DREPT COMERCIAL II

SCURTE NOTE DE CURS

Drept III, ID

2017-2018

Lect.univ.dr. Târșia Andreea

I. SOCIETĂȚI COMERCIALE – PARTEA SPECIALĂ

SOCIETĂȚI COMERCIALE
Act normativ și dispoziții legale

A. Dispoziții comune privind plata și distribuirea dividendelor:

Art. 67, art. 2721 lit. b

B. Dispoziții privind conducerea, administrarea și controlul soc.

comerciale:
Art. 70-731 (dispoziții comune)
SNC, SCS – art. 75-90
SA, SCA – art. 110-1171, 137-1382, 140-1402, 142-1521, 153-15316, 155-1551,
177-190.
SRL – art. 191-200.

C. Cenzorii
Art. 159, 160- 1641

D. Excluderea și retragerea asociaților

Art. 222-226 (SNC, SCS, SRL)

Art. 194 alin. 2 (SRL)

Art. 206 alin. 2

E. Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale

Art. 227-2371

Art. 252-253, 255-260 (SNC, SCS, SRL)

Art. 262, 264, 266, (SA, SCA)

Obligația de a cere deschiderea procedurii aplicabile în caz de insolvență 2701,

2702

J. SA – dobândirea de către societate a propriilor acțiuni

Art. 103-1071

SA – despre acțiuni
Acțiunile sunt fracțiuni ale capitalului social, de o valoare nominală egală,
indivizibile, încorporând o valoare patrimonială,
Valoarea nominală minimă a unei acțiuni este de 0,1 RON.
Valoarea nominală a unei acțiuni nu trebuie confundată cu valoarea de piață.
Câtă vreme prima se raportează întotdeauna la capitalul social și la numărul
de fracțiuni ale acestuia (așa cum au fost convenite prin actul cnstitutiv), cea de-a
doua poate fluctua în decursul existenței societății, depinzând de profitabilitatea
sau, dimpotrivă, lipsa de profitabilitate a acesteia.

Valoarea nominală a unei acțiuni poate fi modificată prin hotărârea AGEA

privind majorarea sau reducerea capitalului social, atunci când o atare
majorare/reducere se realizează prin majorarea/reducerea valorii nominale a
acțiunilor și nu prin creșterea/scăderea numărului acestora (a se vedea art. 207,
respectiv 210 din L. 31/1990).

Clasificarea acțunilor:
- Acțiuni ordinare: - se împart la rândul lor în categorii
- nominative (care identifică pe titularul acțiunii, îl nominalizează);
- la purtător (nu identifică titularul acțiunii, acesta fiind deținătorul său
ori persoana care posedă titlul)
- Acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot – cele
care conferă titularului un drept de culegere a dividendelor cu prioritate față de
ceilalți acționari, însă nu conferă dreptul de a vota în AGA1 sau AGEA2.

Acțiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie

(fie ca titlu individual încorporând o acțiune, fie ca titlu cumulativ încorporând
mai multe acțiuni), sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.
În acest din urmă caz se eliberează acționarului un certificat de acționar,
conform art. 97 din Legea nr. 31/1990.

1
AGA – adunarea generală a acționarilor
2
AGEA – adunarea generală extraordinară a acționarilor
 Titularii de acțiuni preferențiale alcătuiesc așa-numita adunare specială, în
vreme ce AGA sau AGEA după caz, este formată din deținătorii de acțiuni
ordinare.
Din L. Nr. 31/1990: Art. 91-102

SA – despre obligațiuni
Obligațiunile sunt titluri de credit emise de societate în schimbul sumelor de
bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societății de a rambursa aceste
sume și de a plăti dobânzile aferente.

Pot fi:

- Nominative
- La purtător
Obligațiunile din aceeași emisiune sunt fracțiuni ale unui împrumut unic
contractat de societate, având valoare nominală egală și fiind indivizibile.

ATENȚIE! Calitatea de obligatar nu se confundă cu cea de acționar:

obligatarii nu au drepturile și obligațiile specifice acționarilor, ei au calitatea de
creditori ai societății având dreptul la restituirea sumei împrumutate și la plata
dobânzii aferente. Acest drept există indiferent dacă soc ietatea a înregistrat profit
sau nu.

Acționarii dețin o serie de drepturi și obligații specifice. Unul dintre

drepturile acestora se referă la dreptul la dividende (cota-parte din profitul
înregistrat de societate), însă acest drept apare numai în cazul în care societatea a
înregistrat profit distribuibil sau net.

Obligatarii nu fac parte din AGA, însă au posibilitatea de a se organiza în

Adunarea generală a obligatarilor, de a-și desemna reprezentanți care să asiste la
ședințele AGA (art. 172 din L. 31/1990)

Obligațiunile se rambursează la scadență, dată la care societatea va achita

suma datorată cu titlu de împrumut plus dobânda aferentă.

Obligațiunile din aceeași emisiune și cu aceeași valoare pot fi rambursate

anticipat, prin tragere la sorți. În acest caz rambursarea se face la o valoare
superioară valorii nominale, diferența reprezentând prima sau premiul ce are
menireade a compensa dobânzile pe perioada rămasă până la scadență.
 II. FORMELE REORGANIZĂRII SOCIETĂȚILOR
COMERCIALE - PERSOANE JURIDICE DE DREPT PRIVAT
(Dizolvarea neurmată de lichidare)

Reorganizarea persoanei juridice apare ca o necesitate în contextul

evoluţiei şi dinamizării raporturilor pe plan juridic dar şi a creşterii nivelului de
dezvoltare economică şi socială.
Formele reorganizării, enunţate generic în art. 233 alin. (1) C. civ., sunt:
fuziunea, divizarea şi transformarea.

5.1. Fuziunea3 persoanei juridice de drept privat

„Fuziunea se face prin absorbţia unei persoane juridice de către o altă

persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a
alcătui o persoană juridică nouă” (art. 234 C. civ.).
Modalităţile în care se poate realiza operaţiunea fuziunii unor persoane
juridice sunt aşadar două: absorbţia şi contopirea.
Absorbţia reprezintă o formă a fuziunii constând în atragerea şi
absorbirea uneia sau mai multor persoane juridice, care încetează în acest fel a
mai exista, de către o altă persoană juridică care îşi sporeşte astfel patrimoniul,
preluând situaţia juridică a entităţilor absorbite.
Aşadar, efectele absorbţiei se răsfrâng atât asupra persoanei juridice
absorbante, cât şi asupra celei/celor absorbite astfel:
- entitatea/entităţile absorbite îşi încetează existenţa;
- nu se formează o nouă persoană juridică, ci patrimoniul subiectelor
absorbite se transferă entităţii absorbante existente care se consolidează,
cunoscând o dezvoltare în special economică;
- membrii entităţii sau ai entităţilor absorbite pierd calitatea pe care o
deţineau în cadrul acesteia/acestora, urmând a dobândi calitatea de asociat,
acţionar, fondator etc. în subiectul absorbant.
Pe de altă parte, potrivit C. civ., contopirea se realizează între mai multe
„(...) persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă”, având ca
principal efect trecerea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor juridice fuzionate
asupra „(...)persoanei juridice nou-înfiinţate”[art. 235 alin. (2)].
Consecutiv fuziunii prin contopire a două sau mai multor entităţi, se
înregistrează efecte juridice de importanţă practică deosebită şi anume:
1. Personalitatea juridică a subiectelor ce se contopesc încetează în scopul
creării unei singure unităţi omogene care va fi supusă condiţiilor prevăzute prin
lege, actul de înfiinţare sau statut pentru dobândirea personalităţii juridice.

3
Vechea reglementare, Decretul nr. 31/1954, reglementa comasarea ca formă a reorganizării persoanei juridice,
cunoscând la rândul său alte două modalităţi de realizare: absorbţia şi fuziunea.
 2. Patrimoniile persoanelor juridice care se contopesc se transmit
universal4 către noua entitate astfel înfiinţată, ceea ce înseamnă că aceasta va
prelua în principiu toate drepturile şi obligaţiile patrimoniale existente la data
fuziunii, specificul acestora depinzând de felul şi natura juridică a subiectelor ce
se contopesc.
Conform legii, transferul patrimonial în cazul fuzionării persoanelor
juridice supuse înregistrării se realizează cu efecte opozabile între părţi cât şi
faţă de cel de-al treilea, numai prin înregistrarea operaţiunii şi pe data acesteia.
În ceea ce priveşte celelalte persoane juridice, nesupuse înregistrării,
transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor se îndeplineşte atât între părţi, cât şi faţă
de terţi, numai pe data aprobării, de către organul competent, a inventarului, a
bilanţului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a oricăror alte asemenea
acte pe care legea le-ar prevedea, precum şi a evidenţei contractelor în curs de
executare, care trebuie să cuprindă şi repartizarea tuturor contractelor, în
principiu, către o singură persoană juridică dobânditoare; repartizarea unui
singur contract la mai multe persoane juridice se va putea realiza numai dacă
împărţirea executării acestuia este posibilă.
3. Părţile implicate în această formă de fuziune îşi încetează existenţa
pierzându-şi fiecare individualitatea prin procesul contopirii, iar persoanele care
au constituit entităţile pierzând calitatea pe care o deţineau în interiorul lor
(asociaţi, fondatori, cenzori, administratori, preşedinte, membru de sindicat,
salariat etc.) şi dobândind o nouă calitate în persoana juridică nou înfiinţată.
Din punct de vedere economico-social, fuziunea răspunde exigenţelor
fundamentale de adecvare a activităţii întreprinzătorilor la cerinţele pieţei 5 şi a
activităţii nelucrative la necesităţile umanitare, educaţionale, sportive, artistice şi
de binefacere.
În ce priveşte natura juridică a fuziunii, doctrina juridică italiană 6 o
consideră ca fiind un contract corporativ, adică un contract ce operează asupra
organizării persoanelor juridice, modificându-le, iar schimbările care se produc
în poziţiile asociaţilor precum şi în patrimoniul entităţilor participante nu sunt
altceva decât reflexii sau consecinţe ale modificărilor la nivel organizatoric.

5.2. Divizarea persoanei juridice de drept privat

4
L. Pop, în Tratat de drept civil. Obligaţiile, vol. I. Regimul juridic general, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.
106, defineşte transmisiunea universală ca fiind „(...) transmiterea nefracţionată a întregului patrimoniu al unei
persoane la o altă persoană;..în cazul persoanelor juridice, transmisiunea universală intervine numai în situaţia
reorganizării lor prin absorbţie sau prin fuziune, când întregul patrimoniu al persoanei juridice absorbite este
transmis persoanei juridice absorbante sau, după caz, patrimoniile persoanelor juridice care fuzionează se
transmit la noua persoană juridică, înfiinţată prin acea fuziune”.
5
Raportat la acest aspect, fuziunea intervine, în concepţia lui A. Fiale, fie între societăţi comerciale de mari
dimensiuni, în scopul excluderii concurenţei şi înfiinţării unei singure societăţi cu caracter monopolist, fie între
societăţi de dimensiuni mici sau medii pentru a putea face faţă marilor întreprinzători. În acest sens a se vedea:
A. Fiale, Diritto Commerciale, XVII Edizione, Edizione Giuridiche Simone, Napoli, 2006, p. 477.
6
A. Fiale, op. cit., p. 478
 De lege lata, conţinutul juridic al divizării nu a fost explicat, iar noţiunea
nu a fost definită, dispoziţiile mărginindu-se să se refere la formele divizării.
Doctrina juridică străină nu a fost preocupată de definirea acestei instituţii
juridice, în concepţia căreia divizarea este de fapt o sciziune.
Juriştii români7 au definit divizarea persoanei juridice ca fiind o formă a
reorganizării realizată prin împărţirea patrimoniului persoanei juridice şi
transmiterea fracţiunilor obţinute către una sau mai multe persoane juridice
existente ori care iau fiinţă cu acest prilej.
Definiţia evidenţiază actul juridic în virtutea căruia, o parte din bunurile
ce compun patrimoniul unei persoane, ies de sub puterea dreptului său de
proprietate şi, la voinţa sa, intră în patrimoniul uneia sau mai multor persoane
existente, sau formează patrimoniul unei entităţi care va lua naştere.
Apreciem că utilizarea sintagmei „transmiterea fracţiunilor” nu este
întâmplătoare, având menirea de a sugera, într-un prim plan, trăsătura
patrimoniului de universalitate juridică, distinct de drepturile şi obligaţiile care îl
compun, precum şi păstrarea identităţii patrimoniului, indiferent de modificările
intervenite în elementele sale.
Sub cel de-al doilea aspect, sintagma „împărţirea patrimoniului” reflectă
denumirea de „divizare a persoanei” improprie dată de lege operaţiunii care se
aplică asupra şi în considerarea trăsăturii valorice patrimoniului, din ale cărui
cote sau fracţiuni formate, o parte se desprind şi se transferă către alte persoane.
Noul Cod păstrează neschimbate dispoziţiile legale care privesc
modalităţile şi efectele divizării, aşa cum se regăseau în vechea reglementare
abrogată. Mai mult, sunt menţinute şi dispoziţiile care reglementează modul de
împărţire a patrimoniului persoanei juridice în situaţia divizării totale sau
parţiale (în acest din urmă caz cu privire la modalitatea de împărţire a
fragmentului de patrimoniu desprins între societăţile beneficiare, precum şi între
entitatea divizată şi entitatea/entităţile beneficiară/beneficiare).
Aşadar, fracţionarea patrimoniului se poate realiza sub două forme:
divizarea parţială şi divizarea totală.

A. Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei

persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau
care se înfiinţează prin divizare.
B. Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul
unei persoane juridice, care continuă să existe, şi în transmiterea acestei părţi
către una sau mai multe persoane juridice care există sau care se înfiinţează în
acest mod.
Consecutiv împărţirii patrimoniului, formării fracţiunilor şi transmiterii
lor către alte persoane, se nasc următoarele efecte juridice:

7
În acest sens a se vedea: O. Ungureanu, C. Jugastru, Drept civil, Persoanele, ed. a 2-a, revăzută, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2007, p. 355.
 - entitatea transmiţătoare nu îşi încetează existenţa, ci îşi menţine
personalitatea juridică, patrimoniul său diminuându-se corespunzător părţii
desprinse în urma divizării;
- transmiterea fracţiunii din patrimoniu este o transmisiune cu titlu
universal, având ca beneficiari una sau mai multe persoane juridice;
- persoana (persoanele) juridică beneficiară a transmisiunii ia naştere în
acest fel sau îşi consolidează, îşi măreşte patrimoniul, în măsura în care la data
divizării se afla în fiinţă;
- asociaţii, fondatorii, acţionarii, respectiv membrii subiectului divizat, îşi
menţin această calitate, dobândind simultan însă o alta similară în cadrul
subiectului sau subiectelor beneficiare, corespunzător părţii din patrimoniu
transmise8.
Spre deosebire de divizarea parţială, divizarea totală presupune
fragmentarea întregului patrimoniu al unei persoane juridice şi transmiterea
părţilor astfel rezultate către una sau mai multe entităţi existente sau care iau
fiinţă în acest mod.
Consecinţele juridice ale divizării totale sunt:
- din perspectiva persoanei juridice divizate sau fragmentate în întregime
– aceasta dispare de la data la care are loc divizarea, încetându-i personalitatea
juridică; patrimoniul său urmează a se împărţi în mod egal între persoanele
juridice dobânditoare „(…) dacă prin actul care a dispus divizarea nu s-a
stabilit altă proporţie” [art. 237 alin. (1) din C. civ.];
- din perspectiva entităţii/entităţilor beneficiare – în ipoteza în care
acestea există la momentul divizării, efectul constă în mărirea patrimoniilor lor
ca urmare a transmisiunii cu titlu universal a drepturilor şi obligaţiilor cu
conţinut economic iniţial deţinute de către subiectul divizat. În cazul în care
persoanele beneficiare nu există la momentul divizării, ea are ca efect înfiinţarea
acestora;
- din perspectiva persoanelor ce alcătuiesc subiectul divizat – calitatea pe
care o deţin în cadrul acestuia din urmă se stinge fiind înlocuită de una similară
deţinută însă în entităţile beneficiare9.
În temeiul prevederilor Codului civil, patrimoniul persoanei juridice care
a încetat de a avea fiinţă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele
juridice dobânditoare, dacă prin actul care a dispus dizolvarea nu s-a stabilit o
altă proporţie.
În cazul în care o parte din patrimoniul unei persoane juridice se
desprinde şi se transmite la o singură persoană juridică existentă sau care ia
astfel fiinţă, împărţirea patrimoniului se face proporţional cu partea desprinsă şi
transmisă.

8
În acelaşi sens, a se vedea; O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 356; E. Lupan, op. cit., p. 246.
9
Persoanele care alcătuiesc entitatea divizată vor trece, corespunzător părţilor din patrimoniu, la entităţile cărora
acele părţi li se transmit sau care iau astfel fiinţă.
 În situaţia în care partea desprinsă se transmite la mai multe persoane
juridice existente sau care iau astfel fiinţă, împărţirea patrimoniului între
persoana juridică divizată şi persoanele juridice dobânditoare se face
proporţional cu partea desprinsă şi transmisă, iar între persoanele juridice
beneficiare, fragmentarea părţii de patrimoniu desprinse se face în mod egal,
dacă nu s-a stabilit o altă proporţie prin proiectul de divizare.
O noutate cuprinsă în Noul Cod Civil priveşte reglementarea modului de
repartizare a contractelor în cazul divizării, reglementare inexistentă în vechiul
Decret nr. 31/1954.
În acest sens, dispoziţiile art. 239 stabilesc repartizarea contractelor în
funcţie de efectele divizării şi întinderea răspunderii, cu respectarea principiului
potrivit căruia, persoanele juridice cu scop nepatrimonial nu pot avea decât acele
drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea obiectului de
activitate, stabilit prin lege, actul de constituire sau statut. De asemenea,
repartizarea se realizează astfel încât executarea fiecăruia dintre contracte să fie
făcută în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară
numai dacă aceasta nu este cu putinţă.
Persoanele juridice care dobândesc bunuri ca efect al divizării sunt ţinute
la obligaţiile ataşate acelor bunuri, întrucât, transferul patrimonial nu are loc
numai în privinţa activului ci şi în privinţa pasivului corelativ, după cum
urmează:
- pentru bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate
integral, persoanele juridice vor fi ţinute la obligaţiile legate de acele bunuri;
- proporţional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după
scăderea obligaţiilor indicate mai sus, vor fi ţinute la celelalte obligaţii ale
persoanei juridice divizate.

5.3. Transformarea persoanei juridice de drept privat

Aşa cum am precizat anterior, Codul civil introduce „transformarea” ca o

modalitate nouă prin care se poate realiza operaţiunea reorganizării.
Dacă ne raportăm însă la dispoziţiile cuprinse în legi speciale, aflate în
vigoare, care reglementează, de pildă, transformarea societăţii comerciale prin
schimbarea formei juridice, transformarea societăţii cooperatiste în societate
cooperatistă europeană şi viceversa, transformarea unei societăţi comerciale în
societate comercială europeană şi invers, operaţiunea nu mai apare ca o noutate,
ci ca o formă de reorganizare deja prezentă atât în practică, cât şi în unele acte
normative speciale.
Potrivit dispoziţiilor art. 241 din Codul civil, transformarea persoanei
juridice intervine, „(...) atunci când o persoană juridică îşi încetează existenţa,
concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice”.
 Apreciem criticabilă definiţia dată transformării în condiţiile în care
practica va întâlni neîndoielnic dificultăţi în realizarea unei astfel de operaţiuni
de reorganizare.
Concret, raţiunea reglementării acestei forme de reorganizare a fost aceea
de a crea posibilitatea continuării activităţii de către persoana juridică în
condiţiile adaptării acestei activităţi la cerinţele şi evoluţia pieţei, fără a mai
întâmpina obstacolele create de formalităţile excesive ce trebuie urmate cu
ocazia radierii din registrul corespunzător, respectiv a constituirii unei noi
persoane.
Tocmai de aceea, ar fi fost indicat ca dispoziţiile legale să creeze premise
pentru simplificarea operaţiunii statuând că transformarea nu are drept efect
dizolvarea persoanei ce se transformă şi nici constituirea unei persoane juridice
noi. Ideea este susţinută de legislaţiile altor state membre, aşa cum vom arăta în
cele ce urmează, dar şi de norme comunitare ce trebuie să reprezinte izvor
legislativ pentru legiuitorul român10.

III. FUZIUNEA TRANSFRONTALIERĂ

Potrivit art. 2514 alin.1 lit. a, b şi c din Legea nr. 31/1990, precum şi art.2
alin. 2 lit. a, b şi c din Directiva 2005/56/CEE, prin fuziune transfrontalieră se
înţelege operaţiunea la care participă două societăţi comerciale guvernate de
legislaţia a două state membre diferite, sau în care sunt implicate mai multe
societăţi comerciale, dintre care cel puţin două sunt supuse legislaţiei a două
state membre diferite.
Fuziunea transfrontalieră produce efectul particular al dizolvării uneia sau
mai multor societăţi comerciale fără a se păşi la lichidarea patrimonială a
acestora.
Operaţiunea fuziunii se poate efectua prin absorbţia patrimonială de către
absorbantă, prin contopirea patrimoniilor şi prin predarea faptică a
patrimoniului societăţii dizolvate către societatea ce deţine calitatea de asociat
unic al dizolvatei.
Potrivit art. 2512 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 fuziunea transfrontalieră se
poate realiza între societăţile pe acţiuni (S.A.), în comandită pe acţiuni (S.C.A.),
societăţile cu răspundere limitată (S.R.L.) – persoane juridice române – şi
societăţile europene (S.E.) cu sediul social în România, pe de o parte, şi
societăţile comerciale care au sediul social, sau, după caz, administraţia centrală
ori sediul principal în alte state membre ale Uniunii Europene, sau în state
aparţinând Spaţiului Economic European şi care funcţionează în una din formele
juridice prevăzute de art. 1 din Directiva Consiliului 68/151/CEE din 9 martie

10
Amintim în acest sens Regulamentul CE nr. 2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii
europene care statuează expres faptul că transformarea unei SE nu duce nici la dizolvarea societăţii, nici la
crearea unei persoane juridice noi.
196811 (actualmente art. 1 din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 16 septembrie 2009).
Societăţile comerciale - persoane juridice române - aparţinând uneia dintre
categoriile prevăzute la art. 2512 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi societăţile
europene cu sediul social în România, care au calitatea de titulari ai dreptului de
proprietate asupra unui teren pe teritoriul acesteia, pot participa la o fuziune
transfrontalieră în care societatea absorbantă sau societatea nou-înfiinţată este
persoană juridică ce are naţionalitatea unui alt stat membru numai după
împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea
Europeană.
În cazul în care patrimoniul societăţilor menţionate cuprinde terenuri
agricole, acestea pot participa la o fuziune transfrontalieră în care societatea
absorbantă sau societatea nou-înfiinţată este persoană juridică ce are
naţionalitatea unui alt stat membru sau societate europeană cu sediul în alt stat
membru numai după împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării
României la Uniunea Europeană.
Consecinţele juridice ale fuziunii transfrontaliere sunt enumerate de art.
15
251 din Legea nr. 31/1990 şi de art. 14 din Directiva 2005/56/CEE. Acestea se
referă la :
- transferul cu efecte opozabile a tuturor activelor şi pasivelor societăţii
absorbite, în patrimoniul absorbantei sau rezultantei;
- dobândirea legitimării calificate de acţionari sau asociaţi în societatea
absorbantă conform cu regulile de repartizare a participaţiilor stabilite în
proiectul de fuziune. Sub acest aspect, trebuie menţionat că în cadrul fuziunii,
acţiunile sau părţile sociale ale societăţilor absorbite sunt anulate şi scoase din
circulaţie, şi vor fi emise noi acţiuni sau părţi sociale ale absorbantei sau
rezultantei ce sunt repartizate asociaţilor societăţilor implicate în operaţiune;
- încetarea existenţei societăţilor absorbite prin fuziune
Efectele juridice ale fuziunii se vor produce la data înmatriculării în
registrul comerţului, în cazul constituirii unei societăţi; la data înregistrării în
registrul comerţului a actului modificator al actului constitutiv, în cazul fuziunii
prin absorbţie, cu excepţia cazului în care, prin acordul părţilor, se stipulează că
operaţiunea va avea efecte la o alta dată, care nu poate fi însa ulterioară
încheierii exerciţiului financiar curent al societăţii absorbante sau societăţilor
beneficiare şi nici anterioară încheierii ultimului exerciţiu financiar încheiat al
societăţii sau societăţilor care îşi transferă patrimoniul; şi tot la data
înmatriculării, în cazul în care prin fuziune se constituie o societate europeană.
11
Directiva Consiliului nr. 68/151/CEE privind coordonarea, în vederea echivalării, garanţiilor impuse statelor
membre pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor, în sensul art. 58 al doilea paragraf din Tratatul de
instituire a Comunităţilor Europene, a fost abrogată prin Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 16 septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în
statele membre, în înțelesul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților
sau terților.
 Prin urmare, drepturile şi obligaţiile societăţilor absorbite decurgând din
raporturile de muncă în fiinţă la data intrării în vigoare a fuziunii
transfrontaliere, se transferă în patrimoniul societăţii absorbante sau nou-
înfiinţate, la data la care fuziunea îşi produce efectele.
Caracterul transfrontalier al operaţiunii de fuziune, precum şi efectele
juridice şi economice care se produc în urma acesteia, ridică problema
controlului fuziunii, în condiţiile stabilite prin Regulamentul CE 139/2004, în
măsura în care reorganizarea creează sau întăreşte o poziţie dominantă.
Se consideră că în ipoteza în care societăţile comerciale se reorganizează
prin fuziune transfrontalieră impactul asupra pieţei este pozitiv, întrucât
coordonarea activităţilor societăţilor implicate în operaţiune permite dezvoltarea
unei noi producţii, iar aplicarea restructurării creează eficienţă şi are efect
benefic asupra nivelului preţurilor şi a interesului consumatorilor.
În schimb, fuziunile care creează sau întăresc o poziţie dominantă, pot
duce la apariţia unor structuri dominante având ca efect creşterea preţurilor,
restrângerea ofertei de bunuri sau limitarea inovaţiilor.
Din aceste considerente şi pentru a preveni cazurile de abuz, Uniunea
Europeană şi statele membre au reglementat un sistem de proceduri care asigură
controlul şi interzic anumite fuziuni.
Este cazul tuturor concentrărilor cu dimensiune comunitară astfel cum
sunt definite în art. 1 alin. 2 şi 3 din Regulamentul CE139/2004 al Consiliului.
Astfel, o concentrare are dimensiune comunitară în cazul în care:
- cifra de afaceri totală realizată la nivel mondial de toate întreprinderile
implicate depăşeşte 5000 de milioane EUR şi
- cifra de afaceri totală realizată în Comunitate de către fiecare din cel
puţin două întreprinderi implicate depăşeşte 250 de milioane EUR,
cu excepţia cazurilor în care fiecare dintre întreprinderile implicate
realizează mai mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri la nivel
comunitar într-unul şi acelaşi stat membru.
Totodată, o concentrare care nu atinge pragurile menţionate are
dimensiune comunitară în cazul în care:
- cifra totală de afaceri combinată realizată la nivel mondial de toate
întreprinderile implicate depăşeşte 2500 de milioane EUR;
- în fiecare din cel puţin trei state membre, cifra totală de afaceri
combinată realizată de toate întreprinderile implicate depăşeşte 100 de milioane
EUR;
- în fiecare din cel puţin trei state membre cifra totală de afaceri realizată
de către fiecare din cel puţin două dintre întreprinderile implicate depăşeşte 25
de milioane EUR şi
- cifra totală de afaceri realizată în Comunitate de către fiecare din cel
puţin două dintre întreprinderile implicate depăşeşte 100 de milioane EUR, cu
excepţia cazurilor în care fiecare dintre întreprinderile implicate realizează mai
mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri la nivel comunitar într-unul şi
acelaşi stat membru.
Concentrările care au dimensiune comunitară trebuie notificate Comisiei,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 1 din Regulament, înainte de punerea
în aplicare şi după încheierea acordului, anunţarea ofertei publice sau după
preluarea pachetului de control.
După primirea notificării, se examinează compatibilitatea sau, după caz,
incompatibilitatea, concentrării cu piaţa comună.
În ipoteza în care se constată că o concentrare notificată nu intră sub
incidenţa Regulamentului, Comisia consemnează această constatare printr-o
decizie.
Pe de altă parte, dacă se constată că o concentrare notificată intră sub
incidenţa Regulamentului, însă nu generează îndoieli grave privind
compatibilitatea sa cu piaţa comună, Comisia nu i se opune, declarând-o
compatibilă cu piaţa unică.

IV. SOCIETATEA (COMERCIALA) EUROPEANA SE:

Ideea unei Societăţi europene este lansată la jumătatea secolului al XX-lea
de câţiva jurişti francezi12, fiind preluată ulterior (anul 1967) de Comisia CE care
instituie un grup de experţi pentru a studia această problematică şi pentru a
stabili principiile generale menite să acopere toate aspectele clasice ale dreptului
societar. Obiectivul acestui proiect iniţial îl formează crearea statutului unei
societăţi care să fie reglementat printr-un act normativ unic, valid şi direct
aplicabil în toate statele membre ale Uniunii.
Constituire
Potrivit art.1 alin.1 din Regulamentul nr. 2157/2001/CE o societate
europeana se poate constitui pe teritoriul Comunităţii sub forma unei societăţi
anonime europene13 sau S.E.14, beneficiind de personalitate juridică.
Modalităţile de constituire a unei S.E. sunt în număr de patru şi constau
în:
- constituirea prin fuziune;
- constituirea unei S.E. holding;
- constituirea unei S.E./filiale;
- transformarea unei societăţi anonime în S.E.
a). Constituirea unei S.E. prin fuziune este limitată la societăţile anonime (pe
acţiuni)15 aparţinând unor state europene diferite (art. 2 alin.1 din Regulament).

12
Peter Sanders şi M. Thibierge sunt cei ce au conceput proiectul iniţial, ce a fost preluat apoi de un grup
constituit la început din 6 experţi desemnaţi de Consiliu.
13
În dreptul intern societatea anonimă corespunde societăţii comerciale pe acţiuni (S.A.)
14
Denumirea de societate europeană derivă din latinescul Societas Europaea.
15
În Belgia „société anonyme”(societate anonimă), în Germania „die Aktiengesellschaft”(societate pe acţiuni), în
Spania „la sociedad anonima”, în Franţa „le société anonyme”, în Italia „societa per azioni”, în Irlanda „public
companies limited by shares” sau „public companies limited by guarantee having a share capital”
O astfel de fuziune se poate realiza în conformitate cu procedura de fuziune prin
absorbţie în condiţiile art. 3 alin.1 din a treia Directivă a Consiliului 78/855
CEE, respectiv potrivit prevederilor art. 4 alin.1 din directiva menţionată care
reglementează procedura de fuziune prin constituirea unei noi societăţi, ce
corespunde, în planul dreptului intern, fuziunii prin contopire16.
În cazul fuziunii prin absorbţie, societatea absorbantă devine S.E., iar în
cazul fuziunii prin constituirea unei noi societăţi S.E. este noua societate.
b). Crearea unei S.E holding este deschisă societăţilor anonime sau pe
acţiuni şi societăţilor cu răspundere limitată care au o prezenţă comunitară şi
sediile în state membre diferite sau care deţin, de cel puţin doi ani, filiale sau
sucursale pe teritoriul altui stat membru decât cel în care se află sediul lor.
Societăţile care promovează constituirea unei S.E. holding nu îşi
încetează, prin aceasta, existenţa.
Crearea unei S.E. holding se realizează pe baza unui proiect de constituire
întocmit de organele de conducere sau administrare ale societăţii iniţiatoare, ce
cuprinde un raport explicativ şi justificativ privind aspectele juridice şi
economice ale constituirii, precum şi consecinţele pe care adoptarea formei de
S.E. le produce în privinţa acţionarilor şi lucrătorilor.
Pentru fiecare din societăţile care promovează operaţiunea proiectul
trebuie dat publicităţii cu cel puţin o lună înainte de data adunării generale
chemate să se pronunţe asupra constituirii unei S.E.
S.E. se constituie numai dacă, în termen de 3 luni de la data întocmirii
actului constitutiv, acţionarii sau deţinătorii de părţi ai societăţilor care au
promovat operaţiunea au aportat procentul minim de acţiuni sau părţi ale fiecărei
societăţi, în conformitate cu proiectul de constituire, iar celelalte cerinţe legale
sunt îndeplinite.
c) Constituirea unei societăţi europene filiale, prin subscrierea la acţiunile
acesteia, implică cel puţin două entităţi juridice de drept public sau privat
reglementate de legislaţia unor sate membre diferite sau care deţin, de cel puţin
doi ani, o filială reglementată de dreptul unui alt stat membru ori o sucursală pe
teritoriul altui stat comunitar, în condiţiile art. 2 alin.3 din Regulament.
d). S.E. se poate constitui prin transformarea unei societăţi anonime/pe
acţiuni, creată cu respectarea legislaţiei unui stat membru şi având sediul social
şi administraţia centrală pe teritoriul Comunităţii, dacă deţine de cel puţin doi
ani o filială reglementată de dreptul altui stat european. O astfel de transformare

16
În sensul Directivei se consideră fuziune prin absorbţie: „operaţiunea prin care una sau mai multe societăţi
sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă toate activele şi pasivele lor unei alte societăţi în schimbul
emiterii către acţionarii societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni la societatea absorbantă şi, eventual, al unei
plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală, sau în absenţa acesteia, din echivalentul contabil al
acţiunilor astfel emise”.
În schimb, fuziunea prin constituirea unei noi societăţi este definită prin prevederile Directivei astfel:
„operaţiunea prin care mai multe societăţi sunt dizolvate fără a fi lichidate şi transferă toate activele şi pasivele
lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul emiterii către acţionarii lor de acţiuni la societatea nou
constituită şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală, sau, în absenţa
acesteia, din echivalentul contabil al acţiunilor astfel emise”.
nu are drept efect nici dizolvarea societăţii, nici crearea unei persoane juridice
noi.
Înmatricularea S.E. se efectuează, potrivit dispoziţiilor Regulamentului,
în statul comunitar unde îşi au sediul principal, în registrul special stabilit
potrivit legislaţiei acelei ţări, urmând a fi publicată totodată şi în Jurnalul Oficial
al Comunităţii Europene.
Societatea comercială europeană cu sediul social în România se
înmatriculează în registrul comerţului, dobândind de la această dată,
personalitate juridică. Potrivit art. 2702b) alin. 2, înmatricularea societăţii se poate
efectua numai după încheierea unui acord privind implicarea angajaţilor în
activitatea societăţii, în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 187/200717. În termen de
30 de zile de la înmatriculare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
comunică Jurnalului Oficial al Uniunii Europene un anunţ18 privind
înmatricularea societăţii.
Firma unei societăţi europene este precedată sau urmată de abrevierea
S.E. Întrucât denumirea societăţii reprezintă un element de identificare şi
individualizare a acesteia, abrevierea S.E. poate fi inclusă numai în firma unei
societăţi europene. Pentru societăţile comerciale şi celelalte entităţi juridice
înmatriculate într-un stat comunitar anterior intrării în vigoare a Regulamentului
şi în a căror denumire figurează abrevierea S.E., dispoziţiile antemenţionate nu
îşi găsesc aplicabilitate, acestea nefiind obligate să-şi modifice denumirea.
Sediul S.E. se află situat pe teritoriul Uniunii în statul membru unde se
regăseşte şi administraţia centrală a societăţii. Acesta poate fi transferat, în
conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Regulament, pe baza unei propuneri de
transfer elaborată şi publicată de organul director sau de administrare, fapt ce nu
poate genera nici dizolvarea S.E. şi nici crearea unei noi persoane juridice.
Transferul urmează a-şi produce efectele numai de la data înmatriculării S.E. în
registrul de la noul sediu social.
17
Prevederile art. 3 alin. 1 şi 2, art. 4-7, art. 10 alin. 1 şi 2 lit. a, g şi h, art. 11-24, 27 şi 28 din Hotărârea
Guvernului nr. 187/2007 reglementează mecanismul de cointeresare a angajaţilor în activitatea societăţii
europene, mecanism ce reprezintă influenţa exercitată de organul de reprezentare a angajaţilor şi/sau de
reprezentanţii angajaţilor asupra activităţii unei societăţi, prin:
- exercitarea dreptului de a alege sau de a numi unii membrii ai organului de control ori de administrare a
societăţii, sau;
- exercitarea dreptului de a recomanda sau de a se opune desemnării unei părţi, ori tuturor membrilor
organului de control sau de administrare a societăţii.
În acest sens, organele de conducere sau de administraţie ale societăţilor participante iau, de îndată ce
este posibil, măsurile necesare, (inclusiv furnizarea de informaţii cu privire la identitatea societăţilor
participante, a filialelor, a sucursalelor, sau a altor sedii secundare, precum şi la numărul de angajaţi ai acestora),
în vederea demarării negocierilor cu reprezentanţii angajaţilor, aceştia din urmă fiind reprezentaţi de un grup
special de negociere.
În România, membrii grupului special de negociere sunt desemnaţi de organizaţiile sindicale legal
constituite. În cazul în care nu există astfel de organizaţii sindicale, membrii grupului special de negociere sunt
desemnaţi de reprezentanţii angajaţilor, sau, în situaţia inexistenţei acestor reprezentanţi, prin votul majorităţii
angajaţilor din România ai SE.
Grupul special de negociere decide, prin acord scris, modalităţile de informare, consultare şi alte
mecanisme de implicare a angajaţilor în activitatea SE.
18
Respectivul anunţ precizează denumirea, numărul, data şi locul înmatriculării SE, data şi locul publicării şi
titlul publicaţiei, precum şi sediul social şi domeniul de activitate a SE.
 Dispoziţiile Regulamentului privind posibilitatea transferării sediului
social sunt transpuse în legislaţia internă prin prevederile art. 270 2c) alin. 1, 2 şi 3
din Legea nr. 31/1990. Potrivit acestora, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei
şedinţei în care adunarea generală extraordinară urmează a hotărî asupra
transferului sediului societăţii, proiectul de transfer, vizat de judecătorul-delegat,
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala
societăţii.
Pentru adoptarea hotărârii adunării generale privind transferul sediului
social al S.E. este necesară majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi
sau reprezentaţi.
Legea nr.31/ 1990 recunoaşte dreptul la acţiunea în anulare, intitulată
opoziţie, oricărui creditor al societăţii europene cu o creanţă anterioară datei
publicării proiectului de transfer şi nescadentă la data publicării.
Acţiunea în anularea în parte sau în întregime a proiectului de transfer
trebuie exercitată în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii asociaţilor sau a actului adiţional
modificator, dacă legea nu prevede un alt termen.
Cererea se depune la oficiul registrului comerţului unde se va menţiona
în registrul societăţilor iar în termen de 3 zile de la data depunerii, va fi
înaintată tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul societatea
comercială al cărui proiect este atacat.
Opoziţia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, fiind
aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. 5 din Codul de procedură civilă. Hotărârea
pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai recursului.
Înaintarea cererii în anularea proiectului de transfer suspendă executarea
operaţiunii până la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă, în
afară de cazul în care societatea debitoare face dovada plăţii datoriilor sau oferă
garanţii acceptate de creditori, ori încheie cu aceştia un acord pentru plata
datoriilor.
Pe de altă parte, acţionarii/asociaţii care nu votează în favoarea
transferului, au dreptul la retragerea din societate cu obligaţia societăţii la
rambursarea acţiunilor lor/părţilor sociale.
Dreptul de reragere poate fi exercitat, potrivit art. 270 2e) din Legea nr.
31/1990 în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii, acţionarii având
obligaţia de a depune la sediul societăţii declaraţia scrisă de retragere însoţită de
acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatul de acţionar.
În schimbul acţiunilor, retractantul este îndrituit la o sumă de bani stabilită
de un expert autorizat independent19, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a
cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data
evaluării.
Capitalul S.E.
19
Expertul este numit de judecătorul-delegat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 şi 39 din Legea nr. 31/1990,
costurile de evaluare fiind suportate de societate.
 Potrivit art. 4 alin. 1 şi 2 din Regulamentul nr. 2157/2001 capitalul
minimal al unei societăţi europene este de 120.000 euro, iar în ipoteza în care
legislaţia statului comunitar pe al cărui teritoriu îşi are sediul S.E. prevede un
capital social subscris mai mare pentru societăţile ce desfăşoară un anumit tip de
activităţi, se vor aplica aceste din urmă prevederi.
Structura S.E.
Societatea europeană funcţionează prin intermediul adunării generale a
acţionarilor şi, fie un organ de supraveghere şi unul de conducere (sistemul
dualist), fie un organ de administraţie (sistemul monist), opţiunea pentru unul
din aceste două sisteme exprimându-se prin statut.
În ce priveşte sistemul dualist, gestiunea societăţii se realizează de către
organul de conducere sau direcţie. Membrul sau membrii organului de
conducere sunt numiţi sau revocaţi de organul de supraveghere, însă este
posibilă şi numirea sau revocarea lor de adunarea generală a acţionarilor în
condiţiile prevăzute de legislaţia statelor comunitare pentru societăţile
anonime/pe acţiuni. Organul de conducere este cel care antrenează S.E. în
raporturile cu terţii şi care reprezintă societatea în justiţie.
Organul de supraveghere este cel însărcinat cu controlul activităţii
desfăşurate de organul de direcţie al societăţii, sens în care poate solicita
acestuia orice informaţii pe care le consideră necesare în vederea îndeplinirii
misiunii sale.
Referitor la sistemul monist, organul de administraţie este cel ce asigură
gestiunea S.E. şi reprezentarea acesteia în raporturile cu terţii şi în justiţie,
desemnând din rândul membrilor săi un preşedinte.
În conformitate cu prevederile art.47 alin.2 din Regulament, nu pot fi
membri ai unui organ al S.E. sau reprezentanţi ai unui membru - entitate juridică
persoanele cărora legislaţia statului membru pe teritoriul căruia se află sediul
social al S.E. în cauză nu le dă dreptul să facă parte din organul corespunzător al
unei societăţi anonime/pe acţiuni reglementate de legislaţia acelui stat, precum şi
persoanele cărora o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă
pronunţată într-un stat membru nu le dă dreptul de a face parte din organul
corespunzător al unei societăţi anonime sau pe acţiuni reglementată prin
dispoziţiile acelui stat.
Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte cel puţin o dată pe an, în
termen de 6 luni de la încheierea exerciţiului financiar, putând fi convocată în
orice moment de organul de conducere, de supraveghere sau de acţionarii
reprezentând împreună cel puţin 10% din capitalul social subscris şi luând
hotărâri legate de modificarea statutului societăţii cu o majoritate de minimum
două treimi din voturile exprimate, cu excepţia cazului în care legislaţia statului
comunitar pe al cărui teritoriu îşi are sediul cere sau permite o majoritate mai
largă.
Conturile anuale.
 Societatea europeană ţine evidenţa contabilă anuală incluzând bilanţul şi
contul de profit şi pierderi. De asemenea întocmeşte o situaţie anexă,
cuprinzând raportul de gestiune al administratorului în care trebuie expusă
evoluţia afacerilor, modul de administrare al societăţii iar, în cazul în care
societatea are filiale, şi situaţia conturilor consolidate.
Sub acest aspect, S.E. face obiectul normelor aplicabile societăţilor
anonime reglementate de dreptul intern al statului membru pe al cărui teritoriu
îşi are sediul social.
Fiscalitatea S.E.
În plan fiscal S.E. este tratată ca o persoană cu o singură naţionalitate şi
nu multinaţională, regimul fiscal aplicabil fiind cel prevăzut de legislaţia
aplicabilă de la sediul societăţii, inclusiv în privinţa sucursalelor sau celorlalte
dezmembrăminte lipsite de personalitate juridică. S.E. e plătitoare de impozite şi
taxe în statul în care şi-a stabilit sediul social. Din acest punct de vedere, regimul
juridic nu e perfect, fiind necesară o armonizare completă în materie.
Dizolvarea S.E.
Atât dizolvarea unei S.E., cât şi lichidarea, insolvabilitatea, încetarea de
plăţi şi alte proceduri similare, sunt reglementate de dispoziţiile legale
aplicabile societăţilor anonime/pe acţiuni constituite în temeiul dreptului intern
al statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al societăţii
europene (art. 63 din Regulament).

