Sunteți pe pagina 1din 186

ALAIN BESANÇON s-a născut la 25 aprilie 1932, la Paris.

A
absolvit Institutul de Studii Politice în 1952 şi a mai obţinut ur­ ALAIN BESANÇON
mătoarele diplome: maîtrise (Istorie, Sorbona, 1954), agrégation
(Istorie, 1957), doctorat în istorie (Sorbona, 1967), doctorat în li­
tere (doctorat d'État, 1977). Cercetător C.N.R.S. (1959-1963), apoi
profesor la École des Hautes Études en Sciences Sociales
(1963-1992). Numeroase stagii ca profesor şi cercetător la Co­
lumbia University (1964), Rochester University (1965), Wilson ORIGINILE INTELECTUALE
Center, Washington (1979), Hoover Institution, Stanford (1983),
Ail Soûls Collège, Oxford (1986), Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. ALE LENINISMULUI
Discipol al lui Raymond Aron, Alain Besançon este unul dintre
cei mai proeminenţi specialişti în istoria rusă şi sovietică — zona
centrală a activităţii sale academice şi publicistice. Numeroasele
Traducere din franceză de
sale lucrări ştiinţifice au fost publicate în toată lumea, începând
cu prestigioasele periodice Daedalus, Journal of Contemporary LUCREŢIA VĂCAR
History, Êncounter, Survey Commentary, Policy Review, Annales,
Contrepoint, Commentaire, Archivio di Filosofía, Revista de Oc-
cidente. Din 1983, publică frecvent comentarii politice în L'Express.
A fost tradus târziu în ţările Europei de Est, dar a avut mereu o
intensă circulaţie clandestină, în special în Polonia şi U.R.S.S. (sa­
mizdat). Academia Franceză 1-a distins cu Marele Premiu pen­
tru Eseu (1984) şi Premiul de Istorie.
In 1996, a devenit membru în Académie des sciences morales et
politiques. Scrieri principale: Le tsarévitch immolé (1967,1991);
Entretiens sur le Grand siècle russe et ses prolongements (în co­
laborare cu Wladimir Weidlé şi alţii, 1971); Histoire et expérience
du moi (1971); Éducation et société en Russie (1974); L'Histoire
psychanalytique, une anthologie (1974); Être russe au XlX-e siècle
(1974); Court traité de soviétologie à l'usage des autorités civi-
les, militaires et religieuses (1976); Les origines intellectuelles du
léninisme (1977,1986; trad. rom. Humanitas, 1993,2007); La con-
fusion des langues (1978; trad. rom. Humanitas, 1992); Présent
soviétique et Passé russe (1980, 1986); Anatomie d'un spectre
(1981 ; trad. rom. Humanitas, 1992); Courrier Paris-Stanford (eu
Jean Plumyène, 1984); La falsification du bien. Soloviev et Or-
well (1985); Une génération (1987); Vendredis (1990); L'Ima-
ge interdite : une histoire intellectuelle de l'iconoclasme ( 1994,2000;
trad. rom. Humanitas, 1996); Trois tentations dans l'Eglise (1996;
u.id. r o m . I [umanitas, 2001); Le Malheur du wïr/e ( 1998; trad.
rom i [umanitas, 1999, 2007).
HUMANITAS
BUCUREŞTI
Coperta
IONUŢ BROŞTIANU

CAPITOLUL I
Ideologia

Soljcniţîn: „Această minciună generală, impusă, obliga-


1 1 H ic, este aspectul cel mai teribil al existenţei oamenilor din
i 11 .i noastră. Este un lucru mai rău decât toate lipsurile ma-
|i riale, mai rău decât absenţa oricărei libertăţi civice. Şi tot
U est arsenal de minciuni (...) este tributul plătit ideologiei:
toi ceea ce se petrece trebuie să fie legat de această ideolo-
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României gie moartă care încă se agaţă cu toate ghearele, dar tocmai
BESANÇON, ALAIN
pentru că statul nostru, prin inerţie, prin tradiţie, se cram-
Originile intelectuale ale leninismului / Alain Besançon; trad.: Lucreţia
Văcar. - Bucureşti: Humanitas, 2007
poneazăîncă de ea, de această doctrină mincinoasă, de ero­
ISBN 978-973-50-1555-8 rile sale cu ramificaţii multiple. Ideologia este aceea care are
nevoie, pentru a supravieţui, să-i pună în spatele gratiilor
I. Văcar, Lucreţia (trad.)
pe cei care îndrăznesc să gândească altfel [...]. Aruncaţi aceas­
141.82(47) Lenin, V I . tă vechitură murdară, îmbibată de sudoare, pe care există
deja atâta sânge, încât ea nu mai permite corpului viu al na­
ţiunii să respire! Ea este responsabilă de tot acest sânge văr­
ALAIN BESANÇON sat, de sângele a şaizeci şi şase de milioane de oameni." 1
In Scrisoare către conducătorii Uniunii Sovietice, Solje-
LES ORIGINES INTELLECTUELLES DU LÉNINISME
niţîn revine, aproape în fiecare pagină, asupra unei noţiuni
© Calmann-Lévy, 1977 care nu este clară, dar care este inevitabilă şi de care se lo­
© HUMANITAS, 2007, pentru prezenta versiune românească veşte fără voia lui: ideologia. Ea ocupă, atât ca noţiune cât
EDITURA HUMANITAS şi ca realitate locul central. Cu un spirit de decizie pe care
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România nu-1 aveau înaintaşii săi, nici chiar Zamiatin sau Orwell 2 ,
tel. 021/3171819, fax 021/31718 24
www.humanitas.ro
el ţine cu fermitate la această intuiţie: că esenţa regimului
Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/311 23 30, sovietic, invariabilă după 7 noiembrie 1917, nu este etati­
fax 021/313 50 35, C.P.C.E. - CP 14, Bucureşti zarea mijloacelor de producţie, nici birocraţia, nici noua cla­
e-mail: cpp@humanitas.ro
www.librariilehumanitas.ro
să, nici chiar partidul, nici, în general, o structură economică
s

5
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

şi socială, nici o structură politică, ci o „credinţă" de un anu­ i pieri. Singur proletariatul — ale cărui interese se confun­
me tip, ideologia, care, la ora actuală, nu mai este fără în­ zi cu cele ale întregii umanităţi — este în stare să producă
doială chiar o credinţă ci, pentru a vorbi în termenii în mod i > ideologie care să nu fie falsă, ci adevărată.
intenţionat cei mai vagi, o formaţiune mentală". „Aceasta" Ea nu este ştiinţa, dar ea este conformă ştiinţei. Astăzi
este instalată de el în centrul strategic al lumii comuniste. mi mai există decât două ideologii, celelalte fiind depăşite
Cu toate lacunele informaţiei sale şi limitele analizei sale, de mersul istoriei. Lenin scria în 1902: „Problema se poa­
numai fiindcă a reperat şi situat în mod corect ideologia, el le pune numai astfel: ideologie burgheză sau ideologie so-
ştie să păstreze un principiu de inteligibilitate superior. I i.ilistă. în această privinţă nu există cale de mijloc pentru
I ,i omenirea n-a elaborat nici un fel de « a treia » ideologie." 3
Ce trebuie să înţelegem prin ideologie ? Unul din manualele în vigoare în URSS, Micul dicţio­
Soljeniţîn întrebuinţează cuvântul în sensul în care el este nar filozofic, expune cu claritate situaţia respectivă:
admis în limbajul sovietic actual. Pe urmele lui, voi înţele­ „Ideologia clasei muncitoare este marxism-leninismul,
arma ideologică a partidului comunist şi a clasei muncitoa­
ge această noţiune ca un dat empiric al istoriei şi nu ca un
re în transformarea revoluţionară, socialistă a societăţii. For­
concept a priori.
ţa invincibilă a acestei ideologii provine din faptul că ea
Există o definiţie sovietică a ideologiei sovietice.
i raduce fidel legile obiective ale dezvoltării societăţii şi ex­
Ea se prezintă drept conformă marxismului. Ideologia
primă necesităţile dezvoltării istorice a epocii noastre. Ide­
desemnează, în sens larg, ansamblul ideilor şi al operelor
ologia burgheză contemporană este, dimpotrivă, o forţă
de civilizaţie elaborate de clasa dominantă şi, sub influen­
reacţionară. Ea serveşte interesele burgheziei în lupta sa con­
ţa acesteia, de o societate de clasă dată. In sens restrâns, ea tra clasei muncitoare, contra socialismului. Negarea ştiin­
este un sistem de interpretare permiţând justificarea unor ţei, idealismul, fideismul şi obscurantismul, apelul la
situaţii sociale şi permiţând puterii politice de clasă să se per­ şovinism şi la rasism, propaganda în favoarea cosmopoli­
petueze. Ideologia poate fi adevărată sau falsă. Dacă este fal­ tismului, acestea sunt caracteristicile ideologiei burgheze
să, este pentru că reprezintă expresia intelectuală a unei moderne." 4
situaţii de interese care nu poate fi dezvăluită fără riscul de Marxism-leninismul dă astfel o viziune a lumii intelec­
tuale în care ea apare împărţită între două ideologii în con-
* într-adevăr, după luarea puterii, ideologia încetează să mai I lict. într-adevăr, falsa ideologie nu dispare spontan în faţa
fie o credinţă. Ea nu este de altfel eficace decât cu condiţia de a splendorii adevărului în ideologia proletară. Cele două ide­
nu fi crezută: ea este o credinţă în care nu se crede. Soljeniţîn:
ologii susţin o luptă înverşunată. Marxism-leninismul se
„Doar constrânşi şi forţaţi ne prefacem [a crede]", ibid., p. 37.
identifică cu una din cele două ideologii şi, printr-un ra­
Simularea credinţei este distructivă pentru spirit şi astfel se îm­
ţionament interior al doctrinei, îşi dă el însuşi criteriile sale
plineşte un obiectiv al ideologiei. Cf. infra, cap. XVI. Dar aces­
ta nu este un motiv pentru a crede, ca Saharov, că societatea de adevăr. De ce este marxism-leninismul adevărat ? Pentru
sovietică se caracterizează prin „indiferenţă ideologică şi utiliza­ că el este ideologia clasei muncitoare şi aceasta, în mar­
rea pragmatică a ideologiei ca o faţadă comodă". SAHAROV, 1974, xism-leninism, nu poate să se înşele. Dar dacă clasa mun­
p. 208. Legătura dintre societate şi ideologie este mai strânsă de­ citoare nu este leninistă ? Aceasta înseamnă că ea a căzut sub
cât cea pe care o presupune simplul pragmatism. influenţa ideologiei burgheze.

6 7
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

Din nou, ce este ideologia sovietică ? Aceste cărţi se prezintă uneori ca expozeuri „populare" sau
Pentru Soljeniţîn, ideologia nu este un concept, ci o rea­ „elementare". Dar nivelul superior nu există.
litate. Ea este o realitate cotidiană care apasă asupra lui ca şi Ideologia sovietică ar fi deci acest sistem trivial, fără mis­
asupra compatrioţilor lui. Este marxism-leninismul, diamat ter, pe care unii sovietici se prefac a nu-1 mai lua în serios ?
[materialismul dialectic şi istoric], aşa cum este el predat co­ Cum se face că ea este, în acelaşi timp, vidă şi atotputernică ?
piilor, studenţilor, cadrelor, întregii lumi 5 . Cenzura şi po­ Cum poate constitui acest cvasi-neant centrul vital al co­
liţia veghează ca nimic să nu intre public în contradicţie cu munismului? Căci Soljeniţîn, cu privirea pătrunzătoare a
ea. Ideologia se confundă cu totalitatea cărţilor de filozo­ marelui căpitan, o desemnează drept stâlpul şi fundamen­
fie, istorie, economie. Ea controlează, indirect, totalitatea tul regimului: înlăturând-o, regimul se prăbuşeşte. Astfel,
literaturii şi a artelor frumoase. Are dreptul să supraveghe­ problema se deplasează şi misterul reapare ceva mai depar­
ze totalitatea celorlalte ştiinţe sociale sau naturale, ale că­ te : ideologia nu se reduce la sistemul de idei. Ea este regimul
ror rezultate nu vor trebui niciodată să o falsifice. îşi pune sovietic însuşi. Ea nu se defineşte sau nu se lasă circumscri­
pecetea asupra limbajului cotidian. Ea informează corpul să prin catalogul ideilor sau propoziţiilor care o constituie.
social şi, invers, corpul social nu există, de drept, decât pen­ Ea este altceva.
tru a-şi primi forma de la ideologie şi a-i servi de corp.
Dar aici se prezintă un fapt straniu. Ca sistem de idei, Problema i-a interesat pe sociologii şi filozofii contem­
ideologia sovietică este incredibil de simplă. Micul dicţio­ porani. Soluţiile propuse de ei se pot clasa în două grupuri.
nar filozofic ajunge cu desăvârşire s-o epuizeze. ABC-ul în primul, ideologia marxist-leninistă este o formă par­
comunismului de Buharin şi Preobrajenski, apărut în 1919 ticulară a unui fenomen permanent care însoţeşte istoria uma­
era un expozeu complet 6 . Materialismul dialectic şi mate­ nă de foarte mult timp. Este, de exemplu, punctul de vedere
rialismul istoric publicat de Stalin în 1938 o conţine în al lui Mannheim şi al marxiştilor nonleninişti7. în această per­
întregime . în 1958, a apărut sub semnătura unui colectiv de spectivă, nu ar exista opoziţie între ideologia marxist-leni­
ideologi eminenţi Fundamentele filozofiei marxiste, şi în nistă şi cele care au precedat-o. Ea formează împreună cu ele
anul următor Fundamentele marxism-leninismului: ele sunt, o serie. Ea nu este nici mai mult, nici mai puţin falsă. Ea în­
în ceea ce priveşte titlurile, satisfăcătoare. Nimic nu este adău­ deplineşte aceleaşi funcţii de deghizare, de justificare etc.
gat, nimic nu este suprimat, în afara schimbărilor de echi­ Astfel definită, ideologia este inseparabilă de conflictul
8
pă şi de circumstanţele ce fac să fie trecute sub tăcere nume politic care există de când trăiesc oameni în societate .
şi evenimente a căror citare ar fi dobândit o valoare politi­ în cel de-al doilea grup, dimpotrivă, ideologia sovietică,
că indezirabilă. Conţinutul intelectual rămâne imuabil. Astăzi aşa cum funcţionează ea de 60 de ani, este o specie istori­
încă apar manuale intitulate: Principii ale socialismului ştiin­ că nouă. Ea este un animal necunoscut care n-a fost nicio­
ţific sau Comunismul ştiinţific al căror conţinut nu variază. dată clasat sau descris, care a stupefiat secolul nostru, aşa cum
aztecii au putut fi stupefiaţi de calul conchistadorului".
" Publicat ca paragraful 2 al capitolului al IV-lea al Istoriei Par­
tidului Comunist (bolşevic) al URSS. Că Stalin nu-i este autor, * Există şi alte grupuri. în particular, cel care se consacră de­
lucru mai mult decât verosimil, este fără importanţă. scrierii fenomenului ideologic în termeni psihologici. Astfel face

8
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

Mi se pare că această a doua perspectivă este mai fidelă Când Lenin scrie: „învăţătura lui Marx este autoputer-
experienţei istorice decât prima care tinde să dizolve diamat-u\ nică fiindcă este justă. Ea este completă şi armonioasă, dând
în atemporal şi care nu face dreptate foarte numeroşilor mar­ oamenilor o concepţie unitară despre lume" 1 0 , suntem pe
tori care au afirmat că trăiesc sub imperiul a ceva pe care versantul „credinţă" al ideologiei. Când scrie: „Odată cu
lumea nu 1-a cunoscut niciodată. apariţia Capitalului, concepţia materialistă a istoriei nu este
Nu reprezintă acelaşi demers intelectual a situa ideologia o ipoteză, ci o doctrină ştiinţifică demonstrată" 1 1 , suntem pe
sovietică într-o căsuţă a unui ansamblu universal care ar fi versantul teoriei raţional dovedite. Dar acest punct de vede­
ideologia în general şi a recunoaşte originalitatea ireducti­ re nu este exact, căci în primul pasaj Lenin intenţionează
bilă a ideologiei sovietice pentru a căuta, după aceea, în is­ să formuleze o evidenţă teoretică, şi în cel de-al doilea el face
toria evenimentelor, paralele şi precedente. In primul caz, act de credinţă. Nu se pot separa cele două aspecte.
fenomenul este inclus în ceva deja cunoscut; în cel de-al doi­ Rezultă, din această descriere a ideologiei ca un mixtum
lea, se începe prin a-1 recunoaşte ca necunoscut şi apoi se aparent contradictoriu, o consecinţă importantă pentru cer­
revizuieşte istoria universală în lumina acestei necunoscute cetarea originilor şi a precedentelor.
care serveşte de bază unei serii de întrebări asupra origini­ întrucât este o credinţă, trebuie cercetată din perspecti­
lor, genezei şi condiţiilor de apariţie. va religiei; iar întrucât este o teorie, din perspectiva gândirii
raţionale, filozofice şi ştiinţifice. Dar ea nu este reductibi­
lă nici la una, nici la cealaltă, şi, în cursul cercetării, se obser­
Să cercetăm noua lighioană. Dacă o sesizăm în stare pură,
vă că ideologia este contrariul lor, sau, mai curând, în sensul
cum apare ea la fondatorul său, Lenin, ea prezintă două ca­
lui Aristotel, forma lor coruptă.
ractere care, de obicei, se înfăţişează separat şi care sunt, aici,
Confuzia principală care a împiedicat şi împiedică încă
strâns unite: este o credinţă; este o teorie argumentată ra­
înţelegerea ideologiei sovietice provine din aceea că ea a fost
ţional şi pretins dovedită. In calitate de credinţă, ea este mai
plasată în serie cu religiile sau cu filozofiile.
structurată decât prejudecăţile, care sunt pluraliste, vagi,
confuze; decât crezurile, care sunt parţiale, fragmentare şi
care nu reclamă o adeziune totală; decât programele poli­
II
tice al căror câmp este limitat şi care nu cer o separare atât
de riguroasă a prietenilor şi a duşmanilor. In calitate de teo­ Genealogia filozofică a ideologiei sovietice pare natura­
rie, ea se distinge de curentele de gândire care pot fi sistema­ lă, căci ea se reclamă din aceasta, situându-se explicit în rup­
tice şi explicite, dar care nu cer conformitatea de conduită, tură cu religia. Dacă citim manualele, ideologia proclamă
nici consensul absolut al aderenţilor, şi, în general, nu re­ o genealogie glorioasă: o mare parte a filozofiei antice (He-
9
clamă o asemenea investiţie afectivă . raclit, Democrit, Epicur, Lucreţiu), filozofia Renaşterii şi a
Luminilor (Bacon, Descartes, Hobbes, Spinoza), Enciclo­
J. GABEL, 1952,1962,1974 amestecând, este adevărat, psihiatria pedista şi, în fine, Hegel şi Marx. In plus, întreaga Ştiinţă.
cu consideraţii sociologice lukdcsiene care nu simplifică lucruri­ Astfel, ea pretinde să desăvârşească istoria intelectuală a
le. Nu mă plasez pe acest punct de vedere în prezentul studiu. umanităţii valorificând totalitatea moştenirii „valabile".

10 11
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

Putem refuza această pretenţie, dar nu ne putem dispen­ atunci, era considerată sănătoasă, dincolo de acest punct pro-
sa să situăm marxism-leninismul în istoria gândirii. Ne pu­ ducându-se deviaţia ruinătoare. Pentru Kostas Papaioan-
tem teme aici de mai multe greşeli. nou, ruptura se situează dincolo de Marx, chiar de
Cea mai gravă este aceea de a-1 considera ca o filozofie, social-democraţii clasici precum Kautsky şi Plehanov 1 5 . In
oricât de falsă sau de rea, dar totuşi o filozofie. Astfel, Losski cartea sa Ideologia rece se trece astfel treptat de la înalta gân­
şi Zenkovsky, autorii a două Istorii ale filozofiei ruse, con­ dire (Marx) la ideologie (Stalin). Şi chiar aşa se şi prezintă
sacră fiecare un capitol „materialismului dialectic" 1 2 . Este evoluţia. Totuşi, el riscă să scutească de orice responsabi­
evident că aceste capitole nu intră în istoria filozofiei, că for­ litate pe filozoful situat imediat în avalul căderii catastro­
mează un corp străin. Henri Chambre, autor meticulos şi fice, şi aceasta nu este deloc verosimil. Nu există Imaculata
obişnuit să respecte documentele, a elaborat Marxismul în Concepţie în istoria filozofiei. Fie — este cealaltă cale — fi­
Uniunea Sovietică în care studiază, pe texte oficiale, con­ liaţia este recunoscută ca legitimă, dar aceasta conduce la a
ceptele de drept, de „prietenie între popoare", de „econo­ face din istoria filozofiei un proces catastrofic urcând până
mie politică", plecând de la Marx şi notând modificările la o dată împinsă tot mai înapoi. Blestemul asupra copiilor
apărute 13 . El reconstituie o genealogie care pleacă de la Marx îi antrenează pe părinţi. Din aproape în aproape, iată-i pe
sau de la filozofia Luminilor şi crede că discerne evoluţii, Hegel, Kant, Descartes, nominalismul convocaţi la judecă­
de exemplu în economie, de la lucrările lui Buharin până torul de instrucţie. Slavofilii ruşi, Kireevski, tânărul Solo-
la ultimele învăţături ale lui Stalin. El presupune că între viov erau virtuozii acestor inculpări în lanţ şi făceau, liniştiţi,
marxism-leninism şi autorii săi există acelaşi raport care exis­ procesul sfântului Toma, al lui Augustin, al lui Aristotel 1 6 .
tă între Marx şi Capitalul. Tot aşa, el presupune că între Trebuie atunci să ne întoarcem până la un păcat origi­
ideologia sovietică izvorâtă din Marx şi societatea sovieti­ nar al filozofiei, păcat ce viciază întregul arbore. într-un caz,
că există un raport analog celui care exista între societatea se cedează utopiei unei vârste de aur filozofice revolute, în
franceză şi ideile republicane izvorâte din Revoluţia fran­ celălalt, unui pesimism al corupţiei radicale a gândirii noas­
ceză. O asemenea presupunere nesusţinută ruinează lucra­ tre, ajungându-se până la a face din Hegel sau Descartes,
rea, şi cu cât erudiţia este mai mare, cu atât cartea pierde în maniera lui Bouvard şi Pécuchet, „cauza a toate".
contactul cu realitatea. Nu se poate discuta filozofic cu ide­ Se pare că se pot evita dificultăţile acestor două căi, pre­
ologia, nici chiar pentru a o refuza, pentru că ea este ete­ supunând că, între ideologie şi curentele de gândire filozo­
14
rogenă faţă de filozofie şi nu se lasă respinsă de către ea . fice şi ştiinţifice al căror patronaj îl reclamă, nu există nici
Este adevărat că ideologia este avidă de aceste „dialoguri" o continuitate de specie. Există o mutaţie. Dar ea utilizea­
în care obţine recunoaşterea unui rang filozofic şi, prin ză pentru a se constitui unele elemente smulse curentelor
aceasta, o legitimitate. de gândire istorice şi supuse unei noi utilizări. Nu există
Alţii, mai lucizi, au conştiinţa rupturii şi disting între fi­ deci nici filiaţie legitimă, nici chiar o filiaţie adulterină care
lozofie şi ideologie. Dar se deschid atunci două căi. Fie, păs­ ar conserva, în schimbare, substanţa filozofică. Există apa­
trând privirea fixată asupra rezultatului catastrofic al riţia unei specii noi care supune fragmente ale unor vechi
descendenţei, se va dovedi că ea este rezultatul unui adul­ formaţiuni intelectuale, servindu-i drept materie primă, că­
ter. A existat o trădare într-un.punct al evoluţiei care, până rora le imprimă forma sa. Se evită astfel procesele în lanţ,

12 13
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

căci aceste formaţiuni intelectuale nu sunt decât materiali­ în care, prin penuria instalată, îi făcea deopotrivă să uite gus-
ceşte responsabile de a fi purtat în ele asemenea elemente tul pâinii.
recuperabile. Ele nu sunt responsabile moralmente. Cu toate acestea, ideologia nu este o religie, nici chiar
Ceea ce a fost spus despre filozofii se potriveşte încă mai 0 „religie laică". O trăsătură formală ajunge pentru a deo­
bine pentru ştiinţă. Marx reclama patronajul lui Darwin. Le- sebi ideologia de gruparea de religii cu care ea este îndeob­
nin de asemenea (ca şi Hitler, de altfel). Călătoria la bor­ şte comparată. Această trăsătură priveşte structura actului
dul vasului Beagle, nu mai mult decât oricare din demersurile de credinţă. E un adagiu clasic că un lucru nu poate fi, în
care au constituit ştiinţa, nu trebuie să fie făcută responsa­ acelaşi timp şi sub acelaşi raport, ştiut (sau: văzut) şi cre­
bilă de ideologie, cu toate că aceasta a intentat ştiinţei în an­ zut. Când a fost să-l jertfească pe Isaac, Avraam, citim, „cre­
samblul său un proces de paternitate. zu ce îi spunea Dumnezeu". In faţa mormântului gol, Ioan
„crezu". în Coran, cuvântul credinţă înseamnă ca şi în Bi­
A pune în raport ideologia sovietică şi istoria religiilor blie: „a se lăsa în seama", „a se încredinţa". La temelia re­
nu poate fi decât fapta adversarilor ideologiei sovietice, de ligiilor credinţei există un non-ştiut conştient. Avraam,
vreme ce aceasta realizează în ea, şi promite pentru toţi, sfâr­ Sfântul Ioan, Mahomed ştiu că nu ştiu. Ei ştiu că ei cred.
şitul religiei. Dar, în generaţia contemporană lui Stalin, as­ Când Lenin declară despre concepţia materialistă a istoriei
pectele fideiste, de cult, dogmatice ale ideologiei erau atât că nu este o ipoteză, ci o doctrină ştiinţific demonstrată este
de vădite încât se impunea de la sine comparaţia cu imagi­ desigur o credinţă, dar pe care el o presupune dovedită, în­
nea convenţională a unei creştinătăţi „medievale", „inchi­ temeiată pe experienţă. La temelia ideologiei există un dat
zitoriale" etc. Jules Monnerot vorbea de „Islamul secolului ştiut. Lenin nu ştie că el crede. El crede că ştie.
al XX-lea" 1 7 . Raymond Aron propunea expresia de „religie
laică" şi unuia din capitolele cărţii sale Opiul intelectualilor
îi dădea drept titlu: Oamenii bisericii şi oamenii credinţei *.
1
III
Există, într-adevăr, analogii prea numeroase şi prea pro­
funde pentru a fi examinate acum. Nu este o întâmplare că Şi totuşi, nu istoria filozofiei, ci istoria religiilor este cea
ideologia sovietică este comparată de Nadejda Mandelstam care poate furniza un precedent ideologiei. într-adevăr,
cu o „Biserică pe dos" şi că Biserica făcând obiectul aces­ aceeaşi trăsătură formală care deosebeşte ideologia de reli­
tei inversiuni este fără îndoială mai mult Biserica romano-ca- gie discriminează în interiorul religiilor credinţei o direc­
tolică decât Bisericile ortodoxe sau protestante 1 9 . La urma ţie de gândire care prezintă analogii destul de strânse cu
urmelor, în legenda Marelui Inchizitor, Dostoievski viza în ideologia. Această direcţie de gândire este gnoza. Ea este
primul rând Biserica catolică, dar cititorii săi din secolul nos­ un model imperfect al gândirii ideologice, dar singurul care
tru s-au gândit la regimul sovietic. Totuşi, Marele Inchizi­ dă acesteia o perspectivă istorică îndepărtată. Căci, deşi spe­
tor schimba libertatea pentru pâine, în timp ce, printr-o cia este într-adevăr nouă, deşi pare pe de-a-ntregul închi­
dispoziţie pe care Dostoievski ar fi putut-o considera provi­ să în limitele modernităţii, e util să o legăm, chiar indirect
denţială, regimul sovietic nu a fost capabil până acum să-i de un fenomen a cărui experienţă e seculară pentru uma­
facă pe supuşii săi să uite gustul libertăţii, în aceeaşi măsură nitate. Este evident că nu există nici o continuitate între cele

14 15
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

două fenomene. Lenin ar fi considerat, şi pentru prima oară perspectiva noastră (cercetarea precedentelor ideologiei), câ­
sunt de acord cu el, o nebunie să fie situat în tradiţia lui teva teme generale par interesante.
Valentin sau Mani de care, fără îndoială, abia auzise vor- Mai întâi, o conştiinţă acută a unei duble decăderi a lumii
bindu-se. Precedentul trebuie să fie înţeles ca o structură şi a sinelui, asociată cu o revoltă contra acestei condiţii de­
analogă a gândirii, o tăietură, un aranjament al spiritului, căzute. In lume, binele şi răul (luminile şi tenebrele) sunt
cu toate că ceea ce este gândit nu are nici o legătură. Voi două inconciliabile implicate în mod absurd, printr-un ac­
arăta mai departe că o altă trăsătură formală stabileşte o dis­ cident contrar scopurilor generale ale acestei lumi. Dar re­
criminare între gnoză şi ideologie. Dar merită osteneala de volta noastră intimă împotriva răului, factor al oricărei
a considera, cu oarecare detaliere, fenomenul gnostic care, suferinţe, este „în ea însăşi dovada apartenenţei noastre pri­
deşi foarte îndepărtat de scena anchetei mele, îi dă aceste­ me la binele desăvârşit care este opusul său" 2 0 . Există deci
ia mai multe idei directoare. în noi bine, rest al unei condiţii anterioare, pe care ne re­
vine să-1 desprindem din sterilul funest care 1-a întemniţat
Este posibil ca gnoza, înţeleasă ca direcţie de gândire, şi a cărui responsabilitate n-o purtăm noi.
să fie prezentă în preajma tuturor religiilor, ca toate, adi­ Urmează că decăderea şi mântuirea lumii şi a omului for­
că, să poată suporta o mutaţie „gnostică". Dar, ca fenomen mează două istorii întrepătrunse. Lumea este subiectul unei
istoric distinct, ea ia naştere la începutul erei creştine şi în decăderi trecute, dar elementele binelui, întemniţate în rău
mediul sectelor iudeo-creştine. Gnoza se înrădăcinează în (în materie, în timp, în diferenţa sexuală etc., toate lucruri
mod anevoios într-un climat păgân, în care divinul nu este rele), se vor elibera şi se vor întoarce în această patrie origi­
încă nici concentrat, nici separat de lume prin natura sa nară despre care păstrăm o amintire obscură. încă de pe
transcendentă şi în care apartenenţa religioasă nu se pece­ acum, aleşii pot opera în ei înşişi această alegere. Există, ast­
tluieşte, în consecinţă, printr-un act de credinţă religioasă. fel, două cicluri ale mântuirii, cel al aleşilor, mântuirea per­
Ea se cristalizează într-un climat monoteist şi cu atât mai sonală care se poate împlini hic et nune, şi cel al răscumpărării
bine cu cât învăţătura a urmat, de partea sa, acelaşi proces celorlalte elemente de perfecţiune risipite în univers, care
de concentrare şi de unificare. Ea însoţeşte ca o umbră iu­ are loc la capătul unei eschatologii generale.
daismul târziu, creştinismul timpuriu, mai târziu, islamul, Mijlocul acestei duble mântuiri este, înainte de toate,
şi această umbră nu le va mai părăsi. gnoza, cu alte cuvinte cunoaşterea. Este o cunoaştere teo­
Gnoza nu s-a născut ca o doctrină unitară, ci ca o în­ retică a legilor cosmosului şi a structurii sale de ansamblu,
mulţire rapidă a sistemelor, purtate de grupuscule, în mar­ macrocosmos şi microcosmos (omul). Este o cunoaştere is­
ginea ortodoxiilor în formare (dacă nu cumva ortodoxiile torică, privind evoluţia cosmosului, starea sa primitivă, ca­
au constituit limita incertă a gnosticismelor). Explozia so- uzele şi circumstanţele căderii sale, căile salvării sale, şi chiar
cialismelor sub Monarhia din Iulie ne poate permite să ima­ permite să se prevadă cu certitudine starea sa finală. Este o
ginăm spectacolul pe care trebuie să-1 fi oferit. Dar în cunoaştere practică, indicând mijloacele de a contribui la du­
bla mântuire şi călăuzind acţiunea mântuitoare a alesului.
" VALENTIN — cel m a i de seamă maestru g n o s t i c ; MANI — Cu toate acestea, asupra conţinutului gnozei, nu există un
a p o s t o l u l g n o z e i m a n i h e e n e (n. t.) acord, ci o fărâmiţare grupusculară a şcolilor gnostice.

16 17
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

în starea de incoativitate dogmatică în care se aflau atunci solut, responsabilitatea sa nu e angajată. El nu are liber arbi­
iudaismul şi creştinismul, amestecate încă, nu era uşor să tru: este manevrat de puterile bune sau rele care şi—1 dispută
delimitezi ortodoxia. Gnosticii erau siguri de ortodoxia lor şi pe care le ignoră. Păcatul, dacă există unul, nu este o ches-
şi se bucurau de un întreg aparat de scripturi. De partea lor, (1 une de opţiune subiectivă: este faptul de a te găsi în mod obiec­
ortodocşii calificau misterul creştin drept „gnoză" veritabi­ tiv de partea puterilor răului. Rezultă de aici pentru suflet
lă opusă falsei gnoze. încetul cu încetul, au fost găsite probe o pedeapsă obiectivă, chiar dacă el nu ştie unde se află răul.
şi polemica antignostică a avut şi ea temele sale generale. Aşa cum scria Secundinus către Augustin, „nu pentru că a
păcătuit este sufletul pedepsit, ci pentru că nu-1 încearcă du­
Gnosticilor le era reproşat în general faptul de a depăşi
rerea de a fi păcătuit" 21 . Nu există păcat decât prin ignoranţă.
limitele umane ale cunoaşterii, pretinzând să pătrundă miste­
rul central al cosmosului şi al istoriei. Prin aceasta ei deva­ Gnoza îi pune capăt. Ea trezeşte sufletul, îi dă conşti­
inţa situaţiei sale adevărate şi îi permite să-şi aleagă tabăra.
lorizau măreţia divină. Credinţei în cuvântul divin — oferită
Se dezvoltă deci o morală gnostică. Ea va oscila, la voia sis­
de revelaţie — ei îi substituiau o credinţă mai profundă de­
temelor, între două atitudini opuse, dar echivalente: sau un
cât revelaţia, pentru că în fondul său se pretindea raţiune,
ascetism strict vizând extincţia cărnii (adică a răului în sine),
mai profundă decât raţiunea, pentru că se dădea drept o ilu­
sau, mult mai rar, un desfrâu abandonând carnea mişcării
minare ce transformă: astfel, gnoza era, în definitiv, credin­
sale proprii, ceea ce poate fi o modalitate tot atât de efica­
ţă în sine însuşi, substituire semiconştientă a unui dat revelat
ce de a o nimici. Dar esenţialul nu este în conduite, ci în
cu propria sa înţelegere. principiul acestei morale. într-adevăr, ea se opune în acelaşi
îndeosebi, ortodoxia reproşa gnosticilor faptul că respin­ timp grecilor, evreilor şi creştinilor, în măsura în care cri­
geau istoria concretă în favoarea unui plan mai adânc al is­ teriul binelui şi răului încetează să mai fie universal pentru
toriei, care în fapt o volatiliza. De exemplu, Patimile nu erau a deveni interior doctrinei. Nu există dreptate în sine. Drep­
decât simbolul unei realităţi mai profunde, subiectul mani­ tatea este relativă la realizarea planului cosmic aşa cum este
fest al unui subiect latent, care, doar el, era real şi interesant. el dezvăluit prin gnoză şi deci relativă la gnoza însăşi. Con­
Crucea Calvarului nu era, în fond, decât simbolul X-ului cos­ formitatea cu binele nu este deci înregistrată prin realiza­
mic format prin încrucişarea elipticii şi a ecuatorului ceresc, rea dreptăţii, ci printr-o adecvare a conduitei la realizarea
întreaga Scriptură era astfel obiectul unei lecturi simboli­ schemei cosmogonice. Aici gnoza se separă de religie. Iată
zante în care textul manifest (sau sensul literal) se estompa în pentru ce Plotin o acuza că ignoră virtutea 2 2 .
faţa unui text latent (simbolic) care demonstra sistemul gnos­ Cel mai bun exemplu de sistem gnostic este, după cum
tic. Desfăşurarea materială, în timp, a faptelor irepetabile ale arăta H. Ch. Puech, maniheismul. El moşteneşte gnosticis-
istoriei mântuirii era înlocuită printr-o procesiune de sim­ mele precedente, le întăreşte şi le topeşte într-un sistem co­
boluri plutind în eternitate. Să spunem că istoria reală era ca erent. El a fost o Biserică universală ai cărei adepţi, în câţiva
şi desfiinţată printr-o suprainterpretare alegorică. ani, s-au diseminat de la Gibraltar până în China. Nu ne pu­
Dar morala era aceea care furniza ortodoxiei iudaice şi creş­ tem împiedica să ne gândim la maniera în care marxism-leni-
tine dovezile cele mai sigure. nismul a sincretizat, sistematizat, codificat, o bogată varietate
După gnostici, există o exterioritate a răului în raport cu de curente intelectuale moderne, pentru a se răspândi pe ne­
omul. Implicat într-o luptă cosmică ce-1 depăşeşte în mod ab- aşteptate asupra lumii întregi.

18 19
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

Revelaţia lui Mani este în principiu expresia clară, ime­ m care tendinţele rele acoperă sau ameninţă eul real al omu­
diată, totală a Adevărului, Gnoza plenară, Cunoaşterea ab­ lui, în vocabularul Sfântului Pavel se dă o luptă în noi, în­
solută 2 3 . Sistemul este fidel schemei generale a celor pe care tre omul vechi şi omul nou. Dar, la gnostici, omul vechi este
le-a moştenit. Aceasta se prezintă ca o cunoaştere simulta­ sufletul în situaţia sa pasivă şi ignorantă. Omul nou este su­
nă a naturii şi a destinelor lui Dumnezeu, a Universului, a fletul sub aspectul său activ şi mântuit, sufletul căruia i-a
sinelui. Ea se desfăşoară în ştiinţa universală a lucrurilor di­ fost dată conştiinţa ce-1 deşteaptă şi—1 separă de amestec.
vine şi terestre, în care totul, fenomenele fizice ca şi eveni­ Omul este deci solidar cu universul. El este acţionat de
mentele istorice, îşi găseşte explicaţia. Cosmologia şi teologia acesta, în mod iresponsabil. Dar, prin capacitatea sa de a
se blochează într-o cunoaştere unificată, cu aparenţă raţio­ cunoaşte, el poate deveni obiectul central al procesului mân­
nală şi cu vocaţie enciclopedică*. tuirii. Cu el se joacă întreg destinul lumii şi cel al lui Dum­
Schema generală este deja cunoscută. Există două prin­ nezeu însuşi, izvor de lumină şi Mântuitor, dar parţial
cipii (binele şi răul, lumina şi întunericul, spiritul şi mate­ prizonier al Materiei şi care trebuie deci şi el să fie mân­
ria) al căror „amestec" este resimţit ca funest. Există trei tuit. Omul devine astfel, după expresia lui Puech, „una din
timpi, un trecut în care există o disjuncţie perfectă a celor două rotiţele acestei maşini de produs mântuirea, care este uni-
substanţe, un prezent în care s-a produs şi durează ames­ versul .
tecul, un viitor, sau final, în care diviziunea primordială va Această mântuire va începe printr-o dobândire a con­
fi restabilită. A fi maniheean înseamnă a recunoaşte cele ştiinţei de sine. Eul pur fiind astfel perceput, va trebui îm­
două principii şi cei trei timpi. Decurge din aceasta o geo­ plinită eliberarea sa. Aceasta înseamnă a opera, în interiorul
grafie dualistă: cele două principii sunt concepute ca fiind sinelui, separarea celor două substanţe pe nedrept ameste­
două regiuni separate printr-o frontieră mai mult sau mai cate, a realiza în sine această „apocatastază" care va fi, pen­
puţin ideală, în mişcarea neîncetată, şi ca fiind simetric an­ tru cosmos şi ansamblul umanităţii mântuite, definitivă la
titetice: regiunea binelui la nord, regiunea răului la sud. sfârşitul timpurilor.
Două tabere, două regiuni, trei timpi: vom regăsi în leni­ Gnoza, susţin gnosticii, nu a fost niciodată absentă din
nism o clasificare asemănătoare. această lume. în tot cursul istoriei, Revelatorii care s-au suc­
Dar punctul în care maniheismul pare să reclame de la cedat au adus pe rând adevărul eliberator. Alţii, dimpotri­
sine o punere în paralel cu realitatea contemporană este ace­ vă, aflaţi în serviciul unor puteri inferioare, propovăduiau
la care se referă la omul nou. eroarea. O dublă înlănţuire străbate şi divizează istoria in­
Universul are vocaţia mântuirii şi de asemenea omul care telectuală a umanităţii, tradiţia luminii şi tradiţia întuneri­
face parte din univers şi care, prin urmare, este un amestec. cului. Chiar la cei care se reclamă de la adevărata gnoză,
Fiecare om conţine deci un „eu" în chip originar şi substan­ aceasta este în mod inegal înţeleasă. Cum ea învăluie mo­
ţial pur, dar care trebuie degajat de o stare actuală impură, rala şi o impune, vor exista, de asemenea, printre adepţi,
două regimuri de reguli de conduită distincte şi inegale. Sim­
Există deci o identitate a cunoscutului şi cunoscătorului, iar plii auditori se vor mulţumi cu un regim lax, minimal 2 5 .
a accede la gnoză şi a se converti la gnoză reprezintă unul şi ace­ Dar Desăvârşiţii, care sunt în posesia unei cunoaşteri de­
laşi act. pline, sunt ţinuţi să se conformeze strict conduitei care

20 21
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

rezultă din aceasta. Biserica maniheeană nu este egalitară. Se vede deci la ce serveşte mărturisirea: ea serveşte la a-şi
Adepţii ei sunt repartizaţi în două clase, după cum sunt ca­ redobândi conştiinţa de sine prin intermediul doctrinei. A
pabili sau demni să primească întru totul, sau numai în par­ păcătui semnifică, în fond, a uita, a dezvăţa. Semnifică a nu
te, harul şi puterea pe care se presupune că le oferă gnoza. fi vrut sau ştiut să combaţi răul făcând apel la resursele in­
De o parte, iniţiaţii, de cealaltă, candidaţii a căror formare telectuale puse la dispoziţia sufletului iluminat. A mărtu­
rămâne imperfectă. risi înseamnă a reînvăţa, a revizui. în această confesiune,
Desăvârşitul se defineşte destul de bine ca un profesio­ prilejul e mai puţin păcatul, cât eroarea, mai puţin căinţa,
cât autocritica.
nist al Mântuirii universale. Puţin importă mijloacele pe care
le foloseşte, rituri, posturi, abstinenţe, mortificări: impor­ Tentaţia gnostică se consolidează prin cele două tendin­
tant este că ele formează mai puţin o morală cât o tehnică, ţe puternice şi permanente ale naturii umane. Ea promite
o asemenea aplicaţie practică încât gnoza se actualizează şi omului, care, după cum enunţă Aristotel, „vrea în chip na­
tural să cunoască", această ştiinţă. Ea este o explicaţie to­
se împlineşte în mântuire.
tală, ce rezolvă toate problemele, capabilă de a integra totul.
Noţiunea de păcat ia deci pentru Desăvârşit un cu to­
Realităţile transcendente, fenomenele fizice şi evenimente­
tul alt sens decât pentru creştin sau evreu. Exista o mărtu­ le istorice îşi găsesc în ea loc şi explicaţie. Chiar fazele lu­
risire la maniheeni. Or, afirmau adversarii lor, ce puteau ei nii erau explicate prin lupta celor două principii. Cu toate
să mărturisească, de vreme ce nu admiteau liberul arbitru ? acestea, cum spune foarte bine Solignac: „Nu este vorba aici
Eul nu era responsabil de greşeală, ci substanţa tenebroa­ de o ştiinţă raţională, în sensul că fiecare afirmaţie ar fi ri­
să amalgamată exterioară, de drept, acestui eu. Păcatul era guros demonstrată, ci mai degrabă de o cunoaştere supe­
comparabil cu o invazie microbiana, o maladie sau chiar cu rioară, de o înţelegere în care fiecare din elemente este înţeles
o vrăjitorie. Dar, din cauza iluminării, sufletul nu este în în coeziunea sa cu întregul. O asemenea doctrină nu poa­
întregime pasiv. Deasupra lui şi imanent lui există „noüs"-ul te fi decât absolută în dogmatismul său: ea elimină orice cri­
inteligenţa, conştiinţa. Trezită prin gnoză, această conşti­ tică, fiindcă, sau « înţelege » şi nu se pune nici o problemă,
inţă poate, graţie prezenţei sale, să respingă ispita şi să dis­ sau nu o « înţelege » şi tot edificiul se surpă deodată" 28 . Aceas­
trugă asaltul reînnoit al răului. Cum scrie Fortunat: „Pentru tă observaţie arată prin ce anume cunoaşterea gnostică se
că păcătuim în pofida noastră şi pentru că suferim constrân­ opune cunoaşterii metafizice. în tradiţia greacă, cunoaşte­
gerea unei substanţe care ne este potrivnică şi duşmănoa­ rea se înălţa treptat, începând de la sensibil până la inteli­
gibil şi dincolo de acesta spre un centru inaccesibil unde se
să, de aceea ajungem la cunoaşterea lucrurilor. Prevenit prin
aflau Dumnezeul lui Platon, al lui Aristotel, Unul lui Plo-
această cunoaştere şi redat memoriei trecutului, sufletul îşi
tin. Transcendenţa Dumnezeului lui Israel conserva aceas­
recunoaşte originea, recunoaşte răul în care se găseşte..." 26 .
tă structură, am putea spune, centripetă a cunoaşterii. Existau
Odată ce a fost iluminat, sufletul ştie bine unde este bine­
deci mai multe cunoaşteri posibile, care puteau converge
le şi unde răul, şi, revenind la sine, cunoscându-se pe sine, spre Centru fără ca vreodată să se întâlnească. Cunoaşte­
se îndepărtează în mod automat de ceea ce nu este el în­ rea gnostică îşi are originea, dimpotrivă, într-o viziune cen­
suşi. El cunoaşte în acelaşi timp îndatoririle şi puterile sale. trală. Plecând de la ştiutul absolut, plasat în centru, ca şi cum
El şi-a asigurat „în principiu" victoria 2 7 . Gnosticul s-ar plasa în interiorul înţelegerii divine, derivă

22 23
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

în mod logic cunoaşterile particulare. Nici una nu scapă, soade — şi intriga varia în mod considerabil de la o şcoală
de drept, viziunii centrale, de la care plecând se constituie gnostică la alta. Deoarece împrumuta sincretic de la curen­
într-o ordine centrifugă o cunoaştere unificată şi enciclo­ tele intelectuale ale epocii, ea amesteca materiale compo­
pedică, într-un sens, maniheenii nu greşeau simţind în ei zite şi variate. Cum avea vocaţie enciclopedică, se complica
o foarte profundă schimbare de stare: această adeziune glo­ la nesfârşit, pentru a explica treptat, succesiv, tot ceea ce
bală şi totală făcea cu adevărat din ei oameni noi. în loc însă cerea a fi explicat*. Dar această explicaţie păstra forma mito­
să fie pătrunşi de Lumină, ei erau doar posedaţi de gnoză, logică, chiar dacă această mitologie se voia intelectualistă,
care îi asigura că ea este Lumina. Negând liberul arbitru, raţionalistă chiar. Tocmai această producţie mitologică aşa-
ei revelau poate adevărul psihologic al acestei posesiuni. ză o prăpastie de netrecut între vechile gnoze şi ideologia
Această nouă închisoare ei o numeau eliberare. modernă.
Dar poate că într-adevăr îi datorau o eliberare: de răul într-adevăr, gnoza rămâne în intimitate cu religia din care
interior, de culpabilitate, de ambivalenţa şi tot cortegiul de se hrăneşte. Ceea ce îi reproşa ortodoxia era de a substitui,
suferinţă şi de inhibiţie care o însoţeşte. Toate acestea au fost printr-un soi de subtilă alteraţie, credinţa printr-o convin­
evacuate în afară, proiectate în exterior, asupra principiu­ gere care-şi găsea suportul în ea însăşi (şi nu în Dumneze­
lui răului, singurul responsabil, stăpânit în mod raţional. ul invizibil). Dar, în acelaşi timp, gnoza parazita religia, îi
împrumuta vocabularul, schemele teologice, metodele
Mai multe trăsături în gnoză trimit fără tăgadă spre ide­ exegetice. Ceva mai mult, întărind spusele religiei, ea se ofe­
ologia sovietică. în mod intenţionat am selectat şi pus în rea drept forma ei cea mai pură şi mai înaltă. Era foarte di­
evidenţă ceea ce putea întreţine comparaţia: blocajul unei ficil de respins, pentru că se dădea drept religia însăşi fiind
cosmologii enciclopedice şi al unei soteriologii; suprainter- în acelaşi timp în mod insidios altceva. Rareori se lăsa prin­
pretarea istoriei; morala dedusă din doctrină şi extrăgân- să în flagrant delict de erezie şi cu toate acestea ea repre­
du-şi din ea criteriile; autocritica înţeleasă ca reînvăţare a zenta o abatere mai mare, o subversiune de fond. De aceea
sistemului interpretativ; relativizarea omului în raport cu
ortodoxia se temea de gnoză mai mult decât de erezie şi a
contribuţia sa la mântuire; separarea distinctă între militanţi
fost, în privinţa ei, necruţătoare, de-a lungul istoriei şi atât
şi mase; militantul deţinător de cunoaştere, ascetic, profe­
cât a putut. Se înspăimânta de soliditatea convingerii gnos­
sionist, despovărat de sarcinile obişnuite ale vieţii; dualis­
tice, mult mai de nezdruncinat decât credinţa, de vreme ce
mul geo-istoric între regiunile ontologic condamnate şi
stăruinţa în cele mai aspre suplicii era încă o manieră de a
regiunile salvate.
Dar comparaţia nu poate fi împinsă prea departe. Ea nu
* Plotin a fost şocat de acest lucru: „Enumerând o cantitate
este convingătoare decât dacă ne limităm la schemele ge­
de noţiuni inteligibile, ei gândesc că se va crede că au descoperit ade­
nerale ale gândirii, la starea de spirit, poate la dispoziţia psi­ vărul exact. Or, chiar această multitudine face să semene natura
hologică. Dacă intrăm în detalierea doctrinelor, asemănarea inteligibilă cu natura sensibilă şi inferioară: în inteligibil trebuie
se şterge. tins să se admită cel mai mic număr de fiinţe cu putinţă" (II, 9, 5).
Gnozele antice semănau cu nişte romane metafizice foarte Altfel spus, explicaţia devine tot atât de impenetrabilă ca şi com­
complicate, cu nenumărate personaje celeste. Istoria cos­ plexitatea realului faţă de care sfârşeşte prin a forma un dublu ima­
mogonică se derula ca un roman foileton cu mai multe epi- ginar şi inutil. Este o elucubraţie.

24 25
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI IDEOLOGIA

se prefera pe sine în raport cu ceea ce nu era şinele. Fără ce diferite, fără a avea nici memoria, nici conştiinţa unei con­
îndoială, ortodoxia simţea că perversiunea gnostică o ame­ tinuităţi.
ninţa pe ea însăşi, în fiecare clipă, din interior, chiar fără ca Ideologia ar putea fi o formă adoptată de atitudinea gnos­
ea să-şi dea seama, pentru că gnoza nu este atât o proble­ tică în prezenţa ştiinţei moderne. Expresia în prezenţa ar
mă de dogmă, cât de atitudine faţă de ea. vrea să sugereze reacţiile chimice ce se produc „în prezen­
Dar, în schimb, această intimitate cu religia putea de ase­ ţa" unui corp care nu ia parte direct la reacţie, dar care, to­
menea să contamineze gnoza şi, în mod ilicit, s-o reabiliteze. tuşi, trebuie să fie acolo pentru ca aceasta să se producă.
Căci, dacă religia nu era totdeauna ferită de gnoză, gnoza Ideologia sovietică nu se confundă cu ştiinţa. Ea respin­
nu era nici ea neatinsă de religie. Când gnoza se organiza în ge cu oroare pozitivismul care neagă filozofia („negarea fi­
Biserică, cu cărţile sale, riturile sale şi ierarhia sa, când deve­ lozofiei este un subterfugiu al filozofiilor burgheze pentru
nea credinţă de masă, aspectele perverse se estompau şi ea a introduce idealismul în ştiinţă" 3 0 ). Ea se declară o „filo­
devenea o religie în plus. Este ceea ce s-a întâmplat în cazul zofie ştiinţifică". Dar cuvântul ştiinţă, aşa cum este între­
maniheismului târziu, al mandeenilor 2 9 etc. Doctrinele cos­ buinţat („descoperirea şi explicarea legilor obiective ale
mologice, în pofida pretenţiei lor la raţionalitate, nu erau fenomenelor" 3 1 ), desemnează ceea ce s-a născut sub acest
mai convingătoare decât dogmele. Ele trebuiau să facă apel, nume în secolul al XVII-lea. Iată ceea ce furnizează un ter­
fie că o voiau sau nu, la motive de credinţă religioasă. Desă­ minus a quo: ideologia nu poate să se nască înainte ca şti­
vârşitul contribuia la salvarea lumii prin practici religioase inţa modernă să se fi constituit şi să repurteze succese
şi nu printr-o reorganizare a lumii profane. Gnoza nu se evidente şi spectaculoase. Ştiinţa astfel înţeleasă este cea ca-
dezvolta ca un partid politic. Ea nu aspira imediat la putere. re-i întemeiază certitudinea, pe care ea o încarcă cu o in­
Din Antichitate şi până în Renaştere, iudaismul, creşti­ vestiţie psihologică considerabilă. Ea are forma unei
nismul, islamul au trebuit să facă faţă, în mai multe etape, credinţe, dar care nu mai are nimic religios, mergând până
unor puseuri gnostice. Uneori, aşa cum a procedat cu bo- acolo încât neagă că ar fi o credinţă.
gomilii şi catharii, ortodoxia folosea mijloace extreme. Al­ Istoria ideologiei ar putea fi comparată cu diferitele stări
teori, aşa cum a procedat cu Kabala, ea a trebuit să se adapteze, succesive ale unor paraziţi parcurgând un ciclu aparent ca­
să o îmblânzească, să-i facă un loc. Cel mai grav pericol era pricios, dar necesar dezvoltării lor complete. Trebuie, de
de a nu o recunoaşte, căci atunci ortodoxia risca să se per­ exemplu, să treacă printr-o moluscă de râu, apoi să treacă
vertească în chip insidios. Dar, odată localizată, gnoza nu la oaie şi în fine să se fixeze, nu fără daune, în corpul ome­
mai constituia un pericol mortal: ea devenea o altă religie. nesc, de unde se vor întoarce în râu schimbându-şi de fie­
Iată, aşadar, diferenţa radicală între gnoză şi ideologie: care dată forma.
aceasta se foloseşte de o argumentaţie non-religioasă şi se înainte de a atinge Rusia, unde îşi capătă forma pură, dez­
sprijină pe o certitudine de un tip absolut nou, ştiinţific. voltată, ideologia parcurge şi ea un ciclu istoric. Ea îşi amin­
teşte, de altfel, de acesta şi privilegiază aceste episoade
Ideologia modernă nu se înscrie în tradiţia gnostică. Nu trecute care o anunţă. E necesar să evocăm rapid cele două
este, de altfel, sigur că aceasta există: mai curând reluări de principale episoade, cel francez şi cel german. Singur epi­
atitudini intelectuale de acelaşi tip, în circumstanţe istori- sodul rusesc va fi examinat în detaliu. Dar el nu ar fi inte-

26 27
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

ligibil fără să fie prezentate, fie şi într-o hartă la scară foar­


te mare, aceste forme incomplete care-i constituie preisto­
ria şi care au fost necesare implantării sale în gazda sa C A P I T O L U L II
definitivă. Acest ocol prin Franţa şi Germania poate servi, Ciclul francez
de asemenea, la a absolvi Rusia de o responsabilitate care
i se impută prea adesea*. Căci ea a importat elementele de
ideologie din Occident. Dar, împotriva a ceea ce gândeşte
astăzi un curent neoslavofil, Occidentul nu este nici el sin­
I
gurul responsabil. Toţi au fost amestecaţi în afacere şi acum,
toţi îşi aruncă acuzaţii unii altora.
în Franţa s-au întâlnit de timpuriu două evenimente ne­
cesare, dar deloc suficiente, după cum urmează să vedem,
pentru emergenţa ideologiei: naşterea ştiinţei moderne şi
criza religiei.
Ştiinţa obţine certitudinea şi impune recunoaşterea ei ori­
cărui om rezonabil, dar în interiorul unui câmp care nu este
cel al cunoaşterii tradiţionale.
A fi savant însemna, încă de la Platon, să te ridici de la apa­
renţă la realitate, de la fenomen la lucrul în sine. Dar ştiin­
ţa nouă declară zadarnică cercetarea ideilor şi a esenţelor.
Nu în această direcţie se obţine certitudinea, ci dimpotri­
vă, în lumea aparenţei şi a schimbării, în fenomenele puse
în raport între ele prin legi. Nu exista altă ştiinţă decât cer­
cetarea legilor. Natura nu cheamă metafizica. Ştiinţa este
Este o şcoală istorică foarte răspândită, poate dominantă, autonomă, se închide în ea însăşi, nu mai e o introducere
aceea care pune în continuitate Rusia Vechiului regim şi Rusia în lucrurile divine. Dimpotrivă, printr-o conversiune pu­
sovietică. Astfel au făcut, recent, istorici informaţi ca R. PIPES, ternică a spiritului ea se întoarce spre universul material şi
1974, şi T. SZAMUELY, 1974. Dar ideologia, care este responsa­ valorizează un tip de cunoaştere pe care tradiţia izvorâtă
bilă de încremenirea Rusiei în ea însăşi şi de exacerbarea unora de la Platon o aşezase pe o treaptă inferioară.
dintre cele mai caricaturale trăsături ale Vechiului regim, este res­
Aşa se face că încă din 1630, pe baza îngustă dar sufi­
ponsabilă şi de ruptura radicală cu acesta, cu mult mai comple­
cientă a primei mari legi ştiinţifice demonstrate, legea iner­
tă decât distanţa normală între trecut şi prezent care există la
ţiei, se instalează ceea ce se poate deja numi pozitivismul
naţiunile moderne. Am tratat pe scurt acest paradox (A. BE-
SANQON, 1974). Această viziune comportă pericolul de a lăsa modern 1 . El nu este încă admis decât de o parte a mediului
să se creadă că regimul ideologic nu poate apărea decât pe tere­ ştiinţific al Europei Occidentale: Hobbes, Mersenne, Gassendi,
nul localizat al Rusiei şi că nu este transpozabil altundeva. Ceea Huyghens. Acesta nu este un scientism. Dimpotrivă, repre­
ce contrazice datele istoriei contemporane. zintă o riguroasă circumscriere a ştiinţei la obiectul în care

28 29
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL FRANCEZ

ea obţine certitudinea, fenomenul. Realul există, dar el nu l'crenţiate, dar Dumnezeu, regăsit după considerarea gân­
este problema savantului care se mulţumeşte să organize­ dirii, garantează conformitatea unuia cu celălalt. „Ateul, spu­
ze aparenţele printr-un sistem de legi, în şinele fiind ceea ne el, nu este sigur de nimic."
ce va dori el. Ştiinţa pozitivă nu ne garantează conformita­ întărit de această certitudine metafizică, Descartes a în­
tea fenomenului la obiectul real. Cu atât mai rău. Fenomenul treprins atunci o reconstrucţie, potrivit idealului, dacă nu
ajunge pentru a trezi interesul adevăratului savant. El poa­ potrivit metodei lui Aristotel, a unei fizici a principiilor. Aceas­
te fi creştin, dar nu este fiindcă este savant. ta înseamnă riscuri pentru ştiinţa însăşi. Gassendi, Hobbes,
Ştiinţa nouă a ridicat o ipotecă grea, care apăsa din Evul care sunt empirişti, precum cea mai mare parte a savanţi­
Mediu târziu asupra vieţii spiritului. Magia şi ocultismul au lor secolului, se neliniştesc de generalizările a priori ale fi­
fost pentru mult timp discreditate. Puterea cuvintelor, a ima­ zicii carteziene. Secolul al XVIII-lea o va condamna. Dar
ginilor, a pietrelor preţioase, a astrelor, a vrăjitorilor a fost Descartes nu a avut niciodată ambiţia unei cunoaşteri to­
în chip durabil răsturnată. Magia nemaiproducând teamă, tale. El nu admite că gândirea omului poate coincide cu lo­
vrăjitoarele au încetat să mai fie arse. Cauza unui fenomen gosul divin. Fizica şi metafizica rămân separate.
nu mai este o putere ocultă, un în sine metafizic care îl cre­ Pascal acceptă, de asemenea, dualitatea. Natura umană,
ează, ci un alt fenomen, legat de el printr-un raport constant. după el, este inexplicabilă fără iraţionalul creştin. Aceasta
Causa sive ratio, cum spune Descartes. Astfel, este ruinat este ipoteza care salvează fenomenul, în speţă omul, ce se
acest determinism absolut al gândirii magice, care înglobea­ oferă tuturor privirilor. Punctul fragil este deci acest raţio­
ză, în acelaşi sistem, omul şi lucrurile. Determinismul şti­ nament de tip ştiinţific şi care cheamă o teologie, dar nu im­
inţific este parţial: el eliberează omul de determinismul total, pietează asupra ei 3 .
primitiv. Datorită acestui fapt, gnoza, care este o maşină­ Descartes şi Pascal fac fiecăruia dreptate, lui Dumnezeu
rie pseudo-deterministă, este dusă la ruină, cel puţin în Oc­ şi Cezarului, fizicii şi metafizicii. Echilibru deloc evident,
cidentul european. de vreme ce ei au fost interpretaţi în manieră cu totul con­
Câmpul intelectual fiind astfel curăţat, epoca clasică a trară şi împinşi, unul spre scientism sau fenomenismul me­
fost un mare secol de filozofie şi de religie. Totuşi, şi una şi tafizic, celălalt spre fideism. Dar acest echilibru nu putea
alta, trezite prin ştiinţă şi sfidate de către ea, nu au propus fi susţinut decât printr-un echilibru religios. Or, nici aces­
decât soluţii destul de precare. ta nu este foarte solid.
„Cerul şi pământul proclamă gloria lui Dumnezeu." Dar
cerul şi pământul au fost private de realitate prin noua obiec­ Controversele reformei, scandalul războaielor religioa­
tivitate a ştiinţei cantitative. Irealitatea lumii, care nu este lu­ se determinaseră, încă din secolul al XVI-lea, spiritele îna­
mea în sine, ci lumea pentru gândire şi care, ca atare, nu poate intate să se distanţeze, să piardă chiar încrederea în ideea
să-şi fie suficientă, iată ce-1 provoacă pe Descartes 2 . Aceas­ însăşi a unui adevăr dogmatic garantat prin autoritatea Bi­
tă lume este inteligibilă pentru că este opera Spiritului care sericii. Mulţi aspiră, după exemplul lui Montaigne, să sca­
este, de asemenea, autorul raţiunii noastre. Descartes inver­ pe de chestiuniîe controversate, poate insolubile. Ei sunt
sează ordinea tradiţională: metafizica nu se află la capătul creştini, dar doar în plan secund. Doresc o cunoaştere cer­
ştiinţei, ci la începutul ei. Fenomen şi lucru în sine sunt di- tă, dar la dimensiunea omului. Ştiinţa nouă răspunde într-o

30 31
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL FRANCEZ

anumită măsură acestei aspiraţii, dar, în acelaşi timp, ea con­ II


tribuie la replierea în interior şi la triumful subiectivităţii.
Lumea pe care o oferă ştiinţa nu mai are altă prezenţă de­ Cum se poate descrie, din punctul de vedere care ne pre-
cât cea de res externa. Nelocuită, această lume înfricoşează, (icupă, această criză a conştiinţei europene care, potrivit unei
spune Pascal. Omul, sau mai exact subiectul, devine singu­ cărţi celebre, se instalează în anii '80 ai secolului al XVII-lea5 ?
ra existenţă faţă de care lumea poate fi situată, înţeleasă şi Este mai întâi refluxul marilor revărsări religioase. Se­
utilizată. Există un anume raport între constituirea omu­ colul sfinţilor se încheie într-o debandadă spirituală.
lui ca subiect al ştiinţei şi subiectivismul religios care, în ţă­ Scrupulul moral jansenist abandonează puţin câte pu­
rile catolice, se sprijină în mod dogmatic pe un augustinism ţin terenul teologic al harului eficient sau suficient pentru
exagerat. terenul autorităţii spirituale şi, în curând, temporale. Jan­
In mediul francez, reforma catolică, chiar la apogeul ela­ senismul se constituie în partid. împotriva ierarhiei eclezias­
nului său, a pierdut deja bunăstarea şi bucuria barocă de a trăi. tice, el se face avocatul unei democraţii religioase şi revendică
Biserici goale, feţe morocănoase, moravuri austere, iată eliberarea conştiinţei şi, în curând, a raţiunii. împotriva pu­
exemplele propuse unei curţi încă galante şi unei nobilimi terii regale absolute, el apără libertatea cetăţeanului. Scan­
încă pasionate. Tonul jansenist se impune. Intuiţia iezuită dalul revocării sfârşeşte prin a discredita autoritatea Bisericii,
cu privire la libertatea omului nu ajunge să se dezvolte în me­ compromisă printr-o politică resimţită ca anticreştină sau
tafizică. Compania" acţionează mai ales în plan moral. Dar de-a dreptul inumană. Revocarea marchează o cotitură ho­
acolo ea provoacă reacţii rigoriste. Viaţa intelectuală religioa­ tărâtoare. Pornind de la ea, opoziţia religioasă se intensifi­
să se blochează în cadrul teologiei morale, unde se zbate în că în opoziţie politică. în bloc, universul politico-religios este
subtilităţi fără ieşire. Ele vor avea ca efect mai ales trezirea înglobat în acelaşi refuz. Ceea ce se numeşte în Franţa stân­
spiritului de controversă şi spiritului de persecuţie. Dar, în ga s-a născut probabil în 1685. în toată Europa, gândirea
toată Europa, catolică sau protestantă, se observă încă de religioasă cade în vechiul curent al liberalismului erasmic,
la jumătatea secolului aceleaşi apatii şi aceleaşi crispări. Cre­ devenit foarte palid, care continuase în chip subteran, atât
dinţa intră în era suspiciunii. De unde recurgerea la teste de în mediul catolic, cât şi în mediul protestant (sub numele
ortodoxie — care aduc cu ele un cortegiu de noi persecu­ de socinian, antitrinitarian, unitarian)' şi care formează ma­
ţii: testul predistanarian de la Dordrecht pentru calvinişti, tricea deismului Luminilor. Locke şi Newton erau unita­
testul celor cinci propoziţii pentru catolicii francezi, testul rieni. Curentul beneficiază de dezgustul ce urmează căderii
ubiquist pentru adepţii lui Luther din Germania şi chiar tes­ reformelor. Şi mai beneficiază de pe urma conservării sen­
tul semnului crucii făcut cu trei degete pentru ortodocşii sului libertăţii creştine ce devine cu uşurinţă toleranţă lai­
4
din Rusia . Această cercetare a mărturiilor de credinţă este că. Dumnezeu este alungat din lume, părinte castrat, postulat
poate semnul sau supracompensarea unei secrete pierderi raţional de inteligibilitate, prim ceasornicar care lasă copi­
a credinţei. ilor săi grija maşinăriei.

Compania lui Isus, ordin fondat la Roma în 1540 de câţiva " Socinianismul, Unitarismul, sisteme religioase, erezii antitri-
maeştri ai Universităţii din Paris în jurul lui Ignaţiu de Loyola (n. t.). nitare care resping dogma Trinităţii (n.t.).

32 33
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL FRANCEZ

Se deschide, apoi, o poartă reîntoarcerii la gândirea gnos­ suficient că gravitatea există şi că ea acţionează după legi­
tică, favorizată prin următoarea circumstanţă a vieţii reli­ le pe care noi le-am expus." 7
gioase. In absenţa unei metafizici convingătoare, legătura
între om şi Dumnezeu şi menţinerea tradiţiei creştine fu­ Triumful ştiinţei şi decăderea religiozităţii pun capăt echi­
seseră asigurate prin viaţa mistică. Reprimată încă de la sfâr­ librului pe care cartezianismul îl menţinuse între metafizi­
şitul secolului al XVI-lea în Spania, mistica ortodoxă continuă că şi ştiinţă, teologie şi fizică. în mecanism, Malebranche
să aibă în Franţa o existenţă supravegheată. Condamnarea vede forma însăşi a conduitei divine şi realizează, pornind
lui Fénelon îi aduce o lovitură decisivă. Se pune la îndoia­ de la durată şi de la mişcare, printr-o extremă simplicitate
lă tot ceea ce în pietate nu este raţiune, conştiinţă, gândi­ a căilor, întreaga bogăţie a creaţiei. El ajunge să considere
re. Pe măsură ce anii trec, mistica devine suspectă şi capătă adevărurile credinţei ca fiind omogene cu cele ale raţiona­
chiar, progresiv, tenta unui ridicol periculos 6 . Este redusă mentului ştiinţific. „Faptele religiei sau dogmele revelate
la stări psihologice. Dar această distrugere autoritară a mis­ sunt experienţele mele în materie de teologie." 8 Prin cal­
ticii ortodoxe lasă câmp liber misticismelor heterodoxe şi culul infinitezimal, Leibniz pătrunde în înţelegerea divină
iluminismelor cu care fusese confundată. Posteritatea lui Fé­ şi devine capabil să dea seamă de lume aşa cum este ea. Prin­
nelon va popula deşteptările entuziaste din Anglia, pietis- cipiul raţiunii este suficient pentru a explica că lucrurile sunt
mul german, iar vicarul savoyard şi-1 va putea revendica drept aşa şi nu altfel, şi logica combinatorie permite înţelegerea
precursor. Englezul Ramsay, pe care Fénelon se bucurase ordinii intime care le leagă. Leibniz arată că Universul îşi
că 1-a convertit la catolicism, îşi va sfârşi cariera ca fondator este suficient lui însuşi şi că, odată creat, el este autarhic.
al francmasoneriei franceze. Ezoterismul secolului al XVIII-lea Dar, dacă el se conservă la infinit, Divinul Arhitect devine
se naşte atunci. Majoritatea europenilor care gândesc nu se o ipoteză inutilă 9 . De-a lungul secolului al XVIII-lea, monis­
mai consideră legaţi prin ortodoxie nici din punct de vede­ mul metafizic al lui Spinoza este interpretat ca un materia­
lism ateist. Aceasta a fost, apoi, interpretarea revoluţionarilor
re dogmatic, nici din punct de vedere mistic. 10
ruşi şi, oficial, cea a ideologiei sovietice .
în fond, metafizicienii de la sfârşitul secolului cred că
Pe fondul acesta, ştiinţa are o realizare cosmică, poate au rezolvat problema unităţii adevărului, pe care predece­
cea mai mare din toată istoria sa. Descoperirea legii iner­ sorii lor din epoca clasică se declaraseră neputincioşi să o
ţiei fusese suficientă pentru a întemeia revoluţia mecanicis­ restabilească. Discursul fizic, adică cel mecanicist, caracte­
tă, şi iată că Newton unifică dintr-o singură trăsătură mecanica ristic în epocă, învăluie şi absoarbe discursul metafizic sau,
terestră şi mecanica celestă, şi aceasta printr-un triumf al me­ mai degrabă, metafizica e încredinţată că are puterea să îm­
todei fenomenale. „N-am putut încă să ajung să deduc din prumute, fără a avertiza totdeauna despre schimbarea ordi­
fenomene raţiunea acestor proprietăţi ale gravitaţiei şi nu nii, discursul fizic. Sub acest raport, climatul intelectual nu
imaginez nici o ipoteză (hypotheses non jingo). Căci tot ceea este lipsit de asemănare cu cel al filozofiei romantice germa­
ce nu se deduce din fenomene este o ipoteză: iar ipotezele, ne, un secol mai târziu. Totuşi lipseşte mult pentru ca aceas­
fie metafizice, fie fizice, fie mecanice, fie ale calităţilor ocul­ tă cunoaştere unificată, deşi decăzută din rangul filozofic,
te nu trebuie să fie acceptate în fizica experimentală, este să genereze, la nivel inferior, o ideologie pe de-a-ntregul
t

34 35
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL FRANCEZ

dezvoltată. Ceea ce vedem apărând în secolul al XVIII-lea 11 Ic ii a societăţii, în clasele de jos, unde hrăneşte pietatea şi
sunt materiale pentru o ideologie şi, de asemenea, tipuri ic'ivals' ale dissent""; în centru şi la vârf puţină teologie
umane de ideologi. Lipseşte ceva pentru ca ideologia să prin­ i|iinge, şi ea este stabilizată prin conformism. Ştiinţa con-
dă, aşa cum se spune despre beton că a făcut priză. i II mă în direcţia ei, potrivit metodei fenomenale stricte, ra­
dicalizată încă mai mult de către Hume, fără a fi tentată să
Dinspre partea Angliei, nu era nimic de aşteptat. Ilumi­ iasă din domeniul său. Politica nu o convoacă în serviciul
niştii sunt whig [liberali] fără îndoială, dar după Glorioasa ci. Societatea politică engleză este mândră de ea însăşi, ido­
Revoluţie consensul social nu a fost pus sub semnul între­ latrizată de toată Europa şi, în această perioadă de intensă
bării. Revoluţiile engleze s-au derulat în timpuri preideo- inovare socială şi economică, ea se dă drept tradiţională. De
logice. In cel mai rău caz, la stânga armatei New Model s-a la politică, englezii aşteaptă linişte, securitate şi, în plus, să
constatat reapariţia unui milenarism creştin, ca acela de care contribuie la fericirea unei ţări care niciodată nu s-a amu­
Evul Mediu fusese infestat; în consecinţă profund religios zat atât. Ei nu aşteaptă de la ea o mântuire.
şi fără nici o pretenţie ştiinţifică. Ideile de drept, de liber­
tăţi (la plural), de proprietate au fost ideile forţă ale unei
mişcări vizând mai degrabă restabilirea unei stări de drept III
aflate în dezordine într-un anume moment, decât reface­
rea corpului social după un asemenea model a priori încât în Franţa lucrurile stau diferit. Dintr-odată, iluminismul
dreptul, libertăţile şi proprietatea să devină superflue. dogmatizează opunându-se unui obiect combinat care se
Iluminismul englez confirmă aceste principii. Tăişul lui prezintă ca o totalitate indisociabilă, Biserica şi ordinea po­
critic este dirijat mai mult contra dogmei creştine. Iar nu litică a Vechiului Regim.
contra bisericii instituite care nu protestează deloc împotri­ Din punctul nostru de vedere, trebuie examinate trei
va deismului raţionalist dominant, ci împotriva rămăşiţelor teme: tema cosmologică, adică Natura, tema epistemologi­
mileniului religios, sau, altfel spus, împotriva propensiunii că sau, altfel spus, Raţiunea şi, în fine, tema politică.
puritane de a tranşa, la nevoie de a oprima, în numele unei
light within [luminii interioare]. Iluminismul englez este în spiritul secolului al XVII-lea omul, bizuindu-se pe
sceptic şi empiric. Locke consacră o bună parte din lucra­ Dumnezeu, înfrunta natura. Dar, în spiritul secolului al
rea sa Eseu asupra intelectului omenesc criticii limbajului, XVIII-lea, el este inclus în natură, care devine singura re­
sau altfel spus, criticii cuvintelor mari aşa cum erau cele fo­ alitate 1 1 . Din acel moment se poate construi o ştiinţă a omu­
losite de aceia pe care-i numeşte entuziaşti. What do you lui pe modelul ştiinţei naturale. Deja Hobbes propusese o
mean ? How do you know Aceste întrebări „tutoriale" si­ psihologie formată după modelul fizicii ciocnirii. Din ex­
tuează destul de bine iluminismul englez. Pe scurt, în aceas­ citaţia transmisă mecanic prin organele de simţ se naşte fan­
tă ţară nu exista nici corupţie a religiosului, nici a tasma. Din fantasmă, imaginaţia, asociaţia de idei, reflecţia
ştiinţificului. Fervoarea este intactă, dar concentrată la pe-
* Renaştere (n.t.).
Ce înţelegi prin aceasta ? De unde ştii aceasta ? (n.t.). "~ Neconformism (n.t.).

36 37
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI C I C L U L FRANCEZ

care este de aceeaşi natură cu percepţia. Voinţa se ghidează spre exterior şi, de vreme ce, cunoscându-1, se cunoaşte pe
după mecanica plăcerii-neplăcerii. Gândirea este un instinct sine, spre acest Tot din care este o parte.
puţin mai complicat decât la animale. Noua fizică tăia legă­ Această natură are ea un sens ? Aici se iveşte o încruci­
tura tomistă dintre natură şi Dumnezeu, noua antropologie şare de drumuri.
taie legătura augustiniană dintre inima omului şi Dumne­ „Natura — termen vag" se poate citi în Enciclopedie, în
zeu. Dacă conştiinţa nu este decât un sistem reflex, morala articolul scurt consacrat acestei noţiuni 14 . într-adevăr, în spi­
ritul revoluţiei ştiinţifice, natura şi-a pierdut sufletul, uni­
se poate orienta după o ştiinţă pozitivă a moravurilor. Vechii
tatea. Ea se dizolvă în fenomene independente, legate numai
metafizici a sufletului i se substituie o istorie naturală a su­
prin legi mecanice al căror studiu depinde doar de demer­
fletului, o psihologie construită pe baza senzaţiei externe.
suri distincte ale gândirii. Totul, To Pan divin al anticilor,
Aceasta a fost gloria lui Locke, pe care d'Alembert îl laudă, nu mai este decât „acţiunea corpurilor unele asupra celor­
pe nedrept, dar în mod semnificativ, „pentru reducerea me­ lalte conform legilor mişcării". Bucuria savantului constă
tafizicii la ceea ce trebuie să fie într-adevăr fizica experimen­ în aceea că el are totdeauna lucruri de cercetat şi, în aceas­
tală a sufletului"12, pentru gloria de a fi început această reducţie. tă privinţă, natura este un rezervor inepuizabil; constă în
Ea continuă cu Hume al cărui Tratat asupra naturii umane a găsi, iar nu a se epuiza în cercetarea vană a unui sistem
are drept subtitlu: „încercare de introducere a metodei ex­ totalizant. Iată ce i se reproşează fizicii lui Descartes, căci
perimentale în subiectele morale". Subiectul cartezian este în ce priveşte metafizica sa, ea nu mai este înţeleasă. D'Alem­
desfiinţat. El nu mai este decât un bundle' de senzaţii, o pâl­ bert exprima bine această cale de mijloc a Iluminismului:
pâire de prezenţe inexplicabile. Operaţiile intelectuale sunt „Principalul merit al fizicianului ar fi, la drept vorbind, ace­
senzaţii transformate, după cum explică Condillac. însăşi la de a avea un spirit sistematic (căci el are nevoie de acesta
pentru a construi o teorie) şi de a nu face sisteme niciodată.
ordinea ideilor noastre nu este decât o reflectare a ordinii
biologice din care facem parte şi care se manifestă prin ne­ Fizica este deci în mod exclusiv limitată la observaţii şi
la calcule; medicina, la istoria corpului uman, la maladiile
voia, interesul, utilitatea şi dorinţa de a ne conserva. „Ast­
sale şi remediile lor; istoria naturală, la descrierea detalia­
fel, ideile renasc prin acţiunea însă şi a nevoilor care le-au
tă a vegetalelor, animalelor şi mineralelor... într-un cuvânt,
produs mai întâi. Ele formează, aşa-zicând, în memorie tur-
toate ştiinţele, mărginite la fapte, atât cât le este posibil, şi
bioane ce se multiplică aidoma nevoilor. Fiecare nevoie este la consecinţele pe care le pot deduce din ele, nu acordă ni­
un centru de unde mişcarea se transmite până la circumfe­ mic opiniei, decât atunci când sunt forţate."
15

rinţă." 1 3 Acelaşi limbaj fizicist — turbion, revoluţie, atrac­ Voltaire refuză chiar noţiunii de natură întreaga consis­
ţie — se aplică fără denivelare, fără precauţie, naturii şi tenţă: „Mi s-a dat un nume, spune Natura în viziunea sa,
omului. care nu mi se potriveşte: mă numesc natură şi eu sunt în
Iată deci omul închis, faţă în faţă cu natura, al cărei caz 16
totalitate artă." Este un kantianism avânt la lettre.
particular este, fără nimic pe care să se poată sprijini. Incapa­ Din acest motiv, raţiunea este cantonată în limitele fe-
bil de a găsi în el însuşi explicaţia vieţii sale, el se va întoarce nomenismului şi renunţă în mod expres la cunoaşterea

Mănunchi (n.t.). 4
Totul (în lb. greacă; n.t.).

38 39
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL FRANCEZ

totală. Montesquieu, Voltaire, d'Alembert, adică cei mai că materia organică are în sine un principiu de mişcare gra­
mari, admit că înţelepciunea în domeniul intelectual con­ ţie căruia se diferenţiază şi că întreaga viaţă animală depin­
stă în a te mulţumi cu adevăruri parţiale şi a suporta aceas­ de de această diferenţă de organizare." 1 9
tă circumciziune a spiritului pe care o impune ştiinţa. Ei Nu mai rămâne decât să găsim legea newtoniană capa­
sunt, cel puţin ei vor să fie, antidogmatici. Este nota empi­ bilă să explice, să epuizeze universul.
rică, uneori sceptică a secolului al XVIII-lea, în Franţa, trăi­ O întreagă pleiadă de filozofi secundari s-a străduit deci
tă mai puţin cinic decât în Anglia şi susţinută printr-un să cerceteze echivalentul unei gravitaţii universale în dome­
stoicism pe care Candide al lui Voltaire 1-a moştenit de la niul psihologic, fiziologic şi, în curând, politic, de la Mo-
clasici. relly la Listonai, de la Robinet la Lassale, de la Azai's la contele
Dar alţii merg mai departe. Ei au fără îndoială un punct de Saint-Simon 2 0 . Atracţia universală retrezeşte astfel, sub
comun: acela de a nu fi practicat şi nici înţeles spiritul şti­ o spoială pseudoştiinţifică, vechile speculaţii magice sau mis­
inţei newtoniene. Ei iau din ştiinţă, nu metoda, ci rezulta­ tice asupra Universului Unu, care reînvie într-un alt sec­
tul gata făcut, scoţându-1 din rânduiala sa şi dându-i, dar tor al gândirii mistica iluministă şi ezoterismul mason.
fără a-şi da seama, statutul unei propoziţii dogmatice, asor­ Dar această extensie a paradigmei newtoniene în afara
tată cu o certitudine de tip ştiinţific. domeniului în care este legitimă, fizica, va avea consecinţe
De exemplu, la Meslier, La Mettrie, res extensa lui Des- grave. într-adevăr, în momentul în care natura este priva­
cartes este identificată cu materia şi, devenită singura rea­ tă de sens prin mecanismul ştiinţific, îi este cerută regula
litate (propoziţie metafizică introdusă în mod clandestin), moravurilor şi a vieţii în societate. în vreme ce se dăduse
materia redă naturii consistenţa şi unitatea de care ştiinţa o întrebuinţare destul de sobră conceptului de natură în cos­
adevărată o privase. „Nu există, în tot universul, decât o sub­ mologie, în morală şi politică el a fost consumat fără mă­
stanţă divers modificată", conchide La Mettrie 1 7 . sură, tocmai pentru că ştiinţele reale au plantat câteva paveze
în mod cu totul natural, omul devine, la acest cartezian în domeniul fizic, în timp ce domeniul moral şi politic este
rătăcit, o maşină după modelul proiectat asupra naturii şi larg deschis extrapolărilor.
acum reintroiectat. „Corpul uman este o maşină care îşi în­ Este fără îndoială principalul merit al lui Sade de a fi um­
toarce singură resorturile." — „Un orologiu, dar imens." plut o căsuţă goală din tabloul semnificaţiilor normative po­
Şi gândirea ? „Eu consider gândirea atât de puţin incompa­ sibile ale naturii. Ea reprezintă, pentru el, răul. Aşa se face
tibilă cu materia organizată, încât ea pare a fi o proprieta­ că Juliette declară: „Doar prin nelegiuiri natura se menţi­
te ca şi electricitatea, facultatea motrice, impenetrabilitatea, ne şi recucereşte drepturile pe care i le răpeşte virtutea. Noi ne
întinderea etc." 1 8 De data aceasta, în acest punct, apare deja supunem ei, aşadar, lăsându-ne pradă răului; rezistenţa noas­
ideologia sovietică. tră este singura crimă pe care ea nu trebuie niciodată să ne-o
Urmează că totalitatea realului — care e materia — poa­ ierte. O, prieteni, să ne pătrundem de aceste principii: în
21
te fi explicată de către cunoaşterea ştiinţifică. Nu se ştie to­ exercitarea lor se găsesc toate sursele fericirii omului."
tul, dar totul poate, de drept, să fie ştiut. „Mă consolez, mai în această categorie, Sade este singur, aproape întreg se­
scrie La Mettrie, de faptul că nu ştiu nimic despre modul colul se află în cealaltă. „O, natură, exclama Diderot, tot
în care materia devine viaţă şi gândire: să mi se acorde doar binele este închis în sânul tău. Tu eşti sursa fecundă a

40 41
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL FRANCEZ

tuturor adevărurilor." 2 2 Groethuysen a descris bine această s,\ nu mai fie un imbroglio indescifrabil în care cel mai pu-
conştiinţă de a fi în armonie cu un tot, plin de sens şi de t w n i c îl oprimă pe cel slab, în care hazardul naşterii deci-
frumuseţe, care marchează secolul: „Este viaţa în natură, I le soarta omului, în care ceea ce este permis într-o regiune
cu natura, concepută ca normală şi bună în sine, spre deo­ i s i c interzis în alta, unde mii de fiinţe umane depind de un
sebire de toate celelalte. Omul determinat de natură, du­ singur om care e semenul lor." 2 4 Pentru aceasta, raţiunea
când viaţa pe care ea i-o prescrie, trăind într-un mod natural, dispune de educaţie şi legislaţie. Se trece astfel de la contem­
realizând în umanitatea sa ceva ce ţine de esenţial, de ra­
plarea naturii la acţiunea voluntaristă în numele naturii. La
ţional şi de frumuseţe... Orice lucru se încorporează, prin
d'Iiolbach o aceeaşi schemă unitară de inteligibilitate con­
natura sa, într-un tot plin de sens şi tinzând spre un scop
stituie „sistemul naturii" şi, pe această bază, „sistemul social"
definit, despre care depun mărturie toate părţile sale..." Dar
şi „morala universală".
dacă, pe de altă parte, se consideră viaţa oamenilor, se vede
că ea nu are nimic din legalitatea care se constată în cerul După ce newtonizase în psihologie — interesul este gra­
înstelat, în plante, în natura însăşi a omului. Această viaţă vitaţia sistemului mental — Helvetius afirmă că toţi oame­
nu este conformă naturii. Ea este contra naturii. Există deci, nii al căror corp este sănătos au facultăţi egale. Toate
pe de o parte, în univers, ceva raţional, ceva a cărui exis­ diferenţele vin din educaţie. In consecinţă, instruirea poa­
tenţă o constatăm, pe care îl recunoaştem în jurul nostru te totul. Statul trebuie să aleagă conţinutul şi metodele, să
şi în noi, şi pe de altă parte, există ceva absurd, iraţional şi stabilească o regulă invariabilă, să întocmească planul unei
acesta este viaţa noastră, viaţa umană 2 3 . educaţii conforme fericirii publice. Educaţia devine deci o
Asupra acestui punct există un acord profund între Vol- problemă politică: „Arta de a forma oamenii este în orice
taire, Diderot, Rousseau, Buffon, toţi cei mari. E vorba de ţară atât de strâns legată de forma de guvernământ, încât
aflarea omului aşa cum 1-a format natura, omul a cărui le­ nu se poate face nici o schimbare considerabilă în educaţia
galitate interioară răspunde scopurilor urmărite de natură. publică fără a face schimbări în însăşi constituţia statelor." 2 5
Or, istoria, dezvoltarea vieţii sociale şi în mod particular pre­ Iată-ne deci purtaţi spre utopiile politice, în 1759, Morelly,
oţii şi superstiţiile i-au despărţit până acum pe oameni de un obscur pedagog la Vitry-le-Francois, astăzi foarte ono­
menirea lor naturală. Ei au drepturi. Dar aceste drepturi ale
rat în Uniunea Sovietică, pune problema de „a găsi o situa­
omului sunt expresia dispoziţiilor teleologice cu care na­
ţie în care să fie aproape imposibil ca omul să fie depravat
tura i-a dotat pe toţi oamenii.
sau rău" pentru că el ar fi „pregătit şi, ca să mă exprim aşa,
Natura este raţională, viaţa umană nu este. Intre omul
domesticit prin mecanismul unei educaţii conforme prin­
ieşit din mâinile naturii şi natură există acest obstacol, so­ 26
cipiilor noastre" . Aceste principii sunt expuse într-un gen
cietatea. Ordinea socială este defectuoasă, lucru demonstra­
de cod prescurtat, intitulat: „Model de legislaţie conformă
bil prin aceeaşi raţiune care ne-a dezvăluit natura.
intenţiilor naturii". Este un comunism destul de asemănă­
Constrângătoare în secolul al XVII-lea, euforică în seco­
lul al XVIII-lea, natura devine critică şi, odată cu aceasta, tor cu cel al tradiţiei utopice, dar cu toate acestea destul de
raţiunea devine practică. „Trebuie ca în viaţa umană totul realist pentru ca legile penale să prevadă, cu precizie, lagă­
să se grupeze în ansambluri supuse legilor, ca viaţa umană rele de concentrare.

