Iconografia lui Dumnezeu Fiul.

Multe s’au scris despre inchipuirea Domnului nostru Iisus Hristos, şi mulţi au rătăcit; eu însă mă
voiu conduce numai de şirul istoric al acestei cestiuni, şi nu mă voiu depărta de cuvântul
adevărului.

1. Sfânta scriptură a Noului Testament, nu ne-a lăsat nici o descriere ori vr’o urmă despre chipul
lui Iisus; iar istoriele despre icoanele lui cele ne făcute de mâini omeneşti, sau cele zugrăvite de
evangelistul Luca, sunt numai tradiţiuni pioase fără temeiuri istorice. Tot ceea ce ştim cu
siguranţă este faptul următor,că în secolele prime, Mântuitorul eră reprezentat sub forme
simbolice. Aşa, pe păreţii catacombelor din împrejurimile Romei, găsim şi astăzi rămăşiţe de
picturi din secolul II şi lII-lea, cari înfăţişează chipul lui Iisus sub forme simbolice, întemeiate sau
pe citate din sfânta scriptură, ori pe combinaţiuni scoase din fllosolia cabalistică. Aci aflăm chipul
Mântuitorului în formă

de miel, pentru că creştinii pictori s’au intemeiat pe cuvintele lui Ioan Botezătorul rostite
poporului când a Văzut pe Iisus : « Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumei»1).Mai
găsim pe Mântuitorul în chipul buciumului de viţă, potrivit cuvintelor zise de el : «Eu sunt viţa
cea adevărată şi lucrătorul este Părintele meu» . Apoi îndreptându-se către discipuli le-a zis
Domnul: «Eu sunt buciumul viţei, voi viţele ; cel ce rămâne intru mine şi eu întru el, acela aduce
mult rod». Tot în catacombe aflăm chipul lui Iisus în formă de păstor tânăr, ţinând pe umăr un
miel pentru că el a zis: «Eu sunt păstorul cel bun; păstorul cel bun îşi pune sufletul său pentru
oi». Nu lipseşte de aci nici chipul peştelui care înfăţişează pe Domnul, după combinaţiunile
filozofiei cabalistice. Creştinii adică în rugăciunile lor pronunţau formula următoare:....... (Iisus
Hristos fiul lui Dumnezeu Mântuitorul); luându-se deci iniţialele acestor cinci cuvinte, s’a compus
cuvântul a-peşte. Cum că ngra peştelui închipuia pe Hristos, ne spune Tertulian într'o scriere a sa:
«Noi peştişorii (creştinii), zice apologetul, după peştele...... nostru Iisus Hristos ne naştem în apă;
nu altfel suntem mântuiţi, de cât rămânând în apă în făgăduelele date la botez ». Tot aceasta ne
o afirmă Clement Alexandreanul Ieronim , Augustin , Optatus din Mileve , ş. a. Dar Mântuitorul
nostru mai era închipuit si sub figura lui Orfeu.

Origen, Clement din Alexandria, Lactanțiu Eusebiu, Grigorie de Nisa şi Teodoret, aseamănă pe
Orfeu persoana mitologică a Grecilor, cu Iisus Hristos, pentru motivul că după cum acela a
îmblânzit natura cu lira Sa tot aşa și Mântuitorul a îmblânzit tirea omului şi a întors-o de la păcat
la mântuire.

Icoane simbolice de ale Mântuitoruiui, găsim nu numai în catacombe, ci și pe mormintele vechi

creștine, pe obiecte, vase veşminte ș. a.pentru că închinători cruce se temeau la început ca să
facă icoana Domnului în razele Dumnezeirei sale ca nu cumva să iuțească mânia păgânilor şi să o
profaneze. Afară de aceasta între creştinii primi, domnea spiritul simbolismului și ai misticismului
potrivit împrejurărilor de atunci. Irineu episcopul Lugdunului, în finele secolului :al II lea, ne
spune că o femee Maorcelina, din secta lui Carpocrat, avea un chip al lui Hristos pe care'l venera
deopotrivă cu chipul sfântului Apostol Pavel, Omer și Pitagora; iar scriitorul roman Lampridiu, ne
mărturiseşte în finele secolului III-lea că Alexandru Sever, avea între zeii Lari, chipul lui Hristos, al
lui Avraam, Orfeu și Apoloniu din Tiana. Chipurile acestea ale Mântuitorului erau probabil făcute,
după acelea pe cari le aveau Gnosticii în casele lor.

