AVVA ARSENIE CEL MARE: “Acela ce nu se plange pe sine aici,

acolo se va plange vesnic”

Astazi se face praznuirea unuia dintre cei mai mari “avvi” ai Patericului, Sfantul Arsenie cel Mare.
Viata lui – aici. Din apoftegmele patericale despre el, am retinut cateva care ne pot fi si noua de mare
ajutor in viata duhovniceasca:

 Zis-a avva Daniil: ne-a povestit noua avva Arsenie ca pentru el, desi poate chiar el era. Ca sezand
un batran in chilia sa i-a venit un glas zicand: vino si iti voi arata lucrurile oamenilor. Si sculandu-
se, a iesit si l-a dus pe el intr-un loc si i-a aratat un arap taind lemne si facand o sarcina mare si
acela se ispitea sa o ridice, dar nu putea. Si in loc de a mai lua dintr-ansa, el mergand mai taia
lemne si adauga peste sarcina. Si aceasta o facea vreme indelungata si mergand putin mai
inainte, iarasi i-au aratat lui un om stand langa un lac si scotand apa dintr-ansul si turnand-o
intr-un jgheab gaurit, din care curgea iarasi in lac. Si i-a zis lui iarasi: vino sa-ti arat alta: si a
vazut o biserica si doi oameni calari pe cai tinand o prajina de-a curmezisul, unul impotriva altuia.
Si voiau sa intre prin usa si nu puteau, pentru ca era prajina de-a curmezisul si nu s-a
smerit nici unul pe sine inapoia celuilalt, ca sa intoarca prajina de-a dreptul si pentru
aceasta au ramas afara de usa. Si batranul a zis: acestia sunt oamenii care poarta cu mandrie
cumpana, ca si cum ar fi a dreptatii si nu s-au smerit ca sa se indrepteze pe sine si sa
calatoreasca pe calea cea smerita a lui Hristos. Pentru aceasta si raman afara de Imparatia lui
Dumnezeu. Iar cel ce taia lemne, este omul cel intru multe pacate, care in loc de a se pocai,
adauga alte faradelegi, intru pacatele sale. Si cel ce scotea apa, este omul cel care face lucruri
bune, dar pentru ca are intru dansele amestecare rea, cu aceasta a prapadit si lucrurile cele
bune ale sale. Deci tot omul trebuie sa fie treaz la lucrurile sale, ca sa nu se osteneasca in desert”.

 “Odata au venit dracii la avva Arsenie in chilie, necajindu-l. Si venind cei ce slujeau lui si stand
din afara de chilie, l-au auzit strigand catre Dumnezeu si zicand: Dumnezeule, nu ma parasi!
Nimic bun n-am facut inaintea Ta, dar da-mi dupa bunatatea Ta sa pun inceput“.

 Se mai spunea, ca in toata vremea vietii sale cand sedea la lucrul mainilor lui, avea o carpa in san
pentru a-si sterge lacrimile care picau din ochii sai si auzind avva Pimen, ca a adormit, lacrimand
a zis: fericit esti, avvo Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Ca acela ce nu se plange
pe sine aici, acolo se va plange vesnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu
neputinta a nu plange“.

***

P.S.: Cu aceasta ocazie, dorim sa anticipam si un “serial” de texte de saptamana viitoare, cuprinzand un
cuvant mai vechi al unui tanar “ucenic” al avvei Arsenie, l-am numit pe parintele Arsenie Muscalu
(acum duhovnic la o manastire de maici nou infiintata la Cornu – Prahova care isi are hramul in
aceasta zi). Cuvantul parintelui Arsenie era despre o tema deosebit de necesara si de arzatoare pentru
putinii cautatori de viata duhovniceasca din aceste zile: FORMAREA DUHOVNICEASCA. Ca o
“pregustare”, reproducem astazi numai inceputul acelei cuvantari (tinuta acum mai multi ani in sediul
ASCOR Bucuresti, sediu “proaspat” desfiintat prin grija Patriarhiei!), in care este evocat tocmai Sfantul
Arsenie cel Mare:

1
“As dori sa-mi incep cuvantul pornind de la o intamplare din viata Sfantului Arsenie cel Mare, pe care
cred ca marea majoritate o cunoasteti din Patericul egiptean. Se spune ca odata cineva l-a vazut pe Avva
Arsenie vorbind cu un batran egiptean si cerandu-i acestuia sfaturi, intrebandu-l despre gandurile lui
(adica isi descoperea gandurile inaintea batranului si-i cerea sa-i lamureasca daca si care sunt bune si care
nu). Sa spunem aici ca Avva Arsenie venise la calugarie la o varsta destul de inaintata, fiind unul dintre
oamenii invatati ai vremii, dupa ce slujise lui Dumnezeu intr-o viata curata, mai intai ca diacon al
Bisericii din Roma si apoi ca dascal si adevarat parinte sufletesc al fiilor imparatului Teodosie cel Mare,
Arcadiu si Honoriu. Deci, cunoscandu-l, adica stiind ce a fost mai inainte, cel care l-a vazut vorbind cu
acel batran egitean si cerand sfaturi, i-a zis: “Avvo Arsenie, cum atata invatatura latineasca si elineasca
avand intrebi pe acest taran pentru gandurile tale?“. Iar el i-a raspuns: “Invatatura latineasca o am
eu, cu adevarat, dar alfabetul acestui taran inca nu l-am invatat“.

