Traumatismele coloanei vertebrale

Traumatismele coloanei vertebrale

Un traumatism de coloana vertebrala rezulta de regula in urma unui accident in

urma caruia se produce o fractura sau daune importante ale coloanei vertebrale
in zona gatului sau a spatelui. Aceste traumatisme se produc fie prin dislocarea
a doua sau mai multe vertebre, fie prin fracturarea coloanei vertebrale ori ca
urmare a intreruperii circulatiei sangvine sau a unei presiuni pe coloana.

Oasele care alcatuiesc coloana vertebrala (vertebrele) au nevoie de trei luni sa se

osifice in cazul in care sunt rupte. In orice caz, maduva spinarii nu se mai
vindeca (reface) daca este afectata/traumatizata.

Traumatismele coloanei vertebrale produc leziuni grave, atat prin complexitatea

lor cat si prin complicatiile neurologice asociate ce apar la 40% in leziunile
cervicale si 15-20% in fracturile toraco-lombare.

Cauze ale traumatismelor coloanei:

 - 45% accidente de trafic rutier;

 - 20% accidente de munca;
 - 15,9% accidente de sport;
 - 15% traumatisme directe prin arme de foc.

Anatomie functionala

Coloana vertebrala formeaza organul axial al corpului uman, structura

heterogena complexa formata din succesiunea alternativa a 33-35 unitati rigide
(vertebrele) si 23 unitati deformabile (discurile). Curburile fiziologice cresc cu
pana la 10 ori rezistenta in comparatie cu o coloana rectilinie.

Notiunea de segment de miscare: In 1950 Junghans a permis o abordare mai

functionala a structurii complexe a coloanei vertebrale.

Un "segment de miscare" este format de discul intervertebral cu ligamentele

longitudinale, articulatiile zygapofizare cu ligamentele aferente, metamerul
medular cu perechea de nervi spinali ce trec prin orificiile intervertebrale,
spatiul dintre procesele spinoase si transverse. Notiunea a fost imbunatatita de
Schmorl, Schenk, Roaf ce adauga structurile vertebro-costale, musculare si
vasculo-nervoase ce deservesc segmentul respectiv care devine segment motor.
Cu exceptia C2 si S1 fiecare vertebra deserveste doua segmente motorii
succesive reconstituind unitatea coloanei vertebrale ca organ axial, prin
suprapunere de 23 de ori.

Functiile fiecarui partener in cadrul segmentului motor:

 1. Corpul vertebral - asigura functia statica de transmitere a sarcinilor

spre etajele inferioare. Prin geometria si dimensiunile lui corpului
vertebral se influenteaza directia si amplitudinea de miscare a
segmentului.
 2. Discul intervertebral - elementul determinant al capacitatii de
miscare a segmentului. Acesta controleaza spatiul intervertebral cu
implicatii asupra mobilitatii segmentului tensiunii ligamentare necesara
stabilitatii segmentului, alinierii articulatiilor zygapofizare, diametrul
orificiului intervratebral. Raspunde la solicitari axiale, de incovoiere, de
torsiune.
 3. Articulatiile zygapofizare - definesc axe de miscare si asigura
producerea miscarilor in directii preferentiale, diferite de la un segment
la altul. Impreuna cu discul intervertebral contribuie la transmiterea
fortelor de la un segment la altul.
 4. Sistemul ligamentar - reprezinta aparatul pasiv de sustinere si de
stabilizare a segmentului motor.
 5. Spatiul dintre procesele spinoase si transverse - determina si
limiteaza diferitele tipuri de miscare in functie de particularitatile
regionale;
 6. Nervii spinali - trec prin orificiile intervertebrale impreuna cu arterele
segmentare; constituie suportul arcului reflex, prin care controleaza
gradul de contractie;
 7. Muschii care deservesc un segment - sunt muschii autohtoni scurti ai
schemei lui Braus inserati pe doua vertebre adiacente: intertransversari,
interspinosi, rotatori, multifizi.

