LUCRĂRI DE ÎNTREŢINERE

• lucrări de întreţinere ce se fac după semănat:

• tăvălugirea care stă la baza unei răsăriri uniforme.
• durata de la semănat la răsărit este diferită funcţie de specie şi temperatură.
• distrugerea crustei: cu o grapă foarte uşoară; tăvălug uşor învelit cu sârmă
ghimpată, cu viteza de deplasare este mare; irigare cu norme mici.
• lucrări de întreţinere ce se fac după după răsărire:
• completarea golurilor: manual sau mecanic.
• fertilizarea – moderată, cu 30-40 kg azot la hectar (10 g azotat de
amoniu/m2).
• după fertilizare este bine să urmeze o irigare care să umecteze solul până la
10 cm.
• combaterea buruienilor: mecanic şi chimic.
• combaterea mecanică se face prin: plivit şi cosit.
• plivitul se poate realiza prin smulgere sau cu oticul când numărul de
buruieni este redus.
• cositul (respectiv tunderea) ajută în foarte mare măsură la combaterea
buruienilor întrucât acestea nu sunt lăsate să formeze seminţe şi nici să
acumuleze substanţe de rezervă, ca atare se epuizează şi dispar.
• pot crea probleme gramineele anuale (Settaria sp.) şi perene (Sorghum
halepense) a căror combatere se poate face mai ales prin plivit şi cosit.
Cosirile repetate elimină din primul an Settaria care odată cu instalarea unui
gazon compact nu mai găseşte condiţii de încolţire. Mai dificilă este
combaterea gramineelor perene care se înmulţesc şi vegetativ (ex. Sorghum
halepense).
• cosirile repetate şi plivitul pot elimina în totalitate şi aceste specii în circa
doi ani.
• combaterea mecanică a buruienilor este necesară dar de multe ori nu este
suficientă.
 • combaterea chimică – foarte facilă pentru buruienile dicotiledonate, ce se
combat foarte uşor prin erbicidare.
• erbicidele ce se aplică gazonului sunt aceleaşi ca la cerealele păioase.
• alegerea erbicidului se face în funcţie de buruienile dominante.
• în general, speciile pentru gazon au o rezistenţă bună la erbicidele de
contact.
• la o instalare bună a gazonului, erbicidarea este necesară numai în anul I.
• nu se recomandă erbicidarea la un număr mic de buruieni, care pot fi
îndepărtate uşor prin plivit.

Erbicide recomandate pentru gazon

Momentul
Produsul Doza Buruienile care le combat
aplicării

LANCET
2,4 D 450 g/l dicotiledonate anuale şi perene inclusiv Cirsium,
postemergent 1-1,25 l/ha
fluroxipir BPE Convolvulus, Equisetum, Calyategia
80 g/l

MUSTANG dicotiledonate anuale şi perene, inclusiv cele

florasulam 6,25 g/l + postemergent 0,4-0,6 l/ha rezistente la DMA 6, combate şi stadiile avansate
2,4D EHE 300 g/l de Gallium şi Matricaria

DMA 6
sare de dimetil amină
postemergent 0,8-1 l/ha dicotiledonate anuale şi perene
a
acidului 2,4 D 824 g/l

unicul erbicid care combate Cirsum arvense –

LONTREL 300
în vegetaţie 0,3-0,5 l/ha pălămida- pe vegetaţie şi toate buruienile
clopyralid 300 g/l
compozite

ESTERON 60 EC
850 g/l 2,4 D 2- postemergent 0,8 l/ha dicotiledonate anuale şi perene
etilhexil-ester

DOMINATOR
postemergent 1-2 l/ha erbicid total
360 g/l glifosat

GRAMOXONE postemergent 5 l /ha monocotiledonate şi dicotiledonate

 3 – 4 l / ha
GLYPHOGAN monocotiledonate şi dicotiledonate anuale şi
postemergent (100–150 l
480 SL perene (+ Sorghum halepense din rizomi)
apă)

3 – 4 l / ha
ROUNDUP monocotiledonate şi dicotiledonate anuale şi
postemergent (100 – 150 l
glifosat 360 g/l perene (+ Sorghum halepense din rizomi)
/apă/ha)

