Casele de rugăciune în timpul apostolilor

Pentru a ne face o idee de casele în cari sf. apostoli își făceau rugăciunile și măreau pe Dumnezeu, este de
nevoe să cunoaștem mai înainte de toate, planul și dispozițiunea locuințelor evreiești de pe acele timpuri.

D e la colibele primitive formate din crăci de arbori și frunze, apoi de la bordeele săpate în pământ sau aflate
prin stânci, movile ori văi adânci, Evreii ca toate popoarele vechi propășind în cultură, au ajuns să înlocuiască în
decursul timpului vechiile locuințe, cu case luxoase și foarte frumos zidite. Pe timpul împărațiilor, palatele
împărătești si acelea ale Evreilor bogați, erau lucrate de Fenicieni și arhitecți streini; căci fii lui Israil după cum
însuși Solomon mărturisește aceasta <<nu știau să cioplească lemne ca Sidoneni>> și meșterii din alte țări.
Întâmplările istorice prin care au trecut Evreii, au fost în firească legatură cu gustul architectonic și puterea
populațiunei de a’și construi locuințele. Când așa dar statul evreu era în bune condițiuni, se construeau și
edificiile cât mai marește; iar când alte state mai tari își întindeau domnia asupra Evreilor, lucrul urma de la
sine, că locuințele acestora să fie cât mai umilicioase. Așa se întâmplă în toate statele din lume.

1.Pe timpul apostolilor, când Romanii dominau in Palestina, se zideau case în Ierusalim, din cărămizi arse în foc,
ori numai uscate la soare; iar locuințele celor bogați, și acum se zideau din pietre cioplite și meșteșugit
încheiate, pe când sărăcimea se mulțumea și numai cu colibe de lemn, sau cu vizuini în pământ, ca și în ziua de
astăzi. Acoperamântul caselor era orizontal, spre a servi Evreilor și la alte nevoi: a respira de pe el aer curat, a
privi in depărtare vr’o festivitate, a dormi acolo pe timpul nopților de vară, a plânge pe morți și a vesti vr’o
nenorocire a casei. Pe acoperemânt se mai construia adesea ori o clădire ori un foișor, întrebuințat ca loc de
cugetare, pentru vorbiri tainice, primirea vr’unui oaspete, ținerea bolnavilor, păstrarea morților până la
înmormântare și în fine servia ca loc de rugăciune.

Când Domnul nostru Iisus Hristos, a venit să mănânce paștele ucenicii lui înainte de patimă, a trimis din Vitania
unde se afla el, pe Petru și Ioan ca să intre în cetatea Ierusalimului, și să-i pregătească pentru acest mare act, un
foișor la un om pe care îl vor întâlni ducând un vas cu apă. Teofilact și Zigaben, cred că Mântuitorul nu a spus
numele acelui om, pentru ca Iuda să nu știe și să-l prină înainte ori când era la masă.

Evangheliștii ne istorisesc că Iisus a intrat cu învațăceii lui în foițșorul pregătit, și aci a săvârșit Cina cea de taină
instituind misteriul sfintei Euharistii. Foișorul era așternut cu țesături și împodobit cu scaune, mese și alte
obiecte casnice. De și acest locaș avea simplitatea apostolică, totuși aci se revărsa acum cu îndestulare prin
Dumnezeu-Omul, spiritul celei mai desăvârșite dragoste, al sfințeniei și al bunătății divine.

După răstignirea și învierea Domnului, apostolii se adunau împreună cu multă temere, și își aveau consfătuirile
lor în case, <<fiind ușile încuiete de frica Iudeilor>>. Motivul acestei temeri, era mânia răstigniturilor lui Hristos,
cari nu lăsau nici acum să treacă vr’o ocaziune, fără să reverse urgia lor și asupra învățăceilor mesianici.

Biserici, adică locașuri zidite anume pentru cult, nu se aflau în acele timpuri, pentru că abia se ivise noua
doctrină și apoi dacă s’ar fi clădit locașuri de felul acesta, ar fi fost îndată dărîmate de Iudei și păgâni, și mai
mare răsvrătire s’ar fi născut cu acel prilej. Iar dacă aflăm în scrierile n.t. cuvîântul de <<Biserică>> (I Cor.
16,19), se înțelege prin această expansiune adunarea credincioșilor.