42 43
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL FRANCEZ

D'Holbach, Helvetius, Morelly, mai târziu abatele Ma- 11 niiingente au putut fi subsumate, de la început, sub tota­
bly, nu ei sunt cei care dau tonul. Ei sunt marginali; ade­ li i. 11 ca Revoluţiei. „Este o revoltă ? — Nu, Sire, o revoluţie."
văratul centru al secolului este altundeva. Există, tot sub
influenţa engleză şi totodată printr-o tradiţie autohtonă, Iacobinii au luat puterea în 1792 şi au păstrat-o aproxi-
Montesquieu fiind cel mai bun exemplu, o suspiciune faţă ni.itiv 18 luni. Paroxismul se situează în anul 1794. După
de fanatism, o infuzie de empirism, un spirit de modera­ .ii cea, treptat, revoluţia revine în matcă. Lenin ca şi toată
ţie, care-i pun pe Voltaire, Diderot şi chiar pe Rousseau şi mişcarea revoluţionară rusă avea cea mai înaltă stimă pen-
Condorcet în altă tabără decât aceşti furioşi. Ei sunt părin­ iiu iacobini. Putem decide să considerăm Revoluţia fran-
ţii liberalismului mai mult decât ai iacobinismului. Diferen­ • c/.ă din punctul de vedere al Revoluţiei ruse.
ţa nu rezidă în mod principal în opinii, nici în idei — de
Unde sunt paralelismele, unde sunt opoziţiile ?
vreme ce sub-gândirea se hrăneşte din firimiturile căzute
Pentru prima dată apare un embrion a ceea ce va fi Par-
de la masa celor mari. Diferenţa este de stil intelectual. Un
lidul. Societăţile de gânditori, cluburile iacobine, societă­
Rousseau este cu siguranţă ambiguu. El a fost reclamat de
ţile populare se organizează în reţele, comunică între ele,
teroriştii din '93. Dar el nu este din lumea lor. El dialoghea­
difuzează informaţiile, cuvintele de ordine, programele 2 7 .
ză cu Grotius, Hobbes, Platon. El este un filozof cu drep­
I'.lc formează un aparat al puterii care dublează instituţiile
turi depline, în sensul etern al termenului, şi majoritatea
legale şi se străduiesc să le controleze, să le epureze, aştep­
filozofilor partidului filozofic meritau, de asemenea, acest ti­
tlu. Morelly, în schimb, este pe picior de egalitate cu Marat. tând să li se substituie. Adevărata viaţă politică se derulea­
ză în interior. Puterea se cucereşte sau se pierde în incinta
închisă a cluburilor. Se forjează o tehnică politică nouă, deja
La sfârşitul secolului apare, într-adevăr, un mediu de in­
telectuali proletaroizi. Principiul său de coeziune este îm­ pusă la încercare în lojele şi societăţile de gânditori ale Ve­
părtăşirea unei doctrine sau a unui arsenal de idei, de noţiuni chiului Regim şi care se aplică identic adunărilor publice şi
şi de cuvinte. Desprinşi de societate, ei nu mai sunt mon­ legale: degajarea majorităţilor, arta moţiunilor, manipula­
deni şi, la drept vorbind, ei încep să producă teamă oame­ rea minorităţilor, infiltrare, obstrucţie, epurare etc. Acolo
nilor de lume. Ei nu li se mai adresează acestora. Sunt militanţi se află, am zice, pâinea cea de toate zilele a vieţii democra­
şi grupul lor se formează ca partid. îşi propun drept scop re­ tice. Da, dar diferenţa este că aceste manevre normale se ope­
facerea corpului social conform ordinii naturale. Din certi­ rează la adăpostul unui limbaj codificat şi că au drept scop
tudinea interioară că această ordine există, că ea este realizabilă, mai puţin o gestiune politică, cât o instaurare a utopiei. î n ­
izbucneşte pasiunea revoluţionară. Pentru ei, dintr-odată, tr-adevăr, politica este suprainvestită prin faptul că e con­
revoluţia capătă un sens total, cosmic, al unei regenerări uni­ siderată drept loc al mântuirii universale şi că, în consecinţă,
versale. Şi în lumina acestui concept de revoluţie, interpre­ ansamblul corpului social, inclusiv viaţa particulară, trebuie
tează şi orientează ei seria de evenimente care se derulează să intre în sfera puterii, în măsura în care totalitatea pro­
începând de la 1789. Revoluţia franceză nu era fatală. în fie­ blemelor umane este reductibilă la problema politică.
care moment ea apare ca un accident, un derapaj neaştep­ în interiorul partidului, indivizii suferă o desocializare.
tat. Dar fapt este că aceste întâmplări şi aceste secvenţe Avocaţi, jurnalişti, antreprenori, secretari notariali, preoţi:

44 45
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL FRANCEZ

puţin importă. Patria lor, mediul lor este clubul cu sociabi­ 1 )ar Robespierre a căzut, şi este uşor, dintr-un punct de
litatea sa particulară. Acolo este locul identităţii lor sociale. vedere bolşevic, să înţelegi de ce.
Ei se recunosc în chip esenţial după limbaj. în ţesătura Partidul e lipsit de coeziune. S-a divizat. El nu a fost nici­
lingvistică se disting fragmente din doctrinele secolului, că­ o d a t ă ierarhizat, monolitic. Nu a fost niciodată capabil să
zute în stare de slogan şi care servesc drept materiale pen­ impună membrilor săi o disciplină şi un elan potrivit. Căci
tru o retorică. Inflaţia lingvistică, aplatizarea limbajului doctrina, al cărei păzitor este, nu este nici ea coerentă. Vir­
personal în limbaj impersonal şi formularistic, codificarea ili te, Popor, Libertate sunt principii morale. Doctrina re­
sa politică — cu cuvinte-cheie, Fanatism, Moderantism, Fe­ voluţionară nu este unificată. Ea se alimentează din mai
deralism, Despotism etc. —, utilizarea acestui limbaj în sco­ multe teme, rău coordonate, adesea contradictorii. Egali-
puri de putere, iată evocată deja logocraţia modernă. Aceasta
i .uca, de exemplu, este visată prin proprietate care protejea­
dă dezbaterilor din Convenţie aceeaşi impresie de desprin­
ză persoanele şi le dă autonomie în raport cu partidul însuşi.
dere de real şi de nesăbuinţă angoasantă. Acest limbaj are
IJ topia se dă drept o utopie. Ea nu este produsul unei evo-
un efect de încremenire. Popor, Libertate, Patrie sunt cu­
I LI ţii naturale. Rămâne un ideal de împlinit. Ea depinde deci
vinte de o asemenea încărcătură, încât ele paralizează opo­
de virtute, nu de ştiinţă. Conceptul de natură nu este sufi­
ziţia eventuală, într-atât încât aceasta, onorând sub aceleaşi
cient pentru a furniza o istoriozofie. Natura, la urma ur­
cuvinte alte realităţi, se teme să fie acuzată de despotism sau
suspectată că acţionează pentru Pitt şi Coburg. Limbajul melor, rămâne obiect de contemplare. Ea învinge la termidor
legitimează şi el este acela care autorizează teroarea. sub chipul fermecător al Doamnei Tallien, al Josephinei, al
doamnei Recamier. Franţa este salvată prin galanteria uno­
Lenin lăuda cutezanţa teroristă a revoluţiei. Douăzeci
ra, castitatea altora, prin femeile sale, semne şi agenţi ai des­
de mii de execuţii este totuşi puţin. Este adevărat că erau
compunerii ideologiei.
mai mult de o sută trei mii suspecţi în închisoare la 9 ter-
28
midor, care erau fără îndoială sortiţi exterminării . S-ar fi A existat un decalaj.
atins atunci decimări de amploare bolşevică. Măcelurile sunt Iacobinii, pentru a relua categoriile leninismului, erau
abstracte, nu ating oameni, ci „monştri", „tâlhari", „duşmani stângişti. Ei credeau în popor, în reprezentare sau în con­
ai poporului". „Este vorba mai puţin de a-i pedepsi, cât de a-i trolul popular. Nutreau un anume antiintelectualism. Nu
nimici", spune Couthon. „Nu trebuie deportaţi, trebuie dis­ erau apţi să susţină ferm Statul. Dorind o pauză — un NEP —
truşi toţi conspiratorii", spune Collot d'Herbois 2 9 . Este o ci nu au fost capabili s-o controleze: societatea civilă, după
atitudine maniheeană, separând tabăra celor buni de tabă­ Termidor, le-a scăpat şi i-a zdrobit. Abia după ce au pier­
ra celor răi care, potrivit legilor din Prairial, este aptă să cu­ dut puterea se poate nota tentativa de a reforma toată cunoaş­
prindă cvasitotalitatea francezilor. terea, de a reface gramatica, psihologia, ştiinţele naturale într-o
în fine, apare tipul uman al ideologului. Sincer, dezin­ ştiinţă unică, de a unifica întreg sistemul de învăţământ într-o
teresat, neiubind nici femeile, nici banii, nici vinul, fără prie­ piramidă având drept vârî penultima clasă a Institutului, cla­
teni, neobosit om de club, uneltitor, crezând tot ceea ce spune, sa de Analiză a intelectului uman. Acest condillacism ge­
văzând peste tot capcane şi comploturi, mare maestru al lim­ neralizat era opera lui Volney, Cabanis, Destutt de Tracy,
bajului şi, mai presus de toate, total impersonal şi abstract,
Robespierre îl prefigurează, irezistibil, pe Lenin. * NEP - Noua Politică Economică, introdusă de Lenin (n.t.).

46 47
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

care se n u m e a u ideologi. Ei căutau un sprijin şi au fost a m e s ­


tecaţi în comploturile care l-au a d u s pe B o n a p a r t e la putere.
D i n nefericire, acesta era u n e r o u plutarhian, î m b i b a t d e
C A P I T O L U L III
C o r n e i l l e . El a s u p r i m a t p e n u l t i m a clasă a Institutului, a re­
i n t r o d u s g r e a c a şi latina şi a s e m n a t C o n c o r d a t u l . Ciclul german
I a t ă d e ce, înainte d e a-şi atinge î n R u s i a d e p l i n a d e z ­
voltare, d u p ă ce a p a r c u r s într-un secol un „ c i c l u f r a n c e z " ,
i d e o l o g i a t r e b u i a î n c ă s ă treacă printr-un ciclu g e r m a n .

Ingredientele a c ă r o r p r e z e n ţ ă , fuziune şi p r e c i p i t a t v o r
da ideologia, şi a n u m e religia, filozofia, ştiinţa, g n o z a , spiri­
tul revoluţionar, s-au prezentat rând pe rând în F r a n ţ a , nici­
odată î n s ă î m p r e u n ă , n i c i o d a t ă î n starea d e p u r i t a t e care
permite c o m b i n a r e a .
In G e r m a n i a , dimpotrivă, ele coexistă şi fuziunea se o p e ­
rează în creuzetul gândirii. Al gândirii doar, căci revoluţia,
care este m o m e n t u l pietrei filozofale, G e r m a n i a a ratat-o, lă­
sând astfel R u s i e i grija de a reuni m o d e l u l politic francez şi
modelul intelectual g e r m a n şi de a desăvârşi astfel ideologia.
E t a p a g e r m a n ă este o i n t r o d u c e r e m a i directă în s u b i e c t
decât etapa franceză, deoarece condiţiile pe care le oferă G e r ­
mania în raport cu F r a n ţ a s e a m ă n ă cu cele pe care le va oferi
mai târziu R u s i a în r a p o r t cu G e r m a n i a şi, m a i ales, d e o a ­
rece din G e r m a n i a şi s u b f o r m a g e r m a n ă au fost i m p o r t a ­
te în R u s i a materialele intelectuale care au servit la construirea
ideologiei s u b f o r m a s a r u s e a s c ă .

C r i z a religioasă şi receptarea ştiinţei m o d e r n e au l o c în


G e r m a n i a ca şi în F r a n ţ a , dar în condiţii foarte diferite.
Pe o cale ocolită, spiritualitatea luterană care t o t u ş i fă­
cuse să treacă elementele afective şi p e r s o n a l e înaintea d o g ­
maticii, incita la s p e c u l a ţ i e 1 . A c e a s t ă spiritualitate nu invita

49
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL GERMAN

la o v i z i u n e c a l m ă şi pacificată a celor divine. Ea c o m p o r ­ Această c o n ş t i i n ţ ă d e sine a p a r e î n o m , ş i d e aceea g n o z a


tă, d i m p o t r i v ă , t u l b u r a r e a şi a n g o a s a ca stare p e r m a n e n t ă . (s.m c u n o a ş t e r e a care este „ r e c u n o a ş t e r e " a ceva ce se află
Simul peccator et iustus' luteran, ca şi tendinţa de a face din acolo i m a n e n t ) este m â n t u i r e .
tortura spirituală un criteriu al credinţei este, fără nici o în­ î n a c e a s t ă o p t i c ă , o m u l este m a i p u ţ i n m â n t u i t cât m â n -
doială, u n a din sursele lui D o s t o i e v s k i . O m u l c o r u p t î n m o d l uitor, iar D u m n e z e u mai puţin mântuitor cât mântuit. A c e a s ­
radical p r i n p ă c a t şi fără c o n s i s t e n ţ ă o n t o l o g i c ă este ca şi tă intuiţie, care u r c ă p â n ă la E c k h a r t şi B o e h m e , va fi în
nimicit în evenimentul dezvinovăţirii, în care vine să i se centrul filozofiei r o m a n t i c e .
substituie, î n m o d „ j u r i d i c " , H r i s t o s salvatorul, „ H r i s t o - O r , acest D u m n e z e u tinde m a i m u l t sau m a i p u ţ i n s ă s e
sul din n o i " . D a r c u m s ă conferi u n statut raţional l a ceea confunde cu c o s m o s u l m a g i c al R e n a ş t e r i i , cu o N a t u r ă în
ce este d a t ca o experienţă existenţială, inefabilă ? S u b i e c ­ care totul se află în c o r e s p o n d e n ţ ă , în interacţiune, a n i m a ­
tul în chip juridic salvat de H r i s t o s este deci tentat să ex- tă de V i a ţ ă şi d o t a t ă cu un suflet. Se înclină astfel s p r e un
pliciteze acest e v e n i m e n t p r i n t r - o d o c t r i n ă d e a s e m e n e a p a n t e i s m d e orientare b i o l o g i c ă ş i e v o l u ţ i o n i s t ă care o b s e ­
juridică, în stare să sprijine o m u l şi să-i satisfacă d o r i n ţ a na­ dează gândirea germană de la B o e h m e la acea „Weltanscbau-
turală d e c u n o a ş t e r e . î n t r - u n cuvânt, s ă s p o r e a s c ă , î n p l a n ung o r g a n i c ă " a lui O e t i n g e r şi, finalmente, la Schelling. E
obiectiv şi discursiv, justificarea inefabilă şi să u ş u r e z e în suficientă deci o pierdere a s i m ţ u l u i transcendenţei, atât de
acelaşi timp chinul „crucii m i s t i c e " , căutând a r g u m e n t e p e n ­ puternic t o t u ş i l a L u t h e r , p e n t r u c a o m u l s ă devină s i n g u ­
tru a c e a s t a într-un fatalism tragic universal, al cărui p r i n ­ rul d e p o z i t a r al Spiritului, subiect şi obiect al mântuirii, sal-
cipiu să fie inerent lumii şi istoriei şi care să fie în chip vandus şi salvator în m o d indisociabil.
raţional penetrabil. A c e a s t a î n s e a m n ă a d e s c h i d e larg p o a r ­ A c e a s t ă recentrare pe subiect — chiar pe subiectiv — îşi
ta unei n o i invazii g n o s t i c e . găseşte în p i e t i s m expresia religioasă.
A existat într-adevăr, în G e r m a n i a s e c o l e l o r al X V I - l e a P i e t i s m u l este o m i ş c a r e internaţională căreia, cu p r e c a ­
şi al X V I I - l e a , un e x t r a o r d i n a r p u s e u iluminist, teosofic, în uţie, i s e p o a t e ataşa q u i e t i s m u l D o a m n e i G u y o n , A n t o a -
care se r e u n e s c alchimia, a s t r o l o g i a , p a r a p s i h o l o g i a şi o c u l ­ nette B o u r r i g n o n , s u e d e z u l S w e d e n b o r g , e n g l e z u l W e s l e y
tismul. L a P a r a c e l s u s , Valentin Weigel, l a B o e h m e , „ p ă r i n ­ şi fără nici o îndoială, câteva aspecte ale lui J e a n J a c q u e s R o u s -
tele filozofiei g e r m a n i c e " , hermetismul alexandrin, tradiţiile seau". D a r , î n G e r m a n i a , u n d e s e află centrul s ă u , e l o p e ­
n e o p l a t o n i s m u l u i s e c o m b i n ă î n m o d b i z a r c u m i s t i c a re­ rează o m u t a ţ i e radicală a spiritualităţii lutheriene. In l o c
n a n ă m e d i e v a l ă , k a b b a l a evreiască şi credinţa r e f o r m a t ă 2 . ca s i n g u r ă credinţa (solafide) să fie cea care î n t e m e i a z ă j u s ­
A c e a s t ă n o u ă g n o z ă n u este m a i p u ţ i n l u x u r i a n t ă decât tificarea şi care j u d e c ă pietatea, este invers, pietatea este cea
g n o z a alexandrină. D a r romanul g n o s t i c suferă o inflexiu­ care j u d e c ă credinţa şi a s i g u r ă indirect justificarea. Pietiş-
ne p r o p i c e v i i t o a r e l o r secularizări. D u m n e z e u are o d e v e ­ tii reclamă concursul sentimentului, deschid ecluzele
nire, ş i a c e a s t ă devenire trece î n m o d n e c e s a r p r i n l u m e .
U m a n i t a t e a devine un l o c de trecere o b l i g a t al istoriei di­
* H. JAEGER, 1965, 1977, G. GUSDORF, 1972 pp. 59-142,
vine, d e o a r e c e p r i n ea divinul ajunge la c o n ş t i i n ţ a de sine. G. GUSDORF, 1976, pp. 244-313. Pe măsură ce ancheta sa se dez­
voltă, G. Gusdorf pare să dea pietismului un loc din ce în ce mai
" Totodată păcătos şi drept (n.t.). important.

50 51
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL GERMAN

„ l i c h i d e l o r a s c u n s e ale i n i m i i " c u m z i c e a u n u l d i n maeştrii m a. Ei i n v e n t e a z ă n o ţ i u n e a de viclenie a raţiunii, definită


lor, Gottfried Arnold. Spre 1730, inundaţia a dus cu sine totul. ca preluare de către un p l a n divin, p r o v i d e n ţ i a l şi descifra­
D o u ă a s p e c t e ale acestei v a s t e ş i c o m p l e x e m i ş c ă r i tre­ bil, a acţiunii egoiste şi particulare a o m u l u i . Ei î m b i n ă cer­
b u i e s ă n e intereseze. cetarea istorică obiectivă şi activitatea profetică: istoria devine
M a i întâi, cultura sentimentului şi a emoţiei, tinzând une­ profeţie d e - a - n d o a s e l e a , căutare aposteriori a u r m e l o r lui
o r i s p r e antiintelectualism. D o a r o a m e n i i simpli, inculţi I ) u m n e z e u . Ei s u b o r d o n e a z ă totul u n e i viziuni centrale, în
d a u d o v a d ă d e u n c r e ş t i n i s m autentic, m a i ales d a c ă s u n t sensul lui J a c o b B o e h m e , î n care vin s ă s e î m b i n e m e d i c i ­
pierduţi într-o c o m u n i t a t e d e m a s ă guvernată n u m a i d e m o ­ na, j u r i s p r u d e n ţ a , istoria şi t e o l o g i a . V i z i u n e a centrală se
ravurile sale patriarhale, în care o a m e n i i nu i n t e n ţ i o n e a z ă identifică cu ştiinţa universală. T o ţ i o a m e n i i p a r t i c i p ă la ea
să r e v e n d i c e d r e p t u r i abstracte, individualiste, c e e a ce ar fi tic drept, şi D u m n e z e u ajunge la o conştiinţă totală de sine.
contrar idealului „ c o m u n i s m " al unei Biserici primitive ima­ 1 ) u m n e z e u este în î n t r e g i m e în om la sfârşitul v r e m u r i l o r .
ginare. Sufletul este statornic invitat să se d i z o l v e în fluidi­ D a r v i z i u n e a sfârşitului lumii s e u n e ş t e c u v i z i u n e a unei
tatea emoţiilor, să trăiască la un nivel subraţional, în efuziune, noi societăţi care va fi d e m o c r a t i c ă şi egalitară ( u l t i m ava­
s c h i m b , lacrimi, antibiografie, a n g o a s ă , confesiune r e c i p r o ­ tar al s a c e r d o ţ i u l u i universal al lui L u t h e r ) , care va fi c o ­
că, confidenţă de fiecare clipă. T r e b u i e să te exprimi cu ori­ munistă şi care va fi a n o m i c ă , p e n t r u că o b l i g a ţ i a va fi
ce preţ. De aceea pietismul a s o c i a z ă cultului prieteniei cultul devenit inutilă din c a u z a a b u n d e n ţ e i de b u n u r i , şi dreptul,
femeii c o n s a c r a t e vieţii interioare. î n t r e g u l p a t o s al r o m a ­ din c a u z a triumfului iubirii.
nului rus se naşte aici.
Pe de altă parte, ideea reformei totale — a transforma lu­ Ştiinţa m o d e r n ă a fost inventată în Italia, F r a n ţ a , O l a n ­
m e a prin transformarea o m u l u i — sau, c u m s p u n ei, a insta­ da, Anglia. G e r m a n i a , lovită de R ă z b o i u l de Treizeci de Ani,
ura Reich-ul — împărăţia lui D u m n e z e u , dar prin meditaţia nu s-a întâlnit cu O c c i d e n t u l , în inovaţie, d e c â t cu o întâr­
unui regnum hominis se înţelege — face să reapară un vechi ziere d e u n a s a u d o u ă generaţii. î n O c c i d e n t , ştiinţa, m e ­
milenarism eschatologic. Va fi echivalentul german, dar într-o tafizica şi teologia încheiaseră, de la început, un soi de alianţă
religiozitate supraîncălzită, al romantismului prerevoluţionar c o n t r a c o n c e p ţ i i l o r t e o z o f i c e s a u g n o s t i c e ale E v u l u i M e ­
francez. El infuzează francmasoneria din E u r o p a Centrală cu diu târziu. în G e r m a n i a , dimpotrivă, climatul religios c h e m a
un misticism speculativ şi cu o fervoare incandescentă. alături de t e o l o g i e speculaţia filozofică şi i m a g i n a ţ i a g n o s ­
Astfel c ă î n S u a b i a , într-un m e d i u d e p a s t o r i iluminaţi, tică, fără s e p a r a r e a genurilor într-o c o m p e n e t r a r e r e c i p r o ­
exegeţi p a s i o n a ţ i ai Scripturii, se e l a b o r e a z ă câteva idei for­ că. A p o i , ştiinţa a fost invitată la rândul ei să se integreze.
3
m e ale r o m a n t i s m u l u i , î n special t e o z o f i a istoriei . B e n g e l , Leibniz, discipol al paracelsianului Van H e l m o n t , O r ­
O e t i n g e r d a u u n sens a p o c a l i p t i c împărţirii istoriei î n p e ­ dinului R o s a c r u c i a n şi nu fără legături cu B r u n o şi B o e h m e ,
r i o a d e . E i cred î n i m i n e n ţ a evului d e p e u r m ă . D e z v o l t a ­ p r i m e ş t e m a t e m a t i c a occidentală, la care el î n s u ş i p a r t i c i p ă
4
rea n u este c o n c e p u t ă c a u n p r o g r e s linear î n m a n i e r a lui î n m o d glorios, într-o matrice d e gândire preştiinţifică . L u ­
C o n d o r c e t , ci ca o luptă dialectică a forţelor binelui şi a for­ m e a sa este o c o n e x i u n e de m o n a d e în care fiecare element
ţelor răului. A c e a s t ă dialectică nu este de esenţă mitică, ci este c o n d i ţ i o n a t p r i n altele, potrivit u n o r reguli fixe. E a
istorică, iar e p o c a c o n t e m p o r a n ă c o n s t i t u i e p e r i o a d a ulti- nu este o s u m ă m e c a n i c ă de părţi, ci un tot organic, în care

52 53
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL GERMAN

fiecare m o n a d ă este, l a r â n d u l s ă u , u n tot d i n a m i c , u n cen­ de lotul n o s t r u , să m e r g e m în g r ă d i n ă şi să l u c r ă m " , ceea


tru de forţă u n i c şi viu. S u n t e m , în aparenţă, a p r o a p e de in­ re reprezintă programul celor trei Critici7. El crede că a trium­
tuiţiile ezoterice, dar, de a c e a s t ă dată, viziunea centrală, în fat definitiv, căci scrie în finalul Prolegomenelor': „Misti­
loc să fie întrevăzută mistic ca la B o e h m e , este g â n d i t ă ra­ cismul, care nu se p o a t e ivi într-un secol de cultură d e c â t
ţional într-un s i s t e m care face să intre fiecare lucru în cea dacă s e a s c u n d e î n spatele metafizicii d e ş c o a l ă , s u b p r o ­
m a i b u n ă dintre lumile p o s i b i l e . A c e s t s i s t e m este calculul iecţia căreia p o a t e cuteza să se ia la luptă cu raţiunea, este i z ­
divin, ce p o a t e fi gândit de om în calculul infinitezimal care gonit de filozofia critică d i n acest u l t i m r e f u g i u . " 8 In 1775,
îi p e r m i t e să f o r m u l e z e p r o p r i a sa raţiune de a fi în seria raţionalismul u l t i m întâlneşte t o t u ş i i s t o r i c i s m u l n ă s c â n d ,
infinită care este devenirea lumii. R a ţ i u n e a analitică p o a t e , p r e c u m şi p r i m e l e elanuri ale r o m a n t i s m u l u i naţional. Se
în teorie, să d e s f a c ă universul, să p ă t r u n d ă în interiorul in­ întâmplă că instrumentul intelectual desăvârşit de K a n t este
telectului divin, să intre în planificarea sa totală, în care răul reluat, cu alte finalităţi, de către o g â n d i r e străină spiritu­
însuşi îşi g ă s e ş t e justificarea în v e d e r e a celui m a i m a r e b i n e lui kantian, şi î n t o r s î m p o t r i v a lui. F u z i u n e a r a ţ i o n a l i s m u ­
cu p u t i n ţ ă şi a a r m o n i e i 5 . E s t e deja s o l u ţ i a „ r o s i c r u c i a n ă " lui m o d e r n şi a g n o z e i c o m p o z i t e , reinterpretarea p a n t e i s t ă
a lui H e g e l , trandafirul raţiunii pe crucea p r e z e n t u l u i . a lui S p i n o z a , a lui L e i b n i z are l o c în generaţia lui H e r d e r ,
E x i s t ă n e n u m ă r a t e alte lucruri l a L e i b n i z . E l n u este ci­ Lnchte, Schelling, H e g e l .
tat d e c â t p e n t r u a indica faptul că şi la el, şi m a i ales d u p ă Nu este cazul să facem nici m ă c a r aluzie la conţinutul fi­
el, marele r a ţ i o n a l i s m p r o f e s o r a l este î n m o d c o n s t a n t a m e ­ lozofiei r o m a n t i c e . Să s p u n e m că raţiunea subiectivată a lui
ninţat de o s u b v e r s i u n e g n o s t i c ă întărită şi de m i ş c a r e a de Kant, d e p ă ş i n d limitele pe care el î n s u ş i i le-a p u s (cele ale
masă a pietismului. f e n o m e n u l u i ) , se d e s f ă ş o a r ă în întreg c â m p u l c u n o a ş t e r i i şi
De aici, i z o l a r e a relativă a lui K a n t , care ar p u t e a fi ca­ u r m ă r e ş t e să-1 unifice. A c e a s t ă raţiune este concretă, i s t o ­
lificat, u t i l i z â n d înainte de v r e m e o p o z i ţ i a r u s ă a slavofili- rică şi e n c i c l o p e d i c ă . In filozofia m e c a n i c i s m u l u i , întregul
lor şi a occidentaliştilor, d r e p t cel m a i o c c i d e n t a l i s t dintre era a b a n d o n a t lui însuşi. Ea nu-1 p u t e a c u p r i n d e d e c â t spăr-
filozofii germani. C o n s i d e r a t într-un context franco-englez, gându-1 în bucăţi, şi de aceea g â n d i r e a franceză a s e c o l u l u i
K a n t p a r e s ă î n c u n u n e z e efortul secular d e reflecţie a s u p r a al X V I I I - l e a nu p u t u s e să g e n e r e z e o i d e o l o g i e c u p r i n z ă ­
ştiinţei şi a s u p r a r a p o r t u l u i între metafizică şi ştiinţă. Pe toare ş i c o e r e n t ă . N o u a raţiune g e r m a n ă , organicistă, e v o ­
b u n ă d r e p t a t e este el a ş e z a t în linia lui D e s c a r t e s şi H u m e . luţionistă, istoricistă p o s e d ă a c e a s t ă p u t e r e sintetică şi
D a r , în c o n t e x t u l g e r m a n , p r o b l e m a k a n t i a n ă — ce p o t să t o t a l i z a t o a r e care, în t i m p u l întregului secol al X V I I I - l e a ,
c u n o s c ? — c a p ă t ă un alt sens în faţa creşterii unei exaltări trebuise să fie cerută e z o t e r i s m u l u i .
c o n f u z e şi de ceea ce el n u m e ş t e cu dispreţ Schwärmerei". D e s p r e Schelling ş i m a i ales d e s p r e H e g e l s e p o a t e s p u ­
In 1766 el p u b l i c ă Visurile unui vizionar care este o respin­ ne, r â n d p e r â n d , potrivit p u n c t u l u i d e v e d e r e p e care n e
gere detaliată a revelaţiilor lui S w e d e n b o r g . D a c ă metafi­ p l a s ă m , că o p e r e a z ă o raţionalizare a e z o t e r i s m u l u i g n o s ­
zica ar fi posibilă, scria el, ea ar fi „o ştiinţă a limitelor raţiunii tic s a u c ă „ e z o t e r i z e a z ă " r a ţ i o n a l i s m u l m o d e r n . E i p r o p u n
u m a n e " 6 . Ş i conchide, citându-1 p e V o l t a i r e : „ S ă n e o c u p ă m
* Prolegomene la orice metafizică viitoare care se va putea în­
* Fanatism (n.t.)., făţişa ca ştiinţă (n.t).

54 55
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL GERMAN

s i s t e m e cu alură raţională şi cu a m b i ţ i e totală, care se inse­ secolului al X V I I - l e a . B r u n o B a u e r inventează aici conceptul


r e a z ă în chip m a i m u l t s a u m a i p u ţ i n p l a u z i b i l în realul is­ tic alienare, ce semnifică iluzia că ceva există d i n c o l o de c o n ­
toric, s o c i a l şi n a t u r a l : a s e m e n e a s i s t e m e s u n t cu s i g u r a n ţ ă ştiinţa o m u l u i şi că el î n s u ş i d e p i n d e de acest lucru care este
în p e r i c o l de a d e g e n e r a în i d e o l o g i e . Şi t o t u ş i , în chip cu p r o p r i a s a creaţie 1 0 . D a r , c u r â n d , i d e a l i s m u l î n s u ş i este ata­
totul evident, H e g e l ( n u m a i m u l t d e c â t S c h e l l i n g ) n u este cat ca un mit filozofic, d u b l u r ă s e c u l a r i z a t ă a m i t u l u i creş­
un ideolog. Sistemul conţine în largile sale reţele analize c o n ­ tin. P e n t r u B a u e r , alienarea este atunci l a p a r o x i s m . D a r
crete extraordinar de p r o f u n d e , p r e z e n t a t e într-un stil de o alienarea fiind totală, eliberarea totală este în fine p o s i b i l ă .
p o e t i c ă a m b i g u i t a t e , astfel î n c â t H e g e l d ă cel m a i fascinant B a u e r î m p a r t e deci istoria u n i v e r s a l ă î n d o u ă : înainte, is­
s p e c t a c o l metafizic care s-a p u t u t a d m i r a de la P l o t i n în­ toria alienării, d u p ă , r e s t a u r a r e a o m u l u i şi a libertăţii. C o ­
c o a c e . D a r i d e o l o g i a n u este d e p a r t e ş i s e c u v i n e să-i r e p e ­ titura istoriei este secolul prezent şi iminenţa eliberării totale
r ă m etapele. îi dă un caracter catastrofic. „ C a t a s t r o f a , îi scrie el lui M a r x ,
C a ş i î n F r a n ţ a , d r u m u l s ă u m e r g e d e l a critica religiei va fi teribilă; va fi în m o d necesar o catastrofă gigantică...
la critica politică. A c e l a ş i lucru se va p e t r e c e şi în R u s i a . In ea va fi m a i m a r e şi m a i m o n s t r u o a s ă d e c â t cea care a în­
cele trei ţări v e d e m aceste d o u ă critici ridicându-se o d a t ă cu soţit intrarea creştinismului î n l u m e . " 1 1
căderea u n u i lung acces de fervoare religioasă. G e n e r a ţ i a r o ­ Incet-încet, a p a r e ideea survenirii catastrofei nu n u m a i
m a n t i c ă g e r m a n ă se o p u n e cu t o a t e forţele sale ireligiozi- î n d o m e n i u l metafizicii. T r e b u i e s u r m o n t a t mitul idealist
tăţii L u m i n i l o r . G e n e r a t o a r e a unei teozofii conceptualizate pentru a atinge realitatea c a r e este socială şi politică. A c ­
sau a unui misticism sistematizat, ea se crede cu ardoare creş­ ţiunea trebuie să facă să c o r e s p u n d ă realitatea imperfectă
tină. H e g e l îşi p r o c l a m ă o r t o d o x i a luterană 9 . A c e e a ş i g e n e ­ realităţii eterne a filozofiei. R a ţ i u n e a absolută ajunsese, prin
raţie n u l a n s e a z ă î n c ă nici u n apel l a acţiune p o l i t i c ă . E a s e H e g e l , la c o m p r e h e n s i u n e a t o t a l ă a realităţii. P r i n t r - o răs­
s i t u e a z ă chiar î n a p o i a liberalismului lui K a n t . E s t e înclina­ turnare „ d i a l e c t i c ă " , realitatea trebuie să devină d e s ă v â r ş i ­
t ă s ă i d e a l i z e z e statul p r u s a c , s ă accepte, î n orice c a z din rea raţiunii. F i l o z o f i a devine p r a x i s .
p u n c t de v e d e r e filozofic, ceea ce este. R e a l u l c o i n c i d e î n c ă D a r de ce să ne o p r i m la filozofia acţiunii ? Biografia S p i ­
cu raţionalul. Ea se m u l ţ u m e ş t e cu libertatea de a s p e c u l a ritului nu este, în fapt, d e c â t istoria o a m e n i l o r materiali re­
în limitele p ă s t r a t e cu grijă ale R e p u b l i c i i L i t e r e l o r . flectând a s u p r a alienării lor materiale. F e u e r b a c h p ă r ă s e ş t e
S i n t e z a hegeliană s e d ă d e a d r e p t d e s ă v â r ş i r e a filozofiei deci filozofia. S i n g u r ă m a t e r i a există, şi o a m e n i i inventea­
(şi de a s e m e n e a a religiei, căci creştinismul p u t e a trece drept ză mituri religioase pentru a-şi oferi, în imaginar, ceea ce nu
e x o t e r i s m u l p o p u l a r al filozofiei lui H e g e l ) ; la m o a r t e a sa, p o t să atingă în realitate. Ştiinţa p e r m i t e a b o l i r e a alienării.
s i n t e z a se desfăcea. In acest p u n c t , idealismul g e r m a n îşi încheie răsturna­
C a ş i I l u m i n i s m u l , m i ş c a r e a tinerilor hegelieni î n c e p u ­ rea şi se î n t o a r c e la poziţiile gândirii franceze p r e r e v o l u ţ i o -
se p r i n t r - o critică istorică a revelaţiei. n a r e : antireligie, materialism, utilitarism. In p l u s , el este în
S t r a u s s şi B r u n o B a u e r o c u p ă o p o z i ţ i e o m o l o a g ă celei a măsură să integreze istoricismul hegelian. Şi mai mult încă, în
lui R i c h a r d S i m o n şi a lui S p i n o z a din Tractatus", la sfârşitul r e a ş e z a r e a materialistă a idealismului, această integrare se
face s i n g u r ă : viziunea r o m a n t i c ă a istoriei, i s t o r i o z o f i a tre­
* B. Spinoza, Tratatul teologico-politic, 1670 (n.t). c e s p o n t a n î n politică. „ T i m p u l , scrie R u g e , este p o l i t i c ă . " 1 2

56 57
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL GERMAN

S u n t e m în anii care p r e c e d 1848. G â n d i r e a g e r m a n ă a scă­ istorie. M a r x aşază această istorie în câmpul libertăţii u m a n e .
p a t d i n m e d i u l c o n t r o l a t al universităţii p e n t r u a se revărsa I )ar R u s i a este cea în c a r e se forjează i n s t r u m e n t u l politic
în publicistică. La Paris, H e i n e , R u g e , Bauer, M a r x , o întrea­ şi, dacă se p o a t e spune uşa, partidul celei mai bune dintre lumi.
g ă intelighenţie tânără s e p o l i t i z e a z ă î n c o n t a c t c u mediile
r e p u b l i c a n e şi socialiste ale M o n a r h i e i d i n Iulie. T o t u l este
gata pentru noua sinteză marxistă. II
M a r x a trecut p r i n aceleaşi etape ca şi prietenii săi. Şi el
a ajuns la un u m a n i s m concret, istoric, iar a c u m politic. D a r D a r este o a r e u n ciclu d e gândire ? N u s u n t e m p e cale
el îi d e p ă ş e ş t e a s u p r a u n u i p u n c t : alienarea o m u l u i nu are de a confecţiona o g e n e a l o g i e a culpabilităţii — Hegel ge-
d r e p t c â m p religia şi nici statul, ci m u n c a . I s t o r i o z o f i e i he­ nuit Marx, genuit Lenin — căreia îi d e n u n ţ a m înainte ca­
geliene, M a r x îi a d a u g ă deci d i m e n s i u n e a e c o n o m i c ă , care
racterul î n ş e l ă t o r ? într-adevăr, în acest p s e u d o c i c l u există
nu-i s c ă p a s e m a e s t r u l u i de la l e n a , d a r pe care M a r x o a ş a -
o s c h i m b a r e de p l a n şi, într-un p u n c t , se p r o d u c e trecerea
ză în centru. E x t r a o r d i n a r a descoperire a lui M a r x este aceea
la i d e o l o g i e . E x i s t ă , p o a t e , la orice filozof, fie el de m ă r i ­
de a r e g â n d i vechiul spirit al i a c o b i n i s m u l u i în l u m i n a fi­
m e a lui L e i b n i z şi a lui H e g e l , un grăunte de i d e o l o g i e . D a r
lozofiei germane, de a p r o p u n e deci o n o u ă şi definitivă R e ­
i d e o l o g u l este cel care îl r e p e r e a z ă şi îl face să g e r m i n e z e .
v o l u ţ i e franceză, dar lărgită, p r i n H e g e l , la d i m e n s i u n i l e
î n m e d i u l „hegelienilor d e s t â n g a " , m a i m u l ţ i s e o c u p ă
C o s m o s u l u i ş i a n c o r a t ă p r i n R i c a r d o î n tuful e c o n o m i c u ­
d e a c e a s t ă germinare. E a îşi d e c u p e a z ă î n m a r e a m a n t a he­
lui şi al socialului. M o ş t e n i t o r al gândirii franceze, engle­
ze, g e r m a n e a secolului al X V I I I - l e a , M a r x are soluţii pentru geliană boarfele lor ideologice. Să privim la ce a devenit t e m a
p r o b l e m e l e cele m a i u r g e n t e ale s e c o l u l u i al X l X - l e a . dialectică. D i a l e c t i c a hegeliană nu c o n ţ i n e a nici m a i m u l ­
tă, nici m a i puţină virtualitate ideologică decât sofistica grea­
Sistematic şi totalizant, m a r x i s m u l nu evită i d e o l o g i a d e ­
că, s c o l a s t i c a t o m i s t ă , r a ţ i o n a l i s m u l cartezian. D a r este u n
cât p r i n t e m p e r a m e n t u l faustic al a u t o r u l u i său, „ d o c t o r u l
fapt de istorie că i d e o l o g i a sovietică i n v o c ă dialectica.
r o ş u " , dar b o e m şi devorat de o insaţiabilă curiozitate. D u p ă
1848, M a r x a d e s c o p e r i t e m p i r i s m u l e n g l e z şi şi-a p r o p u s C e e a ce era p e r i c u l o s în dialectica hegeliană d a t ă pe alte
ca s c o p întemeierea unei a d e v ă r a t e ştiinţe a s o c i a l i s m u l u i . mâini, era capacitatea de a justifica o r i c e experienţă c o n t r a ­
El a a b a n d o n a t astfel categoriile hegeliene. A simţit p o a t e z i c ă t o a r e , facultatea sa de a se eschiva sau de a integra c o n ­
el î n s u ş i eşecul ştiinţific al Capitalului, m o t i v p e n t r u care tradicţia. C e l puţin ea se referă foarte deschis la un f e n o m e n
nu 1-a definitivat şi s-a î n t o r s chiar, s p r e sfârşitul vieţii, la de g â n d i r e .
u t o p i s m u l n e o i a c o b i n a l tinereţii sale. D a r , c â n d prietenul M a r x , E n g e l s şi, d u p ă s p u s e l e celui d i n u r m ă , „ m u n c i ­
său E n g e l s s-a apucat, în Anti-Duhring, să i n t r o d u c ă rezul­ torul g e r m a n J o s e p h D i e t z g e n " s-au a p u c a t s ă „ r ă s t o a r n e "
tatele cercetării, pe care M a r x le c o n s i d e r a p o z i t i v e , într-un dialectica hegeliană, „ d e b a r a s â n d - o t o t o d a t ă d e z o r z o a n e ­
s i s t e m totalitar şi grosier al istoriei şi al naturii, M a r x bine­ l e sale idealiste". „ D a r prin aceasta însăşi dialectica c o n c e p ­
c u v â n t e a z ă i m p r u d e n t această acţiune. Şi s u b această formă, tului nu a devenit d e c â t reflexul c o n ş t i e n t al mişcării
regresivă şi simplificată, s-a răspândit în G e r m a n i a marxismul. dialectice a lumii reale, şi astfel dialectica lui H e g e l , care
U n ciclu d e gândire s e încheie. L e i b n i z p r o p u s e s e i d e e a
celei m a i b u n e dintre l u m i . H e g e l o v e d e a î m p l i n i n d u - s e în * Hegel 1-a produs pe Marx, 1-a produs pe Lenin (n.t.).

- 58 59
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL GERMAN

înainte fusese răsturnată cu c a p u l în j o s , a fost întoarsă, sau, „ c o n t r o l a b i l ă " p e n t r u că realitatea era c a p t a t ă gata consti-
mai curând, repusă pe picioare."13 111 i tă, p â n ă în p u n c t u l în care o a d u s e s e m u n c a generaţiilor
N i c i o î n d o i a l ă că, p e n t r u jurnalistul M a r x , m a n u f a c t u ­ d e savanţi. D e aceea, d a c ă n ă v o d u l dialectic n u a d u c e a l a
rierul E n g e l s ş i m u n c i t o r u l p e care î l a s o c i a z ă î n m o d g e ­ suprafaţă întreaga realitate, ceea ce aducea nu suferea, în prin­
neros la d e s c o p e r i r e a lor, această răsturnare prezenta cipiu, d e f o r m a r e . D i m p o t r i v ă , „ r ă s t u r n a r e a " făcuse s ă a p a ­
avantajul unei reîntoarceri la simţul c o m u n . P e n t r u cine nu ră o realitate deja cadrilată p r i n t r - o s c h e m ă de gândire care
e filozof, în r a p o r t cu hegelianismul, m a r x i s m u l e m a i v e ­ nu m a i este r e c u n o s c u t ă ca atare, ci se a s c u n d e în realitate
rosimil, m a i realist. şi care, în fapt, se substituie acesteia. H e g e l făcuse să intre
Să t r e c e m p e s t e identificarea „ m a t e r i e i " şi a „ l u m i i rea­ în gândire pescuitul m i r a c u l o s al realului, în care el consti­
l e " . C h e s t i u n e a i m p o r t a n t ă este de a fi a ş e z a t dialectica în tuia viaţa logică. A c u m , a c e a s t ă viaţă rezidă, s e p r e s u p u n e ,
chip de p r o p r i e t a t e a acestei l u m i r e a l e 1 4 . O d a t ă cu a c e a s ­ în obiect, înainte ca el să fie c u n o s c u t . Prin acest fapt, p e ş ­
ta, fiinţa raţională r u p e legăturile sale cu subiectul. E s t e tă­ tii m o r şi nu m a i r ă m â n e d e c â t n ă v o d u l . R e a l u l este r e d u s
iată l e g ă t u r a între dialectică şi experienţa intimă, filozofică, la „legile generale ale m i ş c ă r i i " . El este ca şi p o s e d a t ( s a u d e ­
a d i c ă r e l i g i o a s ă şi mistică, în care ea i se revelase lui H e g e l . p o s e d a t ) de entităţile l o g i c e injectate în el şi aservit c a p a ­
„ A m c o n s i d e r a t , scrie E n g e l s , din n o u , î n m o d materialist, cităţii explicative a a c e s t o r entităţi. A d i c ă el nu este real şi
conceptele din mintea n o a s t r ă ca imagini ale lucrurilor rea­ considerat ca atare, decât în m ă s u r a în care este înlocuit prin­
le, în loc să c o n s i d e r ă m lucrurile reale ca imagini ale cutărei tr-o d u b l u r ă — în sensul d u b l u r i i unei haine şi a dublurii
sau cutărei trepte a conceptului absolut. Prin aceasta, dialec­ unui actor —, această d u b l u r ă fiind i d e o l o g i c ă sau, c u m va
tica s-a r e d u s la ştiinţa legilor generale ale mişcării, atât a spune în c u r â n d Plehanov, fiind materialismul dialectic. Din
lumii exterioare, cât şi a gândirii o m e n e ş t i : d o u ă şiruri de l u m e n u m a i r ă m â n e d e v ă z u t d e c â t d o s u l p e care-1 d e s c o ­
legi identice p r i n f o n d u l lor, d a r diferind ca e x p r e s i e întru­ peră şi explică, în chip radical, n o u a g n o z ă .
cât m i n t e a o m e n e a s c ă l e p o a t e aplica î n m o d conştient, î n Astfel, reîntoarcerea la real, la common sense", intenţia
t i m p ce în n a t u r ă — şi p â n ă a c u m , în cea m a i m a r e parte, şi realistă î n c h i d un cerc infinit m a i „ i d e a l i s t " d e c â t idealis­
în istoria omenirii — ele îşi fac d r u m în m o d inconştient, mul hegelian ş i p o t c o n d u c e l a a u t i s m logic. L a H e g e l , gân­
s u b f o r m a necesităţii exterioare, î n mijlocul u n u i nesfârşit direa şi realul e x t r a m e n t a l îşi ocupau locul propriu.
şir d e c o n t i n g e n ţ e a p a r e n t e . " 1 5 T e x t u l este f u n d a m e n t a l . E l Răsturnarea î m p i e d i c ă gândirea să v a d ă în realul extramen­
face p a r t e d i n „ s i m b o l u l " i d e o l o g i e i sovietice. P e d r e p t c u ­ tal altceva decât ceea ce a p u s : structurile, legile mişcării,
v â n t : el r e p r e z i n t ă d e m e r s u l i n a u g u r a l al i d e o l o g i e i ca p r i ­ tot gândire şi acestea. H e g e l se î m b ă t a de b u c u r i a gândirii,
mă d e z l i p i r e de real şi p r i m ă substituire cu un n o u real a care este c o n t e m p l a ţ i a . A c e a s t ă b u c u r i e îi este interzisă lui
realului p i e r d u t . Engels, de v r e m e ce ea se p u n e ca reflex al u n e i s c h e m e pe
într-adevăr, reîntoarcerea la real, care r e p r e z i n t ă inten­ care a p u s - o în lucruri fără să-şi d e a s e a m a . S i n g u r a satis­
ţia lui E n g e l s , este d i n t r - o d a t ă c o m p r o m i s ă p r i n injecta­ facţie care-i r ă m â n e , relativ la e x p l o r a r e a realului, este de a
rea, în acest real, a unei s c h e m e p r e c o n c e p u t e : a u t o m i ş c a r e a regăsi, la infinit, s c h e m a pe care a i n t r o d u s - o în el. E s t e ca
dialectică. L a H e g e l , a c e a s t ă s c h e m ă era p r o d u s u l unei for­
ţări a realităţii în categoriile discursului, d a r ea r ă m â n e a " simţul comun (în engl.; n.t.).

60 61
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL GERMAN

u n e x p l o r a t o r care a r f r e m ă t a d e e m o ţ i e r e g ă s i n d p r o p r i i ­ aiul nu este d e s c o p e r i t ; el este t r a d u s . R e a l i s m u l dialectic


le sale traiectorii. A filozofa î n s e m n a p e n t r u H e g e l să te sc e p u i z e a z ă în v e r b a l i s m .
identifici treptat cu A b s o l u t u l care este subiect. P e n t r u E n - E n g e l s nu reflectează la faptul că, atunci c â n d v o r b e ş t e
gels î n s e a m n ă să te identifici cu materia, d a r fără ca a c e a s ­ de „legile dialecticii", u t i l i z e a z ă c o n c e p t u l de lege într-un
ta să p o a t ă da loc la cea mai m i c ă exaltare panteistă, de v r e m e sens care nu are nimic de-a face cu cel de lege fizică, lege care
c e m a t e r i a este m u t i l a t ă p r i n s c h e m ă , v i d a t ă d e s p l e n d o a ­ permite, în limitele m ă s u r ă r i i , o verificare e m p i r i c ă . L e g e a
rea sa reală, a s c u n s ă în spatele gândirii ecran. I se r e p r o ş e a ­ dialectică a „trecerii cantităţii în c a l i t a t e " este ilustrată p r i n
ză pe nedrept marxismului materialismul: m a i degrabă, ar fi exemplul apei care fierbe la o sută de grade şi, în acelaşi sens
trebuit să i se r e p r o ş e z e faptul de a fi v o l a t i l i z a t materia. al cuvântului lege, prin transformarea banilor în capital din­
Vechiul „ m a t e r i a l i s m v u l g a r " lăsa cel p u ţ i n m a t e r i a în p a c e . c o l o d e u n a n u m e p r a g . î n p r i m u l c a z , legea p o a t e f i veri­
ficată şi ea p r e v e d e nu ce se s c h i m b ă , ci c â n d se p r o d u c e
C u r i o z i t a t e a d e m o n i c ă a lui M a r x era î n c ă de esenţă fi­
s c h i m b a r e a : lege fizică s i m p l ă , care nu are nevoie să fie dia­
l o z o f i c ă sau ştiinţifică. E n g e l s î n c e p u s e p r i n t r - o excelentă
lectică, în cel de-al d o i l e a c a z , nu există verificare p o s i b i ­
a n c h e t ă a s u p r a situaţiei m u n c i t o r i l o r englezi. O m practic,
lă: dacă m a s a de m o n e d ă nu se transformă în capital, se p o a t e
a u t o d i d a c t n e o b o s i t , el d e z v ă l u i s e un a d e v ă r a t talent de is­
afirma t o t d e a u n a că p r a g u l nu a fost atins. P e n t r u a ilustra
toric. N e n o r o c i r e a sa a fost aceea că a luat în serios s c h e m e ­
„ l e g e a negării n e g a ţ i e i " el c o n s e m n e a z ă n e g a r e a capitalis­
le lui Marx, mai mult decât M a r x însuşi. El a crezut că se p u t e a
mului de către socialism, negarea ouălor de fluture prin naş­
r e o r g a n i z a a n s a m b l u l c u n o a ş t e r i i p l e c â n d d e l a câteva p a ­
terea fluturilor care v o r d a n a ş t e r e l a m a i m u l t e o u ă ( i d e m
gini din Manifestul Partidului Comunist, din Teze asupra
p e n t r u grăuntele d e o r z ş i s p i c ) , c v a d r a t u r a n u m e r e l o r n e ­
lui Feuerbach, din f r a g m e n t e de teorii de a n s a m b l u s c â n ­ gative, n e g a r e a lui „ a " p r i n , , - a " ş i n e g a r e a lui „ - a " p r i n
teind ici şi c o l o . M a r x a făcut totul p e n t r u a-1 încuraja. U l ­ el însuşi, ceea ce dă „ a 2 " . Prin negaţie el înţelege î n l o c u i ­
timele sale lucrări, Anti-Diihring şi vrafurile postume rea, succesiunea, apariţia, modificarea e t c .
17
Să ne i m a g i n ă m
p u b l i c a t e s u b titlul Dialectica naturii, n a v i g h e a z ă în p l i n ă urletele lui F l a u b e r t d a c ă ar fi citit Anti-Diihring ! E l u m e a
i d e o l o g i e . E l e nu a d u n ă cu respect, c u m fac Oglinzile şti­ lui Bouvard şi Pécuchet.
inţei medievale, tezaurul unei cunoaşteri c o n s a c r a t e . N u re­ î n a c e a s t ă trecere d e l a H e g e l l a E n g e l s , t r e c â n d p r i n
flectă, ca Tratatul asupra lumii al lui D e s c a r t e s , excesul de M a r x , există o s c h i m b a r e de stil sau, m a i b i n e zis, de m o d
a m b i ţ i e al unei ştiinţe n o i . Se p r e z i n t ă ca un s o i de „ r e v i ­ de a g â n d i . C a r a c t e r i s t i c a cea m a i evidentă este simplifica­
z u i r e " a rezultatelor ştiinţifice luate g a t a c o n f e c ţ i o n a t e de rea e x t r e m ă . P r o c e s u l simplificator c o n t i n u ă de altfel de la
la H a e c k e l , din conferinţele p o p u l a r e ale lui H e l m h o l t z , din E n g e l s la P l e h a n o v şi K a u t s k i , a p o i la L e n i n şi la codifică­
m a n u a l e l e d e chimie ş i d e b i o l o g i e . A c e s t e rezultate sunt rile diamat-u\m. El nu se d a t o r e a z ă unei s c ă d e r i a talentu­
invitate să a d e r e la „legile generale ale m i ş c ă r i i " , adică „ l e ­ lui si a cunoaşterii. A c e a s t ă s c ă d e r e este c o n s e c i n ţ a şi nu
gea trecerii cantităţii în c a l i t a t e " , „ l e g e a unităţii contrarii­ c a u z a n o u l u i tip d e g â n d i r e . C â n d u n savant sovietic s a u
lor", „legea negării negaţiei". C e e a ce nu se potriveşte, nu aderă, un n o r m a l i s t p a r i z i a n se i n s t a l e a z ă în diamat p r o d u c ţ i a sa
C a r n o t , s p r e e x e m p l u , s a u N e w t o n , acest „ c a t â r a l i n d u c ­ nu este s u p e r i o a r ă p r o d u c ţ i e i pe care o d a u cei p e n t r u care
ţ i e i " 1 6 este eliminat. C e e a c e a d e r ă este v ă r s a t î n f o r m ă . R e - este u n m i j l o c d e s u b z i s t e n ţ ă . Activitatea c o g n i t i v ă c o n s t ă

62 63
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL GERMAN

în a verifica, din a p r o a p e în a p r o a p e , aplicabilitatea s c h e ­ i n filozofie, aşa c u m făcuseră o d i n i o a r ă g n o z e l e religioase.


m e i la a n s a m b l u l d a t e l o r furnizate de real, real care nu ofe­ Pentru a avea certitudinea, i d e o l o g i a t r e b u i e să se limiteze
ră nici o rezistenţă de v r e m e ce el nu î n a p o i a z ă i d e o l o g u l u i Li lumea dezvrăjită a m a n u a l e l o r ştiinţifice şi tehnice. N i c i
d e c â t ceea ce acesta a p u s în el. A c e a s t ă t r a n s p a r e n ţ ă i l u z o ­ măcar asta, de altfel, fiindcă r e c o m p e n s a intelectuală a sa­
rie a lumii facilitează i m e n s ceea ce i d e o l o g i a crede a fi o vantului, înţelegerea f e n o m e n u l u i , g ă s i r e a legii sale s u n t în
m u n c ă intelectuală. P r o d u c ţ i a devine l e s n i c i o a s ă ş i c u r â n d afara posibilităţilor ideologiei care se m u l ţ u m e ş t e să-1 aran­
s u p r a a b u n d e n t ă . Se constituie, î n c ă de la sfârşitul s e c o l u ­ jeze într-un c o m p a r t i m e n t deja pregătit al sistemului.
lui al X l X - l e a , un c o r p c a n o n i c al doctrinei care s p o r e ş t e D a r iată p a r a d o x u l decisiv: î n m o m e n t u l î n care s e r u p e
c o n t i n u u p r i n a d ă u g a r e a d e n o i cărţi. C â n d aceşti „ c l a s i c i " tic l u m e , dialectica d u c e la acţiune a s u p r a acestei l u m i . O
ai m a r x i s m u l u i au f o r m a t un raft destul de b o g a t , au ţinut c u n o a ş t e r e care n u m a i este î n m o d veritabil m ă s u r a t ă d e
l o c d e cultură. S t u d i u l „ c o r p u s u l u i " , cercetarea c o e z i u n i i real — de v r e m e ce realul nu este o b s e r v a t şi nici c o n t e m ­
sale interne — s a u , m a i d e g r a b ă , î n t r e b u i n ţ a r e a acestei c o ­ plat aşa c u m este — îşi fixează î n m o d s p o n t a n d r e p t s c o p
eziuni interne, care în i d e o l o g i e nu este finală, ci p r i m a r ă a a c ţ i o n a a s u p r a lui şi a-1 modifica. „ P r o b l e m a d a c ă g â n d i ­
şi dată dintr-odată — constituie o r i z o n t u l intelectual al a d e ­ rea o m e n e a s c ă ajunge la adevărul obiectiv nu este, scrie
renţilor doctrinei. Intre militantul de b a z ă şi teoreticianul Marx, o p r o b l e m ă teoretică, ci una practică. In practică, o m u l
capabil s ă a r g u m e n t e z e m a i bine, dar n u s ă c u n o a s c ă m a i trebuie să d o v e d e a s c ă adevărul, adică forţa şi caracterul real,
mult, lanţul e scurt. T o ţ i î m p ă r t ă ş e s c orgoliul pe care-1 ofe­ netranscendent al gândirii sale [...] F i l o z o f i i nu au făcut d e ­
ră p o s e s i u n e a acestui evrika, acestui p r i n c i p i u universal de cât să interpreteze l u m e a în diferite m o d u r i ; i m p o r t a n t este
inteligibilitate. T o ţ i se b u c u r ă de privilegiul divin de a gândi însă de a o schimba."1* Şi aceşti o a m e n i de cabinet, care erau
fără efort şi de a c o n c e p e l u m e a dintr-o ochire r a p i d ă , ca hegelienii de stânga, şi-au p ă r ă s i t cărţile p e n t r u a se arun­
într-un p a n o p t i c u m . Preţul plătit este depersonalizarea gân­ ca în politică.
dirii. Pentru a relua un cuvânt al lui S p i n o z a , ei nu m a i gân­ I d e o l o g i a se s e p a r ă de s i m p l u l şi veşnicul spirit de sis­
d e s c , d a r lucrul g â n d e ş t e în ei. L u c r u l fiind s c h e m a care le tem p r i n r a p o r t a r e a s a l a acţiunea p o l i t i c ă . A c o l o d o b â n ­
stăpâneşte gândirea. deşte ea ascuţişul incisiv şi cuceritor şi acel gen de viaţă care
O s t ă p â n e ş t e cu atât m a i bine, cu cât n o u a c u n o a ş t e r e p u s t i e ş t e sistemele d e p ă ş i t e . A c o l o îşi investeşte s p e r a n ţ a
este certă. E s t e certă, p e n t r u că p r i m e ş t e garanţia a b s o l u t ă sa de mântuire.
a ştiinţei, aşa c u m o asiguraseră d o u ă secole de succes conti­
n u u . T i p u l d e certitudine p e care ştiinţa î l deţine î n d o m e ­ H e i n r i c h H e i n e scria î n 1 8 3 4 : „ R e v o l u ţ i a g e r m a n ă n u
niul ei (şi care nu fusese clătinat de criticile e p i s t e m o l o g i c e va fi nici m a i blândă, nici m a i plăcută, d a t o r i t ă faptului că
de la sfârşitul s e c o l u l u i ) este g e n e r a l i z a t la t o a t e d o m e n i ­ a fost precedată de critica lui K a n t , de idealismul lui F i c h t e
ile c u n o a ş t e r i i reunite de v i z i u n e a centrală şi unificate de ş i d e f i l o z o f i a n a t u r i i . A c e s t e d o c t r i n e a u d e z v o l t a t for­
principiul universal de inteligibilitate. D a r e şi aici de p l ă ­ ţele revoluţionare care n u a ş t e a p t ă d e c â t m o m e n t u l s ă
19
tit un preţ. M o d e l â n d u - s e d u p ă ce c r e d e ea că este certitu­ explodeze şi să umple lumea de spaimă şi de admiraţie.
d i n e a ştiinţifică, certitudinea i d e o l o g i c ă îşi interzice actul H e i n e i m a g i n e a z ă kantieni care „ v o r r ă s t u r n a c u t o p o a r e ­
religios.. G n o z a n u s e p o a t e d e z v ă l u i î n m i t o l o g i e , î n artă, le şi s p a d e l e solul vieţii n o a s t r e e u r o p e n e p e n t r u a extirpa

64 65
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI CICLUL GERMAN

din el ultimele rădăcini ale t r e c u t u l u i " , fichteeni înarmaţi, politic, a p u s stăpânire pe intelighenţie şi pe m a s e , H i t l e r
„fanatici ai v o i n ţ e i " şi cei m a i înfricoşători dintre toţi, fi­ .1 .ulus-o la p u t e r e .
lozofi ai naturii „care ar interveni prin acţiune într-o revolu­ N u v o m u r m a această altă r a m u r ă a trunchiului i d e o l o ­
ţie g e r m a n ă şi s-ar identifica ei înşişi cu o p e r a de destrucţie". gii , ci pe aceea care a d a t r o a d e în R u s i a . î n a i n t e de a m a i
Şi t o t u ş i nu acesta a fost destinul m a r x i s m u l u i în G e r ­ Mtce un p a s spre est, există câteva concluzii de tras din aceas-
m a n i a . I n l o c s ă s e r v e a s c ă d r e p t n u c l e u u n e i contrareali- i .1 survolare r a p i d ă a F r a n ţ e i şi a p o i a G e r m a n i e i .
tăţi r e v o l u ţ i o n a r e , el va î n s o ţ i integrarea m u n c i t o r i l o r în
s o c i e t a t e a g e r m a n ă . M i ş c a r e a m u n c i t o r e a s c ă , liderii d e sin­ R e a c ţ i a r e c i p r o c ă a crizei religioase şi a gândirii ştiinţi-
dicate şi de c o o p e r a t i v e au b l o c a t deriva i d e o l o g i c ă a m a r ­ lice şi raţionale m o d e r n e nu a ajuns, în F r a n ţ a , la o viziu­
x i s m u l u i . A c ţ i u n e a lor n u u r m ă r e a r e m o d e l a r e a realităţii p e ne centrală: mai curând la explozia adevărurilor. In
m o d e l u l m a r x i s t al realităţii, ci p u r şi s i m p l u , c u m s p u n e a ( i e r m a n i a , d i m p o t r i v ă , filozofia r o m a n t i c ă , cea a lui H e -
B e r n s t e i n , „ivirea d e m o c r a ţ i e i " î n G e r m a n i a . Iar G e r m a ­ gcl, p r o p u n e o sinteză m a i c u p r i n z ă t o a r e d e c â t tot ce fu­
nia tindea la aceasta cu adevărat. Cuceririle m u n c i t o r e ş t i nu sese p r o p u s d e l a A r i s t o t e l . E a u n e ş t e C e r u l , P ă m â n t u l ş i
erau asimilate semnelor unei lupte eschatologice a cărei m i z ă I storia u m a n ă în stilul care îi este p r o p r i u , cel al u n e i m a r i
era situată aiurea. E l e erau apreciate d r e p t cuceriri p e n t r u filozofii. D a r , t o t o d a t ă , e a p o a t e servi d r e p t c a d r u i d e o l o ­
m u n c i t o r i . C l a s a m u n c i t o a r e fiind r e p r e z e n t a t ă d e m u n c i ­ giei, p r i n t r - o m u t a ţ i e şi o s c h i m b a r e de n a t u r ă . Ea c o m u ­
torii înşişi, m a r x i s m u l era s u p u s unei verificări practice. A nică acesteia ambiţia sa universală. Se p o a t e naşte astfel iluzia
venit u n m o m e n t î n care B e r n s t e i n a p u t u t s o m a s o c i a l - d e - că U n i v e r s u l a fost c o m p l e t descifrat, chiar în m o m e n t u l
m o c r a ţ i a să r e s p i n g ă o d o c t r i n ă care, întrucât s u p r a v i e ţ u i a în care c o n t a c t u l cu el este pe p u n c t u l de a fi rupt.
respingerii sale p e b a z ă d e a r g u m e n t e ştiinţifice ( e m p i r i c e ) ,
nu p ă s t r a d e c â t o funcţie i d e o l o g i c ă . T r ă i n d în realitate, s o - Ş t i m m a i bine ce este această ideologie. R e u n i n d elemen­
cial-democraţia c o n s i d e r a m a r x i s m u l ca un ecran separator, tele care s-au d i s p u s succesiv, p u t e m să o d e s c r i e m , ca să
ca o c o n s t r â n g e r e . Ca teorie, el a fost, în m o d cât se p o a t e mă e x p r i m astfel, genetic, şi din acest m o t i v ş t i m m a i bine
de normal, depăşit şi abandonat. C â t priveşte dialectica, Bern­ ce nu este i d e o l o g i a .
stein o c a r a c t e r i z a astfel: „ D i a l e c t i c a hegeliană este cu atât Este o doctrină sistematică promiţând, prin conversiu­
m a i p e r i c u l o a s ă , cu cât ea nu este n i c i o d a t ă t o t a l m e n t e fal­ ne, o m â n t u i r e ; p r e z e n t â n d u - s e c o n f o r m ă cu o o r d i n e c o s ­
să : ea s e a m ă n ă cu adevărul tot aşa c u m o flacără p â l p â i t o a ­ mică, descifrată în evoluţia s a ; d e c l a r â n d că se sprijină pe
r e s e a m ă n ă c u l u m i n a . E a n u s e c o n t r a z i c e , d e v r e m e ce, o certitudine ştiinţifică; i m p u n â n d o practică politică v i z â n d
d u p ă ea, fiecare lucru p o a r t ă î n sine contrariul s ă u . " 2 0 s ă t r a n s f o r m e total s o c i e t a t e a p e m o d e l u l i m a n e n t p e care
aceasta îl c o n ţ i n e şi pe care d o c t r i n a 1-a d e s c o p e r i t .
C u t o a t e acestea, H e i n e n u s e înşela. C ă c i u n alt curent, I d e o l o g i a are î n c o m u n c u religia d o a r s p e r a n ţ a î n m â n ­
i z v o r â t din acelaşi r o m a n t i s m g e r m a n , suferea, în acelaşi tuire (fără s-o r e c u n o a s c ă t o t u ş i ) , cu filozofia s a u ştiinţa,
timp, un p r o c e s de ideologizare. G â n d i r e a naţionalistă şi ra­ d o a r r a ţ i o n a l i s m u l (pervertindu-i t o t u ş i f o l o s i r e a ) : n u este
sistă, d i f u z ă în secolul al X l X - l e a , a p r i m i t în s e c o l u l al destul pentru a stabili o veritabilă înrudire. Ea p o s e d ă struc­
X X - l e a justificări „ştiinţifice", s-a î m b o g ă ţ i t c u u n p r o g r a m tura m e n t a l ă a g n o z e i , dar m o d i f i c a t ă de tipul de certitu-

66 67
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

dine pe care şi-1 d o r e ş t e şi pe c a r e îl î m p r u m u t ă de la şti­


inţă ( s a u m a i d e g r a b ă i-1 atribuie ştiinţei). C â m p u l s ă u ' d e
acţiune este politicul. CAPITOLUL IV
I d e o l o g i a este un f e n o m e n datat, a cărei g e n e z ă a recla­
Educaţia religioasă a Rusiei
m a t c i r c u m s t a n ţ e e x c e p ţ i o n a l e . N i c i liberalismul, nici na­
ţionalismul, nici t r a d i ţ i o n a l i s m u l , nici cea m a i m a r e p a r t e
a s o c i a l i s m e l o r s e c o l u l u i al X l X - l e a nu p o t fi a s i m i l a t e ide­
o l o g i i l o r î n s e n s u l restrâns p e care î l d ă m c u v â n t u l u i . E l n u
se p o t r i v e ş t e , în fapt, decât cu d o u ă f o r m a ţ i u n i i s t o r i c e şi
n u m a i cu e l e : hitlerismul şi leninismul. S-ar p u t e a chiar p l e ­
F r a n ţ a şi G e r m a n i a s u n t l u m i b o g a t e şi diverse în care
d a p e n t r u faptul c ă hitlerismul, c a r e a d m i t e e l e m e n t e ira­
s e p o t d e c u p a m a i m u l t e istorii intelectuale d e c â t a c e e a p e
ţionale, s e m i r e l i g i o a s e , c a r e este instabil şi efemer, p a r e
care a m t r a s a t - o n o i g h i d â n d u - n e , retrospectiv, p e ceea c e
imperfect alături de leninism.
S-a p e t r e c u t a p o i î n R u s i a . R u s i a este m a i s i m p l ă . C u l t u r a
ei este m a i recentă, scriitorii m a i p u ţ i n n u m e r o ş i , g â n d i t o ­
I n fine, d a c ă g e n e z a i d e o l o g i e i ( c a p r o d u s a l unei c o r u p ­
rii î n c ă m a i p u ţ i n n u m e r o ş i . E i sunt, m a i ales, c a aspiraţi
ţii s i m u l t a n e a religiei şi a ştiinţei) a p a r ţ i n e istoriei intelec­
de o istorie a cărei greutate c o n t i n u ă să fie p e n t r u l u m e a
tuale, ea t r e b u i e să fie, de a s e m e n e a , a ş e z a t ă în istoria
întreagă c o p l e ş i t o a r e . Ei se p l a s e a z ă , fără a p u t e a să s c a p e ,
politică. E a a p a r e s u b f o r m ă i n c o a t i v ă î n F r a n ţ a , m a i d e z ­
î n c â m p u l m a g n e t i c p r e a p u t e r n i c a l acestei istorii. D i n ca­
voltată în G e r m a n i a , în cadrul datat cu precizie al crizei unui
uza ei, generaţii de cercetători au scrutat u r m e l e , ce ar fi tre­
V e c h i R e g i m . E a are nevoie, d e a s e m e n e a , d e sprijinul u n u i
g r u p social bine definit: intelighenţia. buit să se fi şters de mult, ale p r e d e c e s o r i l o r b o l ş e v i s m u l u i .
Ea a fost s u p r a s t u d i a t ă şi t o t ceea ce nu se integra în m a ­
In aceste d o u ă ţări, ea este d i z o l v a t ă s a u ţinută laolaltă
de s u c c e s u l societăţii civile. rele eveniment al revoluţiei r u s e a trebuit, în cele din u r m ă ,

T o a t e a c e s t e c i r c u m s t a n ţ e , c u excepţia ultimei, s e r e g ă ­ să-i fie integrat, u n e o r i chiar cu forţa.


sesc î n R u s i a .

L a fel c a î n F r a n ţ a , l a fel c a î n G e r m a n i a , p r o b l e m a i d e ­
ologiei n u a p a r e d e c â t p e terenul u n e i crize religioase. D i n
nefericire, e d u c a ţ i a religioasă a R u s i e i este p r o s t c u n o s c u ­
tă. M a i r ă u d e c â t atât, s e c r e d e c ă este c u n o s c u t ă , î n t i m p
ce ea a fost d e f o r m a t ă prin n e n u m ă r a t e l e g e n d e r e t r o s p e c ­
tive, într-adevăr, g â n d i r e a r e l i g i o a s ă r u s ă d i n s e c o l u l al
X l X - l e a şi-a fabricat o g e n e a l o g i e din ce în ce m a i p e r f e c ­
ţ i o n a t ă care, la î n c e p u t u l s e c o l u l u i al X X - l e a , era suficient

69
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

de p u s ă la p u n c t p e n t r u ca să p o a t ă fi luată d r e p t istoria sa D a c ă î n secolul a l X I X - l e a p o p o r u l rus, graţie i m p u l s i o ­


veritabilă 1 . M a r i eforturi de erudiţie au fost c o n s a c r a t e c o n ­ nării de către societăţile biblice p r o t e s t a n t e , a d i s p u s de
fecţionării acestei istorii i m a g i n a r e , astfel încât, atunci c â n d scrieri canonice, acestea au fost în principal evangheliile: cu
v r e m să r e c o n s t r u i m istoria reală, ne r e g ă s i m în faţa i p o t e ­ alte cuvinte, a d i s p u s de un c a n o n dezechilibrat care hrănea
zei celei m a i fragile. s p o n t a n atitudini m a r c i o n i t e 4 " . î n c ă o dată, nu există crite­
Să încercăm totuşi să trasăm marile linii ale acestui tablou. rii u n i v o c e p e r m i ţ â n d să se d e c i d ă , d a c ă p o p o r u l rus era,
P o p o r u l rus a fost convertit la versiunea greco-orientală î n secolul a l X I X - l e a , m a i m u l t s a u m a i p u ţ i n „ c r e ş t i n " d e ­
a c r e ş t i n i s m u l u i în jurul anului 1000. Ce vrea să î n s e m n e cât era catolic p o p o r u l francez s a u decât era p r o t e s t a n t p o ­
convertire ? V i z i u n e a r o m a n t i c ă a unei „creştinătăţi" m e d i e ­ p o r u l g e r m a n . D a r , cu siguranţă, ideea Sfintei Rusii nu este
vale i m p r e g n a t e în m a s a ei de religie, trăind o „ v â r s t ă a cre­ m a i p u ţ i n mitică decât ideea de creştinătate la N o v a l i s s a u
dinţei", este a s t ă z i a b a n d o n a t ă d e majoritatea istoricilor. Chateaubriand sau Péguy.
S p l e n d o r i l e catedralelor, ale s u m m a e l o r şi sfinţilor, trebuie Religia p o p u l a r ă scapă anchetei şi, văzută de departe, pare
r a p o r t a t e la o cultură elitară, î n t o t d e a u n a m i n o r i t a r ă . M a ­ de o m a r e stabilitate. C u l t u r a creştină a elitei u r m e a z ă în­
joritatea trăieşte ca şi astăzi, într-un p ă g â n i s m practic, adică d e a p r o a p e ritmul ţării. Vicisitudinile istoriei îşi exercită in­
într-o religiozitate cu alură creştină, dar din p u n c t de v e d e ­ fluenţa p o r n i n d de la vârf. T r e b u i e să s e m n a l ă m cel p u ţ i n
re substanţial foarte îndepărtată de d o g m ă . D a c ă acest t a b l o u trei — statul, p r o t e s t a n t i s m u l şi catolicismul.
este valabil pentru Occident, el este cu atât mai mult valabil pentru M a i întâi acţiunea statului. M a r e l e prinţ al M o s c o v e i dis­
p o p o r u l rus, situat la periferia extremă a centrelor civilizatoa­ p u n e a d e d o u ă legitimităţi. E l era m o ş t e n i t o r u l h a n u l u i tă­
re, sălbăticit încă şi m a i mult prin emigrarea sa în p ă d u r e şi tar. H a n u l , la rândul său, se b u c u r a de legitimitatea care
distrugerea de către mongoli a vieţii urbane. Faptul de a fi pri­ aparţine cuceritorilor. B i s e r i c a r u s ă s e r u g a lui D u m n e z e u
mit liturghia şi Biblia în p r o p r i a sa limbă, c o n f o r m practicii pentru el. S u c c e s o r u l său, ţarul M o s c o v e i , s-a c o n s i d e r a t
bizantine, a instalat în jurul lui o barieră, de v r e m e ce nu era d r e p t cuceritorul p r o p r i i l o r săi s u p u ş i . î n a c e a s t ă calitate,
solicitat să studieze cele d o u ă mari limbi de cultură, religioa­ ei erau cu toţii sclavii s ă i 5 . D a r el a vrut, de a s e m e n e a , să
se şi p r o f a n e în acelaşi timp, latina şi greaca. Stilul o r t o d o x , aibă legitimitatea î m p ă r a t u l u i o r t o d o x . T r e b u i a deci s ă ve­
contrar celui latin, p u n e accentul m a i m u l t pe celebrarea li­ gheze, p r e c u m bazileul, l a credinţa s u p u ş i l o r săi. O r , a c e ş ­
turgică decât pe e d u c a ţ i a etică şi intelectuală. M a i d e g r a b ă tia p r i m i s e r ă b o t e z u l î n m o m e n t u l î n care s c h i s m a î n c e p e a
decât catehizat, p o p o r u l rus a fost liturgizat. A t â t cât se ştie, s ă s e a d â n c e a s c ă între R o m a ş i C o n s t a n t i n o p o l .
religia p o p u l a r ă r u s ă veche, de altfel foarte prezentă, e m o ­ în catastrofele care au precedat şi au urmat căderii C o n s t a n -
ţionantă şi având o v a l o a r e a s u p r a căreia nu este cu p u t i n ţ ă tinopolului, şi m a i ales ca o consecinţă a eşecului U n i u n i i de
să se a v a n s e z e o j u d e c a t ă , este m a r c a t ă de i g n o r a n ţ ă şi m a ­ la F l o r e n ţ a , sentimentul antilatin a devenit foarte p u t e r n i c
gie m a i mult decât în d o m e n i u l latin. In particular, există o în t o a t ă o r t o d o x i a , p r o p a g a t a d e s e a p r i n episcopii greci care
invadare a culturii religioase de către scrierile apocrife ale B i ­ găsiseră reşedinţe c o n f o r t a b i l e î n R u s i a barbară, dar i n d e -
bliei, fie p r i n t r - o literatură p o p u l a r ă i m p r e g n a t ă de s u p r a ­
natural, fie î n c ă printr-o literatură apocaliptică, necesitând,
" Marcionismul respectă în mare parte tradiţiile ortodoxe, dar
mai mult decât apocalipsele canonice, o interpretare eclezia- respinge Vechiul Testament şi stabileşte propriul său canon, redus
îă care, în m a r e m ă s u r ă , lipsea 3 . la Evanghelia după Luca, şi la cele zece Epistole ale lui Pavel (n.t).

70 71
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

p e n d e n t ă d e j u g u l turcesc. A p a r e t e m a potrivit căreia, d u p ă Biserica r u s ă a fost c o n s t r â n s ă să a d o p t e u n e l e d i n instru­


căderea R o m e i în erezie şi cea a Constantinopolulul sub islam, mentele adversarului, p e n t r u a-i rezista m a i bine. A c e a s t ă
R u s i a devenise d e p o z i t a r a adevăratei credinţe, r ă m ă ş i ţ a I s ­ imitaţie agresivă de f o r m e exterioare, în s c o p u l de a nu c o n ­
raelului, a d i c ă n o u l Israel. A c e s t p a r t i c u l a r i s m o p o z i ţ i o n a l cesiona nimic din esenţa interioară, este caracteristică pen­
era avantajos p e n t r u suveran, d e o a r e c e d ă d e a o b a z ă reli­ tru ceea ce se cheamă occidentalizarea Rusiei. T e r e n u l de
gioasă unităţii naţionale şi loialităţii dinastice. C ă l u g ă r u l F i - înfruntare era R u s i a albă şi m a i ales U c r a i n a , care va cădea
lotei din Pskov, care inventa la începutul secolului al XVI-lea foarte repede s u b d o m i n a ţ i a M o s c o v e i . L a K i e v , p e m o d e ­
t e m a M o s c o v e i ca o a treia R o m ă ( i n s p i r â n d u - s e d i n A p o - lul a c a d e m i i l o r p o l o n e z e , a fost întemeiată o a c a d e m i e or­
calipsa apocrifă a celei de-a I V - a C ă r ţ i a lui E z d r a ) salută în t o d o x ă . S e învăţa a c o l o r a ţ i o n a m e n t u l potrivit m e t o d e l o r
p e r s o a n a lui Vasilii al I I I - l e a pe „ u n i c u l b a z i l e u al t u t u r o r scolastice şi aceasta a î n s e m n a t p e n t r u g â n d i r e a r u s ă p r i m a
creştinilor. întreaga autoritate creştină cade sub bazileia s a " 6 . ucenicie a rigorii gândirii raţionale o c c i d e n t a l e . L i m b a de
Spiritul s c h i s m a t i c de u r ă p e n t r u latini f a v o r i z a c o n c e n t r a ­ cultură era latina. C a t e h i s m u l se inspira din c a t e h i s m u l ie­
rea puterii şi absolutizarea sa în autocraţia m o s c o v i t ă . „ P r i n zuitului Petru Canisius. T o t pe m o d e l u l occidental s-au des­
n a t u r a sa, scrie Iosif, abate de V o l o k a l a m s k , ţarul este a s e ­ chis p r i m e l e seminarii, p r i m e l e şcoli regulate din R u s i a , şi
m ă n ă t o r o a m e n i l o r , dar p r i n d e m n i t a t e a sa, el este egal lui tradiţia g r e a c ă era p r e d a t ă în latină, d u p ă m e t o d e latine, în
D u m n e z e u . E l n u este d o a r servitorul lui D u m n e z e u , c i re­ cărţi latine. în 1685 s-a d e s c h i s la M o s c o v a p r i m u l a ş e z ă ­
p r e z e n t a n t u l S ă u , care v e g h e a z ă a s u p r a purităţii credinţei mânt de învăţământ superior, o a c a d e m i e z i s ă „ g r e a c ă " , dar
ş i a s u p r a securităţii Bisericii. D i n acest motiv, D u m n e z e u
care p ă s t r a tradiţia latinizantă a a c a d e m i e i d i n K i e v .
i-a d a t lui d r e p t d e viaţă ş i d e m o a r t e . " 7 M a i m u l t d e c â t cea
P e n t r u autocraţie, deriva s p r e c a t o l i c i s m c o m p o r t a u n
a bazileului, puterea ţarului este nelimitată. Ea are un carac­
pericol, şi a n u m e acela de a i m p o r t a în R u s i a , o d a t ă cu cul­
ter s a c e r d o t a l , şi toţi, inclusiv B i s e r i c a , îi d a t o r e a z ă s u p u ­
tura şi erudiţia, ideile r o m a n e a s u p r a i n d e p e n d e n ţ e i B i s e ­
nere. D i n acest m o m e n t , ţarii c o n s i d e r ă B i s e r i c a , î n m o d
r i c i i î n sfera spirituală faţă d e suveranul t e m p o r a l . D e fapt,
esenţial, din perspectiva capacităţii sale de a consolida auto­
în acest sfârşit al s e c o l u l u i al X V I I - l e a , patriarhii M o s c o ­
craţia şi de a servi proiectelor lor. Lucrul acesta nu era atât de
original. î n acelaşi m o m e n t , î n A n g l i a , d i n a s t i a T u d o r i l o r vei arătau veleităţi de a u t o n o m i e , pe care p u t e a u să le j u s ­
nu g â n d e a altfel. tifice p r i n tradiţia bizantină autentică ( n u cea falsificată de
M o s c o v a ) , dar care le venea din exemplul occidental*. Atunci
D o u ă forţe se exercitau din Occident asupra Bisericii r u s e : a survenit revoluţia p e t r o v i a n ă .
c a t o l i c i s m u l şi p r o t e s t a n t i s m u l . P e t r u cel M a r e , c u ajutorul e p i s c o p u l u i său T e o f a n P r o -
Influenţa catolică s-a exercitat în secolul al X V I I - l e a , prin k o p o v i c i , a i m p u s de s u s o c v a s i r e f o r m ă în R u s i a 8 . O d a t ă
P o l o n i a , dar în principal s u b o f o r m ă indirectă. într-adevăr, ce ţăranii au c ă z u t în i o b ă g i e , boierii şi nobilii fiind m a s a ­
pentru a înfrunta sfidarea politică şi culturală a acestui O c c i ­ craţi s a u aserviţi, B i s e r i c a a r ă m a s s i n g u r a instituţie r u s e a s ­
dent polono-lituanian şi m a i ales ameninţarea uniatismului", că aflată parţial în afara c o n t r o l u l u i statului. Petru cel M a r e

Uniat — creştin care recunoaşte supremaţia Papei, conser­ " Pe nedrept, într-adevăr, se atribuie pur şi simplu Bizanţu­
vând dreptul de a utiliza liturghia naţională (n.t.). lui cezaropapismul moscovit. Cf. D. OBOLENSKI, pp. 2 1 - 2 3 .

72 73
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

a înţeles că „ p r o t e s t a n t i z a r e a " forţată ar fi mijlocul cel mai |l casta se î n t â m p l ă în satele p i e r d u t e din n o r d - e s t care, d a ­
o p o r t u n d e a lichida a c e a s t ă r ă m ă ş i ţ ă . L u t h e r s u p u s e s e B i ­ torită îndepărtării, s c a p ă de persecuţiile a t r o c e ale puterii
serica Principiilor. Recent, Pufendorf, pe care Petru cel M a r e I entrale. Pe de altă parte, se n a s c o multitudine de secte, care
îl citise, d e m o n s t r a s e că, juridic, statul era s u p r e m şi că pen­ mi sunt foarte diferite p r i n n a t u r a lor de sectele E u r o p e i
tru p a c e a şi securitatea p u b l i c ă era i m p o r t a n t ă încredinţa­ l>iotestante. Antiierarhice, iluministe, f u n d a m e n t a l i s t e , ele
rea clerului în mâinile statului. In spiritul luteranismului, drenează fervoarea p o p u l a r ă .
Biserica adevărată este invizibilă şi libertatea creştinului este C â t priveşte pătura europenizată a Rusiei, ceea ce se chea­
în întregime lăuntrică. Iată ceva ce p u t e a servi proiectele au­ mă „ s o c i e t a t e " (adică, n o b i l i m e a şi c o r p u l f u n c ţ i o n a r i l o r ) ,
tocraţiei. Biserica oficială n u este luată î n s e r i o s . D e aici, d o u ă tipuri
Patriarhul M o s c o v e i a fost s u p r i m a t şi înlocuit p r i n Prea de c o m p o r t a m e n t . P r i m u l , în direcţia laicizării p e t r o v i e n e
Sfântul S i n o d , imitaţie a s i n o d u l u i luteran, a d i c ă printr-un ie o r i e n t e a z ă către d e i s m u l voltairian, d a r filtrat p r i n lu­
corp de funcţionari ecleziastici şi civili, numiţi de suveran pen­ minismul g e r m a n şi vehiculat p r i n ceea ce s-ar p u t e a n u m i
tru a a d m i n i s t r a treburile Bisericii. R e g u l a m e n t u l clerului li.incmasoneria guvernului. C e l de-al doilea caută, în afa-
(Duhovnîi reglament — 1720) imita Kirchnerordungen al i .i Bisericii, să-şi satisfacă n e v o i l e religioase. I a t ă p e n t r u ce
statelor luterane şi, în particular, statutul d i n 1686 al rege­ Rusia, d u p ă ce a v ă z u t i m p u n â n d u - i - s e cu forţa o s e a c ă or­
lui C a r o l al X l - l e a al Suediei. El conţinea, de asemenea, afir­ ganizare s i n o d a l ă luterană, de altfel pervertită p r i n p r o i e c -
maţii t e o l o g i c e net p r o t e s t a n t i z a n t e , p r e c u m principiul 1111 autocratic, s-a d e s c h i s larg, d i n p r o p r i e iniţiativă şi p r i n
potrivit căruia Scriptura este suficientă p e n t r u mântuire, iar I o m p e n s a ţ i e , celuilalt a s p e c t al p r o t e s t a n t i s m u l u i g e r m a n ,
T r a d i ţ i a este superfluă. S u b cuvântul luptei c o n t r a supersti­ lentimentalismului şi m i s t i c i s m u l u i pietist. P e n t r u pietis-
ţiei, erau v i z a t e liturghia şi s a c r a m e n t e l e Bisericii. In s e m i - miil g e r m a n al universităţii din H a l l e , şi se p o a t e ajunge fără
narii, s c o l a s t i c a luterană a lui G e r h a r d , filozofia lui Wolff îndoială p â n ă la p r o i e c t e l e religioase ale lui L e i b n i t z , R u -
(în manualul lui Baumeister) iau locul Sfântului T o m a D ' A q u i - lîa este o ţară de convertit 1 0 . Un evreu ucrainean, S i m o n T o -
no şi Sf. C a j e t a n 9 . De altminteri, intenţia lui P e t r u cel Mare, dorski, trecut la o r t o d o x i s m şi venit să s t u d i e z e la H a l l e ,
p u s ă în practică de succesorii săi, a fost de a m o b i l i z a şcoala .uluce cu sine în R u s i a , în 1 7 3 5 , o t r a d u c e r e în r u s ă a lucră-
ecleziastică pentru a se constitui într-un nucleu sau p e p i n i e ­ iii lui A r n d t , Adevăratul Creştinism, care va r ă m â n e o car­
ră a î n v ă ţ ă m â n t u l u i de stat. A c e a s t a era p r a c t i c a G e r m a n i e i ie mult preţuită în B i s e r i c a r u s ă p â n ă la î n c e p u t u l s e c o l u l u i
luterane, aceea de a transforma reţeaua de parohii într-o re­ ,il X X - l e a . Spener, A r n d t , A r n o l d f i g u r e a z ă în bibliotecile
ţea şcolară. D a r , în spiritul imperiului petersburghez, aceeaşi mănăstirilor ruseşti ca şi F e n e l o n şi Imitaţia' pe care p i e ­
reţea p u t e a fi întrebuinţată în s c o p u l unei politici spirituale. ii sn ml le s t i m a în special. D a r vehiculul cel m a i eficace al
C a u r m a r e , l a sfârşitul s e c o l u l u i a l X V I I I - l e a , Biserica misticii şi al e z o t e r i s m u l u i iluminiştilor a fost f r a n c m a s o ­
o r t o d o x ă suferă o gravă p i e r d e r e de autoritate, şi aceasta la neria căreia îi aparţinea tot ce avea i m p o r t a n ţ ă în R u s i a , la
cele d o u ă niveluri atât de net distincte ale societăţii, p o p o ­ i u r l e şi în m e d i u l urban. B i b l i a iluministă Despre erori şi
rul şi n o b i l i m e a . O p a r t e a m a s e l o r p o p u l a r e a a b a n d o n a t
B i s e r i c a patriarhală. Raskol-ul a d u s cu sine p a r t e a cea mai Imitatio Christi, lucrare anonimă în latină, atribuită, după
b u n ă a tradiţiei. D a c ă Sfânta Rusie m a i fiinţează u n d e v a . unii, l u i T h o m a s Kempis ( 1 4 4 1 - n.t.).

74 75
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

despre Adevăr a lui C l a u d e de S a i n t - M a r t i n , p u b l i c a t ă în sc găseau câteva colegii de iezuiţi. Ei au creat altele la P e -


1775, p ă t r u n d e î n R u s i a î n 1777 ş i este c u r â n d t r a d u s ă î n i c i s b u r g şi au reuşit, m a i ales s u b Pavel I, câteva c o n v e r ­
ruseşte. M a r e l e d u c e Pavel este iniţiat în misterele s w e d e n - siuni r ă s u n ă t o a r e în mediile de la c u r t e 1 4 . P r e a r ă s u n ă t o a r e
b o r g i e n e ale m a s o n e r i e i s u e d e z e î n 1777. S o ţ i a sa, viitoa­ li prea a p r o a p e de curte p e n t r u a nu p r o v o c a reacţii. Ea a
rea împărăteasă M ă r i a F e o d o r o v n a , 1-a c u n o s c u t p e b a t f o r m a unei veritabile revoluţii pietiste care străbate R u ­
Saint-Martin în principatul prusac de la Montbéliard11. In sia din 1815 p â n ă î n 1825. U n d e i d e ş o c venite d i n G e r m a ­
1780, f r a n c m a s o n e r i a este în m a j o r i t a t e convertită de la ra­ nia i se a d a u g ă cea, p r o p a g a t ă p â n ă în R u s i a , a m a r e l u i
ţ i o n a l i s m l a m i s t i c i s m . E d i t o r u l N o v i k o v s-a a p u c a t s ă răs­ irvival" w e s l e y a n şi q u a k e r care z g u d u i a A n g l i a de g e ­
pândească această literatură într-un număr mare de neraţii. A c e a s t ă reacţie nu vine din partea o r t o d o x i e i . Ea era
exemplare. U n profesor german important, J o h a n n Schwarz, prea slăbită pentru a participa la a c e a s t a : reacţia este de p u r ă
a întemeiat r a m u r a rusească a O r d i n u l u i R o s i c r u c i a n , al că­ inspiraţie p r o t e s t a n t ă 1 5 .
rei s c o p este de a r ă s p â n d i c u n o a ş t e r e a ştiinţifică şi f i l o z o ­ Iniţiatorul, c u m era normal în Rusia, era împăratul. Alexan-
fică şi de a ajuta la p e r f e c ţ i o n a r e a m o r a l ă în s c o p u l de „a dru, citind B i b l i a (în t r a d u c e r e f r a n c e z ă ) , citind teozofii şi
deveni fără p ă c a t , c a A d a m înainte d e c ă d e r e " . C o n t i n u a ­ preluând conducerea luptei contra lui N a p o l e o n , s-a conver-
torul său, L o p u h i n , care a fost n a ş u l lui K i r e e v s k i , d e z v o l ­ lit în 1812. Intr-o scrisoare adresată surorii sale, el îi explică
tă la sfârşitul secolului, în o p u s c u l u l său — Câteva trăsături diferenţaîntre biserica interioară şi biserica e x t e r i o a r ă 1 6 . El
12
ale bisericii lăuntrice, o mistică a unei e t e r o d o x i i d i s c r e t e . îi r e c o m a n d ă pe A r n o l d , S w e d e n b o r g , Saint-Martin, Imi­
Se găsesc aici temele caracteristice ale căderii lui A d a m , creat taţia, T a u l e r , toţi clasicii p i e t i s m u l u i şi nici m ă c a r un sin­
ca a n d r o g i n , exilat din z o n e l e L u m i n i i , t e m a regenerării fi­ gur a u t o r al tradiţiei o r t o d o x e ruse. In jurul lui se întâlnesc
nale, a Bisericii lăuntrice, a d e v ă r a t a biserică a lui I s u s H r i s - I 'Yaţi M o r a v i , Q u a k e r i , J u n g Stilling, B a a d e r , D o a m n a de
t o s , faţă de care B i s e r i c a instituită nu este d e c â t figura K riidener şi alte figuri ale internaţionalei pietiste. S o c i e t a -
exotérica, în fine, t e m a descifrării s o t e r i o l o g i c e a istoriei. i ca biblică din P e t e r s b u r g o r g a n i z a t ă de englezi a întreprins
E s t e i m p o r t a n t c ă acelaşi L o p u h i n face a l u z i e l a p o s t u r a d e pentru p r i m a oară traducerea Bibliei în rusă. Biblie fără n o t e
r u g ă c i u n e u t i l i z a t ă în m o n a h i s m u l isihast" şi că p u n e să se (sola scriptura), d u p ă m o d e l u l englez, ea nu se întindea din­
e d i t e z e de-a v a l m a P a r a c e l s u s ş i M a c a r i e d i n E g i p t , M o l i ­ colo d e N o u l T e s t a m e n t . L a Sfântul S i n o d , prinţul G a l i ţ î n
n o s , S a i n t - M a r t i n ş i sfântul G r i g o r e P a l a m a s 1 3 . S e v e d e , în­ şi prietenii săi L a b z i n (un elev al lui Schwarz) şi Koşelev (vechi
tr-adevăr, schiţându-se acel sincretism inconştient de t e o z o f i e prieten al lui Lavater, Saint-Martin şi al celor de la Eckhartsha-
e u r o p e a n ă m o d e r n ă şi de patristică greacă, ce va a p ă s a foar­ usen) au cu adevărat intenţia să stabilească, potrivit acestor
t e g r e u a s u p r a întregii gândiri r u s e r e l i g i o a s e u l t e r i o a r e . linii încă vagi, o n o u ă religie de stat. Alexandru p u t e a c o n t a
D a r chiar la acest sfârşit de secol a existat un c o n t r a c u -
rent catolic. E c a t e r i n a d ă d u s e azil C o m p a n i e i lui I s u s des­ Renaştere (n.t).
fiinţată de p a p ă în toată E u r o p a . Pe teritoriul p o l o n e z anexat John Wesley a fondat secta „metodiştilor" pentru care ade­
vărata credinţă era o legătură vie, şi nu opera raţiunii (n.t).
Isibasmul, curent mistic având drept practică preferată „ru­ Quakers (tremurătorii), credinţă religioasă a „Societăţii prie­
găciunea inimii" sau „rugăciunea lui Isus" (n.t). tenilor" pentru care religia era o experienţă spirituală interioară (n.t).

