PROIECT NEUROPSIHOLOGIE

Stări modificate de constiință

Realizând o sinteză a clasificării stărilor de conștiință, M. Zlate (1996) le împarte în trei

categorii principale: stările obișnuite, normale (starea de vigilență, de veghe, de luciditate),
stările neobișnuite "stări de conștiintă modificată" (somnul, visele, hipnoza, meditația etc.)
și stările alterate de conștiință, care desemnează stările de tulburare cantitativă si calitativă
ale conștiinței, care ies din sfera normalului și intră în cea a patologicului (torpoarea,
obnubilarea, stupoarea, obtuzia etc.).
O stare de conștiință este modificată din punct de vedere al conținutului sau calității
experienței conștiente dacă apare o modificare semnificativă. Aceste modificări apar în
timpul somnului, viselor, hipnozei, privării de somn, ingerarii unor droguri cu efect
psihoactiv, experiențe mistico-religioase, stări emoționale puternice, privarea sau excesul
senzorial, stări febrile puternice.
După Deikman (1980), Pahnke (1980) și Tart (1975) stările alterate de conștiință au câteva
caracteristici comune:
- distorsiuni ale percepțiilor prezente în diferite modalități senzoriale (văz, auz, simt
tactil etc.). De exemplu, pot să apară modificări în percepția timpului, corpul este
văzut distorsionat;
- emoții pozitive intense: subiecții se pot descrie ca fiind extatici, iubitori, fericiti, calmi;
- sensul de unitate: subiecții se pot identifica cu natura, universul, cu o forță spirituală;
- lipsa de logică, multe din experiențele și "revelațiile" stărilor alterate de conștiință nu
au sens prin raportarea la logica obisnuită;
- indescifrabile, subiecții simt că nu există cuvinte adecvate pentru a exprima natura
experiențelor trăite;
- transcendența, stările sunt trăite ca transcendente. Indivizii pot experimenta o nouă
perspectivă care lasă în urmă concepția obișnuită despre limitele spațiului și timpului;
- evidența realitătii auto-construite: subiecții au noi revelații și intuiții pe care le
considera "realități ultime" și reale fără a avea nevoie de dovezi.

