Sunteți pe pagina 1din 7

Furt calificat.

Necesitatea executării mandatului european de


arestare

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 926/2016

L. nr. 302/2004: art. 84, art. 85, art. 86, art. 88 alin. (1), art. 96 alin. (1), art. 98; NCPP: art. 275 alin. (2) și
(6), art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b); NCP: art. 32, art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d)

Prima instanță a analizat judicios actele dosarului și a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite
condițiile legale pentru admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și
punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane
pe numele persoanei solicitate A., dispunând arestarea acestuia în vederea predării către
autoritățile germane, pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie
judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene
solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării
urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de
libertate.

Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza
principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-Cadru a
Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților
Europene nr. Legea nr. 190^1 din 18 iulie 2002”.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială – art. 85 și urm. din Legea nr.
302/2004 – care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul
instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale
mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate,
precum și la evaluarea motivelor de refuz la predare pe care aceasta, eventual, le invocă.

În prezenta cauză, în baza mandatului de arestare emis, la data de 16 octombrie 2015, de


Judecătoria Landshut față de cetățeanul român A., Procuratura Landshut a emis, la data de 29
aprilie 2016, un mandat european de arestare în vederea efectuării urmăririi penale față de
cetățeanul român pentru săvârșirea a 4 infracțiuni (furt agravant în grup infracțional în 2 cazuri
și tentativă de furt agravant în grup infracțional în 2 cazuri), prevăzute de art. 242. art. 243. art.
244^a, cu aplic. art. 22 și art. 23 C. pen. german.

Pedeapsa maximă prevăzută de legislația statului emitent pentru aceste infracțiuni este de 10 ani
închisoare.
În cuprinsul mandatului european de arestare se menționează că datele și intervalul în care au
fost comise faptele pentru care se fac cercetări pe numele persoanei solicitate sunt 07 ianuarie
2014, 13 noiembrie 2014, 28 noiembrie 2014 și 29 noiembrie 2014 01 decembrie 2014.
reținându-se. în fapt, următoarele:

Persoana solicitată A. este membru al unui grup infracțional organizat ce cuprinde cel puțin 42
de persoane, grup constituit pentru comiterea de furturi prin efracție din obiecte industriale, în
special firme cu profil electric și întreprinderi de prelucrare a metalelor. La datele anterior
menționate, pentru realizarea rezoluției infracționale a grupului infracțional, învinuitul A. a
pătruns prin efracție. împreună cu alți membrii ai grupului, în diferite obiective industriale.

Astfel, la data de 13 noiembrie 2014, învinuitul și alți co-făptuitori au sustras, în localitatea


Mitters-kirchen, o autoutilitară al firmei prejudiciate SC B. SRL. în valoare de circa 10.000 euro.

În intervalul 29 noiembrie 2014 – 01 decembrie 2014, învinuitul și alți co-făptuitori au sustras, în


localitatea Allersberg, cupru și fier de la firma prejudiciată C. în valoare de 9.876 euro.

La data de 07 ianuarie 2014, învinuitul și alți co-făptuitori au pătruns prin efracție în localitatea
Hebertsfelden în obiectivul industrial al părții vătămate D. pentru a căuta bunuri care să merite
să fie furate. Deoarece au fost deranjanți în timpul comiterii faptei, învinuitul și ceilalți co-
făptuitori au fugit, fără să fi putut sustrage ceva.

La data de 29 noiembrie 2014. învinuitul și alți co-făptuitori au pătruns prin efracție în localitatea
Allersberg în obiectivul industrial al firmei prejudiciate C. pentru a căuta bunuri demne de a fi
furate. întrucât au declanșat alarma, învinuitul și ceilalți co-faptuitori au fugit, tară să fi putut
sustrage ceva.

Faptele reținute în sarcina persoanei solicitate A., astfel cum au fost expuse în cuprinsul
mandatului european de arestare, au corespondent în legea penală română, întrunind conținutul
constitutiv a patru infracțiuni de furt calificat, respectiv tentativă la furt calificat – prevăzute de
art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv de art. 32 raportat la art. 228 alin. (1) – 229
alin. (1) lit. d) C. pen. – însă permit predarea în condițiile prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea
nr. 302/2004 (modificată), respectiv tară a fi necesară verificarea condiției dublei incriminări.

Din examinarea tuturor datelor existente în cauză, Înalta Curte constată, de asemenea,
inexistența vreuneia dintre situațiile expres prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 (astfel
cum a fost modificată prin Legea nr. 300/2013) ca motive obligatorii ori opționale de refuz al
executării mandatului european de arestare.

În fine. având în vedere stadiul cercetărilor întreprinse de autoritățile germane, apreciază că buna
administrare a probatoriului necesar lămuririi complete a cauzei și soluționării sale cu celeritate
este în mod obiectiv posibilă doar ca urmare a predării persoanei solicitate către autoritățile
statului emitent.

Aceste considerente, alături de necesitatea executării mandatului european de arestare în


virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce între statele membre, impun a se
dispune punerea în executare a aceste! decizii judiciare și predarea persoanei solicitate. în
vederea efectuării urmăririi penale de către autoritățile judiciare ale statului emitent.

