIZĂ MATEMATICĂ


s= ∑ un = u1 + K + un + K
n =1
Teorema 2.1.5. (Cauchy). Condiţia necesară şi suficientă ca seria de funcţii

∑ un să fie uniform convergentă pe mulţimea E este ca pentru ∀ ε > 0 să ∃
n =1
nε ∈ * astfel încât
un +1( x ) + K + un + p ( x ) < ε , ∀ n ≥ nε , p ∈ * şi ∀ x ∈ E.

Demonstraţie

∑ un este uniform convergentă pe E dacă şi numai dacă {sn } este
n =1
uniform convergentă pe E, deci dacă şi numai dacă ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât
sn + p ( x ) − sn ( x ) = un +1( x ) + K + un + p ( x ) < ε ,
∀ n ≥ nε , ∀ p ∈ * şi ∀ x ∈ E (Vezi Teorema 2.1.1).

Definiţia 2.1.4. Un şir de funcţii { fn } definite pe mulţimea E ∈ ϒ se


numeşte uniform mărginită pe E dacă ∃ M > 0 astfel încât f n ( x ) ≤ M , ∀ x ∈ E şi
∀ n∈ *.

Teorema 2.1.6. (Abel-Dirichlet). Fie {an }n≥1 un şir de funcţii pe E,


u
monoton descrescător pentru orice x ∈ E fixat şi cu proprietatea an ⎯⎯→ 0 .
E

Fie ∑ vn o serie de funcţii pe E cu proprietatea că şirul sumelor parţiale {sn }
n =1

este uniform mărginit pe E. Atunci seria ∑ anvn este uniform convergentă pe E.
n =1
Demonstraţia rezultă din Teorema 2.1.5 şi practic coincide cu demonstraţia
Teoremei 1.6.1.

Exemplul 2. Să se studieze convergenţa uniformă a seriei



( −1)n ,
∑ x ∈ ( 0, ∞ ) .
n =1 n + x
1 n
Fie an ( x ) = şi vn ( x ) = ( −1) , x ∈ ( 0, ∞ ) .
n+x
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 59

Deoarece
1 1 1 u
0< < , ∀ x > 0 şi →0, rezultă an ⎯⎯⎯→ 0 .
n+x n n ( 0, ∞)
Pe de altă parte este evident că {an ( x )} este descrescător pentru orice x

fixat. Seria ∑ vn este o serie numerică în acest caz şi are şirul sumelor parţiale
n =1

( −1)n
mărginit ( sn ≤ 1, ∀ n ) . Din Teorema 2.1.6 rezultă că seria ∑ este uniform
n =1 n + x
convergentă pe ( 0,∞ ) .
Există şi următoarea variantă a criteriului Abel-Dirichlet de convergenţă
uniformă pentru serii.

Teorema 2.1.6'. Fie {an } un şir de funcţii pe E, monoton descrescător



pentru orice x fixat şi uniform mărginit pe E. Dacă seria de funcţii ∑ vn este
n =1

uniform convergentă pe E, atunci seria ∑ anvn este uniform convergentă pe E.
n =1

Demonstraţie
Dacă notăm cu σk = vn +1 + K + vn + k , atunci avem:
an +1vn +1 + K + an + p vn + p = an +1σ1 + an + 2 ( σ2 − σ1 ) + K + an + p σ p − σ p −1 = ( )
( )
= ( an +1 − an + 2 ) σ1 + ( an + 2 − an + 3 ) σ2 + K + an + p −1 − an + p σ p −1 + an + p σ p =
p −1
= ∑ ( an + k − an + k +1 ) σk + an + pσ p .
k =1
Prin ipoteză ∃ M > 0 astfel încât ak ( x) ≤ M , ∀ x ∈ E şi ∀ k ∈ * .

Deoarece ∑ vn este uniform convergentă pe E, din Teorema 2.1.5 rezultă
n =1
că ∀ ε > 0, ∃ nε ∈ * astfel încât σk ( x) < ε , pentru ∀ n ≥ nε şi ∀ k natural. Fie
n ≥ nε şi p ∈ * oarecare. Atunci
n
an+1 ( x)vn+1 ( x) + K + an+ p ( x)vn+ p ( x) ≤ ∑ [ an+k ( x) − an+k +1 ( x)] σk +
k =1
60 ANALIZĂ MATEMATICĂ

n
+ an + p ( x)σ p ( x) < ε ∑ [ an+ k ( x) − an+ k +1 ( x) ] + ε an+ p ( x) =
k =1
= ε ⎣⎡ an +1 ( x ) − an + p ( x ) ⎦⎤ + ε an + p ( x ) ≤ 3εM , ∀ x ∈ E.

Aplicând din nou Teorema 2.1.5 rezultă că seria ∑ anvn este uniform convergentă
n =1
pe E.

Teorema 2.1.7. (Weierstrass). Dacă există o serie numerică cu termeni



pozitivi ∑ cn convergentă şi un rang n0 ∈ * astfel încât un ( x) ≤ cn , ∀ x ∈ E şi
n=1

∀ n ≥ n0 , atunci seria de funcţii ∑ un este uniform convergentă pe E.
n =1

Demonstraţie

Deoarece seria ∑ cn este convergentă, rezultă că ∀ ε > 0 ∃ nε′ ∈ * astfel
n=1
încât cn +1 + K + cn+ p < ε , ∀ n ≥ nε′ şi ∀ p ∈ * . Fie nε = max ( n0 , nε′ ) , n ≥ nε şi
p ∈ * . Atunci avem
un +1 ( x ) + K + un + p ( x ) ≤ un +1 ( x ) + K + un + p ( x ) ≤ cn+1 + K + cn+ p < ε ,
∀ x ∈ E. Afirmaţia rezultă acum din Teorema 2.1.3.


sin nx
Exemplul 3. Seria ∑ 2
este uniform convergentă pe ϒ deoarece
n =1 x + n2
avem:
sin nx 1 1
≤ ≤ , ∀ x ∈ ϒ, ∀ n ∈ *
2 2 2 2 2
x +n x +n n

1
iar seria ∑ 2
este convergentă.
n=1 n
Pentru un număr finit de funcţii sunt cunoscute proprietăţile: a) dacă funcţiile
sunt continue, atunci şi suma lor este continuă; b) integrala sumei este suma
integralelor; c) derivata sumei este suma derivatelor. Teoremele care urmează
stabilesc în ce condiţii aceste proprietăţi se păstrează pentru o infinitate de funcţii.
Demonstraţiile lor decurg din rezultatele corespunzătoare pentru şirurile de
funcţii (Teoremele 2.1.2; 2.1.3; 2.1.4) şi Definiţia 2.1.3.
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 61


Teorema 2.1.8. Dacă seria ∑ un este uniform convergentă pe E, având suma
n =1
s şi dacă funcţiile un sunt continue pe E, atunci şi funcţia s este continuă pe E.

