Centralele Nucleare

Definitia generica a unei centrale din categoria centrale nucleare este: totalitatea instalatiilor si a
constructiilor prin a caror asociatie se produce energie electrica ce are la baza utilizarea energiei
nucleare. La baza unei centrale nucleare sta reactia de fisiune (descompunerea in termeni mai putin
tehnici) nucleara in lant. Conversia de energie are loc prin parcurgerea unui numar mare de etape
intermediare, pentru care se necesita multe echipamente organizate in sisteme ce se afla sub controlul si
supravegherea atenta a operatiunilor manuale si automate.

Schema generica simplificata - centrala nucleara

Obtinerea energiei nucleare se bazeaza pe reactia de fisiune (descompunere) nucleara in lant.

Instalatia care asigura conditiile de obtinere si mentinere a reactiei in lant este reactorul nuclear. In
principiu, reactorul se compune dintr-o parte centrala numita zona activa, in care are loc reactia de
fisiune si se dezvolta caldura de reactie. Zona activa contine combustibilul
nuclear alcatuit din izotopi fisionabili (U235, Pu239) si materiale fertile (U238, U232); moderatorul (apa
grea), care are rolul de a incetini viteza neutronilor rapizi, astfel ca reactia sa fie controlabila; barele de
control capteaza neutronii rezultati din reactia de fisiune; agentul de racire, care preia caldura dezvoltata
in zona activa si o cedeaza apei in schimbatorul de caldura.
In schimbatorul de caldura, apa de vaporizeaza si devine agentul producator de lucru
mecanic in turbina. Lucrul mecanic este transformat de generator in energie electrica. Combustibilul,
moderatorul si agentul de racire formeaza asa numita filiera a reactorului termic care determina
caracteristicile specifice centralelor nucleare. Combustibilul introdus in reactor are forma unor pilule
compactate sub forma de bare.
 Intre barele de combustibil se gasesc barele de control. Acestea contin cadmiu
(element chimic ce absoarbe neutroni). Ele au rolul de a regla numarul de neutroni ce pot produce noi
reactii de fisiune, astfel incat puterea produsa de reactor sa ramana constanta in timp.
Pentru mentinerea
reactiei in lant, in unele tipuri de reactoare, neutronii emisi in reactiile de fisiune trebuie incetiniti. In
timpul franarii neutronilor are loc un transfer de energie de la acestia la moderator, temperatura
moderatorului si a combustibilului marindu-se.
Controlul reactoarelor nucleare se face computerizat (inclusiv al
sistemelor utilizate pentru protectia reactorului si a mediului inconjurator).
Centralele nucleare au intre 1 si 8 reactoare (unitati), fiecare cu o putere instalata de cel
putin 600 MW. In
Romania, a intrat in functiune, pe 2 decembrie 1996, centrala nucleara de la Cernavoda, care
functioneaza cu apa grea ca moderator, foloseste uraniu imbogatit si produce cu un singur reactor,
aproximativ 10% din totalul energiei electrice produse in tara. Centrala de la Cernavoda se bazeaza pe
sistemul canadian CANDU si are o putere instalata de 706 MW in prezent. Structura unui reactor CANDU
consta intr-un recipient cilindric orizontal, cu tuburi pentru barele de combustibil si pentru lichidul de
racire (apa grea) plasate orizontal.
In jurul acestor tuburi se afla apa grea, care actioneaza ca moderator. Apa grea
contine doi atomi de deuteriu (un izotop neradioactiv al hidrogenului) si un atom de oxigen. Apa grea
este mult mai eficienta ca moderator decat apa obisnuita si permite folosirea uraniului natural drept
combustibil. Ea se obtine in intreprinderi specializate, prin separarea sa din apa naturala (exista o astfel
de intreprindere la Drobeta Turnu-Severin).

Securitatea centralelor nuclearoelectrice

In regim de functionare normala, cantitatile de substante radioactive eliberate de centrala
nucleara sunt nesemnificative. Pericolul specific, pentru populatie si mediul ambiant, consta in eliberarea
necontrolata de substante radioactive. Sistemele tehnice de securitate sunt destinate sa limiteze
distrugerile zonei active a reactorului. De la descoperirea fisiunii nucleare,
populatia a fost saturata cu povestiri alarmante si cu exagerari despre energia nucleara. S-a emis astfel
ipoteza ca orice reactor poate exploda oricand ca o bomba nucleara.
In pricipiu, nici un reactor nuclear nu poate exploda ca o bomba.
Sunt insa posibile accidente in care reactoarele sa se supraincalzeasca, iar componentele lor, depinzand
de materialele din care sunt realizate, sa se topeasca sau sa arda. Cresterea presiunii agentului de racire
poate deveni cauza unor explozii "mecanice" care ar deteriora invelisul reactorului sau al sistemului de
racire. Astfel, pot fi imprastiate in spatiu materiale radioactive, care sa contamineze mediul inconjurator.
Centralele nucleare actuale sunt proiectate astfel incat probabilitatea unor accidente de acest tip sa fie
minima. Toate reactoarele nucleare moderne sunt inchise in
containere extrem de sigure. Acestea sunt proiectate astfel incat sa previna orice scurgeri radioactive
care ar putea rezulta in urma unor accidente de operare.
Centralele nucleare sunt astfel proiectate incat sa cuprinda sisteme care sa previna
producerea accidentelor nucleare. Acestea sunt dispuse "in linie", astfel incat, daca un sistem de
protectie se defecteaza, un altul sa ii ia locul si asa mai departe. Desigur, este posibil ca toate sistemele
din "linia" de protectie sa cada unul dupa celalalt, dar probabilitatea producerii unui astfel de eveniment
este extrem de mica.

REACTORUL NUCLEAR Reactorul

nuclear este o instalație în care este inițiată o reacție nucleară în lanț, controlată și susținută la o rată
staționară (în opoziție cu o bombă nucleară, în care reacția în lanț apare într-o fracțiune de secundă și
este complet necontrolată). Reactoarele nucleare sunt folosite pentru numeroase
scopuri. Cea mai semnificativă utilizarea curentă este pentru generarea de putere electrică. Reactoarele
de cercetare sunt folosite pentru producerea de izotopi și pentru experimente cu neutroni liberi. Din
punct de vedere istoric, prima folosire a reactoarelor nucleare a fost producerea plutoniului pentru
bomba atomică. O altă utilizare militară este propulsia submarinelor și a vapoarelor (deși aceasta
presupune un reactor mult mai mic decât cel folosit într-o centrală nuclearo-electrică).
În mod curent, toate
reactoarele nucleare comerciale sunt bazate pe fisiunea nucleară și sunt considerate problematice
datorită nesiguranței lor și riscurilor asupra sănătății. Din contra, alții consideră centrala nucleară ca fiind
o metodă sigură și nepoluantă de generare a electricității.
Instalația de fuziune este o tehnologie bazată pe fuziunea
nucleară în locul fisiunii nucleare.
Există și alte instalații în care au loc reacții nucleare într-o manieră controlată,
incluzând generatoarele termoelectrice radioizotope și bateriile atomice, care generează căldură și
putere exploatând dezintegrările radioactive pasive, cum ar fi, de exemplu, instalațiile Farnswoth-Hirsch
de producere a radiațiilor neutronice.
Schema simplificată a unui reactor nuclear