OLTEST postemergent 1,5 – 2 l / ha dicotiledonate anuale şi perene

BASAGRAN preemergent / buruieni dicotiledonate Sinapsis, Raphanis,

2 –4 l / ha
bentazon 600 g/l postemergent Solanum, Xanhtium, Abutilon

ATRED 50 WP preemergent 5 – 10 kg / ha dicotiledonate anuale

GESAPRIM 80 WP
preemergent 5 10 kg / ha monocotiledonate şi dicotiledonate
PU (atrazin 50%)
• Tunderea gazonului
• una dintre cele mai importante lucrări de întreţinere a gazonului pentru
menţinerea unui gazon dens şi uniform - rol estetic
• prin tundere se diminuează capacitatea de fotosinteză a plantelor.
• rol important asupra dezvoltării rădăcinilor.
• tunderea sub apex determină creşterea înfrăţirii
• tunderea la întâmplare, neregulată, produce un gazon neuniform, favorabil
dezvoltării bolilor şi de asemenea permite instalarea unor buruieni.
• Interesează: înălţimea, frecvenţa, modul de executare a tunsului şi
capacitatea de refacere a plantelor.
• Înălţimea de tundere variază în funcţie de specie, soi, viteză de creştere-
sezon, destinaţia gazonului, fiind între 0,5 cm la Agrostis stolonifera şi până
la 5 cm la Festuca arundinacea sau Lolium perenne.
• una din direcţiile principale în ameliorarea speciilor pentru gazon este
rezistenţa la tunsul des şi la înălţime mică.
• o tundere rasă (0,5 cm uneori şi 0,3 cm) este suportată de un număr redus
de specii, în special
• tunsul ras se mai numeşte şi scalpare, diminuându-se capacitatea de
refacere a plantei, calitatea estetică a gazonului.
• repetarea tunderilor scurte, datorită imposibilităţii unei fotosinteze
corespunzătoare şi a unei stocări minime de substanţe organice, poate duce
la epuizarea plantelor, cu efect negativ asupra perenităţii.
• orice tundere are efecte negative asupra creşterii rădăcinilor, dar dacă prin
tundere se elimină până la 40% din suprafaţa foliară existentă aceste efecte
sunt neglijabile.
• tunderea scurtă are şi acţiuni negative asupra rezistenţei plantelor la
condiţiile de climă, devenind sensibile la variaţiile de temperatură, dar şi la
temperaturile excesive.
• tunderea la înălţime moderată permite:
• - o creştere corespunzătoare atât a părţii aeriene cât şi a rădăcinilor;
• - menţinerea turgescenţei ţesuturilor;
• - menţinerea fineţii frunzelor;
• - menţinerea densităţii optime a covorului vegetal;
• - un aspect estetic corespunzător.
• în urma unei tăieri corespunzătoare, în primele 3-4 zile de la tundere
continuă dezvoltarea vechilor frunze după care pornesc în vegetaţie noi
frunze.
• înălţimea de tăiere depinde de modul de folosire a gazonului.
• pentru hipodrom înălţimea optimă de tăiere este de 8-10 cm, pe când pentru
terenul de golf este de 3-6 mm.
• pentru terenul de fotbal/rugby înălţimea maximă este de 4 cm.
• înălţimea de tăiere a gazonului ornamental este la latitudinea proprietarului
şi de obicei este cea optimă, ceea ce asigură o perenitate mare.
• în cazul gazonului de agrement înălţimea de tăiere este în funcţie de
intensitatea traficului.
• coronamentul gazonului este constituit din totalitatea frunzelor sale, iar prin
cosire se modifică structura acestuia. O înălţime mai mare reduce circulaţia
aerului de la suprafaţa solului. Acest lucru este influenţat şi de densitatea
coronamentului care este dat de numărul total de frunze dintr-un anumit
spaţiu. Cu cât densitatea frunzelor este mai mare, cu atât şi circulaţia aerului
este mai limitată.
• înălţimea şi densitatea mare au ca efect limitarea circulaţiei aerului şi
crearea de condiţii dezvoltării bolilor criptogamice.
• la stabilirea înălţimii de tăiere trebuie să se ţină seama şi de factorii
externi.
• primăvara şi toamna tăierile pot fi mai scurte (3-4 cm) şi ceva mai înalte
vara (4-5 cm) pentru a limita evapotranspiraţia.
• O altă problemă este aceea a frecvenţei de tăiere, care nu poate fi
independentă de înălţimea de tăiere.
• Frecvenţa de tăiere este determinată de:
• - viteza de creştere a frunzelor, care în condiţii excelente poate ajunge la 1,5
cm / zi;
• - condiţiile de mediu (temperatură, fertilizare, irigare);
• - înălţimea de tăiere;
• - modul de utilizare a gazonului;
