Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

REFERAT
La disciplina______________________

PATRIMONIUL. FUNCȚII ȘI IMPORTANȚA PENTRU

RELAȚIILE SOCIALE

Autor:
xxxxxxx ____________

Aprobat:
____________________
____________________

Chișinău, 2022
 CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………….. 3
I. ASPECTE GENERALE ALE PATRIMONIULUI…………………………………. 6
1.1 Definiții ale patrimoniului……………………………………………………………… 6
1.2 Teorii ale patrimoniului………………………………………………………………… 11
II. CONȚINUTUL PATRIMONIULUI. CARACTERELE JURIDICE ȘI 16
FUNCȚIILE ACESTUIA....................................................................................................
2.1 Conținutul - elementele patrimoniului............................................................................ 16
2.2 Caracterele juridice ale patrimoniului.............................................................................. 21
2.3 Funcțiile patrimoniului………………………………………………………………… 24
2.4 Importanța patrimoniului pentru relațiile sociale. Protejarea juridică a 31
patrimoniului……………………………………………………………………………….
CONCLUZII………………………………………………………………………………. 34
RESURSE BIBLIOGRAFICE…………………………………………………………… 35

2
 INTRODUCERE
Actualitatea și importanţa subiectului. Ca reper fundamental al teoriei şi practicii
juridice civile, patrimoniul constituie unul dintre cele mai importante concepte specifice acestui
domeniu, cu o aplicabilitate de cea mai largă anvergură. Impunându-se, astfel, încă de la
„începuturile dreptului“, mai precis în perioada în care, în cadrul statului roman antic, se
considera că raporturile juridice au o natură sacră, conceptul de patrimoniu a traversat istoria
pentru a se plasa la temelia sistemului juridic privat modern. Transmis, sub o formă sau alta, de-a
lungul unei perioade care a acoperit existenţa Imperiului Roman, dar şi declinul şi căderea
acestuia, epoca medievală şi, nu în ultimul rând, Renaşterea şi Iluminismul, patrimoniul, în
forma sa modernă, îşi găseşte temeiul existenţei în Codul civil francez din anul 1804, care a
constituit sursa de inspiraţie pentru marea majoritate a actelor normative de acest gen din statele
sistemului de drept continental.
Deşi, în sens strict juridic, acesta a fost şi rămâne legat de ideea de proprietate (privată),
încă de la începutul afirmării sale, jurisconsulţii l-au asociat întotdeauna cu ideea „avuţiei”, nu
numai materială, dar şi spirituală, nu numai a unui singur individ sau a familiei acestuia asupra
averii lor, dar şi al unui popor, al unei naţiuni, sau chiar a speciei umane.
În prezent, patrimoniul constituie unul din atributele personalității umane și ca atare
patrimoniul este strâns legat de persoana fizică, și în mod implicit reprezintă un instrument în
derularea afacerilor, chiar afacerea în sine, motiv pentru care este necesară reglementarea
acestuia în acord cu cerinţele economiei moderne.
Legea nu doar recunoaște dreptul fiecărei persoane la un patrimoniu, dar stabilește
imperativul potrivit căruia oricine are un patrimoniu, atât persoană fizică cât și persoană juridică.
În același timp recunoașterea dreptului asupra patrimoniului nu este suficientă pentru
libera posesie, folosință, și dispoziție a acestuia, astfel încât, proprietarul patrimoniului să nu fie
perturbat în nici un fel în posesia, folosința, și libera dispoziție de propriul patrimoniu. Iar
aceasta deoarece, patrimoniul sau bunurile din care este constituit, sunt de cele mai multe ori
obiectul infracțiunilor contra patrimoniului.
Astfel, pentru asigurarea integrității patrimoniului, legea instituie diferite mecanisme,
inclusiv punitive, prin intermediul legii penale, prin adoptarea de măsuri și pedepse pentru
atentarea asupra patrimoniului altei persoane.
Fiind privită ca o categorie juridică, patrimoniul este indisolubil legat de dreptul de
proprietate, în sens că, atât persoana fizică cât și persoana juridică dispun de drepturi absolute
asupra bunurilor care formează patrimoniul personal și nu pot renunța la el/ele atât timp cât
persoana fizică este în viață iar persoana juridică nu și-a încetat activitatea.

3
 Scopul studiului este de a identifica importanța patrimoniului ca universalitate de
drepturi și obligații, prin prisma funcțiilor pe care acesta le îndeplinește și a caracteristicilor
acestuia.
În vederea atingerii acestui scop, ne propunem realizarea următoarelor obiective:
- analiza conceptuală a noțiunii de patrimoniu;
- identificarea și argumentarea funcţiilor patrimoniului;
- prezentarea și analiza caracterelor juridice ale patrimoniului;
- determinarea deosebirilor dintre universalitatea juridică și universalitatea de fapt a
patrimoniului;
- aprecierea rolului și însemnătatea patrimoniului pentru persoana fizică și juridică.
Noutatea ștințifică a studiului o constituie cercetarea amplă și multilaterală a
patrimoniului, cercetare care ne permite cunoașterea și înțelegerea profundă atât a patrimoniului
în sine cât și a componentelor acestuia.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării derivă, în mod aparte, din sintezele
şi rezultatele deduse pe parcursul cercetării. Per ansamblu, lucrarea poate fi utilizată de către
studenţi şi practicienii în domeniu, cât și a celor începători în studiul dreptului de proprietate și a
proprietății cât și a drepturilor patrimoniale.
Suportul doctrinar. Baza teoretico-ştiinţifică a cercetării o constituie lucrările
cercetătorilor autohtoni și români în domeniul dreptului civil, printre care menționăm Baieș A,
Băieșu A, CebotariV, Volcinschi V, Brînză S, Bîrsan C, Boroi G, etc, iar caracterul preponderent
normativ al lucrării este asigurat de actele normative legislative consultate și aplicate în cursul
elaborării prezentei cercetări.
Suportul metodologic. Lucrarea de faţă foloseşte ca metodă principală de cercetare
studiul asupra bibliografiei de specialitate, cu preponderență asupra lucrărilor publicate la nivel
național în domeniul. Caracterul ştiinţific al lucrării este asigurat de un şir de metode şi abordări
ce-i acordă o semnificaţie teoretică deosebită, și anume: metoda istorică, comparativă, logică,
analiză şi sinteză, generalizare.
Sumarul compartimentelor. Structura referatului cuprinde următoarele elemente:
Introducere care prezintă argumentarea actualității și importanței subiectului cercetat,
scopul studiului și obiectivele cercetării, precizarea noutăţii știinţifice a rezultatelor
obţinute și a importanţei teoretico-aplicative a acestora.
Capitolul I - “Aspecte generale ale patrimoniului” - cuprinde o argumentare succintă a
interesului știinţific al cercetătorilor și savanților în domeniu cu privire la patrimoniu, ca
ansamblu de drepturi și obligații patrimoniale, precum și prezentarea unor viziuni și opini expuse
în literatura de specialitate pe marginea subiectului tratat.

4
 Capitolul II - “Conținutul patrimoniului. Caracterele juridice și funcțiile acestuia”
reprezintă nucleu acestei lucrări, prin prezentarea elementelor contitutive ale patrimoniului,
prezentarea și argumentarea caracterelor juridice ale patrimoniului precum și analiza cu
exemplificare a funcțiilor patrimoniului.
Concluzii - reprezintă rezultatele cercetării și reflectă opinia autorului vizavi de subiectul
tratat în această lucrare.
Bibliografia – cuprinde lista surselor normative și doctrinare care au stat la baza
studiului (în total 38 de titluri).

Cuvinte-cheie: patrimoniu, drepturi patrimoniale, bunuri, persoană fizică, persoană

juridică.

5
 I. ASPECTE GENERALE ALE PATRIMONIULUI

I.1 Definiții ale patrimoniului

Cuvântul patrimoniu provine de la latinescul patrimonium. El este înrudit cu alți termeni,
cum ar fi matrimonium, căruia îi corespunde cuvântul mariaj sau regim „matrimonial”. Aceste
cuvinte exprimă ideea unui oficiu (munus) legat de un statut personal. Astfel, patrimonium este
chestiunea tatălui (pater), iar matrimonium este chestiunea mamei (mater).1
Ca reper fundamental al teoriei şi practicii juridice civile, patrimoniul constituie unul
dintre cele mai importante concepte specifice acestui domeniu, cu o aplicabilitate de cea mai
largă anvergură. Impunându-se, astfel, încă de la „începuturile dreptului“, mai precis în perioada
în care, în cadrul statului roman antic, se considera că raporturile juridice au o natură sacră,
conceptul de patrimoniu a traversat istoria pentru a se plasa la temelia sistemului juridic privat
modern. Patrimoniul, în forma sa modernă, îşi găseşte temeiul existenţei în Codul civil francez
din anul 1804, care a constituit sursa de inspiraţie pentru marea majoritate a actelor normative de
acest gen din statele sistemului de drept continental.2
Patrimoniul nu este doar o noțiune, ci, așa cum se va arăta, este o întreagă teorie, cu
caractere juridice și funcții juridice, care a intrat în Codul Civil din 2002 pe linia dreptului
românesc după ce a fost dezvoltată în dreptul francez de autorii Aubry și Rau în sec XIX, după
cum urmează:3
“Patrimoniul este ansamblul bunurilor unei persoane, privite ca formând o universalitate
juridică.
1. Ideea patrimoniului se deduce direct din cea de personalitate. Indiferent de varietatea
obiectelor asupra cărora omul ar putea avea drepturi, indiferent de diversitatea naturii lor
constitutive, aceste obiecte, în măsura în care formează materia drepturilor unei persoane
determinate, sunt, totuși, supuse liberului arbitru unei singure și identice voințe, acțiunii unei
singure și identice puteri juridice; ele constituie, prin aceasta, un tot juridic (universum jus).
Patrimoniul fiind de natură pur intelectuală, elementele din care el se compune trebuie să
poarte același caracter. Obiectele exterioare asupra cărora poartă drepturile unei persoane, nu
fac parte integrantă din patrimoniul ei, prin ele însele și în raport de natura lor constitutivă, ci
cu titlu de bunuri, și sub raportul utilității pe care ele sunt susceptibile să le procure. În această
calitate, aceste obiecte converg toate la ideea comună a unei valori pecuniare.

