Sunteți pe pagina 1din 6

PRO DIDACTICA 163

Constantin ŞCHIOPU
Interdisciplinaritate, pluridiscipli-
naritate şi transdisciplinaritate
în studiul literaturii
La orele de literatură, noţiunile interdisciplina-
ritate, pluridisciplinaritate şi transdisciplinarita-
te sunt intrinseci demersurilor de interpretare a
unor texte artistice. Înţelegerea corectă a esenţei
fiecărui concept dintre cele menţionate este de o
mare importanţă nu numai pentru realizarea ana-
lizelor şi comentariilor cerute de curriculumul
C.Ş. – conf. univ. dr.,
Facultatea Jurnalism şi şcolar, ci chiar pentru procesul lecturii în sine. Or,
Științe ale Comunicării, în cele mai dese cazuri, profesorul  / elevii sunt
Catedra jurnalism, U.S.M., nevoiţi, prin însuşi datul operei, să facă anumite
profesor-cumulard de conexiuni între diferite discipline, să transfere
limba şi literatura română metode din diverse domenii ale cunoaşterii în cel
la Liceul de Creativitate şi al literaturii şi să le aplice în vederea interpretării
Inventică „Prometeu-Prim” textului artistic.
din Chișinău. Lucrări recente:
Metodica predării literaturii Este ştiut că opera literară reprezintă un complex de
române, Editura Carminis, sensuri şi semnificaţii care se cer interpretate, desci-
Pitești, 2009; Arghezi, Barbu, frate, clarificate şi înţelese. Pentru determinarea lor
Blaga. Poezii comentate. hermeneutică se apelează la diverse discipline auxi-
Pentru elevi, studenți,
liare: istorie, filozofie, psihologie, mitologie, semi-
profesori, Editura ARC,
Chișinău, 2010; Manuale de otică, stilistică, poetică etc. Astfel, studierea prozei
limba şi literatura română de factură istorică (Fraţii Jderi de M. Sadoveanu),
pentru clasa a X-a (coautor de exemplu, impune relaţia literatură – istorie, ana-
Marcela Vâlcu-Şchiopu), liza celei psihologice (Patul lui Procust de C. Petres-
a XI-a (coautor Marcela cu)  – relaţia literatură – psihologie, interpretarea
Vâlcu-Şchiopu), a XII-a, liceu operelor inspirate din mitologia universală / naţi-
(coautor M. Cimpoi), a IX-a onală (Meşterul Manole de L. Blaga) – relaţia dintre
(coautor V. Pâslaru).
acestea şi mitologie, lectura celor filozofice – relaţia
cu filozofia etc. Prin urmare, la nivelul acestor inter-
dependenţe, se manifestă pluridisciplinaritatea.
164 ROMÂNĂ
Cât priveşte modul de stabilire a relaţiilor respective, evident că elevii vor avea
de rezolvat, chiar la etapa de pregătire, dar şi pe parcursul interpretării, mai mul-
te sarcini de documentare ce vizează fie evenimentul / personajul istoric evo-
cat (în cazul prozei istorice), fie conceptele de natură psihologică (introspecţie,
conştiinţă, caracter, personalitate etc.), teoriile / conceptele filozofice (cunoaş-
tere paradisiacă, luciferică, de exemplu, în cazul poeziei Eu nu strivesc corola de
minuni a lumi de L. Blaga), noţiunile de mit, arhetip, gândire mitică etc. Sarcini-
le respective pot fi diverse. Bunăoară, interpretarea romanului Zodia cancerului
sau vremea Ducăi-vodă de M. Sadoveanu va fi precedată de elucidarea cel puţin
a câtorva momente ce se referă la: situaţia politică (grupul I), social-economică
(grupul al II-lea), culturală (grupul al III-lea) a Moldovei din a doua jumătate a
secolului al XVII-lea (1679). Ulterior, în procesul interpretării operei literare în
cauză, elevii vor fi îndemnaţi:
a) să selecteze din textul operei detalii ce contribuie la crearea imaginii Mol-
dovei (situaţia politică, social-economică şi culturală) şi a locuitorilor ei din
timpul domniei lui Duca-vodă;
b) să confrunte această informaţie cu cea culeasă din sursele istorice;
c) să delibereze pe marginea următoarelor întrebări: „Ce a încăput în opera
literară din realitatea concret-istorică şi ce a rămas în afara ei?”, „De ce anume
acestor fapte, întâmplări autorul le-a dat preferinţă?”, „În ce măsură autorul se
apropie / se îndepărtează de adevărul istoric?”.
