Tema 1: Logistica stocurilor

Importanța stocurilor în cadrul sistemului logistic

Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice și cu cheltuieli minime a
stocurilor de materii prime și materiale, necesare procesului de producție sau a stocurilor de produse finite
și bunuri de larg consum în activitatea de distribuție a mărfurilor.

Stocuriel există în lanțul logistic ca rezultat al diferențiere dintre cerere și ofertă. Stocurile apar sub formă
de materii prime sau materiale sau produse finite. O întreprinderea poate avea 2 alternative în ce privește
stocurile: la nivel de desfacere se poate opta pentru stocuri mai mari - costuri mai mari, însă cu o
receptivitate mai mare la cerințele clienților; stocuri mai mici - cheltuieli mai mici, receptivitate la
cerințele clienților.

Gestiunea stocurilor totalitatea acțiunilor de stabilire, control și evaluare a modului de asigurare a

intrărilor necesare continuității procesului de producție pe de o parte și respectiv de control și evaluare a
produselor finite necesare satisfacerii nevoilor clienților.

Elementele componente de gestiune ale stocurilor sunt:

a) Materiile prime, materiale, combustibil, piese, înainte de a fi transformate în produse intermediare sau
finite
b) Materiale și piese intermediare - semifabricate, aflate în prelucrare sau care aștepătă a fi transformate
în produse finite
c) Produse finite. Primele două categorii sunt controlate de compartimentul producție, a treia de
compartimentul desfacere.

Motivația gestiunii stocurilor:

• Asigurarea continuității activității organizației
• Acțiuni speculative ale organizației producătoare sau comerciale

Tipologia stocurilor

1) După abordarea temporală avem:

• Stoc inițial
• Stoc final

2) După modul de localizare

• Stoc la producător
• Stoc în comerț
• Stoc în expediție

3) După motivația constituirii:

• Stoc sezonier - este utilizat în cazul în care cererea are variații previzibile
• Stoc curent - este folosit pentru a satisface cererea între două livrări ale furnizorilor
• Stoc de siguranță - este stocul de rezervă, care trebuie păstrat in cazul în care cererea depășește
așteptările sau furnizorii nu livrează mărfurile la timp

4) După rolul în gestiunea stocurilor:

• Stoc minim - este cantitatea cea mai mică pentru producție sau vânzare
• Stoc maxim - cantitatea de mărfuri existentă după aprovizionare, formează cel mai ridicat nivel al
stocurilor
• Stoc în tranzit

5) După participarea la procesul de circulație a mărfurilor:

• Stoc activ - cantitatea atrasă și consumată
• Stoc pasiv - cantitatea rămasă și folosită in următorul ciclu de producție
• Stoc de alertă - este acea cantitate de stoc care semnalizează pericolul întreruperii procesului de
producție sau livrare

Costuri generate de stocuri:

a) Costuri de achiziționare
b) Costuri de menținere
c) Costuri datorate rupturilor de stoc - Ex: pentru producția unui produs depinde de 3 tipuri de stoc - toate
stocurile trebuie să corespundă cerințelor - să fie asigurată la nivel optim.

Costurile de achiziționare - cele asociate efectuării comenzilor, în vederea creării sau completării
stocului. Componentele acestei categorii de costuri sunt:
a) Costul selecției vânzătoeulu și negocierii
b) Costul formulării comenzii și transmiterea ei la furnizor
c) Costul transportului comenzii
d) Costurile de recepție și manipulare ale materialelor la punctul de primire

În raport cu valoarea mărfurilor cumpărate, nivelul costurilor de achiziție se situează între 1,5% și 4,5%.

Costurile de menținere - principalele componente sunt:

a) Costurile financiare - se referă la costul capitalului investit în stocuri. La stabilirea costurilor financiare
se ia în considerare rata dobânzii și costul de oportunitate.
b) Costurile de depozitare - în cazul închirierii de spații, tarifele de stocare se percep de regulă, în funție
de suprafața folosită m2, sau volumul de depozitâre m3. În situația unui depozit propriu, costurile de
depozitare pentru un anumit produs, se calculează prin repartizarea costurilor de exploatare legate de
spațiul de depozitare, în funcție de cantitatea menținută în stoc.

Costurile de exploatare se compun din:

a) Costurile energiei electrice și termice, amortizarea clădirii depozitului și echipamentelor folosite, etc.
b) Costurile de asigurare - protecția contra riscurilor, datorate incendiului, furturilor și diferitor calamități
naturale.

Costurile datorate rupturilor de stoc - este o categorie distinctă, fiind determinată de apsența
produselor din stoc în momentul solicitărilor de către clienți. Componentele principale:
a) Costul vânzării pierdute - clientul confruntat cu o ruptură de stoc poate decide să anuleze comanda, iar
pentru organizație aceasta reprezintă pierderea profitului.
b) Costul pierderii loialității clienților - efectul poate fi reorientarea parțială sau totălă a clienților spre alți
furnizori.
c) Costul unei noi comenzi - în cazul în care clientul nu anulează comanda, furnizorul relaizează vânzarea
la un moment ulterior, când produsul devine disponibil. În acest caz însă, suportă o serie de cheltuieli
suplimentare.