2. Înalțându-se la ceruri, apostolii aveau adunările lor tot pentru frica Iudeilor, în casele celor cari din inimă
erau devotați învățăturilor evanghelice și în locuințele acelor pioși cari treceau la noua credință. Aceasta o
afirmă evanghelistul Luca în Faptele Apostolilor (2,46), unde ne spune că ucenicii săvârșeau frângerea pânei
prin case lăudând pe Domnul si mulțumindu-i lui. Una din aceste case era și aceea a Mariei, maica
evanghelistului Marcu. Când Petru a ieșit din temnița în care fusese omorât Iacov cel Mare din porunca lui Irod,
a venit noaptea la casa Mariei unde erau adunați și ceil’alți frați stând la rugaciune. Aci Petru bătând în poartă i
s’a deschis și a făcut semn tuturor să tacă și apăoi le-a istorisit minunea prin care a eșit din temniță. Ni se mai
dau și alte nume de proprietari în casele cărora se frângea pâinea și se făceau rugăciuni, s.e. în casa lui Simeon
Curelarul zidită în Ioppe(Iafa) pe țărmii mării (Mediterane) a lui Gamaliel, etc. Deosebirea era numai, că cu o
simplitate originală se făcea frângerea în coliba Curelarului scăldată în valurile mărei Mediterane și cu o
solemnitate impunătoare se săvârșea acest act, în casa învățatului Gamaliel. Dar afară de aceste locuințe din
Palestina, mai aflăm case pentru adunări și rugăciuni în diferite cetăți depărtate. În Filipui găsim casa
neguțătoresei Lidia cea botezată de curând (16,40 Fapt. Ap.); în Tesalonic pe aceea a lui Iason care era să fie
dărâmată de Jidovi din cauza urei (17,7); în Corint casa lui Iust(18,7) și în Efes locuința lui Akila și Priskila (I Cor.
16,9). În toate aceste locuințe se adunau credincioșii, aduceau laudă lui Dumnezeu și vorbeau despre nevoile
lor.

Se mai făceau rugăciuni arare-opri sub cerul liber pe lângă rîuri (Fapt.Ap. 16,13) și se intonau imne de laudă în
temnițele întunecoase în cari erau aruncați propoveduitorii cuvîntului (Fapt. Ap. 16,25).

Tot evanghelistul Luca ne încredințează cu altă ocaziune (Fapt. Ap. 20,8), că foișorul din troada în care se afla
noaptea apostolul Pavel cu credincioșii lui, era luminat cu candele multe și apostolul a prelungit vorba până la
miezul nopței. Iar Petru obișnuia de se ruga și singur în casa de sus. Adesea ori intrau apostolii pentru rugăciune
si in templul din Ierusalim.

Frîngerea pâinei avea loc pe un altar care nu era decat o masă simplă. Aceasta o afirmă apostolul neamurilor in
epistola catre Evrei (13,10):<<avem altar, din care nu au drept a mânca cei ce servesc cortului>>, arătându-se că
această superioritate a altarului din Noul Testament față din cel din Vechiul Testament

3. În adunările credincioșilor din timpurile apostolice se ceteau bucați din V.T. dar mai ales din epistolele
apostolilor si din evanghelii. Așa, apostolul Pavel cu privire la această lectură sfătuiește pe coloseni în felul
următor: << salutați pe frații cei din Laodicea si pe Nimfan și Biserica cea din casa lui. Și cand se va ceti această
epistola de catre voi faceți sa se cetească și în Biserica laodicenilor ca și voi să cetiți pe cea din Laodiceea>>. Iar
la sfärsitul primei epistole către Tesaloniceni acest apostol adaoga:<< Va jur in Domnul, ca aceasta epistolă sa
se
. Cum că şi evangeliele se ceteau în adunările apostolilor și ale celorlalți frați, pare că apostolul Pavel face
aluziune la aceasta in epistola II către Corinteni(c. 8), când zice că <<acest frate-Luca-s'a facut renumit prin
evangelie in toate Bisericile >>. Dar mai lamurit vorbește despre aceasta, istoricul Eusebiu, cånd susține că s'a
încuviințat de apostolul Petru ca<< inväțäturile Mântuitorului scrise de
Marcu, să se cetească in Biserica>>. La toate aceste cetiri și explicări făcute de oameni destoinici în ale
scripturei, femeile trebuiau să tacă şi să asculte; dialogii si intrebările erau interzise. Femeilor se mai
recomanda la rugăciune, simplitatea hainelor și învălirea părului; iar bărbatilor, descoperirea capului I Cor. 11,
1-23, 14, 1-36). Atunci cånd nu se aflau invățați în scripturi, erà tăcere în adunare și se ruga fie care în limba sa
lui Dumnezeu. (I Cor. 14,28) Solemnitatea cu care se frângea pâinea, era cu totul măreaţă şi
impunătoare. Ioan Hrisostom intr’ o cuvântare a sa arată o adâncă admirăţiune către acea strălucire
şi întreabă că «ce făceau apostolii când mâncau cinele cele sfinte (euharistia)? Oare nu le mâncau
rugăciuni şi cântări? Nu în învăţătură îndelungată şi multă înţelepciune ?“).

Creştinii din acele timpuri apostolice, se întăreau între ei nu numai prin unitatea de credinţă și
adunările religioase dar şi prin mângâierea suferinzilor şi venirea în ajutorul acestora cu mijloace
materiale. Strângerea de ajutoare eră sfătuită de apostolul Pavel, să se facă în adunări mai ales
Duminica cănd deodată cu închinarea creştinească, trebuia să aibă loc şi aducerea aminte de frații cei
nenorociti şi aflați în neputință de a câştiga pâinea cea de toate zilele . Între cei darnici și îndurători
către săraci, se distingeau Filipenii şi Corintenii, cărora apostolul le mulțumeşte cu prisosință şi îi
binecuvintează pentru dărnicia lor. La eşirea din casele de rugăciune, apostolii se despărțeau de
credincioşi, rostind cu dragoste frățească şi cu blândețea ce-i împodobea, cuvintele: «Domnul fie cu
voi». În această vestire învățăceii lui Hristos erau intemeiati pe făgăduinţa dată

lor de Domnul: «Iată eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumei».