Golea Georgiana Daniela

T.O.

Stări de conștiință modificată; cai de acces la stările de

conștiință modificată
. Se consideră stare de conștiință modificată, orice stare mentală indusă de manevre sau agenți
fiziologici, psihologici, sau farmacologici. Deși s-au încercat mai multe definiții, Ludwig este
recunoscut ca fiind primul care a utilizat denumirea și a definit această stare ( Revonsuo , Kallio ,
și Sikka , 2009)
Caracteristicile unei stări modificate de conșiință includ doar modificările care se petrec la nivel
conștient, nivelurile subconștient și inconștient nu suferă modificări.
O astfel de stare poate surveni accidental prin indigestie de substanțe, febră, privarea de somn,
foame, privarea de oxigen, narcoza azotului (scufundari), sau un accident traumatic.
Totodată într-o stare de conștiință modificată se poate ajunge în mod intenționat prin utilizarea
unor tehnici de mind-control, tehnici de hipnoză, meditație, rugăciune, sau diverse discipline și
ritualuri (de exemplu meditație cu mantre, yoga, practica sufismului). Uneori este atinsă și prin
ingestia de droguri psihoactive. Este celebră activitatea lui Stanislav Grof, despre care voi aminti
mai târziu, care utiliza LSD pentru a induce subiecților diverse stări.
Stările de conștiință modificată apar însă și în mod natural și sunt: visele, visele lucide, euforia,
extazul și în general sunt considerate stări temporare.
Stări naturale de conștiință modificată
Somnul este o stare de conștiintă modificată, o stare reversibilă a organismului asociată cu
scăderea reacțiilor adaptative superioare. Încadrarea lui în rândul stărilor de conștiință, fie și
modificată, ar putea părea oarecum bizară. La prima vedere se pare că individul este inconstient
în timpul somnului, pentru că nu-și dă seama de sine, de altii, de mediul înconjurător. Creierul,
însă, este activ în timp somnului, el coordonează în continuare diferite funcții ale organismului.
Reprezentând una dintre cele mai importante necesități ale omului somnul este un mecanism de
protecție care ferește organismul de răul cauzat de oboseala excesivă. Așa  cum foamea apare la
orele obișnuite de masă, la fel și somnolența se produce la ora obișnuită de culcare. Omul poate
trăi pâna la 40 de zile fără hrană, aproape 7 zile fără apă, însă o perioadă mai mare de 48 de ore
petrecută fără a dormi ar putea avea grave consecințe atât în plan psihic, intelectual cât și în plan
fizic.
Se evidențiază astfel trei stări de vigilență distincte: veghea, somnul lent(clasic) și somnul
paradoxal (confundat multă vreme în mod incorect cu visul). La om, ciclul tipic al unei nopți de
somn prezintă diverse stadii, începând cu somnul lent, superficial pâna la somnul profund, care
se desfasoară în primele două ore de somn. Prima fază de somn profund apare în general la 120
de minute după adormire, durează în medie 15 minute și marchează terminarea primului ciclu de
somn. Urmează al doilea ciclu, cu durată medie de 90 de minute terminat de asemenea printr-o
fază de somn profund de 15-20 minute. În acest fel, în cursul unei nopti, se succed 4 - 6 cicluri
de somn și de faze paradoxale, ajungând ca până la sfârsitul noptii, somnul paradoxal să
constituie 18 - 22% din cantitatea totală de somn, adica în medie 80 - 120 minute.
Legat de existența vietii psihice în somn se poate spune transformarea stării de veghe în
stare de somn nu înseamnă însă o oprire totală a functiilor organismului. Deși activitatea
musculară, sensibilitatea și nu în ultimul rând, complexele procese ale vietii psihice cunosc un
ritm mult încetinit. Ele sunt diminuate în cel mai înalt grad, spre deosebire de funcțiile vegetative
(respirația, circulația sângelui, peristaltismul intestinal, excreția), cu alte cuvinte activitatea
diverselor organe și aparate ale corpului, care asigură asimilarea nutrienților, detoxifierea
corpului, refacerea țesuturilor.
Visul - ca stare modificată de conștiință este mai complex decât somnul deși apare pe
fondul lui. El este o formă specială de activitate a creierului, diferită în funcție de fazele
somnului. Studii psihologice au încercat să stabilească dacă este produs de imaginație sau de
gândire. Jung îl considera formă de gândire în care se operează cu simboluri și arhetipuri și care
are funcții: compensatoare, premonitorii, simbolice, de comunicare, reductive, integratoare.
Din punctul de vedere al conținutului unui vis, Freud (Freud, 1993) le împarte în visele
absurde și visele de tip neplăcut și consideră că îndeplinesc următorele funcții: funcția hedonică.
Adler acordă urmatoarele caracteristici naturii și semnificației visului:
- visul este o reflectare sumară a atitudinilor psihice.
 - gândirea din vis are un caracter abstract, fiind o expresie a tendinței spre securitate, care
încearcă să rezolve o problemă, simplificând-o, trimițând-o la probleme mai elementare
din vârsta copilariei.
- simbolismul visului servește doar realizării conținutului formal, deoarece nu există o
cenzură a visului, ci doar "nevoia de siguranță" care determină fluctuarea imaginilor
pentru a exprima o idee (Adler, 1926).
Stări induse de conștiință modificată
Hipnoza  - a fost considerată fie o stare supranaturală fie una patologică. Multă vreme
psihologii au considerat-o stare de somn parțial sau somn incomplet (Hypnosis = somn). Insă s-a
constatat că în timpul stării hipnotice nu sunt prezente undele encefalografice specifice stării de
somn iar inhibiția cortexului nu este parțială ca în cazul somnului ci generalizată.
Starea  nu presupune pierderea conștienței cum se întâmplă în cazul somnului și se poate atinge
în mod spontan sau prin procedee specifice de inducție (în cazul hipnozei asistate de
hipnoterapeut) sau autoinducție (în cazul autohipnozei).

