Teoriile biologice susţin că parafiile sunt legate de hormoni.

Dar cercetările nu au reuşit să

arate vreo legătură între nivelele hormonilor circulanţi şi fanteziile sexuale atipice, dorinţele
sau comportamentele sexuale din parafilii. Nivelul crescut de androgeni (testeron) este legat
de fanteziile şi de dorinţele sexuale mai frecvente, indiferent de gen sau de tipul fanteziilor.
Cu alte cuvinte, testosteronul este legat de cantitatea, dar nu şi de calitatea interesului sexual.
Alte teorii biologice mai recente susţin că la persoanele cu parafilie există o funcţionare
cerebrală modificată, probabil ca rezultat al unei traume developmentale timpurii, aceste
cercetări fiind însă la început .
Explicaţiile psihanalitice ale parafiliior datează din epoca lui Freud. Se presupunea că
anxietatea de castrare apare atunci când băiatul descoperă că mama lui nu are penis, şi astfel
ajunge la concluzia că ar putea el însuşi să îl piardă. Obiectul fetiş este privit ca substitut
inconştient pentu penisul pierdut al mamei. Cu ajutorul fetişului individul ajunge să menţină
fantezia inconştientă că partenera sa are un penis, astfel ajungând la anxietate inconştientă de
castrare. Băiatul alege un obiect fetiş pentru că hainele sau pantofii femeilor sunt ultimul
lucru pe care l-a observat în momentul cristalizat în care băiatul a văzut organele genitale ale
mamei. Un fetiş de genul blană se bazează pe simbolismul blănii ca şi păr pubian, iar un fetiş
de genul ciorap de nylon reprezintă simbolic picioarele epilate ale mamei.
Explicaţiile mai recente ale parafiliior din punct de vedere psihanalitic se centrează mai mult
pe relaţiile obiectuale şi ataşamentul potenţial problematic în copilărie ca precursor
devolopmental al parafiliei. Presupunerea populară că cineva cu parafilie a trecut printr-un
abuz sau traumă în copilărie se bazează pe perspectiva relaţiilor obiectuale. În esenţă
explicaţia este că un abuz în relaţiile timpurii cu părinţii se va manifesta prin probleme de
stabilire şi menţinere a relaţiilor intime sănătoase. Astfel, persoana ajunge să îşi satisfacă
nevoile sexuale prin mijloace ne-relaţionale (de exemplu un obiect fetiş), pseudo- relaţii (de
ex. exhibiţionismul, voyeurismul, etc.) sau relaţii bazate pe o putere disproporţionată (de ex.
sado-masochismul).

Teoriile cognitiv – comportamentale se bazează tot pe experienţele sexuale timpurii, dar din
perspectiva gândurilor şi comportamentelor rezultate. De exemplu, condiţionarea clasică

[Type text]
explică parafilia prin faptul că orice stimul prezent în timpul experienţelor iniţiale devine
ataşat excitării sexuale şi orgasmului. Dacă copilul sau adolescentul se întâmplă să priveaască
pe fereastră o persoană dezbrăcată atunci poate fi excitat sexual şi se poate masturba, iar mai
târziu această experienţă poate conduce la voyeurism. Teoria explică faptul că doar unele
persoane devin parafiliaci pe baze biologice, respectiv că unele persoane sunt mai predispuse
decât altele să îşi asume riscuri. Pe de altă parte, persoana poate evalua o asemenea
experienţă în sens negativ sau pozitiv.

