Biserica şi Necazul cel mare

În Efeseni 3:10 ni se spune că în Noul Legământ Dumnezeu doreşte să îşi facă cunoscută înţelepciunea
Sa înaintea domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti, prin Biserică. Din Efeseni 6:!2 ştim că aceste
domnii şi stăpâniri din locurile cereşti sunt satan şi oştile sale ale răutăţii, care locuiesc în al doilea cer
(unde locuiesc de când au fost alungate din al treilea cer – locuinţa lui Dumnezeu – 2Cor 12:2).
Ştim că trebuie să fim martori ai lui Hristos pentru toţi oamenii, dar aici ni se spune că trebuie să fim o
mărturie şi pentru duhurile rele. Ce mărturie e aceasta? Este mărturia cu privire la înţelepciunea lui
Dumnezeu (Ef. 3:10). Este mărturisirea plină de bucurie a duhurilor noastre că Dumnezeu a rânduit
totul în viaţa noastră conform înţelepciunii Sale perfecte. Este mărturia vieţilor care sunt părtaşe la
înţelepciunea de sus.
În cartea lui Iov citim despre mărturia vieţii sale în faţa lui satan. Când satan a venit în prezenţa lui
Dumnezeu după ocolul pământului, Dumnezeu l-a întrebat dacă observase neprihănirea vieţii lui Iov
(Iov 1:8). Răspunsul lui satan a fost că Iov se temea de Dumnezeu din cauza celor trei bariere
protectoare pe care le pusese în jurul lui. Satan ştia că era o protecţie pusă în jurul persoanei lui Iov,
alta în jurul familiei lui şi a treia în jurul posesiunilor lui Iov (v. 10). Mulţi credincioşi nu ştiu despre
această întreită protecţie din jurul ucenicilor lui Isus. Cei care împlinesc condiţia întreită a ucenicizării
menţionată în Luca 14:26-33 vor descoperi că Dumnezeu pune o barieră protectoare în fiecare
domeniu predat Domnului – posesiuni, cei dragi şi propria viaţă.
Însă apoi citim că Dumnezeu a deschis aceste bariere din jurul lui Iov, una câte una, astfel încât satan
a putut trece prin ele şi i-a atacat posesiunile, pe cei dragi şi trupul lui. Aceasta s-a întâmplat pentru
ca Dumnezeu să poată arăta înaintea lui satan caracterul lui Iov.
Din aceasta învăţăm că satan nu poate atinge un ucenic al lui Isus sau orice are acesta fără să obţină
mai întâi permisiunea lui Dumnezeu. Acesta e un adevăr foarte important în care trebuie să fim
înrădăcinaţi – şi vom vedea nevoia pentru acest adevăr chiar mai mult în zilele ce vor veni. Biserica
adevărată a lui Isus Hristos va fi chemată să sufere în zilele ce vin ca în veacurile timpurii. Înainte ca
vremea aceasta să vină peste noi, trebuie să fim mai întâi de toate înrădăcinaţi în adevărul acesta, că
este o barieră protectoare întreită în jurul ucenicilor care au toată inima dată lui Isus, de care nimeni
nu poate trece, în afară doar dacă Dumnezeu Însuşi deschide acea barieră şi permite lui satan s-o
treacă.
Cealaltă lecţie pe care putem s-o învăţăm de la Iov este că cei dragi şi creştinii religioşi ne vor critica şi
ne vor condamna. În cazul lui Iov, soţia sa şi trei lideri religioşi (Elifaz, Bildad şi Ţofar) l-au înţeles greşit
şi l-au criticat. Şi acest lucru a fost permis de Dumnezeu. Cei dragi vor deveni duşmanii noştri, iar
oamenii religioşi nu ne vor înţelege şi ne vor critica, deoarece Dumnezeu a deschis barierele
protectoare şi le-a permis să intre.