Din punct de vedere mecanic segmentul motor indeplineste doua functii:

 Functia statica antigravitationala, de sustinere si de transmitere a

greutatii segmentelor corpului, permitand coloanei vertebrale realizarea
pozitiei de ortostatism;
 Functia dinamica, de mobilitate prin care coloana vertebrala modifica
activ pozitia segmentelor corpului si participa la realizarea locomotiei.
Mecanisme de producere

Traumatismele coloanei se produc cel mai frecvent prin mecanism indirect -

93%, directia si sensul fortei agresoare se deduc prin interpretarea imaginilor
radiografice.

Multe traumatisme se produc prin actiunea concomitenta a mai multor solicitari

iar gravitarea leziunilor depinde mai curand de combinatia fortelor.

 Hiperflexia - miscarea de inclinare

excesiva realizata anterior de un ax transvers ce trece prin segmentul de
miscare. Hiperflexia solicita prin flexie-compresiune coloana corpurilor si
discurilor intervertebrale, producand fracturi prin tasare cu grade
variabile de cuneiformizare anterioara a corpului vertebral.
 Hiperextensia - se realizeaza prin inclinarea exagerata posterior de axul
transvers al segmentului, ca o imagine in oglinda a hiperflexiei. Acest
mecanism este caracteristic pentru coloana cervicala. In hiperextensie se
solicita coloana arcurilor vertebrale prin extensie-compresie, realizand
fracturi uni sau bilaterale ale elementelor osoase ale arcului. Cel mai
frecvent primele cervicale.
 Compresiunea pura (verticala) - solicita in ax vertical elementele
coloanei anterioare ale segmentului. Compresiunea verticala produce
fractura centrului corpului vertebral cu deplasarea centrifuga a
fragmentelor.
  Hiperflexia laterala - solicita segmentul fata de un ax antero-posterior
realizand o inclinare exagerata spre dreapta sau spre stanga. Depasirea
pragului de rezistenta a structurilor segmentului produce leziuni prin
compresie in jumatatea concava a coloanei si leziuni ligamentare prin
tractiune in jumatatea convexa, ce pot merge pana la dislocarea
articulatiei zygapofizare.
 Forfecarea - este rezultatul unui mecanism de translatie care deplaseaza
in plane paralele o vertebra peste alta, distrugand unitatea segmentului.
Aici poate apare forfecarea continutului canalului vertebral. Acest
mecanism apare in accidentele de circulatie cand apar miscari rapide de
hiperextensie urmata de hiperflexie.
 Torsiunea - este mecanismul care actioneaza producand distorsiunea
prin rotatie a segmentului motor. Realizeaza fracturi in felie a corpului
vertebral asociate cu dislocatii ale articulatiilor interverterbrale, sau
grade diferite de entorse complicate cu leziuni medulare si radiculare.

In traumatologia vertebrala notiunea de "stabilitate" a fost introdusa de Nicoll

(1962) si apoi extinsa si popularizata de Holdsworth (1970). Acesta a evidentiat
importanta sistemului ligamentar posterior de a carui integritate depinde
caracterul stabil al unei fracturi sau luxatii vertebrale. Leziunile stabile au un
prognostic bun.

Dupa Bedbrook leziunile stabile sunt: fracturile prin compresie cu o tasare

anterioara mai mica de 1/3 din inaltimea corpului vertebral.

Dupa Guy: leziunile ligamentare in care se pastreaza integritatea ligamentului

longitudinal posterior. Fracturile cominutive cu deplasari mari si fracturile-
dislocatie sunt considerate instabile (leziunile instabile necesita fixare
interna/externa).

Examenul clinic

Anamneza - se poate efectua o anamneza subiectiva cand pacientul este

cooperant sau anamneza obiectiva cand pacientul este in coma (de la
apartinatori).

Examenul fizic - in cazul unui politraumatism examenul se efectueaza de o

echipa multidisciplinara: anestezist-reanimator, neurochirurg, chirurg generalist
si traumatolog. Initial cel mai important stabilizarea functiilor vitale dupa care
cu pacientul dezbracat se examineaza dinspre cranial spre caudal.