Teorema 2.1.9. Dacă seria ∑ un este uniform convergentă pe intervalul
n =1
[a, b], având suma s şi dacă funcţiile un sunt continue pe E, atunci
∞ b b b⎡ ∞ b ⎤
∑ ∫a n u ( x )d x = ∫a s ( x )d x = ∫a ⎢⎢ ∑ ∫a un ( x) ⎥⎥ d x .
n =1 ⎣ n=1 ⎦
Teorema 2.1.9 stabileşte că seriile uniform convergente pot fi integrate termen
cu termen.


Teorema 2.1.10. Dacă seria ∑ un este convergentă cel puţin într-un punct
n =1
x0 ∈ ( a, b ) şi dacă funcţiile un sunt derivabile pe ( a, b ) , astfel încât seria

derivatelor ∑ un′ este uniform convergentă pe ( a, b ) , având suma t, atunci
n =1

seria ∑ un este uniform convergentă pe ( a, b ) , suma sa s este derivabilă şi
n =1
s ′( x) = t ( x ) , ∀ x ∈ ( a, b ) .
Teorema 2.1.10 stabileşte condiţii suficiente ca o serie de funcţii să se poată
deriva termen cu termen. Relaţia s ′( x) = t ( x ) se poate scrie mai sugestiv astfel:
⎛ ∞ ⎞′ ∞
⎜⎜ ∑ un ( x) ⎟⎟ = ∑ un′ ( x) .
⎝ n=1 ⎠ n=1


sin nx
Exemplu: Funcţia f ( x) = ∑ , x ∈ ϒ este derivabilă pe ϒ.
n =1 n3

sin nx
Într-adevăr, seria de funcţii ∑ este uniform convergentă pe ϒ,
n =1 n3
sin nx 1
deoarece ≤ (Teorema 2.1.7).
3
n n3
62 ANALIZĂ MATEMATICĂ

∞ ∞
cos nx
Seria derivatelor ∑ un′ ( x) = ∑ 2
este de asemenea uniform convergentă
n =1 n =1 n
cos nx 1
pe ϒ, deoarece ≤ . Din Teorema 2.1.10 rezultă că f este derivabilă pe ϒ
2
n n2

cos nx
şi f ′( x) = ∑ .
n =1 n2

2.2. Formula Taylor

Formula Taylor este una din formulele de bază din analiza matematică, care
are numeroase aplicaţii, legate în principal de aproximarea funcţiilor cu ajutorul
polinoamelor.

Teorema 2.2.1. (Taylor). Fie I ⊂ ϒ un interval, a ∈ I un punct interior şi


f : I → ϒ o funcţie de n + 1 ori derivabilă pe I. Fie x ∈ I şi p ∈ * . Atunci există ξ
între a şi x astfel încât
f ′(a) f ′′(a) 2 f ( n) ( a)
f ( x) = f ( a) + ( x − a ) + ( x − a ) + K + ( x − a )n + Rn ( x) , (2.9)
1! 2! n!
unde
p n +1
⎛ x − a ⎞ ( x − ξ)
f ( ) (ξ) .
n +1
Rn ( x ) = ⎜ ⎟ (2.10)
⎝ x−ξ⎠ n! p
Formula (2.9) se numeşte formula Taylor de ordinul n în x = a, iar funcţia Rn
se numeşte restul formulei Taylor de ordinul n. Forma restului dată în (2.10) se
numeşte formula Schömlich-Roche.

Demonstraţie
Notăm cu Tn polinomul Taylor de rodinul n, care se defineşte astfel:
f ′(a ) f (n) (a)
Tn ( x) = f (a) + ( x − a) +K + ( x − a )n , ∀ x ∈ I. (2.11)
1! n!
Cu Rn notăm diferenţa:
Rn ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) , ∀ x ∈ I. (2.12)
Din (2.12) rezultă
f ( x ) = Tn ( x ) + Rn ( x ) , (2.13)
adică exact formula (2.9).
Prin urmare rămâne să arătăm că restul Rn are forma dată în (2.10).
Fie x ∈ I oarecare fixat, x > a şi fie
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 63

Rn ( x)
Q( x) = . (2.14)
( x − a) p
Cu această notaţie formula (2.13) devine
f ′(a ) f ( n) (a)
f ( x) = f (a) + ( x − a ) + K + ( x − a )n + ( x − a ) p Q( x) . (2.15)
1! n!
Pentru a determina funcţia Q considerăm următoarea funcţie auxiliară
f ′(t ) f ( n) (t )
ϕ(t ) = f (t ) + ( )
x − t + K + ( x − t )n + ( x − t ) p Q( x) . (2.16)
1! n!
Observăm că funcţia ϕ este continuă pe [ a, x ] , derivabilă pe ( a, x ) şi
ϕ(a ) = ϕ( x) = f ( x) . Din Teorema Rolle rezultă că ∃ ξ ∈ ( a, x ) , astfel încât
ϕ′ ( ξ ) = 0. (2.17)
Derivând (2.16) obţinem:
f ′′(t ) f ′(t ) f ( n+1) (t ) n f ( n) (t ) n −1
ϕ′(t ) = f ′(t ) + ( )
x − t − + K + ( )
x − t − n( x − t) −
1! 1! n! n!

f(
n +1)
p −1 (t )
− p(x − t) Q( x) = ( x − t )n − p ( x − t ) p −1 Q( x) .
n!
Ţinând seama de (2.17) rezultă:

Q( x) =
( x − ξ )n f ( n+1) ( ξ ) . (2.18)
( x − ξ ) p −1 n! p
În sfârşit, din (2.14) şi (2.18) obţinem:
⎛ x−a⎞
p
( x − ξ )n+1 f ( n+1) ξ
Rn ( x ) = ⎜ ⎟ ( )
⎝ x−ξ⎠ n! p
şi cu aceasta teorema este demonstrată.