V-am povestit aceasta intamplare din viata Sfantului Arsenie cel Mare, pentru ca as dori in continuare sa
incerc sa va spun cateva cuvinte despre formarea duhovniceasca, despre deprinderea acelui alfabet pe
care, cu smerenie, se straduia Avva Arsenie sa-l invete de la batranul egiptean, despre lipsa si
necesitatea unei formari duhovnicesti in vremea noastra“.

Avva Arsenie cel Mare

de Apostolia (redacţia)

Sf. Arsenie cel Mare este considerat sfânt cuvios (sfânt călugăr) de către Biserica Ortodoxă şi este
menţionat în sinaxare la data de 8 mai, împreună cu apostolul şi evanghelistul Ioan Teologul; slujba lui a
fost păstrată şi se cântă împreună cu a Apostolului. Arsenie este una dintre figurile cele mai bine
conturate ale Patericului egiptean. El reprezintă pentru tradiţia monastică creştină unul din campionii
fugii de lume şi model râvnit de toţi isihaştii.

 Sfântul Antonie cel Mare

Avva Arsenie
Provenit dintro familie nobilă, cuviosul Arsenie s-a născut la Roma, în vremea în care a murit sfântul
Antonie cel Mare (356). A avut numeroase funcţii şi onoruri la curetea împărătească, şi se pare că a fost
chiar profesorul viitorilor împăraţi Arcadie şi Onoriu. În anul 394, părăsind lumea şi fala ei, Arsenie a
fugit în taină în Egipt şi a devenit călugăr la Schit, lângă avva Ioan Colov. După ce a trăit o perioadă la
Petra, apoi în Canope din Alexandria, a părăsit definitiv Schitul,după devastarea acestuiaa în 434 şi a
petrecut ultimii ani ai vieţii sale la Troe, azi Toura, la 15 km SE de Cairo.

Prăznuirea cuviosului Arsenie cel Mare se face pe data de 8 mai, acesta fiind una din figurile din Pateric
care s-a evidenţiat mai ales prin apoftegmele sale, şi rămâne celebru prin ardoarea cu care a părăsit
lumea, fiind un model râvnit de toţi isihaştii : «Arsenie, îngere, puterea tăcerii (isihiei), roagă-te lui
Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!» (Canonul Părintilor, din Sâmbăta brânzei, cântarea întâi).

Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărătesti, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: «Doamne, îndrumează-
mă, ca să stiu cum mă voi mântui». Şi i-a venit glas zicându-i: «Arsenie, fugi de oameni şi te vei
mântui».

Acesta, după ce s-a dus la viaţa pustnicească, iarăşi s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Şi a
auzit glas zicându-i: «Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii».

2
 Un frate a rugat pe Avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis lui bătrânul : pe cât îţi este cu
putinţă, nevoieşte-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele din
afară.

Se zicea pentru avva Arsenie că precum nimeni din palat nu purta mai bune haine decât dânsul când era
în palat, aşa nici în viaţa călugărească nimeni nu purta mai proaste decât dânsul.

Zis-a avva Arsenie : de vom căuta pe Dumnezeu, se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu
noi.

- 8 mai

Viata Cuviosului Arsenie cel Mare

Cuviosul Arsenie s-a nascut in Roma cea Veche, din parinti crestini si dreptcredinciosi. El a crescut in
invatarea cartii si in frica lui Dumnezeu. Ajungand barbat desavirsit, s-a aratat intelept, pentru ca a
trecut bine toata invatatura retoricii si a filosofiei, cunoscand limba greceasca si latineasca. Defaimand
desertaciunile acestei lumi si lasind afara intelepciunea elineasca, a intrat in randul clericilor, spre
slujba lui Dumnezeu, cautand intelepciunea cea duhovniceasca, pe care Sfantul Apostol Iacov o lauda,
numind-o curata, pasnica, blanda, bine supusa, plina de mila si buna de roduri". El a fost hirotonit
diacon al bisericii celei mari din Roma, unde traia in curatie cu intreaga intelepciune, sirguindu-se a fi
vrednic locas al Sfantului Duh, Cel ce sfinteste toate. Intr-acea vreme imparatea la Rasarit, Teodosie cel
Mare; iar la Apus, in Roma cea Veche, Gratian. Teodosie avea doi fii: Arcadie si Onorie, carora le cauta
un invatator pentru ca acela sa-i invete, nu numai intelepciunea cea omeneasca, ci si pe cea
dumnezeiasca; ca sa devina ei iscusiti in filosofia paganeasca si in intelepciunea crestineasca cea
imbunatatita, care povatuieste spre iubirea lui Dumnezeu. El a trimis in toate partile si tarile de sub
stapanirea sa, sa caute pe unul ca acesta; dar nu putea sa-l afle, pentru ca, desi aflau trimisii multi
intelepti, totusi nu erau cu viata placuta lui Dumnezeu; si iarasi, a aflat multi placuti lui Dumnezeu, dar
nu erau iscusiti in intelepciunea cea dinafara.