2. În secolul IVlea, Eusebiu scriind Istoria sa bisericească, în cartea I capitolul III, ne păstrează o
scrisoare a lui Avgar regele Edesei, trimisă Mântuitorului pe când el predica în lerusaiim, cu
rugămintea să vină să-l vindece de boala sa. Eusebiu arată și răspunsul Mântuitorului către Avgar.
Părintele Istoriei bisericeşti, zice că aceste două epistole, au fost găsite de el în biblioteca din
Edesa, şi lea tradus din limba siriacă în grecește , așezându-le apoi in lucralea sa. Tradiția spune
că Mântuitorul a trimis lui Avgar împreună cu scrisoarea , și chipul său imprimat pe o măhramă,
dar ne făcut de mână omenească. Aceste scrisori împreună cu trimiterea chipului mesianic nu au
temeiuri de autenticitate, ci le ţinem numai ca tradițiuni isvorîte din pietatea vechilor creștini. Pe
baza acestei tradiţii s'a păstrat în Constantinopole mai multe secole, o icoană cu chipul lui Hristos
numită....... (icoana făcută prin puterea divină, pe care n’au lucrat-o mâinele omenești ), sau
«icoana din Edesa»

Tot prin secolul lVlea mai era cunoscută o icoană intitulată „Veronica“ cu chipul Mântuitorului
până la umere, imprimat pe o măhramă, despre care tradiţia spune, că atunci când

Domnul mergea la răstignire ducându-și crucea sa , o femee pioasă din popor «Veronica » ’ i-a
întins o măhramă spre a-şi şterge sudoarea . Şţergându-și faţa Mântuitorul, s’a imprimat chipul
său pe această măhramă. Icoana aceasta s’a păstrat mult timp în Constantinopole şi se crede că
ar fi nimicit-o iconoclastul Leon lsaurul. Totuşi forma' ei există şi azi în Bisericile noastre, şi e
aşezată d'asupra uşei împărăteşti. Dar şi icona aceasta nu are nici un isvor istoric, ci o găsim
învăluită tot în pietatea primilor creştini. Altă tradiţie veche relativă la chipul Domnului, o
conservă

un raport pe care Publius Lentul proconsolul Iudeei înainte de Pilat, se crede că l'ar fi trimis lui
Tiberiu şi senatului din Roma. În acest raport Lentul descrie trăsăturile fizionomice ale
Mântuitorului cu următoarele cuvinte: «El (Hristos) e un bărbat cu chip măreţ, cu faţa venerabilă
care insuflă dragoste și

respect. Părul capului său e gălbuiu, strălucitor, creţ, făcând de la frunte în mijlocul capului,
cărare după chipul Nazarinenilor şi trecând mai jos de umére. Fruntea ’i este lată şi veselă ; faţa
fără de creţi are o ruméneală uşoară ; barba îi e deasă, în floarea părului de cap şi despărţită; în
furculiţe dar nu lungă. Călătoreşte desculţ şi cu capul descoperit. Ochii îi sunt strălucitori şi
pătrunzători» . Însă, atât fiinţa raportului cum şi persoana lui Lentul, 'sunt supuse bănuelei. Cu
toate acestea, e baza acestor tradiţiuni, chipul lui Iisus fu descris în secolul VI de Teodor Lectorul
în Istoria sa bisericească, de Ioan Damascen

