Sunteți pe pagina 1din 84

Cuprins

Lista notaţiilor şi simbolurilor.............................................................................................................. 3


1. Prevederi generale............................................................................................................................ 7
2. Principii generale ale conformării de rezistenţă a infrastructurilor.................................................. 7
2.1. Definirea sistemului structural şi a subsistemelor componente ale construcţiei....................... 7
2.2. Cerinţe privind proiectarea fundaţiilor...................................................................................... 8
2.3. Cerinţe privind proiectarea substructurilor................................................................................8
3. Alegerea tipului de fundaţie............................................................................................................. 9
3.1. Factori de care depinde alegerea tipului de fundaţie................................................................. 9
3.2. Criterii pentru alegerea adâncimii minime de fundare............................................................ 10
4. Materiale utilizate la fundaţii..........................................................................................................11
5. Solicitări transmise infrastructurilor...............................................................................................12
5.1. Prevederi generale................................................................................................................... 12
5.2. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările fundamentale de încărcări.......................... 12
5.3. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările speciale de încărcări...................................12
6. Stabilirea dimensiunilor bazei fundaţiei......................................................................................... 13
6.1. Condiţii generale......................................................................................................................13
6.2. Calculul terenului de fundare pe baza presiunilor convenţionale............................................16
6.3. Calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii....................................................17
6.4. Calculul terenului de fundare la starea limită de capacitate portantă...................................... 18
7. Proiectarea fundaţiilor izolate.........................................................................................................18
7.1. Fundaţii pentru stâlpi de beton armat monolit.........................................................................19
7.1.1. Fundaţii tip talpă de beton armat.......................................................................................... 19
7.1.1.3. Calculul momentelor încovoietoare în fundaţie............................................. 21
7.1.2. Fundaţii tip bloc şi cuzinet................................................................................................... 22
7.2. Fundaţii pentru stâlpi de beton armat prefabricaţi...................................................................25
7.2.1. Dimensiunile secţiunilor de beton........................................................................................ 25
7.2.4. Verificarea tălpii fundaţiei pahar.......................................................................................... 29
7.3. Fundaţii pentru stâlpi metalici................................................................................................. 31
8. Proiectarea fundaţiilor continue de beton armat sub stâlpi.............................................................33
8.1. Domeniul de aplicare...............................................................................................................33
8.2. Alcătuirea fundaţiilor...............................................................................................................34
8.2.1. Secţiunea de beton................................................................................................................ 34
8.2.2. Armarea fundaţiilor.............................................................................................................. 34
8.3. Calculul grinzilor continue...................................................................................................... 35
8.3.1. Calculul cu metode simplificate........................................................................................... 35
8.3.2. Calculul cu metode care iau în considerare conlucrarea între fundaţie şi teren................... 37
9. Proiectarea fundaţiilor construcţiilor cu pereţi structurali de zidărie............................................. 41
9.1. Prevederi generale de alcătuire................................................................................................ 41
9.2. Fundaţii la clădiri amplasate pe teren bun de fundare în zone cu seismicitate redusă............ 42
9.2.1. Fundaţii la clădiri fără subsol............................................................................................... 42
9.2.2. Fundaţii la clădiri cu subsol..................................................................................................46
9.2.3. Dimensionarea fundaţiilor.................................................................................................... 46
9.3. Fundaţii la clădiri amplasate pe teren bun de fundare în zone cu seismicitate ridicată...........49
9.4. Soluţii de fundare la pereţi nestructurali..................................................................................51
9.5. Racordarea în trepte a fundaţiilor având cote de fundare diferite............................................53
9.6. Fundaţii la rosturi de tasare..................................................................................................... 53
9.7. Fundaţii la clădiri amplasate pe terenuri dificile..................................................................... 53
9.7.1. Fundaţii pe pământuri foarte compresibile şi pământuri sensibile la umezire..................... 54
9.7.2. Fundaţii pe pământuri cu umflări şi contracţii mari............................................................. 57
10. Proiectarea fundaţiilor construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat................................... 60

1
10.1. Principii generale de proiectare............................................................................................. 60
10.2. Încărcări transmise infrastructurilor de pereţii structurali de beton armat.............................62
10.3 Dimensionarea tălpii fundaţiilor.............................................................................................62
10.4 Alcătuirea fundaţiilor pentru pereţii structurali de beton armat............................................. 63
11. Proiectarea radierelor de beton armat........................................................................................... 65
11.1. Alcătuire generală şi domenii de aplicare..............................................................................65
11.2. Elemente constructive şi de proiectare.................................................................................. 68
11.3. Calculul radierelor................................................................................................................. 70
11.3.1 Metode simplificate pentru calculul radierelor rigide......................................................... 72
11.3.2. Calculul radierelor pe mediu Winkler................................................................................ 73
11.3.3. Calculul radierelor pe mediu Boussinesq........................................................................... 73
11.3.4. Calculul radierelor pe mediu Winkler - Boussinesq...........................................................74
12. Infrastructuri................................................................................................................................. 74
12.1. Prevederi generale................................................................................................................. 74
12.1.1. Clasificarea infrastructurilor după modul de comportare la acţiuni seismice.................... 74
12.1.2. Clasificarea infrastructurilor după modul de solicitare a terenului de fundare...................74
12.2. Schematizarea încărcărilor pentru calculul infrastructurii.....................................................75
12.3. Calculul eforturilor în elementele infrastructurii...................................................................75
12.3.1. Schematizarea pentru calcul a infrastructurii..................................................................... 76
12.3.2. Schematizarea pentru calcul a pereţilor cu goluri ai infrastructurilor................................ 76
12.3.3. Schematizarea terenului de fundare pentru calcul infrastructurilor....................................78
12.4. Dimensionarea elementelor infrastructurii............................................................................ 78
12.4.1. Verificarea planşeelor.........................................................................................................78
12.4.2. Verificarea pereţilor............................................................................................................78
12.4.3. Verificarea pereţilor în zonele de discontinuitate...............................................................79
12.4.4. Verificarea fundaţiilor........................................................................................................ 80
12.5. Transmiterea eforturilor la infrastructură prin indermediul planşeelor - “efectul de
menghină”.......................................................................................................................................81
12.5.1. Prevederi generale.............................................................................................................. 81
12.5.2. Elemente de calcul, dimensionare şi verificare.................................................................. 81

BIBLIOGRAFIE
ANEXA A
REGLEMENTĂRI TEHNICE
ANEXA B
B1. PRESIUNI CONVENŢIONALE
B2. DEPLASĂRI SAU DEFORMAŢII ADMISE. VALORI ORIENTATIVE
B3. CALCULUL TERENULUI DE FUNDARE LA STAREA LIMITĂ DE DEFORMAŢII
B4. CALCULUL TERENULUI DE FUNDARE LA STAREA LIMITĂ DE CAPACITATE
PORTANTĂ
ANEXA C
CALCULUL GRINZILOR CONTINUE PE MEDIU WINKLER
C1. METODA DE CALCUL BAZATĂ PE SOLUŢII EXACTE
C2. METODE NUMERICE DE CALCUL
ANEXA D
CALCULUL GRINZILOR PE MEDIU BOUSSINESQ
ANEXA E
CALCULUL RADIERELOR PE MEDIU WINKLER
ANEXA F
CALCULUL RADIERELOR PE MEDIU WINKLER – BOUSSINESQ
ANEXA H
CALCULUL PRESIUNILOR PE TEREN ALE FUNDAŢIILOR IZOLATE DE FORMĂ
DREPTUNGHIULARĂ

2
Lista notaţiilor şi simbolurilor
Notaţia sau simbolul UM Semnificaţia
A [m2] Aria secţiunii transversale a sistemului de fundare
Aas [mm2] Aria de armătură de suspendare
Aav [mm2] Aria armăturii verticale
AP [mm2] Aria minimă a plăcii
AS [mm2] Aria laterală a stâlpului pe înălţimea paharului
Awf [m2] Suprafaţa secţiunii de forfecare (lunecare) dintre
elementul vertical şi planşeu (placă)
B [m] Dimensiunea cea mai mică a tălpii fundaţiei
având forma dreptunghiulară în plan
B [m] Lăţimea sistemului de fundare (pentru fundaţii de
secţiune dreptunghiulară în plan)
Ba [m] Lăţimea activă a fundaţiei
Bp [m] Lăţimea (sau diametrul) plăcii utilizate pentru
determinarea caracteristicilor de compresibilitate
prin incercarea pe teren
D [kNm] Rigiditatea cilindrică a radierului
E [kPa] Modulul de elasticitate
Es [kPa] Modulul de deformaţie liniară al terenului de
fundare
Es* [kPa] Modulul dinamic de deformaţie liniară al
terenului de fundare
E' I C [kPa] Rigiditatea aproximativă a construcţiei
E' I F [kPa] Rigiditatea fundaţiei
F [kN] Forţa tăietoare transmisă între pereţii cu planuri
mediane intersectate
G [kPa] Modulul transversal (de forfecare)
H [m] Înălţimea fundaţiei
H’ [m] Înălţimea la marginea fundaţiei tip obelisc
H1, H2 [m] Înălţimile treptelor blocului din beton simplu
HC [m] Înălţimea secţiunii fundaţiei continue
Hf [m] Grosimea fundului paharului
Hî [m] Adâncimea de îngheţ
Hmin [m] Înălţimea minimă a fundaţiei
HP [m] Înălţimea paharului
I [m4] Momentul de inerţie al secţiunii transversale a
sistemului de fundare în lungul axei longitudinale
IC [-] Indicele de consistenţă
If [-] Momentul de inerţie al unei fâşii de radier
definită între mijloacele a două deschideri
succesive.
IP [%] Indicele de plasticitate
K [-] Coeficient care depinde de forma în plan a
fundaţiei, rigiditatea fundaţiei, cota z a punctului
pentru care se calculează tasarea
K0 [-] Coeficientul presiunii laterale a pământului în
stare de repaos
KG [-] Indice de rigiditate pentru radiere generale de
formă dreptunghiulară
KR [-] Rigiditatea relativă
3
L [m] Dimensiunea cea mai mare a tălpii fundaţiei
având forma dreptunghiulară în plan
L [m] Lungimea sistemului de fundare (pentru fundaţii
de secţiune dreptunghiulară în plan)
L0 [m] Distanţa dintre doi stâlpi vecini
L1 [m] Lungimea treptei blocului din beton simplu
La, Lb [m] Valoarea maximă a dimensiunilor plăcii de bază
Ls [kN] Valoarea de calcul a forţei de lunecare transmisă
planşeului superior
M [kNm] Momentul încovoietor rezultant în centrul de
greutate al secţiunii fundaţiei
M [kPa] Modulul edometric
M0 [-] Coeficient de corelaţie între valoarea modului
edometric în intervalul de presiuni 200÷300kPa şi
modulul de deformaţie liniară
M1 [kNm] Momentul încovoietor transmis paharului prin
presiuni pe peretele frontal
M2-3 [kPa] Modulul edometric determinat pentru intervalul
de presiuni 200÷300kPa
Mi [kNm] Momentul încovoietor în stâlpul i
Mr, Mc [kNm] Momentele încovoietoare rezultate în plan
orizontal aplicate părţii superioare a peretelui
frontal
MST,cap [kNm] Momentul capabil al stâlpului în secţiunea de la
faţa paharului
Mx [kNm] Momentul încovoietor faţă de secţiunea x-x
My [kNm] Momentul încovoietor faţă de secţiunea y-y
N [kN] Forţa axială
N [-] Numărul de lovituri necesare penetrării instalaţiei
SPT pe o adâncime de 30cm, pentru un diametru
al tijei de penetrare de 50mm
N [kN] Rezultanta încărcărilor axiale în centrul de
greutate al secţiunii fundaţiei
N1cap [kN] Forţa axială transmisă la pahar prin betonul de
monolitizare
Ni [kN] Forţa axială în stâlpul i
NP [kN] Forţa de întindere în pereţii longitudinali
NST.montaj [kN] Forţa axială maximă în stâlp în faza de montaj a
structurii prefabricate
P [kN] Rezultanta presiunilor pe peretele frontal
Q [kN] Forţa tăietoare
Qas [kN] Forţa tăietoare în elementul vertical al
suprastructurii asociată mecanismului de
plastificare la acţiuni seismice
Qinf [kN] Forţa tăietoare care se dezvoltă în elementul
vertical sub planşeu
Ra [kPa] Rezistenţa de calcul a armăturii de suspendare.
Rc* [N/mm2] Rezistenţa de calcul de bază la compresiune a
betonului
Ri [kN] Reacţiunea în reazemul i
Rt [N/mm2] Rezistenţa de calcul la întindere a betonului din
stâlp

4
U [m] Perimetrul secţiunii de forfecare
W [m3] Modulul de rezistenţă al tălpii fundaţiei având
forma dreptunghiulară în plan
W [m3] Modulul de rezistenţă al secţiunii transversale a
sistemului de fundare

bf [m] Lăţimea unei fâşii de radier definită între


mijloacele a două deschideri succesive
cU [kPa] Rezistenţa la compresiune monoaxială a
pământului (coeziunea nedrenată)
di [m] Distanţa din centrul de greutate al tălpii fundaţiei
la axul stâlpului i
e [-] Indicele porilor
h [mm] Înălţimea secţiunii transversale a grinzii
h [m] Înălţimea probei analizate
h [m] Grosimea radierului
hc [mm] Înălţimea cuzinetului
hc [mm] Înălţimea secţiunii transversale a grinzii în câmp
hd [m] Înălţimea diafragmelor
hr [mm] Înălţimea secţiunii transversale a grinzii în
reazem
k’s [kN/m3] Coeficientul de pat obţinut prin încercarea de
probă cu placa de latură sau diametru Bp
k1 [kN/m3] Coeficientul de pat obţinut din încercarea cu placa
de 1m2 (Bp=1.0m)
ks [kN/m3] Coeficientul de pat al mediului deformabil
lancorare [mm] Lungimea de ancorare
lc [mm] Lungimea cuzinetului
le [mm] Lungimea elastică
ls, bs [mm] Dimensiunile secţiunii transversale a stâlpului
m [-] Coeficient de corecţie care depinde de raportul
între grosimea z0 a stratului deformabil şi lăţimea
B a sistemului de fundare
mbt [-] Coeficientul condiţiilor de lucru
p [kPa] Presiunea de contact fundaţie-teren
qc [kPa] Rezistenţei pe vârf (CPT)
td [m] Grosimea diafragmelor
vp [cm/sec.] Viteza de propagarea a undelor longitudinale
(principale) prin teren
vs [cm/sec.] Viteza de propagarea a undelor trasversale
(secundare) prin teren
z [m] Deplasarea tălpii fundaţiei (pe direcţie verticală)
z0 [m] Grosimea stratului deformabil

∑ E' I ca
(kPa) Rigiditatea cadrelor din componenţa construcţiei

α [-] Factorul de transformare de la valoarea k’s la


valoarea ks
α [º] Unghiul blocului din beton simplu
β [º] Unghiul cuzinetului
ε [%] Deformaţia longitudinală specifică

5
φ [mm] Diametrul barei de armătură
λ [m-1] Coeficientul de flexibilitate pentru radiere sub
stâlpi uniform distribuiţi pe suprafaţa acestora
µ [-] Coeficient de frecare
νs [-] Coeficientul de contracţie transversală (Poisson)
al terenului de fundare
νs * [-] Coeficientul dinamic de contracţie transversală
(Poisson) al terenului de fundare
ρ [g/cm3] Densitate
σ [kPa] Efort unitar normal
σz [kPa] Efort unitar vertical
τmed [kPa] Efortul unitar tangenţial mediu pe suprafaţa de
lunecare

6
1. Prevederi generale
1.1. Prezentul normativ se aplică la proiectarea structurilor de fundare directă pentru clădirile de
locuit şi social – culturale, construcţiile industriale şi agrozootehnice.

La proiectarea structurilor de fundare directă se va avea în vedere respectarea cerinţelor prevăzute la


punctul 2.2 şi în reglementările tehnice conexe.

La proiectarea structurilor de fundare directă în condiţii speciale de teren (pământuri sensibile la


umezire, pământuri contractile, pământuri lichefiabile) se au în vedere şi măsurile suplimentare din
reglementările tehnice în vigoare specifice acestor cazuri.

1.2. Normativul se referă la următoarele tipuri de fundaţii directe:

a) fundaţii izolate;
b) fundaţii continue;
c) fundaţii radier.

1.3. Reglementări tehnice conexe sunt enumerate în anexa A.

2. Principii generale ale conformării de rezistenţă a infrastructurilor


2.1. Definirea sistemului structural şi a subsistemelor componente ale construcţiei

2.1.1. Sistemul structural reprezintă ansamblul elementelor care asigură rezistenţa şi stabilitatea
unei construcţii sub acţiunea încărcărilor statice şi dinamice (inclusiv cele seismice). Elementele
structurale pot fi grupate în patru subsisteme: suprastructura S; substructura B; fundaţiile F; terenul
de fundare T (Fig. 2.1).

2.1.2. Suprastructura (S) reprezintă ansamblul elementelor de rezistenţă situate deasupra


infrastructurii.

2.1.3. Infrastructura (Ι) este alcătuită din substructură şi fundaţii. La construcţiile care nu au
substructură, infrastructura este alcătuită din fundaţii.

2.1.4. Substructura (B) este zona poziţionată între suprastructură şi fundaţii. În raport cu
suprastructura, aceasta prezintă diferenţe de alcătuire şi conformare, care conduc la capacităţi de
rigiditate şi rezistenţă majorate.

2.1.5. Fundaţiile (F) reprezintă ansamblul elementelor structurale care transmit încărcările la terenul
de fundare.

2.1.6. Terenul de fundare (T) constituie suportul construcţiei şi reprezintă volumul de rocă sau de
pământ care resimte influenţa construcţiei respective sau în care pot avea loc fenomene care să
influenţeze construcţia.

7
S
S
F F
T T T T T T T T
a b

S
S
S
±0.00 ±0.00
B Ι   B Ι
F B Ι
F F
T T T
c e
d

Fig. 2.1 Componentele sistemului structural: Suprastructura S; Substructura B; Fundaţiile F;


Terenul de fundare T; Ιnfrastructura Ι

2.2. Cerinţe privind proiectarea fundaţiilor

2.2.1. Fundaţiile trebuie proiectate astfel încât să transmită la teren încărcările construcţiei, inclusiv
cele din acţiuni seismice, asigurând îndeplinirea condiţiilor privind verificarea terenului de fundare
la stări limită.

2.2.2. Fundaţiile ca elemente structurale se vor proiecta astfel încât să fie îndeplinite condiţiile de
verificare la stările limită ultime şi ale exploatării normale.

2.3. Cerinţe privind proiectarea substructurilor

2.3.1. Substructura are rolul de a prelua încărcările provenite de la suprastructură şi de a le transmite


fundaţiilor.

2.3.2. Substructura este alcătuită de regulă din elemente structurale verticale (pereţi, stâlpi) şi
elemente orizontale sau înclinate (plăci, grinzi etc.).

2.3.3. Proiectarea substructurii trebuie să ţină cont de conlucrarea cu fundaţiile şi suprastructura.

2.3.4. La proiectarea substructurilor se vor lua în considerare încărcările proprii, încărcările


transmise de suprastructură şi de teren conform prevederilor de la cap. 5.

2.3.5. Eforturile din acţiuni seismice transmise substructurii se vor asocia mecanismului de
plastificare al suprastructurii (Fig. 2.2).

Această condiţie nu este obligatorie în zonele seismice de calcul E şi F definite conform


normativului P100-92.

2.3.6. La proiectarea elementelor structurale ale substructurii vor fi îndeplinite condiţiile de


verificare la stările limită ultime şi ale exploatării normale. Infrastructura se va proiecta astfel încât
să fie solicitată, de regulă, în domeniul elastic de comportare. Se admite proiectarea mecanismului
de plastificare a structurii la acţiuni seismice severe cu dezvoltarea de articulaţii plastice şi în
8
substructură. In aceste situaţii se vor lua măsuri care să asigure o comportare ductilă a substructurii
şi accesul pentru intervenţii post seismice.

Perete
Stâlp Articulaţii plastice
Grindă
S
S

F
B Ι
F T
T

Fig. 2.2. Sisteme structurale cu mecanisme de plastificare în suprastructură

3. Alegerea tipului de fundaţie.


3.1. Factori de care depinde alegerea tipului de fundaţie.

Alegerea tipului de fundaţie şi a adâncimii de fundare se face funcţie de următorii factori:

3.1.1. Sistemul structural al construcţiei:


- tipul de suprastructură (în cadre, cu pereţi etc.);
- dimensiuni (deschideri, travei, înălţimi – suprateran şi subteran);
- alcătuirea substructurii;
- materiale (beton, metal, zidărie etc.);
- eforturile transmise fundaţiilor în grupările fundamentale şi speciale de încărcări;
- mecanismul de disipare a energiei induse de acţiunea seismică (poziţia zonelor potenţial plastice,
eforturile transmise fundaţiilor etc.);
- sensibilitatea la tasări a sistemului structural.