Factorii care influențează asupra mărimii și dinamicii stocurilor:

1) Volumul, structura vânzărilor și gradul de complexitate sortimental al ofertei de mărfuri.
Caracterizarea:
• Relația este direct proporțională;
• Prezintă importanță în faza a ciclului de viața al produsului;
• Creșterea stocurilor în celelalte faze din ciclul de viață al produsului, reprezintă o situație defavorabilă
pentru organizație

2) Frecvența cererii:
• Relația este direct proporțională;
• Existența mărfurilor în stoc variază în funcție de tipul cererii (curentă, periodică, rară).
3) Nivelul resurselor materiale și financiare ale organizației:
• Este direct proporțională;
• Depinde de capacitățile de producție, mărimea depozitelor și a magazinelor de desfacere;
• Mărimea resurselor financiare condiționează atât dimensiunea stocurilor, cât și numărul intervalelor de
aprovizionare.

4) Distanța dintre furnizor și producător. Caracterizarea:

• Determină limita minimă a stocului și intervalele de aprovizionare - cu cât mai mare distanța dintre
furnizor cu atât mai mare stocul și intervalele de aprovizionare mai mari;
• Concentrarea și specializarea producâtorilor, acționaează asupra creșterii distanțelor prin identificarea
unor noi furnizori și condiționează astfel mărimea stocurilor.

5) Sezonalitatea propucției:
• Condiționează mărimea stocurilor și rapiditatea aprovizionării
• Determină menținerea stocurilor pe intervale de timp mari

Metode de control utilizate în gestiunea stocurilor

Importanța operațiunilor de control al stocurilor.

1) Reprezintă o formă de cunoaștere și de evaluare a contităților de materii prime, materiale, combustibil,
piese, semifabricate și produse existente în depozite, magazii si magazine.
2) Stau la baza determinării indicatorilor specifici stocului
3) Asigură urmărirea de ansamblu a Mișcării stocurilor la nivelul organizației
4) Exprimă nivelul relațiilor dintre organizația producâtoare și furnizor, clienți, transportatoare și
comercianți.
5) Permit cunoașterea riscurilor și incertitudinilor pe întreg lanțul logistic: furnizor, aprovizionare,
producție, desfacere, clienți.
6) Asigură sincronizarea comenzilor cu cerințele producătorilor, furnizorilor, clienților.
7) Permit identificarea rapidă a unor măsuri de înlăturare a lipsei de materie prime, materiale,
combustibil, piese, sub ansamblu produse finite, în diferite momente ale aprovizionării, producției sau
desfacerii.

Controlul stocurilor poate fi continuu sau periodic sau combinație a acestora. Controlul continuu constă în
analiza zilnică a stocului pentru a determina necesitățile de aprovizionare sau desfacere. Controlul
periodic exprimă analiza stocurilor la anumite intervale de timp bine determinate și asigură o ajustare a
aprovizionării între 2 controală succesive.

Ca metode de gestiune a stocurilor deosebim:

• Metoda exact la timp - presupune minimizarea stocurilor și a cheltuielilor necesare gestiunii acestora și
sincronizarea activității de aprovizionare cu necesitățile procesului de producție.
• Planificarea cerințelor materiale - presupune o evaluare corectă a necesarului de producție pentru o
anumită perioadă de timp.
• Planificarea necesarului de distribuție - evaluarea corectă a cererii clienților pentru produsele finite ale
întreprinderii.

Tema 2: Politica stocurilor de mărfuri

1. Indicatorii stocurilor de mărfuri

Stocurile de mărfuri pot fi exprimate și caracterizate cu ajutorul unui sistem de indicatori de natura
absolută sau relativă.
Indicatorii absoluți măsoără stocurile de mărfuri fie în unități naturale, fie valorice. Cu ajutorul unor
asemenea indicatori pot fi exprimate atât stocurile existente la un moment dat, cât și cele medii ale unei
anumite perioade calculate ca o medie a stocurilor existente la anumite momente pentru o perioadă
anumită.
Indicatorii relativi sunt rezultatul unor raporturi dintre o serie de indicatori absoluți. Indicatorii relativi au
în vedere stocul existent într-un anumit moment sau stocurile medii ale unei perioade.

Indicatori realtivi:

a) Stocul la un moment oarecare - poăte fi exprimat în mod relativ prin calcularea indicatorului stoc în
zile rulaj, care exprimă numărul de zile pentru care stocul ar putea asigura vânzarea sa, astfel spus în are
s-ar înot în întregime: Szr = (S * Z) / D

S - stoc în zile rulaj, stoc propriu-zis;

Z - nr. de zile pentru care ește prevăzut stocul;
D - desfacerea în perioada respectivă, consumul stocului într-o perioadă de timp.

b) Viteza de circulație - exprimă numărul mediu de zile în căre a stat o marfă în stoc, de la sosirea sa în
magazin până la vânzarea sa. Este mărimea perioadei de reânoire completă a stocului de mărfuri.
Vc = (medS * Z) / D

medS - stocul mediu, reprezintă stocul total raportat la 2.

