Comunicarea este esenial pentru viaa personal i social a individului, fr

comunicare nu putem exista ntr-o comunitate ntruct este n firea oamenilor ca

atunci cnd se ntlnesc s schimbe impresii, s comunice. Fr comunicare oamenii
i pierd interesul fa de activitile n comun. O societate se constituie i se menine
datorit i prin intermediul numeroaselor procese i reele de comunicare.
Comunicarea este omniprezent sub diferite forme- interaciune, relaie,
schimb, influen, control- deoarece procesele sociale n integritatea lor implic i
procese de comunicare. Tocmai din acest motiv, coala implicnd multiple relaii
sociale, modul n care se comunic poate contribui semnificativ la succesul elevilor,
deci rolul comunicrii n procesul de nvmnt trebuie s reprezinte o preocupare
permanent a cadrului didactic.
Un concept universal i atotcuprinztor precum comunicarea, nu poate fi
comprimat ntr-o singur definiie. Conceptului de comunicare i se pot asocia multiple
nelesuri:
-schimb verbal de gnduri sau idei;
-interacune;
-transfer, schimb, transmitere sau mprtiri;
-proces de transmitere a informaiilor, ideilor, emoiilor sau priceperilor, prin
folosirea simbolurilor( cuvinte, imagini, figure, diagrame);
-transmitere a informaiei de la o surs la un receptor;
-proces prin care o surs transmite un mesaj unui receptor cu intenia se a-i
influena comportamentele ulterioare.
n sistemul lumii vii, comunicarea atinge, n forma sa uman, un punct maxim.
Se are n vedere att complexitatea procesului, formele, coninuturile i nivelurilor
comunicrii, ct i diversitatea codurilor, canalelor, modalitilor n care ea se
produce. (Iacob, 2005, pg.224)
Comunicarea constituie un liant social, i unete pe oameni i i angajeaz n
aciune, contribuie la fiinarea i dezvoltarea comunitii, la dezvoltarea i ntreinerea
relaiilor sociale.
n privina definirii noiunii de comunicare, unii autori lrgesc foarte mult sfera
noiunii, nelegnd prin comunicare orice schimb ce are loc ntre dou sau mai multe
persoane sau grupuri, iar ali autori ngusteaz nepermis de mult sfera comunicarii,
excluznd formele de comunicare bazate pe mijloace nonverbale. Comunicarea este
un proces de transmitere a unui sens de la cineva ctre altcineva. Acest proces de
transmitere se face cu ajutorul unui system de semne. Sensul este codat n semnele
utilizate pentru transmiterea lui. A recepta i a nelege sensul nseamn a asuma
semnele i a proceda la decodificarea lor, n conformitate cu ceea ce am putea numi
regulile semnelor. (Slvstru, 2004, pg. 174)
Indiferent de definiii, comunicarea a fost i este tratat ca un element
fundamental al existenei umane. Sintetiznd, se poate spune c, a comunica nseamn
a cunoate, a aciona, a crea, a exista.

1.

