Crime împortiva umanității

1. Deportarea şi exterminarea ţiganilor și evreilor din România în

Transnistria (1941-1944)

La 17 mai 1946, prin sentința Tribunalului Poporului, Mareșalul Ion Antonescu, a fost
judecat și condamnat la pedeapsa cu moartea, imputându-se că a săvârșit cea mai mare crimă
petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra
popoarelor din Rusia sovietică, dar și crime de război împotriva popoarelor evreiești.
Unul din cele mai importante capete de acuzare împotriva lui Ion Antonescu a fost alianța
cu Germania în cel de-al II război mondial, mai precis, I.A. a fost acuzat că a băgat țara în război
de partea naziștilor și a participat la dezastrul țării și crime de război prin aceea că au trădat
interesele poporului român, punând țara în slujba dușmanilor.
Al doilea mare capăt de acuzare a fost acela de crime contra umanității și politică rasială.
Tribunalul Poporului a declarat că I.A se face vinovat de uciderea și deportarea evreilor, țiganilor
și altor rase indizerabile, în scopul purificării etnice a României și că a declanșat o românizare
forțată prin uciderea și deportarea celor de altă rasa sau naționalitate. Magistrații s-au referit la
masacrele contra evreilor de la Odesa, Trenurile morții de la Iași, despre deportările romilor și
evreilor în Transnistria într-un soi de lagăre de concentrare. În 1942, Antonescu a ordonat
deportarea în Transnistria a 24.617 de cetățeni români de etnie romă, dintre care peste 11 000 au
fost dați dispăruți și numai jumătate au supraviețuit și au reușit să se reîntoarcă în România.
Pentru deportarea romilor în Transnistria nu s-a mai folosit - ca în cazul evreilor - pretextul de
comunism sau activități subversive pro-sovietice, ci etichetarea întregii minorități rome
ca nomazi și „nemobilizabili și periculoși ordinei publice”. Au fost deportați
în Transnistria 195.000 de cetățeni români de etnie evreiască dintre care, la 15 noiembrie 1943,
au rămas în viață 49.927. În Transnistria, guvernul antonescian a mai exterminat peste 170.000
de evrei ucraineni. În total au fost masacrați peste 300.000 de evrei.
Acuzatorii au adus ca probă inclusiv declarația lui I.A., și anume ordinul său către
Alexianu, guvernator al Transnistriei (pe atunci) în privința evreilor: “Bagă-i în catacombe,
bagă-i în Marea Neagră, dar scoate-i din Odesa”.
„Curățirea terenului” a fost numele de cod folosit de regimul antonescian ca echivalent al
termenului german „soluția finală”. Ordinul de „curățirea terenului”, de deportare și de
exterminare a evreilor din Basarabia și Bucovina a fost dat de Antonescu din proprie inițiativă și
nu sub presiuni germane.