• - tipul de maşină de tuns folosită.
• otăvirea este factorul principal care influenţează frecvenţa tunderii.
• după tăiere partea aeriană are prioritate asupra sistemului radicular în
utilizarea rezervelor de glucide. Când rezerva e limitată şi tunderea drastică
toate glucidele disponibile sunt utilizate de partea aeriană în vederea
creşterii, provocând moartea unei mari părţi a rădăcinilor
• prin cosiri repetate gazonul este stresat şi astfel pot să fie stimulate anumite
buruieni bine adaptate la acest mod de întreţinere.
• cosirile la intervale neregulate cauzează perturbări în creşterea gazonului
şi permit încolţirea seminţelor de buruieni şi instalarea acestora.
• pentru ca efectele negative ale cosirii să nu se manifeste este de dorit ca prin
tundere să nu se îndepărteze mai mult de 40% din suprafaţa foliară.
• există recomandări ca primăvara şi toamna cosirile să se facă săptămânal,
iar vara o dată la două săptămâni.
• frecvenţa cosirii depinde de modul de utilizare a gazonului.
• gazonul unui teren de sport (fotbal) trebuie tuns o dată la săptămână, cu o zi
înainte de desfăşurarea unei partide.
• important este şi când se efectuează prima cosire, şi ultima intr-un ciclu de
vegetaţie.
• în anul înfiinţării-prima coasă este indicat a se face când înălţimea
plantelor este de 10-12 cm, această coasă denumindu-se coasa de curăţire
sau coasa de uniformizare.
• în anii următori-prima coasă se efectuează la înălţimi mai mici, sub 10
cm, funcţie de tipul de tundere.
• pentru un gazon de agrement la care înălţimea de tundere este de 4 cm,
primul tuns - când înălţimea ierbii este de 7 cm
• ultima coasă trebuie făcută cu circa trei săptămâni înainte de îngheţurile
permanente
• la operaţiunea de tundere trebuie să ţinem cont de:
• - evitarea lucrării când gazonul este umed; o tunsoare corespunzătoare nu se
poate face când iarba este umedă şi solul moale;
• - limitarea vitezei maşinii de tuns;
• - alternarea direcţiilor de tundere pentru a evita o culcare a gazonului într-o
anumită direcţie;
• - ascuţirea corespunzătoare a elementelor active ale maşinii de tuns;
• - eliminarea prin cosit a cel mult 30-40% din masa vegetativă.
• O problemă de asemenea importantă este strângerea şi eliminarea
resturilor vegetale în urma tunderii.
• Necesitatea eliminării resturilor este dată de:
• - aspectul estetic; folosirea gazonului; umbrirea cauzată de resturi; riscul
dezvoltării bolilor criptogamice.
• această operaţie se face cu greble speciale manuale/mecanice.
• Maşini de tuns şi de adunat resturile vegetale
• există o gamă numeroasă de maşini de tuns.
• elementul activ este reprezentat de lame elicoidale, disc, cuţit sau fir.
• cu cât numărul de elemente active este mai mare cu atât tunsoarea este mai
uniformă.
• maşinile de tuns şi de adunat resturile asigură o bună întreţinere a gazonului
• pentru întreţinerea gazonului se folosesc şi diferite motocoase sau coase
portabile pentru îndreptat şi tăiat iarba în locuri inaccesibile maşinilor
(margini de zid, trepte şi garduri, sub tufişuri, între pietre, taluzuri abrupte,
şanţuri şi pe alte suprafeţe).
• Fertilizarea
• este una din cele mai importante operaţii pentru întreţinerea unui gazon
• depinde de calitatea solului, compoziţia gazonului, desimea plantelor,
frecvenţa tunsului
• fertilizarea are drept scop susţinerea nevoilor în elemente nutritive ale
ierburilor gazonului.
• gazonul este alcătuit din amestecuri şi fiecare specie poate avea o reacţie
diferită la dozele folosite, influenţând structura covorul vegetal.
• ierburile de gazon fiind graminee, au nevoie de azot, fosfor, potasiu, calciu,
magneziu, sulf şi microelemente.
• azotul este „elementul motor al gazonului”
• azotul în cantitate suficientă stimulează creşterea, influenţează pozitiv
sănătatea, vigoarea şi culoarea plantelor.
• în lipsa azotului frunzele se îngălbenesc, la început cele mai mature, este
stânjenită lăstărirea şi creşterea rădăcinilor.
• excesul de azot, respectiv o ”intoxicare cu azot” are drept consecinţă
reducerea vigorii plantelor, a rezistenţei la stres (boli, secetă, ger) şi o