Comunicarea psihopedagogica si psiholingvistica

Comunicarea este un proces de schimb de informatii, cu o anumita

semnificatie, intre emitator si receptor.
Comunicarea psiholingvistica are in vedere, pe langa semnificatie,
intelegerea mesajului de catre interlocutori si psihologia acestora, adica influentele
reciproce exercitate de ei prin personalitatea, prin intentiile si atitudinile lor.
Comunicarea psihopedagogica este procesul de transmitere a mesajului
educational, de la profesor la elev, cu scopul de a produce influente si schimbari
asupra comportamentului acestuia, din perspectiva obiectivelor pedagogice.
Deci, comunicarea psihopedagogica constituie baza procesului de predare
invatare evaluare si a oricarui proces educational.
2.
Tipuri de comunicare umana caracteristici
Comunicarea verbala sub forma de expunere, dialog, interventie,
interviu, alocutiune, discurs, lectie etc. In cadrul ei informatia circula unidirectional,
adica de la emitator la receptor, acesta fiind pasiv;
Comunicarea paraverbala (empatica), de traire afectiva a altei
persoane, de identificare si precizare a dispozitiilor si actelor psihice ale unei alte
persoane. Ea se manifesta prin: intensitatea vorbirii, pauze, ritm, timbrul vocii,
debitul de cuvinte;
Comunicarea nonverbala: gestica, indicatoare sugestive, descriptive,
expresive, privirea si distanta, care influenteaza continutul mesajului;
Comunicarea scrisa (fondul si forma textului);
Comunicarea vizuala cu functie informativa de stimulare a gandirii
independente, a spiritului de observare si a creativitatii, de formare a capacitatilor
intelectuale, de rationalizare a eforturilor profesorului si elevului, ajutandu-l sa
invate in ritmul sau de munca intelectuala.
Daca avem in vedere scopul urmarit in comunicare putem distinge:
comunicarea accidentala, rpin care oferim altuia o informatie fara
intentia de a-l invata ceva.
Comunicarea subiectiva, prin care o persoana isi exprima direct starile
afective dintr-o necesitate de descarcare.
Comunicarea instrumentala, prin care intentionat oferim o informatie,
urmarind schimbarea comportamentului receptorului.
Evident, comunicarea pedagogica este instrumentala, scopul ei fiind de a
produce, de a provoca sau de a induce o schimbare la receptor si, ca urmare, ea trebuie
sa se adapteze receptorului. Ea poate fi unidimensionala, bidirectionala si
multidirectionala prin dialog.
n functie de specificul situatiei educationale, comunicarea profesorului poate
fi dominant verbala, paraverbala, nonverbala sau combinata. Aceasta ultima forma
este cea mai eficienta, intrucat mesajul verbal este sustinut de comunicarea nonverbala

si se sprijina pe un fond afectiv, creat de profesor prin comunicarea paraverbala

(empatica).
3.
Comunicare si interactiune didactica
Comunicarea conine un mare potenial educativ care se traduce prin
transmiterea de cunotine , n autoreglarea activitii intelectuale. ntre comunicare i
educaie exist un strns raport de interdependen.
Comunicarea didactic desemneaz ansamblul activitilor de transmitere i
receptare de mesaje al cror coninut vizeaz nvarea, formarea i dezvoltarea
cunotinelor, abilitilor i deprinderilor n procesul instruirii i educaiei colare.
Comunicarea didactic este forma particular a comunicrii educaionale sau
pedagogice, considerat la rndul su o form specializat a comunicrii interumane,
un proces dinamic, complex i interactiv. Scopul comunicrii didactice este acela de a
forma convingeri prin organizarea activitii didactice i alegerea acelor procedee
favorabile formrii convingerilor privind toate domeniile cogniiei i practicii umane.
n comunicarea didactic, toate elementele sistemului beneficiaz de o elaborare
riguroas. Astfel, comunicarea didactic prezint urmtoarele caracteristici: se
bazeaz pe documente normative (plan de nvmnt, program colar) i colare
(planificare calendaristic, proiect didactic); se desfoar ntr-un cadru organizat,
conform principiilor didactice, n instituii specializate; emitorul/ profesorul are o
pregtire special i competene certificate; n construcia mesajelor profesorii au n
vedere particularitile de vrst i individuale ale elevilor, mediul social n care
triesc acetia, precum i utilizarea unui repertoriu comun de sensuri i semnificaii
ale termenilor; este un act intenionat care vizeaz modificri cognitive, afective,
comportamentale acionale ale elevilor; necesit o evaluare ,un feed-back din punct de
vedere al eficienei.
Comunicarea didactica este o forma de interactiune profesor elev, prin care
profesorul transmite mesajul sau didactic, folosind procesul de predare invatare
evaluare, in scopul realizarii obiectivelor cadru si a obiectivelor de referinta, din
programele scolare.
Codurile folosite de profesor in comunicarea didactica sunt: cuvantul, gestul,
imaginea, sunetul, miscarea, pauzele logice si psihologice, intonatia, starile afective
etc.
Canalele de comunicare sunt analizatorii: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ.
In situatiile scolare de instruire, sursele comunicarii pot fi: mesajul didactic si
educational al profesorului, manualul scolar, reviste, carti, atlase, harti, materiale
didactice, filme si diafilme didactice, imagini proiectabile, truse de laborator, videotext si video-disc, lectii televizate sau radio-difuzate etc.
In cadrul interactiunii profesor elev, comunicarea psihopedagogica
indeplineste mai multe functii:

