STUDIUL OPERAŢIEI DE SEDIMENTARE

SCOPUL LUCRĂRII
Se studiază sedimentarea în regim laminar. Prin determinarea experimentală a vitezei de
sedimentare se poate aprecia granulometria unui sistem solid polidispers.

NOTAŢII
Simbo Semnificaţia Unitatea de masură
l
dP Diametrul particulei m
dechiv Diametrul echivalent al particulei m
g Acceleraţia gravitaţională m/s2
ρp Densitatea particulei Kg/m3
ρm Densitatea mediului Kg/m3
νm Vâscozitatea cinematică a mediului m2/s
ηm Vâscozitatea dinamică a mediului Pa·s
wSS Viteza de sedimentare în regim laminar m/s
wSN Viteza de sedimentare în regim turbulent m/s
Re Criteriul Reynolds -
Ar Criteriul Arhimede -
ξ Coeficientul de rezistenţă a mediului -
mp Masa particulei kg
τ Timpul de sedimentare s
F1 Rezultanta dintre forţa gravitaţională şi N
cea arhimedică
F2 Forţa de rezistenţă (de frecare) N
V Volumul particulei sferice m3
A Aria particulei sferice m2

PRINCIPIUL METODEI
Sedimentarea este operaţia hidrodinamică de separare a sistemelor polidisperse prin acţiunea
diferenţială a gravitaţiei asupra unor faze cu densităţi diferite.
Sedimentarea particulelor se supune legii căderii corpurilor într-un mediu care opune rezistenţă
mişcării lor. În vid, corpurile cad sub influenţa acceleraţiei gravitaţionale cu viteză uniform
accelerată-viteză care este independentă de mărimea (dimensiunile), masa, densitatea sau
suprafaţa lor exterioară.
Căderea particulelor într-un mediu fluid se produce în condiţiile existenţei unei frecări între
corpul de cădere şi mediul în care cade; la mărirea vitezei de cădere creşte şi forţa de frecare.
Pentru corpurile de dimensiuni mari, influenţa frecării este neglijabilă. La particulele de
dimensiuni mici, datorită suprafeţei relativ mari oferite de ele în raport cu masa lor contactului cu
mediul, frecarea este cu atât mai mare cu cât viteza de deplasare este mai mare; la un moment
dat, pentru o anumită viteză de cădere, frecarea, orientată în sens opus, egalează forţa
gravitaţională şi rezultanta lor se anulează; din acest moment particula nu mai este supusă
acţiunii vreunei forţe şi mişcarea sa de cădere devine uniformă, cu viteza de cădere constantă,
care se numeşte viteză de sedimentare.
Relaţia generală care exprimă viteza de sedimentare se deduce astfel:

1
 - pentru o particulă sferică faza dispersă particula care sedimentează caracterizată de diametrul
d, densitatea ρ p şi volumul V, iar faza dispersantă este mediul de dispersie caracterizat de
densitatea ρ m şi vâscozitatea dinamică  m .
F1  V   m  g , N (1)
2
w
F2      m  A , N (2)
2
G V p  g , N (3)
unde F1 este reprezintă forţa Arhimede, N;
F2 – forţa de rezistenţă a mediului, N;
G – forţa gravitaţională, N.
În momentul în care aceste forţe se echilibrează: G = F 1 – F2, particula se mişcă cu o viteză
constantă, w0 - viteză de sedimentare.
w2
V   p  g  V  m  g      m  A (4)
2
w2
V    p  m   g     m  A (5)
2
2 V  p  m
Deci viteza de sedimentare: w0     g , m/s (6)
 A m
 d3  d2 V 4
Pentru particule sferice: V  , m3; A  , m2 deci   d (7)
6 4 A 6
În condiţiile în care mediul este staţionar şi particula se mişcă cu viteză constantă aceasta se
numeşte viteză de sedimentare. Atunci când mediul fluid se deplasează cu viteza w0, menţinând
particula în stare staţionară, aceasta se numeşte viteză de plutire.
Forma generală a vitezei de sedimentare rezultă înlocuind relaţia (7) în relaţia (6):
4 d p  p  m
w0     g , m/s (8)
3  m
După tipul curgerii, sedimentarea poate decurge în regim laminar, intermediar sau turbulent,
ceea ce se apreciază după valoarea criteriului Reynolds, modificată pentru sedimentare, Rem:
ws  d p   m
Re m  (9)
m
Regimul este laminar pentru 10-4 < Re < 2, când coeficientul de rezistenţă se calculează cu
24
relaţia:  (10)
Re
18,5
În regim intermediar (2 < Re < 500):   (11)
Re 0,6
În regim turbulent (500 < Re< 2·105):   0,44 (12)
La Rem<10-4 deplasarea particulelor este influenţată de mişcarea browniană, iar la Re m> 2·105
lichidele nu mai pot fi considerate necompresibile. Înlocuind coeficienţii de rezistenţă respectivi,
se găsesc vitezele de sedimentare pentru fiecare regim:
1 2  p  m 1 2  p  m
♦ laminar : wSS   d p  g   dp  g  , m/s (13)
18  m  m 18 m
0 , 714
g 0, 714   p  m 
♦ intermediar : wSA  0,152  d 1,143
p  0, 43    , m/s (14)
m  m 