Prin urmare, instanța de control judiciar, similar primei instanțe, conchide că mandatul european
de arestare conține toate informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,
modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88
alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării
mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

Față de aceste împrejurări, apărările formulate în cel de-al doilea grad de jurisdicție de către
apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator (în sensul că persoana solicitată nu recunoaște
săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa) nu pot face obiectul cenzurii instanței de executare, în
condițiile în care, așa cum s-a arătat în precedent, potrivit art. 84 alin. (2) și următoarele din Legea
nr. 302/2004, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de
formă ale mandatului european de arestare, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind
identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării, condiții deja analizate
în cuprinsul hotărârii contestate.

În considerarea argumentelor expuse, apreciind că hotărârea penală atacată este legală și


temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței
penale nr. 113/F din data de 17 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a
penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorui persoană solicitată la plata sumei
de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul
apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorui persoană solicitată, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.

https://www.universuljuridic.ro/furt-calificat-necesitatea-executarii-mandatului-european-de-arestare-
ncpp-ncp-l-nr-302-2004/
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 926/2016

Şedinţa publică din 24 iunie 2016.

Decizia nr. 926/2016

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 113/F din data de 17 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia
a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-
a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 aprilie 2016, de
către Procuratura Bavaria, Republica Federală Germania, faţă de persoana solicitată A., precum şi
predarea persoanei solicitate A., către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania.

De asemenea, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării către autorităţile judiciare
germane, pentru o perioadă de 30 de zile. începând cu data de 17 iunie 201 6 şi pană la data de 1 6
iulie 2016.

Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că persoana solicitată A. înţelege să se prevaleze de beneficiul regulii
specialităţii prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004 rep., iar în temeiul art. 97 alin. (2) din Legea nr.
302/2004 rep., s-a menţionat că predarea persoanei solicitate se face sub condiţia ca, în cazul în care
se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu din data de 10 iunie 2016.

Totodată, s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare şi a onorariului apărătorului
desemnat din oficiu.

Pentru a se pronunţa astfel. Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, la data de 10 iunie 2016, a fost
înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti semnalarea emisă de autorităţile judiciare
din Republica Federală Germania privind existenţa unui mandat european de arestare emis de către
autorităţile judiciare germane faţă de numitul A., urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor
de furt agravant în grup infracţional (2 fapte) şi tentativă de furt agravant în grup infracţional (2 fapte),
prev. de art. 242, art. 243, art. 244a, cu aplicarea art. 22 şi art. 23 C. pen. german.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în
temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 9 din Decizia cadru nr.
AI/584/2002, a dispus arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A. pe o perioadă
de 15 zile, cu începere de la data de 10 iunie 2016, cauza fiind amânată la data de 17 iunie 2016, pentru
prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba
română.

La dosarul cauzei a fost depus mandatul european de arestare emis de către Judecătoria Landshut,
tradus în limba română.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere că în mandatul european
de arestare emis de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania, la data de 29 aprilie
2016, împotriva persoanei solicitate A., s-a menţionat că, în fapt, acesta a săvârşit infracţiunile de furt
agravant în grup infracţional (2 fapte) şi tentativă de furt agravant în grup infracţional (2 fapte). în
drept, faptele persoanei solicitate A. constituind infracţiunile prevăzute de art. 242, art. 243, art. 244 a,
cu aplic. art. 22 şi art. 23 C. pen. german.
S-a reţinut că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul
mandatului european de arestare, au corespondent în legislaţia penală română (art. 210 C. pen.).

Totodată, instanţa de fond a constatat că, deşi persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea către
autorităţile judiciare germane pentru efectuarea urmăririi penale, nu este incident nici un motiv din cele
prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În consecinţă, instanţa de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a
dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane.
împotriva persoanei solicitate A., dispunând arestarea acestuia în vederea predării către autorităţile
germane, pe o perioadă de 30 de zile.

Împotriva acestei sentinţe penale, la data de 17 iunie 2016. persoana solicitată A. a formulat contestaţie,
cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 iunie 2016, când s-a
stabilit termen pentru soluţionare la data de 24 iunie 2016.

Motivele contestaţiei au fost expuse în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele cauzei în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
apreciază nefondată contestaţia formulată de persoana solicitată A., pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a analizat judicios actele dosarului şi a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condiţiile
legale pentru admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi punerea în
executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane pe numele
persoanei solicitate A., dispunând arestarea acestuia în vederea predării către autorităţile germane, pe
o perioadă de 30 de zile.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie
judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită
arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale,
judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza
principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-Cadru a Consiliului
nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. Legea nr.
1901 din 18 iulie 2002/'

Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 -
care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în
această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea
eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la evaluarea motivelor de refuz
la predare pe care aceasta, eventual, le invocă.