76 77
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

pe ajutorul micii n o b i l i m i . într-adevăr, tentaţia catolică nu IV dc altă parte, un elan religios în anumite cercuri laice, care
exista decât în înalta aristocraţie şi ea se a s o c i a visurilor libe­ sc găsesc la periferie, ba chiar în afara Bisericii instituite. A l t e
rale privind o m o n a r h i e controlată, d u p ă m o d e l u l englez, de i .uacteristici sunt în exclusivitate ruseşti: nivelul a n o r m a l de
către aristocraţie. C e e a ce nu voia masa micilor nobili, care pre­ supunere în faţa principelui; sărăcia şi chiar indigenţă vieţii
ferau egalitatea s u b u n d e s p o t libertăţii a s o c i a t e c u privile­ intelectuale a clerului; aria î n g u s t ă a cercurilor c â ş t i g a t e de
gii. Ei nu aveau nici mijloacele unei educaţii de tip franţuzesc, revival-vl pietist (numai nobilimea, şi încă o foarte mică frac­
iar ideile pietiste, p r o p a g a t e p r i n meseriaşi, n e g u s t o r i , ofi­ ţii ne a n o b i l i m i i ) ; în fine, lipsa de originalitate a acestor m e -
ţerii şi tehnicienii germani, erau m u l t m a i accesibile nivelu­ i Iii ruseşti care îşi î n c e p t o c m a i e d u c a ţ i a intelectuală şi care
lui social şi cultural la care ei ajunseseră. sunt obligate s ă î m p r u m u t e t o a t e ideile lor din G e r m a n i a .
C u toate acestea, această revoluţie s-a c u r m a t b r u s c . Sta­ Cu t o a t e acestea, există p r o b a b i l — căci trebuie să p u ­
tul îşi d ă d e a s e a m a de aspectele u t o p i c e ale acestei acţiuni. nem la î n d o i a l ă supraevaluările ulterioare — un filon de tra­
El nu întâlnea o o p o z i ţ i e declarată ( m i t r o p o l i t u l M o s c o v e i , diţie vie în B i s e r i c a rusă. La sfârşitul secolului al X V I I I - l e a ,
P l a t o n , înclina s p r e ideile p i e t i s t e ) , ci d o a r neliniştea unei la m a r g i n e a I m p e r i u l u i , în M o l d o v a , un c ă l u g ă r athonit
administraţii ecleziastice a v â n d deja u n r a n g i m p o r t a n t , p e ucrainean, P a i s i e V e l i c i k o v s k i , t r a d u c e a Filocalia din grea-
care societăţile biblice riscau să o s u b m i n e z e şi să o facă inu­ Că în slavonă. Filocalia era un florilegiu de asceză, de mişti -
tilă. O r , se p u t e a o a r e aştepta de la aceste societăţi o docili­ i ,i şi de r u g ă c i u n e din Părinţii Bisericii orientale, p u b l i c a t ă
tate atât de exemplară ca aceea a unui cler dresat timp de secole ? la Veneţia în 1782. T r e b u i e subliniat că Filocalia slavonă,
L a u r m a u r m e l o r , d a c ă înclinaţia c a t o l i c i z a n t ă p r i v e a s p r e culegere de spiritualitate, nu de d o g m a t i c ă şi de metafizică,
liberalism, înclinaţia p r o t e s t a n t i z a n t ă , nu în î n t r e g i m e s c u ­ iste paralelă culegerilor franceze şi g e r m a n e din aceeaşi e p o ­
tită de elemente calviniste, ar fi p u t u t c o n d u c e , într-o b u n ă că. Filocalia care a fost utilizată de m o n a h i s m u l rus nu c o n ­
zi, la d e m o c r a ţ i e . G a l i ţ î n a fost c o n c e d i a t în 1824, iar s o ­ travenea sensibilităţii pietiste care p ă t r u n d e a de cealaltă
cietăţile biblice au fost d i z o l v a t e . parte. D a r a c e a s t ă p r e z e n ţ ă s a u a c e a s t ă s u b z i s t e n ţ ă a unei
L a această dizolvare tindea d e m u l t ă v r e m e u n vechi m e ­ vieţi spirituale o r t o d o x e cu alură tradiţională pe p ă m â n t ru­
diu arheopetrovian, câţiva aparatciki întârziaţi ca M a g n i t s k i , sesc va justifica grefele şi sintezele s u b s e c v e n t e ale r o m a n -
Ş i r i n s k i - Ş a h m a t o v , care erau neliniştiţi de fermenţii de in­ lismului slavofil. Ea va p e r m i t e şi falsificările lor.
disciplină răspândiţi în biserică şi v o i a u să revină la un c o n ­ într-adevăr, c o n s t r u c ţ i a t e o l o g i c ă slavofilă — şi a p o i cea
trol d e stat strâns, chiar s u b m a n t a u a o r t o d o x i e i . C ă d e r e a ,i lui D o s t o i e v s k i — nu înfloreşte pe terenul acestei tradiţii
lui G a l i ţ î n a fost o p e r a lor. o r t o d o x e care este d e m u l t t i m p a p r o a p e vlăguită. E a vine
din altă parte. Şi d o a r ulterior, p e n t r u a r ă s p u n d e logicii sale
C a r e este deci situaţia r e l i g i o a s ă î n R u s i a , î n m o m e n t u l naţionaliste, a ajuns slavofilismul să se intereseze de ea, sau,
în care îşi face intrarea filozofia r o m a n t i c ă g e r m a n ă ? Ea nu mai d e g r a b ă , să o r e c o n s t r u i a s c ă pe alte b a z e , fabricându-şi
este diferită, în anumite privinţe, de cea a G e r m a n i e i în m o ­ I alse titluri de paternitate.
mentul în care se năştea această filozofie romantică. Pe de o
parte, o Biserică instituită, s u p u s ă principelui, cu o slabă stră­ N u m a i c o n t i n u i cercetarea istoriei educaţiei religioase
lucire spirituală, incapabilă să integreze viaţa spirituală a elitei. a Rusiei. T r e b u i e î n s ă s e m n a l a t ă o t r ă s ă t u r ă care va m a r c a

78 79
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

durabil religiozitatea, ca de altfel şi gândirea religioasă rusă, lea, ei au utilizat recenziile din Revue des deux mondes şi
ş i care r e p r e z i n t ă u n a n u m e dispreţ p e n t r u f o r m e l e c a n o ­ i ey,umatele lui V i c t o r C o u s i n . Astfel se f o r m e a z ă cadrul de
nice, pentru d r e p t şi un accent p u s pe sentiment, pe emoţie. gândire c o m u n acestei generaţii.
A c e a s t a nu vine evident din B i z a n ţ . E s t e suficient să intri A c e a s t ă v u l g a t a schellingiană s e d u c e p e n t r u c ă e a s e d ă
într-o biserică greacă sau sârbească, chiar ucraineană: aceeaşi drept c u n o a ş t e r e totală. R u s i a nu a c u n o s c u t p â n ă atunci
liturghie nu are efectele care s u b j u g ă , violent afective, pe nimic din ştiinţa occidentală. E a n u făcuse decât s ă i m p o r ­
care ea le are într-o biserică r u s e a s c ă . A c e a s t a î n s ă vine din te tehnicieni, artilerişti, ingineri şi arhitecţi. în loc să s u p o r ţ i
G e r m a n i a şi, m a i precis, de la s e m i r e f o r m a p e t r o v i a n ă . O lunga şi dificila ucenicie a ştiinţelor exacte, e m a i tentant să
B i s e r i c ă s u p u s ă în î n t r e g i m e principelui, aservită, nu este te arunci a s u p r a unei c o s m o l o g i i unitare şi vagi. „Ştiinţa na­
tentată să valorizeze ceva de care ea este a p r o a p e lipsită, drep­ turii" cercetează unitatea „ p r o f u n d ă " (cuvântul este c a p i t a l )
tul. E a s e d e s c h i d e , d i m p o t r i v ă ş i p r i n c o m p e n s a ţ i e , u n u i a naturii, altfel s p u s , v i z i u n e a centrală în care se integrea­
p a t e t i s m religios pe care îl a d u c e a u curentele pietiste. A c e s t z ă m a g n e t i s m u l , electricitatea ( a d i c ă g a l v a n i s m u l ) , c h i m i s ­
p a t e t i s m a i m p r e g n a t i m u a b i l a liturghie a lui I o a n G u r ă de mul, apoi fiziologia şi psihologia, în fine Spiritul. A c e s t p u n c t
A u r , a t r a n s f o r m a t cântul, i-a d a t o altă tonalitate. A ş a c u m de sprijin o d a t ă găsit, ştiinţele exacte, ceea ce Vellanski, de
o p i e s ă clasică d o b â n d e ş t e un alt efect la o p u n e r e în scenă exemplu, numeşte „doctrinele curente ale ştiinţei fizice", apar
n o u ă , ş i f o r m a o r t o d o x ă s-a p ă t r u n s d e u n spirit n o u . D a r
ca superficiale şi „ u n i l a t e r a l e " . A c e s t v a g o r g a n i c i s m , a c e s ­
ar fi o e r o a r e — cea pe care au făcut-o slavofilii şi p o s t e r i ­
t e s c h e m e d e evoluţie î n care „ s e c o n f u n d ă într-o s e m i o b ­
tatea lor — să atribui acestui spirit m o d e r n Antichitatea tra­
scuritate idei v e n i n d de la Schelling cu cele care p r o v e n e a u
diţiei.
de la Paracelsus, de la B r u n o şi H e r d e r " 1 8 , par să fie, p e n t r u
o î n t r e a g ă generaţie, ultimul cuvânt al ştiinţei. G n o z a p r o -
II vincializată p e r m i t e astfel scurtcircuitarea lungului p r o c e s
de aculturaţie şi o c c i d e n t a l i z a r e a fără o b o s e a l ă .
P ă t r u n d e r e a filozofiei idealiste g e r m a n e în R u s i a este
a d u s ă de rivival-vX iluminist. In reacţia generală î m p o t r i ­ Ba chiar m a i m u l t : ea permite, din m o m e n t u l în care este
va raţionalismului Luminilor, î m p o t r i v a necredinţei şi a idei­ asimilată, d e s c o n s i d e r a r e a întregii culturi pe care o critică
lor r e v o l u ţ i o n a r e , filozofia g e r m a n ă , ardent religioasă, se şi p r e t i n d e să o î n l o c u i a s c ă sau, m a i d e g r a b ă , pe care o sin­
a c o r d ă cu vederile guvernului şi ale Bisericii. Schelling este tetizează şi pretinde să o desăvârşească, adică ansamblul cul­
de t i m p u r i u p r e d a t la universitate şi în a c a d e m i i l e eclezias­ turii europene preidealiste. înainte de „Schelling", n-a existat
tice, Schelling, s a u m a i c u r â n d , u n s c h e l l i n g i s m v u l g a r i z a t . în O c c i d e n t d e c â t c u n o a ş t e r e a parţială, u ş o a r ă şi superfi­
U n m i c cerc d e aristocraţi, prieteni spirituali, s e f o r m a s e l a cială, şi aceste trei adjective se adresează în ansamblu cultu­
M o s c o v a : K o ş e l e v , K i r e e v s k i , Şevîrev, P o g o d i n , O d o e v s k i . rii franceze şi engleze clasice. A c e a s t a permite, în consecinţă,
C ă t r e 1830 ei întâlnesc câţiva profesori care difuzează la uni­ să fie p u s ă în t e r m e n i mai avantaj o ş i p r o b l e m a a r z ă t o a r e a
versitate ceea ce Alexandre K o y r e n u m e ş t e „ u n schellingism identităţii r u s e şi a culturii n a ţ i o n a l e .
al p r e f e ţ e l o r " 1 7 . A c e ş t i p r o f e s o r i şi-au făcut studiile în G e r ­ P r o b l e m a nu se punea în Occidentul franco-englez, sufi­
m a n i a c u e p i g o n i a i m a e s t r u l u i : O k e n , Klein, W e b e r . A d e - cient de sigur pe sine şi pe trecutul său, pentru a nu se întreba

80 81
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

a s u p r a valorii ce ar d e c u r g e din a fi francez s a u e n g l e z . Se iliric antică a c e a s t ă n o u t a t e culturală. C u m n a ţ i o n a l i s m u l


p u n e a m a i m u l t î n G e r m a n i a ş i î n Italia, u n d e a b s e n ţ a u n u i pune pe sine o p u n â n d u - s e altuia, trebuie ca R u s i a să p o a -
stat naţional unitar era simţită ca o frustrare. D a r în aces­ I.I li o p u s ă G e r m a n i e i şi O c c i d e n t u l u i e u r o p e a n , f o l o s i n d
t e d o u ă ţări era suficient s ă p r o d u c i r ă s u n ă t o a r e o p e r e d e argumente germane şi occidentale, dar întoarse contra O c c i ­
cultură p e n t r u a te linişti. E r a suficient să d e p l a s e z i centrul dentului şi fără nici o referinţă la s u r s a lor reală. C e e a ce lip­
de g r e u t a t e de la n a ţ i o n a l i s m u l statului naţional s p r e cul­ seşte în m o d a b s o l u t , la slavofili, s u n t referinţele şi citatele.
tura n a ţ i o n a l ă , p e n t r u a găsi în tine un p r i n c i p i u de s u p e ­ E i sunt deci î m p i n ş i s ă c o n s t r u i a s c ă , î n t o a t e d o m e n i i ­
rioritate, î n R u s i a există u n stat naţional care şi-a d o v e d i t le, o realitate-ficţiune, o istorie-ficţiune, o religie-ficţiune,
t o c m a i p u t e r e a z d r o b i n d u - i pe cei trei m a r i cuceritori ai s e ­ 0 politică-ficţiune.
c o l u l u i al X V I I I - l e a , C a r o l al X H - l e a , F r e d e r i c al II-lea şi V r e a u să d a u câteva e x e m p l e luate de la K i r e e v s k i şi de
N a p o l e o n . D a r acest stat, în ochii unei părţi a nobilimii ruse, la H o m e a k o v 1 9 .
are n e v o i e s ă fie justificat. D a c ă R u s i a este lipsită d e m e ­ O t e m ă capitală a lui K i r e e v s k i este critica a d u s ă c o n ­
m o r i e şi lipsită de istorie, dacă, aşa c u m scria C e a a d a e v , cul­ cepţiei raţionale a s u p r a o m u l u i şi, în consecinţă, oricărui ra­
tura sa este inexistentă, statul nu este d e c â t o f o r m ă g o a l ă ţionalism. R a ţ i o n a l i s m căruia el îi o p u n e p e r s o n a l i t a t e a cu
şi p r a c t i c a sa nu se p o a t e susţine. Pe scurt, trebuie defini­ adevărat integrată, unificată în jurul u n u i centru vital, a s ­
tă misiunea Rusiei. cuns, accesibil t o t u ş i celui care îl caută. R a ţ i o n a l i s m u l d i s ­
truge integralitatea (ţelnost) interioară, împiedică înţelegerea
N u a m d e e x p u s aici sistemul slavofililor. A ş d o r i n u m a i adevărată, c o n c r e t ă , s e p a r ă psihicul într-un a n u m i t n u m ă r
s ă indic ceea ce, î n învăţătura lui K i r e e v s k i ş i H o m e a k o v , de facultăţi separate, p ă z i n d u - ş i cu străşnicie a u t o n o m i a şi
p r e g ă t e ş t e căile ideologiei". intrând în c u r â n d în conflict. D e s p o t i s m u l raţiunii inten­
D e m e r s u l lor f u n d a m e n t a l este acesta. E x i g e n ţ e l e gân­ sifică d e z a g r e g a r e a psihicului, tot a ş a c u m c o r e s p o n d e n ţ e ­
dirii lor, p r o b l e m a t i c a lor, ideile lor d i r e c t o a r e vin din O c ­ le lor în domeniul social, dreptul roman şi autoritatea exterioară
cidentul e u r o p e a n , inclusiv cea m a i i m p o r t a n t ă dintre toate, a Bisericii r o m a n e , îi leagă pe o a m e n i în l o c să-i u n e a s c ă şi
n a ţ i o n a l i s m u l . P r o b l e m a lor e, aşadar, de a i m p o r t a n a ţ i o ­ intensifică a t o m i z a r e a socială. D o a r c r e d i n c i o s u l o r t o d o x
n a l i s m u l e s t o m p â n d etichetele de i m p o r t . E s t e de a n a ţ i o ­ ştie că p l e n i t u d i n e a adevărului cere p l e n i t u d i n e a p e r s o n a ­
naliza n a ţ i o n a l i s m u l g e r m a n în aşa m ă s u r ă î n c â t să a p a r ă ca lităţii, şi a c e a s t ă integralitate o c a u t ă el statornic. Astfel, se
ţ â ş n i n d d i n a d â n c u r i l e naţiunii ruse, ca o f o r m a ţ i u n e indi­ o p u n d o u ă tipuri d e civilizaţii, u n a „ i n t e r i o a r ă " ( o r t o d o x ă ) ,
genă, p u r t ă t o a r e de valoare. E s t e v o r b a de a î n z e s t r a cu tra- cealaltă „exterioară" (occidentală); u n a integrală, cealaltă „ l o -
gico-tehnică". D a c ă Occidentul pare să fi depăşit R u s i a în
"" Lucrările asupra slavofilismului trebuie împărţite în două gru­ ştiinţă şi tehnologie, este pentru că el a o p t a t pentru calea fa­
puri, în primul figurează cele care aderă la slavofilism. Ele for­ cilă a dezvoltării p u r exterioare, în t i m p ce R u s i a a ales calea
mează imensa majoritate. Mai ales: A. GRATIEUX, 1939 şi 1953.
îngustă a d e z v o l t ă r i i interioare, a d i c ă m o r a l e şi p r o f u n d e ,
P. K. CHRISTOFF, 1961. în cel de-al doilea, figurează, după cu­
superioare în absolut20.
noştinţele mele, numai două lucrări, amândouă remarcabile:
F. ROULEAU, 1972, din nefericire încă inedit şi A. WALICKI, 1975. Potrivit expunerii general acceptate, Kireevski luase aces­
Se poate adăuga, dintr-un punct de vedere mai special, P. BARON, 1940. te idei de la Părinţii greci ai B i s e r i c i i 2 1 . în 1842 el p l e c a s e să

82 83
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

v i z i t e z e p e stareţul M a c a r i e î n m ă n ă s t i r e a d e l a O p t i n a , c u D a r , î n c ă d i n 1814, t e o z o f u l g e r m a n F r a n z v o n B a a d e r
care t r a d u s e s e m a i m u l t e p a s a j e din I s a a c Şirul. A c o l o gă­ distingea d o u ă tipuri de legături, ce există şi în natură şi în s o -
sise el ideea concentrării interioare şi a integralităţii. La M a ­ l II l a t e : o legătură b a z a t ă pe iubire şi atracţie reciprocă a păr-
x i m M ă r t u r i s i t o r u l raţiunea este, d e a s e m e n e a , u n o r g a n a l ţilor, o l e g ă t u r ă b a z a t ă pe c o n s t r â n g e r e a ce leagă, în m o d
s i m p l e i cunoaşteri, în t i m p ce î n ţ e l e p c i u n e a r e c l a m ă tota­ mecanic, a t o m i i sociali. I u b i r e a face inutilă forţa.
litatea psihicului. C o n c l u z i a : slavofilismul este de-a dreptul o Acelaşi B a a d e r care, în plină ascensiune a iluminismului,
continuare m o d e r n ă a unei tradiţii religioase care d o m i n a s e lusese î n s ă r c i n a t să r e d a c t e z e un m a n u a l de instruire reli­
R u s i a î n c e p â n d c u V l a d i m i r ş i care fusese t e m p o r a r u m b r i ­ gioasă p e n t r u clerul rus, scrie, la sfârşitul vieţii sale, m i n i s -
tă de r e f o r m e l e violente ale lui P e t r u cel M a r e şi ale s u c c e ­ irului U v a r o v că O c c i d e n t u l se stinge, fie s u b d i c t a t u r a
sorilor săi. V o r b i n d cu soţia sa despre Schelling, Kireevski a mecanică a catolicismului, fie în anarhia şi fărâmiţarea p r o ­
testantismului; c ă R e f o r m a n u este d e c â t c o n t i n u a r e a , s u b
auzit-o pe aceasta s p u n â n d u - i că ea deja citise aceste lucruri
alte f o r m e , a principiului r o m a n ; că filozofia d e g e n e r â n d
la Isaac Şirul. Şi într-adevăr, deschizând imediat pe Isaac, gă­
d u p ă D e s c a r t e s , raţiunea şi credinţa au intrat în conflict; că,
sise esenţialul filozofiei lui Schelling, dar c o r e c t a t şi a p r o ­
în fine, P r o v i d e n ţ a a a p ă r a t B i s e r i c a r u s ă de influenţele d i s ­
fundat.
trugătoare ale E u r o p e i . E a r ă m â n e s i n g u r a forţă c e p o a t e s ă
D i n nefericire, e lucru d o v e d i t că K i r e e v s k i ajunsese deja
vindece celelalte d o u ă confesiuni creştine şi să p r o m o v e z e
la aceste idei înainte de a se interesa de p a t r o l o g i e . Şi d a c ă se
în E u r o p a o renaştere spirituală: este cel m a i c o m p l e t r e z u ­
d e s c h i d e lucrarea lui F r i e d e r i c h Schlegel Filozofia vieţii, se
mat al filozofiei istoriei a lui K i r e e v s k i 2 4 .
găseşte, întreagă, n o ţ i u n e a de p u n c t focal al sufletului, d i s ­
A c e l e a ş i î m p r u m u t u r i , aceleaşi falsificări se r e g ă s e s c la
trugerea unităţii interioare p r i n raţiune, p u n e r e a în paralel
H o m e a k o v . El a vrut să p u b l i c e principalul s ă u tratat t e o ­
a conflictului interior care r e z u l t ă cu h a o s u l s o c i a l 2 2 . I d e e a
logic, Biserica e Una, în greacă, cu o prefaţă în care ar fi in­
k i r e e v s k i a n ă a raţiunii însufleţite de credinţă se g ă s e ş t e la
dicat că este v o r b a de un m a n u s c r i s inedit, d a r reflectând
J a c o b i . K i r e e v s k i critica insistent ideea r o m a n ă d e d r e p t ş i
doctrina o r t o d o x ă şi investit cu autoritate 2 5 . A c e s t a ar fi fost
îi o p u n e a c u t u m a care creşte în m o d organic, ca o fiinţă v i e :
u n O s s i a n teologic. D u p ă H o m e a k o v , esenţa Bisericii vechi
el îl repeta astfel pe Savigny. A p r e c i e r e a sa, în î n t r e g i m e ne­ era identitatea unităţii şi a libertăţii, sinteză care se expri­
gativă, a s u p r a R o m e i , a d r e p t u l u i r o m a n , a I m p e r i u l u i r o ­ mă în legea iubirii spirituale. R o m a a p ă s t r a t unitatea, d a r
man, în care vedea izvorul raţionalismului, al capitalismului, a sacrificat libertatea. R e f o r m a a sacrificat unitatea pe alta­
al R e v o l u ţ i e i franceze şi al d e s p o t i s m u l u i n a p o l e o n i a n , p r o ­ rul libertăţii. S i n g u r ă o r t o d o x i a a r ă m a s fidelă faţă de tra­
vine d e l a A d a m M i i l l e r 2 3 . diţia primitivă, faţă de ceea ce el n u m e ş t e sobornosf s a u
D u p ă Kireevski, există d o u ă tipuri de legături sociale, pri­ spiritul conciliilor, acest spirit care c o n d u c e conciliile s p r e
mul, întemeiat pe constrângere exterioară, care caracterizea­ unanimitate. El a s c u n d e a faptul că îl calchia pe M o e h l e r , te­
ză societăţile latină şi g e r m a n i c ă , cel de-al doilea, î n t e m e i a t o l o g din T u b i n g e n , care î n c ă din 1825, o p u n e a „ m u l t i p l i -
p e acord, p e armonie, p e comunitatea d e credinţă, p e iubire.
Aceasta este legătura socială care îi uneşte pe ruşi între ei şi îi " Soborul e comunitatea de idei obţinută cu ajutorul doctrinei
leagă de ţarul lor. religioase («.£.).

84 85
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASA A RUSIEI

citatea fără unitate a p r o t e s t a n ţ i l o r " p r i n c i p i u l u i catolic al potrivit p e r s p e c t i v e l o r i d e a l i s m u l u i g e r m a n . Q u i p r o q u o u l


unităţii î n multiplicitate, c e r e c o n c i l i a z ă î n m o d a r m o n i o s era posibil. într-adevăr, i d e a l i s m u l g e r m a n înfige rădăcini
diversitatea individuală c u c o m u n i t a t e a unică, c e e a c e re­ adânci în acelaşi neoplatonism din care se nutreşte şi o parte
p r e z i n t ă o definiţie adecvată a c o n c e p t u l u i de sobornost h o - .1 tradiţiei patristice. D a r , în t i m p ce Părinţii greci se s t r ă d u ­
meakovian26. iau să î n d r e p t e s a u să c o r e c t e z e n e o p l a t o n i s m u l de influ­
Polemica purtată cu catolicismul r o m a n îl determina pe enţe gnosticizante, acest efort este anihilat dacă ei sunt recitiţi
H o m e a k o v s ă susţină t e z a c ă adevărul d o g m a t i c r e z i d ă î n in contextul e z o t e r i s m u l u i idealist. A c e s t e influenţe revin
c o n s e n s u l Bisericii, şi nu în a u t o r i t a t e a ierarhică, nici chiar in p r i m - p l a n . A n s a m b l u l tradiţiei orientale este astfel d e -
în Scripturi. D a r dacă infailibilitatea aparţine p o p o r u l u i creş­
I ormat, în m ă s u r a în care ceea ce în ea este central este î m ­
tin în a n s a m b l u l său, a c e a s t a echivalează cu a p u n e a u t o r i ­
pins la m a r g i n e , iar ceea ce este periferic este p u s în centru.
tatea în s e a m a Bisericii şi, finalmente, a p r o m o v a un gen de
Cu temele origeniste* şi evargiene"" ale regenerării universa­
d e m o c r a ţ i e eclezioîogică, ceea ce nu este lipsit de a s e m ă n a ­
le (apocatastaza), cu temele d i o n i s i e n e a l e căii negative ( a p o -
re cu evoluţia lui L a m m e n a i s , care, bineînţeles, nu este ci­
I a z a ) r e a ş e z a t e la l o c de cinste, d o c t r i n a se d e z e c h i l i b r e a z ă
tat, de v r e m e ce, sobornost-u\ non-ierarhic sălăşluieşte în
pentru că s p e c u l a ţ i a g e r m a n ă le a c a p a r a s e p e n t r u s c o p u r i
p r i n c i p i u n u m a i î n B i s e r i c a o r t o d o x ă rusă.
care îi erau p r o p r i i şi îi p r e g ă t i s e pe ruşi să le f o l o s e a s c ă şi
D o g m a t i c a nu trebuie să fie î n t e m e i a t ă pe o d e d u c ţ i e ra­
ci la rândul lor. Se d e s c h i d e astfel o p a n t ă s p r e i d e o l o g i z a -
ţională. H o m e a k o v o p u n e raţionalismului teologic occiden­
rea teologiei, în m ă s u r a în care ea este s o m a t ă nu să expli-
tal, care, potrivit opiniei sale, culminează cu H e g e l , „ r a ţ i u n e a
citeze actul credinţei, ci să furnizeze o Weltanschauung. O
i n t e g r a l ă " care s e b u c u r ă d e r e c u n o a ş t e r e î n R u s i a ş i care
a s e m e n e a credinţă se aplică nu o b i e c t u l u i credinţei, ci a c e s ­
i n t e g r e a z ă v o i n ţ a şi credinţa. V o i n ţ a şi credinţa nu a c ţ i o ­
tei concepţii d e s p r e l u m e pretins g a r a n t a t e p r i n revelaţie şi
n e a z ă p r i n d e m o n s t r a ţ i e . E l e sunt c u n o a ş t e r i lăuntrice ş i
tradiţie.
i m e d i a t e . A c e a s t a î n s e m n a a relua literalmente criticile pe
care J a c o b i i le adresa lui H e g e l (credinţa este Unmittelbare
E x i s t a falsificare religioasă, de v r e m e ce naturalizarea în
Wisseri) şi de a s e m e n e a pe cele ale lui Schelling în u l t i m a
27 R u s i a a u n u i revival pietist ( m a s o n , idealist) se o p e r a p r i n
sa perioadă .
construirea unei false tradiţii care nu existase niciodată. S l a -
vofilii îi citiseră pe I s a a c Şirul, l o a n Scărarul şi alţii, tot aşa
F a p t u l c ă H o m e a k o v ş i K i r e e v s k i î i citiseră atent p e P ă ­
cum, sau tocmai fiindcă romanticii germani citiseră pe Eckhart,
rinţii tradiţiei orientale este exact. D a r i-au citit atunci c â n d
sistemul lor era deja construit, cu s c o p u l de a-i da un alt S u s o sau Silesius p e n t r u a-şi constitui o teologie naţională.

c a d r u de referinţă decât cel care era realmente al s ă u . E r a


Origenismul, sistem teologic al lui Origene, teolog şi exe­
v o r b a de p u s în j o s u l paginii n o t e care să trimită la alţi a u ­
get (cea 185-254) (n.t).
tori decât cei a căror influenţă voiau să o nege şi a căror pater­
** Evagrie din Pont, mistic şi teolog grec care a adoptat opi­
nitate voiau s-o refuze. A c e a s t a ducea la o lectură a patristicii
niile lui Origene (n.t.).
Ale lui Dionisie Areopagitul, călugăr sirian din secolul al
" cunoaştere nemijlocită (n.t.). V-lea, care a pus temeiurile teologiei negative sau apofatice (n.t.).

86 87
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

D a r romanticii germani descindeau cu adevărat din Eckhart, nul - greoi, englezul - trufaş. El c o n d a m n ă , de a s e m e n e a ,
oricât de d e f o r m a t ă a fost lectura lor, în t i m p ce slavofilii luxul s u b t o a t e formele sale. „ C â n d luxul, scrie el, a p ă t r u n s
d e s c i n d e a u din r o m a n t i c i i g e r m a n i şi nu din I s a a c Şirul şi 111 Rusia, el a fost primit ca o m a l a d i e c o n t a g i o a s ă venită din
I o a n Scărarul. Falsificarea istorică este şi m a i directă încă vecini. I s-a c e d a t ca u n u i viciu, simţindu-i-se î n t o t d e a u n a
în c o n s t i t u i r e a c u p l u l u i f u n d a m e n t a l al gândirii slavofile: i .u acterul nelegitim, nu n u m a i pe p l a n religios, ci, de a s e ­
Rusia şi E u r o p a . menea, p e p l a n s o c i a l . " L u x u l face p a r t e d i n e u r o p e i s m . E l
K i r e e v s k i are d o u ă z e c i şi şase de ani. El îşi părăseşte pen­ este străin p r i n natură, c a tot c e este rău, d e R u s i a . D e fapt,
tru p r i m a d a t ă locurile natale de la D o l b i n o şi se d u c e în d u p ă c u m se ştie, nu luxul a p ă t r u n s în R u s i a , ci c o n d a m n a ­
28
G e r m a n i a p e n t r u ş a s e l u n i . A i c i el j u d e c ă fără întârziere rea lui. R u s i a face o v a l o a r e din refuzul c o m p r o m i s u l u i cu
nu n u m a i E u r o p a , ci esenţa ei, pe care o n u m e ş t e europeism. lumea materială. I n acest m o d îşi justifică e a m i z e r i a 3 1 .
Ea este, p o t r i v i t opiniei lui, o stare m a l a d i v ă . E u r o p e i s m u l K i r e e v s k i î m p r u m u t ă această c o n d a m n a r e g l o b a l ă a E u ­
este f o r m a t din m a i m u l t e s t r a t u r i : spiritul L u m i n i l o r „ d i s ­ ropei gata făcută de la scriitorii europeni, de la revistele, r o ­
t r u g ă t o r " , ştiinţa „ c a r e nu r e c u n o a ş t e ca adevărat decât ceea manele, eseurile care repetă aceste locuri c o m u n e . D e v r e m e
ce e obiect al experienţei s e n s i b i l e " , artele f r u m o a s e încre­ c e s p u n astfel, g â n d e ş t e K i r e e v s k i , î n s e a m n ă c ă s p u n a d e ­
menite î n imitaţia sterilă, m o r a l a utilitară. P e d e altă parte, vărul. E l acceptă, î n m o d necritic, criticile p e care e u r o p e ­
spiritul c o n t r a r e v o l u ţ i o n a r c a d e în m i s t i c i s m , reverie, d e ­ nii şi le a d r e s e a z ă p e r p e t u u lor înşile. N u - ş i dă s e a m a că în
ducţie filozofică sistematică. N i c i o sinteză p o s i b i l ă între acest m o d critic al percepţiei de sine rezidă europeismul ade­
cele d o u ă curente, d o a r o unitate forţată, artificială. El nu-i vărat, interzicându-şi astfel să c u n o a s c ă E u r o p a .
c o n d a m n ă încă pe Schelling şi Schiller, dar în câţiva ani, ei Kireevski crede că judecă E u r o p a din exterior. D a r el este
v o r întâlni, în inferno, a n s a m b l u l culturii e u r o p e n e 2 9 . exterior în acelaşi fel în care este P e r s a n u l lui M o n t e s q u i e u
I n 1845, K i r e e v s k i d ă u n d i a g n o s t i c î n c ă m a i s u m b r u . şi H u r o n al lui Voltaire, deoarece critica sa vine din E u r o p a .
G a t a cu r o m a n t i s m u l şi deci gata cu p o e z i a . H e g e l i a n i s m u l C u t o a t e acestea, născut î n R u s i a , e l n u este, c a p e r s o a n ă ,
se d e s c o m p u n e , viaţa religioasă sfârşeşte p r i n a se răci. C u l ­ p r o d u s u l unei ficţiuni, şi acest fapt face atât de dificil de res­
tura e u r o p e a n ă m o a r e , este m o a r t ă . In ce p r i v e ş t e Statele pins critica sa. Slavofilismul nu este p r o d u s u l u n u i s i m p l u
U n i t e , ele s u n t o caricatură a E u r o p e i . D a c ă rusul era obli­ naţionalism ca acela care opunea, în vremea imperiului, G e r ­
gat, p e n t r u p ă c a t e l e sale, să-şi s c h i m b e „viitorul g r a n d i o s " m a n i a F r a n ţ e i . El se hrăneşte dintr-o falsă c o n ş t i i n ţ ă a E u ­
c o n t r a celui d i n O c c i d e n t , m a i bine ar fi să d e v i n ă g e r m a n , r o p e i însăşi, pe care aceasta o c o n t e m p l ă p r o i e c t a t ă pe
englez, chiar francez decât „ s ă se lase asfixiat în p r o z a i s m u l ecranul rus, î n t i m p c e R u s i a n u o p u n e p e s e a m a E u r o p e i
a c e s t o r relaţii fabricate, în m e c a n i s m u l acestei căutări an­ decât în m ă s u r a în care este câştigată de a c e a s t ă falsă c o n ­
x i o a s e a c â ş t i g u l u i " . O c c i d e n t u l este rău, iar Statele U n i t e , ştiinţă ş i e u r o p e n i z a t ă t o t o d a t ă . D e aici p r o v i n e faptul c ă
care sunt E x t r e m u l O c c i d e n t , s u n t e x t r e m d e r e l e 3 0 . v i z i u n e a slavofilă a s u p r a E u r o p e i a s e d u s u ş o r R u s i a şi a
In 1852, o n o u ă agravare. I n s p i r â n d u - s e din r o m a n u l eu­ s e d u s d e a s e m e n e a E u r o p a , e a însăşi d i s p u s ă p e d e - a între­
ropean, Kireevski m o r a l a familială e u r o p e a n ă , insa­ gul să-1 ia în serios pe Persanul m o s c o v i t şi pe H u r o n - u l pe
tisfacţia, vidul d e z o l a n t al o m u l u i e u r o p e a n . El a d o p t ă toate care ea îl învăţase, la Paris sau la G o t t i n g e n , rudimentele fi­
clişeele. Italianul este leneş, francezul - superficial, g e r m a - lozofiei. Punctul de plecare al slavofilismului nu este d r a g o s t e a

88 89
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

de patrie, ci t e a m a de a nu o p u t e a iubi, o î n d o i a l ă , o d e ­ p o p o r u l u i : s-a c o n s e r v a t — şi t o t u ş i trăieşte de a c u m î n a ­


preciere, u n d e z i n t e r e s p e n t r u e a ş i u n teribil r e s e n t i m e n t inte într-un m o d a p r o a p e i n c o n ş t i e n t — de a c u m î n a i n t e el
pentru acest O c c i d e n t de u n d e vin toate valorile şi toate lec­ face parte din tradiţia obişnuită, de a c u m înainte nu m a i este
32
ţiile. In m a r e l e teatru al culturii e u r o p e n e , tinerii intelec­ legat p r i n h e g e m o n i a gândirii r e c e n t e " . Altfel s p u s , este
tuali ruşi nu au p u t u t să se i n s t a l e z e d e c â t s u s de t o t şi pe invizibil şi cu atât m a i real.
m a r g i n i , p e l o c u r i l e cele m a i î n d e p ă r t a t e ş i m a i p u ţ i n o n o ­ D a c ă d e s c r i e r e a slavofilă este falsă, teoria care o expli­
rabile, î n d a t ă ce v ă d pe scenă o satiră a acestei culturi ş i - o că este cu necesitate şi m a i falsă. K i r e e v s k i p o r n e a de la un
î n s u ş e s c c u p a s i u n e . Iată E u r o p a c o n d a m n a t ă şi, p r i n u r m a ­ tablou b a n a l de fals al E u r o p e i , p e n t r u a ajunge p â n ă la o

re, n a ţ i o n a l i s m u l restaurat. î n d e p ă r t a r e a d e centru, atât d e explicaţie istorică, a p o i filozofică şi, în fine, t e o l o g i c ă a aces­
tei stări de lucruri i m a g i n a r e . F ă c â n d a c e a s t a , el îşi c o n s o ­
aspru încercată, devine şansă. în loc să participe la europeism,
lida părerile şi le d ă d e a o coerenţă capabilă să sfideze timpul.
ei s o m e a z ă E u r o p a să participe la rusism.
A v e a astfel o teorie a c r e ş t i n i s m u l u i latin, a I m p e r i u l u i r o ­
î n v i z i u n e a kireevskiană, E u r o p a este datul i m e d i a t , iar
man, a feudalităţii o c c i d e n t a l e . Să l u ă m , de e x e m p l u , pe c e a
R u s i a , datul construit. T a b l o u l E u r o p e i era neobiectiv, p a r ­ 33
a I m p e r i u l u i r o m a n . O c c i d e n t u l se află deja, cu t o a t e c a ­
ţial, dar r e g ă s e a în n u m e r o a s e p u n c t e realitatea. C o n s t r u i t ă
racteristicile sale, în R o m a . într-adevăr, „raţiocinarea exte­
din negativul unei E u r o p e rău c u n o s c u t e , R u s i a n u m a i este
rioară" trece înainte de ceea ce este esenţa internă a lucrurilor.
a c o l o u n d e este R u s i a . E a este o figură pictată, c o n t r a s t â n d
„ A c e a s t a s e v e d e î n viaţa s o c i a l ă ş i familială, î n g u s t u l p e n ­
p u n c t c u p u n c t c u cealaltă, p r e c u m a l e g o r i a virtuţii î n faţa
tru g r a m a t i c ă şi drept, în a r m o n i a « artificială » care striveş­
alegoriei viciului. Ea este, în întregime, u t o p i a lui K i r e e v s k i .
te libertăţile naturale şi s p o n t a n e i t a t e a vie a m i ş c ă r i l o r
R u s i a „ n u c u n o ş t e a nici bariera de fier a claselor s o c i a ­
sufletului." R e l i g i a r o m a n ă este u n g e n d e p r e c a t o l i c i s m :
le i m u a b i l e , nici privilegiile care îi c o n s t r â n g pe unii în d e ­
„ e a , care în spatele riturilor exterioare a uitat a p r o a p e v a l o a ­
trimentul altora, nici lupta politică şi m o r a l a care derivă din rea lor de mister". C e e a ce îi leagă pe r o m a n i este, ca şi în s o ­
ea, nici dispreţul de clasă, nici invidia de c l a s ă " . A c e a s t ă m i ­ cietăţile moderne, „interesul c o m u n " şi spiritul de partid. C h i a r
n u n a t ă stare d e lucruri exista î n c ă a d â n c s ă d i t ă î n p o p o r . p a t r i o t i s m u l r o m a n este rece ş i arid, dictat d e o r g o l i u . E l
T r e b u i e să fie aşa, căci, înainte de o r i c e experienţă, privile­ nu are „ d e c â t inteligenţa s e a c ă a l o g i c i a n u l u i şi inteligenţa
giile R u s i e i s u n t eterne. E l e există deci în s t a r e a s c u n s ă , în interesată a o m u l u i d e a c ţ i u n e " . D u p ă c u m s e v e d e , K i r e ­
stare de mister. Slavofilii nu au c o n t r i b u i t la istoriografia evski aplică istoriei r o m a n e categoriile pe care r o m a n t i s m u l
p o z i t i v ă a R u s i e i . Ei citesc p u ţ i n şi i n c o r e c t statisticile p r e ­ le aplică O c c i d e n t u l u i şi, m a i precis, clasicismului francez.
cise p e c a r e l e p u b l i c ă g u v e r n u l i m p e r i a l . N u - ş i d a u o s t e ­ D a r , ceea ce este d o a r o o p i n i e c o m u n ă , nici adevărată, nici
neala să descindă de pe peronul frumoaselor lor locuinţe falsă atunci c â n d se aplică lumii c o n t e m p o r a n e , devine o ju­
pentru a-şi vizita iobagii, p o p o r u l în carne şi oase. M u l ţ i erau decată istorică absolut eronată atunci c â n d se aplică t r e c u ­
p r o p r i e t a r i destul d e aspri. C ă c i p o p o r u l n u s e află î n i z b e . tului r o m a n . K i r e e v s k i t e o r e t i z e a z ă o părere, în l o c s-o
P o p o r u l este u n l o c spiritual, sediul u n u i mister. E i n u s e critice, şi se c u f u n d ă astfel în fals.
grăbesc să-1 c u n o a s c ă : este suficient să-1 c o n t e m p l i . E s t e s u ­
ficient s ă p r o c l a m i c u î n c r e d e r e c ă vechiul m o d d e viaţă ru­ în ce p r i v e ş t e v i z i u n e a p o l i t i c ă a slavofililor, ea este d o ­
s e s c „ s - a c o n s e r v a t a p r o a p e intact î n clasele inferioare ale m i n a t ă d e t e m a refuzului e c o n o m i e i d e p i a ţ ă î n t e m e i a t e p e

90 91
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

c o n t r a c t şi circulaţia banilor, a refuzului i n d i v i d u a l i s m u l u i duce din conflictul lor, d i n p o z i ţ i a lor r e c i p r o c ă . D u a l i s ­


liberal. In a c e a s t ă privinţă, ei nu s-au d e s p r i n s de g â n d i r e a mul religios c o i n c i d e c u u n d u a l i s m rasial: rasele u m a n e s e
r o m a n t i c ă c o n s e r v a t o a r e care, ca şi g â n d i r e a r e v o l u ţ i o n a ­ împart în iraniene şi kuşite. Şi chiar cu un d u a l i s m g e o g r a ­
ră, t u n a şi fulgera î m p o t r i v a alienării şi a religiei b a n u l u i . fic ai cărui p o l i se s i t u e a z ă în I r a n şi în E t i o p i a . T i p u l u i ku­
Se p o a t e alătura p o l e m i c a lor antikrematistică* de cea a lui şit de civilizaţie îi aparţin E g i p t u l , B a b i l o n u l , C h i n a , I n d i a
K a r l M a r x : aceleaşi t e m e se r e g ă s e s c la c o n s e r v a t o r i i şi la tic S u d . A c o l o d o m n e ş t e materialismul, f o r m a l i s m u l , d r e p ­
socialiştii e u r o p e n i din a c e a s t ă epocă.. tul, statul. L u m e a greacă şi r o m a n ă se p r e z i n t ă şi se expli­
E x i s t ă t o t u ş i o t r ă s ă t u r ă care îi d e o s e b e ş t e pe slavofili că printr-un a m e s t e c al celor d o u ă principii iranian şi kuşit,
de c o n s e r v a t o r i şi care, de a s e m e n e a , îl d e o s e b e ş t e pe M a r x G r e c i a fiind m a i iraniană şi R o m a m a i kuşită, aşa c u m o d o ­
printre s o c i a l i ş t i : faptul că p r o t e s t u l lor nu e c a n t o n a t în vedesc „ c u evidenţă" convenţionalitatea şi artificialitatea re­
p l a n m o r a l , ci că e d u b l a t de o filozofie a istoriei. în F r a n ­ ligiei şi a dreptului roman. Creştinismul apare ca o resurgenţă
ţa, în A n g l i a , c o n s e r v a t o r i s m u l nu face p r e a a d e s e a efortul triumfătoare a principiului iranian, c u m era, de a s e m e n e a ,
de a t e o r e t i z a . în spiritul lui B u r k e , v e c h i m e a , prescrierea, într-o anumită m ă s u r ă vechiul iudaism. D a r această r a z ă sal­
vatoare s-a p u t u t p i e r d e î n d e s i m e a k u ş i s m u l u i : este ceea
s p l e n d o a r e a lucrurilor trecute s u n t suficiente p e n t r u a da
ce s-a întâmplat cu catolicismul r o m â n . D i m p o t r i v ă , în n o r d
un titlu c o n s e r v a t o r i s m u l u i . C h i a r la tradiţionaliştii fran­
şi în est, creştinismul i-a atins pe g e r m a n i şi pe slavi. D i n
cezi, u n d e catolicismul s-a î m b o g ă ţ i t cu elemente străine tra­
nefericire, g e r m a n i i a u fost c o n t a m i n a ţ i d e R o m a ş i prin­
diţiei, aceasta este atât de vigilent supravegheată de autorităţile
cipiile kuşite reapar în filozofia idealistă. Ce e m a i b u n în
d o g m a t i c e , încât abaterile a u fost repede c o n d a m n a t e . D i m ­
A n g l i a ( H o m e a k o v era anglofil) aparţine elementului slav.
p o t r i v ă , în R u s i a , u n d e t e o l o g i i laici c u g e t ă fără l e g ă t u r ă cu
C u v â n t u l Angl nu vine o a r e de la numele tribal slav Ulglici ?
B i s e r i c a lor, chiar, şi m a i ales, d a c ă se p r e t i n d fideli tradi­
C ă c i slavii s u n t cei care r e p r e z i n t ă principiul iranian în p u ­
ţiei, ei fac apel la istoriozofiile r o m a n t i c e , inclusiv cele care
ritatea sa. Se vede aceasta în religia greacă, în Iliada, p r o f u n d
au f o r m a t terenul m a r x i s m u l u i .
i m p r e g n a t ă de spiritul slav. T r o i a era o c o l o n i e slavă. D a r
Istoriozofia lui H o m e a k o v este dualistă. Religia este fac­ nicăieri slavitatea nu este atât de p u r ă ca la p o p o r u l rus. D a ­
torul i s t o r i c principal, d a r religia însăşi este c o n c e p u t ă ca torită acestui fapt, interesele R u s i e i coincid cu interesele su­
n ă s c â n d u - s e din n a t u r ă s a u c o n s t i t u i n d u n p r i n c i p i u natu­ p e r i o a r e ale u m a n i t ă ţ i i 3 5 .
ral. Astfel, H o m e a k o v n u este atât d e d e p a r t e d e F e u e r -
b a c h 3 4 . E x i s t ă d o u ă principii religioase aflate î n luptă, unul, Să trecem peste acest delir rusist. S u n t e m în prezenţa unei
principiul iranian ( s a u religia libertăţii) şi celălalt, princi­ istoriozofii de tip gnostic cu caracteristicile sale clasice: cele
d o u ă principii (aici, kuşit şi iranian, dar de a s e m e n e a : m a ­
piul k u ş i t " ( s a u religia necesităţii). î n t r e a g a istorie se d e -
terie şi spirit, bani şi har, d r e p t şi i u b i r e ) ; a m e s t e c u l l o c a l ;
s e p a r a r e a lor finală, r e p a r a t o r i e . î n t r - u n cuvânt, cele d o u ă
" Krematistică — nume dat de unii autori din secolul al XlX-lea
economiei politice, considerată ca ştiinţă a producţiei de bogăţii (n. t.). principii şi cei trei t i m p i ai m a n i h e i s m u l u i , dar în l o c să fie
"" Cuş sau Kuş (Couch, Koush, Kuch) — nume dat de vechii egip­ prezentate p r i n intermediul unei mitologii, ele sunt p r e z e n ­
teni la ceea ce grecii numeau Etiopia, adică Nubia şi Sudanul. Spre tate printr-o istorie pretins reală, ce face o b i e c t u l u n e i şti­
2000 î. C. nume aplicat unei populaţii instalate la sud de Nil, dar inţe, constatabilă. A c e a s t a semnifică t o c m a i trecerea de la
foarte repede a fost extins la toate teritoriile nubiene (n.t). o gândire g n o s t i c ă la o g â n d i r e i d e o l o g i c ă .

92 93
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

G â n d i r e a slavofilă e r a r e o r i c a p a b i l ă de a t â t a sinceri­ /.ibilă c i B i s e r i c a interioară, i n v i z i b i l ă 3 7 . C u aceasta, n i m i c


tate. A s u p r a acestui punct, într-adevăr, H o m e a k o v s-a mul­ mi mai trebuie dovedit, de v r e m e ce realităţile p a l p a b i l e (a
ţ u m i t să-1 u r m e z e p e F r i e d e r i c h Schlegel. I n cartea s a Rusiei, a r e g i m u l u i p o l i t i c r u s , a trecutului rus, a o b ş t i i r u -
Prelegeri de filozofie a istoriei acesta distinsese d o u ă tipuri i .ile ruseşti, t o a t e s u b s u m a t e , în cele d i n u r m ă , B i s e r i c i i ) nu
de d e z v o l t a r e : unul carnal, celălalt spiritual, şi le r a p o r t a ­ sunt realităţile u l t i m e c e s e g ă s e s c a l t u n d e v a ş i p e c a r e n u
se la d o u ă r a s e primitive, cainiţi şi s e t i ţ i ' 3 6 . Ic poţi atinge decât în m o d mistic, în adeziunea la misterul
C e e a c e c o m p l i c ă totul este faptul c ă H o m e a k o v , c a ş i Bisericii interioare, invizibile. V i z i u n e a slavofilă a lumii, deşi
Kireevski, m a s c h e a z ă şi a c o p e r ă s c h e m a lor gnostică cu hai­ pretinde că are fundamente empirice, p o a t e totdeauna să sca­
n a tradiţiei creştine. T o a t e c o n c e p ţ i i l e istorice, politice, na­ pe prin altitudine criticii empirice, i n v o c â n d o înţelegere s u ­
ţionale sfârşesc prin a converge într-un dualism ecleziologic. perioară la care trebuie să aderi p e n t r u a a c c e d e : ceea ce e
într-adevăr, I r a n şi K u ş s u n t o fantezie superfluă. E s t e tipic ideologiei. D a r , ceea ce face situaţia de n e r e z o l v a t este
o î n c e r c a r e de a explica, în m a n i e r ă naturalistă, o altă o p o ­ infuzia d e t e o l o g i e o r t o d o x ă . G n o z a g e r m a n ă ( s u b f o r m a
ziţie care este cea a O r i e n t u l u i şi O c c i d e n t u l u i creştin, sau, s a e z o t e r i c ă m a s o n i c ă , p r e c u m ş i s u b f o r m a s a raţionaliza­
î n m o d identic, o p o z i ţ i a dintre R u s i a ş i E u r o p a . C o n f o r m tă r o m a n t i c ă ) , de la care slavofilii au î m p r u m u t a t a p r o a p e
m o d u l u i de gândire ezoteric, fiecare realitate e x p r i m ă şi a c o ­ totul, s e p r e z e n t a c a atare, s u b a d e v ă r a t a s a înfăţişare. G n o ­
p e r ă o realitate a s c u n s ă m a i „ p r o f u n d ă " . C u p l u r i l e r a ţ i o ­ za slavofilă se vrea s u p r a o r t o d o x ă , supratradiţională şi p r o ­
n a l i s m — g â n d i r e integrală, o b ş t e rurală — c a p i t a l i s m , d u c e suficiente texte, luate d i n cele m a i b u n e s u r s e , astfel
liberalism — p a t r i a r h a l i s m şi chiar I r a n şi K u ş , s u n t în cele încât e dificil s-o p r i n z i cu v r e o greşeală. Eu s u n t p a s ă r e ,
din u r m ă s u b s u m a t e d e cuplul p e care î l f o r m e a z ă o r t o d o ­ iată aripile mele... A c e a s t ă ficţiune care refuză să fie ficţiu­
xia r u s ă pe de o p a r t e şi p r o t e s t a n t i s m u l şi c a t o l i c i s m u l pe ne, care se susţine pe textele Părinţilor Bisericii şi pe reali­
de alta. tate, devine o ficţiune cu d o u ă g r a d e , a p r o a p e i m p o s i b i l de
B i s e r i c a o r t o d o x ă r e p r e z i n t ă viitorul istoric al u m a n i ­ dislocat.
tăţii, societatea perfectă s a u politie creştină. Ea este şi rea­ A c u m c â n d s-a instalat în i n i m a r e l i g i o a s ă a R u s i e i , fic­
litatea m i s t i c ă a R u s i e i . I a t ă de ce A k s a k o v afirma că istoria ţiunea slavofilă a devenit i n e x p u g n a b i l ă . Ea a dat, la ceea
R u s i e i e o istorie sfântă. A c e a s t ă e c l e z i o l o g i e ca atare este, ce era în f o n d o stare de spirit p a s a g e r ă , o m o d ă , s o l i d a r i ­
în a n u m i t e privinţe, tradiţională. D a r , în alte privinţe, ea se tatea T r a d i ţ i e i . în v r e m e ce, d a c ă s-ar fi sprijinit pe f i l o z o ­
intersectează cu exaltarea r o m a n t i c ă a Volksgeist'", de vre­ fie, ca în Germania, ar fi trecut o d a t ă cu ea. D i n toate viziunile
m e c e p o p o r u l ( c r e ş t i n ) este i z v o r d e inspiraţie c r e a t o a r e , a s u p r a lumii care s e f o r m a s e r ă î n E u r o p a î n e p o c a r o m a n ­
m a t r i c e de libertate şi j u d e c ă t o r al infailibilităţii a d e v ă r a t e . tică, d o a r v i z i u n e a slavofilă a ştiut să se fixeze î n t r - o t e o ­
E a intersectează, d e a s e m e n e a , vechiul f o n d pietist ş i m a ­ logie, să se p r i n d ă de un principiu durabil, Biserica, credinţa
s o n i c , de v r e m e ce adevărata B i s e r i c ă nu este instituţia vi- creştină. D e aici, perenitatea s a . D e aici, faptul c ă e a c o n ­
stituie î n c ă şi a s t ă z i alternativa la orice altă p o z i ţ i e care i se
* Cain, fiul Iui Adam, Seth, patriarhul biblic, al treilea fiu al o p u n e , occidentalistă, n a r o d n i c ă , liberală, c o m u n i s t ă .
lui Adam, născut după asasinarea lui Abel (n.t.). D a r , devenind teologie, slavofilismul îşi p ă s t r e a z ă totuşi
" s p i r i t al poporului (n.t.). caracterul de sectă — ceea ce a g r a v e a z ă considerabil s c h i s m a

95
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

Orientului creştin — de sectă dualistă chiar, cu d u ş m ă n i i l e şi sens, ei au c o m p r o m i s grav echilibrul facultăţilor într-o ţară
excluziunile sale. Slavofilismul face să p i v o t e z e creştinăta­ care-şi făcea u c e n i c i a intelectuală: au d e t e r m i n a t - o să tră­
tea r u s ă în care a intrat, ca o m a s ă de m a n e v r ă î n d r e p t a t ă iască p o t r i v i t afectivităţii, m e n ţ i n â n d - o într-un s o i d e a d o ­
î m p o t r i v a d u ş m a n i l o r săi particulari. A d e v ă r a t a m o ş t e n i r e lescenţă e m o ţ i o n a l ă . C u r e n t e l e pietiste, care î n G e r m a n i a
a slavofilismului nu s u n t valorile, ci c o n t r a v a l o r i l e . erau c o n t r a b a l a n s a t e de s o l i d e instituţii intelectuale şi un
A c e s t e c o n t r a v a l o r i s u n t chiar cele ale mişcării r e v o l u ­ serios a n t r e n a m e n t al r e s u r s e l o r de înţelegere, p ă t r u n z â n d
ţionare ruse. E s t e dispreţuirea dreptului — contract nego­ în această ţară n o u ă şi a p r o a p e virgină din p u n c t de v e d e r e
ciat între p e r s o a n e l e libere, c a d r u n o r m a l al libertăţii şi al intelectual, au î m p i n s - o , fără oprelişti, s p r e pantele facilită­
a u t o n o m i e i individului. P e n t r u slavofili, ca şi p e n t r u r e v o ­ ţii, ale celui mai mic efort. Slavofilismul gândea să înlocuias­
luţionari, d r e p t u l este o s u p r a s t r u c t u r ă . E s t e , de a s e m e n e a , că d r e p t u l p r i n i u b i r e : m a i m u l t încă, el î n l o c u i a g â n d i r e a
d i s p r e ţ u i r e a liberalismului, sau, altfel s p u s , a libertăţii p o ­ prin sentiment.
litice — condiţie, b a z ă şi p i a t r ă de temelie a unei o r d i n i p o ­ D a c ă ar fi r ă m a s aici, răul ar fi fost m a i m i c . D e p r e c i i n d
litice convenabile, oricare ar fi ea. „ L i b e r t a t e a politică, scrie raţiunea în utilizarea sa analitică, slavofilii nu renunţă la în­
A k s a k o v , nu p o a t e fi numită libertate." Şi schimbând pla­ ţelegerea realului: dar aceasta este o înţelegere globală, care
nul, sau mai degrabă confundând planurile, el a d a u g ă : „ A d e ­ face e c o n o m i e de p r o b e şi de argumentaţie, d e o a r e c e ea este
v ă r a t a libertate este e m a n a ţ i a Sfântului D u h . " 3 8 E s t e iarăşi dată î n b l o c , î n m o d m i s t e r i o s , î n m a n i e r a viziunii centra­
dispreţuirea Occidentului sub toate formele sale: r o m a n ă le a ezoteriştilor. G e r m e n i i c r e ş t i n i s m u l u i autentic pe c a -
şi g e r m a n i c ă , g e r m a n ă şi franceză, c a t o l i c ă şi p r o t e s t a n t ă , re-i c o n ţ i n e această v i z i u n e nu p o t să o c o r e c t e z e , dar îi d a u
m e d i e v a l ă sau m o d e r n ă . E s t e , î n fine, o r o a r e a d e capitalism, farmec şi atracţie. Mulţi ruşi, crezând că se convertesc la creş­
altfel s p u s , faţă de l u m e a ş a c u m se arată ea şi, m a i precis, t i n i s m şi atraşi p r i n a c e a s t ă m o m e a l ă , se v o r converti la sla-
a ş a c u m s e î m b o g ă ţ e ş t e . P r o d u c ţ i a d e b u n u r i , m a i ales d a c ă vofilism. D a r , crezând că v o r evita astfel spiritul revoluţionar,
s u n t f r u m o a s e ş i l u x o a s e , s c h i m b u l d e mărfuri, t r a n z a c ţ i a ei s u n t p r i n ş i în c a p c a n a u n e i u t o p i i g e m e n e . O r , o u t o p i e
m o n e t a r ă înfurie spiritul slavofil, a ş a c u m înfurie spiritul care se p r e t i n d e realizată nu este o u t o p i e . Falsificarea is­
revoluţionar. Pentru R u s i a orice este de preferat u n u i r e g i m t o r i c ă şi p o l i t i c ă slavofilă d ă , într-adevăr, i m a g i n a r u l d r e p t
d e drept, liberal, occidental, unei e c o n o m i i d e piaţă. O r i c e , ceva deja împlinit d e către R u s i a . N u există n i m i c î n reali­
şi c u m o v o r s p u n e neoslavofilii de tip B e r d i a e v , chiar b o l ­ tate care să c o r e s p u n d ă cu ceea ce ei d e n u m e s c o b ş t e rura­
şevicii. C ă c i , p e n t r u spiritul slavofil, bolşevicii s u n t c o m ­ lă, d r a g o s t e r e c i p r o c ă a ţarului şi p o p o r u l u i , integralitate,
patibili cu inspiraţia spiritului, iar b u r g h e z i i liberali, nu. conciliaritate etc. D a r este totuşi ceea ce ei asigură că se vede
O r i c â t de gravă în consecinţe a fost c o m u n i t a t e a de teme, şi se constată empiric în realitatea rusă. A ş a se face că ei se p l a ­
ea e t o t u ş i m a i p u ţ i n decisivă decât m a t r i c e a c o m u n ă a g â n ­ s e a z ă d i n c o l o d e u t o p i s m u l revoluţionar, c a r e p r i v e ş t e vi­
dirii. L i s e i m p u t ă î n m o d general slavofililor greşeala gra­ itorul şi nu prezentul, şi ating, dinainte, fără mijloace violente
vă a antiraţionalismului şi, într-adevăr, ei au descurajat t i m p şi cu blândeţe, falsul radical al b o l ş e v i s m u l u i aflat la putere,
de generaţii orice tentativă de a trata cu realul la un nivel ra­ care este de a constata socialismul ca existent. între realita­
ţional. T o t ce detesta este calificat de raţionalist — O c c i d e n ­ tea pe care ei afirmă a o v e d e a şi realitatea reală există ace­
tul, c a t o l i c i s m u l , p r o t e s t a n t i s m u l , l i b e r a l i s m u l etc. în acest laşi hiatus. Nu faptul de a fi p r o d u s regresul inteligenţei ruse

96 97
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI EDUCAŢIA RELIGIOASĂ A RUSIEI

s p r e e m o ţ i o n a l a p r e g ă t i t căile i d e o l o g i e i , ci faptul de a o fi succesiune, ci simultaneitate şi a d e s e a a m e s t e c între elemen­


angajat în fals. Falsificare a trecutului p r i n sechestrul a s u ­ te care, în F r a n ţ a ca şi în A n g l i a , r ă m â n separate. în anii '40,
p r a istoriei, falsificare a p r e z e n t u l u i prin i m p u n e r e a unei vi­ cu hegelienii de stânga, i d e o l o g i a iese din speculaţia r o m a n ­
ziuni a inexistentului, slavofilismul, în a s p e c t e l e e x t r e m e şi tică p r i n t r - u n g e n de d e c a n t a r e s a u triere.
delirante, este o m o l o g leninismului. Şi cel care iese dintr-unul D a r î n R u s i a este m a i c o n f o r m d a t e l o r istoriei s a raţio­
este î n m a r e p e r i c o l s ă c a d ă î n celălalt. năm în termeni de i m p o r t m a i degrabă decât în termenii unei
crize a u t o n o m e . E x i s t a religie în R u s i a , dar nu existase nici­

Ce se p o a t e c o n c h i d e din i s t o r i a r e l i g i o a s ă a R u s i e i ? odată gândire religioasă autohtonă. Deteriorarea Bisericii


este foarte v e c h e , d a c ă v r e o d a t ă s-a p u t u t v o r b i d e s p r e u n
P a r e că, în E u r o p a , i d e o l o g i a se năştea şi nu se p u t e a naş­
avânt. R e v o l u ţ i a p e t r o v i a n ă r e d u c e p e r s o n a l u l B i s e r i c i i l a
te d e c â t î n t r - o p r ă b u ş i r e şi o rătăcire a religiei.
starea unei caste, şi m i s i u n e a sa, la c e a a unei funcţii de stat.
In A n g l i a , c r i z a r e l i g i o a s ă a ajuns la o diferenţiere. Plu­
C e e a c e este viaţa religioasă, o r t o d o x ă s a u h e t e r o d o x ă , s e
r a l i s m u l vieţii religioase p e r m i t e fiecărui g r u p , de la aris­
a l i m e n t e a z ă din emanaţiile c a r e v i n din O c c i d e n t , catolice,
tocraţia c e a m a i satisfăcută p â n ă l a elementele cele m a i
p r o t e s t a n t e , pietiste, a t h o n i t e .
nefericite ale p o p u l a ţ i e i , să d u c ă , fie în B i s e r i c a instituită
P ă t r u n d e r e a filozofiei r o m a n t i c e u r m e a z ă î n m o d nor­
„ d i s t a n t ă şi u s c a t ă " , fie în v r e o sectă disidentă, m a i entu­
m a l p e c e a a p i e t i s m u l u i internaţional. N u e n e v o i e s ă v o r ­
ziastă, viaţa de tip autentic religios care îi c o n v i n e . C a l v i -
b i m de o c r i z ă a c r e ş t i n i s m u l u i în R u s i a p e n t r u a explica
n i s m u l , s e p a r â n d m i n u ţ i o s justificarea ş i sanctificarea, p e
d e z v o l t a r e a ideologiei, d e o a r e c e tradiţia creştină n u oferea
care L u t h e r t i n d e a să le c o n f u n d e , s-a î n t o r s s p r e etică şi
m i n i m u m de consistenţă şi de soliditate pentru a servi drept
n u s p r e speculaţie. E l v a l o r i z e a z ă dreptul ş i n u intenţionea­
teren unei c r i z e . P e s t e t o t aiurea, i d e o l o g i a c o m b a t e ş i d e z ­
z ă s ă justifice faptul p r i n t r - o c o s m o g o n i e p o t r i v i t ă . R e c u r ­
r ă d ă c i n e a z ă religia. D a r î n R u s i a , c u m o d o v e d e ş t e m i ş c a ­
sul la i d e o l o g i e nu este p r e s a n t .
rea slavofilă, ideologia îşi î n c e p e cariera redeşteptând religia.
Unicitatea catolicismului francez nu ar permite această
R e l i g i a r e n a ş t e aici, ca fervoare, gândire, c a d r u intelectual,
s u p l e ţ e s a u aceste a d a p t ă r i . S e m i e ş e c u l r e f o r m e i catolice,
s u b f o r m a c o r u p t ă a u n e i i d e o l o g i i religioase.
descalificarea pe c a r e o suferă în ultimii ani ai s e c o l u l u i al
X H - l e a , fac ca Biserica să p i a r d ă orice şansă de a î n c a d r a via­
ţa intelectuală a naţiunii. în afară de B i s e r i c ă , în F r a n ţ a , nu
m a i există î n c u r â n d religie. P r i m e l e l i n i a m e n t e ale i d e o l o ­
giei, speculaţiile e z o t e r i c e , spiritul r e v o l u ţ i o n a r se n a s c în­
tr-o p e r i o a d ă distinct u l t e r i o a r ă şi fără nici o altă referinţă
la religie, care s-a retras într-un m e d i u din ce în ce mai în­
chis.
î n G e r m a n i a , suita este m u l t m a i p u ţ i n clară. R e f o r m a
luterană, m i ş c a r e a filozofică şi ştiinţifică nu au retezat s p e ­
culaţiile g n o s t i c i z a n t e d e l a sfârşitul E v u l u i M e d i u , c i d i m ­
p o t r i v ă , le-au d a t o înflorire, o e x u b e r a n ţ ă n o u ă . Nu există
L I B E R A L I S M SAU R E V O L U Ţ I E

i egimul rus şi-a a c c e n t u a t caracterul d e s p o t i c c r e â n d astfel


0 nouă distanţare, de această dată ireparabilă: ea putea fi trans-
CAPITOLUL V 1 igurată printr-o mitologie care nega raportul statal real p e n -
i ni a p u n e în locul său un r a p o r t imaginar de iubire. Nu m a i
Liberalism sau revoluţie
exista ţară a Rusiei care să nu fi putut fi prezentată ca o s u p e -
i unitate religioasă.
V ă z u t ă din exterior, c â r d ă ş i a ţ a r i s m u l u i şi a slavofilis­
I mului era m a i vizibilă d e c â t din interior. M i c h e l e t v e d e a în
aceasta esenţa însăşi a minciunii ruseşti: „ T e n d i n ţ a unui ase­
Slavofilii aveau cea mai m a r e grijă să se delimiteze de pur­ menea stat este de a deveni din ce în ce mai puţin un stat, d i n
tătorii d e cuvânt oficiali, p r e c u m P o g o d i n ş i U v a r o v . E i n u c e î n c e m a i mult o religie. T o t u l este religios î n R u s i a . N i ­
v o i a u să se d i s c r e d i t e z e cu statul, de v r e m e ce refuzau bi­ mic nu este legal, n i m i c nu este drept. T o t u l este sau se vrea
rocraţia petersburgheză. E x i s t a la ei un anarhism latent, m a ­ a fi sfânt [...] P r o d i g i o a s ă î n t r e p r i n d e r e ! Nu puteţi nici m ă ­
nifestat p r i n t r - o r e n u n ţ a r e la l u p t a politică, deşi, în chip car să organizaţi, la voi, l u m e a ordinii civile, l u m e a inferioa­
c o n t r a d i c t o r i u , a u avut u n p r o g r a m p o l i t i c . A v e r s i u n e a lor ră ! Şi pretindeţi că sunteţi lumea superioară a religiei! D u ş m a n i
p e n t r u u n e l e a b u z u r i n u p u t e a să-i p u n ă î n relaţii b u n e c u ai L e g i i , vreţi să vă ridicaţi m a i s u s decât L e g e a , atentaţi la
curtea. E i a u fost obiectul a n u m e r o a s e c e n z u r i . L a rândul l u m e a h a r u l u i ! N e p u t i n c i o ş i cât priveşte cele o m e n e ş t i , v ă
său, N i c o l a e I se c o n s i d e r a un m o ş t e n i t o r al lui P e t r u cel consideraţi D u m n e z e u . " 1
M a r e . E l v e d e a î n aceşti p r o p r i e t a r i m o s c o v i ţ i p e d e s c e n ­ Falsul rusesc, d u p ă Michelet, este falsul u n e i i d e o l o g i i
denţii a c e l o r boieri şi aristocraţi ai s e c o l u l u i al X V I I I - l e a şi al unei p r o p a g a n d e de stat care n e a g ă realitatea, p e n t r u
care voiseră să constituie c o n t r a autocraţiei schiţa unei o p o ­ a p u n e în locul ei s u p r a r e a l i t a t e a pe care o i m p u n e . „ R u s i a
ziţii şi p r i m e l e liniamente ale u n e i societăţi civile a u t o n o ­ este m i n c i u n ă . E a este m i n c i u n ă o d a t ă c u o b ş t e a , falsa o b ­
m e . B i r o c r a ţ i a imperială, care s e s t r ă d u i a s ă î m p i n g ă R u s i a şte. Ea este m i n c i u n ă o d a t ă cu nobilul, cu p r e o t u l şi cu ţa­
s p r e „ d e z v o l t a r e " ş i care u z a p e n t r u a c e a s t a d e p r o c e d u r i rul [...] (falsul falsului, m i n c i u n ă s u p r e m ă care î n c o r o n e a z ă
raţionale, chiar raţionaliste, nu iubea iraţionalismul medita­ toate minciunile . . . ) . Crescendo de minciuni, ipocrizie şi ilu­
tiv al lui K i r e e v s k i şi al prietenilor săi. 2
z i i . " P ă t r u n z â n d a c e a s t ă suprarealitate c e este p r e z e n t a t ă
Cu t o a t e acestea, r e g i m u l lui N i c o l a e I p u t e a să d e a o E u r o p e i ca fiind realitatea Rusiei, el regăseşte totala negaţie
întrebuinţare b u n ă slavofilismului cu preţul unei u ş o a r e fal­ a lui C e a a d a e v : „ E u s p u n , afirm, jur şi v o i d o v e d i că R u s i a
sificări, însă nu atât de mari pe cât o credeau slavofilii. V r â n d nu este.
să scoată R u s i a din „ s u b d e z v o l t a r e " , ţarul făcea t o t o d a t ă din A c e a s t a era şi p o z i ţ i a lui C u s t i n e . A c e e a ş i şi a lui M a r x ,
temele slavofile o a p o l o g i e a ceea ce r ă m â n e a ca s u b d e z v o l ­ care, într-o f o r m u l ă celebră, declara că acest imperiu, „chiar
tare. D e o s e b i r e a între starea Rusiei şi cea a E u r o p e i p u t e a să d u p ă realizări de anvergură m o n d i a l ă , nu î n c e t e a z ă a fi c o n ­
devină g l o r i a celei dintâi şi r u ş i n e a celei de-a d o u a d a c ă d e ­ siderat ca o chestiune de credinţă şi nu de f a p t " . D a r aceas­
4

c u r g e a nu dintr-o întârziere, ci dintr-o diferenţă de esen­ ta se aplica nu Rusiei, ci c o m p l e x u l u i indisociabil al unei


ţă. P e n t r u a ajunge d i n u r m ă printr-un m a r ş forţat E u r o p a , v o i n ţ e statale şi al unei mistificări.

100 101
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI L I B E R A L I S M SAU R E V O L U Ţ I E

Şi lucrul devine fals când se aplică Rusiei. E r o a r e a lui C u s - '. < ici etăţii civile de-a lungul întregului secol al X l X - l e a , li-
tine, Michelet, M a r x este de a c o n f u n d a cele d o u ă ordini I ni alismul a fost curentul d o m i n a n t , cel care penetra în t o a -
ale realităţii, realitatea r u s ă şi suprarealitatea care îi este su­ ic mediile, c ă z â n d la învoială cu toate tendinţele. In m ă s u r a
p r a p u s ă . In termeni sociologici, ei s u b e s t i m e a z ă existenţa şi 111 care statul rus e legat de societatea civilă, în măsura în care
forţa societăţii civile. O r , chiar dacă aceasta nu este încă foar­ vi ea s-o promoveze, să-şi recruteze în ea agenţii, exista un c o r p
te vizibilă, ea există şi nu face decât să se c o n s o l i d e z e . R u s i a . le funcţionari la care spiritul Luminilor era progresiv impreg­
secolului al X V I I I - l e a era un agregat de m a r i d o m e n i i m e n ­ nat de acest liberalism de g u v e r n a r e căruia îi d ă d u s e r ă m o ­
ţinute laolaltă prin autocraţie, ajutată de o birocraţie elemen­ delul un G u i z o t , un C o n s t a n t şi chiar un T o c q u e v i l l e şi care
tară. O societate cu d o u ă clase, nobili şi i o b a g i , m a i simplă, este a d a p t a t şi interpretat în funcţie de condiţiile a u t o c r a ­
m a i elementară decât oricare alta din E u r a s i a . E a î n c e p e s ă ţiei 5 . A c e s t liberalism este p r e z e n t în familia imperială. M a i
s e diferenţieze: m a i m u l t e tipuri d e n e g u s t o r i , m a i m u l t e puţin deformat, mai radical sau m a i cu adevărat liberal, a c e ­
straturi nobiliare, m a i m u l t e specii de funcţionari, m a i m u l ­ laşi liberalism u m p l e revistele, p r e s a atâta câtă este, c a d r e ­
te oraşe, un început de viaţă intelectuală. A c e a s t ă R u s i e este, le universitare, literatura. El prezintă toate gradaţiile î n c e p â n d
şi existenţa sa nu va înceta să crească p â n ă la războiul din 1914 de la s u p u n e r e a totală faţă de autocraţie, justificată atunci
şi p â n ă la R e v o l u ţ i e . Astfel se f o r m e a z ă , la începutul s e c o ­ prin consideraţii hegeliene a s u p r a identităţii realului şi ra­
lului al X l X - l e a , cuplul s t a t - s o c i e t a t e civilă. De la Petru cel ţionalului — p â n ă la o p o z i ţ i a cea m a i răzvrătită şi cea m a i
Mare, statul îşi fixase rolul de a crea societatea civilă, dar pentru declarată.
a o s u p u n e s c o p u r i l o r sale de putere. D e o a r e c e o d e v a n s a L i b e r a l i s m u l c o i n c i d e a cu o conştiinţă istorică c o r e c t ă
şi d e o a r e c e el era foarte p u t e r n i c şi ea m a i slabă, i se s u b s t i ­ a R u s i e i . E r a , într-adevăr, în situaţia de a da a s u p r a trecu­
tuia, î m p i e d i c â n d astfel creşterea s a naturală. D a r această tului o i m a g i n e d e b a r a s a t ă de miturile r o m a n t i c e şi care ex­
creştere c o n t i n u a în p o f i d a lui, dar şi graţie lui, şi p u n e a în plica situaţia în care se găsea istoricul. I s t o r i a R u s i e i pe care
d i s c u ţ i e acest stat care, în s c o p u r i l e sale şi a d e s e a în acţiu­ o d e m o n s t r a u S o l o v i o v , C i c e r i n , K a v e l i n şi s u c c e s o r i i lor
nea sa, era p a r t i d u l mişcării, în f o r m a şi în esenţa sa, p a r t i ­ din „ ş c o a l a statală", este m a i întâi istoria formării u n u i stat,
dul rezistenţei. Statul, afirma Puşkin, este singurul e u r o p e a n a p o i aceea a formării unei societăţi civile. Specificitatea R u ­
al R u s i e i . D a r el era în aceeaşi m ă s u r ă tipul a s i a t i s m u l u i . siei ţine de natura r a p o r t u l u i dintre d e z v o l t a r e a p r e c o c e a
Societatea civilă, în schimb, în măsura în care intră în aceas­ statului şi cea întârziată a societăţii civile, de puterea fără mar­
tă dialectică, aparţine în î n t r e g i m e E u r o p e i . Şi conştiinţa de gini a primului şi de slăbiciunea celei de-a d o u a . Situaţia p r e ­
sine pe care o c a p ă t ă se n u m e ş t e liberalism. zentă cere, în E u r o p a m o d e r n ă , o rearanjare a raportului lor.
I n t r - o istorie a i d e o l o g i e i nu există l o c p e n t r u istoria li­ Pentru aceşti istorici, ca de altfel pentru toţi liberalii, nu este
b e r a l i s m u l u i rus, şi n-o v o i face eu aici. In acest sens mă nici o î n d o i a l ă că p e n t r u a se realiza şi a p a r v e n i la maturi­
c o n f o r m e z e x e m p l u l u i celei m a i m a r i p ă r ţ i a istoricilor de tatea istorică, R u s i a nu trebuie să se m u l ţ u m e a s c ă să v i z e z e
astăzi care, scriind în funcţie de marele eveniment revoluţio­ un s t a d i u oarecare al dezvoltării e u r o p e n e . A c e s t a este p r o ­
nar trec repede p e s t e R u s i a liberală. A c e a s t ă R u s i e nu a avut iectul limitat şi contradictoriu al statului. Ea trebuie să v i z e ­
parte de revoluţie şi a murit. D a r n-ar trebui ca această tăce­ ze spiritul E u r o p e i , deci m e t o d e l e şi stilul de d e z v o l t a r e
re să d e f o r m e z e simţul proporţiilor. Pentru că este indicele european. T r e b u i e deci ca statul să-şi asocieze partea cea mai

102 103
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI L I B E R A L I S M SAU R E V O L U Ţ I E

l u m i n a t ă şi p r o g r e s i v m a j o r i t a r ă a p o p u l a ţ i e i , l u â n d d r e p t Slavofilismul, a m s p u s - o , s e o p u n e celorlalte i d e o l o g i i
m o d e l p r o c e d u r i l e legale. ale n a r o d n i c i s m u l u i , m a r x i s m u l u i , b o l ş e v i s m u l u i . D a r el se
A s u p r a p r i m u l u i p u n c t , slavofilii e r a u d e a c o r d î n fapt, înţelege cu toate ideologiile p e n t r u a se o p u n e l i b e r a l i s m u ­
dar nu şi în teorie, căci, în l o c să v o r b e a s c ă de reprezentare, lui, cu t o a t e că acesta d i n u r m ă nu este i d e o l o g i e .
ei preferau să b r o d e z e pe n o ţ i u n e a de sobornost. Liberalismul prezintă o unitate în durată. Spiritul său s u b ­
A s u p r a celui de-al doilea punct nu erau însă deloc de acord. zista invariabil, dar s u b m u l t e f o r m e , atât t i m p cât a n i m ă
Ei nu vedeau progresul imens adus de Speranski, la ordi­ societatea civilă în a s p i r a ţ i a ei la existenţă şi la r e c u n o a ş t e ­
nul ţarului, prin colaţionarea p u r şi s i m p l u a legilor statului re. D i n punct de vedere istoric, forma pe care a luat-o pentru
şi p r i n aranjarea lor într-o o r d i n e cât de cât sistematică. S l a ­ a se o p u n e slavofilismului este d e s e m n a t ă ca o c c i d e n t a l i s m .
vofilii v ă d în lege o o p r e s i u n e şi preferă starea de fapt stării La naşterea sa el nu este o i d e o l o g i e contrară, ci contrariul
de drept, pentru că e m a i c o m p a t i b i l ă cu d o m n i a spiritului. unei i d e o l o g i i .
Programul liberal nu constituie o doctrină. El constituie un
c a d r u d e g â n d i r e î n interiorul căruia p o t să-şi g ă s e a s c ă l o ­ O c c i d e n t a l i s m u l este m a i întâi o î n t o a r c e r e la simţul c o ­
cul tactici politice diferite. Acelaşi liberalism îl va p u t e a c o n ­ m u n . Slavofilii transfigurau realul d i n c o l o de limitele p l a ­
d u c e p e P u ş k i n să-1 l a u d e ş i să-1 b l e s t e m e p e N i c o l a e , d u p ă uzibilului. „ E i sunt r e s p o n s a b i l i , scrie H e r z e n , d e faptul c ă
c u m c o n s i d e r ă , l a u n m o m e n t dat, c ă r e g i m u l î n funcţiune ne-a trebuit atât de m u l t t i m p p e n t r u a înţelege şi p o p o r u l
profită s a u c o m p r o m i t e şansele unei R u s i i c o n f o r m e viziu­ rus, ş i istoria sa..." „ F u m u l tămâierilor l o r " î n c e ţ o ş a totul 6 .
nii liberale. Va fi astfel p â n ă la sfârşitul Vechiului regim. L i ­ Primele scrieri ale lui Herzen, cele ale lui Belinski respiră p r o s ­
beralii v o r p u t e a fi adversarii m a r x i s m u l u i , dar va exista, de p e ţ i m e a adevărului regăsit. E i a u francheţea ş i a d e s e a v o ­
a s e m e n e a , o v e r s i u n e liberală a m a r x i s m u l u i . La b a z a libe­ ioşia lui P u ş k i n . S-au eliberat de spiritul ticăit, cucernic, al
ralismului există o a c c e p t a r e a lumii a ş a c u m este ea. L u ­ lui K i r e e v s k i şi H o m e a k o v . C u m să nu subscrii la p r o t e s t u l
m e a este b u n ă î n f o n d u l s ă u şi, î n special, l u m e a R u s i e i . lui Belinski contra falselor p r o b l e m e şi falselor soluţii slavo-
F a p t u l c ă e a trebuie a m e l i o r a t ă c o n d u c e s p r e o acţiune p o ­ file: „ R u s i a îşi v e d e m â n t u i r e a n u î n m i s t i c i s m , n u î n a s c e ­
litică faţă de care p o a t e exista un d e z a c o r d a s u p r a m e t o d e i , tism, nu în pietism, ci în p r o g r e s u l civilizaţiei, al instrucţiei,
dar n u a s u p r a principiului ş i nici a s u p r a s c o p u l u i . U n m i ­ al umanităţii. Nu p r e d i c i îi trebuie ei (a a s c u l t a t d e s t u l e ) ,
nistru p r o v e n i t de-a dreptul din tradiţia d e s p o t i s m u l u i lu­ nici rugăciuni (le-a repetat î n d e a j u n s ) , ci d e ş t e p t a r e a în p o ­
m i n a t — u n K i s e l i o v s u b N i c o l a e I , u n S a m a r i n , u n Witte p o r a sentimentului demnităţii umane... drepturi şi legi c o n ­
s u b A l e x a n d r u al I l I - l e a şi N i c o l a e al II-lea — şi un d e m o ­ f o r m e nu doctrinei Bisericii, ci b u n u l u i - s i m ţ şi echităţii, şi
crat, chiar un socialist, p o t avea în c o m u n o v i z i u n e a s u p r a aplicarea lor cât m a i strictă cu p u t i n ţ ă . " 7 El e n u n ţ a în fine
binelui R u s i e i şi o delimitare a c â m p u l u i de forţe în care se p r o b l e m e l e adevărate ale R u s i e i : abolirea iobăgiei şi p e d e p ­
derulează conflictul politic, d i n c o l o de tensiunea între stat selor corporale, instaurarea unui stat de drept, aplicarea corec­
şi societatea civilă. în m ă s u r a în care gândeşte politic, libe­ tă a legilor. Occidentaliştii nu au un sistem pe care să-1 o p u n ă
ralismul n u g â n d e ş t e i d e o l o g i c . E l v r e a s ă m o d i f i c e realita­ slavofililor, şi de aceea, în pofida cuplului pe care ei îl formea­
tea în limite variabile. Nu are de g â n d să-i s u b s t i t u i e o altă ză în manualele de istorie, nu există simetrie între ei. C e l mult,
realitate. Kavelin, Granovski, tânărul H e r z e n , Belinski au câteva valori

104 105
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI L I B E R A L I S M SAU R E V O L U Ţ I E

c o m u n e . E i cred î n raţiune ş i n u s e î n c r e d î n i r a ţ i o n a l i s m . de d e p a r t e de realizare. Se p u t e a a ş t e p t a ca o fracţiune să


N u c o n f u n d ă a u t o n o m i a eului c u „ p e r s o n a l i t a t e a integra­ se lase p r a d ă disperării, c e e a ce constituie, d e o p o t r i v ă , o
l ă " . Ţ i n la universalismul dreptului, al dreptului natural tra­ e x a s p e r a r e a aşteptării p o l i t i c e şi un a b a n d o n al atitudinii
diţional şi al d r e p t u l u i natural în sensul în care îl înţelegeau propriu-zis politice. într-adevăr, d a c ă orice acţiune a s o c i e ­
C o n s t i t u a n ţ i i francezi. E i n u a u aversiune p e n t r u circula­ tăţii civile se arată z a d a r n i c ă , d a c ă nu se p o a t e afla în stat
ţia b a n u l u i şi a b o g ă ţ i e i ca atare. In fine, ei a d m i t necesita­ un partener, dacă conflictul nu p o a t e găsi un cadru reglemen­
tea statului şi, ca liberali, binefacerile unei constituţii, sau, dacă tat, nici să-şi fixeze regulile j o c u l u i , este tentant să a d o p ţ i
nu, ale regularităţii p r o c e d u r i l o r legale. atitudinea refuzului c a t e g o r i c . E s t e tentant s ă c o n s t r u i e ş t i

C o n t r o v e r s a lor cu slavofilii nu se p o a r t ă pe p r o b l e m a na­ o lume imaginară care formează dublura ideală a unei lumi d e ­

ţională. Ei nu sunt m a i p u ţ i n naţionalişti şi nu au d e l o c s i m ­ cretate ca fiind absolut rea. Atunci apare nevoia de ideologie.
p a t i e p e n t r u E u r o p a , faţă d e care n u arată nici m a i p u ţ i n ă
a r o g a n ţ ă , nici m a i p u ţ i n d i s p r e ţ . D a r , în t i m p ce în linia lui
K i r e e v s k i p r o b l e m a n a ţ i o n a l ă era p u s ă î n t e r m e n i religioşi, II
p â n ă la a evacua dimensiunea politică, la occidentalişti ea este
p u s ă î n termeni politici, iar p r o b l e m a religioasă este î n m o d A c e a s t a s-a petrecut s u b N i c o l a e I . î n fond, „ r e a c ţ i u n e a "
deliberat evitată. La drept vorbind, cea mai mare parte dintre fusese c o n t i n u ă d u p ă 1815, d a c ă p r i n acest t e r m e n s e î n ţ e ­
e i n u s e p r e a d a u î n vânt d u p ă chestiuni religioase. lege refuzul statului de a c o l a b o r a cu societatea civilă. „ G e ­
R e l i g i a este a d e v ă r a t u l p u n c t d e d e z a c o r d doctrinal în­ neraţia anilor ' 4 0 " s e î m p a r t e între d e z g u s t u l p e n t r u viaţa
tre cele d o u ă tabere. T o t u ş i trebuie făcută o distincţie î n ­ activă — ceea ce hrăneşte r o m a n t i s m u l splenetic al oame­
tre spiritul laic ş i ateismul filozofic. D e laicizare, g â n d i r e a nilor de prisos, şi visul acţiunii a b s o l u t e . A c e s t a nu se p o a ­
rusă avea cea mai mare nevoie, de când rănile corpului social te a l i m e n t a decât la s u r s a d i n care se i n s p i r a s e r ă slavofilii,
erau justificate, exaltate, transfigurate prin ideologia religioa­ ş i a n u m e filozofia g e r m a n ă . D a r c u m aceşti tineri s o s e a u
să. C o n t r a acestei tartuferii se ridicau atât Puşkin, cât şi Belin- ceva m a i târziu, s t o c u l d i s p o n i b i l d e idei s e m o d i f i c a s e : î n
ski şi H e r z e n . Belinski nu d e p ă ş e a limitele acestei contestări l o c de Schelling, Schlegel, B a a d e r , ei citesc H e g e l şi, în c u ­
c â n d d e c l a r a că preferă I l u m i n i s m u l şi afirma că V o l t a i r e e rând, F e u e r b a c h . Şi aici originalitatea lor r e z i d ă în m a n i e ­
m a i d e g r a b ă „fiul lui H r i s t o s ...decât toţi preoţii, e p i s c o p i i , ra în care idei v u l g a r i z a t e au fost interpretate şi a d a p t a t e
8
m i t r o p o l i ţ i i ş i patriarhii n o ş t r i " . L a i c i s m u l face c o r p c o ­ p r o i e c t u l u i p e care î l schiţaseră p e n t r u R u s i a .
m u n c u spiritul liberal, c e distinge planurile, s e m u l ţ u m e ş ­ S ă o b s e r v ă m a c e a s t ă evoluţie p r i n intermediul c â t o r v a
te cu r e a l i s m u l şi nu s u p o r t ă ca injustiţia să fie m a s c a t ă de dintre ei.
haina religiei. D i m p o t r i v ă , ateismul filozofic va face c o r p
c o m u n c u spiritul r e v o l u ţ i o n a r . H e g e l a p ă t r u n s în R u s i a s p r e 1835 p e n t r u a p r i n d e ră­
într-adevăr, în sânul o c c i d e n t a l i s m u l u i î n c e p e să se d e ­ dăcini într-un cerc de o a m e n i tineri. Stankevici, sufletul aces­
t a ş e z e o fracţiune m a i radicală. P r o c e s u l era previzibil. D i n tui cerc, îl p r i m e ş t e , a ş a c u m Schelling fusese p r i m i t de
m o m e n t u l în care p r o b l e m a rusă este p u s ă în m o d politic, d e ­ generaţia p r e c e d e n t ă : c u e n t u z i a s m u l c u n o a ş t e r i i revelate.
vine clar că nicăieri în E u r o p a p r o g r a m u l liberal nu este atât „ L a n ţ u r i l e a u c ă z u t d e p e sufletul m e u c â n d a m v ă z u t c ă

