CURS 10 - NUTRITIE

ALIMENTATIA OVINEILOR

Particularitatile valorificarii hranei de catre ovine

 Procesele digestive ale ovinelor si particularitatile valorificarii hranei de catre aceasta specie sunt, in
general, asemanatoare cu cele ale taurinelor, exista, insa si unele deosebiri.

 Astfel, furajele de calitate mai slaba ( unele fanuri, paie) sunt digerate mai ineficient de ovine, in
comparatie cu bovinele. Explicatia ar fi aceea ca particulele alimentare provenite din asemenea furaje, cele care
ajung in reticulo-rumen, au dimensiuni mai mici ( oile le mesteca mai bine decat taurinele ) si stagneaza mai
putin timp la acest nivel al tractusului digestiv, facand ca rata pasajului catre intestin sa fie mai mare.

 In cazul furajelor de calitate mai slaba,la ovide se consemneada CD mai mici pentru SO si pentru CB.

 In sens invers, ovinele digera ceva mai bine, decat taurinele, furajele de buna calitate.

 Tot ovinele valorifica mai bine, la nivelul tractusului digestiv, proteina din majoritatea nutrturilor, cu circa
6-7% cu exceptia silozului de porumb.

 In comparatie cu taurinele, ovinele digera mai bine boabele de cereale intregi, datorita unei lungimi relativ
mai mare a rumenului si a masticatiei eficiente. Daca aceste nutreturi sunt procesate prin strivire sau prin
macinare, atunci ele sunt mai bine valorificate de bovine fata de ovine.

 Ovinele, in comparatie cu taurinele sunt prin excelenta animale de pasune, fara de care cresterea lor este
greu de conceput. Acest fapt determina o fluctuatie permanta a aporturilor de elemente nutritive ale pasunii,
vis-à-vis de necesarul oilor, fie ca excedent, fie ca insuficienta.

 Astfel, excedentul de proteina este eliminat de animale prin urina, in timp ce deficitul antreneaza o scadere
a performantelor productive, pentru ca oile nu pot acumula decat cantitati mici de rezerve corporale proteice.

 Nu acelasi lucru se produce in cazul energiei, pentru ca ea se poate stoca in organism, sub forma de
grasimi, in caz de excedent, si poate fi mobilizata, in caz de insuficienta.

 O hranire corecta a ovinelor ( in conditii de economicitate si fara afectarea productivitatii ) este legata de
evolutia rezervelor corporale de-a lungul unui ciclu productiv.

 In perioada corespunzatoare repausului fiziologic ( dupa incetarea mulsului ) si in primele 3 luni de gestatie
oile crescute in conditii normale de hranire depun rezerve corporale, ca urmare a unei capacitati de ingestie
ridicate si a unui necesar relativ scazut.

 In ultimele 2 luni de gestatie capacitatea de ingestie scade treptat, ca urmare a reducerii volumului
tractusului digestiv. Acest lucru face ca, in situatii normale de hranire, rezervele corporale, acumulate anterior,
sa ramana relativ stabile.
 La inceputul lactatiei ( cca 6 sat ) oile mobilizeaza o parte din rezervele coroporale pentru sustinerea
productiei de lapte ( in acest timp, necesarul oilor nu poate fi acoperit numai de aporul in elemente nutritive al
hranei ).

 Dupa aceasta prima parte a lactatiei, treptat se consemneaza o tendita de crestere a consumului, in
corcondata si cu marirea capacitatii de digestie.

 Starea corporala ( statusul corporal ) al oilor este apreciata cu note de la 1 la 5, notatia facandu-se in functie
de starea de dezvoltare a regiunilor lombare si sternale ( prin palpare ). In cei mai simpli termeni, la nota 1,
animalele sunt extrem de slabe, iar la nota 5 sunt foarte grase.

Alimentatia berbecilor

 Desi berbecii, in majoritatea timpului ( 8-9 luni pe an ) sunt in repaus sexual ei trebuie hraniti in asa fel incat
sa fie mentinuti in permanenta in conditie de reproductie.

 De multe ori acest lucru se neglijeaza si pot aparea consecinte nefavorabile asupra sanatatii si asupra
functiei de reproductie.

