TEMA 3

Imaginea de sine şi barierele de comunicare

Imaginea de sine este expresia concretizata a modului in care se vede o persoana sau se
reprezintaapeasine.
Imaginea de sine se refera la perspectiva individuala asupra propriei personalitati.
Formarea imaginii de sine consta in primul rand intr-o constructie subiectiva si implica
treiaaspecte:a
 importantaapareriiacelorlaltiainaconstructiaaacesteia;
 elementeleapeabazaacaroraasearealizeazaaperceptiaacelorlalti;
masura in care conduita si motivatia influenteaza crearea imaginii de sine.

Inaformareaaimaginiiadeasineasesparcurgamaiamulteaetape: eul, in viziunea

propriei persoane care isi realizeaza autoportretul din punctul de vedere al
personalitatii in ansamblu.

Bariere în comunicare
În procesul de comunicare pot interveni o multitudine de bariere care îl fac să devină
dificil, uneori degenerând în conflicte.
Derularea procesului de comunicare dintre emiţător (E) şi receptor (R) poate fi
obstrucţionată sau doar perturbată de o serie de factori care se interpun între semnificaţia
intenţionată şi cea percepută. Aceşti factori sunt legaţi de oricare din componentele
comunicării (emiţător, mesaj, canal, receptor) sau de interacţiunea lor.
Bariere de limbaj:
 exprimarea lipsită de fluenţă şi coerenţă; stângăcii în exprimare;
 sensul dat cuvintelor în decodificarea mesajului verbal – un cuvânt rostit într-un
context dat poate avea sensuri diferite pentru participanţii la procesul de comunicare;
 semnificaţiile diferite atribuite cuvintelor (persoane care provin din medii culturale cu
valori, obiceiuri, simboluri diferite atribuie – pe fondul diferenţelor culturale – atribuie
semnificaţii diferite elementelor de limbaj, îndeosebi celor nonverbale);
 jargonul profesional;
 nivelul de pregătire şi experienţa interlocutorilor – persoanele cu statut mai ridicat au
tendinţa de a se exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înţeles pentru persoane cu un
nivel de şcolarizare scăzut;
 dispoziţia afectivă – starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce acesta
aude;
 deficienţe ale aparatului fono-articulator;
 utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
Bariere de mediu:
 poluarea fonică a climatului în care se desfăşoară comunicarea;
 folosirea unui suport informaţional necorespunzător;
 climatul locului de muncă poate determina membrii grupului să-şi ascundă gândurile
adevărate pentru că le este frică să spună ceea ce gândesc;
 reţeaua de comunicare organizată ineficient;
 starea de sănătate a agenţilor comunicării;
 factorii fizici perturbatori: iluminatul necorespunzător, zgomote parazite, temperaturi
excesiv de ridicate/coborâte, ticuri, evenimente care survin în momente cheie ale
comunicării (ex: cafelele, un telefon etc.).

Barierele de comunicare pot fi evitate, dar acest aspect necesită un mic efort înainte de a
se iniţia actul comunicării. Pentru eliminarea lor trebuie avute în vedere o serie de măsuri
preventive (Luca, 2006):
 elaborarea unei schiţe a comunicării / constituirea unui plan al comunicării;
 stabilirea clară a scopului comunicării;
 organizarea informaţiei care urmează a fi transmisă;
 alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicării;
 asigurarea unui climat socio-afectiv pentru derularea comunicării în condiţii optime;
 clarificarea ideilor înaintea comunicării;
 folosirea unui limbaj adecvat (termeni clari, accesibili interlocutorului).

În comunicarea didactică pot apărea anumite obstacole cum ar fi:

 supraîncărcarea (dorinţa cadrelor didactice de a spune ―tot‖, criza de timp);
 folosirea unui limbaj inaccesibil elevilor;
 împărţirea neuniformă a materialului predat;
 starea de oboseală a preşcolarilor sau indispoziţiacadrelor didactice;
 atmosfera tensionată sau zgomotoasă.

Pentru îmbunătăţirea comunicării didactice, cadrelor dicactice trebuie să respecte anumite

cerinţe, reguli, cum ar fi:
vorbirea corectă, deschisă, directă (care înlătură distorsiunea mesajelor);
 încurajarea feed-back-ului din partea elevilor;
 ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor;
 folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de mesaje (orală
şi vizuală în acelaşi timp);
 repetarea mesajelor mai complexe.

Cadrul didactic foloseşte comunicarea (individuală şi în grup) pentru a analiza şi

soluţiona diferite probleme specifice categoriei de vârstă a elevilor. El trebuie să ştie să
conducă dezbaterile, să-i asculte pe elevi cu atenţie, cu respect, să-i încurajeze în
rezolvarea problemelor discutate. Când trebuie să le comunice unor elevi anumite decizii,
cadrele didactice vor face acest lucru după o pregătire a celor vizaţi cu tact pedagogic,
explicând şi argumentând decizia, pentru ca aceasta să fie înţeleasă, deci să aibă valoare
educativă.