Armamentul nuclear

 Introducere…
Din cele mai vechi timpuri, din dorinta de a se proteja, dar si cu promordialul scop al perfectionarii, omul a
creat de-a lungul timpului diverse arme. Dominatia in acest domeniu a fost oarecum incerta, pana la
aparitia bomelor nucleare, ce au dictat, in ultima istanta, in istorie, suprematia lumii pentru Statele Unite
ale Americii.

Definitie: O arma nucleara, numita şi bomba atomica, este o arma tehnicizata, extrem de distrugatoare care
se bazeaza pe energia eliberata prin urmatoarele procese fizice:

1. la prima generatie de bombe nucleare: prin fisiune nucleara

2. la a doua generatie (bomba cu hidrogen): prin fisiune, urmata de fuziune nucleara.

Fisiunea nucleara cunoscuta si sub denumirea de fisiune atomica, este un proces in care nucleul unui
atom se rupe in doua sau mai multe nuclee mai mici, numite produşi de fisiune şi, în mod uzual, un număr
oarecare de particule individuale. Aşadar, fisiunea este o formă de transmutaţie elementară. Particulele
individuale pot fi neutroni, fotoni (uzual sub formă de raze gamma) şi alte fragmente nucleare cum ar fi
particulele beta şi particulele alfa. Fisiunea elementelor grele este o reacţie exoterma şi poate să elibereze
cantităţi substanţiale de energie sub formă de radiaţii gamma şi energie cinetică a fragmentelor (încălzind
volumul de material în care fisiunea are loc). Fisiunea nucleară este folosită pentru a produce energie în
centrale de putere şi pentru explozii în armele nucleare. Fisiunea este utilă ca sursă de putere deoarece
unele materiale, numite combustibil nuclear, pe de o parte generează neutroni ca jucători” ai procesului de
fisiune şi, pe de altă parte, li se iniţiază fisiunea la impactul cu (exact aceşti) neutroni liberi.

Fuziunea nucleară este procesul prin care două nuclee atomice reacţionează pentru a forma un nou
nucleu, mai greu (cu masă mai ridicată) decât nucleele iniţiale. Ca urmare a fuziunii se produc şi alte
particule subatomice, ca de exemplu neutroni sau raze alfa (nuclee de heliu) sau beta (electroni sau
pozitroni). Fuziunea nucleară este sursa principală de energie în stelele active. Fuziunea nucleară ar putea
deveni o sursă de energie practic nelimitată (şi ecologică) atunci când reactoarele de fuziune (care în
prezent se află în fază experimentală şi nu produc încă un surplus net de energie) vor deveni viabile din
punct de vedere tehnologic şi economic.

 Armele in istorie...
Armele nucleare s-au folosit împotriva
oamenilor doar de două ori, şi anume în jurul
încheierii celui de-al doilea război mondial, când
SUA au aruncat câte o singură bombă atomică cu
fisiune asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Primul eveniment a avut loc în dimineaţa zilei de 6
august 1945, când Statele Unite ale Americii au aruncat un dispozitiv tip pistol, cu uraniu, cu codul "Little
Boy" (Băieţelul), asupra oraşului Hiroşima. Al doilea eveniment a avut loc după trei zile, la 9 august 1945,
când un dispozitiv tip implozie, cu plutoniu, cu codul "Fat Man" (Grasul), a fost aruncat asupra oraşului
Nagasaki. Norul, sau "ciuperca" acestei bombe s-a înălţat mai mult de 18 kilometri deasupra hipocentrului
exploziei. Folosirea acestor 2 bombe, din care a rezultat moartea imediată a aproximativ 100.000 – 200.000
de oameni (majoritatea civili) şi chiar şi mai mulţi cu trecerea timpului, a fost şi rămâne controversată.
Criticii spun că a fost un act de omucidere în masă inutil, în timp ce alţii sunt de părere că de fapt s-a limitat
numărul de victime de ambele părţi prin grăbirea sfârşitului războiului şi evitarea unor lupte sângeroase pe
teritoriul Japoniei; de asemenea se aduce argumentul reducerii înaintării sovietice (şi comuniste) în Asia
drept una din consecinţele acestor bombe. De atunci pe Pământ au fost detonate peste 2.000 de arme
nucleare cu scop de testare şi demonstrare a scopurilor lor. Pe lângă folosirea lor ca arme, explozivele
nucleare au fost testate şi folosite şi pentru diverse scopuri nemilitare. Astfel, în Uniunea Sovietică, ele au
fost folosite în minerit şi la construirea de canale, minimalizanu-se efectul pe termen lung.