1
Adam. I. Drept civil, Drepturi reale. Bucureşti: Ed. All Beck, 2002. p.1
2
Stahi, Tatiana. Analiza funcţiilor şi caracterilor juridice ale patrimoniului. pp. 178-187. [Accesat la 26.12.2021] Disponibil
online pe: [https://ulim.md/sju/wp-content/uploads/revista-SJU-3-4-2016-Tatiana-STAHI.-Analiza-functiilor-%C8%99i-
caracterilor-juridice-ale-patrimoniului.pdf ]
3
Cazac, Octavian. Noţiunea de patrimoniu. [Accesat la 26.12.2021] Disponibil online pe:[ https://animus.md/adnotari/453/ ]
6
 2. În pură teorie, patrimoniul cuprinde toate bunurile fără distincție, și în special cere
prezent, și cele care vor veni. Patrimoniul fiind, în cea mai înaltă expresie a sa, însăși
personalitatea omului, privită în raporturile sale cu obiectele exterioare asupra cărora el poate
sau va putea în viitor să dețină drepturi, cuprinde, nu doar in actu bunurile deja dobândite, ci și
in potentià bunurile care vor fi dobândite. Această stare este exprimată foarte bine de cuvântul
german  Vermögen, care semnifică totodată, putere și patrimoniu. Patrimoniul unei persoane
este puterea sa juridică, privită de manieră absolută și degajată de toate limitele de timp și
spațiu.”
Deşi conceptul de patrimoniu se regăseşte în multe ramuri ale dreptului, sensul şi
importanţa acestuia sunt cel mai bine precizate în dreptul civil şi în dreptul comercial. Punctul de
plecare în determinarea şi definirea noţiunii de patrimoniu îl constituie raportul juridic civil, ca
relaţie socială reglementată de norma juridică civilă şi care, sub aspect structural, cuprinde
următoarele elemente: 4
a) subiectele (persoane fizice şi persoane juridice) între care se stabileşte raportul juridic
civil;
b) conţinutul raportului juridic civil, alcătuit din drepturile subiective şi obligaţiile
corelative ale părţilor;
c) obiectul raportului juridic civil, care constă în acţiunea pe care subiectul pasiv are
îndatorirea să o săvârşească sau abţinerea de la săvârşirea unei acţiuni).
Dar, pentru definirea noţiunii de patrimoniu, interesează numai drepturile şi obligaţiile
subiective patrimoniale, analizate ca un ansamblu, ca o universalitate juridică ce aparţine unui
subiect de drept, fără a se avea în vedere identitatea fiecărui drept şi a fiecărei obligaţii în parte.
Noțiunea de patrimoniu o găsim la art. 453 Cod Civil al RM și reprezintă totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori
active şi pasive legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.
În principiu şi majoritatea literaturii de specialitate defineşte patrimoniul la fel. Deci, prin
patrimoniu se înţelege ansamblul drepturilor şi obligaţilor unei persoane, care au sau reprezintă o
valoare pecuniară, adică se pot evalua în bani. Termenul patrimoniu mai este definit sub două
aspecte: în sens economic şi în sens juridic. În sens economic, patrimoniul desemnează
totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane.5 Definiţia prezentată este corectă din
punct de vedere juridic, dacă prin bun înţelegem atât lucrurile materiale ce compun averea unei
persoane, cât şi toate drepturile cu conţinut economic pe care le are acea persoană. Această
definiţie nu este însă completă, pentru că nu cuprinde şi obligaţiile titularului patrimoniului. Iar
4
Vasilica, Vasile. Aspecte generale ale patrimoniului. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [ https://ibn.idsi.md/sites
/default/files/imag_file/318_321_Aspecte%20generale%20ale%20patrimoniului.pdf ]
5
Cod Civil al Republicii Moldova Comentariu. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [ https://www.scribd.com/documen
t/210611188/Comen tariu-Cod-Civil-RM ]
7
în sens juridic, patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut
economic, evaluate în bani, care aparţin persoanei.
Autorul Istrate Micescu defineşte patrimoniul ca “universalitatea raporturilor de drept,
care au acelaş subiect active şi pasiv, în măsura în care aceste raporturi sunt evaluabile în bani
prin efectul lor final, destinate fiind de bunurile la care se referă.„6
Cunoscutul profesor român Valeriu Stoica susţine teoria conform căreia în noţiunea de
patrimoniu întră doar drepturile şi obligaţiile ce pot fi evaluabile în bani şi aparţin unui subiect
de drept, precizând că: „patrimoniul este o noţiune juridică, deci o realitate intelectuală. Ca
urmare, el poate fi format tot din elemente intelectuale, adică drepturi şi obligaţii patrimoniale,
respectiv bunuri incorporale, iar nu din bunuri materiale, corporale”.7 S-a afirmat, în acest sens,
că patrimoniul este o noţiune juridică, deci o realitate intelectuală şi prin urmare,
el poate fi format tot din elemente intelectuale, adică din drepturi şi obligaţii patrimoniale,
respectiv bunuri incorporale, iar nu din bunuri materiale corporale.8
Doctrinarul Corneliu Bîrsan, referindu-se şi la bunurile care pot exista în componenţa
unui patrimoniu, a definit patrimonial ca „totalitatea drepturilor şi obligaţiilor avînd valoare
economică, a bunurilor la care se referă aceste drepturi, aparţinând unei persoane ale cărei nevoi
sau sarcini este destinat să le satisfacă”.9 Recent, autorii M.Uliescu şi A.Gherghe definesc
patrimoniul ca: „totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică (pecuniară), care
aparţin unui subiect de drept (persoană fizică sau persoană juridică)”. 10 La fel defineşte
patrimoniul D. C Florescu „un ansamblu de drepturi şi obligaţii, apreciabile în bani, deci, cu
conţinut economic, care aparţine unei persoane fizice sau juridice”.11
Într-o concepţie mai modernă, autorii I.P. Romaşan şi E.Chelaru arată că patrimoniul este
“cadrul în care se desfăşoară universalitatea raporturilor de drept ale aceluiaşi subiect activ şi
pasiv, evaluabile în bani şi distinct de bunurile la care se referă.” Printr-o asemenea formulare,
fundamentată pe idei filosofice, destinatarul oricărui drept este omul, singurul care poate avea
voinţă juridică şi, deci orice patrimoniu aparţine cu necessitate unei persoane, unitatea
patrimoniului necontrazicând idea divizibilităţii acestuia.12
Analizând literatura autohtonă menţionăm definiţia autorului S. Baieş „patrimoniul este
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic ce aparţin unei persoane.13

6
Micescu. I. Curs de drept civil. Bucureşti: Ed. All Beck, 2000, p.200
7
Stoica. V. Drept civil. Drepturi reale principale. Bucureşti: Ed. C.H. Beck, 2013, p.4
8
Stoica, V. Op.cit. p.5
9
Bîrsan. C. Drept civil. Drepturile reale principale. Bucureşti:Ed. Hamangiu, 2013, p.6
10
Uliescu, M. Gherghe. A. Drept civil. Drepturile reale principale. Bucureşti: Ed. Universul Juridic, 2014. p.10
11
Florescu. D. C. Dreptul de proprietate. Bucureşti: Ed. Universităţii Maiorescu, 2002. p.17
12
Romoşan. I.P. Drept civil. Drepturi reale. Oradea: Ed.Imprimeria de Vest, 1996. p.19
13
Baieş, S. ş.a. Drept civil. Drepturile reale. Teoria generală a obligaţiilor. Chişinău: Ed. Cartier Juridic, 2005. p. 14
8
 Prof. E. Cojocari menţionează că patrimoniul privat este simplu de intuit, vorbind despre
persoanele fizice şi juridice chiar dacă, nici în literatura de specialitate, nici în legislaţia
republicii noastre nu este definit, acesta constituie „totalitatea bunurilor şi obligaţiilor care sânt
apreciate în bani şi fără de care titularul îşi poate realiza dreptul de proprietate privată”.14
Patrimoniul este o universalitate juridică şi nu una de fapt, de aceia el se menţine atât pe
timpul vieţii titularului său cât şi după moartea acestuia, până cînd patrimoniul trece la succesorii
săi universali sau cu titlu universal. Patrimoniul va exista şi atunci când pasivul va depăşi activul,
adică şi atunci când datoriile vor fi mai mari decât activul. Astfel, patrimoniul fiind indisolubil
de titularul, îl va însoţi pe acesta pe tot parcursul vieţii sale, variind dinamic prin schimbul
conţinutului său.
Desigur, sunt şi alte definiţii date patrimoniului; din majoritatea lor se desprinde, în
esenţă, că patrimoniul are în alcătuirea lui o latură activă şi o latură pasivă. 15 Latura activă este
formată din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale aparţinând unei persoane. Este vorba atât de
drepturile reale cât şi despre drepturile de creanţă. Latura pasivă este formată din valoarea tuturor
obligaţiilor patrimoniale ale unei persoane. Cu alte cuvinte, este aceea care include datoriile
evaluabile în bani pe care le are persoana titulară a patrimoniului.
Se consideră patrimoniu, tot ce este patrimonial este de ordin pecuniar şi deci patrimoniul
unei persoane este format din bunurile şi obligaţiile sale care sunt apreciate în bani. Aşadar, în
înţelesul curent şi economic al termenului, prin patrimoniu se înţelege, în primul rând, totalitatea
bunurilor ce constituie averea unei persoane.
Instituţia patrimoniului este reglementată în Titlul I, Cartea a doua, „Drepturile reale” a
Codului Civil fiind întitulat „Patrimoniul”. Ca o sinteză a definiţiilor date, legiuitorul moldovean
a formulat, în art. 453 Codul Civil RM, următoarea definiţie legislativă a noţiunii de patrimoniu:
“Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în
bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive, legate între ele, aparţinând unor persoane
fizice şi juridice determinate”. 16
Codul civil pe lîngă definiţia propriu zis a patrimoniului mai cuprinde o serie de dispoziţii
care evocă noţiunea de patrimoniu şi care fac o aplicaţie particulară a acestei noţiuni:
- art. 171 CC RM care enumeră patrimoniul propriu, printer elementele constitutive ale
persoanei juridice: „Persoană juridică este subiectul de drept constituit în condițiile legii, având o

14
Cojocari, E. Cuşmir, M. Ciobanu, C. Cojocari. V. Dreptul Civil. Drepturile reale. Chişinău: Ed. Biznes-Elita, 2003. p. 44
15
Patrimoniul şi drepturile patrimoniale. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drepturi-reale/capitolul-i-patrimoniul-si-drepturile-patrimoniale/ ]
16
Codul Civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 1107-XV din 06.06.2002 In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 22.06.2002, nr. 82-86/66.Modernizat și Republicat în Monitorul Oficial nr.66-75 din 01.03.2019 art.132
9
organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu și distinct, afectat realizării unui anumit
scop conform cu legea, ordinea publică și bunurile moravuri”.
- art. 2162 Cod Civil care defineşte moştenirea: „Moştenirea este transmiterea
patrimoniului (masa succesorală) unei persoane fizice decedate (defunct, cel ce a lăsat
moştenirea) către una sau mai multe persoane (moștenitorii)”.
- art. 2297 Cod Civil care definește legatul: „Testatorul poate acorda prin testament unei
sau mai multor persoane (legatari) un drept patrimonial, o sumă de bani, remiterea unei datorii
sau oricare alte avantaje patrimoniale (legat) fără a le desemna în calitate de moștenitori”.
Referiri la noţiunea juridică de patrimoniu se regăsesc în unele legi speciale care
reglementează înfiinţarea diverselor persoane juridice şi pentru care patrimoniul este unul din
elementele de bază constitutive:
– Legea nr. 135 din 14.06.2007 privind societăţile cu răspundere limitată 17, care
reglementează împărţirea întregului patrimoniu al unei societăţi care îşi încetează existenţa prin
divizare;
– Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală 18, care prevede în art.
74 „Constituie patrimoniu al unităţilor administrativ-teritoriale bunurile mobile şi imobile
proprietate a satului (comunei), oraşului (municipiului), raionului şi unităţii teritoriale autonome
Găgăuzia, precum şi drepturile şi obligaţiile lor cu caracter patrimonial.”
Accentuându-se ideea că patrimoniul este o sumă de valori, şi nu un ansamblu de lucruri
materiale, unii autori definesc patrimoniul ca fiind expresia contabilă a tuturor puterilor
economice aparţinând unui subiect de drept. Într-o altă definiţie a patrimoniului, acesta este
înfăţişat ca o universalitate a raporturilor de drept, care au acelaşi subiect activ şi pasiv, în
măsura în care aceste raporturi sunt evaluabile în bani prin efectul lor final, distincte fiind de
bunurile la care se referă. Astfel, în definiţia patrimoniului a fost introdus raportul de drept,
autorul plasând conceptul de patrimoniu în poziţie intermediară, între persoane, ca subiecte ale
raporturilor juridice, şi bunuri, care reprezintă obiectul acestora. O altă definiţie a patrimoniului
cuprinde nu numai totalitatea drepturilor şi obligaţiilor având valoare economică, ci şi „bunurile
la care se referă aceste drepturi, aparţinând unei persoane ale cărei nevoi sau sarcini este destinat
să le satisfacă”. Această definiţie este criticată în literatura de specialitate, deoarece, având în
vedere faptul că în terminologia Codului civil drepturile patrimoniale sunt considerate ca fiind

17
Legea nr. 135 din 14.06.2007 privind societăţile cu răspundere limitată. In: Monitorul Oficial Nr. 127-130 din 17-08-2007 art.
548. Modificat prin legea nr 175 din 11.11.21. In: Monitorul Oficial Nr. 302-306 din 10.12.21 art.431; în vigoare 10.01.22
18
Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală. In: Monitorul Oficial din 09-03-2007 Nr. 32-35 art. 116.
Modificat prin legea 175 din 11.11.21. In: Monitorul Oficial nr. 302-306 din 10.12.21 art.431; în vigoare 10.01.22
10
bunuri, s-ar ajunge la dublarea patrimoniului sub raportul bunurilor care îl compun şi nu s-ar ţine
seama de faptul că patrimoniul, fiind o sumă de valori, este distinct de bunurile care îl compun.19
În concluzie, patrimoniul se reduce la ansamblul drepturilor şi obligaţiilor unei persoane,
care au sau reprezintă o valoare pecuniară sau economică, adică se pot evalua în bani), fiind
asemănat) unui adevărat recipient, al cărui conţinut poate fi supus unei permanente fluctuaţii,
fără ca existenţa recipientului să fie afectată.