1. bară pentru oprire de urgență

2. bare de control

3. combustibil

4. protecție biologică

5. ieșirea vaporilor

6. intrarea apei

7. protecție termică

Aplicații
Principalele aplicații ale reactoarelor nucleare sunt: În
centrale nuclearo-electrice: producție de căldură pentru generare de electricitate; producție de căldură
pentru încălzire domestică și industrială; producție de hidrogen; la desalinare.
În propulsia nucleară: pentru propulsie
nucleară marină; există propuneri pentru rachete termonucleare; există propuneri pentru rachete
propulsate prin puls nuclear. În transmutație de elemente: la producția de plutoniu,
adesea pentru utilizarea în arme nucleare; la obținerea diverșilor izotopi radioactivi, cum ar fi americiu
pentru detectorii de fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 și alții, folosiți în medicină.
În cercetare: pentru asigurarea unei surse de radiație cu neutroni și pozitroni
(cum ar fi pentru Analiza cu activare neutronică și Datarea cu potasiu-argon); pentru dezvoltarea de
tehnologii neclare.

Scurt istoric Deși

omenirea a îmblânzit recent puterea nucleară, primele reactoare nucleare au apărut în mod natural.
Cincisprezece reactoare de fisiune naturale au fost găsite în trei depozite separate de minereu la mina
Oklo din Gabon, în vestul Africii. Descoperite pentru prima dată de Francis Perrin, acestea sunt numite ca
„Reactoarele Fosile Oklo”. Aceste reactoare funcționează de aproximativ 150 milioane de ani, având o
putere medie de 100 kW. De asemenea, emisia de căldură, lumină și radiații de la stele se bazează pe
fuziunea nucleară. Conceptul unui reactor nuclear natural a fost teoretizat încă din 1956 de Paul Kurola
la University of Arkansas. Enrico
Fermi și Leo Szilard, ambii de la University of Chicago, au fost primii care au construit o pilă nucleară și au
prezentat o reacție în lanț controlată, pe 2 Decembrie 1942. În 1955 ei și-au împărțit patentul de invenție
pentru reactorul nuclear U.S. Patent 2.708.656. Primul reactor nuclear a fost utilizat pentru a
genera plutoniu pentru bomba nucleară. Alte reactoare au fost folosite în navigație pentru propulsarea
submarinelor și chiar avioane. La mijlocul lui 1950 Uniunea Sovietică și țările vestice și-au extins
cercetările pentru a include și utilizarea nemilitară a atomului. Totuși, ca și programul militar, multe din
lucrările nemilitare au fost făcute în secret.
Pe 20 Decembrie 1951, în SUA, a fost generat pentru prima dată curent electric folosind
putere nucleară la Experimental Breeder Reactor-I (EBR-1) localizat lângă Arco, statul Idaho. Pe 26 Iunie
1954, la ora 5:30 a început să genereze curent electric prima centrală nucleară sovietică, la Obninsk,
Kaluga Oblast. Ea a produs 5 MW, asigurând electricitate pentru 2.000 de case.
Prima centrală nucleară de tip comercial
din lume a început să funcționeze pe 17 Octombrie 1956, la Calder Hall. Un alt reactor de putere
timpuriu a fost Shippingport Reactor în Pennsylvania (1957).
Chiar înainte de accidentul din 1979 d la Three Mile Island, au
fost oprite unele comenzi pentru centrale nucleare în USA din rațiuni economice legate în primul rând de
durata lungă de construcție. De altfel din 1978 nu s-au mai construit centrale în SUA; situația s-ar putea
schimba după 2010. Spre
deosebire de accidentul de la Three Mile Island, accidentul din 1986 de la Cernobîl nu a înăsprit
reglementările cu privire la reactoarele din Vest. Acesta deoarece reactoarele de la Cernobîl, de tip
RBMK, erau cunoscute ca având un proiect nesigur, fără clădiri de siguranță și operate nesigur, iar Vestul
auzite prea puține despre ele. Au fost și precipitări politice: Italia a ținut un referendum în anul următor,
1987, ale cărui rezultate au condus la oprirea a patru centrale nucleare.
În 1992 centrala turcească Turkey Point Nuclear Generation Station a
fost lovită direct de uraganul Andrew. Au fost pagube de peste 90 milioane de dolari, cele mai mari la un
rezervor de apă și un coș de fum al unei unități funcționând cu combustibili fosili, dar clădirile de
protecție nu au avut de suferit. Prima structură
de dezvoltare a sistemelor nucleare de putere utilitare, și anume US Navy, este singura din lume
cunoscută ca având o activitatea total curată. US Navy a operat mai multe reactoare decât orice altă
entitate, chiar și Soviet Navy, fără incidente majore făcute publice. Două submarine americane, USS
Scorpion și Thresher au fost pierdute în mare, din motive ce nu au avut legătură cu reactoarele lor,
epavele lor fiind astfel situate încât riscul de poluare nucleară este considerat scăzut.

Perspective de viitor În
2006, centrala Watts Bar 1, era ultimul reactor nuclear comercial operațional pus în funcțiune, în 1997.
Acest fapt este adesea citat ca o dovadă a succesului campaniei mondiale pentru închiderea treptată a
centralelor nucleare. Oricum, rezistența politică față de centralele nucleare a avut din când în când
succes în diferite părți ale Europei, în Noua Zeelandă, în Filipine și în Statele Unite. Cu toate acestea, în
SUA și Europa au continuat investițiile în cercetări privind ciclul combustibilului nuclear și, deși unii
experți prezic viață scurtă electricității, creșterea prețului combustibilului fosil și preocuparea legate de
actualele emisii de gaze și efectul de seră vor înnoi cererea de centrale nucleare. Multe
țări rămân active în dezvoltarea centralelor nucleare, incluzând aici: Japonia, China și India, toate trei
dezvoltând atât tehnologii termice cât și reproducătoare, Coreea de Sud și Statele Uite, ambele
dezvoltând numai tehnologii termice, și Africa de Sud și, din nou, China, dezvoltând versiuni ale
reactorului de tip PBMR (Pebble Bed Modular Reactor = Reactor modular cu strat granular). Finlanda și
Franța își continuă în mod activ programele nucleare; Finlanda are în construcție un nou European
Pressurized Reactor. Japonia are un program activ de construcții pentru noi unități ce a început din 2005.
În Statele Unite, trei consorții au răspuns încă din 2004 solicitării Department of Energy
(Departamentului de Energie) privind Programul Energetic Nuclear 2010 în vederea construirii inclusiv a
unui reactor de generația a IV-a, tip VHTR, destinat producerii de electricitate și hidrogen. Pe 22
Septembrie 2005, s-a anunța deja selectarea a două locații din SUA destinate construirii de noi reactoare.
Centralele nucleare reprezintă un interes particular pentru China și India, ambele construind reactoare
de tip FBR. În politica energetică a Marii Britanii se prevede construirea în viitor cel puțin a unei noi
centrale nucleare și menținerea și prelungirea duratei de viață a celor existente deja.

