1.3.

COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN CADRUL PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Procesul de învăţământ este, prin excelenţă, un proces de comunicare, între profesor şi elevi având loc un permanent schimb de mesaje
al căror scop principal este realizarea (atingerea) unor obiective pedagogice, în condiţii optime (adică la un nivel de performanţă cât mai înalt,
dar cu cheltuieli minime de energie fizică şi nervoasă, de timp).
Problematica referitoare la comunicarea interumană în general este abor dată îndeosebi în manualele şi tratatele de management, dar şi
în lucrări speciali (8). Există însă şi lucrări consacrate comunicării didactice (4, p. 127-142; 5, p 125-132; 6, p. 252-311; 7, cap. IV ş.a.), aflate la
îndemâna profesorilor interesai de optimizarea acestui proces.
Din acest motiv, în cele ce urmează vom prezenta succint doar câtev dintre aspectele mai importante ale comunicării desfăşurate în
cadrul procesuli de învăţământ, cu accent pe comunicarea dintre profesori şi elevi în timpul dest nat activităţilor instructiv-educative.
Comunicarea didactică poate fi definită ca un schimb de mesaje, c conţinut specific, între profesor şi elevi. Ea se realizează oral (cea
70% din tin pul destinat instruirii), în scris, pe cale vizuală şi chiar prin gesturi.
Scopul comunicării didactice este multiplu:
- transmiterea şi asimilarea informaţiei;
- rezolvarea de probleme;
- formarea unor capacităţi, convingeri, sentimente şi atitudini;
- adoptarea unor decizii referitoare la strategiile didactice, tehnici < învăţare, orientarea şcolară şi/sau profesională etc;
- evaluarea rezultatelor etc.
Pentru a fi eficientă, comunicării didactice i se cer anumite calităţi (c racteristici):
A. Ale profesorului:
• claritatea mesajelor;
• precizia acestora (evitarea formulărilor ambigue);
• utilizarea unui limbaj adecvat şi accesibil elevilor (potrivit nivelului lor de înţelegere, corespunzător vârstei);
■ structurarea logică a mesajelor transmise; •prezentarea interesantă a materiei predate;
• asigurarea unui climat adecvat comunicării. B. Ale elevilor:
• să aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepţiona şi înţelege mesajul profesorului);
• să posede cunoştinţele anterioare necesare învăţării care urmează;
• să fie motivaţi pentru a învăţa (în general şi la un anumit obiect de studiu, în particular);
• să cunoască limbajele utilizate de profesor (sau de calculator, în cazul instruirii asistate de acesta) ş.a.
între obstacolele care apar mai frecvent în comunicarea didactică, menţionăm:
- supraîncărcarea (determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de a nu omite lucruri importante);
- utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;
- dozarea neuniformă, în timp, a materialului de predat;
- starea de oboseală a elevilor /studenţilor sau indispoziţia profesorului;
- climatul tensionat sau zgomotos.
Pentru perfecţionarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea şi respectarea unor reguli (cerinţe) de către profesori, între care
menţionăm:
- vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);
- încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele transmise au fost corect recepţionate şi
înţelese);
- ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a înţelege exact sensul
acestor mesaje;
- folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de mesaje (de regulă, orală şi vizuală, concomitent);
- repetarea mesajelor mai complexe.
în calitate de diriginţi, profesorii folosesc comunicarea (individuală şi în grup) pentru a dezbate şi soluţiona diverse probleme specifice
categoriei de vârstă a elevilor clasei pe care o îndrumă din punct de vedere educativ. în această calitate, ei trebuie să ştie să conducă dezbaterile,
să-i asculte (cu atenţie şi respect) pe elevi, să-i incite pentru a participa la discuţii şi să-i motiveze, să-i „responsabilizeze" (adică să-i facă să
gândească ei înşişi la unele soluţii posibile ale problemelor discutate).
Dacă trebuie să le comunice unor elevi anumite decizii, diriginţii vor avea grijă să facă acest lucru după o pregătire prealabilă a celor
vizaţi, cu tactul necesar şi, în orice caz, să explice, să argumenteze (să motiveze, deci) decizia, pentru ca aceasta (bună sau rea) să aibă şi o
valoare educativă.
Toate acestea pledează pentru nevoia de aprofundare a problematicii comunicării în procesul de învăţământ, sub diversele ei situaţii şi
aspecte.