 Aspectul general foarte important;

  Prezenta de torticolis sau fixarea capului cu cele doua maini, indica o
leziune cervicala;
 Pozitia inerta a membrelor superioare si/sau inferioare indica o paralizie
flasca dintr-o tetra sau paraplegie;
 Incontinenta sfincteriana vezicala sau anala este caracteristica leziunilor
medulare grave;
 Triada: hipotensiune, hipotermie, bradicardie - sugereaza un traumatism
al coloanei superioare cu leziune medulara deasupra lui T6.

Examenul local - debuteaza cu extremitatea cefalica; se noteaza echimozele si

sediul acestora, plagile cranio-cefalice; aplatizare anterioara, echimoza peretelui
posterior al faringelui; otoragia, epistaxisul sau liquoreea asociate cu hematomul
mono- sau biocular sugereaza fractura de baza de craniu. Durerea la
compresiune toracica si sau contractura abdominala cu semnele evidente ale
centurii de siguranta sugereaza un traumatism al coloanei toraco-lombare.

Apoi pacientul se intoarce in bloc in decubit ventral si se palpeaza si se percuta

toate apofizele spinoase notandu-se orice denivelare, marire sau micsorarea
spatiului interspinos si contractura paraspinala. La pacientul cooperant
topografia zonelor cu modificari senzitive si gradul de impotenta functionala.

Examenul neurologic - Incepe de regula cu evaluarea starii de constienta.

Aprecierea se face utilizand GCS care trebuie repetata la intervale regulate

pentru a avea valoare.

Examenul neurologic complet va cuprinde: examenul sensibilitatii, examenul

motricitatii si examenul functiei reflexe a SNC.

Examenul sensibilitatii - se apreciaza sensibilitate subiectiva, spontana de tip

durere sau parestezie si apoi cea provocata, obiectiva, epicritica si protopatica.

Examenul motricitatii - se face sistematic, controland succesiv motilitatea

voluntara a principalelor grupe musculare si apoi forta musculara.

Examenul functiei reflexei - pacientul in soc spinal prezinta absenta intregii

activitati reflexe pentru 24 de ore, dupa care incep sa apara spasticitatea,
clonusul si reflexele patologice.

Prezenta reflexelor patologice la un pacient fara activitate motorie voluntara

presupune o leziune de neuron motor central iar absenta lor in aceleasi conditii
presupune o leziune de neuron motor periferic.

Reflexele patologice:
  Babinski: prin atingerea cu acul a
marginii externe plantare in mod normal flexie haluce patologic extensia
si rasfirarea degetelor (indica leziune piramidala). Este un reflex
nociceptiv in cadrul reflexului de tripla flexiune, apare prin eliberarea
maduvei de influenta piramidalului. Pana la 3 ani normal.
 Oppenheim: extensia halucelui dupa apasarea crestei tibiale, la fel ca
Babinski.
 Tripla retractie: in leziunile de neuron motor central, prin ciupirea pielii
piciorului sau flexia ultimelor patru degete ale piciorului apare flexia
piciorului pe gamba, a gambei pe coapsa si a coapsei pe abdomen.
 Clonusul: rotulei sau piciorului (raspunsul normal o singura contractie
patologic mai multe sau inepuizabil in functie de gravitatea sindromului
piramidal).

In cadrul patologiei traumatismelor coloanei pot apare o multitudine de grade si

tipuri de leziuni care se organizeza in doua mari sindroame posttraumatice
medulare cu deficit motor complet si cu deficit motor incomplet. In faza initiala
ambele se pot manifesta sub forma socului spinal.

Socul spinal

Pierderea reversibila a tuturor functiilor maduvei spinarii. Este un deficit

functional fara substrat anatomic obligatoriu cu durata medie de 24 ore. Este
considerat rezolvat cand apar reflexele situate sub nivelul traumatismului
(reflexul bulbo-cavernos).