3.1.2. Condiţiile de teren:


- natura şi stratificaţia terenului de fundare, caracteristicile fizico-mecanice ale straturilor de pământ
sau de rocă şi evoluţia acestora în timp;
- condiţiile de stabilitate generală a terenului (terenuri în pantă cu structuri geologice susceptibile de
alunecări de teren etc.);
- condiţiile hidrogeologice (nivelul şi variaţia sezonieră a apelor subterane, agresivitatea apelor
subterane, circulaţia apei prin pământ etc.)
- condiţiile hidrologice (nivelul apelor de suprafaţă, posibilităţi de producere a inundaţiilor, a
fenomenului de afuiere etc.).

3.1.3. Condiţiile de exploatare ale construcţiei:


- eforturile transmise la fundaţii (din sarcini statice şi dinamice – vibraţii produse de utilaje etc.);
- posibilitatea pierderilor de apă sau substanţe chimice din instalaţiile sanitare sau industriale;
- încălzirea terenului în cazul construcţiilor cu degajări mari de căldură (cuptoare, furnale etc.);
- degajări de gaze agresive care poluează apele meteorice şi accentuează agresivitatea chimică a
apelor subterane;
- influenţa deformaţiilor terenului de fundare asupra exploatării normale a construcţiei,
9
- limitarea tasărilor în funcţie de cerinţele tehnologice specifice.

3.1.4 Condiţiile de execuţie ale infrastructurii:


- adâncimea săpăturii pentru realizarea fundaţiilor construcţiei şi modul de asigurare a stabilităţii
săpăturii;
- existenţa unor construcţii în vecinătate care pot fi afectate de lucrările de execuţie a infrastructurii
(instabilitatea taluzului, afuierea terenului la realizarea epuismentelor etc.);
- sistemul de epuismente;
- prezenţa reţelelor de apă-canal, de gaze, de energie electrică etc.

3.2. Criterii pentru alegerea adâncimii minime de fundare

3.2.1. Adâncimea de fundare este distanţa măsurată de la nivelul terenului (natural sau sistematizat)
până la talpa fundaţiei.

Adâncimea minimă de fundare se stabileşte în funcţie de:


- adâncimea de îngheţ;
- nivelul apei subterane;
- natura terenului de fundare;
- înălţimea minimă constructivă a fundaţiei,
- condiţiile tehnologice.

Adâncimea minimă de fundare se stabileşte conform tabelului 3.1 în funcţie de natura terenului de
fundare, adâncimea de îngheţ şi nivelul apei subterane.
Tabelul 3.1
H Adâncimea minimă de fundare

adâncimea apei (cm)
adâncimea de
subterane faţă de
Terenul de fundare îngheţ conform Terenuri
cota terenului Terenuri ferite
STAS 6054-77 supuse acţiunii
natural de îngheţ*)
(cm) îngheţului
(m)
Roci stâncoase oricare oricare 30÷40 20
Pietrişuri curate, H≥2.00 Hî 40
nisipuri mari şi oricare
H<2.00 Hî+10 40
mijlocii curate
H≥2.00 80 50
Hî≤70
Pietriş sau nisip H<2.00 90 50
argilos, argilă grasă H≥2.00 Hî+10 50
Hî>70
H<2.00 Hî+20 50
H≥2.50 80 50
Nisip fin prăfos, praf Hî≤70
H<2.50 90 50
argilos, argilă
H≥2.50 Hî+10 50
prăfoasă şi nisipoasă Hî>70
H<2.50 Hî+20 50
*)
Observaţie – Valorile date pentru cazul terenurilor ferite de îngheţ se măsoară de la cota inferioară
a pardoselii.

3.2.2. Adâncimea de îngheţ are valorile indicate în STAS 6054/87.

10
3.2.3. Talpa fundaţiei va pătrunde cel puţin 20cm în stratul de fundare natural sau îmbunătăţit.

3.2.4. Pentru construcţiile fundate pe terenuri dificile (pământuri sensibile la umezire, pământuri
contractile, pământuri lichefiabile, etc.), adâncimea de fundare se stabileşte în conformitate cu
prescripţiile tehnice în vigoare specifice acestor cazuri.

4. Materiale utilizate la fundaţii


4.1. Fundaţiile se alcătuiesc în mod obişnuit din:
- beton armat;
- beton simplu;
- zidărie de piatră.

4.2. Caracteristicile betoanelor utilizate la executarea fundaţiilor se stabilesc de proiectant în funcţie


de destinaţie, solicitări, condiţiile mediului de fundare şi influenţa acestora asupra durabilităţii
betonului din fundaţii, conform precizărilor din NE 012-99.

4.3. Clasele minime de beton se stabilesc astfel:


a) Beton simplu
C4/5– pentru umpluturi, egalizări şi bloc (la fundaţiile tip bloc şi cuzinet).

b) Beton armat
C8/10 pentru fundaţii izolate sau continue, fundaţii pahar monolite, cuzineţi, radiere şi reţele de
grinzi neexpuse la acţiuni agresive, cu procente optime de armare;
C12/15 pentru fundaţii pahar prefabricate, fundaţii supuse la solicitări importante şi fundaţii supuse la
acţiuni dinamice.

În condiţii de agresivitate caracteristicile betoanelor se stabilesc conform prevederilor din NE 012-


99 şi Instrucţiunile Tehnice C215-88.

4.4. Pentru fundaţiile din zidărie de piatră se aplică prevederile din STAS 2917-79.

Mortarul întrebuinţat este din var şi ciment de marcă minim M10 conform STAS 1030-85.

4.5. Pentru fundaţiile continue ale construcţiilor cu cel mult un nivel amplasate în mediul rural se
pot aplica şi soluţii constructive bazate pe folosirea materialelor locale. Fundaţiile se pot realiza din
zidărie de piatră sau beton ciclopian.

4.6. Tipul de ciment ce se utilizează la prepararea betonului pentru fundaţii se stabileşte în funcţie
de influenţa condiţiilor mediului de fundare, în conformitate cu prevederile Normativului NE 012-
99.

4.7. Oţelul beton trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice prevăzute în STAS 438/1-89 şi STAS
438/2-91.

Pentru armătura rezultată din criterii constructive se utilizează de regulă oţel OB37 iar pentru
armătura de rezistenţă rezultată din calcul se utilizează oţel OB37, PC sau plase sudate din STNB.

11
5. Solicitări transmise infrastructurilor
5.1. Prevederi generale

5.1.1. Solicitările transmise infrastructurilor se determină considerând eforturile transmise de


suprastructură, încărcările aplicate direct infrastructurii (încărcări din greutatea proprie, din încărcări
de exploatare, forţe seismice etc.), presiuni sau împingeri ale pământului, presiunea apei etc.
Orice acţiune semnificativă pentru proiectarea elementelor infrastructurii sau pentru verificarea
terenului de fundare se va considera în categoria de solicitări transmise infrastructurii.

5.1.2. Solicitările transmise infrastructurilor se determină în grupările fundamentale de încărcări şi


în grupările speciale de încărcări.

Stabilirea solicitările transmise infrastructurilor în grupările speciale de încărcări este, de regulă,


condiţionată de dimensionarea completă a suprastructurii.

5.1.3. Solicitările transmise infrastructurilor se determină cu valori corespunzătoare proiectării


elementelor de beton ale infrastructuturii şi cu valori corespunzătoare verificării terenului de
fundare.

5.1.4. Structurile considerate în calcul în stadiul de comportare liniară (elastic) se recomandă să fie
schematizate ca ansamblul constituit din suprastructură, infrastructură şi teren de fundare.

5.1.5. În gruparea specială de încărcări la acţiuni seismice, când, de regulă, se acceptă plastificarea
suprastructurii şi dezvoltarea unui mecanism de disipare a energiei induse de cutremur, solicitările
transmise infrastructurilor se determină corespunzător forţelor generalizate (N, M, Q etc.) dezvoltate
în secţiunea de la baza suprastructurii (fig 5.1).
Directia actiunii seismice

Ni

Qi Mi
p
ef

Fig. 5.1 Solicitările transmise infrastructurii de suprastructură.

5.2. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările fundamentale de încărcări

5.2.1. Verificarea rezistenţei infrastructurilor şi a terenului de fundare va considera valorile de


calcul ale eforturilor transmise de suprastructură.

5.2.2. Valorile solicitărilor transmise infrastructurii se determină conform STAS 10101/0-77 şi


coeficienţii încărcărilor din STAS 10101/2A1-87.

5.3. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările speciale de încărcări

12
5.3.1. Prevederile de la pct. 5.3. sunt aplicabile grupărilor speciale de încărcări în care se consideră
acţiunile seismice aplicate construcţiei.

Calculul va considera orice direcţie de acţiune seismică semnificativă pentru proiectarea


infrastructurii. De regulă se vor considera 8 direcţii în plan orizontal, corespunzătoare direcţiilor
principale şi direcţiilor oblice (la 45º şi 135º) ale construcţiei.

5.3.2. Solicitările transmise infrastructurilor proiectate corespunzător unei comportări elastice de


suprastructura plastificată sunt asociate mecanismului de disipare a energiei induse de acţiunile
seismice.
Valorile forţelor generalizate transmise infrastructurii sunt determinate prin majorarea forţelor
capabile dezvoltate de mecanismul de plastificare a suprastructurii cu coeficientul kF:

kF = 1.35 (5.1)

Forţele generalizate capabile se determină considerând rezistenţele de calcul ale materialelor.

Dacă forţele generalizate capabile se determină considerând rezistenţele medii ale materialelor
valoarea coeficientului kF este:

kF = 1.00 (5.2)

5.3.3. Dacă mecanismul de plastificare care asigură disiparea energiei induse de cutremur implică
dezvoltarea de deformaţii inelastice şi în elementele substructurii, pentru calcul se consideră
următoarele valori ale solicitărilor transmise de suprastructură
- în calculul elementelor infrastructurii: valorile solicitărilor capabile din grupările speciale de
încărcări;
- pentru verificarea terenului de fundare: valorile solicitărilor capabile din grupările speciale de
încărcări majorate cu coeficientul kF dat de (5.1)

5.3.4. Solicitările transmise infrastructurilor de structurile care răspund elastic la acţiunile seismice
se consideră cu valorile date la pct. 5.3.3.

5.3.5. Efectul componentei verticale a acţiunii seismice se va lua în considerare la proiectarea


sistemelor de fundare conform prevederilor din normativul P100-92; în cazul fundaţiilor sensibile la
forţă tăietoare/străpungere (radiere tip dală groasă etc.) valorile coefientului seismic de calcul pe
direcţie verticală sunt ±2ks.

5.3.6. În grupările speciale de încărcări care cuprind şi acţiunea seismică, se consideră acţiunea de
lungă durată a încărcărilor aplicate direct elementelor infrastructurii precum şi forţele seismice de
calcul stabilite pe baza unui coeficient seismic cu valoarea minimă:

cs = 1.5αks (5.3)

6. Stabilirea dimensiunilor bazei fundaţiei


6.1. Condiţii generale

Dimensiunile bazei fundaţiei se stabilesc pe baza calculului terenului de fundare, cu respectarea


prevederilor din STAS 3300/1-85 şi STAS 3300/2-85.

13
Dimensiunile bazei fundaţiei se aleg astfel încât presiunile la contactul între fundaţie şi teren să aibă
valori acceptabile, pentru a se împiedica apariţia unor stări limită care să perecliteze siguranţa
construcţiei şi/sau exploatarea normală a construcţiei.

Stările limită ale terenului de fundare pot fi de natura unei stări limită ultime (SLU), a cărei depăşire
conduce la pierderea ireversibilă, în parte sau în totalitate, a capacităţii funcţionale a construcţiei sau
de natura unei stări limită a exploatării normale (SLEN), a cărei depăşire conduce la întreruperea
exploatării normale a construcţiei.

Potrivit STAS 3300/1-85, stările limită ale terenului de fundare sunt:


- starea limită de deformaţii (SLD), care poate fi de natura unei stări limită ultime (SLD.U), dacă
deformaţiile terenului conduc la deplasări şi deformaţii ale construcţiei incompatibile cu structura
de rezistenţă, sau de natura unei stări limită a exploatării normale (SLD.EN), dacă deformaţiile
terenului împiedică exploatarea normală a construcţiei;
- starea limită de capacitate portantă (SLCP), care corespunde unei extinderi a zonelor în care se
îndeplineşte condiţia de rupere (efortul tangenţial efectiv este egal cu rezistenţa la forfecare a
materialului) astfel încât are loc pierderea stabilităţii terenului şi a construcţiei, în parte sau în
totalitate; starea limită de capacitate portantă a terenului de fundare este întotdeauna de natura unei
stări limite ultime.

În funcţie de particularităţile construcţiei şi ale terenului de fundare, presiunile acceptabile pe


terenul de fundare se pot stabili, în cazul fundării directe, în trei moduri:
- ca presiuni convenţionale, pconv;
- ca presiuni care să asigure îndeplinirea condiţiilor calcului la starea limită de deformaţii
(SLD.U şi SLD.EN);
- ca presiuni care să asigure îndeplinirea condiţiilor calcului la starea limită de capacitate portantă
(SLCP).

Din punctul de vedere al construcţiei, calculul terenului de fundare se diferenţiază în funcţie de


următorii factori:
a. clasa de importanţă
- construcţii speciale, CS (din clasele de importanţă I şi II conform STAS 10100/0-75);
- construcţii obişnuite, CO (din clasele de importanţă III, IV, V).
b. sensibilitatea la tasări
- construcţii sensibile la tasări diferenţiale (CSEN);
- construcţii nesensibile la tasări diferenţiale.
c. existenţa restricţiilor de deformaţii în exploatare:
- construcţii cu restricţii (CRE);
- construcţii fără restricţii.

Din punctul de vedere al terenului de fundare, calculul terenului de fundare se diferenţiază în


funcţie de apartenenţa terenului la una din următoarele categorii:
a. terenuri bune (TB)
b. terenuri dificile

În tabelul 6.1 sunt date, după STAS 3300/2-85, situaţiile care corespund încadrării „terenuri bune”.

14
Tabelul 6.1
Nr.
Tipuri de terenuri bune
crt.
1 Blocuri, bolovănişuri sau pietrişuri conţinând mai puţin de 40% nisip şi mai puţin de 30%
argilă, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale (având înclinarea mai mică
de 10%)
2 Pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase, îndesate sau de îndesare medie, în condiţiile
unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
3 Pământuri coezive cu plasticitate redusă: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase şi prafuri, având
e ≤ 0, 7 şi Ic ≥ 0,5 în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
4 Pământuri coezive cu plasticitate medie: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase-argiloase, având
e ≤ 1 şi Ic ≥ 0,5 în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
5 Pământuri coezive cu plasticitate mare: argile nisipoase, argile prăfoase şi argile, având
e ≤1,1 şi Ic ≥ 0,5 în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
6 Roci stâncoase şi semistâncoase în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
7 Orice combinaţie între stratificaţiile precizate la nr. crt. 1...6
8 Umpluturi de provenienţă cunoscută realizate organizat, conţinând materii organice sub 5%

Notă: Pământurile coezive saturate de consistenţă ridicată (Ic > 0,5), pot fi considerate „terenuri
bune” în accepţia tabelului 6.1. Totuşi, în situaţia în care încărcarea transmisă de fundaţia directă
asupra acestor pământuri se realizează rapid, fără posibilitatea drenării apei din porii pământului,
devine necesară o verificare a terenului la starea limită de capacitate portantă (SLCP).

Condiţiile de efectuare a calculului terenului de fundare alcătuit din pământuri, în vederea stabilirii
unor dimensiuni ale bazei fundaţiei care să conducă la presiuni acceptabile pe teren, sunt sintetizate
în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2
Modul de Terenul Construcţii
calcul
Pământ Restricţii de
(stabilirea Bun Sensibilitatea la
Dificil coeziv saturat Importanţa deformaţii în
presiunii (TB) tasări diferenţiale
încărcat rapid exploatare
acceptabile)
Obişnuită Specială Nesensibilă Sensibilă Fără Cu
(CO) (CS) (CSEN) restricţii restricţii
(CRE)
pconv x x x x
SLD.U x
SLD.U x
SLD.U x
SLD.EN x
SLCP x
SLCP x

După cum rezultă din tabelul 6.2, calculul terenului de fundare pe bază de presiuni convenţionale
impune îndeplinirea simultană a patru condiţii. În schimb, o singură condiţie este suficientă pentru
a face obligatoriu calculul la starea limită de deformaţie (la SLD.U sau SLD.EN) sau calculul la
starea limită de capacitate portantă (SLCP).

15
În cazul fundării pe rocă, folosirea presiunilor convenţionale ca presiuni acceptabile este admisă în
toate cazurile, cu excepţia construcţiilor speciale când se impune calculul la starea limită de
capacitate portantă (SLCP).

6.2. Calculul terenului de fundare pe baza presiunilor convenţionale

Presiunile convenţionale sunt presiuni acceptabile stabilite pe cale empirică, ţinând seama de
experienţa de construcţie din ţară.

În anexa B sunt reproduse, după STAS 3300/2-85, tabelele cuprinzând aşa-numitele valori de bază
ale presiunilor convenţionale, p conv, corespunzătoare unor fundaţii convenţionale având lăţimea
tălpii B = 1,0 m şi adâncimea de fundare Df=2.0 m, precum şi regulile de stabilire a corecţiilor de
lăţime CB şi de adâncime CD (vezi paginile B2÷B4).

Caracterul empiric al presiunilor convenţionale este evidenţiat de faptul că valorile de bază din
tabele se obţin în funcţie de caracteristici ale naturii pământurilor (granulozitate, plasticitate) şi ale
stării pământurilor (stare de îndesare, stare de consistenţă, grad de saturaţie, indicele porilor), fără a
se face uz de cunoaşterea proprietăţilor mecanice (rezistenţa la forfecare, deformabilitate).

Condiţiile care trebuie respectate în cazul calculului terenului de fundare pe baza presiunilor
convenţionale se diferenţiază în funcţie de tipul încărcării şi de gruparea de încărcare (gruparea
fundamentală GF, gruparea specială GS) şi sunt sintetizate în tabelul 6.3. Pentru stabilirea
dimensiunilor în plan ale fundaţiei este necesară, după caz, îndeplinirea tuturor condiţiilor
specificate în tabelul 6.3. Prin aceasta se consideră implicit îndeplinite condiţiile calcului terenului
de fundare la starea limită de deformaţie şi la starea limită de capacitate portantă, ca stări limită
ultime.

Tabelul 6.3
Centrică Cu excentricitate după Cu excentricitate
Tipul încărcării o singură direcţie după două direcţii

M M

N N
N

Gruparea de
încărcare N
N N

GF pef ≤ pconv pef max ≤ 1.2pconv pef max ≤ 1.4pconv


GS P’ef ≤ 1.2 pconv p’ef max ≤ 1.4pconv p’ef max ≤ 1.6pconv

Dimensiunile în plan ale fundaţiilor se stabilesc astfel ca rezultanta încărcărilor provenite din acţiuni
din grupări fundamentale să fie aplicată în cadrul sâmburelui central. Pentru situaţiile în care în
gruparea fundamentală intervin solicitări orizontale importante, nepermanente, se admite ca
rezultanta încărcărilor să se aplice în afara sâmburelui central cu condiţia ca secţiunea activă a tălpii
fundaţiei să nu fie mai mică de 80% din aria totală a acesteia.

În cazul construcţiilor rezemate pe o fundaţie mică (cazuri de fundaţii la castele de apă, turnuri) nu
se admite nu se admikte desprinderea fundaţiei de pe teren în grupările fundamentale de încărcări.
16
Modul de calcul al lui pef pentru excentricitate pe două direcţii este prezentat la punctul B4 (a se
vedea anexa B).

Excentricităţile maxime admise pentru rezultantele încărcărilor din grupări speciale trebuie să fie
limitate astfel încât secţiunea activă a suprafeţei tălpii fundaţiei să se extindă cel puţin până în
dreptul centrului de greutate al acesteia.

6.3. Calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii

Prin calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii se cere îndeplinirea a două seturi de
condiţii, sintetizate în tabelele 6.4 şi 6.5.

Tabelul 6.4
Tipul stării limită de deformaţie Condiţia de îndeplinit
SLD.U ∆s ≤ ∆s
SLD.EN ∆t ≤ ∆t

Condiţiile specificate în tabelul 6.4 au semnificaţia:


∆s deplasări sau deformaţii posibile ale construcţiei datorate tasărilor terenului de fundare,
calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLU;
∆ t aceeaşi semnificaţie ca şi ∆s , calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLEN;
∆s deplasări sau deformaţii de referinţă admise pentru structură, stabilite de proiectantul structurii;
în lipsa unor valori stabilite de proiectant pot fi luate în considerare, orientativ, valorile specificate
în anexa B pentru construcţii neadaptate în mod special în vederea preluării tasărilor neuniforme;
∆ t deplasări sau deformaţii admise din punct de vedere tehnologic, specificate de proiectantul
tehnolog.

Tabelul 6.5
Tipul Centrică Cu excentricitate după o Cu excentricitate după
încărcării singură direcţie două direcţii

M
M

N N N

N N
N

Condiţia de
pef ≤ ppl pef max ≤ 1.2ppl pef max ≤ 1.4ppl
îndeplinit

În condiţiile definite în tabelul 6.5, ppl (presiunea plastică) reprezintă presiunea corespunzătoare unei
B
extinderi limitate pe o adâncime egală cu , B fiind lăţimea fundaţiei, a zonei plastice în terenul de
4
fundare. Prin zonă plastică se înţelege zona pe conturul şi în interiorul căreia se îndeplineşte
condiţia de rupere în pământ.

17
Presiunea plastică ppl este o presiune acceptabilă. Condiţiile din tabelul 6.5, a căror îndeplinire
precede efectuarea calculului deformaţiilor probabile ale terenului de fundare, reprezintă condiţii de
valabilitate a calculului de deformaţii, în care terenul este asimilat cu un mediu liniar-deformabil iar
utilizarea relaţiilor din Teoria Elasticităţii este admisă.
În anexa B sunt sintetizate prevederile din STAS 3300/2-85 referitoare la calculul terenului de
fundare la starea limită de deformaţii.

6.4. Calculul terenului de fundare la starea limită de capacitate portantă

Prin calculul terenului de fundare la starea limită de capacitate portantă, în cazul fundării directe, se
cere respectarea condiţiei generale Q ≤ mR , cu cele trei forme particulare date în tabelul 6.6.

Tabelul 6.6
Fundaţie de suprafaţă Fundaţie solicitată Fundaţie pe taluz sau în
transversal apropiere de taluz
Ms
M
Mr
N

Tipul L'

lucrării
N N
B'
B

N
L T

Cazul de
SLCP.1 SLCP.2 SLCP.3
calcul
Condiţia T ≤ 0.8µN
N ≤ 0.9L’B’pcr Mr ≤ 0.8Ms
Q ≤ mR
Q reprezintă încărcarea de calcul asupra terenului de fundare, provenită din acţiunile din grupările
speciale;
R reprezintă valoarea de calcul a rezistenţei terenului de fundare;
m reprezintă coeficientul condiţiilor de lucru.

În anexa B sunt sintetizate prevederile din STAS 3300/2-85 referitoare la calculul terenului de
fundare la starea limită de capacitate portantă.

7. Proiectarea fundaţiilor izolate


Prevederile prezentului capitol se aplică la proiectarea fundaţiilor izolate ale stâlpilor de beton armat
şi de metal. Fundaţiile izolate pot fi utilizate şi în cazul unor elemente structurale continue, dacă
structura este proiectată considerând rezemările concentrate.
Tipurile de fundaţii izolate care fac obiectul prezentului normativ sunt:
a) Fundaţiile pentru stâlpi de beton armat monolit:
- fundaţii tip talpă de beton armat (”fundaţii elastice”);
- fundaţii tip bloc şi cuzinet (”fundaţii rigide”).
b) Fundaţiile pentru stâlpi de beton armat prefabricat:
- fundaţii pahar;
- alte tipuri de fundaţii adaptate sistemului de îmbinare dintre stâlpul prefabricat şi fundaţie.
c) Fundaţiile pentru stâlpi metalici:
- fundaţii tip bloc şi cuzinet;
18
- fundaţii tip talpă de beton armat.

Proiectarea fundaţiilor izolate de beton armat se va conforma prevederilor din STAS 10107/0-90.

Dimensiunile în plan ale fundaţiilor izolate se stabilesc conform prevederilor de la capitolul 6.

La alcătuirea fundaţiilor izolate se va ţine seama de următoarele reguli cu caracter general:


a) Sub fundaţiile de beton armat monolit se prevede un strat de beton de egalizare de 50÷100 mm
grosime, stabilit funcţie de condiţiile de teren, execuţie şi suprafaţa fundaţiei;
b) Sub fundaţiile de beton armat prefabricat se prevede un pat de nisip de 70÷150 mm grosime;
c) Fundaţiile se poziţionează, de regulă, centrat în axul stâlpului. Pentru stâlpi de calcan, de rost
sau situaţii în care există în vecinătate alte elemente de construcţii sau instalaţii se pot utiliza
fundaţii excentrice în raport cu axul stâlpului; în acest caz momentul transmis tălpii fundaţiei se
poate reduce prin prevederea de grinzi de echilibrare.

7.1. Fundaţii pentru stâlpi de beton armat monolit

7.1.1. Fundaţii tip talpă de beton armat

Fundaţiile tip talpă de beton armat pot fi de formă prismatică (Fig. 7.1.a) sau formă de obelisc (Fig.
7.1.b).

Betonul utilizat la realizarea fundaţiilor tip talpă armată va fi de clasă minimă C8/10.

7.1.1.1. Înălţimea fundaţiei (H) se stabileşte funcţie de următoarele condiţii:


a) Asigurarea rigidităţii fundaţiei de beton armat; dacă se respectă valorile minime ale raportului
dintre înălţimea fundaţiei şi dimensiunea cea mai mare în plan (H/L) date în tabelul 7.1 (ultima
coloană) este admisă ipoteza distribuţiei liniare a presiunilor pe teren;
b) Verificarea fundaţiei la forţă tăietoare; dacă se respectă valorile minime ale raportului dintre
înălţimea fundaţiei şi dimensiunea cea mai mare în plan (H/L) date în tabelul 7.1, secţiunea de
beton poate prelua forţa tăietoare nefiind necesare armături transversale;

≤1/3

H H
H’
Beton de egalizare Beton de egalizare
L L

a) b)
Fig. 7.1 Fundaţii tip talpă de beton armat
c) Verificarea fundaţiei la încovoiere; de regulă verificarea secţiunii de beton armat la starea limită
de rezistenţă la încovoiere nu implică modificarea înălţimii secţiunii de beton stabilită conform
punctelor a şi b;
d) Valoarea minimă a înălţimii fundaţiei este Hmin = 300 mm.
Înălţimea la marginea fundaţiei tip obelisc (H’) rezultă în funcţie de următoarele condiţii:
a) Înălţimea minimă necesară pentru ancorarea armăturilor de pe talpa fundaţiei (15φmax);
b) Panta feţelor înclinate ale fundaţiei nu va fi mai mare de 1/3;
19
c) Valoarea minimă este H’min = 250 mm.

7.1.1.2. Armătura fundaţiei (Fig. 7.2) este compusă din:


a) Armătura de pe talpă, realizată ca o reţea din bare dispuse paralel cu laturile fundaţiei.

Armătura rezultă din verificarea la moment încovoietor în secţiunile de la faţa stâlpului. În calculul
momentelor încovoietoare din fundaţie se consideră presiunile pe teren determinate de solicitările
transmise de stâlp. Se vor considera situaţiile de încărcare (presiuni pe teren) care conduc la
solicitările maxime în fundaţie.

Procentul minim de armare pe fiecare direcţie este 0.10 % pentru armături OB37 şi 0.075 % pentru
armături PC52.

Diametrul minim al armăturilor este de 10mm.


Distanţa maximă între armături este de 250mm; distanţa minimă este de 100mm.
Armătura se distribuie uniform pe lăţimea fundaţiei şi se prevede la capete cu ciocuri cu lungimea
minimă de 15φ.
b) Armătura de la partea superioară este realizată din 3÷4 bare dispuse în dreptul stâlpului sau ca o
reţea dezvoltată pe toată suprafaţa fundaţiei.

Fundaţiile tip obelisc care nu au desprindere de pe terenul de fundare au armătură constructivă la


partea superioară, unde se dispun pe fiecare direcţie principală minimum 3 bare de armătură OB37,
cu diametrul de minim 12 mm.

La fundaţiile care lucrează cu arie activă, armătura de la partea superioară rezultă din calculul la
încovoiere. Dimensionarea armăturii se face în secţiunile de consolă cele mai solicitate, considerând
momentele încovoietoare negative rezultate din acţiunea încărcărilor din greutatea fundaţiei, a
umpluturii peste fundaţie şi a sarcinilor aplicate pe teren sau prin repartizarea momentului
încovoietor transmis de stâlp. În această situaţie de solicitare armătura se realizează ca o reţea de
bare dispuse paralel cu laturile fundaţiei.
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm.
Distanţa maximă între armături este de 250 mm; distanţa minimă este de 100 mm.
Armătura se distribuie uniform pe lăţimea fundaţiei şi se prevede la capete cu ciocuri cu lungimea
minimă de 15φ.

c) Armătura transversală pentru preluarea forţelor tăietoare se realizează ca armătură înclinată


dispusă în dreptul stâlpului.

Forţa tăietoare în secţiunea de calcul se determină considerând o fisură înclinată cu 45º şi presiunile
dezvoltate pe teren de forţele transmise de stâlp. Dacă fundaţia lucrează cu arie activă, la calculul
forţei tăietoare se vor considera presiunile efective pe teren.

d) Armături pentru stâlp (mustăţi). Armăturile verticale din fundaţie, pentru conectarea cu stâlpul
de beton armat, rezultă în urma dimensionării/verificării stâlpului. Armăturile din fundaţie
(mustăţile) se alcătuiesc astfel încât în prima secţiune potenţial plastică a stâlpului, aflată
deasupra fundaţiei, barele de armătură să fie continue (fără înnădiri).
Etrierii din fundaţie au rol de poziţionare a armăturilor verticale pentru stâlp; se dispun la distanţe
de maximum 250 mm şi cel puţin în 3 secţiuni.

20
Armătura trebuie prelungită în fundaţie pe o lungime cel puţin egală cu lancorare + 250 mm, unde
lancorare se determină conform STAS 10107/0-90.

L
L

Fig. 7.2 Armarea fundaţiilor tip talpă de beton armat

Tabelul 7.1.
Presiunea H/L minim pentru care nu
H/L minim pentru
efectivă este necesară verificarea la
care nu se verifică
maximă forţă tăietoare a fundaţiei
rigiditatea fundaţiei
pe teren (kPa) Beton C8/10 Beton C12/15 *

100 0.22 0.20 0.25


150 0.25 0.23 0.26
200 0.27 0.26 0.27
250 0.29 0.27 0.28
300 0.30 0.29 0.29
400 0.32 0.30 0.33
600 0.39 0.35 0.35
*pentru betoane de clasă superioară se utilizează valorile date în tabelul 7.1. pentru clasa C12/15.

7.1.1.3. Calculul momentelor încovoietoare în fundaţie

Pentru calculul momentelor încovoietoare în fundaţie se consideră secţiunile de încastrare de la faţa


stâlpului şi presiunile pe teren pe suprafaţa delimitată de laturile tălpii şi planul de încastrare
considerat (Fig.7.3).

Presiunea pe teren se poate calcula conform Anexei H.

Calculul simplificat al momentelor încovoietoare în talpa fundaţiei se face cu relaţiile 7.1 şi 7.2:
 l2 l2  (7.1)
M x = B ⋅  p o x + ( p1 − p 0 ) x 
 2 3
2
ly (7.2)
M y = L ⋅ p med
2

21
lx

B x x

ly

pmed
L

p2
p1
p med pO

Fig. 7.3

În cazul fundaţiilor la care se respectă condiţiile privind raportul minim H/L din tabelul 7.1 stabilit
în funcţie de condiţia de rigiditate a tălpii şi pentru care aria activă este de minimum 80%, armătura
calculată funcţie de momentele încovoietoare (Mx şi My) se distribuie uniform pe talpa fundaţiei.

Dacă aria activă este mai mică de 80%, în relaţia 7.2 se înlocuieşte pmed cu valoarea p1. Dacă fundaţia
este solicitată cu momente încovoietoare pe două direcţii (solicitare oblică) p1 are semnificaţia de
presiune maximă pe teren.

7.1.2. Fundaţii tip bloc şi cuzinet

Fundaţiile tip bloc de beton şi cuzinet sunt alcătuite dintr-un bloc de beton simplu pe care reazemă
un cuzinet de beton armat în care se încastrează stâlpul (Fig. 7.4).

7.1.2.1. Blocul de beton simplu se realizează respectând următoarele condiţii:

a) Înălţimea treptei este de minimum 400 mm la blocul de beton cu o treaptă;


b) Blocul de beton poate avea cel mult 3 trepte a căror înălţime minimă este de 300 mm; înălţimea
treptei inferioare este de minimum 400 mm;
c) Clasa betonului este minim C4/5; dacă în bloc sunt prevăzute armături pentru ancorarea
cuzinetului clasa betonului este cel puţin C8/10;
d) Înălţimea blocului de beton se stabileşte astfel încât tgα să respecte valorile minime din tabelul
7.2; această condiţie va fi realizată şi în cazul blocului realizat în trepte (Fig. 7.4);
e) Rosturile orizontale de turnare a betonului se vor trata astfel încât să se asigure condiţii pentru
realizarea unui coeficient de frecare supraunitar între cele două suprafeţe.

l1 l2 l1 l 2 l3

β β
hc hc
lc lc
H H1
α L1
H2
α
L
L

a. Bloc de beton cu o treapta b. Bloc de beton cu doua treapte


Fig. 7.4 Fundaţii cu bloc de beton simplu şi cuzinet de beton armat
22
. Tabelul 7.2
Valori minime tgα
Presiunea funcţie de clasa
efectivă pe betonului
teren (kPa) C8/10 sau
C4/5
mai mare
200 1.15 1.05
250 1.30 1.15
300 1.40 1.30
350 1.50 1.40
400 1.60 1.50
600 2.00 1.85

7.1.2.2. Cuzinetul de beton armat se proiectează respectând următoarele:

a) Cuzinetul se realizează cu formă prismatică;


b) Dimensiunile în plan (lc şi bc) vor respecta următoarele condiţii:
- Să fie mai mari decât dimensiunile care asigură limitarea presiunilor pe planul de contact cu blocul
la valori mai mici decât rezistenţa de calcul la compresiune a betonului;
- Se recomandă următoarele intervale pentru rapotul lc/L respectiv bc/B:
• bloc de beton cu o treaptă lc/L = 0.50 ÷ 0.65
• bloc de beton cu mai multe treapte lc/L = 0.40 ÷ 0.50
c) Înălţimea cuzinetului (hc) va respecta următoalele valori minime:
- hc ≥ 300mm;
- hc/lc ≥ 0.25;
- tgβ ≥ 0.65 (Fig. 7.4); dacă tgβ ≥ 1.00 nu este necesară verificarea cuzinetului la forţă tăietoare;
- valori minime impuse de condiţia de ancorare a armăturilor pentru stâlp, cu lungimea lancorare + 250
mm, unde lancorare se determină conform STAS 10107/0-90.
d) Clasa betonului este minim C8/10; clasa betonului rezultă şi din condiţia de rezistenţă la
compresiune locală a betonului din cuzinet în secţiunea de încastrare a stâlpului (de regulă,
Rc_cuzinet ≥ 0.7Rc stâlp);
e) Rostul de turnare dintre bloc şi cuzinet se tratează astfel încât să se realizeze continuitatea
betonului sau, cel puţin, condiţiile care asigură un coeficient de frecare µ ≥ 1.0 (conform STAS
10107/0-90).

7.1.2.3. Calculul momentelor încovoietoare pozitive în cuzinet se face considerând încastrarea


consolelor în secţiunile de la faţa stâlpului (Fig. 7.5). Presiunile pe suprafaţa de contact dintre
cuzinet şi bloc, funcţie de care se determină eforturile secţionale în cuzinet, sunt determinate de
solicitările din stâlp (nu se ţine cont de greutatea cuzinetului). Momentele încovoietoare rezultă:
l c1
y

bc x x

bc1

y
pcmed

lc

p c2
pc1
pcmed p
c0

Fig. 7.5
23
Presiunile pe suprafaţa de contact dintre cuzinet şi blocul de beton, dacă nu apar desprinderi sau aria
activă este cel puţin 70%, se determină cu relaţiile (7.3):

N ST 6M ST ( x ) N ST 6M ST ( y)
p c1,c 2 = ± 2 ≥ 0 sau p c1,c 2 = ± (7.3)
l c ⋅ bc l c ⋅ bc l c ⋅ bc l c ⋅ b 2c

dacă: pc2<0, atunci se admite pc2=0 iar pc1 se determină cu relaţiile (7.4):

2 NST 2 NST
p c1 = p c1 =
l M  sau b M  (7.4)
3 ⋅ b c  c − ST ( X )  3 ⋅ l c  c − ST ( Y ) 
2 N ST   2 N ST 

Momentele încovoietoare în cuzinet se calculează cu (7.5) şi (7.6).


 l 2c1 l 2c1 
M X = bc ⋅ pc 0 + (p c1 − p c 0 )  (7.5)
 2 3

b c21 p + pc2
M Y = l c ⋅ p cmed , p cmed = c1 (7.6)
2 2

Dacă aria activă de pe suprafaţa de contact cuzinet – bloc este mai mică decât 70% din talpa
cuzinetului (lcxbc):

MX=MST(X) şi MY=MST(Y) (7.7)

7.1.2.4. Armarea cuzinetului va respecta următoarele condiţii:

Armătura de la partea inferioară se realizează ca o reţea de bare dispuse paralel cu laturile


cuzinetului; aria de armătură rezultă din verificarea la moment încovoietor în secţiunile de la faţa
stâlpului (Fig. 7.5).
Procentul minim de armare pe fiecare direcţie este 0.10% pentru armături OB37 şi 0.075% pentru
armături PC52.
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm.
Distanţa maximă între armături va fi de 250 mm; distanţa minimă este 100 mm.
Armătura se distribuie uniform pe lăţimea cuzinetului şi se prevede la capete cu ciocuri cu lungimea
minimă de 15φ.

Armătura de la partea superioară se realizează ca o reţea de bare dispuse paralel cu laturile


cuzinetului şi ancorate în blocul de beton simplu; aria de armătură pe fiecare direcţie rezultă din:
- Verificarea la compresiune excentrică a secţiunii de beton armat pe suprafaţa de contact dintre
cuzinet şi bloc. În verificare se va considera rezistenţa de calcul a betonului (Rc*) cu valoarea
2M +cap .cuzinet
Rc =
*
(7.8)
b c l 2c
unde bc este lăţimea tălpii cuzinetului (fig. 7,5).
Dacă zona comprimată pe talpa cuzinetului este mai mare de 70% din talpa cuzinetului, pentru
dimensionarea armăturilor de ancorare în bloc poate considera şi o schemă de calcul bazată de
preluarea de armătură a rezultantei volumului de eforturi unitare de întindere de pe suprafaţa de
contact, obţinută dintr-o distribuţie liniară a presiunilor;

24
- Verificarea la moment încovoietor negativ a cuzinetului încărcat cu forţele dezvoltate în armăturile
de ancorare;
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm.
Distanţa între armături va fi de minim 100 mm şi maxim 250 mm.

Armături pentru stâlp (mustăţi). Armăturile verticale din cuzinet, pentru conectarea cu stâlpul de
beton armat, rezultă în urma dimensionării/verificării stâlpului. Armăturile din cuzinet se alcătuiesc
astfel încât în prima secţiune potenţial plastică a stâlpului, aflată deasupra fundaţiei, barele de
armătură să fie fără înnădiri. Etrierii din cuzinet au rol de poziţionare a armăturiilor verticale pentru
stâlp şi se dispun în cel puţin în 2 secţiuni.

Armătura trebuie prelungită în fundaţie pe o lungime cel puţin egală cu lungimea de ancorare
majorată cu 250 mm. Armăturile înclinate se dispun pentru preluarea forţei tăietoare în consolele
cuzinetului dacă tgβ < 1 (Fig. 7.4); se dimensionează conf. STAS 10107/0-90.

7.2. Fundaţii pentru stâlpi de beton armat prefabricaţi

Fundaţiile izolate pentru stâlpi de beton armat prefabricat pot fi realizate ca fundaţii pahar (Fig. 7.6).
lS la bp l1

lS
b1 Beton de monolitizare
bp

bS lb B Hp
≥100 mm H
bp
Hf 20÷30 mm Ht
b1 β

l1 bp la bp l1 Beton de egalizare 50÷100 mm la’ bp’


L L

Fig. 7.6 Fundaţie pahar pentru stâlp prefabricat

7.2.1. Dimensiunile secţiunilor de beton

7.2.1.1. Înălţimea paharului HP

Înălţimea paharului HP se stabileşte respectând următoarele cerinţe:


- Asigurarea lungimii de ancoraj (lancoraj) a armăturilor longitudinale din stâlp: HP ≥ lancoraj + 250mm;
HP se poate reduce dacă armătura este întoarsă la baza stâlpului.
- lancoraj se determină conform STAS 10107/0-90 considerând condiţii normale de solicitare;
- condiţiile de aderenţă sunt stabilite funcţie de modul de realizare a stâlpului prefabricat.
- Limitarea efectului forţei tăietoare pe lungimea de stâlp introdusă în pahar:

M ST , cap
HP ≥ (7.9)
3 ⋅ lS b S R t
unde:
MST.cap - momentul capabil al stâlpului în secţiunea de la faţa paharului;
lS, bS - dimensiunile secţiunii transversale a stâlpului;
Rt - rezistenţa de calcul la întindere a betonului din stâlp.