Tipuri de reactoare Deși s-

au dezvoltat diferite tehnologii de realizare a reactoarele nucleare de fisiune, acestea pot fi împărțite
riguros în două clase, depinzând de energia neutronilor utilizată pentru a susține reacția de fisiune în
lanț: •Reactoarele termice (lente) folosesc
neutroni termici. Acestea sunt caracterizate ca având materiale de moderare care sunt destinate
încetinirii neutronilor până când aceștia ajung la nivelul mediu al energiei cinetice al particulelor din
mediul înconjurător. Neutronii termici au o probabilitate mare de ciocnire cu nucleele fisionabile de
235U și, comparativ cu neutronii rapizi rezultați din fisiune, o probabilitate mică de captură din parte
nucleelor de 238U. Pe lângă moderator, reactoarele termice au combustibil încapsulat, vase sub
presiune, scuturi și instrumentație de monitorare și control pentru toate sistemele reactorului. Multe
reactoare de putere de acest tip, ca și primele reactoare de producere a plutoniului au fost reactoare
termice având moderator de grafit. Unele reactoare sunt mai termalizate decât altele. Centralele
moderate cu grafit (de exemplu reactoarele rusești RBMK) și apă grea (de exemplu reactorul canadian
CANDU) tind să fie mult mai termalizate decât cele de tip PWR și BWR, acestea din urmă utilizând ca
moderator apa ușoară; datorită gradului mai înalt de termalizare, reactoarele de acest tip trebuie să
folosească uraniu natural (neîmbogățit). •Reactoarele rapide (FBR) folosesc neutroni rapizi
pentru a întreține reacția de fisiune în lanț și sunt caracterizate prin lipsa materialului de moderare. Ele
funcționează cu combustibil (uraniu) puternic îmbogățit sau plutoniu, pentru a reduce procentul de U-
238 care ar captura neutronii rapizi. Unele reactoare sunt capabile să producă mai mult combustibil
decât au consumat, în mod uzual convertind U-238 în Pu-239. Unele stații de putere timpurii au folosit
reactoare rapide, cum ar fi cele folosite la propulsia unor submarine și vase rusești, altele se află încă în
construcție, dar acest tip de reactor nu a egalat succesul reactoarelor termice în nici un domeniu.
Reactoarele termice de putere pot fi împărțite și
ele în trei tipuri și anume: cu vas de presiune, cu canale combustibile presurizate, respectiv cu răcire cu
gaz. Reactoare cu vase de presiune se întâlnesc în multe centrale comerciale dar și în
propulsia unor nave. În acest tip de reactor termic, vasul de presiune joacă, în același timp, și rolul de
scut de protecție și, respectiv, de container pentru combustibilul nuclear. Ca scut protector, vasul
(recipientul) de presiune este destinat asigurării reactorului nuclear contra cutremurelor sau/și
bombardamentelor. El trebuie să fie atât de robust construit, încât în situațiile critice menționate nu are
voie nici crăpături (fisuri) să obțină. Canalele presurizate sunt folosite în
reactoarele de tip RBMK și CANDU. Reactoarele de acest tip prezintă avantajul de a putea fi
aprovizionate (încărcate) cu combustibil proaspăt chiar în timpul funcționării.
Reactoarele răcite cu gaz folosesc (prin recirculare) un
gaz inert, de obicei heliu, dar pot utiliza și azot sau bioxid de carbon. Utilizarea căldurii variază de la
reactor la reactor. Unele reactoare trimit căldura în turbine cu gaz, direct sau prin intermediul unui
schimbător de căldură. Reactorul de tip PBMR, de exemplu, este răcit cu gaz.
Atâta timp cât apa servește ca moderator, ea nu poate fi folosită ca fluid de răcire în
reactoarele rapide. Cele mai multe reactoare rapide sunt răcite cu metal lichid, de obicei sodiu topit. Ele
sunt de două tipuri: cu piscină, respectiv cu buclă. Sistemul de răcire al unui reactor nuclear trebuie să
multiplu asigurat. Această siguranță multiplu realizată este imperios necesară, findcă în cazul unei
nerăciri a unui reactor în funcțiune se poate ajunge, din cauza supraîncălzirii sale rapide, la topirea
reactorului ceea ce ar fi o catastrofă]] nucleară (atomică).

