MARTIN ŞI DEIDRE BOBGAN

HIPNOZA

1
Cuprins:

Cuvânt înainte

Introducere

Capitolul 1: Hipnoza - cât de înşelătoare este?

Capitolul 2: Regres şi progres al vârstei

Capitolul 3: Ce efecte are hipnoza de profunzime?

Capitolul 4: Poate liberul arbitru să fie lezat în hipnoză?

Capitolul 5: Hipnoza - o experienţă naturală?

Capitolul 6: Hipnotismul - medicină, ştiinţă sau misticism?

Capitolul 7: Ne avertizează Biblia cu privire la hipnotism?

Concluzii

2
 Cuvânt înainte

În ciuda unei cercetări ştiinţifice intense, tot nu se ştie ce este de fapt

hipnoza sau cum funcţionează. După ce ea a avut parte de trei decenii de
aplicaţie crescândă în ştiinţă, mai ales în medicină, o serie dintre cei mai
competenţi experţi laici în acest domeniu încep să aducă obiecţii din
cauza unor probleme agravante care îşi au originea chiar în hipnoză.

Noile informaţii despre hipnoză care ne stau astăzi la dispoziţie ridică câteva
întrebări foarte serioase referitoare la continua aplicare a ei şi popularitatea în
creştere de care se bucură în Biserica creştină. Soţii Bobgan, în calitate de
specialişti, se ocupă foarte temeinic de aceste chestiuni, tratând în mod special
efectele hipnozei asupra omului în general şi asupra Bisericii, Trupul lui
Cristos, în special. Lucrarea lor este ştiinţifică, foarte bine documentată,
exactă, la nivelul cel mai actual al cunoştinţelor, totuşi este o lectură fascinantă
chiar şi pentru nespecialişti.

După părerea mea, această carte, de care era nevoie de mult timp, este cea mai
bună lucrare referitor la această temă. Nu pot decât să confirm fără rezerve
cercetările şi concluziile soţilor Bobgan, şi aş dori să recomand fiecărui cititor
cât mai călduros posibil această carte. Atât creştinii, cât şi necreştinii vor găsi
că ea este captivantă şi totodată provocatoare; informaţiile conţinute în ea sunt
extrem de preţioase. în mod deosebit aş dori să-i incit pe acei creştini care au o
mare răspundere pentru alţii să reflecteze cu atenţie şi în rugăciune la
concluziile soţilor Bobgan.

Dave Hunt

3
 Introducere

Hipnoza, ca metodă de vindecare a unor boli mintale, psihice, sociale

sau fizice, este cunoscută de sute sau chiar mii de ani. Vraci, sufişti,
şamani, hinduşi, budişti şi yoghini au practicat hipnoza, şi această
listă este continuată astăzi cu medici, stomatologi, psihoterapeuţi şi
alţii. Fie că e vorba de vraci sau medici, fie în vremuri de mult apuse
sau în prezent, s-au celebrat şi se celebrează, s-au verificat şi se verifică, s-au
îmbunătăţit şi se îmbunătăţesc, s-au repetat şi se repetă ritualuri cu rezultate
precise.

Transa hipnotică începe prin concentrarea atenţiei unei persoane asupra unui
anumit punct; ea are o serie de efecte. Dacă e să-i credem pe susţinătorii
hipnozei, aplicarea ei poate printre altele să aibă următoarele efecte: să
schimbe comportamentul, şi anume în aşa măsură, încât să fie schimbate chiar
obiceiuri; să stimuleze într-atât gândirea, încât persoana să-şi amintească de
lucruri uitate; să elibereze orice om de timiditate, temeri, anxietăţi şi depresii;
să vindece boli precum astmul şi alergia; să amelioreze viaţa sexuală şi să
potolească durerile.

Afirmaţiile de-a dreptul fantastice şi popularitatea crescândă de care se bucură

hipnoza în lume au determinat şi mulţi membri ai Bisericii lui Cristos să
aştepte ajutor de la hipnoză. Medici, stomatologi, psihiatri, psihologi şi
consilieri spirituali creştini se folosesc de hipnoză în practica lor şi o recomandă
creştinilor.

Acei creştini care recomandă folosirea hipnozei o fac parţial din aceleaşi motive
ca şi medicii şi psihoterapeuţii. Aceşti creştini cred că o hipnoză realizată de
specialişti competenţi este ştiinţifică şi nu ocultă. Ei fac deosebire între
persoane care o folosesc în scopuri bune şi benefice, şi altele care sunt
îmboldite de intenţii necurate. Se spune că hipnoza poate fi periculoasă în
mâinile unor oameni de rea-credinţă sau fără experienţă, dar că în mâinile
unor persoane bine instruite şi de bună-credinţă este o unealtă sigură şi
folositoare. Pe lângă aceasta, ei sunt de părere că hipnoza este nevătămătoare,
deoarece o privesc ca pe o continuare a unor experienţe cotidiene naturale. în
fine, ei afirmă că voinţa liberă a omului nu este violată în timpul transei
hipnotice.

4
Mulţi credincioşi sunt de părere că hipnoza poate să fie ori o metodă ştiinţifică,
ori de origine satanică, în funcţie de scopul pentru care este practicată.
Expertul în secte Walter Martin recomandă pe baza unora dintre motivele de
mai sus întrebuinţarea hipnozei de către medici. Josh McDowell şi Don Stewart
au în acest sens următoarea părere: "Dacă cineva se lasă hipnotizat, atunci
numai de către un medic calificat şi experimentat, care are situaţia complet sub
control". Odinioară, hipnoza a fost tabu, acum este recomandată utilizarea ei în
anumite situaţii; ca urmare, mulţi creştini sunt nedumeriţi şi nu ştiu ce să
creadă despre aceasta. înainte de a admite ca hipnoza să devină un nou
panaceu (remediu universal) în Biserică, trebuie să cercetăm ce pretenţii ridică
ea, ce metode întrebuinţează şi ce efecte de lungă durată are.

5
 CAPITOLUL 1

Hipnoza - cât de înşelătoare este?

„Există pacienţi cărora... trebuie să le spunem o parte de adevăr; şi există alţii
pe care, din motive strict morale, trebuie să-i minţim”.
Pierre Janet, pionier al hipnoterapiei moderne

Aceste cuvinte înfiorătoare ne provoacă de-a dreptul să cercetăm mai

îndeaproape hipnoza în sine şi utilizarea ei modernă. Ce se întâmplă
deci atunci când un hipnotizor începe să hipnotizeze pe cineva?

Pentru a transpune pe cineva într-o stare de hipnoză, hipnotizorul

foloseşte aşa-numita inducţie. Doar foarte puţini oameni au înţeles totuşi că
inducţia hipnotică conţine adesea forme de înşelare subliminală. Chiar şi
atunci când hipnotizorul se străduieşte să facă numai afirmaţii adevărate şi
sincere, se poate strecura inducerea în eroare prin deformarea realităţii care
începe în timpul inducţiei şi este continuată în cursul transei hipnotice.

O formă de iluzie folosită de hipnotizori sunt sugestiile aşa-zise "double-bind".

Medicul William Kroger şi psihologul William Fezler, două capacităţi cunoscute
în domeniul hipnozei, descriu inducţia ca şi "constând dintr-o succesiune de
sugestii double-bind".

Prin sugestii double-bind se înţeleg afirmaţii ale hipnotizorului care sunt

menite să arate subiectului (persoanei folosite pentru experienţe) că reacţia lui
(indiferent cum arată aceasta) este potrivită să inducă starea de hipnoză. Aceste
sugestii sunt menite să câştige încrederea pacientului şi să-l facă gata de
cooperare, astfel încât să se destindă. Kroger şi Fezler propun aici următoarele:

"Dacă pacientul clipeşte din ochi, se poate spune: "Vedeţi, acum doar aţi clipit". Se
pot folosi cuvinte asemănătoare dacă, să zicem, sughiţă. Aceste afirmaţii
acţionează ca amplificatoare şi îi sugerează pacientului faptul că reacţionează bine
la hipnoză".

Kroger şi Fezler propun şi alte amplificatoare pentru a transpune mai rapid pe

cineva în transă. Milton Erickson, cunoscut drept "mare maestru al hipnozei
clinice", s-a servit de sugestii double-bind ca să dea pacienţilor săi o posibilitate
aparentă de decizie. Pacientul a putut într-adevăr să aleagă între o transă mai
uşoară şi una mai profundă, dar rezultatul a fost în orice caz o transă.

6
Hipnoterapeutul Peter Francuch spune referitor la aceasta: "Este extrem de
important să foloseşti orice reacţie a pacientului ca să-i adânceşti starea de
transă".

Kroger şi Fezler se mai ocupă de o serie de alţi factori "care influenţează

inducerea hipnozei", printre care prestigiul terapeutului:

"Un terapeut care ocupă o poziţie "mai înaltă" acţionează inspirând respectul
asupra pacientului, care se găseşte pe o treaptă "inferioară". Dacă pacientul
manifestă deci respect faţă de terapeut, mai ales când acesta este o autoritate,
prestigiul său acţionează favorabil asupra inducerii hipnozei".

Pierre Janet găseşte cuvinte şi mai dramatice pentru a descrie puterea

hipnotizorului asupra pacientului:

"Relaţia dintre un pacient hipnotizat şi un hipnotizor nu se deosebeşte esenţial de

cea dintre un bolnav psihic şi directorul unei case de nebuni".

Hipnoterapeutul foloseşte tehnici precum repetarea, inducerea în eroare,

stimularea fanteziei şi sugestia colorată emoţional pentru a influenţa eficient
voinţa unei persoane şi pentru a-i condiţiona comportamentul.

După inducerea hipnozei, iluzia continuă în funcţie de scopul urmărit cu starea

de transă. în timpul unei hipnoze experimentale, se spune de exemplu
subiecţilor că vor fi surzi o scurtă perioadă de timp. Şi, într-adevăr, ei nu mai
aud, chiar dacă spaţiul în care se găsesc este plin de zgomote şi de voci. Este
aceasta numai sugestie sau deja iluzie? într-un alt experiment, subiecţii află că
vor vedea în continuare un ceas căruia îi lipseşte arătătorul orelor. Dacă li se
arată acum ceasul, ei au halucinaţii şi văd exact ceea ce trebuie să vadă: un
ceas fără arătător pentru ore, chiar dacă acest ceas este de fapt complet în
ordine. Profesorul Ernest Hilgard spune: "Dacă este micşorată capacitatea de
gândire critică, fantezia devine cu uşurinţă halucinaţie". Prin iluzie, persoanele
au deci halucinaţii care corespund sugestiei făcute.

Janet a recunoscut faptul că hipnoza se bazează pe iluzie. El a căutat totuşi să

risipească obiecţiile morale contra unui hipnotizor care îşi înşală pacientul cu
următoarele cuvinte:

„Îmi pare rău că nu pot împărtăşi aceste scrupule exagerate şi frumoase... Eu cred
că pacientul vrea un medic care să-l ajute, iar datoria profesională a medicului
este să folosească orice remediu folositor şi să-l prescrie în modul în care produce
cel mai bun efect".

7
Inducerea hipnozei constă deci dintr-un sistem de manipulări verbale şi non-
verbale care servesc la transpunerea unui om într-o stare de sugestibilitate
crescută - sau, pe scurt, într-o stare în care crede aproape orice.