I.2 Teorii ale patrimoniului

Pentru a explica fundamentul juridic al patrimoniului, noţiunea de patrimoniu, caracterile
juridice ale acestuia şi funcţiile lui, în doctrina juridică au fost formulate mai multe teorii
considerate ca fiind clasice: teoria personalistă a patrimoniului şi teoria patrimoniului
afectaţiune.20
Teoria personalistă a patrimoniului. Această teorie a fost elaborată în Franţa în secolul al
XIX-lea. Conform acestei teorii, între persoană şi patrimoniu există o strânsă legătură, astfel
încât patrimoniul capătă caracterele esenţiale ale personalităţii titularului, devenind astfel
indivizibil şi inalienabil. Exponenţii acesteia sunt juriştii francezi C. Aubry şi C. Rau, ambii
profesori la facultatea de Drept din Strasbourg, în operal lor „Curs de drept civil“ (a apărut în
mai multe ediţii, cunoscând o longevitate neobişnuită) care pentru prima dată au definit noţiunea
de patrimoniu: „patrimoniul este ansamblul drepturilor şi datoriilor apreciabile în bani,
aparţinând unei singure persoane“, ei ataşează noţiunea “patrimoniu“ de noţiunea “persoană“,
patrimoniul aparţinând uneia şi aceleiaşi persoane.21
Rezidă această teorie în aceea că patrimoniul este strâns legat de persoana fizică titulară şi
potrivit acestei concepţii, patrimoniul ar avea următoarele trăsături specifice:22
 numai persoanele pot avea patrimoniu;
 orice persoană are un patrimoniu;
 patrimoniul nu poate fi separat de persoana căreia îi aparţine;
 persoană poate avea numai un singur patrimoniu, care este unitar şi indivizibil.
Către finele seccolului XIX, în condiţiile revoluţiei industriale, s-a asistat la o concentrare
a capitalului. În această perioadă apar societăţile pe acţiuni. Începe să se creeze, în aceste
condiţii, o breşă în teoria personalistă a patrimoniului, deoarece, regula indivizibilităţii
19
Vasilica, Vasile. Aspecte generale ale patrimoniului. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [ https://ibn.idsi.md/sites
/default/files/imag_file/318_321_Aspecte%20generale%20ale%20patrimoniului.pdf ]
20
Patrimoniul şi drepturile patrimoniale. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [ https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-
universitare/drepturi-reale/capitolul-i-patrimoniul-si-drepturile-patrimoniale/
21
Duţu. A. Patrimoniul în dreptul civil şi în dreptul mediului. Ed. Universul Juridic. Bucureşti, 2013, p.5
22
Patrimoniul şi drepturile patrimoniale. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drepturi-reale/capitolul-i-patrimoniul-si-drepturile-patrimoniale/ ]

11
patrimoniului şi caracterul unitar al patrimoniului erau în contradicţie cu nevoile economico-
sociale. Considerată clasică, această teorie a fost criticată, ea este “…abstractă şi abuzivă logic“
şi totodată“… în contradicţie cu soluţiile cerute de dreptul pozitiv ”sau“… ca fiind mult prea
strâmtă şi ca o piedică foarte serioasă pentru dezvoltarea raporturilor juridice”. Pentru acest
motiv, în dreptul francez, au început să fie consultate diverse procedee, pe baza cărora să se
ocolească principiul indivizibilităţii patrimoniului.
Datorită incovinientelor sale din punct de vedere practic în ce priveşte teoria personalistă
a patrimoniului, spre finele secolului XIX-lea, mai întîi în Germania concepută de juriştii
germani Brinz şi Bekker, apoi preluată în Franţa prin intermediul lui Saleilles, şi în alte ţări,
apare teoria patromoniului-scop, denumită şi teoria patrimoniului de afectaţiune.
Teoria patrimoniului-scop sau de afectațiune porneşte de la ideea că patrimoniul se
întemeiază pe un ansamblu de bunuri subsumate unui scop. Prin urmare, unitatea drepturilor şi
obligaţiilor patrimoniale nu mai este asigurată de apartenenţa lor la un singur subiect de drept —
persoana fizică sau juridică, ci de un scop care determină realizarea ansamblului de drepturi şi
obligaţii patrimoniale, scop care asigură legătura de interdependenţă dintre acestea. Aşadar,
patrimoniul devine un ansamblu de bunuri şi datorii, de sine stătător, fără să aibă vreo legătură
cu o anumită persoană. În acest mod, o persoană fizică sau juridică poate să stabilească mai
multe astfel de scopuri în jurul cărora să grupeze drepturi şi obligaţii patrimoniale distincte, deci
poate avea mai multe patrimonii. În fiecare asemenea patrimoniu se regăsesc bunuri şi datorii
legate între ele prin scopul care trebuie atins cu ajutorul lor, scop conferit de titular. 23 Această
abordare novatoare a generat în doctrină o veritabilă polemică privind identificarea celei mai
adecvate teorii cu privire la patrimoniu, aptă să explice cât mai bine natura și funcțiile instituției
patrimoniului de afectațiune și implicit pe cele ale patrimoniului profesional individual, dar și
raportul dintre cele două tipuri de patrimoniu.
În doctrina modernă s-a realizat o îmbinare a celor două teorii, impusă de necesitatea
recunoașterii persoanelor juridice ca subiecte de drept de sine stătătoare, distincte de persoanele
care le formează. În calitate de subiect de drept, orice persoană juridică se bucură de propriul său
patrimoniu, fără să mai fie necesare o multiplicare a patrimoniului persoanelor care îl constituie
și atribuirea (denumită afectare) unuia dintre aceste patrimonii persoanei juridice. În această
direcție de gândire se înscrie teoria lui H. Speth, care operează pentru prima dată cu dualitatea
patrimoniul general și patrimoniul de afectațiune (constituit în cazurile prevăzute de lege) al unei
persoane fizice (Speth, 1958, p. 125). De asemenea, L.J. de la Morandière admite că o persoană

23
Charlotte, Ene. Regimul juridic al patrimoniului de afectaţiune în lumina Codului Civil. CECCAR Business Magazine. nr.35-
36 din 12.2016 [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/regimul-juridic-al-
patrimoniului-de-afectatiune-in-lumina-codului-civil-a1324/ ]
12
fizică poate să aibă mai multe patrimonii prin afectarea unor bunuri proprii unei întreprinderi
comerciale.24
În esenţă, teoria patrimoniului-scop sau de afectaţiune, susţine existenţa patrimoniului ca
universalitate de drepturi şi obligaţii, independent că aparţin sau nu unei anumite persoane.
Universalităţile de drepturi şi obligaţiile patrimoniale reunite printr-o legătură intelectuală,
afectate unui scop comun pot constitui patrimonii distincte, independente cu existenţe separate
de un patrimoniu general sau separate de alte patrimonii speciale, avînd fiecare elemente de activ
şi de pasiv proprii. Această teorie a venit în sprijinul realităţilor economice ale economiei de
piaţă. Teoria era subordonată ideii de personalitate şi are la bază înfiinţarea de persoane fictive,
care să fracţioneze artificial patrimoniul, după cum destinaţiile acestuia sunt diferite, inclusiv în
cadrul aceluiaşi domeniu cum ar fi activităţile comerciale diversificate.
Regimul juridic este de asemeni distinct, după cum s-au creat persoane fictive sau mase
de bunuri destinate pentru comerţ. Cele două noţiuni: de persoană, pe de o parte, şi de
patrimoniu, pe de altă parte, trebuie separate. Personalitatea juridică nu se confundă cu
patrimoniul, care trebuie să rămână ceea ce este: o universalitate de drepturi şi obligaţii afectate
unui scop comun.
Rezultă că această teorie, spre deosebire de cea analizată anterior, rezolvă problema
divizibilităţii patrimoniului unic în mai multe mase de bunuri, însă este locul unde trebuie să
observăm că ajunge la distanţări artificiale, care sunt excese în sens contrar. Lipsa titularului
unui patrimoniu care totuşi există duce la personificarea bunurilor, care la rândul ei nu poate fi
acceptată. Cu alte cuvinte – potrivit teoriei – drepturile şi obligaţiile privite unitar fac abstracţie
de apartenenţa la o anumită persoană, ele fiind legate de ideea de scop sau afectaţiune.
Economia liberă de piaţă, aflată în progres, este exprimată de această teorie, ea ilustrând
practic lărgirea posibilităţilor întreprinzătorilor de a participa cu acţiuni sau părţi sociale la mai
mulţi agenţi economici, societăţile comerciale fiind exemplele cele mai elocvente, în care
operează limitarea răspunderii pentru datoriile fiecărei societăţi la capitalul acesteia.
Deşi prezintă unele însuşiri mai avansate cu privire la fundamentul juridic al
patrimoniului, teoria este criticată. Nu se poate ignora existenţa persoanei ca subiect de drept. Un
patrimoniu trebuie să aibă un titular iar acesta, potrivit legislaţiei în vigoare, nu poate fi de cât o
persoană fizică sau juridică. Nu pot fi concepute drepturi şi obligaţii fără a aparţine unui subiect
de drept.
Analizând aceste teorii putem constata că patrimoniul are o legătură mai puternică sau
mai slabă cu titularul său. Considerând că ambele teorii prezintă atât elemente pozitive cât şi mai
puţin pozitive, au fost autori care au precizat că poate fi formulată o teorie a patrimoniului

24
Ibidem.
13
extrăgând elementele pozitive din teoriile menţionate. 25 Astfel, s-a conturat o noua teorie,
intermediară, numită mixtă sau eclectică.26
Din teoria patrimoniului — personalitate — s-a reţinut afirmaţia că patrimoniul aparţine
unei persoane şi ca fiecare persoană are un singur patrimoniu. Din teoria patrimoniului -
afectaţiune — s-a reţinut ideia de scop, pentru a demonstra că patrimoniul unei persoanei fizice
sau juridice, deşi unic, poate fi totuşi divizat. Aşadar, după o istorie de cîteva mii de ani,
noţiunea juridică de patrimoniu rămâne legată de ideea de persoană, care explică unitatea sa, dar
nu mai exclude ideea de divizare şi de afectaţiune în cazurile prevăzute de lege.
În literatura juridică română s-a exprimat ideea valoroasă potrivit căreia patrimoniul este
un cadru în care se desfăşoară raporturile juridice active şi pasive evaluabile în bani ale unui
subiect de drept, care nu se confundă cu elementele sale componente. De aici avem de reţinut, în
primul rând că unicitatea patrimoniului nu exclude divizibilitatea lui şi, în al doilea rând, este
demonstrabil că patrimoniul unei persoane (fizice sau juridice), deşi unic, poate fi totuşi divizat.
Teoria induce ideea permanenţei patrimoniului şi faptul că el este o emanaţie a persoanei umane
sau a entităţilor în care se constituie.27
De asemenea literatura juridică română a adoptat noțiunea de patrimoniu profesional
individual alături de patrimuniu de afectațiune. Astfel, patrimoniul profesional individual este
acea masă patrimonială constituită în scopul desfășurării în mod individual a unei profesii
autorizate. Din această formulare sintetică deducem în primul rând faptul că numai o persoană
fizică poate dispune de o asemenea masă patrimonială de afectațiune, întrucât numai cu privire la
acest subiect individual de drept caracterul individual al modului de exercitare a profesiei
autorizate și, prin extrapolare, însuși conceptul de patrimoniu individual capătă sens. (Conform
art. 25 alin. (2) din Codul civil al României, persoana fizică este omul, privit individual, ca titular
de drepturi și obligații civile.)
În al doilea rând, patrimoniul profesional individual poate fi constituit exclusiv în scopul
exercitării unei profesii pentru care s-a emis o autorizație. Condiția-premisă pentru constituirea
acestei mase patrimoniale o reprezintă calitatea de profesionist, titular al unei profesii
autorizate.28
Prin noțiunea de profesionist, definită ca principiu la art. 3 din Codul civil al României,
se înțelege persoana sau persoanele care exploatează o întreprindere și aceasta include categoriile
comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să
desfășoare activități economice sau profesionale. Pe de altă parte, întreprinderea, în accepțiunea

25
L. Pop, L.-M. Harosa. Drept civil. Drepturile reale pricipale. Ed. Universul Juridic, Bucursşti, 2006, p. 15
26
C. Bîrsan. Drept civil. Drepturile reale principale. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013.
27
Stahi, Tatiana. Op.cit
28
Charlotte, Ene. Op.cit.
14
Codului civil, reprezintă exercitarea sistematică a unei activități organizate constând în
producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu un scop lucrativ. Din textul legal identificăm trei condiții cumulative necesare pentru
existența unei întreprinderi, și anume să fie desfășurată o activitate prin care să se producă, să se
administreze sau să se înstrăineze bunuri ori să se presteze servicii, care să aibă un caracter
organizat și să fie exercitată sistematic.
Putem concluziona că există o întreprindere ori de câte ori o persoană își asumă
desfășurarea unei activități în mod repetat (nu accidental) și independent prin îmbinarea
(organizarea) anumitor elemente în vederea obținerii unui rezultat, pentru care este autorizată. Pe
această bază, persoana fizică dobândește statutul de profesionist care îi conferă titularului său un
ansamblu de drepturi și obligații specifice, inclusiv vocația de a-și constitui un patrimoniu
profesional individual, specie a patrimoniului de afectațiune.
Deoarece Codul civil romîn nu definește conceptul de patrimoniu de afectațiune, ci face
referire la diverse modalități de constituire a acestuia, vom recurge la dispozițiile art. 2 lit. j) din
OUG nr. 44/200829, care definește patrimoniul de afectațiune drept totalitatea bunurilor,
drepturilor și obligațiilor unei persoane fizice (având calitatea de persoană fizică autorizată,
titular al întreprinderii individuale sau membru al întreprinderii familiale) afectate scopului
exercitării unei activități economice și care constituie o fracțiune distinctă din patrimoniul
titularului, separată de gajul general al creditorilor personali.
Prin urmare, patrimoniul de afectațiune reprezintă acea fracțiune distinctă din patrimoniul
unei persoane fizice, separată de gajul general al creditorilor săi personali, alcătuită din
totalitatea bunurilor, drepturilor și obligațiilor care sunt afectate unui scop bine determinat.
În cazul patrimoniului profesional individual, titularul său trebuie să aibă calitatea de
profesionist individual – persoană fizică autorizată sau titular al unei întreprinderi individuale –
autorizat în condițiile OUG nr. 44/2008 pentru a desfășura activități economice în mod
independent.
Instituţia patrimoniului este reglementată în: „Titlul I, Cartea a doua, Drepturile reale a
Codului Civil al RM fiind întitulat „Patrimoniul“, art. 453 dă următoarea definiţie legislativă a
noţiunii de patrimoniu: “Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale
(care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive, legate între ele,
aparţinând unor persoane fizice şi juridice determinate“.