Observaţia 2.2.1. Dacă f este un polinom de gradul n, atunci restul


Rn ( x ) = 0, ∀ x ∈ I şi formula Taylor devine:
f ′(a) f (n) (a)
f ( x) = f (a) + ( x − a) +K + ( x − a )n =
1! n!
n
= c0 + c1 ( x − a ) + K + cn ( x − a ) .
Astfel, în cazul unui polinom, formula Taylor revine la reprezentarea acestuia ca
polinom în puterile lui x − a .
Din forma generală (2.10) a restului Taylor dată de Schömlich-Roche, se
obţin două forme particulare importante prin particularizarea lui p.
64 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Pentru p = 1, expresia (2.10) devine:


( x − a )( x − ξ )n f ( n+1) ξ
Rn ( x) = ( ) (2.19)
n!
care se numeşte restul Taylor de ordinul n sub forma Cauchy.
Pentru p = n + 1, expresia (2.10) devine
( x − a )n+1 f ( n+1) ξ
Rn ( x) = ( ) (2.20)
( n + 1)!
care se numeşte restul Taylor de ordinul n sub forma Lagrange.
Deoarece ξ se află între a şi x, există 0 < θ < 1 astfel încât ξ − a = θ ( x − a ) .
Dacă notăm cu h = x − a , rezultă x = a + h , ξ = a + θh , x − ξ = (1 − θ ) h şi formula
Taylor se scrie:
h h2 hn (n)
f ( a + h ) = f (a) +
f ′(a ) + f ′′(a) + K + f (a ) + Rn ( x) , (2.21)
1! 2! n!
unde restul are una din formulele
n − p +1
h n +1 (1 − θ )
f(
n +1)
Rn ( x ) = ( a + θh ) (Schömlich-Roche) (2.10')
n! p
h n +1 (1 − θ )
n
f(
n +1)
Rn ( x ) = ( a + θh ) (Cauchy) (2.19')
n!
h n+1 ( n +1)
Rn ( x) = f ( a + θh ) (Lagrange) (2.20')
( n + 1)!
Deoarece formulele Cauchy (2.19) şi Lagrange (2.20) ale restului Rn corespund
la valori diferite ale lui p şi deoarece θ depinde în general de p, rezultă că
valorile lui θ în (2.19') şi (2.20') sunt în general diferite.
Dacă a = 0 ∈ I , formula (2.21) se numeşte formula Mac Laurin. Aşadar,
formula Mac Laurin cu restul Cauchy este:
x n +1 (1 − θ ) ( n +1)
n
x x n (n)
f ′(0) + K +
f ( x ) = f (0) + f (0) + f ( θx ) , (2.22)
1! n! n!
iar, formula Mac Laurin cu restul Lagrange este:
x x n ( n) x n+1 ( n +1)
f ( x) = f (0) + f ′(0) + K + f (0) + f ( θx ) . (2.23)
1! n! ( n + 1)!

Definiţia 2.2.1. O funcţie f definită pe o vecinătate a punctului x = a se


numeşte infinit mică în x = a dacă lim f ( x) = 0 . Fie f şi g două funcţii infinit mici
x →a
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 65

în x = a . Spunem că f este infinit mică de ordin mai mare ca g şi notăm f = 0( g )


f ( x)
dacă lim = 0.
x →a g ( x )
Din formula (2.20) rezultă:
Rn ( x)
= lim ( x − a ) f ( ) ( ξ ) = 0 ,
n +1
lim
x →a ( x − a ) n x →a

deci
Rn ( x) = 0 ⎡⎢( x − a ) ⎤⎥ .
n
(2.24)
⎣ ⎦
Ultima egalitate se numeşte restul formulei Taylor în forma lui Peano.
În continuare vom scrie formula Mac Laurin pentru câteva funcţii uzuale:
1. Pentru funcţia f ( x ) = e x , x ∈ ϒ, avem
f ( n ) ( x ) = e x şi f ( n ) (0) = 1 ∀ n ∈ Ν, deci
x x2 xn
ex = 1 + +
1! 2!
+K+
n!
+ o xn . ( )
2. Pentru funcţia f ( x) = sin x , x ∈ ϒ, avem:
⎛ π⎞
f ( n) ( x) = sin ⎜ x + n ⎟ , deci
⎝ 2⎠
(
⎧ 0 daca n = 2k
π ⎪
f ( n) (0) = sin n = ⎨ n −1
2 ⎪( −1) 2 daca( n = 4k + 1 sau 4k + 3.

Aşadar avem:
2n +1
x x3 x5
sin x = − +
1! 3! 5!
− K + ( −1)
n x
( 2n + 1)!
+ o x 2n +1 . ( )
3. Pentru funcţia f ( x) = cos x , x ∈ ϒ avem
(
⎛ π⎞ π ⎧⎪ 0 daca n = 2k + 1
( n)
f ( x) = cos ⎜ x + n ⎟ şi f ( n) (0) = cos n = ⎨ k (
⎝ 2⎠ 2 ⎪⎩( −1) daca n = 4k .
Formula Mac Laurin este în acest caz:
x2 x4 2n
cos x = 1 − −
2! 4!
− K + ( −1)
n x
( 2n ) !
+ o x 2n . ( )
4. Pentru funcţia f ( x ) = ln (1 + x ) , x ∈ ( −1, ∞ ) ,

f ( n ) ( x ) = ( −1)
n −1 ( n − 1)! , f (0) = 0 , f ( n ) (0) = ( −1)
n −1
( n − 1)!
(1 + x )n
Formula Mac Laurin va fi:
66 ANALIZĂ MATEMATICĂ

x2 x3 x4 n
ln (1 + x ) = x −
2
+
4

4
+ K + ( −1)
n −1 x
n
+ o xn . ( )
α
5. Pentru funcţia f ( x ) = (1 + x ) avem:
α− n
f ( n ) ( x ) = α ( α − 1)K ( α − n + 1)(1 + x ) şi
f ( n ) (0) = α ( α − 1)K( α − n + 1) .
Formula Mac Laurin este
α ( α − 1) 2 α ( α − 1)K ( α − n + 1) n
α
(1 + x )α = 1 + x +
1! 2!
x +K+
n!
x + o xn . ( )
În cazul particular când α = n ∈ * , Rn ( x ) = 0 (pentru că f ( ) ( x ) = 0 ) şi
n +1

formula Mac Laurin coincide în acest caz cu formula binomului lui Newton.
n n ( n − 1) 2 n ( n − 1)K1 n
(1 + x )n = 1 + x + x +K+ x =
1! 2! n!
= 1 + Cn1 x + Cn2 x 2 + K + Cnn x n .
Formula Taylor (Mac Laurin) este utilă în calculul unor limite de funcţii.