Thomas Szasz, profesor de psihiatrie, arată faptul că hipnoza se bazează pe

puterea sugestiei. Cercetătorul în psihiatrie E. Fuller Torrey pune următoarea
întrebare ca să-şi întărească punctul de vedere:

"Cum pot vracii, care lucrează în primul rând cu asemenea tehnici ca sugestia şi
hipnoza, să obţină rezultate la fel de bune ca terapeuţii occidentali, care folosesc
tehnici cu mult mai complicate şi mai înalte?"

Torrey dă imediat răspuns propriei sale întrebări: Mai întâi, el obiectează prin
aceea că tehnicile obişnuite în Occident nu sunt de fapt aşa de înalte şi că
"subapreciem mereu puterea sugestiei sau hipnozei". Kroger indică direct baza
hipnozei. El spune: "Puterea hipnozei stă în puterea credinţei!" El identifică deci
hipnoza cu un fel de vindecare prin credinţă, spunând în plus:

"La întrebarea, dacă vindecarea prin credinţă religioasă este mai eficientă decât
cea prin credinţă hipnotică, se poate în mod vădit răspunde numai prin aceea că
se are în vedere modul în care persoana a fost formată sau influenţată anterior".

Dacă cineva se ocupă îndeaproape cu hipnotismul, dacă-l caracterizează mai

întâi ca un fel de sugestie şi după aceea ca şi credinţă, ajunge în cele din urmă
să-şi dea seama că trebuie să fie vorba de efectul placebo. Efectul placebo
survine atunci când cineva crede într-o anumită persoană, o tabletă prescrisă
sau o metodă; credinţa este cea care aduce cu sine vindecarea. Persoana,
tableta sau metoda pot fi ineficace, zadarnice, dar rezultatul este autentic.
Janet a văzut încă pe vremea lui legătura dintre hipnoză şi un medicament fals,
fără efect. Pentru a justifica valoarea iluziei în hipnoză, el a invocat credinţa sa
în placebo şi a subliniat că şi-a împlinit "ândatorirea profesională" a-tunci când
a prescris o tabletă fără efect şi a făcut în acelaşi timp afirmaţii care au
favorizat încrederea şi credinţa în această tabletă.

Atât Kroger, cât şi alţii recunosc faptul că efectul placebo joacă un rol în
hipnoză. Kroger şi Fezler sunt de părere că "credinţa într-un anumit
medicament sau terapie face ca acestea să aibă succes!" Kroger afirmă în plus:
"Fiecare psihoterapeut este dator pacientului său să facă uz de un efect placebo
care încă n-a fost pus niciodată sub semnul întrebării şi care este extrem de
eficient, şi anume hipnoza". Şi aşa cum placebo-urile nu au efect la toţi
pacienţii, şi Kroger admite că hipnoza nu funcţionează în cazul tuturor
oamenilor. El trage de aici următoarea concluzie: "Teoria noastră arată astfel:
Dacă place- bo-ul are efect, atunci hipnoza, în caz că este utilizată de un medic
competent, la indicaţie precisă şi cu prudenţa necesară, serveşte în gradul cel
mai înalt interesului pacientului".

8
Efectul placebo nu se limitează fireşte numai la hipnoză, ci are efect şi în
acupunctură, biofeedback şi în general în psihoterapie. O serie de cercetări
sprijinesc concepţia că nişte schimbări psihice, emoţionale şi chiar fizice îşi au
originea în psihicul omului. Dintr-un studiu făcut asupra aplicării acupuncturii
într-o universitate se poate deduce că speranţa pacientului în ameliorare poate
influenţa rezultatele. Cercetătorii au descoperit că acupunctura a avut efectul
cel mai bun la acele persoane care au crezut în acest procedeu. Dacă
conducătorii de experienţă au făcut pacienţilor observaţii pozitive, faptul acesta
a favorizat o atitudine mai bună de aşteptare. De aici s-a tras următoarea
concluzie: Dacă cineva vrea să combată durerile cu ajutorul acupuncturii,
trebuie s-o sprijinească mai întâi cu cuvinte şi acţiuni care să-l ajute pe pacient
să creadă în succesul tratamentului.

Alte studii au arătat mai departe că o mulţime de simptome de teamă şi de

stres au putut fi reduse prin transmiterea unor informaţii false. Pentru a ilustra
puterea credinţei şi a efectului placebo, un cercetător a efectuat nişte
experienţe privind modul în care un fals feedback poate influenţa favorabil
cardiopatia ischemică. în acest experiment s-a spus pacienţilor că rezultatele
examinărilor lor s-au ameliorat, chiar dacă lucrul acesta nu era adevărat.
Falsul feedback obţinut cu ajutorul aparaturilor de biofeedback a procurat
pacientului o senzaţie de control asupra lui însuşi. Dacă falsul feedback a dat
rezultate tot mai bune, pacienţii au crezut că ar dispune de control mai mare
asupra lor. După un interval de câteva săptămâni, pacienţii au declarat că
simptomele datorate stresului au slăbit. O cauză pentru acest fel de ameliorare
este credinţa unui om în forţele naturale din el. De aici urmează că
"antrenamentul cu biofeedback... e un ‚placebo ca ultimă soluţie‘". Un alt
studiu a arătat că cifrele neadevărate privitoare la temperatura camerei pot
influenţa starea fizică de sănătate. S-a dovedit că "prin informaţii false privind
temperatura camerei se poate aduce un om în situaţia de a-i fi mai rece sau
mai cald decât dacă ar şti temperatura reală".

Psihiatrul Arthur Shapiro afirmă că "psihanaliza - şi zecile de ramificaţii

psihoterapeutice - este cel mai întrebuinţat placebo din zilele noastre". La o
formă de psihoterapie, "Social Influence Therapy", e folosit în mod conştient un
fals feedback pentru obţinerea succeselor. Un reprezentant al acestei ramuri a
psihoterapiei spune următoarele:

"Dacă uităm zelul umanitar, terapeutul are acum misiunea de a câştiga putere
asupra pacientului, de a îmboldi rezolvarea problemei şi de a-l convinge pe pacient
de faptul că deja se simte mai bine, chiar dacă aceasta înseamnă că nu este cu
totul sincer".

Acest terapeut afirmă că "o terapie cu bune rezultate aproape că se lasă redusă
la o formulă". Cea mai importantă parte a acestei formule constă în

9
"convingerea pacientului că... terapia are cu adevărat efect, independent de
faptul că se constată sau nu vreo schimbare obiectivă".

În acest fel de terapie sunt aplicate cu succes cuvintele de măgulire şi laudă,

expuneri deformate ale realităţii, minciuni şi tot ce se numeşte în mod
eufemistic "fals feedback". Dacă cineva face abstracţie de aspectul etic, această
formă de terapie este o dovadă concludentă a faptului că puterea psihică poate
produce o schimbare a personalităţii.

Orice tehnică sau metodă care se bazează pe iluzie ar trebui privită cu cel mai
mare scepticism. Hipnoza, ca şi alte procedee "medicinale" îndoielnice, se
întemeiază în mare măsură pe proceduri în care pacientul trebuie să creadă în
ceva, şi în care joacă un rol atât iluzia directă, cât şi cea indirectă. Poate de fapt
cineva să se încreadă în timpul transei într-un hipnotizor care foloseşte forme
subtile de iluzie, de inducere în eroare, ca să hipnotizeze un om sau chiar şi
numai să dea crezare afirmaţiilor sale solemne cum că hipnoza ar fi complet
nepericuloasă?

10
 CAPITOLUL 2

Regres şi progres al vârstei

Un bărbat care suferă de migrenă relatează despre senzaţiile pe care

le avea totdeauna în pântecele mamei sale atunci când ea avea dureri
de cap. Apoi el îşi "aminteşte": într-o viaţă anterioară a fost prins de
indieni; i s-a legat capul cu curele de piele, şi ele au fost strânse. El
descrie tăria durerii; curelele s-au strâns tot mai mult în jurul
capului lui până ce i s-a spart craniul, şi el nu mai este în acest trup. Mai târ-
ziu, el migrează într-o "altă viaţă": de data aceasta este un indian şi are o bandă
metalică în jurul capului. El este pedepsit pentru vreo faptă şi este torturat
până la moarte. După diferite alte întâmplări, el îşi "aminteşte" cum a decurs
naşterea vieţii lui de acum. Cineva spune că-i rămâne înţepenit capul, iar el
simte pe cap ceva metalic atunci când este tras prin canalul de naştere. După a
patra şedinţă cu regres hipnotic, migrena a dispărut.

În această extrem de populară formă de hipnoză, un om este dus înapoi într-o

perioadă timpurie a vieţii sale, ca să-şi amintească evenimente trecute şi, pe cât
este posibil, să le trăiască încă o dată. Otto Rank, contemporan cu Sigmund
Freud, era convins de faptul că naşterea este evenimentul cel mai decisiv al
primei părţi a vieţii omului şi că de aceea este sursa unor stări ulterioare de
teamă. Sub hipnoză, oamenii sunt conduşi înapoi în timp până la aşa-zisul
eveniment al naşterii lor şi chiar până în existenţa prenatală pentru a li se
vindeca problemele psihice şi fizice.

Referindu-se la regresul hipnotic, unii oameni afirmă că fătul în uter şi

bebeluşul la naştere pot înţelege cuvinte, atitudini şi acţiuni ale persoanelor
care sunt în jur. Revista americană de specialitate Brain/ Mind constată că
persoane până la 23 de ani "redau cu exactitate sub hipnoză impresiile trăite în
timpul naşterii". în articol se mai spune că informaţiile dobândite prin hipnoză
"coincid cu datele exacte ale mamei privind detalii precum: coafura ei,
instrumentele folosite la naştere, discuţiile în sala de naştere, caracterul şi
comportarea surorilor medicale şi medicilor, precum şi propria lor stare
sufletească şi fizică". Toate acestea sunt în contradicţie flagrantă cu toate datele
neurologice deja cunoscute, şi de aceea ştiinţifice, anume că tecile de mielină
din creier sunt încă prea subdezvoltate în stadiul prenatal, natal şi postnatal
timpuriu pentru a înregistra asemenea amintiri. David Chamberlain, psiholog
în San Diego, conchide afirmaţia paradoxală că omul cu ajutorul hipnozei "âşi
poate aminti într-adevăr extrem de amănunţit propria naştere", dar că

11
amintirea din timpul naşterii totuşi nu este înregistrată în creier. Se pune
atunci întrebarea: Dacă aminti-rile nu sunt înregistrate în creier, atunci unde?

Francuch descrie cu un limbaj spiritual în cartea sa Principles of Spiritual

Hypnosis experienţele prenatale, natale şi postnatale readuse în conştienţă prin
hipnoză. El scrie:

"Deoarece spiritul interior există deja odată cu momentul concepţiei (în combinaţia
unică a genelor şi înainte de apariţia individului din eternitate în Dumnezeu), este
evident că el înregistrează şi înţelege tot ce se întâmplă din clipa concepţiei"

Şi deoarece capacitatea de a înţelege limba este ancorată în aceste gene,

deoarece şi ea e prezentă din eternitate în Dumnezeu, Creatorul şi Iniţiatorul
limbajului, prin urmare şi ea este mereu prezentă în spiritul lăuntric.