Având în vedere romanul / proza de analiză psihologică, considerat/ă de unii
exegeţi „disecţie a inimii şi sufletului personajelor sale” (Léon Bopp), de al-
ţii – „subtilă transcriere a intimităţii umane, a conştiinţei, interiorităţii” (R. M.
Albéres) ori „roman al pasiunii” (A. Thibaudet), după cum lesne se observă din
înseşi definiţiile propuse, acesta / aceasta are ca obiect de investigaţie artistică
omul psihologic. Ce presupune acest om psihologic în general? Care sunt tră-
săturile lui de fond, ce-l deosebesc, de pildă, de omul social sau de cel politic?
Cum se manifestă la nivel comportamental, din perspectivă psihologică, indivi-
dul uman? Cum pot fi explicate reacţiile, comportamentul omului psihologic?
Elucidarea, cel puţin, a acestor aspecte implică volens-nolens relaţia literatură –
psihologie. Or, necunoaşterea caracteristicilor de bază ale romanului psihologic
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de C. Petrescu (aşezarea eului
în centrul preocupărilor sale – relatarea la persoana I –, care structurează dis-
cursul prin intermediul subiectivităţii şi permite anexarea unui nou teritoriu ro-
manesc – psihicul uman – conştientul şi inconştientul, lanţul subiectiv şi spontan,
nedirijat al unor amintiri involuntare, colorate afectiv – memoria involuntară şi
fluxul conştiinţei, realitatea conştiinţei ca unică realitate – introspecţia şi mono-
PRO DIDACTICA 165
logul interior) poate avea un impact negativ asupra interpretării operei literare
respective. Mai mult. Pătrunderea în semnificaţiile ascunse ale prozei de analiză
este posibilă doar prin cunoaşterea modalităţilor de investigaţie psihologică, a
naturii şi rolului acestora.
În aceeaşi ordine de idei, dacă ne referim la opera literară de inspiraţie filo-
zofică, menţionăm că specificul ontic al acesteia (dar şi al celei literare în ge-
nere), după cum sublinia Tudor Vianu, constă, în primul rând, în faptul că
„implică un raport social între concepţia artistului şi forma materială pe care
o manifestă” [1]. Drept urmare, lumea operei apare – ontologic – „ca un fapt
de conştiinţă, exprimând conştiinţa de sine a scriitorului şi totodată a umani-
tăţii” [2]. Aceste afirmaţii scot în evidenţă tocmai relaţia literatură – filozofie,
inevitabilă în procesul interpretării unei opere literare filozofice, cum ar fi, de
exemplu, nuvela eminesciană Sărmanul Dionis sau poezia Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii de L. Blaga. În cazul celei de-a doua opere, descifrarea în
prealabil a conceptelor cunoaştere paradisiacă şi cunoaştere luciferică, mister, in-
vocate de autor în lucrarea sa Trilogia cunoaşterii, devine condiţia sine qua non
a comentariului poeziei respective, întrucât cele două atitudini – a poetului şi
a altora – faţă de tainele lumii pot fi determinate doar cunoscând conceptele
respective. Mesajul nuvelei Sărmanul Dionis va fi înţeles / descifrat de elevi în
cazul în care, iniţial, vor fi analizate mai multe idei filozofice cu privire la con-
ceptele de timp, spaţiu, voinţă – idei ce aparţin gânditorilor germani Novalis,
Schopenhauer, Kant, Fichte, iar ulterior vor fi extrase din opera eminesciană
idei filozofice care vor fi raportate la cele ale filozofilor respectivi. Sarcinile de
lucru pot fi formulate astfel: 1. Extrageţi din nuvelă câteva idei filozofice re-
feritoare la noţiunile de spaţiu şi timp şi scrieţi-le în spaţiile libere din tabelul
de mai jos; 2. Comparaţi ideile eminesciene cu cele ale gânditorilor germani;
3. Confruntaţi aceste idei într-o discuţie colectivă; 4. Demonstraţi că nuvela
Sărmanul Dionis cuprinde, „strânse ca într-un focar, aproape toate caracteris-
ticile romantismului german” (H. Sienkiewicz).