x2

e 2 − cos x
Exemplu. Să se calculeze lim 3
. Aplicând formulele stabilite
x →∞ x sin x
anterior obţinem:
x2 x2 x4 x2 x4
lim
e

2 − cos x
= lim
1−
2
+
8
+ o x4 − 1 + ( )

2 24
+ o x4
=
( )
x →∞ x 3 sin x x →∞ x 3 sin x
⎛1 1 ⎞ 4
⎜ − ⎟x +o x
8 24 ⎠
4 1 1
− ( )
+ α( x ) 1 1 1
= lim ⎝ = lim 8 24 = − = .
x →∞ x4 + o x4 x →∞
( )
1 + α( x ) 8 24 12

(unde α( x ) =
o x4( ) → 0 când x → 0).
x4
În continuare vom prezenta două aplicaţii interesante ale formulei Taylor în
studiul funcţiilor reale.
Fie I ⊂ ϒ un interval deschis, a ∈ I şi f : I → . Se ştie că o condiţie
necesară ca punctul x = a să fie punct de extrem pentru f este ca f ′( a ) = 0 (în
ipoteza că f este derivabilă în x = a).
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 67

Următoarea teoremă stabileşte condiţii suficiente pentru existenţa punctelor


de extrem.

Teorema 2.2.2. Fie f : I → cu proprietatea că are derivate continue pe I


până la ordinul n inclusiv şi a ∈ I un punct interior astfel încât:
f ′( a ) = f ′′( a ) = K = f ( ) ( a ) = 0 , f ( n ) (a ) ≠ 0 .
n −1

Dacă n este par, atunci x = a este punct de extrem pentru f şi anume, de maxim
dacă f ( n ) (a ) < 0 , respectiv de minim dacă f ( n ) (a ) > 0 .
Dacă n este impar x = a nu este punct de extrem.
Demonstraţie
Din formula Taylor cu restul lui Lagrange rezultă

f ( x ) = f (a ) +
( x − a )n f (n) ( ξ) , ∀ x ∈ I ,
n!
unde ξ se află între a şi x.
Să presupunem n par şi f ( n ) (a ) < 0 . Deoarece f ( n) este o funcţie continuă
în x = a, rezultă că există un interval deschis J astfel încât a ∈ J ⊂ I şi
f ( n ) (t ) < 0 , ∀ t ∈ J , x ∈ J avem:

f ( x ) − f (a ) =
( x − a )n f (n) ( ξ) ≤ 0 ,
n!
de unde rezultă că
f ( x) ≤ f (a ) ∀ x ∈ J ,
deci x = a este punct de maxim local pentru f. Analog se arată că dacă f ( n ) (a ) > 0 ,
atunci x = a este punct de minim local pentru f.
Dacă n este impar, atunci diferenţa f ( x ) − f ( a ) nu păstrează semn constant
pe nici o vecinătate a punctului x = a, deci x = a nu este punct de extrem local
pentru f.

Corolarul 2.2.1. Dacă f ′( a ) = 0 şi f ′′( a ) ≠ 0 , atunci x = a este punct de


minim dacă f ′′( a ) > 0 , respectiv punct de maxim dacă f ′′( a ) < 0 .
Dacă f ′( a ) = f ′′( a ) = 0 şi f ′′′(a ) ≠ 0 , atunci x = a nu este punct de extrem
pentru f (este punct de inflexiune).

Definiţia 2.2.2. O funcţie f : I → se numeşte de clasă C p pe I, dacă f are


derivate continue pe I până la ordinul p inclusiv. Se foloseşte notaţia f = C p ( I ) .
68 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Definiţia 2.2.3. O funcţie f ∈ C 2 ( I ) se numeşte convexă (concavă) pe I,


dacă ∀ a, x ∈ I avem
f ( x) ≥ f (a) + f ′(a) ( x − a ) ⎡⎣ f ( x) ≤ f (a) + f ′(a) ( x − a ) ⎤⎦
Din punct de vedere geometric funcţia este convexă (concavă) dacă graficul
său este situat deasupra (dedesubtul) tangentei în orice punct al său.

Propoziţia 2.2.1. Dacă f ∈ C 2 ( I ) şi f ′′( x ) > 0 ( f ′′( x ) < 0) pentru orice x ∈ I,


atunci f este convexă (concavă) pe intervalul I.
Demonstraţie
Fie a, x ∈ I. Din formula Taylor pentru n = 1 rezultă:
f ′′ ( ξ )
f ( x) = f (a ) + f ′(a ) ( x − a ) + ( x − a )2 ,
2!
unde ξ se află între a şi x.
Dacă f ′′ > 0 pe I rezultă
f ′′ ( ξ )
f ( x) − ⎡⎣ f ( a ) + f ′(a ) ( x − a ) ⎤⎦ = x ∈ I,( x − a )2 ≥ 0 , ∀
2
deci f este convexă pe intervalul I. Analog, dacă f ′′ < 0 pe I rezultă
f ( x ) ≤ f (a ) + f ′(a ) ( x − a ) , ∀ x ∈ I,
deci f este concavă pe I.

2.3. Serii Taylor şi Mac Laurin

Definiţia 2.3.1. Fie f : I → o funcţie indefinit derivabilă pe I şi a ∈ I un


punct interior. Seria de funcţii
f ′(a) f ′′(a) f ( n ) ( n)
f (a) + ( x − a) + ( x − a )2 + K + ( x − a )n + K (2.25)
1! 2! n!
se numeşte seria Taylor ataşată funcţiei f în x = a. Dacă notăm cu A mulţimea de
convergenţă a seriei (2.25) (Vezi Definiţia 2.1.3.) atunci observăm că a ∈ A, deci
A ≠ Φ.
Spunem că funcţia f se dezvoltă în serie Taylor în jurul punctului x = a pe
mulţimea B ⊂ I I A, dacă ∀ x ∈ B avem:
f ′(a ) f ( n ) ( n)
f ( x) = f (a) + ( x − a ) + K + ( x − a )n + K (2.26)
1! n!
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 69

În cazul particular a = 0 ∈ I, seria (2.25) devine


x x n ( n)
f (0) + f ′(0) + K + f (0) + K
1! n!
şi se numeşte seria Mac Laurin.