functia informativa, de transmitere a mesajului didactic si educativ;

functia formativa, de stimulare a gandirii si a imaginatiei la elevi;


functia educativa, de transmitere a influentelor educationale, de coeziune si
afirmare a grupurilor scolare;

functia de evaluare si reglare a procesului de predare invatare;

functia de rezolvare a problemelor educationale si a conflictelor scolare.

Structura cadru a comunicarii didactice este constituita din:

emiterea mesajului didactic de catre profesor sau de o alta sursa de informatie,

de la o anumita distanta;

canalul prin care se transmite mesajul;

receptarea mesajului de catre elevi;

stocarea si preluarea lui in scopul luarii deciziilor (formularea raspunsurilor de

catre elev, a corecturilor sau a completarilor de catre profesor).
Analizata din perspectiva psihopedagogica, comunicarea didactica prin dialog
euristic apare ca un model interactiv, profesorul si elevul fiind in acelasi timp emitator
si receptor, creandu-se intre ei o relatie de schimb de idei, de corectari si completari.
Calitile comunicrii didactice depind de o multitudine de factori: strategiile de
instruire i comunicare utilizate, stilul de predare-nvare folosit, personalitatea
profesorului i elevilor, managementul acesteia.
n organizarea i desfurarea comunicrii didactice ,intervin urmtoarele
etape: stabilirea i precizarea obiectivelor urmrite; selectarea informaiilor sau
cunotinelor semnificative ce urmeaz a fi transmise; corelarea acestora cu
experienele anterioare ale elevilor pentru a facilita integrarea noilor cunotine n
bagajul pre-existent; ordonarea informaiilor transmise de la simplu la complex,
inductiv i deductiv; utilizarea unor mijloace i materiale didactice adecvate
procesului de nelegere a cunotinelor transmise;evaluarea eficienei comunicrii.
Educaia presupune un ansamblu de influene, de aciuni deliberate, explicite sau
implicite, sistematice ori nesistematice, care ntr-un fel sau altul contribuie la formarea
personalitii unui individ (Salavastru, 2004). Se poate spune c orice comunicare
didactic este i o comunicare educaional, deoarece profesorul, prin influena sa,
produce schimbri n personalitatea elevilor, dar nu se poate afirma c orice
comunicare educaional este i didactic, deoarece influenelor educaionale suntem
supui toat viaa, pe cnd celor didactice, doar n anumite perioade ale formrii
personalitii.
Comunicarea didactica are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte
forme ale comunicarii interumane:

se desfasoara intre doi sau mai multi agenti: profesor si elevi, avand ca scop
comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbala, scrisa, nonverbala,
paraverbala si vizuala, dar mai ales forma combinata;

mesajul didactic este conceput, selectionat, organizat si structurat logic de

catre profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevazute in programele
scolare;

stilul didactic al comunicarii este determinat de conceptia didactica a

profesorului si de structura lui psihica;


mesajul didactic are o dimensiune explicativ demonstrativa si este transmis
elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltarii intelectuale a acestora si
nivelului de cunostinte pentru a fi inteles de elevi;

comunicarea se regleaza si autoregleaza cu ajutorul unor retroactiuni (feedback si

feed-forward), inlocuind blocajele care pot aparea pe parcurs.
4. Relatii de comunicare in actul didactic
Comunicarea didactica constituie baza pe care se desfasoara procesul de
predare invatare evaluare. In cadrul interactiunii didactice se creeaza mai multe
tipuri de relatii, care faciliteaza, sau pot sa blocheze eficienta comunicarii. Dintre
acestea enumeram:

relatia de schimb informational (de idei, conceptii, convingeri, atitudini etc.),

cu conditia ca acesta sa fie inteles;

relatia de influentare reciproca a comportamentului, pe baza intelegerii si

acceptarii mesajului transmis si receptat;