Tabel:
Idei filozofice ale gânditorilor germani Idei filozofice eminesciene
1. Schopenhauer: Timpul şi spaţiul sunt manifestări 1. ......................................
ale substanţei care se regenerează veşnic, umbre ale
individului fizic.
2. Kant: Spaţiul este forma experienţei noastre externe, 2. ......................................
iar timpul – forma experienţei interne.
3. Fichte: Dacă realitatea însăşi n-o putem cunoaşte 3. ......................................
niciodată şi sub nicio condiţiune, ea nu există pentru
noi; nu există decât eul, în care se petrec toate fenome-
nele exterioare în aparenţă.
166 ROMÂNĂ
4. Novalis: Dacă lumea e o creaţiune a eului, dacă 4. ......................................
fenomenele sunt în noi, atunci şi spaţiul, şi timpul tot în
noi sunt /.../ E de ajuns să doreşti ceva cu intensitate, ca
acest ceva să se realizeze chiar dacă ai dori să te strămuţi
în altă epocă sau în altă planetă.
Studierea textului artistic presupune utilizarea mai multor metode specifice
literaturii (comentariul literar, analiza literară etc.). Însă în cele mai dese ca-
zuri, criticii literari, implicit profesorul, apelează la diverse metode specifice
altor discipline. Perspectivele filozofică, psihanalitică, semiotică, structuralis-
tă, mitologico-arhetipală, stilistică, matematică şi, ceva mai nou, cea a infor-
maticii – toate nu numai că realizează de facto ceea ce se numeşte interdis-
ciplinaritate, dar şi servesc pentru atingerea aceluiaşi obiectiv: explorarea
complexului semantic al operei literare. Aşadar, interdisciplinaritatea se re-
feră tocmai la acest transfer de metode şi procedee de la o disciplină la alta.
Perspectivă de interpretare a textului artistic, metoda structuralistă, de
exemplu, (pentru structuralişti opera literară este o structură, adică un an-
samblu de elemente independente ce formează un sistem; ea este înainte de
toate text, limbaj, constituit într-un cod format din semnificant – complex
sonor, realizarea materială a semnului lingvistic – prin descrierea şi inter-
pretarea căruia se ajunge la conturarea semnificatului – a sensului) are meni-
rea de a-i pune în evidenţă structura pe baza studiului componentelor. Deci
utilizarea acestei metode într-un demers şcolar impune analiza elementelor
de structură a operei literare organizate în câteva straturi: fonetico-prozodic
(vocale, consoane, diftongi, triftongi, hiat, aliteraţii, asonanţe, muzicalitate
interioară, ritm, rimă, măsură, cezură, aranjarea versurilor în strofe etc.);
lexico-semantic (câmpuri semantice, cuvinte-simbol, sens propriu / figurat,
polisemie, regionalisme, arhaisme, neologisme, cuvinte din fondul princi-
pal / secundar al vocabularului limbii române, metafore, comparaţii, meto-
nimii, personificări, hiperbole etc., sinonimia, antonimia, omonimia); gra-
matical (părţi de vorbire, categorii gramaticale, părţi de propoziţie, topica,
structura frazelor, relaţia cu ansamblul şi evidenţierea aportului nivelului
gramatical la susţinerea mesajului artistic). Evident, metoda structuralistă
impune, la rândul ei, transferul de metode proprii matematicii: elevii vor
trebui să grupeze cuvintele în părţi de vorbire, să constate, prin numărare,
ce vocale / consoane / părţi de vorbire sunt folosite preponderent, să moti-
veze raportul numeric dintre acestea etc.
Ca metodă de învăţământ, ce „angajează un lanţ de exerciţii dirijate, integrate
la nivelul unei scheme de acţiune didactică standardizată” [3], algoritmiza-
rea, caracteristică ştiinţelor exacte, şi în primul rând matematicii, dincolo de
PRO DIDACTICA 167
limitele caracterului său standardizat, contribuie la însuşirea de către elevi a
unor scheme de comentariu al operei literare, care, la rândul lor, îi vor ajuta
să-şi formeze capacităţi de a elabora treptat propriile scheme aplicabile la di-
verse texte, în diferite circumstanţe didactice sau extradidactice. Nu mai puţin
utilizată în procesul predării / interpretării textului artistic este şi problemati-
zarea, metodă ce „se întemeiază pe crearea unor situaţii conflictuale (un dez-
acord între vechile cunoştinţe ale elevilor şi cerinţele impuse de rezolvarea
problemei, între modul de rezolvare, posibil din punct de vedere teoretic, şi
imposibilitatea lui de rezolvare practică, necesitatea de a aplica în condiţii noi
cunoştinţele asimilate anterior, de a alege din cunoştinţele pe care elevul le
posedă doar pe acelea care îi vor servi la rezolvarea problemei, de a depune
un efort de gândire pentru organizarea cunoştinţelor într-o formulă sintetiza-
toare), care conduc gândirea elevilor din descoperire în descoperire până la
epuizarea conţinutului unei teme” [4].