Observaţia 2.3.1. Fie f : I → o funcţie indefinit derivabilă pe I şi a ∈ I .


În general nu este adevărat că funcţia f se poate dezvolta în serie Taylor în jurul
punctului x = a pe mulţimea A I I aşa cum rezultă din următorul exemplu datorat
lui Cauchy.
⎧ 2 (
Exemplu. f ( x) = ⎪e −1 x daca x ≠ 0
⎨ (
⎪⎩ 0 daca x = 0 .
Vom arăta că f este indefinit derivabilă pe ϒ şi f ( n ) (0) = 0 , ∀ n ∈ * .
1
2 − 2
Într-adevăr, dacă x ≠ 0, atunci f ′( x ) = e x . Cum f este continuă în x = 0, avem:
x3
2 6
3
− 4
f ′(0) = lim f ′( x) = lim x = lim x =
x→0 x→0 1 x →0 1
2 2 2
ex − 3 ex
x
1 1
− 2
3 x
= 3 lim x = 3 lim x = lim =0.
x→0 1 x →0 1 2 x →0 1
2 2 2 2
ex − 3 ex ex
x
1
( n) P ( x) − x 2
În general avem: f (0) = e dacă x ≠ 0, unde P este polinom. Aplicând
xm
de un număr suficient de mare regula L'Hospital rezultă:
1 1

e x2 k
f ( n) (0) = lim f ( n) ( x) = P(0) lim = P (0) lim x = 0 .
x →0 x→0 x k x→0 1
2
ex
Seria Mac Laurin ataşată lui f este convergentă pe ϒ şi are suma s ( x) = 0, ∀ x ∈ ϒ.
Rezultă că f ( x) ≠ s( x) , ∀ x ∈ \ {0} , deci f nu se dezvoltă în serie Mac
Laurin pe nici o mulţime B ⊂ ϒ, B ≠ {0} .
70 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Teorema 2.3.1. Condiţia necesară şi suficientă ca funcţia f să se dezvolte în


serie Taylor în jurul punctului x = a pe mulţimea B ⊂ I I A este ca
lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ B.
n→∞

Demonstraţie
Observăm că polinomul Taylor de ordinul n ataşat funcţiei f în punctul x = a
este exact suma parţială de ordinul n a seriei Taylor ataşat lui f în x = a. Dacă
notăm cu s suma seriei (2.26) atunci
s ( x) = lim Tn ( x) , ∀ x ∈ A. (2.27)
n→∞
Pe de altă parte, din formula Taylor avem:
f ( x ) = Tn ( x ) + Rn ( x ) , ∀ x ∈ I. (2.28)
Faptul că f se dezvoltă în serie Taylor pe mulţimea B ⊂ A I I revine la a spune că
f ( x) = s( x) , ∀ x ∈ B. Din (2.27) şi (2.28) rezultă că f ( x) = s( x) , ∀ x ∈ B dacă şi
numai dacă lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ B.
n→∞

Corolarul 2.3.1. Dacă există M > 0 astfel încât


f ( n ) ( x) ≤ M , ∀ n ∈ * şi ∀ x ∈ B ⊂ A I I,

atunci f se dezvoltă în serie Taylor în jurul punctului x = a pe mulţimea B.

Demonstraţie
Pentru orice x ∈ B fixat, avem:
n +1 n +1
x−a x−a
f ( ) (ξ) ≤ M
n +1
Rn ( x) = = un . (2.29)
( n + 1)! ( n + 1)!
Observăm că lim un = 0 , deoarece un este termenul general al unei serii cu
n→∞
termeni pozitivi convergente, aşa cum rezultă imediat din criteriul raportului
⎛ un +1 x−a ⎞
⎜ lim = lim = 0 < 1⎟ .
⎝ n→∞ un n→∞ n + 2 ⎠
Aşadar, lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ B şi afirmaţia din Corolar rezultă acum din
n→∞
Teorema 2.3.1.

Exemple
1. Funcţia f ( x) = e x , x ∈ ϒ se dezvoltă în serie Taylor pe ϒ în jurul oricărui
punct. Într-adevăr, pentru orice r > 0, avem:
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 71

f ( n ) ( x) = e x ≤ e r = M , ∀ x ∈ [ − r , r ] .

Din Corolarul 2.3.1 rezultă că funcţia f ( x ) = e x se dezvoltă în serie Taylor


pe intervalul [ −r , r ] în jurul oricărui punct a ∈ ( − r , r ) . Cum r > 0 a fost arbitrar,
rezultă că dezvoltarea are loc pe ϒ. Dezvoltarea sa în serie Mac Laurin este:
x x2 xn
ex = 1 + + +K+ + K ∀ x ∈ ϒ.
1! 2! n!
2. Funcţia f ( x) = sin x , x ∈ ϒ se dezvoltă în serie Taylor pe ϒ în jurul
oricărui punct.
⎛ π⎞
Într-adevăr, f ( n) ( x) = sin ⎜ x + n ⎟ ≤ 1 = M , ∀ x ∈ ϒ. Dezvoltarea în serie
⎝ 2⎠
Mac Laurin este:
2 n +1
x3 x5 n x
sin x = x − + − K + ( −1) + K ∀ x ∈ ϒ.
3! 5! ( 2n + 1)!
3. Funcţia f ( x) = cos x , x ∈ ϒ se dezvoltă în serie Taylor pe ϒ în jurul
oricărui punct, deoarece
⎛ π⎞
f ( n) ( x) = cos ⎜ x + n ⎟ ≤ 1 , ∀ x ∈ ϒ.
⎝ 2⎠
4. Funcţia f ( x) = ln (1 + x ) , x ∈ ( −1, ∞ ) se dezvoltă în serie Taylor în serie
Mac Laurin pe intervalul ( −1,1] .
Din Teorema 2.3.1 rezultă că trebuie să demonstrăm că lim Rn ( x) = 0 ,
n→∞
∀ x ∈ ( −1,1] . Prin inducţie se demonstrează uşor că
n −1 ( n − 1)!
f ( n) ( x) = ( −1) ,∀ x∈ * .
(1 + x )n
Pentru x ∈ [ 0,1] scriem restul Taylor sub forma Lagrange şi obţinem

Rn ( x ) =
( −1)n x n+1 ≤
1
, ∀ x ∈ [ 0,1] . (2.30)
( n + 1)(1 + θx )n+1 n +1

Rezultă lim Rn ( x) = 0 pentru x ∈ [ 0,1] .


n→∞
Pentru x ∈ ( −1,0 ) folosim formula Cauchy a restului şi obţinem:
n +1
Rn ( x) = ( −1) x n +1
n (1 − θ )n ⎛ 1− θ ⎞ x
<⎜
n
⎟ ⋅ (2.31)
(1 + θx )n+1 ⎝ 1 + θx ⎠ 1 + θx
72 ANALIZĂ MATEMATICĂ

unde θ ∈ ( −1,0 ) şi depinde în general de n.


