Sunteți pe pagina 1din 4

TEMATICA SI BIBLIOGRAFIA

recomandate pentru ocuparea funcţiei de şef Serviciu de Ordine Publică


din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani

CAPITOLUL 1 - MANAGEMENT ŞI RESURSE UMANE

TEMATICĂ
 Funcţiile procesului managerial;
 Planificarea managerială;
 Conducerea subordonaţilor;
 Controlul managerial;
 Managementul luării deciziei;
 Evaluarea personalului din M.A.I;
 Procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor;
 Organizarea și desfăşurarea activităţii de primire, evidența, examinare și soluţionare a petiţiilor,
precum și de primire a cetăţenilor in audienţă.

BIBLIOGRAFIE
 Costică Voicu, Ştefan Prună – Managementul organizaţional al Poliţiei – Fundamente teoretice,
Editura MEDIAUNO 2007.
 O.M.A.I. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I., cu
modificările şi completările ulterioare;
 Dispoziţia DGMRU nr. II/ 1620/15.09.2015 privind unele proceduri şi formulare utilizate în
activitatea de management resurse umane în unităţile MAI
 O.M.A.I. nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor
de serviciu ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare;
 O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi
completările ulterioare;
 O.M.A.I. nr. 190/2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare
şi soluţionare a petiţiilor, precum şi primire a cetăţenilor în audienţă în structurile M.A.I.

CAPITOLUL II – CERCETARE PENALĂ

TEMATICĂ
 Organizarea şi efectuarea cercetării la faţa locului;
 Înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor penale şi coordonarea administrativă a
activităţilor dispuse organelor de poliţie de către procuror.
 Înregistrarea dosarelor penale şi a dispoziţiilor procurorului;
 Codul penal și Codul de procedură penală;

Infracţiunea. Definiţie și trăsături esențiale;


Cauzele justificative și de neimputabilitate;
Infracțiunea continuată, concursul de infracțiuni și circumstanțele agravante;
Termenele de prescripție a răspunderii penale;
Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale;
Competenţa organelor judiciare;
Asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului;
Metode speciale de supraveghere sau cercetare;
Măsurile preventive;
Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală.

BIBLIOGRAFIE
 Ordin comun M.A.I. – P.I.C.C.J. nr. 182/1754C/2009 privind procedura cercetării la faţa locului;
 Ordinul comun M.A.I. – P.Î.C.C.J. nr. 56/12C/2014 privind aprobarea Normelor metodologice
privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor penale şi coordonarea administrativă a
activităţilor dispuse organelor de poliţie de către procuror;
 Dispoziţia I.G.P.R. nr. 76/2014, privind activitatea de înregistrare a dosarelor penale şi a
dispoziţiilor procurorului;
 Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;
 Legea nr. 135/2010 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL III - ORDINE PUBLICĂ


TEMATICĂ
 Concepţia unitară de organizare, funcţionare şi acţiune a structurilor de ordine publică ale Poliţiei
Române;
 Organizarea şi funcţionarea Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică;
 Modul de acţiune a efectivelor de poliţie pentru soluţionarea evenimentului sesizat prin S.N.U.A.U.
112 şi cooperarea acestora cu celelalte structuri competente în cazul evenimentelor complexe;
 Organizarea activităţilor de menţinere a ordinii publice în comun de către Poliţia Română,
Jandarmeria Română şi Poliţia de Frontieră;
 Întocmirea planului unic de ordine şi siguranţă publică;
 Asigurarea ordinii publice la adunările publice declarate;
 Atribuţiile poliţiei la regimul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor;
 Atribuţiile poliţiei locale în domeniul ordinii publice;
 Regimul juridic al faptelor ce aduc atingere normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii
publice;
 Regimul juridic al contravenţiilor.
 Documentarea generală – formă primară a activităţii informative.