Hipnoza a fost considerată fie o stare supranaturală, fie una patologică. Multă vreme
psihologii au considerat hipoza o stare de somn parțial sau incomplet (hypnosis = somn), însă
s-a ajuns la concluzia că în timpul stării hipnotice nu sunt prezente undele encefalografice
specifice stării de somn, iar inhibiția cortexului nu este parțială ca în cazul somnului, ci
generalizată. Starea nu presupune pierderea conștiinței cum se întâmplă în cazul somnului și
se poate atinge în mod spontan sau prin procedee specifice de hipnoză sau autoinducție.
Procedeele fixării privirii, a atingerii părților bolnave cu diverse obiecte sau cu mâna, a
folosirii mijloacelor persuasive sunt cunoscute încă din antichitate. De exemplu, în scopul
izgnorii duhurilor rele, egiptenii recurgeau la diferite stimulări senzoriale pentru a impresiona
partea psihologică a credincioșilor.
Există 4 tipuri de unde de activitate electrică a creierul detectat de electroencefalograf,
înregistrând:
1. Undele delta: intervalul de frecvență al activitatății creierului este de 0-4 cps (cicluri/sec).
Această perioadă este starea de neconștientizare completă și cunoștința noastră este
limitată.
2. Undele Theta: Gama de frecvență este de 4-7 cps. Theta este partea subconștientului și
hipnoza uneori poate apărea în acest interval. Toate emoțiile noastre, experiențele, sunt
aproape tetra-înregistrate. Theta este o ușă care se deschide dincolo de hipnoză pentru
conștiință și experiențe psihologice.
3. Undele alfa: intervalul de frecvență alfa este de 7-14 cps. Este considerat intervalul
subconștient. Alpha este cel mai important val pentru hipnoză.
4. Undeșe beta: frecvența beta este de 14 cps și mai sus. Acest val este semnul minții
conștiente. Permite desfășurarea activităților obișnuite și a deciziilor logice, în timp ce
suntem trezi. Cele mai multe dintre ele sunt în jur de 20 de cps. Nu avem cunoștințe clare de
peste 60 cps, dar se știe că criza acută de isterie se întâmplă la 60 cps.
Se știe că creierul nostru trece automat de la beta la intervalul alfa în timp ce dormim.
Undele sunt modificate în funcție de fazele somnului. Deși, sunt frecvente tranzițiile între
vunde în timpul întregului somn, de obicei începutul este legat de undele alfa. Interesant este
că hipnoza folosește acest fenomen natural pentru a permite creierului nostru trecerea la
intervalul alfa înainte de somnul complet, unde subconștientul nostru este pregătit să
primească sugestii în acest interval.
În prezent, hipnoza este una dintre cele mai contradictorii și complexe stări psihice.
Considerată ca facând parte din domeniul magiei a generat cele mai contradictorii întrebări și
opinii, ca dovadă că a fost introdusă în rândul fenomenelor parapsihologice sau al celor
patologice. Henri Baruk afirmă că „hipnoza este o catalepsie provocată prin mijloace
artificiale”1, iar Chertok o definește ca „o stare modificată a conștiinței”.
Weitzehoffer, Ludwig, Chertok, Hilgard, Erickson și Lankton sunt cu toții adepți ai teoriei
disocierii, privind hipnoza ca stare în care există acces la resurrsele inconștiente și explică
caracterul neobișnuit al trăirilor hipnotice. Milton Erickson descrie tranșa hipnotică ca acea
stare care permite depășirea mecanismelor de apărare conștiente și accesul la resurse
inconștiente.
Hipnoza implică capacitatea unei persoane de a lăsa deoparte judecata critică fără a renunța
la ea complet și de a se angaja în imaginație și fantezie (Gill & Brenman, 1959; E. R. Hilgard,
1977). Pentru unii oameni, această simulare poate fi atât de vie și intensă că au probleme în a
o diferenția de realitate. Într-adevăr, s-ar putea să nu poată face acest lucru. Trebuie subliniat
faptul că experiența hipnozei are foarte puțin de-a face cu abilitățile hipnotizatorului și este în
principal o chestiune de abilități ale persoanei hipnotizată. Capacitatea de a conduce inducție
hipnotică este dobândită ușor și rapid de către o persoană care are cel puțin abilități
interpersonale moderate și care este capabilă să stabilească o relație de încredere și o aparență
de competență.
Susceptibilitatea la hipnoză a pacientului hipnotizat este atât de importantă încât s-au stabilit
teste care măsoară această tendință: greutatea pleoapelor, catalepsie a pleoapelor, testul
brațului liber, testul brațului în sus, testul corpului balansoar, test de mână prinsă, profil de
inducție hipnotică.
Potrivit cercetărilor, subiecții hipnotizați sunt:
- 5% în hipnoză ușoară,
- 60% în hipnoză moderată,
- 20% în hipnoză profundă,
- 15% cea mai profundă hipnoză (la acest nivel se poate efectua operția chirurgicală)

În stare hipnotică au loc mai multe schimbări la nivelul creierului printre care:
- reducerea funcției de planificare, astfel subiectul așteaptă să acționeze conform
hipnotizatorului;

1
Baruk, 1988, citat in Zlate, 2000
- redistribuirea atenției, aceasta având in general un caracter selectiv, în condițiile
hipnozei se accentuează această selectivitate fiind orientată în primul rând către
hipnotizator;
- capacitatea crescută a producției imaginative, reprezentările din timpul hipnozei sunt
foarte vii;
- reducerea controlului realității și o toleranță crescută pentru distorsionări ale acestora,
subiectul acceptă astfel sub hipnoză situatții pe care în viața de toate zilele le-ar
refuza;
- starea de relaxare psihofizică;
- apariția amneziei poshipnotice.
Părintele hipnoterapiei ericksoniene și unul dintre cei care a revoluționat psihoterapia
modernă, Milton H. Erickson, spunea că omul își creează o hartă mentală interioară prin
intermediul căreia filtrează datele experienței sale de viață, limbajul fiind folosit în scopul
de a merge dincolo de cuvinte pentru a accesa resursele.
Bibliografie:

1. M. Zlate, Introducere în psihologie, editura Polirom 2000

2. Eugen Avram, Neuropsihologie – creier și funcționaliate, editura Universitară
3. M. Zlate – Fundamentele Psihologiei, editura Pro-Humanitate, 2000
4. R. Temes – Hipnoza, editura Curtea Veche, 2009
http://ruccs.rutgers.edu/images/personal-zenon-pylyshyn/docs/TreismanReadings/09-
Perry-Hypnosis.pdf
5. www.wikipedia.com
6. https://cms.galenos.com.tr/Uploads/Article_16128/76-79.pdf