Pentru a arăta că lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ ( −1,0 ) este suficient să arătăm că
n→∞
lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ [ −r ,0 ) unde 0 < x < 1 este arbitrar.
n→∞
Fie deci –1 < – r ≤ x < 0. Cum θ∈ ( 0,1) rezultă −θ < −θr ≤ θx , deci
0 < 1 − θ < 1 − θr ≤ 1 + θx . În continuare avem:
1− θ
0< <1 (2.32)
1 + θx
1 1 1
> ≥ . (2.33)
1 − r 1 − r θ 1 + θx
Ţinând seama de (2.32) şi (2.33) în (2.34) obţinem:
r n+1
Rn ( x) < , ∀ x ∈ [ −r ,0 ) .
1− r
Cum lim r n+1 = 0 , rezultă lim Rn ( x) = 0 pentru ∀ x ∈ ( −1,0 ) şi cu aceasta
n→∞ n→∞
demonstraţia este terminată.
Dezvoltarea în serie Mac Laurin este
x 2 x3 x 4 n −1 x
n
ln (1 + x ) = x − + − + K + ( −1) + K ∀ x ∈ ( −1,1] .
2 3 4 n

În particular, pentru x = 1 obţinem rezultatul cunoscut


1 1 1
ln 2 = 1 − + − + K
2 3 4
α
5. Funcţia f ( x) = (1 + x ) , α ∈ \ , x ∈ ( −1, ∞ ) se dezvoltă în serie Mac
Laurin pe intervalul ( −1,1) .
Vom arăta că lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ ( −1,1) . Pentru restul Taylor vom folosi
n→∞
forma Cauchy.
α−n
Deoarece f ( n) ( x) = α ( α − 1)K ( α − n + 1)(1 + x ) , rezultă
α ( α − 1)K ( α − n ) x n +1 ⎛ 1 − θ ⎞ n α−1
Rn ( x) = ⋅⎜ ⎟ ⋅ (1 + θx ) , (2.34)
n! ⎝ 1 + θx ⎠
unde θ∈ ( 0,1) şi depinde în general de n.
α ( α − 1)K ( α − n ) n+1
Dacă notăm cu un = x şi presupunem x < 1 , atunci
n!

seria ∑ un este convergentă, aşa cum rezultă imediat din criteriul raportului
n =1
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 73

⎛ un +1 α − n −1 ⎞
⎜ lim = lim x = x < 1⎟ .
⎝ n→∞ un n→∞ n + 1 ⎠
Aşadar avem
lim un = 0 . (2.35)
n→∞
Pe de altă parte, dacă x < 1 avem 0 < 1 − θ < 1 + θx de unde rezultă
n
⎛ 1− θ ⎞
0<⎜ ⎟ <1. (2.36)
⎝ 1 + θx ⎠
În sfârşit, observăm că pentru –1 < x < 1 avem
1 − x ≤ 1 − θ x ≤ 1 + θx ≤ 1 + θ x ≤ 1 + x ,
de unde rezultă
⎧ 1 + θx α−1 ≤ 1 + x α−1 daca( α > 1
⎪ ( )
⎨ (2.37)
⎪ 1 + θx α−1 ≤ (1 − x )α−1 daca( α < 1

Trecând la modul în (10) obţinem:
n
⎛ 1− θ ⎞ α−1 α−1
Rn ( x) = un ⎜ ⎟ (1 + θ x ) < un (1 + θ x ) .
⎝ 1 + θx ⎠
Din (2.35) şi (2.37) rezultă lim Rn ( x) = 0 , ∀ x ∈ ( −1,1) şi cu aceasta demonstraţia
n→∞
este terminată.
1
În particular, pentru α = −
obţinem
2
1 1 1⋅ 3 2 n 1 ⋅ 3 ⋅ 5K( 2n − 1) n
=1− x + x K + ( −1) x + K ∀ x ∈ ( −1,1) .
1+ x 2 2⋅4 2 ⋅ 4 ⋅ 6K( 2n )

2.4. Serii de puteri

O serie de puteri este o serie de funcţii de forma



∑ an xn = a0 + a1x + a2 x2 + K + an xn + K x ∈ ϒ, (2.38)
n =0
{an }este un şir de numere reale.
Dacă notăm cu A mulţimea de convergenţă a seriei (1), atunci se observă că
0 ∈ A, deci A ≠ Φ.
74 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Lema 2.4.1. Dacă seria (1) este convergentă în x0 ∈ ϒ, atunci ea este


absolut convergentă în orice punct x ∈ ϒ cu proprietatea x < x0 .

Demonstraţie

Deoarece seria ∑ an x0n
n =0
este convergentă, rezultă că şirul {an x0n } este

convergent şi are limita 0. Cum orice şir convergent este mărginit, rezultă că
∃ M > 0 astfel încât an x0n < M , ∀ n ∈ * . Pe de altă parte avem
n n
n x x
an x = an x0n ⋅ <M = vn . (239)
x0 x0

Dacă x < x0 , atunci seria ∑ vn este o serie geometrică convergentă (deoarece
n =1

x
raţia q = < 1 ). Din criteriul I de comparaţie rezultă că seria ∑ an x0n este
x0 n =0
convergentă şi cu aceasta lema este demonstrată.

Observaţia 2.4.1. Lema 2.4.1 pune în evidenţă o proprietate importantă a


mulţimii de convergenţă a unei serii de puteri şi anume dacă x0 ∈ A, atunci

( )
intervalul deschis − x0 , x0 ⊂ A .