2
  p  m
♦ turbulent : wSN  1,74 d p  g  , m/s (15)
m
La limită, se stabilesc următoarele diametre critice:
 regim laminar:
 m2 m
d pmS  0,1216  3  , m (16)
g  p  m
 m2 m
d pMS  3,27  3  , m (17)
g  p  m
 regim turbulent:
 m2 m
d pmN  44,2  3  , m (18)
g  p  m
Criteriul adimensional cu cea mai mare importanţă pentru sedimentare este criteriul Arhimede
(Ar), definit astfel:
g  d 3p  p   m  p  m 3
Ar  2   Ga    Re 2   (19)
m m m 4
g  d 3p
unde:  Ga - criteriul lui Galilei
 m2
Criteriul Arhimede este mai avantajos decât criteriul Reynolds, permiţând alegerea
corespunzătoare a relaţiei de calcul a vitezei de sedimentare. Valorile critice pentru Ar sunt:
• Rem = 10-4 � Ar = l,8·10-3
• Rem = 2 � Ar = 36
• Rem = 500 � Ar = 84500
În cazul particulelor nesferice, în locul lui dp se foloseşte diametrul echivalent (diametrul unei
sfere cu volum egal cu al particulei):
mp
d echiv  1,243 , m (20)
p
În cazul unui amestec polidispers, diametrul echivalent se calculează cu relaţia:
1
d echiv  ,
n
xi m (21)

i 1 d i
în care n este numărul fracţiilor granulometrice;
di - dimensiunea medie a particulelor fracţiunii;
xi - fracţia masică a fracţiunii i.

APARATURĂ ŞI MATERIALE
- biuretă de 50 ml deschisă la ambele capete care foloseşte drept tub de sedimentare;
- pâlnie pentru turnarea suspensiei;
- cronometru;
- sursă mobilă de lumină;
- balon Erlenmeyer cu dop;
- faină de grâu;
- alcool metilic;
- soluţie de albastru de metilen.

3
MOD DE LUCRU
Biureta cu baza tăiată mai jos, dar în apropierea diviziunii de 50 ml, se închide la capătul inferior
cu un dop de cauciuc, astfel încât acesta să pătrundă până la diviziunea de 50 ml. Se adaugă în
biuretă alcool metilic până la diviziunea 17,5 ml (aproximativ 33,5 ml). 5 g probă (făină de grâu),
se introduc în balonul Erlenmeyer peste care se adaugă 15 ml alcool metilic agitându-se pe o
suprafaţă plană timp de 3 minute, pentru obţinerea suspensiei care se toarnă apoi imediat în
biuretă si se atinge semnul zero; concomitent se declanşează cronometrul şi cu ajutorul sursei
de lumină se urmăreşte sedimentarea. Pentru mărirea contrastului se adaugă în alcoolul metilic
câteva picături de soluţie de albastru de metilen, pentru delimitarea netă a sedimentului.
Prima citire a sedimentului se face după un minut, apoi citirile se fac din minut în minut până la
zece minute, apoi din zece în zece minute până ce nivelul sedimentului nu se mai modifică, iar
alcoolul decantat se clarifică. Pentru orientare se recomandă citiri şi la 30 secunde şi Ia 90
secunde.
Pentru făinuri grifice timpul necesar experimentării este de 20 minute, iar pentru făinurile
provenite din grâu moale de o oră. Cercetările au arătat că în zece minute sedimentează 95%
din particule, iar urmărirea operaţiei în acest interval asigură o bună reproductibilitate metodei,
care astfel este foarte operativă.

REZULTATE EXPERIMENTALE ŞI INTERPRETAREA LOR

1. Calculul distanţei medii parcusă de particulă

H tot  hi
li  , m (22)
2
în care l i este distanţa medie parcursă de particulă, m;
- H tot  înălţimea la care ajunge alcoolul metilic şi suspenia înainte de sedimentare, m -
H tot  hse dim ent  halcool metilic , m;
- hi  înălţimea sedimentului, m.

2. Calculul vitezei de sedimentare

li
wSSi  , m/s (23)

unde wSSi este viteza de sedimentare, m/s;
-   timpul de sedimentare, s.

3. Calculul diametrului mediu al particulei

1  p  m 18  wSSi m
wSSi   d pi2  g   d pi   , m (24)
18 m g  p  m
în care d pi este diametrul mediu al particulei, m;
- g  acceleraţia gravitaţională, m/s2 – g = 9,81 m/s2;
-  p  densitatea făinii de grâu, kg/m3 – ρp = 1300 kg/m3;
-  m  densitatea alcoolului metilic, kg/m3 – ρm = 800 kg/m3;
-  m  vâscozitatea dinamică a alcoolului metilic, Pa·s – ηm = 0,8·10-3 Pa·s.

4. Calculul fracţiunii sedimentare

4
 hi
fr   100, % (25)
htot
unde hi reprezintă creşterea sedimentului, m – Δhi = hi+1 – hi, m;
- htot  hn  ultima valoare a înălţimii sedimentului când acesta numai creşte şi începe să se
taseze, m;

5. Calculul regimului de sedimentare

wSSi  d pi   m
Re m  (26)
m
7. Se construiesc graficele hi  f   şi wSSi  f   , folosind valorile rezultate din calcule

Valorile rezultate din măsurători şi din calcule se vor trece într-un tabel centralizator (tabelul nr.
1)

5
 Nr. Crt.

τ, sTimpul

Înălţimea
hi, m
sedimentului

Creşterea
Δhi, m
sedimentului

Distanţa medie
li, m parcursă de
particulă
Tabelul nr. 1 Marimi calculate şi determinate experimental

6
Viteza de
wSsi, m/s
sedimentare

dpi, m al particuleimediuDiametrul

fr, %Fracţiunea sedimentată

Criteriul Reynolds