Ciclul combustibilului nuclear

Reactoarele termice depind, în general, de uraniul rafinat și îmbogățit. Unele reactoare nucleare
pot să opereze cu o mixtură de plutoniu și uraniu (MOX). Procesul prin care minereul de uraniu este
extras din mină, procesat, îmbogățit, folosit, posibil reprocesat și depozitat este cunoscut ca ciclul
combustibilului nuclear. Uraniul este scos din mină ca orice
metal. Minereul brut de uraniu de pe teritoriul Satelor Unite are o concentrație de oxid de uraniu
cuprinsă între 0,05% și 0,3%. Minereul de uraniu nu este rar; cele mai probabile resurse largi,
exploatabile la un cost de 80$/kg sunt localizate în Australia, Kazakhastan, Canada, Africa de Sus, Brazilia,
Namibia, Rusia și Statele Unite.
Minereul brut este măcinat și tratat chimic. Pudra rezultată de oxid de uraniu
este transformată apoi în hexaflorură de uraniu în vederea pregătirii pentru îmbogățire.
Izotopul ușor fisionabil U-235 reprezintă sub 1% din uraniul natural, astfel încât cele mai multe
reactoare solicită uraniu îmbogățit. Îmbogățirea presupune creșterea procentajului de U-235 și se
realizează, uzual, cu ajutorul difuziei gazoase sau prin centrifugare de gaz. Materialul îmbogățit rezultat
este convertit în pudră de UO2 care este sinterizat (= presat și copt) sub formă de pastile. Pastilele sunt
introduse în tuburi închise etanș care se numesc elemente (bare) combustibile. Într-un reactor nuclear se
folosesc (se „ard”) un număr mai mare sau mai mic de astfel de elemente combustibile.
Cele mai multe reactoare comerciale de tip BWR și PWR folosesc
uraniu îmbogățit până la 4%, alte reactoare de cercetare folosesc îmbogățiri mai mari, în timp ce unele
reactoare comerciale cu economie ridicată de neutroni nu necesită de loc combustibil îmbogățit.

Reîncărcarea reactoarelor nucleare Cantitatea de

energie din rezervorul unui combustibil nuclear este frecvent exprimată prin numărul de „full-power
days” (zile la putere maximă), adică numărul perioadelor de 24 de ore (numărul de zile) cât este
reactorul planificat să opereze la putere maximă pentru generarea energiei termice. Acest ciclu, cu alte
cuvinte numărul de zile de operare la putere maximă (între două încărcări / aprovizionări ale reactorului
cu combustibil proaspăt) depinde de cantitatea de U-235 conținut în combustibilul nuclear la începutul
ciclului. Evident, cu cât procentajul de U-235 este mai mare la începutul ciclului, cu atât mai multe zile la
putere maximă va lucra reactorul până la următoarea reîncărcare. La
sfârșitul ciclului de operare, combustibilul din unele configurații este „consumat” și este descărcat și
înlocuit cu combustibil nou, proaspăt. Cu toate că, în practică, reacția de otrăvire din combustibilul
nuclear este cea care determină durata de viată a combustibilului într-un reactor. Fracția de combustibil
din centrul reactorului care se înlocuiește cu ocazia reîncărcării este de un sfert pentru BWR și o treime
pentru PWR. Nu toate reactoarele trebuie oprite pentru reîncărcare cu
combustibil proaspăt; de exemplu, reactoarele de tip PBMR, RBMK, MSR, MAGNOX și CANDU permit
alimentarea cu combustibil proaspăt chiar în timpul funcționării. Într-un reactor CANDU se permite de
asemenea mutarea elementelor combustibile în diferite poziții din centrul acestuia, convenabile din
punctul de vedere al cantității de U-235 din element. Cantitatea de
energie extrasă din combustibilul nuclear se numește „burn up” (arsă complet) și este exprimată în
termeni de energie termică produsă pe unitatea inițială de masă de combustibil. „Burn up” se mai
exprimă și prin MW / tone de metal greu.