Procedeele fixării privirii, a atingerii părților bolnave cu diverse obiecte sau cu mâna, a folosirii
mijloacelor persuasive erau cunoscute încă din Antichitate. În scopul izgonirii duhurilor rele,
egiptenii recurgeau la diferite stimulări senzoriale de natură să contribuie și ele la impresionarea
psihologică a credinciosilor. Herodot amintește că babilonienii îi aduceau pe bolnavi într-o stare
specială pentru tratarea unor boli. Există o serie de mărturii care se referă la utilizarea în templele
Greciei antice, în special în cele ale lui Esculap, a unor procedee sugestive cu caracter ritualic și
terapeutic. Așadar s-a descoperit din multe surse faptul că din cele mai vechi timpuri se uitlizau
tehnici sugestive și hipnotice. Există de asemnea multe dovezi de dată recentă că astfel de
procedee erau folosite și în activitatea șamanilor.
Hipnoza este, la ora actuală una dintre cele mai contradictorii și complexe stari psihice.
Considerată ca făcând parte din domeniul magiei a generat cele mai contradictorii întrebări și
opinii. Ca dovadă ca a fost introdusă în rândul fenomenelor parapsihologice sau al celor
patologice. Henri Baruk formuleaza un punct de vedere interesant, el afirmă: "Hipnoza este o
catalepsie provocată prin mijloace artificiale" (Baruk, 1988). Iar Chertok o definește în 1979 ca
“stare modificată a conștiinței”
Metode și tehnici de accesare a stărilor de conștiință modificată
 Meditația - datează de mii de ani și s-a evindețiat ca parte a sistemului de practici Yoga,
practică spirituală din India.

Meditația este o practică , care ajută oamenii să obțină un echilibru atât mental și fizic, cat și
emoțional . Acesta fiind folosită chiar pentru a trata depresia , stresul și anxietatea . Relaxarea
profundă pe care o persoană o dobândește prin meditație o poate ajuta să scape de stres, lucru
care îi permite să facă alegeri mai bune și se gândească mai clar. Iar persoanele care meditează
frecvent au prezentat o stimă de sine mai mare și un nivel crescut de încredere și optimism.

Cât despre înzestrarea personală a celui care practică meditația, nu există nici o regulă. Oricine
poate învăța o serie de exerciții, inițial ca o formă de relaxare, urmând ca practică să determine o
abordare mult mai profundă a acestei stări de conștiință modificată.

Ca să înțelegem cât de complexă este această practică și cât de mult a fost ea explorată,
dezvoltată și practicată, o să enumăr în continuare câteva dintre cele mai importante metode, sau
școli de meditație pentru că fiecare cultură are propria sa tradiție.(Formula AS, numarul 1099,
20.12.2013)

Mistica creștină
Reprezintă o învațătură despre rugăciune și contemplație, elaborată de misticii Evului Mediu.
Are o îndelungată tradiție, mai ales în biserica ortodoxă, unde se practică rugăciunea lui Iisus
(Rugaciunea Inimii) considerata de mulți ca o formă de meditație. ("Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul".) În bisericile catolice, cântarea psalmilor sau
rostirea rugăciunilor rozariului includ în mod evident elemente de meditație.

Vipassana
O metodă de concentrare a atenției foarte populară în Occident, provenită din Birmania, Sri
Lanka și Thailanda. Învățătura budistă are drept țel iluminarea. Numeroase tipuri de exerciții din
această practică, cum ar fi observarea respirației și meditația în poziție șezând au fost preluate în
terapia stresului.

Yoga
Învațătură filosofică indiană, veche de peste 2000 de ani. Conține atât exerciții cu caracter
meditativ, cât și fizice. Scopul practicii este acela de a aduce în armonie trupul, mintea și
sufletul. In yoga modernă, în centrul preocupărilor se afla întreținerea sănătății. Astfel au luat
naștere nenumarate curente "noi" în yoga.

Budismul tibetan
Ținta este de a tinde către iluminare, spre binele tuturor ființelor de pe lume. În meditație se
folosesc ca suport mantre, cântece și imagini frumoase, cu lotuși sau semne strălucitoare. O
însemnătate deosebită o are legatura foarte strânsă dintre discipol și învățător. Reprezentant de
notorietate mondială: Dalai Lama.

Zen
Curent budist din Extremul Orient, râspândit în special în Japonia. Tipic: poziția sezând în lotus,
la fel ca în yoga. Se meditează zilnic, deseori timp de mai multe ceasuri. Scopul urmărit este
liniștirea gândurilor. Maestrii Zen obișnuiesc să le dea învățăceilor drept teme de reflecție
enigme absurde, numite "koan".

Respirația holotropică

Practică relativ recentă, respirația holotropică este o tehnică creată de părintele psihologiei
transpersonale, folosită pentru a accesa stări de conștiință modificată, sau mai degrabă stări de
conștiință extinsă, așa cum le denumește chiar el.