106 107
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI L I B E R A L I S M SAU R E V O L U Ţ I E

nu m a i există c u n o a ş t e r e în afara ideii ce c u p r i n d e totul... i, umarilor. M u l t m a i răi sunt deci „conservatorii conciliatori"
A c u m a m u n s c o p înaintea m e a : v r e a u unitatea a b s o l u t ă î n care c r e d î n existenţa p o z i ţ i e i d e mijloc ş i î n concilierea n e -
l u m e a c u n o a ş t e r i i mele, v r e a u s ă înţeleg o r i c e f e n o m e n , conciliabilului. B a k u n i n îi trimite la Logica lui H e g e l : sen­
v r e a u s ă v ă d r a p o r t u l s ă u c u v i a ţ a u n i v e r s u l u i întreg, n e c e ­ sul negativului se află în destrucţia pozitivului. Conciliatorul
sitatea sa, rolul său în evoluţia i d e i i . " 9 T o n u l este iluminist, este d e m n d e u r ă pentru c ă n u înţelege m i z a luptei a s u p r a
aşa c u m era î n c ă în R u s i a la a c e a s t ă e p o c ă e n t u z i a s m u l fi­ căreia c a d d e a c o r d r e v o l u ţ i o n a r u l ş i r e a c ţ i o n a r u l : „ E a n u
l o z o f i c . B a k u n i n , prietenul s ă u , î l s t u d i a s a u m a i d e g r a b ă c o n s t ă n u m a i î n o p o z i ţ i a faţă d e puterile stabilite, nici î n
î l p a r c u r g e a , î n acelaşi m o m e n t , p e H e g e l , c u a c e e a ş i exal­ vreo t r a n s f o r m a r e c o n s t i t u ţ i o n a l ă s a u p o l i t i c o - e c o n o m i c ă
tare r o m a n t i c o - r e l i g i o a s ă " . E l este î n căutarea u n e i g n o z e particulară, ci î n t r - o b u l v e r s a r e c o m p l e t ă a întregii s t r u c ­
totale în care F i c h t e se amestecă, fără cea m a i m i c ă grijă p e n ­ turi a lumii, şi a n u n ţ ă o viaţă, a b s o l u t n o u ă , care nu a fost
tru r i g o a r e , c u m a e s t r u l d e l a l e n a . I n 1840, s o s i n d l a B e r ­ realizată n i c i o d a t ă î n c ă î n i s t o r i e . " 1 3 M i z a n u este nici m a i
lin, cu i n i m a b ă t â n d în faţa noii A t e n e , el se converteşte. mult, nici m a i p u ţ i n decât sfârşitul acestei l u m i şi n a ş t e r e a
D a r nu la filozofie, ci la acţiune. „ V i a ţ a a d e v ă r a t ă este a c ­ e s c h a t o l o g i c ă a u n u i I e r u s a l i m p ă m â n t e s c . I a t ă de ce p r i ­
ţiune şi acţiunea singură este viaţă a d e v ă r a t ă . " 1 0 A c ţ i u n e p o ­ m a i m a g i n e schiţată a p a r t i d u l u i s e m o d e l e a z ă p e u n s o i d e
litică, se înţelege, acţiune r e v o l u ţ i o n a r ă . In 1842, într-un b i s e r i c ă : „ D e m o c r a ţ i a [altfel s p u s : starea p o s t r e v o l u ţ i o n a ­
articol care apărea în g e r m a n ă în revista hegelienilor de stân­ ră] este o religie şi r e a l i z â n d - o ( p a r t i d u l ) va deveni religios,
ga, Die Reaktion in Deutschland, el i n a u g u r e a z ă d i n p u n c t adică nu n u m a i p ă t r u n s de p r i n c i p i u l ei în gândire şi în j u ­
d e vedere filozofic ( d a r n u m a i filozofic) cele d o u ă c o n s t a n ­ decăţi, ci de a s e m e n e a d e v o t a t în fapt acestui p r i n c i p i u în
te f u n d a m e n t a l e ale mişcării r e v o l u ţ i o n a r e ruse, m a x i m a - cele m a i mici manifestări ale vieţii sale — d o a r atunci p a r ­
lismul ş i p a r t i d u l 1 1 . B a k u n i n v a oscila, o p e r a s a i n f o r m ă s e tidul v a î n v i n g e l u m e a ! " 1 4 I d e e a d e p a r t i d i a naştere d e c i
v a etala î n m u l t e direcţii. D a r aceste d o u ă p u n c t e r ă m â n ca p r i m l o c şi i n s t r u m e n t al mântuirii, ca nucleu p r e z e n t al
p u n c t e cucerite.
realităţii viitoare, ca m i c r o c o s m o s realizat al u n e i naturi în
Potrivit m a x i m a l i s m u l u i , reacţionarul trebuie să fie p r e ­ m o d radical alta. El pretinde, în această calitate, d e v o t a m e n t
ferat „ c o n c i l i a t o r u l u i " . A d e v ă r a ţ i i reacţionari s u n t c o n s e c ­ a b s o l u t ş i a b s o r b ţ i a m e m b r i l o r săi p â n ă î n „ c e l e m a i m i c i
venţi. E i „ v ă d caracterul a b s o l u t a l o p o z i ţ i e i ; e i v ă d c ă manifestări ale vieţii". El duce o existenţă aparte p â n ă în ziua
p o z i t i v u l şi negativul sunt unificabile tot atât cât şi a p a cu saltului calitativ, în care b r u s c , realitatea se va converti la
f o c u l " 1 2 . N e g a t i v u l , î n j a r g o n u l lui B a k u n i n , este r e v o l u ­
el. „ P r i n esenţa şi principiul său, p a r t i d u l d e m o c r a t i c este
ţia. F ă c â n d aceasta, „ e i menţin în t o a t ă acuitatea şi t o a t ă ar­
universal ş i a t o t c u p r i n z ă t o r , d a r p r i n existenţa s a c a p a r t i d
d o a r e a ei o p o z i ţ i a radicală şi i n c o n c i l i a b i l ă " . Altfel s p u s , ei
e l p r e z i n t ă ceva particular, c e v a negativ. E l n u e x i s t ă î n c ă
î n d e a m n ă l a e x p l o z i e eliberatoare ş i m e n ţ i n elanul r e v o l u -
în sine, cu b o g ă ţ i a sa afirmativă, ci n u m a i ca n e g a r e a p o ­
zitivului, şi, din acest motiv, el trebuie să d i s p a r ă o d a t ă cu
El demonstrează imediat „depersonalizarea" gnostică: „Eul
p o z i t i v u l p e n t r u a r e a p ă r e a a p o i într-o i p o s t a z ă regenera­
meu este ucis pentru totdeauna; el nu mai caută nimic pentru el
tă, ca plenitudine vie a lui însuşi. Şi această t r a n s f o r m a r e in­
însuşi; viaţa sa va fi de acum înainte viaţa absolutului în care eul
meu a găsit mai mult decât a pierdut. " (Scrisoare adresată fraţi­ terioară a partidului d e m o c r a t i c nu va fi n u m a i o s c h i m b a r e
lor săi în 4 februarie 1837.) cantitativă, a d i c ă nu va fi n u m a i o extindere a existenţei sale

108 109
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LIBERALISM SAU REVOLUŢIE

p a r t i c u l a r e şi deci d ă u n ă t o a r e — să ne ferească D u m n e z e u , B a k u n i n este pe cale să p ă r ă s e a s c ă orbita Rusiei. El 1-a lă­


o a s e m e n e a lărgire nu ar d u c e d e c â t la o m e d i o c r i t a t e ge­ sat î n u r m ă p e prietenul s ă u B e l i n s k i . D a r acesta s-a c o n ­
nerală, iar sfârşitul sfârşitului acestei întregi istorii nu ar fi vertit şi el. S-a lăsat în s e a m a lui B a k u n i n (a lui H e g e l , crede
d e c â t m e d i o c r i t a t e a generală a b s o l u t ă —, ci şi o transfor­ el), într-o desăvârşită pierdere a voinţei. H e g e l pe care-1 p r o ­
m a r e calitativă, o revelaţie nouă, vie, care însufleţeşte, o l u m e p o v ă d u i a B a k u n i n în 1835 era î n c ă cel al unei p u r e şi s i m ­
tânără ş i n o u ă î n care t o a t e d i s o n a n ţ e l e actuale s e v o r re­ ple acceptări a realului, al reconcilierii cu concretul. D a r în
uni într-o unitate a r m o n i o a s ă . " 1 5 Rusia, realul era N i c o l a e I . C u r â n d , B e l i n s k i n u m a i rezis­
S u b acest p a t o s v a g hegelian, B a k u n i n d ă R u s i e i t o c m a i tă. El nu p o a t e construi ecuaţia între N i c o l a e I şi î n t r u p a ­
f o r m u l a Revoluţiei ca refacere c o m p l e t ă a universului. P â n ă rea Ideii. M a i p u ţ i n „ d i a l e c t i c i a n " c a B a k u n i n , e l n u este
la R e v o l u ţ i e , i n s t r u m e n t u l acesteia, p a r t i d u l , va fi nefericit, capabil, p r e c u m prietenul său, să-1 facă pe idolul s ă u să exe­
d u p ă c u m este nefericită intelighenţia p e care B a k u n i n vi­ cute o î n t o a r c e r e s p r e stânga. N u m a i există deci o d i h n ă î n
s e a z ă s-o constituie într-un bloc, în partid al revoluţiei. C e e a liniştea hegeliană. A d e v ă r a t a sa p r e o c u p a r e este m o r a l ă şi
ce este î n c ă d e p a r t e de realitate, cu excepţia acelei stări de el nu g ă s e ş t e m o r a l i t a t e a a d e v ă r a t ă în Sittlichkeit" hegelia­
nelinişte resimţite de a c e a s t ă generaţie fără r e s p o n s a b i l i t a ­ nă. D e aceea î l respinge p e H e g e l c a p e o „ i z m a n a v e c h e " ş i
te, ce refuză şi căreia îi este refuzată angajarea în viaţa s o ­ chiar îşi ia r ă m a s - b u n de la filozofie. Idealul său este de a c u m
cială şi politică. D a r , a ş t e p t â n d ca visul să se î n c a r n e z e , înainte socialismul de tip francez, „ n e g a t o r i i " practici, V o l -
B a k u n i n îl î m b o g ă ţ e ş t e şi îl c o m p l e t e a z ă cu ajutorul m a t e ­ taire, enciclopediştii, teroriştii Revoluţiei. La drept v o r b i n d ,
rialelor s c o a s e din H e g e l . Belinski nu prea mai ştie unde se află. „Părintele intelighenţiei
T r e b u i e remarcat că î m p r u m u t u l principal ( c a şi la M a r x , r u s e " ( a ş a c u m î l salută A l e k s a n d r B l o k ) p o a t e f i revendi­
ca şi la L e n i n , şi fără ca d e f o r m a r e a pe care i-o i m p u n e să cat de posterităţi d u ş m a n e u n e l e faţă de altele 1 7 . I n a p t i t u ­
c o n t e z e ) este dialectica. E s t e o dialectică în care m o m e n ­ dinea sa p e n t r u speculaţie şi v i o l e n ţ a existenţei sale m o r a l e
tul negativului biruie î n m o d a b s o l u t : „ O p o z i ţ i a n u este u n l-au ferit cât de cât de i d e o l o g i e . P r o t e s t u l s ă u p o l i t i c este
echilibru, ci o p r e p o n d e r e n ţ ă a negativului, care c o n s t i t u i e radical, dar el provine dintr-un spirit de revoltă care v i z e a z ă
m o m e n t u l prevalent." A c e s t a n u m a i este hegelianism, p e n ­ o restabilire a justiţiei, m a i c u r â n d d e c â t un spirit r e v o l u ­
tru că orice conciliere a o p o z i ţ i i l o r , orice s i n t e z ă este i m ­ ţionar ce v i z e a z ă instaurarea u n e i n o i realităţi d i n c o l o de
p o s i b i l ă . D a r l a n a i b a c u H e g e l ! : „ N e g a t i v u l , tendinţa s p r e justiţie. E l r e c u n o a ş t e c o n s i s t e n ţ a realului actual ş i î m p i n ­
pierzanie, d i s t r u g e r e a p a s i o n a t ă a p o z i t i v u l u i " , iată ce c o n ­ ge realismul p â n ă la a justifica, la sfârşitul vieţii sale, bur­
t e a z ă şi nu p r e o c u p a r e a de viitor. Spiritul va avea grijă. P r o ­ ghezia şi capitalismul: p o z i ţ i e excepţională în gândirea rusă.
b l e m a este de a „ n e g a " p r e z e n t u l . „ S p i r i t u l de d i s t r u g e r e A s u p r a acestui p u n c t , B e l i n s k i aparţine tradiţiei liberale.
este î n acelaşi t i m p u n spirit c r e a t o r . " R e z u l t ă c ă spiritul D a r d a c ă etica s a l v e a z ă p o l i t i c a lui B e l i n s k i d e i d e o l o ­
r e v o l u ţ i o n a r n u trebuie s ă s e sprijine p e u n p r o g r a m p r e ­ gie, ea îi cufundă estetica în această i d e o l o g i e . B e l i n s k i a vă­
stabilit. El este scutit de a c o n s t r u i o u t o p i e , de v r e m e ce z u t cel dintâi că geniul naţional, p l a s a t de slavofili într-o
„revelaţia n o u ă , vie, î n s u f l e ţ i t o a r e " 1 6 va avea l o c n u m a i din­ i s t o r i o z o f i e arbitrară, t r e b u i a căutat a c o l o u n d e se afla, în
colo de distrugere.
P â n ă atunci, acţiunea d i s t r u g ă t o a r e este suficientă. * Moralitate (n.t.).

110 111
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI L I B E R A L I S M SAU R E V O L U Ţ I E

tânăra literatură a lui P u ş k i n şi G o g o l . C r i t i c u l u i literar îi H e g e l , afirmă C i e s z k o w s k i , a dat umanităţii un g r a d atât


revine să d e s p r i n d ă sensul acestei literaturi. P r i n i n t e r m e ­ |e înalt al conştiinţei de sine, încât ea îşi c u n o a ş t e legea p r o ­
diul său, valorile u m a n e şi ruseşti i m p l i c a t e în o p e r e l e lite­ gresului în trecut. O r , d a c ă îşi c u n o a ş t e trecutul, p r e z e n t u l
rare v o r servi d e p a r a d i g m ă a n s a m b l u l u i naţiunii. Astfel, şi legea de evoluţie, u m a n i t a t e a este c a p a b i l ă să-şi c u n o a s -
r o d u l culturii nu este b u n u l p r o p r i u al u n o r a : el t r e b u i e să că viitorul, nu p r i n profeţie, ci p r i n previziune. Ii revine î n s ă
fie împărţit în m o d egal între toţi. Belinski creează astfel acest să realizeze această previziune. I s t o r i o z o f i a „ d e v i n e realiza­
p r i n c i p i u atât de p e r i c u l o s al responsabilităţii scriitorului rea obiectivă, efectivă a adevărului c u n o s c u t " 2 0 . In starea de
faţă de p u b l i c u l său, care nu a încetat, de atunci î n c o a c e , să conştiinţă de sine nu m a i există distincţie între fapte şi a c ­
o t r ă v e a s c ă literatura rusă. E l c o n t a m i n a scriitorul d e cul­
ţiuni: „ F a p t e l e ( s a u evenimentele naturale) c o n s t i t u i e u n
pabilitatea faţă d e p r o p r i a s a m â n t u i r e s i p e r m i t e a p u b l i c u ­
praxis inconştient, deci anterior teoriei, în t i m p ce acţiuni­
lui, sau m a i c u r â n d oricărei fracţiuni p o l i t i z a t e a publicului,
le f o r m e a z ă un p r a x i s conştient, deci p o s t e r i o r t e o r i e i . " 2 1
şantajul cu b u n e l e sentimente. A u t o n o m i a artei a suferit o
C â n d conştiinţa ajunge la maturitate, se creează un „ p u n c t
gravă atingere. Şi de aceea şantajul m o r a l va p u t e a fi s c h i m ­
de inflexiune" în realitatea exterioară, graţie căruia faptele
bat atât de lesne, în generaţia i m e d i a t u r m ă t o a r e , cu ş a n t a ­
sunt convertite în acte. D e c i z i i l e umanităţii devin deci „ î n
jul i d e o l o g i c . S u b a p ă s a r e a o p r o b r i u l u i p u b l i c , scriitorul
trebuie să se c o n f o r m e z e imperativelor p r o g r a m a t i c e ale par­ întregime identice c u planul P r o v i d e n ţ e i d i v i n e " 2 2 . H e g e l
tidului revoluţionar şi, încă m a i catastrofic, doctrinelor sale. a d e s c o p e r i t î n m o d speculativ l o g i c a faptelor istorice. E a
trebuie p u s ă î n aplicare î n m o d p r a c t i c . Ş i iată f o r m u l a d e ­
B e l i n s k i se felicită în 1844 de faptul că „ î n c e p u t u l feri­
cisivă: „ C r e d e m c ă satisfacem aceste d o u ă exigenţe o p u s e :
citei reconcilieri a filozofiei cu p r a x i s u l p o r n e ş t e de la ari­
a lăsa experienţa să-şi u r m e z e c u r s u l cel m a i natural şi, în
pa s t â n g ă a hegelianismului de a s t ă z i " . A c e a s t ă filozofie nu
acelaşi t i m p , a p u n e în aplicare, în m o d sistematic, r i g o a ­
mai este nici livrescă, nici şcolărească: „ E a trebuie să fie rece,
rea deducţiei l o g i c e . " 2 3 A c e a s t ă f o r m u l ă explică î n t r - a d e ­
severă şi s u m b r ă ca raţiunea, dar, în acelaşi t i m p , i n s p i r a t ă
ca p o e z i a , p a s i o n a t ă şi p l i n ă de s i m p a t i e ca iubirea, vie şi văr perfect i n c o m p a t i b i l i t a t e a politicii u t o p i c e şi a politicii
s u b l i m ă p r e c u m credinţa, p u t e r n i c ă şi eroică p r e c u m o f a p ­ i d e o l o g i c e . Potrivit acesteia, nu este c a z u l să fie împlinit un
t ă d e v i t e j i e . " 1 8 R a ţ i o n a l ă , o b i e c t de.credinţă, p u r t ă t o a r e d e ideal. T r e b u i e să ai încredere în a u t o m i ş c a r e a lucrurilor, aşa
valori de a c ţ i u n e : acesta este p o r t r e t u l unei i d e o l o g i i viitoa­ c u m o prevede teoria, şi d o a r s-o adopţi în cunoştinţa de cau­
re şi aşteptate. ză. Politica cea m a i voluntaristă echivala cu „ l a i s s e r - f a i r e " :
aceasta este iluzia „ r e a l i s t ă " care va stăpâni leninismul.
I n acest t i m p , H e r z e n s e g ă s e a î n exil, d e p a r t e d e M o s ­ C i e s z k o w s k i îşi c o n s i d e r a cartea d r e p t u n exerciţiu d e
c o v a , d e p a r t e de prietenii săi a c ă r o r evoluţie n-o p u t e a ur­ şcoală şi niciodată nu a intenţionat să extragă din ea o aplica­
mări. El r ă m â n e a la Schelling, la religiozitatea r o m a n t i c ă , ţie p r a c t i c ă . în P o l o n i a , v a s t e d o m e n i i familiale îl a ş t e p t a u
la noul creştinism al lui Pierre L e r o u x . Şi deodată, el aude vor- îa întoarcerea din studenţie. D a r , citită într-un u n g h e r pier­
bindu-se despre o carte pe care o c o m a n d ă : „Imaginaţi-vă bu­ dut al imperiului rus, cartea avu un m a r e efect. înainte chiar
curia m e a : asupra tuturor punctelor esenţiale, eram de a c o r d cu de a-1 fi citit pe H e g e l , H e r z e n a înţeles că trebuia să-1 d e p ă ­
a u t o r u l . " 1 9 E r a v o r b a de Prolegomena zur Historiosophie şească. P r i n acţiune. „ F i l o z o f i a practicii, p u t e a el citi, influ­
a u n u i tânăr hegelian p o l o n e z cu n u m e l e de C i e s z k o w s k i . enţa sa cea m a i concretă a s u p r a vieţii şi raporturilor sociale,

112 113
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI L I B E R A L I S M SAU R E V O L U Ţ I E

d e z v o l t a r e a a d e v ă r u l u i în acţiunea concretă, a c e s t a este, în luminos î n acelaşi l o c i m a g i n a r p e c a r e slavofilii î l a u r e o -


viitor, destinul filozofiei în general. A c u m va î n c e p e deci l.iseră cu creştinismul: obştea rurală. O b ş t e a este cadrul u n d e
influenţa s a n o r m a t i v ă a s u p r a r a p o r t u r i l o r s o c i a l e ale u m a ­ :c va efectua o s m o z a între valorile intelectuale pe care le
nităţii p e n t r u c a adevărul obiectiv s ă s e reveleze n u n u m a i poartă în ele elitele şi valorile spirituale p o p u l a r e , locul u n d e
în realitatea dată, ci, totodată, în realitatea în f o r m a r e . " 2 4 E r a ie va o p e r a c o n v e r s i u n e a lor r e c i p r o c ă . R u s i a este socialis­
deja M a r x . H e r z e n p o a t e declara deci că H e g e l este „ a l g e b r a tă prin esenţă, aşa c u m era creştină p r i n esenţă. A s t f e l s-a
revoluţiei care eliberează c o m p l e t o m u l şi nu lasă nici o p i a ­ născut n a r o d n i c i s m u l şi s-a î m p l i n i t profeţia lui M i c h e l e t :
tră la edificiul c r e ş t i n ă t ă ţ i i " 2 5 , ceea ce c o n s o n e a z ă m a i bine „ A c e a s t a este p r o p a g a n d a rusă, infinit variată p o t r i v i t p o ­
cu R u g e , M o s e s H e s s şi filozofia acţiunii a tinerilor hege- p o a r e l o r şi ţărilor. Ieri ne s p u n e : « Eu s u n t c r e ş t i n i s m u l . »
lieni, decât cu spiritul m a e s t r u l u i de la l e n a . Mâine n e v a z i c e : « E u sunt s o c i a l i s m u l » . " 2 8
R e v e n i n d l a M o s c o v a î n 1842, H e r z e n a u d e î n cântecul R e c u p e r a r e a temei naţionaliste, transferul la stânga al va­
t â n g u i t o r p e care-1 s c o a t e u n mujic l a m a r g i n e a d r u m u l u i : lorilor unei d r e p t e potenţiale, transfigurarea, de această dată
„ s t r ă d a n i a spiritului care c a u t ă să iasă din m e d i u l g r e u al laicizată, a întârzierii ruse în avans decisiv a s u p r a E u r o p e i ,
proletariatului pentru a intra în î m p ă r ă ţ i a lui D u m n e z e u " 2 6 . trebuie s ă a s i g u r e s u c c e s u l n a r o d n i c i s m u l u i . E l n u este m a i
Să t r a d u c e m : a devenit socialist. puţin d e s p r i n s d e real d e c â t slavofilismul, d e v r e m e c e , î n
Socialismul lui H e r z e n se referă la un stadiu al socialismu­ ca însăşi, o b ş t e a ţărănească, pe care de altfel H e r z e n nu face
lui e u r o p e a n pe care M a r x şi E n g e l s sunt pe cale să-1 d e p ă ­ eforturi m a i mari decât K i r e e v s k i de a o studia, nu este p u r ­
şească. El este o critică nu a m o d u l u i de p r o d u c ţ i e capitalist, tătoare a u t o p i e i socialiste m a i mult d e c â t era p u r t ă t o a r e a
ci a d a u n e l o r pe care viaţa b u r g h e z ă le a d u c e p e r s o n a l i t ă ­ utopiei patriarhale creştine. D a r n a r o d n i c i s m u l n u c h e m a
la c o n t e m p l a r e a inexistentului, ci la acţiune în favoarea i m a ­
ţii, valorilor estetice. H e r z e n citeşte ziarele franţuzeşti care
ginarului. D u p ă B e l i n s k i ş i B a k u n i n , H e r z e n l a n s e a z ă u n
sunt pline de d e z b a t e r i între liberalism şi socialism, d a r care
apel la p r a x i s . în l o c să v i s e z e , p a s i v ca slavofilii, la emer­
se raportează la o stare socială şi e c o n o m i c ă de care R u s i a nu
genţa unei realităţi imanente d a r invizibile, în l o c să d o r e a s ­
are î n c ă idee. E l este socialist, a ş a d a r , p r i n m a x i m a l i s m u l
că, p r e c u m liberalii, să a m e n a j e z e realitatea în limitele
liberal. D a r iată-1 în exil, descoperind Franţa în saloane care fac
p o s i b i l u l u i şi ale rezonabilului, el î n d e a m n ă la d e v o t a m e n t
p u ţ i n c a z d e el. C a orice c ă l ă t o r rus d i n s e c o l u l a l X l X - l e a ,
activ faţă de n o u a realitate al cărei g e r m e n e îl c o n ţ i n e d o a r
el se c u t r e m u r ă de oroare şi d e z g u s t faţă de E u r o p a g e r m a ­
R u s i a . E l eliberează s p e r a n ţ a r e v o l u ţ i o n a r ă .
nă, engleză, franceză, faţă de E u r o p a dezvoltată, b u r g h e z ă ,
Bakunin, H e r z e n , Belinski îşi apropriaseră dialectica. D a r
reglementată, liberală. Ea îi hrăneşte resentimentul naţionalist.
ei nu erau materialişti. H e r z e n , u r m â n d în a c e a s t ă privin­
In chip firesc, el se topeşte în matricea gândirii slavofile. El vede
ţă m o d a , se apucase să studieze ştiinţele naturale". în Scrisori
în E u r o p a o reîntrupare a Imperiului r o m a n al decadenţei, în
slavi, pe barbarii care vor să-1 distrugă regenerându-1, în socia­
" Trebuie să-1 vedem cum biciuieşte ştiinţa „ordinară" în aceeaşi
lişti, pe primii creştini persecutaţi. Printr-o repetare a m a n i ­
termeni ca şi slavofilii: ea este „unilaterală", „abstractă", pleni­
heismului geografic al slavofililor, H e r z e n ajunge să identifice tudinea sa nu este deplină etc. Diletantismul în ştiinţă, (1834) în
liberalismul cu Occidentul şi socialismul cu R u s i a 2 7 . Iată m e ­ H E R Z E N , 1948, pp. 88 şi urm. Şi această vorbă paramarxistă:
s i a n i s m u l restaurat. N o u a realitate s o c i a l i s t ă s e p r o f i l e a z ă „Istoria umanităţii este continuarea istoriei naturii." Ibid., p. 99.

114 115
L I B E R A L I S M SAU R E V O L U Ţ I E
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

despre studiul naturii el protestează contra imperialismului I 'ărinţii l o r nu a v e a u biblioteci şi n i m e n i nu i n t e n ţ i o n a

filozofic. El vrea să întemeieze speculaţia pe e m p i r i s m şi lo­ || le ofere o călătorie în G e r m a n i a . C e e a ce au învăţat ei

gica pe i s t o r i e 2 9 . El nu este p r e a d e p a r t e de a vrea să r e p u ­ este materialismul s u m a r c a r e u r m a m a r i l o r s i n t e z e idea­

n ă dialectica p e picioarele sale, d u p ă e x e m p l u l lui M a r x , li s i c : V o g t , M o l e s c h o t t , B ü c h n e r , m a i m u l t î n c ă d e c â t

c o n t e m p o r a n u l său. C u t o a t e acestea, r ă m â n e fidel idealu­ Feuerbach.


Nu este nevoie, în c a z u l lor, de o convertire la acţiune.
lui speculativ hegelian." O r , la mijlocul veacului, în m o m e n ­
Sunt toţi convertiţi. Ei nu au nevoie să g â n d e a s c ă în termeni
tul î n care acţiunea p o l i t i c ă devine posibilă, trebuie
generali evoluţia istorică a Rusiei, nici să se convingă că pra-
c o n s t a t a t ă eclipsa temei dialectice şi trecerea t e m e i m a t e ­
xisul este u l t i m u l c u v â n t al speculaţiei. S u n t deja angajaţi.
rialiste p e p r i m u l plan.
C e e a ce le este necesar este un s i s t e m capabil să le justifi­
B a k u n i n , H e r z e n , Belinski erau, prin forţa lucrurilor, re­ ce, din p u n c t de vedere politic şi moral, acţiunea. D i n p u n c t
v o l u ţ i o n a r i d e cabinet. E i c o n s i d e r ă p r o g r e s u l viitor a l R u ­ de v e d e r e politic nu era nici o dificultate. R u s i a cerea o
siei c a u n p r o c e s t u m u l t u o s , d r a m a t i c , altfel s p u s , potrivit s c h i m b a r e şi formulele s o c i a l i s m u l u i fuseseră p u s e deja la
v o c a b u l a r u l u i lor, dialectic. D i a l e c t i c a era u n mijloc c o m o d punct în O c c i d e n t şi aclimatizate prin H e r z e n . R ă m â n e a pla­
de a g â n d i d e s p r e R u s i a în generalitatea ei e x t r e m ă . Ea per­ nul m o r a l . E r a n e v o i e de o d o c t r i n ă s i m p l ă , evidentă, care
m i t e a să fie m e n ţ i n u t e î m p r e u n ă d e p l o r a r e a p r e z e n t u l u i şi să p e r m i t ă înfrângerea izolării, a ezitării, a culpabilităţii in­
exaltarea destinelor istorice ale patriei. în sânul speculaţiei, tenţiei teroriste. M a t e r i a l i s m u l se p r e t a la a c e a s t a .
ea oferea freamătul acţiunii.
R e v o l u ţ i o n a r i i anilor ' 6 0 se g ă s e s c într-o situaţie dife­
rită. C e r n î ş e v s k i , D o b r o l i u b o v , Pisarev a p r e c i a z ă c ă este
m o m e n t u l p r o p i c e p e n t r u acţiune. S e înşală, d a r intenţio­
n e a z ă s ă f o r m e z e p r i m e l e societăţi secrete. E i s u n t m a i în­
tâi militanţi. D e origine m o d e s t ă , cea m a i m a r e p a r t e din e i
au suferit pe pielea lor duritatea s o r d i d ă a vieţii în R u s i a .
Ei aparţin u n o r medii mai puţin europenizate şi totodată
m a i puţin protejate decât precursorii lor. F i i n d fii de preoţi,
de mici nobili provinciali, r u p t u r a revoluţionară cu m o r a l a
stabilită, c o d u l moravurilor, religia îi expune la conflicte p s i ­
h o l o g i c e brutale.

„ O p e r a ştiinţei este ridicarea întregii existenţe la gândire.


Gândirea tinde să înţeleagă, să absoarbă obiectul exterior, altul,
opus gândirii, adică ea neagă caracterul nemijlocit al obiectului
îl generalizează şi se referă la el ca la un universal etc." H E R Z E N ,
1948, p. 189. ' H

116
INTELIGHENŢIA

de-a IlI-a Republici, în Germania Wilhelmiană) sau chiar


nu apăruse niciodată (Statele Unite, Japonia, Anglia), cu­
noaşte cea mai remarcabilă răspândire.
CAPITOLUL VI
Dacă ruşii au făcut carieră cuvântului, aceasta se dato­
Intelighenţia rează faptului că nicăieri ca în Rusia lucrul nu manifestase
trăsături atât de nete, încât să poată constitui un tip gene-
ralizabil. Intelighenţia rusă poate servi de paradigmă.
Trei condiţii sau precondiţii par necesare emergenţei unei
intelighenţii.
Prima este existenţa unui sistem de educaţie naţional or­
Bakunin, Belinski, Herzcn sunt excepţii înlăuntru! unui ganizat prin acapararea de către stat a tuturor filierelor de
mediu pe care nu-1 reflectă, nu-1 rezumă şi nu-1 reprezin­ 1
educaţie paralele . Această circumstanţă explică faptul că,
tă: mediul nobilimii şi, ceea ce este aproape acelaşi lucru, fiind ţara cea mai „înapoiată" dintre marile naţiuni europe­
al păturilor superioare ale birocraţiei, adică elita societăţii ne, Rusia a produs un tip social care domină secolul al XX-lea,
civile. Acest mediu nu se defineşte printr-un corp de doc­ după cum burghezia dominase secolul al XlX-lea. Intr-a-
trine —- cu toate că există o legătură între ele şi liberalism devâr, construirea unui sistem de educaţie era pentru gu­
— de vreme ce îi poţi aparţine fără a fi liberal. El nu există vernul ţarist investiţia cea mai ieftină şi mai eficace pentru
decât în raportul său cu statul pe de o parte, cu economia a scoate Rusia dintr-o stare de subdezvoltare ce punea în
şi proprietatea pe de altă parte: esenţa sa este socială. pericol poziţia internaţională a Imperiului. Educaţia de stat
era cheia pentru constituirea unei organizări birocratice şi
Dar după 1850 se naşte un mediu de tip nou, a cărui esen­ militare capabile să primească sfidarea pe care Occidentul
ţă nu este separabilă de ideile pe care şi le însuşeşte şi al că­ european o adresa Europei Centrale şi Orientale, şi fără de
ror purtător şi propagator devine: intelighenţia. care urmau să piară Polonia şi Imperiul turc, datorită toc­
Cuvântul este de origine germană (Intelligenz), slavizat mai Imperiului rus.
de către polonezi, dar ruşii sunt aceia care i-au făcut carie­ Construirea sistemului de educaţie, luată în considera­
ră mondială. re de Petru cel Mare, planificată sub Alexandru I, a fost rea­
Retrospectiv, se observă că acest lucru trebuie să fi apă­ lizată cu strălucire de către Nicolae I. Sub domnia sa, nobilimea
rut mai înainte în Franţa, la sfârşitul Vechiului regim şi în şi o parte din clasele neaservite au fost corect şcolarizate.
Germania romantică. Mediile societăţilor de gânditori, ale Gimnaziul rusesc nu era chiar nedemn de liceele franceze din
jurnaliştilor stângii hegeliene, ale republicanilor Monarhiei aceeaşi epocă. Universitatea, fondată pe modelul german,
din Iulie merită, prin analogie, să fie numite intelighenţii. al cărei personal fusese în mare parte format în Germania,
In secolul al X X - l e a fenomenul a luat o extensie plane­ nu era nici ea, în întregime, incomparabilă cu modelul său.
tară: el se constată în America Latină, în Africa, în China, în Bineînţeles acest sistem de educaţie lăsa în afara lui marea
lumea arabă. majoritate a populaţiei şi nu cuprindea decât elita societă­
ţii civile. Nu existau decât aproximativ douăzeci de mii de
De vreo treizeci de ani, intelighenţia, care în ţările dez­
liceeni şi patru mii de studenţi în tot imperiul.
voltate din Occident cunoscuse o eclipsă (în Franţa celei

118 119
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

D a r însuşi scopul educaţiei de stat putea hrăni un con­ profesori, jurnalişti, tehnicieni, în interiorul căreia se cris­
flict. Formarea cadrelor se vrea un substitut al insuficien­ talizează intelighenţia. Puţin importă că în interiorul aces­
ţei societăţii civile. Totodată, ea întăreşte şi face prin ea însăşi teia predomină originea nobilă sau originea plebeiană: aceste
„conştientă" societatea civilă. în Franţa, în Anglia, societa­ distincţii nu mai au curs, căci nu nobilimea sau plebea dau
tea civilă îşi asuma răspunderea sau controla măcar îndea­ tonul, ci intelighenţia ca atare.
proape formarea copiilor. în Rusia, nobilimea se străduieşte
să facă aceasta, îndată ce are forţa şi capacitatea să o facă. în A treia precondiţie este, în sens larg, criza Vechiului re­
zadar, căci statul ţine ferm în mână educaţia, de la care aş­ gim, în Rusia ea este virtuală cel puţin din 1825, adică din
teaptă ca ea să fie exercitată în profitul său exclusiv. Siste­ momentul în care evenimentul decembrist a manifestat slă­
mul de educaţie este astfel prins în câmpul conflictual dintre birea consensului politic. O parte a nobilimii nu este satis­
stat şi societatea civilă. El este dorit şi întreţinut de stat, îşi făcută de evoluţia politică. Statul nu are încredere în ea şi
recrutează subiecţii din societatea civilă şi sfârşeşte prin a-i re­ nu o mai asociază la acţiunea sa, guvernează prin adminis­
stitui, în principal în beneficiul său. El formează generaţii de traţie. Descoperirea Europei, adică a distanţei insuportabi­
oameni tineri, smulşi din tradiţiile lor particulare, topiţi în­ le care o separă de Rusia, provoacă în nobilime o nelinişte
tr-uri tipar uniform, formând la ieşirea din instituţiile de în­ naţională şi o pierdere a încrederii în capacitatea statului de
văţământ o pătură nouă, cu subcultura sa, obiceiurile sale, a împlini destinele patriei. Pentru societatea civilă, instruită
comportamentele sale aparte, în afara tuturor castelor re­ europeneşte de către stat, căruia ea îi restituie însă fructele
cunoscute de societatea rusă. instrucţiei, pare din ce în ce mai anormal ca marea majori­
tate a populaţiei să fie redusă la condiţia de sclavaj, iar res­
A doua precondiţie este incapacitatea societăţii civile de tul să fie lipsit de garanţii legale elementare. Această criză
a impune acestor oameni tineri care provin din ea propri­ latentă a devenit acută când a trecut, la moartea lui Nicolae I,
ile sale valori şi propriile sale raţiuni de a fi. Sub Nicolae I, pe terenul politic. Ceea ce s-a produs între 1855 şi 1861 ilus­
nobilimea se istoveşte, îşi pierde încrederea în sine, aban­ tra încă o dată observaţia lui Tocqueville că momentul pe­
donează spiritul de grup. Ea tinde să fuzioneze cu masa de riculos pentru un regim autoritar este cel în care tinde să
tineri instruiţi în serie de gimnazii şi universităţi. Sunt pu­ se reformeze. Criza de la începutul domniei lui Alexandru
ţin numeroşi cei care urmează încă vechiul cursus al nobi­ al II-lea se aseamănă cu cea din Anglia către 1640 şi cea din
limii, regimentele Gărzii imperiale care conduc la Curte şi Franţa către 1789. Uniunea sacră a oamenilor de bună-cre-
la marile funcţii, corpul de Cădeţi care conduce la armata dinţă, atât în guvern cât şi în societate, fiind în acord una­
regulată, conducând apoi, spre patruzeci de ani, la reîntoar­ nim în ce priveşte reformele de îndeplinit, se divizează pe
cerea în viaţa civilă şi la exploatarea domeniului familial. măsură ce ele intră în aplicare. Era un proces clasic de radi­
Cea mai mare parte trebuie să se plieze pe noul sistem calizare. Se formează o stângă, apoi o extremă stângă, căre­
de examene şi de diplome. Sărăciţi, ei nu mai au de ales. Ei ia guvernul nu e capabil să-i oprească supralicitarea. Dacă
fuzionează astfel cu studenţii ieşiţi din toate clasele şi din nu-i acceptă revendicările mereu mai noi şi mai radicale pe
toate rangurile, pentru a forma cu ei o singură clasă, o stare care le prezintă, el este respins spre dreapta. în opoziţie, se
a treia rusească, compusă din noile profesiuni liberale, din opera o triere. Cei care ezitau să urmeze mişcarea spre stânga

120 121
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

erau dispreţuiţi ca aliaţi obiectivi ai regimului. între 1861 rezulta un rău încă mai mare pentru societatea civilă însăşi.
şi 1862 ansamblul publicului cultivat a fost constrâns să-şi Iat-o amputată, concurată, condamnată la moarte de către
aleagă tabăra: sau accepta reformele, chiar criticându-le şi această pătură desprinsă din ea însăşi: intelighenţia.
cerând extinderea lor, sau le respingea în bloc în numele re­
voluţiei. Pentru ca intelighenţia să prindă consistenţă şi să-şi păs­
Aceste fenomene de polarizare caracterizează procese­ treze stabilitatea, cele trei precondiţii sus-menţionate sunt
le revoluţionare. Deriva centrului de gravitate politică spre necesare, dar nu suficiente. Trebuie o a patra, şi anume pre­
independenţi în timpul lui Cromwell, spre iacobini în 1792, zenţa ideologiei, înţeleasă în sensul pe care am încercat să-1
sunt cazurile tipice. Dar în Rusia nu era revoluţie. Statul definesc. Funcţia ideologiei este triplă.
rămânea solid, pe de-a întregul stăpân al concesiilor şi al 1. Ea defineşte contururile intelighenţiei. Pentru apar­
represiunii. Când a considerat că e timpul să reprime (1863), tenenţa la ea, originea socială nu are nici o importanţă. Me­
totul a reintrat în ordine. Nu exista nici măcar o situaţie re­ diul este cum se poate mai eteroclit, aidoma efectivelor
voluţionară. Ţăranii, chiar dacă i-ar fi urmat pe revoluţio­ şcolare şi universitare ale imperiului. în anii şaizeci nobi­
nari şi s-ar fi ridicat — lucru la care nu se gândeau, — n-ar limea domină ca număr. D a r există, de asemenea, copii de
fi făcut decât răzmeriţe, în cel mai rău caz o răscoală ţără­ preoţi, de mici funcţionari, de negustori şi chiar de ţărani.
nească. N-ar fi fost capabili să facă o revoluţie. Aceştia din urmă având o origine socială conformă cu ceea
Societatea civilă era prea slabă în Rusia pentru a se afir­ ce este bine privit în mediul respectiv, vor avea tendinţa să
ma decisiv contra unui stat superputernic. Ea nu ayea mij­ o reamintească, în timp ce camarazii lor nobili vor încerca
loacele de a impune substituirea principiului tradiţional al mai curând să o facă uitată: dar această ierarhie răsturnată
monarhiei de drept divin cu principiul nou al suveranită­ nu traduce defel un raport social, cum ar fi cazul în socie­
ţii naţionale. în 1905, toate clasele societăţii, inclusiv ţără­ tatea exterioară, ci pur şi simplu ideile care au curs. A vorbi,
nimea, se vor pune în mişcare, într-o alianţă încă precară, ca Lenin, de o evoluţie socială a intelighenţiei (originea nobi­
pentru a răsturna Vechiul regim. Chiar la acest moment, Ve­ lă, apoi a oamenilor de rând şi în fine proletară) nu are nici
chiul regim va reuşi să se menţină, şi asta până în februa­ un sens, căci principiul de coeziune este pur intelectual. Ubi
rie 1917. în 1861 el era în plină forţă. doctrina, ibi patria.
Prin urmare acest proces avea loc ca într-un vas închis, în intelighenţie nu există superioritate decât prin rapor­
doar în interiorul societăţii civile (căci obscura ţărănime ră­ tare la asimilarea doctrinei. Apartenenţa la doctrină deso-
mânea în afară), şi mai precis în interiorul părţii celei mai cializează: puţin importă cine eşti şi de unde vii. Dimpotrivă,
luminate a societăţii civile. El ajungea să desprindă de aceas­ se pot atribui apartenenţe sociale imaginare duşmanilor şi
ta partea cea mai radicală care refuza să se angajeze, să se prietenilor.
compromită şi chiar să trateze cu statul. Rezulta de aici pen­ Cel care nu aparţine intelighenţiei este caracterizat so­
tru stat un mare rău, de vreme ce pătura conducătoare, care cialmente ca fiind de gradul doi. De exemplu, cine are „idei
nu era destul de numeroasă, era condamnată la izolare, une­ burgheze" este un „burghez". La fel, prin adeziunea la idei­
ori la obscurantism şi era izolată de mediul din care se re­ le „proletare" faci parte dintre proletari sau din orice altă clasă
cruta în mod normal: pătura instruită. Dar din aceasta cu care intelighenţia a decis să se identifice. Este vorba de o

122 123
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

apartenenţă ideală, căci apartenenţa reală nu priveşte decât li maximalistăîn revoluţie. Dar regimul, cu urcuşurile şi că­
intelighenţia. derile sale, s-a modificat progresiv şi programul revoluţio­
C u m observă Wladimir Weidle: „ î n virtutea convenţiei nar nu s-a temperat. Aceasta fiindcă imaginea pe care ideologia
tacite care prezida această nouă caricatură de cărturari, nu şi-o face despre realitatea rusă este fosilizată, iar regimul este
erau stări considerate ca putând fi demne de ea preoţii, ofi­ demonizat. C u m acesta reprezintă răul absolut, se pot uti­
ţerii, funcţionarii de stat, chiar cei mai instruiţi şi mai stră­ liza împotriva sa mijloace asemănătoare celor pe care el le
lucitori, şi, în general, oamenii ale căror opinii păreau să fie întrebuinţează, dar al căror scop le inversează valoarea.
cât de cât reacţionare, conservatoare sau pur şi simplu mo­ în raporturile lor reciproce, statul rus şi intelighenţia re­
derate şi susceptibile, odată cunoscute în cercuri înalte, de voluţionară formează un cuplu şi tind să-şi devină unul al­
a fi aprobate. De la profesorul universitar, frondeur cu ele­ tuia dublu. Ea se va organiza sub forma unei poliţii, după
ganţă şi liberal, la teroristul care aruncă bombe şi e candi­ cum crede ea că e organizat statul, iar el, la rândul lui, va în­
dat la spânzurătoare, distanţa putea fi în fapt considerabilă; cerca să pună pe picioare o poliţie pe modelul a ceea ce cre­
dar un minimum de spirit subversiv era o condiţie, în ace­ de a fi partidul. Statul evoluează şi intelighenţia de asemenea,
laşi timp necesară şi suficientă, pentru a fi admis în sânul dar acolo unde intră în contact, ele sunt obligate, ca prin
noii elite." 2 Mediul, cu moravurile sale particulare, cu sem­ fatalitate, să-şi prezinte unul celuilalt faţa cea mai arhaică
nele sale de recunoaştere reciprocă, cu obiceiurile sale ves­ şi, întrucât poartă greutatea visului, incapabilă de evoluţie.
timentare, cu stilul său de sociabilitate, ia naştere din valori
împărtăşite. Rupturile şi disidenţele se produc, la fel cu agre­ 3. Dar funcţia cea mai importantă a ideologiei este de a
garea şi adeziunea, din raţiuni doctrinale. proteja identitatea intelighenţiei în raport cu societatea ci­
Din acest motiv, intelighenţia se detaşează de funcţia sa vilă. Intelighenţia s-a separat de societatea civilă, dar aceas­
şi de originea sa socială: nivelul de instrucţie şi de califica­ ta tinde mereu s-o reabsoarbă. Nu există şomaj intelectual
re şi chiar profesia intelectuală nu îi fac să intre în intelighen- care să nu fie voluntar. Nu este adevărat că universităţile
ţie, iar absenţa lor nu îi face să iasă din aceasta. produc prea mulţi studenţi. Este o impresie curentă în epo­
că, dar falsă, căci dacă un student vrea să se aranjeze, el gă­
2. Ideologia, pe de altă parte, asigură coerenţa intelighen- seşte fără efort o situaţie. Rapida expansiune economică
ţiei faţă de stat. Ideologia îi dă un program care se va pu­ provoacă până la Marele Război o penurie cronică de ca­
tea schimba, dar care interzice compromisul. într-adevăr, dre industriale şi comerciale, de ingineri, de profesori, de
ea propune un sistem complet de societate care poartă în jurişti. Un student poate îmbrăţişa cariera de militant, fi­
el un nou regim politic, raporturi noi între cetăţeni, o nouă ind arestat, condamnat: la sfârşitul pedepsei toate cariere­
cultură. Ea înarmează intelighenţia cu o justificare morală le îi sunt deschise*. Nu i se cere nici măcar să devină reacţionar:
şi îi facilitează deci transgresiuni morale şi legale pe care in­ aceasta ar dăuna mai degrabă prestigiului său social. Ideolo­
staurarea noului sistem le face inevitabile. S-a putut avan­ gia împiedică această „recuperare". Ea oferă intelighenţiei
sa părerea că există o proporţie între radicalismul programului
politic şi frustrarea pe care o întâlneşte. Regimul în Rusia * Nicolai Obrucev, redutabil conspirator în anii '60, a sfârşit ca
fiind ceea ce era, se putea prevedea că intelighenţia rusă va general şi şef de Stat Major. Cazul este tipic. A. ULAM, 1977, p. 71.

124 125
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

motive pentru a prefera modul său de viaţă particular, ade­ sacre. Ea defineşte punctul şi momentul în care intelighen­
sea aspru şi ascetic, celor din societatea „exterioară". Ea asi­ ţia intră în contact şi rupe contactul cu societatea.
milează intrarea în viaţa normală cu o trădare, o josnicie, Ideologia îndeplineşte aceeaşi funcţie de delimitare faţă
o dezonoare. Tânărul care vrea să treacă peste asta, să facă ilc clasele cu care intelighenţia întreţine un raport proiec­
o căsătorie frumoasă, să moştenească, să intre într-un curs tiv, într-adevăr, ideologia, delimitând obiectiv intelighen­
oarecare, riscă să îndure sarcasmele, dispreţul, acuzaţiile de ţia, o anulează subiectiv. în virtutea ideologiei, intelighenţia
carierism, arivism şi îmburghezire. nu acţionează niciodată în numele său propriu, ci sub nume
substituit. Ea reprezintă, se presupune, interesele superioa­
In domeniul politic, această circumscriere a intelighen-
re ale poporului, mai întâi ale ţărănimii, apoi ale muncito­
ţiei prin raport cu societatea civilă este esenţială. într-ade­
rimii. Mai mult, ea stă în umbră în principiu şi se consacră
văr, aflată în Vechiul regim în criză latentă, intelighenţia şi
în întregime ţărănimii şi apoi proletariatului, în măsura în
societatea civilă se găsesc împreună în opoziţie. Amândouă care aceste două grupuri sociale ocupă, în ideologie şi în pla­
vor, prin natură, dacă nu totdeauna în fapt, să pună capăt nul de reorganizare a societăţii pe care ea îl cuprinde, un
Vechiului regim. Amândouă sunt deci, într-un sens larg, rol eminent. Aceste clase sunt mai mult decât aliate, pentru
„obiectiv" revoluţionare. D a r societatea civilă vizează ceea că, potrivit ideologiei, iniţiativa istorică le aparţine şi pen­
ce au obţinut societăţile engleză, franceză sau germană în tru că intelighenţia este cea care, abdicând de la orice con­
secolul al X l X - l e a . Scopul său este limitat, dar el este con­ sistenţă, de la orice realitate ontologică, devine aliata lor.
cret şi posedă garanţii în realitate. Ea vrea să se realizeze Intelighenţia merge deci în întâmpinarea acestor clase, pen­
potrivit liniei dezvoltării sale spontane, şi liberalismul di­ tru a încerca să le detaşeze de societatea civilă şi să le conver­
fuz este suficient pentru a exprima această voinţă. Intelighen­ tească la ideologie. Acesta a fost obiectul mişcării „narodniciste"
ţia ideologică vizează instaurarea societăţii perfecte promise în anii 7 0 , apoi a muncii obstinate şi continue de pătrun­
de doctrină, care nu are garanţi nicăieri. Scopul său este ab­ dere în rândul tinerei clase muncitoare ruse la sfârşitul Ve­
stract, dar nelimitat. C u m nu există măsură comună între chiului Regim. Cu toate acestea, oricare ar fi locui pe care
finit şi infinit, orice concesie care poate satisface societatea aceste clase îl ocupă în concepţiile intelighenţiei, ele au în mod
civilă şi pe care intelighenţia o va fi reclamat cu şi mai mul­ normal vocaţia de a se uni cu societatea civilă şi au o tendin­
tă energie va fi fără valoare de îndată ce va fi smulsă de la stat. ţă naturală de a urma destinul acesteia. Este aici o circum­
Societatea este deci, în mod succesiv, aliată şi trădătoare, alia­ stanţă dezagreabilă pentru intelighenţie, care reuşeşte cu greu
tă inevitabilă, pentru că intelighenţia nu are mijloacele să să facă să coincidă imaginea ţărănimii sau a proletariatului
obţină singură concesiunea, şi trădătoare în mod necesar, pe care i-o oferă ideologia şi imaginea pe care i-o oferă re­
pentru că, mulţumindu-se cu atât, ea nu urmează intelighen­ alitatea. Ideologia o ajută să nu se supună voinţei spontan
ţia în revendicarea pe care aceasta o avansează imediat şi care exprimate de ţărănime şi de proletariat. Dacă ţăranul şi mun­
citorul nu acţionează potrivit canoanelor ideologice, aceas­
în logica programului său maximalist slujeşte, în acelaşi timp,
ta se datorează faptului că suferă influenţe exterioare, ce pot
să facă cunoscut acest program şi să demaşte trădarea socie­
fi atribuite restului societăţii civile şi chiar statului.
tăţii. Ideologia serveşte la controlul acestei duble mişcări,
la definirea, în funcţie de lupta politică, a alianţelor, apoi la Ne apropiem aici de paradoxul intelighenţiei. Atunci
întreţinerea, în pofida eventualului succes, a nemulţumirii când conversiunea ideologică a claselor vizate a obţinut unele

126 127
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

rezultate, intelighenţia dispare în propriii săi ochi: ideolo­ lelighenţie. Ea nu-şi datora existenţa statului şi nu fusese
gia este confirmată prin această conversiune, căci în ideo­ educată de el. Ea nu se impunea restului societăţii civile. Ea
logie nu există loc pentru intelighenţia ca atare. Mai mult, nu gândea în chip ideologic, ci religios. Nu era deci închi­
pătrunzând la rândul lor în ideologie — şi în consecinţă în să în ea însăşi şi ţinea prin multiple legături de restul so­
intelighenţie — muncitorul şi ţăranul suferă acelaşi proces cietăţii civile, faţă de care tranziţiile erau constante^ în fapt,
de desocializare pe care-1 suferise mai înainte camaradul lor ca n-a încetat niciodată să facă parte din aceasta. In Fran­
student. El intră în republica egalitară a ideilor. Aceasta îi ţa Revoluţiei, aripa iacobină prezintă aproximativ aceleaşi
conferă o apartenenţă de clasă, de natură ideologică, dar care caracteristici. Cu siguranţă, entuziasmul său este mai pu­
întâmplător coincide cu apartenenţa sa naturală. în timp ce ţin religios decât raţional şi e deja preideologic. Dar el nu
părăseşte în fapt clasa muncitoare, el conştientizează toto­ posedă încă o coerenţă intelectuală atât de puternică încât să
dată natura sa „proletară" căreia îi este ideologiceşte inte­ împiedice trecerea spre societatea civilă şi spre diferite re­
grat membrul intelighenţiei. D a r există momente în care cuperări. Iacobinii cei mai terorişti nu se sustrăseseră de la
conversiunea eşuează şi în care intelighenţia se găseşte re­ a trata cu ea şi pentru a dobândi bunuri şi a-şi spolia duş­
dusă la propriile sale efective. Ea nu mai este decât gardia­ manii. Odată ajunşi proprietari, şi idealurile lor nu le inter­
nul nesupus al ideologiei. Ea nu devine mai conştientă de ziceau să devină, ei intrau, cu drepturi depline, în societatea
ea însăşi, sau cel mult ca formă separată în aşteptarea unui civilă şi deveneau interesaţi în conservarea sa. înainte să fi
trup, adică a ţărănimii sau a proletariatului. Aceste catego­ încheiat distrugerea societăţii civile, iacobinii au fost dis­
rii sunt în acest timp privite ca prima materia, materie bru­ truşi de aceia dintre ei care intraseră în rândurile ei sau as­
tă în aşteptarea unei forme pe care intelighenţia le-o rezervă piraseră să intre în rândurile ei. Proto-intelighenţia şi-a pierdut
pentru a le-o conferi. Din acest punct de vedere, intelighen­ puterea şi şi-a pierdut în curând autonomia. Se vede într-a­
ţia nu mai oferă nimic palpabil, nici o realitate socială: ea devăr că ea avusese câteva ocazii de a se reforma în Parisul
este pură ideologie. Mizerabililor sau în cel al lui Jules Valles. Democraţia i-a
desăvârşit dizolvarea. Cuvântul „intelectual" care nu cores­
Dar, din punct de vedere al societăţii civile, ea există ca punde exact celui rus intelighent a fost forjat în cursul afa­
un nucleu tipic socialmente recognoscibil. Ea este o parte cerii Dreyfus. Dar „partidul intelectual" n-a fost niciodată
desprinsă de societatea civilă, căreia ideologia îi asigură co­ hegemonie, cel puţin până în perioada Frontului Popular.
erenţa internă, care se separă de stat prin lupta politică pe De altfel, disidenţa intelectuală a democraţiei franceze era
care şi-o impune, se separă de societate prin scopurile ulti­ atunci divizată între extremismul de stânga şi cel de dreap­
me pe care şi le propune şi se aliniază de ambele părţi prin ta. Până la cel de-al Doilea Război Mondial, cultura france­
vocaţia excluderii voluntare şi a recluziunii permanente. ză a fost esenţialmente literară şi artistică. Ea nu era ideologică.
Se poate fără îndoială vorbi, cu privire la mediul hege­
Existenţa intelighenţiei complică sarcina societăţii civi­ lian de stânga şi marxizant, de o intelighenţie germană. Dar
le în Rusia. în Anglia secolului al XVII-lea exista într-ade­ şi aici legăturile sale cu statul sunt mai destinse decât în Ru­
văr o aripă extremistă a societăţii civile care şi-a jucat cartea sia (căci universităţile germane se bucură de o adevărată au­
şi a pierdut-o în timpul revoluţiei, dar aceasta nu era o in- tonomie), iar legăturile sale cu societatea civilă, mult mai

128 129
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

strânse. La fel ca Rusia, Germania a cunoscut în 1848 un lare, universitare, jurnalistice etc. Dar, în toate cazurile, m o ­
început de revoluţie care s-a sfârşit brusc. Acest eveniment delul ideologic adoptat, reprodus aproape fără schimbare,
s-a produs în sânul unei societăţi mai moderne, pe care N a ­ este cel pe care Rusia îl pusese la punct în secolul al X l X - l e a
poleon o eliberase în parte de Vechiul Regim. Naţionalis­ şi îl propusese lumii în 1917. El trecuse probele. Peste tot,
mul triumfător care, din tot ce rămăsese din intelighenţia, ideologia, şi mai precis această ideologie, e cea care decu­
prelua bucuros aspectele ideologice, tindea el însuşi să o su­ pează şi pune de-o parte un segment al societăţii. Ideologia
deze cu societatea civilă şi statul. Trecând de era romantică, nu este produsul intelighenţiei. M a i degrabă ea este cea care
cultura germană a neglijat întru câtva artele, dar şi ideolo­ o produce.
gia: ea a fost ştiinţifică şi erudită. Destinul marxismului mar­ Societatea civilă din Rusia suferea, în comparaţie cu sta­
chează încă mai bine diferenţa. El a reuşit, mult mai devreme tul, de o slăbiciune congenitală. El o generase. Cu toate aces­
şi mai complet decât în Rusia, să se implanteze în clasa mun­ tea, de realizarea proiectelor de dezvoltare ale statului
citoare. D a r aceasta nu a făcut-o pentru a o ridica împotri­ birocratic, inclusiv educaţia publică, ea profita în primul
va societăţii civile, ci dimpotrivă, pentru a o face să intre în rând. Când a fost înlăturată ipoteca iobăgiei, ea s-a dezvoltat
ea. Social-democraţia se constituia în aripa stângă a demo­
rapid, urmând aceleaşi linii ca şi societăţile civile din E u ­
craţiei germane ca parte integrantă a unei societăţi civile lăr­
ropa Occidentală. Ca şi acestea, ea reclama o participare cres­
gite. Ea încerca să preia conducerea ei şi nu să o distrugă.
cută la treburile statului, şi, în timp, o lichidare a Vechiului
Printre numeroşii factori care au permis în Franţa şi în
regim. în această luptă politică, ea era concurată de inte­
Germania absorbţia intelighenţiei în societatea civilă — dacă
lighenţie, ale cărei scopuri le cunoştea, ştiind că erau incom­
ele fuseseră vreodată separate —, unul trebuie să fie pus pe
patibile cu ale sale. Era deci obligată să lupte pe două fronturi.
primul plan: nici în Germania, nici în Franţa nu s-a putut
D a c ă din când în când accepta să cadă la învoială cu inte­
stabiliza o ideologie atât de simplă, completă, fortificată, or­
lighenţia, alteori se apăra contra ei, căutând protecţia sau
ganizată ca ideologia rusă. Mediul cultural, mai întins, mai
acceptând conducerea statului. E r a o consecinţă a minicrizei
înfloritor, mai divers, n-o admitea şi era capabil s-o c o m ­
politice a anilor ' 6 0 . în timp ce în Franţa elementele radi­
bată şi s-o elimine, în Germania a trebuit să se aştepte pră­
cale se relevaseră pe măsură ce se dezvolta procesul revolu­
buşirea echilibrului bismarckian şi revoluţia rusă ca să
renască o intelighenţie care, când se alimenta de la sursa so­ ţionar, în Rusia ele s-au reunit şi sudat într-un ansamblu,
vietică a ideologiei, când secreta contracurente mai mult sau înainte ca procesul să înceapă. în Franţa, Vechiul Regim nu
mai puţin izomorfe, cu sensuri inversate. în Franţa a tre­ putea să fie răsturnat decât în momentul în care societatea
buit să se aştepte cel de-al D o i l e a R ă z b o i Mondial. D e z ­ civilă convocase, pentru sporirea forţelor, clasele popula­
voltarea mondială a intelighenţiei în epoca contemporană re, populaţia ţărănească şi mulţimea urbană, aliaţi pericu­
este o problemă complexă. în unele cazuri (în America L a ­ loşi fără îndoială, dar naturali. în Rusia, apelul la aceleaşi clase
tină, în Africa...) ne putem servi, mi se pare, de o schemă se dovedeşte mai periculos, deoarece ele sunt pregătite mult
analogă celei care se aplică în cazul Rusiei. în alte locuri, mai înainte de începutul procesului revoluţionar, organi­
trebuie avute în vedere fapte noi, ca generalizarea grăbită zate poate de intelighenţie şi îndreptate de ea, atât contra so­
a învăţământului secundar şi superior, masificarea lumii şco- cietăţii civile, cât şi contra statului.

130 131
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

Această situaţie triunghiulară (stat, societate civilă, in- gizeze, în mod sistematic, pe studenţi. Aceştia urmau deci
telighenţie) nu s-a dezlegat niciodată. Fiecare din cei trei cariere normale.
parteneri era slăbit prin coaliţia posibilă a celorlalţi doi, dar,
în acelaşi timp, întărit prin latenta lor divizare. Acest tri­ 3. începuturile domniei lui Nicolae al II-lea ( 1 8 9 4 - 1 9 0 5 ) ,
unghi se bazează pe masa subiecţilor pasivi. Regimul vrea dată fiind decompresarea care a urmat morţii tatălui său,
să lărgească societatea civilă încorporându-i o parte din pune în lumină starea relaţiilor dintre intelighenţie şi so­
această masă şi acesta e şi scopul societăţii civile. D a r inteli- cietatea civilă. Prima pare să fie în derută totală. Se bucu­
ghenţia vrea să-şi anexeze această masă şi să se folosească rase multă vreme de un gen de m o n o p o l cultural, fusese în
de ea. măsură să exercite o intimidare în domeniul literar, filozo­
fic, artistic. Constituise o a doua cenzură, mult mai eficace
Putem să marcăm câteva jaloane ale acestei îndelunga­
şi mai jenantă, pentru cei care nu-i împărtăşeau valorile, de­
te lupte.
cât cenzura guvernamentală. Societatea civilă îşi recucereşte
1. D i n 1863 până către 1874, intelighenţia, încă în lea­
autonomia culturală. Poezia, filozofia, pictura se emanci­
găn, vegetează în obscuritate şi nevroză. Statul şi societa­
pează, îşi regăsesc statutul dinainte de 1860, adică dinainte
tea civilă trăiesc în destul de bună înţelegere, în avantajul
de naşterea intelighenţiei. Ele scapă de terorismul său. Ceva
lor reciproc. Evantaiul poziţiilor politice public admise, cu
mai mult, intelighenţia e contestată în miezul ei, în ceea ce
o situaţie stabilă este destul de larg, mergând de la conser­
o cimentează, ideologia. Acesta era, într-adevăr, sensul cri­
vatorismul strict la liberalismul destul de avansat. Sfârşitul
zei revizioniste a marxismului. T o t u ş i înfrângerea nu a fost
domniei lui Alexandru al II-lea cunoaşte, cu toate acestea,
totală. Intelighenţia a găsit în sânul său oameni capabili să
o creştere a nerăbdării aripii stângi liberale, care se lasă puţin
salveze ideologia, apoi valorile sale, în fine, identitatea sa. D i n
sedusă de manifestările cavalereşti ale intelighenţiei narod­
acest moment, Rusia a trăit într-un regim de dublă cultu­
nice sau care intenţionează să utilizeze actele teroriste ale
ră. Cultura societăţii civile era completă. Ea îşi avea baza (să
acesteia ca un mijloc de presiune asupra guvernului în ve­
spunem tehnicienii non-ideologici) şi vârfurile aristocrati­
derea obţinerii de la acesta a unei concesiuni constituţio­
ce în poeţii şi filozofii epocii de argint. Ea îşi avea tradiţia
nale majore.
naţională simbolizată de Puşkin, referinţele sale străine. Cul­
tura intelighenţiei, structurată în jurul ideologiei, îşi avea şi
2. Asasinarea lui Alexandru al II-lea în 1881 împinge in­ ea baza ei (intelectualii proletaroizi) şi vârfurile sale, „teore­
telighenţia în tenebrele exterioare şi reduce la tăcere o socie­ ticienii" ideologiei. Ea avea tradiţia ei naţională care pleca de
tate civilă compromisă. Are loc o ultimă strălucire a Vechiului la Belinski, şi referinţele sale străine centrate pe cultura so-
Regim rus. D a r , în măsura în care rămânea fidelă spiritu­ cial-democraţiei germane. Cultura intelighenţiei şi cultura
lui modernizator petrovian şi în care putea să-şi realizeze societăţii civile se dispreţuiesc reciproc. Ideologia nu recu­
fără oprelişti planurile de dezvoltare, societatea civilă s-a noaşte dreptul la existenţă pentru ceea ce este în afara ei sau
dezvoltat într-un ritm fără precedent. Instrucţia publică a împotriva ei. în mediul rafinat de la Moscova sau Petersburg
început să capete caracter de masă, fără totuşi ca intelighen­ nu se poate imagina că Cernîşevski, Plehanov sau Lenin au
ţia să profite de acest lucru, nefiind în măsură să-i ideolo- vreo existenţă culturală. Fiecare din cele două culturi este

132 133
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

în expansiune rapidă şi crede că timpul lucrează pentru ea de viguros, până la conservatorismul cel mai prudent. în do­
şi împotriva celeilalte. Pentru gânditorii epocii de argint, tra­ meniul economic, societatea civilă ia iniţiativa şi se dispensea­
diţia narodnic-marxistă este un arhaism pe care progresul ză de tutela statului. Ajunge să-şi ataşeze o fracţiune importantă
general al ţării îl va elimina puţin câte puţin. D a r cultura a ţărănimii, ţărănimea proprietară şi cea cooperativă. Nu face
intelighenţiei, uşor de asimilat cum este prin definiţie ide­ eforturi mari pentru a-şi apropia elita muncitorească, nici
ologia, profită de învăţământul de masă. Ea poate deveni pentru a o organiza.
atrăgătoare în caz de criză politică.
Pentru a face să intre în societatea civilă imensa ţărăni­
me săracă, incultă şi masele proletarizate care se acumula­
4. Aceasta izbucneşte în 1905 şi pare să urmeze un sce­ seră în oraşe trebuia timp. Trebuia, de asemenea, să fie în
nariu revoluţionar de tip franco-englez. Diferitele grupuri măsură să reducă nucleul concurent, intelighenţia, care se
sociale se pun în mişcare unul după altul şi pornesc asaltul străduia, în acelaşi moment, să organizeze aceleaşi clase, dar
împotriva vechii monarhii. D u p ă cum se ştie, revoluţia s-a în scopuri care îi erau proprii.
sfârşit repede. Până la război, cei trei protagonişti s-au in­ Ea nu a reuşit aceasta.
stalat pe poziţia lor şi au urmat o evoluţie distinctă.
Statul, după ce a cedat, reuşeşte să se restabilească şi să Iată pentru ce, în aceşti ani, atenţia se îndreaptă asupra
oprească procesul revoluţionar. D a r n-a reuşit să reia con­ intelighenţiei ce redevine, ca atare, un obiect de studiu şi
trolul asupra Rusiei în ansamblul său, control ce-i aparţi­ de dezbatere. Ivanov-Razumnik, pentru a lua exemplul ti­
nuse sub Alexandru al III-lea. R e f o r m a lui Stolîpin a fost pic, i-a conturat un tablou conform legendei sale: intelighen­
ultima ocazie de a devansa societatea civilă printr-o iniţiati­ ţia era conştiinţa Rusiei. Conştiinţa în sensul hegelian, ca
vă din care ea trebuia să profite — ca şi el însuşi —, dar de parte a corpului social capabilă să gândească realul şi să se
care ea nu era capabilă încă. Pentru ultima dată, statul s-a gândească pe sine. Conştiinţa morală, de vreme ce, făcând
justificat în spiritul despotismului luminat, substituind ac­ aceasta, lupta pentru bine şi împotriva unei injustiţii de fond.
ţiunea sa inacţiunii pasive a societăţii civile. A p o i a intrat 3
Istoria intelighenţiei se confundă cu istoria „gândirii sociale" .
în declin. El a fost capabil să jeneze, să frâneze, să împie­ Mai interesante sunt două tentative de a aborda inteli­
dice. Nu a mai fost capabil să inoveze, încă mai puţin să ia con­ ghenţia ca o formaţiune socială de drept comun, redusă la
ducerea unui proiect nou de societate, aşa cum păruse să o condiţia comună a unei clase sociale printre altele.
facă statul lui Bismarck. Personalul său a devenit din ce în Mahaiski trecuse prin naţionalismul polonez, apoi prin
ce mai mediocru. Mai rău, a devenit permeabil faţă de idei, marxismul ortodox, înainte de a ajunge, între 1903 şi 1908,
de ideile emanate de sectele cele mai marginale ale sub-inte- la doctrine personale. în Muncitorul intelectual ( 1 9 0 5 ) , el
lighenţiei: Rasputin, Centuriile negre. susţinea că ştiinţa era un mijloc de producţie şi că, în con­
Societatea civilă este în plină dezvoltare. Ea ocupă tot te­ secinţă, intelighenţia era o clasă exploatatoare. Această nouă
renul lăsat prin retragerea statului. Ea cunoaşte o sporire nu­ clasă şi-a croit un loc aliniindu-se cu celelalte categorii mun­
merică apreciabilă. A fost capabilă să construiască un aparat citoreşti, aservindu-le faţă de capitalul său propriu care este
politic la scară naţională, pluralist, cum se şi cuvine, şi expri­ cunoaşterea, utilizându-le ca o masă de manevră pentru a-şi
mând toate nuanţele liberalismului, de la un radicalism destul atinge scopurile. Social-democraţia este ideologia de clasă

134 135
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

a intelighenţiei. Noţiunea de „societate fără clase" este opiu­ ţiei, scrie Bulgakov. Conducerea sa spirituală aparţinea in­
mul clasei muncitoare înşelate. In fapt, noua clasă vizează telighenţiei noastre, concepţiei sale despre lume, obiceiuri­
acapararea de către stat a clasei muncitoare, stabilirea unui lor, gusturilor, cutumelor sale sociale. Aceasta, intelighenţii,
sistem ierarhic în profitul său, confiscarea celei mai bune desigur, nu o recunosc şi fiecare, potrivit catehismului său,
poziţii. La prima vedere, Mahaiski pare să adopte punctul va desemna cutare sau cutare clasă socială ca unic m o t o r al
de vedere cinic şi realist al unui discipol al lui Pareto sau revoluţiei." 5
să exprime o legitimă moţiune de neîncredere faţă de mi­ Desigur, adaugă el, aceste grupuri sociale, ţărănimea, pro­
litanţii partidului social-democrat care transpuseseră asu­ letariatul ar fi putut să se pună în mişcare din proprie ini­
pra clasei muncitoare metodele de manipulare pe care ţiativă, dar intelighenţia le-a furnizat „bagajul ideologic,
înaintaşii lor narodnici le încercaseră asupra ţărănimii. Ast­ armamentul spiritual, şi totodată combatanţii de avangar­
fel, Mahaevşcina ar fi putut să fie reacţia de apărare a unui dă, teroriştii înarmaţi, agitatorii, propagandiştii. Ea a dat for­
sindicalism muncitoresc autonom, rezistând la penetraţia mă spirituală aspiraţiilor instinctive ale maselor, le-a
revoluţionară. Ar fi fost normal ca ea să se exprime în ter­ înflăcărat cu entuziasmul său, a fost sistemul nervos şi cre­
meni marxişti: intelighenţia se prezintă ca o clasă parazi­ ierul corpului gigantic al revoluţiei. In acest sens, revolu­
tară care îşi apropriază plus-valoarea. ţia este copilul spiritual al intelighenţiei şi, în consecinţă,
De fapt, există câteva aspecte anarho-sindicaliste la M a ­ istoria sa se confundă cu soarta istorică a intelighenţiei". In
haiski. D a r ele se hrănesc dintr-un bakuninism inveterat. El Vehi, Berdiaev, Gherşenzon, Struve, F r a n k o disecă, o cri­
vrea să răspundă „conspiraţiei" intelighenţiei printr-o con­ tică, o deplorează. Izgoev schiţează o anchetă sociologică
spiraţie a militanţilor clasei muncitoare, a suprarevoluţio- asupra tineretului studenţesc. Vehi a fost într-adevăr un ja­
narilor, mascaţi în spatele revoluţionarilor — până într-atât lon între vechile intuiţii literare ale lui Dostoievski şi T u r -
încât remediul său seamănă prea mult cu răul pe care vrea gheniev şi recentele lucrări ale şcolii istorice americane care
să-1 denunţe. Mai curând decât un muncitor furios, Mahaiski au dus la o sociologie completă a mediului.
este un intelectual care îşi descoperă propria demagogie şi
ar dori să se vindece ridicând-o la p ă t r a t . D i n ideile sale se Cu toate acestea, în momentul în care începea să fie se­
vor hrăni bolşevicii atinşi de scrupule care, după exemplul sizată ca obiect de studiu, în momentul în care era somată
său, vor ridica negarea proiectivă de sine la o putere mai să fie conştientă de ea însăşi, intelighenţia era fără îndoia­
4
mare decât tovarăşii lor . lă pe cale de a se metamorfoza şi de a dispărea.
Şi aceasta, în două moduri.
In celebra culegere Vehi'' (Jaloanele) se regăsesc câţiva Pe de o parte, ea se integrează în societatea civilă. E x i s ­
disidenţi ai intelighenţiei care, în momentul intrării în so­ tă o creştere foarte rapidă a numărului de studenţi, care se
cietatea civilă, privesc în urmă. „ M i e mi-a revenit sarcina
de a exprima opinia că revoluţia rusă a fost opera intelighen- * Cf. culegerea editată de R. P I P E S , 1961 cu articolul esenţial
al lui M. MALIA, What is the intelligentsia, articolele semnate de
* „ V E H I " — cule gere de articole despre intelectualitatea rusă Pipes, Shapiro, L a b e d z etc. cf. de asemenea M. R A E F F , 1966 şi
exprimând esenţa cadetismului (Partidul oadeţilor — n.t). M. C O N F I N O , 1972.

136 137
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI INTELIGHENŢIA

accelerează începând cu 1910 ( 7 0 0 0 0 în 1 9 1 3 ) , dar nu se influenţa pe care nucleul doreşte s-o aibă. Nucleul se inte­
poate vorbi cu adevărat de o inflaţie. într-o lume e c o n o ­ grează spontan în partidul revoluţionar. D a r după luarea
mică aflată în plină dezvoltare, într-o societate care se m o ­ puterii, pătura va trebui să fie distrusă.
dernizează şi în care terţiarul începe să crească într-un mod D i n punct de vedere sociologic, partidele revoluţiona­
ce depăşeşte proporţionalitatea, există loc pentru toată lu­ re s-au ivit din intelighenţia, dar de multă vreme ele au recru­
mea. Intelighenţia integrată, cea a profesiunilor liberale — tat din clasele pe care încercau să le câştige numeroşi ţărani
avocaţi, profesori, ingineri — se specializează cu elan în po­ şi muncitori, ca şi numeroşi declasaţi şi marginali. Ideolo­
litică, aşa cum se petrec lucrurile în democraţiile occiden­ gia îşi îndeplineşte activitatea de desocializare şi de o m o ­
tale, dar se specializează în politica dusă de Cădeţi, adică în genizare. Intelighenţia pierde aici contururile sale din anii
politica liberală. Există, bineînţeles, o minoritate de studenţi ' 6 0 . Instituţionalizarea partidelor este destul de puternică
purtători de bombe şi mânuitori de revolvere care reînvie spec­ pentru a le şterge complet. Acest proces se realizează cu atât
trul anilor ' 7 0 ; în fapt, ei nu mai reprezintă mediul studen­ mai bine, cu cât partidul este mai revoluţionar şi cu cât ide­
ţesc ca atare, ca mediu omogen-nucleu al intelighenţiei. ologia sa este mai desăvârşită. Partidul socialist-revoluţionar,
Studenţii, deveniţi ofiţeri sau elevi-ofiţeri în timpul războiu­ partid de mase slab centralizat, a cărui doctrină este vagă,
lui, vor fi ultimii opozanţi ai bolşevicilor. se înrudeşte prin aripa sa dreaptă cu lumea liberală. A c e ­
N i m i c nu indică mai bine această integrare decât glisa­ laşi lucru se întâmplă cu partidul menşevic prins de logica po­
rea semantică a cuvântului intelighenţiei. El îşi pierde c o - ziţiilor sale de tipul social-democraţiei germane şi tentat în
notaţia ideologică şi se îmbogăţeşte cu conotaţii sociologice. mod continuu de revizionism. Dar, în partidul bolşevic, ide­
El desemnează un grup socioprofesional, la limită cel al gu­ ologia îl înconjoară pe militant cu un zid de apărare, la adăpos­
lerelor albe. Intelighenţia regăseşte, mutatis mutandis, func­ tul căruia el este purificat, curăţat şi renaşte ca om nou, fiinţă
ţia pe care i-o destinase statul iluminist atunci când o generase aparte, fără tată, fără mamă. Deşi conducătorii aparţin, prin
la începutul secolului al X l X - l e a , funcţia de grup specializat educaţia şi familia lor, intelighenţiei, ei nu resimt faţă de ea
în anumite sarcini, dar neimplicând în nici un fel contestaţia. nici o solidaritate. Dimpotrivă, Lenin nutreşte o ură tenace
Diferenţa este că acest grup nu înlocuieşte şi nici nu du­ contra intelighenţiei, după cum vechea intelighenţie nutrea
blează societatea civilă, dar este acum generat de aceasta, duşmănie contra societăţii civile, pentru că ele deveniseră
în procesul general al diviziunii muncii. identice şi susceptibile, în consecinţă, de aceeaşi trădare.
Pe de altă parte, ea se integrează partidelor revoluţionare.
In cadrul intelighenţiei trebuie distinse nucleul ideolo­
gic şi segmentul de graniţă. Intelighenţia nu este un partid La punctul de contact dintre Vechiul R e g i m şi Revolu­
politic. D o a r nucleul se organizează în partid. D a r el are ţie, se poate spune că intelighenţia este pe cale să dispară
nevoie de un segment de graniţă, care este sub influenţa, dacă prin jocul celor două mecanisme, fără raport unul cu celă­
nu sub dominaţia sa, permiţându-i să influenţeze societa­ lalt. F i e că membrii săi, prin dezerţiune, înfrâng cercul fer­
tea „exterioară". Nucleul are faţă de valorile umanitare ale mecat al ideologiei şi, înrădăcinându-se, îşi găsesc fiinţa
intelighenţiei o raportare instrumentală. D a r segmentul crede socială reală. F i e că, în interiorul cercului, ideologia îşi îm­
în mod sincer în ele, şi chiar trebuie să creadă pentru a avea plineşte opera de disoluţie a caracterizărilor sociale privind

138 139
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

originea, inclusiv cele ale intelighenţiei, pentru a-i înzestra


cu o identitate nouă, care nu exista decât în şi prin ideologie.
D u p ă cum se vede, intelighenţia nu poate, prin natura CAPITOLUL VII
ei, să fie un tip social permanent, şi asupra acestui punct
Lenin avea dreptate. Ea este, în Rusia, un m o m e n t tranzi­ Omul nou
toriu al unui proces care se anunţă prin precondiţii istori­
ce, care se cristalizează prin ideologie şi care este dizolvat
în cele din urmă prin aceeaşi ideologie. Ideologia o creea­
ză şi ideologia o distruge.

Cernîşevski şi Dobroliubov resimţeau ură şi dispreţ pen-


11 u generaţia romantică." Ei îi reproşau narcisismul, ceda­
rea în faţa stărilor sufleteşti. în plânsetul melodios al eroilor
liierari ai „anilor ' 4 0 " , sfâşiaţi între idealul inaccesibil al ac-
nunii şi trândăvia de fapt, ei vedeau laşitate pură. Discer­
neau în gustul pentru complexitate psihologică şi socială un
.ilibi pentru a nu face nimic. C e e a ce înaintaşii lor numeau
dialectică, ei numeau vorbărie şi flecăreală. „Părinţii" erau
bogaţi, dar progresişti; cultivaţi, dar revoluţionari: „copiii"
vedeau în bogăţie şi cultură, de care erau privaţi, un lux inu­
til, o contradicţie cu progresismul consecvent, un obstacol
în calea revoluţiei.
Pentru a învinge frământarea şi sfâşierea sufletului, noua
generaţie întreprinde o „simplificare". Cernîşevski şi-a dez­
voltat concepţiile într-o disertaţie de „filozofie practică",
rezumând, în chip satisfăcător, ideile acceptate în anii ' 6 0 1 .
El s-a apucat să corecteze o cărţulie a lui P.L. Lavrov care tra­
ta probleme morale şi care se sprijinea pe un pozitivism m o ­
ralizam. Lavrov, destul de informat asupra curentelor de
gândire occidentale, privea spre Jules Simon, Proudhon, Mill,
Schopenhauer. Cernîşevski îl trimite cu brutalitate la „şti­
inţă", adică la scientismul german contemporan.

* în vasta literatură asupra lui Cernîşevski consider o c a p o ­


doperă portretul pe care i-1 face V. N A B O K O V în cap. IV din Le
don. V. N A B O K O V , 1967, pp. 2 3 8 - 3 3 2 .