Managementul deșeurilor radioactive Stadiul

final al ciclului de combustibil nuclear este managementul combustibilului „ars”, foarte înalt radioactiv,
care constituie cea mai problematică componentă a fluxului de deșeuri nucleare. După 50 de ani de
energetică nucleară întrebarea „cum să se administreze aceste resturi materiale” se confruntă cu
probleme de securitate și tehnice, una din importantele direcții de acțiuni a criticilor industriei nucleare
fiind chiar aceste costuri și riscuri pe termen lung asociate cu managementul deșeurilor radioactive.
Administrarea combustibilului ars poate include variate combinații de
stocare, reprocesare și depozitare finală. În practică, combustibilul ars este stocat în piscine cu apă
ușoară (normală), de obicei chiar în incinta centralei. Apa asigură răcirea combustibilului ars și este un
ecran de protecție împotriva radioactivității acestuia. După perioada de răcire și diminuare a nivelului de
radiații, combustibilul ars este stocat (stocare uscată) fie în containere intermediare de oțel și beton
monitorizate cu atenție, fie în depozite finale sub formă de puțuri adânci săpate în diferite formațiuni
geologice. Reprocesarea combustibilului ars este atractivă
deoarece (1) permite reciclarea combustibilul nuclear și (2) asigură pregătirea deșeurilor pentru
depozitarea finală. Totuși, experiența Franței, de exemplu, a arătat că depozitarea finală este mult mai
economică deoarece reprocesarea combustibilului ars conduce la creșterea de 17 ori a cantității de
deșeuri radioactive sub formă lichidă.

Reactoare nucleare naturale Un

reactor nuclear de fisiune natural poate să apară în unele circumstanțe care reproduc condițiile dintr-un
reactor construit. Singurul reactor nuclear natural cunoscut s-a format acum 2 miliarde de ani la Oklo, în
Gabon – Africa. Asemenea reactoare nu se mai pot forma pe Pământ: dezintegrarea radioactivă pe
această durată imensă de timp a redus proporția de U-235 în uraniul natural sub limita cerută pentru a
susține o reacție nucleară în lanț.
Reactoarele nucleare naturale s-au format atunci când
depozitele de minerale bogate în uraniu au fost inundate de apa freatică, acționând ca un moderator de
neutroni și determinând inițierea reacției în lanț.
Aceste reactoare naturale sunt studiate de către oamenii de știință interesați de
depozitarea geologică a deșeurilor radioactive. Respectivele reactoare reprezintă un caz deosebit de
studiu al migrației izotopilor radioactivi în scoarța Pământului, subiect abordat, de altfel, și de criticii
actualei tehnologii nucleare, mai ales în legătură cu depozitarea deșeurilor radioactive provenite din
centralele de putere.

Dezastrul de la Cernobal

IN DIMINEATA ZILEI DE 26 APRILIE 1986, O EXPLOZIE IN REACTORUL UNITATII 4 A CENTRALEI

ELECTRICE NUCLEARE DIN CERNOBAL, UCRAINA, A DUS LA ELIBERAREA IN ATMOSFERA A UNUI NOR DE
PRAF. ACEST NOR CONTINEA DE MAI MULTE ORI RADIATIA CREATA DE BOMBELE ATOMICE ARUNCATE
ASUPRA ORASELOR NAGASAKI SI HIROSHIMA IN JAPONIA LA SFARSITUL CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI
MONDIAL(1939-1945).
Praful radioactiv a cazut sub forma de ploaie pe intinderi mari de paduri si teren agricol pe
intreaga emisfera nordica, unde o mare parte din el a ramas. Efectele continue pe care le-a avut explozia
de la Cernobal asupra sanatatii umane, asupra economiei si a mediului sunt aproape incalculabile.
Efectele sale vor fi simtite timp de multi ani si in viitor.
Centrala electrica de la Cernobal a fost construita in 1977 la Pryp’yat, la cateva mile distanta de
Cernobal, aproape de granita intre Bielorusia, Rusia si Ucraina, atunci apartinand URSS. Proectarea celor
4 reactoare de la fabrica de la Cernobal a fost cruciala pentru succesiunea de evenimente care a dus la
iesirea de sub control a Unitati 4 in timpul accidentului. Acest tip de reactor cu apa presurizata nu a fost
construit in afara URSS –ului si era foarte diferit de reactoarele folosite in alte parti ale lumii pentru ca
era conceput pentru a produce plutoniu pentru explozibili nucleari precum si energie electrica.

