Iconografie

Ca să ne facem o idee de iconografia martirică, e nevoie să răsfoim puțin izvoarele vechi și să vedem în
general felul muncilor ce au pătimit acești viteji ai creștinismului din partea tiranilor păgâni.

a) Eusebiu întemeiat fiind pe scrierile lui Hegesip, istoriseşte că Simeon episcopul Ierusalimului, bărbat în
etate de 120 de ani, a suferit in timpul lui Traian munci înfiorătoare, iar mai în urmă a fost răstignit pe
cruce în chipul Mântuitorului. Alţi martiri fură răstigniţi cu capul în jos asemenea lui Petru. Unele
matroane ca Symforosa şi Teonila, au fost spânzurate de părul lor lung şi mătăsos. Gorgonie şi Doroteu
fură spânzuraţi de gât. Eusebiu apoi mărturiseşte ca în timpul lui Diocleţian în Tebaida Egiptului mulţi
creştini fură sfăşiaţi cu hârburi de oale în loc de unghii de fier. Femeile fură spânzurate cu capul in jos de
câte un picior; iar bărbaților li se legau picioarele de crăcile ca doui arbori ce se plecau în jos cu funiile .
La un moment dat tăindu-se funiile, martirii erau sfăşiati când arborii se ridicau violent la locul lor. În
timp de mulți ani, au fost omorîţi astfel pe fle care zi, de 10 până la 100 de creştini de ambele sexe, şi de
toate etăţile și condiţiile.

Alți martiri erau întinşi pe o roată mare, anume făcută până ce li se lungea corpul și membrele se scoteau
din încheturile lor; apoi in această poziţie fiind victimele, li se da foc cu lumânări, torţe de păcură, ori cu
materii răşinoase. Origen istoriseşte că în timpul lui Deciu (249-251) el însuşi a pătimit împreună cu alții,
tortura pe butuci cu găuri în cari se întindeau oribil picioarele condamnatului . Mulți dintre condamnaţi
erau întinşi astfel până ce li se spinteca stomacu. Alți martiri erau legaţi de stâlpi înflpţi în pământ şi
bătuţi cu vărgile până ce mureau; iar in cazul când nu-și dau sfârșitul li se puneau cărbuni aprinși pe
pântece. Unii dintre creştini erau îngropați int pământ până la genunchi , apoi legaţi cu mâinele la spate
şi așa li se înfigea lângă ei haraci cu vițe încărcate cu struguri; martirii însă erau lăsaţi să moară de foame
şi de sete, fără a putea să guste din strugurii ce atârnau imprejur.

O mulţime de creştini erau sfăşiaţi cu piepteni mari de fier, anume făcuți pentru muncirea închinătorilor
crucei; alţii erau bătuţi cu bice făcute din lănţuşuri de bronz, şi cu ghiulele de plumb la sfârcurile lor.
Cumplit de dureroasă era și sfășierea cu «unghi de fier» adică cu un cerc de bronz cu coadă, care avea
pe el cârlige (uncus) de fler ascuțite cu cari se smulgeau părţi din corpul condamnatului. Iată acum o
parte din cuvintele lui Eusebiu istoricul, care trăia pe acele timpuri, groaznice: «În zilele lui Dioclețian
mulți creştini avură membrele tăiate cu securea ca în Arabia ;alţii avură capetele sdrobite ca în
Capadocia; mulți fură, spânzurați de picioare şi înădușiți cu fum ca în Mesopotamia. Unii avura nasul,
urechile, mâinele şi celelalte părţi ale corpului tăiate ca în Alexandria. Ce voiu mai zice de cei din
Antiohia unde fură puşi pe grătare și arși cu incelul? »

Păgânii însă nu se mulțumeau numai cu aceste feluri de chinuri; de aceea pe mulți fii ai Bisericei creştine '
i aruncau în unt delemn clocotit, așa ca pe martira Potaniana din secolul III lea; la alții li se turna plumb
topit în gură, cum a pătimit martirul Bonifatie; unii erau legaţi de câte doui cai sălbateci, şi aceştia fiind
bătuți cu bicele fugind repede spintecau prada lor, aşa cum a pătimit Ipolit din secolul III. Martirului
Taracus i se infipse la subțioară un tăruş aprins; iar lui Probus, un ţăruş în spate .