141
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI OMUL NOU

Ştiinţa, aşa cum o înţelege el, demonstrează în mod apo­ • rurile vizibile, palpabile, care se oferă simţurilor. A le re-
dictic. Ea satisface din plin nevoia de certitudine, nu num.u IH/.I este nebunie sau viciu, căci ele nu sunt o chestiune de
în ordine naturală, ci şi în ordine morală şi metafizică. Nu trcili nţă, ci de fapt. Un personaj al romanului lui Cernîşevski
există, într-adevăr, hiatus între aceste diferite ordini, căci 1
v-i de făcut ? îl întâlneşte pe eroul ideologic Rahmetov.
omul aparţine în întregime ordinii materiale. „Filozofia vede „Am discutat vreo jumătate de oră, n-are importanţă de­
în om ceea ce vede şi medicina, fiziologia, c h i m i a . " 2 Dacă spic ce anume: este de ajuns să notez că el zicea: « Aşa trebuie »
omul ar avea, în afara naturii sale materiale, o altă natură, ca ţii cu ziceam « Nu », el zicea: « Este datoria dumitale », iar
nu ar întârzia să se manifeste. O r , ea nu se manifestă nici­ IU îi răspundeam « Câtuşi de puţin ». După vreo jumătate de
cum. „Această dovadă, insistă el, nu e susceptibilă de nici I c i s , îmi zise: « Văd că este zadarnic să mai continuăm. Mă
o îndoială." O m u l mănâncă şi gândeşte: nu există mai mult II >g, dumneata eşti convins sau nu că sunt un om care me­
mister în acest fapt decât în acesta: „Copacul creşte şi arde." 1 ni .i o încredere deplină ? » « D a , aşa mi s-a spus şi acum con­
Materialismul (el spune monismul din cauza cenzurii) a fost stat şi eu că este aşa. » « Şi totuşi rămâi la părerea dumitale ? »
întrezărit dintotdeauna de oamenii de geniu. „ D a r abia în - I )a, rămân. » « D a r ştii ce rezultă din aceasta ? Rezultă că
ultimele decenii cunoştinţele noastre au atins proporţiile ne­ dumneata eşti sau un mincinos sau un om de nimic! »" „Vor­
cesare pentru a demonstra pe cale ştiinţifică temeinicia aces­ bea, adaugă autorul, pe un ton grav, fără nici un resenti­
tei explicaţii." 4 N o i suntem în secolul unor C o p e r n i c ai ment personal, de parcă ar fi fost un istoric care judecă la
chimiei şi fiziologiei. Scepticismul nu mai are valoarea şi nici rece, nu pentru a jigni, ci în numele adevărului." 8
credulitatea, ce traduc o cunoaştere insuficientă a ideilor ela­ Ne aflăm aici la rădăcina injuriei ideologice, a „renega-
borate de ştiinţa actuală. Ceea ce avansează ea este de acum lului" Kautsky, a „hitleristului" T r o ţ k i . Ea rezultă din exas­
înainte tot atât de cert ca şi: „rotaţia pământului în jurul soa­ perarea ideologului în faţa celui care nu recunoaşte ceea ce
relui, ca şi legea gravitaţiei, ca şi acţiunea afinităţii chimi­ pentru el este o evidenţă manifestă. Ideologia nu este un con­
c e " 5 . Lucruri verificate, dovedite, demonstrate. „Omului care simţământ comportând un risc şi fondat pe autoritatea recu­
le-a acceptat o dată nu-i mai rămâne nici o cale de întoar­ noscută a celuilalt. Este o constatare verificată prin experienţa
6
c e r e . " In demersul oamenilor tineri ai acestui timp nu exis­ personală. Ea nu este o credinţă. Este un pseudo-empirism.
tă o cercetare a adevărului, nici o căutare a înţelepciunii. Ele în certitudinea ştiinţifică, Cernîşevski vede garantul ac­
sunt date gata făcute, evidente prin sine. „Principala carac­ ţiunii : „Când va veni vremea în care reprezentanţii elemen­
teristică a concepţiilor filozofice de azi constă în temeinicia telor ce năzuiesc acum spre o prefacere a vieţii Europei
lor neîndoielnică, temeinicie care exclude orice fel de nesta­ apusene vor rămâne neclintiţi în concepţiile lor filozofice,
7
tornicie a convingerilor." Se înţelege atunci tonul tranşant, aceasta va fi o dovadă a victoriei apropiate a principiilor noi
dispreţuitor pentru adversar sau pentru cel care ezită. Cău­ în viaţa socială a Europei apusene." 9
tarea sa nu este considerată drept merit, ci drept laşitate, stu­ Ştiinţa conţine o antropologie, o psihologie, o morală.
piditate sau rea-voinţă. Certitudinea ideologică este un bloc. Nu există liber arbitru: „Toate fenomenele din domeniul
Propoziţiile sale se impun prin ele însele. Un lucru nu poa­ moralei decurg unul din altul şi din împrejurări exterioa­
te fi în acelaşi timp văzut şi crezut. Credinţa religioasă are re, după legea cauzalităţii." Dorinţa este o „impresie subiec­
drept obiect invizibilul. Insă ideologia are drept obiect lu- tivă". V o i n ţ a este „o verigă în şirul fenomenelor şi faptelor

142 143
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI OMUL NOU

unite prin legătura cauzală". 1 0 O m u l este deci lipsit de res­ . tlucaţia potrivită. Dimpotrivă, au fost pervertite de con­
ponsabilitate de vreme ce este acţionat, fie din exterior prin ţi iţii le exterioare, ororile familiale şi sociale ale Rusiei tra-
circumstanţe materiale, fie din interior prin echilibrul său (lîţionale. Ce-i de făcut?
pasional, care îl împing spontan către ceea ce este agreabil
şi îl deturnează de la ceea ce este dezagreabil. 1 1 Kste titlul romanului pe care Cernîşevski 1-a scris în
O m u l este egoist. D a c ă se consideră cu atenţie un act sau II 11 liisoare şi care a servit drept manual pentru o viaţă per­
un sentiment care pare dezinteresat, se vede că se bazează pe lei Li pentru trei generaţii de revoluţionari. Este un roman
un gând de interes, de plăcere, de avantaj, în concluzie de .11 educaţiei. O tânără fată, Vera, crescută într-o familie ti-
egoism. Cernîşevski dă acest exemplu: Empedocle s-a arun­ c .iloasă, se emancipează la întâlnirea cu un student „evo-
cat în craterul vulcanului, dar pentru a face o descoperire III.K". O prostituată se transformă sub oblăduirea unui alt
ştiinţifică. N e w t o n a rămas cast, dar pentru a-şi consacra st udent încă mai evoluat. Vera trece de la primul la cel de-al
tot timpul cercetării ştiinţifice. „Acelaşi lucru trebuie spus doilea în cadrul cursului său de evoluţie. T o ţ i au ochii fi­
şi despre oamenii politici." 1 2 Ce este deci binele? Este uti­ xaţi pe un tânăr, care exemplifică prin el însuşi evoluţia dusă
lul. C u m se stabileşte ierarhia acţiunilor bune ? „ N i m i c mai până la capăt: R a h m e t o v este eroul pozitiv ideal.
u ş o r " : interesul întregii omeniri se află mai presus de avan­ Cernîşevski construieşte un model romanesc al antro­
tajele unei singure naţiuni, interesul întregii naţiuni stă mai pologiei sale ştiinţifice. Pentru că nu poate s-o aplice în re­
presus de avantajele unei singure pături, interesul unei pă­ alitate, dat fiind că este închis, el o aplică, dacă se poate spune
turi numeroase — mai presus de avantajele uneia mai pu­ aşa, în ficţiune. Cealaltă realitate se construieşte în „ima­
ţin numeroase. „Această gradare este în afară de orice gini pregătite de imaginaţie", fără să interfereze cu realita­
îndoială, ea constituie doar aplicarea la problemele sociale tea adevărată. Aşa se face că totul se petrece conform teoriei.
a axiomelor geometrice." 1 3 Aceasta este morala ştiinţifică. Există o stare a lumii absolut satisfăcătoare. Ştiinţa do­
Este simplă şi completă. Ea oferă „un răspuns teoretic la aproa­ vedeşte că ea este coerentă, dezirabilă şi posibilă. Gândirea
pe toate problemele importante pentru viaţă" 1 4 . In esenţă, luminată şi ghidată de descoperirile ştiinţifice concepe lu­
omul este capabil s-o urmeze, căci el efectuează calculul ele­ mea în toate detaliile, cu un nivel absolut de certitudine.
mentar a ce e mai mult sau mai puţin util. „Gândirea constă Această lume nu este o utopie de vreme ce corespunde spon­
în a alege, din diferite combinaţii de senzaţii şi reprezentări taneităţii celei mai elementare a existenţei umane, orienta­
produse de imaginaţie cu ajutorul memoriei, pe acelea care tă după simpla regulă a plăcerii şi interesului. Ea nu pretinde
corespund la un moment dat trebuinţelor organismului care virtutea, nici acţiunea asupra sinelui, ci numai o fidelitate
gândeşte, ea constă în alegerea mijloacelor de acţiune, în ale­ faţă de natura sa, faţă de impulsurile sale, faţă de interese­
gerea reprezentărilor cu ajutorul cărora s-ar putea ajunge le sale bine înţelese. Pentru omul deşteptat de către ştiinţă,
15
la un anumit rezultat." această lume există ca o viziune precisă, ca un plan pe care
Şi totuşi, omul acţionează rău. El nu-şi urmează interesul. l-ar avea sub ochi.
Masele ţărăneşti nu se ridică în Rusia pentru a lua pămân­ D a r aceeaşi ştiinţă care îi prezintă cetatea perfectă îi ara­
turile, pentru a se asocia în artei şi în mir, pentru a aplica pro­ tă obstacolele istorice care se opun emergenţei sale în lume.
gramul narodnicist. E l e nu-şi văd interesul. Nu au primit Lupta dintre cele două cetăţi este mult mai mult decât o dramă

144 145
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI OMUL NOU

morală. Este o dramă ontologică, în care ceea ce nu are drcp III 111 / .1 m de aproape. Cernîşevski voia astfel. Romanul său
tul de a exista (pentru că e neraţional, neconform planu­ miiii iii iM subtitlu: „Schiţă despre oamenii n o i " . Capitolul
lui, regulii interesului) împiedică să existe ceea ce are vocaţia IX, Un om deosebit, reprezintă nucleul mesajului.
de a exista. Populaţia Rusiei se repartizează potrivit trep­ Kahmetov este descendentul unei familii bogate de pro-
telor cunoaşterii şi potrivit treptelor rezistenţei la acelaşi m i. lari. El este de origine tătărească. în literatura rusă, aceas-
proces al cunoaşterii. Astfel, eroii din Ce-i de făcut? se dis­ i i 11 prezintă adesea semnul unui caracter energic, voluntar,
pun ca treptele unei scări a perfecţiunii, pe care eroina, Vera, dur, străin de bonomia nonşalantă a ruşilor. Este, de ase-
le urcă una câte una. III. n e a , semnul unei bizarerii fundamentale în raport cu po-
Frontiera între cele două cetăţi trece prin inima fiecă­ I" n ui, al unei vocaţii a singularului. La 15 ani el se separă
ruia. O m u l poartă semnele si urmele proastei sale educaţii. lli familia sa în urma unui conflict cu alură „oedipiană". Tată
El nu este apt imediat să trăiască regula simplă a calculu­ brutal, mamă delicată; el se îndrăgosteşte de o concubină
lui raţional, el nu este pregătit pentru viaţa fericită. Studen­ | tatălui său etc. Atunci cade sub influenţa lui Kirsanov, care
tul Kirsanov a luat tocmai penibila decizie de a o lăsa pe Vera esic pentru el „ceea ce L o p u h o v fusese pentru V e r a " , ini­
să-1 părăsească pentru Lopuhov. Lupta a fost dură, dar el ţiatorul, cel care îl introduce în viaţa nouă.
este plin de satisfacţie interioară. C ă c i trebuie să lupţi îm­ Regenerarea sa, trebuie s-o subliniem, este mai întâi de
potriva ta însuţi pentru a accede la fericire. întins pe diva­ Ilfttură intelectuală. De vreme ce există un adevăr absolut,
nul său, Kirsanov meditează: „Fii cinstit, adică chibzuit, ca Iţarantat de ştiinţă, cultura trecutului nu are valoare decât
să nu-ţi greşeşti socotelile. M a i ales, ţine minte totalul şi nu in măsura în care conţine elemente ale acestui adevăr. Iată de
uita că-i mai mare decât oricare parte a lui, că, vasăzică, fi­ I e, în disertaţia sa filozofică, Cernîşevski propunea să arun­
rea ta de om înseamnă pentru tine mai mult decât oricare ce peste bord cvasitotalitatea culturii moştenite şi actuale:
năzuinţă a ta luată în parte [...] O singură regulă, atât de pu­ „Specialiştii care merg în pas cu ideile ştiinţei de astăzi gă­
ţin complicată, şi iată tot rezultatul ştiinţei, tot codul vieţii sesc că în cărţile de talia operelor domnilor de mai sus şi
fericite. D a , fericiţi sunt cei care sunt în stare să priceapă ale predecesorilor lor, se găsesc prea puţine zdrenţe ştiin­
această regulă simplă. Şi în această privinţă sunt destul de fe­ ţifice aşa încât citirea lor este o curată pierdere de timp care
ricit. Bineînţeles o datorez mai mult educaţiei decât firii mele poate produce o intoxicare a minţii. Acelaşi lucru se poate
[...] treptat aceasta va deveni o regulă obişnuită tuturor, pe spune aproape despre toate teoriile din trecut ale ştiinţelor
care le-o va impune întreaga lor educaţie, întreg mediul în care morale. Dispreţul faţă de principiul antropologic [nume eso­
vor trăi. D a , viaţa întregii lumi va deveni mai uşoară, aşa pic pentru materialism] le lipseşte de orice merit." ^
17

cum este a mea a c u m . " 1 6 Identică este, în roman, aroganţa eroului ideal. „ î n fie­
D o u ă sarcini se prezintă înaintea omului n o u : a se ree­ care materie, declară el, operele fundamentale nu sunt nu­
duca şi a reeduca societatea în spiritul noii ştiinţe. meroase; celelalte nu fac decât să repete, să dilueze, să risipească
Cernîşevski a făcut portretul în mărime naturală al ero­ ceea ce este expus mai cu miez şi mai clar în aceste câteva
ului perfect, care a îndeplinit prima din aceste sarcini: R a h - opere fundamentale. Nu trebuie deci citite decât acestea.
metov. Rahmetov a fost „sfântul", modelul existenţial al lui Orice altă lectură este o inutilă pierdere de timp." Se pot pro­
Plehanov, al lui Lenin, al bolşevicilor. Merită osteneala să-1 duce amestecuri: într-o aceeaşi lucrare, adevărul absolut se

146 147
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI OMUL NOU

poate învecina cu eroarea flagrantă. O p e r a spiritului va 11 < '.nnoaşterea deschide deci poarta mântuirii. D a r apoi ur-
atunci de a separa, fără întârziere, adevărul de fals. Se p r e t 1 1 I I i / . 1 antrenarea tuturor facultăţilor pentru plierea corpu-
poate, de asemenea, ca amestecul să fie interesant ca ima­ 1111 I .Hă de ştiinţa primită şi dotarea lui cu puteri care s-o facă
gine foarte generală a lumii în care binele şi răul se ating. i I ii ace. Rahmetov se supune unui regim alimentar bazat ex-
Astfel, parcurgând cărţile din biblioteca Verei şi îndepăr elusiv pe carne (fără îndoială sub influenţa acelui Feuerbach
tând cu o mişcare a mâinii pe Macaulay, Thiers, Guizot, niti.imaterialist din ultima perioadă). Aceasta şi gimnasti­
Ranke, Rahmetov dă pe neaşteptate peste operele lui N e w ­ ci lac din el în curând un atlet de o forţă aproape suprao­
ton şi apucă volumul: Observation on the Propheties of Da­ menească. El practică o asceză foarte strictă, penitenţială
niel and the Apocalypse of St. Johnf într-adevăr, este „un u n e o r i , destinată să-i călească voinţa, să o facă insensibilă
izvor clasic în privinţa amestecului de demenţă şi raţiune". l.i suferinţe, să-1 dezbare de obiceiurile căpătate. Trebuie,
„Iată o problemă istorică, urmează el, de importanţă uni­ nu r-adevăr, ca voinţa să se plieze docil şi fără efort la „codul
versală: amestecul acesta de nebunie şi raţiune străbate fără vieţii fericite" determinat de ştiinţa nouă. Iată de ce, efor­
excepţie toate evenimentele, apare în mai toate cărţile şi ii 11 i adesea eroice asupra sinelui nu sunt considerate drept me-
aproape în toate capetele." 1 8 A tria adevărul — sau binele, i ii, ci făcute din calcul. Ele nu sunt sacrificii, ci simple deturnări
de fals — sau rău, cu un discernământ infailibil, este primul in vederea unui câştig substanţial. Asceza este o formă ra­
rezultat al iluminării intelectuale. în seara întâlnirii sale cu ţională de hedonism. Esenţialul este de a-ţi rupe legături­
Kirsanov, plângând, „blestemând ceea ce trebuie să piară le. El se îndrăgosteşte accidental. Se stăpâneşte: „trebuie să
şi binecuvântând ceea ce trebuie să trăiască", tânărul con­ reprim această dragoste: ea m i - a r lega mâinile, ele sunt deja
vertit îl întrebase: „Oare cu ce cărţi trebuie să-mi încep lec­ legate şi nu mi le voi elibera atât de repede. D a r voi ajunge
tura ? " 1 9 Kirsanov îl iniţiază comunicându-i o listă de titluri. acolo. Nu trebuie să iubesc". Este un capitol asupra căruia
D u p ă care, cumpărând din librăriile germane şi franceze de este strict. Trebuie, într-adevăr, să fii disponibil pentru uma­
pe Nevski Prospekt, de la Amiralitate şi de la podul Poli­ nitate şi exemplar. „« Nu beau nici o picătură de vin. Nu mă
ţiei cărţile recomandate, el se închide pentru a citi trei zile ating de nici o femeie » [...] « Aşa trebuie. N o i cerem pen­
şi trei nopţi fără întrerupere. tru oameni folosirea deplină a bunurilor vieţii, şi de aceea
Ce citeşte el ? Feuerbach, „părintele filozofiei moderne". trebuie să dovedim prin felul nostru de viaţă că n-o cerem
Trilogia materialistă Vogt, B ü c h n e r şi Moleschott. Şi alţii, pentru satisfacerea pasiunilor noastre proprii, nu pentru noi
fără îndoială, dar nu sunt numiţi. O d a t ă intrat în posesia în persoană, ci pentru om în general; trebuie să dovedim că
teoriei, el se întoarce spre acţiune. F o a m e a bruscă de lec­ vorbim numai principial şi nu cu părtinire; din convingere
tură nu va dura dincolo „de primele luni ale regenerării sale". şi nu pentru nevoi personale. » " 2 1
Când apreciază că a cucerit „felul de a gândi sistematic, cu N i c i un sentimentalism, aşadar. R a h m e t o v este simplu,
ajutorul unor principii pe care le socotea deplin întemeiate", obişnuit, în mod voit banal. Cernîşevski îl repudiază pe faţă
cărţile îşi pierd prioritatea: „Sunt pregătit pentru viaţă." 2 0 pe revoluţionarul romantic căruia Turgheniev îi conturase
în Rudin tipul înflăcărat. El este organizat, precis, respec­
" Observaţii asupra profeţiilor lui Daniel şi a Apocalipsei Sf. tă un orar regulat. Este îmbrăcat ca toată lumea. Vorbeşte
Ioan (n.t.). cât mai puţin cu putinţă, fără să ţină seama de precauţii, în

148 149
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI OMUL NOU

maniera unui savant care demonstrează şi nu al unui ora­ „< lei care s-a reeducat, îi reeducă pe ceilalţi." Astfel, ceea
tor care convinge. El vorbeşte „fără sentiment personal", ex- 11' reprezintă standardul O m u l u i N o u va fi în curând nor­
punându-şi punctul de vedere şi nu impunându-1. Dacă, ma universală. „ E p o c a de aur va veni, epoca de fier trece."
într-adevăr, partenerul nu ia parte la demonstraţie, e dato­ Im .1 de astăzi, societatea, lumea conţine germenele salvă-
rită faptului că el nu este matur, nici „evoluat", şi este inu­ 111 sale. Oamenii noi nu sunt deloc numeroşi, dar ei fac să
til să insişti. înflorească viaţa tuturor, fără ei ea ar fi dispărut şi s-ar fi
R a h m e t o v este înconjurat de prietenii săi cu un respect degradat. „Ei sunt însă printre ceilalţi ca teina în ceai şi bu-
reverenţios. El produce teamă prin însăşi perfecţiunea sa. . l u t u l la vinul nobil. Ei dau celorlalţi vlaga şi seva, ei sunt
D a r idealul său este împărtăşit de mulţi. D i n afară, aceştia IL ea celor aleşi, sunt motorul tuturor motoarelor şi sa-
par stranii. Nu sunt ei ca o nouă „sectă" ? Formează un grup ir.i sării pământului." 2 4
solidar, lăudându-se cu aceeaşi ştiinţă, acţionând potrivit
aceleiaşi morale, animaţi de aceeaşi dragoste pentru ce ei nu­ Cernîşevski este crucial în istoria ideologiei.
mesc „logodnica". Logodnica apare în visul său în viziu­ Cu Bakunin, Belinski, Herzen, gândirea rusă se întor-
nea Verei Pavlovna. Este Revoluţia. Ea poate lua şi alte nume: ( ea spre acţiune. Ea extrăgea din sine însăşi necesitatea te-
dragostea de oameni, egalitatea în drepturi. Odată, după ce (u etică de a acţiona. D a r , neaflând punct de sprijin, se găsea
i-a prezentat istoria oamenilor de la origini, logodnica i-a M ispendată. Cu atât mai radicală cu cât nu întâlnea nici o opre-
dezvăluit prima sa manifestare pe pământ: este N o u a Heloîsă lişte în realitate, care i se sustrăgea, ea punea oamenii ani­
a lui Rousseau. „ D e atunci stăpânirea mea s-a întins me­
lor '40 într-o situaţie inconfortabilă. Ce distanţă între
reu. Nu sunt încă stăpână peste mulţi. în curând va veni însă
cuvinte şi fapte! Ce neputinţă!
vremea când voi domni peste tot pământul. N u m a i atunci
Cu Cernîşevski şi prietenii săi, situaţia se inversează. Este
oamenii îşi vor da seama pe deplin cât de frumoasă sunt.
stabilit că acţiunea primează, că se militează. Acţiunea se în­
Acum, acei care-mi recunosc puterea nu pot asculta cu t o ­
toarce atunci spre gândire pentru a-i cere scopuri, mijloace
tul de voinţa mea. Cunoaşteţi în clipa de faţă numai o par­
22 şi o morală justificatoare. Speculaţia, încă foarte bogată în
te din voinţa m e a . "
prima generaţie, încetează brusc. într-adevăr, nu mai exis­
într-adevăr, lumea este o şcoală. C e i pe care cunoaşte­
ta căutare, ci adeziune la un adevăr care se impune fără dis­
rea i-a eliberat trebuie să răspândească această cunoaştere
cuţie. M o m e n t u l filozofic constă în decizia de căutare a
şi să elibereze. Este interesul lor. Ei sunt încă puţin numeroşi.
adevărului. Momentul ideologic este în actul constatării ade­
Tipul lor este de „formaţie recentă". Ei au avut precursori,
vărului. După care nu mai rămâne decât să se tragă consecin­
dar care se simţeau solitari şi neputincioşi, lăsându-se în voia
ţele. T o n u l particular al lui Cernîşevski, plin de aroganţă
„fie a descurajării, fie a exaltării, avânturilor romantice ale
şi de brutalitate, vine din intuiţia faptului simplu, a eviden­
imaginaţiei, ceea ce îi priva de caracteristica esenţială a aces­
ţei (o singură dată, un singur principiu şi extrem de elemen­
tui gen de oameni, şi anume sângele rece şi spiritul practic,
tar... aceste formule revin fără încetare), din bucuria în faţa
activitatea lucidă şi pasionată". A c u m şase ani, nu se vedeau
acestui evrika şi din irascibilitatea contra orbirii volunta­
încă. în foarte puţini ani vor fi chemaţi în ajutor: „Salvaţi-ne".
re şi interesate a celor care refuză să vadă.
Căci „societatea trebuie să se reeduce, aceasta este un fapt". 23

150 151
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI OMUL NOU

Extrema sărăcie a gnozei cernîşevskiene frapează dacă comunitatea care-1 hrăneşte, îl îmbracă, în schimbul acţiu­
este comparată cu luxuriantele gnoze idealiste care înflo­ nii sale militante permanente. El practică o morală care nu
reau în Rusia la începutul secolului. Baader, Hamann, Schel- este morala comună, dar care este interioară gnozei însăşi şi
ling, B o e h m e îi hrăniseră pe slavofili şi chiar pe Herzen, care pe care singuri gnosticii care au înţeles-o o practică între ei.
se delecta cu aceste lecturi în tinereţea sa. Imaginarul reli­ Ceilalţi sunt iresponsabili, acţionaţi din exterior. M u n c a sa
gios al francmasoneriei mistice este încă viu la ei. D a r C e r - constă în a propune gnoza, a dezlega problemele prin apli­
nîşevski urăşte religiozitatea, nu are încredere în sentiment, carea strictă a doctrinei, a da exemplu, a se înălţa spre vâr­
ponegreşte sufletul frumos. Fără îndoială, „logodnica" poa­ ful unde stau cei deşteptaţi, conştienţii.
te fi considerată ca un mit gnostic. D a r cât de sărac! Visuri­ Totuşi el diferă printr-o trăsătură de cel desăvârşit. El este
le Verei Pavlovna ni-1 prezintă: este un falanster fourierist, lipsit de rit, de transcendenţă. Amestecul cosmic al gnozei
automatizat prin progresul tehnic. Crystal Palace al lui Pax- clasice trimitea spre o metafizică generatoare de acte reli­
ton, decorat de ilustratorii lui Jules V e r n e : iată cadrul uto­ gioase. Cosmologia materialistă îl face pe om solidar cu uni­
piei sale. Căci ştiinţa, luată în serios, taie aripile imaginaţiei. versul, dar cu un univers imanent, mecanic, aşa cum îl arată
Ea nu permite decât extrapolarea. Mai mult, imaginaţia este ştiinţa, un univers în afara căruia nu există defel evaziune.
inutilă, de vreme ce însăşi materia în automişcarea sa pre­ Rahmetov nu triumfă prin rit şi rugăciune. Câmpul său de
ia sarcina viitorului uman. Mişcarea este totul, acţiunea o acţiune este societatea şi tehnica sa, politica.
însoţeşte, dar îşi interzice devansarea dincolo de un anume în centrul preocupărilor lui Cernîşevski se află proble­
punct. ma morală. în vederea asigurării unei anumite inocenţe a
D a r , deşi separată de producţia mitologică abundentă acţiunii revoluţionare, el va aduce în Europa materialismul
care o însoţeşte în m o d obişnuit, gnoza cernîşevskiană îşi cel mai strict determinist. O m u l este acţionat: el nu este deci
manifestă structura tipică. Lumea se prezintă ca un ames­ responsabil. D a c ă acţionează conştient, o face recunoscând
tec de elemente bune şi rele, în care răul ferecă binele. Sal­ necesitatea acţiunii. Libertatea este necesitatea înţeleasă (este
varea este adusă de cunoaştere. Această cunoaştere este de definiţia lui L e n i n ) . Problema libertăţii e deplasată şi sus­
natură raţională, ea este completă, puternică, absolut cer­ pendată de cunoaştere. Cunoaşterea fiind certă, acţiunea
tă. Ea oferă planul adevărat al lumii, cheia destinului său. Ea conştientă este univoc ghidată de ea. Acţiunea umană regă­
arată că lumea poate fi salvată, că este suficient să fie dispu­ seşte în conştiinţă inocenţa care-i era proprie când era în
să altfel, să fie separate elementele bune — care reprezintă mod inconştient determinată din exterior. Inconştient sau
viitorul, progresul, viaţa — de cele rele, care aparţin trecu­ conştient, omul îşi aruncă responsabilitatea asupra a ceea ce
tului, reacţiunii, morţii. Ca şi la Mani există două principii nu este el. Unde se poate instala, atunci, greşeala ? In acel sin­
şi trei timpi. Agenţii acestei separări sunt Oamenii N o i . D e ş ­ gur caz în care omul, trezit la conştiinţă, nu se supune porun­
teptaţi prin cunoaştere, ei au acces la o viaţă nouă. R a h m e - cilor sale. Greşeala poate fi o slăbiciune: în acest caz training-ul
tov este tipul modern (deci „ştiinţific") al desăvârşitului nu a fost dus până în punctul în care învinge complet me­
maniheean. Trezit de iniţierea gnostică, el a intrat în partea canismele ce operează în mod normal într-o lume neregene­
salvată şi salvatoare a umanităţii. Operând în el separarea, rată. Dar, mai general, greşeala morală poate fi redusă la o
el duce viaţa ascetică a aleşilor. El este cast. E întreţinut de greşeală logică. Trezirea nu a fost completă, nici vindecarea

152 153
OMUL NOU
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

încheiată, deoarece conştiinţa nu e destul de clară, penii u i • 'I esic partizan al progresului „burghez" şi al unei dez-
că teoria a fost rău înţeleasă sau pierdută din vedere. A pă­ < .ipitaliste în măsura în care ea nu c o m p r o m i t e şan-
cătui înseamnă a refuza să înţelegi sau a înţelege rău, sau a uita. m li unei obşti rurale. Este, de asemenea, un occidentalist.
| ' « i r deci destul de depărtat de narodnicismul clasic pen-
Nu se pune problema regretului, ci a autocriticii. Nu se pune
| | I I • .II e inamicul numărul unu este mai puţin întârzierea
problema iertării, ci a unui examen de tip şcolar care deci­
i II iei, eât „capitalismul". 2 5 Cernîşevski este maestrul ne-
de dacă elevul deficient poate „urma", dacă el este admis
• • M i estat al tinerei generaţii, nu prin program, care poate va-
să repete, să se recicleze sau trebuie exclus.
llrt, ei din cauza concepţiei sale privind acţiunea politică:
A rezolva problema morală era crucial pentru această ge­
l i ie salvarea. înainte deci de a şti să răspundă la între­
neraţie. Acţiunea îmbracă o urgenţă evidentă. Aceşti tineri
iţii i ea Ce-i de făcut} tânărul care se ambiţionează să intre
ieşeau din adâncurile întunecate ale Rusiei. Ei crescuseră în
in vi.iţa adevărată trebuie să intre în revoluţie.
subordonarea ortodoxă şi ţaristă. E r a u o mână de oameni.
I.it.i de ce s-a format un tip de ideolog revoluţionar la
C u m să învingă umilitorul sentiment de culpabilitate care-i
11 ii «putui anilor ' 6 0 , fără să fi existat încă o ideologie ela­
paralizase pe înaintaşii lor, mai bine înarmaţi totuşi decât
borată — convingerea că ea era posibilă ajungea — şi nici
ei ? C u m să acţioneze fără a se lovi de obstacolul interior ?
un program politic coerent. T i m p de câţiva ani au apărut,
O m u l doreşte în m o d natural să cunoască: acuma ştie.
|l I şi c o l o , militanţi fără doctrină şi fără program, practi­
Conversiunea la o cunoaştere certă şi introducerea în cer­
c i i ui acţiunea pentru acţiune şi combinând cea mai tran-
cul revoluţionarilor perfecţi se pare că generează o aseme­
ş.iniă încredere în ei înşişi cu ignoranţa provizorie a raţiunilor
nea bucurie, încât ea face să treacă pe planul al doilea problema
doctrinale care ar putea s-o justifice.
a cărei soluţie fusese această conversiune. Pentru a acţio­
na, trebuia concepută viaţa perfectă. Ea tinde să-şi ajungă
şi să dea criterii care nu sunt cele ale eficacităţii politice. Prin-
tr-o primă desprindere de real, politica devine un subpro­
dus al doctrinei, în timp ce doctrina fusese pusă la punct
pentru a face politica posibilă. Cu toate acestea, în 1860, nici
doctrina, nici programul politic nu sunt încă precizate. D o c ­
trina este presupusă ca existentă — pentru că este Ştiinţa —,
dar ea nu este elaborată. Garanţia că este adevărată e suficien­
tă pentru moment. Programul politic al lui Cernîşevski este
vag şi eclectic. El rămâne în linia iluministă. Principiul său
antropologic deriva direct din d'Holbach. Lenin îl laudă pen­
tru „antifeudalismul" său consecvent: ostilitate violentă faţă
de iobăgie, pledoarie în favoarea educaţiei, a autoguvernă­
rii, a libertăţii, apărarea maselor ţărăneşti. Cernîşevski este
un apărător al obştii rurale şi în aceasta este aliatul slavo-
fililor, un slavofil de stânga în stilul lui H e r z e n . în acelaşi

154
P A R T I D U L VISAT

S-a îndrăgostit pe dată de el. „Sunt admirabili, afirma el,


aceşti tineri fanatici — credincioşi fără dumnezei şi fără vor­
CAPITOLULVIII be goale." 2 V o r b e goale, de multă vreme bătrânul nu mai
I ăcuse decât aceasta. Neceaev îi istorisi că el era în fruntea
Partidul visat unei puternice organizaţii disciplinate, ce se pregătea să dea
revoluţiei ţărăneşti din Rusia impulsul decisiv, potrivit unui
program pe care Bakunin 1-a recunoscut ca al său şi pe care
îl rezumă astfel : „Distrugerea totală a lumii statal-legale şi
I
a întregii pretinse civilizaţii burgheze, având drept mijloc
o revoluţie populară, spontană, dirijată printr-o dictatură
Cernîşevski a întemeiat etosul individual al revoluţiei. colectivă, imperceptibilă şi anonimă a partizanilor unei eli­
Viaţa revoluţionară în Rusia devine o imitatio a lui Cernî­ berări complete a poporului de orice oprimare, strâns uniţi
şevski şi a eroului său Rahmetov. Ca şi în Franţa iacobină, într-o societate secretă, acţionând peste tot şi totdeauna în
ideologul, ca tip de om, o ia înaintea ideologiei. Acelaşi lu­ vederea unui acelaşi scop şi potrivit unui acelaşi program." 3
cru se petrece cu partidul. Exista în E u r o p a restauraţiei un Această societate, acest partid, Bakunin îl visa de trei­
model al societăţii secrete, carbonarismul. Rusia îl impor­ zeci de ani. De câţiva ani el ştia că există în Rusia grupuscu-
tase devreme, deoarece carbonarismul este o caracteristică le de oameni tineri violenţi, expeditivi şi rapizi. Ei pregătiseră
a societăţilor Vechiului regim, în care societatea civilă este în 1866 un atentat contra lui Alexandru al Il-lea. C â n d B a ­
încă prea slabă pentru a face o revoluţie a sa. O a m e n i ti­ kunin 1-a văzut pe Neceaev debarcând, a recunoscut îm­
neri, care au în faţa ochilor exemplul iacobinilor, vor să i plinirea aşteptării sale. Nune dimittisf îl înzestra pe Neceaev
se substituie. O r , partidul, a cărui invenţie este opera R u ­ cu cele mai înalte virtuţi revoluţionare: gravitate, pasiune,
siei, nu se concepe pe sine ca un substitut al societăţii civile, forţă de neînfrânt, devotament absolut faţă de cauză. B i ­
ci ca o deducţie a ideologiei. T o t u ş i el nu aşteaptă ca ea să neînţeles, nu exista nimic din toate acestea. Acţiunea, ac­
fie completă şi desăvârşită pentru a încerca să se constituie. ţiunea sacră care îl entuziasmase pe bătrânul vorbăreţ, nu
La drept vorbind, partidul a fost mult timp visat înainte de exista decât în vis. Fantasma este singura realitate a întregii
a ajunge la un început de existenţă. î n c ă de la „stadiul oni­ afaceri. Mai mulţi istorici s-au străduit să-1 prezinte pe N e ­
r i c " el îşi cucereşte totuşi trăsăturile definitive. „Trebuie să ceaev aşa cum era. D a r el nu era nimic. Dostoievski a vă­
visăm" scria L e n i n 1 . zut bine că problema era infinit mai gravă în intenţie decât
în acţiune. Ca probă nu există nimic decât cadavrul unui
student şi Catehismul revoluţionarului.
Partidul a fost visat în c o m u n de către un tânăr delinc­
vent, Neceaev, şi un bătrân care se ataşase de el, Bakunin.
Spre deosebire de Herzen, care îşi afirma credinţa în R e ­ în acest text celebru, unele părţi poartă amprenta lui B a ­
voluţie, dar nu o iubea, Bakunin îşi păstrase pasiunea re­ kunin. Sunt cele mai trecătoare. Bakunin anarhistul se re­
voluţionară în formula cea mai simplă: a distruge, a nega, a urî cunoaşte mai ales în ultima parte intitulată „Atitudinea
— e suficient. Ritmul dialectic va face restul. Iată că i se pre­
zintă, în 1869, în exilul său din Elveţia, un tânăr de 22 de ani. * A c u m răspândiţi-vă! (n.t.).

156 157
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL VISAT

Societăţii faţă de p o p o r " şi care este programul său politic. i i nu poate revendica autonomia —, şi în cel dintâi, o con-
Partidul (sau Societatea) are drept scop „eliberarea com­ 11 idicţie pentru că revoluţia „gnostică" nu se poate recu-
pletă şi fericirea poporului". Ea nu este posibilă decât prin- noaşte ca fiind agnostică. Trebuie să existe un program.
tr-o „revoluţie populară care ar distruge totul". Aceasta nu (lliiar dacă el trebuie disimulat pentru motive tactice, el tre­
trebuie înţeleasă ca o răsturnare a unui regim politic prin buie să existe în principiu, fie şi în stare latentă. Şi, în spa-
altul, ca o substituire a unui stat prin alt stat. Acesta este i . l c programului, o doctrină de ansamblu.
într-adevăr „modelul clasic al Occidentului" şi el nu trebuie
urmat. Revoluţia trebuie să distrugă „întreg etatismul" şi întreg restul Catehismului revoluţionarului aparţine se­
să suprime tradiţiile statale ale regimului şi claselor în R u ­ dimentului stabil al revoluţiei ruse, aşa cum s-a conservat
sia. „Misiunea noastră este distrugerea teribilă, totală, ge­ el de la Cernîşevski la Lenin. Sunt puţine de spus despre
nerală, nemiloasă." Reconstrucţia este problema viitoare a proiectele de organizare. Societatea secretă nu are nimic spe-
„mişcării şi a vieţii populare". Iată de ce până atunci trebuie i ilic rusesc. E plin de societăţi secrete în E u r o p a restaura­
să aibă loc unirea cu elementele vieţii populare care, după ţiei. Elementul său de bază, cercul, este de o generaţie cadrul
întemeierea statului moscovit, nu au încetat să protesteze normal al vieţii sociale a tinerilor din Rusia. îşi are el ori­
„nu prin cuvinte, ci în fapte" împotriva a tot ceea ce este ginea în collegium pietatis german din secolul al X V I I I - l e a ?
legat de stat, nobilime, birocraţie, preoţi, negustori, ţărani In tot cazul, încă din 1820, krujok-ul" este atestat. El gru­
bogaţi şi exploatatori. „Trebuie să ne unim cu lumea cute­ pează câţiva tineri în jurul unuia dintre ei, personalitate mar­
zătoare a tâlharilor, singurii şi autenticii revoluţionari ai R u ­ cantă şi eponimă. Se vorbeşte astfel de cercul lui Stankevici 5 .
siei." Cu acest apel mărturisit la delincventă, o altă trăsătură I a Anglia, pentru apartenenţa la grup conta educaţia pri­
poate fi corelată cu negativismul bakuninist. „Revoluţio­ mită în aceleaşi colegii, practicarea aceloraşi sporturi, ca­
narul dispreţuieşte orice doctrinarism şi a renunţat la şti­ rierele echivalente, pe scurt omogenitatea socială. Ideile
inţele profane pe care le lasă generaţiilor viitoare. El nu contează puţin şi politeţea le evită. în Rusia, originea so­
cunoaşte decât o singură ştiinţă, ştiinţa distrugerii. Pentru cială, uneori naţională, este indiferentă. C e r c u l pietăţii ger­
aceasta, şi numai pentru aceasta, studiază el acum mecani­ man viza doar perfecţionarea morală. Cercul rus, o etică şi
ca, fizica, chimia şi chiar medicina. Scopul nu este decât un gen de viaţă. Foarte curând s-a adăugat dimensiunea po­
unul: distrugerea cât mai rapidă a acestui regim ticălos." litică, în anii ' 6 0 , cercul şi-a schimbat caracterul. E r a for­
Există aici o renunţare la cunoaştere care este în afara tra­ mat din amatori de vârste şi de formaţiuni diferite. El devine
diţiei revoluţionare ruse. A extinde utilitarismul în plan şti­ în m o d special studenţesc. Universitatea nu oferea un ca­
inţific şi a face din revoluţie o valoare absolută, dar vidă este dru autorizat socialităţii studenţeşti. Krujok-vâ devine punc­
ceva la care revoluţionarul nu poate consimţi. Delincven­ tul de întâlnire al studenţilor veniţi din cele patru colţuri
ta şi nihilismul cultural sunt, fără îndoială, realităţi ale re­ ale Rusiei, întâlnirea camarazilor, cam pierduţi în marele
voluţiei. E l e nu-i p o t fi principii. Iată de ce Lenin va fi în oraş, bursa de schimb a mijloacelor de existenţă, ca şi a idei­
m o d violent ostil anarhismului bakuninist — tot aşa c u m lor şi broşurilor, şi unele şi altele adesea subversive. Despre
va fi ostil moralismului anilor '70. El vede în acesta din urmă
o inconsecvenţă — căci cunoaşterea conţine morala şi aceas- * cerc (n.t.).

158 159
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL VISAT

eforturi spre o gândire superioară şi dezinteresată nu mai era MU. ies, excluzându-le pe toate celelalte, de o singură gân-
vorba. Intenţia era, mai degrabă, de a se împărtăşi dintr-o ilirc, de o pasiune — revoluţia."
subculturăîn formare, a cărei expresie cea mai coerentă sunt Vocabularul este transpozabil fără efort la o carieră m o -
Cernîşevski şi ziarul său. Atunci, în acele momente, U n i ­ BMtică. Monahul părăseşte totul, chiar şi numele, pentru a
versitatea a intrat în criză, s-a închis pentru o vreme, a ex­ *c dărui exclusiv Celui care este. Negativitatea bakuninis-
matriculat mulţi studenţi. Cercurile au devenit curând i.» (distrugerea, echivalentă cu Revoluţia) este pur şi sim­
matricea acţiunii revoluţionare. Primele grupuri teroriste plu substituită pozitivităţii divine. Revoluţionarul renunţă
au luat, după 1863, aceeaşi formă de organizare pe care o l.i sine însuşi şi se absoarbe în nada" revoluţionară. Iată de
adoptaseră „prietenii înţelepciunii" o jumătate de secol mai i c ionul şi vocabularul mistic se potrivesc aici cu o misti-
devreme 6 . i .i negativă. D a r această mistică deviată, deformată seamă-
Cercul a devenit clandestin. In Catehism el se vrea se­ ii.i îndeajuns cu mistica religioasă pentru a-1 impresiona pe
cret: „mecanismul de organizare este ţinut ascuns" de ori­ I >< >stoievski care, zugrăvindu-1 pe Stavroghin după revo-
ce privire exterioară. în interior, „trebuie exclusă orice luijonarii pe care-i cunoscuse, îl plasează, ca să mă exprim
discuţie care nu are legătură cu scopul". O asemenea dis­ .işa, aproape de sfinţenie. El îl pune pe ateu (negarea lui
poziţie este importantă. Ea are drept obiectiv să împiedice I Himnezeu înţeleasă ca negaţie universală â la B a k u n i n ) în
degenerarea cercului într-un club de discuţii, potrivit unei stadiul penultim al ascensiunii spirituale şi mult deasupra
înclinaţii familiare a intelighenţiei ruse. Nu se va vorbi de­ I idclităţii ignorante şi calme a simplei religii. B l o k va obţi­
cât de „sarcini". Se introduce astfel un limbaj artificial cu ne şi el efecte de o profunzime mistico-revoluţionară din
întrebuinţare obligatorie. Utilizarea sa desemnează o c o ­ muzica pârjolurilor. Acest demonism byronian găseşte în
munitate de adeziune la doctrină. Cercurile sunt locul în Catehismul revoluţionarului forma desăvârşită a politiză­
care se forjează viitoarea limbă de lemn. Ea formează me­ rii sale, dar îşi păstrează, în politică, prestigiul moral, am­
diul şi legătura membrilor cercului, ocupând, dacă se poa­ biguu, al marilor perversiuni romantice şi întreaga sa valoare
te spune aşa, o funcţie „religioasă". Iată pentru ce este impusă de chemare. Religiozitatea rusă crede că există o comuniu­
deschiderea sufletului, transparenţa faţă de duhovnic: „ T o ­ ne în rău ca şi în bine, o comuniune a Păcătoşilor, după cum
tala sinceritate a membrilor cercului faţă de organizator este există o comuniune a Sfinţilor. Aceasta reprezintă o ispită
condiţia succesului activităţii." Este tot ce a rămas din ve­ pentru sufletele adolescentine.
chiul collegium pietatis: confesiunea reciprocă în vederea Cu toate acestea, dacă citeşti atent Catehismul, înţelegi
progresului moral. că structura sa nu este cea a unui creştinism de-a-n-doase-
C ă c i aceasta este esenţialul. Intrarea în cerc — sau par­ lea, ci a unui maniheism „pe faţă", în poziţia sa naturală.
tid — este consecinţa unei reorientări totale a vieţii, a unei Retragerea din lumea creştină, nefiind o ruptură cu lumea,
metanoia, a unei intrări într-o lume nouă, care se numeş­ ci adeziune la o lege pe care această lume nu o observă, nu
te Revoluţie. Revoluţionarul îşi părăseşte tatăl şi mama, îşi este o respingere a civilizaţiei şi a ordinii naturale. Ea se vrea,
taie toate rădăcinile: „El nu are interese particulare, pro­ mai curând, o restaurare a lor. Dimpotrivă, revoluţionarul
bleme personale, sentimente, legături personale de proprieta­
te. El nu are nici nume. Totul în el este absorbit de un singur * necesitate, de la nado — trebuie (n.t.).

160 161
P A R T I D U L VISAT
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

„în adâncul fiinţei sale, a rupt nu numai în cuvinte, ci şi în susţinut încă la acesta din urmă printr-un raţionament ge-
fapte, orice legătură cu ordinea publică şi cu lumea civili­ i ural — utilitatea —, se detaşează de umanitatea luată în an­
zată de pretutindeni, cu toate legile, convenienţele, conven­ samblu, pentru a deveni un calcul politic (revoluţia) aplicabil
ţiile sociale şi regulile morale ale acestei lumi. Revoluţionarul direct numai revoluţionarului, indirect celorlalţi şi numai
este un duşman implacabil al acesteia, şi el nu continuă să 1 1 1 măsura în care calculul politic o decide. Unitatea mora­
trăiască în lume decât pentru a o distruge cu mai multă si­ lei c abandonată, ceea ce nu înseamnă amoralism, căci în so­
guranţă". El nu poartă asupra lumii o privire binevoitoare cietatea nouă cealaltă morală este cu atât mai constrângătoare.
care graţiază. „Revoluţionarul nu se introduce în lumea po­ Această altă morală este descrisă în paragrafele 5, 6 şi 7
litică şi socială, în lumea aşa-zis instruită, şi nu trăieşte de­ ale celei de-a doua părţi. Este o morală severă şi pesimis­
cât cu credinţa în distrugerea sa cea mai completă şi mai tă. „Revoluţionarul este un om pierdut." Neîndurător faţă
rapidă. El nu este un revoluţionar dacă are compasiune pen­ de stat şi „societatea instruită", el nu trebuie să aştepte „nici
tru ceva în această lume. Trebuie să aibă puterea să distru­ o milă pentru sine". C u m e cu putinţă aceasta ? Gnosticul
gă situaţiile, relaţiile sau persoanele aparţinând acestei lumi: participă la un conflict care îl depăşeşte şi nu poate exista
totul şi toate trebuie să fie pentru el în mod egal vrednice un mediator între cele două părţi antologic antagoniste. „In­
de ură." Ca şi desăvârşitul, revoluţionarul operează o trie­ tre el pe de o parte, statul şi societatea pe de altă parte, exis­
re în amestecul impur, contribuie la distrugerea părţilor rele, tă o stare de război vizibilă sau invizibilă, dar permanentă
astfel încât să elibereze părţile luminoase pe care ele le ţin şi implacabilă — un război pe viaţă şi pe moarte." Nu poa­
întemniţate. In acest scop, el trebuie să intre peste tot, pen­ te exista un compromis pentru că nu există cale de mijloc.
tru a nu lăsa nici un ungher cosmic să scape de războiul pu­ „Ei sau n o i " , cum va spune Lenin.
rificator: „Revoluţionarul poate — şi adesea chiar trebuie — Această morală interzice dragostea şi prietenia. M a i în­
să trăiască în societate, trecând drept ceea ce nu este. R e ­ tâi, pentru că starea de război nu se pretează la acestea. Apoi,
voluţionarul trebuie să pătrundă peste tot, în toate clasele pentru că sentimentele naturale sunt legate de lumea care
mijlocii şi inferioare, în magazinul negustorului, în biseri­ trebuie distrusă şi trebuie deci combătute odată cu ea. „ L e ­
că, în casa seniorială, în lumea birocratică, militară, litera­ găturile de rudenie, prietenie, dragoste, gratitudine, onoa­
ră, în poliţia secretă (Secţia a treia) şi chiar în Palatul de re chiar, trebuie să fie înăbuşite în el printr-o singură şi rece
iarnă." D a r , dacă intră peste tot, revoluţionarul nu se ames­ pasiune pentru cauza revoluţionară." Dostoievski va rele­
tecă. El are o altă natură. Aparţine unei alte societăţi. Nu va această trăsătură. „Dreptul la dezonoare" este revendi­
7
este legat prin morala comună, fiindcă nu există morală c o ­ cat de demonii săi . Aceasta presupune antrenamentul
mună. Nu recunoaşte morala „societăţii ticăloase". El este ascetic al cărui exemplu a fost dat de Rahmetov.
legat, dimpotrivă, în mod absolut, de morala care decurge Cu toate acestea, morala nu este în întregime depose­
din doctrină şi care se află la preţ printre cei care ştiu: „El dată de eudaimonism, de vreme ce revoluţionarul trebuie
dispreţuieşte şi detestă morala actuală a societăţii în toate să facă să progreseze lumea ideală. Aceasta e singura lui re­
motivaţiile şi manifestările sale. Pentru el, este moral tot ceea compensă: „ N u există pentru el decât o singură bucurie, o
ce contribuie la triumful revoluţiei; imoral şi criminal, tot singură consolare, recompensă şi satisfacţie: succesul revo­
ceea ce o împiedică." „Calculul simplu" al lui Cernîşevski, luţiei."

162 163
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL VISAT

D a t e fiind acestea, deşi morala revoluţionară se aplică este încredinţată. „Pentru a le stimula energia, trebuie să li
în două moduri, potrivit câmpului în care se aplică, parti­ st- expună în chip fals natura acţiunii." Nu există mai mult
dul şi lumea ce trebuie distrusă, ea este în principiu una. loc pentruphilia în partid decât altundeva: „Gradul de prie­
Ea depinde de calculul politic. Este evident că revolu­ tenie şi de devotament şi alte obligaţii faţă de un anume ca­
ţionarii se eliberează de morala comună cu privire la non-re- marad sunt determinate doar prin gradul lor de utilitate
voluţionari, dar ar fi o eroare a crede că între ei această morală pentru cauza revoluţiei reale şi distructive." Un alt senti­
îşi reia drepturile. Ea este detronată de altă morală care nu ment înlocuieşte prietenia: solidaritatea. „In ea rezidă întrea­
are de-a face cu justiţia şi injustiţia. De unde paradoxul, care gă forţă a cauzei revoluţionare." Prietenia este un sentiment
a derutat multă lume, că revoluţionarul consideră partidul care aparţine vechii naturi, solidaritatea naturii care o com­
sacru şi se comportă faţă de tovarăşii săi cu acelaşi cinism bate. Prietenia vrea binele prietenului. Solidaritatea, bine­
aparent ca şi cel manifestat faţă de cei a căror distrugere o ju­ le revoluţiei. Solidaritatea, care se prezintă ca o depăşire a
rase. Singura diferenţă este că între revoluţionari acest com­ simplei prietenii, poate intra în opoziţie cu aceasta, care nu
portament e un fapt stabilit printr-un principiu general — are consistenţă proprie: „Atunci când un camarad se află
cu toate că regula de aplicare rămâne nedeterminată —, în în primejdie, revoluţionarul care hotărăşte să-1 salveze sau
timp ce faţă de ceilalţi există o pură şi legitimă înşelătorie. nu trebuie să ia în consideraţie numai binele cauzei revolu­
Primii s-au decis să respecte un pact conţinând clauza po­ ţionare şi nu sentimentele personale. în consecinţă, trebuie
trivit căreia nu există nici adevăr, nici justiţie (nu există de­ să evalueze, pe de o parte, contribuţia acestui camarad şi,
cât interesul în fiecare moment determinat) şi, înşelaţi, ei pe de altă parte, cheltuielile forţelor revoluţionare necesare
păstrează satisfacţia de a fi stabilit un asemenea contract şi pentru a-1 salva; decizia sa va depinde de partea în care în­
de a nu avea de ce să se plângă. Ceilalţi, care cred că exis­ clină balanţa."
tă adevăr şi justiţie, sunt pedepsiţi tocmai pentru a fi luat Solidaritatea este de natură intelectuală, deşi ea poate să
ca atare lucruri absolut condamnate. aibă un veşmânt afectiv. Ea se bazează pe considerarea doc­
Paragraful 3, despre „regulile generale ale reţelei", este trinei, a secretelor lumii, a conflictului în situaţia sa gene­
conceput astfel: „Indivizii aleşi în cercuri pentru a face par­ rală, între revoluţionari solidari nu există egalitate, ca între
te dintr-o secţiune, îşi iau, la prima reuniune angajamen­ prieteni. Partidul se organizează potrivit unei ierarhii care
tul : a) de a acţiona în mod indisolubil, în mod colectiv, este o ierarhie bazată pe ştiinţă şi pe respectarea legii. Infe­
supunându-se cu totul părerii generale şi de a nu părăsi sec­ riorul este instrument pentru superior, care dispune de el în
ţiunea decât pentru a trece, la ordinul comitetului, la un ni­ mod judicios pentru cea mai bună soluţie de ieşire din con­
vel mai tainic al organizaţiei; b) de a nu avea în vedere decât flictul c o s m i c ; paragraful 1 0 : „Fiecare camarad trebuie să
interesul societăţii în toate relaţiile sale cu lumea exterioa­ aibă în subordine câţiva revoluţionari de categoria a doua
ră." Este pactul constitutiv al societăţii desăvârşiţilor. Aceş­ şi a treia, adică, incomplet iniţiaţi. Pe aceştia el trebuie să-i
tia îşi pierd, potrivit acestui pact, autonomia. Ei acceptă să considere ca o fracţiune a capitalului revoluţionar total pus
fie „un mijloc sau un instrument pentru a executa acţiunile la dispoziţia sa. El trebuie să cheltuiască cu economie partea
şi a atinge scopul Societăţii". Executanţii nu trebuie să cunoas­ sa de capital, străduindu-se totdeauna să obţină cel mai mare
că „natura", ci numai detaliile acţiunii a căror executare le profit posibil. El însuşi se consideră ca un capital destinat

164 165
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI
PARTIDUL VISAT

a fi pierdut pentru triumful cauzei revoluţionare, dar un ca­


Acesta e deci micul text de şapte pagini care a fost pu­
pital de care nu poate dispune singur şi după voinţa sa fără
blicat în 1 8 7 1 , în timpul procesului discipolilor lui N e c e ­
acordul întregii Societăţi a camarazilor iniţiaţi."
aev şi care a fost redactat în 1869. In istoria intelectuală a
Partidul este ierarhizat în vederea construcţiei; în mod
Rusiei, el se compară sub un anumit unghi cu prima scri­
simetric, „societatea ticăloasă" este repartizată în categorii
soare a lui Ceaadaev."
în vederea distrugerii. „Prima categorie îi cuprinde pe cei
Această scrisoare cădea ca un aerolit de bun-simţ şi de
condamnaţi la moarte fără întârziere." Partidul stabileşte
simplă exactitate în dezbaterea trucată a tuturor concepţi­
lista în ordinea caracterului lor dăunător relativ.
ilor pe care o purtaseră între ei slavofili, occidentalişti, cei
La fel cum iubirea nu dictează alegerea camarazilor, nici
ce au cădelniţat „naţionalismul oficial". Ea scandaliza toa­
ura nu este însărcinată să desemneze duşmanul. Această ură
te părţile care se făceau că-şi răspund una alteia, în timp ce,
poate fi „parţial utilă", contribuind la stimularea revoltei
în fapt, se străduiau să răspundă lui Ceaadaev fără a-1 numi,
în popor. D a r iniţiatul se ţine deasupra. El se ghidează după
fără a-1 edita. Catehismul revoluţionarului exprima exact,
„gradul de utilitate pe care îl va avea această moarte pentru
cu o candoare periculoasă, substratul ideilor care, născute
cauza revoluţionară". O a doua categorie cuprinde indivi­
odată cu Cernîşevski, formau cimentul primelor cercuri te­
zii nepopulari cruţaţi provizoriu, pentru că ei pot împinge
roriste, cercul lui Işutin şi al lui Karakozov. C i n e îi era au­
prin existenţa lor poporul la revoltă. C e a de-a treia cate­
torul ? Neceaev sau Bakunin ? Contribuţia lui N e c e a e v era
gorie aparţine „mulţimii de prostănaci sus plasaţi". „Ei tre­
de a vehicula acest fond de idei comune. Contribuţia lui B a ­
buie exploataţi în toate modurile şi pe toate căile posibile,
kunin a fost, poate, aceea de a mânui condeiul — incapaci­
trebuie traşi pe sfoară, derutaţi şi, luându-le în stăpânire ne­
tatea literară a lui Neceaev face ca acest fapt să fie cel puţin
curatele secrete, să-i facem sclavii noştri." Apoi, „politi­
plauzibil. Ea se materializează de asemenea în introduce­
cienii ambiţioşi şi liberalii de orice nuanţă". Se acţionează
rea câtorva note personale de care tinerii ruşi nu făcuseră
în aşa fel încât să pară că sunt urmaţi, când în realitate „sunt
caz deloc, vechile amintiri hegeliene, negativitatea, progra­
aserviţi, sunt uzurpaţi de toate secretele lor, sunt c o m p r o ­
mul anarhist. Contribuţia sa a fost mai ales de a se încânta
mişi până la limita extremă, astfel încât să nu mai poată fi
în faţa sumbrului romantism al byronismului negru care dă­
vorba de o retragere, apoi sunt folosiţi pentru a semăna ne­
dea acţiunii o aură demonică, la care bătrânul estet al ani­
linişte în stat". Apoi, „doctrinarii" şi alţi vorbăreţi. Aceş­
lor '40 era mult mai sensibil decât aceste tinere brute ce
tia trebuie antrenaţi să facă declaraţii publice periculoase,
încercaseră să exploateze ilustrul său patronaj. Un elan liric
pentru a-i duce la pieire pe majoritatea şi a „da o formaţie
1-a pus în mişcare pe exilatul de pe malul lacului Léman.
revoluţionară autentică unora dintre ei". In fine, femeile.
Acest elan 1-a făcut să dea o formă literară clasică unei stări
Cealaltă jumătate a genului uman suferă clivajul general. Pe
de spirit care, în Rusia, era mai mult grăbită să găsească o
de o parte, frivolele, stupidele, cele fără suflet, având toate
aceeaşi soartă. Pe de altă parte, cele bune şi devotate, une­
le „care nu au ajuns încă la o conştiinţă revoluţionară au­ " în 1 8 3 6 a fost publicată o parte din lucrarea filozofică a lui
Ceaadaev scrisă între anii 1 8 2 9 - 1 8 3 1 , anume prima „Scrisoare"
tentică", altele care sunt „total iniţiate". Acestea pot intra
dintr-o serie de articole apărute sub titlul de „Scrisori filozofi­
în ierarhia societăţii.
ce" (n.t.).

166
167
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL VISAT

ieşire practică decât să se analizeze filozofic. D a r prin aceas­ manieră de a aborda fenomenul era de a-i reda dimensiu­
ta s-a expus gravelor pericole ale unei manifestări publice. nea sa metafizică, de a surprinde, sub suprafaţa insignifian-
i a, profunzimea sa fără nume.
Dostoievski îl prezintă pe omul nou drept ceva având
II puţină consistenţă, lipsit de densitate, sortit să aibă în ro­
man rolul unui figurant ridicol, împins la periferia intrigii.
Reacţia lui Dostoievski a fost cea mai precoce. î n c ă de Astfel este caracterizat omul nou sociologic, tipul rus al in-
la apariţia lui Ce-i de făcut? el simţise că ceva nou se ivise lelighenţiei. C u m sunt Lebeziatnikov în Crimă şi pedeap­
pe suprafaţa pământului. Ca răspuns, publicase în grabă să, Doktorenko şi Keller în Idiotul, „studenţii" din Demonii,
însemnări din subterană, care marchează apariţia a ceva seminaristul Rakitin în Fraţii Karamazov. D a r , printr-un
nou în opera sa. Mutaţia revoluţionară a suscitat la el o mu­ salt neaşteptat, iată că, fără a părăsi veşmântul său sociologic,
taţie artistică şi filozofică 8 . întreaga suită glorioasă a mari­ acelaşi „om ridicol" se găseşte proiectat în centrul romanu­
lor romane — Crimă şi pedeapsă, Idiotul, Demonii (care lui, Raskolnikov, Terentiev, Stavroghin, Ivan Karamazov,
reflectă direct afacerea Neceaev) şi chiar Adolescentul şi Fra­ iar marea intrigă devine cea a damnării lor (a confirmării ne­
ţii Karamazov — se va organiza într-o meditaţie din ce în ce antului lor) sau a naşterii lor întru fiinţă. Această mişcare
mai aprofundată asupra spiritului lui Cernîşevski şi Neceaev, există deja în însemnări din subterană, matricea celui de-al
asupra originilor şi consecinţelor sale în istoria rusă, asu­ doilea Dostoievski. El uneşte satira moravurilor cu înfri­
pra implicaţiilor sale metafizice în destinul lumii. Printr-o coşarea metafizică. îşi bate j o c de vacuitatea noului tip de
şansă remarcabilă, ceva abia născut a fost desemnat şi în­ om, apoi, regăsind gravitatea, el vede căscându-se un gol
ţeles în ascunzişurile cele mai tainice. Şi, cu toate acestea, în inima lumii, atât de prezent, atât de urgent, încât îi scrie
istorici occidentali ca Venturi şi C o n f i n o îi reproşează lui marelui duce moştenitor că Demonii „este aproape un stu­
Dostoievski inexactitatea şi injustiţia. „Mitologia brutali­ diu istoric". începând de atunci, într-adevăr, conştiinţa rusă
zând istoria, indivizii, Bakunin, Neceaev şi alţii au fost ade­ nu a încetat să citească în el istoria sa.
sea înlocuiţi prin arhetipuri; faptele, prin schematizări Dostoievski biciuieşte doctrina şi antrenamentul revo­
psihologice; cronologia, prin raţionamente false; istoria, prin luţionar în care vede un metodism al impersonalităţii, o
literatură sau metafizică." 9 Este un proces straniu. Nu este eroare fundamentală asupra naturii umane care este ţesută
inutil să reconstituim ceea ce s-a petrecut; dar, aceasta fiind din iraţional şi se întemeiază pe libertate. Aceasta era uşor
natura evenimentului, el apare ca anormal, prozaic şi nul. de văzut. Geniul său era însă necesar pentru a descrie eşe­
R o m a n u l lui Cernîşevski nu valorează nimic din punct de cul ascezei fără transcendenţă la care era constrâns omul
vedere literar. Neceaev nu este nimic altceva decât un tâ­ nou. în spatele grilajului unde sunt întemniţate, pulsiuni-
năr delincvent fără glorie, mai puţin poetic decât tâlharii le refulate îi revin din exterior sub forma celor mai redu­
schillerieni, în faţa cărora Bakunin se prăpădea de admira­ tabile halucinaţii. Dostoievski a văzut cel dintâi în mişcarea
ţie, şi decât cel mai mărunt „hoţ de cai" al folclorului po­ revoluţionară o şcoală a nebuniei. Coşmarurile lui R a s k o l ­
pular rus. Şi totuşi, aşa cum o prevedea Dostoievski, această nikov, Terentiev, diavolul lui Ivan, sinuciderile lui Svidri-
literatură, acest tip de om a uzurpat viitorul Rusiei. Singura gailov şi Stavroghin se supun unei logici psihologice precise

168 169
PARTIDUL VISAT
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

nu te puteai î n d o i . " 1 1 Dostoievski a întrevăzut regulile cele


pe care el o considera nouă şi legată de această modernita­
te revoluţionară. El a pătruns în sectorul psihicului uman mai generale „ale cultului personalităţii".
în care omul nou credea că a repurtat un triumf asupra phi-
După Dostoievski, conştiinţa rusă a măsurat fenomenul
liei naturale. Impasibilitatea, detaşarea, calculul utilitar şi
ideologic prin el şi prin ceea ce descoperise el. D a r trebuie
autonomia afişată acoperă, Dostoievski o arată în însem­
adăugat că dostoievskianismul nu era neatins de otravă şi,
nări din subterană, o dependenţă subterană faţă de semen.
pentru acest motiv, el nu putea să constituie antidotul ei."
Această dependenţă, el o ia în consideraţie dintr-un punct
Dostoievski acceptă moştenirea slavofilă neştirbită.
de vedere metafizic: ateismul proclamat conduce la cea mai
Este posedat de aceeaşi ură faţă de Occident. El pune în ra­
ruşinoasă idolatrie. Şatovîl iubeşte pe Stavroghin: „Crezi că
port de continuitate noul spirit revoluţionar şi importul
n-am să sărut urmele paşilor dumitale după ce vei p l e c a ? "
principiilor occidentale rele, până într-atât încât Cernîşevski
P i o t r Verkovenski se rostogoleşte la picioarele sale: „Sta­
şi Neceaev se deduc pur şi simplu din catolicism, liberalism
vroghin, eşti superb! [...] D u m n e a t a eşti idolul m e u ! [...]
şi din socialismul occidental, în m o d egal detestate. Nefe­
D u m n e a t a eşti conducătorul, eşti soarele, iar eu sunt vier­
ricirea Rusiei nu poate veni de la ea însăşi; ea îi vine din
mele dumitale..." D a r el îl analizează, de asemenea, din punct
exterior şi responsabilitatea ei nu îi incumbă. Dostoievski
de vedere psihologic ca o homosexualitate lipsită de glorie.
moşteneşte de asemenea utopismul creştin slavofil, visul unei
E r o u l subteranei oscilează în mod perpetuu faţă de ofen­
lumi bune, atât de bune încât nu mai are nevoie de drept,
satorul său, pe care-1 admiră şi-1 pizmuieşte, între ura cea
de proprietate, de bani, pentru că este în întregime guver­
mai exasperată şi speranţa unei tandreţi reciproce, a unei
nată de iubire. în fine, convingerea, care este dincolo de uto­
victorii amoroase 1 0 . Dragostea pentru o femeie, imagine a
pie, că această lume există în potentă şi chiar în act în
celuilalt, le este inaccesibilă. Le este uşor să şi-o interzică, profunzimile poporului rus şi că este suficient s-o vezi pen­
de vreme ce cu această mortificare se înşală asupra dragos­ tru a o face să fie.
tei de nemărturisit care-i leagă de semen. Dostoievski nu
citise totuşi scrisorile pe care Bakunin i le scria lui N e c e -
D a r aceste teme repetate sunt susţinute la Dostoievski
aev şi care respiră amărăciunea iubirii şi resentimentul şi mi­
de o teologie în mod straniu seducătoare, a cărei influenţă
logeala lui Wilde pentru Bosie, a lui Charlus pentru M o r e l :
va fi imensă asupra gândirii ruse de la sfârşitul secolului şi
„ E u te-am iubit profund şi te iubesc pentru totdeauna,
finalmente asupra gândirii mondiale unde se va răspândi în
Neceaev, credeam foarte tare, cu ardoare în dumneata... cât
paralel cu ideologia comunistă, faţă de care reprezintă un
de profund, cât de pătimaş, cât de tandru te iubeam şi credeam
soi de dublet creştin ce i se opune pe faţă, fiindu-i în mod
în dumneata. Ai reuşit şi ai găsit cu cale să ucizi în mine
secret complice.
această încredere, cu atât mai rău pentru dumneata. M a i
mult, aş putea eu să mă gândesc că un om inteligent şi devo­
* Lucrările asupra lui D o s t o i e v s k i , ca şi asupra slavofilismu-
tat cauzei comune cum eşti dumneata în ochii mei până în lui, se repartizează în două grupe „dostoievskiene" şi celelalte.
prezent şi în pofida a tot ceea ce s-a întâmplat, aş putea eu Printre cele „dostoievskiene" cea mai bună este fără îndoială
gândi că vei putea spune minciuni fără nici o ruşine şi în mod C. M O C I U L S K I , 1963. Printre cele care se distanţează J. D R O U I L L Y ,
atât de stupid în faţa mea, a mea, de al cărui devotament 1971 şi P. P A S C A L , 1969 şi 1 9 7 0 .

171
170
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL VISAT

Raţiunii înnebunite de ideologie, Dostoievski nu încear­ refuză cosmosul. Lumea materială este rea şi trupul este con-
că să-i opună o raţiune rectificată, ci (aceasta aparţinea încă I I. un nat. Tradiţiei ebraice, căci se opune Legii şi se vrea ano-
tradiţiei slavofile) un iraţionalism generalizat. El lasă ast­ mic. Tradiţiei creştine, căci lipseşte întruparea şi Hristosul
fel ideologilor dreptul de a reprezenta raţiunea, mulţumin- său pare o emanaţie divină. D a r acest creştinism deviat în­
du-se cu bogăţiile inimii, fără a putea evita deriva spre cearcă să se reechilibreze în mesianismul naţionalist. O c ­
voluptatea emoţiilor şi deliciile hiperafectivităţii. Creştinis­ cidentul este condamnat, dar Rusia e purtătoarea viitorului
mul lui Dostoievski se înrudeşte cu cel al lui Kierkegaard, umanităţii: o parte a cosmosului este astfel salvată. O m u l rus,
după cum remarca Şestov 1 2 . Şi unul şi celălalt ar putea forma cu toate greşelile sale, este mai aproape de Dumnezeu decât
cele două ramuri extreme, pe pământ străin, ale pietismu- germanul cu „virtutea" sa şi francezul cu „viciile" sale: o eti­
lui german. D a r cel al lui Dostoïevski, fără rigoare filozofică, că redevine posibilă; ea face din rusitate criteriul binelui,
este mult mai inconsistent. Mai degrabă decât un creştinism, în fine, singura întrupare a lui Hristos este poporul rus, „Hris­
el este un christism. Dostoievski nu este sigur de credinţa tosul rus".
în Dumnezeu. Purtătorul său de cuvânt, Şatov, declară că el Morala dostoievskiană se dădea drept un evanghelism.
crede în Rusia, în ortodoxie, în Hristos, dar „în Dumnezeu ? " 1 3 . în mod tradiţional, teologia morală distinge poruncile care
Reprezentarea lui despre Hristos este tipic romantică, in­ se găsesc în Vechiul Testament şi preceptele morale care se
termediară între Hristosul lui Hegel şi cel al lui Nietzsche, găsesc în N o u l Testament. Primele sunt obligatorii, cele­
asemănător cu Hristosul lui M i c h e l e t 1 4 . „Dacă mi s-ar do­ lalte sunt adresate celor care le îndeplinesc deja pe primele.
vedi, scrie el, că, Hristos este în afara adevărului, aş vrea mai La Dostoievski, totul se petrece ca şi cum poruncile ar fi fa­
degrabă să rămân cu Hristos decât cu adevărul." 1 5 C e e a ce cultative şi ca şi cum preceptele ar fi obligatorii. Astfel, fur­
ar echivala totuşi cu a urma un impostor. Rupt de D u m - tul este scuzabil, dar este absolut interzis a fi proprietar.
nezeu-Tatăl, Hristosul dostoievskian, separabil de adevăr, este Lucrarea trupului inspiră oroare, mai ales în căsătorie. In
în egală măsură separabil de atotputernicie. E s t e Hristosul schimb, abstinenţa este obligatorie, chiar dacă e să fie do­
idealităţii, sufletul frumos detaşat şi neputincios pe care-1 molită prin viol. Prin geniul său, Dostoievski dădea consis­
reprezenta ca icoană adecvată prinţul Mîşkin. Compasiu­ tenţă nostalgiei pietiste a unei domnii a harului deja instaurate,
nea Idiotului multiplică în jurul lui catastrofele, cea a lui liberând omul hic et nune de condiţia sa terestră. El dădea
T i h o n nu împiedică sinuciderea lui Stavroghin, nici cea a exemplul unui marcionism moral (opunând unul altuia cele
lui Zosima, uciderea lui Karamazov. Creştinismul dostoiev­ două Testamente), căruia Biserica rusă îi era expusă prin
skian este impregnat de gnoză, cu autonomia maniheistă pe tradiţie îndepărtată şi mai ales prin influenţele recente. î m ­
care i-o conferă răului, cu condamnarea adusă oricărei for­ preună cu mesianismul său, aceasta este una din cele două
me obişnuite de civilizaţie, cu anarhismul etic şi angelismul surse ale antisemitismului său." D i n acest motiv, el întreţine
vid al mântuitorului său." El se opune tradiţiei greceşti, căci o confuzie între un extremism creştin şi extremismul revo­
luţionar, confuzie care, după el, nu încetează să se împrăştie.
Fără să fie nevoie a căuta influenţele directe. Cu toate aces­
tea, asupra relaţiilor lui Dostoievski cu Swedenborg, cf. C. M I L O S Z , * Cealaltă sursă fiind mesianismul său rus ce intră astfel în con­
1975. curenţă cu poporul lui Israel. Cf. G O L D S T E I N , 1 9 7 6 .

172 173
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI
PARTIDUL VISAT

T e m a demonului nu este specific dostoievskiană. Este l( usia şi o împing în abis, aşa cum, în Evanghelia după Marcu,
şi ea adusă din O c c i d e n t . Generaţia lui Puşkin şi L e r m o n ­ demonii alungaţi de Hristos intră în porcii de la Gadara.
tov a meditat asupra lui Milton, B y r o n şi G o e t h e . Totuşi,
1 1 1 1 1 eaga operă ulterioară însemnărilor din subterană poa-
la Dostoievski, demonul nu este o simplă expresie a titanis-
ii' I i interpretată ca o tentativă de exorcism, un Vade retro
mului, cum era în Franţa, în Anglia sau în Germania. El este
IBgoasat.
în chip absolut demonul teologiei, nu supraom, ci înger.
Şi cu toate acestea, oricât de detestat ar fi el, acest demo-
Aceasta deschide o cale pentru a interpreta două teme pe
111 • . 1 1 1 este în chip tainic preferat lumii aşa cum e. într-ade-
care Dostoievski le consideră drept exemplare pentru creş­
\ .u, Dostoievski nu este scutit de o anume fascinaţie în faţa
tinismul său. Mai întâi, umilinţa. E o dovadă de mai mare
.H x-stor tineri, căci cel puţin sunt ruşi. Extremismul în bine
umilinţă a te declara pe tine însuţi izvor al propriului pă­
i .i şi în rău nu este oare una din caracteristicile rusităţii ?
cat. Nu eşti păcătos fiindcă ai cedat ispitei, ci pentru că eşti
Această violenţă în rău care lasă să se prevadă Revoluţia nu
păcătos în fondul tău. Aşa face Stavroghin în spovedania sa
este de preferat, orice s-ar întâmpla, acestui O c c i d e n t ori­
către Tihon. Apoi, mila. Eşti cu atât mai milostiv cu cât pre­
cum c o n d a m n a t ? „Materialismul" practic al Occidentului
feri propriei mântuiri pe cea a umanităţii întregi şi, în cele
este mai condamnabil, în ochii lui Dostoievski, decât mate­
din urmă a cosmosului. Aşa face Ivan Karamazov. D a r a fi
rialismul teoretic al revoluţionarilor, pentru că el exprima o
tu însuţi cauza păcatului tău nu este faptul omului, ci al demo­
bunăstare a făpturii pe care el o judecă absolut insuportabilă.
nului, adică al unui înger, desigur căzut, dar înger. Pretin­
U r m e a z ă că dostoievskianismul va îndemna în chip as­
sa umilinţă revine la a face pe bestia pentru a face pe îngerul
cuns la revoluţie, deşi, în acelaşi timp, el o condamnă zgo­
şi a satisface astfel cel mai vinovat orgoliu. Aceasta ar pu­
motos, pentru că prin ea se împlineşte distrugerea acestei
tea explica faptul că, adesea, în tradiţia literară dostoievskia­
lumi şi se apropie apocatastaza. C e e a ce dostoievskianis­
nă — există încă amprente la Soljeniţîn şi la M a x i m o v —,
mul reproşează revoluţionarilor nu este faptul de a face re­
Rusia este comparată de bună voie şi cu plăcere unui infern.
voluţia, ci de a nu înţelege ce fac şi poate de a nu o extinde
Infernul este de preferat pământului nostru simplu, pen­
astfel atât de mult cât ar trebui. întotdeauna el îi va apăra
tru că el este şi un loc angelic. în ce priveşte actul milosti­
contra „burghezilor". Dostoievski îşi recapătă simpatia faţă
virii, el constă în a conta mai puţin pe mântuirea personală
de socialism în ultimii ani ai vieţii sale. Merejkowski, H i p -
promisă de creştinism, cât pe apocatastaza, restitutio in inte-
pius, Filosofov vor fi încântaţi de profunzimea unei revo­
grum a speculaţiei teozofice care cuprinde în mod egal mân­
luţii pe care Occidentul superficial şi orgolios este incapabil
tuirea demonilor şi extincţia Răului. Ivan Karamazov preferă
s-o înţeleagă. B l o k va face parte din comisiile Cekăi. B e r -
mântuirii apocatastaza, fapt prin care, încă o dată, o face pe
diaev va sfârşi în admiraţia patriotică pentru Stalin.
îngerul.
Expresia de sfârşit de secol a dostoievskianismului este
simbolismul. El revine, dincoace de materialismul şi scien­
Aceste consideraţii pot părea stranii. E l e luminează cu tismul populist, la speculaţia romantică cu care se hrănise
toate acestea câteva aspecte esenţiale ale politicii dostoiev- prima generaţie rusă. L u i Baader şi B o e h m e , simbolismul
skiene. Mai întâi faptul că a tratat deschis tema revoluţiona­ îi adaugă, vai, teozofia lui Steiner. Pe de altă parte, el încear­
ră prin intermediul temei demonice. Revoluţionarii invadează că să inventeze o nouă religie care ar putea fi un bolşevism

174 175
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL VISAT

cu un supliment de suflet: este mişcarea Căutătorilor lui <. Scholem, nu mi se pare exclus ca o istorie paralelă să exis-
Dumnezeu. In aceeaşi perioadă, câţiva bolşevici se gândesc ir într-adevăr. Ea ar avea ca jaloane principale: 1) Difuza-
la o nouă religie care ar completa marxismul: este mişca­ I. .i Kabbalei. 2) Criza sabatistă şi prelungirile sale. ( T o a t e
rea Ziditorilor lui Dumnezeu. în întâlnirile lor, care de alt­ l. infesiunile par să sufere o ruptură de echilibru în secolul
fel nu au rezultate, se recapitulează cam c o m i c o mare parte al XVII-lea, catolicismul, protestantismul, ortodoxia rusă
a istoriei intelectuale a ţării, aceea cel puţin care se diviza­ ,.i chiar iudaismul.) 3) Dezvoltarea hasidismului cu aspec-
se în tinereţea lui Herzen, şi care încearcă să se reunească tele sale sentimentale şi speculative care ar trebui compara­
în ajunul Revoluţiei*. i t ' cu pietismul german contemporan. 4) Slăbirea iudaismului
N . B . — Situând ideologia într-o criză religioasă, era fi­ ortodox talmudic, consecutiv împărţirii Poloniei. 5) C o n ­
resc să facem consideraţii în principal asupra destinului creş­ diţiile în care s-au efectuat, sub suveranitatea rusească, se­
tinismului în Rusia. Cu toate acestea, nu trebuie uitat cularizarea şi emanciparea culturală a tineretului iudaic.
numărul important de evrei care se alătură, în aceeaşi ţară, Alţii vor spune dacă această paralelă are un sens.
mişcării revoluţionare, astfel încât poporul rus a avut după
Revoluţie iluzia că trăia sub domnia evreilor în acelaşi mod
în care trăia mai înainte sub domnia germanilor. Se invocă
de obicei, pentru a explica această raliere, problema naţio­
nală evreiască şi contralovitura antisemitismului. Aceasta
nu este suficient ca să explice trecerea, atât de des narată în
Memorii, de la iudaismul cel mai pios la ideologia cea mai
strictă, care cere renegarea apartenenţei evreieşti, adică an­
tisemitismul practic.
Ar fi deci interesant de ştiut dacă există un corespon­
dent iudaic la criza europeană a creştinismului. Nu eram
pregătit pentru o asemenea cercetare. Totuşi, citindu-1 pe

* La sfârşitul secolului apare deci un creştinism progresist, prin-


tr-o trecere la stânga a temelor slavofile, dar de data aceasta fără
abandonarea fervorii religioase. A c e s t creştinism progresist in­
vadează clerul şi recrutează preoţi pentru ceea ce va fi, după re­
voluţie, „Biserica vie", schismă instigată de guvernarea bolşevică.
La sfârşitul secolului începe să pătrundă în mediul clericilor sla-
vofilismul, care este de origine pur laică. T r e c e r e a spre stânga, în
Franţa, a maurassismului, mai întâi laic, apoi clerical, dând naş­
tere, de la F r o n t u l Popular plecând, unui creştinism progresist,
dă o idee apropiată de ceea ce s-a întâmplat în Rusia. Asupra fe­
nomenului, cf. J . S C H E R R E R , 1 9 7 3 , 1 9 7 6 , 1 9 7 7 .

176
PARTIDUL SCHIŢAT

d e c i , fie să se moralizeze, fie, pentru a rafina sistemul, să


se reintroducă pozitivitatea: mişcarea revoluţionară va ex­
CAPITOLUL IX plora aceste căi, rând pe rând.
Partidul schiţat
Scrisorile istorice ale lui Lavrov apar în foileton în 1868
şi 1869. E l e cunosc un imens succes în preajma unor tineri
preocupaţi de regulile vieţii: „Pe această carte căzuseră la­
I
crimile noastre de entuziasm ideal... Ne dăduse o sete imen­
să de a trăi pentru ideile generoase şi de a muri pentru ele." 3
Gloria lui Lavrov se află în întregime într-un capitol al
Mărturisirea „ceaadaeviană" a Catehismului punea miş­
Scrisorilor istorice intitulat: „Preţul progresului" 4 . Un dis­
carea revoluţionară rusă într-o poziţie jenantă.
cipol ne face să pricepem motivul entuziasmului general:
Neceaevismul era un activism pur, fără program. N e -
„Lectura acestei lucrări m-a convins că, în organizarea so­
ceaev recuza toate cărţile. El scria: „Gândirea capabilă de
cială actuală, ca urmare a hazardului naşterii sau a oricărei
a servi revoluţia populară se elaborează numai în acţiunea
alte circumstanţe independente de voinţa indivizilor, mem­
revoluţionară şi trebuie să fie rezultatul unei serii de încer­
brii societăţii se repartizează în chip fatal între două gru­
cări şi de manifestări practice, dirijate totdeauna şi prin toa­
puri inegale. U n u l , cel mai mic ca număr, se găsea într-o
te mijloacele spre unicul scop al distrugerii." 1
poziţie privilegiată şi era în măsură să se bucure, în detri­
Cultul acţiunii ajungea la o teorie a inutilităţii teoriei. „ N o i
mentul celuilalt, de toate bunurile vieţii; cel de al doilea,
nu ne vom lăsa angajaţi de nici una din aceste frazeologii
care constituie majoritatea zdrobitoare, este condamnat la
revoluţionare de care fac atâta abuz în prezent campionii o mizerie eternă şi la o muncă ce depăşea forţele umane...
doctrinari ai revoluţiei pe hârtie. Am pierdut întreaga cre­ Mirtov [pseudonimul lui Lavrov] arăta cu elocvenţă imen­
dinţă în cuvânt; cuvintele nu au importanţă pentru noi, decât sitatea acestei datorii neplătite care apăsa asupra conştiin­
în singurul caz în care, imediat după ele, se simte sau se vede ţei grupului privilegiat în faţa a milioane de muncitori ai
2
acţiunea." generaţiei prezente şi ai generaţiilor trecutului... Am fost
D a r aceasta este insuportabil. uluit." 5 Esenţialul este spus. Umanitatea a plătit prea scump
Mişcarea revoluţionară rusă se găsea în faţa unei dile­ pentru ca gânditorii, în liniştea cabinetului lor, să vorbeas­
me. Sau Revoluţia coincidea cu justiţia şi nu se recunoştea că despre progres. „M-aş elibera de responsabilitatea pen­
în Neceaev, de unde emana lumina dubioasă a unei delinc­ tru costul sângeros al propriei mele dezvoltări, dacă aş utiliza
vente sordide. Sau, animată de o speranţă gnostică, R e v o ­ chiar această dezvoltare, pentru a diminua răul în prezent
luţia trebuia să creeze un nou pământ şi noi ceruri; atunci, 6
şi în viitor." Lavrov juca pe sentimentul culpabilităţii pri­
morala rupea legăturile cu binele comun pentru a se fixa asu­ vilegiatului. Acest sentiment se alimentează din nenumă­
pra binelui desemnat prin doctrină. D a r totuşi, trebuia ca ratele surse care nu au relaţii cu privilegiul. Dar când un tânăr
acest bine să fie descris, să aibă o doctrină, o via positiva. care se simte vinovat este în acelaşi timp un privilegiat, el tin­
Fără acestea, actul terorist va părea, dacă nu criminal, cel puţin de în mod firesc să aşeze pe acest privilegiu întreaga povară
gratuit, absurd şi periculos pentru cauza revoluţiei. Trebuia a culpabilităţii sale. Acest fapt poate fi analizat ca un

178 179
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

mecanism psihologic (în speţă o „raţionalizare"). Rezultatul Scrisorile istorice sunt fără cea mai mică îndoială revo-
va fi de a „supradetermina" o atitudine politică printr-un fas­ luţionare. Puţine opere vor recruta atâţia voluntari pentru
cicul de forţe psihologice confuze şi de a-i da astfel o solidi­ v ı.u.ı militantă. Dar, în acelaşi timp, ele sunt îndreptate spre
tate şi o forţă de convingere aflate mult deasupra a ceea cc I II ıhıl antiideologic al mişcării. Există puţină utopie în Scri-
i-ar conferi valoarea sa intrinsec politică. torile istorice. Lavrov renunţă chiar să se sprijine pe mitul
Trebuie deci ca datoria să fie plătită. Iată-ne departe de .l.ivofil şi herzenian al obştii ţărăneşti. Argumentul funda­
calculul utilitar şi de revoluţia la rece. Lavrov refuză în bloc mental este constatarea unei injustiţii. Societatea, mai ales
legile istoriei şi dezvoltarea obiectivă. împotriva unui ata­ | ea rusă, nu a respectat justiţia distributivă, pentru că îm­
re „obiectivism", el se face apărătorul „subiectivismului". părţirea nu este egală între clasele beneficiare ale progre­
Aceasta putea să pară reeditarea unei vechi controverse. în sului şi celelalte clase. Ea nu a respectat justiţia comutativă,
anii '30 şi ' 4 0 , Bakunin, apoi Belinski trecuseră de la o iubi­ pentru că, în schimbul beneficiilor primite, indivizii evo­
re intelectuală hegeliană pentru „realitate", la una de tipul luaţi nu au plătit partea care le revine. Lavrov este revolu­
revoltei schilleriene, pe care ei o condamnaseră totuşi, câţi­ ţionar, dar al unei revoluţii de tip clasic, vizând restabilirea
va ani mai înainte. Demersul lui Lavrov este mai apăsat şi violentă a unui echilibru de mult pierdut, o împărţire a b o ­
orientarea sa mai pendantă. El vrea să respingă punct cu găţiilor conformă egalului. Acest element de drept natural,
punct determinismul implacabil şi amoral al cercurilor re­ anterior ideologiei şi mai fundamental decât ea, a rămas un
voluţionare „materialiste". El crede că valorile morale nu element permanent al narodnicismului şi chiar al social-de-
pot fi nici eliminate, nici deduse ştiinţific, că protestul con­ mocraţiei ruse. Apoi, el s-a încărcat de ideologie.
tra suferinţei este independent de „condiţii obiective". De Lavrov a debarcat la Paris cu un an înainte de C o m u ­
altfel, nu există condiţii obiective: cunoaşterea se susţine în nă. El era atunci, în acelaşi timp, un „apostol al Revoluţiei"
aceste domenii pe emoţii inconştiente sau, mai degrabă, pe după un martor rus liberal (Stakenschneider) şi un „libe­
idealuri alese conştient. „Factorul subiectiv", ai căror pur­ ral tipic" după un alt martor rus (Sajin), prieten al lui N e -
tători sunt oamenii „dezvoltaţi", poate să se opună perfect ceaev. D a r aici, noul H e r z e n al noului narodnicism suferă
pretinselor legi ale istoriei şi să modifice cursul evenimen­ în faţa Comunei acelaşi şoc pe care înaintaşul său îl resimţise
telor, în masa faptelor şi a evenimentelor el selecţionează faţă de anul 1848, şi acest şoc produce aceleaşi consecinţe.
„ceea ce este important şi semnificativ". Sensul istoriei este El a fost dezgustat de Occident. S-a lepădat de germenii li­
deci suspendat de un ideal etic. „Evoluţia idealului nostru berali pe care-i purta în el. C o m u n a din Paris, scrie el, este
moral în viaţa trecută a umanităţii este pentru fiecare sin­ un mare eveniment al istoriei mondiale: poporul „necunos­
gura semnificaţie a istoriei." Lavrov îşi definea astfel idea­ cut" (muncitorii) a încercat o experienţă de organizare sta­
lul: „Dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a individului; tală şi se orientează spre o federaţie de comune libere
întruparea adevărului şi justiţiei în instituţiile sociale." 7 Ce-i conducându-se singure. Asta e din Marx. El îl devansează
de făcut ? Acestor „indivizi gândind critic" trebuie să li se pună în schema sa asupra Comunei din Paris. Lavrov, cel care re­
întrebarea. Ei transformă lumea gradual, înlocuind religia dactează între Londra şi Zürich, între 1873 şi 1876, ediţiile
prin ştiinţă şi obiceiul, prin ansamblul raţional al legii. N a ­ groase ale revistei Vperiod este diferit de Lavrov, cel al Scri­
rodnicii anilor ' 7 0 au conştiinţa de a fi aceşti indivizi. sorilor istorice. Nu se mai pune decât problema regenerării

180 181
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

totale a societăţii prin viitoarea revoluţie. Ştiinţa trebuie să reînl oarcere conştientă la individualitate, dar în cadrul unei
înlocuiască religia. Libertatea este un mijloc, fericirea este | ( II ipcrări sociale acceptate şi voite pe de-a-ntregul. în uni-
scop. în 1876 Lavrov îşi defineşte programul. El este cum u i e a socială organică regăsită, individul va putea, rând pe
nu se poate mai radical. Naţionalizează presa. închide toa­ i .ind, să fie ţăran, artizan, artist şi savant, potrivit nevoilor
te şcolile. L u m e a burgheză (el o judecă totuşi după Elve­ si potrivit capacităţilor.
ţia) îi apare ca un haos. în Rusia, unde se conturează şansele Acest punct de vedere avea avantajul de a furniza o ca­
unei revoluţii în acelaşi timp sociale şi politice, nu va tre­ uţiune ştiinţifică vechilor motive slavofile. într-adevăr, ob-
bui în nici un caz să se facă alianţă cu tendinţele liberale. R u ­ l| ea ţărănească, oricât de inferioară prin „nivelul de dezvoltare"
sia nu va fi parlamentară. Rolul intelighenţiei este de a emana l.u.a de societatea occidentală, era superioară prin „tipul de
o falangă revoluţionară care pregăteşte şi face propaganda dezvoltare", pentru că permitea în sânul său schimburi or­
pentru forţele vii ale poporului. La această dată, el este apro­ ganice între oameni şi nu lipsea decât un bobârnac moder­
piat de Tkacev. în 1917 ar fi fost maximalist sau eser" de nizator pentru ca ea să fie matricea exemplară a epocii
stânga. Ar fi capitulat înaintea bolşevicilor. O r i c u m , în re­ subiectiv antropocentrice. Acesta a fost unul din motivele
voluţionarismul său cel mai extrem, el şi-ar fi păstrat fără succesului lui Mihailovski.
îndoială atitudinea etică. El s-a ideologizat, dar nu până în­
într-o serie de articole pe care le scrie în 1875 şi 1876
tr-atât încât să elimine acest nucleu ireductibil 8 .
(Luptapentru individualitate), Mihailovski constată o pier­
dere de încredere în garanţiile „formale" ale libertăţii şi o
Cazul lui Mihailovski nu este foarte diferit. Acest pu­ nostalgie pentru formele medievale ale vieţii sociale. în Evul
blicist s-a aflat la apogeu puţin mai târziu. Influenţa sa a Mediu, într-adevăr, relaţiile umane nu erau reificate. O m u l
fost considerabilă până spre 1890. El retransmite în Rusia avea un raport imediat cu semenul său. Capitalismul, după
ideile lui Haeckel şi mai ales ale lui Spencer, care de câţiva
atrocităţile acumulării primitive, nu eliberează individul. Nu
ani ieşise în avanscena intelectuală cu o nouă îmbinare de
trebuie lăsat să-şi facă drum în Rusia. „Problema munci­
idei-forţă: evoluţie, darwinisni social, scientism pozitivist
torească este în Rusia o chestiune conservatoare, pentru că
în contextul unui capitalism triumfător 9 .
soluţia constă pur şi simplu în a păstra mijloacele de pro­
Articolul său celebru: Ce este progresul? ( 1 8 6 9 ) pleacă,
ducţie în mâinile producătorilor." Mihailovski scria atunci
aidoma lui Spencer, de la o anumită „lege a lui B a e r " : pro­
sub influenţa primului volum al Capitalului. învăţase cos­
gresul, în lumea organică, merge de la simplu la complex,
tul ridicat al capitalismului, dar refuza să plătească preţul,
de la omogenitate incoerentă la eterogenitate coerentă. De
în timp ce reflecta asupra lui Marx, Mihailovski reflecta şi asu­
unde, un gen de lege a celor trei stări. Umanitatea cunoaş­
pra lui Tolstoi. Ca şi el, T o l s t o i respingea caracterul ine­
te mai întâi un individualism fără cooperare socială (trecu­
xorabil al legilor istoriei, făcea să predomine „punctul de
tul) apoi (ne aflăm în acest stadiu) diferenţierea socială şi
alienarea persoanei individuale într-o multitudine de sfere vedere e t i c " . De asemenea punea mai puţin preţ pe nivelul
de activitate autonome, în fine (în viitor) o epocă în mod de dezvoltare decât pe armonia dezvoltării, care poate fi în­
subiectiv antropocentrică. Aceasta se caracterizează printr-o tâlnită mai degrabă la un ţăran decât la un intelectual fră­
mântat. Ceea ce Tolstoi descoperise în lumina religiei,
" Eser — social-revoluţionar (n.t). Mihailovski probase cu rigoarea ştiinţei D a r Lenin avea deplin

182 183
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

temei să taxeze aceasta drept romantism şi s-o califice de când conştiinţa europeană a anilor 1890 s-a orientat către
reacţionară în sensul „istorico-filozofic" al termenului, căci spiritualism, către un neoidealism, iraţionalismul, ideile lui
Mihailovski „încerca să măsoare noua societate cu vechea Mibailovski s-au acordat perfect la această orientare nouă.
măsură patriarhală şi dorea să găsească un model în ordi­ Aceasta nu înseamnă că ar fi încetat să fie „progresist" şi
nea veche şi în tradiţiile care sunt absolut neadaptate la nici, poate, revoluţionar. D a r era aşa din raţiuni „naive".
schimbarea condiţiilor e c o n o m i c e " . Păstrarea în faţa lumii Lavrov şi Mihailovski inventează motivaţii etice pentru
care vine a unui instrument de măsură provenind din lu­ a îmbrăţişa acţiunea revoluţionară. Că fac apel la culpabi­
mea veche şi sugerarea, în acest fel, a existenţei unui etalon litate, ca Lavrov, sau la consideraţii vag scientiste, ca Mihai­
fix al valorilor, îl aşeza pe Mihailovski în afara jocului. lovski, ei se întemeiază, amândoi, pe o conştiinţă tradiţională
In plus, Mihailovski descoperea implicaţiile neliniştitoa­ a dreptăţii şi injustiţiei. Societatea rusă era suficient de creş­
re ale organicismului. Darwinismul îi apărea într-o lumi­ tină pentru a fi păstrat această conştiinţă şi era de aseme­
nă pesimistă. Evoluţia ne conduce la mai rău şi nu la mai nea destul de injustă, potrivit criteriilor secolului al X l X - l e a ,
bine. D a c ă , aşa cum asigură Haeckel, perfecţiunea întregu­ pentru ca această conştiinţă să fie deosebit de vinovată. D i n
lui antrenează imperfecţiunea părţilor, societatea este ina­ cauza lui Lavrov şi Mihailovski intră tinerii ruşi în revolu­
micul natural al omului. „ E u proclam că mă voi război cu ţie : pentru că revoluţia este binele. D a r aceasta nu repre­
această individualitate superioară (societatea) care generea­ zintă cauza pentru care ei rămân în revoluţie, deoarece binele
ză pericolul de a mă absorbi. Perfecţiunea sa îmi este indi­ revoluţionar nu fusese cel pentru care ei deveniseră revo­
ferentă. Pe mine vreau să mă perfecţionez." Pentru această luţionari. Trebuie ca ei să înţeleagă noile motive, a căror
societate organică, capitalismul dezvoltat oferă modelul per­ esenţă nu este etică, ci teoretică. Plecând de la punctul zero
fect. Mihailovski nu îl vrea, şi preferă o societate mai pu­ al nihilismului neceavist, ne ridicăm deci de la stadiul etic
ţin organică, bazată pe „cooperarea simplă", conştient la stadiul ideologic al revoluţiei şi atunci are loc întâlnirea
acceptată. El se opune, aşadar, nu numai lui Marx, ci şi lui inevitabilă cu marxismul.
Durkheim. La sfârşitul vieţii sale, el se întoarce pe jumăta­
te conştient la întâiul romantism german. Iubirea, declară
el, este o nostalgie a completitudinii. Diviziunea umanită­ II
ţii în două sexe, după exemplul oricărei diviziuni şi mai ales
al diviziunii muncii, îl lipseşte pe om de totalitatea ce con­ Capitalul a fost primit în Rusia, ţara de care M a r x avea
stituie perfecţiunea. Mitul Banchetului ne este scump din oroare, mai devreme decât în ţările cărora li se adresa şi la
două motive: „In primul rând, el ne arată clar superioritatea care această lucrare se raporta*. Primul volum din Capita­
hermafroditismului asupra organismului dismorfic sexual; lul fusese tradus în 1872, cinci ani după publicarea sa în ger­
apoi, pentru că indică, cu egală claritate, că iubirea sexua­ mană şi cincisprezece ani înainte ca englezii să găsească de
lă este o formă de maladie." Mihailovski reface cu vioiciu­
ne cursul istoriei intelectuale ruse până la Schelling şi Baader. * Această p r o b l e m ă a pătrunderii marxismului în Rusia a fost
Scientismul nu a fost la el niciodată decât un veşmânt pusă din nou de către W A L I C K I , 1 9 6 9 . Cf. cap. I I I , Populism and
de epocă. Atunci când moda intelectuală s-a schimbat şi Marxism, p. 132 şi urm.