29
Ordonanță de Urgență nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe:
[http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/91808 ]
15
 II. CONȚINUTUL PATRIMONIULUI.
CARACTERELE JURIDICE ȘI FUNCȚIILE ACESTUIA

2.1 Conținutul - elementele patrimoniului

Sub aspect juridic, patrimoniul cuprinde un activ, format din toate drepturile
patrimoniale, şi un pasiv, alcătuit din obligaţiile evaluabile în bani. Trebuie să precizăm că
activul patrimonial nu trebuie confundat cu întregul patrimoniu, care există chiar şi în cazul în
care pasivul este mai mare decât activul.30
Drepturile patrimoniale formează latura activă a patrimoniului, iar obligaţiile
patrimoniale formează latura pasivă a acestuia. 31
Latura activă cuprinde drepturile subiective civile, cu valoare economică, evaluabile în
bani, care pot fi şi drepturi reale, precum dreptul de proprietate şi dezmembrămintele acestuia
şi drepturile de creanţa (drepturi personale) cum sunt: dreptul de a folosi bunul închiriat şi
dreptul de a primi chirie pentru bunul închiriat, dreptul la restituirea sumelor împrumutate”.
Latura pasivă a patrimoniului cuprinde totalitatea obligaţiilor ce pot fi evaluate din
punct de vedere pecuniar pe care le poate avea o persoană. Obligaţiile sunt: obligaţia de a da,
obligaţia de a face, obligaţia de a nu face. Obligaţia de a da este acea obligaţie de a transmite
sau de a constitui un drept real, obligaţia de a face constă în a executa o prestaţie pozitivă, cu
excepţia celei de a da, în timp ce obligaţia de a nu face reprezintă abţinerea de la ceva ce dacă
nu s-ar fi obligat să nu facă, ar fi putut face.
Drepturile patrimoniale care formează activul patrimoniului sunt grupate în drepturi
reale şi drepturi de creanţă.
Drepturi reale – jus iure – sunt acele drepturi subiective civile cu conţinut patrimonial
în virtutea cărora titularul lor poate exercita în mod direct şi nemijlocit anumite prerogative
asupra unui bun, fără concursul altcuiva, adică acele drepturi care creează un raport imediat şi
direct între lucru şi persoană. Toţi ceilalţi, priviţi erga omnes, sunt obligaţi să se abţină de la
orice acţiune care ar putea împiedica în vreun fel exerciţiul liber şi deplin al acestor drepturi de
către titularii lor.32
Drepturile de creanţă – jus ad rem – sunt acele drepturi patrimoniale în virtutea cărora
subiectul activ, numit creditor, poate pretinde o anumită conduită subiectului pasiv, numit
debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva, îndreptăţindu-l pe titular la forţa de constrângere în
cazul opunerii.

30
Vasilica, Vasile. Aspecte generale ale patrimoniului. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [ https://ibn.idsi.md/sites
/default/files/imag_file/318_321_Aspecte%20generale%20ale%20patrimoniului.pdf ]
31
Stăiculescu, Ema. Patrimoniul.[Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe:[https://www.juridice.ro/418278/patrimoniul.html]
32
Patrimoniul şi drepturile patrimoniale. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [ https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-
universitare/drepturi-reale/capitolul-i-patrimoniul-si-drepturile-patrimoniale/ ]
16
 Drepturile de creanţă mai sunt denumite şi drepturi personale (jus ad personam), întrucât
poartă asupra unei anumite persoane care este debitorul. De pildă, în cazul contractului de
vânzare-cumpărare, dreptul vânzătorului de a primi preţul este un drept de creanţă, remiterea
sumei reprezentând preţul impune un raport şi un concurs între vânzător şi cumpărător.
Drepturile de creanţă sunt acele drepturi subiective patrimoniale în temeiul cărora titularii
(creditorii) pot pretinde subiectelor pasive ale raporturilor juridice (debitorii) să efectueze o
anumită prestaţie, adică să îndeplinească o obligaţie de a da, a face sau de a nu face.
La rândul lor, drepturile reale se împart în drepturi reale principale, din categoria cărora
fac parte dreptul de proprietate, uzufructul, uzul, abitaţiuna, servitutea, şi drepturi reale accesorii,
în care se includ gajul, ipoteca şi privilegiile.
Drepturile reale sunt drepturi absolute, pentru că sunt opozabile tuturor şi conferă
titularului un drept de urmărire şi un drept de preferinţă). Aceste drepturi sunt limitate ca număr,
neputându-se crea asemenea drepturi în afara celor prevăzute de lege.
Spre deosebire de drepturile reale, drepturile de creanţă sunt relative, fiindcă o persoană
nu poate avea un drept de creanţă decât împotriva uneia sau mai multor persoane determinate şi
limitate ca număr. De asemenea, drepturile de creanţă nu sunt limitate ca număr, pentru că pot
avea ca obiect orice fapt al omului.
În funcţie de obiectul lor, drepturile de creanţă, denumite şi obligaţii, se pot grupa în
obligaţii de a da, obligaţii de a face şi obligaţii de a nu face. Obligaţiile de a da sunt acele
obligaţii prin care debitorul se obligă să transfere sau să constituie în favoarea creditorului un
drept de proprietate sau un alt drept real. Obligaţiile de a face au drept obiect orice fapt pozitiv al
debitorului, cu excepţia transferării unui drept real; prin fapt pozitiv se înţelege atât un fapt
material, cât şi un fapt juridic. Obligaţiile de a nu face au ca obiect să împiedicarea pe debitor să
facă un lucru pe care debitorulului l-ar putea face dacă nu s-ar fi obligat să se abţină de a-l face.
În afara drepturilor reale şi a drepturilor de creanţă, din categoria drepturilor patrimoniale fac
parte şi acele drepturi intelectuale pe care un om le are asupra produsului inteligenţei şi talentului
său.
Din punct de vedere economic, patrimoniul este alcătuit din „totalitatea bunurilor
destinate să satisfacă nevoile de consum ale unei persoane, altfel spus, averea unei
persoane”.33 Astfel, patrimoniul cuprinde capitaluri şi venituri. Sub aspect juridic patrimoniul
cuprinde atât drepturi, cât şi datorii cu valoare pecuniară. Drept urmare, chiar dacă valoarea
datoriilor este mai mare decât valoarea drepturilor sau dacă ar fi compus doar din datorii,
patrimoniul, în sens juridic, subzistă.
Capitalul reprezintă expresia valorică a unor bunuri ce fac din parte din patrimoniul unei

33
Stoica, V. Drept civil. Drepturi reale principale”, ed.2, Editura C.H. Beck, București, 2013, p. 4.
17
persoane. El poate fi productiv, adică producător de venituri – un imobil a fost închiriat şi
produce chirii, un număr de acţiuni reprezentând participarea la constituirea capitalului social al
unei societăţi comerciale şi care va produce dividende, un număr de obligaţiuni cumpărate de la
o societate comercială care le-a emis şi care produc dobândă, o sumă de bani împrumutată unei
anumite persoane care şi ea produce dobândă – sau neproductiv, cum ar fi o bibliotecă de cărţi,
un imobil locuit de proprietar etc.
Veniturile reprezintă resurse periodice care sunt realizate de o anumită persoană şi care
fac să intre în patrimoniu valori apreciabile în bani, cu origine diferită. Astfel, ele pot consta în
sume de bani obţinute prin exploatarea unui bun productiv, cum ar fi chiriile încasate prin
închirierea unui imobil, dividende produse de acţiunile unei societăţi comerciale, sume de bani
sau produse obţinute prin practicarea unei profesii, salariul etc. Datoriile ce formează pasivul
patrimonial pot avea ca obiect un capital – de exemplu, o sumă de bani care a fost împrumutată
de cineva şi care trebuie restituită – sau venituri – dobânda ce trebuie plătită la suma ce a fost
împrumutată. O esenţială deosebire ar fi aceea că, din punct de vedere economic, patrimoniul nu
cuprinde şi bunurile viitoare, în timp ce „esenţa noţiunii juridice a patrimoniului este faptul că el
include şi drepturile şi datoriile viitoare cu conţinut economic”.34
Concluzionând, menționăm că, alin. (1) al art. 453 Cod Civil RM prevede că patrimoniul
cuprinde drepturile patrimoniale care aparține unei persoane (numit activ patrimonial) și toate
obligațiile patrimoniale (numit pasiv patrimonial).  Drepturile patrimoniale includ, în primul
rând, drepturile subiective civile clasice — drepturile reale asupra bunurilor și drepturile de
creanță de primire a unei anumite prestații, indiferent că sunt de natură contractuală sau
extracontractuală. Alin. (2) reiterează principiul confuziunii dintre dreptul de proprietate și bunul
care face obiectul acestui drept și precizează că bunurile care aparțin, evident, cu drept de
proprietate, unei persoane, fac parte componentă din patrimoniul ei.  Norma nu este necesară, dar
oferă mai multă claritate.  Norma însă nu se poate extinde la drepturile reale limitate; bunul ce
face obiectul unei ipoteci intră în componența patrimoniului debitorului ipotecar, iar creditorul
ipotecar are în patrimoniu doar un drept real limitat asupra bunului altuia.  Din acest motiv, s-a
spus în doctrina germană că drepturile reale limitate sunt de fapt „drepturi asupra dreptului de
proprietate”.  Un bun al persoanei face parte din patrimoniu ei chiar dacă are o valoare negativă,
adică este grevat cu o ipotecă care garantează obligații ce depășesc valoarea bunului, ori dacă
bunul generează cheltuieli și nu venituri (e.g. un teren poluat), ori un pachet de acțiuni în
capitalul unei societăți pe acțiuni insolvabile.
Activul patrimonial de asemenea cuprinde drepturile exclusive asupra obiectelor
proprietății intelectuale în măsura în care ele au natură patrimonială. Așadar, dreptul la

34
Stoica, V. Op.cit., p.7
18
paternitate asupra operei nu intră în patrimoniul autorului, dar dreptul la exploatarea operei —
intră. Conturul activului patrimonial din definiția legală este suficient de larg să includă și
drepturile subiective care nu pot fi calificate ca „drepturi civile” (adică drepturi care intră în
conținutul raporturilor juridice civile), dar au natură patrimonială. De exemplu, dreptul
contribuabilului la rambursarea impozitului plătit excesiv, sau dreptul salariatului de a primi
salariul, ori dreptul beneficiarului la o prestație socială de a primi această prestație. Sigur că,
privitor la aceste drepturi, teoria patrimoniului uneori are aplicabilitate limitată. Aceste drepturi
ar putea fi parțial insesizabile (adică nu pot fi urmărite de creditorii titularului pentru a-și
satisface creanțele) și intransmisibile (nu pot fi înstrăinate și nu se transmit prin moștenire).  În
fond, și drepturile subiective civile pot fi intuitu personae, strict personale (e.g. dreptul de uz și
abitație, dreptul contractual de a fi întreținut, dreptul legal la pensie de întreținere a rudei sau a
soțului, dreptul de a primi un tratament medical specific), și de asemenea ar putea fi total sau
parțial insesizabile ori intransmisibile terților, dar, ele oricum fac parte din patrimoniul titularului
acelui drept.
Pasivul patrimonial cuprinde, în primul rând obligațiile civile ale persoanei vizate,
indiferent că au natură contractuală (e.g. obligația de a restitui un împrumut ori plăti un preț) sau
extracontractuală (e.g. obligația de a repara un prejudiciu cauzat din accident, obligația de a
rambursa cheltuielile comune ale proprietății comune sau ale moștenirii, obligația legală de
întreținere între rude sau soți).  Este irelevant dacă ele sunt constatate prin hotărâri judecătorești
sau nu. Similar activului patrimonial, pasivul patrimonial include și obligații patrimoniale de altă
natură a persoanei vizate, care rezultă din alte raporturi juridice decât cele civile (e.g. obligația de
a plăti un impozit; de a plăti o amendă contravențională sau penală).  Și, la fel, nu contează dacă
natura obligației este intuitu rei (una curat comercială) sau intuitu personae (în considerarea
persoanei, cum ar fi obligația avocatului de a oferi asistența contractuală la care s-a angajat față
de client).  Evident, nu toate aceste obligații sunt transmisibile la succesorii universali sau cu titlu
universal ai titularului patrimoniului. 
În opinia autorului Octavian Cazac, patrimoniul este o noțiune abstractă care însumează
toate raporturile patrimoniale la care titularul patrimoniului este parte. Prin urmare, autorul
prezintă aceste raporturi patrimoniale în următorul mod:35

35
Cazac, Octavian. Noţiunea de patrimoniu. [Accesat la 26.12.2021] Disponibil online pe:[ https://animus.md/adnotari/453/ ]
19
 Componentele patrimoniului, examinate mai sus, ajută la delimitarea noțiunii de
patrimoniu de noțiunea de capacitate.  Confuzia dintre aceste două noțiuni ar trebui evitată, deși
ele sunt strâns legate în dreptul civil și ambele sunt prezentate ca totalități care aparțin unei
persoane.  Capacitatea civilă este o figură juridică premergătoare, însemnând aptitudinea
generală și abstractă a unei persoanei de a fi titular de drepturi și obligații (capacitatea de
folosință, v. art. 24) și de a le dobândi prin acte sau fapte proprii (capacitate de exercițiu, v. art.
25).  De exemplu, orice persoană fizică poate fi proprietar a unui imobil și, ca regulă, orice
persoană adultă poate de sine stătător încheia un contract pentru a cumpăra un imobil.  Însă
aceste drepturi nu sunt drepturi subiective dobândite, ci sunt drepturi-aptitudini.  Patrimoniul este
figura juridică următoare, însemnând totalitatea drepturilor și obligațiilor dobândite deja.  Pe
când capacitatea de folosință, ca regulă, este egală pentru toți (prin prisma principiul
constituțional al egalității și al nediscriminării), patrimoniul fiecăruia este diferit; fiecare este
bogat sau sărac în felul său.  Așadar, adulții A și B au capacitate civilă egală acordată de lege,
însă A deține în patrimoniu un imobil, pe când B deține o creanță bănească (un depozit la
bancă).  În alte cuvinte, noțiunea de capacitate răspunde la întrebarea ce drepturi poate deține o
persoană și cum le poate dobândi, pe când noțiunea de patrimoniu examinează ce efectiv,
evaluabil în bani, deține, la anumit moment, o persoană.  O a doua distincție este deci, că, deși

20
capacitatea civilă are în con ținut toate drepturile și obligațiile civile, atât patrimoniale, cât și
nepatrimoniale; patrimoniul se preocupă doar de cele patrimoniale.