în secolul VIII şi de Nicefor Calist(d. 1340), sau mai drept, Nicefor fiul lui Calist........ , în Istoria sa
bisericească compusă în secolul XIV-lea T. I. L. I. cap. 40. Iată ce. scrie Nicefor : «Dumnezeescul
Răscumpărător al omului, avea o fizionomie vioae şi plină de frumuseţe. Statura lui avea şeapte
palme ; părul îi era deschis, subţire, şi cu o uşoară cărare; Sprîncenile îi erau negre şi puţin
ridicate în sus. Din ochii lui isvora o minunată blândeţe. Fierul n’a atins părul său nici odată.
Grumazul lui era plecat puţin înainte, aşa că înfăţişarea lui nu avea decât chipul blândeţei şi al
umilinţei. Coloareafeţei era asemenea grâului. Figura nu-i era nici rotundă nici lungăreaţă, aşa în
cât semăna cu maica sa.

O roşaţă uşoară impodobia, chipul lui. Se vedeau pe faţa sa, înţelepciunea, dulceaţa şi
seninătatea, cari nu se prefăceau în mânie».

3. Cum vedem, toate descripţiile chipului mesianic, făcute în epoci diferite, se aseamănă între
ele, şi se pare că au avut de izvor raportul apocrif al lui Lentul. Pe temeiul tradițiunilor şi al
descripţiilor vechi în idealul frumuseţei lui Hristos, şi potrivit cuvintelor din Psalmul 44 (după alte
tr. 45, v. 2) unde cetim: «Tu eşti mai frumos de cât toţi fiii oamenilor», Grigorie de Nisa,
Ambrosie, loan Hrisostom, leronim, Augustin, Teodoret. ş. a., au descris pe Mântuitorul în
trăsurile cele mai frumoase. Iar Iustin Martirul, Tertulian, Origen, Clement de Alexandria , ş.
a.,întemeiaţi pe profeţia din Isaia, Cap. 53, 1-10 unde cetim: «L’am văzut şi nu avea nici chip nici
frumuseţe; chipul lui era mai defăimat de cât al fiilor omeneşti», au arătat pe Domnul ca lipsit
fiind de frumuseţe. Avem deci în secolele prime două direcţiuni: una care concepea chipul lui
Iisus în trăsurile cele mai idealice de frumuseţe însoţite de măreţia divină, şi altă direcţiune cu
trăsurile suferinţei şi ale umilirei. Mai în urmă însă, a dispărut concepţiunea umilinţei mesianice,
şi Mântuitorul a fost pictat pretutindenea în formele frumuseţei divine. Dar pentru că în unele
locuri nu înceta nici acum închipuirea lui Iisus în forme simbolice şi mai cu seamă de miel, şi ca să
nu aducă cu aceasta vr’o mistificare a chipului său, de aceea sinodul VI-lea ecumenic prin
canonul 82, a orînduit ca «Acela care ridică păcatele lumei, mielul, adică Hristos Dumnezeul
nostru, hotărâm, ca de acum înainte să fie înfăţişat in formă omenească şi prin icoane, iar nu ca
în vechime in chip de miel».

Masura această sinodală se respectă în tot creştinismul și de atunci Mântuitorul fu pictat ca

prunc stând în esle , ori în braţele sfintei Fecioare, şezând în mijlocul dascălilor,
alecrându-şi pe apostoiii săi, sau ca învățător în mijlocul poporului ori făcând minuni sau
schimbându-se la faţă în muntele Tavorului, ca mergând spre patimă , răstignit pe cruce, şi
înviind din mormânt. Mântuitorul a mai fost pictat ca arătându-se învățăceilor săi după înviere,
sau ca judecător înaintea căruia se adună popoarele pământului să primească răsplata faptelor
,ca şezând pe nourii cerului, ori înălțându-se la ceruri, sau ca arhiereu bine cuvântând lumea, şi
în fine se pictează în Biserici, pe icoane, vase, veşminte, în toate subiectele din activitatea lui
mesianică, in cele mai mici amănunţimi. Toate aceste înfățișări cari se practică si azi in lumea
creştină, sunt întemeiate pe sfânta Scriptură a Noului Testament; dar

multe din inchipuirile acestea ale lui Dumnezeu-Omul, erau obişniuite la creştini şi înainte de
sinodul trulan.