V. GRUPURILE DE INTERES ECONOMIC (GIE)

Conform Legii nr. 161/2003 denumirea de grup de interes economic,
raportat şi la modul de organizare a acestuia, reprezintă o formă de asociaţie
temporară sau ocazională a mai multor societăţi în scopul realizării uneia sau
mai multor operaţiuni comerciale determinate.
Cu toate că la o primă vedere GIE20 ar putea apărea ca un nou tip de
societate comercială (art. 184 alin. 1 lit. f din lege prevăd ca şi cauză de
dizolvare „declararea falimentului grupului”21), totuşi nu este clar dacă e vorba
de o entitate care să aibă caracter comercial atâta timp cât în temeiul art. 165
alin. 1-3 grupul nu poate avea ca scop obţinerea de profituri pentru sine,
instituind obligaţia ca profitul înregistrat să fie distribuit între membrii săi, iar
art. 118 permite constituirea sa numai „în scopul înlesnirii sau dezvoltării
activităţii economice a membrilor săi. Dacă din activitatea grupului rezultă
profit potrivit situaţiei financiare anuale, acesta va fi distribuit în totalitate, în
mod obligatoriu, între membrii grupului, cu titlu de dividende, în cotele
prevăzute în actul constitutiv sau, în lipsa unei asemenea clauze, în părţi egale.

20
Potrivit lui R. I. Motica, L. Bercea, în Drept comercial român, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 206,
„grupul de interese economice este o creaţie a legislaţiei franceze care permite membrilor să desfăşoare acţiuni
comune şi să înfrunte concurenţa, respectând independenţa fiecăruia”.
21
În acelaşi sens a se vedea: I. Turcu, Noii potenţiali debitori în insolvenţă. Necomercianţii Revista de Drept
comercial nr. 11/2003, p. 7.
 Din profitul grupului nu se vor putea aloca, sub nici o forma, sume de
bani pentru constituirea de fonduri de rezervă.
Pe de altă parte însă, GIE trebuie să se înmatriculeze în registrul
comerţului în vederea dobândirii personalităţii juridice, formalitate care, porivit
legii, nu prezumă calitatea de comerciant a grupului.
Aşadar, avem de a face cu o reglementare contradictorie, care nu clarifică
statutul de comerciant sau necomerciant al grupului. Aceasta întrucât GIE nu
este nici societate simplă, însăşi denumirea indicând specificul activităţii
comerciale producătoare de profit sau de economii.
Din analiza prevederilor art. 118 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, rezultă că
grupul de interes economic – G.I.E. – poate avea o natură comercială sau
necomercială, putând dobândi calitatea de comerciant sau necomerciant.
Criteriul de diferenţiere îl constituie natura faptelor juridice pe care le săvârşeşte
ori a actelor juridice pe care le încheie. Prin urmare, trebuie analizată natura
operaţiunilor economice menţionate în obiectul de activitate, dacă acestea sunt
fapte de comerţ sau nu22.
Concret, potrivit art. 118: ”(1) Grupul de interes economic - G.I.E.
reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice,
constituită pe o perioada determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării
activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor
activităţii respective.(2) Grupul de interes economic este persoana juridică cu
scop patrimonial, care poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant.
(3) Numărul membrilor unui grup de interes economic nu poate fi mai mare
de 20”.
Grupul nu poate:
- exercita, în mod direct sau indirect, o activitate de administrare ori de
supraveghere a activităţii membrilor săi sau a unei alte persoane juridice, în
special în domeniile personalului, finanţelor şi investiţiilor;
- sa deţină acţiuni, părţi sociale sau de interes, în mod direct sau indirect, la
una dintre societăţile comerciale membre; deţinerea de acţiuni, părţi sociale sau
de interes în alta societate comercială este permisă doar în măsura în care
aceasta este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor grupului şi dacă se face în
numele membrilor;
- angaja mai mult de 500 de persoane;
- fi folosit de către o societate comercială în scopul creditării, în alte condiţii
decât cele prevăzute expres de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a unui administrator ori
director al societăţii comerciale sau a soţului, rudelor sau afinilor pana la gradul
IV inclusiv ai administratorului sau ai directorului respectiv; de asemenea, dacă
operaţiunea de creditare priveşte o societate civilă sau comercială la care una
dintre persoanele anterior menţionate este administrator sau director ori deţine,
22
C. Ardeleanu-Popa, C. Vidican, Constituirea grupurilor de interes economic,
http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2006/economie-si-administrarea-afacerilor/29.pdf.
singura sau împreună cu una dintre persoanele sus-menţionate, o cota de cel
puţin 20% din valoarea capitalului social subscris;
- fi folosit de către o societate comercială în scopul transmiterii de bunuri, în
alte condiţii decât cele prevăzute expres de Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, la şi de la administratorul sau directorul
societăţii comerciale ori soţul, rudele sau afinii pana la gradul IV inclusiv ai
administratorului sau ai directorului respectiv; de asemenea, dacă operaţiunea
priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior
menţionate este administrator sau director ori deţine, singura sau împreună cu
una dintre persoanele sus-menţionate, o cota de cel puţin 20% din valoarea
capitalului social subscris, cu excepţia cazului în care una dintre societăţile
comerciale respective este filiala celeilalte;
- să fie membru al altui grup de interes economic sau grup european de interes
economic.
Membrii grupului de interes economic răspund nelimitat pentru obligaţiile
grupului şi solidar, în lipsa unei stipulaţii contrare cu terţii co-contractanţi.
Creditorii grupului se vor indrepta mai întâi impotriva acestuia pentru obligaţiile
lui si, numai dacă acesta nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data
punerii în întârziere, se vor putea indrepta impotriva membrilor grupului.
Prin derogare şi în măsura în care actul constitutiv o permite, un membru
nou al grupului poate fi exonerat de obligaţiile acestuia, născute anterior aderării
sale; hotărârea de exonerare este opozabilă terţilor de la data menţionării în
registrul comerţului şi a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-
a.
În cursul existenţei sale, grupul de interes economic poate accepta membri
noi, cu votul unanim al membrilor săi.
Grupul de interes economic nu poate emite acţiuni, obligaţiuni sau alte
titluri negociabile.
Situaţia financiară anuală a grupului de interes economic va fi întocmită
după normele prevăzute pentru societatea în nume colectiv. După aprobarea de
către adunarea generală a membrilor, situaţia financiară va fi depusă de
administratori, în termen de 15 zile, la administraţia finanţelor publice.
S-a concluzionat23 că acest subiect de drept este o formă asociativă de tip
nou, sui-generis, căreia legea îi conferă personalitate juridică plasând-o între
societăţile comerciale şi asociaţiile civile.
În ce priveşte natura juridică a GIE, înclinăm înspre calitatea de persoană
juridică-comerciant, cu atât mai mult cu cât, înmatriculându-se în registrul
comerţului, este supus prevederilor Legii nr. 26/1990 privind registrul
comerţului (dispoziţii aplicabile numai comercianţilor), iar potrivit prevederilor
legale, este subiect al raporturilor de concurenţă, revenindu-i obligaţia de a nu
recurge la practici restrictive de concurenţă.

23
E. Florescu, Dreptul Concurenţei, Editura Alma Mater, Sibiu, 2005, p. 110 .
 VI. GRUPUL EUROPEAN DE INTERES ECONOMIC (GEIE)
Spre deosebire de grupul de interes economic, grupurile europene de
interes economic (GEIE) reprezintă o concentrare a puterii, asigurând
transferurile de capitaluri private şi fiind supuse, alături de membrii componenţi
ai grupului, normelor comunitare aplicabile în domeniul concurenţei.
GEIE sunt organizate potrivit Regulamentului nr. 2137/85/25 iulie 1985,
care s-a aplicat începând cu anul 1989 şi pot fi formate din societăţi cu capital de
stat sau privat (acestea trebuie să aibă sediul într-unul din statele membre ale
comunităţii şi să fie constituite conform legii statului respectiv), dar şi din
persoane fizice care exercită într-un stat membru activităţi comerciale, agricole,
artizanale etc.
Asocierea se desfăşoară pe baza unui contract între cel puţin doi membri
ai unor state comunitare diferite, având un obiect de activitate ce trebuie să
prezinte afinităţi cu cel desfăşurat de membrii săi, fără însă a-l înlocui.24
GEIE îşi poate înfiinţa filiale, sucursale sau reprezentanţe pe teritoriul
ţării noastre cu obligativitatea respectării dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 şi ale
Legii nr. 31/1990 în ce priveşte înmatricularea acestora în Registrul comerţului.

INSTITUȚIILE DE CREDIT (SAU SOCIETĂȚILE COMERCIALE

BANCARE)
O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului
(găsiți varianta la zi a ordonanței pe site-ul B.N.R, secțiunea legislație pentru
instituții de credit), articolele:
art. 3-6, art. 7 alin.1, pct. 1, 10, 11, 14, 15, 19, 20, 21; art. 10-15, art. 17, art.
18, art. 19, art. 23, art. 25-30, art. 32-42, art. 101, art. 102, art. 110, art. 111,
art. 113-115, art. 117-120.

SOCIETĂȚILE COMERCIALE DE ASIGURARE

Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de
asigurare și reasigurare (pe site-ul ASF:
http://asfromania.ro/legislatie/legislatie-sectoriala/legislatie-asigurari/legislatie-
primara-csa?limitstart=0), articolele:
art. 2, pct. 1-8, 44-47, 56-61; art. 6-9; art. 14, art. 16, art. 20-24, art. 27, art.
31, art. 32, art. 110, art. 119, art. 124-130

Legea nr. 32/2000 privind activitatea activitatea și supravegherea

intermediarilor în asigurări și reasigurări, articolele:
art. 2 pct. 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 11, 12, 14, 18; art. 4, art. 5, art. 8, art. 33, art.
34, art. 35

24
E. Florescu, A.C.Târşia, op.cit. p. 112.
 TITLURI DE CREDIT: CAMBIA, BILETUL LA ORDIN SI CEC-UL
Scurte considerații

CAMBIA
Cambia este inscrisul prin care o persoana, numita tragator sau emitent,
da dispozitie altei persoane, numita tras, sa plateasca la scadenta o suma de
bani unei a treia persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Subiectele raporturilor juridice cambiale sunt:
- Tragatorul (emitentul) – persoana care emite titlul; el da dispozitie
sa se plateasca o suma de bani beneficiarului. Se numeste tragator
deoarece „trage” titlul asupra debitorului care este obligat sa
efectueze plata;
- Trasul – persoana careia i se adreseaza dispozitia sau ordinul de a
plati;
- Beneficiarul – persoana careia, sau la ordinul careia, urmeaza sa i
se faca plata de catre tras.
Emiterea unei cambii are la baza anumite raporturi juridice (numite
fundamentale) aparute intre parti anterior momentului emiterii cambiei. In baza
acestor raporturi juridice, tragatorul este creditor al trasului si debitor fata de
beneficiar. In momentul emiterii cambiei de catre tragator, cei trei devin parti ale
raportului juridic cambial care faciliteaza achitarea creantelor reciproce prin
plata directa a sumei de bani de catre tras catre beneficiar. Concret, operatiunea
de achitare a creantelor se simplifica, se scurtcircuiteaza, prin plata facuta de
catre tras beneficiarului, stingandu-se atat creanta tragatorului fata de tras, cat si
cea a beneficiarului fata de tragator. Prima creanta, care justifica emiterea
cambiei, se numeste provozion sau acoperirea cambiei, in vreme ce creanta
beneficiarului fata de tragator se numeste valoare furnizata.
Beneficiarul cambiei, fiind creditor al sumei mentionate in titlu, va putea
folosi cambia pentru a achita la randul sau o datorie fata de un creditor. Acest
lucru se poate realiza printr-o operatiune numita gir.
Girul este actul juridic prin care posesorul cambiei, numit girant,
transmite unei alte persoane, numita giratar, printr-o declaratie scrisa si
semnata pe titlu si prin predarea titlului, toate drepturile izvorand din titlu.
Cu referire la cambie, girul consta in dispozitia pe care beneficiarul o da
trasului de a plati suma mentionata in cambie persoanei indicate de beneficiar.
Avalul reprezinta actul juridic prin care o persoana, numita avalist, se
obliga sa garanteze obligatia asumata de unul dintre debitorii cambiali, numit
avalizat.
Debitorii cambiali sunt trasul, tragatorul sau girantul. Avalistul intervine
pentru a spori increderea in titlu, obligandu-se solidar cu ceilalti semnatari ai
cambiei la plata sumei de bani mentionata in titlu.
 BILETUL LA ORDIN si CEC-UL

Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana, numita emitent ori
subscriitor, se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta unei alte
persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Spre deosebire de cambie, biletul la ordin este un contract incheiat intre
doua parti: emitentul, care este debitor pentru suma de bani inscrisa in titlu, si
beneficiarul, care este creditor indreptatit la plata sumei de bani.

CEC-ul este un inscris prin care o persoana, numita tragator, da ordin

unei banci la care are un disponibil banesc, numita tras, sa plateasca la
prezentarea titlului, o suma de bani altei presoane, numita beneficiar.
In calitate de tras poate fi asadar numita doar o societate bancara.
Tragatorul poate emite cecul numai daca are la tras (banca) un disponibil
banesc: depozit bancar, deschidere de credit, etc. Disponibilul trebuie sa existe
prealabil emiterii titlului, sa aiba cel putin valoarea acestuia si sa reprezinte o
suma de bani certa si exigibila, de care tragatorul sa poata dispune. In caz
contrar tragatorul savarseste infractiunea de emitere de cecuri fara acoperire.