Schizofrenia este cea mai importantă psihoză, nu numai ca prevalență și incidență

(1:10.000 locuitori), dar și pentru că afectează adultul tânăr, determinând alterarea globală a
funcționalității, cu consecințe multiple asupra persoanei.

Etiologie
Determinismul bolii este plurifactorial și nonliniar (mai multe cauze care se
determină reciproc) și pe departe de a fi elucidat complet.

Cei mai importanți factori sunt:

Factori genetici

Sunt implicate mai multe gene și mai multe locusuri genetice, fără să fie vorba de o

transmitere dominantă (se moștenește doar predispoziția ce poate deveni clinic manifestă
sau nu).

Există o serie de studii genetice ce obiectivează rolul genetic și anume:

Studii pe gemeni (gemenii monozigoți au risc mai mare de a face boala decât cei
dizigoți).

Studii familiale (riscul de a face boala crește o dată cu numărul de rude afectate
într-o familie).

Studii de adopție (copiii cu părinți biologici schizofreni, adoptați fiind de familii

sănătoase, au risc crescut de a face boala)

2. Factori biochimici – implicarea neurotransmițătorilor cerebrali:

 Sistemul dopaminergic

Hiperfuncția dopaminergică în zona mezo-limbică (ce determină simptome pozitive);

Hipofuncția dopaminergică în zona cortexului prefrontal (ce determină simptome negative și

cognitive).

Dezechilibrul în sistemul serotoninergic ca urmare a modificărilor dopaminergice.

Dezechilibrul în sistemul glutamatergic (reducere) cu afectarea filtrului talamic (legat de apariția

halucinațiilor, disociației).
Modificări morfologice: atrofie cerebrală, dilatarea ventriculilor.
Teoria neurodevelopmentală

Ce incriminează o alterare foarte timpurie a dezvoltării neuronale (degenerare) și a

maturării neuronale în perioada embriogenezei.

Factori intra-peri-postnatali: sarcini, nașteri cu risc, tulburări în tipul nașterii – nașteri distocice,
infecții postnatale imediate.

Factori psihologici

Personalități schizoide

Tulburări ale relației mamă-copil în primii ani de viață

Alterări ale comunicării familiale (mesaje cu dublu sens)

Familii cu expresie emoțională crescută (hiperprotectori, dominanți, dar și hipercritici).

Evenimente stresante de viață (mai ales cumulul lor).

Rețea și suport social deficitar

Toți acești factori (la care se adaugă cei necunoscuți încă) determină o predispoziție

(vulnerabilitate) pentru boală, care rămâne latentă și constantă pe toată perioada vieții.

Când pragul de vulnerabilitate este depășit apar episoadele de boală, care sunt clinic manifeste și
limitate în timp.

Tabloul clinic

Debutul bolii – de obicei între 18-45ani (există și forme infanto-juvenile).

Este de obicei lent, insidios, precedând cu luni, uneori chiar ani, episodul index de boală.

Astfel se constată modificări în funcționalitatea premorbidă (retragere, izolare, scăderea

performanțelor școlare).

Urmează apoi faza premorbidă, inițial cu simptome nespecifice: instabilitate emoțională,

modificări de atenție, preocupări pentru abstract și apoi cu simptome relativ specifice (bizarerii
comportamentale, idei de referință, suspiciozitate, halucinații simple).
Rar, există un debut acut – cu simptome specifice bolii.

Și mai rar, debutul este subacut, cu acte medico-legale.

Se caracterizează prin următoarele tipuri de simptome:

Simptome pozitive

Halucinații – de toate tipurile, dar mai ales halucinații auditive (comentative,apelative,

imperative).Delir paranoid de grandoare bizar (control, transparență-influență, inserția,
retragerea, furtul, citirea, sonorizarea gândirii).
Incoerență ideo-verbală, disociație ideo-verbală, dezorganizare conceptuală (metodă practică de
investigare: să redea sensul unui proverb, să enumere asemănări/deosebiri între obiecte).
Comportament dezorganizat, motivat delirant (uneori agitație psihomotorie,stereotipii, grimase,
manierisme), bizar.
Inversiune afectivă

Ambivalență

Inadecvanță

Lipsește conștiința bolii

2. Simptome negative

o Aplatizare afectivă

o Răceală afectivă

o Retragere socială

o Scăderea intereselor, preocupărilor

o Abulie

3. Simptome cognitive

o Tulburări de atenție, de memorie,

 o Tulburări ale funcției executive (dificultăți de planificare, organizare,
anticipare).
 Dificultăți în gândirea abstractă

În funcție de predominanța unor anumite seturi de simptome se descriu

următoarele forme clinice de boală:

1. Schizofrenia paranoidă – predomină simptomele pozitive.

2. Schizofrenia dezorganizată – predomină disociația ideo-verbală,

comportamentală, inadecvanţă, inversiune, ambivalență afectivă.