Observaţia 2.4.2. Din Lema 2.4.1 rezultă că dacă x0 ∉ A şi x > x0 , atunci


x∉ A.

Teorema 2.4.1. (Teorema I a lui Abel). Pentru orice serie de puteri există
un număr 0 ≤ ρ ≤ ∞ , cu proprietăţile:
1) Seria este absolut convergentă pentru orice x ∈ ϒ, x < ρ.
2) Seria este divergentă pentru orice x ∈ ϒ, x > ρ.
3) Seria este absolut uniform convergentă pe intervalul [ −r , r ] , ∀ 0 < r < R.
Numărul ρ se numeşte raza de convergenţă, iar intervalul ( −ρ, ρ ) intervalul
de convergenţă.

Demonstraţie
Dacă mulţimea de convergenţă A se reduce la {0}, atunci ρ = 0 şi teorema
este demonstrată.
Presupunem A ≠ {0}.
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 75

Cazul 1. Dacă A este nemărginită superior, atunci A = ϒ şi ρ = +∞.


Într-adevăr, fie x1 ∈ oarecare. Dacă A este nemărginită, atunci există
x0 ∈ A astfel încât x0 > x1 , deci seria este absolut convergentă în x1 , conform
Lemei 2.4.1. Cum x1 ∈ era arbitrar, rezultă că seria este absolut convergentă pe ϒ.
Cazul 2. Dacă A este mărginită superior, atunci ρ = supA > 0. Într-adevăr,
din definiţia marginii superioare rezultă că dacă x < ρ, atunci ∃ x0 ∈ A astfel încât
x < x0 < ρ ; conform Lemei 2.4.1 seria este absolut convergentă în x. Fie x ∈ ϒ,
astfel încât x > ρ. Evident x > y > ρ . Dacă presupunem prin absurd că seria este
convergentă în x, din Lema 2.4.1 rezultă y ∈ A, ceea ce contrazice definiţia ρ = supA.
În sfârşit, faptul că seria este uniform convergentă pe [ −r , r ] , ∀ 0 < r < ρ,
rezultă din Teorema 2.1.7 (Weierstrass), observând că pentru ∀ x ∈ [ −r , r ] avem

an x n < an r n , iar seria numerică ∑ an r n este convergentă. Cu aceasta teorema
n =0
este demonstrată.
Următoarea teoremă ne dă un procedeu practic de calcul al razei de convergenţă.


Teorema 2.4.2. (Cauchy-Hadamard). Fie ∑ an xn o serie de puteri, ρ raza
n =1
sa de convergenţă şi ω = lim sup n an . Atunci:
1
1) ρ = dacă 0 < ω < ∞.
ω
2) ρ = 0 dacă ω = +∞.
3) ρ = ∞ dacă ω = 0.

Demonstraţie

Aplicând criteriul rădăcinii (Teorema 1.5.6, Corolarul 1) seriei ∑ an xn
n =0
obţinem
L = limsup n an x n = ω x .
1) Fie 0 < ω < ∞.
1 ∞
Dacă x < , atunci L < 1, deci seria ∑ an x n este convergentă.
ω n =0
76 ANALIZĂ MATEMATICĂ

1 1
Fie x > . Evident există x > y > . Dacă presupunem prin absurd că
ω ω

seria ∑ an xn este convergentă în punctul x, atunci din Lema 4.1 rezultă că ea este
n =1

absolut convergentă în punctul y. Pe de altă parte, limsup an y n = ωy > 1 , de



unde rezultă că ∑ an y n este divergentă (Teorema 1.5.6, Corolarul 1). Am ajuns
n =0
1
astfel la o contradicţie. Deci ρ = .
ω

2) Fie ω = ∞ şi x0 ≠ 0 oarecare. Vom arăta că seria ∑ an x0n este
n =0

divergentă. Într-adevăr, fie 0 < y < x0 . Dacă presupunem prin absurd că ∑ an x0n
n =0

este convergentă, atunci din Lema 4.1 rezultă ∑ an y n este convergentă. Pe de
n =0

altă parte avem: limsup an y n = ωy > 1 , deci seria ∑ an y n este divergentă
n =0
(contradicţie). Cum x0 ≠ 0 a fost arbitrar, rezultă A = {0}, deci ρ = 0.

3) Dacă ω = 0, atunci L = 0 ⋅ x = 0 < 1, deci seria ∑ an xn este
n =0
convergentă. Rezultă A = ϒ, deci ρ = +∞.

an
Observaţia 2.4.3. ρ = lim dacă această limită există. Într-adevăr,
n →∞ an +1

an an +1 1 1
dacă ∃ lim , atunci există lim (cu convenţiile = ∞ şi = 0 ). Dar
n →∞ an +1 n →∞ an 0 ∞
a
se ştie că dacă ∃ lim n+1 = l , atunci ∃ lim n an = l .
n→∞ a
n

Exemple
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 77


n −1 xn
1. Seria ∑ ( −1) n
are raza de convergenţă ρ = 1. Într-adevăr, conform
n =1
Observaţiei 2.4.3 avem:
an n +1
ρ = lim = lim =1.
n →∞ an +1 n→∞ n

Din Teorema 2.4.1 rezultă că seria este absolut convergentă pe intervalul ( −1,1) şi
divergentă pe mulţimea ( −∞, −1) U (1, ∞ ) .

n −1 1
Pentru x = 1 seria devine ∑ ( −1) n
care este convergentă, conform
n =1

⎛ 1⎞
criteriului Leibniz pentru serii alternate. Pentru x = –1, seria devine ∑ ⎜⎝ − n ⎟⎠ =
n =1

1
= ( −1) ∑ care este divergentă. Rezultă că mulţimea de convergenţă este
n =1 n
A = ( −1,1] .