Dacă un om dă crezare acestei explicaţii, ajunge într-un încâlcit şi confuz joc

spiritual al metafizicii, în care fenomene fizice (concepţia, etc.) sunt descrise cu
noţiuni spirituale care nu sunt nici biblice, nici ştiinţifice. Prin asemenea
"pălăvrăgeală" spirituală pot fi atraşi oamenii în mlaştina influenţelor satanice.
Nişte hipnoterapeuţi, care-şi transpun pacienţii în starea dinaintea naşterii sau
din timpul ei, respectiv într-o nouă naştere ("Rebirthing"), afirmă că pot vindeca
totul, de la astm până la fobie.

Unii dintre aceşti hipnoterapeuţi îşi transpun pacienţii în aşa-zisa viaţă

anterioară. Acest "farmec" începe prin aceea că hipnoterapeutul readuce
respectiva persoană în copilăria ei timpurie, apoi în anii dinainte, în timpul
dinaintea naşterii, dinaintea concepţiei, apoi într-o stare pe care o denumesc
existenţă anterioară. Pacientul este stimulat să-şi amintească de evenimente
din viaţa trecută, să le povestească terapeutului şi să le retrăiască încă o dată
pentru el. în descrierea pe scurt de pe coperta cărţii lui Helen Wambach numită
Transmigration of Soul Through Hypnosis se pot citi următoarele: "Am mai trăit
o dată? Aceasta este întrebarea de care s-a ocupat Helen Wambach în
numeroasele ei şedinţe de hipnoză cu sute de subiecţi... Rezultatul sunt date
verificate care dau în mod impresionant de înţeles presupunerea că există viaţă
anterioară". în cartea lor Report of Life Before Life. Therapy of Reincarnation,
Morris Netherton şi Nancy Shiffrin citează numeroase cazuri de persoane care
au fost vindecate de probleme fizice şi psihice prin regresul hipnotic. Câteva
cazuri pot apărea din fantezia omului sau pot fi realizate şi în timpul hipnozei
prin sugestii din partea hipnotizorului. Când însă relatări dintr-o viaţă
anterioară coincid exact cu istoriografia, atunci încep să se ivească primele
îndoieli privitoare la sursa informaţiilor.

Elizabeth Howard, o cercetătoare cu renume în domeniul farmaceutic, a

povestit sub hipnoză detalii din "viaţa ei anterioară". Ea trăise sub numele de
Elizabeth Fitton în timpul domniei reginelor Maria şi Elisabeta I a Angliei. Ea a

12
relatat despre naşterea nelegitimă, despre care desigur că nu oricine avea
cunoştinţă. De asemenea, ea a descris în modul cel mai exact interiorul casei în
care trăise femeia, deşi ea însăşi nu fusese niciodată acolo. Asemenea relatări
sunt întrebuinţate de mulţi oameni pentru întărirea gândului reincarnării, dar
poate fi perfect adevărat ca aceste "amintiri" însufleţite să provină din partea
unor fiinţe spirituale demonice care pot influenţa mintea omenească în timpul
hipnozei.

Unii oameni îşi amintesc, fie spontan, fie prin sugestiile hipnotizorului, chiar şi
de o viaţă anterioră pe o altă planetă. Paul Bannister relatează de un studiu
extins pe o durată de cinci ani la care au luat parte peste 6000 persoane. Pe
baza descrierii sale, "o cincime au descris existenţe anterioare pe alte planete".
Bannister conchide de aici că "peste 45 de milioane de americani au trăit deja
anterior pe alte planete".

Cu ajutorul terapiei prin reincarnare, după cum afirmă autorii unei cărţi, se pot
"descoperi cauzele unor incidente şi probleme traumatice, începând cu
dificultăţi sexuale, continuând cu fobii şi terminând cu migrena, iar apoi să le
prelucreze eficient". Efectele pozitive ale terapiei prin reincarnare sunt
ademenitoare, dar Dumnezeul Bibliei spune: "Şi după cum omului îi este
stabilit să moară o singură dată" (Evrei 9:27). E limpede pentru cei mai mulţi
creştini că teoria reincarnării este demonică, dar oare în ce măsură ajunge un
om prin hipnoterapie, până ce se întoarce în stadii timpurii ale vieţii sale, în
sfera de dominaţie a prinţului întunericului? Şi până la ce punct poate un
creştin să se lase condus înapoi fără ca să ajungă în zona periculoasă? Ce-ar
face un hipnoterapeut creştin dacă o persoană hipnotizată trece deodată de la
un eveniment trăit în prima fază a copilăriei la o aşa-zisă viaţă anterioară sau o
viaţă pe o altă planetă?

Factorul cel mai important în hipnoterapia prin regres sau prin reincarnare
este memoria. Hilgard afirmă în acest sens: "Indiferent pe ce căi ajungem în
locurile profunde ale sufletului, de fiecare dată ne izbim de aceeaşi problemă:
înregistrarea şi regăsirea informaţiei, fie ea adevărată sau falsă". Psihologul
social Carol Tavris deduce următoarele din examinarea unor lucrări privitoare
la cercetarea memoriei:

"Cu un cuvânt, memoria este sărăcăcioasă. în cazul cel mai bun este o instigatoare
a confuziei, iar în cazul cel mai rău o trădătoare. Ea ne furnizează amintiri clare şi
vii privitoare la întâmplări care nu puteau să fi avut loc şi lasă să pară înceţoşate
şi neclare detalii decisive ale unor evenimente petrecute cu adevărat".

Bernard Diamond, profesor de drept şi psihiatrie clinică, spune că unii martori

la proces care au fost mai înainte hipnotizaţi "arată adesea o siguranţă privind
amintirile lor care se găseşte rareori la martorii obişnuiţi". Diamond citează
faptul că persoane hipnotizate "transferă asupra amintirilor lor închipuiri şi

13
sugestii transmise în mod conştient sau inconştient de către hipnotizor".
Diamond arată apoi că "un om nu mai poate face deosebire după hipnoză între
amintirea fidelă adevărului şi o închipuire, respectiv un detaliu sugerat". Deci,
persoana hipnotizată nu ştie nici măcar că fantazează şi născoceşte lucruri. în
cursul unei cercetări privitoare la memorie şi la folosirea hipnozei, Curtea de
Apel din California a ajuns la concluzia că "memoria nu funcţionează ca un
aparat video, ci este supusă mai degrabă unei mulţimi de influenţe care au ca
urmare o schimbare neîncetată a conţinutului ei". S-ar putea deci spune că
memoria este vinovată din motive de slăbiciune omenească.

Cercetarea arată că hipnoza poate da la iveală la fel de bine informaţii false, ca

şi relatări veridice ale unor întâmplări trecute. Pe lângă aceasta, câteva studii
au dovedit că, sub hipnoză, oamenii pot minţi, şi chiar fac lucrul acesta.
Deoarece memoria este atât de îndoielnică, neputând să ne bazăm pe ea, orice
metodă de vindecare care se întemeiază pe amintire este în general lipsită de
încredere, în afară poate de faptul că omul îşi aminteşte de fidelitatea lui
Dumnezeu în trecut. Siguranţa în cazul pseudo-amintirilor şi nesiguranţa în
cazul amintirilor reale fac din hipnoză o practică îndoielnică dacă este inclusă
în procesul de vindecare capacitatea de amintire.

În revista de specialitate juridică California Law Review, Diamond pune şi

răspunde la o serie de întrebări, dintre care unele sunt citate aici împreună cu
extrase din răspunsurile respective:

"Este posibil ca la o persoană hipnotizată să nu existe o sugestibilitate mărită? Nu!

Hipnoza este, aproape că s-ar putea spune prin definiţie, o stare de sugestibilitate
mărită.

Poate oare un hipnotizor, prin folosirea întregii lui priceperi şi atenţii, să împiedice
ca sugestiile să ajungă în sfera intelectuală a persoanei hipnotizate şi să se
încuibeze acolo? - Nu, asemenea sugestii nu pot fi împiedicate.

Poate oare persoana hipnotizată să spună mereu după trezire care din gândurile,
sentimentele şi amintirile ei îi aparţin şi care au fost provocate prin experienţa
hipnotică? - Nu. Pentru om este extrem de greu să admită faptul că unele dintre
gândurile lui ar fi putut fi introduse în el şi că poate n-au fost produsul propriei
sale voinţe.

Se întâmplă rareori ca cineva să creadă că nu a fost hipnotizat, când de fapt

acesta a fost cazul? - Nu, dimpotrivă. Mulţi oameni refuză să creadă că au căzut în
transă.

Pot oare nişte persoane hipnotizate mai înainte să-şi limiteze amintirea la fapte,
fără fantezii şi născociri? - Nu... Din dorinţa de a îndeplini sugestiile

14
hipnotizorului, detaliile lipsă sunt completate adesea cu ajutorul fanteziei şi al
inventivităţii.

Dispare oare efectul distrugător al hipnozei după ce persoana hipnotizată este

trezită? - După cum s-a dovedit... efectul durează şi după sugestiile făcute în
timpul hipnozei.

Poate hipnotizorul sau subiectul să distingă în timpul hipnozei sau ulterior între
date reale şi plăsmuiri ale fanteziei din istorisirea amintită? Nu. Nici un om, oricât
de experimentat ar fi, nu poate stabili exactitatea capacităţii de amintire mărite
hipnotic"

Întrebările şi răspunsurile citate ar trebui să aibă un efect foarte mare de

trezire şi aducere la realitate asupra oricărui om care este interesat de
utilizarea hipnozei. Câte dintre aceste posibilităţi influenţează un om sub
hipnoză, chiar dacă aceasta serveşte numai şi numai scopului de calmare a
durerii, ameliorare a somnului, înlăturare a tulburărilor sexuale sau vreunui
alt lucru dintre acelea nenumărate pentru care hipnotismul promite o
rezolvare?

Pe lângă hipnoterapia prin reincarnare, unele persoane mai practică şi

hipnoterapie cu ajutorul vieţilor ulterioare. în sensul acesta, omul este
hipnotizat chipurile în viitor. Conform relatărilor în care e descris acest
fenomen, hipnoterapeutul îşi conduce clienţii în vremuri şi locuri viitoare.
Persoana hipnotizată vede chipurile întâmplări viitoare, lămureşte omoruri şi
dezvăluie soarta viitoare a unor personalităţi renumite. Kroger subliniază că
marea valoare terapeutică a hipnoterapiei în viitor constă în aceea că se poate
vedea cum reacţionează probabil o persoană într-o situaţie dată în viitor.

Francuch explică astfel experienţe din trecut, prezent şi viitor care sunt făcute
în starea de hipnoză:

"...Noţiuni ca "trecut", "prezent" şi "viitor" sunt lipsite de importanţă şi sens la

nivelul spiritualităţii, ele sunt înlocuite prin stările, împrejurările şi întâmplările
corespunzătoare lor, şi anume complet independente de elemente precum timp şi
spaţiu".

Francuch descrie unele experimente la care a luat parte şi în care a atins

"starea hipnozei depline":

"Persoana aflată în stare de hipnoză deplină a fost în stare să nu ţină seamă de

spaţiu şi timp. Ea a putut să descrie foarte exact şi în amănunt ceea ce se petrecea
în casa unui prieten care se afla la aproape 500 de km depărtare. Totodată,
această persoană a fost în stare să redea exact ceea ce se petrecuse înainte cu o
lună, cu un an şi cu zece ani tot în acest loc, şi de asemenea a putut într-un mod

15
uimitor să descrie exact ceea ce se va întâmpla în acest loc în ziua următoare, într-
o lună, într-un an, etc".

În această călătorie în timp cu maşina hipnotică, unde se află oare graniţa între
demonic şi divin, între sfera ştiinţei şi domnia lui Satan? Unde anume se
stabilesc legături cu întunericul şi se dă acces diavolului?

16
 CAPITOLUL 3

Ce efecte are hipnoza de

profunzime?

Profesorul de psihologie Charles Tart a cheltuit mult timp cu

cercetarea hipnozei în încercări de laborator. El relatează despre un
experiment în care, cu ajutorul unui bărbat numit William, a măsurat
profunzimea hipnozei. S-a notat ce experienţe face William, un student
de colegiu inteligent, complet integrat în societate, în vârstă de 20 de
ani. După ce prof. Tart l-a hipnotizat de câteva ori pe William, ca să adune
experienţe privitoare la profunzimea hipnozei, i-a cerut să indice în timpul
transei profunzimea acesteia. William şi Tart aveau câte o cifră pentru fiecare
treaptă, dar aici vom descrie numai efectele diferite. Mai întâi se constată o
senzaţie de destindere, apoi o părăsire a trupului fizic, pe care William îl
desemnează ca fiind "doar un lucru, ceva pe care l-am lăsat în urmă". Puterea
vizuală este diminuată, are senzaţia de întunecime care devine tot mai intensă.
El se simte liniştit şi calm, până când odihna şi pacea "nu mai sunt nişte
noţiuni pline de sens... dacă s-a depăşit acest punct, nu mai există eu sau sine
care să se poată simţi liniştit sau neliniştit". Pe lângă aceste senzaţii, William
are de asemenea parte de diferite grade de conştienţă a anturajului şi a
propriului său eu.

În stadiile incipiente, William este conştient de sine, dar apoi identitatea sa "se
concentrează treptat asupra capului". Mai târziu are sentimentul că nu mai este
el însuşi, ci ceva mult mai mare: potenţialul de a fi putea orice". Sentimentul
lui William de trecere a timpului se risipeşte, face loc unui sentiment de
atemporalitate. Şi la nivelul inferior se găseşte o "conştienţă a unui fel de
muzică monotonă sau zumzăit, însoţită de un sentiment că sunt posibile
experienţe tot mai multe şi mai importante". Tart constată:

"Muzica despre care vorbeşte William este probabil în legătură cu concepţia

hindusă despre silaba sfântă Om, probabil o notă fundamentală a universului, pe
care omul o poate ‚auzi‘ dacă mintea lui vibrează tot mai mult în armonie cu
universul".

Sentimentul lui William de unitate cu universul aminteşte limpede de

experienţele religioase al hinduşilor. Senzaţia de contopire cu universul şi de

17
pierdere a propriei identităţi, dar care merge mână în mână cu sentimentul că
se poartă în sine potenţialul de "a putea orice", este tot mai puternică odată cu
profunzimea hipnozei.

La încheierea relatării sale despre lucrarea cu William, Tart scrie că William a

ajuns la stadii "care seamănă cu cele din descrierile orientale a unei conştienţe a
vidului, a nimicului..., în care se lasă chipurile în urmă spaţiu, timp şi sine, şi unde
nu mai există decât conştienţa pură a nimicului primordial, din care provine toată
creaţia manifestată". El spune mai departe că asemenea experimente "oferă
posibilitatea de a folosi stări de transă hipnotică la cauzarea şi/sau modelarea
experienţelor mistice".

Se pare deci că odată cu profunzimea transei hipnotice creşte şi posibilitatea

unei ameninţări demonice. în mod paradoxal, unii afirmă că se obţin cele mai
bune rezultate atunci când se lucrează cu stări mai profunde de transă. Daniel
Goleman scrie:

"Precum meditaţia şi biofeedback-ul, tot aşa şi hipnoza unei persoane poate

deschide calea spre o întreagă paletă de stări diverse de conştienţă sau, mai rar,
spre stări modificate de conştienţă".

Melvin Gravitz, fostul preşedinte al Societăţii americane pentru hipnoză clinică,

"numeşte starea asemănătoare transei o stare modificată a conştienţei". Erika
Fromm spune într-un articol cu titlul Altered States of Consciousness (ASC =
stări modificate ale conştienţei) următoarele: "Este timpul ca cercetătorii care se
ocupă cu stările modificate ale conştienţei să ia contact cu cei care cercetează
hipnoza, ca să-şi dea seama că hipnoza este un ASC". Pe fiecare treaptă a
transei hipnotice are loc o deformare a realităţii.

Ernest Hilgard, care s-a ocupat timp de 25 de ani în detaliu cu hipnoza, a

descoperit că nu oricine poate fi la fel de bine hipnotizat. El a constatat că
"persoane care se manifestă în închipuiri şi fantezii" sunt cei mai potriviţi
pentru hipnoză. într-un articol din revista Psychology Today despre un nou
studiu al hipnozei se constată că asemenea persoane (care sunt considerate
somnambule) "posedă o capacitate foarte puternic dezvoltată pentru fantezii
extreme şi se lasă frecvent în multe cazuri, chiar şi fără hipnoză, în voia acestora".
Studiul a arătat că somnambulii "posedă capacitatea de a avea halucinaţii după
plac" şi de "a avea fantezii sexuale foarte pronunţate". Cel mai alarmant a fost
totuşi faptul că toţi somnambulii care au luat parte la studiu "credeau că au
avut experienţe supranaturale, ca de exemplu întâlniri cu spirite".

Hilgard descrie hipnoza profundă printre altele cu următoarele cuvinte:

"...Apar deformări ale conştienţei care indică anumite elemente comune cu

descrierile experienţelor mistice. ...Timpul care trece îşi pierde importanţa, pari să-

18
ţi laşi trupul în urma ta, apare un nou sentiment al unor posibilităţi interioare
nelimitate care îşi găseşte în final punctul culminant şi concluzia în sentimentul de
a fi una cu universul".

Psihologul clinician Peter Francuch descrie astfel experienţele care au loc pe

diferitele trepte ale transei hipnotice:

"Se parcurg până la cinci sute de stadii şi trepte diferite, care sunt imaginile
diferitelor stadii şi trepte ale lumii spirituale, ca şi a condiţiilor care domnesc acolo.
Starea la treapta a 126-a corespunde celei descrisă de misticii orientali".

Francuch a condus unele persoane mult peste această treaptă de transă şi

descrie acum experienţele unuia dintre subiecţii săi:

"Subiectul părăseşte stadiul al 126-lea, starea de gol, de vid, de nimic, Nirvana, ca

un individ nou-născut cu o conştienţă înaltă a individualităţii şi diferenţierii sale, şi
în acelaşi timp cu un sentiment de contopire interioară şi exterioară cu universul şi
cu creaţia; el a fost deci concomitent una cu creaţia şi deosebit de ea. Această
stare se sustrage unei descrieri cu cuvinte, întrucât limba omenească nu posedă
nici un fel de posibilitate de exprimare".

El spune mai departe:

"Mi s-a relatat că la depăşirea celei de a mia trepte sunt anulate toate regulile şi
legile, aşa cum le cunoaştem de la toate nivelurile spiritualităţii şi lumii fizice,
naturale, şi va lua fiinţă ceva complet nou".

În stadiile mai profunde, transa hipnotică poate şi va duce de obicei la

experienţele descrise mai sus, pe care unui creştin nu-i va fi greu să le
identifice ca oculte; la nivelurile mai puţin profunde este posibil să nu apară
aceste manifestări vădite. Nu putem decât să avertizăm cu privire la faptul că
există un pericol şi mai mare cu cât este făcută o inducţie hipnotică mai
profundă; cu cât e mai profundă transa, cu atât mai multe prejudicii se pot
pricinui. Fireşte că atunci se pune întrebarea: Ce legătură există între diferitele
trepte ale hipnozei şi de la ce treaptă ajunge un om în zona periculoasă? Iar
dacă se ia în seamă studiul lui Hilgard despre somnambuli, care se cufundă
uşor în treptele mai profunde ale transei: Orice persoană care se lasă transpusă
în transă este oare predispusă la fantezii sexuale sau la experienţe
supranaturale?

În Spiritual Counterfeits Newsletter, David Haddon avertizează: "Orice tehnică

sau practică ce modifică conştienţa, astfel încât se ajunge la o stare mintală
pasivă, trebuie evitată". Haddon atrage atenţia să nu se provoace sau să se
intensifice stări mintale pasive, indiferent ce mijloace şi căi se pot alege pentru
aceasta.

19
"Se începe adesea practicarea acestor tehnici din cauza presupusului lor folos
psihic şi fizic, şi nu atât de mult pentru că este vorba despre discipline spirituale,
dar intenţiile respectivei persoane nu vor putea împiedica experienţele stării pasive
a minţii cu pericolele aferente".

Haddon redă pericolele unei stări de conştienţă goale, lipsite de gânduri:

"... El orbeşte mintea pentru adevărul Evangheliei prin faptul că înlocuieşte

raţiunea ca mijloc de cunoaştere... el face ca mintea să fie deschisă pentru
concepţii false despre Dumnezeu şi realitate... face ca personalitatea să fie
predispusă la pătrunderea forţelor demonice".

Articolul lui Haddon se ocupă de fapt în primul rând cu meditaţia, dar suntem
de părere că aceste posibilităţi există şi în cazul hipnozei. Kroger dezvoltă ideea:
"De sute de ani budiştii, yoghinii, adepţii religiei tibetane şi budismului zen au
folosit sisteme de meditaţie şi stări modificate de conştienţă care indică
trăsături comune cu hipnoza".

Între transa hipnotică şi posedarea demonică există cu siguranţă câteva puncte

comune. Hilgard descrie două cazuri de transă în care a fost implicată
posedarea demonică. în primul caz, "demonul pune stăpânire" pe persoană, în
al doilea persoana are "o serie de spirite care o vizitează". Hilgard a relatat:

"Spiritul pune stăpânire pe om şi răspunde apoi la câteva întrebări, furnizează în

special recomandări privind vindecarea de boli şi menţionează puterea
vindecătoare specială a unui pahar de apă vrăjit".

Este deci hipnoza o invitaţie adresată spiritelor, începutul posedării demonice?

Liderul unei secte, fost hipnotizor de profesie, afirmă: "Cine a fost odată
hipnotizat, sufletul lui nu-i va mai aparţine niciodată". Desigur că nu putem fi
de acord cu o asemenea luare de poziţie extremă, totuşi ea poate conţine un
grăunte de adevăr.

Francuch este un foarte bun exemplu al modului în care un psiholog clinic

trece prin evoluţia de la hipnoză la hipnoză spirituală şi mai departe la
misticism şi ocultism. Textul de publicitate pentru cea de a treia carte a sa
Messages from Within (Mesaje din interior) sună după cum urmează:

"Această carte constă din peste treizeci şi şase mesaje pe care le-a primit el de la
cel mai mare dascăl spiritual - cel mai înalt - în cursul autohipnozei sale mergând
în profunzime, meditaţiei şi dialogului său cu Sinele Interior".
Calea spre experienţe supranaturale, posedare demonică şi toate celelalte
lucruri posibile poate să treacă deci foarte bine pe la transă.

20
 CAPITOLUL 4

Poate liberul arbitru să fie lezat în

hipnoză?

