Duminica a doua din Postul Mare1

-vindecarea slăbănogului din Capernaum-

(a Sfântului Grigorie Palama)
-2019-

Iubiți credincioși,
Ne aflăm astăzi în Duminica a doua din post în care Evanghelia ne arată, în mod
deosebit, harul sau puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care vindecă un
om paralizat, numit slăbănog în limbajul evanghelic. Dar înainte de a-l vindeca pe acesta,
Hristos Domnul îi spune: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! (Marcu, 2:5), iar cei care au auzit
aceste cuvinte au zis: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte
păcatele, fără numai unul Dumnezeu? (Marcu, 2:7). În rostirea lui Iisus, ei vedeau o hulă, pe
temeiul învățăturii bine stabilite în iudaism că numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Ideea
cărturarilor era justă. Într-adevăr, numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Însă Mântuitorul
nostru Iisus Hristos în mod voit a zis mai întâi: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale, pentru a
arăta că El este nu numai om, ci este Dumnezeu-Omul, și, deci, are puterea dumnezeiască de a
ierta păcatele.

Sfântul Evanghelist Matei, referitor la această întâmplare, evidențiază faptul că puterea

iertării păcatelor este și un dar pe care, prin Hristos, Dumnezeu l-a dat Bisericii și că această
putere se exercită prin oameni. Relatarea lui despre vindecarea slăbănogului din Capernaum se
încheie cu următoarele cuvinte: Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit
pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere (Matei, 9:8). Așadar, evanghelistul
subliniază faptul că Dumnezeu a dat puterea iertării păcatelor și Sfinților Apostoli și, prin ei,
Bisericii Sale. În două rânduri, în Evanghelia după Matei, Mântuitorul se referă în mod direct
la puterea iertării păcatelor dată oamenilor. Prima dată în cuvântul adresat lui Petru, după ce
acesta, la Cezareea lui Filip, L-a mărturisit că este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
Fericindu-l pentru această descoperire primită de la Tatăl, Iisus a adăugat: Şi Eu îţi zic ţie, că
tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi
voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice
vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri (Matei, 16:16-19). Un alt text de la Matei ne
arată că, de fapt, Mântuitorul a dat această putere tuturor Apostolilor. Este vorba de un cuvânt
al Său din așa numita „cuvântare bisericească” (sau despre viața comunitară): Adevărat grăiesc
vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ,
vor fi dezlegate şi în cer (Matei, 18:18). Aceste cuvinte sunt întărite de Mântuitorul Hristos
după Înviere. Sfânta Evanghelie după Ioan ne spune că, arătându-li-se ucenicilor Săi în seara
Duminicii Învierii, Domnul le-a dat nu numai făgăduința, ci și harul iertării păcatelor. Şi Iisus
le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând
acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi
iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20:21-23).

1
După Patriarh, după Mihoc, după Andreicuț, internet

1
 Așadar, iubiți credincioși, vorbind despre faptul că Dumnezeu a dat oamenilor puterea
iertării păcatelor, Evangheliștii au în vedere o situație prezentă în mod permanent în Biserică,
unde doar oamenii sfințiți, prin Taina Hirotoniei, împărtășesc tuturor harul vindecării
duhovnicești. Câte leagă și dezleagă preoții pe pământ sunt legate și dezlegate și în cer.
Dumnezeu confirmă în cer ceea ce săvârșesc pe pământ cei mandatați de Hristos cu harul
iertării păcatelor, adică preoții și episcopii. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că mai ales pentru
aceasta este cu totul minunată și înfricoșătoare slujirea preoțească și mai mare decât slujirea
îngerilor: Au și stăpânitorii pământului, zice el, puterea de a lega; dar leagă numai trupurile.
Puterea de a lega a preoților, însă, leagă sufletele și străbate cerurile; Dumnezeu întărește
sus în ceruri cele făcute de preoți pe pământ; Stăpânul întărește hotărârea dată de robi. Ce
oare altceva a dat Dumnezeu preoților decât toată puterea cerească? Domnul a spus: cărora
veți ierta păcatele le vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi. Ce putere poate fi mai
mare ca aceasta?
Iubiți credincioși, și slăbănogul din Evanghelia de astăzi a fost iertat de către Iisus. Nu
știm ce păcate a săvârșit omul paralizat pentru că Domnul Iisus Hristos, Duhovnicul și Păstorul
de suflete, păstrează taina sau secretul vieții ascunse a persoanei umane aflate în suferință și nu
judecă pe omul păcătos. El spune celui bolnav doar atât: Îți sunt iertate păcatele, nu spune care
păcate, când, unde și de ce au fost ele săvârșite. Aflăm doar că Iisus Hristos, Duhovnicul și
Doctorul sufletelor, când iartă păcatele, eliberează pe omul bolnav de un trecut întunecat și
apăsător, pentru a-i oferi un prezent nou, un nou început în viața sa. Iar când ridică pe cineva
din păcat și boală, Hristos –Duhovnicul și Doctorul –nu-l umilește pe cel păcătos prin reproșuri.
El vindecă direct și discret pe omul bolnav și păcătos fără să-l judece și fără să divulge păcatele
acestuia, pentru a nu-i diminua demnitatea umană în fața comunității din care face parte.

