STUDENT: Zmarandache Alina

Conversie PIPP, Anul I

COMUNICAREA EDUCAȚIONALĂ

Comunicare nonverbală se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale( corpul

uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea)

Comunicarea verbală (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific
umane, cel mai frecvent folosit în comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia şi
realizarea conduitelor verbale.
În cadrul comunicarii verbale distingem:
- comunicarea orală
- comunicarea scrisă

Expresivitatea comunicarii didactice este influențată de ținuta fizica, expresivitatea

feței, gesturi, strălucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc
semnificația cuvintelor. De exemplu, un profesor care intră în clasă si se așează la catedră sau
se lipește de tablă si ramâne acolo toata ora, își diminuează mult din forța discursului.
Limbajul nonverbal are semnificații la fel de profunde ca și cel verbal.
Scopul comunicării didactice este acela de a forma convingeri prin organizarea activității
didactice si alegerea acelor procedee favorabile formarii convingerilor privind toate domeniile
cognitiei si practicii umane. Atunci când formarea de convingeri nu este posibila, se apeleaza
la persuadare, prin care întelegem influentarea persoanei mai mult decât prin formare de
convingeri, prin argumentare, dar si prin vizarea afectivitatii, de exemplu atunci cât apelam la
flatare pentru a convinge mai usor. Persuasiunea însoteste convingerea atingând atât ratiunea
cât si sentimentele.
PARTICULARITĂȚI
Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale
comunicării interumane:
• se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, având ca scop comun
instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbalk, paraverbală şi vizuală,
dar mai ales forma combinată;
• mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către
profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele şcolare;
• stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a profesorului şi de
structura lui psihică;
• mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ- demonstrativă şi este
transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi
nivelului de cunoştinţe pentni a fi înţeles de elevi;
- comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutonil unor retroac¬ţiuni (feed-back şi feed-
farward), înlocuind blocajele care pot apare pe parcurs.
In cadrul interactiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogica indeplineste mai
multe funcții:
• funcţia informativă, de transmitere a mesajului didactic şi educativ;
• funcţia formativă, de stimulare a gândirii şi a imaginaţiei la elevi;
• funcţia educativă, de transmitere a influenţelor educaţionale, de coeziune şi afirmare a
grupurilor şcolare;
• funcţia de evaluare şi reglare a procesului de predare - învăţare;
• funcţia de rezolvare a problemelor educaţionale şi a conflictelor şcolare.

REGULILE comunicarii didactice eficiente sunt:

- sa asculti, adica sa tii cont de parerea si interesele celorlalti;
- sa observi adica sa te intereseze ceea ce se întâmpla în cadrul situatiei de comunicare si sa
întelegi starea receptorilor;
- sa analizezi si sa cunosti situatia receptorilor;
- sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul
comunicarii;
- sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.

Competenta comunicationala pentru profesor presupune achizitii de cunostinte si abilitati din

mai multe domenii:
- cunoasterea influentei contextului comunicational asupra continutului si formei
comunicarii, precum si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;
- cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale
în cadrul comunicarii didactice;
- cunoasterea psihologiei umane si scolare, abilitate de relationare cu elevii;
- cunoasterea culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal difera de la o cultura la
alta, iar ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultura poate fi ineficient
pentru o alta.

Calitatea comunicării didactice depinde de o serie de factori care ţin pe de o parte de

calităţile emiţătorului, pe de altă parte de factorii de mediu, de contextul fizic sau de condiţiile
în care se produce comunicarea. Unii dintre aceşti factori facilitează comunicarea
interpersonală, alţii, dimpotrivă, sunt factori inhibatori ai acesteia.
 
Factori care influenţează comunicarea didactică
 
Au fost identificaţi o serie de factori care influenţează, în mod favorabil, procesul de
comunicare, facilitând relaţia interpersonală. Dintre aceştia putem aminti:
- concepţiile despre sine ale emiţătorului şi receptorului;
- cunoştinţele, credinţele, atitudinile, valorile, propunerile şi experienţele emiţătorului şi
receptorului;
- rolurile deţinute în grup de către emiţător şi receptor;
- motivaţiile emiţătorului şi ale receptorului;
contextul situaţiei de comunicare.
 