Dinamica acestui indicator se manifestă prin încetinirea sau accelerarea circualției mărfurilor. Respectiv
prin creșterea numărului de zile - viteză lentă, sau reducerea numărului de zile - viteză accelerată. Viteza
reală de circulație a mărfurilor diferă de la o periaodă la alta și de la un agent economic la altul. Acest
indicator relativ reflectă atât acțiunea factorilor de inflențare a stocurilor, cât și eficiența politicii
manageriale în ceea ce privește aprovizionarea, stocarea, vânzarea mărfurilor, implicit a politicilor de
marketing (produs, preț, promovare, plasament).

c) Numărul de rotații ale stocului merdiu - arată de câte ori se reânoiesc stocurile în cursul unei perioade
date (de regulă 1 an), de câte ori se cuprind acestea în valoarea desfacerilor de mărfuri.
Nr medS = D / medS sau Nr medS = Z / Vc sau Nr medS = T / R medS (T = 360)

Cu cât viteza de circulație este mai mare cu atât întreprinderea este mai eficientă.

2. Factorii care influențează stocurile de comerț

Nivelul, dinamica și structura stocurilor depind de mai mulți factori, cei mai semnificativi fiind:
a) Frecvența cererii populației - influențează semnificativ nivelul, dinamica și structura stocurilor de
mărfuri din comerț, astfel la o mărime data a volumului circualției mărfurilor, mărimea stocurilor va fi
invers proporțională cu gradul de frecvență a cererii. La mărfurile cu cerer periodică stocurile vor fi
comparativ mai mari decât la cele cu cerere curentă. În același stocurile vor fi influențate de ritmicitatea
cererii. Frecvența cererii populației la rândul său poate fi determinată de așteptările consumatorilor
referitor la evoluția prețurilor (creștere sau scădere modifică comportamentul).

b) Frecvența livrării mărfurilor de către furnizori - pentru a echilibra oferta cu cererea, stocurile trebuie să
aibă asemenea dimensiuni încât să asigure continuitatea circulației mărfurilor în intervalul dintre două
aprovizionări succesive de mărfuri. Cu cât intervalul dintre două aprovizionări este mai mare cu atât
stocurile vor fi mai mari.

c) Complexitatea sortimentală - produsele A, B, C (sunt unele produse care nu aduc profit dar a căror
prezență în sortiment este importantă pentru a atrage consumatorii - pierderile se recuperează).

Aprovizionarea întreprinderilor este determinată și de caracterul relațiilor cu furnizorii și consumatorii.

3. Influența nivelului stocurilor din canalul de marketing

Particularitțile managementului stocurilor la nivelul firmei sunt determinate de locul pe care aceasta îl are
în darul canalului de marketing. Problemele și siluțiile adoptate în privința stocurilor de producători sunt
adesea diferite de cele ale angrosiștilor și detailiștiilor. Canal de marketing clasic: P - A - D - C;
lung: P - A - A - A - D - C (la fiecare nivel apar probleme diferite, specifice).

La nivelul producătorului politica în domeniul stocurilor se referă la o gamă diversă de produse (metrii
prime, componente, produse în curs de prelucrare. Respectiv complexitatea gestiunii stocurilor este mai
mare comparativ cu angrosiștii și detailiștii. Investițiile în stocuri au un caracter de termen mediu și lung.

Obiectivele politicii de stocuri a producătorilor este reducerea la minim a costurilor în condițiile

satisfacerii cererii. Asupra mărimii stocurilor producătorului în afară de cerere, influențiază așa factori ca:
capacitatea echipamentelor, capacitatea depozitelor, necesitatea aplicării economiei de scară și specificul
activității de producție.

Sub aspectul cantității de produse deținute în stoc dintr-un anumit produs, angrosiștilor depășește în
general volumul vehiculat de un detailist. Din perspectiva structurii stocurilor angrosistului diversitatea
produselor este de regula mai mare decât a producătorului și mai mică decât a detailistului. Utilitatea
stocurilor la nivelul angrosiștilor este determinată și de necesitatea de echilibrăre a cererii cu oferta în
cazul produselor sezoniere.

Obiectivul angrosistului este păstrarea unui sortiment adecvat de produse la un cost minim. În canalul de
marketing angrosistului este supus unei duble presiuni în privința stocurilor, pe de o parte extinderea
liniilor de produse oferite de producător și riscurile legate de desfacerea acestora către detailiști. Atunci
când gama de priduse se diversifică angrosiștii generaliști sunt înlocuiți cu angrosiștii specializați.

Riscurile menținerii în stoc de câtre un Detailist a unui anumit produs este mai mic decât în cazul
angrosistului sub aspect cantitativ. În căzul detailiștilor specializați riscurile legâte de stocuri sunt mai
profunde și de lungă durată, fața de cele specifice detailiștilor generaliști. Comerciantul cu amănuntul
pune accentul pe circulația rapidă a mărfurilor, profitabilitatea directă pe produs și disponibilitatea unei
cantități suficiente pentru a satisface cererea.

Sistemele informatice moderne permit ecidența în timp real a mișcării produse în stoc sub aspect
cantitativ și valoric

4. Politici de gestiune a stocurilor

Resursele materiale, energetice, echipamentele tehnice și resursele financiare se află cu preponderență în

mediul exterior al firmei. Asigurarea lor necesită interacțiunea și conlucrarea tuturor participanților.
Pentru a asigura continuitatea procesului economic apare necesitatea constituirii stocurilor.