Această atitudine a lui Iisus este obligatorie pentru toți preoții Bisericii, chiar cu riscul
de a suferi sau de a se pune în situații dificile. În acest sens o să vă spun, pe scurt, o întâmplare:
într-o localitate, mai demult, pe timpul comuniștilor, s-a întâmplat o crimă. Sau făcut
cercetări, s-a încercat găsirea făptașului, însă fără rezultat. În cele din urmă, pentru a se
găsi un țap ispășitor, s-a dat vina pe preotul comunității. Oricum…preotul era destul de
deranjant pentru regimul de atunci…așa că, anchetatorii vremii, i-au demonstrat vinovăția
cum au știut ei mai bine și l-au închis. Desigur…oamenii din acea localitate s-au revoltat…
dar fără rezultat. După câțiva ani, adevăratul făptaș se duce și se predă. Își recunoaște vina
și este încarcerat. Și, a fost întrebat de ce nu și-a recunoscut fapta de la început! Răspunsul
lui a fost că și-a mărturisit crima cu de amănuntul chiar după ce a comis-o. Și-a mărturisit-
o duhovnicului său care era chiar preotul din sat și care a făcut pușcărie în locul lui. Așadar,
secretul spovedaniei nu trebuie divulgat sub nici o formă! Preotul acesta, despre care v-am
spus, putea să dovedească cu ușurință cine era vinovatul pentru că știa amănunte, dar nu a făcut-
o pentru că duhovnicul nu are voie sa divulge păcatele spuse de penitent nici chiar dacă ar fi
expus să-și piardă viața. El trebuie să se conformeze cuvintelor: Ai auzit cuvânt? Să moară cu
tine; (Sirah 19:10). Cu toate acestea, poate că au existat și preoți care au destăinuit tainele
sufletelor care s-au spovedit, constrânși de anumite împrejurări. Ei vor da socoteală…
Dumnezeu îi va judeca!

2
 Iubiți credincioși, mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului este poruncită de
Dumnezeu şi este o urmare firească a părerii de rău ce o avem pentru greșelile noastre. Ea nu
numai că răspunde unor nevoi de natură psihologică, deși face şi lucrul acesta, ci efectiv are ca
rezultat iertarea păcatelor: Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca
să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea (1 Ioan 1:9).
Omul modern adeseori se rușinează să-și mărturisească păcatele și socoate nedemn
acest act de umilire în fața unui preot. Ba chiar se întreabă de ce este necesară mărturisirea
păcatelor pentru iertarea lor. Răspunsul l-a dat Tertulian încă din antichitatea creștină:
Dumnezeu nu cere mărturisirea păcatelor pentru că nu le-ar ști, ci pentru că mărturisirea
lor este un semn de căință reală și de încredere în Dumnezeu şi în preotul care-L reprezintă
pe Dumnezeu. Dumnezeu se bucură atunci când omul se spovedește, pentru că prin acest act
penitentul reintră în comuniune cu Hristos, desigur, prin intermediul slujitorului care primește
destăinuirea în numele lui Hristos. Spovedania, iubiții mei, este un act de pocăință, și fără
pocăință nu se poate mântui nimeni.

Sfântul Ioan Botezătorul şi-a început predica prin cuvintele: Pocăiţi-vă că s-a apropiat
împărăţia cerurilor (Matei 3, 2). Mântuitorul când a ieșit la misiune a pus ca temelie a
propovăduirii sale același îndemn: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 4,
17). La fel au grăit şi Apostolii la Rusalii, când, în mod văzut s-a întemeiat Biserica: Pocăiți-
vă (F. Ap. 2, 38), a zis Sf. Apostol Petru. Biserica în cei două mii de ani de existență n-a încetat
să-i cheme pe oameni la pocăință, la spovedanie. Triodul, pe care Biserica îl întrebuințează în
răstimpul postului mare, este o carte a pocăinței. În strigătul amar al Sfântului Andrei Cretanul,
cred că ne regăsim cu toții: Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit;
dar ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăință mi le tămăduiește. Spală-le, curăţeşte-
le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.
În încheiere, iubiți credincioși, slăbănogul cu totul neputincios din Evanghelia acestei
Duminici ne închipuie pe fiecare dintre noi. Prin noi înșine, suntem cu toții ca și acest om, cu
totul incapabili în a face ceva pentru vindecarea, pentru mântuirea noastră. Cu toții avem nevoie
să ajungem în fața Domnului Hristos și să auzim de la El acest cuvânt: Iertate sunt păcatele
tale! Putem face acest lucru în taina Spovedaniei, pentru că preotul, prin harul primit, are
puterea de a da dezlegare de păcate.

Amin!