Costin Alexandru, AMG, Anul I, grupa B

Dezechilibre Ecologice

Pentru început consider important să vedem mai exact ce reprezintă echilibrul

ecologic. Acesta este văzut ca ansamblul stărilor și inter-relațiilor dintre elementele
componente ale unui sistem ecologic, care asigură menținerea structurii și buna funcționare a
acestuia.

Prin echilibru ecologic se înțelege starea în care un sistem biologic se menține

aproximativ în aceleași limite, prezentând slabe fluctuații în timp și spațiu ca urmare a
interdependenței indivizilor sau a părțilorcare îl compun.

Echilibrul ecologic, poate fi observat de obicei cu echilibrul natural, poate fi vîzut ca și

starea în care se află un ecosistem natural în care lanțul trofic este corect echilibrat. Materia
vie este o continua miscare. Un oraganism preia din mediu materie și energie, construindu-se
pe sine și în același timp, cedează materie și energie mediului. Fiecare dintre aceste sisteme
supraindividuale realizează schimburi echilibrate cu mediul său, rezultând de aici chiar
echilibrul ecologic.

Existența echilibrului ecologic a fsot constată încă din trecut, dar analizată și
fundamentată teoretic în secolul al XX-lea, ca urmare a distrugerilor provocate de intervențiile
umane în lanțul trofic și de dezvoltarea unei științe a echilibrului natural

Materia vie are mecanisme de autotreglare, stabilizatoare.Totuși, dacă perturbațiile

sunt prea puternice, echilibrarea nu se mai produce.

Prin industrializarea masivă, datorată revoluței industriale putem vorbi în acest context
de un dezechilibru ecologic provocat de țările industrializate atât pe teritoriul lor cât și pe
teritoriul altor state. Din păcate, civilizația umană execută cele mai periculoase influențe
destabilizatoare la nivelul întregii biosfere.

În acest context s-a constatat că natura nu dispune mereu de mijloace pentru refacerea
echilibrului ecologic, în foarte multe situații fiind necesară fiind necesară intervenția
recuperatoare a omului.

1
Costin Alexandru, AMG, Anul I, grupa B

Prin supra exploatare întelegem extragerea unei cantități de biomasă mai mare decat
sporul ei natural.

Omul primitiv, culegător și vânător se integra organic în ecosistemele naturale însă

punea în primejdie multe specii, mai ales pe consumatorii de vârf, care aveau nevoie de un
spațiu mai mare de hrănire.

Multe specii nu se mai pot repoduce deoarece chiar în spațiul în care le-a mai rămas nu
au linistea necesară sau nu mai au baza trofica suficentă pentru reproducere.
Restrângerea biodiversitatii, reprezintă cea mai evidentă consecință a supraexploatării,
fapt care duce la dispariția unor specii. Ecosistemele naturale devin tot mai sărace în specii.
Introducerea unor specii noi in ecosisteme, pentru că o populatie introdusă într-un
ecosistem nou poate produce dezichilibre deoarece efectivul nu mai este controlat de
dușmaniinaturali.
Diferite forme ale poluarii afecteaza toate speciile. Poluanții chimici și radioctivi se
concentrează progresiv de-a lungul lanturilor tropice, atingând concentrații mortale în
organismul consumatorilor.

Apa este considerată un bun comun a patrimoniului public și putem afirma fără sa
greșim faptul că reprezintă un factor determinant în menținerea echilibrului ecologic.
Menținerea echilibreului ecologic presupune adoptarea unor strategii, ale unor instrumente de
ordin economic, juridic, tehnic și instituțional care să asigure sau să protejeze pe termen
mediu și îndelungat mediul înconjurător.

Echilibrul natural, care se aseamănă de cele mai multe ori cu echilibrul ecologic și
reprezintă starea în care se află un ecosistem natural unde lanțul trofic este în echilibru
perfect.

Dezechilibrele ecologice provocate de acțiunea antropică, în medie afectează 5-7

milioane ha/an, salinizarea secundară 150-250 milioane ha/an dintre care aproximativ 2
miliarde de hectare cultivate, iar acidificarea pune în pericol 20 de procente din sol.

Cifrele referitoare la țara noastră nu sunt foarte optimiste. Astfel, eroziunea afectează
aproximativ 4,45 milioande de hectare, cifră la care mai putem adăuga 700 mii de hectare
afectate de alunecări de teren, 25 mii de hectare de salinizare și pericol de înmlăștinare.
Cercetătorii consideră că pierderile de sol sunt de aproximativ 150 milioade de tone pe an,

2
Costin Alexandru, AMG, Anul I, grupa B

unde sunt incluse 1,5 milioane de tone de humus, 0,4 -0,5 milioane de tone de azot și cantități
mari de fosfor, potasiu și alte elemente.

Dacă ne-am uita din cealaltă perspectivă, se estimează că în funcție de condițiile de

mediu, cantitatea de sol formată este de 2-10 tone/ha/an. Cantitate care compensează
pierderile prin eroziune și se poate spune că se menține un echilibru oarecum stabil între cele
două procese.

Însă o problemă cu care ne confruntăm și care merită luată în considerare, o reprezintă

tendința de scădere a conținutului de humus din sol pe suprafețe din ce în ce mai mari. Acest
lucru este cauzat de tehnologiile utilizate la scară din ce în ce mai mare și a utilajelor
agricole necorespunzătoare care și-au pus amprentă asupra activității negative din sol.

Cum am văzut mai sus, odată cu intervenția omului în natură au fost semnalate efecte
negative și asupra regimului animal.

În ultimele secole, putem spune că au disparut peste 300 de specii de animale, iar
altele sunt pe cale de dipariție (zimbrul, bizonul, capra neagră, vidra, etc).

Pe de altă parte, odată cu dezvoltarea agriculturii și a schimburilor comerciale, omul a

realizat introducerea de noi dăunători, care au perturbat echilibrele ecologice în natură.

În anul 1972 la Conferința Mondială a ONU, asupra mediului, poluarea a fost

denumită ca fiind modificarea componentelor naturale sau prezența unor componente străine,
ca urmare a activității omului, și care provoacă prin natura lor, prin concentrația lor efecte
nocive asupra sănătății, creează disconfort.

Poluantul este factorul care produce poluarea, el generează disconfort și are acțiune
toxică asupra organismelor, provocând dezechilibre ecologice. Acest fenomen a început odată
cu apariția omului și are la bază orice activitate umană. Inițial produsele poluante erau puține,
de natură organică și biodegradabilă, însă odată cu dezvoltarea societății, numărul și
diversitatea poluanților au crescut din ce în ce mai mult.

Astăzi se răspândesc în biosferă un număr mare de deșeuri, unele sunt greu

degradabile sau deloc degradabile, cum ar fi detergenți, pesticide, plastic, deșeuri radioactive.
Când cantitatea de poluanți depășește capacitatea de neutralizare a mediului, ecosistemele
suferă procese de alterare.

3
Costin Alexandru, AMG, Anul I, grupa B

Aceste modificări pot fi atât de puternice încât pot distruge ecosistemele respective și
automat să ducă la apariția unor zone lipsite de viață.

Industrializarea masivă, agricultura care nu respectă nicio normă, tehnologizarea in

general, creează cantități din ce în ce mai mare de deșeuri. Gaze, deșeuri, ape reziduale, toate
acestea poluează mediul iar în unele locuri nevelul depoluare a atins cote alarmante.

După cum am spus mai sus, natura are în mare parte capacitatea de a se autoregla, dar
dacă factorii de degradare sunt foarte puternici, refacerea se produce într-o măsură mai mică.