Pentru creșterea eficienței acestora se impune necesitatea gestiunii științifice a procesului de stocare.
Respectiv politica în domeniul stocurilor trebuie să se bazeze pe dezideratul: cea mai eficientă alocare
acapitalului în stocurilor încondițiimde diminuare a riscurilor.

Armonizarea relației renatabilitâte - risc necesită un proces de optimizare între soluția realizării ciclului de
exploatare cu un nivel minim de active circulante și posibilitatea apariției rupturii de stoc. Decidentul ește
chemat în aceste condiții să determine pe de o parte necesarul optim de stocuri, iar pe de altă parte să
găsească modalități de finanțare a stocurilor. Astfe, poate opta pentru:

1) Politica ofensivă în domeniul stocurilor (agresivă) - se caracterizează prin indiferența față de risc, este
promovată de managerii care doresc realizarea cifrei de afaceri cu stocuri minime. Stocuri mari -
necesarul de întreținere este mai mare.
2) Politica defensivă - se referă managerii care nu acceptă rupturi de stoc, respectiv optează pentru stocuri
mai mari în detrimentul lichidității și solvabilități. În acest caz se asigură continuitatea procesului de
producție în baza unor stocuri mai mari și se pune accentul pe calitatea deservirii clienților, cu asumarea
riscurilor de creșterea costurilor legate de geștiunea stocurilor.

3) Politica intermediară (mixtă) - armonizează realția dintre rentabilitate și risc. Potrivit acestei politici
creșterea cifrei de afaceri se realizează cu un stoc curent de mărime coresponzătoare cifrei de afaceri, pe
când stocul de siguranță ește determinat de acel nivel care egalizează costurile lipsei de stoc și coșurile
ridicate ale stocurilor.

Tema 3: Gestiunea stocurilor

Deşi stocarea reprezintă o etapă indispensibilă a mărfurilor, gestiunea stocului nu poate fi uniformizată.
Aşa cum remarcă literatura de specialitate prin gestionarea stocurilor se caută răspuns la doua întrebări
fundamentale:
1) Când să se comande un nou lot de marfă pentru a satisface cererea în perioada următoare?
2) Cât de mare trebuie să fie un asemenea lot?

Există mai multe posibilităţi de a da răspuns la aceste doua întrebări, aceasta urmare a nevoii de trată în
mod diferenţiat problematica gestiunii stocurilor, de a avea în vedere obiective sau criterii diferite, în
funcţie de particularităţile agenţilor economici, în general, ale stocurilor, în particular.

1. Elemente funcţionale ale procesului de stocare

Procesul de stocare este caracterizat de o serie de elemente funciţionale care dau măsura managementului
adoptat de unitatea patrimonială. În principal, acestea sunt:

a) Necesarul (cererea) pentru consum se refera la categoriile şi tipurile de resurse, cantităţile, ritmul de
eliberare în consum, volumui şi ritrnul aprovizionărilor. În general, pentru determinarea acestui necesar se
folosesc modele decizionale deten-niniste. În cazul în care cererea de resurse este necunoscută dar
previzibilă, se pot folosi modelele decizionale probabiliste. În acest din urma caz, caracteristicile cererii
se stabilesc pe bază de observaţii şi studii de prognoză, serii de date statistice etc.

De obicei, necesarui de resurse materiale necesare producţiei se determină şi se eşalonează cantitativ Şi

calendaristic în corelaţie cu programele de fabricaţie.

b) Necesarul de aprovizionat pentru perioada de gestiune luată în calcul exprimă volumul de bunuri care
trebuie asigurat de la fumizor;

с) Lotul de livrare reprezintă cantitatea de bunuri materiale care se aduce la un moment dat de la
furnizori. Se mai numeşte şi lot de reaprovizionare;

d) Parametrii de timp care intervin în procesul de stocare şi gestiune a stocurilor sunt, în sinteză,
următorii:
• Perioada de gestiune (an, trimestru, semestru);
• Intervalul de timp dintre doua aprovizionări succesive;
• Durata de aprovizionare;
• Data calendaristică a inceperii acţiunii de aprovizionare.

e) Costurile implicate în procesul de stocare cuprind:

• Costurile de lansare a comenzii - care includ toate cheltuielile care se fac de la emiterea comenzii şi
până la onorarea ei (transport, delegaţii, negocieri etc.);
• Costul de stocare - care cuprinde suma cheltuiehlor care se efectuează pe durata staţionării resurselor cu
recepţia, manipularea, depozitarea, paza, evidenţa etc.;
• Costurile suplimentare aferente lipsei materialelor din stoc;
• Costurtle care se acumulează cu ocazia plăţii unor penalizări când cererea este mai mare decât stocul
disponibil.

Pe baza acestor indicatori se stabilesc metodele de gestiune a stocurilm- cele mai adecvate cerinţelor
specificului fiecărei unităţi patrimoniale.

2. Tipuri de gestiune a stocurilor

Stocul optim este, în general, un element de referinţă, un deziderat care, în funcţie de anumite condiţii
reftectă priceperea managerilor unităţii patrimoniale de a utiliza cele mai eficiente metode de gestiune a
stocurilor. În practică, nivelul stocului optim care să maximizeze efectul, în condiţiile unui risc minim se
înregistrează pentru perioade scurte de timp întrucât stocurile sunt supuse unor variaţii continue,
determinate de caracterul aleatoriu al factorilor determinanţi.