modificare a culorii în sensul închiderii acesteia
• fosforul, prezent în ţesuturile tinere şi seminţe este necesar plantei în
primele stadii de dezvoltare, prezenţa lui favorizând dezvoltarea rădăcinilor.
• lipsa fosforului produce o tendinţă de răsucire a frunzelor şi o închidere a
culorii, inclusiv formarea de pigmenţi în ţesuturile foliare.
• potasiul are rol în asimilaţia clorofiliană favorizând sinteza, migrarea şi
acumularea glucidelor în frunze.
• măreşte rezistenţa plantelor la boli, ger, secetă şi toleranţa la trafic.
• lipsa potasiului se evidenţiază printr-o slabă densitate a covorului vegetal.
• calciul este indispensabil pentru creştere. Lipsa lui determină reducerea
creşterii rădăcinilor şi apariţia de pete necrotice pe frunze.
• magneziul intră în componenţa clorofilei şi favorizează migrarea fosforului.
Carenţa lui determină o diminuare a culorii verzi a frunzelor. Carenţa
magneziului poate apărea în cazul unui exces de potasiu şi invers.
• sulful este element component al unor proteine. Prezenţa lui ridică rezistenţa
la ger şi diminuează atacul unor boli.
• microelementele (Fe, Zn, Co, Mn, B, Mo) au un rol important în
metabolism. Carenţele primare sunt rare în sol. Dar carenţa poate apărea în
cazul unor condiţii defavorabile absorbţiei lor.
• în aplicarea îngrăşămintelor sunt două elementele esenţiale: tipul de gazon
şi menţinerea echilibrului dintre speciile componente.
• ex.: o fertilizare excesivă cu azot duce la eliminarea din amestec a speciei
Festuca rubra, în favoarea gramineelor mai rapace, mai agresive.
• pentru dezvoltarea sistemului radicular este necesară asigurarea în toamnă
cu elementele fertilizante utile.
• pentru pornirea rapidă în vegetaţie primăvara, orice gazon trebuie fertilizat
cu azot primăvara cât mai devreme.
• fosforul şi potasiul se recomandă a se aplica toamna, prin împrăştiere
uniformă pe cuvertură.
• pentru a asigura o creştere bună a plantelor şi o culoare optimă gazonului,
ţinând cont de tipul amestecului, frecvenţa tunderii, de irigare, fertilizarea cu
azot trebuie făcută în mai multe etape.
• se recomandă aplicarea la maximum la 6-7 săptămâni
• în funcţie de destinaţia gazonului, se recomandă următoarele modalităţi de
fertilizare:
• - pentru terenul de golf de 4-5 ori pe an;
• - pentru peluze ornamentale de 3 ori pe an;
• - pentru spaţii verzi publice de 2 ori pe an.
• cantităţile ce se aplică trebuie să compenseze elementele nutritive eliminate
prin tundere.
• o reţetă universală pentru fertilizare nu se poate da întrucât un rol esenţial îl
joacă şi solul pe care s-a amplasat gazonul, fertilizarea de bază, frecvenţa şi
înălţimea tunsorii şi evident opţiunea proprietarului.
• oricând se observă o „foame” a plantelor pentru azot, imediat trebuie
aplicată o fertilizare urmată de irigare.
• aplicarea îngrăşămintelor se face manual sau mecanic. Pe suprafeţe mici,
gazonul ornamental de lângă casă, se poate face prin împrăştierea cu mâna.
Pe suprafeţe mai mari se folosesc diferite utilaje.
• Irigarea
• este o operaţie indispensabilă pentru buna reuşită a gazonului.
• cantitatea de apă aplicată trebuie să fie optimă, fără exces sau deficit.
• exigenţele care se cer în privinţa irigării sunt legate de frecvenţa şi
momentul irigării, norma de irigare, calitatea apei şi sistemul de irigare, dar
şi asigurarea unei irigări cât mai uniforme.
• nu trebuie neglijat solul şi capacitatea acestuia de a reţine apa.
• frecvenţa irigării depinde de condiţiile de climă. Aportul de apă adus cu
fiecare irigare trebuie să fie suficient pentru a asigura o umectare a solului
pe 20 cm. Dacă nu se umectează solul la această adâncime, atunci sistemul
radicular devine mai puţin profund ceea ce are consecinţe nefaste asupra
perenităţii.
• excesul de apă duce la o aerare necorespunzătoare a solului, ceea ce creează
condiţii improprii speciilor semănate şi determină apariţia unor specii
higrofile (Cyperaceae, Juncaceae).
• norma de irigare şi frecvenţa udărilor depind de sol, temperatură,
precipitaţii, înălţimea şi frecvenţa de tundere.