Domnul nostru Iisus Hristos piare împrejurul capului său, nimbul când e, descoperit, sau coroana
împărătească Îmbrăcămintea îi este ori o togă clasică sau veşminte arhiereşţi. Picioarele de
obiceiu sunt goale ori încălţate cu sandale. În nimbul lui se scrie.... (cel ce este); ori se scrie
deeparte şi de alta a capului....... «Iisus Hristos cel ce a biruit».

Ca frumuseţe a chipului, fie care popor pictează pe Domnul, după idealul său de frumusețe
cerească, dar în norma hotărîtă de Biserică. Popoarele nordice îl închipuesc cu fața în coloare
albă; popoarele sudice in coloare mai închisă; iar africanii in coloare neagră.

În V. T. şi anume în Cartea Facerei, c. 1, v. 2, cetim la creaţiunea pământului Care era la început

fără formă şi deşert, că «Spiritul lui Dumnezeu se purta pe d'asupra apelor».

Apoi tot în această Carte şi adică la cap. 8, v.10, găsim aceste cuvinte: «Noe a trimis din corabie
pe un porumb, care s'a întors la el spre seară şi iacă avea el în gura lui o frunză verde de măslin ».
În Vechiul Testament aşa dar, găsim atât

puterea divină a sfântului Spirit, cât şi forma în care el s’a pictat mai târziu în creştinism.

a) lar dacă deschidem evangelia lui Matei cap. 3, v.16, cetim următorul text: «Și botezându-se
Iisus, îndată a eşit din apă, şi iată i s'au deschis lui cerurile, şi a văzut pe Spiritul lui Dumnezeu,
pogorîndu-se ca un porumb şi venind peste dânsul». Tot acest fapt petrecut, îl găsim scris şi la
ceilalţi trei evangelisti. Pe temeiul acestui citat‘evangelic, creştinii din timpurile vechi şi până azi,
desemnează pe a treia persoană a Dumnezeirei

în chipul unui porumb plutind în nouri. Iată acum și mărturiile patristice în această privinţă.

b) Tertulian ne Spune că urmaşii lui Hristos din secolul III-Iea, după vechea predatină creştină, au
ales figura arătată de evangelişti,pentru a înfătişa pe sfântul Spirit. Tot aceasta ne o afirmă şi
Clement de Alexandria, că adică primii creştini «săpau pe inelele lor chipul porumbului, al
peștelui, al corăbiei cu pânzele întinse, al lirei și al ancorei». Dar porumbița nu era alt ceva de cât
icoana sfântului Spirit. O explicare însă mai amănunţită în această privintă, o aflăm la sfântul Ioan
Hrisostom, care arată eledincioşilor intr’o omilie a sa, că creștinii înfăţişează pe a treia persoană
dumnezeească prin chipul porumbului, pentru că acesta este simbolul nevinovăției, al blândeței,
al fecundităței, al iubirei de oameni, și că însuşirile acestea se potrivesc de minune cu darurile
Spiritului sfânt, ce se revarsă cu îmbelşugale asupra creştinilor. Iată pentru ce, nu arare ori
părinţii cei vechi, făcând aluziune la aceste daruri, se intitulează împreună cu turma lor oameni
spirituali....... . Paulin de Nola în versurile sale epistolare, arată că « Trinitatea străluceşte într'un
mister deplin ; Hristos stă în chip de miel;vocea Tatălui răsună din cer; iar sfântul Spirit se
pogoară în chip de porumb».

Însă afară de mărturiile patristice, mai avem și alte mărturii monumentale, pentru a dovedi
înfâtişarea veche a sfântului Spirit în chipul porumbului. În catacomba siântului Calist de lângă
Roma, cântărețul Traciei Orfeu, se vede zugrăvit având lângă dânsul două columbe simbole ale
Spiritului sfânt-, și două oi ascultând la cântecele lui din lilă, împreună cu diferite pasări şerpi, lei
și tigrii. Pe păreţii vechilor baptisterii unde se reprezintă botezul Domnului,figura sfântului Spirit
în chip de porumb, nu lipseşte nici o dată. De asemenea se găseşte pictat Tatăl pausând pe
cerescul său tron, iar sfântul Spirit în forma porumbului şezând pe partea de sus a tronului.
Poetul Iuvencus din secolul IV-lea,arată că «sfântul Spirit purtând o aparență, corporală, se
pogoară de sus, seamănând unei porumbiţe aeriane eşită din nouri» . Aceste cuvinte ale
poetului puse în versuri , se referă la columbele de aur și de argint ,suspendate d’asupra apei
botezului. Sfânta euharistie, tot pentru

