1

citate din Alexandru Vlahuţă

Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.

Nu tuturora li-i dat să zboare, dar câţi nu ştiu să se târască!

Minciuna e grăbită. Adevărul întotdeauna aşteaptă.

Cel mai mare rău e deprinderea cu răul.

Îi trebuie neamului acestuia o generaţie care să se

jertfească, o generaţie de viteji şi de patrioţi până la
nebunie. În toate timpurile au fost căutaţi oamenii de
treabă, dar niciodată n-am avut mai mare nevoie ca acum
de luptători hotărâţi, de oameni vrednici şi de
caracter pe care să nu-i abată nimic din drumul lor, să nu-
i ademenească nici strălucirile deşarte ale puterii, nici
pofta de un trai mai îndestulat, nici slava cea ieftină şi
trecătoare, pe care o vântura de colo-colo huietul
mulţimii.

Ce ferici am fi-preuna!

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine

Că ne iubim; şi ochii tăi
De mult aşteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,

Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înşire
Din ochi câte ne spunem noi! …

Se sorb, adânci şi însetate,

 2

A noastre lacome priviri,

Acelaşi gând şi dor ne-abate,
Aceleaşi tainice porniri.

Ş-atâta ţi-i de înţeleasă

Cerşirea ochilor mei trişti,
Că te roşeşti, ca o mireasă,
Clipeşti, nervos buzele-ţi mişti…

Şi dulce-mi caţi o dezmierdare,

Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeţi:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veşnicei vieţi.

O, ne-nţelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Şi, totuşi ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înţeles.

De rămânem singuri vrodată,

Stăm muţi, cu ochii în pământ.
Tu parc-aştepţi înfiorată,
Eu în deşert mintea-mi frământ…

De ce nu vrei? … Mai lesne-ţi vine

Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Şi-ntinde-mi mâna s-o sărut.

Din vraja dulcilor ispite

Nemaicătând să te abaţi,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrăţişaţi.

La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta firească
Să ţi-o îngropi, ca un avar?…

Acum ţi-i inima fierbinte,

Frumoasă eşti, iubită eşti …
Ce mai aştepti, aşa cuminte,
 3

Şi-n taină singură tânjeşti?

Nu simţi cum prinde să te-mbete

Tăria-nfrăntelor dorinţi?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinţi?…

Îndemnul tinereţii tale

Ascultă-l - cât e de-nţelept!
Cu-atâta dor îţi cat în cale!
E-atâta timp de când te-aştept!…

Ce fericiţi am fi-mpreună! …
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii! …

O, vino, fă ce vrei din mine,

Stăpâna vieţii mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilării! …

Bătrâneţea începe de când începi să te temi de ea.

E o fericire să fii iubit. E una şi mai mare: să iubeşti. Cine le are

pe amândouă e mai presus de lumea timpului, mai tare decât
soarta, mai tare decât moartea.

Tot ce creează tace. Natura-şi deschide florile ei în cea mai

adâncă tăcere. Numai distrugerea vrea gălăgie. Nu e războiul cel
mai mare zgomot pe care-l face omul pe pământ?

Şoapta adevarului, simpla, sfânta adevărului şoaptă... ce puţini

o aud. Şi tu, care alergi toată viaţa pe căi ce nu sunt ale tale, şi
tu ai putea s-o auzi, căci e în toate inimile, dar n-o auzi de
zgomotul paşilor tăi.
 4

Intr-o tara asa de frumoasa, cu un trecut asa de glorios, in

mijlocul unui popor atat de destept, cum sa nu fie o adevarata
religie iubirea de patrie si cum sa nu-ti ridici fruntea, ca falnicii
stramosi de odinioara, mandru ca poti spune:"Sunt
roman!"Toate visurile prea frumoase sunt semne neîndoielnice
de mari nenorociri viitoare, şi omul ar trebui să cunoască, în cele
din urmă, că tocmai atunci când se lasă a fi mai stăpânit de
farmecul unor iluzii mai dulci, e o durere mai grea, care i se
urzeşte şi-l aşteaptă.

