1.

Caracteristicile comunicării didactice

Mesajul este nucleul oricărei comunicări umane, deoarece reprezintă sensul şi

semnificaţia vehiculate între emiţător şi receptor. Este limpede că decodarea mesajului
presupune ca cei doi actori ai procesului comunicării, emiţătorul şi receptorul, sau în cazul
nostru specific, profesorul şi elevii/studenţii, să folosească acelaşi cod. Acest lucru nu este
însă întotdeauna suficient. Uneori, mesajul transmis solicită un răspuns rapid, materializat
prin comportamente sau reacţii imediate. Alteori, răspunsul receptorului este mai greu de
obţinut, datorită diferenţelor remarcabile existente între intenţia emiţătorului şi capacitatea de
sesizare a receptorului. Profesorul, elementul cheie al explicaţiei şi înţelegerii, are menirea ca
prin organizarea logică, semantică1şi lingvistică a informaţiei conţinută în mesaje, să asigure:
coeziunea grupurilor umane, înţelegerea şi cooperarea; să regleze comportamente; să
faciliteze funcţia cognitivă2, axiologică3 şi praxiologică4 a comunicării, prin care cunoaşterea,
aprecierea şi practica umană devin posibile şi accesibile .
Comunicarea didactică prezintă următoarele caracteristici:
-se bazează pe documente normative (plan de învăţământ, programă şcolară) şi şcolare
(planificare calendaristică, plan de lecţie);
-se desfăşoară într-un cadru organizat, conform principiilor didactice, în instituţii
specializate (şcoli, licee, universităţi);
-emiţătorul/ profesorul are o pregătire specială şi competenţe certificate;
- în construcţia mesajelor profesorii au în vedere particularităţile de vârstă şi
individuale ale elevilor, mediul social în care trăiesc aceştia, precum şi utilizarea unui
repertoriu comun de sensuri şi semnificaţii ale termenilor;
-este un act intenţionat care vizează modificări cognitive, afective, comportamentale,
acţionale ale elevilor;
-necesită o evaluare, un feed-back, din punct de vedere al eficienţei.

4
NOTĂ:
Semantica=parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate, altfel
spus, studiază sensul cuvintelor.
Semiotica este teoria generală a semnelor şi are trei componente fundamentale:sintaxa
(studiază modul în care se leagă semnele între ele), pragmatica (studiază modul în care omul
înţelege şi foloseşte semnele) şi semantica (definită mai sus).
Semnul este considerat ca fiind tot ceea ce arată, tot ceea ce indică ceva. Atfel spus, tot ceea
ce ne înconjoară, lumea, este alcătuită din semne.
Cogniţie înseamnă cunoaştere (cf.dex online).
Axiologia=disciplină filozofică care studiază geneza, structura şi ierarhia valorilor.
Praxiologia =disciplină filozofică care studiază structura generală a acţiunilor umane şi
condiţiile eficacităţii acestora.

2. Explicaţi diferenţele dintre comunicarea didactică şi cea educaţională

Deoarece în majoritatea cazurilor nu se fac distincţiile necesare între cele două tipuri
de comunicare ne propunem, în cele ce urmează, să încercăm delimitarea acestora.
Comunicarea didactică desemnează ansamblul activităţilor de transmitere şi
receptare de mesaje al căror conţinut vizează învăţarea, formarea şi dezvoltarea
competenţelor-cheie definite ca ansamblul cunoştinţelor, abilităţilor/deprinderilor şi
atitudinilor în dobândite în procesul instruirii şi educaţiei şcolare.
Sfera conceptului de comunicare educaţională este mult mai largă decât a celui
de comunicare didactică. În susţinerea acestei afirmaţii aducem următoarele argumente:
educaţia se realizează nu numai într-un cadru instituţionalizat, ci şi acasă în familie, în
cluburi, muzee, în diverse grupuri, etc., ori de câte ori îi influenţăm pe cei din jur.
Se poate spune că orice comunicare didactică este şi o comunicare educaţională,
deoarece profesorul, prin influenţa sa, produce schimbări în personalitatea elevilor, dar nu se
poate firma că orice comunicare educaţională este şi didactică, deoarece influenţelor
educaţionale suntem supuşi toată viaţa (life long learning), pe când celor didactice, doar în
anumite perioade ale formării personalităţii, mai exact doar în perioada şcolarităţii, care diferă
de la un individ la altul din perspectiva numărului de ani de studii.Altfel spus, deoarece
comunicarea educaţională se realizează de-a lungul întregii vieţi, iar comunicarea didactică,
pe un număr limitat de ani, din perspectiva duratei, comunicarea didactică este parte a
comunicării educaţionale.
Calităţile comunicării didactice depind de o multitudine de factori: strategiile de
instruire şi comunicare utilizate, stilul de predare-învăţare folosit, personalitatea profesorului
şi elevilor, managementul acesteia (n.a. comunicării).

3. Ce înseamnă comunicarea eficientă?

A comunica cu ceilalţi nu înseamnă doar a emite o informaţie, ci şi a o prelucra, iar
a comunica eficient, presupune:
- a convinge şi a obţine adeziunea auditoriului;
- a dezvolta gândirea, personalitatea receptorilor;
- a sesiza şi a conştientiza reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale ale
receptorilor.
Toate acestea sunt posibile numai prin intermediul mesajelor, chiar în definirea cea mai
simplistă, drept combinaţiile de semne transmise de emiţător unui receptor.

În accepţiune largă, o comunicare eficientă implică „10 elemente esenţiale”:

1. Să cunoşti auditoriul şi să adaptezi mesajul la auditoriu;

2. Să respecţi auditoriul şi să –ţi suspenzi părerile;
3. Să ştii exact ce vrei să obţii (finalitatea actului de comunicare);
4. Să gândeşti şi să organizezi conţinuturile comunicării/mesajelor transmise;
5. Să gândeşti din punct de vedere al auditoriului (să empatizezi cu auditoriul să intuieşti
ce ar dori să ştie );
6. Să ai grijă la mesajele non-verbale pe care le transmiţi pe parcursul comunicării;
7. Să asculţi cu atenţie toate răspunsurile;
8. Să fii dornic să împărtăşeşti ceea ce ştii să să asculţi ceea ce nu ştii;
9. Să fii concentrat pe ceea ce vrei să obţii şi să nu te laşi distras;
10. Să găseşti o cale de a face auditoriul să explice ceea ce cred ei că ai transmis.Să discuţi
diferenţele până ce vei auzi o versiune satisfăcătoare a mesajului pe care ai vrut să îl
transmiţi.