184 185
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

cuviinţă să-1 traducă. Traducerea rusească a fost începută Asupra problemei pătrunderii capitalismului în Rusia
de G h e r m a n Lopatin care se remarcase printr-o încercare 11 cbuie să evităm să intrăm în dihotomia „feudalism" — „ca­
de a-1 elibera pe Cernîşevski din deportarea sa în Siberia, şi pitalism", care nu are sens decât în interiorul marxismului
continuată de Danielson, care se declara marxist convins. dogmatic. în secolul al XLX-lea, noţiunea de capitalism nu
Teroristul Kravcinski scrie o nuvelă al cărei scop era să răs­
8 închisă în terminologia strictă a Capitalului. Ea admite ac­
pândească pe cale romanescă, printre muncitori, teoria plus­
cepţii mai largi şi mai vagi, toate legate de modernitatea occi-
valorii, încă din 1865, Tkacev, îşi zicea discipol al lui Karl
( lentală. Capitalismul este unul din cuvintele de care se serveşte
Marx, ale cărui idei „au devenit comune oricărui om care
secolul al X l X - l e a pentru a se desemna pe el însuşi.
gândeşte şi este cinstit". Mihailovski se orientează către
în acest sens, Rusia, în măsura în care participă la aceas­
Marx, dar, este adevărat, pentru a-i întoarce spatele. Lavrov,
imediat ce a scăpat din Rusia ia contact cu M a r x şi umple tă modernitate, şi se străduieşte în acest sens de mai multe
revista sa Vperiod de consideraţii asupra „legilor obiective secole, participă la „capitalism". Statul o împingea pe aceas­
ale dezvoltării". într-o scrisoare adresată lui M a r x la 25 o c ­ tă cale şi tot el, în acelaşi timp, o stingherea. D a r nu avea
tombrie 1880, comitetul executiv al partidului Narodnaia un sistem pe care să-1 opună capitalismului, capitalism care
volea îl informa cu privire la Capitalul că era de mult timp un nu se propunea nici el ca sistem. Intervenţia atât de cople­
manual de utilizare cotidiană în rândurile intelighenţiei de­ şitoare a statului rus se explică prin obligaţia de a îndeplini
mocratice ruse. E r a la fel de fals ca şi organizaţia fantomă sarcini militare şi imperiale în condiţiile dificile ale unei ţări
cu care Neceaev i se mândrea lui Bakunin; ceea ce era sem­ sărace şi ignorante. Statul se substituie societăţii civile, nu
nificativ era însă faptul că fantasma domnea şi într-un caz din principiu, ci din necesitate, chiar dacă evoluează şi face
şi în celălalt. Bakunin însuşi avea cea mai mare stimă pen­ după aceea, dar numai după aceea, din necesitate o virtu­
tru scrierile teoretice ale marelui său adversar, subscria în te, în cea de-a doua jumătate a secolului al X l X - l e a , el în­
principiu la materialismul istoric şi se oferea să traducă în suşi pune accentul pe modernizare şi pe o competiţie de
ruseşte Capitalul. iniţiative novatoare între reprezentanţii aparatului adminis­
Faptul este cu atât mai straniu cu cât toată lumea, Marx, trativ şi particulari. O intervenţie prea constrângătoare era
revoluţionarii şi guvernul rus gândeau împreună că nu exis­ considerată chiar de către el drept soluţie de ultimă instan­
tă capitalism în Rusia. Cenzorul care a permis publicarea ţă. Prin starea sa de spirit şi prin perspectivele sale, Rusia
Capitalului, un anume Skuratov, gândea că lucrarea era di­ era mai aproape de Europa decât în oricare m o m e n t al is­
rijată exclusiv contra ordinii sociale a Occidentului şi că or­ toriei sale. Rămâneau desigur zone imense care se găseau
dinea socială din Rusia avea în această privinţă conştiinţa departe de modernitate. Aparatul birocratic ca atare con­
liniştită, de vreme ce nu adoptase niciodată principiile lais- stituia o incompatibilitate nu prin sentimentele sale moder­
ser-faire-ului şi că „proteja cu grijă bunăstarea muncitori­ niste, ci prin însăşi existenţa sa. Totuşi, între Europa de Vest
l o r " . Frontiera imaginară trasată de slavofili între Rusia şi şi cea de E s t exista un continuum pe care-1 atestau toţi că­
O c c i d e n t a fost, la acest cenzor necunoscut, motivul pen­ lătorii, fie ei ruşi în Occident, francezi sau englezi în R u ­
tru a deschide frontiera reală a acestei chintesenţe a tutu­ sia. Capitalismul desemnează deci lumea aşa cum evoluează
ror „otrăvurilor Occidentului", într-atât era de convins că şi mai ales î n c o t r o evoluează ea pe cel de~al doilea versant
pământul rusesc, prin natura sa, nu putea să fie contaminat. al secolului.

186 187
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

Acestei lumi, o parte a intelighenţiei ruse i-a opus tot­ stituit lui filioque". Există totuşi o disparitate între cele două
deauna un refuz global. Tradiţia slavofilă introducea o di­ procese catastrofice deduse de către slavofili plecând de la
ferenţă de esenţă între Rusia şi Europa. Ea impunea o filioque, şi de către Marx plecând de la formarea Capitalului.
dihotomie geografică a binelui şi răului, dublată în plan is­
toric, binele fiind trecutul rus şi răul, prezentul european. Primul este abstract, evanescent, celălalt, concret, hră­
D a r o parte a statului îşi trage şi el profitul din aceste opo­ nit de dezvoltarea însăşi a realităţii, constatabile tot timpul
ziţii, într-adevăr, prin esenţa sa, el este condamnat să de­ în preajma sa. U n u l este lipsit de forţă proprie, celălalt po­
vină străin de opera sa modernizatoare. în măsura în care sedă un dinamism incomparabil. Iată un alt motiv care i-a
reuşeşte, Rusia europenizată va respinge curând această ma­ împins de timpuriu pe ruşi spre marxism: lumea rea, aşa cum
şină care pentru a-1 europeniza s-a fixat într-un model este înţeleasă de marxism, este înfăţişată ca un asalt perma­
non-european. Singura frontieră adevărată între Rusia şi E u ­ nent. Ea dă deci acţiunii revoluţionare un caracter de urgen­
ropa era forma statului său. De aceea mulţi funcţionari aveau tă. Trebuie acţionat acum, căci „capitalismul" este iminent,
consideraţie pentru concepţia care se bucura de această di­ în fine, marxismul dădea generaţiilor atee o garanţie a cer­
titudinii echivalentă celei pe care generaţia credincioasă o
ferenţă şi care conferea frontierei o soliditate metafizică. Sta­
plasase în cea mai sublimă dintre dogme: el era ştiinţific.
tul s-a folosit de slavofili şi aceştia îşi puneau nădejdea în el.
D a r când opoziţia a fost transpusă pe terenul profan, na­
rodnicii n-au încetat totuşi să facă apel la stat. H e r z e n şi tâ­ Captarea marxismului de către un mediu atât de străin
celui care 1-a văzut născându-se nu putea decât să-1 devie­
nărul Cernîşevski îl somau pe Alexandru al II-lea să devină
ze într-o direcţie necunoscută fondatorului. în discipolii săi
Petru cel M a r e care să le realizeze utopia. în acelaşi mod,
ruşi, Marx îi descoperea pe primii „marxişti" — şi în zadar
statul, care ştiuse să dea o culoare religioasă antipatiei sale
îi avertiza că el nu e marxist. în mâinile lor, Capitalul de­
politice pentru lumea europeană, a ştiut în faţa narodnici­
venea o sistematică a răului. Ei ştiau de acum contra cui,
lor să-i dea o culoare economică. El proteja Rusia de capi­
adică pentru ce luptaseră. Erau astfel eliberaţi de nihilism.
talism. Şi iată pentru ce lăsa să fie expuse ororile acestuia,
D a r marxismul le furniza un instrument raţional infinit mai
autorizând voluminosul tratat al dr Marx.
puternic decât materialismul primitiv al lui Cernîşevski.
Walicki remarcă faptul că marxismul a făcut mai mult Adeziunea lor era mai întâi o conversiune intelectuală, îna­
decât să influenţeze narodnicismul: el a fost cadrul său prin­ inte de a fi o conversiune politică. într-adevăr, prin argu­
cipal de referinţă 1 0 . Căci în ce priveşte realitatea, refuzată mente marxiste ei susţineau un program opus celui al
de revoluţionari, marxismul le permitea s-o sesizeze în bloc, Internaţionalei. Ei absolutizau critica marxistă a „aspecte­
ca o totalitate unificată. Capitalul îi învaţă să-şi cunoască lor negative" ale capitalismului şi ale democraţiei burgheze.
inamicul numărul unu şi să-1 organizeze conceptual ca pe Nu erau pregătiţi să accepte teza potrivit căreia capitalis­
un organism coerent. Ei păstrau deprinderea slavofilă de a mul, cu toate cruzimile sale, era fără îndoială cel mai mare
cerceta în O c c i d e n t originea răului în care se scufundă R u ­
sia. Păstrau aceeaşi dispoziţie a spiritului de a face să deri­ '"' Filioque, principiu dogmatic catolic, potrivit căruia „sfân­
ve acest rău dintr-un principiu unic, luat de această dată din tul duh" provine atât de la Dumnezeu-tatăl, cât şi de la Dumne-
economia politică şi nu din teologie. Capitalismul e sub- zeu-fiul (n.t).

188 189
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

progres al istoriei umane. Walicki remarcă faptul că viziu­ exista între ele cea mai mică diferenţă, nici intelectuală, nici
nea lor despre capitalism era, în linii mari, non marxistă, morală, nici fizică." 1 2
pentru că îl considerau ca un proces esenţialmente regre­ Acest comunism egalitar nu este în principal o soluţie
siv, dar cu o argumentaţie şi un limbaj împrumutate de la economică. El este „scopul final şi singurul posibil al socie­
M a r x 1 1 . Vechiul spirit manihean îşi aservise cea mai puter­ tăţii umane" şi, în acelaşi timp, „criteriul suprem al progresu-
nică raţionalizare. lui istoric şi social". Căci, ca un bun discipol al lui Cernîşevski
şi Neceaev, Tkacev identifică legea istoriei şi legea morală:
„Tot ceea ce putea apropia societatea de acest scop era pro­
gresist, tot ceea ce o îndepărta, regresiv." 1 3
III
Rolul elitei intelectuale este de a „găsi în ea însăşi, în cu­
noştinţele sale, în dezvoltarea sa mentală superioară, în con­
Cu Tkacev, spiritul cernîşevskian întâlneşte, pentru pri­
diţiile sale morale şi culturale" primul punct de sprijin
ma oară, spiritul marxist. Tkacev era din aceeaşi generaţie
capabil să răstoarne puterea stabilită. Tkacev nu cade în idea-
ca Neceaev. Student, el este un cititor al ziarului Sovremen-
lizarea populistă sau slavofilă a Poporului.
nik al lui Cernîşevski. Arestat cu prilejul unor tulburări de
„Idealizarea mulţimii necivilizate, scria el în 1868, cu pri-
mase, îşi petrece toamna anului 1861 în compania câtorva
vire la romanele ţărăneşti ale lui Reşcetnikov este una din
sute de camarazi, în închisoare. A r e şaptesprezece ani. în
iluziile cele mai periculoase şi cele mai răspândite." 1 4 M a ­
anii următori, va sta frecvent la închisoare. Atunci a emis sele nu au capacitatea, şi nici dorinţa de a se elibera. E l e nu
faimoasa propoziţie, potrivit căreia lichidarea tuturor oa­ ştiu. Cei care ştiu sunt „oamenii viitorului". El le face aces­
menilor mai bătrâni de douăzeci şi cinci de ani era singu­ tora, în 1868, un portret asemănător în toate punctele sale
ra capabilă să regenereze Rusia". modelului cernîşevskian. O m u l viitorului evită aerele ro­
In acest moment, el şi-a definit deja programul, care nu mantice. „Nici ascet, nici egoist, nici erou", el se aseamă­
va evolua. Intr-un cuvânt, este vorba despre „egalitatea de nă cu omul obişnuit, având o voinţă de a fi prozaic care era
fapt". Nu trebuie confundată cu egalitatea politică sau ju­ deja subliniată în Ce-i de făcut ? Nu sentimentul este cel care
ridică, nici chiar cu cea economică, fiindcă ea este „o egali­ contează, ci ideea: „Semnul lor distinctiv constă tocmai în
tate organică, fiziologică, condiţionată de o aceeaşi educaţie faptul că întreaga lor activitate, ca şi modul lor de viaţă sunt
şi prin comunitatea condiţiilor de existenţă". Tkacev pros­ determinate printr-o aspiraţie, printr-o idee pasionată." Su­
lăveşte deci un comunism de veche tradiţie utopică. punerea tuturor laturilor persoanei faţă de idee îi asigură
unitatea. Realistul, cunoscând şi stăpânind realul, este fe­
„Problema repartiţiei resurselor va fi actualizată când
rit de conflicte, calm, senin, discret, rezonabil. D i n exterior
toate persoanele vor fi necondiţionat egale, când nu va mai
cl seamănă cu un burghez. „A realiza această idee devine uni­
cul imperativ al acţiunii lor, pentru că ea se confundă în între­
* B. K O Z Î M I N , 1922, p. 19. Monografia lui K O Z Î M I N rămâ­
ne lucrarea esenţială. C o m p l e t a t ă de B. K O Z Î M I N , 1 9 6 1 , care re­ gime cu concepţia privind fericirea personală. T o t u l este
produce prefaţa o p e r e l o r alese ale lui T k a c e v , editate de acelaşi supus acestei idei, totul îi este sacrificat — în măsura în care
autor î n 1 9 3 2 - 1 9 3 3 . se poate vorbi în acest caz de sacrificiu." 1 5 Minciuna este

190 191
O R I G I N I L E I N T E L E C T U A L E ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

justificată dacă ea contribuie la triumful principiului m o ­ Iii, unitară, ştiinţifică. O r , nu acesta este cazul. Tkacev a uti­
ral cel mai înalt — care este programul (în m o d simultan lizat foarte judicios marxismul. în mod obişnuit se spune
lege a istoriei) pe care l-am rezumat. Astfel, Tkacev poartă contrariul. El este considerat iacobin, buonarottist şi este
în el, intact, idealul revoluţionar al anilor ' 6 0 : Ideea abso­ cert că el a avut legături cu blanquiştii parizieni. Cu toate
lută este enunţabilă. O a m e n i i viitorului o cunosc, conspi­ acestea, gândirea lui s-a format în întregime în Rusia. C o ­
ră să o întrupeze. munismul său terorist nu era iacobin decât prin referire la
Şi cu toate acestea, în 1865, Tkacev traducând un pasaj din Robespierre şi la Marat, obişnuită în Rusia, şi prin întâlni­
Critica economiei politice, îl menţiona pe Marx pentru pri­ rile emigraţiei. în mod cert, el nu era discipolul lui Marx, nici
ma dată în istoria presei ruse şi adăuga că nu există nici o per­ în ce priveşte perspectivele sale politice, nici în schema re­
soană inteligentă sau onestă care ar putea să facă cea mai voluţiei. D a r analiza pe care o făcea situaţiei ruse în perspec­
mică obiecţie acestei concepţii. Ce însemna pentru el marxis­ tiva propriei sale revoluţii era corect marxistă şi putea să
mul ? Dacă judecăm după scrierile sale, el prelua din marxism treacă pe drept cuvânt drept o adaptare creatoare a punctu­
un materialism e c o n o m i c elementar. El a schiţat un studiu lui de vedere descoperit de Marx.
asupra istoriei raţionalismului: gândirea modernă este produ­ Odată cu o viziune comparativă a societăţii ruse în ra­
sul capitalismului, şi raţionalismul, o consecinţă a domniei port cu societăţile occidentale, Marx îi aduce un timing al
burgheziei. Reforma religioasă în Germania secolului al XVI-iea acţiunii revoluţionare. Faptul că nu există burghezie în R u ­
este, de asemenea, simbolul intereselor burgheziei. De fie­ sia — şi că nu există nici proletariat, în sens marxist — nu
care dată când îşi încerca puterile cu marxismul, el regăsea are importanţă, nu este un argument potrivnic, ci unul în
imediat utilitarismul şi materialismul sumar al maestrului favoarea posibilităţii revoluţiei. Rusia este situată, cu o anu­
său, Cernîşevski. Puţin importă. Ceea ce contează, în „mar­ me întârziere, pe vectorul istoriei europene care se realizea­
xism", este „marea sa importanţă practică". Materialismul ză potrivit liniilor definite în Capitalul: „Oricât de lent şi
e c o n o m i c este capabil să „concentreze energia şi activita­ fără forţă, noi avansăm pe calea dezvoltării economice şi
tea celor care se devotează sincer cauzei sociale". El „inci­ această evoluţie este supusă aceloraşi legi, se realizează în
ta la o activitate practică directă". într-adevăr, marxismul aceleaşi direcţii ca în statele occidentale [...] Există deja la
aduce Ideii o coeziune superioară. „ C u cât un ideal este mai noi, în acest moment, toate condiţiile pentru formarea, pe
abstract, scria el cu privire la comuniştii francezi, cu atât este de o parte, a unei foarte puternice clase conservatoare de
mai logic. Edificându-1, omul nu este ghidat decât de legi­ ţărani, proprietari şi farmers şi, pe de altă parte, a unei bur­
le logicii pure. El nu poate conţine nici contradicţii, nici ilo- ghezii financiare, comerciale, industriale, pe scurt, capita­
gisme. T o t u l este dedus dintr-o idee, totul este echilibrat liste" [... ] „Iată de ce nu putem aştepta, iată de ce afirmăm
16
şi a r m o n i o s . " Tkacev pare a fi unul dintre acei revoluţio­ că revoluţia în Rusia este realmente indispensabilă în chiar
nari pentru care este mai puţin important să fii, decât să te acest moment. Nu vom admite nici un răgaz, nici o întârzie­
17
declari marxist; mai puţin urgent să pătrunzi în tainiţele unei re. A c u m sau niciodată."
teorii, decât să-i garantezi în bloc gândirea punându-te sub în 1874, Tkacev se alătură, în plan teoretic, la ceea ce va fi,
patronajul ei, conferindu-i eticheta unei doctrine prestigioa­ după 1917, punctul de vedere liberal menşevic asupra R e v o ­
se care, înainte de orice examinare, este considerată fiabi- luţiei ruse: Rusia se îndrepta, din punct de vedere structural,

192 193
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

către tipul social occidental; războiul a fost accidentul care, Această cucerire se va face prin violenţă. D a r cine o va
făcând Rusia să revină la un stadiu anterior şi slăbind sta­ conduce? Revoluţionarii înşişi. Masele, în măsura în care
tul, a permis succesul acestui arhaism care era mişcarea bol­ ar fi capabile să se ridice, nu ar face această revoluţie. „ R e ­
şevică. Fiindcă subscria dinainte la o teorie „accidentalistă" voluţionarii sunt cei care fac revoluţia." 2 1 T k a c e v s-a inte­
a revoluţiei ruse, a fost T k a c e v capabil să o prevadă cu atâ­ resat de timpuriu de fenomenul intelighenţiei. El observa
ta perspicacitate într-o scrisoare adresată lui E n g e l s : „ V o r că civilizaţia rusă avusese acest merit de a produce în ace­
fi suficiente două sau trei înfrângeri militare, câteva insu­ laşi timp ignoranţa poporului şi dezvoltarea „ideilor sănă­
recţii ţărăneşti simultane în două sau trei provincii şi o in­ toase şi a conceptelor într-un grup limitat al clasei noastre
surecţie pe faţă în oraşe, în timp de pace, pentru ca guvernul cultivate". El schiţează o teorie marxistă a dezvoltării idei­
lor revoluţionare în intelighenţia. înainte de eliberarea ioba­
să rămână complet izolat şi abandonat de t o ţ i . " 1 8
gilor, ea era de origine nobilă şi reflecta interesele privilegiaţilor.
Specificitatea situaţiei din Rusia, pe care îi cerea lui E n ­
Dar, de acum, ea provine „dintr-o altă clasă de persoane,
gels s-o recunoască şi pe care i-o descria în termeni marxişti,
intermediară între cele care au o solidă bază e c o n o m i c ă şi
indica două puncte strategice — statul şi partidul revoluţio­
cele care nu o posedă d e l o c " 2 2 . Este deja ideea leninistă a
nar. C â t priveşte statul rus, T k a c e v cădea de acord cu ceea
celor două generaţii, nobilă şi plebeiană, ale intelighenţiei.
ce acest stat spunea despre sine în mod oficial, că nu expri­ Noii intelectuali sunt într-o situaţie precară. Ei trebuie să
mă interesele vreunei clase. In Occident, îi scria el lui E n ­ trăiască, fără garanţia serviciului, din munca lor. „ C u cât el
gels, „nu numai soldăţimea şi poliţia sunt cele care îl susţin, (intelectualul) se simte mai dependent de ceilalţi, cu atât sim­
ci întreg sistemul societăţii burgheze [...] La noi [...] dim­ te mai puternic necesitatea unei solidarităţi integrale a in­
potrivă, forma socială îşi datorează existenţa statului, un stat tereselor u m a n e . " 2 3 El devine deci socialist prin condiţiile
care nu ţine decât de un fir de păr, un stat care nu are nimic sale obiective de viaţă. D i n acest mediu se va recruta nu­
comun cu regimul social existent". 1 9 E s t e aproximativ ceea cleul partidului format din realişti, din oameni ai viitoru­
ce afirma despre statul despotic rus şcoala istorică libera­ lui. Aceştia, intrând în organizaţie, rup cu intelighenţia care,
lă, de la Soloviov la Miliukov şi Plehanov. „Statul nu re­ ca atare, nu are nici un privilegiu. Este fals a gândi că oame­
prezintă la noi interesul vreunei clase. El le împovărează pe nii de cultură creează progresul pentru că aduc cultura. Ca
toate în mod egal." Astăzi, statul rus funcţionează în pro­ şi Lenin, Tkacev consideră intelighenţia ca un rezervor de re­
fitul conservatorilor, al proprietarilor de pământ şi al ca­ voluţionari, dar nu ca o clasă revoluţionară. Intelighenţia
pitaliştilor. D a r , în esenţă, el este neutru şi poate fi deturnat oscilează în mod spontan între supraestimarea de sine şi des­
spre un alt scop. In mod logic, T k a c e v scrie deci: „ D e vre­ considerarea de sine. Ea este, prin natura ei, vanitoasă şi ser­
me ce în societatea contemporană în general, şi în Rusia în vilă: „ D a c ă aţi fi puşi într-un puţ negru şi vi s-ar spune:
particular, forţa materială este concentrată în puterea de stat, căutaţi parfumul acestor miasme, demonstraţi despre con­
revoluţia autentică nu se poate realiza decât cu o singură ţinutul acestui puţ negru că este cea mai sănătoasă şi mai
condiţie: cucerirea puterii de stat de către revoluţionari. în agreabilă mâncare [...] veţi fi întotdeauna gata să faceţi servi­
alţi termeni, scopul următor şi imediat al revoluţiei este de cii, aţi executa ordinele [...]. V o i sunteţi cei care arătaţi dru­
mul progresului! în realitate, mergeţi acolo unde sunteţi
a cuceri această putere şi de a transforma statul conserva­ 24
împinşi." Puterea leninistă se va îndârji să verifice această
t o r într-un stat revoluţionar." 2 0

194 195
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

predicţie. Faptul că atâţia revoluţionari provin din inteli- l eaev este bună. Partidul lui T k a c e v corespunde, destul de
ghenţie este o chestiune de circumstanţă. D a r ei nu au de fidel, visului conspirator al Catehismului. El este hotărât mi­
ce să-i fie recunoscători. Ei au intrat într-o lume în care apar­ noritar. El nu cade „în iluzia" unei mişcări revoluţionare
tenenţa de clasă nu mai contează. Narodnicii îi obiectau lui I .no ar ieşi din „grupurile naturale" printr-o „evoluţie natu-
Tkacev că, ajunsă la putere, elita ar realiza un stat tot atât de i .ila", ceea ce reprezintă totuşi fondul ideii social-democra-
opresiv ca şi cel care există deja. Tkacev răspundea că mino­ ir marxiste. Lui Lavrov şi propagandiştilor naivi de la sate
ritatea la care se gândea el nu era compusă numai din nobili li se face observaţia că nu se pot organiza satele, propovăduin-
pocăiţi, ci conţinea, de asemenea, raznocinţi (oameni de „ran­ <lu-lc în acelaşi timp că orice putere este un rău. „Indiferent
guri variate") şi elemente provenite din ţărănime. „Apoi, ( a se întemeiază pe principii federaliste sau centralizatoa-
adăuga el, originea socială nu este problema esenţială: t o ­ i c... orice organizaţie este totuşi, întotdeauna, autoritară şi,
tul depindea exclusiv de ideile, de principiile care ar ghi­ in consecinţă, antianarhistă." 2 8 E r a un lucru de bun-simţ.
da-o în acţiunea sa." 2 5 Partidul este prin natura sa slab şi puţin numeros. Este ca
O analiză marxistă de cea mai pură speţă întărea aceas­ (> armată într-o ţară inamică. „Problema unirii şi a organi­
tă scrupuloasă separare a intelighenţiei şi a partidului re­ zării este o chestiune de viaţă şi de m o a r t e . " 2 9
voluţionar: într-adevăr, scria el, intelighenţia, ca şi Rusia, Se poate spune că Tkacev repudia complet amiciţiile sale
se îmburghezea. E p o c a intelectualului şomer şi disponibil hakuniniste şi anarhiste ? Dimpotrivă, el le apăra în faţa lui
pentru ideal este revolută. Capitalismul spune acum inte­ Kngels. C ă c i poporul era necesar rupturii revoluţionare.
lectualilor : „Dezvoltaţi industria şi comerţul, raţionalizaţi Concepţia sa despre popor se îndepărtează total de cea a
agricultura, învăţaţi poporul să citească, fondaţi bănci, spi­ I ui Marx, dar o anticipează pe cea a lui Lenin, în măsura în
tale, construiţi căi ferate e t c , în schimb, vă voi asigura o care aşteaptă de la popor nu o capacitate constructivă au­
bună şi solidă recompensă şi mă voi strădui să procedez în tonomă, ci o capacitate distructivă. Poporul este forţa bru­
aşa fel încât activitatea voastră să nu fie foarte apăsătoare, voi tă, primară, stihiinosi" indispensabilă. Şi iată cum vede el
crea condiţiile care vor corespunde caracterului vostru şi, raporturile dintre partid şi p o p o r : „Minoritatea revoluţio­
în plus, vă voi acorda un sentiment de satisfacţie faţă de ope­ nară, eliberând poporul de jugul care-1 oprimă, ca şi de tea­
26
ra voastră, care vă va alunga melancolia." Era, într-adevăr, ma şi de spaima sa în faţa vechii puteri, îi dă posibilitatea să-şi
ceea ce stătea să se petreacă. Intelighenţia, abandonând manifeste forţa distructivă şi, sprijinindu-se pe această for­
„principiile ideale", se transforma în ingineri, medici, in­ ţă, dirijând-o abil spre distrugerea duşmanilor revoluţiei,
stitutori. Punctul de sprijin al revoluţiei se clatină. î n c ă o ea subminează fortăreţele care o înconjoară, le lipseşte de
dată „nu trebuie lăsat să treacă momentul oportun". toate mijloacele de rezistenţă şi de reacţie. D r e p t consecin­
Revoluţionarii trebuie deci să se organizeze temeinic. T o ­ ţă, utilizând forţa şi autoritatea sa personală, ea introduce
tul depinde „de o organizare puternică a forţelor revoluţio­ noi elemente progresiv-comuniste în condiţiile vieţii popo­
nare, de o uniune a eforturilor individuale şi particulare rului, eliberează această viaţă de obstacolele sale seculare,
27
într-un tot comun, disciplinat, p u t e r n i c " . Mişcarea „ C ă ­ animă formele sale pietrificate şi uscate." 3 0 Pentru un alt mo­
tre p o p o r " este o pierdere de timp. Revoluţionarii trebuie tiv, Tkacev menţinea o complicitate cu vechiul spirit al
să plaseze centrul de gravitate al revoluţiei acolo unde este,
adică în mijlocul lor şi nu în afara lor înşile. Metoda lui N e - " Stihia (n.t.).

196 197
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

bunt-ulm rusesc: anume acela că mitul anarhist se afla la vânt, ceea ce-i separă pe cei doi oameni este mărturisirea.
capătul dictaturii. în directivele fundamentale cărora trebu­ I )ar aceasta nu este suficientă, căci Lenin, dacă ar fi fost pre­
ia să li se supună statul revoluţionar, după suprimarea schim­ sat, nu ar fi avut nimic de mărturisit. Chiar în adâncul con­
bului economic, abolirea inegalităţii fizice, intelectuale şi ştiinţei sale, nu-şi imagina că practica sa putea, într-o bună
morale, instaurarea unui sistem obligatoriu de educaţie so­ /.i, să se modeleze pe cea propusă candid de T k a c e v .
32

cială integrală, nimicirea familiei, citim: „Dezvoltarea au­ între Tkacev şi Lenin, se spune, există un progres în asi­
tonomiei în administrarea colectivă, însoţită de o slăbire milarea marxismului. E s t e incontestabil, dar nu în sensul
graduală, apoi de o distrugere a funcţiilor centrale ale pu­ în care această judecată este în mod obişnuit avansată.
31
terii de stat." D e j a Statul şi revoluţial Paralela cu Lenin
La Tkacev, sinteza între impetuosul cernîşevskian sau ne-
se impune prin ea însăşi.
ccaevian şi Weltanschauung-vX marxist este incomplet ope­
Apropierea este atât de tentantă, că istoriografia sovieti­ rată. Marxismul este, la el, instrumental în raport cu planul
că evită subiectul. Operele sale complete nu au fost publica­
„gnostic" pe care 1-a moştenit de la primii săi maeştri. Pen­
te în întregime. Kozîmin, editorul lor şi autorul monografiei
tru a face să intre lumea în noul eon prin intermediul u n o r
din care decurg toate celelalte, a ştiut să se oprească la timp
desăvârşiţi de tip nou, el va căuta în marxism argumente,
pentru a nu-şi atrage grave neplăceri.
analize, scheme comode. El păstrează faţă de M a r x o ati­
Combinarea între realismul consecvent al mijloacelor şi
tudine în mod fundamental utilitară şi empirică, şi de aceea
utopismul radical al scopurilor caracterizează în mod egal
îl şi utilizează atât de judicios. El nu ezită să disocieze ana­
pe T k a c e v şi Lenin, şi unul şi celălalt fiind izolaţi în miş­
liza socioeconómica de scopurile generale ale sistemului.
carea revoluţionară a timpului lor, mişcare, în ochii lor, prea
Rste un bun marxist, pentru că este parţial marxist.
moderată în scopuri şi prea utopică în realizare, ceea ce pro­
voacă, la unul şi la celălalt, aceeaşi exasperare. D a r a nu ve­ La Lenin, dimpotrivă, impregnarea marxistă este tota­
dea contrastul între cei doi oameni înseamnă a renunţa să lă. El nu este satisfăcut decât atunci când face să intre în­
înţelegem de ce T k a c e v a murit nebun la azilul Sf. Ana, iar treaga sa argumentaţie în cadrul exact şi verificat prin citate
Lenin, la putere, la Kremlin. ale operelor lui Karl M a r x şi Friedrich Engels. Chiar cu pre­
T r e b u i e văzut, într-adevăr pe ce se susţine paralela: se ţul unor grave distorsiuni ale realităţii ruse, el se vrea total­
susţine pe teoria lui T k a c e v şi practica lui Lenin. Iată de ce mente fidel întregului marxism. O r , realitatea este că această
paralela nu a putut fi recunoscută decât după Revoluţia din fidelitate totală şi oarbă s-a dovedit capabilă nu numai să
O c t o m b r i e . Teoria lui L e n i n nu conţine nici unul din ele­ cuprindă totalitatea moştenirii cernîşevskiene, ci s-o şi rea­
mentele cu alură cinică sau machiavelică ce reprezintă va­ lizeze în istorie. T o t u l arată că dacă Lenin ar fi fost tkace-
loarea teoriei lui Tkacev când e raportată la tehnicile politice vian în teorie, nu ar fi avut niciodată ocazia să fie în practică.
ale marelui său succesor. Potrivit lui Lenin, nu partidul face
revoluţia, ci clasa muncitoare, masele ţărăneşti, poporul, şi
atunci când e suspectat de contrariu intră în j o c o profe­ IV
siune de credinţă de un marxism ireproşabil. într-un cu-
D i n anii ' 4 0 , gândirea rusă era obsedată de valoarea, de
" revoltă, răzmeriţă, răscoală ( » . £ ) . urgenţa acţiunii, dar această obsesie avea drept imbold

198 199
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

imposibilitatea şi incapacitatea de a acţiona. Revoluţionarii racter de universalitate. El nu face apel la drept. El vizea­
îşi aliniau fanteziile şi, în funcţie de acestea, guvernul elabora ză o stare a lumii în care dreptul să fie superflu şi existen­
contra-fantezii care se resimţeau în acţiunea sa. Este t o c ­ ţa justiţiei fără obiect. El nu caută justiţia, ci „regenerarea
mai ceea ce-i conferă acestei istorii irealitatea. Este un pa­ socială" în care relaţiile între lucruri şi oameni se efectuea­
lat al oglinzilor ca baraca de bâlci din Doamna din Shangai, ză de la sine, în perfecţiune. Atunci se prezintă partidul ca
unde nimeni nu ştie asupra cui trage, unde doar oglinzile o necesitate imperioasă. El îi reuneşte pe oamenii care ştiu
plesnesc şi se sparg. Revoluţionarii aşterneau pe hârtie pro­ şi îi formează în ce priveşte cunoaşterea. El constituie nu­
iecte de partide care, pentru a-1 combate mai bine, semă­ cleul „salvat" de la care se va propaga salvarea. Faţă de lu­
nau cu imaginea pe care ei şi-o făcuseră despre statul rus, şi mea care trebuie regenerată, el este de o esenţă aparte şi nu
acest stat, luând în serios aceste proiecte, se comporta, pen­ se poate contopi cu ea. El stabileşte tacticile şi stadiile suc­
tru a le para, după modul în care revoluţionarii aşteptau să cesive ale revoluţiei salvatoare. Justiţia nu este stadiul final
pentru el: ea este instrumentală şi se reduce la un moment
o facă. M u l t timp, singura consecinţă materială a ideii re­
tactic. Poate admite în rândurile sale „revoltaţii", pentru ca
voluţionare în Rusia a fost practica statului rus.
revoluţia să se poată realiza. D a r vede mai departe decât re­
Elaborarea acestei idei avusese influenţă în două direc­ voltatul şi va păstra pentru el dispreţul gnosticului pentru
ţii. Exista, acum, un corp de doctrine pe cale de unificare ignorant, al camaradului avansat pentru camaradul întâr­
filozofică — dacă nu politică — în jurul marxismului. Exis­ ziat şi din acest motiv aflat în situaţia de subaltern*.
ta un tip de om a cărui echivalenţă nu se afla în Occident,
Bakunin avusese intuiţia vagă a acestui partid încă din
de formaţie specific rusă, militantul revoluţionar de tip Cer-
epoca conversiunii sale la hegelianismul de stânga. El se si­
nîşevski, pe care un anume număr de persoane îl exempli­
tuează, în mod logic, la capătul reformei morale cernîşev-
ficaseră deja prin persoana lor.
skiene. Este schiţat, cu precizie, în Catehism şi perfecţionat
Ethosul revoluţionar se alimenta din alte surse decât cele apoi de Tkacev. Până în 1875, a rămas în stadiul de proiect
doctrinale. Neliniştea psihologică, tulburarea intelighenţiei, şi de vis. D a r odată cu Zemlea i volea" \ el îşi inaugurează
nenorocirile istorice ale Rusiei fuseseră suficiente pentru a intrarea în lumea reală.
explica spiritul de revoltă. Propunând o soluţie globală, de­
finitivă, doctrina transforma în schimb revolta în revolu­ Zemlea i volea oferă o recapitulare a mişcării revoluţio­
ţie şi pe revoltat, în revoluţionar. Revolta vizează restabilirea nare ruse. El sincretizează încă imperfect tendinţele sale di­
justiţiei. Ea face apel la drept, e mulţumită când acesta este verse şi le face să treacă la acţiune 3 3 .
restabilit. Revoltatul care vrea să restabilească justiţia prin Nucleul iniţial este de tipul cercurilor clandestine cu rază
mijloace violente poate căuta alianţa cu alţi revoltaţi. D a r limitată ale generaţiei neceaviene. Acest grup, format în 1875
banda pe care o formează, precum cea a Hoţilor lui Schiller, la Petersburg, a primit numele de troglodiţi, pentru că, spu­
nu are vocaţia de a se transforma în partid. Ea nu contes­ ne unul dintre ei, nici un străin nu ştie unde locuiesc, nici
tă lumea în bunătatea sa de fond, pe care caută pur şi simplu
să o restabilească. Justiţia este considerată ca fiind o obli­ 4
C f . V. M A T H I E U , 1974, cap. IV şi V.
gaţie pentru revoltat şi pentru opresor, deşi acesta din urmă "" Zemlea i volea („Pământ şi libertate"), organizaţia narod­
s-a situat în afara ei. Revoluţionarul nu dă justiţiei un ca- nicilor revoluţionari (n.t).

200 201
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

sub ce nume trăiau tinerii care-1 compuneau. C e l mai in­ ele sunt ţinute. Şi imii şi alţii se acuză reciproc că pun în
fluent dintre ei, alături de Natanson, era Mihailov. Acesta pericol revoluţia şi, în consecinţă, că nu sunt revoluţionari.
dăduse deja primele dovezi, în acelaşi an, la Kiev. El întâl­ Noi nu-i v o m urma pe acest teren. Şi unii şi alţii vizează
nise cele trei curente în care era divizat atunci narodnicis­ revoluţia totală, o schimbare completă a modului de exis­
mul şi care s-au contopit, fără ca totuşi să se amestece tenţă al acestei lumi. Ei nu sunt reformişti. Nu se înţeleg
complet, în Zemlea i volea. Lavriştii erau moştenitorii ce­ asupra tehnicii revoluţiei, dar nici unii, nici alţii nu supra­
lor care, în 1873 şi 1874, „merseseră în p o p o r " . „Deschideţi estimează tehnica. Revoluţia care se pregăteşte în cosmos
ochii poporului" aceasta trebuia să fie sarcina lor, istoriseş­ depăşeşte facultăţile voinţei umane şi depăşeşte limitele pre­
te Mihailov. Intenţia lor este de a „lumina toate masele po­ viziunii, în acest sens, ei nu sunt voluntarişti, pentru că pro­
pulare" graţie sutelor de mii de propagandişti, pentru ca o cesul în ansamblul său poate fi urmat, favorizat, facilitat,
„minoritate, fie cât de mică, să devină în mod conştient so­ dar nu controlat de la un capăt la altul. Vittorio Mathieu
cialistă" 3 4 , în p o p o r „nu pasiunea e cea care trebuie trezi­ aplică revoluţionarului distincţia pe care o făcea Schiller în­
tă, ci conştiinţa". Bakuniniştii, dimpotrivă, contau pe tre artistul naiv şi artistul sentimental 3 6 . Artistul naiv cre­
sentimente şi pe pasiunea revoluţionară brută. Mai curând de că îndemânarea şi cunoaşterea sa sunt cauza reuşitei
decât să luminezi poporul, trebuia să îl dezlănţui. îndată ce estetice. Artistul sentimental ştie că ele nu sunt decât oca­
ar izbucni undeva o răscoală ţărănească, ar trebui favoriza­ zia. El aşteaptă momentul favorabil pentru a capta reuşita
tă propagarea sa şi oricare ar fi urmarea „va rezulta o acu­ când aceasta se prezintă. Astfel, revoluţionarul se află dis­
mulare de pasiuni revoluţionare şi educarea poporului" 3 5 , ponibil pentru evenimentul despre care nu ştie când se va
în fine, tkaceviştii, foarte puţin numeroşi, gândesc să con­ produce. Tehnica sa este atunci mai puţin una cauzală, cât
stituie partidul puternic care, odată doborât guvernul ac­ una de favorizare. Cu toate acestea, între spontaneistul ba-
tual, ar impune noua ordine. kuninist şi pianistul tkacevist există un progres de încre­
Troglodiţii au reuşit, în cursul anului 1876, să se orga­ dinţare gnostică. Amândoi ştiu că regenerarea nu poate să
nizeze temeinic şi să-şi extindă legăturile în oraşele de pro­ se producă decât după fractura şi ruptura aşteptate. D a r cel
vincie, unde organizau relaţii instituţionale cu cercurile de-al doilea crede că ştie mai bine decât primul potrivit că­
înrudite la Odessa, Kiev, Harkov, Rostov. Materialul uman, ror linii se va opera regenerarea şi care vor fi condiţiile. El
destul de divers, poate fi împărţit — simplificând lucrurile îl suspectează pe primul de a acorda partea cea mai mare
— în tipul terorist sau tipul propagandist. Propagandistul
afectelor individuale şi nu este niciodată sigur că, la el, spi­
este adesea un student care nu a rupt încă legăturile sale cu
ritul revoluţionar nu va degenera în revoltă naivă sau în ci­
lumea oamenilor. El este, uneori, mai degrabă revoltat de­
nism delincvent. îl acuză de insuficienţă ideologică, căci el
cât revoluţionar. Teroristul trăieşte într-un vas închis, ade­
ştie că singură cunoaşterea este capabilă să evite această du­
sea în obşte. El este înarmat şi se pregăteşte de violenţă. Se
blă deviaţie. Dar, în pofida neîncrederii reciproce, viaţa po­
întâmplă ca, din raţiuni doctrinale, teroristul prin tempe­
litică şi militantă reală oferă numeroase posibilităţi de
rament să prefere propaganda sau ca propagandistul decep­
colaborare. Şi de aceea Zemlea i volea a putut funcţiona timp
ţionat să treacă la teroare. T r e b u i e să ne ferim să atribuim
de câţiva ani.
dezbaterilor care opun aceste tendinţe seriozitatea cu care

202 203
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

Constituindu-se în partid, Zemlea i volea a trebuit să-şi să apere necondiţionat interesele poporului. D a r în măsu­
fixeze un program care a fost definit la Petersburgîn 1876. ra în care o făceau cu seriozitate, ei trebuiau să aplece ure­
El îşi limita obiectivele pe termen scurt într-o perspectivă chea la doleanţele realmente exprimate de acest popor. Adesea
narodnicistă (împărţirea pământului, dezmembrarea Impe­ ei locuiau în sate în calitate de medici sau institutori: boa­
riului, reaşezarea funcţiilor sociale la nivelul obştilor), dar la şi ignoranţa nu sunt noţiuni epuizabile prin ideologie. R e -
indica în mod clar principiul: revoluţie violentă şi cele două mediindu-le, ideologul acţiona pe terenul unui bine comun.
mijloace: agitaţia „vizând să organizeze forţele revoluţio­ Ui făceau experienţa unei alte realităţi ca atare. Această baie
nare şi să dezvolte sentimentele revoluţionare" şi dezorgani­ de real îi împingea încet-încet în afara irealităţii lor. In faţa
zarea statului. Intre aceşti doi poli, propaganda organizată abuzurilor de putere ale administraţiei, a mizeriei fiziolo­
şi terorismul organizat, se va derula scurta carieră a parti­ gice, exploatării săracului de către bogat şi a celui slab de
dului Zemlea i volea. către cel puternic, ei nu puteau decât să facă apel la justi­
Nu e aici locul să povestim istoria, de altfel foarte con­ ţie şi la drept şi, în consecinţă, ieşiseră puţin câte puţin din
fuză, care s-a derulat simultan în mai multe oraşe, într-o condiţia lor de revoluţionari. T i m p de câţiva ani, aceşti mi-
perioadă de aproximativ trei ani. Remarcăm că Zemlea i vo­ li tanti ai satelor vor rămâne pe poziţiile cele mai stricte ale
lea a încercat simultan să realizeze proiectele contradicto­ narodnicismului teoretic: dar aceasta semnifica atunci nu
rii elaborate de douăzeci şi cinci de ani, proiecte care până O opoziţie la marxism, ci la terorism, la iacobinism şi, într-un
atunci eşuaseră în germene. Istoria lui N e c e a e v a reînceput mod general, o luare în considerare a poporului, a vocaţiei
cu buntarii din Ucraina. Un „trădător", Gorinovici, a fost sale de autonomie. Ei au pus, cei dintâi, problema politică
doborât cu un foc de revolver şi stropit cu acid sulfuric. a libertăţii. D i n această fracţiune a organizaţiei Zemlea i vo­
Aceasta însemna a repeta uciderea studentului Ivanov. Un lea s-a recrutat viitorul grup scizionist Fracţiunea neagră
alt episod, dincolo de mistificările lui Neceaev, regăseşte şi s-a format viitoarea bază a social-democraţiei.
unele reverii decembriste: în 1876, în districtul Cighirin, In 1877, majoritatea militanţilor din Zemlea i volea au
aproape de Kiev, ţăranii fuseseră chemaţi să ia cunoştinţă fost arestaţi şi li s-au intentat procese. Acestea au fost ră­
de o „Cartă imperială secretă" care le acorda, de drept, tot pă­ sunătoare. Acuzaţii au devenit acuzatori. Opinia publică,
mântul, apoi să se organizeze în miliţii pentru a-1 lua în stă­ adică cea a Rusiei cultivate, a fost entuziasmată de erois­
pânire de la nobilii care îl deţineau. Mai multe sute de ţărani mul comportamentului lor. „Sunt sfinţi", se spunea. „Ei
i-au urmat pe cei trei buntari care le câştigaseră încrederea. aminteau de primii martiri ai creştinismului... Predicau iu­
Alţi zemlevolţî, în maniera înaintaşilor lor, se instalau în c o ­ 37
birea, egalitatea, fraternitatea." Opinia publică rusă a epo­
lonii, în zonele rurale de tradiţie pugaceviană sau în oraşe cii formează zona periferică a intelighenţiei revoluţionare.
muncitoreşti. Aceştia aparţineau curentului „propagandist". Ea a suferit influenţa aceloraşi idei, dar diluate şi fără să fi
M a i puţin închişi în lumea lor interioară decât teroriştii, ei ajuns la concluzia lor logică. într-adevăr, între revoltă şi re­
au sfârşit prin a înnoda legături autentice cu oraşele şi uzi­ voluţie nu există numai opoziţie, ci şi succesiune 3 8 . Spiri­
nele şi a descoperi, fără a fi totdeauna conştienţi, sub exis­ tul revoluţionar se naşte, se implantează pe terenul propice
tenţele teoretice pe care le imaginau, poporul real, ţăranul al spiritului de revoltă, devenind soluţie. între tânărul Marx,
şi muncitorul în carne şi oase. Convingerea lor îi îndemna revoltat utopic, şi bătrânul Marx, revoluţionar ştiinţific, ca

204 205
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

şi între copilul revoltat şi adolescentul revoluţionar există „Sarcina noastră imediată nu constă în a face sau a declan­
o ordine cronologică şi logică. Negare şi realizare în ace­ şa revoluţia, ci numai în a-i garanta un final pozitiv." în acest
laşi timp, revoluţia este Aufhebung-\A" revoltei. In conse­ scop, trebuie corelate forţa populară brută şi inteligenţa con­
cinţă, opinia publică vedea în spiritul revoluţionar realizarea ducătoare a partidului: „Iată de ce activitatea noastră prac­
spiritului de revoltă de care era animată şi care se hrănea tică trebuie să rezide în unirea, întărirea forţelor populare
în mod firesc din toate nedreptăţile Rusiei. Ea era puţin sen­ şi tendinţelor revoluţionare, în punerea bazelor celor două
sibilă la negarea aceluiaşi spirit, căci nu parcursese proce­ curente esenţiale, unul care nu este născut de mult timp, dar
sul care conduce de la unul la celălalt. Lega actele revoluţionare a manifestat deja o energie notabilă în intelighenţia, celă­
prezentate la proces de o paradigmă a justiţiei: martiriul creş­ lalt, mai larg, mai profund, inepuizabil, revoluţia popula­
tin. De partea lor, revoluţionarii acceptau sincer această asi­ ră." Trebuie deci format partidul. Să notăm, în trecere,
milare, fie că profitaseră, de bună-credinţă, de conservarea strania răsturnare: datul, adică spiritul revoluţionar al in-
revoltei în revoluţie, fie că, mai conştienţi, profitaseră din tclighenţiei, este în mod sistematic subordonat iminentei răs­
plin de revoltă într-un spirit utilitar şi conform „catehis­ coale populare, construite sau imaginate. D a r intelighenţia
melor" celor mai avansate. Revoluţia şi revolta formau în fie­ nu putea fi revoluţionară decât cu condiţia existenţei unui
care un amestec de compoziţie diferită şi totdeauna instabil. presupus p o p o r revoluţionar.
D a r grupul acuzaţilor materializa amestecul pentru că el cu­ Efortul perseverent al propagandei şi agitaţiei în p o p o r
prindea anarhişti iluminaţi (ca „antropoteistul" Malikov) şi va antrena o reacţie de simpatie, dar nu în popor, ci în „so­
revoluţionari avansaţi, ca Mîşkin. Acesta a enunţat foarte cietate". Ea a devenit activă cu ocazia acestor procese. în ziua
bine adevăratul caracter al acţiunii revoluţionare 3 9 . In faţa următoare încheierii unuia din aceste procese, 24 ianuarie
tribunalului, el a dezvoltat următoarele trei puncte: 1. Enun­ 1878, o tânără, Vera Zasulici, trăgea asupra guvernatorului
ţul u t o p i c : „Rolul esenţial al partidului social-revoluţionar Petersburgului pentru a-1 răzbuna, declara ea, pe studentul
este de a crea pe ruinele actuale ale regimului etico-burghez, Bogoliubov, biciuit în închisoare. O r , acest atentat a trezit
organizarea socială care va da satisfacţie exigenţelor popo­ încă mai multă simpatie în opinia publică decât apostola­
rului." Această organizare este obştea rurală în accepţia na- tul la ţară.
rodnicistă a termenului. 2. Procesul revoluţionar ca destin Opinia, în mod normal nemulţumită de starea de lucruri,
ineluctabil: „ N u se poate pune în practică (această organi­ atribuia tinerilor eroi o sarcină salvatoare, faţă de care fo­
zare) decât printr-o revoluţie socială", căci puterea de stat curile de revolver păreau mai direct adaptate decât predi­
interzice orice cale paşnică de a ajunge la acest rezultat. „Nu cile ţinute ţăranilor. Dintr-odată, partidul revoluţionar vede
este nevoie să fii profet, dată fiind situaţia disperată în care în recurgerea la atentatele teroriste un mijloc de a capitali­
se găseşte actualmente poporul, pentru a prevedea că rezul­ za câştiguri politice mult mai rapide. Vechiul fond neceae-
tatul inevitabil al acestei situaţii va fi o insurecţie popula­ vian putea să renască în prospeţimea sa nativă. „Comitetul
ră generală." 3. Sarcina mijlocitoare şi gnostică a partidului: central executiv", în loc să fie un cuvânt magic, capabil să pro­
ducă teamă numai micului cerc clandestin care-1 utiliza, devi­
* C o n c e p t hegelian construit pe dubla semnificaţie a cuvân­ ne un adevărat comitet central capabil de a executa asasinate
tului german care înseamnă t o t o d a t ă a depăşi şi a păstra (n.t). în tot imperiul, chiar şi în Palatul de Iarnă. Terorismul

206 207
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI PARTIDUL SCHIŢAT

scurtcircuita un lung o c o l prin popor. Nu mai era nevoie „informaţii exacte şi precise asupra activităţii tuturor gru­
să se aştepte la infinit ca ura atribuită poporului să se ma­ purilor". Ea intră în raport cu alte organizaţii revoluţiona­
nifeste pentru a da frâu liber urii proprii. Terorismul era, re. O r i c e membru de partid poate şi trebuie să pătrundă în
în fond, adevărul primitiv al mişcării revoluţionare. In fine, alte organizaţii pentru ca să le influenţeze şi să le atragă. Ast-
după cum s-a văzut, marxismul îi dădea teoria şi justifica­ lel organizat, partidul se prezintă ca o „organizaţie compac­
rea : să nu lăsăm burgheziei ruse născânde timp să ne înă­ tă şi bine ordonată de revoluţionari bine pregătiţi, provenind
buşe: „Atenţie!, scria Kravcinski, asasinul şefului de jandarmi, atât din intelighenţia, cât şi dintre muncitori". El poate să-şi
ca un stol de corbi care simt mirosul de cadavre, iată că se fixeze mijloacele de acţiune: apropierea de sectele religioa­
înalţă din toate părţile noii inamici: aceştia sunt burghezii." 4 0 se, de bandele ţărăneşti, de muncitori. Universitatea şi in­
D a r pentru a face revoluţia „cât mai curând cu putin­ telighenţia ar trebui să furnizeze „principalul contingent
ţă", pentru a împiedica corupţia poporului prin „dezvol­ destinat să completeze rândurile organizaţiei". Trebuia, în
tarea capitalismului şi penetrarea crescândă a diverselor fine, „să stabilească legături cu liberalii, astfel încât să fie
otrăvuri ale vieţii burgheze", partidul, trecut în majoritate exploataţi în vederea propriilor noastre obiective" 4 1 .
la terorism şi din nou concentrat la Petersburg, trebuia să Noutatea partidului Zemlea i volea este de a fi transpus
se reorganizeze. In primăvara lui 1878, noile sale statute erau în realitate ceea ce, de douăzeci de ani, rămăsese în stadiul
gata. E l e sunt de tip neceaevian. Zemlea i volea este o or­ de proiect. Apoi, de a fi sincronizat, fără rigoare sau suc­
ganizaţie „de persoane strâns legate unele de altele", de oameni ces, curentele diverse ale narodnicismului, ale anarhismu­
dispuşi „să-şi consacre toate forţele, mijloacele, legăturile, lui şi marxismului începător. In fine, de a fi manifestat o
simpatiile şi antipatiile, chiar propria lor viaţă" organiza­ derivă irezistibilă spre terorism. „Propagandiştii" au sfârşit
ţiei. Membrii organizaţiei renunţă la orice proprietate pri­ prin a abandona Zemlea i volea (care a devenit atunci Na-
vată. Ei acceptă „controlul activităţii tuturor grupurilor şi rodnaia volea) şi sinteza a luat sfârşit. Partidul fusese creat
fiecărui membru în mod individual". Viaţa particulară a fie­ pentru prima dată, dar linia teroristă 1-a condus rapid la sci­
căruia cade sub control „pentru actele care pot fi considera­ ziune, apoi la nimicire.
te ca importante în practică, în fiecare caz particular". Sinteza era instabilă. Elementele erau juxtapuse, nu com­
Ruptura cu omul vechi, conversiunea la o nouă stare spi­ binate. Partidul are un spirit neceaevian. El formează o fa­
rituală este astfel reafirmată. „Scopul scuză mijloacele", de­ langă separată de oameni aparte. Era puternică tentaţia de
cretează paragraful 9, „cu excepţia cazului în care utilizarea a da curs prin acte eroice, ieşite din comun, unor fapte care
unor mijloace determinate poate dăuna organizaţiei înseşi": semnalează noua morală, depun mărturie asupra omului
ceea ce este — descris cu exactitate —partiinost-\x\ leninist. nou. D a r era o tentaţie care trebuia respinsă. Trebuia res­
Partidul este centralizat. „Cercul fundamental" este com­ pinsă pentru raţiuni politice: terorismul era eficient pen­
pus din revoluţionari de profesie. T o ţ i au aceleaşi drepturi, tru a influenţa societatea. Pornind de aici, el putea influenţa
dar trebuie să se subordoneze în acţiune. Grupul îi poate statul şi tocmai aceasta s-a întâmplat cu Loris Melikov şi
obliga pe membri să-şi asume cutare activitate, dacă o va con­ proiectele semiconstituţionale ale guvernului. O r , Zemlea
sidera utilă. Fiecare este ţinut să păstreze secretul. Admi­ i volea era orice, numai reformist nu: partidul voia să distru­
nistrarea centrală coordonează toate activităţile. Ea culege gă statul şi nu să-1 influenţeze. Pentru aceasta, el avea nevoie

208 209
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

de „berbecele" insurecţiei populare, care trebuia oricum să


fie declanşată pentru a pune în mişcare procesul de reno­
vare totală. Abandonând „propaganda", el se afunda într-o CAPITOLUL X
contradicţie politică. Şi, astfel, se punea în contradicţie cu
legea sa morală de supunere integrală faţă de progresul revo­
Social-democratia
luţiei. El se expunea reproşurilor de „romantism", „indi­
vidualism". Exalta eul în detrimentul misiunii pe care o avea.
Sinteza era distrusă. Teroriştii erau spânzuraţi. Propa­
gandiştii se îndreptau spre reformism. Pentru a-i reuni din
nou într-o sinteză superioară, incomparabil mai stabilă, tre­
buia aşteptat Lenin. Pentru a te orienta în istoria social-democraţiei, compli­
cată prin atenţia minuţioasă pe care i-au acordat-o de şai­
zeci de ani istoricii din toate ţările, un bun fir conducător
este cariera lui Plehanov. Plehanov a fost primul (împreu­
nă cu Axelrod) care a purtat pe deplin eticheta marxistă,
într-un chip indiscutabil. In timp ce narodnicismul contem­
poran, pătruns în întregime de marxism, se acomoda cu
amestecul, el a dat conversiunii sale la marxism valoarea unei
rupturi cu narodnicismul. Plehanov a fost deci, formal, fon­
datorul social-democraţiei. îndelungata sa relaţie cu Lenin,
care se declarase „îndrăgostit" de el şi fusese aliatul său în
criza revizionismului, dădea rupturii lor parţiale un ecou
exemplar. în fine, Plehanov a avut timpul să reflecteze ca
scholar asupra istoriei sociale a Rusiei şi să atingă practic
poziţii pe care le-am putea califica, cel puţin la orizontul
academic, drept cripto-liberale. în prefaţa primei sale cărţi
marxiste, Socialismul şi lupta politică, Plehanov declară:
„Tendinţa de a activa în popor şi pentru popor, convingerea
că eliberarea clasei muncitoare trebuie să fie opera clasei
muncitoare însăşi, această tendinţă practică a narodnicis­
1
mului nostru continuă să-mi fie scumpă."
Scrisă în 1883, cartea sa este o respingere clară a tero­
rismului cu scopuri dictatoriale de la Narodnaia volea.
I )eutsch, care întemeiază împreună cu el grupul disident
eliberarea muncii, dorea conştient titlul de social-demo-
erat, pentru că, afirma el, „în toată lumea civilizată, numele

211
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

de social-democraţie era asociat cu un partid concret, paş­ nu este liberal decât în cadrul unui determinism absolut, că­
nic şi parlamentar, a cărui activitate era caracterizată prin ruia îi controlează toate pârghiile în cadrul unei tratări ab­
excluderea aproape completă a tuturor metodelor revolu­ solut serioase a dogmaticii marxiste. în numele marxismului
2
ţionare." Social-democraţia înseamnă moderaţie. Sub o dic­ luat ad-litteram, Plehanov se opune, succesiv, terorismu­
tatură „socialistă", scrie Plehanov, poporul nu ar putea decât lui narodnicist, apoi revizionismului şi, în fine, bolşevismu­
să contemple lenta degradare a „egalităţii economice" şi dacă lui leninist.
va dori să ia în mână organizarea producţiei, el nu va pu­ Plehanov îşi atribuie un precedent, pe Belinski. Mihai-
tea din cauza obiceiurilor sale şi a nivelului său slab de dezvol­ lovski pusese în paralel teodiceea marxistă rusă şi reconci­
tare. „Sau va trebui să caute salvarea alături de comunismul lierea „hegeliană" cu realitatea lui Belinski. Apoi, Belinski
patriarhal autoritar, introducând în el această unică schim­ sc revoltase. M o m e n t u l reconcilierii este însă tocmai cel pe
bare : în locul Fiilor Soarelui Incaşi şi al birocraţiei lor, pro­ care Plehanov găseşte cu cale să-1 laude. Belinski depăşea
3
ducţia naţională să fie administrată de casta socialistă." moralismul lui Schiller, raţionalismul abstract al Luminilor.
Astfel, nici un comitet, nici un executiv nu poate, de Revolta sa era o recădere în utopie. Această recădere se ex­
drept, reprezenta clasa muncitoare şi nici să i se substituie. plică foarte simplu cu ajutorul marxismului: în epoca lui
Misiunea clasei muncitoare este de a încheia occidentaliza- Nicolae, condiţiile obiective nu erau mature pentru ca so­
rea Rusiei şi de a desăvârşi opera începută de Petru cel Mare. cietatea rusă să dea naştere unui Plehanov. Pe de o parte,
Nu există o cale scurtă. Scurtăturile ar conduce la o regre- occidentalistul Belinski este strămoşul marxismului corect.
sie. Calea lungă este şcoala Occidentului, a capitalismului. I )ar, pe de altă parte, el a comis „păcatul originar al intelighen-
Ea poate dura mai puţin decât în E u r o p a pentru că în R u ­ ţiei ruse": este optica din care Plehanov, mai târziu, va stig­
sia „conştiinţa de clasă" beneficiază de cuceririle occiden­ matiza „subiectivismul" lui Lenin 4 .
tale. Aici Plehanov se detaşează de sindicatele muncitoreşti. în politică, poziţia lui Plehanov este foarte clară. El pre­
Sinceritatea narodnicismului său „practic" 1-a separat de na­ conizează o revoluţie în doi timpi. Prima etapă va fi „bur-
rodnicismul terorist care se trăda pe sine. T o t u ş i el nu are jjiczo-democratică, ceea ce respinge dogma narodnicistă a
intenţia de a lăsa poporul să inventeze şi nici să improvi­ burgheziei ca grup intrinsec reacţionar. Capitalismul exis-
zeze căi noi. El cunoaşte dinainte aceste căi. Marxismul i-a l ii deja în Rusia, dar organizarea sa statală este „feudală". Bur­
dezvăluit planul istoriei. D a r el acordă maselor încrederea, ghezia va fi împinsă spre liberalism prin logica „intereselor
pe care însuşi marxismul îi comandă s-o facă, de a executa sale de clasă". D u p ă care va urma cea de-a doua etapă, cea
ele însele acest plan. Aici rezidă ambiguitatea lui Plehanov. .1 „dictaturii proletariatului". Şi Plehanov o înţelege în sen­
El crede în mod profund că totul trebuie lăsat în seama lu­ sul lui M a r x : guvernarea imensei majorităţi a populaţiei asu­
crurilor şi a oamenilor, că mijloacele naturale sunt mai bune pra unei infime minorităţi de exploatatori. Ea va fi, afirmă
decât cele artificiale. De aceea el se orientează în direcţia li, o „panarhie".
liberalismului, a sindicalismului, a social-democraţiei nedog- Aceasta lăsa loc la interpretări contradictorii. D e m o c r a -
matice. Dar, pe de altă parte, el nu acceptă acest laissez-faire n.i, libertatea şi legalitatea trebuiau gândite drept atribute
decât pentru că este absolut convins că se supune legilor provizorii ale primei etape sau trebuia să li se acorde o va­
pozitive descoperite o dată pentru totdeauna de Marx. El loare în sine? Care ar fi intervalul între cele două etape?

212 213
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

Proletariatul, cum o dorea Axelrod, şi-ar fi exercitat „he­ Se exprimă în zemstvă şi, în continuitate cu ea, intelighen­
gemonia" încă din faza „burghezo-democraticâ" ? C u m se ţia profesionalizată ce prinsese rădăcini. Liberalismul dispu­
pot combina cele două obiective „democratic-burghez" şi ne de o reţea politică ce îi permite să creeze, între 1900 şi
„socialist" la scara partidului ? în ce proporţie ar trebui să 1905, un adevărat partid în sensul occidental al termenu­
lui. In timp ce partidele social-démocrate sunt grupuri con­
se alieze cu liberalii sau să-i combată ?
spirative organizate în vederea manipulării unei crize, partidul
C ă c i , la această cotitură a secolului, noutatea în Rusia
cadet este organizat în vederea unei lupte politice cotidiene,
este pluralismul social şi cultural, ca şi viaţa politică. Este
normale, electorale. Pentru prima dată în Rusia, un partid
un ansamblu de fenomene concomitente, pe care marxis­
politic organizat îşi fixează alt orizont decât bulversarea re­
mul ce învăluie totul le subsumează, inadecvat, termenu­
voluţionară. Pentru prima dată, un partid de opoziţie îşi pro­
lui generic de „capitalism".
pune să organizeze realitatea şi nu să-i substituie una nouă.
Există acum o societate mai fin diferenţiată decât socie­
O r , acum când există o viaţă politică, cele două clase care
tatea cu două clase — ţărănimea şi nobilimea — de altăda­
lormau suportul proiecţiilor revoluţionare sunt în măsură
tă; o viaţă culturală care se anunţă printr-un sistem de
să-şi manifeste veritabila stare de spirit. Ţărănimea se pre­
învăţământ complet în rapidă extindere, o presă variată, al­
supunea că visează la un bunt. în fapt, organizarea admi­
cătuită din mai multe ziare de mare tiraj, fundamental li­
nistrativă, reţeaua puterii locale, eficacitatea supravegherii
beră. Intelighenţia îşi pierde c o n t u r u r i l e stricte de
militare şi poliţieneşti au făcut asemenea progrese de un se­
funcţionărime şi devine, în mod treptat, o pătură sociopro- col, încât bunt-ul era foarte puţin probabil. Te puteai t o ­
fesională fără orientare ideologică specifică. Vulgata popu- tuşi teme de el sau îţi puteai pune speranţe în el. O r , începând
listo-marxistă î n c e t e a z ă să t r o n e z e d e s p o t i c asupra aproximativ cu anul 1902, ţărănimea se pune în mişcare şi
publicului cultivat. Acesta, în păturile sale superioare, tră­ este evident că ea a abandonat visurile eschatologice ale răs­
ieşte la ora europeană. El este influenţat de spiritualism, es­ coalelor ţărăneşti de odinioară. Ea preferă o presiune in­
tetism, iraţionalism, curentul „art nouveau". El este, sistentă, semiviolentă, semipaşnică, asupra nobilimii, pentru
precum Occidentul, „ 1 9 0 0 " . în fine, ceea ce este cel mai im­ a o constrânge să-şi vândă pământurile pe care le păstrează
portant este că o viaţă politică asemănătoare celei occiden­ încă în mâinile sale. Ea se organizează comercial, tehnic, po­
tale este pe cale de a se naşte. Pe aceasta însă, marxiştii, care trivit direcţiilor liberalismului e c o n o m i c şi al cooperative­
văd marele proces modernizator sub unghiul îngust al „dez­ lor. Satul este destul de alfabetizat pentru a se orienta din
voltării capitalismului", abia dacă o văd: clasa capitalistă este punct de vedere politic: el priveşte mai mult spre Cădeţi
strâns legată de stat, care rămâne marele realizator al creş­ ilccât spre Socialişti. în aceeaşi direcţie va merge şi clasa
terii economice. Şi, cum ei nu cred în autonomia politicu­ muncitoare. D a c ă nu se ţine cont de polonezi şi de letoni,
lui, subestimează tendinţa liberală din care fac un fenomen istoria mişcării muncitoreşti în Rusia începe realmente cu
„burghez" şi care, cu toate acestea, se extinde sub ochii lor evreii. In 1900, singura „clasă muncitoare" organizată, ca­
în toate clasele. pabilă să gestioneze case de asigurări, să organizeze cu suc­
Chiar la ţară, unde narodnicismul eserilor este important, ces greve, care dispune de o organizare suplă şi democratică,
este Uniunea muncitorilor evrei, Bttnd-ul. Masa muncitorilor
liberalismul biruie. Bazele sale sociale sunt nobilimea care

214 215
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

ruşi este foarte întârziată. Ea cuprinde un nucleu de mun­ naturale, şi capitalismul este o asemenea fază, nu pot fi o c o -
citori de elită, de bună formaţie profesională, dar în mod litc, nici scurtate. Structura statului se ajustează în m o d au-
constant copleşită şi barbarizată de fluxul imigranţilor de i ornat la baza socială. Socialismul va învinge, fără revoluţie,
la sat. Muncitorii ruşi sunt capabili să susţină acţiuni revendi­ printr-o inaugurare oficială, în cadrul unui gen de Congres
cative destul de importante. Marea grevă din 1896 este o pură |J statelor dezvoltate din punct de vedere economic. La aces-
iniţiativă muncitorească. D i n ea s-a desprins o conducere au­ ic idei adera din plin tânărul Struve*. Note critice cuprivi-
tentic muncitorească ce va cantona studenţii social-demo- ic la problema dezvoltării economice a Rusiei, lucrarea sa
craţi în poziţia subalternă a confecţionerilor de manifeste 5 . apărută în 1894, este o apologie a dezvoltării industriale a
Totodată, atâta timp cât greva este ilegală, mişcarea mun­ Rusiei (aşa cum fusese întreprinsă de Witte şi ministerul de
citorească născândă nu poate ocoli planul politic dacă vrea finanţe), în numele ştiinţei obiective. Trebuie „învăţat de la
să-şi cucerească legitimitatea. Ea descoperă politica, dar po­ Capitalism" 7 .
litica liberală. Când funcţionarul Zubatov a fost în măsu­ Notele critice au avut un mare succes. Reputaţia lui Struve
ră să propună clasei muncitoare o formă de organizare era atât de înaltă, încât el a fost însărcinat să redacteze
alternativă la partidul politic clandestin, ea se va precipita Manifestul primului congres al social-democraţilor ruşi
către această formă. între 1901 şi 1903, Rusia a cunoscut ( 1898). Clasa muncitoare, se putea citi, avea drept primă
poate, dacă se exceptează Bund-u\, sindicalismul muncito­ sarcină să lupte pentru libertate politică, luptă de care era
resc cel mai pur, şi faptul că poliţia s-a străduit să-1 con­ incapabilă „laşa şi slaba burghezie rusă". D a r de ce Struve,
troleze nu i-a alterat substanţial adevărata natură. Mai târziu, • arc se declara în particular mult mai interesat de libertate
succesul lui Gapone dovedeşte încă slaba influenţă social-de- decât de socialism, se găsea în compania cercurilor social-dé­
mocrată. Abia în ajunul războiului clasa muncitoare se ra­ mocrate, formal revoluţionare î n c ă ? Pentru că alte două
dicalizează, şi poate nu în sensul marxist. marxisme îşi croisera drum în acelaşi mediu, la adăpostul
ortodoxiei: economismul şi revizionismul.
în ce mod ia în considerare marxismul această nouă Rusie ? Economismul ? Nici fracţiune, nici sistem, cel mult o ten-
Marxismul „narodnicist" exista în continuare. V o r o n ţ o v şi dmţă timidă şi o interogaţie împărtăşită de câţiva militanţi,
Danielson, obnubilaţi de problema agrară, insistau asupra m i r e care, scrutând scrierile lor cu minuţiozitate filologi­
efectelor negative ale capitalismului. Foametea din 1891, care c i , se pot distinge două sau trei curente 8 . Pe scurt, e c o n o ­
provocase, direct sau indirect, moartea unei jumătăţi de mili­ mismul a izbucnit din experienţa amară a grevelor din
on de persoane, consolida, aparent, acest marxism catastro­ I K 9 6 - 1 8 9 7 , în care muncitorii se purtaseră ca nişte elevi
fic. D a r se născuse un alt marxism, cu totul diferit. Iniţiatorul foarte slabi ai tutorilor lor intelectuali. „Propaganda" adi-
pare a fi fost un profesor de la Universitatea din Kiev, Zi- I a învăţătura marxistă eşuase. Social-democraţii, spuneau
ber, a cărui disertaţie David Ricardo şi Karl Marx, editată „economiştii", trebuie să se unească cu opoziţia liberală care
6
în 1885, primise aprobarea călduroasă a lui Marx însuşi . Cere acel lucra de care este nevoie în prezent în Rusia: adică
Acest marxism este un determinism e c o n o m i c hotărât op­
timist. F o r m e l e vieţii sociale rezultă din legile naturale ale P . B . Struve, unul din liderii partidului cadeţilor, reprezen-
dezvoltării. Ele nu depind de opţiunile oamenilor. Fazele i.int al „marxismului legal" (n.t.).

216 217
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI
SOCIAL-DEMOCRAŢIA

o constituţie, iar nu o revoluţie. A reuşit însă, dimpotrivă, lucru. Situaţia economică a muncitorilor nu s-a agravat.
„agitaţia", adică apelul la grevă şi la ameliorarea condiţii­ „Este inutil şi absurd de a se disimula faptul." Numărul de
lor de viaţă: aceste acţiuni să fie aşadar conduse de munci­ proprietari a crescut. în domeniul politic, „vedem cum pri­
torii înşişi, de vreme ce aceasta îi interesează. Este deci oportun vilegiile burgheziei capitaliste se şterg puţin câte puţin în
să se deschidă rândurile Comitetului director al Uniunii de fftţa progreselor instituţiilor democratice". Mişcarea mun­
luptă pentru Eliberarea Muncii câtorva muncitori. D a c ă citorească contracarează eficient exploatarea capitalistă. Ce
marxismul este adevărat (lucru de care economiştii nu se este atunci socialismul ? Aici, Bernstein descoperă funda­
îndoiau), muncitorii îl vor descoperi singuri, prin propria mentele filozofice ale revizionismului. Este, mai întâi, o re­
lor experienţă. Trebuie democratizat partidul. Trebuie, în întoarcere la adevăratul spirit ştiinţific. „O eroare nu devine
consecinţă, ca „foştii" din partid să cedeze locul. „ E c o n o ­ j a c r ă prin faptul că la un m o m e n t dat M a r x şi Engels au
miştii" declanşează protestele vehemente ale acestor foşti. impărtăşit-o, şi un adevăr nu pierde nimic din valoarea sa
Gardieni ai ortodoxiei, aceştia din urmă au construit o en­ pentru că un economist antisocialist, sau nu în întregime
titate de respingere, şi anume economismul — conferindu-i, socialist, 1-a constatat primul. în domeniul ştiinţei, tendin-
pe nedrept, o consistenţă istorică pe care nu o avea. Prin riu creează privilegii şi nu notifică sentinţe de expulza-
amalgamare, ei au înglobat-o în condamnarea unei alte ten­ i c . " 1 1 Or, Marx s-a înşelat. Teoria pauperizării este infirmată.
dinţe, într-adevăr reale şi cu o reală deschidere internaţio­ „Dialectica" este un paspartu sofisticat. Există contradic­
nală: revizionismul. ţii în Capitalul. Ceea ce se înţelege prin ştiinţă în „socia­
Actul de naştere al revizionismului este scrisoarea pe care lismul ştiinţific" este o „litanie" 1 2 . Este, apoi, politiceşte
a adresat-o, în octombrie 1898, Eduard Bernstein C o n g r e ­ vorbind, o opţiune în favoarea reformei şi împotriva revo­
sului social-democraţiei germane. Există cel puţin trei as­ luţiei. Socialismul nu este în ruptură cu liberalismul, el îl
pecte în această scrisoare şi în polemica ce i-a urmat. Primul realizează. Liberalismul este un principiu social mai larg de­
este strict politic. Un hiatus se lărgeşte între ceea ce afirmă cât „liberalismul burghez" sub care s-a relevat prima dată
social-democraţia germană şi ceea ce face ea, şi acest hia­ şi rezultatul său este socialismul. „ C u numărul şi inteligen­
tus nu e sănătos: „Trebuie ca social-democraţia să aibă cu­ ţa în creştere, (sufragiul universal) devine instrumentul prin
rajul să se emancipeze de frazeologia trecutului şi să vrea să care reprezentanţii poporului, din stăpânii care erau, sunt
apară drept ceea ce este în realitate: un partid numai al re­ transformaţi în oameni aflaţi în slujba poporului." Socia­
formelor democratice şi socialiste." 9 N u m a i coincizând cu lismul nu este altceva decât un „liberalism organizator" 1 3 .
sine însuşi, îşi va găsi partidul eficienţa deplină. Pentru Bern­ ('.a urmare, nu se poate i m a g i n a i priori ce este socialismul,
stein, ideologia este un parazit al politicii. Apoi el face o de vreme ce el depinde de activitatea liberă a forţelor so­
judecată istorică asupra trecutului şi prezentului. „ E u am ciale. „Democraţia este, în acelaşi timp, mijloc şi scop." D e ­
negat pur şi simplu ideea că prăbuşirea societăţii burgheze mocraţia nu este nici un cuvânt de ordine al agitaţiei, nici o
este aproape şi am afirmat că social-democraţia nu trebuie etapă tactică, ci un mijloc în vederea obţinerii unui plus de
să-şi întemeieze tactica pe speranţa unei catastrofe iminen­ democraţie. „Socialismul" nu este o stare; el este un vector,
t e . " 1 0 Evoluţia istorică a dezminţit pronosticurile lui Marx. 0 orientare şi este în zadar să sari peste etape de vreme ce
Engels, în „Testamentul" său din 1895, presimţea deja acest nimeni nu cunoaşte sfârşitul; „în acest sens am scris această

218 219
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

frază la care subscriu î n c ă : mişcarea este totul, şi ceea ce se utile sale de organizare şi respingea manipularea conspi-
numeşte în m o d obişnuit scopul final al socialismului nu i .H i vă. D a r bernsteinismul este într-o măsură mult mai im­
este nimic . portantă renunţarea la cealaltă lume, ideologică. Şi acest
D a r , dacă socialismul nu este altceva decât automişca- lucru ortodoxia nu putea să-1 accepte. Nicăieri acest refuz
rea unei societăţi în dezbatere liberă, lupta de clasă nu este nu este exprimat atât de clar ca în răspunsul adresat lui
decât indicatorul unei lipse de libertate, de democraţie. „In­ Bernstein de către R o s a Luxemburg: „A lega marea masă
teresele antagoniste de clasă vor dispărea, în parte pe câm­ populară de un scop care depăşeşte întreaga ordine existen-
pul de bătaie al concurenţei economice (care cuprinde lupta i .i, a lega bătălia de fiecare zi de marea reformă a lumii, aceasta
sindicală), în parte — şi aceasta la un nivel din ce în ce mai este marea problemă a mişcării social-démocrate, care, în
mare — în legislaţie. D i n lupta intereselor de clasă, intere­ mod consecvent, trebuie să avanseze între aceste două pe­
sul colectiv se va detaşa lent şi cu cât acesta va predomina, ricole: abandonarea caracterului său masiv şi abandonarea
cu atât societatea va fi mai d e m o c r a t i c ă . "
15
scopului final, recăderea la starea de sectă şi rostogolirea în
Bernstein a renunţat să construiască o altă lume. Lumea mişcarea reformistă burgheză, anarhie şi oportunism." 1 6
care trebuie schimbată şi amenajată este aceasta. In conse­
cinţă ea are o valoare. Socialismul şi adversarul său sunt c o ­ Poziţiile lui Bernstein au fost imediat cunoscute în R u ­
relaţi. El respinge antagonismul absolut al luptei de clasă sia. Desigur, se poate spune că, în ce priveşte condiţiile apa­
şi ruptura revoluţiei. Astfel spus, el redescoperă binele co­ riţiei revizionismului, ele sunt reunite de îndată ce există,
mun. Odată cu aceasta revine luciditatea ştiinţifică, bunul-simţ dacă nu o mişcare muncitorească socialistă — ceea ce nu era
istoric, răbdarea şi perspicacitatea politică. Bernstein este cazul în Rusia —, cel puţin o viaţă politică diversificată şi
la originea „dezideologizării" mişcării muncitoreşti. D e j a legală — ceea ce exista de câţiva ani. O altă explicaţie mai
se remarcă la el efectele spirituale care însoţesc ieşirea din simplă ar pleca de la o apreciere cu totul opusă a situaţiei:
cercul vrăjit. O c h i i săi se deschid, stilul său se eliberează. că în Rusia, tocmai pentru că acţiunea era dificilă, practica
Cartea sa respiră cu uşurinţă. C ă c i scrisoarea sa din 1898 sindicală aproape inexistentă, practica politică la începutu­
conţine în esenţă totul. El îl va dezvolta apoi cu talent şi, rile sale, în partidele socialiste rămânea mult timp pentru
tot aşa cum ideologia operează o schimbare completă de sta­ dezbaterea de idei, cu atât mai mult cu cât esenţialul efec­
re, completă şi imediată este şi ieşirea din ideologie. tivelor lor era compus din intelectuali. Frontiera culturală
Mişcarea muncitorească germană era prea masivă, prea nu exista. Cărţile şi ideile treceau. Prestigiul social-demo-
muncitorească, pentru ca să fie posibilă o delegare a puterilor craţiei germane era imens: aceasta e suficient pentru a în­
unui grup de ideologi şi de conspiratori profesionişti. ţelege difuziunea timpurie a gândirii lui Bernstein. La care
Curentul bernsteinian provine pe de o parte din examina­ trebuie încă adăugată o particularitate a câmpului intelec­
rea serioasă a realităţii muncitoreşti de către un partid mun­ tual rus. Plehanov remarca faptul că „însăşi europenizarea
citoresc. Asupra acestui punct, el nu se deosebea de ortodoxia burgheziei noastre se realizează sub stindardul marxismu­
social-democrată, de Kautsky, de R o s a Luxemburg, nici lui" 1 7 . Marxismul juca, pentru moment, rolul utilitarismu­
chiar de Plehanov, care, în îndepărtata Rusie şi înainte chiar lui manchesterian, ca raţionalizare entuziastă a începuturilor
să existe mişcarea muncitorească, avea încredere în capaci- industrializării. în lupta lor contra narodnicismului sau

220 221
O R I G I N I L E I N T E L E C T U A L E ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

neoslavofilismului Ministerului de Interne, Cadeţii şi dilicil de distrus teoria scăderii tendenţiale a ratei profitu­
chiar unele medii ale Ministerului de Finanţe gândeau după lui, a pauperizării şi, în fine, a revoluţiei. Struve devenise
modelul liberalismului, în stil marxist. Marxismul desprin­ un liberal.
dea legea de fier a salariilor şi punea în contul naturii obiec­
tive a lucrurilor mizeriile decolării e c o n o m i c e 1 8 . Mai mult, Revizionismul a fost resimţit de Plehanov ca o trădare.
el avea un avantaj: nu era în chip deschis „burghez". El pă­ A rticolele lui Bernstein din Neue Zeit l-au îmbolnăvit 2 0 .
rea să ţâşnească din tradiţia socialistă. El dădea intelectua­ Prietenul său Axelrod a făcut aproape o depresie. „Motivul
lului rus o cauţiune a deschiderii spiritului şi a lăuntric al idealismului meu şi al activităţii mele sociale, scria
progresismului, care era necesară prestigiului său şi utilă acesta din urmă, a fost conceptul progresului infinit al na­
pentru publicarea lucrărilor sale. ni iii umane..."
Cu toate acestea, în 1899, redactorul programului so­ Şi Bernstein venea să-i năruie credinţa! Revizionismul
cial-democrat la primul congres al partidului, Piotr Struve, il punea pe Plehanov în faţa eventualităţii unei reconcilieri
proceda la rândul său la revizuirea lui Marx. La drept cu lumea imanentă şi a unei volatilizări a transcendenţei sale
vorbind, el nu aştepta decât ocazia, căci în timp ce redacta comunismul. M a i mult, atitudinea de dispreţ „ştiinţific"
programul el nu prea mai credea în ortodoxie, dar consi­ pe care el o adoptase faţă de narodnicism, era acum adop-
derase de datoria sa să păstreze îndoielile pentru sine. R e ­ i .il a de revizionişti faţă de el. Savanţii ar fi reprezentaţi acum
vizionismul lui Struve este net intelectualist 19 . Ruşii căutaseră I Ic Bernstein, Struve, iar el, Plehanov, ar fi confundat cu ig­
în M a r x coerenţa sistematică. Atunci când aceasta slăbeşte noranţii narodnicismului credincios şi naiv. în fine, culmea,
într-un punct, ea nu întârzie să se năruiască. Struve îl ata­ Bernstein avea aerul de a nu-i recunoaşte lui Plehanov ran­
că pe M a r x în centrul teoriei sale, teoria valorii. El reia o b ­ gul ce i se cuvenea în secţia rusă a Internaţionalei.
servaţiile lui B o e h m Bawerk asupra contradicţiei dintre Plehanov nu înţelegea de ce Bernstein nu fusese exclus
Cartea I şi Cartea a I l I - a a Capitalului. în Cartea I rata pro­ II mediat din partid. El a fost stupefiat când Kautsky, pe care
fitului depinde de proporţia capitalului variabil în capita­ il admira atât, nu îl urma în imboldurile sale, tipic ruseşti,
lul total, pentru că valoarea de schimb şi, în consecinţă, rata l.i o justiţie expeditivă. C u m de dragul şi veneratul tovarăş
profitului sunt determinate de cantitatea de muncă utilizată Kautsky lăsase să se publice asemenea orori ? „Libertatea de
în producţie. O r , în Cartea a IlI-a, Marx admite constanţa opinie în partid poate şi trebuie să fie limitată tocmai pen­
ratei profitului care încetează deci să depindă de compozi­ ii II că un partid este o uniune liber consimţită între oameni
ţia capitalului şi acceptă că valoarea de schimb e determi­ împărtăşind idei comune. O d a t ă ce unitatea dispare, schis­
21
nată prin costul de producţie, în care cantitatea de muncă nu ma devine inevitabilă." Era, într-adevăr, obiceiul cercului
formează decât un element. Marx încerca să scape de aceas­ FUS, după 1830, de a face din doctrină o problemă de apar-
tă contradicţie aşezând conceptul precis de valoare a mun­ i cnenţă şi un simbol de loialitate. O interpelare aidoma i-a
cii în contextul nedeterminat al celui de muncă socialmente lost curând adresată de către Lenin.
necesară — dar explicaţia devenea atunci tautologică. Prin Pe de altă parte, Plehanov s-a aşezat la lucru. Nu am cu-
această fisură în coerenţa ideologică se emancipa spiritul lui i .ijul să rezum lucrările Bernstein şi materialismul, Cant con-
Struve, după cel al lui Bernstein. D u p ă aceasta, nu mai era 11 ¡1 Kant sau testamentul spiritual al domnului Bernstein,

222 223
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

Conrad Schmidt contra lui Karl Marx şi Friederich Engels, .ii ata cum Hegel introduce devenirea imanentă (dialectica):
Materialism sau Kantianism, Primele faze ale unei teorii a ., M ctoda metafizică a materialiştilor francezi este, faţă de
luptei de clasă, Critica criticilor noştri e t c . 2 2 Este o literatu­ metoda dialectică a idealismului german, ceea ce matema-
ră peste măsură de plicticoasă. Să spunem că, în acord cu i ui Ic elementare sunt faţă de matematicile superioare." Is-
ortodoxia kautskyană, el apără lupta de clasă şi necesitatea i o r i c i i Restauraţiei caută legile istoriei. Urmează, în fine, o
unei revoluţii; că el apără, pas cu pas, linia avansată a „pau­ expunere a materialismului dialectic şi istoric al lui Marx,
perizării absolute", întărind în spate o poziţie de retrage­ I 11 exemple. Expunerea se face în stricta ortodoxie social-de-
re pe linia „pauperizării relative". Că, în fine, el filozofează. mocrată. El nu este „mecanicist": expune în detaliu „inter-
Bernstein, distanţat de dogmatica marxistă, gândea uneori .u ţiunea". Există o ordine a factorilor: nevoie — forţe de
în maniera epistemologilor timpului său, care erau neopo- producţie — relaţii de producţie — drept, regim politic şi m o ­
zitivişti şi neokantieni. D a r nu trecuse de la marxism la neo­ rală. Dar, prin interacţiune, istoria este una: „ E a este isto­
kantianism printr-o apostazie. Plehanov, şi după el Lenin, ria raporturilor sociale condiţionate de către starea forţelor
va vedea întotdeauna ieşirea din ideologie ca o adeziune de de producţie în orice m o m e n t . " „Ceea ce se numeşte ide-
aceeaşi natură la o ideologie contrară. Aici însă nu era ca­ t >logie, conchide el, este numai reflectarea multiformă în spi­
zul. Bernstein, trântind în urma sa poarta grea a ideologiei, rite a acestei istorii una şi indivizibilă." 2 4 T o a t e acestea nu
se exersa cu un alt mod de gândire şi, dacă gândirea sa a ajuns au nimic original, dar sunt expuse ireproşabil. Există o eru­
să fie colorată de spiritul timpului, folosind chiar modali­ diţie la acest rus care citeşte mult, dar numai pentru a savu­
tăţi de gândire neokantiene sau neopozitiviste, el era depar­ ra mai bine calma certitudine a totalităţii. O r i c e eveniment
te de a întreţine cu aceste doctrine raporturile pe care le nou, orice lectură, orice istorie acumulează tot atâtea do­
întreţinea mai înainte cu marxismul. D a r cei pe care îi lă­ vezi noi. Se înţelege schimbarea de ton când Bernstein vine
sase în urma lui nu-şi imaginau alte raporturi. Şi acordau să zdruncine credinţa. Furia, indignarea, amărăciunea vin
o atenţie inchizitorială decelării în gândirea sa a germeni­ să anime oarecum cele trei sute de pagini îndreptate î m p o ­
lor unui sistem antagonist, fără a vedea că ceea ce era nou, triva apostatului.
era faptul că aceşti germeni nu se dezvoltaseră în sistem, pen­ Articolul din Neue Zeit (Bernstein şi materialismul) este
tru că spiritul sistemului era abandonat. scris încă sub impactul emoţiei. T o t u l ţâşneşte simultan.
Lucrul la care Plehanov ţine din toate puterile sale este „Bernstein a trăit ani lungi în intimitatea lui Engels fără a-i
materialismul. înţelege filozofia." „Marx şi Engels nu au fost materialişti
El scrisese ample disertaţii asupra acestui subiect. Con­ numai în unicul domeniu al studiilor istorice, ci şi în n o ­
tribuţii la istoria materialismului trebuia să apară în Neue ţiunea prin care ei definesc raporturile spirit-materie." U r ­
Zeit, dar în ciuda promisiunilor lui Kautsky, aceasta nu s-a mează o demonstraţie a acordului între materialismul lui
întâmplat. Ea a apărut în ediţie germană în 1896. Este o am­ Marx şi Engels şi „materialismul" lui Spinoza ( ! ) . De alt-
plă istorie a materialismului din secolul al X V I I I - l e a (d'Hol- Icl, această identitate materialistă de vederi există deopotri­
bach, Helvetius), căruia, după ce este elogiat, i se reproşează vă între Spinoza şi La Mettrie, d'Holbach, Diderot. „Eu nu
în final a fi „static": „Materialismul metafizic nu era revolu­ văd absolut nici o diferenţă fundamentală între spinozism
ţionar decât pe j u m ă t a t e . " 2 3 Apoi, în maniera lui Engels, el şi materialismul lui La M e t t r i e . " 2 5 Atingem aici cu degetul