25
Condiţii constructive generale:
• HP ≥ 1.2ls în cazul stâlpilor cu secţiune dreptunghiulară cu dimensiunile ls şi bs, ls ≥ bs;
• HP ≥ 500 mm în cazul stâlpilor la construcţii etajate;
• HP≥ HS/11 la fundaţiile stâlpilor de hale cu poduri rulante şi ai estacadelor; HS este înălţimea
liberă a stâlpului de la faţa superioară a fundaţiei până la rigla acoperişului.

7.2.1.2. Grosimea Hf

Grosimea fundului paharului (Hf) rezultă în urma verificării la străpungere; în calculul se va


considera situaţia cea mai defavorabilă de solicitare la străpungere, din faza de montaj sau
exploatare a construcţiei.

În faza de montaj, cu paharul nemonolitizat, verificarea la străpungere este dată de condiţia

L ⋅ B − ( l S + H f )( b S + H f )
N ST , montaj ≤ 0,75 ⋅ U ⋅ H f ⋅ R t + N av (7.10)
L⋅B

unde:
N ST.montaj este forţa axială maximă în stâlp în faza de montaj a structurii prefabricate;
U = 2lS+2bS+4Hf este perimetrul secţiunii de forfecare;
Rt rezistenţa de calcul la întindere a betonului din fundaţia pahar;
Nav = σavAav; σav = 100 N/mm2 şi Aav = aria de armătură verticală dispusă pe faţa interioară a
paharului, ancorată corespunzător pe fiecare parte a planulului de cedare la străpungere;

În faza finală, forţă axială maximă N ST.max (valoare de calcul) trebuie să respecte

L ⋅ B − ( l S + H f )( bS + H f )
N ST , max ≤ 0,75 ⋅ U ⋅ H f ⋅ R t + N av + N1 cap (7.11)
L⋅B

N1cap = AS mbt Rt (7.12)

unde:
N1cap - este forţa axială transmisă la pahar prin betonul de monolitizare (Fig. 7.7);
AS - aria laterală a stâlpului pe înălţimea paharului: AS = (2lS+2bS)Hp;
Rt - rezistenţa de calcul la întindere a betonului de monolitizare;
mbt - coeficientul condiţiilor de lucru, cu valoarea mbt = 0,30 în cazul construcţiilor fără poduri
rulante sau cu poduri rulante cu regim uşor de lucru; mbt = 0 în cazul halelor cu poduri rulante cu
regim mediu sau greu de lucru sau al construcţiilor solicitate dinamic din încărcările curente de
exploatare.

26
NST,max

Beton de monolitizare

Hp
N2 N1 cap
U
Hf 45
o

Fig. 7.7 Transmiterea forţei axiale din stâlpul prefabricat la fundaţia pahar

7.2.1.3. Verificarea paharului (bP)

Verificarea pereţilor paharului în plan orizontal

Eforturile transmise pereţilor paharului de solicitările din stâlp (M şi Q) sunt reprezentate în Fig.
7.8. Momentul încovoietor (M1) transmis paharului prin presiuni pe peretele frontal se determină

 a
M 1 = 0.8 M ST − N ST  ≥ 0, 4M ST (7.13)
 3

Rezultanta presiunilor (P) pe peretele frontal este

P = 1.25M1/HP+QST (7.14)

MST
QST
T
NP
P
0,3 lb Mr
P
HP 0,8HP 0,4 lb Mc
0,3 lb Mr
NP

a) b)

Fig. 7.8 Solicitări în pereţii paharului

Momentele încovoietoare rezultate în plan orizontal aplicate părţii superioare a peretelui frontal sunt

Mr = 0.045Plb (7.15)

Mc = 0.020Plb (7.16)

Forţa de întindere în pereţii longitudinali (NP) rezultă


NP = P/2 (7.17)

Secţiunea de beton şi de armătură în pereţii paharului trebuie să repecte următoarele:

27
(a) Peretele frontal se verifică la acţiunea momentelor încovoietoare Mr şi Mc stabilite cu relaţia
(7.15), respectiv (7.16). Armătura rezultată se dispune în treimea superioară a peretelui şi se
prelungeşte cu lungimea de ancorare măsurată de la jumătătea grosimii peretelui lungitudinal al
paharului (Fig. 7.10).

(b) Verificarea peretelui frontal la forţă tăietoare implică limitarea eforturilor principale în peretele
paharului, condiţie care impune

1.5P
bp ≥ (7.18)
HP ⋅ R t

(c) Pereţii longitudinali se verifică la intindere centrică cu forţa NP. Armătura rezultată se dispune
simetric pe feţele peretelui, distribuită în treimea superioară a paharului (Fig. 7.10).
(d) Verificarea pereţilor longitudinali la forţă tăietoare consideră secţiunea activă cu dimensiunile
bp’a0 sau bp’b0 (Fig. 7.9), în funcţie de direcţia acţiunii în stâlp, şi forţa tăietoare de calcul cu
valoarea NP.

Dacă
NP ≤ 0.5bp’a0Rt (NP ≤ 0.5bp’b0Rt) (7.19)
armătura pentru preluarea forţei tăietoare nu este necesară şi se dispune pe considerente de armare
minimă. În situaţiile în care condiţia 7.18 nu este respectată se dimensionează armătura pentru
preluarea forţei tăietoare cu relaţia (7.19) sau se dimensionează ca etrieri; armătura se distribuie în
pereţii longitudinali pe direcţia corespunzătoare dimensiunii mai mici a pereţilor longitudinali (Fig.
7.9).

ao bo
(bo ) (ao)

HP−∆ HP−∆

L B
(B) (L)

a. Cazul: a0 ≥ HP−∆ b. Cazul:b0 < HP−∆


Fig. 7.9 Direcţia armăturii pentru preluarea forţei tăietoare în pereţii longitudinali ai paharului

Dacă armătura se dispune pe direcţie verticală în peretele paharului (a0 ≥ HP−∆), aria totală necesară
(Aav) într-un perete rezultă
N H
A av = 0.6 P P (7.20)
a oRa

Dacă bo < HP−∆ armătura se dimensionează ca etrieri, conf. STAS 10107/0-90.

(e) Verificarea în secţiunea orizontală de la baza paharului consideră secţiunea chesonată cu


dimensiunile exterioare a0b0 şi grosimea pereţilor bp’. Secţiunea se verifică la compresiune
excentrică cu valori ale eforturile de calcul N şi M, determinate astfel:
Forţa axială N = N1.cap (valoare calculată cu relaţia (7.12)).

28
Momentul încovoietor
M = MST+QSTHP (7.21)

Armătura rezultată din calculul paharului la compresiune excentrică se dispune pe direcţie verticală,
uniform distribuită pe laturile secţiunii.

(f) Grosimea minimă a pereţilor paharului (bP) este de


- 200mm în cazul paharelor din beton armat monolit;
- 150mm la paharele din beton armat prefabricat.

(g) Armătura dispusă în pereţii paharului trebuie să respecte şi următoarele cerinţe minimale:
- Procentul minim de armătură orizontală este 0.10% pentru armături OB37 şi 0.075% pentru
armături PC52;
- Procentul minim de armătură verticală este 0.10% pentru armături OB37 şi 0.075% pentru
armături PC52.

7.2.2. Monolitizarea paharului

Dimensiunile golului paharului se aleg mai mari decât ale secţiunii stâlpului pe fiecare direcţie şi
sens cu 50÷75 mm la baza paharului şi cu 85÷120 mm la partea superioară a paharului.

Îmbinarea dintre stâlp şi fundaţie se realizează prin betonarea spaţiului din pahar. Betonul de clasă
minimă C16/20 va avea dimensiunea maximă a agregatelor 16 mm. Suprafeţele stâlpului şi paharului
se curăţă şi se umezesc înainte de montare în pahar şi monolitizare.

Dacă într-un pahar se montează mai mulţi stâlpi (în dreptul unui rost), distanţa între aceştia va fi cel
puţin 50 mm pentru a se asigura betonarea completă a spaţiului dintre stâlpi şi a paharului.

7.2.3. Armarea paharului

Schema de armare recomandată a paharului este dată în Fig. 7.10a.

Varianta de armare din Fig. 7.10b corespunde situaţiilor în care nu rezultă armătură pentru preluarea
forţei tăietoare în pereţii longitudinali şi din verificarea secţiunii de la baza paharului (la
compresiune excentrică) nu rezultă necesară o armătură verticală.

Armăturile orizontale se ancorează sau, după caz, se înnădesc, ca bare întinse (Fig. 7.10c).

Armăturile verticale se ancorează în talpa fundaţiei (Fig. 7.10a şi b).

Armătura orizontală din pahar trebuie să respecte următoarele condiţii:


- Diametrul minim φ10 mm în treimea superioară a paharului şi φ8 mm în restul paharului;
- Cel puţin 2x3 bare orizontale în treimea superioară a paharului;
- Distanţa maximă între armături este 250 mm.

Barele verticale din pahar au diametrul minim φ8 mm şi se dispun la cel mult 250 mm distanţă.

7.2.4. Verificarea tălpii fundaţiei pahar.

Talpa fundaţiei pahar se verifică la moment încovoietor şi la forţă tăietoare.

29
Verificarea la moment încovoietor şi forţă tăietoare se face în secţiunile de la faţa paharului şi din
axul stâlpului prefabricat.

Calculul momentelor încovoietoare se face cu relaţii de tipul (7.1) şi (7.2), pe fiecare direcţie
principală a fundaţiei. Se recomandă ca înălţimea Ht să fie stabilită astfel încât armătura calculată în
secţiunea din axul stâlpului, cu înălţimea Hf, să fie suficientă pentru preluarea momentului
încovoietor din secţiunea de la faţa paharului. Se vor respecta şi condiţiile (Fig. 7.6):

Ht ≥ Hf +100mm
Ht ≥ 0,6 l1

Procentul minim de armătură în talpa fundaţiei este 0.10% pentru armături tip OB37 şi 0.075%
pentru armături tip PC52.

Diametrul minim al armăturilor este 10 mm.

Distanţa maximă între armături este 250 mm.

Armătura se distribuie uniform pe lăţimea tălpii şi se prevede la capete cu ciocuri având lungimea
minimă de 15φ.
1 2 1 2

a) b)
1 HP/3 1 1 HP/3 1

4 HP 3 HP

lanc. lanc.

1 −1
lanc. 1 1
l innadire

c) lanc.
2
4

Fig. 7.10 Armarea paharului

Verificarea la forţă tăietoare este semnificativă în secţiunile de la faţa paharului.

Dacă înălţimea secţiunii (Ht) şi lungimile consolelor (l1, b1 − Fig. 7.6) respectă:

l1≤Ht şi b1≤Ht (7.22)

forţă tăietoare este preluată de beton. Dacă condiţiile (7.22) nu sunt realizate se dimensionează
armătura transversală din bare înclinate.

30
7.3. Fundaţii pentru stâlpi metalici

7.3.1. Fundaţiile izolate ale stâlpilor metalici se realizează ca fundaţie cu bloc şi cuzinet (Fig. 7.11).

Se pot utiliza şi modele de fundaţii tip talpă armată, de formă prismatică, dacă înălţimea acestora
asigură lungimea de înglobare necesară pentru şuruburile de ancorare ale stâlpului şi este adecvată
adâncimii de fundare.

Stalp metalic
Mortar de poza Suruburi pentru fixarea
25÷50mm grosime La stalpului in fundatie
≥150 ≥150 mm
Lb

Carcasa pentru pozitionarea


Armatura suruburilor de ancorare
cuzinetului

lc
(b c)

α
L
(B)

Fig. 7.11

7.3.2. Stâlpul metalic se realizează cu o placă de bază prevăzută cu rigidizări care asigură
transmiterea presiunilor la fundaţie şi a forţelor la şuruburile de ancorare.

Secţiunea în plan a plăcii de bază rezultă din condiţiile privind limitarea presiunii maxime pe
suprafaţa de contact cu betonul la următoarele valori:
- Rezistenţa la compresiune a betonului din cuzinet;
- Rezistenţa la compresiune a mortarului de poză.

Presiunea pe placa de bază de determină considerând solicitările capabile ale stâlpului (Ncap şi Mcap)
şi forţa de pretensionare a şuruburilor.

7.3.3. Dimensiunile şi poziţia şuruburilor de ancoraj rezultă conform STAS 10108/90 şi se


dimensionează la momentul încovoietor capabil al stâlpului.

Lungimea minimă a şuruburilor de ancoraj prelungită în fundaţie este determinată astfel:


- Valoarea maximă a dimensiunilor plăcii de bază (La sau Lb, Fig. 7.11) majorată cu lungimea de
ancoraj a şurubului (30φ) dacă suprafaţa laterală a acestuia este nervurată;
- Valoarea maximă La sau Lb, (Fig. 7.11) majorată cu lungimea de ancoraj a şurubului (15φ) dacă
suprafaţa laterală a acestuia nu este nervurată dar la capătul şurubului este prevăzută o placă
metalică rigidă şi rezistentă pentru ancorare; aria minimă a plăcii (AP) rezultă din verificarea
presiunilor transmise betonului pentru ancorarea şurubului (7.22).

NS
AP = (7.23)
0.4 R c

7.3.4. Secţiunea de beton

7.3.4.1. Betonul din cuzinet este de clasă minimă C8/10. Betonul din bloc este de clasă minimă C8/10
dacă armăturile cuzinetului sunt ancorate în blocul fundaţiei; dacă în bloc nu sunt dispuse armături
de rezistenţă, clasa minimă este C4/5.
7.3.4.2. Blocul de beton se realizează respectând următoarele condiţii:
31
- Înălţimea blocului de beton se stabileşte astfel ca valoarea tgα să respecte limitele minime din
tabelul 7.2; această condiţie se impune şi în cazul blocului realizat în trepte;
- Înălţimea treptei este de minimum 400 mm la blocul de beton cu o treaptă;
- Blocul de beton poate avea cel mult 3 trepte a căror înălţime minimă este de 300 mm;
- Turnarea blocului de beton se va realiza astfel încât să fie asigurată continuitatea betonului.

7.3.4.3. Cuzinetul de beton armat se proiectează respectând următoarele condiţii:


- Cuzinetul se realizează cu formă prismatică;
- Dimensiunile în plan ale cuzinetul (lc şi bc) vor fi mai mari cel puţin cu 300mm decât de
dimensiunile plăcii de bază a stâlpului (La, Lb - Fig. 7.11).
- Dimensiunile în plan ale cuzinetului se stabilesc şi în funcţie de condiţia de limitare a presiunilor
pe planul de contact cu blocul la valori mai mici decât rezistenţa de calcul la compresiune a
betonului;
- Se recomandă ca raportul bc/B (lc/L) să se situeze în intervalul 0.50÷0.65.
- Înălţimea cuzinetului hc va respecta următoalele limite minime:
hc ≥ 300mm;
hc se stabileşte astfel încât tgα să respecte valorile minime din tabelul 7.2 pentru betonul de clasă
C8/10;
- Rostul de turnare dintre bloc şi cuzinet se tratează astfel încât să se realizeze continuitatea
betonului sau, cel puţin, condiţiile care asigură un coeficient de frecare µ ≥ 1.0 (conform STAS
10107/0-90).

7.3.5. Armarea fundaţiei se realizează după modelul din Fig. 7.11. Se vor respecta următoarele
condiţii:
a) Armătura verticală din cuzinet rezultă din verificarea la compresiune excentrică a secţiunii de
rost dintre bloc şi cuzinet; eforturile de calcul din secţiune au valori asociate momentului de
dimensionare a şuruburilor de ancoraj ale stâlpului;
b) Armătura de la partea superioară a cuzinetului, dispusă la cel mult 100 mm sub placa de bază a
stâlpului, se realizează ca o reţea de bare dispuse paralel cu laturile cuzinetului, prelungite pe
verticală în cuzinet şi bloc;
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm.
Distanţa dintre armături va fi cuprinsă între minim 70 mm şi maxim 200 mm.
c) Armătura verticală de pe fiecare latură a cuzinetului se prelungeşte în bloc cu o lungime care
asigură ca distanţele l1, l2, şi l3, din Fig. 7.12, să fie cel puţin egale cu lungimea de ancorare
(conf. STAS 10107/0-90);
d) Armăturile orizontale minime, dispuse pe perimetrul cuzinetului sunt:
- 1/4 din armătura verticală din cuzinet;
- φ8/200 mm.
2
2
3
3
1
1 1
o
45

1
2
3

Fig. 7.12. Armarea fundaţiei cu bloc şi cuzinet pentru stâlpi metalici

32
8. Proiectarea fundaţiilor continue de beton armat sub stâlpi
8.1. Domeniul de aplicare

Prevederile prezentului capitol se aplică la proiectarea fundaţiilor continue ale stâlpilor de beton
armat monolit. Prin adaptarea sistemelor de fixare ale stâlpilor (pahar, şuruburi de ancorare),
fundaţiile continue pot fi utilizate şi pentru stâlpii de beton armat prefabricat sau la structurile cu
stâlpi metalici.

Soluţia de fundaţii continue sub stâlpi poate fi impusă, în general, în cazul următoarelor condiţii:
a) Fundaţii independente care nu pot fi extinse suficient în plan (construcţii cu travei sau
deschideri mici care determină ”suprapunerea” fundaţiilor independente, stâlpi lângă un rost de
tasare sau la limita proprietăţii etc. Fig. 8.1);
b) Fundaţii izolate care nu pot fi centrate sub stâlpi (Fig. 8.2) etc.

fundatii continue

fundatie continua

constructie existenta constructie existenta


(limita de proprietate)
Fig. 8.1 Fig. 8.2

c) Alcătuire generală a construcţiei în care stâlpii structurii în cadre au legături (la nivelul
subsolului) cu pereţi de beton armat rezemaţi pe teren prin fundaţii continue (Fig. 8.3);

1-1 (1-1)

fundatie continua

1 1

fundatii izolate

Fig. 8.3
d) Terenuri de fundare susceptibile de deformaţii diferenţiale importante şi unde nu se poate realiza
o creştere a rigidităţii în plan a ansamblului structural.

33
bs

Lo b
25÷50mm Lo Lo
HC = ÷
LC 3 6
a. HC HC
Ht
B
Beton de egalizare
25 ÷50mm Lo Lo
LV LC HC = ÷
6 4
Hv HR
b. HC
H R ≅(1,2 ÷1,5)H C
HC HR
H H’
L o Lo
Beton de egalizare B
LV ≅ ÷
6 4

Fig. 8.4

8.2. Alcătuirea fundaţiilor

8.2.1. Secţiunea de beton

La proiectarea fundaţiilor continue sub stâlpi (cazurile a şi b, pct. 8.1) având alcătuirea de grindă se
recomandă respectarea următoarelor condiţii:
- Fundaţiile continue se dispun pe o direcţie sau pe două direcţii;
- Deschiderile marginale ale fundaţiilor continue pe o direcţie se prelungesc în consolă pe lungimi
cuprinse între 0.20÷0.25L0;
- Lăţimea grinzii, B, se determină pe baza condiţiilor descrise în capitolul 6. Se recomandă
majorarea valorii lăţimii obţinute prin calcul cu cca. 20%; această majorare este necesară pentru că,
datorită interacţiunii dintre grinda static nedeterminată şi terenul de fundare, diagrama presiunilor
de contact are o distribuţie neliniară, cu concentrări de eforturi în zonele de rigiditate mai mare, de
obicei sub stâlpi;
- Înălţimea secţiunii grinzii de fundaţie, Hc (Fig. 8.4a) se alege cu valori cuprinse între 1/3÷1/6 din
distanţa maximă (L0) dintre doi stâlpi succesivi; înălţimea tălpii, Ht, se determină în funcţie de
valorile indicate în tabelul 7.1 pentru raportul Ht/B.
 1 1
- În cazul grinzilor cu vute (Fig. 8.4b), lungimea vutei, L v =  ÷  ⋅ L 0 , iar înălţimea vutei, Hv,
 6 4
rezultă din condiţiile:
H 1
tgα = v ≥
Lv 3
(8.1)
H + Hv
= 1.2 ÷ 1.5
H

- Condiţii constructive:
• Ht ≥ 300 mm
• H’ ≥ 200 mm (pentru grinzile cu vute)
• b = bs+50÷100 mm.

Clasa betonului şi tipul de ciment se stabilesc funcţie de nivelul de solicitare a fundaţiei şi condiţiile
de expunere a elementelor de beton armat.

Clasa minimă de beton este C12/15.


8.2.2. Armarea fundaţiilor

34
Armătura de rezistenţă din grinda de fundaţie rezultă din verificarea secţiunilor caracteristice la
moment încovoietor, forţă tăietoare şi, dacă este cazul, moment de torsiune.