 Modul de alimentatie al berbecilor trebuie sa-o mentina pe acestia intr-un status corporal corespunzator,
cu note de 2,5-3 ( pe scara de la 1 la 5 ) in perioada rapausului sexual, 3-3,5 perioada de monta. Trebuie evitate
scoruri mai mari, pentru ca efectele se vor rasfrange negativ asupra comportamentului sexual si asupra
fertilitatii.

 Ratiile berbecilor trebuie sa fie echilibrate, inclusiv energo-proteic si sa aiba aporturi corespunzatoare de
vitamine si minerale. De asemenea, berbecii au nevoie de brichete de sare pentru lins, iar apa curata si
improspatata trebuie sa fie asigurata in permanenta.

 In continuare, vor fi prezentate pricipalele nutreturi si cantitati recomandate, cu mentiunea ca sunt

orientative, pentru ca se refera la berbeci si nutreturi de calitate medie si la structuri uzuale ale ratiilor.

Perioada repausului sexual

 Pasata in cea mai mare parte in timpul sezonului rece, berbecii sunt hraniti cu nutreturi de iarna.

 Ratiile lor, in acest stadiu fiziologic, pe timpul iernii, sunt cel mai adesea compuse din 1-2 kg SU fanuri (
circa 1/3 pot fi inlocuite cu grosiere ), 0,5-1 kg SU suculente ( sfecla, silozuri ) si 0,2-0,3 SU concentrate.

 Berbecii in repaus sexual prind insa si o parte din perioada de vara. Daca nutreturile verzi, inclusiv pasunea,
sunt de buna calitate, atunci acestea pot forma singure ratiile pe timpul verii, in cantitati orietntative de 1,5-2,5
kg SU. Daca nu, atunci lor li se asociaza in ratii si concentratele, 0,2-0,3 kg SU.

Cu circa 1-1,5 luni inainte de inceperea montei

 Se impune o perioada de pregatire a berbecilor prin folosirea altui mod de hranire, in special prin cresterea
concentratiei energetice a ratiilor, realizata printr-o cantitate mai mare de concentrate de circa 0,5-0,6 kg SU.

 Deoarece aceasta perioada esste plasata, cel mai adesea, la sfarsitul verii, ratiile mai include nutreturi verzi,
1-1,5 kg SU, dar si fanuri, 0,5-1 kg SU.
In perioada de monta

 August-octombrie, in conditiile tarii noastre, creste cantitatea de concentrate folosita in ratii pana la 0,7-0,8
kg SU. Alaturi de concentrate, se mai folosesc si fanurile, 1-2 kg SU si dupa caz, nutreturile verzi ( 1-1,5 kg SU )
sau suculentele, in special morcovi ( 0,5-1 kg SU ).

Alimentatia oilor adulte

 In cursul unui ciclu productiv, care include repausul fiziologic, gestatia si lactatia, necesarul oilor oscileaza
foarte mult.

 Astfel, prin comparatie intre lactatie si perioada de repaus fiziologic, necesarul de energie si proteina poate
si fi de 3-4 ori mai mare.

 Se vor prezenta, in continuare, aspecte referitoare la amimentatia oilor adulte in functie de starea
fiziologica.

Alimentatia oilor in perioda de repaus fiziologic, de monta si gestatie

 Asa cum s-a mai arata, oile in perioada de rapaus fiziologic, pot depune rezerve corporale, care vor fi
utilizate ulterior. Acest lucru de pinde, insa, de statusul corporal, de starea corporala in care se afla animalele la
acel moment.

 Daca oile se afla intr-un status corporal deficitar ( note de 1 sau 2), peste necesarul de intretinere se va
asigura prin hrana un aport suplimentar pentru depunerea de rezerve corporale, variabil in functie de marimea
sporului in greutate preconizat.

 Daca starea de intretinere a oilor este buna sau foarte buna ( note de 4 sau 5), oile in repaus fiziologic pot fi
hranite doar la nivel de intretinere.

 Cu 2-3 saptamani inainte de monta se poate realiza un “flushing” printr-o supra alimentatie energetica
temporara ( un plus de 20-30% peste necesarul de intretinere ) cu efecte favorabile asupra fertilitatii.