2. MASACRUL SAU GENOCIDUL DE LA SREBRENICA 1995

Aceasta se referă la uciderea în iulie 1995 a peste 8.000 de musulmani bosniaci, bărbați și
băieți, din orașul Srebrenica din Bosnia și Herțegovina și din împrejurimi, find efectuat de către
unități ale Armatei Republicii Srpska (VRS) aflată sub comanda generalului Ratko Mladić în
timpul războiului din Bosnia. Masacrul a fost însoțit de transferul forțat al unui număr între
25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci, și este considerat de Tribunalul Penal
Internațional pentru Fosta Iugoslavie a fi o dovadă clară a intenției de genocid.
În 1992, satele bosniace din jurul Srebrenicei au fost supuse constant atacurilor forțelor
sârbe, fiind distruse în total 296 de sate.
În 2008 și 2011 au fost aduși în fața justiției, doi politicieni renumiți: fostul președinte al
Republicii Srpska în Bosnia, Radovan Karadzic și Generalul Ratko Mladici, ambii se ascundeau
sub identitate falsă. Potrivit judecătorilor, masacrul a făcut parte dintr-o campanie de ”purificare
etnică” planificată de Radovan Karadzic, generalul Ratko Mladic şi Slobodan Milosevic.
Lista acuzaţiilor care i s-au adus fostului general Ratko Mladici a fost lungă şi a inclus
capete de acuzare extrem de grave: genocid, încălcarea Convenţiei de la Geneva privind
drepturile omului, crime de război şi crime contra umanităţii. Între aprilie 1992 şi iulie 1995,
Mladici şi armata sa ar fi atacat, prădat şi distrus sate şi oraşe din Bosnia-Herţegovina.
Acţiunile fostului lider al armatei s-au soldat cu mii de morţi, expulzarea sistematică şi
agresarea populaţiei de altă etnie decât cea sârbă în timpul războiului. Tot în contul lui Ratko
Mladici a mai fost trecută asedierea, timp de 3 ani, şi bombardarea oraşului Sarajevo. Nu în
ultimul rând, fostul general se face răspunzător de comiterea genocidului de la Srebreniţa din
iulie 1995.
Sentinţa în cazul său s-a pronunţată la peste două decenii de la încheierea războiului din
Bosnia: detenţie pe viaţă.
Iar în 2016, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) l-a condamnat
pe Radovan Karadzic la 40 de ani de închisoare, găsit vinovat de genocid, crime de război şi
crime împotriva umanităţii în timpul conflictului din Bosnia (1992-1995).
Radovan Karadzic, 73 de ani, şi Ratko Mladic, 76 de ani, au fost condamnaţi de TPIY
pentru rolul lor în războiul care a urmat destrămării Iugoslaviei după prăbuşirea comunismului la
începutul anilor 1990. Acest conflict a făcut peste 100.000 de morţi şi 2.2 milioane de deplasaţi.

3. HOLOCAUST – sau uciderea evreilor în masă din Europa

Au fost uciși aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea
din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta a fost programul de exterminare
a evreilor „soluția finală a problemei evreiești”, plănuit și executat de regimul național-
socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia.
Victime ale Holocaustului cuprind nu doar evrei, dar și romii, polonezii, alte grupuri
etnice slave, și pacienți ai Action T4 (persoane ucise deoarece erau bolnavi mintal sau aveau
handicap fizic), cetățeni sovietici, prizonieri de război, homosexuali, martori ai lui
Iehova, negri, adversari politici ai naziștilor, și membri ai altor grupuri mai mici.
Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a unui eveniment
mai mare care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare europene.
Începând cu anul 1933, naziștii au început să pună la punct o rețea de lagăre de
concentrare. Până la jumătatea lui 1942, victimele erau transportate constant cu trenurile de
marfă în lagărele de exterminare. Majoritatea celor care supraviețuiau călătoriei erau uciși
sistematic în camere de gazare. Aceasta a continuat până la sfârșitul celui de al Doilea Război
Mondial în Europa în aprilie–mai 1945.
Principalele lagăre de exterminare au fost
1. Auschwitz-Birkenau: 1,4 milioane;
2. Belzec: 600 000,
3. Chełmno: 320 000;
4. Lagărul de exterminare Majdanek: 360 000;
5. Maly Trostineț: 65 000;
6. Sobibór: 250 000;
7. Treblinka: 870 000.
8. Einsatzgruppen, 2 milioane de evrei în mai puțin de un an.

4.GENOCIDUL ARMEAN
Genocidul armean este un genocid comis între aprilie 1915 până în iulie 1916 sau
chiar 1923, în care două treimi dintre armenii care trăiau pe teritoriul de astăzi al Turciei au pierit
în urma deportărilor, foametei și masacrelor de mare amploare. A fost planificat și executat de
către partidul de la putere la momentul respectiv, Comitetului Uniunii și Progresului (CUP), mai
bine cunoscut sub numele de „Junii Turci”.
Cauzele producerii și reproducerii crimelor împotriva umanității este slăbiciunea
autorităților naționale și internaționale în privința aducerii în instanță și a condamnării
criminalilor.
Una dintre cauzele pentru care în cel de-al Doilea Război Mondial trei mari puteri
(Germania, Japonia și Uniunea Sovietică) au comis asemenea crime a fost îngăduința față de
actele similare comise în timpul Primului Război Mondial și pentru care autorii acestor masacre
au rămas nepedepsiți.