 Proiectul Manhattan...
In 1939, Albert Einstein a expediat o scrisoare presedintelui american Franklin Roosevelt, avertizindu-l
despre amenintarea pe care o va aduce cu sine noua descoperire. La putin timp dupa ce Statele Unite au
intrat in Cel De-al Doilea Razboi Mondial, guvernul american a decis sa initieze Proiectul Manhattan care
trebuia sa aiba ca rezultat realizarea bombei atomice. Oamenii de stiinta angajati in acest proiect au
inceput sa obtina primele succese. La sfirsitul anului 1942 laureatul italian al Premiului Nobel, Enrico Fermi,
si colaboratorii sai au facut prima demonstratie despre reactia in lant, intr-un laborator subteran al
Universitatii din Chicago. Proiectul Manhattan a demarat, apoi asigurindu-se facilitatile necesare pentru
cercetarea in domeniul nuclear si foarte curind au aparut primele rezultate. Primul reactor cu plutoniu a
devenit operativ in luna noiembrie a anului 1943, in localitatea Oak Ridge, Tennessee.

 Principiul de functionare...
 Pe data de 16 iulie 1954, cercetatorii care luau parte la Proiectul Manhattan au detonat prima arma
nucleara in cadrul unui test efectuat linga Alamogordo, New Mexico. Dupa doar trei saptamini, ”Little Boy”
a fost lansat asupra Hiroshimei. Little Boy”, bomba care a distrus Hiroshima, a folosit asa-numita metoda a
”tevii de pistol”. O mica explozie determina ciocnirea unei bucati de uraniu cu alta, determinindu-se astfel
reactia in lant. Impactul se producea intr-un dispozitiv asemanator cu teava unui pistol. ”Fat Man”, bomba
aruncata peste Nagasaki, a fost construita pe principiul imploziei: o masa de plutoniu 239, inconjurata de
substante chimice explozibile. Tot materialul explozibil chimic era detonat in acelasi timp. Explozia
determina compresarea masei de plutoniu si crearea reactiei in lant. Armele nucleare mai moderne sint
bombele cu hidrogen. Aceste arme presupun izbucnirea unei implozii atomice pentru a crea caldura si
presiunea necesare pentru ca nucleele a doi izotopi de hidrogen sa fuzioneze. Pentru ca o asemenea reactie
de fuziune sa se petreaca, trebuie generate temperaturi egale sau chiar mai mari decit cele existente in
interiorul Soarelui.
Un razboi nuclear ar fi urmat de pacea totala a unei ”ierni nucleare”.

Figura 1 (Interior bomba atomica)

Puterea exploziva a armelor nucleare este masurata in kilotone sau megatone. O kilotona echivaleaza cu
forta exploziva a 1.000 de tone de TNT. O megatona inseamna puterea a 1 milion de tone de TNT. Bomba
atomica de la Hiroshima a produs o explozie de 15 kilotone. Cu hidrogen sau prin fuziune, bombele au
produs pina acum explozii care au ajuns pina la 60 de megatone. Forta destructiva a armelor nucleare nu se
limiteaza doar la intensitatea exploziei. Undele de soc se propaga de la
locul detonarii cu o viteza incredibila si cu o forta atit de mare incit pot
distruge cladirile din calea lor. Radiatiile termice, lumina orbitoare si
caldura extrema emanata de explozie cauzeaza arsuri letale. Unii oamenii
de stiinta au ajuns la concluzia ca in timpul unui razboi nuclear fumul
degajat de o serie de explozii ar acoperi intreaga atmosfera, cauzind asa-
numita ”iarna nucleara”, care ar determina scaderea temperaturilor atit
de mult, incit majoritatea formelor de viata ar fi distruse. Exploziile

Figura 2 (Bomba cu hidrogen)

nucleare cauzeaza, de asemenea, si de radiatii radioactive care pot ramine in atmosfera si in mediul
inconjurator pentru multi ani.