Iov s-a smerit şi a spus: “gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul
pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului” (Iov 1:21). El a fost
un ucenic adevărat deoarece el nu considera că posedă nimic. El a recunoscut că orice a avut, i-a
aparţinut Domnului pe bună dreptate şi că aşa cum Domnul avea dreptul să le dea, tot aşa avea
dreptul să le ia înapoi. Cei care nu sunt ucenici se gândesc la binecuvântări doar în termenii că
Dumnezeu le dă lucruri. Aceia care sunt ucenici recunosc că este la fel de multă binecuvântare –
poate chiar mai multă – când Dumnezeu le ia înapoi. Astfel putem şti dacă suntem ucenici sau nu.
Lucrul trist a fost că Iov nu a putut să reziste în această mărturisire curajoasă până la capăt. După o
vreme s-a pierdut cu firea şi a slăbit sub presiunea continuă a încercării şi a început să se plângă
împotriva lui Dumnezeu. De la capitolul 3 la 31 vedem spectacolul trist al lui Iov mergând în sus şi în
jos, uneori atingând înălţimi minunate în mărturisirea credinţei sale şi alteori scufundându-se în
adâncimile disperării, ale protestului şi justificării de sine. Aceasta e experienţa oamenilor din Vechiul
Legământ.
Însă acum Dumnezeu ne-a promis ceva mai bun în Noul Legământ, aşa cum citim în Iov 11:40. Acest
lucru e descris în versetele următoare din Evrei 12:1-13 şi anume că putem să-L urmăm pe Isus care a
rezistat până la sfârşit în mod triumfător.
Astăzi nu suntem urmaşii lui Iov, ci ai lui Isus şi oricare ar fi încercarea, noi putem să fim biruitori până
la capăt prin puterea harului lui Dumnezeu şi să fim martorii Lui înaintea lui satan. Nu-l putem critica
pe Iov, căci el a trăit pe timpul când harul nu venise şi Duhul Sfânt nu fusese dat, iar Noul Legământ
nu fusese stabilit. Având în vedere limitările timpului în care a trăit, el s-a descurcat foarte bine, atât
de bine încât Dumnezeu îl laudă de trei ori (Iov 1:8; 2:3; 42:7).
În orice caz, noi îl putem urma pe Isus – Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre.
Isus a trecut prin universitatea suferinţei şi acolo a obţinut certificatul de supunere perfectă, iar acum
a devenit Profesor la aceeaşi universitate ca să predea supunerea tuturor celor ce vor să se înscrie
(Evrei 5:8-9). Nu este nici o constrângere aici, aşa cum a fost sub Vechiul Legământ prin “să nu”, ci
Duhul şi Mireasa spun “vino, înscrie-te la această universitate”. Nici unul care nu se înscrie la această
universitate nu poate fi un ucenic deoarece acesta e singurul loc unde sunt instruiţi ucenicii.
Isus le-a spus ucenicilor Săi foarte clar că în lume vor avea de înfruntat necazuri. Însă ei nu trebuiau să
se teamă de asta, pentru că El a biruit lumea şi pe stăpânitorul ei ; de aceea şi ei puteau fi biruitori
(Ioan 16 :33).
Isus are mulţi admiratori astăzi, dar puţini urmaşi. El n-a chemat oamenii doar să-L admire, ci să-L
urmeze. Şi dacă-L urmăm, atunci nu vom mai aparţine acestei lumi, iar atunci lumea ne va urî cu
siguranţă.
Isus a spus că lumea va iubi numai pe cei care îi aparţin (Ioan 15 :19).
Un semn clar şi de neconfundat al faptului că suntem ucenici ai lui Isus este că lumea ne urăşte. “Dacă
M-au prigonit pe Mine”, spune Isus, “şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15 :20).
Al doilea semn clar al ucenicilor lui Isus este că ei iubesc pe cei ce-i urăsc şi-i persecută (Matei 5 :44-
48). Prin aceste două semne, toţi cei care au urechi să audă adevărul lui Dumnezeu pot să îşi verifice
poziţia lor proprie şi să cunoască adevărul cu privire la ei înşişi.
Dacă eşti popular înaintea oamenilor lumeşti sau înaintea creştinilor religioşi (care nu sunt ucenici cu
toată inima), poţi fi absolut sigur că eşti un adept al compromisului. Este chiar posibil să nu fi întors la
Dumnezeu.