2.2 Caracterele juridice ale patrimoniului

Analizând definiţiile patrimoniului pot fi deduse unele caractere juridice proprii
patrimoniului. Prin caractere juridice ale patrimoniului inţelegem acele trăsături definitorii care
caracterizează această realitate juridică faţă de alte noţiuni cu care nu trebuie confundată.
Reţinem ca fiind caractere juridice ale patrimoniului: 36
 caracterul de universalitate juridică al patrimoniului;
 personalitatea patrimoniului;
 inalienabilitatea patrimoniului;
 unicitatea patrimoniului;
 divizibilitatea patrimoniului.
1. Patrimoniul este o universalitate juridică. Când vorbim despre noţiunea de
patrimoniu nu ne interesează identitatea fiecărui drept sau identitatea fiecărei obligaţii. Din acest
punct de vedere, patrimoniul reprezintă o universalitate juridică cu următoarele consecinţe: 37
a) drepturile şi obligaţiile care alcătuiesc patrimoniul sunt legate între ele formând un tot
unitar. Există posibilitatea ca patrimoniul să fie divizat în mase de bunuri, fiecare masă având un
regim distinct.
b) drepturile şi obligaţiile care alcătuiesc patrimoniul sunt distincte de universalitate,
astfel încât schimbările ce se produc în legătură cu aceste drepturi şi obligaţii nu pun în discuţie
însăşi universalitatea în ansamblul ei.
Sub aspectul universalităţii, patrimoniul este comparat cu un recipient ce are un conţinut
în permanenţă mişcare prin dobândirea de noi drepturi şi obligaţii, precum şi prin modificare ori
stingerea celor existente, fără ca acestea să afecteze universalitatea reprezentată prin recipient. S-
a spus, e adevărat într-un exemplu destul de pesimist, că el poate fi comparat cu un portofel care
poate fi nu numai gol, dar poate să aibă chiar un conţinut negativ (adică multe facturi de plată). 38
Caracterul de universalitate al patrimoniului (universalitate de drept) presupune existenţa
acestuia independent de voinţa titularului patrimoniului. Caracterul juridic al universalităţii de
drept al patrimoniului îl deosebeşte pe acesta de universalităţile de fapt, datorită existenţei laturii
pasive.39
În doctrină s-a apreciat că universalităţile de fapt sunt simple ansambluri de bunuri,

36
G. Boroi, C. A. Anghelescu, B. Nazat. Curs de drept civil. Drepturile reale principale. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p.3.
37
Stahi, Tatiana. Op. cit.pp. 178-187
38
O. Ungureanu, C. Munteanu. Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale. Ed.Hamangiu. Bucureşti, 2008 p.9
39
E. Chelaru. Comentariu în Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p.35
21
colecţii de obiecte, a căror reunire se bazează doar pe o legătură de fapt creată prin voinţa
titularului unui patrimoniu, dar care nu au o existenţă autonomă şi nici un pasiv propriu.40
Patrimoniul este o universalitate juridică, o universalitate de drept, care există
independent de voinţa titularului ei. Această trăsătură deosebeşte net patrimoniul de ceea ce se
denumeşte uneori universalitate de fapt. Tocmai în virtutea acestei circumstanţe, P.C. Vlahide
susţine că patrimoniul nu dispare odată cu titularul său ci continuă să existe şi după această
dispariţie. Astfel, fiind independent de conţinutul său, patrimoniul, ca potenţialitate nu-şi pierde
niciodată existenţa, orice persoană având aptitudinea de a dobândi drepturi şi a-şi asuma
obligaţii.41
Univeralitatatea de drept este prevăzută de art. 472 alin.(1) Cod Civil RM „Constituie o
universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și sînt privite ca un
tot întreg prin voința acesteia sau prin lege.“ Ulterior decesului titularului său patrimoniul
suferă o schimbare de titular şi nicidecum nu este supus vreunui alt fenomen. Astfel, în urma
acestei schimbări titular al patrimoniului devine cel ce este succesorul persoanei decedate sau a
fostului titular de patrimoniu. 42
2. Orice persoană are un patrimoniu. Numai subiectele raporturilor juridice pot avea
patrimoniu. Prin urmare, pot fi titulari de drepturi numai persoanele fizice şi persoanele juridice.
Acest fapt îl desprindem din art. 453 alin.(1) Cod Civil RM care prevede că patrimoniul aparţine
unor persoane fizice şi juridice determinate. Legiuitorul nu indică expres necesitatea existenţei
patrimoniului la persoana fizică, acest lucru nefiind necesar, deoarece în cazul persoanei fizice
existenţa patrimoniului se subânţelege, însă în cel al persoanei juridice, legiutorul pune existenţa
ei în dreptul de patrimoniu.
Codul civil al Republicii Moldova prevede expres în art. 171 că persoana juridică este
instituţia care are un patrimoniu distinct. Pentru persoanele fizice, susţine autorul C. Bîrsan, acest
caracter are valoare de axiomă. Oricat de sărac ar fi cineva, are totuşi un minimum de bunuri ce
îi alcătuiesc patrimoniul. La rândul lor, persoanele juridice sunt titulare ale patrimoniului necesar
îndeplinirii scopului pentru care au fost înfiinţate, indiferent care ar fi acesta: economic, de
binefacere, de asistenţă mutuală pentru membrii lor, cultural, sportiv etc.43
Aşadar, prezentându-se ca o universalitate abstractă şi fiind constituit din drepturi şi
obligaţii ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic patrimonial, patrimoniul este strâns legat de
subiectele raportului dat, persoanele fizice şi juridice. Chiar Liviu Pop, unul dintre criticii teoriei
patrimoniului-personalitate, este silit să constate: “Din teoria patrimoniului-personalitate trebuie

40
Lulă, L. Unele probleme privind noţiunea de patrimoniu. În: Dreptul nr. 1/1998, p. 15.
41
Vlahide, P.C. Repetiţia principiilor de drept civil. Vol. I. Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994, p. 36
42
Stahi, Tatiana. Op. cit.pp. 178-187
43
C. Birsan. Drept civil. Drepturi reale principale in reglementarea noului Cod civil. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p.10
22
reţinute afirmaţiile că patrimoniul aparţine obligatoriu unei persoane şi că orice persoană are un
singur patrimoniu.“44
3. Inalienabilitatea patrimoniului. Patrimoniul fiind o pură noţiune juridică, nu poate fi
înstrăinat, fiind legat indisolubil de persoană. Aceasta poate înstrăina toate elementele
componenete ale patrimoniului fără a-şi înstrăina patrimoniul însuşi. Cu alte cuvinte S. Baieş
menţionează că, „patrimoniul nu poate fi detaşat de persoană atâta timp cît există ea“.45
Persoanele fizice pot înstrăina drepturi sau chiar obligaţii (în anumite cazuri) ut singuli,
dar nu pot transmite prin acte inter vivos, întreg patrimoniul lor. Acesta va putea fi transmis
numai prin succesiune, în momentul încetării din viaţă a titularului lui.46
Deci, dacă elementele sale componente, pe parcursul existenţei patrimoniului suferă
transformări, inclusiv prin înstrăinarea totală a lor, patrimoniul va continua sa existe. Aşa fiind
patrimoniul nu va putea fi însrăinat prin acte juridice între vii, însă el poate forma obiectul unor
acte juridice pentru cauză de moarte — testamentul.
Ca excepţie de la regula generală, persoana juridică poate opera transmiterea unei fracţiuni
din patrimoniu, în cazul în care este supusă reorganizării prin separare. De exemplu, art.214,
alin.(3) Cod Civil prevede că „separarea are ca efect desprinderea din patrimoniul persoanei
juridice, care nu îşi încetează existenţa, şi transmiterea ei către una sau mai multe persoane
juridice existente sau care iau fiinţă“.
Deci, dacă patrimoniul nu poate fi înstrăinat în totalitatea sa, Codul Civil admite, în mod
indirect posibilitatea subiectelor de drept de a constitui patrimonii distincte de ex: „predarea
bunurilor în administrarea fiduciară“ - art. 1503 alin 1 Cod Civil. Astfel în Capitolul XIV din
Codul Civil, legiuitorul foloseşte o gamă întreagă de expresii din care rezultă posibilitatea
constituirii de noi patrimonii de către subiectele de drept. Astfel, „se obligă să administreze
patrimoniul“ - art. 1503 alin 1 Cod Civil, „administrarea fiduciară a patrimoniului“ — art. 1503
alin 5 Cod Civil, „patrimioniul dat în administrare fiduciară“ — art. 1505 alin 2 Cod Civil, „în
raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are prerogativele unui proprietar“ — art. 1506 alin 2
Cod Civil şi altele.
4. Unicitatea patrimoniului (Patrimoniul este unic). Din această caracteristică a
patrimoniului rezultă că fiecare subiect de drept are un singur patrimoniu, indiferent de numărul
de drepturi şi obligaţii pe care le-ar cuprinde acesta. Nu este acceptată ideea, în doctrina şi
jurisprudenţa autohtonă, ca acelaşi subiect de drept să fie titularul mai multor patrimonii. Faptul
că, spre exemplu, în materia societăţilor cu răspundere limitată există posibilitatea constituirii

44
L. Pop. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 14.
45
S. Baieş, A. Băieşu, V. Cebotari, V. Volcinschi ş.a. Drept civil. Drepturile reale. Teoria generaă a obligaţiilor. Vol. II, Ed.
Cartier, Chişinău, 2005, p. 15.
46
I.M. Melineşti. Drept Civil. Drepturi reale. Bcureşti, 2014, p. 12-13.
23
acestora cu asociat unic, reglementat de art. 208 alin. 2 Cod Civil RM şi art. 11 al Legii privind
societăţile cu răspundere limitată, nu trebuie să conducă la ideea că respectiva persoană fizică
devine titulara a două patrimonii. În această situaţie, persoana fizică este titulară a patrimoniului
unic, iar persoana juridică, născută prin constituirea societăţii cu asociat unic persoană fizică, va
avea un patrimoniu distinct, persoana juridică în sine fiind subiect de drept distinct.47
Consacrarea notiunii de patrimoniu de afectaţiune nu duce la o altă concluzie, ci exprimă
posibilitatea de a diviza patrimoniul unic în mai multe mase patrimoniale. În nici un caz nu
semnifica multiplicarea patrimoniilor.48 C. Aubry şi C. Rau (aceşti autori inseparabili) spuneau
că: „Ideea de patrimoniu se deduce logic din aceea de personalitate“. De aceea, este mai corect să
se spună că individul este titularul patrimoniului său, şi nu proprietarul patrimoniului, deoarece
patrimoniul, într-un sens, este el însuşi.
5. Divizibilitatea patrimoniului. Dacă patrimoniul este unic, aceasta nu înseamnă că el
este şi indivizibil, în sensul că toate componentele sale ar avea unul şi acelaşi regim juridic.
Patrimoniul unui subiect de drept poate fi divizibil în mai multe categorii, grupe sau mase de
drepturi şi obligaţii, fiecare dintre acestea avînd un regim juridic distinct, în raport cu scopul
pentru care o astfel de divizare a patrimoniului a fost realizată.
Astfel în cadrul căsătoriei soţii au două categorii de mase de bunuri şi anume: masa
bunurilor comune ale soţilor, deci cele dobîndite de către ei în timpul căsătoriei, şi masa
bunurilor proprii ale fiecăruia dintre soţi, bunuri dobândite de către ei fie înaintea căsătoriei, fie
în timpul căsătoriei dar care potrivit legii sau contractului matrimonial potrivit art. 27 al Codului
Familiei, încheiat de ei nu se încadrează în masa bunurilor comune. Masa bunurilor comune va
servi drept gaj general doar pentru creditorul comun a soţilor şi numai în măsura imposibilităţii
satisfacerii creanţei acestuia, el va putea urmări bunurile proprii ale soţului debitor. Art. 24 Cod
Familiei prevede expres că, în ce priveşte bunurile proprii, situaţia este una inversă, creditorul
soţului debitor va putea urmări numai bunurile proprii ale acestuia şi în măsura nesatisfacerii
creanţei sale, el va putea urmări partea din bunurile comune ale soţului debitor ce i s-ar conveni
în urma partajării bunurilor comune, care pînă la proba contrarie (art. 572 alin 2 Cod Civil),
reprezintă jumătate din bunurile comune, fără a întra în amănunte, deoarece materia urmează a fi
studiată pe larg la dreptul familiei.