Important este ca variaţiile să înregistreze abateri controlabile, iar stocul optim să se situeze la acest nivel
o perioadă cât mai lungă de timp. Un rol esenţial în realizarea acestui obiectiv îl are alegerea celor mai
potrivite metode de gestiune a stocurilor astfel încât la un moment dat, să nu lipsească articolele necesare
procesului de exploatare.

2.1. Gestiunea stocurilor cu cerere constantă la intervale egale

Se caracterizează prin aprovizionări şi reaprovizionări cu materiale în cantităţi egale şi la intervale egale

de timp. Dinamica acestui proces de gestiune se reprezintă in figura 1.

Fig. nr. 1. Gestiunea stocuriloi cu cerere constantă la intervale egale

O = întreaga perioada de gestiune

T = perioada utilizării stocului
n = lotul de livrare
r = necesarul pentru consum

Aceasta modalitate de gestiune a stocurilor este caracteristică unităţilor cu producţie de serie mare sau cu
producţie uniformă, de masă.

2.2. Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale

Presupune aprovizionarea şi reaprovizionarea cu loturi şi cantităţi care trebuie estimate la anumite
momente calendaristice. Acest tip de gestiune este specific pentru ţesătorii, fabricile de confecţii, de
mobilă etc., care au un nomenclator constant de producţie dar care trebuie să se adapteze în funcţie de
cererea de ţesătură, culoare, modă.

Se reprezintă grafic în figura nr.2:

Fig. nr. 2. Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale

Se observă că trebuie să existe un stoc de alarmă care să preia fluctuaţiile cererii variabile iar nivelul de
alarmă este superior celui de siguranţă.

2.3. Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale neegale

Se realizează în situaţiile în care nu se cunosc din timp datele calendaristice de lansare a comenzilor şi
acestea trebuie determinate prin extrapolare sau prin estimări succesive în concordanţă cu modul în care
se manifestă cererea de resurse.

Dinamica acestui proces de gestiune se reprezintă grafic în figura nr. 3:

Fig. nr. 3: Gestiunea stocurilor cu cerere variabilă la intervale neegale

Cantităţile de aprovizionat se stabilesc ln loturi fixe la începutul perioadei de gestiune iar nivelul de
alarmă se considera a fi egal cu nivelul stocului de siguranţă.

Acest tip de gestiune se practică în special de firmele care au un volum mare de producţie nenominalizată
sau care efectuează prestări de servicii.

2.4. Gestiunea stocurilor de tip (Ss) cu două depozite

Constituie un tip de gestiune în care „S” exprimă cantitatea de provizionat iar „s” exprimă nivelul de
reaprovizionare.

Se caracterizează prin cereri de resurse variabile la intervale variabile iar în funcţie de acestea se
determina lotul de aprovizionare. Acest proces se poate exprima grafic în figura 4:

Fig. nr. 4: Gestiunea stocurilor de tip Ss cu două depozite

4. Metode de dimensionare a stocurilor

Necesitatea economisirii resurselor materiale și bănești și folosirea cu maximă eficiență a activelor

circulante, necesită determinarea unui nivel optim al stocurilor. În vederea stabilirii stocului optim,
cantității optime de aprovizionat și a intervalului optim de reaprovizionare este necesară găsirea unor
modalități de echilibru a două costuri:
a) Costul de stocare;
b) Costul de lansare.

Cl => Cs

Opțiunea pentru anumită metodă de dimensionare trebuie să țină cont de factorii concreți, care
influențează mărimea stocurilor pentru fiecare resurse materiale.

4.1 Metode analitice de dimensionare a stocurilor

Metodele analitice presupun determinarea stocului anual și trimestrial pe fiecare compartiment a

elementelor de active circulante și materiale.
La fiecare element de stoc calculul analitic se desfășoară pe fiecare material sau produs și pe fiecare tip de
stoc: curent, de siguranță, de condiționare și de transport intern.
a) Pentru materii prime și materiale

Pentru dimensionarea stocului de materiale este necesară cunoașterea:

Necesarului fizic și valoric de materii prime și materiale în vederea realizării programului de producție
(Na);
Timpului de imobilizare a materiilor prime și a materialelor (Tsc);
Timp = Tsc + Tsig + Tcon

Tsc - timpul pentru stocul curent;

Tsig - timpul pentru stocul de siguranță;
Tcon - timpul pentru stocul de condiționare.

• Timpul pentru stoc curent - reprezintă numărul mediu de zile între aprovizionări care poate asigura
cantitate de materii prime și materiale necesare continuării producției. Se poate obține din fișele de
magazie aferente perioadei precedente sau din planul anual de producție.
Se calculează după relația: Tsc = sum Ci * Xi / sum Ci

Ci - cantitatea de materii prime și materile intrate;

Xi - tipul de materii prime și materiale.

• Timpul pentru stocul de condiționare - cuprinde numărul de zile necesare efectuării unor operații de
pregătire a materii prime și materialelor pentru intrarea în producție.

