Istoria comunicării (2)

Apariția tiparului a încurajat utilizarea limbilor naționale în locul limbii latine care
fusese impusă până atunci de controlul exercitat de biserică. Au apărut, de asemenea, tot mai
multe traduceri ale Bibliei care nu mai era accesibilă doar în latină.
Odată cu utilizarea tiaprului se folosesc tot mai mult imaginile denumite generic
stampe. In secolul al XVIII-lea apare litografia care permite producerea de imagini colorate
ieftine. Ulterior, după introducerea și a fotografiei, se poate spune că imginea și-a pierdut
unicitatea, devenind fenomen de masă.
Oamenii s-au obișnuit să comunice prin mesaje atât verbale, cât și non-verbale.
Lumea se pregătea pentru epoca-spectacol pe care a inițiat-o și a încurajat-o apoi
televiziunea. S-a trecut de la ritualul ⁄ spectacolul religios la cel politic și de divertisment.
Manuscrisele au continuat să fie folosite doar în cadru privat (scrisori, jurnale etc),
dar, mai ales, ca o principală cale de evitare a cenzurii religioase, politice și morale. După ce
a apărut un nou mediu de comunicare, cel vechi nu dispare, ci supraviețuiește. Chiar ziarele
solicitau și primeau scrisori de la cititori. Totuși, cenzura a avut și o altă consecință –
interesul pentru titlurile interzise. De aceea, au fost inventate coduri pentru a împiedica
descifrarea, dar și-au făcut apariția și publicațiile clandestine (erau oficial interzise, dar
circulau prin mijloace oculte).
Totodată, comunicarea orală a fost rafinată prin cărți de conduită și de adresare
elegantă, politicoasă.
Inventarea tiparului a încurajat dezvoltarea pieței și apariția best-sellerurilor. Pentru a
spori tirajele, a fost creată și utilizată publicitatea. Publicitatea vinde și știrile au devenit
repede o marfă prin intermediul căreia cititorii se transformau în consumatori indirecți ai unor
bunuri scumpe (exact ca telespectatorii de azi ai serialelor).
Scrierea unei opere originale, care era apoi multiplicată, a impus concepte noi: dreptul
de proprietate intelectuală și pe acela de plagiat, întărindu-se ideea de autoritate individuală.
Pe de altă parte, au apărut și așa numiții hacks, adică scriitorii la comandă care adăugau,
prelucrau, deoarece exista o competiție între tipografi. Simultan, se dezvoltă și ideea
posibilității de a trăi din scris, deși era o viață precară.
În acest moment se impune o trecere în revistă a cererii – adică, cei care citeau au
determinat apariția lecturii.
a) Lectura critică – se comparau idei divergente și citirea nu se mai făcea cu o credință
absurdă ca în Evul Mediu (dogmă). Apar și satira alături de ironie față de cei care
credeau tot ce era scris în cărțile sfinte.
b) Lectura periculoasă – cititorii erau transportați în alte spații și în alte vieți, cartea
având un efect calmant și destresant – ultimul aspect este valabil și azi. Acest tip de
lectură se referea însă la grupurile considerate inferioare și care nu ar fi trebuit să aibă
acces la cărți (femeile, oamenii de rând, de pildă). Și apariția televiziunii, și cea a
internetului au provocat dezbateri de aceeași factură – e bun un acces nelimitat?
Oricum lucrurile au evoluat și nu reprezentau un adevăr absolut – în vremea regelui
Ludovic al XIV-lea, regele Franței, cele mai multe autoare de romane erau femei, iar,
în secolele XVIII- XIX, multe cărți aveau în vedere exclusiv publicul feminin.
c) Lectura creatoare – avea în vederea posibilitatea unora de a descifra ironiile, satirile și
criticile ascunse în cărți (uneori sub forma unor utopii ori distopii – spațiul era
închipuit, un loc imaginar în care aveau loc întâmplările, deși critica era la adresa
guvernanților). Au mai fost denumite lecturi neortodoxe.
Ex: Thomas Morus, „Utopia"; Daniel Dafoe, „Robinson Crusoe"; J. Swift,
„Călătoriile lui Gulliver".
d) Lectura intensivă – deja obișnuiți cu o carte tipărită, oamenii recitesc, interpretează,
răsfoiesc numai pentru a găsi anumite informații. De asemenea, apar lecturile făcute
pentru referințe, adică pentru bibliografie (în mediul academic). După 1750, s-a vorbit
și despre lectură extensivă, adică o consecință a desacralizării cărților și a sporirii
numărului acestora.
e) Lectura privată – aceasta a ținut de apariția individualismului. Formatul cărților a
devenit mai mic, iar conținut era organizat pe capitole, existând și adnotări pentru o
mai ușoară înțelegere. Se încuraja lectura la poziție orizontală pentru a se consuma
mai mult material tipărit și pentru relaxare. Aceasta activitate a început să se
desfășoare tot mai mult în spații private, intime. De asemenea, lectura cu voce tare în
public ori în familie s-a perpetuat până în secolul al XIX-lea. Apariția ziarelor a
susținut citirea cu voce tare la micul dejun, locul de muncă, cafenele, apărând
comunitățile de cititori.