Eforturile secţionale în lungul grinzii de fundare (M, T, Mt) se determină conform pct. 8.3. Dacă
structura rezemată pe grinda de fundaţie este rigidă (de exemplu cadre cu zidărie de umplutură etc.)
se pot utiliza metode aproximative de calcul; în cazul structurilor flexibile (cadre) se recomandă
aplicarea metodelor exacte.

Prin calibrarea eforturilor capabile se urmăreşte evitarea dezvoltării deformaţiilor plastice în grinzile
de fundaţii continue în cazul acţiunilor seismice.

Armătura longitudinală dispusă la partea inferioară a grinzii se poate distribui pe toată lăţimea tălpii.
Se recomandă dispunerea de armături drepte şi înclinate. Procentul minim de armare în toate
secţiunile (sus şi jos) este de 0.2%. Diametrul minim al armăturilor longitudinale este 14 mm. Pe
feţele laterale ale grinzii se dispun armături minim φ10/300 mm OB37.

Etrierii rezultă din verificarea la forţă tăietoare şi moment de torsiune. Procentul minim de armarea
transversală este de 0.1%.
Diametrul minim al etrierilor este 8 mm. Dacă lăţimea grinzii (b) este 400 mm sau mai mult se
dispun etrieri dubli (cu 4 ramuri).

Armătura de rezistenţă a tălpii fundaţiei în secţiune transversală rezultă din verificarea consolelor la
moment încovoietor. Dacă se respectă condiţiile privind secţiunea de beton date la pct. 8.2.1. nu
este necesară verificarea consolelor la forţă tăietoare. Armătura minimă trebuie să corespundă unui
procent de 0.1% dar nu mai puţin decât bare de 8 mm diametru la distanţe de 250 mm. Longitudinal
grinzii, în console se dispune armătura de repartiţie (procent minim 0.1% şi 1/5 din armătura
transversală a consolei).

Dacă grinda de fundaţie este solicitată la momente de torsiune consolele se armează pe direcţie
transversală cu etrieri iar longitudinal se dispune armătură dimensionată corespunzător stării de
solicitare.

Armăturile pentru stâlpi (mustăţi) rezultă din dimensionarea cadrelor de beton armat. Mustăţile
pentru stâlpi se prevăd cu etrieri care asigură poziţia acestora în timpul turnării betronului. Nu se
admite înnădirea armăturilor londitudinale ale stâlpilor în secţiunile potenţial plastice de la baza
construcţiei.

8.3. Calculul grinzilor continue

8.3.1. Calculul cu metode simplificate

Metodele simplificate sunt cele în care conlucrarea între fundaţie şi teren nu este luată în
considerare iar diagrama de presiuni pe talpă se admite a fi cunoscută.

8.3.1.1. Metoda grinzii continue cu reazeme fixe

Fundaţia se asimilează cu o grindă continuă având reazeme fixe în dreptul stâlpilor (Fig. 8.5).

Se acceptă ipoteza distribuţiei liniare a presiunilor pe talpă, rezultată din aplicarea relaţiei:
N M
p max,min = ± (8.2)
A W

35
În relaţia (8.2):
n
N = ∑ Ni (8.3)
1

n n
M = ∑ N id i + ∑ M i (8.4)
1 1
unde
- Ni - forţa axială în stâlpul i,
- Mi - moment încovoietor în stâlpul i,
- di – distanţa de la centrul de greutate al tălpii la axul stâlpului i.

di
N
M

N1 N2 Ni Nn R1 R2 R3 R4
M1 M2 Mi Mn
⇔ p2
p2 p1
p1

a) b)
Fig. 8.5 Metoda grinzii continue cu reazeme fixe

Pentru o lăţime B constantă a grinzii, încărcarea pe unitatea de lungime este:


N 6M
p1, 2 = ± 2 (8.5)
L L

Fundaţia se tratează ca o grindă continuă cu reazeme fixe, acţionată de jos în sus cu încărcarea
variabilă liniar între p1 şi p2 şi rezemată pe stâlpi. Prin calcul static se determină reacţiunile Ri în
reazeme adică în stâlpi.

Dacă
R i − Ni
< 0 .2 (8.6)
Ni
utilizarea metodei este acceptabilă. Se trece la determinarea în secţiunile semnificative a eforturilor
secţionale (M, T).

În cazul în care condiţia (8.6) nu este îndeplinită, pentru a reduce diferenţa între încărcările în stâlpi
şi reacţiunile în reazeme se poate adopta o diagramă de presiuni pe talpă obţinută prin repartizarea
încărcărilor (N, M) fiecărui stâlp pe aria aferentă de grindă (Fig. 8.6).

Fig. 8.6
8.3.1.2. Metoda grinzii continue static determinate

36
Grinda este încărcată de jos în sus cu reacţiunile terenului şi de sus în jos cu încărcările din stâlpi.
Se consideră că încărcările în stâlpi şi reacţiunile în reazeme coincid. În grinda static determinată
astfel rezultată, momentul încovoietor într-o secţiune x (Fig. 8.7) se calculează considerând
momentul tuturor forţelor de la stânga secţiunii.

A B

Fig. 8.7

8.3.2. Calculul cu metode care iau în considerare conlucrarea între fundaţie şi teren

Metodele care iau în considerare conlucrarea între fundaţie şi teren se diferenţiază în funcţie de
modelul adoptat pentru teren.

8.3.2.1. Metode care asimilează terenul cu un mediu elastic discret reprezentat prin resoarte
independente (modelul Winkler)

Relaţia caracteristică pentru modelul Winkler este:

p = ks z (8.7)
unde p este presiunea într-un punct al suprafeţei de contact între fundaţie şi mediul Winkler iar z
este deformaţia în acel punct. ks este un factor de proporţionalitate între presiune şi deformaţie, care
caracterizează rigiditatea resortului, denumit coeficient de pat.

În Fig. 8.8a se consideră o fundaţie foarte rigidă solicitată centric de o forţă concentrată sau de o
încărcare uniform distribuită, aşezată pe un mediu Winkler. Deformaţia terenului modelat prin
resoarte independente se produce numai sub grinda încărcată, ceea ce contravine observaţiilor din
realitate care arată că deformaţiile se extind şi în afara zonei încărcate (Fig. 8.8b)

a b
Fig. 8.8

În Fig. 8.9a se consideră o fundaţie foarte flexibilă supusă la o încărcare uniform distribuită şi
aşezată pe un mediu Winkler. Şi în acest caz, în realitate, deformaţia terenului se extinde şi în afara
fundaţiei, fapt care nu este evidenţiat de modelul Winkler (Fig. 8.9b).

a b
Fig. 8.9
În ciuda acestor limitări, avantajele care decurg din simplitatea modelului şi a soluţiilor matematice
prevalează astfel încât metodele bazate pe modelul Winkler sunt utilizate pe larg în proiectare. O
problemă esenţială este alegerea coeficientului de pat, ks, de utilizat în calcul.
37
8.3.2.1.1. Stabilirea valorii coeficientului de pat ks

Coeficientul de pat ks nu este o caracteristică intrinsecă a terenului de fundare ca de pildă modulul


de deformaţie liniara Es. Coeficientul de pat ks reprezintă un parametru al metodelor de calcul bazate
pe modelul Winkler. Acest fapt este pus în evidenţă printr-o încercare cu placa pe teren (Fig. 8.10).

p p

z
Fig. 8.10

Pentru un punct de coordonate (p, z) aparţinând diagramei de încărcare – tasare, în zona de


comportare cvasi-liniară, coeficientul de pat se obţine:

p
ks = (8.8)
z

Pentru un acelaşi teren, diagrama de încărcare – tasare depinde de dimensiunile şi rigiditatea plăcii.
Trecerea de la coeficientul de pat ks’ obţinut printr-o încercare cu placa de latură Bp la coeficientul
de pat ks de utilizat în cazul unei fundaţii de latură B, impune introducerea unui coeficient de
corelare α:

ks= α ⋅ ks ' (8.9)

Terzaghi a recomandat următoarele expresii pentru α:


B
- pentru pământuri coezive α = p (8.10)
B

- pentru pământuri necoezive


2
(B p + 0.3) (8.11)
α=
2B

În relaţia (8.11) B se exprimă în metri. Relaţiile (8.10) şi (8.11) sunt valabile numai în cazul
încercării cu placa de formă pătrată având latura de 0.30 m.

În lipsa unor date obţinute prin încercări pe teren cu placa, pentru valorile ks’ corespunzătoare unei
plăci cu latura de 0.30m se pot utiliza valorile date în tabelele 8.1 şi 8.2.

38
Tabelul 8.1
Pământuri necoezive Pământ Pământ Pământ
afânat de îndesare medie îndesat
ID 0÷0.33 0.34÷0.66 0.67÷1.00
ks (kN/m3) 14000÷25000 25000÷72000 72000÷130000

Tabelul 8.2
Pământuri coezive Pământ Pământ Pământ Pământ
plastic curgător plastic moale plastic consistent plastic vârtos
IC 0÷0.25 0.25÷0.50 0.50÷0.75 0.75÷1.00
ks (kN/m3) - 7000÷34000 34000÷63000 63000÷100000

Estimarea valorii coeficientului de pat ks în funcţie de:


- modulul de deformaţie liniara Es şi de coeficientul lui Poisson νs ale pământului:

Es
ks = km ⋅
(
α ⋅ 1 − ν 2s ) (8.12)

unde:
- km este un coeficient funcţie de raportul dintre lungimea şi lăţimea suprafeţei de contact a fundaţiei
(conform tabelului 8.3.);
- Es este modulul de deformaţie liniară a terenului;
- νs este coeficientul de deformaţie liniară a terenului;
a
- α = unde a este semilăţimea iar b semilungimea suprafeţei de contact a fundaţiei.
b

Tabelul 8.3.
a km a km
α= α=
b b
1.00 0.5283 6.00 0.2584
1.25 0.4740 7.00 0.2465
1.50 0.4357 8.00 0.2370
1.75 0.4070 9.00 0.2292
2.00 0.3845 10.00 0.2226
2.25 0.3663 20.00 0.1868
2.50 0.3512 30.00 0.1705
2.75 0.3385 40.00 0.1606
3.00 0.3275 50.00 0.1537
3.50 0.3093 60.00 0.1481
4.00 0.2953 70.00 0.1442
4.50 0.2836 80.00 0.1407
5.00 0.2739 90.00 0.1378
100.00 0.1353

- modulul de deformaţie edometric M:

ks ⋅ B = 2 ⋅ M (8.13)

39
8.3.2.1.2. Metode de calcul bazate pe modelul Winkler

În anexa C sunt prezentate metode pentru calculul grinzii de fundaţie în cazul utilizării modelului
Winkler.

8.3.2.2. Metode care asimilează terenul cu un semispaţiu elastic (modelul Boussinesq)

Mediul Boussinesq este un semispaţiu elastic caracterizat prin modulul de deformaţie liniară Es şi
coeficientul lui Poisson νs.

8.3.2.2.1. Stabilirea caracteristicilor Es şi νs pentru solicitări statice

a) Metode de obţinere a modulului de deformaţie liniară Es


- prin încercări pe teren cu placa, conform STAS 8942/3-80;
- în funcţie de modulul edometric M, conform STAS 8942/1-89;
- în funcţie de datele din încercarea de penetrare statică cu con, conform C 159/89;
-în funcţie de datele din încercarea de penetrare dinamică standard, conform STAS 1242/5-88.

b) Determinarea modulului de deformaţie liniară, Es med, în cazul terenului stratificat:

K1 − K0
E s _ med = m ⋅ p net ⋅ B ⋅
s
( )
⋅ 1 − ν 2s _ med ( kPa ) (8.14)
unde:
m coeficient de corecţie prin care se ţine seama de adâncimea zonei active z0,
dat în tabelul B.14 Anexa B.3;
pnet presiunea netă pe talpa fundaţiei, conform relaţiei (B.8) Anexa B.3, în kilopascali;
B lăţimea tălpii fundaţiei dreptunghiulare sau diametrul fundaţiei circulare, în metrii;
K1, K0 coeficienţi adimensionali daţi în tabelul B.15 Anexa B.3, stabiliţi pentru adâncimile z=z0
şi z=0, unde z se măsoară de la nivelul tălpii fundaţiei;
s tasarea absolută probabilă a fundaţiei calculată conform metodelor prezentate la pct. 4.1.
sau 4.2., Anexa B.3, în metri;
ν s _ med coeficientul mediu de contracţie transversală (Poisson) determinat ca medie ponderată
în funcţie de valorile ν si ale diferitelor straturi de pământ din cuprinsul zonei active

ν s _ med =
∑ν ⋅ hsi i
; hi – grosimea stratului i.
∑h i

d) limitele de variaţie ale lui ν s (Bowles, 1988) sunt prezentate în tabelul 8.4.

Tabelul 8.4
Pământul νs
Argilă saturată 0.4÷0.5
Argilă nesaturată 0.1÷0.3
Argilă nisipoasă 0.2÷0.3
Praf 0.3÷0.35
Nisip 0.3÷0.4

40
8.3.2.2.2. Stabilirea caracteristicilor Es* şi νs* pentru solicitări dinamice

Stabilirea caracteristicilor Es* şi νs* în condiţii dinamice impune determinarea pe teren a vitezelor de
propagare ale undelor primare (vp) şi ale undelor secundare (vs) utilizând metode indicate în C241-
92.

Coeficientul lui Poisson pentru condiţii dinamice, νs*, se calculează cu relaţia:

2
 vp 
  − 2
vs
νs =   2
*
(8.15)
 vp 
2  − 2
 vs 

Modulul de deformaţie liniară în condiţii dinamice, Es*, se calculează cu relaţia:

E = ρv
* 2 (1 + ν )(1 − 2ν )
*
s
*
s
(8.16)
s p
1 − ν *s

unde ρ reprezintă densitatea pământului.

8.3.2.2.3. Metode de calcul bazate pe modelul Boussinesq

În anexa D sunt prezentate metode pentru calculul grinzii de fundaţie în cazul utilizării pentru teren
a modelului Boussinesq.

9. Proiectarea fundaţiilor construcţiilor cu pereţi structurali de zidărie


9.1. Prevederi generale de alcătuire

Alcătuirea fundaţiilor se diferenţiază funcţie de următoarele condiţii:


a) Condiţiile geotehnice de pe amplasament;
b) Zona seismică de calcul a amplasamentului:
- seismicitate ridicată – zonele A÷D
- seismicitate redusă – zonele E÷F
c) Regimul de inaltime al construcţiei:
- foarte redus - clădiri parter (P) sau clădiri parter şi etaj (P+1E)
- redus – clădiri cu puţine niveluri (P+2E÷P+4E)
d) Clădire cu sau fără subsol.
Fundatiile pereţilor sunt de tip continuu; în anumite situatii pot fi avantajoase şi fundaţiile cu
descarcări pe reazeme izolate.

Fundaţiile se pozitionează, de regulă, centric şi, numai în anumite situaţii particulare, excentric faţă
de pereţii pe care îi suportă.

41
9.2. Fundaţii la clădiri amplasate pe teren bun de fundare în zone cu seismicitate redusă

9.2.1. Fundaţii la clădiri fără subsol

Tipurile de fundaţii cele mai frecvent utilizate sunt cele prezentate în Fig. 9.1÷9.8.

Fundaţiile bloc cu o treaptă (Fig. 9.1) se recomandă atunci când lăţimea fundaţiei B depăşeşte
lăţimea b a peretelui cu cel mult 50÷150 mm de fiecare parte.

Soluţia indicata în Fig. 9.2 se recomandă în situaţiile în care lăţimea fundaţiei B depăşeşte lăţimea b
a peretelui cu mai mult de 150mm de fiecare parte.

Fundaţiile cu soclu şi bloc având una sau două trepte sunt prezentate în Fig. 9.3 şi 9.4.

l b l

perete structural
interior

hidroizolatie

placa suport a
pardoselii
strat de separare

pietris

bloc de fundatie
H

CF cota de fundare

Fig. 9.1 Fundaţie bloc cu o treaptă

42
b

perete structural interior

hidroizolatie

placa suport a pardoselii

strat de separare

pietris

umplutura compactata

H2
H
B1

H1
α CF

bloc de fundatie
B

Fig. 9.2 Fundaţie bloc cu două trepte

perete structural interior

hidroizolatie
placa suport a
pardoselii
strat de separare
HS

pietris
Umplutura compactata

Bs
soclu
H

bloc de fundatie

CF

B
Fig. 9.3 Fundaţie cu soclu şi bloc

43
b perete structural
interior

hidroizolatie

placa suport a
pardoselii parterului
strat de separare

Hs
pietris

soclu Umplutura compactata

Bs

H2
B1

H1
α CF

bloc de fundatie

Fig. 9.4 Fundaţie cu soclu şi bloc cu două trepte

La fundaţiile pereţilor exteriori se vor avea în vedere particularităţile de alcătuire şi protecţie


exemplificate în Fig. 9.5÷9.8. Sub pereţi exteriori realizaţi din zidărie de blocuri BCA (Fig. 9.7) sau
pereţi având alcătuire mixtă, cu componenta termoizolatoare la exterior sensibilă la umezeală (Fig.
9.8), faţa exterioară a soclului se retrage în raport cu faţa exterioară a peretelui de deasupra; această
retragere este de cca 50 mm.

tencuiala b
hidrofuga
perete structural exterior

hidroizolatie
> 300

placa suport a
pardoselii

strat de separare
placa trotuar
pietris
dop de bitum
H

bloc de fundatie
CF

B
Fig. 9.5. Fundaţie bloc sub perete exterior (pardoseala parterului la aceeaşi cotă cu trotuarul)

44
b

tencuiala perete structural exterior


hidrofuga
placa suport a

> 300
hidroizolatie pardoselii

< 150
strat de separare
placa trotuar pietris

dop de bitum umplutura

H
compactata
bloc de fundatie
CF

B
Fig. 9.6. Fundaţie bloc sub perete exterior (pardoseala parterului deasupra cotei trotuarului)

perete structural
exterior
placa suport a
hidroizolatie
pardoselii

termoizolatie termoizolatie
50
>150

pietris
Hs

umplutura
placa trotuar Bs compactata
soclu
dop de bitum
H

bloc de fundatie
CF

B
Fig. 9.7. Fundaţie cu soclu şi bloc sub perete exterior cu alcătuire simplă (monostrat)

45
b componenta
structurala a peretelui
componenta termoizolanta
a peretelui
placa suport a
hidroizolatie
pardoselii
soclu
termoizolatie termoizolatie

>150
pietris

Hs
umplutura
placa trotuar Bs compactata

dop de bitum

H
bloc de fundatie
CF

B
Fig. 9.8. Fundaţie cu soclu şi bloc sub perete exterior cu alcătuire mixtă

9.2.2. Fundaţii la clădiri cu subsol

Pereţii subsolului se prevăd sub pereţii structurali, pe cât posibil axaţi faţă de aceştia şi realizaţi din
beton armat sau din zidărie de cărămidă.

Se recomandă realizarea pereţilor de la subsol din beton armat. În acest caz se vor respecta
indicaţiile de conformare de la capitolul 10.

În cazul pereţilor de subsol din zidărie (cărămidă plină, piatră) fundaţiile se alcătuiesc conform
detaliilor din Fig. 9.9÷9.10.

9.2.3. Dimensionarea fundaţiilor

Lăţimea blocului de fundaţie B se stabileşte funcţie de:


a) Calculul terenului de fundare la eforturile transmise de fundaţie conf. prevederilor de la
capitolul 6;
b) Grosimea peretelui (sau soclului) care reazemă pe fundaţie: B ≥ b+100 mm; (B ≥ Bs+100
mm);
c) Dimensiunile minime necesare pentru executarea săpăturilor conform tabelului 9.1.

Tabelul 9.1
Adâncimea săpăturii h (m) Lăţimea minimă (m)
h≤0.40 0.30
0.40<h≤0.70 0.40
0.70<h≤1.10 0.45
h>1.10 0.50

Inălţimea soclului şi a treptelor blocului de fundaţie va fi de cel puţin 400 mm. La determinarea
înălţimii blocului şi a treptelor se va respecta valoarea minimă tgα dată în tabelul 7.2.
46
planseu peste subsol

zidarie de protectie
a hidroizolatiei

hidroizolatie

dop de bitum

perete exterior de
placa trotuar subsol din zidarie

pietris

umplutura de
pamant hidroizolatie
placa suport a
pardoselii

B bloc de fundatie
Fig. 9.9. Fundaţie sub perete exterior de subsol

47
b

perete interior de
subsol din zidarie

hidroizolatie
placa suport a
pardoselii

pietris
H
bloc de fundatie α

B
Fig. 9.10. Fundaţie sub perete interior de subsol

Fundaţiile supuse la solicitări excentrice (de exemplu fundaţiile zidurilor de calcan) se


dimensionează astfel încât rezultanta tuturor forţelor N să se menţină în treimea mijlocie a bazei
pentru ca întreaga lăţime să fie activă la transmiterea presiunilor pe teren.