Tablou clinic:

 paralizie totala a muschilor cu hipotonie accentuata;

 abolirea reflexelor cutanate si osteotendinoase;
 anestezie pentru toate tipurile de sensibilitate;
 atonie vezicala si rectala;
 tulburari neurovegetative: staza bronhopulmonara; ileus paralitic;
disparitia secretiei sudorale;
 tulburari trofice manifestate prin aparitia precoce a escarelor.
  (Socul neurogen are parametrii cardiovasculari si apare cand exista o
leziune medulara)

Sindromul de leziune medulara completa

Sindromul de leziune completa reprezinta absenta functiilor motorii voluntare si

a celor senzitive distal de nivelul injuriei, in prezenta reflexului bulbo-cavernos.
Atata vreme cat acest reflex este absent nu se poate face diagnostic diferentiat
intre socul spinal si transectiunea medulara ca entitate anatomo-patologica.
Evolutia este lenta si infausta. Prognosticul de recuperare este nul. Dupa o
perioada variabila se instaleaza faza II de automatism medular; centrii
sublezionali functioneaza autonom, apar reflexele patologice si in aceasta faza
bolnavul tinde sa se reabiliteze(nursing foarte riguros). Apoi faza a III - a sau
terminala, cand incep sa dispara progresiv reflexele automate si complicatiile
evolueaza rapid.

Sindromul de leziune medulara incompleta

Se defineste prin persistenta unui grad functional mai mare sau mai mic distal
de nivelul injuriei. 90% din leziunile incomplete se incadreaza intr-unul din
sindroamele de mai jos in ordinea frecventei:

 1. Sindrom de supresie medulara (Schneider) - apare prin lezarea zonei

centrale a cordoanelor medulare incluzand substanta alba si cenusie. In
general pacientii au cvadriplegie cu membrele superioare mai afectate
dacat cele inferioare. Senzitiv variaza extinderea leziunilor, treptat
recupereaza functiile de control sfincterian si chiar ambulatia (mai mult
de 50%)
 2. Sindrom de compresie medulara anterioara - se caracterizeaza prin
pierderea completa a functiei motorii, sensibilitatii termo-algice sub
nivelul leziunii. Prognostic de recuperare slab.
 3. Sindrom de compresie medulara posterioara - sindrom rar ce apare
prin pierderea sensibilitatii proprioceptive constiente, vibratorii, tactile,
epicritica prin lezarea cordoanelor posterioare.
 4. Sindrom Brown-Sequard - apare ca urmare a unei leziuni laterale si se
caracterizeaza prin deficit motor de partea leziunii si pierderea
sensibilitatii si termosensibilitatii contralateral.
 5. Sindrom de con medular - apare prin lezarea segmentului terminal al
maduvei spinarii, si se caracterizeaza prin areflexie a aparatului urinar si
digestiv si motorie a mb pelvine.
  6. Sindrom radicular - pune problema recunoasterii mecanismului de
actiune si al leziunii, discala, etc. (paralizie izolata in Sindromul de "coada
de cal").

Investigatia radiologica

Investigatie obligatorie, pentru coloana cervicala se poate recurge in extremis

numai la profil. Apoi se decid alte incidente. CT se indica pentru evidentierea
precisa a deplasarii fragmentelor osoase. Mielografia sau azi mai bine RMN
pentru Sindroame neurologice confuzive.

Reconstructii 3D dupa CT.

Complicatii, evolutie si prognostic

Complicatii imediate:

 apanajul leziunilor instabile: cele mai redutabile sunt cele neurologice;

 leziunile viscerale;
 leziuni vasculare;
 leziunile musculaturii paravertebrale;
 hematomul retroperitoneal, ileusul paralitic;
 fractura deschisa.

Complicatii tardive - apanajul calusurilor sau pseudartrozelor rar. Cel mai

frecvent cifoscolioza traumatica care este incadrata la notiunea de calus vicios.