 In perioada montei si in decursul primelor 3 luni de gestatie este recomandabil sa se evite fluctuatiile de
alimentatie ale oilr, pentru ca acestea pot perturba aparitia caldurilor si apoi sa determine cresterea mortalitatii
embrionare.

 In lunile 2 si 3 de gestatie mai trebuie avut in vedere si faptul ca placenta atinge dezvoltarea sa definitiva (
in ciuda cresterii inca lente a fetusilor ) iar tesutul nervos si osos al fetusilor are un ritm de crestere mai ridicat. In
aceste conditii, mai ales pentru oile prolifice, aporturile ratiilor nu trebuie sa fie sub necesarul animalelor.

 Sfarsitul gestatiei I ( luna a 4 si 5 ) este o perioada delicata, pentru ca necesarul creste rapid ( fetusii castiga
aproximativ 2/3 in ultimele 6 saptamani de gestatie ) iar capacitatea de ingestie a animalelor scade.

 Necesarul oilor in ultimele 2 luni de gestatie se calculeaza in functie de GC a oilor si de greutatea presupusa
a fetusilor si se adauga celui pentru intretinere.

 Acest necesar, exclusiv pentru gestatie, trebuie privit ca necesar minim. De aceea, daca starea de
intretinere este sub nota 3, necesarul amintit trebuie majorat cu 10%.
 Cerintele nutritionale ale oilor in ultima parte a gestatiei sunt proportional mai mari decat la bovine.

 Aceasta se datoreaza faptului ca fetusii detion o proportie mai mare din GC a oilor, comparativ cu bovinele.
Acest lucru explica, partial, faptul ca cele mai multe dintre problemele metabolice apar in gestatia tarzie la oi, in
comparatie cu inceputul perioadei de lactatie la vaci.

 In mod normal, in aceasta perioada ( ultimele 2 luni de gestatie ) oile trebuie sa-si mentina o GC relativ
constanta. Se accepta insa si o usoara scadere in greustate. La o mobilizare exagerata a rezervelor corporale (
energetice in principal ) poate scadea greutatea mieilor la fatare sau sa apara toxiemia de gestatie, cauza
avorturilor sau a mortii oilor.

 Subalimentatia in ultima parte a gestatiei poate avea drept consecinta si scaderea rezervelor de grasime ale
mieilor la fatare, care nu mai pot evita hipotermia ( fatarile au loc, cel mai adesea, iarna ).

 Pe termen mai lung insa, o asemenea situatie poate afecta dezvoltarea foliculilor fibrei de lana. Aceste
efecte negative sunt mai evidente la oile apartiandn raselor super-ameliorate.

Alimentatia oilor in lactatie

 Hranirea corespunzatoare a oilor in lactatie este vitala pentru supravietuirea si cresterea rapida a mieilor,
nemaivorbind de productia de lapte obtinuta dupa intarcarea mieilor.

 In cele mai multe cazuri, oile nu pot sa-si acopere integral cerintele de elemente nutritive in primele
saptamani de lactatie si prin urmare, fac apel la o parte din rezervele corporale ( spre deosebine de ultima parte
a gestatiei, aceasta mobilizare, in special lipidica, nu antreneaza riscuri patologice grave pentru mame si pentru
miei ).

 Hranirea oilor in lactatie se face diferential pentru oile care nu se mult (in prima parte a lactatiei ) si pentru
oile care se mulg ( dupa intarcarea mieilor ).

Alimentatia oilor care nu se mulg

 In mod traditional, in prima parte a lactatiei, oilor nu se mulg. In aceste conditii, nu se cunoaste cu exatitate
care este nivelul productiei de lapte, conditie principala a stabilirii necesarului.

 De aceea, in aceasta perioada necesarul oilor se stabilileste in functie de stadiul lactatiei ( exista curbe de
lactatie pentru principalele rase din care se poate aprecia productia de lapte ) si de sporul in greutate a mieilor
alaptati ( se apreciaza pentru un kg de spor in greutate, mieii trebuie sa consume 5-6 kg lapte ).