2.3 Funcțiile patrimoniului

Teoria patrimoniului a fost lansată în dreptul francez pentru a explica ideea că masa totală
de bunuri care aparține unei persoane servește ca garanție pentru creditorii săi, funcție numită
impropriu gaj general al creditorilor chirografari.  Necesitățile practicii însă au arătat că teoria
47
G. Boroi, C. A. Anghelescu, B. Nazat. Op. cit., p. 3-4.
48
Stoica, V. Drept civil. Drepturi reale principale. Ed. Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 11.
24
patrimoniului îndeplinește și alte funcții.  În alte sisteme de drept fenomenele juridice explicate
mai jos la fel există, doar că ele sunt explicate prin alte teorii ori chiar lipsește o teorie care le-ar
explica, ci se aplică doar texte de lege izolate.49
Patrimoniul are 3 funcții:
a) de a permite și a constitui gajul general al creditorilor chirografari;
b) de a explica și permite fenomenul subrogației reale cu titlu universal;
c) de a explica și permite transmisiunea universală și cu titlu universal.
Gajul general al creditorilor chirografari. Conform art. 42 din Legea insolvabilităţii,
creditorii chirografari sunt creditorii negarantaţi, care au, la momentul intentării procesului de
insolvabilitate, o creanţă patrimonială faţă de debitor. Chirografari sunt creditorii care nu dispun
de o garanţie reală, gaj prin care să le fie asigurată creanţa. Legislaţia Republicii Moldova nu
face distincţie între gaj şi ipotecă, stipulând, la art. 671 CC al RM, că gajul este de două tipuri:
gajul înregistrat (gajul fără deposedare, care include şi ipoteca) şi amanetul (gajul cu
deposedare). Considerăm în acest context că gajul şi ipoteca sunt două drepturi reale distincte.
Obiectul dreptului de gaj general îl constituie întregul patrimoniu al debitorului şi nu
bunurile concrete, individualizate care îl compun. Schimbările care au loc în conţinutul
patrimoniului nu afectează existenţa gajului general.
Deoarece creditorii chirografari nu au o garanţie fixată asupra unui anumit bun
individualizat, debitorul este liber să dispună de bunurile sale, încheind acte juridice cu privire la
ele, micşorânduşi activul şi mărindu-şi pasivul, adică dobândind bunuri noi ori contractând
datorii noi. Actele de dispoziţie încheiate de debitor sunt opozabile creditorilor chirografari,
aceştia neputând interveni în gestionarea patrimoniului debitorului.50
Astfel, patrimoniul asigură creditorilor chirografari posibilitatea de a-şi satisface
creanţele, ajunse la scadenţă, din bunurile debitorului, existente la acest moment, indiferent de
faptul dacă au existat sau nu la momentul apariţiei creanţei. În cazul în care debitorul
prejudiciază interesele creditorilor chirografari, încheind acte frauduloase, acestia din urmă au la
dispoziţie acţiunea pauliană pentru apărarea drepturilor lor. Am putea concluziona, că această
categorie de creditori, se află pe o poziţie privilegiată în comparaţie cu alte categorii de creditori.
Avantajul se evidenţiază în momentul în care bunul aflat în gaj dispare sau este distrus,
creditorul gajist nedobândind în acest moment calitatea de chirografar, iar cei chirografari nu au
riscul respectiv.
O altă părere abordează autorii români I.R. Urs, P.E. Ispas „Deşi în aparenţă, creditorii
chirografi apar ca fiind avantajaţi (debitorul răspunde pentru plata datoriei cu toate bunurile
prezente şi viitoare), în realitate ei au o situaţie inferioră faţă de creditorii cu garanţii reale
49
Stahi, Tatiana. Op. cit.pp. 178-187
50
G. Boroi, C. A. Anghelescu, B. Nazat. Op. cit., p. 6.
25
(creditorii gajişti, ipotecari, privilegiaţi), gajul lor general asupra patrimoniului debitorului fiind
mai mult o speranţă de garanţie.“ 51 Creditorii chirografari, după îndestularea creditorilor cu
garanţii reale, vin în concurs cu alţi creditori chirografari, existând posibilitatea de a nu îşi realiza
creanţa. De menţionat este faptul că creditorii chirografari sunt toţi egali între ei. Această poziţie
este definitivă indiferent de momentul în care s-a născut creanţa unui sau altui creditor.
Determinantă în acest sens este calitatea de chirografar şi nicidecum momentul apariţiei creanţei
şi a naşterii dreptului de creanţă.
De asemenea, prin prisma constituirii unor divizări sau unor patrimonii de afectaţiune,
creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu acea masă patrimonială vor putea urmări
doar acele bunuri ce fac obiectul diviziunii respective. În ipoteza în care aceste bunuri vor deveni
insuficiente pentru realizarea creanţei, creditorii vor putea urmări şi celelalte bunuri ale
debitorului lor. Atunci când suntem în prezenţa unui patrimoniu de afectaţiune pentru exercitarea
unei profesii liberale, legale lucrurile capătă altă nuanţă. Bunurile din masa patrimonială
afectată unei profesii vor putea fi urmărite, exclusiv, de acei creditori ale cărei creanţe s-au
născut în legătură cu profesia respectivă. Aceştia nu pot urmări şi celelalte bunuri ale debitorului
lor.52
Subrogaţia reală cu titlu universal. Conform dicţionarului universal al limbii române, a
subroga înseamnă a înlocui pe cineva în exercitarea unor anumite drepturi sau obligaţii, urmând
ca drepturile şi obligaţiile celui înlocuit să revină subrogatului. Subrogare înseamnă operaţie
juridică în temeiul căruia o persoană ia locul alteia în cadrul unui raport juridic sau un bun ia
locul, prin urmare, şi regimul juridic, al unui alt bun, în cadrul unui patrimoniu ori al unei alte
universalităţi juridice.53
Subrogaţia poate fi:
 personală, când o persoană este înlocuită cu alta în calitate de titular al unui drept.
Spre exemplu, dacă o persoană plăteşte întreaga datorie pe care un debitor o avea faţă de
creditorul său, ea se substituie, se „subrogă“ în drepturile creditorului plătit, putând urmări pe
debitor pentru datoria ce îi revenea;
 reală, când un bun este înlocuit cu un alt bun sau o valoare cu o altă valoare. Spre
exemplu, dacă se înstrăinează un bun propriu al unuia dintre soţi, preţul primit pentru bun se
include în categoria bunurilor proprii, iar dacă se înstrăinează un bun comun, valoarea lui de
înlocuire face parte din masa bunurilor comune.

51
I.R. Urs, P.E. Ispas. Drept civil. Drepturi reale principale. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 6-7
52
Stăiculescu, Ema. Patrimoniul.[Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe:[https://www.juridice.ro/418278/patrimoniul.html]
53
L. Şăineanu. Dicţionar universal al limbii române. Chişinău, 1998, p. 937.
26
 Natura juridică a patrimoniului ne impune studiul subrogaţiei reale. În literatura de
specialitate54 este relevat faptul că subrogaţia reală poate fi universală, cu titlu universal sau cu
titlu particular.
 universală, când priveşte întregul patrimoniu;
 cu titlu universal, când priveşte o masă patrimonială, o diviziune, o fracţiune de
patrimoniu, făcându-se abstracţie de individualitatea iecărui bun care iese şi a celui care întră în
locul său; cu titlu particular, când înlocuirea unui bun individual, privit izolat (ut singuli) are loc
cu un alt bun individual determinat. Subrogaţia reală universală şi subrogaţia reală cu titlu
universal constituie o funcţie a patrimoniului, deoarece numai în cazul acestor ipoteze subrogaţia
este privită în cadrul unei universalităţi, fie la nivelul întregului patrimoniu, fie la nivelul unei
mase patrimoniale.55
 cu titlu particular va opera doar încazurile expres prevăzute de lege. De exemplu o
dispoziţie legală din care decurge subrogaţia reală cu titlu particular o găsim la art. 613 Cod Civil
al RM, care stabileşte că, „dacă uzufructul cuprinde şi bunuri consumtibile, uzufructuarul are
dreptul să dispună de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de aceiaşi calitate, cantitate şi
valoare sau, dacă este imposibil, să restituie contravaloarea lor la data stingerii uzufructului“.
Între noţiunile de patrimoniu, subrogaţie reală, gaj general al creditorilor chirografari,
susţine I. Adam,56 există o strânsă corelaţie: patrimoniul explică şi permite realizarea subrogaţiei
reale, iar subrogaţia reală fundamentează gajul general al creditorilor. Noi am adăuga aici şi
noţiunea de răspundere patrimonială, întrucât subrogaţia reală permite ca prin intermediul
realizării instituţiei răspunderii juridice patrimoniale să se asigure sau restabilească integritatea
patrimoniului. Altfel spus, răspunderea patrimonială este o modalitate de apărare a patrimoniului
şi se realizează datorită existenţei instituţiei subrogaţiei reale.
În opinia autorului Octavian Cazac,57 subrogația reală, în sensul cel mai general, este o
ficțiune la care juriștii recurg ca să explice de ce un bun (#2) înlocuiește un alt bun (#1), pentru a
deveni proprietatea persoanei căreia îi aparținea bunul #1 și preia natura juridică a bunului #2. 
Fundamentul acestei ficțiuni se regăsește în fungibilitatea obiectelor cuprinse în această
universalitate juridică.  Indiferent de natura neomogenă a acestor bunuri, ele se pot înlocui unul
pe altul.  Este doar rațional dacă, printr-un contract de vânzare-cumpărare, un bun iese din
patrimoniul proprietarului, prețul primit în schimb ia locul bunului vândut în acel patrimoniu. 
Ideea este exprimată prin adagiul in judiciis universalibus, pretium succedit loco rei, et res loco
pretii (în materie de universalitate, prețul preia locul bunului, iar bunul preia locul prețului).

54
Adam, I. Dreptul Civil. Teoria generală a drepturilor reale. Ed a 3-a Ed. C.H. Beck. Bucureşti 2013, p. 17-20.
55
Stoica, V. Op. cit., p. 19-20.
56
Adam, I. Op. cit., p. 17-20.
57
Cazac, Octavian. Noţiunea de patrimoniu. [Accesat la 26.12.2021] Disponibil online pe:[ https://animus.md/adnotari/453/ ]
27
 Prin efectul subrogării, bunul nou (#2) nu doar ocupă de fapt locul bunului subrogat (#1),
ci chiar preia natura juridică a primului (subrogatum sapit naturam subrogati).
a) patrimoniul explică subrogația reală în cadrul unei mase patrimoniale (subrogația
cu titlu universal).
Ilustrația 1
D a decedat și este succedat de moștenitorii M1, M2 și M3.  M1 a intrat în posesia
bunurilor mobile aflate în casa ce aparținea lui D, printre care un tablou scump, cumpărat de D
cu 2.000 €. M1 a vândut tabloul unui colecționar de artă la preț de 10.000 € și i-a pus pe contul
său bancar.  Ulterior, în cadrul litigiului de partaj a masei succesorale a lui D, M2 și M3 au
aflat despre vânzare și au cerut instanței de judecată să includă suma 10.000 € în masa supusă
partajului.  M1 a obiectat, pe motiv că valoarea tabloului era doar de 2.000 €.
Art. 2485 recunoaște că masa succesorală a lui D este o universalitate juridică, o masă
patrimonială, care are trei titulari — M1, M2 și M3. Iar art. 2495 recunoaște subrogarea în
cadrul acestei mase patrimoniale:
Ceea ce se dobîndeşte în baza unui drept referitor la masa succesorală sau ca
despăgubire pentru distrugerea, deteriorarea ori sustragerea unui bun care intră în componenţa
masei succesorale, sau printr-un act juridic ce priveşte masa succesorală se consideră că intră
în componenţa masei succesorale.
Prin urmare, instanța de judecată va recunoaște că banii de pe contul bancar al lui M1
în suma 10.000 € sunt proprietatea comună indiviză a lui M1, M2 și M3, ca titulari ai masei
succesorale și îi va include la partaj.
Subrogarea reală cu titlu universal are ca premisă împrejurarea că patrimoniul unei
persoane este divizat în mai multe mase patrimoniale, adică, pe lângă masa sa patrimonială
personală, ea mai deține și o masa patrimonială distinctă.  Aceste situații sunt excepționale și cer
existența unui text de lege clar, cum ar fi:
a) masa succesorală este formată din fostul patrimoniu al celui care a lăsat moștenirea
(de cujus) și care trece la moștenitorii săi.  Masa succesorală este o universalitate juridică, o
masă patrimonială. Această figură juridică este deosebit de importantă în funcționarea
indiviziunii în cazul când moștenirea este culeasă de mai mulți moștenitori ai lui de cujus. Ea
poate fi administrată provizoriu de un custode; poate fi administrată complet de executorul
testamentar, care deși nu este proprietarul bunurilor și nu poartă obligațiile masei succesorale, ia
toate deciziile și încheie toate actele juridice în numele masei succesorale (v. art. 2356, iar
împuternicirile lui sunt certificate de notar prin certificatul de executor testamentar conform art.
2555); ea poate fi administrată de un administrator autorizat, în special când moștenitorii pun în
pericol satisfacerea creditorilor masei succesorale (art. 2436); iar dacă masa succesorală este

28
insolvabilă (datoriile depășesc bunurile masei), se intentează procesul de insolvabilitate și ea este
administrată de un administrator al insolvabilității (art. 2435).  Toate acestea se întâmplă chiar
dacă masa succesorală, juridic, aparține moștenitorului (sau comoștenitorilor), însă ea este
administrată de un terț, ca o universalitate juridică distinctă.  Așadar, moștenitorul are o masă
patrimonială personală (bunurile sale și obligațiile sale nelegate de moștenire) și masa
succesorală (dobândită prin moștenire).
b) persoana căsătorită în regim matrimonial legal (în absența unui contract matrimonial
care ar deroga de la regimul legal), are, pe lângă masa patrimonială personală, și masa
patrimonială comună, deținută împreună cu celălalt soț (v. art. 21 și 24 C. fam.).   Totuși, cele
două mase patrimoniale ale unui soț nu sunt complet izolate una de alta:
 dacă soțul S1 are obligații personale, el răspunde pentru ele atât cu masa patrimonială
personală cât și cu cota lui din masa patrimonială comună, după ce ea s-a determinat (art. 24 alin.
(1) C. fam.);
 dacă soțul S1 asumă o obligație în interesul familiei (obligație comună), ambii soți (S1 +
S2) răspund cu toate masele lor (art. 24 alin.(2) C. fam).
Izolarea totuși apare, atunci când S1 are obligații personale, S2 nu răspunde pentru ele cu
masa sa patrimonială personală (art. 24 C. fam. citit per a contrario).
În cazul soților, principiul subrogării reale cu titlu universal se observă în privința izolării
bunurilor personale de bunurile comune.
Ilustrația 2.
S2 deține pe un cont bancar 10.000 € pe care i-a câștigat înainte de căsătorie. Ei au
statut de bun personal (art. 22 alin.(1) C. fam.).
Dacă S2, în timpul căsătoriei, cumpără un automobil, plătindu-l doar cu acei bani,
automobilul va deveni bun personal prin efectul subrogației care rezultă din interpretarea per a
contrario a art. 20 alin.(2) lit. c) C. fam. — devin comune bunurile cumpărate de unul din soți
din mijloace comune, deci dacă sunt cumpărate din mijloace personale, ele devine personale.
În așa fel, automobilul a înlocuit banii în cadrul masei patrimoniale personale a lui S2.
În caz de divorț, S1 nu va putea cere partajul acelui automobil.
c) fiducia este instituția juridică nouă, care permite oricărei persoane prin contract ori
chiar prin declarație unilaterală să creeze o masă patrimonială distinctă, care va aparține unei
persoane numite fiduciar.  Fiduciarul, pe lângă masa sa patrimonială personală, poate deține una
sau chiar mai multe mase patrimoniale fiduciare.
Ilustrația 3
V construiește un bloc locativ și vinde apartamente în curs de construire cumpărătorilor
(C). Conform art. 1173 V nu are dreptul să primească prețul integral imediat, ci doar pe

29
măsura ridicării construcției. V însă are temerea că C nu va avea bani peste câțiva ani, la
finalizarea construcției. Potrivit art. 1175 părțile includ în contractul de vânzare-cumpărare o
mențiune că, chiar la momentul încheierii contractului, C plătește prețul integral în contul
fiduciar de sechestrul deschis la banca BBB, iar ulterior V va fi plătit de acolo, la ordinul
fiduciarului, pe măsura efectuării construcției.
Banii plasați la banca BBB nu aparțin nici lui V, nici lui C, ci sunt deținuți de banca BBB
ca fiduciar. Banii de pe contul fiduciar de sechestru nu intră în masa patrimonială personală a
băncii BBB și nu pot fi urmăriți de creditorii băncii BBB, chiar dacă ea devine insolvabilă.
Banii sunt izolați într-o masă patrimonială fiduciară separată conform art. 2068-2072,
atât de creditorii BBB cât și de creditorii lui V și C.
Este demn de conturat faptul că doar subrogaţia reală universală şi subrogaţia reală cu
titlu universal reprezintă funcţii ale patrimoniului, fiindcă doar astfel se poate privi subrogaţia în
cadrul unei universalităţi, fie universalitate de fapt, fie doar o diviziune a patrimoniului.58 Practic,
subrogaţia reală universală şi cu titlu universal asigură o continuitate patrimonială, deoarece
permanent valorile sunt înlocuite cu alte valori fară ca universalitatea să fie afectată. Automat
valorile nou intrate într-un patrimoniu se subrogă celor ieşite, beneficiind de aceeaşi poziţie
juridică a celor din urmă.
Transmiterea universală şi cu titlu universal. Transmisiunea intervine în cazul decesului
persoanei fizice şi a reorganizării persoanei juridice (absorbţie, fuziune, divizare) conform art.
204, 208 Cod Civil al RM. Patrimoniul, ca universalitate juridică, explică şi permite
transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu universal.
Transmisiunea este: universală, când întreg patrimoniul se transmite; cu titlu universal,
când fracţiuni din patrimoniu (activ şi pasiv) se transmit; cu titlu particular, când unul sau mai
multe bunuri individualizate fac obiectul transmisiunii.
Transmisiunea universală intervine: în cazul decesului unei persoane când întregul
patrimoniu succesoral este cules de moştenitorul legal unic sau de un singur moştenitor
testamentar; în situaţia reorganizării persoanei juridice prin absorbţie şi fuziune când patrimoniul
persoanei juridice absorbite este preluat de persoana juridică absorbantă, respectiv patrimoniile
persoanelor juridice ce fuzionează sunt transmise persoanei juridice astfel înfiinţate.
Transmisiunea cu titlu universal are loc: în caz de deces al unei persoane fizice, când
patrimoniul defunctului se transmite fracţionat între doi sau mai mulţi moştenitori legali sau
testamentari; în situaţia reorganizării unei persoane juridice prin divizare totală sau parţială.
Transmisiunea cu titlu particular priveşte un bun anume, determinat, ori mai multe
bunuri, dar fiecare individualizat prin însuşirile sale, transmisiune ce poate fi explicată fără a

58
Stăiculescu, Ema. Patrimoniul.[Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe:[https://www.juridice.ro/418278/patrimoniul.html]
30
apela la conceptul de patrimoniu.59
În concluzie am putea menţiona că importanţa practică a conţinutului şi funcţiilor
patrimoniului consta în faptul că permite şi explică producerea unor consecinţe juridice impuse
de viaţa eonomică si juridică.60

2.4 Importanța patrimoniului pentru relațiile sociale. Protejarea juridică a

patrimoniului
Așadar, patrimoniul este un concept juridic care exprimă ansamblul de drepturi și
obligații ale unei persoane ca o universalitate, ca o totalitate independentă de bunurile pe care le
cuprinde la un moment dat patrimoniul; fie că îl privim ca o entitate strâns legată de persoana
subiectului fie ca o universalitate de drepturi există obligatoriu la orice subiect de drept (chiar
când pasivul depaseste activul); el nu se poate niciodată înstraina ci se poate transmite la moartea
subiectului în momentul când voința acestuia care îi dă caracterul de unitate, se stinge.
Din cuprinsul patrimoniului fac parte, bunurile corporale și incorporale, bunurile
comsumtibile sau fungibile, mobile sau imobile, principale și accesorii, etc. Adică tot ceea ce
reprezintă puteri, facultăți, aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorii lor
economice și a raporturilor care se nasc din exercițiul acestor puteri, facultăți, aptitudini.61
Patrimoniul reprezintă o condiţie de participare la raporturile juridice patrimoniale.
Existenţa bunurilor şi a drepturilor privitoare la acestea permite persoanei să-şi îndeplinească
obligaţiile cu caracter economic. În această ipoteză, patrimoniul apare ca o condiţie a capacităţii
juridice a persoanei, deci ca o valoare socială care trebuie să fie apărată prin toate mijloacele
juridice, inclusiv cele de drept penal. Apărarea acestei situaţii (poziţii) pe toate căile juridice,
inclusiv cele de drept penal, înseamnă, implicit, apărarea patrimoniului ca valoare socială.
Patrimoniul este o emanaţie a personalităţii, deoarece drepturile şi obligaţiile patrimoniale
sunt caracteristice subiectelor de drept. Apărarea persoanei ca subiect de drept înseamnă şi
apărarea acesteia ca titulară a unui patrimoniu.62
După cum s-a menționat supra, importanța patrimoniului pentru o întreprindere este
esențială, în sensul că, legea impune pentru înființarea și activitatea unei entități juridice un
patrimoniu. În egală măsură, patrimoniul asigură activitatea zilnică și de lungă durată a
întreprinderii, stabilirea relațiilor de producere și dezvoltare cu alți parteneri și nu în ultimul rind,
patrimonial reprezintă un garant al încheierii noilor parteneriate de dezvoltare și un element de

59
I.R. Urs, P.E. Ispas. Op. cit., p. 11-12.
60
Stahi, Tatiana. Op. cit.pp. 178-187
61
Importanta ocrotirii patrimoniului prin normele dreptului penal. [Accesat la 27.12.2021] Disponibil online pe:
[https://www.scritub.com/stiinta/drept/IMPORTANTA-OCROTIRII-PATRIMONI1432120246.php ]
62
Brînză, Sergiu. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Monografie. Univ. de Stat din Moldova. Facultatea de Drept.
Chişinău – 2005. p. 156
31
siguranță în plan extern, atât în fața creditorilor, a partenerilor de afaceri cât și nemijlocit, pentru
clienții săi.
Datorită patrimoniului, care îi conferă siguranța existenței sale juridice și garantul
activității, întreprinderea își îndeplinește mai multe funcții: 63
1. Crearea de bogăție, prin producerea de bunuri și prestarea de servicii, obiectivul
urmărit fiind acela de a realiza un profit după acoperirea costurilor înregistrate;
2. Comercializarea bunurilor și a serviciilor proprii, în vederea satisfacerii cerințelor
clienților;
3. Repartiția veniturilor între partenerii implicați în activitatea sa: personal, conducere,
deținătorii de capital (asociați, acționari etc), diverse organisme sociale, statul, comunitățile
locale, întreprinderea însăși;
4. Inovarea, funcție evidențiată de către economistul austriac J. Schumpeter; o mare parte
a antreprenorilor refuză rutina și inovează, iar acest proces se manifestă prin apariția de noi
produse/servicii, de noi procedee (tehnologii), de noi organizări și de noi piețe.
În aceeași ordine de idei, patromoniul îndeplinește:64
- funcţia de asigurare, adică asigurară întreprinderea în cantitate optimă şila timpul
oportun cu resursele financiare necesare, prin apelarea la o gamă largă desurse. 
- funcţia de repartiţie, care constă în repartizarea resurselor acumulate şi constituirea unui
sistem de fonduri necesare îndeplinirii programelor economice, financiare şi sociale ale
întreprinderii; 
- funcţia de control, prin executarea căreia se urmăreşte organizarea şi funcţionarea în
condiţii de eficienţă a întreprinderii şi în corespundere cu legislaţia învigoare a ţării.
În Constituţia Republicii Moldova e fixat: “Statul ocroteşte proprietatea” şi “Dreptul de
proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate”. Într-adevăr, ocrotirea
proprietăţii (implicit – a patrimoniului), indiferent dacă este ea privată sau publică, vizează
ansamblul de măsuri luate de către stat cu privire la proprietate. Ele pot fi de sorginte educativ-
preventivă, organizatorică, juridică, administrativă etc., toate având scopul de a apăra
proprietatea. Aceste măsuri pot să se exprime în procedee de asigurare a corelaţiei optime dintre
proprietatea privată şi cea publică în cadrul economiei naţionale, în mijloace tehnice privitoare la
dezvoltarea proprietăţii, în soluţii de reglementare juridică, generală ori specială etc.
Garantarea dreptului la proprietate privată consistă în protecţia specială, acordată de stat
acestei categorii juridice prin îndatorirea impusă tuturor de a nu aduce vătămare proprietăţii

63
Întreprinderea și relațiile sale cu mediul economic și social. [Accesat la 27.12.2021] Disponibil online pe:
[http://feaa.ucv.ro/one/images/docs/2016-2017/admitere/master/%C3%8Entreprinderea_%C8%99i_rela%C8%9Biilesale_cu_
mediul_economic_si__social__suport_curs.pdf ]
64
Botnari, Nadejda. Tiron, Rodica. Ignat, Marsela. Finanțele întreprinderii. Academia de Studii Economice. Chișinău, 2006. p.2.
[Accesat la 28.12.2021] Disponibil online pe: https://www.academia.edu/25410053/finantele_intreprinderii
32
privite ca valoare socială. Apărarea specială a proprietăţii private este dictată de principiile
economiei de piaţă, în care se încadrează treptat Republica Moldova.
Practica milenară a societăţii umane a confirmat că proprietatea privată este acel tip de
proprietate, care asigură cele mai favorabile condiţii de manifestare a concurenţei loiale pe piaţa
produselor şi serviciilor, a libertăţii economice. La rândul său, proprietatea privată determină
decisiv creşterea calităţii vieţii materiale şi spirituale a persoanei. Libertatea economică oferă
proprietarului posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în orişicare chestiune privitoare la
acţiunile sale având caracter economic. Exercitarea plenară a celor trei atribute ale dreptului de
proprietate – a dreptului de posesie, a dreptului de folosinţă şi a dreptului de dispoziţie –
constituie temelia libertăţii economice.
Aşadar, incluzând nu numai proprietatea, ci şi totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor care
au valoare economică, patrimoniul este apărat, în primul rând, printr-un întreg ansamblu de
mijloace juridice extrapenale – constituţionale, civile şi de altă natură. Împotriva actelor de
conduită ce prezintă un grad mai sporit de pericol social, patrimoniul este protejat şi prin
mijloacele energice ale legii penale.
După R.Garraud, necesitatea apărării patrimoniului şi prin mijloace penale este
determinată de “insuficienţa mijloacelor ordinare de prevedere sau de apărare individuală”. De
exemplu, în caz de furt, escrocherie, tâlhărie etc. individul se simte neputincios de a se împotrivi
unor asemenea fapte şi atunci intervine colectivitatea socială, pentru a-l apăra împotriva
atingerilor aduse situaţiilor de fapt existente. 65
Cel mai important act juridic cu caracter penal, care înglobează majoritatea normelor
penale adoptate de legiuitor, este Codul penal. În principiu, deși are forța juridică a unei legi,
codul nu este o lege obișnuită, el este un act legislativ unic, cu o organizare internă aparte, în
care normele juridice sunt așezate într-o consecutivitate logică, după un sistem bine gândit, care
reflectă structura internă a ramurii de drept respectivă.
Într-adevăr, patrimoniul poate fi supus şi unor vătămări care fac necesară intervenţia
mijloacelor de drept penal. Astfel, într-o primă ipoteză, relaţiile sociale privitoare la patrimoniu
pot fi vătămate prin fapte de sustragere a bunurilor altei persoane, adică prin luarea bunurilor din
sfera de stăpânire a altei persoane şi prin trecerea lor în stăpânirea celui ce le sustrage. Aceste
relaţii pot fi lezate şi prin fixarea în textul contractelor (recurgându-se la înşelăciune sau la abuz
de încredere) a unor prevederi păgubitoare pentru cealaltă parte contractantă. La fel, ele pot fi
vătămate prin tulburarea paşnicei folosiri a imobilelor stăpânite în mod legal, chiar de un
detentor precar sau, în fine, pot fi lezate prin distrugerea sau deteriorarea bunurilor în substanţa
lor materială, lipsindu-le de orice utilitate sau reducându-le valoarea de întrebuinţare. În sfârşit,

65
Ibidem. p.206
33
dar nu în ultimul rând, considerăm că patrimoniul poate fi vătămat prin atingerile aduse, în orice
mod, proprietăţii intelectuale.

CONCLUZII
Concluzionând, putem spune că „patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor patrimoniale, cu un conţinut economic evaluabil în bani, care aparţin unui subiect de
drept (persoană fizică şi juridică), drepturi şi obligaţii care sânt privite ca activ şi pasiv şi care se
găsesc într-o permanentă interdependenţă şi conexiune.” Astfel, din cuprinsul definiţiei se pot
desprinde direct sau indirect următoarele idei:
- patrimoniul este compus dintr-un activ şi un pasiv. Aceasta înseamnă că drepturile au
acelaşi titular, iar bunurile reunite acelaşi proprietar; ceea ce însă asigură coeziunea acestui
ansamblu este fungibilitatea elementului activ şi a elementului pasiv;
- drepturile care îl compun sunt patrimoniale, evaluabile în bani; de aceea, când spunem
patrimoniu, spunem implicit pecuniar ( pentru acest motiv, uneori, patrimoniul a fost definit ca
expresia contabilă a tuturor puterilor economice aparţinând unui subiect de drept). De unde
rezultă că cele care nu au o asemenea expresie vor rămâne prin natura lor în afara patrimoniului;
de aceea, ele sunt numite drepturi extrapatrimoniale sau nepatrimoniale. Ele sunt, cum s-a spus,
esenţialmente nemonetare.
- patrimoniul este distinct de bunurile care îl compun la un moment dat. El există
indiferent de schimbările şi modificările care se produc cu drepturile şi obligaţiile care-i
alcătuiesc conţinutul. Patrimoniul nu se defineşte prin consistenţa sau compoziţia sa la un
moment dat, ci prin posibilitatea de a dobândi şi exercita drepturi şi obligaţii cu valoare
pecuniară. Patrimoniul este deci o aptitudine, ca şi personalitatea juridică.
Patrimoniul reprezintă o condiţie de participare la raporturile juridice patrimoniale.
Existenţa bunurilor şi a drepturilor privitoare la acestea permite persoanei să-şi îndeplinească
obligaţiile cu caracter economic. În această ipoteză, patrimoniul apare ca o condiţie a capacităţii
juridice a persoanei, deci ca o valoare socială care trebuie să fie apărată prin toate mijloacele
juridice, inclusiv cele de drept penal. Apărarea acestei situaţii (poziţii) pe toate căile juridice,
inclusiv cele de drept penal, înseamnă, implicit, apărarea patrimoniului ca valoare socială.
Reiterăm că, importanța patrimoniului pentru o întreprindere este esențială, în sensul că,
legea impune pentru înființarea și activitatea unei entități juridice un patrimoniu. În egală
măsură, patrimoniul asigură activitatea zilnică și de lungă durată a întreprinderii, stabilirea
relațiilor de producere și dezvoltare cu alți parteneri și nu în ultimul rând, patrimoniul reprezintă
un garant al încheierii noilor parteneriate de dezvoltare și un element de siguranță în plan extern,
atât în fața creditorilor, a partenerilor de afaceri cât și nemijlocit, pentru clienții săi.

34
 BIBLIOGRAFIE
1. Codul Civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 1107-XV din 06.06.2002 In:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.06.2002, nr. 82-86/66. Modernizat și
Republicat în Monitorul Oficial nr.66-75 din 01.03.2019 art.132
2. Legea nr. 135 din 14.06.2007 privind societăţile cu răspundere limitată. In: Monitorul
Oficial Nr. 127-130 din 17-08-2007 art. 548. Modificat prin legea nr 175 din 11.11.21. In:
Monitorul Oficial Nr. 302-306 din 10.12.21 art.431; în vigoare 10.01.22
3. Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală. In: Monitorul Oficial din
09-03-2007 Nr. 32-35 art. 116. Modificat prin legea 175 din 11.11.21. In: Monitorul Oficial
nr. 302-306 din 10.12.21 art.431; în vigoare 10.01.22
4. Ordonanță de Urgență nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfășurarea activităților economice
de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale
[Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [http://legislatie.just.ro/Public/Detalii
Document/91808 ]
5. Adam. I. Drept civil, Drepturi reale. Bucureşti: Ed. All Beck, 2002
6. Baieş, S. Băieşu, A. Cebotari, V. Volcinschi, V. ş.a. Drept civil. Drepturile reale. Teoria
generaă a obligaţiilor. Vol. II, Ed. Cartier, Chişinău, 2005
7. Baieş, S. ş.a. Drept civil. Drepturile reale. Teoria generală a obligaţiilor. Chişinău: Ed.
Cartier Juridic, 2005
8. Bîrsan, C. Drept civil. Drepturi reale principale in reglementarea noului Cod civil. Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2015
9. Bîrsan, C. Drept civil. Drepturile reale principale. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013.
10. Boroi, G. Anghelescu, C. A. Nazat, B. Curs de drept civil. Drepturile reale principale. Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2013
11. Brînză, Sergiu. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Monografie. Univ. de Stat din
Moldova. Facultatea de Drept. Chişinău, 2005
12. Chelaru, E. Comentariu în Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2012
13. Cod Civil al Republicii Moldova Comentariu. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe:
[ https://www.scribd.com/documen t/210611188/Comen tariu-Cod-Civil-RM ]
14. Cojocari, E. Cuşmir, M. Ciobanu, C. Cojocari. V. Dreptul Civil. Drepturile reale. Chişinău:
Ed. Biznes-Elita, 2003
15. Duţu. A. Patrimoniul în dreptul civil şi în dreptul mediului. Ed. Universul Juridic. Bucureşti,
2013
16. Florescu. D. C. Dreptul de proprietate. Bucureşti: Ed. Universităţii Maiorescu, 2002

35
17. L. Şăineanu. Dicţionar universal al limbii române. Chişinău, 1998
18. Lulă, L. Unele probleme privind noţiunea de patrimoniu. În: Dreptul nr. 1/1998
19. Melineşti, I.M. Drept Civil. Drepturi reale. Bcureşti, 2014
20. Micescu. I. Curs de drept civil. Bucureşti: Ed. All Beck, 2000
21. Pop, L. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997
22. Pop, L. Harosa, L.-M. Drept civil. Drepturile reale pricipale. Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2006
23. Romoşan. I.P. Drept civil. Drepturi reale. Oradea: Ed. Imprimeria de Vest, 1996
24. Stoica, V. Drept civil. Drepturi reale principale”, ed.2, Editura C.H. Beck, București, 2013
25. Uliescu, M. Gherghe. A. Drept civil. Drepturile reale principale. Bucureşti: Ed. Universul
Juridic, 2014
26. Ungureanu, O. Munteanu, C.Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale.
Ed.Hamangiu. Bucureşti, 2008
27. Urs, I.R. Ispas, P.E. Drept civil. Drepturi reale principale. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013
28. Vlachide, P.C. Repetiţia principiilor de drept civil. Vol. I. Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994
29. Cazac, Octavian. Noţiunea de patrimoniu. [Accesat la 26.12.2021] Disponibil online pe:
[https://animus.md/adnotari/453/ ]
30. Charlotte, Ene. Regimul juridic al patrimoniului de afectaţiune în lumina Codului Civil.
CECCAR Business Magazine. nr.35-36 din 12.2016 [Accesat la 25.12.2021] Disponibil
online pe: [https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/regimul-juridic-al-patrimoniului-de-
afectatiune-in-lumina-codului-civil-a1324/ ]
31. Importanta ocrotirii patrimoniului prin normele dreptului penal. [Accesat la 27.12.2021]
Disponibil online pe: [https://www.scritub.com/stiinta/drept/IMPORTANTA-OCROTIRII-
PATRIMONI1432120246.php ]
32. Melineşti, I.M.F. Drept civil. Drepturi reale. [Accesat la 27.12.2021] Disponibil online pe:
[https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-bogdan-voda-din-cluj-napoca /curs-
drept-civil-3/drept-civil-drepturile-reale-modul-de-curs/3147736 ]
33. Patrimoniul şi drepturile patrimoniale. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe: [
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drepturi-reale/capitolul-i-patrimoniul-si-
drepturile-patrimoniale/ ]
34. Stahi, Tatiana. Analiza funcţiilor şi caracterilor juridice ale patrimoniului. pp. 178-187.
[Accesat la 26.12.2021] Disponibil online pe: [https://ulim.md/sju/wp-
content/uploads/revista-SJU-3-4-2016-Tatiana-STAHI.-Analiza-functiilor-%C8%99i-
caracterilor-juridice-ale-patrimoniului.pdf ]

36
35. Stăiculescu, Ema. Patrimoniul.[Accesat la 25.12.2021] Disponibil online pe:
[https://www.juridice.ro/418278/patrimoniul.html]
36. Stoica. V. Noţiunea juridică de patrimoniu. În P.R., 140 de ani de la naşterea lui Constantin
Hamangiu (1863-1932) – Culegere de studii – Supliment la nr. 1/2003
37. Vasilica, Vasile. Aspecte generale ale patrimoniului. [Accesat la 25.12.2021] Disponibil
online pe: [ https://ibn.idsi.md/sites /default/files/imag_file/318_321_Aspecte%20generale
%20ale%20patrimoniului.pdf ]
38. Vișioniu, Bogdan. Patrimoniul. Curs Drept civil. [Accesat la 26.12.2021] Disponibil online
pe: https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/drept-civil/cursul-1-
bogdan-visinoiu/11306498

37