Explicaţia prin condiţionare clasică a parafiliei pare a fi cea mai larg acceptată. Teoria se
potriveşte cu experienţa multor parafiliaci, care îşi pot aminti un episod sau o serie de
episoade care au dat naştere asociaţiilor prezente legate de sex (Kaplan,1991).
Mai recent a fost propus un fenomen cognitiv clasic, efectul Zeigarnik, pentru a explica
motivaţia continuă in parafilii. Efectul Zeigarnik se referă la tendinţa oamenilor de a-şi aminti
şi a rumina sarcinile întrerupte în proporţie mult mai mare comparativ cu sarcinile îndeplinite.
Astfel, un scop sau o nevoie sexuală neîndeplinită duce la încercarea de întoarcere la sarcină
pentru a obţine satisfacţie. Cu o frustrare continuă, persoana ajunge la maturitate,
experienţele excitaţiei sexuale rămân în trecut, unde pot fi satisfăcute şi devin o parte din
repertoriul continuu al persoanei. Această explicaţie se potriveşte cu observaţia că parafilia
pare să fi apărut exclusiv în ţările vestice începând cu secolul 19, odată cu abundenţa
stimulilor sexuali expliciţi, în combinaţie cu interdicţia comportamentului sexual deviant.
HIPOXIFILIA:
 Impiedicarea oxigenului sa ajunga la creier, asfixiere pentru obtinerea placerii
sexuale.
Comportamentul poate fii explicat prin următoarele teorii:

Teoriile psihanalitice:
 Impulsurile sexuale si agresive orientate asupra obiectelor incestuoase devin
masochiste, ca o pedeapsa pentru dorintele de tip incestuos si ca mecanism de aparare
fata de teama de castrare.

[Type text]
  Aceste teorii sugereaza, de asemenea, ca indivizii si-au erotizat sentimentele de
slabiciune si neajutorare care sunt depasite in mod simbolic prin actul supravietuirii
asfixierii.
 Intr-o alta interpretare, A. este privita ca o pedeapsa pentru masturbare, si ar reduce
din anxietatea provocata de Superego.

Teoriile invatarii sociale:

 Comportamentul extrem de drastic, punitiv, rigid al parintilor este considerat ca fiind

baza asocierii dintre pedeapsa si sexualitate. Ca argument la aceasta ipoteza, Friedrich
si Gerber au raportat ca intr-un grup de adolescenti hipoxifilici erau date evidente
potrivit caror
 a, fiecare dintre acestia avusesera, experimentasera, senzatia sufocarii corelata cu
abuzul sexual sau fizic, parafilia avand conotatia unui act de retraire a acelor
experiente.
 Alte cercetari, au raportat ca aceaste persoane aveau mame dominatoare si tati non-
suportivi emotionali
Model comportamentalist alternativ
 Laws, O’Donohue: asfixia sexuala = comportament dobandit ce devine o parte a unui
ritual parafilic masturbator datorita efectelor pozitive de tip intaritor pe care le
produce; actul asfixierii creste intensitatea orgasmului.
Mass-Media:
 Învatarea asfixiei autoerotice din literatura pornografica, din filme, stiri publicate in
media

FROTTEURISMUL

Obtinerea placerii sexuale prin frecare organelor sexuale de o persoana necunoscuta. Implica
atingerea si frecare organelor sexuale de o persoana care nu doreste acest lucru – frecarea

[Type text]
organelor sexuale de coapsele sau fesele victimei sau mangaierea organelor genitale sau a
sanilor cu mainile. Comportament ce survine indeosebi in spatii aglomerate.

Comportamentul poate fii explicat prin următoarele teorii:

 Cauze biologice:
Leziunile de pe cortex. Cercetari pe numar de 445 subiecti arata faptul ca 6.5%
subiecti de sex masculin aveau un comportament aberant sexual de natura
exhibitionista sau frotteurista. Aceeasi autori arata ulterior ca esecul de a se reintegra
in societate, abuzul de substante, coreleaza cu prezenta unor comp.sexuale inadecvate.

 Teoria incompetentei sociale

Allen releva faptul ca indivizii ce manifesta comportamente frotteuriste prezinta
anumite tulburari de natura psihologica ce le provoaca o asa-numita incompetenta
sociala => limitarea accesului la posibilii parteneri si implicarea in relatii normale.
Alti autori adauga ca trasaturi definitorii timiditatea si inhibitia. Fedoroff a aratat o
corelatie intre Sindromul Asperger, retardul mintal si comportamentele frotteuriste.

