Sunteți pe pagina 1din 4

Milano este principalul oraș din Italia de nord.

Se află pe câmpiile Lombardiei, una dintre cele mai


dezvoltate regiuni urbane ale Italiei. Milano este de asemenea recunoscut ca una din capitalele
modei și design-ului, metropola Lombardiei fiind faimoasă prin casele de modă și cochetele ei
magazine, cum ar fi cele de pe via Montenapoleone sau din renumita Galleria Vittorio Emanuele II
din Piazza Duomo (considerată a fi cel mai vechi shopping mall al lumii). Orașul a găzduit World
Exposition 1906 și și-a anunțat disponibilitatea de a fi gazda Universal Expo în 2015. Locuitorii din
Milano sunt cunoscuți sub numele de Milanesi sau, informal, Meneghini sau Ambrosiani.

Cuprins

 1Demografie
 2Etimologie
 3Istorie
o 3.1Antichitatea
o 3.2Evul Mediu
o 3.3Perioade de dominație a orașului
o 3.4Secolul XIX
o 3.5Secolul al XX-lea
 4Climă
 5Turism
o 5.1Repere culturale și obiective turistice
 6Religie
 7Economie
 8Tendințe și proiecte
 9Educație
 10Transport
o 10.1Aeroporturi
o 10.2Metrouri, troleibuze și autobuze
o 10.3Trenuri
o 10.4Seviciul de cale ferată metropolitan regional
o 10.5Taxi
 11Sport
o 11.1Stadioane
 12Comunicații și Media
o 12.1Ziare
o 12.2Reviste
 13Specialități culinare
 14Personalități
 15Vezi și
 16Legături externe
Municipalitatea (Comune di Milano) are aproximativ 1,3 milioane locuitori. Populația din zona
urbană, care coincide cu Provincia Milano se ridică conform unei estimări din 2006 la 3,884,481
locuitori, în timp ce zona metropolitană însumează peste 7,4 milioane rezidenți, constituind deci cea
mai densă populație din Italia, deși suprafața sa este relativ mică, nereprezentând decât a opta parte
din cea a capitalei Roma. Acest fapt se datorează în principal unei dezvoltări vertiginoase a bogatei
zone agricole Lombardia. Aglomerația urbană se centralizează în jurul orașului Milano, extinzându-
se totuși și în zonele limitrofe, inclusiv în unele din teritoriile Elveției - în sudul Cantonului Ticino, deși
aceasta nu implică nici un fel de unitate administrativă.
Milano - evoluția demografică

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Etimologie[modificare | modificare sursă]


Numele celtic dat de Isubri acestei așezări nu este atestat, cunoscută fiind numai denumirea sa
romană - Mediolanum. Milano provine așadar din denumirea în latină, mediolanum, cu înțelesul
de în mijlocul câmpului, de unde a fost preluat în limba româna arhaică sub forma de Mediolan.
Numele german al orașului este Mailand, pe când în dialectul local din Lombardia vestică localității i
s-a păstrat o denumire cu o pronunție similară celei franceze - Milán.

Istorie[modificare | modificare sursă]


Antichitatea[modificare | modificare sursă]
Orașul a fost fondat de celții din Italia de nord în jurul anului 400 î. Hr. fiind cucerit de către romani în
jurul anului 222 î. Hr., care i-au dat numele de Mediolanum. După câteva secole de dominație
romană Milano a fost declarat capitală a Apus de către Împăratul Dioclețian în anul 293 d.Hr.
Dioclețian alege însă să rămână în capitala Imperiului Roman de răsărit Nicomedia, Maximinian fiind
cel ce va prelua partea de apus a imperiului. Maximinian se dedică unei refaceri integrale a imaginii
cetății, construid aici monumente și palate impresionante cum ar fi: un mare circ (470x85 metri),
termele Erculee, un complex de palate imperiale,etc. Prin Edictul de la Milano din 313
împăratul Constantin I a garantat libertatea religioasă creștinilor. Orașul a fost cucerit de vizigoți în
402, reședința imperială fiind mutată la Ravenna. Cincizeci de ani mai târziu (452) hunii au atacat
așezarea, ca după aproape un veac în 539, orașul să fie cucerit și devastat de ostrogoți în așa-zisul
Război gotic împotriva Bizațului condus de Împăratul Justinian I. În 774 Milano făcea parte din
Imperiul Franc ca ulterior să fie integrat Sfântului Imperiu Roman.