În prezenta cauză, în baza mandatului de arestare emis, la data de 16 octombrie 2015, de Judecătoria
Landshut faţă de cetăţeanul român A., Procuratura Landshut a emis, la data de 29 aprilie 2016, un
mandat european de arestare în vederea efectuării urmăririi penale faţă de cetăţeanul român pentru
săvârşirea a 4 infracţiuni (furt agravant în grup infracţional în 2 cazuri şi tentativă de furt agravant în
grup infracţional în 2 cazuri), prevăzute de art. 242. art. 243. art. 244 a, cu aplic. art. 22 şi art. 23 C.
pen. german.

Pedeapsa maximă prevăzută de legislaţia statului emitent pentru aceste infracţiuni este de 10 ani
închisoare.

În cuprinsul mandatului european de arestare se menţionează că datele şi intervalul în care au fost


comise faptele pentru care se fac cercetări pe numele persoanei solicitate sunt 07 ianuarie 2014, 13
noiembrie 2014, 28 noiembrie 2014 şi 29 noiembrie 2014 01 decembrie 2014. reţinându-se. în fapt,
următoarele:
Persoana solicitată A. este membru al unui grup infracţional organizat ce cuprinde cel puţin 42 de
persoane, grup constituit pentru comiterea de furturi prin efracţie din obiecte industriale, în special firme
cu profil electric şi întreprinderi de prelucrare a metalelor. La datele anterior menţionate, pentru
realizarea rezoluţiei infracţionale a grupului infracţional, învinuitul A. a pătruns prin efracţie. împreună
cu alţi membrii ai grupului, în diferite obiective industriale.

Astfel, la data de 13 noiembrie 2014, învinuitul şi alţi co-făptuitori au sustras, în localitatea Mitters-
kirchen, o autoutilitară al firmei prejudiciate SC B. SRL. în valoare de circa 10.000 euro.

În intervalul 29 noiembrie 2014 - 01 decembrie 2014. învinuitul şi alţi co-făptuitori au sustras. în


localitatea Allersberg, cupru şi fier de la firma prejudiciată C. în valoare de 9.876 euro.

La data de 07 ianuarie 2014, învinuitul şi alţi co-făptuitori au pătruns prin efracţie în localitatea
Hebertsfelden în obiectivul industrial al părţii vătămate D. pentru a căuta bunuri care să merite să fie
furate. Deoarece au fost deranjanţi în timpul comiterii faptei. învinuitul şi ceilalţi co-făptuitori au fugit,
fără să fi putut sustrage ceva.

La data de 29 noiembrie 2014. învinuitul şi alţi co-făptuitori au pătruns prin efracţie în localitatea
Allersberg în obiectivul industrial al firmei prejudiciate C. pentru a căuta bunuri demne de a fi furate.
întrucât au declanşat alarma, învinuitul şi ceilalţi co-faptuitori au fugit, tară să fi putut sustrage ceva.

Faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate A., astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului
european de arestare, au corespondent în legea penală română, întrunind conţinutul constitutiv a patru
infracţiuni de furt calificat, respectiv tentativă la furt calificat - prevăzute de art. 228 alin. (1) - 229 alin.
(1) lit. d) C. pen., respectiv de art. 32 raportat la art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. d) C. pen. - însă
permit predarea în condiţiile prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (modificată), respectiv
tară a fi necesară verificarea condiţiei dublei incriminări.

Din examinarea tuturor datelor existente în cauză, Înalta Curte constată, de asemenea, inexistenţa
vreuneia dintre situaţiile expres prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 (astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 300/2013) ca motive obligatorii ori opţionale de refuz al executării mandatului
european de arestare.

În fine. având în vedere stadiul cercetărilor întreprinse de autorităţile germane, apreciază că buna
administrare a probatoriului necesar lămuririi complete a cauzei şi soluţionării sale cu celeritate este în
mod obiectiv posibilă doar ca urmare a predării persoanei solicitate către autorităţile statului emitent.

Aceste considerente, alături de necesitatea executării mandatului european de arestare în virtutea


principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce între statele membre, impun a se dispune punerea în
executare a aceste! decizii judiciare şi predarea persoanei solicitate. în vederea efectuării urmăririi
penale de către autorităţile judiciare ale statului emitent.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, similar primei instanţe, conchide că mandatul european de
arestare conţine toate informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi
completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea
nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european
de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

Faţă de aceste împrejurări, apărările formulate în cel de-al doilea grad de jurisdicţie de către apărătorul
desemnat din oficiu pentru contestator (în sensul că persoana solicitată nu recunoaşte săvârşirea
faptelor reţinute în sarcina sa) nu pot face obiectul cenzurii instanţei de executare, în condiţiile în care,
aşa cum s-a arătat în precedent, potrivit art. 84 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 302/2004, rolul
instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului
european de arestare, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate,
precum şi la motivele de refuz ale predării, condiţii deja analizate în cuprinsul hotărârii contestate.

În considerarea argumentelor expuse, apreciind că hotărârea penală atacată este legală şi temeinică,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca
nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 113/F din data
de 17 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorui persoană solicitată la plata sumei de 100
lei cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului
desemnat din oficiu pentru contestatorui persoană solicitată, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr.
113/F din data de 17 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatorui persoană solicitată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 420
lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2016.

http://www.scj.ro/1093/Detalii-
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=130097