224 225
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

această pivotare a spiritului, prin care se întoarce spatele ati­ ( c r e a lui fidelă, verificată de experienţă. Este esenţial să se
tudinii filozofice pentru a privi lumea ideologic. Atunci când a Urme omogenitatea naturii şi a omului. Şi Plehanov îl ci-
toate lucrurile sunt reduse la cadrul fără mister în care sunt l c a z ă o dată în plus pe scumpul său d ' H o l b a c h : „ O m u l este
închise, nu mai există, într-adevăr, diferenţă între Spinoza (>pcra naturii; el există în natură; este supus legilor sale; nu
şi La Mettrie. N i m i c nu este mai patetic decât dovada avan­ se poate elibera de e l e ; nu poate nici chiar în gând să iasă din
sată de Plehanov asupra „spinozismului" lui M a r x şi E n - c a . " 2 8 El cunoaşte în m o d obiectiv aceste legi. Acest mate­
gels. Iată pasajul în care se trădează respectulpentru Maestru rialism asimilează, fără maliţiozitate, „pentru şinele" obiec-
şi mândria unei perfecte occidentalizări: „ î n 1889 [...] am i ivităţii tehniciste cu „în şinele" proceselor din natură. Astfel,
avut plăcerea, timp de o săptămână încheiată, să am cu el savantul tehnicist din ştiinţele naturii este pus pe aceeaşi li­
(Engels) lungi conversaţii asupra diverselor subiecte teore­ nie cu savantul tehnicist din ştiinţele sociale (revoluţiona­
tice şi practice. într-o zi conversaţia se purta asupra filo­ rul), ca posesori, ambii, ai unei cunoaşteri ultime („obiectul
zofiei şi Engels critica cu putere ceea ce Stern numeşte, foarte Cercetării materialiste este natura şi istoria u m a n ă " ) . M a r ­
neinspirat, « materialismul fizic. » — Astfel, deci, întrebai xistul, materialist rafinat ( d i a l e c t i c ! ) , este capabil să expli­
eu, bătrânul Spinoza avea dreptate când afirma că gândi­ ce chiar aberaţia kantiană şi cea, încă mai gravă, a lui Bernstein
rea şi întinderea nu sunt decât două atribute ale uneia şi ace­ şi Conrad Schmidt. Şi iată această explicaţie: „Burghezia are
leiaşi substanţe? — Cu siguranţă, îmi răspunse Engels, interesul de a resuscita filozofia lui Kant în speranţa că aceas-
bătrânul Spinoza avea în întregime dreptate." 2 6 Verdictul la filozofie o va ajuta să adoarmă proletariatul." N - a spus
lui Engels este atât de decisiv că Plehanov ţine să citeze doi K a n t : „Trebuia deci să distrug cunoaşterea pentru a face
martori ai acestei istorice conversaţii: celebrul chimist loc credinţei ?" Kant varsă opium în conştiinţa muncitoreas­
Schorlemmer şi Axelrod. că. „Nu, cu adevărat", comentează Plehanov, „burghezia
29
De ce trebuia el să înşire trei sute de pagini de materia­ nu este atât de proastă."
lism contra lui Bernstein, în timp ce problema pusă era po­ U n e i probleme politice, Plehanov îi răspunde prin filo­
litică: realizarea adecvării frazeologiei catastrofiste la zofie, sau, mai curând, asupra unei probleme filozofice i m ­
practica reformistă ? Poate că găsim o indicaţie în numeroa­ plicate de o atitudine politică, el trage zăvorul ideologiei.
sele pasaje în care Plehanov îl atacă pe Kant şi chiar pe Hume. Strivind îndoiala filozofică sub certitudinea sistemului, el
în fond, Plehanov nu suportă poziţia critică. El o res­ se întâlneşte cu politica ce-1 descalifică pe adversar şi-i r e ­
pinge cu toate forţele ca ideolog, pentru că ea ruinează nu­ c u z ă argumentaţia situându-1 într-o căsuţă a sistemului p o ­
cleul cunoaşterii absolute, de la care pornind se dezvoltă litic condamnat: burghezia. Drumul lui Bernstein de la
ideologia. El o respinge ca revoluţionar pentru că ea rui­ emanciparea politică spre o emancipare a spiritului este p a r ­
nează determinismul securizant care justifică acţiunea re­ c u r s în sens invers de Plehanov care, după un proces inchi­
voluţionară şi volatilizează responsabilitatea individuală, zitorial, îl dă pe mâna pământească a „luptei de clasă".
punând în aceeaşi serie de determinaţii natura materială şi Caracterul circular al argumentaţiei ideologice care, după
omul. „Kant ar vrea să ne convingă că nu se poate aplica ce a respins obiecţia, îl digeră pe cel care face obiecţia (şi foar-
deloc lucrului în sine categoria de cauzalitate." 2 7 O r , lucrul le adesea începe prin a-1 digera în loc de a-1 respinge) este mai
în sine acţionează asupra gândirii noastre care este tradu- desăvârşit decât procesul inchiziţiei. C ă c i dacă judecătorul

226 227
O R I G I N I L E INTELECTUALE ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

inchiziţiei se străduieşte să descopere erezia, el nu posedă în el ororile care îi scăpaseră la prima lectură. Vedea în el
o teorie pozitivă pentru a-1 explica pe eretic. îl trimite spre csenţialmente o reîntoarcere la tradiţia de la Narodnaia vo-
diavol, părintele său, şi nimeni, nici chiar inchizitorul nu lea. C â t regreta că nu 1-a denunţat mai devreme! El a fă­
se poate considera ferit de ispitele sale. în timp ce ideolo­ cut în anul 1904 această profeţie, mai timpurie decât cea a
gia, dat fiind că este, de drept, centrală, trebuie, pentru a lui T r o ţ k i şi a Rosei Luxemburg: „Să ne închipuim că re­
rămâne ca atare, să ţină cont de acest fapt nou pe care îl con­ cunoscutul de noi toţi Comitet Central posedă dreptul, încă
stituie disidentul. Ea nu a realizat nimic dacă, dincolo de în discuţie, de «lichidare ». Iată ce se va întâmpla atunci. în
respingere, nu reduce accidentul la nimic, explicându-1 până timp ce congresul este în pregătire, Comitetul Central « va
la capăt, astfel încât să aibă loc restabilirea continuum-ului lichida » peste tot elementele de care nu este mulţumit şi,
în cunoaştere şi, odată operaţiunea terminată, să nu mai sub­ completând toate comitetele cu oamenii săi, îşi asigură, fără
ziste decât ideologia triumfătoare ocupând tot terenul. dificultate, o majoritate absolut supusă la congres. Congre­
Această metodă, pe care Plehanov a utilizat-o în mod sul, constituit din oameni ai C C , strigă cu amabilitate ura,
exemplar, fapt pentru care a primit de la Lenin cele mai mari îi aprobă toate actele, încununate sau nu de succes, şi îi apla­
elogii, va fi prin excelenţă metoda bolşevică. Şi cu toate aces­ udă toate proiectele şi iniţiativele. Atunci, în realitate, n-ar
tea, Plehanov nu va rămâne cu bolşevicii. El devine în 1904 mai exista în partid nici majoritate, nici minoritate, pentru
menşevic şi chiar, dacă se poate spune astfel, cripto-cadet. că am realiza idealul Şahului Persiei." 3 1 Este o viziune premo-
nitorie ce prevesteşte glorioasele congrese ale erei stalinis-
Nu este locul aici să refacem cronica relaţiilor dintre Ple­ tc. Dar după aceasta, Plehanov a fost departe de a fi totdeauna
hanov şi Lenin, relaţii bogate în accidente. Există din par­ atât de ferm. Menşevicii, în loc să se declare deschis refor­
tea lui Lenin veneraţia discipolului, din partea lui Plehanov mişti, îşi petreceau timpul dovedind că erau tot atât de re­
vanitatea maestrului. Lenin îi făcea emigrantului de la G e ­ voluţionari ca oricare alţii. Ei încercau, în acelaşi timp, să-şi
neva eminentul serviciu de a-1 promova de la rangul de fi­ dovedească aceasta lor înşile. Până într-atât, încât, citind li­
lozof marxist la cel, dacă ne gândim bine mai glorios pentru teratura social-democrată, schisma bolşevic-menşevică pare
un marxist, de şef de partid 3 0 . D a r Lenin nu putea să aibă complet invizibilă, declaraţiile, şi ale unora, şi ale altora, pă­
în gând să-i lase conducerea partidului. Plehanov, în pofi­ rând croite după acelaşi patron. Este ceea ce îl face pe U l a m
da capriciilor, schimbărilor bruşte de dispoziţie, suscepti­ să afirme că principala diferenţă între cele două fracţiuni
32
bilităţilor, va colabora cu Lenin în timpul perioadei de la poate fi rezumată într-un singur cuvânt: „ L e n i n " . Pleha­
Iskra. Ce-i de făcut ? apare în 1902 şi Plehanov nu a ridicat nov însuşi nu se decide între cele două tabere. în 1908, în
obiecţiuni. La faimosul congres de la Bruxelles şi Londra, i imp ce colabora strâns cu menşevicii, şi pentru că unul din-
care a deschis marea schismă şi a marcat naşterea bolşevis­ i re ci (Potresov) omisese într-un articol să sublinieze su­
mului, Plehanov a rămas, nu fără ezitări, de partea lui Lenin. ficient rolul personal al lui Plehanov în începuturile mişcării,
D a r încă din anul următor ( 1 9 0 4 ) , Plehanov ia distanţă acesta îl ameninţă că se asociază cu Lenin şi că îi denunţa
faţă de noul „Robespierre", noul „Bonaparte" şi noul „Blan- ci „lichidatorişti". El nu reuşeşte decât să-i discrediteze pe
qui", pentru a relua comparaţiile pe care le formulează deschis menşevicii ruşi în ochii social-democraţilor germani, care
sau discret. El a recitit atunci Ce-i de făcut f şi a descoperit nu cunoşteau nimic din problemele ruseşti şi îi respectau

228 229
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

renumele. în 1912, în Pravda bolşevică, spre consternarea xă kautskyană. Lenin adera formal la teoria celor două re­
prietenilor săi, el îi flagela încă pe „lichidatorişti". voluţii.
Dar, înainte de a fi aruncat în 1914 în obscuritate, ca „de- D a r iată ce îi separa: atitudinea lăuntrică faţă de doctri­
fensist", Plehanov se îndepărta lent de politica activă. El îşi nă. Plehanov credea în ea fără rezerve, dar într-un mod naiv.
dădea aere de erudit şi de istoric. Revoluţionar, Plehanov Mai întâi, el crede într-un acord între valorile şi noţiunile
era, desigur, în continuare. Continua să apere teoria celor utilizate de marxism şi valorile şi noţiunile acceptate în c o ­
două etape, burgheză şi proletară, ale Revoluţiei. Revoluţia mun sub aceeaşi denumire. El nu crede deci că noţiunile de
din 1905 nu i se părea un motiv suficient pentru a modifica „popor", „democraţie", „proletariat" au în marxism un alt
această schemă de ansamblu. El nu obosea să reaminteas­ sens decât „popor", „proletariat", „democraţie" în utiliza­
că punerea în gardă de către Engels contra unei luări pre­ rea curentă sau în dicţionare. El crede în universalitatea va­
mature a puterii ce ar expune proletariatul la cele mai grave lorii de adevăr a marxismului. Plehanov, spre deosebire de
pericole. Aliatul privilegiat era deci curentul liberal, care pre­ I ,cnin, nu s-a simţit aproape de clasa muncitoare, nu a par-
gătea activ revoluţia zisă burgheză. Pentru cea de a doua licipat niciodată la o grevă, nici nu şi-a pus speranţa poli­
etapă mai era timp. în lucrările sale de istoric, Plehanov se tică în mişcarea muncitorească concretă. Clasa muncitoare
întâlnea, pe de altă parte, îndeaproape cu concluziile şco­ rămâne o construcţie raţională. De la plecarea sa în străi­
lii istorice liberale. Nefericirea Rusiei era că societatea ci­ nătate el nu a întâlnit niciodată clasa muncitoare ca atare,
vilă fusese totdeauna strivită de statul despotic. Europenizarea decât în reprezentanţii ei calificaţi, în redingotă şi pălărie
s-a efectuat, sub Petru cel Mare, cu mijloace asiatice. E p o ­ melon, din social-democraţie.
ca modernă, şi mai ales după abolirea iobăgiei, lasă o şan­ Dar, în mod paradoxal, această abstracţie este cea care
să dezvoltării de tip european. Rolul proletariatului este de menţine contactul între Plehanov şi realitatea rusă. Prin chiar
a desăvârşi procesul de occidentalizare a Rusiei şi de a o dogmatismul său, el e constrâns să acorde încredere hotă­
smulge astfel despotismului oriental. La sfârşitul vieţii, mar­ râtă clasei muncitoare ruse, chiar, şi mai ales, dacă nu o cu­
tor al unei reîntoarceri brutale, sub Lenin, la despotismul noaşte şi să respingă orice manevră care ar fi făcut ca partidul
oriental, el a avut remuşcări şi s-a întrebat asupra respon­ să i se substituie. Printr-o asimilare serioasă a marxismu­
sabilităţii sale. Oricât de nelegitimă i-a fost posteritatea, nu lui în întregul său, el îşi însuşeşte drept ale sale elementele
el o generase oare ? „N-am început noi oare să răspândim mar­ democratice şi „occidentaliste" ale doctrinei. El îşi însuşeş­
xismul prea devreme, într-o Rusie înapoiată, semiasiatică ? " 3 3 te o parte a viziunii pe care o avea Marx asupra Rusiei, foar­
Se vede deja încolţind justificarea troţkistă a eşecului revo­ te apropiată de viziunea unui Custine şi a unui Michelet.
luţiei prin circumstanţele externe şi mediul defavorabil. Statul rus este tipul ideal al despotismului. Plehanov dez­
C e e a ce îi leagă unul de altul pe Plehanov şi pe Lenin, voltă îndelung tema în Introducere la istoria socială a Ru­
ceea ce îl împiedică pe primul să se rupă complet, iar pe cel siei. El întâlneşte astfel curentul occidentalist al istoriografiei
de-al doilea să blameze în mod absolut, este doctrina. O p o ­ ruse, care este în majoritate liberal, fie liberal conservator
ziţiile de caracter sunt secundare. Opoziţiile politice ar fi în tradiţia lui Soloviov, fie liberal de stânga în cercul lui M i -
putut să se rezolve într-un compromis de faţadă. Până la liukov. Această viziune liberală a istoriei ruse este, sub de­
război nici unul nu a putut-o rupe deschis cu linia ortodo- ghizarea ei marxistă, corectă. D a c ă între Lenin şi Plehanov

230 231
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI SOCIAL-DEMOCRAŢIA

doctrina constituie legătura pe care nimic nu poate să o rupă dată aproape conform cu spinozismul pe care îl profesa, în
în întregime, ea constituie totodată obstacolul pe care ni­ contrasens, în luptele sale contra lui Bernstein. Murind şi
mic nu-1 poate surmonta în întregime. Societatea civilă tre­ văzând lacrimi în ochii soţiei sale, el o dojeneşte: „ T u şi cu
buie să devină în Rusia, în m o d decisiv, mai puternică decât mine suntem vechi revoluţionari, noi trebuie să fim fermi.
statul, înainte de a gândi trecerea la socialism, sau, în caz Şi ce este moartea ? Vezi pe fereastră mesteacănul acela care
contrar, acest socialism va fi o nouă formă a unui despo­ se înclină tandru către brad ? Şi eu voi fi, poate, într-o zi
tism asiatic veşnic. Plehanov şi Lenin sunt de acord asupra iransformat într-un mesteacăn asemănător. Ce este rău în
34
revoluţiei „în două etape": liberal-burgheză şi socialist-pro- asta?"
letară, dar Plehanov ia în serios mai mult decât Lenin aceas­ Materialismul suficient de înfrumuseţat ca urmare a unei
tă întindere a programului pe două etape, pentru că el ia în stări sufleteşti panteiste se realizează în contemplarea lu­
serios modificările concrete pe care revoluţia liberal-bur­ mii aşa cum este ea şi se înalţă aproape în rugăciune. T i m p
gheză trebuie să le introducă în societatea rusă. de o jumătate de secol, materialismul servise pasiunea re­
C e e a ce aşteaptă Plehanov de la ea este, efectiv, intro­ voluţionară şi justificase acţiunea violentă. Acelaşi materia­
ducerea în Rusia a liberalismului burghez, a dezvoltării eco­ lism la bătrânul Plehanov explică extincţia pasiunii şi justifică
nomice burgheze, a maturizării unei clase muncitoare, în tergiversarea şi prudenţa. Materialismul era un zăvor tras
asupra filozofiei, atât timp cât hrănea orgoliul cunoaşterii
raport cu care revoluţia constituie un mijloc. In timp ce Lenin
totale, dar forţele abandonându-1, nu mai rămânea din ma­
este în întregime concentrat asupra revoluţiei ca asupra unui
terialism decât materia în splendoarea sa, şi el i-a servit drept
scop, în raport cu care apetitul liberal al populaţiei ruse şi
reazem pentru tot ce era capabil bătrânul în materie de fi­
aspiraţia sa la dezvoltarea economică sunt luate ca teme de
lozofie.
agitaţie şi propagandă, ca mijloace politice. D u p ă cum ac­
centul este pus pe „revoluţie" sau pe „burghez" şi „prole­
tar", marxismul îşi schimbă sensul. Iată de ce, pe măsură
ce îmbătrâneşte, Plehanov este determinat să accepte par­
(
tea liberală a moştenirii marxiste. O r , chestiune ce merită
să fie remarcată, această parte liberală nu se separă de ver­
santul materialist, în timp ce revoluţionarismul are afinita­
te pentru dialectică. C e e a ce protejează, într-o largă
măsură, raţiunea plehanoviană este acest lest de materialism,
filozofie onorabilă, deşi insignifiantă, care permite un anu­
me contact cu realul.
D i n cauza materialismului credea el în forţele economi­
ce, în ponderea claselor sociale, în pericolele de a brusca tim­
pul, în imposibilitatea de a ajunge la întâlnirea forţelor
obiective ale istoriei şi ale naturii. Materialismul său ia, în
momentul morţii sale, un contur cvasireligios şi de această

232
LENIN

liafacere instabilă şi convulsivă, fără influenţă durabilă. T r e ­


buie să mergem mai departe ? R e m a r c ă m atunci că Lenin
CAPITOLUL XI
nu intră în nici un gen cunoscut. D o m i n a ţ i a sovietică este
mai întinsă şi mai durabilă decât imperiul lui Alexandru şi
Lenin cel al lui Genghis Han, dar, privită de aproape, ea nu are struc­
tura unui imperiu de cucerire. Ca şi Cezar, Richelieu, Thiers,
Lenin a întemeiat o legitimitate nouă. D a r a sa nu se bazea­
ză pe consensul subiecţilor. Ea nu produce un sistem sta­
bil, autoreglat. Consensul este presupus, dar el nu este probat
prin slăbirea coerciţiei. Aceasta nu poate face astfel încât
Istoria este personală. Marile evenimente ale istoriei, c o ­
să nu rămână tot atât de puternică precum în prima zi. T r e ­
titurile sale, trec şi se exprimă prin marile personalităţi. Mar­
buie ca, depăşind ordinea politică, să-1 comparăm pe Lenin
xismul lui Plehanov, infidel în acest caz lui Hegel, neagă
cu Constantin cel Mare care reînnoia bazele spirituale ale
personalităţile. El dădea evoluţiei istorice un caracter trans-
imperiului, cu M a h o m e d şi profeţii înarmaţi ? D a r ideolo­
personal: infrastructura, masele, clasele, ideologia de cla­
gia nu este o religie.
să. „ D a c ă o ţiglă rătăcitoare l-ar fi omorât pe Robespierre,
scria Plehanov, locul său ar fi fost în m o d sigur luat de un Atunci cu şefii revoluţionari ? în orice caz, nici cu Mvin-
altul, şi chiar dacă acest altul ar fi fost inferior din toate punc­ zer, nici cu milenariştii, pe care refuzul dimensiunii poli­
tele de vedere, evenimentele n-ar fi urmat mai puţin aceeaşi tice i-a condus la pieire. Cromwell are o dexteritate, un simţ
direcţie." 1 Lenin avea aceeaşi opinie. în secolul care s-a scurs, al situaţiilor concrete, un discernământ al posibilului şi im­
istoria democraţiilor noastre occidentale se concepe totuşi, posibilului, care se poate situa alături de virtuţile corespun­
la rigoare, făcând abstracţie de principalii oameni de stat. zătoare lui Lenin. Dar Cromwell gândeşte în termeni religioşi.
Nu avem impresia că Chamberlain, Daladier, H o o v e r au El nu se vrea revoluţionar, ci restaurator al unei constitu­
influenţat decisiv istoria ţării lor, nici chiar, s-ar putea ple­ ţii violate. El nu se află în fruntea unui partid revoluţionar.
da, Churchill, de Gaulle, Roosevelt. D a r istoria U R S S nu I )impotrivă, supune constrângerii aripa extremistă şi, oda­
se poate imagina fără Lenin. tă ajuns la putere, renunţă în mod expres la utopie. Ca ur­
mare, el pregăteşte o restauraţie. N a p o l e o n îi detestă pe
Este imposibil de afirmat că ar fi avut loc revoluţia dacă
Lenin n-ar fi făcut-o şi n-ar fi ţinut-o în mână. Lenin este ideologii iacobini, pe „oamenii sângelui". El caută o via me­
autorul, iniţiatorul, inspiratorul şi referinţa constantă a unui dia între vechiul şi noul regim, între monarhia de drept di­
regim de tip nou care s-a întins fără a-şi schimba natura pe vin şi remiterea puterii către societatea civilă. Această via
mai mult de un sfert din univers şi despre care nu ştim, după media, care este şi a lui Cromwell, este propria sa putere
şaizeci de ani de când durează şi se consolidează, dacă nu personală. Prin aceasta, el restaurează politicul în optica
se va întinde la întregul univers. principelui machiavellian. D a r nu acesta este Lenin, care de-
C i n e poate rivaliza în istorie cu Lenin ? Stalin s-a mul­ icstă orice via media, care se opune atât Vechiului regim
ţumit să aplice principiile leninismului cu o determinare şi cât şi societăţii civile şi care nu aspiră conştient la puterea
o logică ele însele leniniste. Hitler a dat leninismului o con- personală.

234 235
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENIN

Robespierre este tipul care se apropie cel mai mult de nu poate fi atins ca persoană. Pare că aceasta e o noutate fără
Lenin. Despre cel de-al doilea, se poate spune, ca şi despre precedent a epocilor ideologice: istoria se face în cadrul lor prin
primul, „că el crede tot ceea ce z i c e " . Paralela a fost făcu­ indivizi impersonali. Lui Stalin, Hitler, Troţki, aspectul cri­
tă de mai multe ori după Malaparte. Ei se aseamănă prin minal sau dement sau teatral al existenţei le conferă, mar­
caracter. Dominaţia unui partid ideologic într-o situaţie re­ ginal, un soi de personalitate. Ea se manifestă în marginea
voluţionară, rezultat al unei dictaturi de fapt, dar nu de in­ activităţii lor istorice, ca fantezii în raport cu o linie de acţiu­
tenţie, dă aceeaşi alură carierei lor. Robespierre a căzut însă ne principală în raport cu care tind, ca şi Lenin, simultan spre
la capătul câtorva luni şi el nu a lăsat în urmă nici un ro- atotputernicie şi spre abolirea personalităţii. La Lenin, aceas­
bespierrism. Superioritatea lui Lenin este evidentă; uimitor
tă margine nu există.
este că ea se bazează în acelaşi timp pe cei doi poli opuşi a
Tatăl său era inspector al şcolilor publice în provincia
căror tensiune a sfârşit prin a-1 distruge pe Robespierre, po­
Simbirsk. Când a primit această funcţie în 1869, un an îna-
lul ideologic şi polul politic. Robespierre nu era destul de
in te de naşterea lui Vladimir Ilici, nu existau în această vas-
ideologic în latura sa politică: partidul său, insuficient su­
l ă provincie cam periferică decât douăzeci de şcoli. La moartea
dat şi educat, s-a divizat şi 1-a trădat. D a r el nu era suficient
de politic în latura sa ideologică, de vreme ce, la el, utopia sa, în 1886, el a adus această cifră la 434 (cu douăzeci de mii
stingherea acţiunea şi oblitera perceperea situaţiilor. Lenin de elevi) fără a lua în considerare mai multe şcoli secunda­
duce ideologia la perfecţiune, dar, în acelaşi timp, acţiunea re de nivel excelent. Destinul a făcut deci ca Lenin să fie
sa politică este cu desăvârşire liberă şi realistă. De nenumă­ c o p i l u l unui bun slujbaş al sistemului şcolar rusesc şi să se
rate ori mai intoxicat decât Robespierre şi decât Marat, in­ nască chiar în locurile unde se forma intelighenţia. Educa­
capabil de a percepe lumea aşa cum este ea, totalmente ţia sa provincială, incompletă, îl făcea incapabil să acceadă
dominat de o viziune ireală a lucrurilor, el pare, dintr-un la nivelul înaltei culturi petersburgheze care se desprindea,
alt unghi, tot atât de lucid, implacabil, cinic, ca şi principe­ la acest sfârşit de secol, de cultura narodnico-marxistă a in­
le machiavellian, tot atât de constant în neşansă ca Frede- iei ighenţiei. Opiniile sale îl orientează dimpotrivă spre aceas­
ric al II-lea, tot atât de sigur în planuri ca Bismarck, tot atât ta din urmă. Gusturile sale îl fac prizonierul ei.
de decis şi de cutezător ca C e z a r şi N a p o l e o n . C u m poţi Gusturile lui Lenin sunt datate şi de o perfectă stabili-
să fii în acelaşi timp Marat şi Bismarck ? Acesta este mis­ tate. E l e sunt cele ale generaţiei anilor '60 aşa cum au fost
terul lui Lenin. lixate o dată pentru totdeauna. în ce priveşte arta moder­
nă, el nu pricepe nimic şi nici nu vrea să priceapă. C o n t e m ­
Ar mai fi un mister. Istoria, după cum am spus, este a poran al lui M a x Weber, al lui Freud, al logicii engleze, al
personalităţilor. O r , nouă ne scapă persoana lui Lenin. C e ­ lilozofiei critice germane, el n-a auzit nimic de ele. Avan­
zar, Richelieu, Bismarck fascinează mereu prin inepuiza­ garda literară rusă îi este suspectă chiar dacă se vrea revo­
bila bogăţie a personalităţii lor. C e l e mai bune biografii ale luţionară. „ N u înţeleg nimic, afirmă el, din acest entuziasm
lui Lenin nu pătrund în interiorul personajului. Wolfe, Fischer pentru Maiakovski. Versurile sale nu sunt decât o umplu-
glisează de la biografie la istoria generală. U l a m nu se mul­ tui'ă, o păsărească de neînţeles, pe care el a lipit cuvântul
ţumeşte să o intituleze pe a sa Lenin, c i : Bolşevicii2. B i o ­ „revoluţie". D u p ă părerea mea, revoluţia nu are nevoie de
grafia sfârşeşte brusc pentru că acest individ excepţional bufoni ca Maiakovski care se joacă cu ea şi care nu ne

236 237
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENIN

asigură că Maiakovski se situează la o sută de coţi deasu­ va renega niciodată ca mentor spiritual. îi admira dogma­
pra lui Beranger.'" tismul de nezdruncinat.
Cultura sa clasică e dintre cele mai limitate. Valentinov, „Marxismul este o concepţie monolitică, îi spunea L e ­
care 1-a cunoscut bine la Geneva şi a lăsat cel mai fidel por­ nin lui Valentinov, nu poate fi diluată sau denaturată prin
tret al lui, 1-a întrebat dacă 1-a citit pe Shakespeare, B y r o n , diverse adăugiri sau completări. Nu mai ştiu cu privire la
Moliere, Schiller. N u . D i n G o e t h e a citit Faust şi atât. D i n ­ care critic al marxismului, Plehanov mi-a zis odată: « Să în­
tre clasicii ruşi, Puşkin, Turgheniev, Tolstoi, G o n c e a r o v , cepem prin a-i pune un as de caro, după aceea vom vedea »
dar numai în maniera în care îi înţelegeau criticii intelighen- | în Rusia pe îmbrăcămintea ocnaşilor se cosea un as de caro].
ţiei, Belinski şi D o b r o l i u b o v . îi place nespus de mult N e - Hi bine, eu cred că trebuie să aplicăm un as de caro tutu­
krasov, „poetul cetăţean". îl ignoră voit pe Dostoievski. ror celor care vor să lovească marxismul, fără chiar « să mai
„ N u am timp de pierdut cu porcăria asta", afirmă el. D u p ă vedem după ». Aceasta trebuie să fie reacţia oricărui bun re­
4
ce a citit Amintiri din casa morţilor şi Crimă şi pedeapsă, nu voluţionar."
a vrut să citească Fraţii Karamazov şi nici Demonii. „ C u ­ D a r înainte de Plehanov, Lenin suferise o influentă tim­
nosc subiectul acestor opere rău mirositoare, mi-e suficient, purie, mai decisivă încă, nu numai asupra gândirii, ci şi asu­
începusem să citesc Fraţii Karamazov, dar nu am putut să pra caracterului său, şi anume cea a lui Cernîşevski. El 1-a
ajung mai departe de scenele din mănăstire de la începutul citit mereu în tinereţe şi în m o d special când avea domici­
cărţii. în ce priveşte Demonii, este o porcărie reacţionară... liu forţat la ţară, după expulzarea sa de la Universitatea din
şi eu nu am timp de pierdut. Am aruncat cartea după ce am Kazan. „M-am îmbătat de lectură din revărsatul zorilor până
frunzărit-o. O asemenea literatură îmi este inutilă. Ce poa­ in noapte. Autorul meu preferat era Cernîşevski. Citeam
te să-mi aducă e a ? " 3 î n c ă o trăsătură tipică a genului său şi reciteam până la ultimul rând tot ceea ce se publica de el
de cultură e gustul său pentru folclor. într-o zi la Paris, me­ in Sovremennik. Graţie lui Cernîşevski am luat cunoştin­
najera sa fredona: „Ei nu vor avea Alsacia şi Lorena...". L e - ţă de materialismul filozofic [...] Am citit de la un capăt la
nin a căzut în extaz: era vocea poporului francez. altul remarcabilele eseuri ale lui Cernîşevski asupra esteti-
t II, artei, literaturii [...] Aria enciclopedică a cunoştinţelor
Plehanov a fost mentorul său în cunoaşterea marxismu­
lui Cernîşevski, claritatea vederilor sale revoluţionare, ta­
lui. Pentru omul Plehanov el a avut o pasiune urmată de o cear­
lentul său necruţător de polemist, toate acestea m-au cu-
tă violentă. D a c ă Lenin 1-a înjurat ca adversar politic, el nu-1
Cerit. Aflându-i adresa, i-am scris şi am fost foarte afectat
I .i nu am primit răspuns. Vestea morţii sale, survenită după
* N. V A L E N T I N O V , 1 9 6 4 , p. 9 8 . La 6 mai 1 9 2 1 , L e n i n îi adre­
un an, mi-a produs multă durere. Există oameni despre care
sa lui Lunacearski telegrama u r m ă t o a r e : „ N u este o ruşine să vo­
tezi în favoarea publicării poemului 150 0 0 0 0 0 0 de Maiakovski
.se poate zice că au un fler revoluţionar absolut. Aşa a fost
în 5 0 0 0 de exemplare ? Prostie, absurditate, extravaganţă şi pre­ Marx, aşa a fost şi Cernîşevski. Până la această dată nici un
tenţie. D u p ă părerea mea, numai zece din scrierile astea ar m e ­ uvoluţionar rus nu a înţeles sau judecat într-un m o d atât
rita efortul de a fi publicate si doar 1 5 0 0 de exemplare pentru de fundamental, atât de penetrant şi atât de puternic, laşi-
biblioteci şi pentru smintiţi. în ce-1 priveşte pe Lunacearski, el i .i i ea, josnicia şi trădarea care există în întreg liberalismul."
merită o săpuneală pentru futurismul său." L E N I N , 1 9 6 9 , p. 2 2 2 . Kl a citit Ce-i de făcut ? imediat după executarea fratelui său

238 239
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENIN

Alexandru, ştiind că acest roman fusese una din cărţile sale amorul liber, ci de logica obiectivă a raporturilor de clasă
preferate. „Am petrecut în compania lui, afirmă el, nu zile, în iubire." Asupra unui roman pe care i-1 dăduse, el afirmă:
ci săptămâni. N u m a i atunci i-am înţeles profunzimea. M-a „Ce porcărie! Strângeţi cel mai mare număr de orori p o ­
răscolit profund." 5 Ce-i de făcut? este punctul de obser­ sibile, uniţi viciul cu sifilisul, cu infamia romantică, cu stoar­
vaţie cel mai bun pentru a contempla viaţa lui Lenin. D a c ă cerea de fonduri prin şantaj şi cu procesul unui doctor...
nu e eul său, imposibil de surprins, idealul său privitor la I )upă părerea mea, e cu siguranţă o imitaţie arhidetestabi-
eu este Rahmetov. Ca şi modelul său romanesc, Lenin îşi lă, a arhidetestabilului Dostoievski." 6 Puţin importă ce a fost
supune facultăţile fizice la un antrenament. Gimnastica, re­ sau poate n-a fost între L e n i n şi Inessa. D a r şi-a dat cine­
gimul alimentar, regularitatea vieţii, ordinea domestică pre­ va seama că Inessa are şi un model literar şi că acesta este
cisă îi asigură revoluţionarului o deplină stăpânire a forţelor Vcra Pavlovna din Ce-i de făcut ? Trecuse şi ea de la viaţa
sale. Ia şi el, din economie, din asceză şi din calcul, înfăţi­ burgheză la viaţa revoluţionară şi de la un soţ mai puţin pro­
şarea, dar numai înfăţişarea micului burghez perfect. Ca şi gresist la un soţ progresist. Către 1860 era la modă să imiţi
Rahmetov, Lenin împarte literatura în utilă şi inutilă, iar iui numai spiritul din Ce-i de făcut ?, ci însăşi intriga sa. Ines­
pe aceasta n-o citeşte. sa a fost oare conştientă de această paralelă ? Şi dacă ea nu
a fost, i-a scăpat paralela lui Lenin ? Nu ştim.
Acest neobosit autodidact, care, ca şi maestrul său Marx, Cheia descifrării lui Lenin, ca şi a lui Rahmetov, este de-
petrece mult timp în bibliotecile publice, decide, ca şi maes­ voţiunea totală faţă de imperativele ideologiei, completa sub-
trul său Cernîşevski — şi R a h m e t o v —, cu cutezanţă în nu­ < «rdonare la practica revoluţionară pe care o ordonă. Această
mele convingerilor sale de neclintit şi a noii sale ştiinţe absorbire atingea la Lenin desăvârşirea. în liniştea nopţii,
provinciale. El nu ezită să scrie o carte groasă pentru a-1 re­ când visa, visa tot la revoluţie. Relaţiile umane erau jude­
duce la tăcere pe un dificil logician austriac, Ernst Mach, pe cate cu această măsură. Iată-lîn 1907, atunci când este aban­
care bagajul său intelectual nu-i permite să-1 citească, dar donat de aproape toată lumea. El îl întâmpină pe Valentinov
pe care-1 „respinge" de la cap la coadă; mai târziu, ajuns la CU o faţă „rece şi rea" şi îl întreabă: „Aparţineţi încă grupu­
putere, îl va scoate din bibliotecile publice împreună cu Des- lui nostru ? — Da — Aşadar nu l-aţi părăsit î n c ă ! Voiam mai
cartes şi K a n t şi alţi câţiva filozofi „antimarxişti". întâi să ştiu căci, în caz contrar, v-aş fi întors spatele şi nu
Ca şi Rahmetov, L e n i n trăieşte cast. N i m e n i nu s-a gân­ v-aş mai fi vorbit. Nu vreau să vă întreb de ce nu aţi sem­
dit vreodată că voluptatea a reprezentat ceva în legătura lui nat protestul celor treizeci şi şapte de bolşevici, mi s-a spus
cu Krupskaia, căreia toate mărturiile îi scot în evidenţă urâ­ că aveaţi atunci neplăceri personale. — Mi-am pierdut fiul.
ţenia şi mediocritatea excepţionale. S-a glosat mult pe sea­ Explicaţia se află aici sau altundeva ? De altfel, lucrul nu mai
ma ataşamentului pe care l-ar fi avut pentru o femeie mult prezintă prea mult interes. Am de discutat cu dumneavoas-
mai atrăgătoare, Inessa Armând. Se pare într-adevăr că, la II a lucruri mai importante..." Şi atât de puternică era con­
un m o m e n t dat, s-au tutuit şi că Lenin a fost foarte afectat vingerea lui Lenin, atât de surprinzătoare logica sistemului,
de moartea ei. Se păstrează câteva scrisori, acestea fiind însă ca sărmanul Valentinov a rămas mut, ca şi cum protestul
ample disertaţii politice şi instrucţiuni pentru militanţi. Ei celor treizeci şi şapte de bolşevici era într-adevăr mai im­
au purtat conversaţii asupra amorului liber. Lenin consi­ portant decât moartea fiului său 7 .
dera că acesta era o revendicare burgheză. „Nu-i vorba de Dar Lenin exista oare în afara acestei polarizări ? Idea­
ceea ce dumneata, în m o d subiectiv, vrei să înţelegi prin lul său privitor la eu este pentru sine fără mister, dar eul

240 241
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENIN

său ? în zadar cultul organizat după moartea sa a încercat 11 u a-1 vedea pe H e r z e n şi petrecuse la L o n d r a patru zile
să aşeze pe altare un Ilici „uman", un soi de geniu bun, ma­ discutând, apoi revenise fără a arunca o privire în jurul lui.
liţios şi vesel. Legenda se năruie de la sine. în zadar istoricii I ,a Salzburg, Lenin se plânge de durerile sale de stomac şi
de pe toate tărâmurile au fost tentaţi să atingă o zonă non cerc o sută de ruble mamei sale. La Berlin, îşi face în Spree
politică, un ungher al persoanei sale care să fi scăpat pre­ I mia cotidiană. Detestă Parisul. T r o ţ k i îşi făcuse prieteni în
facerii ideologice. Lenin este absent din propriile sale biogra­ I.Inărui C . G . T . francez. Lenin nu şi-a dat această ostenea­
fii, care se dezvoltă, după cum am spus, în analize politice. lă sau această plăcere. Lui i s-a furat bicicleta, circulaţia este
A fost el rus, aşa cum Gladstone a fost englez, Thiers loarte intensă, biblioteca este incomodă. Un automobilist,
francez, Bismarck prusac ? El este cu siguranţă inexplica­ i.isturnându-1, i-a intentat proces şi 1-a câştigat. La Capri
bil fără condiţiile politice şi intelectuale care l-au format şi j o a c ă şah cu G o r k i , nu este de acord asupra lui Mach, pier­
care nu au fost reunite decât în Rusia. D a r , ca tip uman, în de, se supără. îi place la Geneva. Se simte încă mai bine la
ce priveşte caracterul, el scapă oricărei specificităţi naţio­ (Cracovia. „Femeile umblă cu picioarele goale şi poartă î m ­
nale. Dostoievski reproşa intelighenţiei revoluţionare că se brăcăminte în culori vii, exact ca în Rusia... Trăim aici mai
deznaţionalizează. Lenin ar fi atunci exemplul perfect al bine ca la Paris." 9
acestei deznaţionalizări, el care aparent se integrează atât Să privim omul care va bulversa universul. M i c de sta-
de bine în această Europă anonimă a clasei mijlocii (middle lură, robust, corect îmbrăcat în costumul său anonim de
class). De altfel, cultura naţională nu îl interesa. în 1914, pro­ 11incţionar, jiletcă, cravată, lanţ de ceasornic. Mediul său fa­
clama că acest concept e o înşelătorie burgheză răspândită milial ? N i m i c neobişnuit. Un bunic rus, un alt bunic evreu
de centuriile negre şi de clerici. Cultura naţională era cea a (lucru exclus din biografiile oficiale), o bunică germană şi
marilor proprietari, a clerului şi a burgheziei. Cultura ma­ una kalmucă ce i-a lăsat moştenire pomeţii obrajilor şi ochii
selor este internaţională. Principalul motiv de „mândrie na­ alungiţi: este un rus de graniţă, cum existau mulţi pe Volga,
ţională a velicoruşilor" este contribuţia lor la mişcarea eu sânge amestecat. Părinţii, demni, afectuoşi, o familie uni-
revoluţionară mondială şi mai ales faptul de a avea drept i a. Un copil viguros, studios, încăpăţânat şi, în general, ofe-
concetăţean pe „democratul velicorus Cernîşevski care şi-a ii ud satisfacţie. Stilul său ? Stilul jurnaliştilor anilor '60, bogat,
8
închinat viaţa cauzei revoluţiei" . p r o l i x , compact, fără ritm, fără imagini, clar, cu toate aces-
El nu se interesa mai mult nici de cultura „internaţio­ i ea întotdeauna plicticos. Dispoziţia lui ? T o n i c , cu o alter­
nală". Hazardurile emigraţiei l-au purtat în centrele stră­ nanţă uşor ciclotimică de superactivitate şi de depresiune.
lucitoare ale civilizaţiei Europei aflate la apogeul său. El nu I >elccte de caracter? O tendinţă către nerăbdare şi mânie.
a avut ochi pentru ele. La Londra, dispreţuieşte „celebrul Sănătatea ? Bună, în afară de câteva dureri de stomac, mi-
lor Westminster", Westminsterul duşmanilor de clasă." Şi cuc şi hipertensiune. Vicii ? N i c i unul.
Cernîşevski ieşise o singură dată în viaţa sa din Rusia pen- Tabloul este extraordinar de banal, de un prozaism per­
fect, de o platitudine fără cusur. Ne poticnim totdeauna în
* „Acest d lor, comentează T r o ţ k i (Lenin, Paris, 1925, p. 1 3 7 ) , II uşierul eului leninian. Iată răspunsul cel mai probabil: acest
face referinţă bineînţeles nu la englezi, ci la duşmani." L. F I S C H E R ,
1 9 7 1 , p. 77. " Confederaţia Generală a Muncii — sindicat (n.t).

242 243
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENIN

eu nu există şi armătura doctrinală este cea care 1-a înlo­ CU adevărat, dar căruia lumea întreagă, transformată prin
cuit. Ce catastrofă interioară 1-a constrâns pe Lenin să se­ Kiija sa şi absorbită în el, n-ar putea să-i confere existenţă.
crete această enormă şi complicată proteză a eului, acest Există însă o altă abordare, cea care face abstracţie de abs­
„marxism" elementar dar coerent, de care nu se putea îndoi tractul Lenin şi care scrutează ceea ce i s-a substituit lui, şi
fără a-şi pune în pericol identitatea, fără a resimţi o amenin­ anume doctrina. Gnosticul, pradă gnozei salvatoare, se sim­
ţare pe care o îndepărta perfecţionând sistemul şi nimicin- ţea renăscând şi devenea altul, căpătând un conţinut nou.
du-i pe cei care semănau îndoiala ? Să datăm oare accidentul Acelaşi lucru se petrecea şi cu eroul cernîşevskian, pradă
de la moartea tatălui său, când Vladimir Ilici — avea 16 ani — .ulcvăratei cunoaşteri şi renăscând la condiţia omului nou.
a încetat să mai meargă la biserică şi a rupt cu tradiţia fa­ Metafizicianul poate medita asupra dezastrului lăsat în omul
milială ? Sau fractura era mai veche ? Este în zadar să facem pustiit de el însuşi. Istoricul trebuie să se ţină de ceea ce,
speculaţii, n-o vom şti niciodată. El a făcut totul pentru a in omul nou, funcţionează, aşa-zicând, în locul lui cu o efi­
se ascunde sub acest ţesut calos alcătuit din celule moarte, cacitate politică fără precedent: leninismul.
cum este cel care creşte pe locul înţepăturii unei insecte la
unii arbori care m o r astfel înăbuşiţi. Este un caz destul de
banal, un tip frecvent, pe care psihologia epocii l-ar fi eti­
chetat drept paranoid. C e e a ce însă nu este banal, e faptul
că acestei lipse i-au fost asociate mari vocaţii; că o perso­
nalitate atât de slabă s-a potrivit cu o situaţie istorică ex­
cepţională, iar carenţa sa de fiinţă, cu carenţa lumii noastre
şi cu cea a milioane de fiinţe umane.
Iată de ce istoricul se rătăceşte atunci când vrea din toa­
te puterile să-i trateze împreună pe Lenin şi leninismul şi
să-i atribuie un detaliu oarecare, pitoresc şi „uman", aces­
tui personaj perfect neted şi închis. Singura abordare c o ­
rectă a lui Lenin este cea metafizică, fiindcă sub un anume
unghi, acest personaj opac de atâta transparenţă, batjoco­
ritor, înfuriat, cu gusturi simple, descoperă sub plata supra­
faţă, profunzimea neliniştitoare a Neantului. Aşa 1-a văzut
Soljeniţîn când a făcut portretul aferat, migrenos şi orgo­
lios al lui Lenin la Zürich. Aşa îl întrevăzuse înainte, nu Cer-
nîşevski, ci autorul Demonilor, Dostoïevski, care privind
cum se agitau mărunţii militanţi provinciali, înţelesese cine
avea să se năpustească asupra Rusiei. Astfel că Lenin nu sea­
mănă cu criminalul princiar Stavroghin, ci mai degrabă cu
nevoiaşul, guraliv şi impetuos Verhovenski, nici măcar rău

244
LENINISMUL METAFIZIC

CAPITOLUL XII Se poate vorbi de metafizica lui Lenin ? El nu a scris de­


cât o singură carte filozofică în intenţie şi câteva articole asu­
Leninismul metafizic pra istoriei concepţiei sale despre lume, pornind de la M a r x
şi Herzen. M a i mult, el ar fi refuzat energic termenul de
metafizică. într-adevăr, Engels declarase în Anti-Diihring
că metafizicianul considera lucrurile şi noţiunile una după
alta, ca nişte obiecte de studiu izolate: „El spune da-da, nu-nu;
1
e c e a ce trece dincolo de asta nu valorează nimic." Opunân-
Este prea simplu să afirmi că leninismul sintetizează tra­
(lu-se deci celui de „dialectică", termenul de metafizică c o -
diţia revoluţionară rusă. într-un fel toate elementele care
i u )tează ceva rău, de evitat. Dacă s-ar lua metafizica în sensul
au apărut succesiv în această istorie converg spre Lenin. Ia­
•au tradiţional, Lenin l-ar fi refuzat în egală măsură. într-a-
cobinii francezi, hegelienii de stânga şi Marx, dihotomiile
< levăr, spiritul speculativ îi este străin. Nu există decât o me­
slavofile, Herzen şi Cernîşevski, partidele înjghebate de N e -
todă care are valoare, este ştiinţa demonstrativă. Fundamentele
ceaev şi Tkacev, agitprop narodnicistă, apoi marxistă, Ple-
hanov: acesta este orizontul său, acestea sunt referinţele sale prime ale gândirii sale sunt deci considerate drept demon-
constante şi cercul strâmt al preferinţelor sale. D a r moşte­ .1 rate ştiinţific şi cer acordul spiritelor de bună-credinţă. Ele
nirea este triată, pentru că Lenin ignoră părţile cu adevărat I U I fac obiectul unei opinii. „Metafizica" sa este deci o m o ­
filozofice care există la Marx, nu acceptă părţile religioase genă cu fizica ale cărei fundamente prime le constituie.
sau etice care subzistă la narodnici şi nu se află la el acel soi Ştiinţa principiilor fizicii nu este de resortul imediat al
de bună-credinţă intelectuală care-1 însufleţeşte încă pe Ple- lui Lenin care nu se crede şi nu se pretinde un om univer­
hanov. în plus, moştenirea este refăcută în întregime, ast­ sal. Totuşi, se poate întâmpla ca un atac politic să nu poa­
fel că nu se poate totdeauna decide dacă păstrează sau dacă la li respins numai pe terenul politic, să trebuiască urcat în
trădează astfel tradiţia pe care a primit-o. Nu există mar- amonte. Atunci îl vedem pe Lenin deschizând fără teamă
xolog cât de cât savant începând cu Kautsky care să nu fi logica lui Hegel, tratatele lui Mach, Avenarius, Poincare şi,
demonstrat falsificările la care a supus spiritul marxismu­ i uarmat numai cu Plehanov, M a r x şi Engels, respingându-i
lui; dar se poate totodată pleda şi pentru faptul că Marx con­ pe propriul lor teren. într-adevăr, politica lui Lenin ţine de
ţinea cu adevărat ceea ce Lenin a luat de la el. în înlănţuirea aceeaşi ştiinţă unitară ca fizica şi filozofia. Principiile or­
de idei pe care o operează Lenin, toate elementele reţinu­ ganizatoare ale lumii sociale au aceleaşi structuri ca şi cele
te sunt împinse la extrem. C e e a ce era violent, devine mai ale lumii fizice şi filozofice. Nu este necesar, pentru a face
violent. Ceea ce rămăsese în stare de fantezie sau de reve­ politică, să fii specialist în fizică şi filozofie, dar este indis­
rie vrea să se întrupeze în realitate. pensabil ca această politică să fie garantată prin aceeaşi şti­
inţă care explică fizica şi filozofia. Lenin nu poate deci să
se dezintereseze de soarta acestora. De aici, o eroare c o m u ­
na în Occident. Faptul că un om politic se interesează de

246 247
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

filozofie era neobişnuit. I s-a dat lui Lenin aura pericleană ( N . B . acest lucru! mişcarea autonomă (de sine stătătoare),
a filozofului încoronat şi s-au adus în jurul lui umbrele ilus­ spontană, lăuntric-necesară, « schimbarea », « mişcarea şi via­
tre ale lui Platon şi M a r c Aureliu. Nu se putea neînţelege­ ţa », « principiul oricărei automişcări », « i m p u l s u l » ( T r i e b )
re mai mare. Lenin nu se interesează de filozofie, dar aderă spre « mişcare » şi spre « activitate » — opoziţia faţă de «lip­
la o ideologie în care filozofia şi politica sunt omogene şi sa de viaţă a fiinţării » — cine va crede că în aceasta constă
se garantează reciproc. esenţa « hegelianismului», a hegelianismului abstract şi
El se consacră ideologiei care impune o viziune asupra abstrus (greoi, încâlcit) ? Această esenţă a trebuit să fie dez­
lumii şi, în consecinţă, dictează o conduită politică. văluită, înţeleasă, curăţată, purificată, ceea ce au şi făcut Marx
A face politică înseamnă deci a acţiona în virtutea aces­ şi Engels." 3
tei concepţii asupra lumii şi, în acelaşi timp, a face filozo­ Câştigat de data aceasta de stilul imaginativ al lui Hegel,
fie. Cu toate acestea, trebuie să existe elementele prime ale el notează: „Râul şi picăturile în acest râu. Poziţia fiecărei
acestei concepţii despre lume, pe care Lenin nu simte nevo­ picături; raportul dintre ea şi celelalte; legătura ei cu cele­
ia să le elaboreze pentru că ele au fost în mod definitiv stabi­ lalte; direcţia mişcării ei; viteza; linia mişcării — dreaptă,
lite de alţii, dar care există în fundal şi domină universul său curbă, circulară etc. — în sus, în jos. Suma mişcării. C o n ­
inteligibil. ceptele ca inventare ale diferitelor laturi ale mişcării, ale di­
feritelor picături (= lucruri) ale diferitelor « şuvoaie » etc.
Ascultă, Lenin, materia, Dumnezeul tău, materia este una. Iată a peu pres tabloul lumii după Logica lui Hegel, fireş­
Lumea este materială. Diversitatea fenomenelor este o ma­ te minus bunul D u m n e z e u şi absolutul." 4
nifestare a formelor pe care le ia materia unică în mişcare. Multe lucruri diferite sunt subsumate aceluiaşi concept
Atomul, celula vie, omul social şi omul spiritual sunt spe­ de mişcare. Mişcarea particulelor, deplasarea unui corp în
cii diferite ale materiei. „ N u există nimic etern, scria E n - spaţiu, combinarea chimică a atomilor şi moleculelor, me­
gels, decât materia în eternă mişcare şi legile potrivit cărora, tabolismul celulei, conştiinţa, viaţa socială sunt tot atâtea
ea se mişcă şi se schimbă." Materia este eternă, infinită, mişcări. Cu toate acestea, suma acestor mişcări nu produ­
atotputernică, predicabilă la infinit, substanţialmente una. ce o agitaţie aleatorie „pe l o c " . Ea este ordonată potrivit unui
Materia sive Natura". proces care se derulează în timp. Automişcarea materiei este
„Concepţia materialistă asupra naturii, scrie Engels, nu obiectul unei istorii. Ea se produce prin intermediul c o n ­
semnifică nimic altceva decât o simplă înţelegere a naturii, tradicţiei. O r i c e fenomen comportă două tendinţe opuse,
aşa cum se prezintă ea fără adaosuri străine." 2 Materia este care sunt legate între ele şi care, în acelaşi timp, se exclud şi
înzestrată cu mişcare. C u m nu există decât materie, mişcarea „luptă" una contra celeilalte. într-un fragment, Lenin ilus­
îi este internă şi sursa mişcării se află în materia însăşi. In trează ceea ce el denumeşte această „lege" prin exemplele
acest vast cazan de materie în mişcare care este lumea, elemen­ următoare: „în matematică, + şi -. Diferenţiala şi integrala,
tele reacţionează unele asupra altora. Recopiind fragmente în mecanică, acţiune şi reacţie. în fizică, electricitatea p o ­
din logica lui Hegel, Lenin scrie: „Mişcarea ş i « automişcarea » zitivă şi cea negativă. în chimie, unirea şi disocierea atomi­
lor." 5 în sincronie aceasta se numeşte contradicţie. în
* Materie sau natură (n.t.). diacronie, aceasta poartă un alt n u m e : lupta dintre vechi şi

248 249
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

nou. Dezvoltarea naturii se face prin lupta între ceea ce „dis­ în prima sa lucrare ( 1 8 9 4 ) , L e n i n se ocupa de respin­
pare" şi ceea ce se „naşte". Lupta duce la victoria noului care gerea lui Mihailovski. Să-1 ascultăm: „Una dintre temele pre-
ia atunci numele de progres. Mişcarea este într-adevăr di­ Ferate ale filozofului nostru subiectivist: ideea conflictului
rijată de la inferior la superior. Curba nu este circulară, este
dintre determinism şi morală, dintre necesitatea istorică şi
ascendentă. D a r ea nu este continuă. într-adevăr, se c o n ­
rolul personalităţii. El a consumat o grămadă de hârtie de­
stată accidente, opriri. Atunci suntem înaintea unei schim­
bitând un noian de absurdităţi sentimentale mic-burgheze
bări calitative. Elementele se acumulează (cantitativ) şi apoi
pentru a rezolva acest conflict în favoarea moralei şi a r o ­
există un salt. Spre exemplu, este necesar un anume prag
lului personalităţii.
de intensitate al curentului electric pentru a aduce la incan­
In realitate nu există aici nici un conflict [...] Ideea de­
descenţă o lampă. Alt exemplu: revoluţia.
terminismului, care stabileşte necesitatea acţiunilor omu­
Nu există decât mişcare. Repaosul, echilibrul nu este de­
lui şi spulberă povestea absurdă a liberului arbitru, nu
cât un moment al mişcării. N u m a i mişcarea este eternă şi
exclude câtuşi de puţin nici raţiunea, nici conştiinţa omu­
absolută. Unitatea contrariilor, indică Lenin, este momen­
tană, relativă, în timp ce lupta contrariilor este absolută şi lui şi nici aprecierea acţiunilor lui. Dimpotrivă, numai punc-
nu se opreşte niciodată. Iată de ce, ceea ce este perimat şi i u I de vedere determinist face posibilă o apreciere riguroasă
reacţionar (adică ceea ce împiedică mişcarea progresivă) este şi exactă, în loc să pună totul pe seama liberului arbitru. De
eliminat. Acest proces general se numeşte dialectică şi me­ Asemenea, ideea necesităţii istorice nu diminuează câtuşi de
toda pentru a-1 cunoaşte, metoda dialectică. Dialectica este puţin rolul personalităţii în istorie: întreaga istorie se c o m -
„miezul marxismului". I uurc tocmai din acţiunile unor personalităţi, care sunt, fără
îndoială, forţe care acţionează. Adevărata problemă care se
O m u l reprezintă încununarea materiei şi, în mod echi­ pune atunci când urmează a se aprecia activitatea pe tărâm
valent, a naturii. Gândirea este produsul superior al unei sc )cial a unei personalităţi este aceasta: în ce condiţii va fi
materii organice particulare — creierul. Ca atare, el este în asigurat succesul acestei activităţi ? " 7 Lenin nu-şi va schim­
întregime supus legilor obiective care guvernează materia. ba părerea asupra acestui punct. în 1908, respingându-1 pe
Nu subiectul transcendental este cel care introduce mate­ M ach, el se reîntoarce asupra problemei libertăţii şi iată cum
ria în cadrele pe care el i le impune şi care ar fi legile. Aceas­ 0 rezolvă:
tă concepţie este „idealism". „Recunoaşterea legităţii obiective începe prin a-1 cita pe Engels: „Liberul arbitru nu este deci
în natură şi a reflectării aproximativ fidele a acestei legităţi altceva decât capacitatea de a decide în cunoştinţă de cauză.
în capul omului este materialism. " 6 ( \\ cât judecata unui om cu privire la o anumită chestiune este
Nu există întâmplare. N i m i c nu este accidental. T o t u l deci mai liberă, cu atât mai mare e necesitatea [...] Liber-
este necesar. O m u l este supus în m o d legitim determinis­ 1 a t ca constă deci în a ne domina pe noi înşine şi în a domi­
mului. Nu există deci nici un loc pentru liberul arbitru şi na natura exterioară, dominare întemeiată pe cunoaşterea
cu atât mai mult nu există unul pentru un „suflet" auto­
nom. C u m se pune atunci problema responsabilităţii m o ­ " Lenin, V.I., Ce sunt „prieteniipoporului" şi cum luptă ei îm­
rale a omului şi, mai general, a libertăţii sale ? potriva social-democraţilor? (n.t.).

250 251
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

necesităţilor naturii." Apoi Lenin adaugă un comentariu în la. în fapt, ea este o funcţie a materiei „care generează sen­
patru puncte: zaţia. Senzaţia depinde de creier, de nervi, de retină etc., adi­
1. „Engels recunoaşte chiar la începutul acestor raţio­ că de materia organizată într-un anumit m o d " . 9 Materia
namente legile naturii, legile naturii exterioare, necesitatea capătă conştiinţă de sine însăşi prin intermediul materiei.
naturii, adică tot ceea ce Mach, Avenarius, Petzoldt & C o . Este însăşi definiţia sa: „Materia este categoria filozofică care
califică drept « metafizică »." desemnează realitatea obiectivă dată omului în senzaţiile lui,
2. „Engels nu se îndeletniceşte cu născocirea de defini­ copiată, fotografiată şi există independent de e l e . " 1 0 P r o c e ­
ţii ale libertăţii şi necesităţii, în genul definiţiilor scolastice sul automişcării materiei este în acelaşi timp, prin omul care
care îi preocupă în cel mai înalt grad pe profesorii reacţio­ 0 reflectă, un proces de autoconştiinţă. Cunoaşterea este,
nari." Necesitatea naturii este factorul prim, iar voinţa şi Aşadar, în acelaşi timp obiectivă — pentru că materia se re-
conştiinţa omului factorul secund. 1 lectă în ea însăşi, în m o d exact — şi relativă, pentru că ma­
... Acestea din urmă trebuie, în mod inevitabil şi nece­ teria nu a încetat să se mişte şi să se reflecte. Leninismul
sar, să se adapteze celei dintâi". cuprinde relativismul, dar nu este un relativism: „Istoriceş-
3. „Engels recunoaşte existenţa unei necesităţi necunos­ i e condiţionate sunt limitele apropierii cunoştinţelor noas-
cute de om [...] Punctul de vedere materialist este recunoaş­ l re de adevărul obiectiv, absolut, dar necondiţionată este
terea realităţii obiective a lumii exterioare şi a legilor naturii existenţa acestui adevăr, necondiţionat e faptul că noi ne
exterioare, considerându-se totodată că această lume şi aces­ .ipropiem de e l . " 1 1 Relativismul conduce la scepticism, la
te legi sunt pe deplin cognoscibile pentru om, dar nu pot .\gnosticism, la sofistică, la subiectivism, lucruri pe care L e ­
fi niciodată cunoscute până la capăt. N o i nu ştim ce nece­ nin le judecă abominabile.
sitate naturală guvernează fenomenele meteorologice, şi de „Condiţionate din punct de vedere istoric sunt momen-
aceea suntem inevitabil sclavi ai timpului. D a r , deşi nu cu­ tul şi împrejurările în care, în procesul cunoaşterii esenţei
noaştem această necesitate, ştim totuşi că ea există." lucrurilor, am ajuns la descoperirea alizarinei în gudron sau
4. Engels „face un salt de la teorie la practică [...] La E n ­ a electronilor în atom, dar necondiţionat e faptul că fiecare
gels însă întreaga practică umană vie pătrunde în sfera te­ din aceste descoperiri constituie un pas înainte al « cunoaş­
oriei cunoaşterii, oferind un criteriu obiectiv al adevărului; terii necondiţionat obiective ». într-un cuvânt, condiţiona­
cât timp nu cunoaştem o anumită lege naturală, aceasta din lă din punct de vedere istoric este orice ideologie, dar
urmă, existând şi acţionând în afara cunoaşterii noastre, ne necondiţionat e faptul că oricărei ideologii ştiinţifice (spre
transformă în sclavi ai « necesităţii oarbe ». D a r odată ce am deosebire, de pildă, de cea religioasă) îi corespunde adevă­
aflat această lege, care acţionează independent de voinţa şi rul obiectiv, natura absolută." 1 2 C â t priveşte criteriul ade­
de conştiinţa noastră, suntem stăpânii naturii. Dominaţia vărului obiectiv absolut, practica este aceea care îl furnizează.
asupra naturii, care se manifestă în practica omenirii, este Şi Lenin îl citează încă o dată pe E n g e l s : „Succesele acţiu­
rezultatul reflectării obiectiv-fidele în capul omului a feno­ nilor noastre fac dovada concordanţei (Ubereinstimmung)
menelor şi a proceselor naturii". 8 percepţiilor noastre cu natura obiectivă a obiectelor perce­
Astfel, cunoaşterea este cea care salvează omul şi îl face pute." 1 3 Aceasta îi lasă leninistului o marjă confortabilă de
stăpân al necesităţii. O r , cunoaşterea obiectivă este posibi- acţiune. Acţiunea sa este sanctificată de adevărul obiectiv

252 253
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

absolut. D a r , dintr-o clipă în alta, îl poate decreta relativ şi partide 1 7 . Partidul de mijloc este ca totdeauna cel mai demn
opera o cotitură: practica îl poartă atunci la un nou nivel, de dispreţ din toate partidele. Pretinsa imparţialitate este o
mai ridicat, încă mai apropiat de adevărul obiectiv absolut. momeală şi o revoltătoare ipocrizie. Şi chiar dacă este sin­
ceră, ea deschide în mod obiectiv drumul idealismului. Exis­
După cum se vede, există o istorie a cunoaşterii după cum tă o „ştiinţă de partid" 1 8 . în acest punct, ne învecinăm cu
există o istorie a materiei, ea fiind de altfel una şi aceeaşi. domeniul politicului.
Ea se supune deci marii legi dialectice a luptei contrariilor, înainte de a pătrunde în acest domeniu să ne oprim o
a luptei dintre vechi şi nou. In istoria recentă a materiei, care clipă cu consideraţiile noastre asupra viziunii despre lume
este istoria umanităţii, se opun mişcarea autoconştiinţei şi a lui Lenin. Ea i-a fost dată în bloc, în tinereţe, fără îndo­
o mişcare ce contrazice şi împiedică conştiinţa. Trebuie dat ială înainte să fi început să scrie, poate în perioada vacan­
acesteia din urmă numele generic de idealism. De când exis­ ţelor sale de student exmatriculat, atunci când se îndopa cu
tă şi gândesc oamenii, există deci „două linii fundamenta­ lecturi pe proprietatea familiei sale de la Kokuskino. Nu se
le în filozofie". 1 4 „Materialismul consideră natura factor i onstată apoi nici revoluţie, nici aprofundare, nici progres.
prim iar spiritul factor secund. Idealismul procedează in­ I'olemicaîl obligă să-şi reia lecturile din Cernîşevski, Marx,
vers." 1 5 U n a din linii trece prin Platon, Berkeley, Kant, l'aigels, Plehanov şi alţi câţiva. Ea nu îl obligă să şi le extin­
H u m e şi ajunge în mod ruşinos la Mach, Avenarius & C o . dă. Stocul de argumente pe care le extrage de aici i se pare
Cealaltă linie pleacă de la Heraclit, D e m o c r i t , Epicur, tre­ întotdeauna pe deplin suficient. „Vă înşelaţi, domnule Poin-
ce glorioasă prin D ' H o l b a c h , Helvetius, Diderot, trece vic­ ( arc", declară el, cu o liniştită îndrăzneală 1 9 . Nu trebuie să
torioasă prin ambiguul Hegel, frizează perfecţiunea la situăm concepţiile lui Lenin în istoria filozofiei, oricât de
Feuerbach şi Cernîşevski, înfloreşte în fine la M a r x şi E n - simplist şi de grosier am privi-o, căci acredităm ideea unui
gels. Autorevelarea materiei se desăvârşeşte în marxism. 1 ,cnin filozof. M a i degrabă trebuie văzut de unde vin ele­
Lupta nu este încheiată. într-adevăr, din motive dialec­ mentele smulse din filozofie şi aglomerate în această ideo­
tice, ansamblul conştiinţelor nu este alăturat la splendoarea logie. Ea se prezintă ca o decantare a lui M a r x şi, încă mai
adevărului. M a i rău, maeştrii erorii se străduiesc să c o m ­ mult, a lui Engels din Anti-Dubring. Această ultimă carte
plice problemele şi să mascheze tocmai distincţia dintre cele conţine aproape întreaga cosmologie a lui Lenin, ceea ce de
două linii. O r , noi am găsit mereu, fără excepţie, observă altfel ar fi recunoscut bucuros. El nu s-a dat drept un ori-
Lenin, „sub paravanul noilor subtilităţi terminologice, sub ginal, ci drept un discipol capabil să aplice aceleaşi princi­
mormanele de gunoi ale scolasticii savante, două linii fun­ pii în circumstanţe istorice diferite. Astfel simplificat, căci
damentale, două orientări fundamentale în rezolvarea pro­ paginile precedente îl rezumă suficient, sistemul uimeşte prin
blemelor filozofice". Trebuie continuată opera lui M a r x şi arhaismul său. Acest monoteism al materiei reaminteşte în-
Engels „măturând fără cruţare, ca pe un gunoi, inepţiile, ga- (r-o oarecare măsură cosmologiile naturaliste ale Renaşterii*
limatiile emfatice şi pretenţioase, nenumăratele încercări de un hilozoism, o ţesătură omogenă în care totul reacţionea­
a « descoperi » o linie « nouă » în filozofie, de a inventa o ză asupra a tot ce există, animat de mişcări interne; un mi-
orientare « nouă » etc. care va fi a idealismului pe gustul epo­ Crocosm care-1 conţine pe om ca pe rezultatul său cel mai
c i i " 1 6 . Există decipartide în filozofie şi mai exact, există două evoluat, aflat în mers spre o palingeneză finală; parcă ar fi

254 255
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

Paracelsus, dar fără elementele religioase şi fără ca între părţi Iată ce a făcut Marx, după părerea lui L e n i n : el a pre­
corespondenţele să fie situate în registrul simbolic în care lungit ştiinţa universală a naturii (sau materiei) la ştiinţa so-
ele se găsesc în mod real. Cuvântul „mişcare" este întrebuin­ Cială, la om. Aceasta a admirat Lenin încă în prima sa carte
ţat în mod analogic pentru a caracteriza mai multe feno­ din 1894. El citează din prefaţa Capitalului: „Punctul meu
mene, fără ca acestea să aibă raporturi definite unele cu altele. de vedere — spune M a r x — concepe dezvoltarea formaţiu­
Ca m o d de gândire, aceasta constituie un mare recul din­ nii social-economice ca un proces istoric-natural." 2 0 Marx
colo de metoda fenomenală şi de gândirea ştiinţifică m o ­ este Darwinul sociologiei. „Aşa cum Darwin a pus capăt
dernă. Natura, Materia regăsesc un statut din care gândirea concepţiei după care speciile de animale şi de vegetale ar fi
critică a secolelor al X V I I - l e a şi al X V I I I - l e a le alungase. întâmplătoare, nelegate prin nimic între ele, « create de D u m ­
D a r ceea ce este constitutiv ideologiei este că genul de nezeu » şi neschimbătoare, şi a aşezat pentru prima oară bio­
logia pe o bază pe deplin ştiinţifică stabilind transformarea
consens la care obligă ştiinţa exactă modernă este impus în
speciilor şi succesiunea lor, tot aşa şi Marx a pus capăt con­
legătură cu această cosmologie. Cuvântul lege este întrebuin­
c e p ţ i e i după care societatea ar fi un agregat mecanic de in­
ţat pentru a caracteriza „lupta dintre vechi şi n o u " sau „tre­
divizi, care permite orice schimbări dictate de voinţa
cerea cantităţii în calitate". Acelaşi gen de consimţământ cu
stăpânirii (sau, ceea ce este acelaşi lucru, de voinţa societă­
care spiritele rezonabile acceptă ecuaţiile lui N e w t o n sau
ţi i şi a cârmuirii) şi care ar apărea şi s-ar transforma în m o d
Fourier este reclamat cu privire la aceste analogii confuze.
întâmplător şi a aşezat pentru prima oară sociologia pe o
U n e l e şi altele formează împreună o „ştiinţă unică". Siste­
bază ştiinţifică stabilind noţiunea de formaţiune social-e-
mul constituie cadrul universal în care trebuie să se aşeze
conomică ca totalitate a relaţiilor respective de producţie
legile pozitive particulare. Ele se aşază atât de bine încât fie­
şi arătând că dezvoltarea acestor formaţiuni este un proces
care aduce o nouă dovadă a validităţii ansamblului. D e s ­ 21
istoric natural." Aceeaşi ştiinţă care explicase materia
coperirea electronilor confirmă, în ochii lui Lenin, marxismul.
non-umană explică, începând cu Marx, materia umană. Şti­
Ideologia „cuprinde în sine" ştiinţa, dar ştiinţa nu cu­ inţa este unificată, de vreme ce ea explică tot ce putea fi ex-
prinde în sine ideologia. Ce i-ar fi putut răspunde M a c h şi plicat, materia şi conştiinţa materiei, obiectul şi subiectul.
Poincare lui Lenin ? Ei n-ar fi ştiut de unde să înceapă, pe Se ştia, înainte de Marx, că omul şi universul erau create
ce să întemeieze schimbul de argumente. „Vă înşelaţi, dom­ din aceeaşi ţesătură materială, dar rămânea de dat legea uni-
nule Poincare." D a r asupra a ce ? Cu adevărat, Poincare n-ar tară a celor două lumi substanţial unitare. M a r x a realizat
fi putut înţelege. aceasta şi ne-au fost dezvăluite marile linii ale universului,
D a r Lenin înţelege în schimb orbirea lui M a c h şi Poin­ dar ştim şi de ce ele au fost dezvăluite tocmai de Marx, de
care. El înţelege chiar că nu e înţeles, pentru că teoria îl îm­ Ce oamenii se împart în două tabere, în două partide filo­
brăţişează pe posibilul contrazicător, îl înţelege temeinic, zofice, cei care acceptă şi cei care refuză concepţia ştiinţi-
îi explică cu anticipaţie în chip minunat. într-adevăr, exis­ I ică a universului, şi de ce o acceptă şi de ce o refuză. Lenin
tă o sociologie a erorii şi a relei-credinţe. Şi există de ase­ se înţelege pe el însuşi şi îşi înţelege adversarul: el înţelege
menea o politică de dus faţă de ele. totul. în mod cert, rămân lucruri de cunoscut. D a r sâmbu­
Să reluăm discursul asupra leninismului. rele adevărului obiectiv absolut este dat definitiv. Practica

256 257
O R I G I N I L E I N T E L E C T U A L E ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

este cea care va dezvolta acest sâmbure, fără a-1 deforma, i luptei de clasă aşa cum a definit-o marxismul însuşi. Ar­
până la a-1 face să coincidă cu adevărul obiectiv absolut. gumentul contradictoriu este deci o nouă dovadă a validi-
i ii II sistemului. într-un cuvânt, există o ecuaţie între
M a r x dă lumii sociale şi istorice o teorie completă. L e ­ aiiiomişcarea materiei, autorevelarea sa în marxism şi au-
ninismul nu este altceva, în acest domeniu, decât o încre­ fcoverificarea acesteia în lupta politică.
dere absolută în analiza marxistă, aşa cum este ea codificată
puţin câte puţin de către Engels, Kautsky, Mehring, Ple- Iată de ce, pe de o parte, marxismul este incontestabil
hanov şi de către gânditorii social-democraţiei europene. I, pe de altă parte, trebuie apărat prin toate mijloacele. C e r ­
Esenţa învăţăturii marxiste, aşa cum a înţeles-o Lenin, ni mlinea nu ajunge la seninătate, ci dimpotrivă, la o poie­
este aceasta: istoria este o succesiune de regimuri sociale şi nii, a violentă care nu cunoaşte odihnă. A fi marxist, pentru
politice ducând la capitalism. In Europa Occidentală, lup­ I ruin, înseamnă a-i ataca fără încetare pe duşmanii mar­
ta între vechi şi nou este lupta între capitalism şi regimul xismului.
social şi politic care trebuie să-i succeadă, socialismul. în I ,ui Mihailovski, primul său adversar, Lenin îi dă o lo-
Rusia, lupta dintre vechi şi nou este lupta dintre feudalism viiură puternică: „Acum, după apariţia Capitalului, con-
şi capitalism pe de o parte, între capitalism şi socialism, pe • i plia materialistă a istoriei nu mai este o ipoteză, ci o
de altă parte. doctrină dovedită ştiinţificeşte [...] Materialismul nu este
Nu se trece de la un regim politic la altul decât printr-un prin excelenţă o concepţie ştiinţifică asupra istoriei», cum
salt care se numeşte Revoluţie. Lupta contrariilor care pre­ . ii de dl Mihailovski, ci singura concepţie ştiinţifică asu-
găteşte acest salt este lupta de clasă. Astfel, orice poziţie jus­ Dl i istoriei." 2 3 Mai târziu, într-un articol apărut în 1913 şi
tă, corectă, ştiinţifică reflecta în trecut poziţiile burgheziei « ftre, graţie formei sale concentrate, serveşte drept profe-
contra feudalismului, iar astăzi, poziţiile proletariatului con­ iinic de credinţă mişcării comuniste, el scrie: „învăţătura
tra capitalismului. O r i c e dezacord teoretic se poate anali­ 1111 Marx este atotputernică fiindcă este justă. Ea este c o m -
za cu ajutorul acestei grile: burghezie sau proletariat. De I >lcia şi armonioasă, dând oamenilor o concepţie unitară de-
exemplu, dezacordul privind empiriocriticismul: „ F i l o z o ­ ipre lume [...] Ea este succesoarea legitimă a tot ce a creat
fii machişti ruşi încep să se împartă după partidele politi­ omenirea mai bun în secolul al X l X - l e a : filozofia germa­
ce... Machistul V. Cernov, narodnic şi duşman înverşunat na, economia politică engleză şi socialismul francez." „Ma­
al marxismului, îl atacă de-a dreptul pe Engels pentru « lu­ ici ialismul istoric al lui M a r x s-a dovedit a fi cea mai
22
crul în sine »." i;iandioasă cucerire a gândirii ştiinţifice. Haosului şi arbi-
Lupta socială şi politică este deci dovada marxismului. II arului care dominaseră până atunci în concepţiile despre
Marxismul este reflectarea obiectivă în conştiinţa oameni­ i a orie şi politică le-a luat locul o teorie ştiinţifică uimitor
lor a emergenţei proletariatului. El explică proletariatul, i le unitară şi de armonioasă, care arată cum o orânduire so-
după cum se explică pe sine prin proletariat. Emergenţa sa l ială, dezvoltându-se ca urmare a creşterii forţelor de pro­
progresivă în istoria gândirii este paralelă cu istoria luptei ducţie, se transformă într-o altă orânduire, superioară —
de clasă. Sistemul este închis în el însuşi pentru că orice încer­ cum feudalismul, de pildă, dezvoltându-se, se transformă
care de respingere relevă influenţa burgheziei, prin urmare MI capitalism." 2 4

258 259
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

N u m a i că marxismul, care este cea mai ştiinţifică din toa­ din toate părţile ca într-o menghină a cărei încleştare e im­
26
te ştiinţele, nu poate întruni adeziunea pe care o obţin atât posibil să o c u r m i . "
de uşor fizica şi chimia. Acest lucru Lenin 1-a prevăzut. Aşa Astfel le vorbea el tovarăşilor. D a r el stia că adevărul sti-
se face că acelaşi articol se deschide prin aceste cuvinte: „în­ uuific nu poate trece decât înlăturând una după alta trădă-
văţătura lui Marx stârneşte în toată lumea civilizată cea mai i ile, falsificările burgheze, liberale. De aceea discursurile şi
mare ostilitate şi cea mai mare ură din partea întregii ştiin­ II i icrile sale sunt de la un capăt la altul al celor cincizeci şi
ţe burgheze (atât oficiale cât şi liberale), care vede în mar­ (louă de volume în care au fost adunate, animate de o agre-
xism un soi de « sectă dăunătoare ». La o altă atitudine nici |j vítate furioasă, inepuizabilă şi plină de invective. Acest lim-
nu ne putem aştepta, căci într-o societate bazată pe lupta luj era pentru adversari. D a r se întâmplă ca agresivitatea
de clasă nu poate exista ştiinţă socială «imparţială ». întrea­ •..i se ridice până la furie, până la o frenezie a injuriilor, o
ga ştiinţă oficială şi liberală apără (într-un fel sau altul) ro­ I H.isperare zgomotoasă, atunci el se adresează nu amicilor
bia salariată, pe când marxismul a declarat acestei robii un naturali şi nici duşmanilor naturali, ci trădătorilor, celor care
război necruţător." p u n natura lor trebuiau să înţeleagă şi care din rea-credin-
Astfel, lupta pentru adevărul ştiinţific nu poate fi nici­ \.\ se fac că nu au înţeles. E s t e normal ca profesorii „bur­
odată despărţită de lupta de clasă: „Genialitatea lui Marx ghezi", în schimbul „lefii primite de la stat", „să repete
constă în faptul că el a fost în stare, înaintea tuturora, să pl.it itudinile popimii". 2 7 D a r ce se poate spune despre mar-
tragă de aici şi să aplice consecvent concluzia pe care o in­ i .ni care „au încercat efectiv să revizuiască baza marxis­
dică întreaga istorie mondială. Această concluzie este teo­ mului, adică teoria luptei de clasă" ? Ce se poate spune despre
ria luptei de clasă. O a m e n i i au fost şi vor fi întotdeauna un bolşevic care merge în derivă de la M a r x la M a c h ? C u ­
victime stupide ale înşelării şi ale autoînşelării în politică atâ­ vintele nu sunt destul de tari. R e n e g a t ! Valet servil! J o s n i -
ta timp cât nu vor învăţa să caute îndărătul fiecărei fraze, ( i e ! etc.
declaraţii şi făgăduieli cu caracter moral, religios, politic sau I )ar şi josnicia trebuie înţeleasă. Există explicaţie şi pen-
social, interesele unor clase sau ale altora." 2 5 II ii t rădător şi pentru reaua-credinţă. De aceea, după ce şi-a
\ .II sat indignarea, Lenin se stăpâneşte şi dă teoria comple-
Astfel se explică tonul foarte special al lui Lenin. Când i .i A fenomenului. „ î n ce constă inevitabilitatea revizionis-
face o expunere, o face cu un ton al evidenţei, căci el nu ca­ n ui lui în societatea capitalistă ?[...] Pentru că în fiecare ţară
ută să emoţioneze, ci să convingă prin ceea ce crede că sunt 1 ipilalistă există întotdeauna, alături de proletariat, pături
demonstraţii. Nu este vorba la Lenin de elocvenţă, ci de au­ Iftrgi de mică burghezie, de mici proprietari... T o t atât de
toritatea savantului care avansează fapte şi dovezi. Stalin a inevitabil aceşti noi mici producători sunt aruncaţi îndărăt
fost uimit când 1-a auzit prima oară rostind un discurs: HM ,indurile proletariatului. E deci absolut firesc ca în rân-
„Ceea ce m-a captivat era forţa irezistibilă a logicii lui L e ­ BUrile partidelor muncitoreşti de masă să pătrundă mereu
nin, logică puţin cam seacă, dar care în schimb, pune stă­ eepţiile mic-burgheze." 2 8 Cunoaşterea triumfă totdea-
pânire temeinic pe auditoriu, îl electrizează puţin câte puţin iiii.i până la urmă. Cu toate acestea, dezlănţuirea de afecti­
şi apoi îl face prizonier, cum se spune, fără recurs... Logi­ vi .i i e agresivă nu este incoerentă. Lupta de clasă îl angajează
ca lui Lenin apare ca nişte tentacule atotputernice care strâng pe militant în întregime. întreaga sa fiinţă constituie acea

260 261
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

parte a materiei care luptă şi triumfă asupra celeilalte părţi i < .1 sc face în două clase. Celelalte clase tind în mod spon-
a materiei, care reprezintă trecutul. Lenin este inclus într-unui i.ni să se ataşeze la una din cele două tabere antagoniste.
din aceste două contrarii care în procesul devenirii creea­ Această polarizare este bună, căci ea agravează conflictul
ză noul. Savantul este militant pentru că e savant şi mili­ i il apropie în consecinţă de soluţionarea sa. Inamicul prin-
tantul este savant, fiindcă e militant. I ipal, prioritar, va fi liberalul, conciliatorul, oportunistul care
menţine lucrurile în starea amorfă a amestecului şi împie­
dică mişcarea. în marxismul al cărui moştenitor e Lenin,
II lupta contrariilor este structurală (clasele); ea nu este spa­
ţială ca în vechile gnoze unde cele două principii se opu­
Ce-i de făcut ? era un roman de iniţiere şi Rahmetov, neau în spaţiu, separate printr-o frontieră în mişcare. D a r
omul nou, contura un om desăvârşit de un gen nou. D a r I ,enin a adus un remediu acestei lacune adăugând noţiunea
acest om desăvârşit era mai înaintat decât starea unui sis­ de imperialism.
tem care rămânea, în anii '60 şi în gândirea lui Cernîşevski,
Nu mai mult decât celelalte componente ale sistemului,
la stadiul de schiţă. Ideologul preceda ideologia şi gnosti­
i ei >ria imperialismului nu este a lui Lenin. Ea este a lui H o b -
cul preceda, ca tip uman, gnoza. Leninismul este gnoza pe
son şi a altor câţiva. Originalitatea nu îl interesa pe Lenin.
care o aştepta R a h m e t o v şi pentru acest motiv persoana lui
I )ar integrându-se în leninism, devenind o componentă
Lenin este cu adevărat împlinirea unui personaj romanesc.
esenţială, această teorie a cunoscut un succes mondial. O r i -
Desăvârşitul este acum copleşit de o gnoză totală, care-1 si­
i ai ar fi fost de falsă sau inconsistentă, aceasta nu a împie­
tuează pe o poziţie aparte faţă de umanitatea comună, îl um­
dicat-o să fie considerată drept adevărată înainte de orice
ple de o viaţă fără asemănare şi se arată aptă de a-i crea
examen, nu numai de comunişti, ci şi de non-comuniştii în­
numeroşi tovarăşi.
şişi. Şi aceasta fiindcă îndeplinea funcţia importantă de a da
un conţinut geografic dualismului social. O d a t ă cu impe­
Leninismul operează o cristalizare brutală şi simplifica­
rialismul se opun nu numai clasele, ci apar zone care avan­
toare a temelor şi atitudinilor gnostice care chinuiau R u ­
sează şi dau înapoi de-a lungul unei frontiere în mişcare.
sia şi le reformulează într-un sistem a cărui structură nu ne
I n plus, imperialismul permitea o repliere c o m o d ă în caz
este necunoscută.
tic eşec, dovedit cu fapte, al luptei de clasă. D a c ă într-o anu­
Lumea care este omogenă, compusă din materie mai mult
me regiune proletariatul nu îndeplinea rolul său de forţă
sau mai puţin subtilă, este teatrul unui conflict care îi este
contrară burgheziei, aceasta se datora faptului că este corupt
imanent. Prin acest conflict ea se mişcă în timp spre sfâr­
de imperialism, că este pătruns de ideologia imperialismu­
şitul timpului. Leninistul ca şi maniheistul recunoaşte cele
lui. D i n această cauză, regiunea întreagă este condamnată.
două principii şi cei trei timpi.
Astfel puteau fi reluate ca noi şi recente vechile dihotomii
Cele două principii: leninismul este un dualism. Ceea ce
slavofile între regiunile salvate şi regiunile condamnate. An­
animă materia nu este o dezordine, ci un cuplu de forţe.
tica deviză slavofilă: ex oriente lux devine cuvântul de or­
Contrariile tind totdeauna, fiecare la nivelul său, să se p o ­
dine al Congresului K o m i n t e r n i s t al popoarelor din
larizeze în cosmosul material. La nivel social, populariza-

262 263
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

Orient. în schimb, proletariatul englez fiind îmburghezit, „liecare cuvânt al ei era adaptat interesului burgheziei" 3 1 .
întreaga Anglie este învăluită în imperialism. I >mumirea de învăţământ „apolitic" sau „nepolitic" este o
„laţărnicie a burgheziei". Sarcina esenţială constă în „a opu­
Dualismul de clasă este principiul unei dihotomii gene­ ne adevărul nostru" şi a-1 impune ca o contrapondere „ade­
ralizate. Există două morale. Lenin nu este imoral: „în ce vărului b u r g h e z " 3 2 . Nu î n s e a m n ă n i m i c a c o m b a t e
sens negăm noi morala, negăm etica ? în sensul în care o pro­ bu i ghezia cu armele, ea trebuie combătută „mai întâi pe plan
povăduia burghezia, care deducea această morală din po­ ideologic, prin educaţie". Căci toţi, chiar şi masele munci-
runcile Domnului. în această privinţă noi spunem, fireşte, l o . u e trebuie să se reeduce. Şi în această luptă „fiecare tre-
că nu credem în D u m n e z e u , şi ştim foarte bine că în nu­ I ui ie să se plaseze de partea noastră sau de cealaltă parte.
mele lui Dumnezeu vorbea clerul, vorbeau moşierii, vorbeau
Toate încercările de a nu ne situa nici de o parte, nici de
burghezii pentru a-şi face interesele lor de exploatatori."
.iha duc la slăbiciune şi la catastrofă". 3 3 Astfel vom ajunge
Această morală care are ca punct de plecare concepte „din
l.i cultura proletară care este „dezvoltarea firească a acelui
afara noţiunii de omenesc, din afara noţiunii de clasă", el
bagaj de cunoştinţe pe care omenirea le-a elaborat sub ju-
o respinge. D a r există o morală comunistă: „morala noas­
l'.ul societăţii capitaliste, a societăţii moşiereşti, a societăţii
tră este total subordonată intereselor luptei de clasă a pro­
bir< >cratice". 3 4 Acest dualism nu suportă excepţii. Nu exis-
letariatului". Şi care este directiva sa, comandamentul său ?
I.I producţie a omului social, un tablou, o sonată, o formu­
„Desfiinţarea clasei capitaliştilor." „ N o i spunem: morala
la < le chimie, căreia să nu i se poată atribui în ultimă instanţă
este ceea ce serveşte la distrugerea societăţii vechi, exploa­
un conţinut de clasă. D a r acest dualism social este omolog
tatoare, şi la unirea tuturor celor ce muncesc în jurul pro­
dualismului care polarizează în mod egal celelalte zone ale
letariatului care făureşte societatea nouă, c o m u n i s t ă . " 2 9
materiei. Se poate vorbi de Westminsterul lor (cel al duş­
Există, de asemenea, două culturi.
manilor de clasă), dar şi de electronii noştri, care pot fi re­
D a r ar fi fals să facem presupunerea stângiştilor prolet-
vendicaţi pentru că ei aduc o piatră nouă la edificiul
cultului, potrivit cărora cultura proletară constituie o nou­
marxismului. Contrariile care pun în mişcare materia ma-
tate absolută, o entitate autosuficientă care va urma dintr-odată
tcrială nu sunt de altă natură decât cele care fac să treacă
culturii burgheze. în realitate, cele două culturi au rădăcini
materia socială de la starea veche la un stadiu nou.
îndepărtate în trecut şi lupta lor datează de la începuturile
lumii: „Marxismul [...] nu a făcut câtuşi de puţin abstrac­ Căci, odată cu cele două principii, Lenin recunoaşte şi
ţie de cuceririle extrem de preţioase ale epocii burgheze, ci, • vi ir ei timpi. Trecutul nu este urât ca revolut, ci el este
dimpotrivă, şi-a însuşit şi a prelucrat tot ce a fost mai de l >l ticctul unei detestări totale deoarece se prelungeşte în pre-
preţ în dezvoltarea de peste două milenii a gândirii şi cul­ viitulpecare-1 corupe. Lenin detestă fără nuanţe Rusia „re-
turii o m e n e ş t i . " 3 0 D a r când starea de amestec a luat sfârşit, it ţionară", regimul său, cultura sa care este cea a moşierimii,
când separarea s-a efectuat pentru că proletariatul a luat pu­ i t apitaliştilor şi a centuriilor negre. îl analizează pe T o l -
terea, acesta asigură triumful adevărului. De unde, impor­ .toi ? O face pentru a distinge între ceea ce este reacţionar
tanţa fundamentală a învăţământului. V e c h e a şcoală li progresist, pentru a lăuda ultimul aspect şi a-1 respinge
pretindea că dă o cultură generală. D a r era fals, pentru că pe primul. Există un trecut bun şi un trecut rău, un trecut

264 265
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

bun care pregăteşte viitorul, un trecut rău care durează din­ nu singur atelier cu muncă egală şi salariu egal" 3 5 . D a r aceas-
colo de cât ar fi trebuit să dureze. i ,i sărăcie a imaginaţiei corespunde spiritului doctrinei. Nu
N i m i c nu poate fi salvat din acest trecut. sc ştie ce va face materia, dar se ştie că, eliberată de legătu-
Viitorul se pregăteşte, el nu se decide. Automişcarea ma­ i ilc sale, o va face cu uşurinţă.
teriei este suficientă pentru a asigura viitorul aşa cum tre­ „Evidenţa şi controlul" au fost deja „extrem de simpli­
buie el să fie. T o t ce este de făcut e să degajezi drumurile ficate" de capitalism şi în societatea comunistă ele sunt „re­
viitorului, să îndepărtezi obstacolele din calea sa. De aceea duse până la neobişnuit de simple, accesibile oricărui om
Lenin este discret în ce priveşte cel de-al treilea timp. Sta­ CU ştiinţă de carte, operaţii de supraveghere şi de înregis-
tul şi Revoluţia este singura sa incursiune în viitor. Aceas­ i rare, la cunoaşterea celor patru operaţii aritmetice şi la eli­
tă carte nu trebuie să figureze printre utopii. Ea se prezintă berarea unor chitanţe corespunzătoare" 3 6 . Astfel se ridică
ca o compilaţie de citate din Marx, pentru a susţine o cri­ » ortina asupra unei societăţi care are aerul de a prelungi so­
tică a ceea ce prezentul-trecut pare să aibă mai vrednic de cietatea birocratică de ieri, cu deosebirea că totul se va în­
a rămâne: democraţia, libertatea. Democraţia, arată el, este deplini cu o uşurinţă de vis. Bucătăresele vor putea guverna
o democraţie pentru bogaţi, care decide numai ce opresori statul. Oamenii vor trăi ca zeii, fără efort. „Atunci se va des­
îi vor reprezenta pe oprimaţi în parlament. Libertatea este chide marea poartă care va permite trecerea de la prima fază
o libertate formală. în perioada de trecere de la capitalism ,i societăţii comuniste la faza sa superioară." Asupra aces­
la comunism, represiunea este încă necesară şi statul, care teia se cuvine să nu anticipăm. „Marxiştii sunt ostili orică­
în sine este „o maşină care permite unei clase să oprime o ror utopii." 3 7
altă clasă", păstrează încă această funcţie, deşi în beneficiul Rămâne prezentul care este locul alegerii între ceea ce
robilor salariaţi de ieri. N u m a i comunismul creează con­ moare şi ceea ce se naşte, între ceea ce împiedică naşterea
diţiile în care statul devine cu totul inutil. D a r ce este c o ­ şi ceea ce împiedică moartea. Militantul este la marginea flu-
munismul ? Ei bine, noi nu mergem atât de departe ca v i ului material ale cărui scocuri şi ecluze le manevrează.
reveriile falansteriene din Ce-i de făcut ? ale lui Cernîşevski. El are impresia că lasă să treacă valul şi că reţine numai
Debutul societăţii comuniste în imaginaţia leninistă este de-a epavele şi corpurile străine. El veghează asupra purităţii ma­
dreptul o birocraţie autogestionată generalizată. teriei eliberate. De aceea trebuie ca toţi cetăţenii să devină
„Evidenţă şi control — iată lucrul principal necesar pen­ salariaţii unui singur sindicat. Toţi, unul singur... prin in­
tru « organizarea », pentru buna funcţionare a societăţii c o ­ termediul căruia esenţialul (evidenţa şi controlul) se poa­
muniste în prima ei fază. Toţi cetăţenii devin acum te realiza. Criteriul alegerii este dat de analiza doctrínala,
slujbaşi salariaţi ai statului, care este constituit din înşişi clar alegerea nu se face fără luptă şi de aceea prezentul este
muncitorii înarmaţi. Toţi cetăţenii devin acum funcţionari locul deciziei politice. Ceea ce verifică justeţea deciziei este
şi muncitori ai unui singur « sindicat » de stat, care cuprin­ puritatea torentului, uşurinţa cu care se va mişca materia
de întregul popor. Totul constă acum în aceea ca ei să lucre­ odată ridicate barierele care o împiedică. D a c ă totuşi toren­
ze deopotrivă, respectând cu exactitate cuantumul muncii, tul refuză să ia direcţia prevăzută, aceasta se datorează noi­
şi să fie retribuiţi deopotrivă." Viziunea se reduce la aceea lor obstacole, nepercepute încă, faptului că nu toţi sunt încă
că „întreaga societate nu va mai fi decât un singur birou şi regrupaţi într-unui singur, şi lupta politică trebuie reluată.