De ce L-a urât lumea pe Isus ? Nu din cauză că a plătit taxele şi a spălat picioarele oamenilor, nici chiar
din cauză că a trăit o viaţă sfântă. Lumea L-a urât pentru că i-a dat în vileag ipocrizia. El a demascat,
de asemenea, tradiţiile nescripturale din poporul lui Dumnezeu. Astfel, cei care doreau să păstreze
“tradiţiile bătrânilor”, L-au urât şi ei. Aceasta va fi soarta noastră dacă vom vorbi aşa cum a vorbit El.
Dacă vom căuta onoarea oamenilor şi a prezbiterilor religioşi, vom păstra tăcerea şi vom rămâne
populari. Fiecare din noi poate alege calea pe care-i place să meargă.
În Apocalipsa 12 citim că satan era înfuriat pe anumiţi oameni. Acolo citim despre el prima dată că
încerca să-l înghită pe Bărbatul-copil (Isus Hristos), pe care femeia (Israel) Îl adusese pe lume. Satan n-
a reuşit şi Bărbatul-copil a crescut, Şi-a încheiat lucrarea şi S-a înălţat la Tronul lui Dumnezeu (Apoc
12:4-5). Mânia lui satan este acum îndreptată împotriva fraţilor mai tineri ai acestui Bărbat-copil.
Aceştia sunt descrişi ca cei “care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apoc
12:17b). Aceştia sunt ucenicii lui Isus, a căror viaţă este caracterizată de supunere totală faţă de
poruncile lui Dumnezeu şi care au păstrat cu curaj mărturia lui Isus. Ei îşi deschid gura, vorbind despre
tot ce a depus mărturie Isus Însuşi – pentru că aceasta e “mărturia lui Isus”. Astăzi sunt foarte puţini
ca aceştia pe pământ, deoarece sunt foarte puţine biserici în lume acum care predică supunere totală
faţă de poruncile lui Dumnezeu.
Apocalipsa 12 face referire la ultimele zile ale acestui veac, când satan va fi alungat din al doilea cer
pe pământ pentru ultimii trei ani şi jumătate de dinaintea revenirii lui Isus (v. 9). În acel timp vor fi pe
pământ cei care vor ţine poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus cu îndrăzneală şi îl vor birui pe
satan (v. 11). Aceia sunt echipele de comando ale lui Dumnezeu – trupele de elită ale armatei Sale pe
pământ.
Va fi un privilegiu extraordinar şi o onoare să fim printre ei – mulţi dintre ei vor trebui să-şi dea viaţa
de dragul lui Isus. Apocalipsa 13:7 explică faptul că Dumnezeu îi va permite lui Antihrist să omoare pe
ucenicii lui Isus, dar amintiţi-vă că Dumnezeu deschide barierele protectoare. Astfel nimeni nu ne-ar
putea atinge. De aceea nu ne temem.
Iov a putut spune “Dumnezeu cunoaşte orice detaliu cu privire la mine” (trad. parafrazată Iov 23 :10).
Sub Noul Legământ putem să mergem chiar mai departe şi să spunem : “Dumnezeu planifică orice
detaliu cu privire la mine”, deoarece acesta este planul la care se referă Romani 8 :28. De asemenea
este adevărat că şi în astfel de vremuri, Dumnezeu fiind credincios nu va îngădui să fim încercaţi peste
puterile noastre. Cu fiecare suferinţă, El va scoate la iveală o cale de a birui şi de a scăpa de la a
păcătui şi de la a-L tăgădui (1Cor 10:13). Harul Său se va dovedi a fi suficient chiar atunci (2Cor 12:9),
altfel nici unul din noi n-ar putea sta în picioare. Nu cei curajoşi din firea lor vor sta în picioare în acea
zi, ci aceia care, chiar dacă ar fi temători de felul lor, se încred în Domnul ca să-i întărească.