 Teoria impulsului sexual

. Krafft Ebing frotteuristii ar putea fi indivizi cu hipersexualitate care prezinta mari
dificultati in a-si controla impulsurile masturbatorii. Freund a argumentat faptul ca
activitatea de tip frotteurist reflecta o preferinta pentru converstia excitatiei sexuale in
orgasm in faza tactila, la nivelul atingerii, individul nefiind capabil sa depaseasca
acest stadiu.
Zoofilia
 Fantezii sexual , nevoi şi comportamente de tip sexual îndreptate către animale
 Comportamentele zoofilice includ: felaţia , cunnilingusul, coitul, masturbarea
animalului şi sexul anal cu acesta

[Type text]
 Teorii explicative:

 Krafft Ebing – distinctie intre resimtirea excittiei fata de animalele domestice si

punerea dorintei sexuale in act.

 Alta perspectiva arata faptul ca zoofilia este initiata doar de catre persoane care sufera
de retard mintal sau de imbecilitate.

 In 1964, Shenken argumenta faptul ca zoofilia nu este practicata in singuratate de

catre cei cu inteligenta cu mult sub medie si nici ca ar fi utilizata ca un substitut
pentru relatiile normale. El considera faptul ca zoofilia este o forma de psihopatologie
in sine si ca este intotdeauna relationata cu o tulburare clinica majora – gen psihoza.
Shenken a propus ca zoofilia sa nu fie definita ca preferinta exclusiva pentru animale,
considerand ca relatiile sexuale normale pot fi, de asemenea, prezente in
comportamentul individului. Cei cu tendinte zoofilice nu au capacitatea de a-si
exprima in mod adecvat emotiile fata de ceilalti oameni => aceste emotii si
sentimente sunt directionate catre un animal (ce reprezinta de cele mai multe ori un
substitut parental).

 1968 – Rappaport – animalele starnesc un fel de invidie copilului datorita faptului ca

instinctele lor nu sunt supuse cenzurii; copiii fiind excitati si interesati de
comportamentul sexual al animalelor. Cf. autorului, zoofilia=forma de abuz asupra
unui animal, abuz care are semnificatia retrairii unei experiente traumatizante din
copilarie; o conversie a urii si maniei, resimtite fata de parinti, asupra animalului.

 Traub-Werner (1986) – zoofilia= forma de perversiune straveche ce a fost reprimata

de civilizatie, zoofilia manifestandu-se atat in conditiile in care nu exista sanctiuni
sociale cat si in conditii de repudiere si sanctiune sociala. Acest autor descrie zoofilia
= inabilitate de a diferentia agresivitatea de impulsurile sexuale, corelata cu o scizura
in integrarea imaginii corporale la nivel genital si cu agresivitatea indreptata
impotriva simbolurilor parentale.

 Cerrone (1991) – in manifestarea zoofiliei, factorul individual, familial si socio-

cultural contribuie in mod echidistant. Actul sexual cu animalul permite declansarea

[Type text]
 unei furii reprimate si ca dominarea animalului ii confera individului un sentiment al
controlului, care ii lipseste cu desavarsire in situatiile sociale.

 Alte explicatii s-au centrat pe rolul dorintelor de tip incestuos, pe legatura dintre
tulburarea de personalitate borderline si dinamica proceselor de atasament si separare,
pe teama privind relatiile heterosexuale si pe neincrederea in sine extrema.

 Nagaraja (1983) a reliefat faptul ca indivizii cu tendinte zoofile devin excitati prin
observarea animalelor copuland; astfel in absenta unui partener sexual indivizii isi vor
satisface aceste nevoi cu un animal.

Bibliografie:

L. Mitrofan, S. D. Dumitrache (2010) Parafiliile. Extremele comportamentului

sexual uman, Editura Sper
C. Enachescu (2008) Tratat de psihosexologie, Editura Polirom

[Type text]