motive de adâncă pietate, se păstra în timpurile vechi în chivote făcute în forma porumbului,
atârnate de bolta baldachinului . Adesea ori mai găsim în catacombe o porumbiţă cu nimbul pe
cap, care nu înfăţişează de cât pe a treea persoană a Dumnezeirei.

c) Prin studiile iconografice s'a, dovedit că în secolul XI, Sfântu Spirit se picta de miniatorii latini,
şi în chip de tânăr,

pentru a se distinge de Tatăl, făcut în chip de bătrân. Alţii l-au pictat în figura unui copil sburând
pe d’asupra apelor, crezând că se potrivesc Genesei, Cup. 1, v. 2. A mai fost pictat în chip de copil
ţinut în braţele Părintelui ceresc. Arare ori s'a găsit Trinitatea închipuită sub forma a trei figuri
omeneşti egale, şi aşa dar şi forma sfântului spirit era făcută ca aceea a Tatălui şi Fiiului.

Cu toate acestea, pe temeiul textelor evangelice, al vechei predatine devenită generală în

creştinism şi pe baza textelor patristice, sinodul particular ţinut in Constantinopole la anul 536,
statornici că după cum până aci sfântui Spirit a fost înfăţişat în chipul porumbului, tot aşa şi de
aci înuinte să nu se admită de cât tot această figură pentru a treea persoană dumnezeească, în
Biserica lui Hristos cea mântuitoure. Dar sfântul Spirit a mai fost pictat din vechime şi până azi, la
înfăţişarea sărbătorei cinci-zecimei, în chip de limbi de foc asupra învăţăceilor lui Hristos, potrivit
textului următor din Faptele Apostolilor, Cap. 2, V. 1-4: «Iar sosind ziua, cinci-zecimei, erau toţi
(apostolii) adunaţi la un loc... şi li s’au arătat limbi împărţite ca de foc şi au stătut pe fie care din
ei. Şi s'au umplut toţi de Spiritul sfânt».

Aşa dar, în autorizarea bisericească a rămas din vechime şi pentru toate timpurile, figura
sfântului Spirit prevăzută în evangelii la botezul Domnului, adică a chipului de porumb cu raze
împrejur,şi de a nu se picta a treea persoană dumnezeească singuratică, ci numai în înfăţişarea
sfintei Treimi, plutind in aer asupra Tatălui şi Fiului. Tot aşa s’a statornicit prin vechea tradiţiune,
că la sărbătoarea cinci-zecimei, să se picteze sfântul Spirit în chip de limbi de foc, şezând asupra
capetelor apostolilor.

De şi în apus s’a recomandat nimbul şi coloarea albă pentru Spiritul sfânt, totuşi în Biserica
orientală nu găsim nici nimbul nici numai coloarea albă. Totuşi şi în orient s’a înlăturat

din iconografia Spiritului sfânt coloarea neagră,ca fiind expresiuneal întunericul şi a tristeţei.

D) Contrarii creştinismului, se încearcă a dovedi că figura sfântului Spirit pictată în chip de

porumb, este o inspirație din dualismul persan în care găsim pe Ahriman principiul răului făcut in
Chipul unui geniu aripat . Dar contrarii n’au dreptate, pentru că Ahriman e făcut în felul unui
geniu aripat de formă omenească şi cu coloare neagră iar nu în chipul porumbului. Pe lângă
aceasta, creştinii s'au inspirat în pictarea sfântului Spirit în chip de porumb, din evangelii, iar nu
din Zend-Avesta persană .