 Este de mentionat si faptul ca, un aport insuficient de energie si proteina, sub cel prevazut de necesar, se
traduce prin reducerea productiei de lapte si implicit prin scaderea ritmului de crestere a mielor, desi intr-o
asemenea situatie mieii consuma mai multe nutreturi concentrate, daca acestea sunt puse la dispozitie.

Alimentatia oilor care se mulg

 Dupa intarcarea mieilor, cand se poate controla exact nivelul productiei de lapte, necesarul oilor se
calculeaza adaugand la cel pentru intretinere, pe cel pentru productia de lapte.
 Se va tine seama si de faptul ca, de-a lungul perioadei de muls compozitia chimica a laptelui se modifica, in
sensul cresterii continutului in grasime si in proteina ( grasimea creste constant de la inceputul la sfarsitul
mulsului, de la 5,8-8%, iar proteina creste pana in luna 4 de lactatie de la 4,8-6% dupa care se stabilizeaza ).

 Aceasta inseamna ca unul va fi necesarul de energie si de proteina pentru producerea unui kg de lapte la
inceputul perioadei de muls si altul va fi la sfarsitul perioadei de muls.

 In ceea ce priveste modul concret de hranire, se pot face urmatoarele recomandari:

 In perioada de iarna, care corespunde, in general, cu prima parte a lactatie, oile pot primi in ratii si 1-2 kg
SU fanuri si grosiere ( fan de lucerna, fan de trifoi, fanuri naturale, vreji de mazare, coceni de porumb, paie, s.a )
0,5-1 kg SU suculente de iarna ( silozuri, sfecla ) si pana la 0,7-0,8 kg SU concentrate. Dintre concentrate, in mod
normal, nu lipsesc porumbul, orzul, taratele de grau, mazarea, srotul de floarea-soarelui, srotul de soia, sarurile
de minerale si complementele vitamino-minerale.

 In perioada de vara, corespunzatoare traditionalal ultitimei parti a lactatiei si perioadei „uscate” nutreturile
verzi pot forma singure ratiile oilor in cantitati de 1,5-2 kg SU ( de obicei prin pasunat, dar pot fi administrate si la
adapost ) , pentru sustinerea productiei de lapte si mai ales daca se prelungeste, se mai pot adauga 0,2-0,3 kg SU
concentrate.

Alimentatia tineretului ovin

 Hranirea tineretului ovin este diferentiata in functie de 2 perioade: inainte si dupa intarcare.

Alimentatia tineretului ovin pana la intarcare

 Pana la intarcare, mieii vor fi hraniti in ordine, numai cu colostru, numai cu lapte matern ( inlocuitor de
lapte ) si cu lapte plus nutreturi uscate.

 Ca si in cazul altor nou-nascuti, mieii trebuie sa consume obligatoriu colostru, cat mai repede posibil, cel
putin 50-100 g/zi, fie de la mame, fie de la oi care au fatat in aceeasi perioada de timp.

 Dupa sub-perioada colostrala mieii sunt hraniti, la discretie, cu lapte provenit de la mamele lor. Foarte rar
oile, din rasele traditionale se mulg in merioada de alaptare a mieilor, exceptie facand doar rasele apartinand
raselor specializate pentru productia de lapte. Cantitatea de lapte medie ce poate fi consumata de un miel la 2-3
saptamani de la fatare de 1-1,2 kg/zi.

 In situatia in care oile sunt crescute in sistem intensiv, dupa 24-48 h de la fatare mieii pot fi hraniti cu
inlocuitori de lapte, situatie in care oile se mult.

 Inlocuitorii de lapte pentru miei sunt alitii decat cei folositi la vitei si au o concentratie nutritiva mai mare,
circa 25-30% grasime si circa 20-25% proteina.

 Deoarece dupa 2-3 saptamani de la fatare ( cand se consemneaza maximul productiei de lapte ), nivelul
productiei de lapte incepe sa scada iar necesarul mieilor creste, incepand din aceasta perioada se impune si
folosirea hranei solide, reprezentata, pentru inceput, de concentrate si de fanuri de buna calitate.
 De altfel, consumul suplimentar de hrana uscata este o conditie obligatorie pentru intarcare precoce a
mieilor, incepand cu varsta de 5-6 saptamani ( intarcarea traditionala se face la circa 8 saptamani ). Se apreciaza
ca in momentul intarcarii, mieii trebuie sa fie capabili sa consume 250-300 g nutreturi uscate pe zi.