Acelea vor fi zilele Necazului cel Mare, când Anticrist va domni, dar Isus a spus că Dumnezeu va scurta
durata acelei perioade “din pricina celor aleşi” (Matei 24 :21-22). În acea vreme, aleşii lui Dumnezeu
(Biserica) vor fi, în mod cert aici pe pământ, depunând mărturie pentru Domnul. “Îndată după acele
zile de necaz”, a spus Isus, “vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare
slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru
vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24 :29-31). Trâmbiţa, la care s-a referit
Isus aici, este cea menţionată în 1 Tesaloniceni 4:16-17 la al cărei sunet morţii în Hristos vor învia şi
împreună cu ucenicii lui Isus aflaţi în viaţă vor fi răpiţi ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh.
Isus a spus clar că Biserica (aleşii) va experimenta această răpire doar după Necazul cel Mare. Apoi
vom întâmpina pe Domnul în văzduh la a doua Sa venire şi ne vom întoarce cu El pe pământ să
domnim cu El 1000 de ani. Cuvântul lui Dumnezeu este precis cu privire la cine va domni cu Hristos
1000 de ani – cei “ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe
mână” (Apoc. 20 :4). Aceasta arată în mod clar că cei ce au biruit (Mireasa lui Hristos) vor fi pe
pământ, rămânând credincioşi Domnului în timpul domniei lui Anticrist.
Necazul vine de la oamenii care sunt instigaţi de satan împotriva Bisericii. Trebuie să distingem acest
necaz de pedeapsa lui Dumnezeu care e păstrată pentru cei neevlavioşi. Nu vom înfrunta mânia lui
Dumnezeu, dar vom înfrunta în mod cert Necazul cel Mare din partea oamenilor. Binecuvântarea
oamenilor lui Dumnezeu sub Vechiul Legământ a fost prosperitatea şi confortul. Sub Noul Legământ
este contrariul – suferinţa şi necazul.
În Ioan 12:27-28, când Isus a înfruntat moartea, El n-a spus “Tată izbăveşte-Mă din ceasul acesta”, ci
“Tată, proslăveşte Numele Tău”. Cântecul curvei este “Tată, izbăveşte-mă din necaz”; cântecul
Miresei este “Tată, proslăveşte-Ţi Numele”. “Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre”.
“În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Rom 5:3; Fapte 14:22).
Isus s-a rugat în mod specific Tatălui: nu ca noi să fim luaţi din lume, ci să fim feriţi de păcat (Ioan
17:15). Isus nu a dorit niciodată ca Biserica Sa să fie răpită pentru a scăpa de necaz.
Acum aproximativ 150 de ani, o nouă doctrină a luat naştere în creştinătate (de care nu se auzise în
zilele apostolilor) şi anume că Hristos va reveni în secret şi îi va lua pe toţi credincioşii astfel că ei nu
vor trebui să înfrunte Necazul cel Mare. Această doctrină a făcut ca persecuţia din partea oamenilor
să fie privită ca o pedeapsă a lui Dumnezeu! Nu este surprinzător faptul că această doctrină nu a luat
naştere în ţări unde creştinii erau persecutaţi, ci în ţările vestice care nu cunoscuseră persecuţia
creştinilor de secole întregi. Scriptura a fost atunci răstălmăcită de mulţi ca să se potrivească acestei
doctrine. Astfel, satan a reuşit să liniştească creştinii printr-un fals confort, astfel că ei nu vor fi
pregătiţi de necaz când va veni peste ei.
De când rugăciunile celor mai mulţi creştini sunt în esenţă în acest mod: “Doamne, fă-mi viaţa mai
confortabilă pe pământ”, nu este deloc surprinzător că au acceptat fericiţi această învăţătură despre
scăparea de necaz. Aceia care au fost preocupaţi de învăţătura lui Isus au înţeles, oricum, în mod clar
că nu este nici o virtute să scapi de persecuţie sau de necaz. În mod contrar, Isus le-a spus mereu
ucenicilor Săi că ei vor înfrunta necaz şi persecuţie în lume.