Fiecare suflet îşi poartă chipul care i se potriveşte. Dacă nu şi-l

are de la început croit pe seama şi făptura lui, singur şi-l
modelează, din lăuntru în afară, încetul cu încetul. Nu e linie, nu
e trăsătură cât de neînsemnată în figura unui om care să nu
corespundă unui anume gest sufletesc. Mai întâi gura e
modelată de mişcările şi de căldura cugetării, de vorbele pe cari
le spune, şi mai ales de cele pe cari nu le spune; apoi ochii, ochii
cari, învăluind formele de afară cu privirea sufletului care se uită
prin ei, capătă, cu vremea, caracterul, expresia fundamentală,
coloarea privirii, a undei acesteia de viaţă, încărcată de dragoste
sau de ură, de bunătate sau de răutate, de lumină sau de
întuneric, după cuprinsul adâncului din care pleacă. Şi toată
faţa, cu liniile şi cu mişcările ei, sfârşeşte astfel prin a fi opera
firii noatre, a sentimentelor şi gândurilor noastre.

Pentru ochii tai rapit-ai...

de Alexandru Vlahuţă

Pentru ochii tăi răpit-ai

Foc din stele şi din soare,
Pentru buza ta furat-ai
De la roz’ a ei coloare.

Gingăşia, frăgezimea
Ce se joacă pe-al tău sîn,
E plăcută, dar furată,
Ai furat-o de pe crin.
 5

Rîsul, nevinovăţia
De la îngeri le-ai furat.
Ai răpit tot ce-a fost farmec
Din seninul nepătat.

Glasul tău de privighetoare,

Glasul mierlei mult plăcut
L-ai răpi şi cînţi cu dînsul,
Ş-a rămas codrul tăcut.

…………………………..

Înţeleg. Astea-s podoabe;

Dar din inimioara mea
Ce podoabă-ţi poţi tu face,
De-ai răpit-o şi pe ea?

Icoane sterse
de Alexandru Vlahuţă

Privesc de la fereastră, gânditor,

Cum soarele se lasă-n asfinţit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur şi rubin pare tivit.

Albastrul cerului acolo-i şters;

Din nor bizare forme se desfac…
Cum le-aş aşterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc… Acum, parcă-i un drac,

În haină de argint înfăşurat,

Stă drept şi ţine-n mână un stindard.
Acu-i un urs… dar iată… s-a schimbat…
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.

O clipă-l văd cu braţele în sus,

Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalţă la apus,
Încet a nopţii umbre se întind…
 6

În pacea asta sfântă din amurg

Ce trist lucesc a cerului făclii!
Iar clipele vieţii mele curg
Din ce în ce mai reci şi mai pustii.

Norocul? De când alergi după el, ţi-l făceai singur.

Jertfele oamenilor sunt florile ce se aruncă în calea

dreptăţii.

Aş vrea să-mi umplu sufletul de mişcarea şi de

priveliştile ce mă înconjoară.

"Nimeni n-a iubit ca mine; nimeni n-a suferit cât am

suferit eu". Toţi zicem aşa.

Trăinicia fericirii tale atârnă de chipul cum îţi vei

înţelege şi construi viaţa.

Nu există oameni mari şi oameni mici, ci numai

oameni care se străduiesc să-şi facă datoria.

Câtă vreme stă între două suflete o minciună, de o

iubire adevarată, întreagă, nu poate fi vorba.

La icoana!
de Alexandru Vlahuţă

Iubire, sete de viata

Tu esti puterea creatoare
 7

Sub care inimile noastre

Renasc ca florile in soare.

Admiraţia este una din formele bunătăţii şi simpatiei

omeneşti; cea mai aleasă poate, fiind cea mai fecundă.

Raza de soare care te încălzeşte pe tine nu-ţi este

împuţinată-prin faptul că se mai încălzeşte la ea şi vecinul
tău.