Clasificarea fracturilor

Fracturile corpului vertebral sunt:

 liniare;
 parcelare;
 tasari;
 cominitiuni;
 fracturi-luxatii.

Fracturile arcului vertebral sunt:

 pediculi vertebrali;
 masiv articular;
 lame articulare;
 apofize spinoase;
  apofize transverse.

Forme particulare ale fracturilor vertebrale sunt:

 dislocatia atlanto-occipitala;
 fractura cominutiva a atlasului sau fractura Jefferson;
 fractura de ondotoida;
 fractura bipediculara a axisului sau fractura spanzuratilor;
 hernia de disc traumatic.

Traumatisme medulare la nivel cervical

Leziunile maduvei cervicale inalte sunt frecvent amenitatoare pentru viata,

producand tetraplegie si pareza muschilor respiratorii inervati de nervul frenic
(C3-C5). Exista paralizia diafragmului iar respiratia este posibila doar prin
folosirea muschilor respiratori accesori. Leziunile extinse situate in apropierea
jonctiunii maduvei cervicale cu bulbul sunt frecvent letale datorita afectarii
centrilor bulbari adiacenti, conducand la colaps vasomotor si respirator.
Leziunile partiale ale acestei zone, in general datorate traumatismelor, pot
sectiona la nivelul decusatiei fibrele tractului piramidal destinate membrelor
inferioare, care trec pe sub cele ale membrelor superioare, conducand la "pareza
crurala" a membrelor inferioare. Leziunile compresive situate in apropierea
foramenului magnum pot produce pareza umarului si membrului superior
ipsilateral, urmata de pareza membrului inferior ipsilateral, apoi a piciorului
contralateral si in final membrului superior controlateral; pacientul poate acuza
durere suboccipitala cu iradiere la nivelul gatului si umerilor.

Leziunile produse la nivelul C4 - C5 determina tetraplegie cu pastrarea

functiei respiratorii.

In cazul leziunilor localizate la nivelul etajului cervical mijlociu (C5 - C6)

exista o crutare relativa a musculaturii umerilor si abolirea reflexelor bicipital si
brahioradial.

Leziunile segmentului C7 cruta bicepsul dar produc pareza extensorilor

degetelor si pumnului si abolirea reflexului tricipital.

Leziunile la nivelul C8 paralizeaza flexia degetelor si pumnului, iar reflexul

flexor al degetelor este abolit. In general, afectiunile maduvei cervicale sunt cel
mai bine localizate prin modelul parezei care se instaleaza, in timp ce deficitele
senzoriale au o valoare mai redusa privind stabilirea sediului.
Sindromul Horner (mioza, ptoza si hipohidroza faciala) poate sa apara, de
asemenea, ipsilateral cu leziunile medulare situate la orice nivel.

Traumatisme medulare la nivel toracal

Leziunile maduvei toracale sunt cel mai bine localizate prin identificarea unui
nivel senzitiv la nivelul trunchiului. Dermatoamele senzitive ale corpului sunt
reprezentate de markerii de utilitate care se afla la nivelul mameloanelor (T4) si
ombilicului (T10). Pareza membrelor inferioare si disfunctiile vezicii urinare,
intestinului sau ale functiei sexuale pot, de asemenea, sa acompanieze lezarea
maduvei toracale.

Musculatura peretelui abdominal, inervata de maduva toracala inferioara, este

investigata in timpul miscarilor respiratorii sau tusei, ori rugand pacientul sa-si
inlature degetele in spatele capului in pozitie de supinatie si sa stea in
ortostatism.

Leziunile situate la nivelul T9 - T10 paralizeaza muschii abdominali inferiori,

dar cruta pe cei superiori, avand ca efect deplasarea superioara a ombilicului in
timpul contractiei peretelui abdominal (semnul Beevor) si abolirea reflexelor
superficiale abdominale inferioare, dar nu si a celor superioare. In cazul
leziunilor unilaterale, incercarile de a contracta peretele abdominal produc
deplasarea ombilicului spre partea corespunzatoare normala; reflexele
abdominale superficiale sunt absente la nivelul sediului afectat. Durerea de
spate pe linia mediana este un semn util in localizarea leziunii la nivelul regiunii
toracice.