Există o serie de acţiuni care favorizează contactul interpersonal şi care vin să susţină
calitatea comunicării didactice:
1. La nivel senzorial: contactul vizual (de căutare, captare, menţinere a privirii); contactul
auditiv (ascultarea activă); atingerea (de exemplu, mângâierea pe creştet, cu îngăduinţă,
pentru încurajare, recompensatorie sau strângerea de mâini);
2.Calităţile vocale: inflexiunile calde, calme, echilibrate, artistice ale vocii;
3. Distanţele: alternarea distanţei personale (de apropiere fizică) cu distanţele sociale
(specifice distribuţiei spaţiale a elevilor / studenţilor dintr-o sală de clasă), reducerea distanţei
fizice dintre interlocutori (plimbarea printre bănci pentru a urmări modul în care educabilii îşi
rezolvă sarcinile individuale);
4. Teritorialitatea: acceptarea elevilor/studenţilor în spaţiul catedrei, al cancelariei, ca pe o
recompensă.
Pe de altă parte, există o serie de factori care inhibă comunicarea:
1.factori tehnici: bariere fizice de tip zgomot de fundal;
2.factori semantici: incapacitatea de a înţelege semnificaţia semnelor verbale şi nonverbale;
3. factori psihologici: mesajul poate fi perceput ca o ameninţare faţă de valorile unei persoane
pentru că el susţine un set valoric opus celui al persoanei în cauză.
Uneori cadrele didactice recurg, cu intenţie sau fără, la acţiuni care defavorizează
contactul interpersonal:
- evitarea, ocolirea, retragerea privirii, privirea în gol fără obiect;
- ocultarea ascultării (a auzi fără a asculta şi înţelege);
- agresiuni fizice prin atingere: pălmuiri, tras de păr sau de urechi;
- ţipetele, stridenţele vocale, sunetele dizarmonice;
- creşterea deliberată a distanţei fizice pentru menţinerea distanţei de ordin psihosocial,
insistenţa de a sta numai la catedră sau pe podium;
- atitudinea impersonală şi dominatoare de la înălţimea statutului privilegiat.
Există şi o serie de bariere în comunicare:
1. bariere ce ţin de sistem: deficienţele de transmisie şi de recepţionare a informaţiei, alegerea
mijloacelor de comunicare, statutul social al comunicatorilor, limbajul şi normele grupului;
2. bariere ce ţin de proces: o acustică defectuoasă a sălii de clasă sau deficienţe temporare - un
profesor poate să fie răguşit; tot aici se încadrează şi unii factori socioculturali (cineva care
nu-şi structurează adecvat discursul pentru a-l adapta unui anumit receptor).
Acestor bariere în comunicare le mai putem adăuga: blocajele emoţionale (defensivitatea pe
care un elev/student timid o are la un examen oral); incapacitatea emiţătorului de a se exprima
adecvat; diferenţele privind nivelul de inteligenţă; lipsa respectului reciproc; lipsa abilităţilor
de ascultător la receptor; diferenţe educaţionale; diferenţe de interes în ceea ce priveşte
mesajul etc.
Stereotipurile reprezintă şi ele o barieră în comunicare, una chiar foarte importantă în plan
educaţional. Ele sunt definite drept o reacţie la faptul că este dificil şi neproductiv să tratăm
fiecare fenomen pe care-l întâlnim drept ceva cu totul nou, tendinţa firească fiind aceea de a-l
încadra într-o categorie mai largă, în funcţie de anumite caracteristici pe care acesta le are.
Distorsiunea apare în momentul în care mesajul suferă o alterare din cauza diferenţelor
de repertoriu dintre emiţător şi receptor, din cauza impreciziei limbajului şi a interpretării
eronate în receptare.
 Omisiunea se produce în momentul în care emiţătorul filtrează în mod intenţionat
mesajul sau când nu este capabil să cuprindă întregul mesaj, iar atunci când îl va transmite o
va face utilizând informaţii incomplete.
Supraîncărcarea este determinată de faptul că de multe ori receptorul trebuie să facă
faţă unei abundenţe informaţionale extreme. Acest lucru poate conduce la apariţia şi
dezvoltarea unui refuz faţă de activităţile prevăzute de materia respectivă, la confuzionarea
cursanţilor şi la epuizarea lor fizică şi emoţională.
Sincronizarea activităţii cadrului didactic şi a cursanţilor este importantă pentru buna
desfăşurare a lecţiei. De exemplu, când vom cere educabililor să desfăşoare o activitate de
brainstorming, fără ca aceasta să fie în mod real pregătită (elevii / studenţii să fie obişnuiţi cu
metoda, să posede informaţii despre ceea ce vor discuta) este probabil ca succesul activităţii
ca atare să fie relativ.
 