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]


În perioada evului mijlociu, Milano a prosperat ca centru comercial datorită controlului său asupra
bogatelor câmpii ale celui mai lung râu al Italiei Po și asupra rutelor alpine. În 1162 o parte
importantă a orașului a fost distrusă în timpul războiului de cucerire dus de Frederick I Barbarossa
împotriva lombarzilor. După fondarea Ligii Lombarde în 1167 Milano a preluat conducerea acestei
alianțe. Ca rezultat al independenței câștigate de către orașele lombarde prin Pacea de la
Constance în 1183, Milano a devenit ducat.În timpul epidemiei de Ciumă în 1349 Milano a fost unul
dintre puținele locuri din Europa care nu a fost atins de această boală. În 1395, Gian Galeazzo
Visconti devine duce de Milano. În 1450 , Milano trece sub autoritatea Casei de Sforza, care a făcut
din Milano un oraș-lider al Renașterii. Ducii din familiile Visconti și Sforza au avut sub protecția lor
artiști ca Leonardo da Vinci și Bramante ce au conturat renumele acestei metropole, dându-i o
valență mondială.

Perioade de dominație a orașului[modificare | modificare sursă]


După încercarea de a cuceri restul Italiei de nord în secolul XV, Milano a fost cucerit de Franța, și
apoi de Spania, la începutul secolului XVI în următoarele circumstanțe: regele francez Ludovic al
XII-lea a ridicat mai întâi pretenții asupra ducatului în 1492. În acel timp orașul Milano era apărat de
mercenari elvețieni. După victoria acestuia asupra Elveției în Bătălia de la Marignano, ducatul a fost
promis regelui francez Francisc I. Când Carol al V-lea de Habsburg l-a învins la rândul său pe
Francisc I în Bătălia de la Pavia în 1525, nordul Italiei, inclusiv Milano, a trecut în posesia Casei de
Habsburg. În 1556, Carol al V-lea a abdicat în favoarea fiului său Filip al II-lea și a fratelui
său Ferdinand I. Posesiile italiene ale lui Carol, inclusiv Milano, au trecut astfel în posesia lui Filip al
II-lea și liniei spaniole a familiei de Habsburg, în timp ce ramura austriacă a familiei, descendenți ai
lui Ferdinand, au domnit peste Sfântul Imperiu roman.
Cu toate acestea, în 1700 ramura spaniolă a casei de s-a stins prin încetarea din viață a celui din
urmă descendent al acesteia FILIPPOal II-lea. Faptul a declanșat în 1701 Războiul de succesiune
din Spania, care a condus la ocupația posesiunilor spaniole de către trupele franceze, tactică ce
avea ca scop impunerea lui Filip de Anjou pe tronul Spaniei. În 1704, francezii au fost învinși
la Ramillies și Turin și forțați să cedeze nordul Italiei habsburgilor austrieci. În 1713, Tratatul de la
Ultrecht a confirmat oficial suveranitatea Austriei asupra celor mai multe dintre posesiunile Spaniei,
inclusiv asupra Lombardiei și capitala acesteia Milano. Astfel în secolul XVIIIAustria a înlocuit
Spania în dominația asupra Milano-ului, însă după Revoluția franceză și Războaiele
napoleonice orașul va deveni unul dintre centrele cele mai proatstw importante ale naționalismului
italian, revendicând independanța și unificarea Italiei.

Secolul XIX[modificare | modificare sursă]


Napoleon a cucerit Lombardia în 1796. El a fost încoronat "rege al Italiei în Domul din Milano și
orașul a fost declarat capitala Republicii Crisalpine. Congresul de la Viena (1815) a înapoiat
Lombardia, inclusiv Milano Austriei. În această perioadă, a devenit centrul operei lirice. Aici a
scris Mozart trei dintre lucrările sale și în doar câțiva ani La Scala a devenit teatru de referință în
întreaga lume. Premiere ale unor compozitori de excepție ca Verdi (care se odihnește acum într-un
prețios institut "Casa di Riposo per Musicisti", dăruit lui de către reprezentanții acestui oraș), Bellini,
Donizetti, Rossini au purtat numele acestei prestigioase instituții peste hotarele Italiei. În 1848 însă
milanezii se revoltă împotriva dominației austriece, determinându-l pe Mareșalul Radetzky să se
retragă temporar din oraș. În ciuda așteptărilor , după ce a învins forțele italiene la 24 iulie la
Custoza,Radetzky a reușit să restabilească controlul austriac asupra orașului Milano și asupra
nordului Italiei. În 1859 (după al doilea din Războaiele italiene de independență) dominația austriacă
a fost înlăturată de către naționaliștii italieni susținuți de Regatul Sardinia (care a fost
rebotezat Regatul Italiei în 1861).Unificarea politică a Italiei a cimentat dominația comercială a
orașului Milano asupra nordului Italiei. Ea a condus de asemenea la construirea unei bogate rețele
de căi ferate care a făcut din acest oraș un nod feroviar de o importanță unică în zonă. O
industrializare rapidă a făcut din regiunea aceasta un lider pe plan național. În același timp Milano
domina sfera financiară a Italiei prin băncile sale, conturându-se și pe acest plan drept centru de
primă mărime. Dezvoltarea economică a orașului a adus cu sine și o creștere rapidă a populației
dublată de extinderea granițelor sale la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Secolul al XX-lea[modificare | modificare sursă]