3. Schizofrenia simplă – se caracterizează prin simptome negative și

cognitive (de

obicei cele pozitive sunt absente).

4. Schizofrenia catatonă – formă rară: se caracterizează prin: stupor,

negativism, stereotipii de poziție, hipertonie musculară, dar cu posibile raptusuri și
agitație psihomotorie.

Evoluția bolii

În general este o boală cu evoluție episodică recurentă și perioade inter-episodice cu

simptome variabile (simptome reziduale).

Avem următoarele tipuri evolutive:

 Episodul unic cu remisiune completă (revenire la nivelul anterior bolii).

 Mai multe episoade (recăderi) și remisiune completă între episoade.

 Mai multe episoade, dar cu remisiuni incomplete între episoade (simptome

reziduale nespecifice – labilitate afectivă – sau specifice bolii – intermitent halucinații și idei

delirante vag exprimate).

 Mai multe episoade cu remisiune incompletă și simptome reziduale ce se

accentuează progresiv, determinând o stare de defect (deteriorare).
 Tratamentul este individualizat în funcție de etapa de boală (episod sau perioadă
interepisodică) și complex (medicamentos și psiho-socio-terapeutic).

Tratamentul episodului de boală – se face de obicei în spital.

1. Medicație antipsihotică/ Neuroleptice

Efecte adverse: hipersedare cu scăderea TA (hipotensiune ortostatică, lipotimie),

tahicardie.

II. Incisive – Haloperidol

Efecte adverse: sindrom extrapiramidal

 Akatisie/hiperkinezie (imposibilitatea de a sta

locului, cu neliniște interioară).

 Diskinezie (mișcări involuntare la față, membre).

 Tremor.
-

Parkinsonism

Distonie acută: crize oculogire, plafonarea privirii, trismus,

tulburări de deglutiție.

efecte anticolinergice

ATENȚIE la:

Uscăciunea

mucoaselor(gură
 uscată,

constipație)

Glaucom cu unghi închis Adenom de prostată

Retenție urinară

Midriază

accentuarea simptomelor negative și cognitive

Clozapină

Efecte adverse: sialoree

agranulocitoză, trombocitopenie

Se monitorizează constant hemograma (leucocite, trombocite; scăderea acestora impune

întreruperea tratamentului).

Medicația se poate administra oral (una sau mai multe prize) sau, în cazuri severe,
injectabil (Haloperidol, Olanzapină).

Se începe cu o doză mică apoi, prin titrare, se ajunge la doza terapeutică, ce este
menținută până la ameliorarea (dispariţia) simptomelor, pentru ca apoi să se scadă progresiv până
la doza de întreținere (doza necesară menținerii remisiunii).

Prevenția recăderilor – tratament de întreținere

 Se face în ambulatorul de specialitate, cu o supraveghere activă a pacientului.

 Se menține medicația neuroleptică în doză minimă (dar eficientă).

Se poate opta pentru medicație orală sau pentru medicație depot injectabilă (Haloperidol,
Olanzapină, Risperidonă).

Durata tratamentului este extrem de discutabilă, mai ales din punct de vedere practic.
Teoretic, se consideră că după primul episod este nevoie de 1-2 ani de tratament, iar după o
recădere de 5 ani. Decizia întreruperii tratamentului este dificil de luat și uneori este nevoie de o
perioadă foarte lungă de tratament.

Terapii psiho-sociale

Ele se adresează mai ales perioadelor inter-episodice și constituie ansamblul de

intervenții de reabilitare ce au ca scop analizarea funcționalității globale, astfel încât pacientul să-
și poată îndeplini diverse roluri (profesional, social, familial), să trăiască în comunitate și să aibă
o viață calitativă.

Câteva dintre cele mai importante terapii sunt:

1. Terapia cognitivă – tehnici cognitive ce se adresează deficitului cognitiv;

2. Reabilitare profesională

o Loc de muncă protejat

o Terapie ocupațională

o Ergoterapie.

3. Tehnici de creștere a abilităților sociale (funcționează pe rezolvarea de

probleme);

4. Terapie familială – educarea familiei (cunoașterea, acceptarea bolii);

5. Psihoeducație – cunoașterea bolii de către pacient;

6. Terapii recreative: art- sport – meloterapie.

Un rol important îl au proiectele antistigmă de educare a populației generale, vizând

atitudinea față de bolnavul schizofren.