Există păreri împărţite dacă un hipnotizor poate determina pe cineva

să facă sau nu ceva împotriva voinţei sale. Dacă lucrul acesta ar fi
posibil şi s-ar şi întâmpla în realitate, cei mai mulţi creştini ar
percepe hipnoza ca ceva respingător. De aceea, pentru hipnotizor
este hotărâtor să păstreze la pacienţi închipuirea că ar avea control
asupra voinţei sale. Pacientul se va încrede mai mult în hipnotizor dacă acesta
îl asigură că voinţa lui nu este atinsă sau lezată în nici un fel, şi că în timpul
transei poate lua când vrea decizii libere.

Procesul hipnozei aduce cu sine un fel de schizofrenie, în care persoana

respectivă păstrează pentru sine decizia în anumite domenii (aşa-numit control
executiv), în timp ce predă alte sfere de decizie hipnotizorului. De aceea, un om
poate avea în timpul hipnozei sentimentul că are deplin control asupra sa,
pentru că încă poate lua o serie întreagă de decizii. Un exemplu: în cadrul unei
hipnoze experimentale, în care persoanele aveau libertatea să se mişte şi să
umble încoace şi încolo după plac, au apărut halucinaţii care corespundeau
exact sugestiilor hipnotizorului. în timpul hipnozei se ajunge deci la o separare
a controlului. Persoanele hipnotizate păstrează într-adevăr decizia în multe
domenii, cedează în schimb hipnotizorului altele. Hilgard spune despre aceste
persoane: „În timpul şedinţei de hipnoză fac ceea ce le sugerează hipnotizorul,
experimentează ceea ce trebuie să experimenteze şi-şi pierd controlul asupra
mişcărilor".

Dacă de exemplu se spune unei persoane hipnotizate că nu poate să-şi mişte

braţul, atunci ea nici nu-l poate mişca. Margaretta Bowers relatează modul în
care "... dispare încet perceperea lumii exterioare reale... şi vine un timp în care
se aude vocea hipnotizorului ca şi cum ar veni din propriul suflet, iar persoana
se supune voinţei hipnotizorului ca şi cum ar fi a ei proprie".

Un alt domeniu al voinţei la care se renunţă în timpul hipnozei este funcţia de

control. Ea ne ajută la aflarea hotărârii prin faptul că compară situaţii trecute
cu cele actuale. Această programare de informaţie, asociată cu o aplicaţie
asupra situaţiei momentane, poate schimba decizia privind modul în care ne

21
comportăm. Lucrul acesta arată cam aşa: Dacă mă învârt de jur împrejur, dacă
scot nişte sunete stridente şi mă comport ca o maimuţă, arăt ca un idiot".
Totuşi, dacă aceste mecanisme de control nu sunt făcute ineficiente, se poate
întâmpla ca cineva să facă lucruri pe care nici nu le-ar concepe în alte
împrejurări.

Deaorece în timpul transei are loc o deformare a realităţii, pentru persoana

hipnotizată nu mai este posibil să aprecieze corect care acţiuni sunt pline de
înţeles şi care nu. Hilgard observă că în starea de transă este eficientă o logică
de transă ce acceptă nişte lucruri "care în mod normal ar fi de neconceput".
Astfel, cineva mişcă braţele în sus şi în jos, pentru că hipnotizorul i-a sugerat
că ar avea aripi. Dacă realitatea este atât de deformată, iar un om nu mai are
nici măcar capacitatea de a judeca conform realităţii, atunci posibilităţile sale
de decizie responsabilă sunt prejudiciate. El nu este în stare să-şi folosească
responsabil propria voinţă.

Capacitatea prezentă la un om în stare normală de a lua hotărâri şi a face uz de

informaţii este prejudiciată în timpul hipnozei, ceea ce poate duce la faptul că
unele dintre aceste domenii sunt cedate hipnotizorului. Dacă cineva nu-şi
păstrează în mod deplin capacitatea normală de a discerne realitatea şi de a lua
hotărâri, se ajunge la faptul că i se poate impune o voinţă străină, iar a sa
proprie este lezată cel puţin parţial. într-o lucrare standard de psihiatrie se află
următoarea afirmaţie:

"Prin hipnoză înţelegem concentrarea focală a percepţiei cu o atenţie periferică

redusă... Dar când cel hipnotizat lasă în seama altuia structurarea experienţelor
sale, aceasta duce la o relaţie strânsă, sentimentală cu o capacitate critică
redusă".

Chiar dacă această lezare a capacităţii de decizie şi a evaluării realităţii este

numai trecătoare, tot există mereu posibilitatea unor sugestii posthipnotice la
care continuă să existe influenţarea, şi mai departe posibilitatea unei prăbuşiri
progresive a ambelor acestor funcţii prin disocierea conştienţei.

Pentru noi este evident că un hipnotizor poate ademeni o persoană la o acţiune

care în mod normal e în afara limitelor cardului ei de decizie. Un hipnotizor
poate să aducă un om în situaţia de a comite o crimă, prin aceea că-i insuflă o
teamă extremă că cineva vrea să-l omoare. Pacientul ar vedea atunci lucrul
acesta ca o acţiune de legitimă apărare. Prin inducere în eroare cu ajutorul
hipnozei, se poate de asemenea ca un om să fie determinat să acţioneze
împotriva voinţei sale dacă această acţiune este prezentată în aşa fel, de parcă
s-ar afla în propriul cadru decizional.

Deoarece un om sub hipnoză este gata să facă ceva, dacă i se explică

chestiunea şi i se prezintă ca ceva de dorit, şi deoarece sub hipnoză se poate

22
ajunge la o deformare a realităţii, pe baza sugestibilităţii sale crescute poate
avea loc o lezare a liberului arbitru, care este condiţionat şi prin faptul că acela
care l-a transpus în transă poate prezenta totul ca fiind plauzibil şi de dorit. în
cartea sa Hypnotism and Psychic Phenomena (Hipnoza şi fenomenele psihice),
Simeon Edmunds citează numeroase cazuri ca să ilustreze convingerea că este
posibil ca un hipnotizor să săvârşească o acţiune ilegală împotriva cuiva, şi că
în plus e foarte posibil ca el să determine o altă persoană să îndeplinească o
acţiune ilegală. Deci, dacă se face abstracţie de asigurările liniştitoare ale
hipnoterapeuţilor, care afirmă că liberul arbitru al unui om nu este lezat sub
hipnoză, există foarte puţine dovezi pentru faptul că lucrul acesta nu se poate
întâmpla. Tema lezării voinţei nu numai că este foarte controversată, dar e şi
complicată de faptul că nu este posibil să spui exact cum arată adevărata
voinţă a unei persoane. Poate că un bărbat spune: „Îmi iubesc soacra", pe când
în realitate o urăşte. Chestiunea lezării voinţei, din cauza naturii ei complexe şi
dificile, se sustrage unei clarificări cu ajutorul retoricii sau al cercetării.

Deoarece hipnoza deplasează responsabilitatea într-un domeniu în care nu se

mai poate lua o decizie obiectivă, raţională şi deplin conştientă, are loc o lezare
a liberului arbitru. Capacităţile normale de evaluare sunt pierdute, iar deciziile
sunt luate pe baza sugestiilor, fără acordul şi influenţa de frânare a raţiunii.
Voinţa este o comoară de preţ a omului şi arată semnătura de neşters a
Creatorului nostru. Voinţa omenească cere mai multă grijă şi respect decât i-ar
plăcea hipnozei să-i acorde. A evita sau a nesocoti starea responsabilă a
raţiunii şi a deciziei libere numai din cauza speranţei în vreun ţel mult dorit
este o proastă metodă de vindecare şi, mai rău încă, o teologie proastă. De
aceea, posibilitatea lezării voinţei se numără printre motivele pentru care un
creştin ar trebui să ocolească hipnoza.

23
 CAPITOLUL 5

Hipnoza - o experienţă naturală?

„Transa hipnotică se întâlneşte regulat în toate adunările creştine. Aceia care o
condamnă cel mai puternic şi o prezintă drept dăunătoare sunt exact cei
înclinaţi să iniţieze cel mai frecvent o transă hipnotică - fără să fie conştienţi de
lucrul acesta”.

Paul F. Barkman, psiholog clinician şi decan al Cedar Hill Institute for Graduate
Studies

Cei care, asemenea lui Barkman, recomandă şi avizează favorabil

hipnoza, spun adesea că ea este o componentă naturală a vieţii
noastre cotidiene. Dacă prin "natural" se face referire în mod normal
la somn, atunci respingem această concepţie, pentru că somnul este
o parte necesară a vieţii. Dar hipnoza nu este aşa ceva. Dacă prin
"natural" se face referire la "bun", atunci respingem şi lucrul acesta, pentru că
numeroase impulsuri afective naturale ale omului, ca de exemplu mândria,
mânia şi gelozia, pot fi rele.

Ernest Hilgard obiectează: "Hipnoza nu este ceva supranatural sau neliniştitor.

Ea este complet normală şi naturală, şi este un rezultat al atenţiei şi sugestiei".
Hipnotizorul David Gordon crede că un bun vânzător este un bun hipnotizor,
că în cazul unui film bun este implicată hipnoza şi că este vorba despre o formă
de hipnoză atunci când cineva îl face pe altcineva să creadă un lucru.

Scopul susţinătorului hipnozei este să ne convingă de faptul că hipnotismul

este o parte a vieţii noastre cotidiene, astfel încât să nu ne dea de bănuit.
Logica folosită arată cam aşa: "Atenţia şi influenţarea" sunt parte a vieţii
noastre. Deoarece hipnoza conţine atenţie şi influenţare, trebuie să fie
acceptabilă. Cu aceeaşi logică se poate pleda pentru spălarea creierului. Dacă o
persoană o influenţează pe alta, atunci aceasta este o parte a vieţii cotidiene.
Spălarea creierului constă doar în faptul că o persoană o influenţează pe alta.
Dacă se urmează succesiunea de idei până la absurd, se ajunge la concluzia că
spălarea creierului trebuie să fie acceptabilă.

Punctele comune între hipnoză şi stările naturale sunt superficiale; deosebirile

profunde sunt totuşi enorme! Atenţia şi influenţarea nu pot fi aşezate pe
aceeaşi treaptă cu hipnoza, la fel de puţin ca persuasiunea (înduplecarea) cu

24
spălarea creierului. Atenţia şi influenţarea pot fi o parte a hipnotismului, iar
persuasiunea poate fi o parte a spălării creierului, dar această parte pur şi
simplu nu reprezintă totalitatea. Chiar şi nişte experienţe supranaturale şi
tehnici de meditaţie orientală au anumite componente naturale.

Dacă cineva vrea să convingă o persoană că hipnoza reprezintă o mare parte

din viaţa ei cotidiană, atunci ea nu va mai fi suspectă pentru acea persoană.
Un exemplu cu care se poate sprijini această afirmaţie e cel al unui conducător
auto care este atât de atent să urmărească fâşia verde între cele două căi de
rulare ale unei autostrăzi, încât să rateze ieşirea de pe aceasta. Cam aşa este
chipurile autohipnoza. Să însemne oare lucrul acesta că totdeauna când cineva
se concentrează asupra unui lucru şi nu dă atenţie altora se hipnotizează
singur? Există oameni care cred că, oricând, concentrarea este o formă de
hipnoză. Ei ar spune chiar că cineva care pleacă la serviciu şi care nu-şi mai
aminteşte cum a parcurs drumul până acolo se află într-o stare de hipnoză
autoindusă. Ei ar mai afirma în plus că un om, dacă se găseşte într-o situaţie
apăsătoare, de exemplu în faţa unui examen sau interviu, şi se concentrează
asupra destinderii sau relaxării sale, el aplică principiile de bază ale hipnozei
autoinduse.

