Revoluția din Ungaria 1956

Începută cu un protest studențesc desfășurat la Budapesta în data de 23

octombrie, Revoluția a evoluat într-o revoltă a muncitorilor din întreaga țară și s-
a terminat pe 11 noiembrie odată cu proclamarea, de către Janos Kádár , omul
sovieticilor, a înăbușirii revoluției.

Demonstrația pașnică a studenților din 23 octombrie, inspirată din mișcările

protestatare din Polonia din vara aceluiași an, a atras rapid mii de oameni în
marșul prin centrul Budapestei. Aceștia s-au îndreptat spre clădirea Radioului
Budapesta pentru a se adresa, prin intermediul radioului, națiunii și pentru a-și
face publice cererile. Însă clădirea radioului era păzită de AVH, Poliția Secretă,
care – atunci când demonstranții au încercat să forțeze intrarea în clădire – a
deschis focul. Acest fapt a dus la escaladarea revoltei în capitală și, apoi, în toată
țara. În capitală și în alte orașe importante simbolurile comunismului – cel mai
cunoscut fiind statuia lui Stalin din Budapesta – au fost distruse. În acea noapte,
Erno Gero, secretarul general al partidului, a cerut Uniunii Sovietice să intervină
militar pentru înăbușirea revoltei.

După căderea guvernului comunist a fost format unul nou, sub conducerea
fostului prim-ministru Imre Nagy. Noul guvern național a avut o durată de viață
scurtă, de doar 10 de zile, dar în acest timp a adoptat o politică fermă vis-a-vis
de calea pe care Ungaria trebuia să o adopte. Instituția securității a fost
desființată, iar Nagy a anunțat intenția de retragere a Ungariei din Pactul de la
Varșovia. Mulți prizonieri politici au fost eliberați, iar vechi partide politice care
fuseseră interzise de comuniști au reapărut și s-au alăturat mișcării lui Nagy.
Până la sfârșitul lui octombrie, luptele aproape încetaseră. Dar după ce anunțase
deja posibilitatea negocierilor pentru retragerea forțelor sovietice din țară, Biroul
Politic al URSS s-a răzgândit și a decis să înăbușe revoluția. La 4 noiembrie
soldații sovietici au invadat capitala Ungariei și alte regiuni ale țării. Eroica
rezistența ungară a cedat în final pe 10 noiembrie.

Revoluția Maghiară a făcut 3000 de victime. Imediat după înăbușirea revoluției,

zeci de mii de maghiari au fost arestați; dintre aceștia, 26.000 au fost judecați.
22.000 de oameni au fost condamnați, dintre care 13.000 trimiși la închisoare și
circa 300 executați.

Reporterul D. Sefton Delmer, de la London Daily Express, relatează:

„Am fost astăzi martorul unuia dintre cele mai mari evenimente ale istoriei. Am
văzut cum poporul din Budapesta s-a aprins cu focul izbucnit la Poznan și
Varșovia și a ieșit în străzi în rebeliune deschisă împotriva conducătorilor
sovietici. Am mărșăluit alături de ei și aproape cu bucurie atunci când
emblemele sovietice din Ungaria erau distruse de mulțimile înfuriate și exaltate.
Și se pare că rebeliunea pare a avea succes.

Aud vuietul mulțimilor formate din studente și studenți, din soldați maghiari ce
încă poartă uniformele în stil rusesc și muncitori din fabrici ce mărșăluiesc prin
Budapesta și-și strigă sfidarea față de Rusia. «Trimiteți Armata Roșie acasă»,
strigă ei. «Vrem alegeri libere și secrete.» Apo strigătul de rău agur pe care-l
auzi mereu în astfel de ocazii: «Moarte lui Rákosi». Moarte fostului dictator,
marionetă a sovieticilor – aflat acum la „cură” pe riviera Mării Negre, cel pe
care mulțimea îl învinovățește pentru toate relele ce s-au abătut asupra țării în 11
ani de conducere controlată de sovietici.

Afișe cerând retragerea imediată a Armatei Roșii și alungarea actualului guvern

sunt aruncate asupra mulțimilor din străzi din tramvaie. Afișele au fost tipărite în
secret de studenți care «au făcut rost de acces», cum spun ei, la o tipografie după
ce ziarele au refuzat să le publice programul politic. Pe zidurile caselor din tot
orașul au fost lipite foi cu cele 16 cereri ale rebelilor.

Dar trăsătura fantastică și, în opinia mea, extrem de ingenioasă a acestei

rebeliuni naționale împotriva Secerii și Ciocanului, este că se desfășoară sub
mantia roșie, protectoare, a pretinsei ortodoxii comuniste. Portrete uriașe ale lui
Lenin sunt purtate la deschiderea marșurilor. Fostul premier epurat Imre Nagy,
care abia în ultimele câteva săptămâni a fost readmis în Partidul Comunist
Maghiar, este campionul ales al rebelilor și liderul căruia cer să-i fie dată
conducerea unei Ungarii noi și independente. Într-adevăr, socialismul acestui
fost premier – în curând viitor premier, pun pariu – este, fără îndoială, veritabil.
Dar tinerii din mulțime, cred eu, au fost în marea majoritate atât anticomuniști,
cât și antisovietici – asta dacă sunteți de acord cu mine că a cere retragerea
Armatei Roșii este un gest antisovietic.