Când acest lucru nu poate fi realizat iar lăţimea activă Ba = 1.5b (Fig. 9.11a) nu satisface din punct
de vedere al presiunilor efective acceptabile la teren, se ţine seama de efectul favorabil al deformării
terenului şi a blocului de fundaţie si se admite o lăţime activă Ba = 2.25b (Fig. 9.11b), cu
următoarele condiţii:
- peretele ce sprijină pe fundaţie trebuie să fie legat de construcţie la partea superioară prin placa
planşeului sau centura planşeului, precum şi prin ziduri transversale suficient de dese (recomandabil
la maximum 6 m distanţă);
- presiunea ce se dezvoltă între perete şi fundaţie să nu depăşească rezistenţele de calcul ale
materialelor din care sunt alcătuite peretele şi fundaţia.

b b
N N
b/2 b/2 3 b/4 b/4

B B

pmax
Ba = 1.5 b Ba = 2.25 b

a. b.

Fig. 9.11 Determinarea lăţimii active Ba la fundaţia peretelui de calcan

48
În cazul fundaţiilor sub pereţi cu goluri pentru uşi (Fig. 9.12) se verifică condiţia:

 Rt 2 
L o ≤ H  +  (9.1)
 p efectiv tg α 
unde:
tgα valoare dată în tabelul 7.2;
Rt rezistenţa de calcul la întindere a betonului din blocul fundaţiei.

Lo

H
α α

pefectiv` 2H
Lo −
tgα

Fig. 9.12

Dacă relaţia (9.1) este îndeplinită, fundaţia poate prelua presiunile de pe deschiderea golului. În
acest caz fundaţia se poate realiza din beton simplu sau, dacă se dispune armătură, aceasta poate
corespunde procentului minim de armare (pmin = 0.10%).

În cazul în care relaţia (9.1) nu este respectată fundaţia se calculează la încovoiere şi forţă tăietoare
ca o grindă pe mediu elastic. Armătura se calculează şi se dispune conform prevederilor din STAS
10107/0-90.

9.3. Fundaţii la clădiri amplasate pe teren bun de fundare în zone cu seismicitate ridicată

9.3.1. Încărcarile transmise fundaţiilor se stabilesc conform principiilor prezentate la capitolul 5.

În grupările speciale de încărcări solicitările transmise infrastructurii de către suprastructură sunt


stabilite în funcţie de comportarea specifică a pereţilor din zidărie sub aceste încărcări (cedare
ductilă la compresiune excentrică; comportare elastică, etc.).

Solicitarile la nivelul terenului de fundare se determină funcţie de eforturile transmise de


suprastructură considerând comportarea de ansamblu a infrastructurii (Fig. 9.13).

Fig. 9.13
49
9.3.2. Aceste fundaţii se realizează, de regulă, sub forma unor grinzi continue de beton armat. Ele se
calculează după modul de calcul al grinzilor continue prezentat la capitolul 8.

Dimensionarea secţiunii de beton şi a armăturilor se face conform STAS 10107/0-90.

9.3.3. Alcătuirea fundaţiilor este prezentată în Fig. 9.14 a, b pentru construcţiile fără subsol şi în
Fig. 9.15 pentru constructiile cu subsol.

hidroizolatie
centura min. etrier φ8(10)/20 PC52
grinda de fundatie
6φ12 PC52

φ10/30
PC52

φ10/20 PC52
agrafe φ6/60/60 φ10/30
OB37 PC52
a.
H

< Ht < Ht
Ht > 300

φ10 PC52
φ12 PC52
~50

B
beton de egalizare

φ10/20 PC52

φ12(14)/20 PC52

stâlpisor
din b.a.

a-a 2φ6/3 asize


PC52 mustati 4φ12 PC52

a a
φ12 PC52 exterior interior
stâlpisor
din b.a.

b. etrier φ6/25 OB37

<Ht <Ht
H
Ht>300
~50

B grinda de fundatie
beton de egalizare

Fig. 9.14. Fundaţii armate pentru construcţii fără subsol


50
b

exterior interior
hidroizolatie

centura min.
etrier φ8(10)/20
6φ12 PC52

agrafe minim φ10(12) PC52


φ6/50/50 OB37

minim φ10/25 PC52

minim φ10/25 PC52


<Ht <Ht
φ10
PC52 ~50 H t 300

φ12
<

PC52

φ10/20 PC52

φ12(14)/20 PC52

Fig. 9.15. Fundaţii armate pentru construcţii cu subsol

9.4. Soluţii de fundare la pereţi nestructurali

Pereţii nestructurali reazemă, de regulă, pe placa suport a pardoselii. Placa trebuie aşezată pe teren
bun sau umpluturi bine compactate de cel mult 0.80 m grosime. Dacă umpluturile se pot umezi
(prin pierderea apei din instalaţii etc.), grosimea maximă admisă a acestora se va limita la 0.40 m.

Soluţiile de rezemare pot fi realizate astfel:


a) Dacă pereţii nestructurali transmit o încărcare de maxim 4 kN/m şi au cel mult 3 m lungime
placa se realizează de minim 80 mm grosime cu o armatură suplimentară dispusă în lungul
peretelui (Fig. 9.16);
b) Dacă pereţii nestructurali transmit o încărcare între 4÷10 kN/m şi au cel mult 3 m lungime placa
se va realiza cu o îngroşare locală de minim 200 mm grosime (Fig. 9.17).

Armăturile suplimentare longitudinale dispuse în placă sub pereţi vor avea diametrul minim φ10
mm.

51
Situaţiile care nu se încadrează la punctul a) sau b) se rezolvă ca fundaţii ale pereţilor structurali
(fundaţii continue sau cu rezemări izolate).

b perete despartitor
(nestructural)

pardoseala
placa suport a
0.00 pardoselii parterului

strat de separare

>80
0.40÷0.80m
pietris ~ 1.00

umplutura de
pamant compactata

Fig. 9.16. Armare locală a plăcii suport a pardoselii sub perete interior nestructural

b perete despartitor
(nestructural)

pardoseala
armaturi placa suport a
suplimentare 0.00 pardoselii parterului

strat de separare
>200
0.40÷0.80m

pietris
100 200 100
~1.00

umplutura de pamant
compactata

Fig. 9.17. Îngroşarea şi armarea locală a plăcii suport a pardoselii sub perete interior nestructural

52
9.5. Racordarea în trepte a fundaţiilor având cote de fundare diferite

Racordarea în trepte a fundaţiilor este necesară în următoarele situaţii:


- amplasament pe terenuri în pantă sau stratificaţie înclinată;
- clădiri cu subsol parţial;
- intersecţii de fundaţii având cote de fundare diferite (fundaţie perete exterior – fundaţie perete
interior etc.).

Se recomandă respectarea următoarelor condiţii (Fig. 9.18):


- racordarea între cotele de fundare diferite să se realizeze în trepte;
- linia de pantă a treptelor să respecte condiţia tgδ ≤ 0.65;
- înălţimea treptelor se limitează la 0.50 m în terenuri puţin coezive, respectiv 0.70m în terenuri
coezive sau compactate;
- cota superioară a blocului de fundaţie se păstrează la acelaşi nivel pe cel puţin întreaga lungime a
zonei de racordare.

a -a b-b c-c
hidroizolatie
perete
structural
din zidarie
m

fundatie
n

l
B
a
B
b
h

fundatie
δ
B
c
Fig. 9.18. Racordarea în trepte a fundaţiilor având cote de fundare diferite

9.6. Fundaţii la rosturi de tasare

Rosturile de tasare separă atât suprastructura cât şi infrastructura a două tronsoane de clădire
alăturate.

Lăţimea rostului între fundaţii nu va fi mai mică de 40 mm.

9.7. Fundaţii la clădiri amplasate pe terenuri dificile

Prezentul normativ se referă la fundaţiile construcţiilor amplasate pe următoarele tipuri de terenuri


dificile:

53
- pământuri foarte compresibile (argile, pământuri argiloase de consistenţă redusă sau nisipuri
afânate);
- pământuri sensibile la umezire (loessuri şi pământuri loessoide) definite conform P-7/2000;
- pământuri contractile (argile sau pământuri argiloase cu umflări şi contracţii mari), definite
conform (NE 0001-1996).

Se recomandă ca în urma unei analize tehnico – economice să se decidă asupra soluţiei optime:
- îmbunătăţirea terenului dificil de fundare şi utilizarea de soluţii de fundare pentru terenuri
bune;
- utilizarea de fundaţii adaptate terenurilor dificile de fundare.

9.7.1. Fundaţii pe pământuri foarte compresibile şi pământuri sensibile la umezire

În cazul în care sunt de aşteptat tasări neuniforme structura, trebuie astfel alcătuită încât construcţia
să poată prelua eforturile suplimentare ce rezultă ca urmare a acestor tasări, după cum urmează:
- pentru tasări inegale mici se pot utiliza fundaţii cu rigiditate sporită;
- pentru tasări inegale mari se poate opta fie pentru realizarea unei rigidităţi sporite a
ansamblului suprastructură – infrastructură, fie pentru o structură flexibilă adaptabilă la
deformaţii mari.

La alcătuirea planului de fundaţii se cere respectarea următoarelor condiţii:


- realizarea de elemente de legătură între fundaţiile pereţilor structurali (Fig. 9.19);

maximum 6m

Perete portant

Element de legatura

Fig. 9.19

- fundaţiile pereţilor să formeze contururi închise (Fig. 9.20);

54
Nerecomandat Recomandat
Fig. 9.20

- lungimea fundaţiilor fără legături pe direcţie transversală nu trebuie să depăşească 6 m.

9.7.1.1 Fundaţii pentru construcţii fără subsol

La construcţiile fără subsol amplasate în zone cu seismicitate redusă, fundaţiile se prevăd cu două
zone armate dispuse la partea superioară şi inferioară, iar betonul trebuie să fie de clasă minim
C12/15 (Fig. 9.21 a).

În cazul construcţiilor fără subsol dar cu adâncime mare de fundare, se pot introduce centuri
suplimentare pe înălţimea zidului (de exemplu în dreptul pardoselii parterului);

În cazul în care este necesară o lăţime B a tălpii mai mare decât lăţimea elementului din beton armat
se prevede un bloc din beton simplu de clasă minim C8/10 (Fig. 9.21 b).

b b

beton de clasa
beton de clasa minim C12/15
minim C12/15

beton de clasa
minim C8/10

B B

a. b.
Fig. 9.21
55
Astfel de fundaţii se recomandă a se utiliza în cazul în care fundaţiile au o înălţime suficientă pentru
a prelua eforturile datorate diferenţei de tasare (tasărilor diferenţiale).

Centurile se realizează în mod curent cu o înălţime de 15÷20 cm, armătură longitudinală de 6÷8
bare φ12 mm÷φ16 mm, pe unul sau două rânduri şi etrieri φ6mm la 20÷30 cm, procent minim de
armare 0.2%.

Barele longitudinale se înădesc prin petrecere pe o lungime de 45φ respectând regula armării
unghiurilor intrânde (Fig. 9.22 a şi b).

a. b.

Fig. 9.22

Se urmăreşte dispunerea într-un singur plan a armăturilor inferioare respectiv superioare, devierea
pe verticală fiind admisă cu respectarea unei pante de 1:4.

Se va sigura realizarea unei aderenţe cît mai bune a suprafeţelor de separaţie între centuri şi betonul
simplu.

În cazul amplasamentelor în zone cu seismicitate ridicată se aplică prevederile de la punctul 9.3.

9.7.1.2. Fundaţii pentru construcţii cu subsol

Fundaţiile construcţiilor cu subsol amplasate în zone cu seismicitate redusă se realizează, de regulă,


respectându-se următoarele măsuri (Fig. 9.23):
a) dispoziţia zidurilor longitudinale şi transversale trebuie să alcătuiască un sistem spaţial cît mai
simplu şi clar (de exemplu se vor evita zidurile în şicană), prevăzându-se totodată ziduri
transversale suficient de dese la maximum 6.00 m;
b) fundaţiile zidurilor se prevăd cu centuri de beton armat, pentru preluarea eventualelor eforturi de
întindere; pentru cazurile curente centurile pot avea lăţimea zidului şi înălţimea de 15÷20 cm cu
armătura longitudinală de 6÷8 bare φ12÷16 mm, pe unul sau doua rânduri şi etrieri φ6 mm la 20÷30
cm; betonul de clasă minim C12/15;
c) se asigură conlucrarea centurilor din fundaţii cu zidul de deasupra prin executarea unor centuri de
beton armat şi la nivelul planşeului de peste subsol;
d) izolaţia hidrofugă orizontală a zidurilor se aşează astfel încât să nu creeze în zid rosturi de
lunecare între centuri; în caz că poziţia acestei izolaţii nu poate fi schimbată se recomandă
executarea centurii superioare sub nivelul izolaţiei orizontale;
e) se execută centuri de beton armat, atât la planşeele monolite cât şi la cele prefabricate, pe toată
lăţimea zidurilor, pentru ziduri până la 37.5 cm grosime; centurile se armeză mai puternic la
planşeul peste primul nivel de deasupra fundaţiilor (cu o armătură corespunzătoare celei din centura
fundaţiilor);

56
f) zidurile construcţiei se execută din cărămizi marca C100 şi cu mortar minim M50; în caz că zidul
de deasupra fundaţiei este de beton acesta va fi de cel puţin clasa C12/15.

planseu peste subsol

centura din beton armat

Fig. 9.23

În cazul amplasamentelor în zone cu seismicitate ridicată se aplică prevederile de la punctul 9.3.

9.7.2. Fundaţii pe pământuri cu umflări şi contracţii mari

În cazul anumitor pământuri argiloase, ca efect al umflării datorită umezirii şi contracţiei prin
uscare, apare pericolul degradării sau ruperii fundaţiilor, fenomen însoţit de apariţia de fisuri
profunde în pereţii structurali din zidărie.

La proiectarea fundaţiilor pe pământuri cu umflări şi contracţii mari se va urmări, de regulă, ca


presiunea efectivă transmisă la teren, să fie mai mare decât presiunea de umflare.

9.7.2.1. Fundaţii continue

Pentru prevenirea degradării fundaţiilor se recomandă ca, în afară de măsurile de la punctul 9.7.1, să
se prevadă şi următoarele:
a) adâncimea de fundare de cel puţin 1.50 m, măsurată de la cota trotuarului, în scopul evitării
fundării în zona cu variaţii mari de umiditate pentru pământ;
b) lăţimea excavaţiei pentru realizarea fundaţiilor sub zidurile exterioare se alege cu cca. 40÷50 cm
mai mare decât lăţimea fundaţiei respective, sporul de lăţime dându-se către exterior;
c) sub talpa fundaţiei se prevede un strat de cca. 5 cm grosime de nisip grăunţos curat; imediat după
turnarea betonului în fundaţie spaţiul rămas liber între fundaţie şi peretele săpăturii se umple cu
pământ stabilizat conform NE 0001-1996 (Fig. 9.24);
d) pentru preluarea eventualelor eforturi de întindere ce pot să apară în fundaţii se prevăd centuri de
beton armat continue pe întreaga lungime a pereţilor; centurile se realizează, de regulă, cu o înălţime
de 15÷20 cm, din beton C12/15 şi armate simetric cu minim 4φ12 mm din OB37;
e) se iau toate măsurile necesare pentru scurgerea şi îndepărtarea apei din vecinătatea clădirii, prin
nivelarea terenului, executarea de rigole etc.;
f) apele meteorice trebuie evacuate cât mai departe de construcţie, prin rigole speciale prevăzute în
acest scop; se recomandă utilizarea burlanelor care conduc apa în condiţii mai bune;

57
g) trotuarul din jurul construcţiei va avea o lăţime minimă de 1.0 m şi se prevede cu o pantă de 5%
spre exterior; acesta se aşează pe un strat de 20 cm de pământ stabilizat şi se prevede la margine cu
un pinten de 20x40 cm (Fig. 9.24);
h) proiectul trebuie să cuprindă măsurile speciale ce trebuiesc luate în timpul execuţiei; astfel se
recomandă ca:
- executarea construcţiei să se facă pe cât posibil într-un anotimp în care nu sunt de aşteptat variaţii
mari ale umidităţii pământului şi anume primăvara sau toamna;
- locul ales pentru construcţie să fie bine curăţat şi nivelat înainte de începerea săpăturilor astfel ca
să nu se permită stagnarea apelor meteorice;
- turnarea fundaţiilor să se facă imediat după terminarea săpăturilor pentru a nu se modifica
umiditatea terenului de fundare.

Centura de beton armat


Perete exterior

min 1.50m
Trotuar
5% Nivel teren

0.40
0.20

0.20 Pinten
Pamant stabilizat

Fundatie de beton

0.05
0.20
Strat de nisip

Fig. 9.24

9.7.2.2. Fundaţii cu descărcări pe reazeme izolate

Fundaţiile cu descărcări pe reazeme izolate transmit terenului încărcările exterioare prin blocuri de
fundaţie dispuse discontinuu în lungul pereţilor.

Fundaţiile cu descărcări pe reazeme izolate sunt alcătuite din:


- blocuri de fundaţie de beton simplu;
- grinzi de beton armat.

Fundaţiile cu descărcări pe reazeme izolate sunt folosite în cazul pământurilor cu umflări şi


contracţii mari pentru ca presiunea efectivă pe teren să depăşească presiunea de umflare a
pământului.

Soluţia se poate dovedi mai avantajoasă decât soluţia fundaţiilor continue în cazul unor adâncimi de
fundare mai mari decât cca. 2.0 m.

În cazul pereţilor nestructurali cu încărcări foarte mici pentru o adâncime de fundare mai mare de
1.20m soluţia reazemelor izolate se impune faţă de cea a fundaţiilor continue.

Presiunea acceptabilă a terenului de fundare trebuie să fie suficient de mare pentru a face o posibilă
distanţarea raţională de-a lungul zidurilor a blocurilor de fundaţie.
Fundaţiile cu descărcări pe reazeme izolate nu sunt indicate în cazul când sunt de aşteptat tasări
inegale ale acestora. De asemenea ele se vor evita în regiunile cu seismicitate ridicată.
58
Reazemele izolate se dispun obligatoriu în punctele de intersecţie ale zidurilor sau în cele în care
sunt concentrate încărcări importante. În general, aceste reazeme se dispun în conformitate cu
traveile construcţiei şi în dreptul plinurilor (spaleţi) de zidărie.

Reazemele izolate dispuse în lungul zidurilor au în plan o secţiune de formă dreptunghiulară. În


zonele de intersecţie în „L” sau „T” a zidurilor, se pot folosi diferite forme în plan (Fig. 9.25).

Fig. 9.25

Poziţia în plan a blocurilor de fundaţie se va alege astfel încât centrele de greutate ale bazelor lor să
coincidă pe cât posibil cu axul peretelui.

În cazul reazemelor executate din zidărie din piatră, blocuri de beton sau cărămidă, la partea
superioară a blocului se prevede un cuzinet de beton armat pentru repartizarea încărcărilor transmise
de elementele de descărcare ale suprastructurii.

Elementele de descărcare sunt alcătuite din grinzi de beton armat care constituie suportul zidurilor
şi care transmit încărcările la blocurile de fundaţie.

În cazul obişnuit al construcţiilor fără subsol elementele de descărcare alcătuiesc şi soclul zidului
depăşind cu cel puţin 25 cm cota trotuarului construcţiei.

Faţa inferioară a elementelor de descărcare se aşează la cel puţin 10 cm sub nivelul trotuarului.

Izolaţia hidrofugă orizontală a zidurilor se pozează, în mod obişnuit, la partea superioară a grinzilor.

Sub elementele de descărcare se prevede un strat de pietriş de cca. 8 cm; în cazul grinzilor din beton
armat monolit se va turna şi un strat de beton de egalizare peste stratul de pietriş.

Grinzile se fac, de regulă, mai late decât zidul de deasupra cu cca. 2.5 cm de fiecare parte.

Grinzile se realizează, în general, din beton armat turnat monolit. Grinzile prefabricate se
recomandă în cazul construcţiilor cu ziduri având o dispoziţie regulată în plan şi cu încărcări mici.
Pentru uşurinţa execuţiei se va urmări, pe cât posibil, ca grinzile să aibă aceeaşi înălţime.

Grinzile sunt continue având înălţime constantă sau cu vute pe reazeme (Fig. 9.26).

59
Sectiune a-a
Izolatie
a hidrofuga
Trotuar

a Beton de
egalizare
L Pietris

Fig. 9.26

 1 
Pentru asigurarea unei rigidităţi corespunzătoare se recomandă h ≥  ⋅ L.
 6 ÷8

10. Proiectarea fundaţiilor construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat


10.1. Principii generale de proiectare

Pereţii structurali de beton armat având rigiditate şi rezistenţă mare transmit infrastructurii în
grupările speciale de încărcări eforturi semnificative (momente încovoietoare şi forţe tăietoare) şi
sunt, în general, insuficient lestaţi (forţă axială mică), astfel încât soluţia de fundaţie independentă
nu poate fi utilizată decât în unele cazuri particulare.