A caracteriza asemenea întâmplări ca autohipnoză pentru a da mai multă

credibilitate întregului domeniu al hipnotismului este curată prostie. Decizia
omului de a se concentra asupra destinderii sale în loc să fie îngrijorat are la fel
de puţin de a face cu hipnoza ca atunci când preferă să vizioneze un meci de
fotbal decât un film, sau să se lase în voia unui gând şi în schimb să nu acorde
nici o atenţie altui gând. Dacă ducem la capăt această idee absurdă, în final
vom considera convertirea unui creştin ca fiind hipnoză autoindusă. Şi nu
numai convertirea, ci şi pocăinţa, comuniunea, rugăciunea, închinarea şi alte
elemente ale creştinismului. Şi tocmai aceasta se şi întâmplă. Kroger şi Fezler
constată: "Un exemplu minunat pentru autohipnoză îl constituie rugăciunea şi
meditaţia". Kroger spune într-un alt loc:

"Rugăciunea, mai ales cea a religiei iudaice şi creştine, are multe asemănări cu
inducţia hipnotică... Contemplarea, meditaţia şi cufundarea în sine însuşi,
elemente atât de caracteristice rugăciunii, sunt aproape identice cu autohipnoza.

Profeţii din Vechiul Testament au întrebuinţat probabil atât tehnici ale

autohipnozei, cât şi cele ale hipnozei în masă.

... Hipnoza într-o formă sau alta este practicată în aproape toate religiile".

Referitor la vindecările prin credinţă, Kroger mai adaugă:

25
"Dacă observăm pelerinii în aşteptarea lor de a găsi vindecare într-un loc sfânt, ne
sare imediat în ochi faptul că majoritatea acestor oameni, când se apropie de locul
acela sfânt, se află într-o stare hipnotică".

În încheiere, el constată:

"Cu cât studiezi mai mult diferitele religii, de la cele mai "primitive" până la cele
mai "sofisticate", descoperi cu atât mai mult o legătură uimitoare între fenomenele
religioase la care joacă un rol atât sugestia, respectiv hipnoza, cât şi
condiţionarea".

Margaretta Bowers spune următoarele:

"Omul religios nu-şi mai poate ascunde capul în nisip şi afirma că nu ştie nimic
despre ştiinţă şi despre arta disciplinei hipnotice... Fiecare om religios de succes,
fie că recunoaşte, fie că nu, face automat uz de tehnici hipnotice în cadrul
practicării ritualurilor, al predicării sau al închinării".

Richard Morton, pastor ordinat cu un grad de doctor în psihologie şi consiliere

comportamentală, este autorul unei cărţi cu titlul Hypnosis and Pastoral
Counseling (Hipnoză şi consiliere pastorală). Pe baza pregătirii academice şi a
practicii sale ca hipnoterapeut, Morton ajunge la concluzia că hipnoza este o
capacitate omenească normală, şi "a atribui acestui fenomen în sine un statut
demonic sau ocult ar însemna să-L declari pe Dumnezeu ca Autor al răului".
Scopul acestei cărţi este să încurajeze lumea religioasă "să accepte hipnoza şi
să-i recunoască statutul onorific care i se cuvine". Morton descrie folosirea
tehnicilor de hipnoză în timpul orei de închinare într-un serviciu divin tipic. El
spune: "Experienţa închinării se bazează pe capacitatea omului de a fi receptiv
la tehnicile hipnotice întrebuinţate cu ocazia închinării". Morton spune ulterior
că "hipnoza, ca şi religia, este naturală, puternică şi răspândită în întreaga
lume".

Pentru a arăta cât de departe se poate ajunge cu pervertirea adevărului, să mai

cităm un pasaj din capitolul "Hypnosis and Religion as Natural Phenomena"
(Hipnoză şi religie ca fenomene naturale), în care Morton scrie:

"Una dintre cele mai timpurii, dacă nu cumva cea mai timpurie reprezentare
posibilă a hipnozei se află în cartea Geneza din Vechiul Testament. Aici se spune
de către Dumnezeu, "El a lăsat să cadă un somn adânc peste om", ca să-i facă o
tovarăşă de viaţă".

Morton mai afirmă că femeia cu scurgerea de sânge care a venit la Isus (Luca
8:43-48), a fost vindecată prin hipnotism. Morton crede că multe vindecări ale
lui Isus au fost realizate cu mijloace hipnotice "naturale". De aceea, religia este
chipurile hipnotism.

26
Dacă se argumentează că hipnoza este echivalentă cu concentrarea şi
influenţarea, şi că concentrarea şi influenţarea sunt astfel hipnoză, s-ar putea
ajunge la concluzia că omul, dacă respinge hipnoza, atunci concomitent nu
vrea să aibă nimic de a face cu comuniunea, pocăinţa, convertirea şi
rugăciunea. Exprimat la modul extrem, lucrul acesta ar însemna că, pentru a
evita hipnoza, omul trebuie să renunţe la credinţa lui şi să înceteze de a mai
gândi. Dacă se transferă acest mod de argumentare de exemplu asupra
domeniului medicinei, s-ar putea ajunge pe baza faptului că medicii vorbesc cu
pacienţii lor la concluzia că orice om care are o conversaţie cu cineva e şi activ
pe tărâmul medicinei.

Deşi în cursul hipnozei apar şi procese naturale, cum ar fi concentrarea şi

influenţarea, hipnoza nu este un proces natural al vieţii cotidiene. Deşi pot
exista anumite asemănări între rugăciune şi hipnoză, există totuşi o mare
deosebire, dacă un om I se destăinuie lui Dumnezeu în rugăciune, sau dacă se
lasă pe mâna hipnotizorului în timpul unei şedinţe de hipnoză. Există o mare
deosebire între credinţa în Dumnezeu şi credinţa manifestată în hipnotizor,
chiar dacă în ambele cazuri este vorba de credinţă. Deşi există asemănări
superficiale între hipnoză şi multe alte activităţi, de aici nu urmează faptul că
totdeauna este vorba despre unul şi acelaşi lucru.

27
 CAPITOLUL 6

Hipnotismul - medicină, ştiinţă sau

misticism?

Mulţi medici se folosesc de centrele de energie din yoga pentru a

ameliora bolile fizice. Kroger şi Fezler spun:

"Cititorul n-ar trebui să se lase încurcat şi zăpăcit de presupusele

deosebiri între hipnoză, Zen, yoga şi alte metode orientale de
vindecare. Deşi ritualurile sunt de fiecare dată altele, este vorba în fond de unul şi
acelaşi lucru".

Cercetătorul în psihiatrie E. Fuller Torrey pune în corelaţie tehnicile hipnotice

cu vrăjitoria. El spune în plus: "Hipnoza este numai un aspect al tehnicilor
yoga întrebuinţate în meditaţia terapeutică".

Medicul William Kroger constată: "Principiile de bază ale yogăi sunt în multe
privinţe asemănătoare cu acelea ale hipnozei". Dar pentru a putea descrie în
continuare hipnoza ca ştiinţă, el declară: "Yoga nu este o religie, ci mai degrabă
o ‚ştiinţă‘ cu care se poate dobândi stăpânirea asupra minţii şi vindeca bolile
fizice şi psihice". în continuare, el depune o mărturie ciudată: "Există multe
sisteme în yoga, dar scopul central - unirea cu Dumnezeu - este comun tuturor
acestora şi e şi metoda prin care are loc vindecarea".

Cuvintele folosite cel mai mult de către cei ce recomandă hipnoza pentru
creştini sunt medicinal şi ştiinţific. îndată ce unui procedeu i se dă numele de
medicinal, deci şi ştiinţific, aceasta acţionează ca un "sesam-deschide-te"
asupra celor credincioşi. Toţi cei care recomandă hipnoza pentru creştini se
bazează pe denumirea îndoielnică "ştiinţific" pentru a justifica întrebuinţarea de
către ei a hipnozei. Donald Hebb spune în Psychology Today/The State of the
Science că "hipnoza s-a sustras în mod consecvent unei explicaţii
satisfăcătoare". De la Kroger şi Fezler provine afirmaţia: "Există tot atâtea
definiţii ale hipnozei câţi autori ale acestor definiţii". în vremea actuală nu
există nici o explicaţie ştiinţifică general recunoscută referitor la ceea ce este
exact hipnoza. Szasz descrie hipnoza ca fiind terapia unei "ştiinţe fictive". Nu
putem considera hipnoza ca ştiinţă, dar putem spune că ea a fost de mii de ani
şi e şi azi o parte componentă integrantă a ocultului.

28
Unii credincioşi recomandă hipnoza atâta timp cât este în mâna unor persoane
instruite, mai ales medici. Un om care are nevoie de ajutor urgent pentru o
problemă importantă care durează de multă vreme şi care a încercat deja fără
succes alte metode terapeutice este predispus şi vulnerabil în faţa ei. El se
agaţă poate de orice perspectivă directă sau indirectă de ajutor pe care poate
pune mâna, mai ales dacă este sprijinită de un medic. Exact aşa arată situaţia
dificilă a multor creştini.

Numai puţini oameni sunt conştienţi de faptul că hipnoza medicinală este pur
şi simplu hipnoză folosită în scop medicinal. Şi medicii utilizează regresul
hipnotic şi hipnoza profundă. în ce punct al regresului hipnotic şi la care nivel
al hipnozei profunde ar trebui un creştin să întrerupă tratamentul? Există
medici care practică hipnoza medicinală în care se tinde spre un fel de
schizofrenie. Pacientul devine observator al propriului său trup şi ajută la
stabilirea diagnosticului şi terapiei. Aceşti medici lasă "pacientul hipnotizat să
‚meargă‘ în regiunea corespunzătoare a trupului său pentru a face acolo
reparaţii, pentru a sprijini efectul medicamentului, sau doar pentru a ţine sub
observaţie progresul procesului de vindecare". Să fie oare acest fel de hipnoză
medicinală acceptabil pentru un creştin?

Referitor la întrebuinţarea hipnozei de către un medic am vrea să punem

următoarele întrebări: Se pot evalua consecinţele spirituale de lungă durată pe
care le are un tratament cu hipnoză pentru creştin, chiar dacă acesta este
realizat de un medic bineintenţionat? Ar leza oare în vreun fel un medic cu
înclinaţie anticreştină sau ocultă un creştin printr-un tratament care ar implica
transa? Ce se poate spune despre consultarea unui medic şi hipnoterapeut care
face parte din Biserica lui Satan? Care este situaţia cu un hipnoterapeut care
foloseşte hipnoza de reincarnare sau de viitor ca mijloc de ameliorare a unei
boli psihice sau fizice? Aceste întrebări şi altele trebuie să primească răspuns
înainte ca cineva să se supună unui asemenea tratament, chiar dacă el este
făcut de un medic sau psiholog?