Traumatisme medulare la nivel lombar

Segmentele maduvei lombare si sacrate scad progresiv in dimensiuni si leziunile

focale ale acestor segmente sunt mai greu de localizat fata de regiunile cervicala
si toracica.

Leziunile situate la nivelul L2-L4 paralizeaza flexia si adductia coapsei,

determina pareza extensiei membrului inferior la nivelul genunchiului si
abolirea reflexului rotulian.

Leziunile situate la nivelul L5-S1 paralizeaza miscarile piciorului si gleznei,

flexia genunchiului si extensia coapsei si determina abolirea reflexului ahilean
(S1).

Un reflex cutanat util in localizarea afectarii maduvei lombare este reflexul

cremasterin, care este segmentar inervat de L1-L2.
Traumatisme medulare la nivel sacrat si coccigian

Conul medular este terminatia caudala subtiata a maduvei spinarii, cuprinzand

segmentele sacrate inferioare si un singur segment coccigian. Leziunile izolate
ale conului medular cruta functiile motorii si reflexe ale membrelor inferioare.

Sindromul de con medular este distinctiv, constand din anestezie in sa

bilaterala (S3-S5), disfunctie pronuntata a vezicii urinare si intestinului (retentie
urinara si incontinenta cu tonus anal lax) si impotenta. Reflexele
bulbocavernoase (S2-S4) si anal (S4-S5) sunt absente. Forta musculara este in
mare masura pastrata. Leziunile conului medular trebuie diferentiate de acelea
ale cozii de cal, aglomerarea de radacini nervoase derivate din maduva
inferioara pe masura ce coboara spre gaura intervertebrala de iesire.

Leziunile cozii de cal sunt caracterizate prin durere posterioara inferioara

severa sau durere radiculara severa, pareza asimetrica la nivelul membrului
inferior sau pierderea sensibilitatii, areflexie variabila la nivelul extremitatilor
inferioare si crutarea relativa a functiei vezicale si intestinale.

Leziunile tumorale ale canalului medular inferior pot produce un tablou clinic
mixt in care coexista elemente ale ambelor sindroame, de coada de cal si de con
medular.

Tratamentul traumatismelor vertebro-medulare

Un traumatizat caruia i se instaleaza mai mult sau mai putin brusc simptomele,
trebuie imobilizat si transportat intr-un spital de specialitate sub tratament
antialgic (nu opiacee) si asigurandu-i functiile vitale. Evolutia si prognosticul
sunt in functie de mecanismul producerii fracturii, starea vertebrelor, primul
ajutor, transportul si tratamentul specializat. In serviciile de ortopedie si
traumatologie principala grija este de a nu transforma o fractura amielinica intr-
una mielinica, iar cea mielinica sa fie cat mai rapid degajata de cauzele care o
provoaca. Primul ajutor trebuie sa evite in primul rand agravarea leziunilor,
accidentatul, chiar daca nu acuza dureri, nu va fi examinat clinic amanuntit,
pentru a nu-l misca din loc (fac exceptie cei in pericol, vehicul incendiat,
daramaturi din care vor fi scosi atent, fara modificari ale axului coloanei
vertebrale, cu trunchiul sustinut de mai multe brate pentru a nu produce flexii
ale coloanei).

Orice accidentat trebuie tratat ca si cand ar avea sigur o fractura de coloana

vertebrala de asemeni, in afara de evitarea modificarii axului longitudinal al
corpului, trebuie evitate rotatiile si torsiunile. Asigurarea permeabilitatii cailor
respiratorii, irigarii cerebrale (la hemoragici, socati) printr-un usor
Trendelenburg, instalarea unor dispozitive de imobilizare pe planul dur al targi
(minerve, jgheaburi, saltea vacum) si transportul cat mai rapid si fara
zdruncinaturi, constituie cel mai bun tratament initial.