De fapt a existat un moment dificil când aproape s-a ajuns la confruntare pe

această temă. Principalul corp de studenți și protestatari se adunaseră deja în fața
universității, în fața monumentului poetului-patriot Petofi, care a condus
rebeliunea împotriva austriecilor din 1848. Dintr-o dată, un nou grup de studenți
cu pancarte roșii s-a apropiat dinspre o stradă laterală. Potrivit pancartelor, erau
studenți ai Institutului Marxist-Leninist, care pregătește tineri profesori de
idelogie comunistă și asigură liderilor servitori civili.

Reacția imediată a corpului principal, am observat, a fost să-și manifeste

sfidarea și dezaprobarea față de ideologi. Dar au amuțit rapid și ideologii s-au
alăturat marșului, cântând La Marseillaise.
Jurnalistul maghiar George Paloczi-Horvath, pentru London Daily Herald:
„Reacția sovietică - «Și-au ocupat pozițiile în jurul străzii și au deschis focul
cu toată muniția pe care o aveau»”

„Se crăpa de ziuă... ziua în care rușii au atacat din nou.

Am fost treziți de vuietul armelor grele. Radioul era într-o debandadă totală. Tot
ce primeam era imnul național, repetat la nesfârșit, și repetarea continuă a
anunțului Premierului Nagy că, după o rezistență simbolică, trebuie să încetăm
lupta și să cerem lumii libere ajutorul...

După războiul pentru libertate ce a durat zece zile, după patetic de scurta
perioadă a victoriei noastre, asta era o lovitură teribilă. Dar nu era timp să stăm
paralizați de disperare. Rușii îl arestaseră pe generalul Maleter, liderul
consiliului revoluționar al forțelor armate, iar armata dăduse ordine de încetare a
focului. Dar cum rămânea cu grupurile de muncitori și studenți?

Acestor civili curajoși trebuia să li se spună să depună doar o rezistență

simbolică, pentru a evita vărsarea de sânge. Primiseră instrucțiuni să nu înceapă
să tragă.

Am luat legătura cu grupul cel mai mare, „regimentul Corvin”. Comandantul

adjunct a răspuns la telefon. Vocea lui era ciudat de calmă: „Da, am realizat că
nu ar trebui să deschidem focul. Dar au făcut-o rușii. Și-au ocupat pozițiille în
jurul străzii și au deschis focul cu toată muniția pe care o aveau. subsolurile sunt
pline cu 200 de răniți și morți. Dar vom lupta până la ultimul om. Nu există
alegere. Dar informați-l pe premierul Nagy că nu noi am început lupta.”

Asta era chiar înainte de ora 7 dimineața. Premierul Nagy, vai, nu mai putea fi
informat de nimic. Era de negăsit.

Situația era la fel peste tot. Veneau tancurile sovietice și începeau să tragă în
fiecare centru de rezistență care-i sfidaseră în timpul primei noastre bătălii
pentru libertate.

De data aceasta, rușii au distrus clădirile. Luptătorii pentru libertate erau blocați
în tot soiu de barăci, clădiri publice și clădiri de apartamente. Rușii aveau de
gând să-i ucidă pe toți, până la ultimul om. Și ei știau asta. Au luptat până la
moarte.

Acest masacru rusesc lipsit de sens a provocat a doua fază a rezistenței armate.
Instalarea guvernului marionetă al lui Kádár a fost doar gaz pe foc. După zilele
de luptă, după scurta perioadă de libertate și democrație, sloganurile hidoase și
minciunile stupide ale lui Kádár, formulate în detestata terminologie stalinistă, i-
a înfuriat pe toți. Deși zece milioane de oameni văzuseră contrariul, guvernul
marionetă a venit cu ridicola minciună că războiul nostru pentru libertate era o
contrarevoluție inspirată de câțiva fasciști.

Răspunsul a fost o luptă amară și o grevă generală în întreaga țară. În vechile

centre reviluționare – suburbiile indutriale din Csepel, Ujpest și restul –
muncitorii au stat în grevă și au luptat cu disperare împotriva tancurilor
sovietice....

Rezistența armată a fost prima care a cedat. Rușii au bombardat fiecare casă din
care s-a tras chiar și un singur foc. Grupurile de luptă au realizat că mai multe
bătălii vor însemna anihilarea capitalei. Așa că au încetat lupta.

Dar greva a continuat.

Consiliul Muncitorilor, Asociația Scriitorilor și Consiliul Revoluționar al

Studenților au decis în cele din urmă că greva generală trebuie suspendată, altfel
Ungaria s-ar sinucide.”