Există unii care învaţă că Hristos îi va lua pe cei predaţi cu toată inima, lăsându-i pe cei predaţi cu
jumătate de inimă să-l înfrunte pe Antihrist. Asta pare să indice că scăparea de persecuţie este o
răsplată, pe care Dumnezeu o dă celor credincioşi! Nici un general cu judecată n-ar trimite trupele
sale de mâna a doua pe frontul de luptă şi nu ar ţine trupele de primă clasă acasă! Este inimaginabil
că Dumnezeu ar lua pe cei mai buni soldaţi ai Săi de pe pământ într-o vreme când El are nevoie cel
mai mult de martorii Lui.
Din Scriptură reiese clar că cei care se opun Anticristului sunt aceia “care păzesc poruncile lui
Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apoc 12:17). Aceia, cu siguranţă, nu sunt predaţi Domnului
cu jumătate de inimă. Dimpotrivă, ei sunt biruitorii, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii (Apoc
13:8; 2:5). Satan nu este înfuriat pe creştinii predaţi doar cu jumătate de inimă, ci pe cei dedicaţi cu
toată inima. Astăzi, satan e furios pe cei ce predică supunerea totală faţă de poruncile lui Dumnezeu.
Ţinta sa primară sunt cei care ascultă toate poruncile lui Dumnezeu, predică şi învaţă pe alţii o
asemenea ascultare. De aceea, Pavel a cerut în mod serios tuturor credincioşilor să se roage pentru
el, deoarece ştia că era una din primele ţinte ale lui satan. Şi noi trebuie să ne rugăm astăzi pentru ca
cei care predică ascultarea totală de Dumnezeu să fie protejaţi.
În primele trei secole, când persecuţia violentă s-a dezlănţuit împotriva creştinilor, Dumnezeu nu i-a
luat din necazurile lor. Ei au fost mâncaţi de lei şi arşi pe rug. Nu a fost nici o răpire secretă în acele
arene romane când ucenicii lui Isus erau ucişi. Dumnezeu, care a închis gurile leilor şi a luat puterea
cuptorului aprins din zilele lui Daniel, nu a făcut astfel de minuni pentru ucenicii lui Isus predaţi cu
toată inima din primele trei veacuri – şi aceasta deoarece ei erau creştini ai Noului Legământ care
trebuiau să glorifice pe Dumnezeu în foc. La fel va fi şi pentru ucenicii lui Isus din ultimul veac înainte
de a veni Isus. Trupele lui Dumnezeu de primă clasă au rămas credincioşi Lui, în primul veac, până la
sfârşit. N-au cerut, nici n-au aşteptat 12 legiuni de îngeri să vină şi să-i răpească. Dumnezeu a privit
Mireasa Fiului Său fiind sfâşiată în bucăţi de către lei şi fiind arsă pe rug, iar El a fost glorificat prin
mărturia lor, fiindcă ei Îl urmaseră pe Miel oriunde a mers, chiar până la o moarte fizică violentă.
Singurul cuvânt pe care li l-a spus Isus a fost “fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii”.
Aceasta ne spune şi nouă acum. Însă, ca să fim credincioşi în zilele lui Antihrist, care vor veni, trebuie
să învăţăm să fim credincioşi în ispitele şi necazurile mici care vin astăzi în calea noastră. De aceea
este foarte important să învăţăm credincioşia în viaţa ascunsă, când suntem ispitiţi în locurile secrete
ale vieţii noastre, în gândurile, atitudinile, motivaţiile noastre, în chestiunile legate de bani. Acestea
sunt probleme mici; dar numai dacă suntem credincioşi în lucrurile mici, într-o bună zi vom fi
credincioşi în cele mari. Dacă suntem necredincioşi în lucrurile mici, vom fi necredincioşi Domnului şi
în ziua necazului. “Dacă alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la
întrecere cu nişte cai?” Dacă nu putem alerga cu oamenii acum, cum vom alerga atunci cu nişte cai?
Dacă nu suntem credincioşi în vremuri uşoare, cum vom fi credincioşi în vremuri de necaz (Ieremia
12:5)? Dumnezeu caută să ne antreneze astăzi ca să fim trupa Lui de comando în zilele care vin în
curând.