Bombele în care se produc reacţii de fuziune nucleară se mai numesc şi bombe cu hidrogen.
Temperatura necesară declanşării reacţiei de fuziune în bomba cu hidrogen este realizată de o bombă
atomică, anexată acesteia. Reacţia de fuziune odată începută se autoîntreţine şi, într-un timp foarte scurt se
produce o explozie catastrofală. Spre deosebire de armele atomice aceasta are nevoie de o temperatură
ridicata pentru a produce daune şi în loc să transforme atomii în elemente cu o masă mai mică aici atomii
se unesc şi formează un element mai greu decât cel initial. Bombe de acest gen au fost testate de SUA,
Rusia, Marea Britanie şi China care de asemeni deţin acest tip de armament.
În structura acestei bombe intră o bombă atomică, iar în jurul ei este un amestec de litium şi deuterin.
Această bombă nu produce radii precum cea atomică de aceea este cunoscută şi sub numele de “bombă
curată”. Datorită acestui aspect se aseamănă cu bomba cu neutroni. După explozia acestui tip de bombă se
crează unde care scad în intensitate cu cât se depărtează de locul exploziei. Acestea sunt răspunzătoare de
pagubele produse de bomba cu hidrogen.

 Efecte...

Efectele produse de suflul exploziei: exploziile nucleare ca şi cele provocate de armele convenţionale
(clasice) produc distrugeri ale clădirilor şi ale altor structuri aflate în zonă. În timpul unei explozii creşte
brusc presiunea aerului ceea ce provoacă o undă de şoc (unda exploziei) şi vânturi puternice. Cât de mari
sunt pagubele produse şi care este raza de acţiune a suflului exploziei depind de puterea bombei, adică de
echivalentul ei în T.N.T. De exemplu: O bombă nucleară echivalentă cu 10 kilotone de TNT produce
distrugeri grave ale structurilor uşoare (cum ar fi casele de lemn întâlnite în Japonia, SUA) pe o rază de 1.6
km şi stricăciuni moderate la 2.4 km. O bombă de 1000 de ori mai puternică (de 10 megatone de TNT) are
raza de acţiune de aproximativ de 10 ori mai mare, producând distrugeri grave pe o rază de 17.7 km şi
distrugeri moderate pe o rază de 24km.
Efectele produse de radiaţia termică: temperaturile foarte ridicate atinse într-o explozie nucleară
deternimă formarea unei mase mari de gaze incandescente, ca o „minge de foc”. Diametrul ei este de
aproximativ 300 metri pentru o bombă de 10 kilotone şi în jur de 4,8 kilometri pentru o bombă de 10
megatone. Radiaţia termică prousă de mingea de foc poate produce arsuri ale pielii şi incendii. Bombele
atomice aruncate asupra Japoniei (Hiroşima şi Nagasaki), în cel de-al doilea război mondial, au provocat
multe incendii mai ales în zona exploziei. În unele condiţii (Hiroşima) focurile mici care apar se pot combina
formând furtuni de foc, similare celor care însoţesc incendiile din marile paduri. Efectele radiaţiei termice
produse de „mingea de foc” depind de: starea atmosferei (dacă vizibiliatea este slabă sau explozia are loc
deasupra norilor efectele sunt scăzute) şi de puterea bombei (o bombă de 10 kilotone poate cauza arsuri
moderate pe o distanţă de peste 32 de km. Arsuri uşoare se produc însă pe distanţe mai mari).
Efectele produse de radiaţia nucleară: în timpul exploziilor nucleare se eliberează radiaţii nucleare foarte
penetrante. Acesta este probabil unul dintre cele mai mortale efecte ale armelor nucleare deoarece
iradierea cu radiaţii nucleare cauzează boli grave fiinţelor vii. Studierea efectelor radiaţiilor nucleare asupra
supravieţuitoarelor de la Hiroşima şi Nagasaki au arătat cât de nocive pot fi radiaţiile. „Ciuperca” ce se
formează în timpul expoziei nucleare conţine rezidurile radioactive ale bombei nucleare (izotopi radioactivi
rezultaţi din reacţia de fisiune, neutroni, radiaţii gama). Prin precipitaţii radioactive ce apar se pot
contamina suprafeţe întinse aflate uneori la distanţe foarte mai de locul exploziei.
Mutaţiile genetice: o altă urmare a unei explozii sau a unui accident nuclear sunt mutaţiile genetice.
Mediul are o dublă interacţiune cu materialul genetic deoarece el iniţiază apariţia mutaţiilor în direcţii
întâmplătoare şi tot el este judecătorul care apreciază valoarea lor şi astfel asigură direcţia evoluţiei. Mediul
produce mutaţii naturale cu o frecvenţă medie apreciată la 1/100.000 per genă per generaţie. Potenţialul
mutagen al mediului înconjurător a cunoscut o creştere considerabilă din cauza acumulării de factori
mutageni produşi de industria modernă. Procesul se mai numeşte şi mutageneza mediului. Radiaţiile care
dau naştere mutaţiilor nu sunt cele naturale, care provin de la Soare sau din rocile radioactive ci radiaţiile
provenite din activitatea nucleară care pot genera contaminarea nucleară. Aceste radiaţii se răspândesc
prin exploziile bombelor atomice precum cele de la Nagasaki şi Hiroşima, prin exploziile experimentale
pentru testarea armelor nucleare şi prin accidentele nucleare precum cel de la Cernobâl. Contaminarea
radioactivă se manifestă pe o perioadă îndelungată, mutaţiile produse afectând chiar şi pe urmaşii celor
radiaţi. Izotopul stronţiu 90 este „confundat” de organisme cu calciul şi se acumulează în oase. El iradiază
măduva hematogenă şi de aceea leucemia este una dintre cele mai frecvente consecinţe ale contaminării
radioactive a mediului. Iodul 131 este acumulat în glanda tiroidă crescând riscul de apariţie a cancerului
tiroidian. Cancerul este una dintre consecinţele cele mai frecvente a poluării radioactive. Altă consecinţă
produsă de radiaţii este teratogeneza (naşterea copiilor cu malformaţii). Aceasta se produce deoarece orice
substanţă care perturbă procesul celulei ou, care cuprinde instucţiuni complexe cu privire la organismul ce
va lua naştere generează mutaţii. De exemplu se poate perturba dezvoltarea embrionară. Deci, se impune
controlul experimentelor nucleare şi aplicaţiilor militare. Daca stratul de ozon este afectat va creşte
numarul de cazuri de cancer de piele datorită expunerii îndelunagte la soare. Acesta absoarbe razele
ultraviolete şi ne protejează. Deja opinia publică este îngrijorată de apariţia unor zone în care stratul de
ozon este periculos de rarefiat. Un alt aspect este faptul ca radiaţiile se acumulează în mediu, ajung în
hrana vieţuitoarelor şi în final la noi de aceea se impune o mare grijă când se fac testări cu aceste
substanţe.