Szasz deplânge faptul că "hipnoza se bucură de o reânviorare periodică ca

‚tratament medicinal‘". Actualmente suntem martorii unei asemenea perioade
de reânviorare, şi unii credincioşi au deschis deja larg uşa pentru o
hipnoterapie "medicinală". Dar medicii prescriu şi practici holistice de
vindecare, precum meditaţia, vizualizarea şi biofeedback-ul. De aceea, nu orice
sistem sau tehnică, doar pentru că un medic le foloseşte, este automat
medicinal sau ştiinţific, chiar dacă adesea e considerat astfel. în Brain/Mind
Bulletin este prezentată o nouă încercare de ameliorare a randamentului
personal, aşa-numita sofrologie:

"Sofrologia este o asociere de exerciţii de relaxare, tehnică a respiraţiei, conştienţă

truporală, vizualizare, autohipnoză şi training autogen (= conducere a funcţiilor

29
fizice automate). Scopul exerciţiilor este îmbunătăţirea atenţiei, percepţiei,
concentraţiei, exactităţii mişcărilor, randamentului şi ţinutei trupului".

Conform acestei comunicări, sofrologia este o combinaţie de principii "ale unor

discipline psihice şi fizice din Orient şi din Occident". Există astăzi deja peste
5.000 de medici care sunt instruiţi în această tehnică orientalo-occidentală care
joacă un rol în "Raja-Yoga, Zen şi practici tibetane". Doar faptul că această
metodă e utilizată de medici nu mai este de mult pentru noi o dovadă că e
ştiinţifică sau acceptabilă pentru creştinul care are nevoie de ajutor.

John Weldon şi Zola Levitt fac în cartea lor Psychic Healing următoarea
observaţie: „În momentul de faţă există tendinţa că tot mai mulţi absolvenţi ai
unei universităţi (oameni de ştiinţă, medici, psihologi, etc.) şi personal medical
încearcă să cultive capacităţi oculte". Autorii constată:

"Un număr crescând de persoane active pe tărâm medical (medici, asistente,

chiropracticieni, etc.) este luat de un val de filozofii şi practici spiritiste, care-şi au
obârşia în cea mai mare parte în influenţa parapsihologiei, vindecărilor pe bază
spiritistă şi medicinei holistice".

Ei avertizează:

"Pacientul nu-şi va mai putea permite să nu evalueze starea spirituală a celui care
îl tratează. A neglija lucrul acesta poate să-l coste mai mult decât onorariul de
consultaţie al medicului pe tot anul. Nişte practici care par a fi complet inofensive...
pot deveni cauza unei împovărări oculte".

Aducerea tradiţiilor mistice şi medicinale ale Orientului în medicina occidentală

cere un mare discernământ pentru a se şti ce este medicinal şi ce este mistic.
Medicul Arthur Deikman spune: "Văd acum misticismul ca un fel de ştiinţă...
Motivul unui mistic de a duce o viaţă virtuoasă se deosebeşte fundamental de
cel al unui om pios, religios... Această deosebire arată faptul că misticismul
este o ştiinţă psihică şi nu un sistem de credinţă".

Meditaţia Transcendentală, cunoscută şi sub forma prescurtată TM, este o

combinaţie de religie şi psihoterapie. Astăzi se folosesc mulţi medici de TM
pentru a vindeca o mulţime de boli psihice şi fizice. TM este considerată uneori
"ştiinţa inteligenţei creative". Dar TM nu este o metodă medicinală de tratament
şi nici ştiinţă. Conform sentinţei unui judecător din New Jersey, ea este o religie
şi, din cauza principiului separării între religie şi stat, nu poate fi materie de
studiu în şcolile publice.

Eticheta de ştiinţific este acordată în mod fals tuturor tendinţelor de mai sus, şi
de asemenea hipnozei. Pe lângă sofrologie, yoga şi TM sunt folosite de către
terapeuţi şi astrologia, I Ching, Tantra, Tarot, alchimia şi actualismul, toate

30
acestea fiind practici oculte. Acest amestec de ştiinţă cu ocultism este foarte
evident tocmai în hipnotism.

Chiar dacă se pune în legătură cuvântul hipnoză cu cuvântul terapie, lucrul

acesta încă nu ridică practica în sine din sfera ocultului la un nivel ştiinţific, şi
la fel de puţin este hipnoterapia ceva mai demn ca hipnoza care este efectuată
de un vraci. Halatul alb poate fi o haină de lucru mai respectabilă decât nişte
pene de vultur şi o faţă vopsită, dar în fond este acelaşi lucru. Hipnoza rămâne
hipnoză, fie că este numită hipnoză medicinală, hipnoterapie, autosugestie sau
altcumva. Hipnoza în mâna unui medic este la fel de ştiinţifică ca o baghetă
magică (cu care se caută izvoare, etc.) în mâna unui inginer constructor.

Unii oameni iau o atitudine mai pragmatică şi apără utilizarea hipnotismului.

Deoarece el dă rezultate, înseamnă că trebuie să fie şi bun. Poate că durerea
dispare într-adevăr, poate că un om îşi regăseşte somnul dorit, iar la altul se
rezolvă problema sexuală. Cine poate critica un asemenea procedeu? Pe de altă
parte, oare scopul scuză într-adevăr mijloacele? Mulţi vraci, şamani şi ghicitori
au procente de succes mai mari decât hipnoterapeutul. N-ar trebui să se ia
reuşita în vindecare ca argument pentru recomandarea şi utilizarea
hipnotismului.

În mod deosebit, n-ar trebui să se admită ca dovadă pentru eficacitatea acestei

practici nişte rezultate pozitive obţinute cu ajutorul hipnotismului, deoarece
numeroşi oameni, care realizează la început o victorie iniţială asupra problemei
lor suferă mai târziu o înfrângere. Durerea de care au fost "vindecaţi" poate
reveni, somnul devine iarăşi insomnie, iar ameliorarea trecătoare pe plan
sexual face loc din nou unei înrăutăţiri. Pe lângă această posibilitate a
vindecării rapide, a schimbării de scurtă durată cu întoarcere consecutivă spre
contrariu, mai există şi cea a deplasării în altă parte a simptomelor. De
exemplu, persoane care au fost eliberate de migrenă cu ajutorul hipnozei au
făcut ulcer. Un studiu efectuat la renumita clinică Diamond Headache Clinic
din Chicago a dovedit marea probabilitate a deplasării simptomelor. S-a
descoperit că "două treimi" din acei pacienţi cu migrenă care învăţaseră să-şi
ţină sub control durerile de cap cu biofeedback "au relatat în primii cinci ani
despre apariţia unor noi simptome psihosomatice".

Dacă hipnoza poate duce într-adevăr la vindecare pe linie psihică, există totuşi
consecinţe posibil grave care ar trebui să ne pună pe gânduri. Weldon şi Levitt
constată: "Ne-am aştepta ca cele mai multe, dacă nu toate persoanele care sunt
vindecate cu mijloace oculte să sufere probabil în vreun mod, fie psihic, fie
spiritual". Kurt Koch spune în cartea sa Demonology: Past and Present că în
practicile oculte de vindecare se ajunge la următoarele fenomene:

„Îmbolnăvirea organică iniţială este ridicată la nivel psihic, cu rezultatul că boala

fizică dispare într-adevăr, dar că apar noi tulburări în viaţa intelectuală şi

31
sufletească a respectivei persoane, care sunt cu mult mai greu de tratat şi de
vindecat. Din acest motiv, vindecările magice nu sunt de fapt vindecări autentice,
ci doar transmiteri sau transferuri din domeniul organic în cel psihic".

Koch crede că puterea care se află în spatele vindecărilor oculte este demonică,
că asemenea vindecări blochează viaţa spirituală a unui om şi că prejudiciul
este enorm. Weldon şi Levitt mai indică şi faptul că cu ajutorul practicilor
oculte se pot face vindecări, dar că aceste vindecări provoacă adesea prejudicii
mai mari decât boala iniţială. Ei constată:

„În concluzie, trebuie spus că vindecarea pe bază spiritistă nu face parte dintre
capacităţile naturale sau existente în mod latent ale omului. Ea este o forţă clar
supranaturală, spiritistă şi are consecinţe grave atât pentru cei care o practică, cât
şi pentru oamenii care sunt vindecaţi cu ea. Cineva care face vindecări magice
poate că nu are nici o indicaţie a faptului că nişte fiinţe supranaturale sunt
adevărata sursă a forţei sale, dar lucrul acesta nu-l scuteşte de responsabilitate
pentru lucrarea de distrugere a minţii şi sufletului oamenilor care sunt trataţi de
el. Cine se pune în contact cu nişte forţe care sunt contra lui Dumnezeu are
totdeauna de plătit un preţ mare".

Koch spune:

"Deşi există unii lucrători creştini care cred că anumite feluri de mesmerism
vindecător (o formă de hipnotism) se bazează mai degrabă pe capacităţi neutre, şi
nu mediale, aş vrea totuşi să spun că eu personal nu m-am lovit niciodată de o
formă neutră. Mulţi ani de experienţă în acest domeniu mi-au arătat că, în final,
chiar şi în cazul unor magnetizatori-vindecători creştini au ieşit totdeauna la iveală
capacităţile mediale care au stat la bază".

În cartea sa ABC in Occult, Koch scrie:

"Distingem deci o hipnoză care este utilizată de medici de specialitate pentru

diagnostic şi pentru terapie, şi o hipnoză fundamentată magic, care are în mod
clar un caracter ocult. Nu vreau însă să omit faptul că nu sunt de acord nici chiar
cu hipnoza practicată de medici de specialitate".

O situaţie care e rareori menţionată de hipnotizatori este faptul că fiecare

vindecare fizică ce are loc cu ajutorul hipnozei este posibilă şi fără hipnoză. în
volumul 3 al cărţii Psychiatry in Practice and Clinic se constată: "Tot ce se
poate realiza cu ajutorul hipnozei poate fi dobândit şi prin alte tehnici
psihoterapeutice". Noi credem că nu numai că este nenecesar să se folosească
hipnoza, ci că ea poate fi şi periculoasă. Chiar şi o hipnoză pur medicinală
poate fi o poartă ascunsă şi o seducere subtilă spre tărâmul demonilor. Faptul
că se asigură acces celui Rău poate că nu este aici atât de evident ca în cazul
hipnozei oculte, şi tocmai din acest motiv poate fi şi mai mare pericolul pentru

32
un creştin complet neinformat şi fără nici o bănuială care ar face un ocol mare
pentru a evita tot ce este ocult.

Vor fi oare credincioşii seduşi să intre în zona gri a ocultului pentru că hipnoza
este numită acum "ştiinţifică" şi ",medicinală"? Cine numeşte ocultul "ştiinţă"
este dator să explice deosebirea între hipnoză medicinală şi ocultă. Iar acei
creştini care consideră că hipnoza este "ştiinţifică" ar trebui să dovedească de
ce recomandă ca ea să fie realizată de un creştin. Dacă hipnoza este într-adevăr
o ştiinţă, de ce se mai adaugă calificativul suplimentar "creştin" pentru
hipnotizator? Există foarte puţine studii de lungă durată utilizabile despre
persoanele hipnotizate. Şi nu există nimeni care să fi cercetat de fapt efectul
asupra celui hipnotizat cu referire la credinţa sa în ocultism sau la interesul
său pentru ocultism rezultat prin hipnoză.

33
 CAPITOLUL 7

Ne avertizează Biblia cu privire la

hipnotism?