266 267
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

O m u l este solidar cu materia şi supus determinismului. nu zi, precum acele insecte pe care carapacea le împiedică
El nu are liber arbitru. D a r prin capacitatea sa de cunoaş­ să crească.
tere el poate deveni componenta centrală a procesului mân­ Trecerea de la gnoză la ideologia „ştiinţifică" maschea­
tuirii. Ideile sunt reflectări ale materiei, dar odată orientate ză singurul element al leninismului care poate fi conside­
potrivit direcţiei luate de aceasta, ele au un rol adjuvant, ac­ rat de natură religioasă. în acest sistem, în care subiectul
celerator. Ideile devin o forţă materială şi aceasta cu atât mai I < uitrolează toate operaţiunile şi ţine toate sforile, există t o ­
direct, cu cât ele ies din practică şi se reîntorc în ea. „Punc­ ni şi acest element ireductibil de încredere, de încredinţare
tul de vedere al vieţii, al practicii trebuie să fie punctul de a sinelui şi, ca să spunem totul, de credinţă într-o forţă
vedere prim şi fundamental al teoriei cunoaşterii."
incontrolabilă, timpul. Lenin se lasă orbeşte în voia viito­
Cunoaşterea, care în leninism ia numele de teorie, per­ rului, ca sursă a oricărui bine, a oricărui adevăr. D a r acest
mite omului acţiunea conformă cu determinismul căruia i-a
ICI propriu-zis religios de cronolatrie îi este furat de ideo­
dezvăluit secretul. Teoria este enciclopedică, cum era de
logic. El nu este conştient de aceasta, nu poate face din ea
drept vechea gnoză. într-adevăr, lumea fiind o entitate omo­
nici o virtute, nici o valoare, îi este interzis să observe.
genă, materialismul dialectic îi este viziunea centrală. El are
drept de control asupra ştiinţelor particulare şi drept de cen­
liliminarea mitologicului, a poeticului şi a religiosului
zură asupra rezultatelor acestora. D a c ă în linia dezvoltării
arc o altă consecinţă, în vechile gnoze, cosmologia celor
spontane a geneticii, a lingvisticii sau a oricărei alte ştiinţe
d o u ă principii şi istoriozofia celor trei timpi erau domina-
particulare un savant contravine ştiinţei ştiinţelor, el va tre­
ic tic fiinţe supraterestre. O m u l , deşi situat în punctul de
bui să se retragă în faţa autorităţii celui care ţine în mâini­
joncţiune şi în locul strategic al marii bătălii universale, pri­
le sale Mişcarea însăşi, adică progresul, singura formă
mea impulsul, inspiraţia, ajutoarele unor puteri exterioare
imaginabilă a mântuirii. N u m a i lui îi revine sarcina de a da
lui. In leninism nu mai există demiurgi, buni sau răi, nu mai
sensul acestor rezultate particulare.
există eoni, nici emanaţii. în marxism, omul este suprem.
Cu toate acestea, leninismul nu este o gnoză, ci o ideolo­
()arnenii, „clasele" de oameni sunt cele care-şi vor asuma
gie. C e a mai evidentă transformare este eliminarea elemen­
telor mitice şi religioase. Chiar marele mit al imperialismului i esponsabilitatea devenirii cosmice. în ultimă instanţă omul
trebuie redus la proporţiile unei teorii pozitive şi conţinu­ c i e demiurgul bun sau rău. T o ţ i oamenii se împart între
tul său ideologic nu se dezvăluie decât în măsura în care re­ un rol şi celălalt. în consecinţă, relaţia fundamentală care
zistă oricărei respingeri. De unde caracterul sufocant al ii leagă pe oameni între ei nu poate fi iubirea, nici armo­
stilului leninist, totdeauna legat de pseudo-pozitivitatea sa, nia, ci dimpotrivă, ura. Lenin accepta această situaţie de lup-
acoperind prin tir continuu de injurii sărăcia materialului i.i i ară milă, în care legătura între oamenii din aceeaşi tabără,
intelectual şi circularitatea argumentaţiei: el are dreptate • II e se numeşte solidaritate, nu poate fi apreciată decât în
pentru că este doctrina proletariatului şi proletariatul nu arc funcţie de situaţia de război, trebuind astfel să se subordo­
dreptate decât dacă-şi însuşeşte această doctrină. Doctrină neze unui principiu mai înalt, cel al urii. Agresivitatea ui­
închisă, capabilă să distrugă tot ce îi vine la îndemână, dar mii» >are a lui Lenin, pe care am putea-o lua drept o trăsătură de
incapabilă să-1 asimileze, leninismul rămâne la fel ca în pri- . a ia eter, chiar nota dominantă a caracterului său, îşi pierde

268 269
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL METAFIZIC

în această perspectivă conţinutul personal şi trebuie, ca şi I 111 se de la ea. El nu revine la teorie decât deplin autorizat
tot restul, să fie dedusă din doctrină. l>i intr-un mandat politic.
U l t i m a consecinţă este aceasta. De vreme ce lupta cos­ Raporturile dintre teorie şi practică în leninism nu au
mică este în definitiv o luptă între oameni, terenul pe care llimic de-a face, în ciuda unei asemănări total exterioare, cu
se decide mântuirea universală este terenul politic. Faptul i aporturile dogmaticii şi, respectiv, ale credinţei şi virtuţii
că Lenin consacra politicii întreaga sa energie nu este re­ ni religie.
zultatul unei preferinţe, nici expresia unui gust. Ci a fap­ în religie, cel puţin în cea creştină, credinţa este dată şi
tului că, în ideologie, politica reprezintă ceea ce este mai virtutea verifică acest dar. Dogmatica se dezvoltă cel mai
important, unicul necesar. C e l care a înţeles-o cu adevărat idesea ca răspuns la o alterare a rezervelor de credinţă. Ea
se situează în consecinţă el însuşi în cadrul luptei de clasă cxplicitează obiectul credinţei, dar, ca atare, ea nu este cre­
şi participă activ la aceasta. Lenin nu face practic decât po­ dinţă şi nu este necesară în exercitarea virtuţii. Iată de ce
litică, dar acest lucru e justificat teoretic. Metafizica nu este I iinoaşterea dogmei nu constituie un principiu al ierarhiei
obiectul unei dezvoltări sistematice. Ea rămâne implicită, 1 1 1 1 re creştini. D i n contră, dogma, fiind primită ca o resta-
I«iIire a adevărului ( u n s e d c o n t r a " ) , este considerată caimua-
ceea ce se acordă cu primatul praxisului. Ea nu apare de­
I >i la după imaginea adevărului de care încearcă să ţină seama.
cât atunci când este contestată sau când implicaţiile politi­
în leninism, recurgerea la teorie se produce adesea, ca
cii antrenează şi implicaţii teoretice. Atunci vedem politica
.i m religie, în urma unei contestări, a unei revizuiri. T e o -
ieşind din vizuina sa şi pe Lenin teoretizând nu pentru plă­
ii. i, repetă Lenin, este legată de practică şi reciproc. Cunoaş-
cerea sa, ci pentru că o comandă politica. Politica este de
ni ca teoriei este deci un principiu al ierarhiei între militanţi.
neconceput fără teorie. D a r ea nu prea iubeşte teoretiza­
(lei ce stăpâneşte practica trebuie să stăpânească în aceeaşi
rea, care odată enunţată, ar putea s-o jeneze, să o distragă de
măsură teoria, motiv pentru care astăzi nu poate exista con­
la ea însăşi. In plus, cea mai bună teorie este o politică în­
ducător care să nu trebuiască să pozeze în teoretician. Pe
cununată de succes. Politica este criteriul ultim al teoriei.
de altă parte, legătura între teorie şi practică face ca ele să
sc regleze una pe cealaltă şi ca, atunci când praxisul o impu­
în ideologie ordinea temeiurilor este inversă celei din fi­ ne, teoria să se metamorfozeze, ceea ce de altfel este prevă­
lozofie. In aceasta, politica luând cunoştinţă de omul so­ zut în teoria însăşi, în capitolul despre dialectică. Conducătorul
cial este datul primordial, apoi morala vine să regleze politica este abilitat să decidă dacă metamorfoza teoriei constituie
şi, în fine, metafizica devine obiectul final al contemplării. sau nu o revizuire. Teoria conţine un set de variaţii virtu­
Ideologia impune în primul rând o viziune asupra lumii, ale sau deja încercate, astfel încât să se poată produce tot­
ce conţine în ea însăşi o etică, aceasta reducându-se la po­ deauna o variantă nouă fără ca totuşi să aibă loc o revizuire.
litică şi definind acţiunea. ('.onducerea decide ce trebuie spus şi gândit în cutare m o ­
Filozoful întoarce spatele până la urmă lumii subluna­ ment, apoi în alt moment, astfel încât există un soi de or-
re, urmându-şi dorinţa naturală de a cunoaşte. El nu revi­ i odoxie punctuală în timp, relativă la o situaţie, o directivă,
ne la politică decât pentru motive filozofice. Ideologul care
posedă de la început cunoaşterea ei se conformează abătân- Dar dimpotrivă (n.t.).

270 271
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

o putere. D a r nu există dogmă. „Marxismul, îi plăcea lui


Lenin să repete după Engels, nu este o dogmă, ci o călăuză
în acţiune." O r t o d o x i a este ceea ce spune partidul în acest CAPITOLUL XIII
m o m e n t şi în forma în care el o spune: ea este o ortoglos-
sie. Totuşi ansamblul variaţiilor trebuie să se producă în in­
Leninismul politic
teriorul cadrului teoretic care formează, pentru praxis, o
combinatorie adecvată. Activitatea teoretică constă în a face
să funcţioneze această combinatorie, dar fără a se ieşi din
I
ea, fără a o distruge. Cadrul este destul de cuprinzător pen­
tru a furniza praxisului tot ce are nevoie şi pentru a-1 orien­
Totul în leninism — şi totul în persoana lui Lenin — se
ta astfel încât ea însăşi să consolideze cadrul în interiorul
i educe la politic. D a r politica ia cu totul alt sens decât în
căruia lucrează. Astfel, întotdeauna actul va putea fi adău­
gat la raţiunea justificatoare, din care, la rândul său, actul I i lozofia tradiţională. Aristotel: „Diversele forme de socia-
va fi considerat a deriva. bilitate sunt opera prieteniei, căci alegerea deliberată de a
II ai împreună nu este altceva decât prietenie... Şi un stat este
Comunitatea de familii şi sate într-o viaţă perfectă şi inde­
pendentă; adică, după părerea noastră, în faptul de a trăi
i (Hiform fericirii şi virtuţii. Trebuie deci să stabilim un prin-
I ipiu potrivit căruia comunitatea politică există în vederea
împlinirii binelui şi nu numai a vieţii în societate." 1 Politica
vizează binele comun. D a r în leninism materia socială po­
larizată în clase nu formează o comunitate politică. Nu exis-
i .1 bine comun şi nu există nici prietenie. Există ură şi război.
Recopiind în 1915 extrase din Clausewitz, Lenin a luat
pentru sine faimoasa frază: „Războiul este continuarea po­
lii ieii prin alte mijloace." D a r în contrasens. Războiul, după
( llausewitz, conţine în mod virtual o culminare a extreme­
lor şi nu poate fi gândit fără ca această culminare să fie pre­
văzută şi anticipată; dar nu acesta este scopul războiului,
nici în fapt, nici în principiu. Pentru că războiul este con-
i Minarea politicii, el păstrează toate năzuinţele politicii, adi-
i a partajul negociat între subiecţi autonomi. Conflictul
2
ai mat este o modalitate a acestei negocieri .
1 )acă partajul duce la pace şi dacă aceasta este demnă de
aeest nume, el defineşte totodată, în mod empiric, binele c o -
n i u n . L a Lenin, dimpotrivă, războiul în esenţa sa vizează

273
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

înfrângerea totală, eliminarea, exterminarea duşmanului şi I )ar Lenin înţelege această revoluţie în termeni de pu-
e însoţit în mod necesar de o ură pe care Clausewitz o consi­ ici c. „Problema fundamentală a oricărei revoluţii este pro-
8
deră inutilă, şi aceasta tocmai pentru că războiul este continua­ I ilema puterii de stat." Este unul din aspectele în care Lenin
rea politicii care, în esenţă, vizează de asemenea distrugerea • îndepărtează cel mai mult de tradiţia narodnică care pri-
totală a duşmanului, exterminarea sa. Intenţia lui Lenin ar v i lcj;ia raporturile sociale până la a neglija sau uneori la a des-
fi fost mai clară dacă ar fi răsturnat formula clausewitzia- i alilica lupta politică. U n i i narodnici imaginau o tranziţie
n ă : politica este continuarea războiului prin alte mijloace. lentă a societăţii la un nivel substatal, în afara privirii şi ac-
Scopul politicii este de a distruge adversarul. „ D a c ă re­ nuuii statului. Lenin pune lupta „contrariilor" sub forma în­
voluţia se va termina printr-o victorie hotărâtoare, atunci fruntării a două armate organizate, ierarhizate, dirijate.
noi ne v o m răfui cu ţarismul în chip iacobin sau, dacă vreţi, I'orma supremă a acestei organizări este statul.
în manieră plebee [...] nimicind fără cruţare pe duşmanii li­ A face revoluţie înseamnă a cuceri statul. F ă r ă îndoială
bertăţii, zdrobind prin forţă împotrivirea lor şi nefăcând nici 1 1 1 1 asemenea punct de vedere decurge la el din maniheis­
o concesie blestematei moşteniri a iobăgiei, a asiatismului, mul său excepţional de viu şi de tranşant. C e l e două tabe-
a batjocoririi omului." 3 Şi î n c ă : „A ascunde maselor nece­ i c sc opun din punct de vedere militar ca două conţinuumuri
sitatea unui război exterminator sângeros, disperat ca obiec­
maicrie-conştiinţă, şi conştiinţa de sine se concentrează pe
tiv imediat al acţiunii viitoare, înseamnă a te înşela pe tine
de o parte în stat şi pe de altă parte în Partid care are vocaţia
însuţi şi a înşela poporul." 4 A învinge înseamnă a nimici, a
de a deveni stat. Statul şi geamănul său, Partidul, ţin la L e ­
împiedica pentru totdeauna ca duşmanul să-şi recapete pu­
mn locul arhonţilorîn conflictele cosmice maniheiste. Cele
terea. Astfel, el scria în 1 9 1 8 : „Burghezia a fost învinsă la noi,
dl >uă tabere ştiu ce fac. E l e sunt personalizate la vârf, deloc
dar n-a fost încă stârpită din rădăcină, n-a fost încă nimicită şi
inocente şi în întregime responsabile.
nici măcar complet înfrântă [...] trecerea de la sarcina des­
tul de elementară de a continua exproprierea capitaliştilor, la Lupta opune clasele, dar ea se decide la nivelul statului.
sarcina mult mai grea şi mai complexă de a crea condiţii în Cum nu există comunitate politică, statul este în serviciul
care burghezia să nu poată să existe şi nici să apară din nou." 5 unei clase şi funcţia sa nu este de a arbitra, ci de a asigura
0 dominaţie. Totdeauna a fost aşa: „In istoria omenirii gă-
Nu există cale de mijloc. „ O r i victoria în războiul civil
•a m zeci şi sute de ţâri care au trecut sau trec în prezent prin
împotriva exploatatorilor, ori pieirea revoluţiei." 6 La această
dată, în ianuarie 1918, războiul civil nu începuse în fapt. Dar sclavagism, feudalism şi capitalism. în fiecare din ele, cu toa-
el exista în m o d invizibil: „ C ă c i în perioada de revoluţie, ic enormele schimbări istorice prin care au trecut, cu toa-
lupta de clasă ia în m o d inevitabil, întotdeauna şi în toate ic peripeţiile politice [...] veţi constata întotdeauna apariţia
ţările, forma de război civil, iar războiul civil e de necon­ •a aiului. Statul a fost întotdeauna un aparat distinct, des­
ceput fără distrugeri dintre cele mai grele, fără teroare..." 7 prins de societate şi compus dintr-un grup de oameni care se
Nu Lenin era cel care voia războiul. El există în fapt, în orice îndeletnicesc numai, sau mai ales, cu guvernarea. Oamenii
moment. El este declarat dintotdeauna şi pacea socială în­ le i inpart în guvernaţi şi în specialişti în materie de guverna-
seamnă fie o înşelătorie, fie acceptarea înfrângerii. Războiul 1 e, care se situează deasupra societăţii şi se numesc guvernanţi,
este un război pe viaţă şi pe moarte, şi concluzia sa este re­ i eprezentanţi ai statului. Acest aparat, acest grup de oameni
voluţia. A face politică constă deci în a pregăti revoluţia. i a r c îi guvernează pe ceilalţi îşi asigură întotdeauna un anumit

274 275
O R I G I N I L E I N T E L E C T U A L E ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

aparat de constrângere, de forţă fizică, indiferent dacă l iu na burgheză oriunde s-ar afla şi încearcă să răspândeas-
această violenţă exercitată asupra oamenilor îşi găseşte ex­ i adevărul de clasă în rândurile clasei ce are vocaţia să-1 re-
presia în bâta omului primitiv sau, în epoca sclaviei, într-un • i pteze. Această luptă generalizată este însă ierarhizată
tip de armă mai perfecţionat, sau în arma de foc, apărută în potrivit realităţii înseşi, adică ea nu poate fi apreciată decât
Evul Mediu sau, în sfârşit, în armamentul modern care în din momentul în care se încheie în mod decisiv, din momen-
secolul al X X - l e a a ajuns să fie o adevărată minune a teh­ uil cuceririi puterii de stat. Lupta sindicală, propaganda tre­
nicii, bazat fiind în întregime pe ultimele cuceriri ale teh­ buie să fie deosebite de lupta politică în sens restrâns, aşa
nicii moderne [...] Statul este o maşină de asuprire a unei • 11 n i este ea dusă în condiţii politice normale, dar ele fac par­
clase de către alta, o maşină cu ajutorul căreia o clasă ţine te clin lupta politică generalizată, formând un segment spe-
în frâu clasele ce-i sunt subordonate." 9 Această oprimare este • i.ili/at al acesteia. Leninismul nu este un blanquism, cum
violentă prin esenţa ei; ceea ce nu se vede întotdeauna cu il acuzau adversarii săi, care, fiind social-democraţi clasici,
ochiul liber. Statul burghez care se ascunde în dosul repu­ &pi eeiau că Lenin conta prea mult pe mijloacele politice în
blicii democratice „nu poate spune adevărul şi e obligat să lensul strict al cuvântului. Acuzaţia era nedreaptă. Potri­
înşele". D a r el nu e mai puţin asupritor: „Nicăieri nu e miş­ vii circumstanţelor, Lenin putea să privilegieze politica sau
carea muncitorească mai crud reprimată ca în Elveţia şi dimpotrivă să exploateze mişcarea de masă, sau încă să as­
A m e r i c a . " Statul sovietic, în schimb, declară deschis şi fără tupe o breşă în teorie: fiecare din aceste acţiuni trebuia să
ocolişuri că el este o dictatură. fie judecată drept acţiune politică, moment al unei lupte po­
Cadrul luptei este deci statul. Lenin, strateg al unei re­ lii ice globale. Leninismul nu este un blanquism, ci este un
voluţii mondiale, este în m o d hotărât internaţionalist. D a r poliţism. T o t u l se reduce la politică şi politica se reduce la
societatea internaţională, sediu al luptei de clasă, se prezin­ cucerirea puterii.
tă ca o înlănţuire de state. Imperialismul poate opune une­
le dintre state altora în beneficiul mişcării revoluţionare, dar Acest poliţism luminează acea trăsătură leninistă care este
natura lor de clasă rămâne intactă. E l e sunt solidare. Sarci­ i ui abdarea, voinţa de a sări peste timp. Marxismul clasic men-
na revoluţionarilor, oriunde ar fi ei, este de a rupe o verigă pevic şi plehanovist era atent la maturizarea condiţiilor. El
a lanţului de state, adică statul sub dominaţia căruia mun­ voia să aştepte ca societatea rusă să atingă un nivel de dez­
cesc. C â n d acest lanţ este întrerupt într-un punct — odată voltare care să o ducă spre ceea ce se cheamă „revoluţia bur­
cu crearea statului sovietic — sarcina lor principală este ca gheză". N u m a i atunci când aceasta ar fi dat rezultate se
lanţul să nu se refacă şi ca ei să nu compromită, printr-un putea reflecta la „revoluţia socialistă". D a c ă mişcarea se pre-
succes local tactic, succesul strategic obţinut de imperialism. i ipita, dacă se urmărea înfăptuirea revoluţiei socialiste îna­
Statul încununează totalitatea socială pe care o reprezin­ inte ca să fie reunite condiţiile, se ajungea, potrivit lor, la o
tă. Lupta nu poate fi deci cantonată în sfera restrânsă a po­ i onfuzie groaznică, la dictatură şi chiar mai rău. O r , pentru
liticului. Mişcarea revoluţionară se manifestă pe frontul I ,enin, mai rău decât menţinerea ţarismului nu era decât re­
luptelor economice. Ea nu se dezinteresează de revendică­ voluţia burgheză care ar tinde la consolidarea unei guvernări
rile muncitoreşti în ce priveşte salariile, condiţiile de viaţă. liberale. Marxist, el era forţat să admită că revoluţia burghe­
Se manifestă pe „frontul luptelor ideologice". Demască min- ză era o etapă inevitabilă între ţarismul „feudal" şi socialism,

276 277
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

dar el voia ca statul să fie dintr-odată stat proletar (adică Biul se opun ca două teritorii având frontiera contiguă şi
partidul revoluţionar transformat în stat) şi ca lui să-i re­ m o b i l ă şi ca două state în expansiune concurenţială.
vină sarcina de a conduce această revoluţie burgheză. O va Poliţismul lui Lenin este de asemenea un voluntarism.
conduce în manieră teroristă, iacobină, „plebee" şi-şi va păs­ ('.aci cele două contrarii materiale opuse, întrucât tind să
tra capacitatea de a aprecia în ce m o m e n t şi pe ce căi va de­ (•organizeze, sunt supuse voinţei conştiente a actorilor po­
cide trecerea la faza următoare, „socialistă". De la început lii ici. în mod cert, aceştia sunt legaţi prin necesitate, ei nu
până la sfârşit, el va păstra puterea. „Problema fundamenta­ pol acţiona în mod eficace decât conform legilor ştiinţifi-
lă a oricărei revoluţii este cea a puterii", şi nu cea a precon- (e care îi guvernează. D a r , posedând perfect legile graţie
diţiilor economico-sociale existente, excepţie făcând cele marxismului, partidul revoluţionar la putere va putea crea
care compromit dinainte şansele puterii. Considerentele asu­ materiei condiţiile ideale ale automişcării sale. El amena-
pra puterii, posibilităţile de a o cuceri, de a o păstra trebuie jează câmpul, înlătură obstacolele, orientează în direcţia
să prevaleze; restul va veni ca surplus. Apreciind că războiul Bună şi totul va merge de la sine, foarte simplu şi mai ales
mondial deschidea posibilitatea unei rupturi a lanţului im­ mult mai repede. Puterea oferă mişcării istorice un drum
perialist al statelor şi a cuceririi statului rus, el a hotărât ime­ mai scurt. Nu este deci niciodată prea devreme pentru a lua
diat declanşarea procesului revoluţiei mondiale. Puţin puterea şi posibilitatea însăşi de a o cuceri dovedeşte că a
importă condiţia mizerabilă a Rusiei ce ar fi ruinat dinain­
venit momentul de a o cuceri.
te ideea de socialism, aşa c u m exista ea în Internaţionala a
Il-a. Esenţială este începerea revoluţiei". El reia cuvintele lui
N a p o l e o n : „întâi te angajezi în luptă şi-apoi... rămâne de
II
văzut." 1 0 D a r când speranţa revoluţiei mondiale s-a înde­
părtat, esenţială este salvarea fortăreţei proletariatului mon­
„ Noi înaintăm în grup compact pe un drum abrupt şi ane-
dial, statul sovietic, de la care pornind, se va relua într-o zi
vmos, ţinându-ne strâns de mână. Suntem înconjuraţi din
sau alta procesul revoluţiei mondiale. Atunci noţiunea de
toate părţile de duşmani şi mai totdeauna suntem nevoiţi
imperialism, care dă un conţinut geografic conflictului de
•a păşim sub focul l o r . " 1 1 Acest mic grup compact, califi-
clasă, capătă întreaga sa utilitate. Imperialismul şi socialis-
• ai îii termeni neobişnuit de lirici este instrumentul politi-
• ii, l'artidul.
* „Dacă pentru făurirea socialismului este nevoie de un anu­ Trebuie făcută distincţia dintre Partid şi conjuraţiile şi
mit nivel de cultură (deşi nimeni n-ar putea spune cum arată acest
spiraţiile antice şi moderne. Acestea sunt politice în sco-
anumit « nivel de cultură », fiindcă el este diferit în fiecare din­
I ni ii le lor: este vorba de cucerirea puterii în interiorul unei
tre statele din Europa Occidentală), de ce n-am putea să începem
mai întâi prin a cuceri pe cale revoluţionară premisele necesare ii» i etăţi care rămâne politică dincolo de această cucerire a
pentru acest anumit nivel, urmând ca după aceea, pe baza puterii puterii, pentru că ea este păstrată în structura sa. Partidul
de stat muncitoreşti-ţărăneşti şi a orânduirii sovietice, să ne • ic politic în mijloacele sale. E vorba de a lua puterea în
punem în mişcare pentru a ajunge din urmă cât mai repede ce­ copul schimbării societăţii, potrivit unui plan şi într-un ase-
lelalte popoare ?" L E N I N , Despre revoluţia noastră, trad. rom., menca mod încât politica să fie abolită printr-o autoregla-
voi. 45,1967. H .pontană a societăţii înseşi. Poliţismul are vocaţia de a

278 279
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

se aneantiza într-o revoluţie care îl va face inutil şi care va < >logie presupune în spatele lumii o lume ascunsă, singura re­
aduce cu sine disoluţia Partidului însuşi. ală, singura eficientă. U r m e a z ă că Partidul se alcătuieşte nu
Partidul este produsul normal al gnozei ideologice. Dacă pentru a unelti comploturi, ci pentru a rezista complotu­
mai mulţi oameni poartă împreună un adevăr total, compor­ lui care îl ameninţă şi a cărui descoperire constituie evrika
tând un plan de reorganizare a societăţii şi impunând o ac­ Ideologiei. Partidul se prezintă mai întâi ca un contra-com­
ţiune politică, ei au tendinţa de a se constitui în partid. Aşa plot. Am putea desena reţeaua de comploturi şi contra-com-
au făcut iacobinii în măsura exactă în care ei se împărtăşeau ploturi care au polarizat un vast sector al secolului al
din ideologie. Ca şi grupurile atât de numeroase care se for­ X I X-lea dacă nu ne-am teme de a fi contaminaţi de nebu-
mează în jurul atâtor ideologii în Europa Restauraţiei şi a tlia contagioasă a unei asemenea istorii. Trebuie totuşi evo-
Monarhiei din Iulie. Se ştie cât de timpuriu va importa Rusia t.u complotul masonic pe care abatele Barruel îl vedea
acest carbonarism generalizat. Decembrismul poate deja tre­ acţionând după constituirea Iluminaţilor din Bavaria şi pe
ce drept o versiune locală a romantismului de stânga inter­ i are-1 făcea responsabil de Revoluţia franceză de la un ca­
naţional. Apoi vine succesiunea regulată care a fost menţionată: pa i la altul. O asemenea viziune nu putea să nu influenţe­
versiunea filozofică a lui Bakunin, versiunea delincventă a lui ze pe cei care fondează, sub Restauraţie, Societatea
Bakunin şi Neceaev, apoi Tkacev, Zemlea i volea şi celelalte. < iavalerilor Credinţei. Aceasta forma nucleul veridic al mi-
Ideea Partidului nu este mai originală decât altele ia L e - i ului Congregaţiei care va provoca la rândul său contra-or-
nin. Majoritatea trăsăturilor partidului bolşevic sunt pre­ Ijmizaţiile revoluţionare ale Monarhiei din Iulie. î n mitul
figurate în organizaţiile narodnice şi marxiste ale anilor '60 ( !< mgregaţiei se întâlnea mitul mai vechi al conspiraţiei iezui-
şi ' 8 0 . Lenin nu-şi face probleme pentru a o recunoaşte. El i c , care data din secolul al X V I I I - l e a şi fusese cel ce suscita­
apreciază „admirabila organizaţie pe care au avut-o revo­ se contra-fantasma complotului mason. Manevrele întunecate
luţionarii din deceniul 8 şi care ar trebui să ne servească nouă ale Companiei lui Isus, care umplu de teroare şi indignare
tuturor drept model..." 1 2 şi anume Zemlea i volea. „ N e tre­ I ><• Michelet şi Quinet, înflăcărează în schimb, odată ce mi­
buie Jeliabovi social-democraţi", scrie el de asemenea, re­ tul iezuit găsise în Rusia un teren mai favorabil, imagina­
abilitând parţial Norodnaia Volea. Şi în fine: „încercarea ţiile revoluţionare. Fără îndoială, Bakunin şi Neceaev
de a pune mâna pe putere — încercare pregătită prin cele i (începuseră Partidul ca imitaţie pe dos a Companiei, aşa cum
propovăduite de Tkacev, care se realiza prin teroare ca mij­ Michelet, Q u i n e t şi propagatorii mitului o descriseseră.
loc « de înfricoşare » şi care într-adevăr a înfricoşat — a fost I .a sfârşitul secolului, forţa complotului iezuit slăbeşte
măreaţă." 1 3 La predecesorii săi, Lenin admiră eficacitatea con­ ui beneficiul complotului evreiesc. Fabricarea sub coman­
spiratoare. El critică, de asemenea, ineficacitatea politică. da rusească a Protocoalelor înţelepţilor Sionului duce la apa-
Trebuie priceput cum se face că, la Lenin, complotul şi po­ 1 1 1 1 a contra-complotului Centuriilor negre. Şi aşa mai departe.
litica nu se opun, iar politica izvorăşte din complot prin ge­ < ¡omploturi şi contra-comploturi se generează contrario
neralizarea acestuia. i schiţează un gen de zigzag genealogic. D a r trebuie o b -
II i vat că aceste comploturi reale se înnoadă pentru a para
O r i c e gândire dualistă îşi reprezintă lumea ca divizată Ii imploturi imaginare. Partidul filozofic încerca realmen-
în două forţe organizate, dar ascunse. Orice gnoză, orice ide- 11 a se organizeze pentru a se apăra contra unui iezuitism

280 281
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

de mult timp muribund. Acest partid filozofic nu mai exis­ imc să existe cel mai mic partid, era „bulversarea comple-
ta atunci când s-au fondat Cavalerii credinţei. Congrega­ I.I a întregii structuri a lumii" 1 4 . Progresul ideologiei a fost
ţia şi Compania lui Isus nu există decât cu titlul de justificare •..i măsoare înălţimea, lărgimea şi profunzimea lumii de în-
fantasmatică pentru diversele grupuscule care se constituie li icuit. Odată cu marxismul, care lărgeşte în mod decisiv sis-
contra lor. Acelaşi lucru cu evreii. Aceasta nu înseamnă că icmatica râului, duşmanul nu mai este un grup de oameni.
evreii sau iezuiţii nu există. Dimpotrivă, ei există, dar nu sub Structura intimă a întregii societăţi, în toate dimensiunile
forma organizată şi conspiratoare pe care o pretind ideo­ laie, cu economia sa, cu structurile sale sociale, viaţa sa po­
logiile. Cu toate acestea, simpla lor existenţă serveşte drept lii ică şi culturală este cea care, cu adevărat, se dezvăluie sub
hrană fantasmelor în ce-i priveşte şi oferă o dovadă indefinit formă de complot. Acest complot are o încununare, impe­
reînnoită a realităţii ameninţării cosmice pe care ei o repre­ rialismul: iată de ce, întemeindu-se ca un contra-complot,
zintă şi a urgenţei măsurilor de luat împotriva lor. C o m p l o ­ I LI i tidul formează din acest motiv o contra-societate, tot atât
tul şi contra-complotul nu sunt simetrice: acesta din urmă de completă ca şi cealaltă. Totul îl priveşte şi nimic nu-i este
este real şi prim, deşi el se dă drept defensiv şi secund. C o n ­ indiferent. N i m i c din ce e omenesc nu îi este străin.
tra-complotul este consecinţa ideologiei. Complotul nu exis­
tă decât în lumina acesteia, şi el primeşte aici o alură abominabil Lenin se distanţează de interpretarea sau, mai degrabă,
ofensivă. Evrei sau iezuiţi, care în această afacere au un rol i Ic practicile social-democrate care tindeau să limiteze acţiu­
pasiv, sunt agresaţi în calitate de agresori şi somaţi să se jus­ nea Partidului la interesele socioprofesionale ale clasei mun-
tifice. D a r justificarea lor, dacă ei fac imprudenţa să dea una, • iioare. Partidul nu este un adjuvant al sindicatului:
este curând scoasă la lumină şi încarcă şi mai mult actul de „Social-democraţia reprezintă clasa muncitoare nu numai
acuzare. 1 1 1 relaţiile ei cu un anumit grup de întreprinzători, ci şi în
Ideea contra-complotului este proporţională cu ideea i elaţiile ei cu toate clasele societăţii contemporane şi cu sta-
complotului. Partidul se modelează în mod ideal potrivit lul ca forţă politică organizată." 1 5 Partidul este muncito-
duşmanului de care vrea să se apere. D a c ă în ideologie duş­ i esc, potrivit modului său, instrumental, dar prin esenţă el
manul este localizat, partidul îşi vede impuse limite în in­ 0Ste pansocial. „Conştiinţa maselor muncitoreşti nu poate
tensitate şi în extensie, dar dacă inamicul este total, partidul fi o conştiinţă cu adevărat de clasă dacă muncitorii nu vor
trebuie să devină de asemenea total. Evreii şi iezuiţii formea­ învăţa, pe baza faptelor şi evenimentelor politice concrete,
ză o parte destul de redusă a realităţii şi nu obligă în prin­ pi anume a celor la ordinea zilei (de actualitate), să obser­
cipiu să se construiască un mare aparat pentru a-i elimina. ve pe fiecare din celelalte clase sociale în toate manifestările
D a r pare că întruchipând pentru o mentalitate dualistă prin­ n e i ii lor intelectuale, morale şi politice, dacă nu vor învă-
cipiul contrar, aceste grupuri circumscrise se văd învestite (I să aplice în practică analiza materialistă şi aprecierea ma­
cu o putere nemăsurată şi obligate la contra-măsuri de o ici ialistă a tuturor laturilor activităţii şi vieţii tuturor claselor,
amploare cvasiinfinită. paturilor şi grupurilor populaţiei." 1 6
Aceeaşi temă este reluată puţin mai departe: „ N o i vrem
în Rusia, de la bun început duşmanul a fost total. Miza H.\ ştim tot ceea ce ştiu şi ceilalţi, vrem să cunoaştem în amă­
partidului, aşa cum o definea Bakunin cu o generaţie îna- nunţime toate aspectele vieţii politice..." 1 7 Lenin revine la

282 283
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

această chestiune în mai multe rânduri. Acţiunea partidu­ I orpul social interesat al doctrinei liberatoare, a cunoaşte-
lui este totală în toate direcţiile, după cum este şi cunoaş­ i ii, a teoriei, a „conştiinţei". O r , conştiinţa salvatoare nu iz­
terea sa teoretică. A venit momentul să spunem un cuvânt bucneşte spontan din grupul social căreia ea îi atribuie
asupra aspectului cel mai cunoscut al leninismului: rapor­ vocaţia salvatoare.
tul dintre partid şi clasa muncitoare.
în cadrul unei greve care avusese loc la Petersburg în
Partidul „reprezintă clasa muncitoare" în raporturile sale I H%, Lenin remarcase că muncitorii se orientau spontan
cu societatea totală, dar el reprezintă cunoaşterea teoreti­ spre apărarea intereselor lor particulare şi nu aderau spontan
că, ideologia, în raporturile sale cu clasa muncitoare. li ideologie. în 1902, în Ce-i de făcut? el trage concluziile:
„Aceste greve, privite ca atare, reprezentau o luptă trade-u-
Marx făcuse din clasa muncitoare o clasă aleasă. D a r me­ nionistă, dar nu încă social-democrată; ele marcau trezirea
sianismul era proprietatea muncitorilor: „Emanciparea antagonismului dintre muncitori şi patroni, dar muncito-
muncitorilor va fi opera muncitorilor înşişi." La Marx, par­ iii nu aveau şi nici nu puteau să aibă conştiinţa contradic­
tidul muncitoresc nu este separabil de clasa muncitoare: ţii lor de neîmpăcat dintre interesele lor şi întreaga orânduire
„Partidul, în sensul istoric al termenului", desemnează an­ I li >litică şi socială actuală, adică o conştiinţă social-democra-
samblul forţelor prin care se manifestă „autoactivitaiea", la |...] Ea le putea fi adusă numai din afară. Istoria tuturor
„autoeliberarea" clasei muncitoare şi totdeauna lupta po­ ţarilor arată că numai prin forţe proprii clasa muncitoare
litică este profund devalorizată în faţa activităţii organiza­ mi şi poate forma decât o conştiinţă trade-unionistă . . . " 1 9
torice a proletariatului în sânul societăţii 1 8 . Astfel, marxismul, I >e unde vin atunci ideile ? C h i a r din idei, printr-o ilumi­
chiar incomodat de mesianism şi de aparatul teoretic care nare progresivă care survine la profesioniştii inteligenţei,
îl justifica, nu părăsea terenul realităţii şi anume pătrunde­ • are pot, datorită circumstanţelor istorice, să aparţină „bur­
rea combativă a unui nou grup social care era pe cale să-şi gheziei", de unde aceste idei îi extrag ipsofacto. „învăţătu-
cucerească locul în sânul societăţii civile şi al societăţii po­ i a socialistă însă s-a dezvoltat din teoriile filozofice, istorice
litice : proces care, dacă întreaga eschatologie e pusă de o • fi economice pe care le-au elaborat reprezentanţii culţi ai
parte, putea foarte bine să primească calificarea de luptă de I Liselor avute, intelectualii. Fondatorii socialismului ştiin­
clasă. Iată pentru ce marxismul putea să însoţească pe o anu­ ţific modern, Marx şi Engels, au aparţinut şi ei, prin situa­
me perioadă clasa muncitoare, constituindu-se în forţa po­ ţia lor socială, intelectualităţii burgheze. La fel şi în Rusia,
litică autonomă în sânul unei societăţi politice, adică învăţătura teoretică a social-democraţiei a apărut cu totul
conflictuale. Marxismul social-democrat este politic, în sen­ II Klependent de creşterea spontană a mişcării muncitoreşti,
sul în care politicul se opune ideologicului. a apărut ca un rezultat firesc şi inevitabil al dezvoltării gân­
dirii intelectualităţii revoluţionare socialiste." 2 0 Există în
Nu aşa priveşte Lenin procesul emancipării. Acesta nu acest punct o ciudată deplasare a clasei muncitoare reale spre
este un efort empiric al unui grup, determinat de propria (91 'i ia clasei muncitoare. Este de asemenea o răsturnare ne­
sa responsabilitate, prin intermediul încercărilor, erorilor, aşteptată a marxismului tradiţional. C u m s-a scris: „Nu exis-
corecţiilor. Emanciparea este rezultatul difuziunii în întreg n m ă este cea care determină conştiinţa, ideile nu mai sunt

284 285
O R I G I N I L E I N T E L E C T U A L E ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

« reflectări » ale situaţiei sociale, ci ele se dezvoltă spontan, După cum se ştie, practica leninistă a fost să suspecte­
urmând logica lor proprie, independent de orice situaţie a ze orice organizaţie, soviet sau sindicat în care clasa mun-
unei clase sau a alteia şi ajung să determine existenţa. Mai mult • ii oare s-ar putea organiza. Clasa muncitoare este unul din
decât atât: existenţa proletariatului este în cele din urmă de­ ia ramurile pe care se înfruntă cele două ideologii antago­
terminată prin conştiinţa intelectualilor [...] De vreme ce niste. Ea este în mod fundamental pasivă şi-şi primeşte im­
muncitorii lăsaţi în voia lor nu pot gândi decât obscur şi în pulsul de aiurea. „[...] Orice ploconire în faţa spontaneităţii
chip neadecvat propria lor situaţie istorică, intelectualii mişcării muncitoreşti, orice diminuare a rolului « elemen-
mic-burghezi, deveniţi revoluţionari de profesie, trebuie, i ului conştient», a rolului social-democraţiei înseamnă impli­
potrivit lui Lenin, să formeze nucleul partidului şi să-şi asu­ ci i — absolut independent de faptul dacă cel care diminuează
me misiunea de a purta conştiinţa şi ştiinţa proletară « în acest rol o doreşte sau nu — o creştere a influenţei ideolo­
proletariat »." 2 1 Există o disociere între proletariat şi ideea gici burgheze asupra muncitorilor." 2 2 înainte, ca şi după cu­
de proletariat. Ca şi demiurgul platonician, Partidul, cu pri­
cerirea puterii, clasa muncitoare este prima materia.
virile fixate pe ideea de proletariat, remodelează clasa mun­
Acestea fiind raporturile între clasă şi Partid, el poate păs-
citoare pentru a o face conformă cu exemplarul său ideal.
i ra aproape intactă structura sa conspirativă moştenită de
Maniheismul leninist se manifestă deci la două nivele.
la generaţiile precedente.
Pe de o parte, nu există solidaritate de drept şi de fapt în­
tre grupurile sociale; proletariatul nu îşi recunoaşte nici o
Lenin este concis şi sobru în ce priveşte organizarea in-
datorie faţă de alte clase a căror soartă, bună sau rea, va fi
reglată în mod automat datorită victoriei sale, victoria so­ lernă a Partidului. Aceste probleme fuseseră deja rezolva-
cialismului. D a r , pe de altă parte, partidul nu este angajat ie de narodnici. Spiritul catehismelor, al lui Bakunin, al lui
nici faţă de proletariat. El nu-1 „reprezintă" în virtutea unei < iernîşevski, a devenit o a doua natură. Se înţelege de la sine.
delegări democratice, ci în virtutea unei delegări mistice. El Ar fi nepolitic să vorbim despre aceasta. Partidul este sta-
nu este angajat decât faţă de interesele superioare ale socia­ Mi, centralizat, secret, selecţionat. „Unicul principiu orga­
lismului, aşa cum le defineşte ideologia. El se interesează nizatoric serios pentru militanţii mişcării noastre trebuie să
de clasa muncitoare în măsura în care aceasta, în această ide­ lie: conspiraţia cea mai riguroasă, selecţionarea cea mai ri­
ologie, e considerată a avea un rol particular. D a c ă aceas­ guroasă a membrilor, pregătirea de revoluţionari de pro-
23
tă clasă se arată incapabilă să îndeplinească sarcina care i-a lesie." Partidul are drept nucleu oameni a căror profesie
fost încredinţată, dacă ea trădează într-o oarecare măsură este acţiunea revoluţionară. Ei trebuie să fie antrenaţi: „Este
„proletariatul" şi „socialismul", Partidul nu va trebui s-o nevoie de ani întregi de muncă pentru a te forma ca revo­
24
trateze altfel decât tratează „burghezia" sau orice altă cla­ luţionar de profesie." în interiorul partidului dispar spe-
să duşmană. Va avea grijă atunci să declare că R o m a nu mai i ilicaţiile sociale pe care omul nou le abandonează intrând
este în R o m a ; că proletariatul este în întregime acolo unde iu organizaţie. în faţa caracteristicii comune de revoluţio­
este Partidul, iar clasa muncitoare, al cărei suflet a trecut nar de profesie „orice deosebire între muncitori şi intelec-
25
prin metempsihoză în aparatul de partid, a primit în schimb luali trebuie să se şteargă cu desăvârşire" . Partidul este
un suflet mic-burghez. dincolo de clase, perfect omogen.

286 287
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

Un lucru uneşte şi sudează Partidul: „ D a c ă există aces­ cealaltă. Ambele au drept cauză penetrarea ideologiei bur­
te calităţi, este asigurat şi ceva mai de preţ decât «demo­ gheze. Astfel, sub acest raport, Partidul în întregime este
cratismul» şi anume o deplină încredere tovărăşească între 1l prima materia, penetrabilă de către una sau alta dintre ide­
revoluţionari." 2 6 Nu este nevoie de proceduri elective, ge­ ologii. Un militant poate deveni, singur între toţi ceilalţi,
neratoare de tendinţe şi de diviziuni, de vreme ce revolu­ depozitarul cunoaşterii adevărate. Atunci nu mai există alt
ţionarii împărtăşesc o doctrină unică şi infailibilă. Partidul remediu decât lupta în sânul partidului. D a c ă această cu­
este păzitorul ei, iată pentru ce el nu admite libertatea de noaştere se difuzează corect (prin persuasiune, critică, au-
critică. Se poate oare critica ceea ce, ştiinţific fiind, impu­ i or ritică) unitatea va fi menţinută. Altfel, trebuie recurs la
ne, dacă nu există rea-credinţă, acordul spiritelor ? „Nişte li i/.iune. întreaga istorie a partidului bolşevic de-a lungul
oameni cu adevărat convinşi că au făcut să progreseze şti­ numeroaselor epurări şi sciziuni atestă că, pentru Lenin,
inţa ar cere nu libertatea noilor concepţii de a fiinţa alături I cea ce e important este de a sacrifica numărul şi influen­
de cele vechi, ci înlocuirea acestora din urmă prin cele din­ ţi Partidului, esenţei sale, adică unităţii „monolitice" infor­
t â i . " 2 7 Ştiinţa proletară realizează unanimitatea, ea pece­ mate de ideologie, precum o celulă de codul său genetic.
tluieşte unitatea partidului. ()dată partidul realizat, când ideologia şi-a găsit întrupa-
Centrul centrului partidului nu este deci personalul sta­ rea, există un punct (în anumite momente partidul se re­
bil al revoluţionarilor de profesie, ci unul încă mai imate­ ducea aproape doar la L e n i n ) din care totul devine posibil,
rial, şi anume cunoaşterea ideologică. Şi iată cel de-al treilea < aci a apărut principiul, logos-ul lumii noi. „Daţi-ne o or­
şi ultimul nivel al maniheismului leninist. M e m b r u l de par­ ganizaţie de revoluţionari şi vom răsturna R u s i a ! " 2 9 Apoi,
tid nu este angajat faţă de Partid din acelaşi motiv pentru lumea întreagă.
care Partidul nu este angajat faţă de proletariat, nici acesta
faţă de celelalte clase ale societăţii. El este angajat faţă de Odată cu constituirea Partidului, lupta cosmică şi-a gă-
socialism. O r , în orice moment, Partidul este atacat din in­ ii centrul. în jurul Partidului se ordonează în cercuri con-
terior de aceeaşi forţă ostilă care îi disputa, din exterior, su­ • eiurice inamicii şi aliaţii. Poziţia centrală a Partidului
premaţia asupra clasei muncitoare, şi anume ideologia Ui mite o situare în ordine logică a universului politic.
burgheză. Iată de ce libertatea de critică nu este posibilă:
„Libertatea criticii înseamnă libertatea curentului oportu­
nist în cadrul social-democraţiei, libertatea de a transfor­ III
ma social-democraţia într-un partid d e m o c r a t i c al
reformelor, libertatea de a infiltra în socialism idei burghe­ Centrul lumii inamice este tot atât de imaterial ca şi cel
ze şi elemente burgheze." 2 8 „încrederea deplină" este con al partidului. El este structural: feudalismul pentru unele
diţională. Lovind un tovarăş, suspiciunea rupe solidaritatea, Imie locale şi subordonate marelui conflict (mai ales în Ru-
îl respinge ipso facto foarte departe de rândurile Partidu­ I I ) , capitalismul m genere şi, în sfârşit, imperialismul. I m -
lui. Suspiciunea poate atinge orice punct al câmpului uni­ I 'ei lalismul constituie inamicul natural al Partidului, raţiunea
tar al doctrinei, orice eroare metafizică (teoretică) avându-şi II de a exista. El este obiectul unei duşmănii susţinute, certe,
prelungirea în eroarea politică, una avându-şi rădăcina în chiar rutinizate, aproape profesionalizate. El este coerent

288 289
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

din punct de vedere ideologic şi manipulează oamenii, de niciodată trăsăturile caracteristice ale întregului oportunism
aceea problema care se pune nu este de a urî personal pe cu­ • ontemporan, indiferent de domeniul în care se manifestă
tare patron, cutare om de stat sau chiar cutare membru in­ Bİ. Aceste trăsături sunt: lipsa de precizie, ambiguitatea, in-
fluent al poliţiei adverse, ei îşi fac meseria şi sentimentele scsizabilitatea. Prin însăşi natura sa, oportunismul se eschi­
care le poţi avea pentru ei trebuie să fie revărsate asupra vează întotdeauna să pună problema în termeni precişi şi
structurii. Detestarea individuală este îndreptată asupra oa­ I alegorici; el caută o linie de mijloc, oscilează între punc-
menilor care se găsesc în stare intermediară, cărora condi­ i e de vedere care se exclud reciproc, căutând « să fie de acord »
ţia lor socială sau intelectuală le dă posibilitatea să-şi aleagă li cu unul şi cu celălalt, reducându-şi divergenţele la îndrep-
tabăra şi care, refuzând să o facă, împiedică desfăşurarea lup­ i.iri de amănunt, la îndoieli, la deziderate pioase, inocente
tei şi întunecă justa ei cunoaştere. La frontiera taberei bur­ eic. e t c . " 3 4 U n u l va fi de acord cu programul şi va fi opor-
gheze se găsesc liberalii şi îndeosebi intelighenţia liberală. i mi ist în tactică, adică reformist. Altul, revoluţionar în tac-
Lenin nu lasă să-i scape nici o ocazie pentru a-şi exprima i i că şi oportunist în organizare, este menşevicul. Hărţuirea
dispreţul. D a c ă face elogiul lui Herzen, de exemplu, o face oportunismului în tainiţele profunde în care se disimulea­
pentru a-1 lăuda pe acesta de a fi rupt „cu unul din tipii cei ză constituie stimulentul principal al activităţii intelectua­
mai respingători ai mojiciei liberale" (onestul profesor Ka- le a lui Lenin. Se întâmplă ca oportunismul să ajungă să-şi
velin) 3 0 . „Utopia liberală, scrie el, pretinde că, în m o d paş­ împingă emisarii până în vecinătatea imediată a centrului.
nic şi prin bună înţelegere, fără a supăra pe cineva [...] fără Ei devin atunci culmea perversităţii. Există două categorii
o luptă înverşunată şi dusă până la capăt, pot fi obţinute în principale care subminează cele două coloane ale Partidu­
Rusia îmbunătăţiri cât de cât serioase în ceea ce priveşte li­ lui: doctrina, cei ce o subminează fiind revizioniştii; orga­
bertatea politică, în situaţia maselor poporului muncitor." 3 1 nizarea, cei ce o subminează fiind lichidatoriştii.
Liberalismul, în vocabularul său, se opune democratismu­
lui, care semnifică a fi revoluţionar. „Utopia liberală perver­ I ntr-o ordine concentrică, precum cea a adversarilor, dar
32
teşte conştiinţa democratică a maselor." Cftre trebuie să fie enumerată plecând de la centru, se oran­
M a i aproape de Partid, la marginea exterioară a taberei dın esc aliaţii Partidului.
proletare şi, în consecinţă, infinit mai demn de ură, este opor­
tunistul. Oportunismul este liberalismul în mişcarea mun­ Trebuie făcută distincţia între cei care depind direct sau
citorească. Cuvântul se opune deci şi celui de revoluţionar. indirect de partid şi aliaţii ocazionali sau tactici. Primii se
T o a t e partidele social-démocrate din Europa, inclusiv cel i' i ai hizeazăîn manieră „gnostică", potrivit nivelului de con-
rus, cunosc „împărţirea fundamentală în aripa revoluţiona­ Itiinţă şi, în consecinţă, potrivit nivelului de organizare şi de
ră şi aripa oportunistă" 3 3 . Lupta împotriva oportunismu­ • landcstinitate. Potrivit acestor ultime criterii, Lenin îi enu-
lui este o muncă de Sisif. Căci oportunismul este multiform. n i c . a astfel: „1) Organizaţiile de revoluţionari; 2) Organi-
El atinge problemele de organizare şi deci însăşi structura ii nle m u n c i t o r e ş t i ; aceste două categorii formează
partidului. Atinge „problemele esenţiale ale concepţiei noas­ împreună Partidul; 3) Organizaţiile muncitoreşti ce nu se
tre despre l u m e " şi programul. Loveşte în tactică. El renaş­ il ii ură Partidului, dar supuse în fapt controlului şi condu­
te sub forme noi, disimulate, latente : „ N u trebuie să uităm cerii de către acesta; 4) elementele neorganizate ale clasei

290 291
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

muncitoare, care în parte se supun şi ele conducerii so- sa nu vadă nici o ipocrizie aici. Revenind asupra acţiunii sale
cial-democraţiei, cel puţin în timpul marilor manifestaţii ale I rccute şi dând sfaturi tinerelor partide comuniste occiden-
luptei de clasă." 3 5 Pretenţia lui Martov şi a menşevicilor era i ale, Lenin scria încă în 1 9 2 0 : „Trebuie să ştim să facem ori­
de a confunda partidul şi clasa, de a suprima ierarhia, de a ce sacrificii, să biruim cele mai mari greutăţi pentru a face
considera toate categoriile ca formând prin ele însele Par­ propagandă şi agitaţie în m o d sistematic, cu dârzenie, per­
tidul. Lista, care datează din 1904, poate să fie prelungită severenţă şi răbdare tocmai în acele instituţii, asociaţii şi uni-
la infinit cu organizaţiile de masă, de tineret, de femei e t c , iini, oricât de reacţionare, în care se află mase proletare sau
controlate de Partid şi distincte de el. E l e sunt curelele de scmiproletare [...] Trebuie să folosim tot felul de stratage­
transmisie de care Lenin va vorbi mai târziu. me, vicleşuguri, procedee ilegale, treceri sub tăcere, ascun­
R o l u l esenţial al Partidului este de a difuza conştiinţa, derea adevărului pentru a pătrunde în sindicate, pentru a
cunoaşterea corectă, dar proporţional cu capacităţile de as­ i amâne în ele şi a desfăşura cu orice preţ o muncă comu­
cultare şi de înţelegere a mediului în care „activează". „Sar­ nistă în cadrul l o r . " 3 9
cina partidului, scria Lenin încă în 1898, este de a conduce Agitaţie, propagandă, teorie formează treptele urcătoa-
lupta de clasă a proletariatului." 3 6 El o face prin propagan­ i e ale unei iniţieri. Intre ce afirmă Partidul în „organizaţii
dă, care constă în a răspândi printre muncitori „o concep­ de masă" şi ceea ce afirmă în interiorul său, există aceeaşi
ţie justă asupra societăţii actuale" şi prin agitaţie, care constă dilerenţă ca şi între învăţătura exotérica şi învăţătura ezo-
în a participa la toate manifestările spontane ale luptei de terică. Este aceeaşi învăţătură, dar cu salturi, cu răsturnări
clasă muncitoreşti şi de a dezvolta, în legătură cu cuvinte­ • are formează tot atâtea etape spre sensul ultim. în sindi­
le de ordine concrete şi limitate, conştiinţa lor 3 7 . In mediul cat, comunistul foloseşte un limbaj contrar celui pe care-1
muncitoresc există o armonie prestabilită între sarcinile sin­ utilizează în celula de partid. Sindicalistul non-comunist nu
dicatului şi cele ale Partidului, chiar dacă primul nu-şi dă are mijloacele intelectuale de a înţelege că este în fond ace­
seama de asta. Trebuie deci ca în interiorul sindicatului să laşi limbaj. Comunistul nu-1 „înşală". D a r el păstrează pen­
se realizeze o secţie a partidului care să traducă în fapt aceas­ tru sine interpretarea.
tă armonie garantată de teorie. „ U n nucleu mic, strâns în­
chegat, format din muncitorii cei mai de nădejde, cei mai Nu se acţionează la fel cu aliaţii tactici. Aceştia, din ca­
cu experienţă şi cei mai căliţi, care să aibă oamenii săi de uza poziţiei lor sociale, nu sunt apţi să primească iniţierea;
încredere în principalele regiuni şi să fie legat, după toate într-adevăr, teoria îi condamnă şi prevede lichidarea lor. T o ­
regulile celei mai stricte conspiraţii, cu organizaţia de re­ ni şi, având în vedere interesele lor particulare, ei pot par-
voluţionari, va putea foarte bine să îndeplinească [...] toa­ 1 1 1 rge o bucată de drum împreună cu partidul. Tabăra inamică
te funcţiile care revin organizaţiei sindicale şi, în plus, să le se prezintă ca o coaliţie eterogenă în mişcare şi în fiecare
îndeplinească tocmai în felul în care este de dorit pentru so- moment Partidul trebuie să discearnă care este punctul for­
cial-democraţie." 3 8 Partidul poate atinge scopurile sindicale, ie, punctul slab al adversarului său, care este adversarul prin-
căci ele se deduc din teorie. D a r sindicatul nu poate atin­ i ¡pal, care este adversarul ce poate fi temporar ademenit.
ge finalităţile socialiste, căci el nu posedă o teorie. Un nu­ Nu există altă regulă în materie, decât interesele revoluţiei
cleu în sindicat înseamnă infiltrare. D a r Lenin are dreptate şi cucerirea puterii.

292 293
O R I G I N I L E I N T E L E C T U A L E ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

In aplicarea acestei reguli, nimeni nu este mai riguros de­ ideologia le declara ca atare, admitea şi multe altele pe care
cât Lenin şi, în consecinţă, nimeni nu este mai suplu în pro­ Ic considera drept antinaturale, dar care erau de dorit pen-
blema alegerii alianţelor. U n e l e sunt dorite, anume cele care i ni binele Partidului şi al Revoluţiei. S-a aliat în mai mul­
conduc în mod direct la revoluţie. Celelalte vor fi aprecia­ te rânduri cu liberalii. Mult mai costisitoare cu siguranţă
te drept acceptabile dacă permit să se depăşească un pas de­ .iu fost alianţele cu duşmanii intimi, marxiştii legali, opor­
licat în pregătirea acestei revoluţii. tunişti, menşevici... N i c i un motiv doctrinal, şi încă mai pu­
Menşevicii, cel puţin aceia care aveau curajul să reziste ţi n un sentiment personal, nu i se părea admisibil din
etichetei, vizau mai mult sau mai puţin clar consolidarea so­ momentul în care alianţa era în mod politic utilă în vede-
cietăţii civile şi integrarea clasei muncitoare în societatea ci­ ie.i scopului imuabil al revoluţiei şi al cuceririi puterii.
vilă. Ei aveau deci o înclinare spre alianţe liberale. Se temeau
de barbarie, de violenţa pe care o închidea în ea vâltoarea
Ne apropiem de punctul focal al leninismului politic. In-
satului rus şi se temeau să nu scufunde dintr-o singură lo­
11 e marea politică şi conspiraţia sectară, acolo chiar unde
vitură ambarcaţiunea precară a civilizaţiei. Politica lor în
era admis că exista o tensiune şi chiar o opoziţie, leninis­
chestiunea ţărănească încerca să evite explozia şi regresul
mul pune o legătură strânsă şi construieşte o articulaţie. Par-
care ar fi urmat. Lenin nu numai că nu se temea de explo­
tidul, aşa cum îl dezvolta Lenin în Ce-i de făcut f, este în
zie, ci o dorea cu pasiune. De aceea aliatul privilegiat al pro­
acelaşi timp o organizaţie secretă conspirativă şi o organi­
letariatului era, potrivit lui, partea cea mai înapoiată şi,
zaţie politică, iar una nu trebuie să fie sacrificată celeilal-
presupunea el, cea mai violentă a ţărănimii. Imaginase chiar
un gen de luptă de clasă în interiorul ţărănimii, opunând t e l 0 . Mai mult încă, pentru că există o organizaţie stabilă,
pe „săraci", „mijlocaşi" şi „bogaţi". Această luptă nu exista, c entralizată, în posesia doctrinei absolute — în fapt consti­
căci satul era în ansamblu solidar. Cu toate acestea existau tuită şi posedată de ea —, pentru că partidul îşi păstrează
mulţi ţărani săraci şi Lenin susţinea fără rezerve revendi­ l>e faţă şi contra tuturor identitatea şi specificitatea, el poa­
cările şi acţiunile lor. Prin aceasta el relua cel mai maxima- te să încheie alianţele cele mai cutezătoare, cele mai înde­
list din programele narodniciste ale trecutului. părtate de el însuşi şi cele mai acrobatice. „Numai cine nu
este sigur de el însuşi se poate teme de alianţe vremelnice,
Exista în imperiu o altă mare forţă de disociere: naţio­ fie chiar şi cu oameni nesiguri; nici un partid politic n-ar
nalităţile ne-ruse. Lenin nu analiza în această problemă dacă putea exista fără asemenea alianţe." 4 1 D a r partidul bolşevic,
trebuia mai bine să prevadă pentru naţionalităţile alogene tocmai pentru că este sudat printr-o teorie infailibilă, cu dis-
un statut federativ, asociativ, nici dacă, aşa cum visa R o z a 11plina şi organizarea centralizată care decurg din aceasta,
Luxemburg, internaţionalismul proletar ar fi trebuit să trans- poate fără primejdie să conducă operaţii politice periculoa­
ceandă şi să depăşească revendicările naţionaliste: el le sus­ se, în care alte partide şi-ar pierde coeziunea.
ţinea în mod necondiţionat pentru motivul că ele contribuiau
la ruina ansamblului politic pe care el voia să-1 distrugă. Alianţele, pactele de neagresiune, renunţările la un avan-
taj, abandonarea unei revendicări, reculul temporar, toate
D a r în cursul agitat al vieţii politice, Lenin, alături de acestea se orânduiesc în categoria leninistă a compromisului.
cele două alianţe pe care le considera ca naturale pentru că In septembrie 1917, anul cel mai fierbinte al luptei pentru

294 295
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

putere, L e n i n scria: „Sarcina unui partid cu adevărat revo­ '..i antreneze partidul la remorca aliaţilor săi naturali sau tem­
luţionar nu este aceea de a declara imposibilă renunţarea la porari, până la a-1 determina la compromisuri capitularde.
orice compromisuri, ci de a şti să-şi păstreze, cu toate com­ I '.irtidul, descompus prin alianţele sale, prizonier al limba-
promisurile, în măsura în care ele sunt inevitabile, fidelitatea jului acestora şi uitând propriile sale obligaţii, riscă atunci
faţă de principiile sale, faţă de clasa sa, faţă de sarcina sa re­ •>.i se volatilizeze în oportunism. Cealaltă deviere este stân­
voluţionară, faţă de opera de pregătire a revoluţiei şi de edu­ gismul, boala copilăriei comunismului. D a c ă oportunismul
care a maselor poporului în vederea obţinerii victoriei în este o uitare a principiului (a Partidului), stângismul este
revoluţie." 4 2 E s t e datoria sa, pentru că acţionând astfel par­ < i uitare a scopului (a puterii). El nu este coerent din punct
tidul rămâne în acord logic cu el însuşi: „Partidul nostru ile vedere politic. „El abate, scrie Lenin, de la condiţiile şi
aspiră ca orice partid politic la putere."43 Politica întotdea­ necesitatea unei lupte de clasă proletare consecvente." 4 7 Stân­
una voluntară a compromisului este în mod corect aplica­ ci s tul este un revoltat care ia cuvânt cu cuvânt marele re-
tă când partidul îşi atacă şi denunţă aliatul, fără a renunţa I uz revoluţionar, vrea totul în imediat şi reneagă disciplinele
nici la beneficiile alianţei, nici la datoria de lămurire teore­ .instere ale aşteptării momentului oportun şi manevrei po­
tică a conştiinţei proletare. Lenin scria aceasta în 1 9 0 2 : „Dar litice. Oportunistul nu vrea revoluţia, dar stângistul o ra-
condiţia necesară într-o asemenea alianţă (cu democraţii lează. U n u l nu vrea Partidul, celălalt îl conduce în m o d
burghezi) este ca socialiştii să aibă deplina posibilitate de involuntar la ruină.
a dezvălui în faţa clasei muncitoare contradicţia antagonis­ De unde provin aceste două devieri antitetice ? De la o
tă dintre interesele ei şi interesele burgheziei." 4 4 El mai scria singură şi aceeaşi ostilă influenţă: ideologia burgheză. In le­
în 1 9 2 0 : „Intre anii 1903 şi 1912 am făcut parte în m o d for­ ninism nu există alta. Lenin are deci o teorie a stângistului
mal, în răstimpuri de câţiva ani, din acelaşi partid social-de­ I .i „revoluţionar mic-burghez", mic producător, mic patron
mocrat cu menşevicii, fără a înceta vreodată să-i combatem cuprins de turbare. Anarhismul, scrie el, este pedeapsa pen-
pe tărâm politic şi ideologic ca pe nişte p r o m o t o r i ai influ­ i i u devierile oportuniste: „Aceste două devieri se comple-
enţei burgheze în rândurile proletariatului şi ca oportu­ i cază una pe alta." Ce trebuie făcut împotriva stângismului ?
45
nişti." Trebuie, adaugă el, utilizate ezitările aliaţilor pentru A explica şi iar a explica. A arăta, de exemplu, că partidul nu
a-i demasca^. are nimic contra terorismului individual: „Bineînţeles, noi
i cspingem teroarea individuală numai sub raportul opor-
Să mergem mai departe: nu numai alegerea alianţelor, l unităţii e i . " 4 8 A arăta că negarea partinităţii şi a disciplinei
ci şi ansamblul strategiei politice sunt posibile datorită struc­ ile partid echivalează cu dezarmarea totală a proletariatu­
turii particulare a Partidului. De vreme ce sunt fixate linia lui în folosul burgheziei. Trebuie deci reeducat micul pro­
de plecare, Partidul, şi linia de sosire, puterea (echivalentă ducător şi instaurate în partid centralizarea şi disciplina cea
49
cu revoluţia), există posibilitatea de a determina în orice mo­ mai riguroasă .
ment poziţia politică, de a o stabili pe etape şi de a face bi­
lanţul. In jurul unei poziţii optimale, care constituie linia Remanierea alianţelor, schimbarea de program, depla­
justă, partidul oscilează între două poziţii la fel de erona­ sarea frontului revendicativ pot lua, dacă obligă conjunc-
te. U n a este devierea de dreapta sau urmăritoristă care riscă 1 1 1 1 a politică, un caracter brutal şi instantaneu. Aceasta se

296 297
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI LENINISMUL POLITIC

numeşte o cotitură. O regulă fundamentală a Partidului este Partid şi, la rândul său, constituie Partidul. C e e a ce reuneş­
aceea de a nu fi niciodată prizonier al poziţiei adoptate şi te conspirativitatea din partid cu ce ţine în el de domeniul
a rămâne liber să adopte alta dacă interesele politice (înţe­ public, de legalitate, de normalitate este această eşalonare
lese ca preluare a puterii) o cer. O cotitură trebuie pregă­ a interpretărilor, acest lanţ al sensurilor din care Partidul
tită practic, veghind ca alianţele să fie reversibile, şi teoretic, ţine un capăt şi care s-ar desface în întregime dacă Partidul
căci ea va trebui explicată ideologic pentru a menţine uni­ şi-ar pierde coeziunea şi doctrina — certitudinea sa.
tatea partidului. încă o dată, structura „conspirativă" a Par­ Sensurile ierarhizate, care se schimbă prin salt, care de­
tidului este aceea care face posibil acest instrument al marii vin de la un nivel la altul de nerecunoscut, care sunt ace­
politici clasice, reprezentat de schimbarea radicală a con­ leaşi şi totuşi altele, doar Partidul, sau mai curând, cei sau
cepţiei şi de cotitură. 5 0 cel în care rezidă spiritul Partidului, le examinează în mod
sinoptic. Aceasta formează cel mai important capitol al dia­
Trebuie să generalizăm: în spiritul leninismului, politi­ lecticii. Efortul intelectual principal al comunistului con­
stă în a asigura coerenţa dialectică în aval, în acţiunea politică
ca sub toate aspectele şi în toate momentele se repartizea­
şi în amonte, în teorie. Astfel sunt reunite cele două registre.
ză în două registre, unul c o m u n tuturor forţelor prezente
Mai contribuie la dispariţia frontierei dintre conspira­
şi celălalt propriu partidului însuşi. D a r , cum spune Lenin,
ţie şi politica dusă potrivit regulilor stabilite faptul că ţoa­
ele sunt legate. Lupta între imperialism şi Partid este o lup­
le aceste operaţiuni se fac în mod public. Nu poate fi altfel,
tă totală şi nu există eveniment, tendinţă sau accident care
de vreme ce cunoaşterea trebuie să se difuzeze în tot Par-
să nu poată, care să nu trebuiască să fie apreciat în funcţie
liduL iar activitatea de explicare trebuie în mod continuu
de soluţiile finale. Teoria îmbrăţişează totalitatea realului.
reluată. Dezbaterile în Partid se fac în congrese deschise,
Partidul, care este întruparea teoriei, este pan-social. Iată
unde mişună denunţătorii, în jurnale aproape deloc clan­
pentru ce Partidul poate atât de uşor să adopte revendică­
destine, adesea legale. între interpretarea exotérica şi inter­
rile specifice ale unui sat de stepă, ale unui artei de pescari,
pretarea ezoterică nu există zidul unui secret. Bolşevicii nu
ale unei universităţi în revoltă, ale unui ghetou evreiesc umi­ sunt francmasoni. D a r ei ştiu din experienţă că enunţarea
lit. Pentru că, în analiza sa, toate aceste fapte fără corelaţie publică a ideologiei nu-i asigură înţelegerea. Viziunea lor
între ele converg şi primesc o explicaţie coerentă. Fiecăru­ • éntrala trebuie pătrunsă, trebuie să aderi la ea pentru a ac-
ia din aceste grupuri, ca şi fiecăruia din aliaţii săi, chiar ce­ Cede la înţelegerea globală pe care o oferă. Fără această ade-
lor mai incerţi, Partidul li se poate adresa într-un limbaj i.ue, ideologia pare o ţesătură de absurdităţi. D o c t r i n a
identic cu al lor. El nu-i înşală. Există într-adevăr o plura­ explică acest fenomen: ea nu este înţeleasă din cauza ide­
litate de sensuri. Acelaşi cuvânt de ordine, aceeaşi reven­ 51
ologiei burgheze. D a r acest fenomen părea bolşevicilor o
dicare vor fi prezentate într-o lumină moderată mediilor nouă dovadă în favoarea ideologiei şi hrănea la Lenin un
liberale, romantică, cercurilor studenţeşti narodnice, naţio­ dispreţ de nestăpânit. Incapacitatea duşmanului de a înţe­
nalistă, alogenilor sau ruşilor, internaţionalistă, în Interna­ lege afişele purtând condamnarea sa şi care se lipeau sub na­
ţională. D a r sensul sensurilor, sensul care le cuprinde pe tul său îi transforma într-un soi de „pot" pe care „eliberatul"
toate şi care ştie să le ierarhizeze corect, se elaborează în I omunist putea să-1 „ridice" în voie. De unde ironia lui

298 299
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI

Lenin când vorbeşte de „serviciile" liberalilor sau de spri­


jinul acordat oportunistului Henderson ca de „sprijinul fu­
niei pentru spânzurat", funie pe care, de altfel, o furnizează CAPITOLUL X I V
burghezii înşişi 5 2 .
Minciună si adevăr

Acţiunea politică eficace este dependentă de existenţa


Partidului, este existenţa Partidului, şi dependentă de exis-
i enţa ideologiei. Impactul politic al leninismului este con-
ţinut în această ecuaţie. D a c ă se iau termenii extremi se
ajunge la formula: cu cât este mai legat de ideologie, cu atât
militantul acţionează într-un mod politic mai eficace. Este
găselniţa leninismului de a fi asociat la ideea complotului
şi la cea a contra-complotului, idee coerentă, detaliată, dar
nebunească atunci când e examinată din exterior, o acţiune
raţională în vederea cuceririi puterii. Astfel, el este Marat,
adică posedat de o idee fixă, şi Bismarck, adică logic în ur­
mărirea scopului, zweckrational.
Ajungând în acest punct, se cuvine să examinăm mai în­
deaproape problema machiavelismului lui Lenin.
Lui Machiavelli îi este atribuit în general meritul de a fi
delimitat cu precizie sfera politicului, de a-i fi expus logi­
ca proprie care este luarea şi păstrarea puterii. De aceea era
(;reu să fie invocat de către social-democraţia din cadrul In-
i ernaţionalei a Il-a, care refuza autonomia politicului şi de­
clara vană ambiţia puterii pentru putere. De aceea Lenin era
suspectat de machiavelism practic. Lenin face puţin caz de
Machiavelli. Intr-o scrisoare confidenţială adresată C o m i ­
sarului poporului pentru justiţie din 20 februarie 1922, în
I are redactează un program al terorii, el scrie: „ U n serii­
l o r inteligent a scris cu exactitate, în ce priveşte probleme­
le statului, că dacă realizarea unui scop politic precis cere

301
O R I G I N I L E I N T E L E C T U A L E ALE LENINISMULUI MINCIUNĂ ŞI ADEVĂR

să se treacă printr-o serie de durităţi, aceasta trebuie să sc descrie dinainte puciul din octombrie aşa cum apare el is-
înfăptuiască în maniera cea mai energică şi în timpul cel mai i< M icilor non-leninişti. Iată de ce aceştia fac din Tkacev pre-
scurt posibil, căci masele populare nu ar suporta aplicarea iii sorul lui Lenin, ca şi cum la Lenin existaseră operaţiunile
1
durităţilor pe termen lung." Scriitorul inteligent, dar pe care mentale pe care ei le realizează ca istorici şi pe care le fă-
Lenin nu-1 numeşte este Machiavelli, iar episodul vizat, cel i usc Tkacev. Pe nedrept, cum am spus.
privitor la Cezar Borgia şi teroarea în R o m a g n a , se găseş­
Lenin nu este machiavelian nici în privinţa metodei. Fără
te în capitolul al VH-lea al Principelui. Lenin îl cunoaşte deci
îndoială cele două raţionalităţi, politică şi ideologică, pot
pe Machiavelli. El îl aprobă ca tehnician al problemelor sta­
li evidenţiate pentru comoditatea analizei. D a r munca in-
tului. Aceasta însă nu e suficient pentru a face din el un dis­
i electuală a militantului comunist constă în a conferi fiecă-
cipol al Secretarului florentin. Machiavelli justifica viclenia,
1 1 1 i pas politic un sens ideologic, de o asemenea manieră încât
falsele jurăminte, sperjurul prin incapacitatea Principelui dc
a cunoaşte viitorul. Evenimentele dictează şi Principele na­ li igica „machiavelică" a luării puterii să nu se realizeze decât
vighează la vedere. D a t fiind că, om fiind, el nu vede de­ CU condiţia ca ea să fie mascată şi transformată în ceva cva­
parte, îşi păstrează libertatea mişcărilor şi nu se simte legat si inconştient printr-o a doua logică, cea a ideologiei.
prin cuvintele sale — dând în acelaşi timp impresia că este Machiavelismul dă seamă de o dedublare între discur­
loial. Lenin, în schimb, crede că vede departe. Necesitatea sul public al principelui şi discursul privat pe care îl ţine în
la care îşi supune acţiunile nu e oarbă: ea este pătrunsă dc • onsiliul privat sau în forul său interior. Leninismul este un
către revoluţionarul care cunoaşte legile. Problema minciu­ efort metodic îndreptat tocmai spre suprimarea acestei de­
nii şi a vicleniei nu se pune în contextul miopiei umane, ci dublări. Nu există, în spiritul comunistului, abatere min-
a caracteristicii vizionare supraumane a ideologiei. Proble­ i moaşă între discursul pe care-1 ţine aliatului său provizoriu
ma minciunii este un caz particular al problemei deja tra­ i cel pe care-1 ţine public în ziarele de partid, pe care alia-
tate a conspiraţiei publice şi a partidului de tip nou.
lul provizoriu le poate consulta. Funia îi este arătată dlui
I Icnderson cu toată francheţea. D a c ă el nu a văzut-o este
In opera lui Tkacev, raţionalitatea ideologică şi raţiona­ problema lui şi de altfel există motive pentru aceasta.
litatea politică rămâneau separate. T k a c e v făcea o analiză
ideologică a situaţiei generale, dar măsurile practice pe care
Pluralitatea sensurilor este o consecinţă a dualităţii lu­
le propunea făceau abstracţie de această analiză şi supuneau
mii şi a configuraţiilor totdeauna diferite pe care le ia în spa­
totul raţionalităţii specifice a ordinii politice: luarea puterii.
El îi juxtapunea pe militantul revoluţionar şi pe princi­ ţiu şi timp lupta dintre cele două principii. Compartimentarea
pele machiavelian într-un gen de Lorenzaccio modern, dis­ lor, care le face indescifrabile, este efectul condiţiilor sociale
tingând planurile, aşa cum se poate distinge în mod < ihicctive. Inconştienţa este partea celor care nu cunosc doc-
intelectual într-o spargere prin efracţie, între acţiunea m o ­ i rina. D a r pentru cei care o cunosc, care posedă ştiinţa pro­
rală de a fura şi acţiunea tehnică de a deschide casa de bani. letară, compartimentarea este abolită, spaţiul lingvistic devine
Pe de o parte, Tkacev voia să edifice comunismul şi, pe dc transparent şi chiar adevărul circulă sub multiple faţete.
altă parte, el indica tehnica loviturii de stat într-un mod re­ Monismul ontologic al lui Machiavelli face posibilă în in-
alist şi rece, fără a o privi din punct de vedere ideologic. El icriorul aceleiaşi realităţi opoziţia minciunii şi adevărului.

302 303
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI M I N C I U N Ă ŞI ADEVĂR

Acesta descrie realitatea comună, aceea o deformează şi în- Ce poate semnifica atunci minciuna în dualismul leni-
şală. Există deci o dedublare a limbajului. Adevărul şi min­ nisi ? Trebuie ştiut cine minte şi pentru cine minte. D u ş ­
ciuna îşi au sălaşul în însăşi inima subiectului care optează, manul de clasă minte fără încetare. El minte în mod subiectiv,
urmând liberul arbitru, pentru a spune adevărul sau a minţi. I Ici el vrea să înşele clasa muncitoare. El minte, de aseme­
D a c ă minte, este divizat, pentru că el continuă să adăpos­ nea, în mod obiectiv chiar atunci când pretinde că ajunge
tească în sine conştiinţa adevărului. Nu există deci decât un la adevăr, adevăr care în poziţia sa socială nu îi este acce­
singur sens. Dualismul ontologic al lui Lenin răstoarnă si­ sibil. El este în cel mai bun caz un obiectivism burghez. Este
tuaţia. Nu mai există adevăr în sine, după cum nu există li­ uşor a-1 dejuca atunci când minte, dar este mai periculos
bertate. Adevărul cui ? Libertatea pentru cine ? ar răspunde persuasiv când este sincer, pentru că atunci trebuie o întrea-
imediat Lenin. Nu există realitate comună. Există două ade­ i , i explicaţie pentru a demasca pretinsul său adevăr univer-
văruri în concurenţă de moarte, fiecare legat de câmpul său •al, care este un adevăr de clasă.
obiectiv, adevărul burghez pentru burghezie şi adevărul pro­ Pronunţând enunţuri false, comunistul poate minţi din
letar pentru proletariat. D a r nu există simetrie şi încă mai I >u netul de vedere al ştiinţei proletare. D a c ă se adresează
puţin egalitate între cele două adevăruri. într-adevăr. 1. Ade­ ailor comunişti înseamnă că din nou se află pe poziţiile bur­
gheziei. El este atunci un renegat. Există puţin interes în a
vărul celei dintâi este garantat de viitor, adevărul celui de-al
aci canina dacă, făcând aceasta, el este sincer. Există totdea-
doilea aparţine trecutului care-1 înghite: el este fals. 2. Şti­
una prezumţia că este, căci această minciună nu este nimic
inţa proletară înglobează ştiinţa burgheză, dar nu şi invers.
a h ceva decât o răsturnare subită a procesului de educaţie.
„Păcatul" gnostic era o invazie a conştiinţei de către prin-
Adevărul şi minciuna nu mai pot rezida în acelaşi su­ I ipiul ostil: acesta este exact eroare — care este minciună —
biect decât atât timp cât el aparţine erorii şi cât nu este încă i i cnegatului, o contaminare prin ideologia burgheză. Par-
în posesia adevărului. Ideologia proletară (adevărată) şi ide­ lidul este cel care reflectează dacă merită să reia procesul
ologia burgheză (falsă) îşi dispută spiritele, după cum for­ educativ — renegatul va trebui atunci supus criticii, apoi pu-
ţele obiective îşi dispută universul. Activitatea care se 111nat prin autocritică şi în fine reeducat — sau dacă e mai
realizează în Partid este, pe de o parte, de a se manifesta în bine să-1 expulzeze din rândurile sale. D e c i z i a pe care Par­
puritatea sa esenţială adevărul proletar, iar pe de altă parte, iu I ul o ia cu privire la acest subiect este o decizie politică care,
de a elimina în fiecare militant, prin educaţie, explicaţie, cri­ I a loate celelalte, este zweckrational în raport cu puterea.
tică, autocritică, rămăşiţele adevărului burghez. Când mun­
ca este dusă la bun sfârşit, conştiinţa astfel purificată nu mai I )acă minte în acelaşi mod adresându-se duşmanului de
are de ales între adevărul pe care îl constată şi eroarea asu­ • lasă, această minciună va fi foarte aproape de minciuna ma-
pra căreia i s-au deschis ochii. M u n c a intelectuală duce deci > luaveliană. El încearcă să înşele inamicul disimulându-şi
la unificarea limbajului care numeşte adevărul. Comunis­ nu ii ivele, mijloacele, scopurile. Se poate afirma atunci că el
tul nu minte, în măsura în care limbajul său coincide cu ade­ ire două limbaje, dacă ştie în m o d conştient că acela pe ca-
vărul obiectiv al uneia din cele două realităţi în conflict, ie I foloseşte în mod public este contrariul celui pe care-1
realitatea proletară 2 . foloseşte cu sine însuşi.

304 305
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI M I N C I U N A ŞI ADEVĂR

Acest tip de minciună este inevitabil într-o viaţă consa­ Leninismul şi, în mod particular, concepţia sa despre Par-
crată politicii. Lenin era un bun uneltitor, ştiind să răstoar­ IKI impun într-adevăr comprimarea acestui „machiavelism"
ne o tendinţă într-un congres, să degajeze o majoritate, să l.i nivelul său minimal. El este utilizat în m o d subaltern cu
blocheze o moţiune ostilă sau chiar să capteze redacţia unui 0 eficacitate şi o dexteritate cu atât mai mari cu cât, nefă-
ziar. El ştia să umble cu şiretlicuri. Viaţa sa cotidiană era 1 .md parte din lucrurile esenţiale, el este realizat cu răcea­
acaparată şi chiar obsedată de activităţi de acest gen, în care lă şi în modul cel mai detaşat.
el devenise maestru, dar care nu se diferenţiau cu nimic de Machiavelismul este o practică leninistă localizată, pen-
cele pe care le efectua orice lider octombrist sau liberal. De 11 u că intră în contradicţie cu sarcina primordială de a „di-
acest machiavelism al rutinei politice de care se folosea c o ­ 11 ja lupta de clasă a proletariatului" 3 , de a „răspândi printre
pios în interiorul social-democraţiei, nu avea motive să se muncitori o concepţie justă asupra societăţii actuale" 4 , „de
lipsească în faţa duşmanului de clasă instituţionalizat. U n e ­ a generaliza faptele pentru a compune un tablou complet al
le cazuri ţineau pur şi simplu de complot în tradiţia con­ exploatării capitaliste" 5 , „de a-i face pe oamenii care, la drept
spirativă a anilor ' 6 0 : Lenin superviza de sus ekş-ii, respectiv vorbind, nu sunt nemulţumiţi decât de starea de lucruri din
recursul la gangsterism pentru a salva finanţele Partidului universităţi sau din zemstve e t c , să se pătrundă de ideea că
după înfrângerea revoluţiei din 1905. El nu dezavua nici mircgul regim politic este defectuos". 6 Disimulându-şi in­
tentativele necinstite de seducere la comandă a moştenito­ tenţiile faţă de unele categorii de persoane, machiavelismul
rilor bogaţi şi alte misiuni foarte speciale. D a r el însuşi con­ Itânjeneşte această explicaţie globală pe care partidul vrea
sidera aceste istorii drept anecdotice şi marginale. Ele ..1 o prezinte tuturor categoriilor. C u m poate el disimula
rămâneau cantonate la polul conspirativ al Partidului. Nu mlormaţia şi în acelaşi timp să o răspândească prin mijloci-
caracterizează prin nimic leninismul, nici persoana lui L e ­ i ea unui „ziar politic pentru întreaga Rusie", a unui ziar care
nin, în pofida a ceea ce afirmă adversarii săi. Alte cazuri se si fie „un organizator colectiv" 7 ? Informarea este doctrina.
8
explică prin conducerea luptei în m o m e n t e decisive. Lenin „Aceste revelaţii politice" , care sunt, afirmă Lenin, instru-
nu era să anunţe proiectele sale de insurecţie. C â n d se pre­ 11 lentul prim al propagandei, reprezintă sensul pe care ea îl
găteşte o cotitură sau o răsturnare de alianţe, aşteptând ca impune evenimentelor. A răspândi sensul în afară, a deveni
ele să devină publice, trebuie apărată vechea linie şi flatat ni interior disponibil în întregime faţă de sens, aceasta nu
aliatul de moment. D a r nici acest lucru nu e considerat esen­ le poate face minţind. Minciuna ar bloca influenţa parti­
dului asupra tuturor claselor cărora el se adresează. Plura­
ţial de către Lenin. Ceea ce reprezenta machiavelismul prac­
litatea interpretărilor în interiorul Partidului, rezultând din
tic în conduita lui Lenin îşi găseşte aplicarea la nivelele medii
l.iptul că unii ar avea acces la adevăr şi alţii nu, i-ar coru­
şi inferioare ale vieţii politice. Acesta face parte dintr-o bu­
pi < >mite unitatea şi l-ar fracţiona în mai multe facţiuni. U n i -
cătărie inevitabilă, dintr-o tehnică care trebuie cunoscută,
i. 11 ca nu se bazează decât pe activitatea constantă de explicare.
dar pe care nu e nevoie să fii bolşevic pentru a o practica.
I '< ilitica Partidului leninist este deci fundamental explicită9.
Sunt raţiuni să credem că unul din motivele de nemulţu­
I' xistă de-a lungul operelor lui Lenin o coerenţă şi o con-
mire a lui Lenin faţă de Stalin şi de T r o ţ k i era faptul că ei
gn icnţă a programului şi a conduitei politice. Nu se pot opu-
crezuseră în m o d exagerat în mijloacele de acest gen.
i ic declaraţiilor sale trecute actele sale prezente. In mod cert,

306 307
ORIGINILE INTELECTUALE ALE LENINISMULUI M I N C I U N Ă ŞI ADEVĂR

între democratismul absolut din Statul şi Revoluţia şi prac­ Un exemplu: una din cele mai vechi revendicări ale opo­
tica comunismului de război pare să existe o contradicţie. ziţiei era convocarea unei Adunări Constituante. Partidul
D a r cu toate acestea există un punct de vedere superior, con­ bolşevic îşi însuşise această revendicare, se flata că o susţi­
ţinut în operele lui Lenin, de la care se poate pleca pentru a dez­ ne cu mai multă energie şi spirit metodic decât oricare alt
lega această contradicţie şi a-i observa caracterul doar aparent. partid. Când Adunarea a fost aleasă şi nu a acordat majo-
Explicaţia, explicitarea constau în a-1 conduce pe mili­ i nate bolşevicilor, ea a fost dizolvată din prima zi, în urma
tant până la acest punct de vedere indiferent de rangul pc somaţiei unui marinar roşu.
care se plasează. Să ne închipuim un bolşevic care a făcut campanie pen-
Lenin nu a lăsat memorii. D a c ă scriindu-şi memoriile un i ni convocarea Adunării Constituante şi care a dezvoltat toa-
om politic este animat de dorinţa de a releva intenţiile pro­ l e argumentele care pledau în favoarea acestei convocări —
funde şi gândirea intimă care i-au dictat conduita, Lenin n-ar libertate, democraţie, reprezentare populară etc. — dar luând
fi trebuit să le scrie. Concepţia, scopul său, el le-a anunţat aceste argumente ad litteram, adică în m o d „formal", „me­
de la început, apoi succesiv, de-a lungul carierei sale. Pu­ canic", nedialectic şi la urma urmei: burghez. El n-ar fi „în­
ţini oameni politici au minţit atât de puţin ca Lenin, dacă ţeles" că Partidul dizolvă Adunarea şi şi-ar fi reproşat că-şi
avem în vedere minciuna în accepţia leninistă". El nu-şi fă­ violează angajamentele. D a r el ar fi fost acela care s-ar fi în­
cea un merit moral din această francheţe, ci unul politic: şelat. Lenin s-a îngrijit să explice dinainte acest lucru în Te­
era mai bine pentru a lua puterea. ch- cuprivire la Adunarea Constituantă, redactate cu câteva
•le înainte de dizolvare. E l e se dezvoltă astfel:
în ce priveşte adevărul, trebuie să ne punem aceeaşi pro­ „ 1. Revendicarea de a se convoca Adunarea Constituan-
blemă, în aceeaşi perspectivă dualistă, ca şi cea pusă în ca­ i a era în mod pe deplin « legitim » inclusă în programul so-
zul minciunii: cine spune adevărul ? şi cui ? • i a I -democraţiei revoluţionare.
D o a r comunistul spune adevărul. Cu toate acestea, chiar 2. Republica Sovietelor reprezintă o formă mai înaltă a
atunci când pronunţă un enunţ „just" din punct de vedere i lemocraţiei decât obişnuita republică burgheză cu Adunâ­
politic, nu este sigur că el aderă la acest enunţ aşa cum ar nd Constituantă.
trebui. în această privinţă există două devieri posibile. 3. N i c i măcar formal componenţa celor aleşi în Aduna-
într-adevăr, el poate înţelege acest enunţ nu în modul Wa Constituantă nu corespunde şi nu poate corespunde
în care este el acceptat în Partid, ci în modul în care este ac­ voinţei masei alegătorilor; care de altfel s-a schimbat odată
ceptat de duşmanul de clasă. în mod formal, el pare să ade­ i II etapele succesive ale dezvoltării Revoluţiei din O c t o m ­
re la poziţiile Partidului, dar, cum nu le înţelege corect, brie.
poziţiile se modifică şi el apare brusc ca fiind exterior Par­ 4. Lozinca « Toată puterea în mâna Adunării constituan-
tidului. i' a devenit în fapt lozinca duşmanilor de clasă.