• Timpul pentru stocul de siguranță - reprezintă numărul de zile necesare prevenirii întreruperii procesului
de producție ca urmare a unor variații a aprovizionării.
Se calculează după relația: Tsig = sum Cîn * Zîn / sum Cîn

Z - numărul de zile de întârziere;

C - cantitatea întârziată.

În măsura în care sunt înscrise în fișele de magazie, deci se cunoaște situația lor la un moment dat, se
poate compara stocul prevăzut (Sp) cu stocul existent (Se).

1) Se > Sp - presupune stocuri supranormative e echivalent cu imobilizările suplimentare de fonduri ce

presupune o scădere a rentabilității
2) Se < Sp - insuficiența de resurse materiale ceea ce determină întreruperea procesului de producție fapt
care duce la scăderea rentabilității.
Situația preferată este când Se = Sp.

b) Pentru obiecte de inventar

În cazul obiectelor de inventar (OMVSD), a echipamentelor și a materialelor de protecție, precum și a

materialelor cu valori mici și foarte numeroase, pot fi dimensionate stocuri pentru toate la un loc,
formându-se o grupă specială intitulată "diverse materiale", pentru care necesarul de materiale se
determină după relația: Sdm = Ndm + (Sn / n)

N - necesarul de valori materiale aferente grupei;

n - necesarul valorii totale;
Sn - stocul valorii totale ale materiilor și materialelor nominalizate.

4.2 Dimensionarea sintetică a stocurilor

Dimensionarea sintetică presupune determinarea nevoii de capitaluri circulante în funcție de volumul
planificat al activităților de exploatare și de viteza de rotație înregistrată.

Cel mai des se folosesc modele liniare de proporționalitate directă a mărimii finanaciare a stocurilor în
raport cu volumul de activitate, poducția marfă sau cifra de afaceri (volumul de vânzări).

5. Analiza stocurilor de materii prime și materiale și ale obiectelor de inventar

5.1 Analiza stocurilor curente

Analiza stocurilor curente (regulatorii), vizează câteva aspecte:

a) Se referă la evoluția lor în comparativ cu cifra de afaceri măsurată cu ajutorul vitezei de rotație. Pentru
a caracteriza viteza stocurilor materiale se folosesc doi indicatori :

• Numărul de rotații: n = Ca / Sm
Ca - cifra de afaceri;
Sm - stocul de materiale.

• Durata în zile a rotației: Dz = Sm * T / Ca

Este important ca acești indicători să se analizeze pe tipuri de stocuri (materii prime, produse finite, etc. -
avem viteza de rotație diferită în dependență de tipurile de stocuri).

b) Analiza stocurilor materiale se referă la evoluția lor față de nivelul normat, capabilă să asigure o
gestiune echilibrată a stocurilor.

c) Se referă la gradul de imobilizare, în funcție de care stocurile se împart în stocuri normale, stocuri cu
mișcare lentă și stocuri fără mișcare. Încadrarea în una din aceste grupe se face în fucnție de frecvența
consumului. Di = med S * 360 / E

Di - durata de imobilizare
med S - stocul mediu
E - ieșirile din magazie, orientarea în exterior

d) Deoarece rolul stocurilor este de a asigura continuitatea procesului de producție, un alt aspect se referă
la rezerva în zile pentru care este asigurată această continuitate. Rz = Se / Cz

Rz - rezerva zile;
Se - stocul efectiv;
Cz - consumul zilnic.

5.2 Analiza stocurilor de siguranță

Stocul de siguranță este suplimentul de stoc care permite depășirea nivelului de servicii (K) atins de
nivelul de stoc. K = numărul de solicitări satisfăcute pe parcursul perioadei T / numărul total de solicitări
satisfăcute. Respectiv stocul de siguranță va absoarbe fluctuațiile peste medie a producției sau a cererii.

6 Particularitățile gestiunii stocurilor în comerț

6.1 Natura și obiectul activității activității desfășurate

a) Natura activității desfășurate - se referă la activitatea de intermediere sau de comerț, unde avem stocuri
cu o structură unitară sau diverse. În comerț gestiunea stocurilor presupune rezolvarea unor probleme ce
țin de cunoașterea perfectă și în timp a preferințelor consumatorilor, previziunea mărimii și structurii
cererii și mobilizarea de fonduri financiare.
b) Obiectul activității desfășurate - caracteristicile fizice ale mărfurilor comercializate și particularitățile
ecomomice.

6.2 Caracterisricile verigilor comerciale

Două verigi: cu amănuntul și cu ridicata. Avem următoarele caracteristici:

1) Mărimea și structura sortimentului comercializat.

2) Aprovizionarea și desfacerea a produselor. Pentru veriga cu amănuntul - organizarea punctului de
desfacere, un număr mare de consumatori care vin la un punct de desfacere, deaceea procesul trebuie să
fie organizat adecvat.
3) Condițiile de depozitare - modul de organizare ale depozitului.

7 Restricțiile unui sistem de gestiune a stocurilor

Raportată la politica dusă de agentul economic restricțiile sistemului de gestiune a stocurilorse împart în
două categorii:
1) Restricții exogene - externe
2) Restricții endogene - care depind de politica firmei (nivelul de servire, spațiul de depozitare).