• când solul la suprafaţă este uscat trebuie să intervenim cu irigarea, nu trebuie

aşteptat până când plantele suferă.
• în general, după tuns şi îndepărtarea resturilor este bine să se aplice o
irigare, la fel şi după aplicarea îngrăşămintelor.
• se recomandă ca irigarea să se efectueze seara şi noaptea, când evaporarea
este aproape nulă. Ideală este irigarea de dimineaţă când plantele încep să
asimileze şi când necesitatea de apă este maximă.
• cea mai bună metodă de irigare este prin aspersiune.
• reglarea aspersoarelor trebuie făcută în aşa fel încât irigarea să fie cât mai
uniformă pentru a asigura uniformitate gazonului.
• există diferite tipuri de aspersoare funcţie de suprafaţa de irigare.
Aerisirea sau decompactarea gazonului
• compactarea gazonului se realizează în primul rând datorită traficului şi are
ca efect reducerea circulaţiei apei şi aerului în sol, dezvoltarea
necorespunzătoare a rădăcinilor şi reducerea vitalităţii plantelor.
• operaţiunile de aerare trebuie făcute de două ori pe an, primăvara şi
toamna, cu maşini/utilaje speciale.

• Combaterea bolilor şi dăunătorilor gazonului

• având în vedere faptul că la gazon interesează foarte mult valoarea estetică,
orice boală sau dăunător determină efecte negative pronunţate.
• fertilizarea şi umiditatea pot favoriza dezvoltarea bolilor.
• întârzierea tunderii creează un mediu propice pentru atacul unor boli
criptogamice.
• cele mai importante boli sunt: rugina coronată a raigrasului şi păiuşului
înalt (Puccinia coronata), rugina neagră a gramineelor (Puccinia
graminis), rugina galbenă a gramineelor (Puccinia striiformis), făinarea
gramineelor (Erysiphe graminis), firul roşu (Laetisaria fuciformis),
fuzarioza (Microdochium nivale), furca de tors a gramineelor (Epichlowe
typhina) ş.a.
• dintre dăunători se evidenţiază viermele sârmă (Agriotes sp.), puricii
(Phylotretta vittula, Chaetocnema aridula) ş.a.
• funcţie de dăunător se adoptă metoda adecvată de combatere: biologică,
mecanică, culturală sau chimică.

rugina coronată a raigrasului şi păiuşului înalt

Pata brună (Rhizoctonia solani )
la Agrostis stolonifera