Elemente pentru o relaţie comunicaţională eficientă
 
O relaţie comunicaţională eficientă presupune un vast repertoriu comportamental,
abilitatea de a alege comportamentul cel mai potrivit, abilitatea de a se exprima cât mai
eficient comportamental, complexitatea cognitivă, responsabilitatea asumată faţă de relaţie
(cei cărora le pasă de ce se întâmplă cu relaţia lor de comunicare sunt mai buni comunicatori
decât alţii), capacitatea de automonitorizare afectivă: analiza comportamentului educaţional
cât mai obiectiv, să fim exacţi în judecarea stărilor emoţionale ale celorlalţi.
În contextul relaţiei educaţionale devine foarte important ca profesorul să cunoască punctul de
vedere al educabilului şi ceea ce simte el în raport cu mesajul receptat. De aceea, este
necesară o ascultare empatică şi obiectivă. Există o serie de factori care ţin de personalitatea
profesorului şi care influenţează comunicarea:
 Efortul persuasiv este un indicator comportamental care-l priveşte în mod direct pe profesor
pentru că el realizează influenţa informativ-formativă.
 Capacităţile empatice – empatia este definită drept starea psihică de rezonanţă, de
comunicare efectivă cu semenul. Ea ne ajută să identificăm sau să înţelegem psihologic alte
persoane. Pentru profesorul aflat într-o relaţie empatică cu educabilul său, aceasta înseamnă o
coborâre la nivelul de gândire şi simţire al interlocutorului cu scopul de a-l înţelege şi de a-l
ajuta. În context şcolar abilităţile empatice ale profesorului se manifestă în două direcţii
esenţiale pentru succesul activităţii de instruire şi educare:
a) prin modul de tratare a conţinuturilor şcolare, de adecvare a logicii didactice la potenţialul
intelectiv al interlocutorilor;
b) prin maniera de abordare psiho-afectivă a interlocutorilor de o anumită vârstă şcolară.
 Abilitatea de a motiva interlocutorul şi de a genera situaţii şcolare motivante
facilitează relaţia de comunicare între unul şi altul. Este vorba de a şti cum să faci o invitaţie
la acţiune, cum să stârneşti în interlocutor dorinţa de a se implica.
Maniera în care se desfăşoară în mod obişnuit activitatea şcolară tinde să menţină
educabilul pentru prea multă vreme în stare pasivă, ceea ce conduce la instalarea cu multă
uşurinţă a unei stări de dispersare a atenţiei. În aceste condiţii, ascultarea activă depinde nu
atât de maturitatea şi interesul auditoriului, cât mai ales de arta oratorului. Iată câteva
elemente care se recomandă a fi luate în considerare în organizarea unui discurs didactic:
- precizarea anticipată a scopului activităţii;
- provocarea curiozităţii;
- crearea unor conflicte cognitive pentru a stimula interesul elevilor / studenţilor;
- marcarea punctelor forte ale discursului prin accentuări vocale sau prin sporirea
argumentaţiei;
- adoptarea unui limbaj precis, riguros.
Pe lângă acestea, un discurs eficient se mai caracterizează prin:
- claritate: economicitate, utilizarea de expresii ghid, termeni scurţi, familiari, cu frecvenţă;
- voiciune: utilizarea unor cuvinte sau forme care dau voiciune ideilor şi stârnesc interesul,
vorbe tari care nu au nevoie de adverbe care să le întărească înţelesul, apelul la imaginaţie;
- adecvare: adecvarea cu nivelul celor care ascultă, folosirea formelor personale în dauna
celor impersonale, evitarea termenilor tehnici, a jargonului;
- personalizare: este preferat stilul personal de prezentare – folosirea pronumelor personale, a
întrebărilor adresate direct auditoriului pentru a-l implica, crearea apropierii dintre vorbitor şi
partenerii de comunicare;
- forţă: eliminarea tendinţelor de slăbire a frazelor, de folosire a expresiilor stereotipe, frazarea
cu diferite grade de intensitate stilistică.
Pentru ca un astfel de discurs să poată fi organizat şi pentru ca toate considerentele prezentate
să fie îndeplinite, şcolii i se recomandă să recurgă la strategii comunicative mai flexibile,
diferenţiate şi să-şi asume în mod responsabil o serie de acţiuni:
- să producă un interlocutor activ;
- să se asigure în mod continuu asupra utilizării de către parteneri a aceluiaşi cod în procesul
comunicării;
- să lase interlocutorului libertatea emiterii răspunsurilor în ritm propriu;
- să lanseze mesaje prin diferite canale;
- să atenueze efectul surselor de zgomot intern şi extern ori de câte ori este posibil.
Grija pentru calitatea interacţiunii face obiectul permanent al educaţiei şcolare, chiar şi atunci
când acest obiectiv nu este precizat în mod explicit în documentele cu care se operează în
sistemul de învăţământ. Din păcate accentul se pune pe formele verbale ale exprimării şi mai
puţin pe acele forme de manifestare definitorii pentru dobândirea unui stil comunicativ şi a
unui sistem intelectual propriu. A provoca o stare de ascultare activă unui auditoriu de tip