Gestiunea eficientă a stocurilor reieșind din aceste restricții depinde de calitatea procesului de previziune.
În activitatea practica de previzionare se urmărește respectarea unor criterii de alegere a metodelor de
previziune, care să fie capabile să extrapoleze fenomenul cu ajutorul unei serii cronologice adecvate.

Astfel, se vor avea în vedere în principale patru criterii:

1) Erorile; 2) Stabilitatea; 3) Sensibilitatea; 4) Costul calculelor.

Tema 4: Evaluarea stocurilor

1. Costurile generate de stocuri

Costurile generate de stocuri reprezintă cheltuielile care sunt antrenate de comandarea, cumpărarea
resurselor materiale și derularea procesului de aprovizionare și stocare.

Principalele categorii de costuri generate de stocuri sunt: costurile de achiziționare a mărfurilor, costurile
de menținere a stocurilor și costul rupturilor de stoc.
Între aceste categorii de costuri există anumite relații. De exemplu, obiectivul de reducere a costurilor de
menținere a stocurilor poate determina o creștere a frecvențelor rupturilor de stoc.
Scăderea costurilor de achiziționare a mărfurilor prin reducerea numărului comenzilor poate avea ca efect
creșterea costurilor de menținere a stocurilor

1) Costurile de achiziționare - sunt cele asociate efectuării comenzilor în vederea creării sau completării
stocurilor. Componentele: costul selecției furnizorii și negocierii, costul formulării comenzii și
transmiterea ei la furnizor, costul transportului comenzii (atunci când nu este inclus în prețul mărfii),
costurile de recepție și de manipulăre a materialelor.
În raport cu valoarea mărfii cumpărate, nivelul costului de achiziție variază de la o întreprindere la alta

2) Costurile de menținere a stocurilor. Componente:

Costuri financiare - se referă la costul capitalului investit în stocuri. Stabilitatea costurilor financiare ia în
considerație rata dobănzii și costul de oportunitate.
Costuri de depozitare - sunt determinated de păstrarea mărfurilor în depozit. Diferite Cheltuieli de
exploatare, energie termică, electirică, amprtizarea echipamentului, salariile angajaților.
Costuri de asigurare - asigurarea mărfii împotriva deteriorării, incendiilor, furt, accidente si alte situații
neprevâzute.
Costul deteriorării și uzurii mărfii - uzura morală și uzura morală (de gradul 1 - pe piață apar mărfuri mai
ieftine, de gradul 2 - apar mărfuri mai performante).

După structură, costurile financiare pot ajinge până la 82%, deprecierea fizică și morală poate reprezenta
14%, costurile privind spațiul și manipulările 3.25%, costurile privind taxele de proprietate 0,5%, de
asigurare 0,25%. În raport cu valoarea medie a stocurilor costurile de menținere variază între 25 - 45%.

3) Costurile datorate rupturii de stoc.

Costul vânzării pierdute - profitul ratat (profitul pe unitate * numărul de unități);
costul pierderii loialității clienților - clientul se va reorienta la concurenți;
costul unei noi comenzi - dacă clientul nu anulează comanda, furnizorul va realiza comanda cu cheltuieli
suplimentare.

2. Optimizarea stocurilor

Optimizarea presupune atingerea obiectivelor în ceea ce privește determinarea unui volum al stocurilor
care să asigure cel mai înalt grad de eficiență, fără a afecta nivelul de servire a clienților și continuitatea
procesului de prodcție. Trebuie să se răspundă la două întrebări: Cât comandăm? (costurile de stocare) Cât
de des comandăm? (Costurile de lansare a comenzii).

Analizând evoluția costului total trebuie să ținem cont de faptul că fiecare componentă de cost urmează a
fi studiată separat de către specialiștii firmei în funcție de mai mulți factori.

a) Costul de achiziționare (de lansare a comenzii) - trebui analizat prin prisma următorilor factori:
capacitatea de negociere cu furnizorii (oferta depășește cererea sau invers, surplusul determină puterea de
negociere); Numărul de furnizori, Rabatul oferit de către furnizori, facilitățile oferite, cheltuielile legate
de lansare, salariul angajaților (pentru a face comanda), distanța și țara de origine.

b) Costurile de menținere (de stocare) - trebuie analizați alți factori: condițiile de păstrare n depozit,
cheltuielile de exploatare, nivelul de pregătire al angajaților, gradul de performanța al echipamentului din
depozit (manipularea și onorarea comenzii).

c) Costurile rupturii de stoc - analizăm numărul de clienți, atitudinea acestora față de firmă, sensibilitatea
clienților față de preț și nivelul de servire logistică.

Optimizarea stocurilor determină două constatări.

1) Nu întotdeauna optimizarea stocurilor reprezintă scopul real al gestiunii acstora datorită complecsității
problemelor sau a imposibilității de a obține toate inforamționale necesare cu privire la costuri.
2) Cu toate că sporirea numărului de aprovizionări (y) duce la scăderea mărimii stocului curent în rezultat
avem creșterea costului de lansare a comenzii.