Mulți creştini fură aruncați în ape adânci, cu pietre grele de gât: alții se zdrobiră sub pietrele de moară
când acestea se învârteau; ori erau prăvăliti goi pe cioburi ascuţite de sticlă; sau li se scoteau ochii şi
dinții cu o furie sălbatecă; ori li se infigeau tepit de fier roşite în foc pe sub unghii , iar unii din ei, se legau
în saci plini cu şerpi, vipere si alte reptile îngrozitoare. Pe lângă aceste grozăvii, biografiile martirilor
vorbesc de săbi şi lame de fier roşite în foc şi înflpte în corpurile martirilor; de asemenea arată felurite
torturi unele mai cumplite de cât altele, şi de cari nu trebue a mai scrie. Arheologii au descoperit până
acum peste 100 de feluri de instrumente ,cu cari erau schingiuiți martirii în timpul persecuţiilor .
Instrumentele acestea martore ale înfiorătoarelir cruzim păgâne, inspiră oroare privitorului, care 'şi
aduce aminte de atâta sânge vărsat cu dureri cumplite, de nevinovații creştini cari nu erau acuzați de alt
ceva, de cât că cred în Domnul nostru Iisus Hristos .

Încununa de o potrivă, atât pe cei ce au suferit munci grele în persecuții, cum şi pe acei cari s'au arătat
modele de virtute şi activitate creştinească, chiar fără vărarea sângelui lor. Biserica numeşte pe aceşti din
urmă mărturisitori, fiind că ei prin meritul şi lucrul lor,necontenitau mărturisit și au implinit învățăturile
lui Hristos.

Mărturisitorii însă, sunt și ei in felul lor martiri, pentru că au pătimit sufletește, toate uneltirile
duşmanilor Bisericei. Așa de pildă Grigorie de Nazianz, numeşte «martir» pe Marele Vasile ; Ioan
Hrisostom pe Eustație al Antiohiei ; Paulin de Nola numeşte pe Felix «martir fără vărsarea sângelui» .
Grigorie cel Mare episcopul Romei, numeşte «martir» pe episcopul Zenon al Veronei;Metron pe Roteriu
episcopul aceluiaşi oraş; etc.

Creștinii au început a venera pe mărturisitori încă din secolul al IV lea când s'a şi început înscrierea lor
in diptice si li s'au stabilit sărbători. Acum reproduc aci și un citat (din Donati. Dittici, p. 60) cu privire la
acest fapt: «Pe când creștinii nu mai fură înfricoșați de persecutori și începură a duce o viață pașnică
puțin câte puțin s'a introdus în Biserica creștină obiceiul de a înscrie în sfintele Diptice subnumirea de
mărturisitori,» pe acei cari au strălucit prin sfințenia lor fără sa fi luat cu toate acestea coroana de martir.
Ei au mărturisit credința și au surpat păcatul luând pildă întru aceasta de la Domnul nostru Iisus Hristos ».

Ceata mărturisitorilor se compune din patru grupe: Ierarhi, imparați, învățători și eremiți. «Ierarhi
distinși» în creștinism sunt sfinții Nicolae, Spiridon,Vasile cel Mare,Grigorie de Nazianz, Ciril din Ierusalim,
Ambrosie al Mediolanului, Grigorie de Nisa, Ioan Hrisostom, Epifanie al Salaminei, Ciril al Alexandriei ,
Andrei Criteanul, s. a., ale căror nume se văd în sinaxariele anului bisericesc. Acești păzitori ai
învățăturilor evangelice, sunt încoronaţi de Biserică şi venerațide pioși, pentru scrierile lor de o adâncă
erudițiune creştină, pentru combaterea ereticilor și propoveduirea moralei, întru care s'au dat pe ei înșiși
pildă. Ierarhii se zugrăvesc de obiceiu, îmbrăcati în podoabele lor arhiereşti, bine cuvântând cu mâna
dreaptă și ținând evangelia in mâna stângă. Ei însă se mai pot zugrăvi și în alte chipuri: învățând poporul,
predicând ș. a.
«Personele împărătești » cari prin meritele lor și ocrotirea ce au dat Bisericei, au intrat in ceata sfinților
sunt următoarele:

Sfinţii împărati Constantin şi maica sa Elena; Placila sotia lui Teodosie cel Mare; Pulheria fiica lui Arcadie
si sora lui Teodosie cel Mic; Irina soția iconoclastului Leon IV Chazarul: Teodora soția iconoclastului
Teofil;Teofania soţia lui Leon cel Intelept, ş. a. Aceste persoane se închipuesc cu coroana pe cap, mantia
împărătească, crucea în mâna dreaptă si alte insignii împărăteşti. «Învățătorii bisericeşti»ca d.e.Maxim
Mărturisitorul, Nichita Mărturisitorul , Ioan Damascen,Iosif Studitu, etc., se înfătişează în simplitatea
hainei lor lungă şi largă, scriind, ori ținând o carte în mână. În fine «cuvioșii eremiţi» din care fsc parte şi
stâlpnicii, sunt pictați cu bărbi lungi, în hainele lor monahale, camilafcă pe cap, mătănii în mână, şi
adesea ori ținând un pergament cu texte din sfânta scriptură, ori maxime monahale între cuvioși , mai
cunoscuți sunt: Antonie cel Mare, Eftimie cel Mare, Arsenie cel Mare, Teodosie cel Mare Pahomie, Pavel
Tibeul, Atanasie din Athon, ş. a.

c) Cuvioasele femei s’ au distins ori prin păstrarea fecioriei în toată viaţa, sau prin virtuți exemplare
sexului lor. Cele mai cunoscute femei cuvioase venerate de creştini sunt: Evlampia, Procopia, Iuliea,
Tatiana, Teofila, Teodora,Minodora, Taisiea, Pelaghia, Martha, Domnica, Teofana, Sofia Efimia, Eufrosina,
Melania, Irina, ş. a. Aceste sflnte femei se zugrăvesc cu văluri pe cap, ori cu nimb, şi îmbrăcate cu haine
lungi, ori mantii monahale În mână ţin o cruce, ori floarea crinului, simbolul nevinovăţiei şi al Virtutei.

Iată dar că Biserica incununează pe toţi fiii ei cari s’au distins fiecare prin ce au putut, adică ori prin
martirizare, sau prin ştiință curată şi folositoare Bisericei, ori prin cuvioşie şi virtute, în tine ori ce prinos
adus de fiecare creştin, e bine primit de Dumnezeu.

Creștinii au avut grija de a scrie biografiile acestor viteji cari sufereau toate cu seninătate şi mulţumire
sufletească. Frații creştini au mai îngrijit de a pune în sicriele eroilor, instrumentele torturei lor, ori in
lipsa acestora, de a zugrăvi felul instrumentelor și cruzimea cu care martirii ’și au dat sfârşitul lor.
Numărul martirilor creştinismului, se ridică la multe mii.

Biserica însă a răsplătit cu îndestulare pe aceşti viteji, pentru meritele lor cu coroana sfințeniei şi a
venerațiunei.

Iată dar pentru ce e de nevoea cunoaște pictorul biografia martirului cărui chip îl face, spre a ni-l da așa
cum a fost el,și cu instrumentele cu cari a fost muncit. Adesea ori martirul poartă în mână o mmmă de
finic, semnul biruinței si al păcei. Creştinii au fost foarte adânc mişcaţi de răbdarea acestor eroi, şi au
căutat ca impresiunea lor să o pună în evidenţă atât cu penelul cât şi cu pana. De aceea pe martiri ii
găsim pictați din cea mai adâncă vechime creştină, pentru că ei au fost venerați de la inceput de
inchinătorii cruce.
b) Dar Biserica a încoronat cu dărnicie nu numai pe fii ei cari au fost munciți pentru întărirea învăţăturilor
creştine, ci și pe acei cari s'au luptat cu desrădăcinarea păcatuiui,au mărturisit adevărul prin graiu și
înscris, şi s’au făcut pe ei pildă de răbdare îndelungată şi de virtute creştinească. Iată un text in această
privinţă pe care-l găsim la Ciprian: «Pacea are și ea incoronații ei, hotărîți a biruii în felurile împrejurări
ale vieției pe inamicii mântuirei și ai adevărului. Cel ce învinge plăcerea dobândește coroana înfânârei
;cel ce se împotrivește invidiei și nedreptăței obține premiul răbdărei. A biruii zgârcenia, însemnează a
disprețui aurul. Atunci învinge credința creștină, când se îndură cu răbdare necazurile din timpul de față
în speranța unui viitor mai bun. Acel care în momente de fericire site să se ferească de mândrie câștigă
cununa umilinței. Omul care se lasă poftei de a ajuta pe săraci, câștigă comoară în ceruri. Cel care nu
cunoaşte răsbunarea și se arată totdeauna binevoitor și blând către fraţii săi dobândește darul iubirei
si al păcei. Noi alergăm în toate zilele în stadiul virtuților și negreșit vom sosii la aceste coroane ale
dreptăței »