Alimentatia tineretului ovin dupa intarcare

 Dupa intarcare, tineretul ovin este hranit in functie de directia pe care o va urma: femelele ( mioare ) sunt
crescute de obicei, in vederea reproductiei, iar masculii ( berbecuti ) destinati ingrasarii.

 Mioarele fatate la inceputul iernii se dau la monta cel mai adesea in toamna aceluiasi an, cu conditia sa aiba
o varsta minima de 7-9 luni si o dezvoltare corporala suficienta ( circa 2/3 din greutatea de adult ). Daca nu
indeplinesc aceste conditii se dau la monta in anul urmator.

De modul de alimentatie al mioarelor pana la intrarea la reproductie depinde nivelul viitoarelor lor performante
productive.

Un nivel de hranire scazut dupa intarcare va afecta ulterior si fertilitatea si prolificitatea. De asemenea, un nivel
de hranire prea ridicat, care sa permita o crestere rapida dupa varsta de 3 luni, perioada diferentierii tesutului
glandular mamar, antreneaza o reduce a prodcutiei de lapte ulterioare.

Se impune, deci, o hranire modulata a mioarelor in decursul perioadei lor de crestere:

• Pana la varsta de 3 luni se recomanda a se folosi un nivel ridicat de hranire, cu cantitati relativ mari de
concentrate, care sa permita realizarea unor sporuri in greutate importante, de 200-250 g/zi, in functie
de rasa

• Intre 3 luni si intrarea la minta, se comanda un nivel mai scazut de hranire, care sa determine o
crestere moderata ( 100-150 g/zi ) fara concentrate

 Berbecutii, cei destinati productiei de carne sunt hraniti, in general, la niveluri ridicate, pentru a le permite
exprimarea intregului potential de crestere. Sunt, insa, si situatii in care se adopta niveluri mai mici de hranire,
fie din necesitate ( insuficienta concentratelor ) fie limitarii depunerilor grasimilor in carcasa.

 In sistemul intensiv de producere a carnii de ovine, se urmareste obtinerea unor GC cat mai mai mari
intr-un interval cat mai scurt, pe seama folosirii unor cantitati mari de concentrate in ratii. Se ajunge, in aceste
conditii, ca la cca 6-7 luni sa aiba 40-45 kg, cu sporuri in greutate pe toata perioada de peste 200 g/zi ( pe
anumite faze ale ingrasarii si 300-350 g spor/zi ).

 Se poate adopta pentru acelasi tip de ratie ( cu circa 16% PB in SU ) sau cu doua tipuri de ratii, una pentru
faza de crestere ( 18% PB in SU ) si una pentru faza de finisare ( 14% PB in SU ).

 Folosirea unor cantitati exagerate de concentrate in hrana tineretului ovin la ingrasat poate duce, insa, la
aparitia unor probleme de sanatate, datorita unoi tulburari functionale ale organelor interne ( rumen, rinichi s.a )

 Este cunoscuta, in acest sens, boala numita “urolitiaza” care afecteaza rinichii prin formarea de calculi,
datorita excedentului de P al concentratelor.
 Boala se manifesta, de obicei, la sfarsitul perioadei de ingrasare si afecteaza indeosebi exemplarele cu o
stare de intretinere foarte buna ( acestea prin efectul de dominanta consuma cantitati mai mari de concentrate
).

 Masurile de prevenire, de ordin nutritional, care se pot lua sunt:

• limitarea cantitatilor de concentrate in ratii la 700-800 g/zi, si acestea macinate mai grosier

• administrarea in ratii a fanurilor de leguminoase netocate ( fanuri de leguminoase pentru aportul lor
mare in Ca si netocate pentru a stimula activitatea rumenului)

• limitarea in amestecurile de concentrate sau in nutreturile combinate a taratelor de grau, bogate in P

marirea cantiatii de sare in structura ratiilor si asigurarea accesului liber la apa de baut

• folosirea clorurii de amoniu, 1% din substanta uscata a ratiilor, pentru solubizarea calculilor renali.