relatii socio efective (intre emitator profesor si receptor elev), care la

randul lor pot sa fie:
a. de preferinta si acceptare a mesajului, care cresc eficienta comunicarii didactice;
b. de respingere, care blocheaza comunicarea;
c. de indiferenta, care scad eficienta comunicarii;

relatii democratice, de cooperare profesor elevi si de cooperare intre elevi,

in cadrul comunicarii didactice sau educationale.
Blocajele de comunicare se pot produce atunci cand:

emitatorul (profesorul) nu stapaneste continutul mesajului didactic transmis;

acesta nu este expus clar, inteligibil si sistematizat;

emitatorul vorbeste prea incet, prea tare sau prea repede;

nu prezinta la inceput scopul mesajului si nu creeaza motivatii pentru a trezi

interesul pentru comunicare;

emitatorul nu sincronizeaza diferitele tipuri de comunicare ( verbala,

paraverbala etc.);

mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele pe

care le au de rezolvat;

mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract si nu trezeste interes,
provocand plictiseala;

comunicarea este unidirectionala, producand pasivitate;

elevii nu sunt angajati in comunicare prin dialog sau prin intrebari retorice;

eficienta comunicarii este blocata si de fondul stresant creat de emitator

(plictiseala, oboseala, nerabdare etc.);

elevii nu au cunostintele necesare pentru a intelege mesajul didactic sau

acestea nu au fost fixate temeinic si ca urmare se produc interferente.

5.

Competenta de comunicare a profesorului

Competenta comunicationala a profesorului este intr-o oarecare masura
innascuta, dar mai ales dobandita, prin vointa si efort pedagogic.
Aceasta competenta are mai multe caracteristici:

inteligenta, ca instrument de cunoastere, intelegere, inventie si reusita in

rezolvarea problemelor sau a situatiilor de instruire si educationale;

memorie manifestata in rapiditatea intiparirii si stocarii informatiilor, in

recunoasterea si reproducerea acestora intr-o forma selectiva;

capacitatea de comunicare manifestata in:

a. fluenta vorbirii (bogatia vocabularului);
b. fluenta asociativa (asociatia rapida a ideilor);
c. fluenta ideationala sau curgerea logica a ideilor;
d. fluenta expresiva sau vorbire cu atribute estetice;
e. incarcatura emotionala.

gandire logica, care ofera posibilitatea analizei unei probleme din mai multe
unghiuri, gasind mai multe solutii de rezolvare si adoptand-o pe cea mai eficienta;

spirit de observare dezvoltat, curiozitate stiintifica si initiativa;

imaginatie constructiva necesara depasirii tehnicii didactice sau educationale,

trebuind sa faca din lectii si din activitatile educative un act de creatie, cu deschidere
spre problemele vietii;

atentie concentrata, dar si distributiva, cel putin in patru directii: continutul

comunicarii, forma expunerii, ritmul vorbirii adecvat auditorului si reactia acestuia la
mesajul didactic prezentat;

dictie: pronuntarea corecta si clara a cuvintelor, accente logice pe ideile de

baza si scurte pauze psihologice, pentru a sublinia esentialul.
Tipologia feed-back-ului
Feed-back-ul (conexiunea inversa) are un caracter legic pentru procesul de
invatamant, indeplinind functia de control, de reglare si autoreglare a informatiilor
transmise, prin eliminarea la timp a unor eventuale perturbari si distorsiuni. Prin feedback se pot obtine informatii imediate si autentice cu privire la rezultatele comunicarii
didactice (predarii) si a procesului de invatare, luandu-se pe loc toate masurile
necesare pentru cresterea eficientei.
Exista mai multe tipuri de feed-back: verbal, non verbal, paraverbal, mixt,
pozitiv, negativ, imediat, intarziat, individual, colectiv, periodic, continuu, direct si
indirect, ulterior.
Primul tip de feed-back, de la receptor la emitator:
Elevii (receptorul) ii ofera emitatorului (profesorului) informatii cu privire la
modul cum a comunicat si, cunoscand rezultatele, el stie ce masuri sa intreprinda
pentru a inlatura eventualele perturbatii sau distorsiuni aparute.
6

Prin acest tip de feed-back emitatorul este informat despre obstacolele

comunicarii, personalitatea si capacitatea receptorilor, gradul de adaptare a mesajului
sau. Daca se pricepe sa foloseasca aceste informatii, emitatorul (profesorul) va obtine
o crestere a eficientei mesajului sau, o mai mare siguranta ca informatiile lui sunt
intelese si o ameliorare a relatiilor sale cu auditoriul.
Ca mijloace verbale, pentru obtinerea informatiilor despre comunicarea sa,
emitatorul poate folosi: interogarea receptorilor daca au inteles sau nu, comentariile
auditoriului, sedintele de analiza si evaluare a eficientei mesajului transmis.
Dintre mijloacele nonverbale, ar fi semnele nonverbale care tradeaza neatentia,
dezinteresul, oboseala, preocupari laterale, privirea si mimica exprimand concentrare,
mirare, neintelegere etc.
Al doilea tip de feed-back, de la emitator la receptor poate fi ilustrat prin
urmatorul exemplu: profesorul de fizica expune elevilor modul cum trebuie sa se
desfasoare o experienta de laborator. Acestia, pe cale verbala sau nonverbala, il
informeaza pe profesor daca au inteles sau nu, profesorul reia explicatia, apoi elevii
trec la actiune, incercand sa execute experienta conform indrumarilor primite. Acum
are loc cel de-al doilea tip de feed-back, cand profesorul, pe cale verbala sau
nonverbala, aproba sau dezaproba ceea ce fac elevii si regleaza din mers comunicarea
didactica. Ca sa poata aparea acest tip de feed-back, trebuie sa lasam elevilor initiativa
actiunii.
Retroactiunea anticipata (feed-forward) poate fi obtinuta prin inversarea
ordinii clasice: informare exercitii practice. Daca acestea sunt asezate inaintea
comunicarii, elevii vor fi pusi in situatia sa caute, sa cerceteze, sa experimenteze si
vor simti necesitatea informarii. Ei vor formula anumite intrebari emitatorului, care isi
va organiza din mers comunicarea, anticipand informatiile de care au nevoie elevii in
continuare sau ce dificultati pot sa apara.
Inaintea oricarei comunicari didactice, profesorul va efectua mai multe
operatii: stabilirea obiectivelor si a continutului esential al comunicarii, a unor
explicatii, exemple, a intrebarilor-problema, a intrebarilor retorice sau care determina
reflectii (Ce se intampla daca? Din ce cauza? Ar putea fi si altfel?) etc. De asemenea,
profesorul va preciza si strategia comunicarii (inductiva, explicativ-demonstrativa,
deductiva, prin analogie sau combinata), precum si mijloacele audio-vizuale, a caror
folosire sporeste receptivitatea.
Acordand cu totii o mai mare atentie relatiilor de comunicare intre noi,
ascultandu-l cu adevarat pe interlocutor, receptionand cu adevarat ceea ce ni se
comunica, colaborand, putem crea, la nivel familial, de grup sau la locul de munca o
lume mai buna.
Important e ca in eforturile sale de a imbogati comunicarea didactic,
nvtorul s nu uite c nu tot ce spune se aude, nu tot ce se aude se intelege si ceea
ce se intelege nu depinde numai de noi (Soitu, 2001).

Bibliografie:
1. Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminita (coordonatori), Psihologie colara,
Ed. Polirom, Iasi, 2005
2. Iacob, Luminia Comunicarea didactic, n volumul Psihopedagogie pentru
examenle de definitivare i grade didactice, Editura Polirom, Iai, 2005
3. Painisoara,Ion Ovidiu, Comunicarea eficient, Editura Polirom,Iasi, 2003
4. Slvstru, Dorina, Psihologia educaiei, Ed. Polirom, Iai, 2004
5. Soitu, Laureniu, Pedagogia comunicrii, Editura Didactica i Pedagogica Iasi, 2001
6. Stoica, Marin, Pedagogie i psihologie, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002
7. Verza Emil, Verza Florin Emil (coordonatori), Tratat de psihopedagogie special, Editura
Universitii Bucureti, 2011