Vorbim despre Stanislav Grof , unul dintre fondatorii psihologiei transpersonale şi un pionier în
domeniul cercetării stărilor de conştiinţă modificată, folosite cu scopul de a vindeca, a evolua şi a
cunoaşte. Grof şi-a luat doctoratul la Praga, în 1957, şi a absolvit Academia Cehoslovacă de
Ştiinţe în 1965, devenind la vremea aceea un psihanalist freudian. În 1967, a fost invitat ca
asistent la Johns Hopkins University School of Medicine din Baltimore, după care a ajuns
cercetător-şef la Maryland Psychiatric Research Center, unde a lucrat, printre alţii, cu Walter
Pahnke şi Bill Richards. În 1973, dr. Grof a fost invitat la Esalen Institute din Big Sur,
California, unde a rămas până în 1987, dezvoltându-şi ideile. Fiind preşedinte fondator al
Asociaţiei Transpersonale Internaţionale (înfiinţate în 1977), a devenit apoi membru al
Departamentului de Filozofie, Cosmologie şi Conştiinţă de la California Institute de Studii
Integrale. Grof este cunoscut în special pentru studiile sale timpurii legate de utilizarea LSD şi
efectele acestuia asupra psihicului uman — psihoterapia psihedelică. El a construit un cadru
teoretic pentru psihologia pre şi perinatală, precum şi pentru psihologia transpersonală. După
interzicerea folosirii LSD, la sfârşitul anilor 1960, Grof a descoperit că multe dintre aceste stări
de spirit puteau fi explorate şi în absenţa drogurilor, cu ajutorul anumitor tehnici de respiraţie,
într-un mediu propice. El continuă şi astăzi aceste cercetări, sub denumirea de „respiraţie
holotropică".

Ca fondator al curentului transpersonal în psihologie, el are meritul că a reușit să introducă

spiritualitatea ca dimensiune fundamentală a psihicului omenesc, în lumea psihologiei
academice. Este unul dintre pionierii studiilor privind forța vindecătoare a stărilor de conștiință
extinsă și creatorul unei tehnici de accesare a acestor stări, numită Respiratie Holotropica. Este
profesor la Institutul de Studii Integrale din California, unde conduce catedra de Filosofie,
cosmologie și conștiință, și autor a numeroase carți despre natura conștiințeI.

Sistemul Pneuma

O practică destul de similară cu respirația holotropică a lui Grof, practicată și promovată de Juan
Ruiz Naupari, director și fondator al Asociației multiculturale Inkarri. Conform declarației lui,
acest sistem constituie o sinteză de învățături de psihologie și de spiritualitate făcând parte tot din
aria de psihologie transpersonală și are o unealtă pentru a accede la ceea ce înseamnă experiența
transpersonală sau extinderea conștiinței. Această unealtă se numește - Respirația pneuma.
Practic tot prin tehnici de respirație controltă se accede la o stare de conșiință modificată, sau
extinsă.

Sistemul Pneuma este, de asemenea, cunoscut sub numele de "calea cunoașterii", deoarece pune
accentul pe experiența directă și, prin urmare, promovează cunoașterea adevăratei esențe umane.
Încercând deci să raspundă la întrebarea “Cine sunt eu?” Prin Pneuma Breathwork, meditații
specifice, precum și diverse alte practici psiho-spirituale specifice Sistemului Pneuma, se pot
accesa niște experiențe sacre, după cum spun practicanții tehnicii, care determină o profundă
creștere spirituală. Se consideră că “stabilirea contactului cu ființa noastră interioară, devine un
punct esențial de referință și de ghidare a luminii care ne luminează viața”.
Așadar, practicate sau nu, explorate prin intermediul diverselor tehnici și metode, demonstrate
științific sau experimentate direct, stările de conștiință extinsă au existat din cele mai vechi
timpuri, fac parte din ființa noastră, le putem accesa spontan și merită să le studiem mai mult.

Eugen Ionescu, cunoscutul scriitor de origine romana, descrie, de asemenea, experiența unei stări
lipsite de conținut, existența pură, ce sugerează conștiința transcendentală:
“Cu mult timp în urmă, eram câteodată copleșit de un fel de grație, euforie. Era ca și când, mai
întii de toate, fiecare mișcare, fiecare realitate era golită de conținut. Dupa aceasta, era ca și cum
mă regăseam pe mine însumi, deodată, în centrul existenței pure, inefabile. Deveneam unul și
același cu o realitate esențială când, împreună cu o bucurie serenă, eram copleșit de ceea ce aș
putea denumi stupefacția „ființei”, certitudinea „fiirii”.”