În 1919, Benito Mussolini a organizat Cămășile Negre, care au format nucleul Mișcării Fasciste
Italiane în Milano. În 1922 Mussolini și-a început Marșul spre Roma din Milano. Din această cauză,
Milano a suferit pagube inestimabile cauzate bombardării orașului de către armatele engleze și
americane, în timpul celui de-al II-lea război mondial.
Între anii 1950 - 1960 mii de italieni, proveniți mai ales din sudul Italiei, s-au mutat în Milano să-și
caute de lucru, ceea ce a condus la o dezvoltare rapidă a economiei și la o creștere a populației ce a
atins cifra de vârf de 1,723,000 în 1971. Acest exces de populație va fi însă absorbit de suburbii și
de micile orașe din împrejurimi între anii '70 - '80. Totuși populația orașului s-a stabilizat după
această perioadă critică , consemnându-se chiar ușoare creșteri ale acesteia până în 2001.

Climă[modificare | modificare sursă]


Milano este clasificat ca climă continentala umedă. În contrast cu cea mai mare parte din restul
Italiei, care este faimoasă pentru blânda sa climă mediteraneeană, iernile milaneze sunt umede și
reci, în timp ce verile sale sunt foarte umede și fierbinți. Temperaturile medii în oraș sunt de -2/+5 °C
în ianuarie și de +19/+29 °C în iulie. Căderile de zăpadă sunt frecvente, uneori ajungând până la
40 cm pe an. Umiditatea este chiar ridicată de-a lungul întregului an și căderile de precipitații anuale
ating o medie de 1000 mm. Într-o imagine stereotipă, orașul este adesea învăluit în ceața
caracteristică bazinului râului Po, deși îndepărtarea culturilor de orez de aici și reducerea nivelului
poluării a redus acest fenomen în ultimii ani.

Turism[modificare | modificare sursă]

Turnurile faimosului Dom din Milano

Datorită patrimoniului său cultural de mare valoare, Italia fiind țara cu cele mai multe monumente
intrate în patrimoniul universal din lume (43), Milano beneficiază din plin și de această oportunitate
fiind vizitat anual de mii de turiști. Alte puncte forte ale Italiei care o plasează pe o poziție favorabilă
în ceea ce privește competitivitatea sa pe plan turistic sunt igiena și sănătatea, unde a fost clasată
pe locul 5 în clasificarea TTCI și infrastructura sa, pentru care ocupă locul al 8-lea. Totuși
competitivitatea turistică a Italiei suferă din cauza unor segmente mai puțin performante, cum ar fi
regulile și reglementările politice, unde ocupă un modest loc -70- în clasificarea TTCI din 2007, ceea
ce o plasează sub nivelul celor mai multe state din Europa. Regulile și reglementările respective
impun restricții foarte severe referitoare la dreptul de proprietate al străinilor (unde Italia este plasată
pe locul 103 din 120) și restricționează investiția străină directă (101). Există de asemeni motive de
îngrijorare în ceea ce privește siguranța și securitatea (53). În ce privește infrastructura transportului
în comun, Italia este de asemeni modest plasată ,mai ales în ceea ce privește calitatea căilor ferate
(49) și a porturilor (77). De asemeni turismul nu constituie o prioritate pentru guvernarea actuală
(calificată fiind pe locul 92 din acest punct de vedere).

Repere culturale și obiective turistice[modificare | modificare sursă]


 Domul din Milano, a doua biserică ca mărime din Italia și a treia din întreaga lume, adăpostește
cea mai mare colecție de statui de marmură de pe mapamond și este încununată de chiar
simbolul orașului - Madunina (mica