Din antichitate până astăzi, hipnoza ţine de artele negre. "Probabil că

ghicitorii şi oracolele de odinioară au lucrat mult cu stările
hipnotice", este de părere Dr. Maurice Tinterow. Biblia nu
îndepărtează din discuţie practicile oculte ca fiind o superstiţie
inofensivă, nici nu neagă autenticitatea sau efectele ajutătoare ale
unor asemenea practici. Există totuşi avertizări drastice privind tot ce are
legătură cu ocultismul. Dumnezeu ar vrea ca poporul Său să vină la El cu
nevoile lui şi nu să se adreseze unor persoane care se ocupă cu practici oculte.

Dimpotrivă, Biblia se pronunţă vehement ca omul să nu intre în relaţii cu

persoane care s-au dedicat ocultismului, pentru că are de a face cu puteri,
influenţe şi dominări demonice. în timpul lui Moise, popoarele vecine Israelului
exercitau practici oculte. De aceea, Dumnezeu Şi-a avertizat în mod categoric
poporul cu privire la aceasta:

"Să nu mâncaţi carne împreună cu sânge. Să nu practicaţi ghicitoria sau

vrăjitoria... Să nu apelaţi la cei morţi şi la ghicitori; să nu-i căutaţi, ca să vă faceţi
necuraţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru" (Numeri 19:26,31).

"Să nu se găsească între ai tăi nimeni care să-şi lase fiul ori fiica să treacă prin
foc, nimeni care să practice ghicitoria, nici un vrăjitor, descântător, magician,
făcător de vrăji, nici un necromant, ghicitor sau unul care să întrebe morţii. Căci
orice om care face aceste lucruri este o scârbă pentru Domnul. Şi din cauza acestei
scârbe îi izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău dinaintea ta" (Deuteronom 18:10-12).

Pe baza caracterului evident ocult al hipnozei (care se manifestă mai limpede în

stadiile mai profunde), şi pentru că hipnoza este practicată de mulţi oameni
care sunt implicaţi în alte domenii ale ocultului, creştinii ar trebui să evite
hipnoza chiar şi în scopuri medicinale.

Cuvintele din Vechiul Testament traduse cu descântător sau făcător de vrăji

par să se refere la aceleaşi persoane pe care le numim astăzi hipnoterapeuţi.
Dave Hunt, autorul cărţii The Cult Explosion (Zei, guru şi forţe misterioase, Ed.

34
Agape), ale cărui cercetări includ domeniul ocultului şi al sectelor, spune în
acest sens:

„În ceea ce priveşte Biblia, eu cred că în pasaje ca Deuteronom 18, unde este
vorba despre "descântători" şi "făcători de vrăji", se face referire exact la acele
practici obişnuite în antichitate care astăzi au găsit intrare în medicină şi psihiatrie
ca hipnoză. Presupunerea mea se bazează atât pe utilizarea de altădată a acestor
cuvinte, cât şi pe tradiţiile ocultului".

Faptul că hipnoza a apărut tocmai în medicină nu înseamnă încă faptul că ea

se deosebeşte de vechile practici ale descântătorilor şi făcătorilor de vrăji, sau
de tehnici utilizate mai recent de către vindecători ori hipnotizatori oculţi.
Weldon şi Levitt spun că chiar şi "o dezbatere strict ştiinţifică a fenomenelor
oculte nu oferă o protecţie suficientă în faţa influenţei demonilor. Judecata lui
Dumnezeu nu face nici o deosebire între preocuparea ştiinţifică şi neştiinţifică
cu forţe care sunt contra Lui".

În diferite pasaje ale Scripturii sunt înşiruite una lângă cealaltă practici oculte,
deoarece o activitate poate fi diferită de următoarea, totuşi sursa de putere şi
cel care dezvăluie "ştiinţa secretă" este unul şi acelaşi: Satan. Descântători,
vrăjitori, ghicitori, făcători de vrăji, necromanţi, întrebători de morţi,
clarvăzători sau astrologi sunt numiţi dintr-o suflare ca unii care trebuie
evitaţi. Vezi Numeri 19:26,31 şi 20:6, 27; Deuteronom 18:9-14; 2.Regi 21:6;
2.Cronici 33:6; Isaia 47:9-13; Ieremia 27:9. Pentru cei care se ocupă cu lucruri
oculte, în Noul Testament este folosit un singur cuvânt: vrăjitor.

Toate formele ocultului îl abat pe om de la Dumnezeu spre eu şi spre spirite

care sunt în opoziţie cu Dumnezeu. De aceea compară Dumnezeu vrăjitoria cu
prostituţia (imoralitatea sexuală, curvia):

"Şi sufletul care se adresează spiritelor morţilor şi ghicitorilor ca să se prostitueze

cu ei, împotriva acestui suflet îmi voi îndrepta faţa şi-l voi stârpi din mijlocul
poporului lui" (Numeri 20:6).

Dumnezeul atotputernic a privit aceste practici ca un înlocuitor pentru relaţia

cu El. El le-a văzut ca nişte religii false cu experienţe religioase false.

Aşa cum am amintit mai sus, mulţi susţinători ai hipnozei afirmă că religia este
hipnoză şi că experienţele unui creştin, precum rugăciunea, meditaţia,
mărturisirea păcatelor, consacrarea şi închinarea sunt de fapt ale autohipnozei.
O cauză pentru care hipnotizatorii văd aceste corelaţii poate fi faptul că hipnoza
dă naştere unor falsificări satanice ale unor experienţe religioase autentice.
Dacă în hipnoză joacă într-adevăr un rol vreo formă de credinţă şi de închinare,
dar al căror ţel nu este Dumnezeul Bibliei, atunci fiecare om care se supune
unui tratament cu hipnoză comite poate o prostituţie pe linie spirituală.

35
În hipnotism, credinţa se îndreaptă asupra hipnotizatorului şi a practicii
hipnotismului. în această stare de sugestibilitate crescută, o persoană îşi
deschide spiritul pentru sugestii faţă de care în condiţii normale probabil că n-
ar fi receptivă. în multe cazuri se poate observa ascultarea faţă de hipnotizator
şi chiar o dorinţă de a-l mulţumi. Hipnotizorul preia rolul unui preot, sau chiar
rolul lui Dumnezeu şi păstrează această poziţie în timpul întregii transe, până
ce ori îl lasă pe clientul său să se trezească din transă, ori acesta încă în timpul
transei întâlneşte un "conducător mai înalt în grad". Unele persoane, din cauza
unor sugestii posthipnotice, rămân şi după transă captive în această relaţie.

Dacă se află într-o stare de sugestibilitate crescută, în care apar deformări ale
realităţii, o persoană poate deveni predispusă pentru puteri oculte.

Poate că în multe cazuri de hipnoză nu se recunoaşte clar influenţa demonică,

totuşi spiritul omului şi capacitatea lui de a recunoaşte adevărul sunt
manipulate. Se poate foarte bine ca omul să ajungă la o deschidere pentru alte
domenii ale ocultului sau la o influenţare prin acestea, care îl duc la rătăcire.
Nu degeaba avertizează Domnul Isus de faptul că în ultimele zile se va ajunge la
o înşelare spirituală. Satan este un înşelător magistral, şi dacă un om şi-a
deschis odată spiritul pentru înşelare prin hipnoză, atunci este predispus şi la
o înşelare pe tărâm spiritual.

Hipnoza a fost totdeauna o parte componentă esenţială a ocultului. De aceea,

un creştin n-ar trebui niciodată, indiferent din ce motiv, să se lase hipnotizat.
Promisiunile că va fi ajutat de hipnoză seamănă prea bine cu promisiunile altor
vindecători oculţi. Pentru un creştin există un alt ajutor spiritual: însuşi
Dumnezeu Domnul!

36
 Concluzii

Această cărticică oferă doar câteva lucruri care pun la îndoială

folosirea hipnozei pentru creştin. Există o mulţime de alte fenomene
care pot apărea în timpul hipnozei. Spectrul posibilităţilor care îl
aşteaptă pe adeptul hipnozei se întinde de la pierderea memoriei
până la scris automat, catalepsie şi clarviziune.

Hipnotismul este în cazul cel mai rău demonic, iar în cazul cel mai bun
potenţial periculos. în cazul cel mai rău, un om devine prin aceasta deschis faţă
de experienţe supranaturale şi posedare satanică. Dacă mediumii cad în transă
hipnotică şi intră în contact cu "morţii", dacă clarvăzătorii transmit informaţii
despre lucruri pe care în mod normal nu le-ar putea şti şi dacă ghicitorii prezic
viitorul cu ajutorul autohipnozei, atunci Satan este la lucru.

Satan se transformă într-un înger de lumină, ori de câte ori e necesar, ca să-şi
realizeze planurile întunecate. Dacă poate prezenta într-o lumină favorabilă o
practică ocultă (hipnoza) printr-o faţadă falsă (medicină sau ştiinţă), atunci o va
şi face. Este vădit faptul că hipnoza, dacă o folosim în scopuri rele, e mortală.
Dar noi afirmăm că hipnoza este potenţial mortală indiferent în ce scop o
utilizăm. în clipa în care un om se expune pragului ocultului, chiar dacă lucrul
acesta se întâmplă în sălile sacre ale medicinei şi ştiinţei, el devine predispus la
puterile întunericului.

O practică ocultă, chiar şi în mâinile celui mai bineintenţionat medic, poate

face ca un creştin să ajungă pe mâna lucrării diavolului. De ce numai hipnoza
ocultă să pună un om în contact cu puterile demonice şi hipnoza medicinală
nu?

Are oare medicul autoritatea spirituală de a-l ţine departe pe Satan? îi este
cumva teamă lui Satan să se angajeze în ştiinţă şi medicină? Este oare tabla
Ouija doar un joc de societate? Unde se află hotarul dintre jocul de societate şi
ocultism? în care cazuri este hipnoza numai o unealtă a medicinei şi
psihologiei? Unde se află graniţa între medicină şi psihologie pe de o parte şi
ocult pe de altă parte? De ce are loc la hipnoză o deplasare de la ocult la
medicinal şi de la medicinal la ocult? Cum se face că unii credincioşi, care ştiu
foarte bine că hipnoza a fost dintotdeauna o componentă esenţială a ocultului,
îi recomandă totuşi utilizarea? Este paradoxal şi trist că hipnoza, deşi

37
specialiştii încă tot nu sunt de acord în privinţa a ceea ce este ea şi a modului
cum funcţionează ea, este recomandată de creştini pentru utilizare.

Înainte ca hipnoza să fie propovăduită de la toate amvoanele ca noul remediu

universal, iar noi să pierim în valul de cărţi scrise despre această temă, ar
trebui să ne ocupăm îndeaproape cu pretenţiile, cu metodele şi cu rezultatele ei
pe termen lung. Arthur Shapiro a zis: "Religia unuia este superstiţia celuilalt,
iar magia unuia este ştiinţa celuilalt". Pentru unii creştini, hipnoza a devenit
"ştiinţifică" şi "medicinală", fără ca ei să aibă suficiente dovezi pentru
autenticitatea şi durabilitatea rezultatelor ei, ca şi pentru înţelegerea
caracterului ei. Deoarece există atâtea întrebări privind utilitatea ei la care încă
nu s-a dat răspuns, şi apar atâtea pericole potenţiale la utilizarea ei, un creştin
ar trebui să fie înţelept şi să se ţină departe de hipnoză.

38