CONSTRUCTIE NEOBISNUITA
Asemenea altor centrale electrice nucleare proiectul sovietic avea un miez de reactor care
continea tije de combustibil radioactiv de uranium. In reactoarele de la Cernobal au fost folosite ca
moderator blocuri de grafit In grafit se aflau incastrate tije de control din bor. Caldura emanata de tijele
de combustibil era inlaturata din miez de un agent de racire –in acest caz apa normala aflata sub mare
presiune. Apa era pompata in miez unde fierbea si crea un jet de aburi extreme de calzi. Apa si aburi
erau separate intr-un separator de abur aflat langa miez. Apa era pompata inapoi in miez, iar aburi
treceau prin turbine producand energie electrica.
Accidentul de Cernobal a aparut in timpul unui test in care reactorul mergea pe energie redusa .
Testul era programat sa coincida cu o inchidere de rutina a reactorului. In mod ironic testu era conceput
pentru a arata ca in timpul unei intreruperi a energiei electrice reactorul ar functiona in conditii sigure.
 Centrala electrica nucleara de la Cernobal, Ucraina. Fotografia a fost facuta in 1996, la scurt timp
dupa o noua scurgere din reactorul in care problemele incepusera cu 10 ani mai devreme.

ESECUL TESTULUI
Controlorii reactorului au estimat ca in timp ce reactorul functiona cu propia putere, apa de racire
va fi pompata prin miez cu o viteza suficienta pentru ca reactorul sa functioneze in siguranta.
Nu se stie exact ce sa intamplat cu Unitatea 4 in secundele dupa inceperea testului .Exploziile si
incendiu au distrus o mare parte din dovezi. Nu au supravietuit martori, dar majoritatea au trait mai
multe saptamani inainte de a muri si au putut ajuta investigatorii in reconstituirea evenimentelor.Toti
ceilalti reactori de aceeasi constructie au fost modificati pentru a impiedica un accident similar.
Explozia sa produs in jurul orei 01:30 .Aceste explozi au ridicat capacul de pe capsula de beton
din jurul reactorului. Aerul a patruns in interior si a reactionat cu moderatorul de grafit fierbinte si
radioactiv creand CO gazos inflamabil si incendiind reactorul. In total 8 tone de substante radioactive au
fost aruncate din reactor si imprastiate in jurul zonei sau luate de vant.
Dupa explozia de Cernobal din1986 oamenii de stiinta sovietici din domeniul nuclear au inceput sa
lucreze la procesul laborious –si foarte periculos – de a construi un invelis de siguranta pentru reactorul
nuclear distrus .

URMARILE DEZASTRULUI
Autoritatile sovietice au sperat ca nimeni nu va observa , dar la 27 aprilie locuitorii din Pryp’yat au
fost evacuate. Dupa ce au ascuns adevarul ,sovietici au admis ca a avut loc un accident la Cernobal si ca
incendiul de la reactor inca nu era sub control. Expunandu-se unui risc foarte mare pompierii au incercat
sa opreasca scurgerile de radiatii .
Trei oameni murisera in explozie . Alti 29 au murit in saptamaniile urmatoare din cauza arsurilor
si bolilor provocate de radiatii. Aaproximativ 200 de mii de alti oameni care locuiau in zonele din jur au
primit doze mari de radiatii si arsuri. Praful radioactiv a cazut sub forma de ploaie pe toata Ucraina,
Bielorusia si Rusia .Norul a transportat praf chiar si in Siberia,Iran , Arabia, Franta , Italia, Marea Britanie
etc. Multe tarii au fost nevoite sa distruga toate plantele comestibile cultivate in zonele de contaminare.
Multe dintre restrictii mai sunt vizibile si astazi. Fauna a fost grav afectata de radioactivitate, Multe
defecte de nastere au fost inregistrate in randul animalelor salbatice si domestice, in mod similar copii
nascuti chiar dupa accident au avut o incidenta neobisnuit de mare de probleme clinice.
Numarul total al cazurilor de deces provocate de accidentul de la Cernobal sar putea sa nu fie
cunoscut niciodata.