Solicitările mari M, Q transmise de pereţi infrastructurii pot fi preluate, în general, de fundaţii


dezvoltate în plan ca o reţea de fundaţii continue, pe una sau două direcţii (Fig.10.1) sau de
infrastructuri cu rezistenţă şi rigiditate foarte mare, alcătuite din pereţi de beton armat, planşee şi
fundaţii (radiere) considerate ca o structură spaţială (Fig.10.2).

Prin calibrarea rezistenţei elementelor sistemului structural (suprastructură şi infrastructură) se


realizează dirijarea mecanismului de plastificare în cazul acţiunilor seismice intense. De regulă
deformaţiile plastice sunt dirijate în suprastructură iar infrastructura este proiectată să răspundă în
domeniul elastic de comportare (Fig. 10.3).

60
Perete Perete
structural structural

a b c

1 1

1 1

1 1
Perete de subsol
Perete Perete structural
suprastructură
1-1

Infrastructur
ă
hs
Fundaţie

Fig. 10.1 Fundaţii pentru pereţi de beton armat.

Nucleu din pereţi de


beton armat

Perete de
beton armat

Infrastructură
rigidă

Fig. 10.2 Infrastructură rigidă supraterană pentru construcţii cu pereţi de beton armat

61
Direcţia acţiunii seismice

Stâlp
Perete
structural

Zona
Np
MP comprimată a Ns1 NP Ns2
QP peretelui
Qs1 Ms1 Qp MP Qs2 Ms2
H Nf
L I
Mf
a fundaţie b
Fig. 10.3 Fundaţii cu comportare elastică: a - fundaţie independentă; b - infrastructură

Dirijarea articulaţiilor plastice în elementele infrastructurii (Fig. 10.4) poate fi acceptată în unele
situaţii, ca de exemplu:
- în elementele suprastructurii trebuie limitate degradările produse de cutremure (spitale etc.);
- suprastructura dezvoltă rezistenţe foarte mari datorită alcătuirii acesteia, mult peste cerinţele
proiectării antiseismice;
- intevenţiile postseism la elementele infrastructurii se pot realiza cu uşurinţă.

Directie actiune seismica

stâlp perete
structural
stâlp
Ta C perete Nod rigid
structural
QP
I

zona de articulaţie Articulaţii


Zona de nod rigid, plastice
plastică în perete - fundaţie zona de articulaţie plastică in
infrastructură
infrastructuri

Fig. 10.4 Infrastructură cu articulaţii plastice.

10.2. Încărcări transmise infrastructurilor de pereţii structurali de beton armat

Valorile eforturilor transmise de pereţii structurali de beton armat la infrastructuri se determină


conform prevederilor de la cap. 5.
Schema de aplicare a încărcărilor transmise de pereţii structurali infrastructurii se conformează
prevederilor de la pct. 12.2.

10.3 Dimensionarea tălpii fundaţiilor

Dimensionarea tălpii fundaţiilor se face conform prevederilor de la capitolul 6.

62
Dacă infrastructura este suficient de rigidă şi rezistentă pot fi acceptate distribuţii liniare de presiuni
pe teren (Fig. 10.6). Calculul presiunilor pe teren (şi implicit dimensionarea tălpii fundaţiilor) se
poate face acceptând ipoteza secţiunilor plane.

În cazul infrastructurilor cu deformaţii semnificative calculul presiunilor pe teren se face pe baza


unui model care permite luarea în considerare a interacţiunii dintre infrastructură şi terenul de
fundare.

y
B

Mx
x
G
My B

B
1 2 3 4 5
pef pef

Fig. 10.6 Considerarea presiunilor pe teren pentru ansamblul fundaţiilor

10.4 Alcătuirea fundaţiilor pentru pereţii structurali de beton armat

10.4.1 Fundaţii independente sub pereţi de beton armat se pot realiza în situaţii rare datorită
eforturilor mari (M, Q) transmise terenului.
Fundaţiile sunt conformate şi dimensionate ca şi fundaţiile sub reţeaua de pereţii ai substructurii.

10.4.2 Fundaţii continui sub pereţii substructurilor


Fundaţiile sub pereţii care compun substructura pot fi realizate ca fundaţii continui sau radier
general. Fundaţiile tip radier se conformează şi se dimensionează conform prevederilor de la cap. 11
al prezentului normativ.

Fundaţiile continue sub pereţi pot fi realizate ca tălpi de beton armat (fig. 10.7) sau cu bloc de beton
simplu şi cuzinet de beton armat (fig. 10.9).

10.4.2.1 Fundaţii continui tip talpă de beton armat.

Secţiunea transversală a fundaţiei sub pereţii de beton armat se poate alcătui ca în fig. 10.7.
Condiţiile minimale privind secţiunea de beton a fundaţiei sunt următoarele:

• raportul H / B are valorile minime date în tabelul 7.1;

63
• H are valoarea minimă 300 mm;
• H’ are valoarea mai mare de 250 mm;
• Înălţimea la marginea fundaţiei (H sau H’) se stabileşte astfel încât să fie asigurată
lungimea de ancoraj a armăturilor transversale de pe talpa fundaţiei (la ≥ 15 φ)

1/3
H H
H’
Beton de egalizare Beton de
B B egalizare
a. b.

Fig. 10.7. Fundaţii continui sub pereţii de beton armat ai substructurilor.

Clasa minimă de beton în fundaţie este C8/10.


Armarea fundaţiilor pereţilor de beton armat se realizează, de principiu, ca în Fig. 10.8.

H 2 1

Fig. 10.8. Schema de armare a fundaţiei peretelui de beton armat.

Armătura transversală (1) rezultă din verificarea consolei tălpii la moment încovoietor în secţiunea
de la marginea peretelui. În unele cazuri, în care peretele este excentric pe talpa fundaţiei, armăturile
(1) pot rezulta şi din verificarea fundaţiei la momente de torsiune.
Procentul minim de armare pe fiecare direcţie este 0.10% pentru armături OB37 şi 0.075% pentru
armături PC52.
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm.
Distanţa maximă între armături este de 250 mm; distanţa minimă este de 100 mm.

Armătura de conectare cu peretele substructurii (2) poate rezulta funcţie de următoarele condiţii:
• Verificarea la lunecare în rosturile de turnare ale betonului (Fig.12.8);
• Verificarea la forţă tăietoare a peretelui substructurii;
• Verificarea la moment încovoietor şi forţă axială a peretelui substructurii; armătura rezultată
din această condiţie nu poate depăşi aria corespunzătoare greutăţii fundaţiei;
• Verificarea secţiunii de la baza peretelui la moment încovoietor determinat de presiunea
pământului pe planul peretelui; în calcul se poate consideră şi efectul favorabil al forţei
axiale din perete.
64
Diametrul minim al armăturilor este de 10 mm; pmin= 0,10%
Distanţa maximă între armături este de 250 mm iar distanţa minimă de 100 mm.

Armăturile longitudinale (3) rezultă din verificarea secţiunii verticale a peretelui la încovoiere,
conform schemei de solicitare din fig. 12.8. Armătura minimă (3) trebuie să corespundă armăturii
de repartiţie corespunzătoare mărcii (1)

10.4.2.2 Fundaţii continui cu bloc de beton simplu şi cuzinet.

Secţiunea transversală a fundaţiei sub pereţii de beton armat se poate alcătui ca în fig. 10.9.
Condiţiile minimale privind secţiunea de beton a fundaţiei sunt cele date la cap. 7.1.2.1, în tabelul
7.1 şi în tabelul 7.2.

l1 l2

β hc

H
α

lc
L

Fig. 10.9. Fundaţie tip bloc şi cuzinet sub pereţi de beton armat.

Fundaţiile tip bloc şi cuzinet ale pereţilor nu sunt admise în cazurile în care peretele este rezemat
excentric faţă de talpa blocului de beton.

Condiţiile privind armarea minimă a cuzinetului sunt cele date la pct. 10.4.2.1.

11. Proiectarea radierelor de beton armat


11.1. Alcătuire generală şi domenii de aplicare

Fundaţia tip radier general reprezintă tipul de fundaţie directă, realizată ca un planşeu întors şi care
asigură o suprafaţă maximă de rezemare pe teren a construcţiei.

Fundaţiile tip radier se utilizează, de regulă, în următoarele situaţii:


- terenuri cu rezistenţă scăzută care impun suprafeţe mari ale tălpii fundaţiilor;
- terenuri dificile sau neomogene, cu risc de tasări diferenţiale;
- prezenţa apei subterane impune realizarea unei cuve etanşe;
- elementele verticale (stâlpi, pereţi) sunt dispuse la distanţe mici care fac dificilă realizarea
(execuţia) fundaţiilor izolate sau continue;
- radierul împreună cu elementele verticale structurale ale substructurii trebuie să realizeze o cutie
rigidă şi rezistentă;
- construcţii cu înălţime mare care transmit încărcări importante la teren.
65
Radierul general se poate realiza în următoarele soluţii constructive:

a) radier general tip dală groasă, în care elementele verticale (stâlpi sau pereţi structurali) sunt
rezemate direct pe acesta;
• radier cu grosime constantă (Fig. 11.1); hr ≥ 1/8 lmax.;
• radier cu grosime variabilă (Fig. 11.2); soluţia poate fi adoptată în cazul unei construcţii cu
pereţi structurali din beton armat care transferă eforturi secţionale importante într-o zonă
centrală a acestuia;

lmax

1 1

Radier tip
1-1 dală groasă

hr
Beton de
Fig. 11.1 Radier general tip egalizare
dală groasă

b) radier general tip planşeu ciupercă;

Perete
structural

hr1
hr2
-radier
-beton de egalizare

Fig. 11.2. Radier cu grosime variabilă

c) radier tip placă şi grinzi (drepte sau întoarse) dispuse pe una sau două direcţii (Fig. 11.4); se
recomandă alegerea înălţimii grinzii (hg) şi a plăcii radierului (hr) conform relaţiilor:

hg/lmax=1/3÷1/6; hr/lmax=(1/15÷1/20) (11.1)

De obicei, grinzile au secţiune constantă. În cazul unor încărcări mari se pot realiza grinzi cu vute.

66
Capitel
1 1

Perete
perimetral
stâlp
1-1
a Capitel cu o pantă
45o
hr
stâlp c
Capitel
drept
1-1
Capitel cu
b două pante
hr hr

Fig. 11.3 Radier de tip planşeu ciupercă

lmax

hg
hr

hr
hg

Fig. 11.4 Radier tip placă şi grinzi pe două direcţii:


a – radier tip placă şi grinzi întoarse; b – radier tip placă şi grinzi drepte

67
d) radier tip placă cu vute (Fig. 11.5.)

+
Fig. 11.5. Radier tip placă cu vute

e)-radier casetat alcătuit din două planşee solidarizate între ele prin intermediul unor grinzi dispuse
pe două direcţii.

Fig. 11.6. Radier casetat

11.2. Elemente constructive şi de proiectare

11.2.1. Radierul poate fi folosit şi la construcţii situate sub nivelul apei subterane (Fig. 11.7). În
acest caz subsolul împreună cu radierul realizează o cuvă etanşă.

Etanşarea cuvei se obţine prin dispunerea hidroizolaţiei la exteriorul radierului şi a pereţilor


perimetrali conform figurii 11.7. De asemenea, suprafaţa interioară a pereţilor structurali perimetrali
se tratează pentru a asigura impermeabilitatea necesară.

68
Fig. 11.7.

11.2.2. Proiectarea radierelor trebuie să ţină seama de compatibilitatea deformaţiilor terenului cu


cele ale elementelor structurale.

Calculul eforturilor secţionale M, Q în secţiunile caracteristice ale radierului se obţin de regulă cu


programe de calcul care permit modelarea fenomenului de interacţiune fundaţie-teren.

Dacă în radier apar eforturi axiale de compresiune sau întindere ca efect al conlucrării acestuia cu
substructura la dimensionarea secţiunilor de beton şi armătură la moment încovoietor şi forţă
tăietoare se va considera şi efectul acestora.

11.2.3. Armarea radierelor se realizează cu reţele orizontale de armătură, dispuse pe feţele plăcii
pentru preluarea momentelor pozitive şi negative. De asemenea, este necesară şi o armare pe zona
centrală a plăcii pentru fenomenele de contracţie.

În varianta în care nu se prevăd armături înclinate, se face verificarea la forţă tăietoare a secţiunii de
beton simplu cu relaţia:

Q≤0.7bhrRt (11.2)

Este posibil ca în zona lifturilor, înălţimea radierului să se reducă, micşorându-se capacitatea


betonului simplu la forţă tăietoare . În acest caz se pot prevedea local etrieri şi armătură de bordaj a
golurilor.

Procentele minime de armare pentru placa radierului sunt 0,15% pentru fiecare faţă.

Înnădirea barelor se face prin petrecere, sau prin sudare pentru barele cu diametre mari (φ25.. φ40).

Dimensionarea radierului se realizează corespunzător STAS 10107/0-90.

11.2.4. Rosturile de turnare şi măsurile care trebuie prevăzute în proiectare din punctul de vedere al
rezistenţei şi tehnologiei de execuţie (conform NE 012-99).

• rosturi verticale de turnare (Fig.11.8 a);

Rezistenţa la lunecare în planurile rosturilor de turnare se realizează prin armătura orizontală care
traversează rostul şi de rugozitatea feţelor rosturilor.

Pentru realizarea acestor rosturi, se foloseşte o plasă de ciur, amplasată vertical la faţa întreruptă a
elementului şi rigidizată pentru a rezista la împingerea betonului proaspăt.

69
Prin poziţiile rosturilor de turnare se va asigura împărţirea radierului în volume de beton pentru care
pot fi asigurate condiţiile optime şi sigure pentru lucrările de preparare a betonului, transportul auto,
turnarea şi vibrarea acestuia în vederea realizării monolitismului total, a continuităţii, precum şi
etanşeitatea contra infiltrării apelor freatice.

Turnarea betonului se va face continuu, în straturi orizontale de aproximativ 40cm grosime, iar
intervalul de timp între turnarea a două straturi suprapuse (pe întreaga suprafaţă a acestora) să fie
mai scurt decât durata prizei celor două straturi suprapuse.

Turnarea betonului în volume prestabilite asigură consumarea practic totală într-un anumit interval
de timp a deformaţiilor din fenomenul de exotermie (degajarea de căldură din procesul chimic de
hidratare a cimentului).

• rosturi orizontale de turnare (Fig.11.8 b).


Rezistenţa la lunecare în planurile rosturilor de betonare va fi realizată de armătura verticală care
traversează rostul şi de rugozitatea feţelor rosturilor.

Fig. 11.8.

• calculul efortului de lunecare L în rost (Fig. 11.8. c) se face cu relaţia (11.3):

M1 M2
L 1− 2 = − (11.3)
Z1 Z2

Dimensionarea armăturii de conectare în rost se face conform STAS 10107/0-90.

11.3. Calculul radierelor

În calculul radierelor trebuie luaţi în considerare numeroşi factori între care cei mai importanţi sunt
rigiditatea şi geometria radierului, mărimea şi distribuţia încărcărilor, caracteristicile de
deformabilitate şi de rezistenţă ale terenului, etapele de execuţie. Calculul urmăreşte determinarea
presiunilor de contact şi a deformaţiilor, precum şi a momentelor încovoietoare şi forţelor tăietoare.

În calcule, radierul poate fi considerat ca rigid sau flexibil. Principalele criterii de apreciere a
rigidităţii relative a radierelor prin raport cu terenul de fundare sunt prezentate în continuare.

• Pentru radierele generale având forma dreptunghiulară în plan (LxB) şi grosimea uniformă (h)
indicele de rigiditate se determină cu expresia:

2
12 ⋅ π(1 − ν 2 ) E s  L  B
KG = ⋅ ⋅  ⋅ (11.5)
1 − ν s2 E  2h  2h

Radierul poate fi considerat rigid dacă este îndeplinită condiţia:

70
8
KG ≤
L (11.6)
B

• În cazul radierelor încărcate de forţe concentrate din stâlpi dispuşi echidistant pe ambele direcţii
iar încărcările din stâlpi nu diferă cu mai mult de 20% între ele, se defineşte un coeficient de
flexibilitate, λ, după cum urmează:

ks bf
λ= 4 (11.7)
4EI f

unde bf şi If se definesc ca lăţimea, respectiv momentul de inerţie ale unei fâşii de radier considerată
între mijloacele a două deschideri consecutive între stâlpi (Fig. 11.9). Se remarcă faptul că bf este
egal cu distanţa dintre două axe consecutive ale stâlpilor.
Banda axD

bf bf

bf
3

Banda ax2
2
bf

A B C D E F G H I

Fig. 11.9: Împărţirea radierului în fâşii

Dacă bf este mai mare decât 1.75/λ, atunci radierul poate fi considerat flexibil.

• În cazul în care structura de rezistenţă a construcţiei este realizată din cadre (stâlpi şi grinzi) şi
din pereţi portanţi (diafragme) iar fundaţia este un radier general se defineşte rigiditatea relativă,
KR, care permite evidenţierea conlucrării dintre structură, radier şi terenul de fundare.

E'I C
KR = (11.8)
Es B3

Unde E ' I C reprezintă rigiditatea construcţiei şi a radierului. Această valoare se calculează cu


ajutorul relaţiei:

t d h 3d
E ' I C = E' I F + ∑ E' I ca + E' (11.9)
12
71
unde:
E ' I F este rigiditatea radierului,
∑ E' I ca este rigiditatea cadrelor,
td şi hd sunt grosimea şi respectiv înălţimea diafragmelor.

Dacă valoarea KR este mai mare de 0.5 atunci radierul poate fi considerat rigid.

11.3.1 Metode simplificate pentru calculul radierelor rigide

11.3.1.1. Metoda reducerii încărcărilor în centrul de greutate al radierului (Fig. 11.10)

Etapele de calcul sunt următoarele:


- se determină centrul de greutate al suprafeţei radierului
- se determină presiunile pe talpa radierului cu relaţia:

∑N ± ey ex
p (1 ÷4 ) =
A
∑N I y±∑N
Iy
x (11.10)
x

1 2 x

p1 N
p2

ey

ex
4 z 3

y
p4
p3

Figura 11.10

- se examinează radierul ca un întreg pe fiecare dintre cele două direcţii paralele cu axele x şi y.

Forţa tăietoare totală acţionând în orice secţiune dusă prin radier este egală cu suma aritmetică a
tuturor încărcărilor şi presiunilor de contact la stânga secţiunii considerate.

Momentul încovoietor total acţionând în aceeaşi secţiune este egal cu suma momentelor aceloraşi
încărcări şi presiuni faţă de secţiunea considerată.

Metoda nu permite determinarea distribuţiei forţei tăietoare totale şi momentului încovoietor total în
lungul secţiunii. Se impune, în consecinţă, introducerea unor simplificări.

11.3.1.2. Metoda împărţirii radierului în fâşii de calcul (Fig. 11.9)

72
Atunci când încărcările din stâlpi şi distanţele dintre stâlpi nu diferă între ele cu mai mult de 20%,
radierul poate fi împărţit în fâşii de calcul independente.

Fiecare fâşie de calcul este încărcată de forţele corespunzătoare stâlpilor ce reazemă pe fâşia
respectivă. Se determină diagrama presiunilor de contact, admiţându-se o lege de variaţie liniară de
tip Navier.

Deşi poziţia rezultantei încărcărilor din stâlpi nu coincide cu poziţia centrului de greutate al
rezultantei presiunilor de contact, valorile obţinute ale momentelor încovoietoare şi forţelor
tăietoare în secţiunile semnificative pot fi folosite pentru armarea radierului.

11.3.2. Calculul radierelor pe mediu Winkler

În anexa E sunt prezentate unele metode de calcul pentru radierele rezemate pe un mediu discret
alcătuit din resoarte independente de tip Winkler.

11.3.3. Calculul radierelor pe mediu Boussinesq

Se porneşte de la ecuaţia diferenţială de ordinul 4 a plăcii supuse la încovoiere (Fig. 11.11)

q(x,y)
0
x

zi p(x,y)
y

Fig. 11.11

Ecuaţia suprafeţei mediane deformate a plăcii radier este:


∂ 4z ∂4 z ∂ 4 z q( x , y ) − p( x , y )
+ 2 ⋅ + = (11.11)
∂x 4 ∂x 2 ⋅ ∂y 2 ∂y 4 D
în care D este rigiditatea cilindrică a plăcii de grosime h

E ⋅h3
D= (11.12)
12 ⋅ (1 − ν 2 )

Rezolvarea ecuaţiei (11.11) se bazează pe Metoda elementelor finite.


73
11.3.4. Calculul radierelor pe mediu Winkler - Boussinesq

În anexa F este prezentată metoda hibridă de calcul pentru radierele rigide rezemate pe un teren de
fundare modelat printr-un mediu compus Winkler – Boussinesq.

12. Infrastructuri
12.1. Prevederi generale

Infrastructura cuprinde elementele substructurii şi fundaţiile.

Fundaţiile, considerate ca elemente care transmit eforturile la terenul de fundare sunt tratate în
capitolele 4÷11. Prevederile privind fundaţiile, prezentate în continuare, consideră efectele
determinate de conlucrarea acestora în ansamblul infrastructurii.