3. Principii care stau la baza evaluării stocurilor

Evaluarea stocurilor nu este abordată ca o simplă operațiune de cuantificare prin expresiei bănească a
existenței și mișcării elementelor patrimoniale supuse înregistrării în conturi, dar are în vedere aplicarea
unor principii de evaluare în care întreprinderile să aibă garanția că bilanțul și contul de rezultate prezintă
o imagine veridică a patrimoniului și structurilor de venituri, cheltuieli, beneficii sau pierdere.
Pentru a oferi o imagine veridică a patrimoniului, sitauției financiară si rezultaelor, directiva a patra a
Consiliului Comunității Europene prevede o serie de principii generale care privesc Evidențierea și
evaluarea stocurilor:

a) Principiul prudenței - potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor,
respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de deprecierile riscurile și
pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior.

Respectarea acestui principiu are ca efect eliminarea situațiilor de necapitalizate a unității patrimoniale ca
urmare a datoriilor fiscale mari și a distribuirea de dividente fictive.

b) Principiul cuantificării monetare - operațiunile înregistrate în contabilitate trebuie să fie comensurate

într-un etalon bănesc. Acest element de regula are un caracter instabil. O soluție în acest caz este
recurgerea la o contabilitate indexată (patrimoniul întreprinderii este ajustat la efectele inflației).

c) Principiul costului istoric - potrivit căruia evaluarea elementelor patrimoniale în general și a bunurilor
materiale în special se face la costul de origine sau de intrare stabilit pe baza documentelor justificative.

d) Principiul permaneneței metodelor - potrivit acestui principiu se asigură în timp compatibilitatea

informațiilor contabile. De exemplu, dacă un stoc este evaluat în anul 2014 prin metoda costului mediu
ponderat, iar în anul 2015 prin metoda FIFO, comparația situației patrimoniale și a rezultatelor între cei
doi ani își pierde orice semnificație.

e) Principiul independenței exercițiilor - constă în faptul că veniturile și cheltuielile sunt contabilizate pe

măsura generării sau angajării lor și înregistrate în situațiile financiare ale perioadei respective. Din
aplicarea în practică a acestui principiu, decurg următoarele două consecințe:
• Necesitatea calculării la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar a deprecierilor ireversibile, pentru care se
vor calcula provizioane de depreciere a stocurilor.
• Necesitatea contabilizării în costul exercițiului financiar expirat a unor evenimente sau situații constatate
posterior exirării acestuia, dar anterior închiderii conturilor. De exemplu, dacă în luna Ianuarie a
exercițiului financiar "n+1" (2015) se pune problema constituirii unui provizion pentru deprecierea
stocurilor aferent perioadei "n" (2014), va trebui să se înregistreze provizionul în numele exercițiului
încheiat.

f) Principiul continuității activității - conform acestui principiu trebuie constituite stocuri asigurătoare
împotriva rupturilor de stoc.

g) Principiul intangibilității bilanțului de deschidere - acest principiu interzice schimbarea metodelor de

evaluare a stocurilor pe care le folosește o unitate patrimonială la început și la închiderea activității.

h) Principiul necompensării - presupune necompensarea plusurilor de valoare cu minusurile de valoare în

contextul aplicării principiului prudenței și necompensarea între valoarea de intrare și provizionul pentru
deprecierea stocurilor.

4. Reguli de evaluarea a stocurilor

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale coresponzătoare stării lor patrimoniale.

1) Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu. Regula generală de înregistrare a stocurilor la intrare in

patrimoniu este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată prin:
a) Costuri de achiziție - în structura căruia se cuprind următoarele elemente:
• Prețul de cumpărare a bunului;
• Taxe vamale;
• Costuri externe - comisioane, transport, asigurări;
• Costuri interne - transport intern, manipulare.

b) Costul de producție în cazul bunurilor obținute din activitate proprie. Se includ:

• Costul materialelor consumate;
• Cheltuieli directe și indirecte de producție.

c) Valoarea de utilitate - atunc când bunurile sunt aduse ca aport la capital obținute cu titlu gratuit și din
donații.

2) Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii - regula generală de evaluare a stocurilor la inventar se face
la valoarea actuală sau la valoarea de inventar. La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul
prudenței.

...
...

1) Pentru stocurile care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare. În
bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în
contabilitate.

2) Pentru stocurile la care sau constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și cea de intrare,
acestea se evalueză în bilanț la valoarea de inventar. Minusul de valoare datorat unor deprecieri se
înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane.

d) Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu - la ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum
stocurile sunt evaluate și se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare.

Problema de bază a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate, este cea a prețurilor
utilizat pentru evaluarea stocurilor ieșite. În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității același
feluri de bunuri se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantităților de stocuri ieșite sau consumate
având la bază valoarea de intrare a acestora, standardele interanționale recomandă următoarele metode de
evaluare:
1) Metoda costului mediu ponderat CMP;
2) Metoda prima intrare, prima ieșire FIFO;
3) Ultima intrare, prima ieșire LIFO;
4) Metoda costului standard.

Tema 5: Normarea stocurilor

1. Conceptul și necesitatea normării stocurilor

2. Metode de normare a stocurilor

3. Normarea stocurilor de materiale în unitățile economice

4. Metode și modele ale cercetării operaționale de calcul a stocurilor de materiale

5. Normarea diferențiată a stocurilor după sistemul ABC