DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI

-2016-

Introducere
Pericopa evanghelică pe care ați auzit-o astăzi, face parte din capitolul trei din
Evanghelia după Ioan, unde ne este relatată convorbirea lui Iisus cu fariseul Nicodim. Fariseul
Nicodim, care era învățător de lege, a venit la Mântuitorul noaptea ca să afle mai multe din
învățătura Lui, iar Mântuitorul, îi vorbește despre necesitatea botezului creștin sau a nașterii
din nou. El îi spune atât de clar: Adevărat, adevărat zic ție: de nu se va naște cineva din apă
și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu. (v.5). Însă, ca să se nască cineva
de sus, sau altfel spus să se boteze, era necesară moartea, învierea și înălțarea la cer a Fiului lui
Dumnezeu și respectiv întemeierea Bisericii prin pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli.

Cuprins

Spre finalul convorbirii, în vs 13 Iisus îi spune lui Nicodim că nimeni nu s-a suit în
cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. (v.13). În acest verset,
cerul reprezintă Împărăția lui Dumnezeu și implicit comuniunea cu Sfânta Treime. Domnul
Hristos ca om, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, este singurul care S-a coborât din Cer, adică
din comuniunea intimă cu Tatăl și cu Duhul, dar care este în continuare în această comuniune.
Ca și cum ar fi zis: nimeni nu s-a suit la comuniunea cu Dumnezeu (Cer), decât Cel Care S-
a coborât din această comuniune (Cer), Fiul Omului, Care este (în continuare) în această
comuniune (Cer) și ca Om. Dar acest fapt, nu neagă faptul că Enoh și Ilie sunt în cer (Fc. 5:24;
4 Reg. 2:11), sau că Mântuitorul l-a mințit pe tâlharul de pe cruce când i-a zis că vor fi împreună
în cer (Lc. 23:43), sau că cei care cred în El și fac faptele credinței, nu vor merge imediat după
moarte în cer (2 Cor. 5:8). Ceea ce Iisus vrea să accentueze este faptul că în acel timp, El care
era din Ceruri, era singurul martor care putea să vorbească despre lucrurile cerești (v. 12).
Nimeni altcineva nu putea să-i vorbească lui Nicodim în acel moment despre adevărurile
divine.

În versetele următoare, 14 și 15, Domnul Iisus arată că numai cei care vor crede în El
vor avea viață veșnică, adică vor intra în comuniunea deplină cu Dumnezeu. El se folosește de
o analogie, spunând că: după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe
1
Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (v.14-15). „Să se
înalțe” (ὑψωθῆναι, hypsōthēnai) are două înțelesuri (cf. 8:28; 12:32-34). Un înțeles se referă la
felul morții lui Iisus (răstignirea), iar al doilea înțeles se referă la suprema slavă pe care o va
avea Domnul Iisus prin moartea Sa. Cu alte cuvinte, prin moartea Sa de bună voie, Iisus arată
deplina smerenie prin care nu face altceva decât să intre în deplina mărire. De fapt, ideea
înălțării prin smerenie este accentuată și în alte locuri din Sfânta Scriptură. Spune Domnul
Iisus: Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia
cerurilor. (Matei 18:4), iar în alt loc spune că: Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se
va smeri pe sine se va înălţa. (Matei 23:12).

Mântuitorul, iubiți credincioși, în pericopa evanghelică pe care ați auzit-o astăzi, face
referire la un eveniment trecut, relatat în cartea Numerii cap. 21: ne spune Moise că după ce
i-a scos pe evrei din robia Egiptului, în timp ce mergeau spre Canaan, ei s-au răzvrătit de multe
ori împotriva lui Dumnezeu, mai tot timpul fiind nemulțumiți, cu toate că Dumnezeu a lucrat
minuni nemaiauzite cu ei. Și pentru că nu a mai răbdat Dumnezeu cârtirea lor, a trimis șerpi
veninoși asupra lor și toți cei care erau mușcați de acei șerpi, mureau. Atunci evreii, văzând
marea nenorocire care a venit peste ei, au venit la Moise și au zis: Am greşit, grăind împotriva
Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi. (Num.21:7).
Și Moise s-a rugat lui Dumnezeu, Iar Domnul a zis către Moise: «Fă-ţi un şarpe de aramă
şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el
va trăi. (21:8). Și a făcut Moise șarpele de aramă, și toți care erau mușcați de șerpi se uitau spre
acel șarpe de aramă înălțat de Moise și nu mai mureau.