12.1.1. Clasificarea infrastructurilor după modul de comportare la acţiuni seismice

- Infrastructuri cu comportare elastică, la construcţiile proiectate să dezvolte deformaţii plastice în


cazul acţiunilor seismice exclusiv în suprastructură. În acest caz, infrastructura nu se conformează
cerinţelor specifice menite să îi asigure o comportare ductilă. Rezistenţa infrastructurii este calibrată
cu solicitările transmise de suprastructura plastifiată;

- Infrastructuri ductile la construcţiile în care, prin calibrarea capacităţilor de rezistenţă, deformaţiile


plastice se dezvoltă şi în substructură. Zonele potenţial plastice ale infrastructurii se proiectează
astfel încât să prezinte o comportare favorabilă în domeniul postelastic (deformaţii limită mai mari,
fără degradare de rezistenţă etc.).

În cazul încărcărilor gravitaţionale nu se admite ca terenul de fundare, fundaţiile şi elementele


substructurii să fie degradate, adică rezistenţa la acţiuni verticale să fie micşorată, ca urmare a
deformaţiei plastice dezvoltate în infrastructura ductilă.

De regulă, mecanismele de disipare a energiei induse de cutremur bazate pe dezvoltarea de


articulaţii plastice în elementele infrastructurii, nu elimină în totalitate plastificarea suprastructurii,
deci vor fi adoptate doar dacă conduc la comportări structurale avantajoase verificabile.

12.1.2. Clasificarea infrastructurilor după modul de solicitare a terenului de fundare

În grupările fundamentale de încărcări toată suprafaţa fundaţiilor trebuie să fie în contact cu terenul
de fundare (arie activă 100%); presiunile pe teren să fie cât mai uniforme.

Distribuţia de presiuni pe terenul de fundare în cazul grupărilor speciale de încărcări care cuprind şi
acţiuni seismice pot fi:
- presiuni pe toată suprafaţa tălpii fundaţiei (fundaţie fără desprinderi de pe teren);
- compresiuni pe o porţiune limitată a tălpii fundaţiei, când fundaţia se desprinde parţial de pe teren.

Zona activă a tălpii fundaţiei trebuie să respecte următoarele limite în cazul grupărilor speciale de
încărcări:
- La construcţii la care distribuţia de presiune pe teren pentru ansamblul fundaţiilor este cvasiliniară
(construcţii cu subsol rigid, turnuri cu o singură fundaţie, castele de apă, silozuri etc.), aria activă
(Z) minimă este 0.80 din suprafaţa fundaţiei. Rotirea ansamblului construcţiei pe teren, în grupările
74
speciale de încărcări, se va limita la 0.005radiani. Rotirea fundaţiei pe teren se determină
considerând caracteristicile terenului de fundare corespunzătoare acţiunilor statice;
- Construcţiile rezemate pe fundaţii izolate (structuri în cadre etc.) vor avea pentru fiecare fundaţie
aria activă minimă 0.50.

12.2. Schematizarea încărcărilor pentru calculul infrastructurii

Încărcările transmise infrastructurilor se stabilesc conform prevederilor de la pct. 5.

Acţiunile transmise de suprastructură la elementele infrastructurii pot fi considerate pentru calculul


static astfel:
- dacă înălţimea secţiunii transversale a elementului vertical (h) respectă condiţia (12.1), eforturile
transmise infrastructurii se pot considera aplicate punctual, în centrul de greutate al secţiunii
elementului vertical (Fig.12.1.a);
h ≤ 0.5 ⋅ h p (12.1)
unde:
hp este înălţimea secţiunii transversale a peretelui substructurii, înălţimea secţiunii transversale în
zona de rezemare a elementului vertical;

- dacă condiţia (12.1) nu este realizată, acţiunile transmise de elementul vertical, în grupările
speciale de încărcări, se consideră ca în Fig.12.1.b; în grupările fundamentale de încărcări se admit
simplificări ale schemei de încărcare a infrastructurii.

h h
Qst Mst
Q
Mst+Qstxhp/2 Ta Q Cb +C a’
hp Qhp /2

a). b).
Fig. 12.1. Încărcări transmise infrastructurii.

12.3. Calculul eforturilor în elementele infrastructurii

Eforturile în elementele infrastructurii construcţiilor se determină pentru încărcările precizate la


punctul 12.2.

Eforturile din fazele intermediare de execuţie ale construcţiei vor fi considerate la proiectarea
infrastructurilor (Fig.12.2). Se recomandă ca prin măsuri adecvate, de etapizare a execuţiei etc.,
precizate în proiect, solicitările infrastructurii în fazele intermediare să fie inferioare solicitărilor
rezultate din calculul ansamblului construcţiei.
Fisuri
Fisuri în radier

Tasări diferenţiale Tasări diferenţiale

Fig. 12.2 Solicitări ale elementeleor infrastructurii în faze intermediare de execuţie ale construcţiei

75
Dacă condiţiile de exploatare ale construcţiei, de teren de fundare, tasări diferenţiale etc. determină
şi alte situaţii de încărcare semnificative, acestea vor fi luate în considerare la proiectarea
elementelor structurale (Fig. 12.3).

P ilo ţi/p e r e ţi
m u la ţi p t.
s p r ijin ir e a
C G C G s ă p ă tu r ii
C R C R C – c e n t r u l d e g re u t a t e
1 1 G
C R – c e n tr u l d e r e z is te n ţă

F1

F2

T a s ă ri d ife re n ţia le
d eterm in ate d e
s o lic ita re a e x c e n tric ă

Fig. 12.3. Solicitări ale elementelor infrastructurii datorită încărcării excentrice a fundaţiilor

12.3.1. Schematizarea pentru calcul a infrastructurii

Modelarea infrastructurilor pentru calculul eforturilor se va adapta caracteristicilor sistemului


structural al construcţiei precum şi influenţelor determinate de proprietăţile mecanice ale terenului
de fundare.

Schematizarea pentru un calcul riguros implică considerarea ansamblului suprastructură,


infrastructură şi terenul de fundare. Calculul eforturilor implică utilizarea de programe de calcul
specializate în care structura este ”fidel” modelată iar terenul de fundare este considerat ca un mediu
continuu.

Sunt recomandate următoarele modelări simplificate ale infrastructurii pentru calcul:


- Infrastructurile alcătuite din pereţi de beton armat, planşeu/planşee şi fundaţii tip radier general se
modelează în ansamblu prin metoda elementelor finite, calculul fiind abordabil cu programe
specializate. Infrastructura se caracterizează prin rigiditate şi rezistenţă apreciabile la momente de
torsiune în secţiuni verticale. Terenul de fundare se poate modela ca un mediu elastic (tip Winkler).
Eforturile în elementele infrastructurii se determină prin integrarea eforturilor în elementele finite.
- Infrastructurile alcătuite din pereţi de beton armat, planşeu peste subsol şi fundaţii continui sub
pereţi, se pot modela ca un sistem de grinzi de fundaţie rezemate pe mediu elastic (tip Winkler).
- Infrastructurile alcătuite din grinzi de fundaţie şi fundaţii izolate pot fi modelate în calcul ca un
sistem de bare cu reazeme elastice (incastrări parţiale).

12.3.2. Schematizarea pentru calcul a pereţilor cu goluri ai infrastructurilor

(a) La pereţii infrastructurilor care se pot modela ca un sistem de grinzi pe mediu elastic, zonele cu
goluri se pot considera în calculul static astfel:

76
- goluri mari, care reduc secţiunea transversală de forfecare cu mai mult de 1/4 din aria de forfecare
totală, la care diagrama de momente încovoietoare nu se anulează pe lăţimea golului (Fig. 12.4.a);

- goluri mari, la care diagrama de momente încovoietoare se anulează pe lăţimea golului (Fig. 12.4.
b);

- goluri mici care reduc secţiunea de forfecare cu mai puţin de 25% din aria totală de forfecare (Fig.
12.5).
Zona comprimată
1 2 1 1-1 2-2
h rc hrc Aw2
I1 ,Aw1 ,A1 I2 ,Aw2,A2
Lo Aw1

1 2 1
I 1,Aw1 ,A1 I2 ,Aw2,A2 I1 ,Aw1,A1
L o +0,7h rc

a). Goluri mari – cazul în care diagrama de momente încovoietoare


nu se anulează pe deschiderea golului

1 2 1 1-1 2-2
I3 ,Aw3,A3

I1,Aw1,A1
hp Lo ≥0,25hp
I2 ,Aw2,A2

1 2 1
I2,Aw2 ,A2+I3 ,Aw3,A3
I1,Aw1,A1 I1 ,Aw1 ,A1
Lo +0,35h p

b). Goluri mari – cazul în care diagrama de momente încovoietoare


se anulează pe deschiderea golului
Fig. 12.4

1 Lo ≤ 0,25hp 1-1

hg ≤ 0,25hp I1 ,Aw1 ,A1


hp ≥2,5 hg

1
I 1,Aw1 ,A1

Fig. 12.5. Goluri mici în pereţii infrastructurilor

77
12.3.3. Schematizarea terenului de fundare pentru calcul infrastructurilor

Dacă în calculul eforturilor infrastructura poate fi considerată ca un sistem de grinzi de fundaţie sunt
admise modelările date la capitolul 8.

12.4. Dimensionarea elementelor infrastructurii

Elementele de beton armat ale infrastructurilor se dimensionează conform prevederilor generale din
STAS 10107/0-90.

12.4.1. Verificarea planşeelor

Planşeele care conlucrează în ansamblul infrastructurilor sunt solicitate cu sarcini semnificative în


planul lor (comportare specifică de diafragmă orizontală) şi cu încărcări normale pe plan
(comportare de planşeu).

Diafragmele orizontale se verifică şi la eforturile locale în zonele de intersecţie cu elementele


structurale verticale (pct. 12.5).

Verificarea secţiunilor de beton şi de armătură se face conform prevederilor generale din STAS
10107/0-90. În calcul se va considera efectul combinat al solicitărilor specifice planşeelor şi
diafragmelor orizontale.

Armăturile de centură se dimensionează considerând valoarea maximă a forţei tăietoare din pereţii
structuali (Fig.12.6).
Perete
structural
Planşeu Aa=Q/Ra
Q
Fisură de cedare
Perete subsol la forţă tăietoare

Fig.12.6

12.4.2. Verificarea pereţilor

Verificarea pereţilor va considera solicitările determinate de participarea la preluarea eforturilor


infrastructurii şi a incărcărilor aplicate direct acestora (împingerea pământului, presiunea apelor
subterane etc.).

Dimensionarea secţiunilor de beton şi de armătură se face conform prevederilor generale din STAS
10107/0-90. În calcul se va considera efectul combinat al solicitărilor specifice.

Verificările specifice grinzilor pereţi se vor aplica în situaţiile în care comportarea pereţilor
infrastructurilor este asimilabilă acestora:
- diagrama de momente încovoietoare se anulează la distanţe mai mici decât înălţimea secţiunii;
- eforturile unitare verticale (σz) sunt semnificative pentru solicitarea peretelui.

78
12.4.3. Verificarea pereţilor în zonele de discontinuitate

12.4.3.1. Intersecţii de pereţi structurali ai infrastructurii cu rezemări indirecte

Intersecţiile de pereţi cu formă în plan L, T etc., de regulă fără elemente verticale încărcate axial, pot
realiza rezemări indirecte, care impun şi verificări ale armăturilor de suspendare.

Reacţiunea maximă transmisă prin intersecţia de pereţi determină armătura de suspendare necesară
(Fig. 12.7).

Aria de armătură de suspendare Aas este:


F
A as = (12.2)
Ra

unde:
F – forţa tăietoare transmisă între pereţi cu planuri mediane intersectate;
Ra – rezistenţa de calcul a armăturii de suspendare.
Armătura de suspendare se ancorează în zona de dezvoltare a diagonalelor comprimate din beton.

Secţiunea de beton a pereţilor se verifică ca în secţiunile curente.

Armături de suspendare Armături de suspendare


Diagonale comprimate
în pereţii de beton
Diagonale comprimate

Pereţi de beton armat


Pereţi de beton armat

Fig. 12.7. Rezemări indirecte – dispunerea armăturilor de suspendare

12.4.3.2. Intersecţii de pereţi şi planşee la infrastructuri (secţiuni prefisurate)

Verificarea intersecţiilor dintre pereţi şi planşee la forţă tăietoare consideră forţa de lunecare
maximă transmisă prin rostul de turnare − secţiune prefisurată.
Forţa de lunecare rezultă din verificarea ansamblului infrastructurii (pereţi, planşee, fundaţii) la
încovoiere cu forţă tăietoare (Fig. 12.8).

Forţa de lunecare unitară se poate aproxima ca fiind constantă între secţiunea de moment
încovoietor maxim şi secţiunea de moment nul sau secţiunile de aplicare a forţelor concentrate
semnificative.

Dacă planşeele transmit momente încovoietoare semnificative la pereţi (reazeme marginale etc.) se
vor verifica secţiunile de beton şi armături ale pereţilor şi planşeelor. Armăturile se vor ancora
conform regulilor specifice nodurilor.

79
Planşeu Rc M
x
Perete AaiRa
M Rosturi de turnare
(secţiuni de lunecare) M M
AaiRa
Fundaţie
x
Rc

Fig.12.8 Distribuţii de efoturi unitare considerate în verificarea la lunecare


a secţiunilor prefisurate (rosturi orizontale de turnare)

12.4.3.3. Pereţi cu goluri

Golurile în pereţi se recomandă să aibe colţurile rotunjite sau teşite. Goluri de mici dimensiuni se
recomandă să fie de formă circulară şi cofrate cu ţeavă de oţel.

Armarea peretelui în zona cu goluri la moment încovoietor se face conform STAS 10107/0-90.
Alcătuirea secţiunilor, compuse din pereţi, planşee şi fundaţii, şi schema de armare, cu armături
cuprinse în centuri, distribuite în pereţi, plăci şi fundaţii, impune calculul la încovoiere cu metoda
generalizată, aplicabilă prin utilizarea de programe specializate.

Verificarea secţiunilor cu goluri la forţă tăietoare:


Secţiunea de beton trebuie să asigure respectarea condiţiei:
Q
A w ≥ max (12.3)
2⋅ R t

Armătura verticală de bordaj a golurilor mari (Fig. 12.9) se dimensionează cu relaţia


Q
A av = (12.4)
0,8 ⋅ R a

În secţiunea curentă armătura verticală se dimensionează ca etrieri, conform STAS 10107/0-90.


Armătura longitudinală (orizontală Aao), distribuită pe înălţimea secţiunii peretelui, va respecta
minimum:
Aao≥06,⋅av (12.5)

Procentele minime de armătură sunt:


- armătura transversală verticală 0.20%
- armătura longitudinală distribuită pe înălţimea secţiunii 0.15%
- armătura longitudinală concentrată la marginea secţiunii (sus/jos) 0.20%.

12.4.4. Verificarea fundaţiilor

Verificarea fundaţiilor va considera eforturile secţionale (moment încovoietor, forţă tăietoare,


moment de torsiune şi forţă axială) determinate de participarea acestora la infrastructură şi de
transmitere a încărcărilor la terenul de fundare.

Verificarea secţiunilor de beton şi armătură se face conform STAS 10107/0-90.

80
1 1

Fig. 12.9 Armătura verticală de bordaj a golurilor mari

12.5. Transmiterea eforturilor la infrastructură prin indermediul planşeelor - “efectul de menghină”

12.5.1. Prevederi generale

Transmiterea eforturilor (M, Q) la infrastructură se realizează prin efect de menghină dacă


elementele verticale ale suprastructurii, care transmit forţele orizontale, intersectează cel puţin două
planşee ale infrastructurii, rigide şi rezistente, cu deplasări neglijabile în plan orizontal (Fig. 12.10a
şi b).

Fixarea elementelor verticale prin efectul de menghină (Fig. 12.10) se realizează dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
(a) conectarea dintre elementul vertical şi planşeul superior poate asigura transmiterea forţei de
legătură (lunecare);
(b) planşeul superior poate prelua forţa transmisă prin efectul de încastrare - condiţia de rezistenţă la
forţă tăietoare şi moment încovoietor a diafragmei orizontale superioare;
(c) rezistenţa la forţă tăietoare a elementului vertical pe porţiunea dintre elementele care realizează
efectul de menghină;
(d) preluarea forţei orizontale de către planşeul inferior sau de către fundaţia elementului vertical;
(e) existenţa unor elemente verticale rigide (pereţi ai infrastructurii) care să poată prelua reacţiunile
planşeelor şi să le transmită terenului de fundare (fundaţii suficient lestate etc.).

Stâlpii de beton armat la care se realizează efectul de menghină sunt, de regulă, conectaţi cu
planşeul superior prin riglele de cadru. În aceste situaţii verificarea la lunecare a secţiunilor de
conectare precum şi a eforturilor în diafragma superioară realizată de planşeul superior nu este
semnificativă.

12.5.2. Elemente de calcul, dimensionare şi verificare

12.5.2.1. Transmiterea forţei de lunecare la planşeul superior (Fig. 12.11)

Valoarea de calcul a forţei de lunecare (forţa transmisă planşeului superior Ls) este:
Ls=Qa+inf. (12.6)
unde:
Qas – forţa tăietoare în elementul vertical al suprastructurii, asociată mecanismului de plastificare la
acţiuni seismice;
Qinf – forţa tăietoare care se dezvoltă în elementul vertical sub planşeu; valoarea de calcul se
determină acoperitor:

81
1.5M cap
Q inf = (12.7)
Hs

Valoarea forţei tăietoare care se dezvoltă în elementul vertical, sub planşeul superior este
dependentă de gradul de încastrare asigurat de fundaţie (Fig. 12.12 a) şi de schema de rezemare
asigurată de planşeele subsolurilor (Fig. 12.12 b şi c), în interacţiune cu restul pereţilor substructurii.

PERETE PERETE
STRUCTURAL PLANŞEE STRUCTURAL
PLANŞEU
a). S1

Subsol S2

RADIER RADIER

b).

Fig. 12.10

(b) (a) (b)

(e)

(c)
(e) (d)

Fig. 12.11

82
PLANSEU
a)
Qas Ls Mcap
Qinf Hs
Minf
RADIER

M Q
PERETE
PLANSEE STRUCTURAL

b) S1

S2

RADIER

M Q
PERETE
PLANSEE STRUCTURAL

c) S1

S2

RADIER

Fig. 12.12

12.5.2.2. Verificarea secţiunilor de conectare la lunecare

Efortul tangenţial mediu τmed pe suprafaţa de lunecare se limitează la:


L
τ med = s ≤ 2 ⋅ R t (12.8)
A wf

unde:
Ls – forţa de lunecare calculată cu (12.6);
Awf – suprafaţa secţiunii de forfecare (lunecare) dintre elementul vertical şi planşeu (placă). Dacă
suprafaţa de contact perete – planşeu este insuficientă se poate realiza o centură (Fig. 12.11 şi Fig.
12.13b); secţiunea de beton şi armătură longitudinală a centurii se verifică la efortul axial
determinat de forţa transmisă planşeului;
Rt – rezistenţa de calcul la întindere a betonului.

Verificarea la lunecare va lua în considerare efectele determinate de prezenţa golurilor din planşee,
prin reducerea corespunzătoare a secţiunilor de forfecare în zona de conectare şi în verificarea
planşeelor ca diafragme orizontale.

12.5.2.3. Armătura în zona de conectare

Armătura de conectare din planşeu dispusă perpendicular pe planul de lunecare, calculată conform
STAS 10107/0-90, este cel puţin:

Ls
A a , tot = (12.9)
0,8 ⋅ R a

Armătura se dispune pe lungimea de transmitere corespunzătoare secţiunilor de lunecare (Fig.


12.13).
83
Perete structural
a). lt
Subsol
≥lt/2

Perete structural
Awf1 /2
b).
lt1 lt2
Awf2 /2
Subsol

Fig. 12.13

12.5.2.4. Rezemarea elementului vertical la partea inferioară.

Blocarea deplasărilor şi preluarea reacţiunilor de la partea inferioară se poate asigura de către


fundaţii (independente, reţele de grinzi sau radier) sau de o diafragmă orizontală (planşeu
intermediar de subsol).

Forţa tăietoare din elementul vertical (perete, stâlp) se consideră cu valoarea dată de relaţia 12.11 şi
se consideră la determinarea reacţiuni aplicate fundaţiei sau diafragmei orizontale de la partea
inferioară.

În cazul fundaţiilor independente, dacă forţa orizontală (Qinf) depăşeşte limita:

Qfin≥,03⋅Nmundinatie (12.10)
fundaţia se fixează în plan orizontal prin legături cu diafragme orizontale sau grinzi (“centuri”) de
fundaţie.

12.5.2.5. Verificarea elementului vertical (stâlp, perete) pe înălţimea infrastructurii se face conform
prevederilor din STAS 10107/0-90.

Efortul tangenţial mediu este limitat la valoarea:

Qinf
≤ 4⋅ Rt (12.11)
A bp

84