şcolar, pe o durată prelungită de timp, este o sarcină destul de dificilă. Iată de ce în conturarea
discursului său profesorul trebuie:
- să fie specific şi clar;
- să-şi sprijine comentariile pe dovezi faptice;
- să diminueze mesajele negative şi, eventual să le amestece printre cele pozitive;
- să utilizeze un ritm adecvat şi modalităţi adecvate de transmitere.
- să folosească fraze cu o lungime medie (15-20 de cuvinte), a paragrafelor centrate pe o
singură idee;
- să aleagă cuvinte încărcate de afectivitate.
În demersul didactic de îmbunătăţire a aptitudinilor de comunicare se recomandă să pornim de
la o analiză atentă a tuturor acestor elemente. Eficienţa comunicării poate creşte atunci când
mediul comunicaţional este propice – ne referim aici atât la mediul fizic, dar şi la cel socio-
psihopedagogic (dacă un elev / student se află într-un grup în care nu se simte bine şi doreşte
să fie în alt grup, atmosfera în grupul în care este la momentul acela nu are cum să fie propice
eficienţei comunicării).
Pentru îmbunătăţirea capacităţilor comunicative este necesar să se realizeze analiza anumitor
elemente:
- a clasei de elevi / grupei de studenţi (ce rol îi conferă ei profesorului, cunoştinţele pe care le
posedă elevii / studenţii, interesul lor ca şi colectivitate, demografia: vârsta, educaţia etc);
- a ocaziei (durata mesajului, momentul zilei, dispunerea interlocutorilor în sală, tipul de
spaţiu în care se desfăşoară activitatea);
- a surselor de obţinere a informaţiilor şi construirea mesajului ca atare (introducerea
exemplelor, a povestirilor, a elementelor de contrast, a umorului, a statisticilor) şi adaptarea
lor la audienţă;
- a punctelor forte ale mesajului, a ideii centrale, a elementelor marginale şi ordonarea lor
(temporală / spaţială);
- a acţiunii de comunicare propriu-zisă (prezentarea importanţei subiectului, sumarizarea
ideilor principale, feedback-ul, utilizarea materialelor adiţionale);
- a impactului emiterii mesajului (solicitarea de întrebări de la audienţă, solicitarea de critici);
- construirea unor exerciţii care să atenueze impactul barierelor comunicaţionale şi
dezvoltarea abilităţilor de interrelaţionare eficace prin folosirea metodelor care pun în centrul
activităţii de grup şi interacţiuni educaţionale.
Un scop realist nu ar fi acela de a deveni perfecţi în comunicare, ci de a spori procentajul de
timp în care comunicăm cât mai eficient. Competenţa de comunicare înseamnă a fi capabili să
eviăm capcanele relaţionale şi pericolele, reperându-le din mers atunci când tacticile de
evitare dau greş.
Predarea reprezintă una dintre condiţiile esenţiale ale învăţării. Pentru ca demersul
comun al profesorului şi elevilor să fie eficient, este necesară adoptarea unor strategii de
acţiune, a unui anumit mod de abordare şi rezolvare a sarcinilor concrete de instruire.
Astăzi, strategiile de predare urmăresc folosirea celor mai adecvate metode şi procedee de
predare, corelate mijloacelor de învăţământ moderne.
Concepută ca un scenariu didactic cu structură complexă, strategia
didacticăprefigurează traseul metodic cel mai eficient care urmează să fie parcurs în
abordarea unei înlănţuiri de situaţii concrete de predare şi învăţare.
Elemente componente ale strategiei de predare, metodele sunt demersuri teoretico-
acţionale, desemnând anumite modalităţi de execuţie a operaţiilor în realizarea sarcinilor de
predare. Prin toate metodele se urmăreşte eficienţa în comunicare, cunoaşterea, participarea
activă, creatoare a copilului, întreţinerea curiozităţii şi a plăcerii de a cunoaşte.
Metodele folosite în activităţile de educarea limbajului sunt: observaţia, explicaţia,
povestirea, repovestirea,, demonstraţia, conversaţia, exerciţiul.

În concluzie, există multe probleme în procesul de comunicare educaţională, sunt mulţi

factori care inhibă comunicarea, dar şi factori facilitatori ai acesteia, însăşi cunoaşterea
acestora din urmă fiind un punct de plecare în ameliorarea comunicării
 Bibliografie
 
Dinu, Mihai, Comunicarea: repere fundamentale, Bucureşti, Algos, 2000.
Ezechil, Liliana, Comunicarea educaţională în context şcolar, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 2002.
Marinescu, Valentina, Introducere în teoria comunicării: principii, modele, aplicaţii,
Bucureşti, Tritonic, 2003.
Pânişoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă – Metode de interacţiune educaţională, Iaşi,
Polirom, 2003.
Săucan, Doina-Ştefana, Comunicarea didactică. Expresivitate şi stil, Bucureşti, Editura Atos,
2003.
AUTOEVALUARE
Din punctul meu de vedere, referatul meu ar merita nota 10, deoarece am respectat toate
cerințele, am prezentat toate punctele forte ale comunicării educaționale și am consultat
bibliografia de specialitate.