Sunteți pe pagina 1din 5

Proiectul internațional ”Innovation Camp”,

în parteneriat cu Junior Achievement Moldova, Junior Achievement România,


Junior Achievement Estonia, USAID, ASEM, CNC al ASEM
Proiectul internațional ”Innovation Camp” în cadrul Programului
”Susținerea educației antreprenoriale în Europa și Eurasia” finanțat de către Agenția
Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID Moldova) și implementat
în Republica Moldova de către Junior Achievement Moldova în parteneriat
cu Academia de Studii Economice a Moldovei, Colegiul Național de Comerț al
ASEM.
Proiectul internațional ”Innovation Camp” este un atelier de lucru în care
elevii se adună cu scopul de a analiza o problemă specifică domeniului de afaceri şi
de a veni cu idei inovative şi fezabile care ar putea fi utilizate în soluţionarea
problemei stabilite. Participanţii trebuie să găsească o soluţie la problema propusă
de compania sponsor în numai 10 ore, adică pe durata atelierului Innovation Camp.
Participanţii vor lucra în echipe cu tineri pe care nu îi cunosc, de la diferite
instituții preuniversitare din orașul Chișinău, implicate în cadrul programelor JA
Moldova. Ei vor trebui să se adapteze rapid la aceste condiţii, găsind modalităţi
eficiente de a lucra împreună pentru a găsi soluţia cea mai bună pentru problema
propusă. Participând la această activitate, elevii vor avea posibilitatea de a-şi
consolida abilităţile interpersonale, de a-şi dezvolta competenţe necesare pentru
rezolvarea eficientă a problemelor şi abilităţile de a lucra în termeni foarte restrânşi.
La începutul atelierului de lucru, participanţii vor beneficia de exerciţii de
creativitate şi de jocuri de team-building pentru a facilita lucrul în echipă. După
această sesiune, tinerilor le va fi prezentată problema pentru care urmează să
găsească soluţii creative şi inovative. Pe parcursul zilei, echipele trebuie să analizeze
problema, să solicite consultanţă de la voluntarii, reprezentanţi ai mediului de
afacere. După găsirea cele mai bune soluţii, echipele urmează să pregătească o
prezentare şi o descriere a ideii care vor fi aduse la cunoștința juriului.
Obiective de învăţare:
1. De a oferi tinerilor oportunitatea de a-şi dezvolta şi consolida abilităţi, cum ar fi
creativitatea şi gândirea inovativă;
2. De a încuraja tinerii să lucreze în echipe pentru a rezolva probleme din viaţa
reală;
3. De a face legătura între elevi şi mediul de afaceri şi sectorul public pentru a da
tinerilor posibilitatea de a afla mai multe despre domeniul de activitate al
companiilor şi instituţiilor şi despre provocările cu care se confruntă;
4. De a oferi elevilor o experiență de învățare deosebită de cele pe care le au la
școală.
Echipele vor fi evaluate după următoarele criterii:
- Ideea găsită este inovativă şi fezabilă;
- Ideea a fost găsită în urma lucrului în echipă. Grupul a dat dovadă de spirit de
echipă şi au conlucrat eficient pentru a găsi soluţia finală.
- Prezentarea calitativă a ideii. (Claritate. Încadrare în timp. Convingere.)
Innovation Camp este un instrument extrem de eficient pentru motivarea
tinerilor în a găsi soluţii inovatoare din punct de vedere ştiinţific sau tehnologic
pentru problemele de business, motivare ce este de regulă dificil de obţinut în
contextul clasic de învăţare, constituind de asemenea modalitatea perfectă de a educa
şi motiva jucătorii-cheie pentru a încuraja spiritul antreprenorial în comunitatea
educaţională.
Subsemnata, Enachi Olga, în calitate de profesor de discipline economice, am
semnat acordul de colaborare cu Junior Achievement Moldova în anul 2009, astfel
elevii CNC al ASEM sunt implicați în toate proiectele internaționale.
Evoluția Proiectul internațional ”Innovation Camp” prin prisma elevilor
Colegiului Național de Comerț al ASEM
Doamna Maia Sandu, Ministrul Educației al RM și elevii implicați în
Proiectul internațional ”Innovation Camp” Chișinău 2011

Coordonator Enachi Olga și elevii participanți:


1. Barbăneagră Grigore Gr. CON 121 – Agenția “Magenta”
2. Marcu Andrei Gr. CON 122 – Întreprinderea “Linella”
3. Brînză Alexandru Gr. CON123 – Compania „Moldcell”
4. Mihailov Nicolaie (Gr. CON 124) – Compania “CocaCola”
5. Matei Gabriela (Gr. CON 111) – Întreprinderea “Linella”
6. Grădinaru Ana (Gr. CON 114) - Întreprinderea “Linella”
7. Moraru Silvia (Gr. TUR 112) – Hotelul “Vila Verde
Elevii CNC al ASEM implicați în Proiectul internațional ”Innovation Camp” 2012
Rusu Dumitru (CON 111), Stoicescu Diana (CON 111) și Barbăneagră Grigore (CON
121), ce au cunoștințe de bază în domeniul economic, antreprenorial, și care vorbesc fluent
engleza, sunt tineri foarte cretivi și energici, cu o gândire critică și motivați.
Elevul meu Ursu Cristian cu echipa sa ”Try Moldova”, s-a clasat pe locul doi,
pentru aplicațiile propuse prin intermediul cărora pot fi accesate produsele din
magazinele eco.

S-ar putea să vă placă și