Domnul Iisus a făcut această asemănare pentru că are o simbolistică aparte. Șerpii care
îi mușcau pe evrei sunt de fapt diavolii care au mușcat omenirea atâta timp și au condus-o la
moarte. Că știți că moartea este o consecință a faptei lui Adam care a păcătuit, ispitit fiind de
șarpe, adică de diavol. Și diavolul în continuare îi mușcă pe oameni prin ispitele lui și oamenii
mușcați cad în moarte spirituală, apoi în moarte trupească, iar apoi în moarte veșnică. Dar prin
răstignirea Domnului Iisus, moartea și diavolul sunt biruiți și toți cei care privesc spre Hristos
și își pun nădejdea în El pot birui ispitele și cursele diavolului și astfel să dobândească viața
veșnică (Ioan 3:15).

Singurul motiv, iubiți credincioși, pentru care Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume,
ca prin El lumea să se mântuiască, a fost dragostea pentru om: Căci Dumnezeu aşa a iubit
lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să

2
aibă viaţă veşnică. (Ioan 3:16). Deci, nici un părinte, indiferent de cât de mult i-ar greși copilul,
nu-l părăsește, ci mai mult decât atât, încearcă pe orice cale îndreptarea lui. Nu contează cât de
mult am păcătuit, dacă ne pocăim, Dumnezeu ne primește! Amintiți-vă de pilda fiului risipitor.
Cum s-a întors acel copil…oare l-a dat Tatăl afară? L-a condamnat Tatăl pe acel copil? Nu
iubiți creștini, nu l-a condamnat, ba mai mult decât atât, s-a bucurat, punându-i inel în mână,
tăind vițelul cel îngrășat și dând o petrecere extraordinară. Așadar, nu uitați că dragostea lui
Dumnezeu pentru un păcătos este infinit mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru
Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, prin moartea lui Hristos pe cruce și prin învierea Lui se pun bazele
mântuirii universale, în sensul că El este o ușă deschisă spre adevărata viață pentru toți cei care
cred în El. Însă, roadele mântuirii universale noi ni le asumăm fiecare prin Biserică, primind
Tainele ei. Astfel că, prima Taină pe care omul trebuie să o primească ca să intre în Împărăția
lui Dumnezeu este Botezul, despre a cărui necesitate i-a vorbit Domnul Iisus lui Nicodim, apoi
Mirungerea și Euharistia. Aceste trei Taine mai sunt numite Taine de inițiere prin care o
persoană primește identitate creștină.

În privința Botezului, aș dori să știți următorul lucru: Mântuitorul n-a stabilit nici o
vârstă sau limită de vârstă la care botezul poate fi primit, ci a stăruit asupra importanței pe care
va avea-o lucrarea Botezului. Repet, De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea
să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (In. 3, 6), îi spune Iisus lui Nicodim. Așadar, nu era nevoie
să precizeze că botezul va trebui aplicat tuturor, deci și copiilor. De ce am subliniat faptul
acesta? Întrucât, știți prea bine că, unii de alte confesiuni, susțin, în mod eronat, învățătura
conform căreia botezul trebuie acordat doar adulților. Nimic mai fals și mai neadevărat!

Concluzie

În încheiere, pericopa evanghelică de astăzi ne înfățișează un adevăr fundamental:

nimeni nu poate să se mântuiască dacă nu participă activ la viața Bisericii, care, a fost
întemeiată cu scumpul Sânge al Domnului Iisus. Precum nimeni nu se vindeca dacă nu privea
spre șarpele de aramă înălțat de Moise, la fel, nimeni nu se poate mântui dacă nu privește, adică
dacă nu intră în comuniune cu Fiul lui Dumnezeu, Care, la fel, a fost înălțat pe lemnul crucii.
Pentru că noi prin sângele lui Iisus ne avem răscumpărarea cum frumos spune sf. Apostol
Petru: Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din

3
viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi, ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel
nevinovat şi neprihănit… (1Ptr 1:18-19).

Amin!