Preluarea unor arhetipuri ca „modele” pentru conturarea de situaţii şi perso-
naje reprezintă unul dintre modurile de manifestare a mitului în literatură.
Ţinând cont de acest fapt, perspectiva mitologico-arhetipală rămâne a fi cea
mai adecvată şi mai eficientă în procesul interpretării textului literar. În acest
caz elevii vor releva, în primul rând, mitul, arhetipul, care au servit ca punct
de pornire în scrierea operei, ulterior vor estima ce şi cât a preluat scriitorul
din acest arhetip (mit), reflectând modul de interpretare a mitului / arhetipu-
lui. Perspectivele stilistică, semiotică etc. sunt tot atât de productive şi de des
utilizate în procesul de interpretare a textului artistic.
Formarea în procesul studierii textului literar a unei viziuni unitare despre
lume presupune relevarea afinităţilor ce există între anumite discipline, în ca-
drul lor şi dincolo de ele. Astfel, după afirmaţia lui Corneliu Crăciun, „aborda-
rea transdisciplinară corespunde specificului timpului actual, definit printr-o
tendinţă – tot mai evidentă – de estompare a graniţelor între domenii” [5].
În cazul literaturii perspectiva transdisciplinară presupune transgresarea spa-
ţiului literaturii şi situarea în domeniul celorlalte arte. Analiza unei ilustraţii la
operă („Relaţionaţi poezia Trecut-au anii... de M. Eminescu cu ilustraţia Ligiei
Macovei la aceeaşi operă”), comentarea în paralel a unei creaţii plastice şi a
operei literare („Ce sugerează imaginea?”, „Ce idei îţi apar privind-o?”, „Ra-
portaţi aceste idei la textul literar studiat”, „Ce afinităţi între imagine şi text
descoperiţi?” „Care sunt modalităţile de comunicare artistică proprii celor
două arte?”), compararea unei ecranizări cu textul literar propriu-zis (roma-
nul şi filmul Moromeţii: „Cât din roman a încăput în film?”, „Ce a rămas din-
colo de cadru?”, „Cum motivaţi alegerea regizorului?” etc.), vizionarea unui
spectacol după / înainte / în timpul studierii operei, punerea în scenă de către
168 ROMÂNĂ
elevi a unui tablou / act (mai rar a operei în întregime) sunt câteva dintre mul-
tiplele posibilităţi de manifestare a transdisciplinarităţii.
În concluzie, menţionăm că izolarea obiectului cunoaşterii fragmentează
perspectiva şi afectează unitatea cunoaşterii. Stabilirea unor punţi de legătu-
ră, a unor canale de comunicare între diferite discipline, pe lângă faptul că
reprezintă un obiectiv important al studierii literaturii în şcoală, generează
noi dimensiuni de interpretare a textului artistic, îi ajută pe elevi să înţeleagă
semnificaţia comunicării artistice prin cuvânt în raport cu celelalte moduri /
tipuri de comunicare.

Bibliografie 1. Tudor Vianu, Postume, Editura pentru Literatura Uni-


versală, Bucureşti, 1966, p. 172-173.
2. Constantin Parfene, Teorie şi analiză literară, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1993, p. 176.
3. Sorin Cristea, Dicţionar de pedagogie, Litera Internaţio-
nal, Chişinău – Bucureşti, 2000, p. 12.
4. Alexandru Bojin, Metodica predării limbii şi literatu-
rii române, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1974, p. 95.
5. Corneliu Crăciun, Metodica predării limbii şi literaturii
române în gimnaziu şi liceu, Editura Emia, Deva, 2004,
p. 180.

S-ar putea să vă placă și