2. Seria ∑ n! x n are raza de convergenţă ρ = 0. Într-adevăr,
n =0
an 1
ρ = lim = lim = 0.
an +1 n→∞ n + 1
Mulţimea sa de convergenţă este A = {0}.
∞ n
x
3. Seria ∑ are raza de convergenţă ρ = +∞. Avem
n =0 n !
an
ρ = lim = lim ( n + 1) = +∞ .
n→∞ an +1 n→∞
Mulţimea de convergenţă este A = ϒ.
∞ 3n
x 3
4. Seria ∑ are raza de convergenţă ρ = 2 . Într-adevăr,
n
n =0 2
(
⎧⎪0 daca n ≠ 3k
an = ⎨ − n (
⎪⎩2 daca n = 3k .
78 ANALIZĂ MATEMATICĂ

Şirul {n an } se compune din subşirurile constante {0} şi {


3n
}
2− n , deci ω =

⎪⎧ 1 ⎪⎫ 1 1 3
= lim sup n an = max ⎨0, = . Din Teorema 2.4.2 rezultă ρ = = 2 .
3 ⎬ 3 ω
⎩⎪ 2 ⎭⎪ 2

Teorema 2.4.3. Suma unei serii de puteri este o funcţie continuă pe intervalul
de convergenţă al seriei.

Demonstraţie
Fie x ∈ (–ρ, ρ) oarecare fixat. Evident, există r astfel încât x < r < ρ .
Deoarece seria este uniform convergentă pe intervalul [ −r , r ] (Teorema 2.4.1
punctul 3) rezultă că suma sa s este continuă pe [ −r , r ] , deci şi în punctul x. (Am
aplicat aici Teorema 2.1.8).

Teorema 2.4.4. O serie de puteri ∑ an xn poate fi integrată termen cu
n =0
termen pe intervalul de convergenţă al seriei. Seria de puteri care rezultă are
aceiaşi rază de convergenţă cu seria iniţială.

Demonstraţie

Fie s ( x) = ∑ an x n , ∀ x ∈ ( −ρ, ρ ) .
n =0

Fie x < ρ şi r astfel încât x < r < ρ . Deoarece seria s ( x) = ∑ an x n este
n =0
uniform convergentă pe [ −r , r ] din Teorema 2.1.9 rezultă
x ∞ x n ∞ a
∫0 s (t )d t = ∑ an ∫
0
t dt = ∑ n +n 1 x n+1 .
n =0 n =0
Pe de altă parte avem:
a lim n an
lim n n = = lim n an ,
n→∞ n + 1 lim n n + 1

de unde rezultă că seria are raza de convergenţă egală cu ρ.



Teorema 2.4.5. O serie de puteri ∑ an xn poate fi derivată termen cu
n =0
termen pe intervalul de convergenţă al seriei.

Demonstraţie
Seria derivatelor este:
2. Şiruri şi serii de funcţii reale 79

a1 + 2a2 x + K + nan x n −1 + K
n
lim n nan = lim n an ⋅ lim n = lim n an ,
n→∞
rezultă că seria derivatelor are aceiaşi rază de convergenţă ca seria iniţială.
Fie r ∈ (–ρ, ρ) oarecare şi x < r < ρ . Deoarece seria derivatelor este
uniform convergentă pe [ −r , r ] , din Teorema 2.1.10

s′( x) = ∑ nan x n −1 = a1 + 2a2 x + K + nan x n−1 + K
n =1
unde

s ( x) = ∑ an xn = a0 + a1x + K + an xn + K
n =0

Observaţia 2.4.4. O serie de puteri poate fi derivată termen cu termen sau


integrată termen cu termen, pe intervalul de convergenţă ori de câte ori dorim. De
fiecare dată, seria obţinută are aceiaşi rază de convergenţă cu seria iniţială.


Teorema 2.4.6. (Teorema a II-a lui Abel). Fie seria de puteri ∑ an xn ,
n =0
având raza de convergenţă ρ < ∞ şi suma s. Dacă seria este convergentă în
punctul x = ρ, atunci suma sa s este continuă pe intervalul ( −ρ, ρ] .
Demonstraţie
Din Teorema 2.4.3 rezultă continuitatea lui s pe ( −ρ, ρ ) . Rămâne să dovedim
continuitatea în x = ρ. Observăm că:
n
( ) ⎛ x⎞
an x n = an ρn ⋅ ⎜ ⎟ .
⎝ρ⎠
n
⎛x⎞
Şirul de funcţii ⎜ ⎟ este uniform mărginit pe intervalul [0,ρ] şi
⎝ρ⎠

descrescător pentru orice x fixat. Cum seria ∑ an ρn este convergentă, din criteriul
n =1
Abel-Dirichlet de convergenţă uniformă în varianta a II-a (Teorema 2.1.6') rezultă

că seria ∑ an xn este uniform convergentă pe [ 0,ρ] . Din Teorema 2.1.8 rezultă că
n =0
funcţia s (suma seriei) este continuă pe [ 0,ρ] , deci şi în punctul x = ρ.
80 ANALIZĂ MATEMATICĂ


n −1 x 2n−1
Exemplu. Să se afle mulţimea de convergenţă şi suma seriei ∑ ( −1) 2n − 1
.
n =1
n −1
Avem an =
( −1) , de unde rezultă ρ = lim
an
= 1 . Pentru x = 1, seria devine
2n − 1 n→∞ an +1

n −1 1
∑ ( −1) 2n − 1
şi este convergentă (criteriul Leibniz). Pentru x = –1, seria
n =1

1
devine ∑ 2n − 1 şi este divergentă.
n =1
Mulţimea de convergenţă este deci A = ( −1,1] . Fie
x3 x5 x 7
s ( x) = x − + − + K ∀ x ∈ A.
3 5 7
Din Teorema 2.4.5 rezultă
s ′( x ) = 1 − x 2 + x 4 − x 6 + K ∀ x ∈ ( −1,1) .
Seria din dreapta este o serie geometrică, cu raţia q = − x 2 . Rezultă
1
, ∀ x ∈ ( −1,1) .
s ′( x) =
1 + x2
Integrând ultima relaţie obţinem:
s ( x) = arctg x + C , ∀ x ∈ ( −1,1) .
Deoarece s(0) = 0 rezultă C = 0, deci
∞ 2 n −1
n −1 x
arctg x = ∑ ( −1) , ∀ x ∈ ( −1,1) .
n =1 2n − 1
Pe de altă parte, deoarece ρ = 1 ∈ A, din Teorema a II-a a lui Abel rezultă:
π
s (1) = lim s ( x) = lim arctg x = arctg1 = .
x 1 x 1 4
Aşadar avem

n −1 x 2n −1
arctg x = ∑ ( −1) , ∀ x ∈ ( −1,1) .
n =1 2n − 1
În particular, pentru x = 1 obţinem:
π 1 1 1
=1− + − +K
4 3 5 7