BIBLIOGRAFIE
 Dispoziţia I.G.P.R. nr. 123/2012 privind stabilirea Concepţiei unitare de organizare, funcţionare şi
acţiune a structurilor de ordine publică ale Poliţiei Române;
 H.G. nr. 787/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii
teritoriale de ordine publică;
 Dispoziţia I.G.P.R. nr. 207/10.04.2006 pentru punerea în aplicare a Concepţiei unitare privind
modul de acţiune al efectivelor de poliţie pentru preluarea şi rezolvarea evenimentelor semnalate prin
Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă;
 Procedura de sistem P.S. – M.A.I – 002/2011 privind intervenţia structurilor M.A.I. la evenimentele
semnalate prin S.N.U.A.U. 112 pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 Ordinul M.A.I. nr. 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi
siguranţei publice, cu modificările și completările ulterioare;
 Ordinul M.A.I. nr. 184/2007 privind Planul unic de ordine şi siguranţă publică;
 Legea nr. 60/1991, republicată, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice;
 Ordinul M.A.I. nr. S/182/2010 privind planificarea şi executarea misiunilor de asigurare şi/sau
restabilire a ordinii publice;
 Legea nr. 333/2003, republicată, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia
persoanelor;
 H.G. nr. 301/2012, privind normele de aplicare ale Legii nr. 333/2003, cu modificările și
completările ulterioare;
 Legea nr. 155/2010, republicată, privind organizarea şi funcţionarea poliţiei locale, cu modificările
și completările ulterioare;
 Legea nr. 61/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sancţionarea
faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările și completările ulterioare;
 Dispoziţia I.G.P.R. nr. S/53/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare la nivelul
Poliţiei Române a O.M.A.I. nr. S/120/2011 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informative
de către Poliţia Române, Poliţia de Frontieră Română şi Oficiul Român pentru Imigrări.
CAPITOLUL IV – COOPERAREA POLIŢIENESCĂ INTERNAŢIONALĂ

TEMATICĂ
 Activitățile specifice cooperării polițienești internaționale.

BILIOGRAFIE
 Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
 Legea nr. 141/2010, republicată, privind Sistemul Informatic Naţional de Semnalări (S.I.N.S.);
 O.M.A.I. nr. 212/2010 privind procedurile de lucru pentru activităţile autorităţilor naţionale
competente din cadrul M.A.I. aferente semnalărilor din Sistemul Informatic National de Semnalări sau
Sistemul de Informaţii Schengen.

CAPITOLUL V – STRUCTURA DE SECURITATE

TEMATICĂ
 Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România;
 Obținerea autorizațiilor de acces la informații clasificate și evidența acestora;
 Declasificarea şi trecerea informaţiilor clasificate la un nivel inferior de secretizare.

BIBLIOGRAFIE

 H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în
România;

CAPITOLUL VI – MANAGEMENTUL STĂRILOR EXCEPŢIONALE

TEMATICĂ:
 Creşterea capacităţii operaţionale a unităţilor de poliţie;

BIBLIOGRAFIE:
 O.M.A.I. nr. S/109/07.09.2015 privind realizarea capacităţii operaţionale necesare gestionării
situațiilor speciale sau de criză din domeniul de competență a structurilor Ministerului Afacerilor
Interne;

CAPITOLUL VII – CENTRUL OPERAŢIONAL


TEMATICĂ
 Raportarea şi monitorizarea evenimentelor şi a aspectelor de interes operativ;
 Organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă;
 Activităţi specifice ce sunt desfăşurate cu ocazia aplicării Planului de masuri “NĂVODUL”.

BIBLIOGRAFIE
 O.M.A.I. nr. S/61/2010 privind raportarea şi monitorizarea evenimentelor şi a aspectelor de interes
operativ;
 O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de
Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare;
 Dispoziţia I.G.P.R. nr. S/54/2011 pentru punerea în aplicare a Concepţiei unitare „NĂVODUL”
privind modul de acţiune a efectivelor de poliţie pentru descoperirea, prinderea şi identificarea
autorilor de infracţiuni flagrante ce folosesc la comiterea acestora mijloace auto/moto, precum şi a
autorilor de furt de autovehicule.

CAPITOLUL VIII

- Strategia naţională de apărare a ţării 2015-2019 şi Strategia naţională de ordine şi siguranţă publică
2015-2020 - aprobată prin HG nr.779/2005

Se vor avea în vedere actele normative în vigoare la data desfăşurării examenului.

MEMBRII COMISIEI:

Comisar şef de poliţie POPA GHEORGHE__________________

Comisar şef de poliţie MIHAI GHIORGHI________________

S-ar putea să vă placă și