Tratamentul clasic in traumatismele vertebro-medulare fara afectarea

maduvei spinarii (amielinice) consta in:

 imobilizare in aparate gipsate sau orteze, in cazurile care nu presupun

reducere;
 tractiuni continuie prin hamuri sau transscheletice (potcoave craniene
de tip Crutchfield), capestre speciale (Glisson), corset "Halo-
traction" pentru coloana cervicala.

Pentru fracturile vertebrale toracale si lombare se foloseste masa ortopedica

pentru reduceri, acestea oferind si posibilitatea unor manevre secundare, direct
pe focar sau la distanta, in afara tractiuni in ax. Se pot folosi si alte manevre de
flexie sau extensie, dar care in orice caz, vor fi executate de specialisti.

Imobilizarea gipsata se face in corsete care trebuie sa cuprinda suficient

trunchiul, capul, bazinul, pentru a asigura repausul absolut al focarului.

Tratamentul chirurgical al fracturilor instabile sau cominutive care afecteaza

maduva spinarii (mielinice) cu sau fara sectionare totala consta in:

 osteosinteza cu placa si suruburi fixate in pediculi sau fixate anterior in

corpurile vertebrale supra si subiacent de vertebra traumatizata
(vertebroctomia in fracturile cominutive);
 tije posterioare fixate la lame (Luque) sau pediculi (Cortel-Duboset,
Harrington);
 fixarea dubla antero-posteriora este indicata in leziunile complexe cu
mare instabilitate;
 vertebroplastia (o metoda mini invaziva) recomandata in fracturile
simple;
 laminectomia sau hemilaminectomie pentru decompresie medulara.

Prin aceste proceduri chirurgicale se urmareste restaurarea situatiei anatomice

normale, evitarii complicatiilor si sechelelor in favoarea recuperarii functionale
a pacientului.

Tratamentul cu celule stem in traumatismele medulare: Celule stem sunt

acele celule inca nediferentiate, care au capacitatea de se transforma in diverse
tipuri de celule si, mai apoi, de a forma orice tip de tesut din corp (celule
precum cele din piele, ficat, inima, creier etc).
Organismul uman contine peste 220 de tipuri diferite de celule, fiecare cu
caracteristici proprii tesutului din care fac parte: tesut muscular, tesut osos, tesut
nervos, tesut adipos, tesut conjunctiv, etc. Toate aceste tipuri de celule isi au
originea intr-un singur tip de celula, celula stem care poate sa se diferentieze,
transforme in 220 de feluri de celule, sub diferiti stimuli din organism, pe baza
informatiilor genetice. Celula stem, fiind capabila sa se transforme in orice tip
de celula, iar procesul prin care ea da nastere unor celule cu caracteristici
specifice unui anumit tesut. Celulele stem sunt introduse in timpul interventiei
chirurgicale in focarul lezional.

Tratamentul medicamentos: S-a demonstrat clinic ca administrarea

intravenos, cat de repede posibil, a unei doze mari din steroidul
methylprednisolone (30 mg/kg urmat de 5,4 mg/kg/ora timp de 24 de ore), ajuta
la refacerea neurologica la 20% din cazuri. Daca medicamentul se administreaza
la 3 - 8 ore dupa accident, perfuziile ar trebui prelungite pana la 48 de ore. Daca
administrarea nu poate sa inceapa in 8 ore, nu ar mai trebui sa se mai dea deloc,
pentru ca la mai mult de 8 de la accident, nu mai ajuta la refacerea functionala a
maduvei lezate.

Primul ajutor in traumatismele coloanei vertebrale

Atentie la agravarea leziunilor deja existente. Imobilizarea specifica pentru

fiecare leziune in parte, atentie copii adulti.

https://www.scribd.com/document/336579994/Licenta-Urologie-Tratamentul-
minim-invaziv-in-litiaza-renala-Nefrolitotripsia-percutanata