Oficial, singurele ţări recunoscute ca puteri nucleare sunt Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea
Britanie, Franţa, China, India şi Pakistan. Rusia a moştenit armele de la Uniunea Sovietică.

 Mare, mai mare, maxim...

Pe 30 octombie 1961, Rusii au detonat cea mai mare bomba

construita vreodata, denumita si „Bomba Tarului”. Construita
in toiul Razboiului Rece, pentru ca Uniunea Sovietica sa isi
arate suprematia in fata Americii, aceasta a fost proiectata
inital ca avand 100 megatone. Din cauza influentei asupra
mediului, care in acest caz ar fi fost imensa, bomba a fost
redusa la puterea a 57 mt, sau 57 de milioane tone de
TNT. Caldura produsa de explozie ar fi putut produce
arsuri de gradul 3 pe o suprafata de 100 de km de la
suflul exploziei. Mingea de foc a fost vazuta la 1000 de
km. Ciuperca produsa s-a extins pana la 64 de km,
aproximativ de 7 ori altitudinea celui mai mare varf
montan terestru, Everest. Distrugerile s-au produc pe o
raza de 1000 de km, explozia provocand un seism cu
magnitudinea de 5.2 grade Richter, desi bomba a fost
detonata la 4 kilometri de sol. Ulterior, s-a estimat ca
energia produsa de bomba ar fi echivalentul a 1,4 %
din cea produsa de Soare.
Figura 3 ( Comparatie intre razele sferelor de foc a 3 bombe, 2
apartinand americanilor si una Rusiei )
Putem deci spune ca, pentru a-si distruge inamicul,
rusii ar creea o bomba care sa distruga tot ce traieste
pe o raza de zeci de kilometri. In schimb, americanii folosesc o bomba care sa distruga DOAR Inamicul.